VASILE VOICULESCU ŞI DINAMICA SIMBOLULUI Marilena BOBÎRNILĂ (NIȚĂ) Universitatea „Dunărea de Jos” –Galați Ȋn textul literar simbolurile conturează un univers de semnificaţii din punctul de geneză, dar şi direcţii posibile de interpretare pentru lectorul doritor să descopere sensuri dincolo de ceea ce este comun şi vizibil. Orice simbol concentrează asociaţii metaforice, puncte de vedere asupra universului, permiţând, ȋn funcţie de competenţa culturală, mai multe niveluri de interpretare. Fiind construit pe o gândire arhetipală, simbolul dintr-un text al unui scriitor ca Vasile Voiculescu, păstrează semnificaţiaoriginară, ȋn limitele unei configurări speciale a autohtonului ȋn marea albie a simbologiei universale. Cuvinte-cheie: simbol, arhetip, interferenţe culturale, niveluri de interpretare În momentul în care a început să se desprindă de natură pentru a o stăpâni cu puterea braţelor şi forţa cugetului, omul se angajează în creaţia lumii culturii care este un univers al semnelor. Homo significans–omul creator şi beneficiar de semne, trăieşte mereu în două lumi paralele şi interdependente: în lumea obiectelor şi î n lumea semnelor. Omul este capabil de a converti orice obiect natural în semn şi de a da naturii o semnificaţie culturală. „Peisajul unei ţări sau regiuni nu este o simplă noţiune geografică, ci semnul unei etnii şi unei spiritualităţi, căci elementele ambianţei naturale se încorporează în viaţa locuitorilor, îşi lasă amprenta asupra modului lor de a gândi şi de a simţi.”1 1 - Ivan Evseev, Cuvânt –simbol–mit, Editura Facla, Timişoara, 1983, p. 5; 2 - Ibidem, p. 13; Orice simbol este, înainte de toate, un semn, adică un obiect care reprezintă altceva decât propria lui substan ţă fizică. Fiecare semn conţine, într-o anumită măsură, germenele unui simbol, iar acesta din urmă nu este altceva decât un semn potenţat. Orice simbol este marcat de un semn scindat; sensul simbolului poate fi descoperit atât în scindarea, cât şi în legătura existentă a termenilor despărţiţi. Ca semn, el este constituit dintr-un semnificant (simbolizant) şi un semnificat (simbolizat). Simbolizantul aparţine lumii perceptibile, căci este o formă materială: obiect natural, reprezentare iconică, formă geometrică, culoare, sunet sau grup de sunete, acţiune sau gest. Simbolizatul este un conţinut psihic care trimite la un referent, adică semnifică un obiect real sau imaginar, af lat întotdeauna în afara semnului. Concepţia despre simbol ca semn dublat se î ntemeiază pe credinţa că orice simbol trebuie neapărat să fie o imagine plastică sau un obiect concret, singurele capabile să confere semnului calitatea de simbol, fără a ţine seama de natura informaţiei simbolice. „Funcţionarea semnelor în contextul culturii ne arată că simbolul poate fi supus unor operaţiuni de transpoziţie formală fără a pierde prin aceasta însuşirea de a fi purtătorul unui anumit tip de sens, numit sens simbolic.”2 Simbolizantul poate fi un obiect natural sau artificial, imaginea grafică a acestui obiect sau transpunerea sa verbală, care nu diferă de semnificantele altor tipuri de semne. Ca orice tip de semn, simbolul are şi o anumită latură sau funcţie convenţională, deoarece legătura dintre simbolizant şi simbolizat nu este de ordin natural, ci numai de esenţă 209 culturală. Ea este consfinţită de prestigiul unei tradiţii şi încorporată într-un sistem de asociaţii stabile, valorificate intelectual şi axiologi c. Simbolul, ca orice alt tip de semn, are funcţia de generalizare şi abstractizare a experienţei şi cunoaşterii intuitive. În calitatea sa de semn sau de nivel al semnificaţiei unui semn, simbolul face parte dintr-un cod, este un element al limbajului si mbolic la care oamenii apelează în anumite împrejurări ale vieţii, pentru a comunica într-un mod diferit decât prin codurile obişnuite despre lucruri ce se află departe de faptul divers, cotidian şi banal. Limbajul simbolic va însoţi cultura atâta vreme cât oamenii vor resimţi nevoia de a spune despre ei sau
