Vasile AlexandriNascut la 21 iulie 1821 la Bacau ; decedat la 22 august 1890 la Mircesti, judetul Iasia fost poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician roman, creator al teatrului romanesc si a literaturii dramatice in Romania, personalitate marcanta a Moldovei si apoi a Romaniei de-a lungul intregului secol al XIX-lea

1. Primii ani1821-07-21 Se naste cel de al doilea copil, Vasile, al medelnicerului Vasile Alecsandri si al Elenei, nascuta Cozoni, in orasul Bacau1826 Se naste Ion (Iancu), fratele lui Vasile Alecsandri.1826 - 1827 Vasile Alecsandri este scolit de un dascal grec, apoi in casa parinteasca ia lectii impreuna cu Mihail Kogalniceanu, de la dascalul si calugarul maramuresean, Gherman Vida.1828 - 1834 In martie, medelnicerul Alecsandri isi inscrie fiul la pensionul francez de la Iasi al lui Victor Cuenim. Vasile Alecsandri ii are colegi pe Mihail Kogalniceanu si pe Matei Millo , viitorul actor. Vacantele si le petrece la Mircesti, la mosia cumparata de tatal sau1834-08-01 Obtine rangul de boier (comis).1834-09-01 Absolvind cursurile Institutului Cuenim, Vasile Alecsandri pleaca cu diligenta la Paris sub indrumarea lui Filip Furnaraki. Impreuna cu el vor mai

merge : Alexandru Ioan Cuza, N.Docan si viitorul pictor muntean I.Negulici. La Paris ii va cunoaste pe Ion Ghica, care ii va deveni bun prieten si pe Costache Negri.

2. Anii de formare1835-10-27 Alecsandri isi trece examenul de bacalaureat in litere, sub indrumarea profesorului Cotte. Studiaza chimia cu profesorul Gaulthier de Glaubry , pentru a se inscrie la medicina.1836-11-01 Renuntand la Medicina, Alecsandri se inscrie la Facultatea de Drept .1836-11-01 - 1837-04-01 Urmeaza cursurile Facultatii de Drept.1837 La sfaturile tatalui sau, Alecsandri se pregateste pentru un nou bacalaureat , in stiinte, cu profesorul Boniu, spre a se inscrie la Scoala de poduri si sosele.1838-03-01 Respins la examenul de bacalaureat in stiinte, poetul intrerupe studiile definitiv si se dedica literaturii. Din acest an, dateaza primele poezii in limba franceza : La jeune fille , Marie, Les brigands , Le petit rameau , Zunarilla, Serata.1839 In drum spre tara, intreprinde o lunga calatorie prin Italia. Viziteaza Florenta, Roma, Padova, Venetia, Triest. Din aceasta calatorie culege impresii necesare scrierii primelor opere in limba romana : Buchetiera de la Florenta si Muntele de Foc.1839-08-31 - 1846 Este numit seful mesei pensiilor si despagubirilor banilor scutelnicesti, in Departamentul Finantelor.1840 Impreuna cu Mihai Kogalniceanu si Costache Negruzzi, fondeaza revista Dacia literara.

1840-02-27 Impreuna cu Kogalniceanu si Negruzzi, printr-un contract semnat cu Guvernul pentru patru ani, ia conducerea teatrelor francez si roman reunite la Iasi.

3.Debutul1840-05-01 - 1840-06-01 In revista Dacia literara, publica in primul numar, cea dintai scriere a sa in proza, nuvela Buchetiera de la Florenta.

4. Anii de formare1840-11-01 O cunoaste pe Elena Negri, sora lui Costache Negri, bolnava de tuberculoza.1840-11-16 In deschiderea stagiunii teatrale i se pune in scena piesa Farmazonul din Harlau , aparuta la Cantona Foaiei satesti.1841 Pe scena teatrului iesean se joaca piesa lui Vasile Alecsandri : Cinovnicul si modista.1841-02-09 Apare piesa Modista si cinovnicul, sub titlul Inselatorul inselat. In revista Spilcuitorul moldo-valah, publica poeziile Le Cosaque, La jeune fille si A Monsieur de Lamartine1841-07-01 Este ridicat la rang de spatar.1842 Alecsandri calatoreste prin muntii si satele Moldovei, fapt care i-a prilejuit "descoperirea tezaurului poeziei populare". Sub influenta acesteia, scrie primele sale poezii romanesti - Doinele.1842-02-03 Moare mama scriitorului. Moartea mamei ii pricinuieste o " zguduire nervoasa " . Poetul merge la bai la Lemberg, apoi la Viena.1842-09-01 Paraseste directia Teatrului National. 1843 In Calendarul pentru poporul romanesc pe anul 1843, apar primele poezii publicate de Vasile Alecsandri in limba romana. In Albina romaneasca ii apare povestirea Monte di fo.1844 Apare revista Propasirea , redactata de Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Panait Bals si Ion Ghica dar cu titlul impus de cenzura : Foaie stiintifica si literara. Alecsandri va incepe sa publice : Doinele si proza : O plimbare la munti, Istoria unui galban si a unei parale.1844 Scrie " fiziologia" Iasii. Din aceeasi perioada dateaza si Jurnalul de calatorie la Viena.1844-01-18 I se pune in scena Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului, publicata si in Albina romaneasca. Piesa este intampinata cu deosebit entuziasm de catre spectatori.1844-01-23 I se pune in scena comedia Spatarul Hatmatuschi, comedie pierduta.1844-06-01 Se afla la cura la Borsec ; impresiile le consemneaza in nuvela Borsec, aparuta partila si in Propasirea.1845 Se pune in scena piesa Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului la Bucuresti.1845-05-21 O intalneste pe Elena Negri la Manjina, la mosia lui Costache Negri. Tot aici il va cunoaste si pe Nicolae Balcescu. Se indragosteste de Elena Negri, careia ii va dedica o serie de poeme.1845-09-01 Apare la Cantora Foaiei satesti comedia Creditorii. Se prezinta piesa de teatru Ramasagul, dramatizarea unei anecdote O intriga la bal masche .1845-12-22 Se joaca piesa de teatru Iasii in carnaval sau Un complot in vis .1846 - 1847 O insoteste pe Elena Negri in strainatate, pentru ingrijirea sanatatii. Italia, Austria, Germania, Franta, apoi din nou Italia, ii prilejuiesc impresii profunde. Insa boala Elenei se agraveaza, iubirea poetului stingandu-se din viata la intoarcerea in tara. Scrie comedia cu cantece "Peatra din casa" si nuvela "Balta Alba".

1846 Apare la Cantona Foaiei satesti comedia-vodevil intr-un act Un ramasag.1846 Demisioneaza din functia de seful mesei pensiilor si despagubirilor banilor scutelnicesti, in Departamentul Finantelor. Pleaca din nou in Turcia. Viziteaza Brussa.1846-05-01 Calatoreste la Manastirile din Moldova, impreuna cu fratele sau Iancu, Costache Negri, Alecu Russo si altii. Calatoria este consemnata intr-un jurnal in limba franceza.1846-09-01 Il gasim la Trieste, unde il astepta iubita sa Elena Negri . Se instaleaza amandoi la Venetia , trec prin Salzburg, spre Paris , apoi prin Napoli si ajung la Palermo unde se intalnesc cu Nicolae Balcescu. Scrie serioa poeziilor venetiene.1847 Se joaca piesa Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului in Transilvania, la Orastie.1847 Iarna si primavara, sta la Palermo impreuna cu Nicolae Balcescu si Elena Negri pentru care scrie piesa de teatru Peatra din casa1847-05-03 Se joaca piesa de teatru Peatra din casa, fondurile stranse in folosul artistilor din Bucuresti si tiparita la Institutul Albinei.1847-05-04 Elena Negri moarte pe vapor, in fata insulei Prinkipo. Este inmormantata la Constantinopole. De fata erau Costache Negri, Mihail Kogalniceanu si Vasile Alecsandri. In memoria ei, Alecsandri scrie poezia Steluta, care va deveni o romanta cunoscuta a acelor vremuri.1847-06-01 Se afla la bai la Mehadia si la Balta Alba ; cea din urma statiune il va inspira pentru nuvela Balta Alba , publicata anul urmator.1847-10-01 Poetul pleca la Paris.

5. Exilul1848-02-03 Se joaca piesa de teatru Nunta taraneasca, fondurile stranse in folosul saracilor.1848-03-09 Se joaca din nou piesa de teatru Nunta taraneasca, fondurile fiind stranse in folosul saracilor .1848-03-15 Are loc miscarea miscarea revolutionara din Moldova. Impreuna cu alti participanti, redacteaza petitia cu revendicarile ce trebuiau inaintate domnitorului Mihail Sturza. Dupa esecul miscarii, urmarit de stapanire, se refugiaza in muntii Hategului si apoi la Brasov.1848-04-01 Este propus membru al Comitetului revolutionar unic al emigratiei din Moldova. Sub influenta evenimentelor revolutionare din Transilvania, Alecsandri alaturi de Costache Negri, Alecu Russo , G. Sion si altii participa la elaborarea programului politic al democratilor moldoveni : Printipurile noastre pentru reformarea patriei. 1848-05-01 Alecsandri redacteaza o Prestatie in numele Moldoviei, a omenirei si a lui Dumnezeu. Scrie Hora Ardealului, devenita mai tarziu Hora Unirii si Desteptarea Romaniei (cu titlul initial Catre romani). Publica in Foaie pentru minte, inima si literatura poeziile 15 Maiu 1848, Catre romani si Hora Ardealului.1848-09-01 In momentul in care izbucneste revolutia din Moldova, se afla la Cernauti (Bucovina), unde se formeaza Comitetul revolutionarilor moldoveni, al carui secretar este. Se pun bazele revistei Bucovina, condusa de A. Hurmuzachi, Tot aici, Mihail Kogalniceanu redacteaza Dorintele partidei nationale din Moldova.

1848-10-01 Este admis membru al Societe Orientale de France.1848-11-01 Il gasim din nou la Paris , de aceasta data incepe propaganda pentru cauza principatelor.1848-12-01 Revine in tara.1849 Se intoarce de la Paris si este numit in functia de arhivist al statului. Redacteaza studiul "Romanii si poezia lor", sub forma unei scrisori catre A. Hurmuzachi, studiul fiind publicat in revista Bucovina. Colaboreaza la ziarul iesean Zimbrul.1849 In revista Bucovina, publica studiul Romanii si poezia lor, in care vorbeste despre poeziile populare culese in timpul calatoriilor prin Moldova.1849-03-01 La Paris o cunoaste pe actrita pariziana numita intre prieteni Didri ; episod evocat peste doua decenii la inceputul romanul Didri.1849-05-01 Se afla la Constantinopole , impreuna cu Ion Ghica.1849-08-01 Traverseaza Mediterana si viziteaza Arlos.1849-10-13 Este ales membru al Societatii Stiintifice Franceze.1849-12-01 Sfarsitul lunii, se intoarce la Iasi.

6. Anii de maturitate1850 Apare piesa O nunta taraneasca.1850-02-03 Sub domnitorul Grigore Ghica ocupa functia de director al Arhivelor Statului, in locul tatalui sau. Publica in revistele Bucovina si Zimbrul balade din colectia sa de poezii populare.1850-04-02 Apare opereta Scara matei scrisa de Vasile Alecsandri.1850-04-09 Are loc reprezentatia piesei Chirita in Iasi sau Doua fete s-o neneaca. In aceasta perioada, incepe publicarea Canticelelor comice care il vor preocupa pana in 1875.1850-11-01 Vasile Alecsandri calatoreste in Bucovina .1850-12-30 Ii apar comediile Soldan Viteazul si Mama Anghelusa doftoroaie.1851 Apare opereta Crai nou, pe muzica lui Ciprian Porumbescu.1851-03-01 Este la Paris, apoi calatoreste in Germania si Anglia.1851-05-31 Comedia Herscu Boccegiul , scrisa de Vasile Alecsandri.1851-08-01 Se afla la Londra, unde viziteaza Expozitia Universala.1851-10-01 Calatoreste din nou in Franta, la Paris si in Germania.1851-10-28 Scrie comedia Doi morti vii.1851-12-01 Se intoarce in tara cu un vapor pe Dunare, care este pe punctul de a se scufunda.1852 Apare la Iasi prima fascicula din Poezii poporale. Balade (Cantece batranesti) adunate si indreptate de V.Alecsandri.1852 Se joaca Kir Zuliaridi.1852-03-01 Primul numar din revista Romania libera, scos de Alecsandri in martie, este suspendat de autoritati inainte de a fi difuzat.1852-05-08 Se joaca Chirita in provintie. Rolul Chiritei este jucat de Matei Millo.1852-09-01 Se intalneste la Galati cu Nicolae Balcescu, caruia , desi bolnav i se interzice intrarea in tara. Apoi se indreapta spre Paris.1852-10-01 La Tipografia francezo - romana, apare prima culegere a pieselor sale : Teatrul Romanesc - Repertoriu dramatic al d-lui V.Alecsandri, tomul I, care cuprinde toate piesele de teatru scrise pana atunci.1853 La Paris, Vasile Alecsandri publica primul volum de poezii originale, Doine si lacramioare, dispuse in trei cicluri : Doine, Lacramioare, Suvenire. La Iasi ii apare cea de-a doua

fascicula de Poezii poporale. Vasile Alecsandri intreprinde o lunga calatorie in sudul Frantei, in Spania si in nordul Africii. Relatarea partiala a acestei calatorii este cuprinsa in "ziarul de calatorie" : Calatorie in Africa.1853 Publica la Iasi doua volume de Poezii poporale. Balade (Cantece batranesti) iar la Paris unul de Doine si lacramioare 1842-1852. Scrie poezii exotice si primele poezii din ciclul Margaritarele.1853-04-22 Demisioneaza din functia de la Arhivele Statului.1853-08-01 Se afla din nou la Paris, de unde pleaca pentru o luna la Biaritz, iar de aici prin Bayonne, Toulouse, Nimes si Marsilia la Gibraltar, apoi la Tanger si Tetuan prin muntii Uadras. Voiajul prin nordul Africii e relatat in Calatorie in Africa.1853-10-06 Se intoarce la Gibraltar si incepe calatoria prin Spania (Algesiras, San Rocco, Cadix, Sevilla, Cordoba, Grenada, Madrid).1853-12-01 Se intoarce prin Biscaya, in Franta.1854 Apare la Iasi volumul Potpuri literar, publicat impreuna cu Matei Millo. Alecsandri este la Paris1854-06-01 Alecsandri pleaca la Londra.1854-07-04 Calatoreste prin Belgia si Germania apoi revine la Paris.1854-09-01 Moare tatal scriitorului. Prelundu-si mostenirea, Alecsandri elibereaza tiganii robi de pe mosia parinteasca de la Mircesti.1855 Scoate revista Romania literara, unde publica versuri si proza. Colaboreaza aici C.Negruzzi, Alecu Russo, C.Negri, Al.Donici, Gr.Alexandrescu, D.Bolintineanu, A.I. Odobescu . Publica Anul 1855; tot aici apar fragmente din Calatorie in Africa si nuvela Balta Alba .1855-07-01 E la Paris , de unde pleaca la Constantinopole; aici il intalneste pe Ion Ghica, in acel timp bei (print) de Samos.1855-11-01 Pleaca la Crimeea, spre a vizita runiele Sevastopului. Impresiile sunt consemnate intr-un jurnal intitulat Suvenire din 1855.1855-12-01 Se intoarce la Constantinopole si spre sfarsitul lunii in tara, la Iasi.1855-12-03 Revista Romania literara e suspendata de cenzura.1856 Fac parte din Comitetul Unirii si publica in Steaua Dunarii poezia Hora Unirii. Semeneaza petitia catre domnul Ghica prin care se cerea unirea celor doua Principate Romane.1857 Scrie piese cu caracter patriotic si unionist, printre care Cinel-Cinel si Vioandiera. Apar acum Cetatea Neamtului sau Sobietki si plaesii romani (editia a doua), Vioara Teatrului romanesc, Culegere de cantice si cupleturi din repertoriul dramatic al d-lui Vasile Alecsandri si Pacala si Tandala, dialog politic.1857 I se prezinta pe scena Cinel-Cinel si drama istorica Cetatea Neamtului.1857 Ii apare la Iasi volumul Vioara Teatrului romanesc. In Concordia din Bucuresti publica Moldova din 1857, poezie satirica impotriva boierilor unionisti.1857 In Moldova sunt organizate noi alegeri, iar Vasile Alecsandri este ales deputat.1857-07-01 Dupa o noua audienta la Napoleon al -III-lea, e primit la Turin la Contele Cavour, primul ministru al Piemontului, apoi de regele Victor Emanuel. Ramane in Franta si dupa a treia audienta la imparat, dupa care ia parte ca observator la Razboiul din Italia. Toate acestea , Vasile Alecsandri le va consemna in Istoria misiilor mele politice (1862) .1858 Se naste unicul copil al scriitorului, Maria, din legatura cu Paulina Lucasiewicz, care ii va deveni sotie mai tarziu.

1858-10-25 Este numit secretar de stat provizoriu la Postelnicie , ministru de Externe, in guvernul provizoriu care trebuia sa vegheze alegerile de domn. Vasile Alecsandri e desemnat printre cei 38 de candidati la domnia Moldovei ; in aceasta calitate, restabileste libertatea presei; figureaza pe lista candidatilor la domnie.1859-01-24 Candideaza pentru domnie, numarandu-se printre favoriti . Renunta in favoarea lui Costache Negri, apoi a lui Alexandru Ioan Cuza, a carui dubla alegere, in Moldova si in Muntenia, o aclama.1859-02-01 E la Paris in audienta la Ministrul Afacerilor Straine al Frantei, contele Walewski, si la imparatul Napoleon al -III-lea.1859-05-01 Deputat in adunarea electiva, dupa Unire, Alecsandri e numit ministru la Departamentul Afacerilor Straine ale Moldovei.1859-05-01 Apara cauza Unirii la Londra pe langa Lordul Malmersburg, Ministrul Afacerilor Externe.1859-10-11 Alecsandri trece in postul de Ministru al Afacerilor straine din Muntenia.1860-05-28 Dupa caderea Guvernului, Alecsandri pierde postul de ministru. Se retrage la Mircesti unde scrie piesele de teatru Lipitorile satului, Sgarcitul risipitor, Satul lui Cremene, Retrogradul (Sandu Napoila) si Demagogul (Clevetici). Planuieste acum si comedia Boieri si ciocoi .1861 Apar Clevetici ultra-demogogul si Timofte Napoila ultra-retrogradul, canticele comice interpretate de N.Luchian la Iasi.1861-05-01 I se da geranta agentiei romane din Paris. Colaboreaza la Revista romana a lui A. I. Odobescu.1861-09-01 Reintors la Mircesti, scrie Rusaliile, Cucoana Chirita in voiagiu, Barbu Lautarul, Drumul de fier s.a.1862 Scrie "Istoria misiilor mele diplomatice".1863 La Iasi, apare editia a doua a volumului Doine si lacramioare, la care se adauga si ciclul "Margaritarele". Apare partea a doua a "Repertoriului dramatic, cuprinzand ultimele piese ale scriitorului. Pleaca intr-o noua misiune diplomatica, trimis de Cuza.1863-02-01 - 1863-03-01 Se joaca la Bucuresti piesele de teatru Cucoana Chirita in voiagiu si Paracliserul sau Florin si Florica .1863-06-01 Se stabileste la Mircesti, impreuna cu Paulina Lucasiewicz. I se tipareste, la Paris, Grammaire de la Langue roumaine, sub numele V.Mircesco, cu o prefata de A.Ubicini. Publica Repertoriu dramatic, cuprinzand ultimele piese. La sfarsitul anului pleaca intr-o noua misiune diplomatica pe langa Napoleon al III-lea.1864 - 1865 Incepe sa compuna ciclul Legendelor. Scrie numeroase canticele comice , in special pentru Mateo Millo : Surugiul, Barbu Lautarul, Gura-casca om politic, Paraponisitul, Ion Papusariul, Ginerele lui Hagi-Petcu, Barcarola, Concina, Agachi Flutur, Millo director, Covrigarul, Kera Nastasia, Harta razasul (vodevil), Arvinte si Pepelea (poveste intr-un act), Drumul de fier (comedie in doua acte).1866 Apare intr-un volum intreaga colectie a "Poeziilor poporale". E numit membru al Societatii literare romane pentru cultura limbii, care in 1879 avea sa devina Academia Romana, luptand impotriva latinistilor, pentru impunerea pincipiului fonetic in scriere.1866 In Foaia Sotietatii pentru literatura si cultura romana in Bucovina apar : Concina, opereta Florin si Florica sau Paraclisierul si Paraponisitul. Din acelasi an dateaza volumul Poezii populare ale romanilor.

1867 In Foaia Sotietatii apar in ianuarie si in aprilie comedia Millo director , Barbu Lautarul si Surugiul.1867 Poetul este la Paris1867 La nou-aparuta revista Convorbiri literare, trimite Stan Covrigarul, Chirita la Paris, Ion Papusariul, Gura-casca si Surugiul.1867-05-01 - 1867-06-01 Poetul se afla la Nissa1867-07-01 Este in tara, este ales membru al Societatii Academice Romane.1867-10-01 Vasile Alecsandri pleaca la Paris1867-12-01 Se intoarce in tara1868 Publica in "Convorbiri literare", primele pasteluri : Sfarsit de toamna, Iarna, Gerul, etc.1868 Este ales deputat de Roman, dar refuza mandatul.1868-04-01 Incepe sa publice in Convorbiri literare seria Pastelurilor1869 In Convorbiri literare publica Dictionarul grotesc in care combate tendintele exagerat etimologizante.1869 In Foaia Sotietatii apare comedia cu cantece Agachi Flutur, iar in Convorbiri literare apar comedia Drumul de fier si o serie de Pasteluri. Publica Arvinte si Pepelea1869-03-01 La staruintele lui Kogalniceanu, primeste mandatul de deputat.1869-11-01 Pleaca pentru 10 luni la Paris.1870 Apare in Convorbiri literare comedia Ginerele lui Hagi Petcu.1870 Se casatoreste cu Paulina Lucasiewicz.1870-05-01 Se afla o luna la Nisa, dupa care calatoreste prin Viena, Munchen si Paris .1871 Isi da demisia din Societatea literara romana, dupa ce aceasta hotarase sa adopte principiul etimologic in scriere si sa publice dictionarul lui Laurian si Massim.1871 Apare in Convorbiri literare opereta Harta razasul. Din acest an dateaza si piesa Nobila cersetoare, dedicata Frantei aflate in razboi cu Germania.1871-07-01 Alecsandri ia parte la serbarile de la Putna pentru care scrie, la cererea Comitetului de organizare din care faceau parte Mihai Eminescu si I. Slavici, poezia Imn la Stefan cel Mare.1872 Apare studiul "Introducere in scrierile lui Constantin Negruzzi", mai intai in "Convorbiri literare", apoi ca prefata la volumul de scrieri ale lui Negruzzi scos de Editura Socec. Scrie "Dumbrava Rosie", pe care o citeste la o sedinta a "Junimii".1872 Apare la Iasi poemul istoric Dumbrava rosie, dedicat lui Costache Negri , cu mentiunea " se vinde pentru a contribui la subscriptiile ce se fac in favoarea eliberarii teritoriului francez". Poemul va inaugura un nou ciclu, cel al Legendelor.1872 Scrie Introducere la scrierile lui Constantin Negruzzi, aparuta in Convorbiri literare.1872-07-01 Calatoreste prin Austria, Elvetia si Franta.1873 Colaboreaza la Columna lui Traian si la Revista contimporana , unde publica romanul Didri.1873-06-01 Se afla in Franta, cu sotia si cu fiica sa.1874 Ii apare poemul Dan, capitan de plai.1874 Apare in revista Convorbiri literare comedia Boieri si ciocoi dedicata lui Mihail Kogalniceanu, pusa in scena la Iasi in acelasi an.1874-06-01 Vasile Alecsandri se afla la Paris.1875 Apar primele sapte volume ale editiei sale de Opere complete, patru volume de Teatru si trei de Poezii.1875 Apar la Socec primele sase volume de Opere complete : Teatru I (Cantonete comice, scenete si operete), II (Vodeviluri) , III (Comedii) , Poezii I (Doine, Lacramioare, Suvenire) ; II (Margaritarele), III (Pasteluri si legende).

1876 In seria Operelor complete apare volumul Proza.1877 Inaugureaza prin Balcanul si Carpatul ciclul "Ostasii nostri". Tine, in folosul ranitilor, o serie de conferite, in mai multe orase.1877 In Convorbiri literare , Alecsandri dedica poezii ostasilor carfe lupta pentru independenta tarii. Pentru a strange fondurile necesare ingrijirii ranitilor, tine conferinte in mai multe orase. Scrie piesa La Turnu-Magurele.1878 Scrie "Epistola generalului Florescu" si "Eroii de la Plevna", puternice satire impotriva conducatorilor regimului. Apare volumul "Ostasii nostri".1878 Apare volumul de poezii Ostasii nostri si piesa La Turnu-Magurele e publicata in Albina Carpatilor. Participa si obtine marele premiu la concursul Societatii Limbilor Romantice de la Montpellier pentru poezia Cantecul gintei latine. Poezia e tradusa apoi in toate limbile romantice si in celelalte limbi de circulatie internationala.1879 Termina piesa de teatru Despot-Voda.1879-05-01 Intr-o sedinta a Junimii tinuta in casa lui Titu Maiorescu, Alecsandri citeste drama istorica Despot-Voda. Sunt de fata Eminescu, Caragiale, Slavici.1879-09-30 Pe Scena Teatrului National din Bucuresti, are loc premiera dramei Despot-Voda, aplaudata intens de publicul spectator. Vasile Alecsandri inaugureaza o noua etapa a creatiei sale literare, cea a dramei istorice.1880 Apare cel de-al noualea volum din seria "Operelor complete", cuprinzand "Legende noua" si "Ostasii nostri". Scrie feeria Sanziana si Pepelea . Apare la Socec drama Despot-Voda. In Convorbiri literare debuteaza schimbul de scrisori cu Ion Ghica. Alecsandri va scrie, de fapt, o singura scrisoare : Vasile Porojan.1881 I se decerneaza Marele premiu "Nasturel-Herascu" al Academiei Romane pentru drama "Despot Voda" si poeziile din ultimul volum "Opere complete"1881 Imita din frantuzeste farsa de carnaval Sfredelul dracului, reprezentata in acelasi an la Teatrul National din Bucuresti.1882 Invitat de Felibri, pleaca in Franta. unde e sarbatorit in mai multe localitati prin Proventa pentru Cantecul gintei latine. Calatoreste prin Viena, Milano, Genova si Monte Carlo la Montpellier, apoi in MUntii Alpi, Avignon, Gap, Paris, Londra. Este premiat la concursul literar de la Forcalquier.1882 Publica la Socec comedia franceza Les bonnets de la comtesse, scrisa cu 18 ani inainte.1883 Tine la Ateneul Roman o conferinta in beneficiul lui Eminescu. Apare in Convorbiri literare feeria Sanziana si Pepelea.1883 Termina in doar patru saptamani drama Fantana Blanduziei.1883-07-01 Calatoreste pe Valea Rinului, prin Olanda, Anglia si Franta.1884 Apare la Socec al X-lea volum al Operelor complete, continand Fantana Blanduziei si Varia (poezii).1884 Apare volumul Scrisori catre Vasile Alecsandri de Ion Ghica, cu o prefata a lui Alecsandri.1884 Moare Iancu Alecsandri, fratele poetului.1884-03-22 Se joaca pe scena Teatrului National din Bucuresti Fantana Blanduziei.1884-11-01 Este ales senator.1884-12-03 Termina intr-o prima forma , in Mircesti, noua piesa Ovidiu.1885 Este numit ministru plenipotentiar al Romaniei la Paris, functie in care va ramane pana la sfarsitul vietii.1885-03-09 Se joaca, pe scena Teatrului National, din Bucuresti, in premiera, drama Ovidiu.1886 Este atacat de catre critici. In apararea lui Alecsandri, Titu Maiorescu scrie articolul Poeti si critici.1887 Lucreaza la prelucrarea dramei Ovidiu si intervine in tara pentru inceperea repetitiilor cu versiunea definitiva. Apar primele simptome ale bolii care ii va provoca moartea.

1888 Scrie poeziile, ramase postume: Plugul blestemat, Fluierul, Umor criticilor .. etc. Apar primele semne ale bolii care avea sa-l rapuna.5. Sfarsitul1888 - 1890 Incepe un proiect al unei tragedii, Virgiliu.1889 - 1890-05-01 Se afla la Paris, apoi bolnav si "ostenit de atata chin" , Alecsandri se intoarce la Mircesti.1890-08-22 Moare de cancer hepatic si pulmonar la casa sa de la Mircesti.1890-08-26 Este inmormantat in gradina casei, daruite in 1914 Academiei de catre sotia poetului. Deasupra mormantului a fost ridicat un mausoleu din initiativa Academiei, in 1928. Intregul ansamblu a devenit muzeu memorial.Volume de teatru. Comedii

Chirița în Iași sau două fete

ș-o neneacă (1850)

Chirița în provincie (1855)

Chirița în voiagiu (1865)

Chirița în balon (1875)

Volume de poezie

Pasteluri, 1868

Poezii populare. Balade (Cântice bătrânești), 1852

Poezii populare. Balade adunate și îndreptate de V. Alecsandri, partea a II-a, 1853

Doine și lăcrămioare, 1853

Proze

Istoria unui galben

Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența

Iașii în 1844

Un salon din Iași

Românii și poezia lor

O primblare la munți

Borsec

Balta-albă

Călătorie în Africa.

Un episod din anul 1848

Proze din periodice

Satire și alte poetice

compuneri de prințul Antioh Cantemir

Melodiile românești

Prietenii românilor

Lamartine

Alecu Russo

Dridri, (roman scris în 1869, publicat în 1873)

Din albumul unui bibliofil

Vasile Porojan

Margărita, (nuvelă scrisă în 1870, din ea fiind publicată numai un mic episod în 1880)

Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

Drame

Cetatea Neamțului

Lipitorile satelor

Sgârcitul risipitor

Despot Vodă, dramă istorică

Fântâna Blanduziei

Ovidiu

Opere complete

Opere complete, 1875

Prezență în antologii

Testament

Activitata literalaAlecsandri pleca lasand, in urma o uriasa truda, desfasurata timp de jumatate de secol, cu o rara darnicie si abnegatie.

 "Si-acel rege-al poeziei, vesnic tanar si ferice,

Ce din frunze iti doineste, ce cu fluierul iti ziceCe cu basmul povesteste - veselul Alecsandri,

Ce-nsorind margaritare pe a stelei blonda raza,Acum scolii strabate, o minune luminoasa,

Acum rade printre lacrimi cand o canta pe Dridri… "(M. Eminescu)Dupa cum el insusi recunostea, scria fara greutate, cu usurinta, inceputul fiind cel mai

dificil. Odata pornita insa scriitura, ea putea, din punctul lui de vedere, sa continue oricat. Nu avea nimic din tulburare dramatica, deseori tragica a scrisului la romantici. „Scrisul este, pentru mentalitatea sa de fermier, spunea E. Simion o recolta pregatita devreme. Daca nu intervine ceva (timpul rau), recolta este, in general buna”.

De aceea, Alecsandri pare sa nu fi avut o constiinta a scrisului, cel putin din punctul nostru de vedere, modern. Observa si N. Manolescu: ,,Acum un veac, criteriul poeticului e altul, nu prea diferit de al exprimarii uzuale, pe care se marginea s-o ornamenteze cu figuri de stil, dar n-o ataca in esenta”. Si de aceea reactia critica moderna nu i-a fost prea favorabila lui Alecsandri.

Pentru a sugera dinamica exercitiului scriitoricesc la V. Alecsandri redam succint anii mai importanti ai acesteia:1810 - debut in „Dacia literara" cu Buchetiera de la Florenta;joaca adaptarea Farmazonul din Harlau;1842 - scrie primele poezii in limba romana, sub influenta poeziei populare;1850 - i se reprezinta Chirita in lasi; incepe seria "cantecelelor comice";1852 - ii apare la lasi o brosura cu culegeri de poezii populare;1855 - la Paris apare, in traducerea sa, culegerea de poezii populare;1852 - scrie Istoria misiilor mele diplomatice;1863 - publica la lasi editia a doua a volumului Doine si lacramioare, imbogatite cu ciclul Margaritarile;1866 - la lasi ii apare editia a doua din Poezii populare ale romanilor;1868 - incepe publicarea Pastelurilor1875 - apar volumele I - VIII ale editiei „opere complete" (patru de teatru si trei de poezii);1876 - in aceeasi serie apare volumul de Proza;1877 - Balcanul si Carpatul inaugureaza ciclul Ostasii nostri;1878 - volumul Ostasii nostri;1879 - se joaca Despot - Voda;1880 - apare ultimul volum din seria „opere complete" cu Legende

noua si Ostasii nostri; scrie feeria nationala Sanziana si Pepelea;1883 - scrie Fantana Blanduziei.Alecsandri si poezia populara.

Patima lui folclorica i-a fost stimulata de A. Russo si o descopera plimbandu-se prin munti, la Piatra, unde aude: „cantecul cel mai frumos, cei mai jalnic, cel mai de suflet... pe lume: doina de la munte, acea melodie curat romaneasca, in care odata inima omului se talmaceste prin suspine puternice si prin note dulci si duioase, doina jalnica, care face pe roman sa ofteze fara voie si care cuprinde in sanul ei un dor tainic dupa o fericire pierduta".

Sub influenta poeziei populare paraseste compunerile in limba franceza si „improvizeaza” poezii de inspiratie populara, numite in saloanele iesene „poezii de coliba” (dupa S. Cioculescu). In aceasta directie este incurajat si de Elena Negri: „Continua cum ai inceput; cel mai frumos titlu de glorie la care trebuie sa ravneasca un poet e acela de poet national si popular”, ii scria aceasta. Un astfel de ideal venea si din redactia „Daciei literare". Acest

important compartiment al artei sale debuteaza cu poezia Doina (1842) scrisa impreuna cu Strunga si Baba Cloanta si pe care le va aseza, in 1853, in fruntea volumului Doine si lacramioare. considerate „cele mai bune poezii ale mele". In 1849 Alecsandri va publica un studiu, Romanii si poezia lor, pentru ca in 1852 sa faca sa apara volumul Balade - Adunate si indreptate de V. Alecsandri, partea I, Iasi.

Poeziile populare erai „adunate si indreptate” de V. Alecsandri deci „indreptarile” fiind esentiale si-i confera drept de „proprietate literara”. „Proprietatea" priveste mai ales forma, nu si continutul. Prin gestul sau Alecsandri a generat in literatura de specialitate o intreaga discutie. Daca nu a intentionat opera stiintifica, folcloristica, nu a insemnat nici interventie grosolana, ceea ce a determinat ca ulterior acestea sa circule in popor tocmai cu haina data de Alecsandri: Miorita, Mesterul Manole, Toma Alimos, Miu Copilul.

Corect cu ceilalti, autorul mentioneaza fragmentele ce-i apartin in intregime, compuse de el „in stilul cantecelor batranesti": Dragos, Hora Unirii.

Multe din poeziile acestei tinereti sufera de o abundenta a diminutivelor: doinita, pusculita, mandrulita, copilita etc. Aglomerarea diminutivelor, credea S. Cioculescu, „nu poate fi privita numai ca o eroare estetica, ci trebuie inteleasa si ca un indiciu asupra viziunii limitative si optimiste a poetului. Daca doina, cantec de jale si vitejie, e redusa la "doinita", nu e de mirare ca si pusca voinicului se preface-n «pusculita» si barda in «bardita», termeni prin care Alecsandri crede a fi gasit expresia cea mai justa o atasamentului dintre om si unealta de lupta".

Poezia de dragosteCiclul al doilea din Doine si lacramioare (1853) cuprinde 22 de poezii legate de

experienta autobiografica cu Elena Negri. Primele 4 versuri din Steluta sunt considerate, de multi, cele mai bune din creatia sa, ele aducandu-i reputatia de „poet al dragostei”.,,Este aproape imposibil de a descoperi in erotica lui Alecsandri figura speciala a spiritului, o atitudine care sa implice mai profund sensibilitatea lui", scrie E. Simion, iar G. Calinescu o gasea "senzuala si zaharisita", dupa cum S. Cioculescu „inecata in dulcegarie" etc., Alecsandri dovedindu-se in erotica un liric fara imaginatie.

La celalalt capat al Stelutei, ca durere ce se izbaveste in poezie prin poezie, se afla idila, unde V. Alecsandri este mult mai sincer, Rodica fiind si arhetipul eroticii sale.

Dragostea la V. Alecsandri are trasaturii oricarui fenomen natural, putand atat bucura, cat si intrista. Astfel Alecsandri face trecerea de la poezia lui Conachi la cea eminesciana. Importanta lor este asadar strict de istorie literara si nu tine de criterii estetice.

Poezia sociala si patriotica.Ciclul Suvenire, partea a treia a volumului Doine si lacramioare, se leaga direct de

evenimentele socio-politice contemporane lui, cum ar fi 1848 (Adio Moldove!) ori Desrobirea tiganilor. De circumstante istorice sunt poeziile N. Balcescu murind, La Sevastopol, Anul 1855, Moldova in 1857, Hora Unirii etc.

Patruzecisioptist, ca si Gr. Alexandrescu ori D. Bolintineanu, si Alecsandri evoca trecutul istoric in Dragos, Visul lui Petru Rares ori Dumbrava Rosie, Altarul Minastirii Putna si Movila lui Burcel inspirate din O sama de cuvinte de I. Neculce.

Daca Dan, capitan de plai, poema homerica, se afla la interferenta intre inspiratia istorica si cea populara, Legenda Ciocarliei si Legenda Lacramioareisunt de inspiratie folclorica, unele dintre acestea fiind incluse in ciclul Legende (17 poezii scrise intre 1864 si 1875, majoritatea publicate in Convorbiri literare). „Legendele" lui V. Alecsandri au fost apropiate catre Ch. Drouchet si G. Calinescu de Poezia lui V. Hugo, cu Legenda secolelor.

Tot G. Calinescu le aprecia ca reprezentand „o etapa hotaratoare in poezia romana", fie prin cateva idei democratice fundamentale promovate cum ar fi: oroarea de crima (Grui-Sanger), tiranul sangeros (Vlad Tepes, Murad Pasa), admiratia pentru eroii nationali (Stefan, Mihai Viteazul) etc. fie prin rezistenta valorica. Piesa cea mai reusita este considerata Pohod na Sybir, „romanta funebra si declamatorie" a deportarilor polonezilor in Siberia in timpul absolutismului tarist.

Desi au avut un enorm ecou in sufletul cititorilor prin faptul ca popularizau prin versuri simple ideea patriotica, ciclul Ostasii nostri a fost drastic sanctionat de G. Calinescu, care vedea in el un excelent material didactic in scolile primare, dar „artisticeste ridicol, prezentand un razboi de opereta".

PASTELURILEGeneza pastelurilor

Pastel = creion moale, colorat (desen realizat cu acest creion) = poezie cu conţinut liric în care se zugrăveşte un tablou din natură: privelişti, momente ale unui anotimp, aspecte din universul plantelor şi al animalelor.

,,Pastelurile” au aparut in ,,Convorbiri literare” intre 1868-1869, iar in 1875, au aparut in ,,Opere complete”, intr-o selectie unitara, propusa chiar de poet, si cuprinzand 30 de poezii, carora le adauga 10 piese, nelegate organic de acestea.

CARACTERISTICI:Descriu o natură somptuos decorativă. De regulă, natura e văzută prin fereastra conacului

de la Mirceşti.D. Caracostea şi P. Cornea sesizează faptul că în pastelurile lui Alecsandri nu apar

muntele şi marea.Prezintă o natură domestică: ogoarele, lanurile, lumea din marginea satului, anotimpurile

cu muncile lor.Pentru prima oară în lirica românească este vorba de o poezie în care elementul descriptiv

nu apare incidental, ca un cadru sau interludiu. Natura devine personaj.Au un pronunţat caracter static, mişcarea fiind doar sugerată de cele mai multe ori.Timpul pastelurilor este prezentul, prin care poetul ne insuflă sentimentul fuziunii cu

natura.În pasteluri, nu este cântată natura ca un refugiu al unui învins social (cum apare la

romantici), ci se înalţă imnul plin de încredere adresat adevăratei ţări (ţărani, sate), unde domneşte munca, rodnicia, frumuseţea şi tot ce este adevărat şi nobil. Această privelişte este în contrast cu lumea parazitară burghezo-moşierească. Nu întâlnim nici un conac, nici un parc, nici un visător în meditaţie, în schimb, apar ţărani în desfăşurarea muncilor lor obişnuite.

Frecvenţa personificărilor reluată din poezia populară şi concluzie la pasteluri, natura e zugrăvită pentru a degaja un sentiment de seninătate şi optimism, este o natură a rodniciei şi prosperităţii, ce exaltă o fierbinte dragoste faţă de farmecul şi frumuseţea peisajului naţional.

Clasificarea pastelurilor:Pastelurile anotimpurilor

Iarna: Iarna, Mezul iernei, Gerul, ViscolulPrimăvara: momente sacre – Floriile, Paştele, Cucoarele, Vestitorii primăverii,

Oaspeţii primăveriiVara: Secerişul, Rodica

Toamna: Sfârşitul toamneiPastelurile secvenţelor zilei: Noaptea

Pastelurile naturii: Serile la Mirceşti, Malul Siretului, BaltaPasteluri ce cântă muncile câmpului: Plugurile, Semănătorii, Cositul, Secerişul.

Pastelurile compuse acum, sunt expresia temperamentului sau clasic, inclinat spre soare. Ele constituie “ intr-o lirica a linistii si a fericirii rurale”, “un calendar al spiritului rural si al muncilor campenesti”(G. Calinescu).

Pastelurile reprezinta pentru majoritatea criticilor partea cea mai rezistenta a poeziei sale. V. Alecsandri le intelegea drept o poezie descriptiva. Le scrie la maturitate, cand avea aproximativ 45-50 de ani; incepe in iarna lui 1867/1868 si continua elaborarea lor in tot cursul anului 1868. Cand le va publica, in volum, ordinea va fi calendaristica, impusa de material, nu de sentiment, fantezie etc.; de iarna – primavara - vara. Toamna aproape ca lipseste ca anotimp, iar atunci cand apare, ea face trecerea catre iarna (Sfarsit de toamna).

Mult timp pastelurile au fost interpretate in sensul lui Alecsandri drept poezie despre Natura, o natura bine localizata. Interpretarea si sensibilitatea moderna a vazut nu numai Natura prin ea insasi, ci si o idee morala despre natura. Asadar, nu impresii directe ale contemplarii, cu tot ce poate insemna aceasta, acceptari , respingere, iubire etc., ci o idee mai generala, cu valoare alegorica decurgand de aici.Pentru oricine citeste pastelurile ii este clar ca Alecsandri n-a iubit decat in felul lui natura. Nu i-a placut frigul, dar nici contactul direct cu natura, ca la impresionistii cu care a fost comparat deseori. In al doilea rand, ca patruzecisioptist, vede in fenomenele naturii mai de graba simboluri, alegorii cu semnificatii generoase. Trezirea la viata a naturii ii sugereaza, de exemplu, trezirea la vita a tarii.

Oricum, pastelurile creeaza un profund sentiment de stabilitate, a universului si o stabilitate in relatiile dintre universul exterior si spiritul ce il observa ... Un echilibru perfect intre „subiect si obiect” - zicea E. Simion. „Fondul poeziei lui Alecsandri este mai curand moral decat sentimental: tema este o idee": Iarna, Gerul, Seceratorii etc. „Luate in total, comenta si G. Calinescu, pastelurile reprezinta o lirica a linistii si a fericirii morale(...). Pentru intaia oara se canta la noi intimitatea recluziunea poetului, meditatia la masa de scris, fantasmele desprinzandu-se din fumul tigarii, somnolarea in fata sobei cu catelul in poala".

Figurile de stil sunt minime. Alecsandri nu cunostea inca valoare metaforei. ca intreaga epoca, de fapt. Epitetul este de aceea preponderent ornant, apreciativ iar metaforele tocite, neimaginative.

Un astfel de limbaj este total opus ideii de poeticitate, de aceea este usor de tradus in proza, fara ca textul sa sufere prea mult. Altfel va fi interpretata „economia mijloacelor" in poezia lui Eminescu.

O problema iarasi mult discutata despre poezia lui Alecsandri a fost acea a preponderentei vizualului, mai ales in pasteluri. E. Papu in Clasicii nostri il considera pentru acest motiv impresionist si ca a ajuns la aceasta tehnica prin redescoperirea artei extremului orient. In realitate elementul vizual este prea simplificat pentru a vorbi de impresionism. Ori la Alecsandri campul este verde, cerul albastru si asa mai departe. Contrar asteptarilor ori observatiilor intuitive solarul si senzorialul nu sunt la Alecsandri chiar atat de preponderente cum ne-am astepta.

„Camera de luat vederi” a lui Alecsandri este purtata astfel de un grup decorativ la altul, realizand o succesiune de tablouri, miscare lenta si ampla favorizata si de masura de 15 - 16 silabe si ritmul trohaic al majoritatii pastelurilor. Versul lung nu presupune insa si propozitii ori fraze ample: dimpotriva, de cele mai multe ori acestea sunt scurte in contrast evident cu lungimea versului. Pentru ca si contemplatia e mai ales exclamativa, de aici si abundenta acestui tip de propozitie. Tot astfel explicam si suprasolicitarea, ca figura, a hiperbolei, exclamatia fiind o revarsare a prea-plinului constatativ. Oricum s-ar numi pastelul, Iarna, Miezul iernii, Malul Siretului etc., toate se circumscriu acestor observatii interpretative cu caracter generalizator.

Poeziile, compuse numai din catrene, au puncte de plecare hesiodice, horatiene si vergiliene, carora le adauga puternice valente de sensibilitate moderna.

In vesnica rotire a anotimpurilor, Toamna, cea mai rasfatata de poetii romani, are la V. Alecsandri un singur pastel:”Sfarsit de toamna”. Imaginile ei constracteaza cu cele ale verii, avand corespondente cu pictura lui Andreescu ”Padurea desfrunzita”.

Anotimpul ramane bogat reprezentat in lirica romaneasca, prin Eminescu, Pillat ”In vie”, Goga “Coboara toamna”, Voiculescu ”Faurirea toamnei”,Bacovia ”In gradina”, Blaga ”Bunatatea toamnei”, demonstrand tot atitea valente ale anotimpului  si reprezentari estetice. Astfel, preludiu poate fi sugerat de poezia lui Alecsandri si Goga, un crescendo al anotimpului se afla in creatiile celor trei siluete masive ale poeziei – Voiculescu, Blaga, Bacovia, ultimul declansand spectacolul tragic shakesperean, Blaga propunand-o ca pe un catarsis.

 Iarna,desi neiubita de fiinta meridionala a lui Alecsandri, populeaza universul sau poetic, oferind un spectacol fascinant,presarat uneori cu amintirea unor intamplari parca uitate, cu zboruri fantastice, cu vise. ,,Iarna”, ,,Viscolul”, ,,Sania”, ,,Miezul iernii”, ,,Sfarsitul iernii”, infatiseaza acest anotimp cu notele lui caracteristice ; zapada , crivatul , gerul , ce  inunda vazduhul, campul, dealurile, apele, casele, padurea si vietuitoarele, ce fug spaimantate.

Vara e la Alecsandri anotimp ce aminteste de iarna, prin acea liniste deplina, dar diferit de aceasta prin miscare, flora si fauna, ca si prin verdele, ce apare atat de rar in cromatica pastelului.,,Lunca din Mircesti”, ,,Concertul in lunca”, ,,Rodica”, ,,Balta”, ,,Secerisul”, ,,Cositul” si ,,Baraganul” compun un scenariu original al anotimpului, simtit ca o simbioza a omului cu natura.Vara lui Alecsandri o anticipeaza pe cea a lui Cosbuc din ,,Vara” si ,,Noapte de vara”, pe Blaga din ,,Vara”, St.O.Iosif din ,,Pasteluri”, V.Eftimiu ,,Seceta”, ori pe O.Cazimir,,Iulie”. De asemenea ,,Cosasi odihnindu-se” si ,,Tarancuta”,cunoscutele picturi ale lui Grigorescu se pot asocia celebrarii acestui anotimp nuntit cu soarele. Doua serii de tablouri constante sunt definite in pastelurile verii: pe de o parte seceta, (la V.Eftimiu si O.Cazimir), pe de alta, rodnicia (la Blaga, G.Dumitrescu). La Alecsandri apare cel de-al-II-lea aspect, asociat cu prezenta campului.                In cartea anotimpurilor, Primavara ocupa in pastelul romanesc o suprafata redusa, fiind infatisata in doua registre; unul de suprafata, ca anotimp al copilariei, al izbucnirii la viata, ca revansa la amorteala iernii, si celalalt, de adincime, de meditatie lirica. La mircesteanul Alecsandri se gasesc ambele aspecte. Strigatul triumfator al victoriei vietii izbucneste din cele mai mici glasuri: paraie, muguri, fluturi, firul de iarba si gandacul, copilasii veseli, ca in ,,Oaspetii primaverii”, ,,Cucoarele”, ,,Dimineata”, ,,Tunetul”, ,,Pastele”,.Alte versuri sugereaza un vadit potential emotiv si meditativ al poetului care observa: ,, lumina e mai calda si-n inima patrunde”. Unele poezii ale lui Pillat, Voiculescu si Blaga vor adanci aceste aspecte in viziuni proprii.                 In pastelurile romanesti, ca reper intermediar intre cosmic si uman, se concretizeaza diferite elemente caracteristice cum ar fi: marea, muntele, sesul, balta. Din acestea Minulescu, Baconski, Maniu au facut semnificatii mai adanci, simboliste. Alecsandri le-a transformat in efigii ale naturii, devenite la el insusi obiect al admiratiei. De exemplu, Baraganul lui Alecsandri, aflat in vecinatatea lui Odobescu din ,,Pseudokinegeticos”, ocupa un loc important,impresionand prin lipsa semnelor de viata,prin tristetea sesului.Balta ce a debutat in literatura prin Alecsandri: in,,Malul Siretului”, si”Balta”, creeaza un univers activ colcaind de viata incipienta, o expresie originala a fertilitatii spontane.In acelasi timp, in pastelurile lui Alecsandri lipsesc elementele extremitatii naturii, cum ar fi: marea si muntele.                 Ca aspect general, in pastel, umanizarea naturii este privita ca o infrangere, pierzind raporturile directe sau indirecte cu cosmicul, prin intrarea sub imperiul legii umane. Naturii i se amputeaza dimensiunile infinite, mai ales in poezia moderna, prin ingradirea ei de perceptii limitate ale unui spatiu ca: targul, gradina, casa (prezentate miniatural, ori umoristic sau malefic).                 ,,Pastelurile” lui Alecsandri contribuie la cunoasterea culturi romanesti cu inefabilul ei, cu farmecul vietii rurale.,,Pastelurile” au reprezentat,,Una din insulele cele mai izolate de furtuni din arhipelagul…poeziei noastre descriptive.Sunt Georgicele noastre ajustate la meridianul nostrul moldav”(Perpessicius).

Limba si stilul o culme a  artei sale poetice in ,,Pasteluri”, ca o expresie a asimilarii superioare a folclorului, a limbii vechi, careia i-a adaugat elemente carturaresti si romantice.Astfel, poetul a depasit perioada copilariei estetismului, ,,pastelurile” fiind ,,Cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturii romane indeobste”, dupa cum observa marele critic literar Titu Maiorescu.

Stilul sau se caracterizeaza prin: claritate, simplitate, expresivitate, naturalete, conciziune, in mare masura datorate influentei folclorului. In destule pasteluri, poetul porneste de la contemplarea unui fapt real, de la care ajunge la un element fantastic sau invers: luna ploaia, zapada, focul il introduc in lumea mirifica a tineretii, a iubirii.

Pastelul e construit pe o structura binara: debuteaza cu o imagine a naturii in generalitatea ei sau in detaliu (vazduhul in ,,IARNA”, cerul albastru in ,,Oaspetii primaverii”, zorile in ,,Dimineata”) si se incheie cu un element concret, foarte apropiat poetului(,,O sopirla de smarald,/ cata tinta, lung la mine, parasind nisipul cald” in ,,Malul Siretului” sau ,,Iat-o gingasa mladita cu sirag de martisor…/Tu o rupi?…Ea te stropeste cu fulgi albi racoritori”).

Poate fi aceasta optica si o expresie a cerintei lui Maiorescu de a avea un sfirsit brusc in poezie. Se observa in aceasta poezie ca poetul se foloseste de fraze alcatuite mai ales din propozitii principale, ca in creatile folclorice (ex. Oaspetii primaverii etc.) sau si cu o subordonata, de regula, atributiva( ex.: ,,Iarna”, ,,Dimineata” etc.). Propozitiile pe care se sprijina aceste tablouri descriptive, sunt todeauna dezvoltate, cu parti multiple de propozitie. Infuzia folclorului confera oralitatea stilului, confirmata de versuri ce contin interjectii (,,iata”, in ,,Serile la Mircesti”, ,,Iarna”, in,,Sania”, ,,Plugurile”) ori expresii populare (,,dar ce vad”, in ,, Miezul  iernei”), exclamatii ce dau o nota de subectivitate tabloului (,,Ah! iata primavara cu sinu-i de verdeata”/In lume-i veselie, amor sperare, viata, /Si cerul si pamantul preschimba sarutari/Prin raze aurite si vesele cantari/”-,,Oaspetii Primaverii”).

Cromatica pastelurilor (comentata de Calinescu, Piru, Cazacu) estemonocroma. Paleta e saraca: alb, negru, rar: galben, verde, culori intunecate sau sumbre. Notatiile auditive sunt mai rare decat cele vizuale; ,,Alecsandri nu ne ofera un tablou de natura in care sa se simta farmecul ei muzical” (Vianu).

In privinta figurilor de stil, de asemenea, se poate observa optiunea poetului, inraurita de modelele epocii. Alecsandri valorifica resursele lexicale (cu masura foloseste arhaismele si neologismele, avand aria lexicala cea mai intinsa si mai variata din literatura romana de pana la Eminescu). Lexicul, morfologia si sintaxa sunt folosite, creator, cu diferite valente stilistice. Mai frecvente sunt epitetele, indeosebi cele fizice, in structuri nominale dar si verbale. ,,Alecsandri este un pictor impresionist, mai inainte ca impresionismul sa fie reprezentat in tanara scoala romaneasca” (Vianu). Se remarca si epitetele morale, personificatoare (,,Toamna, mandra harnica”, ,,Tacutul miez de noapte”), epitete cu caracter enumerativ (,,Vesela campie acu-i trista, vestejita”). Analiza epitetelor evidentiaza tehnica picturala a poetului. Un rol deosebit il joaca si comparatiile mono si polisemantice, statice ori dinamice, simple sau complexe, obiective si subiective (,,Fulgii zbor plutesc in aer ca un roi de fluturi albi”). Personificarile folosite in poezii, ofera dinamism (,,Siretul se-nconvoaie, adoarme la bulboace” balta care ,, se ascunde sub un val misterios”). Metafora este la Alecsandri o sinteza a influentei populare, culte, pe de o parte, pe de alta, o influenta a clasicismului si romantismului (,,Saniuta, cuib de iarna e cam stramta pentru doi”). Se intalneste si alegoria (,,Concertul in lunca” are la baza o alegorie, natura cu privighetori este sala de concerte).

Versificatia contribuie alaturi de celelalte elemente, la dezvaluirea sufletului poetului. Poezii ca ,,Sfarsit de toamna”, ,,Iarna”, ,,Sania”, ,,Dimineata”, ,,Plugurile”, ,,Noapte” au in primele doua versuri rima feminina, iar in ultimile doua, rima masculina. Predomina rimele luminoase: ca de ex.,,calare”/,,infiorare”, ,,randunele”/,,pasarele”, ,,Zbor/,,dor” etc. Cele mentionate au relevat cateva contributii ale poetului Vasile Alecsandri la dezvoltarea patrimoniului nostru national, creatia sa confirmand caracterul apolinic al culturii romane, ca o izbanda asupra dionisiacului uman.

Personalitatea lui a acoperit o epoca de raspantii in istoria noastra. Usa pantheonului ramane deschisa de acel ,,rege – al poeziei”.                           

Limbajul pastreaza si el ceva din aroma versului popular. Astfel, Vasile Alecsandri are predilectie spre imaginile desprinse din mitologia populara, iar figurile de stil, cu toate ca au un rafinament clasic, conserva aproape intotdeauna elemente care amintesc de universul rural, de preceptiile specifice lumii campenesti. Viziunea optimista, uneori idilica, tonalitatile folclorice, simetriile compozitionale imprima pastelurilor un aer de echilibru, de omenesc simplu, de armonie si seninatate.

LEGENDELE lui VASILE ALECSANDRILegenda randunicăi

Consecvent promotor al celebrei „ Introductii” a Daciei literare (1840), el insusi fondator alaturi de Kogalniceanu si Negruzzi , Vasile Alecsandri a considerat ca folclorul si istoria nationala ca surse de inspiratie, dau nota de originalitate literaturii romane atat prin subiect, cat si prin expresie. In poezia de inspiratie istorica, poetul roman preia tehnici stilistice si motive de la romanticii francezi si le autohtonizeaza. Prelucrand motive din legendele populare romanesti, din care percepe o anumita simbolistica, asumandu-si tehnici de configuratie a personajelor din literatura eroica populara, Alecsandri creeaza in „Legende” un univers medieval proiectat in mit.

Impreuna cu ciclul „Pasteluri” , volumele „Legende” si „Legende noua” alcatuiesc piatra de rezistenta estetica a liricii lui Alecsandri.

Publicate succesiv, intre 1872 si 1874, legendele au caracter istoric, fantastic sau etiologic. Chiar printre „Doinele” sale, poetul pasoptist introduce si cateva balade( Andrii Popa, Groza, Tatarul, Altarul monastirii Putna , Marioara Florioara), la care se adauga inca cinci in volumul „Margaritarele”.

Din 1865, este stapanit de ideea unui proiect epopeic, dupa modelul „Legendei secolelor” de Victor Hugo.

Balade ca „ Stefan-Voda si codrul” sau „Stefan-Voda si Dunarea”(187?) au pregatit marele poem istoric in 8 parti „Dumbrava rosie”. Aceasta legenda este „cel mai important fragment de epopee din literatura romana, superior din toate punctele de vedere fragmentelor de acelasi fel ale lui Heliade si Bolintineanu ( Al. Piru, Surazatorul Alecsandri.).

Acestui poem istoric di eroic, Alecsandri i-a adaugat: Dan, capitan de plai; Cuza-Voda; Oda statuiei lui Mihai Viteazul ; Razbunarea lui Statu-palma; Grui-Sanger; Toamna tesatoare; Pohod na Sibir; Legenda ciocarliei; Legenda randunicai.

Legenda rândunicăiRândunică, rândunea

Ce baţi la fereastra mea?Du-te-ţi pune rochiţa,

Că te arde arşiţa,Te suflă vântoaieleŞi te udă ploaiele.

Mergi în câmpul înverzit,

Că rochiţa a-nfloritŞi o calcă turmeleŞi o pasc oiţele.(Cântec poporal)

ICând se născu pe lume voioasa Rândunică,

Ea nu avea făptură ş-aripi de păsărică,Fiind al cununiei rod dulce, dezmierdat,

Copilă drăgălaşă de mare împărat.Dar fost-a o minune frumoasă, zâmbitoare,Sosită printre oasneni ca zâmbetul de soare,

O gingaşă comoară formată din senin,Din raze, din parfumuri, din albul unui crin,

Şi maica sa duioasă, privind-o, se temeaSă nu dispară-n aer sub forma de o stea.

O zână coborâtă din zodia cereascăVeni să o descânte, s-o legene, s-o crească,Să-i deie farmec dulce, podoabe, scumpe

daruri,S-o apere-n viaţă de-a zilelor amaruri.

Ea-i puse-o scăldătoare cu apă ne-ncepută,De ploaie neatinsă, de soare nevăzută,Şi-n apa încălzită cu lemn mirositor

O trestie, un fagur ş-o floare de bujor,Menind prin şoapte blânde copila să devie

Năltuţă, mlădioasă ca trestia verzie,La grai ca mierea dulce, la chip

fermecătoareŞi ca bujorul mândru de ochi atrăgătoare.

Apoi zâna-i aduse o dalbă de rochiţă,Din raze vii ţesută, cu stele prin altiţă,

Şi-i zise: "De-ţi e gândul să ai parte de bine,Rochiţa niciodată să n-o scoţi de pe tine,Şi cât vei fi al lumii frumos, iubit odor,

Să fugi în lumea-ntreagă de-al luncii zburător,

Căci el ţinteşte ochii şi dorurile salePe oricare funtă cu forme virginale,

Pe dalbele copile, a dragostei comori,Ce-s jumătate fete şi jumătate flori,

Pe zânele născute în atmosfera caldă,Ce sub văpaia lunii în lacuri lin se scaldă,Şi chiar pe luna plină de o lumină moale,Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale".

IICopila descântată de zâna ei cea bună

Creştea-ntr-o ziuă numai cât alta într-o lună,Ş-a sale brăţişoare, ş-a sale mici picioare

Aveau, fiind în leagăn, mişcări de aripioare;Iar când ieşi din cuibul în care înflorise

Ca roza dintr-un mugur cu foile deschise,Când umbra sa vioaie, plutind sub cer senin,

Putea să se măsoare pe umbra unui crin,Mult îi plăcea copilei s-alunge rânduneleCe lunecau prin aer şi o chemau la ele,S-alerge pe sub bolta bătrânilor arini,

Cercând să prindă-n iarbă a razelor lumini,Să fugă rătăcită de-a lung, de-a lung pe

maluriAtrasă-n cursul apei de-a râurilor valuri,

Şi-n cale-i să s-oprească, uimită, încântatăDe dulcea armonie naturii deşteptată.

Atunci pe nesimţite un glas de zburătorÎi tot fura auzul şoptindu-i, plin de dor:

"Atât eşti de frumoasă la chip şi la făptură,Că nopţii dai lumină, şi iernii dai căldură,Şi orbilor din umbră dai ochi să te admire,

Şi morţilor grai dulce să spuie-a lor simţire.Ah! părul tău lung, negru, ca aripa corbie,Cu-a lui întunecime ar face nopţi o mie,Şi chipul tău ce fură chiar ochii de copile

Din alba lui splendoare ar face mii de zile!Ah! buzele-ţi rotunde, cu râs înveselite,

Se par două cireşe în soare pârguite,Şi mijlocu-ţi de-albină sub vălul tău de aurSe leagănă prin aer precum un verde laur;

Iar ochii tăi, luceferi cu tainice luciri,Răsfrâng toată văpaia cereştilor iubiri

Ce ai aprins în inimi când te-ai ivit pe lumeTu, zână fără seasnăn, minune fără nume!"

Copila, cu uimire, îl asculta zâmbind...Apoi, cătând în urmă-i, se depărta fugind,

Lilie zburătoare, de fluturi alungată,Care-i formau pe frunte o salbă-naripată.

IIIVisează luna-n ceruri!... sub visul cel de

lunăFlori, ape, cuiburi, inimi visează împreună.

Nici o mişcare-n frunze, şi nici o adiereNu tulbură în treacăt a nopţii dulci mistere.Albina doarme-ascunsă în macul adormit,Bâtlanul printre nuferi stă-n labă neclintit,

Şi raza argintie din stele dezlipită

Căzând, săgeată lungă, prin umbra tainuită,Se duce de aprinde văpăi tremurătoare

În albele şiraguri de rouă lucitoare.Dar cine-acum, ca raza, în lumea nopţii

zboară?Ce umbră, cu sfială, prin arbori se strecoarăŞi merge drept la malul pârăului din vale?

Oprindu-se-ngrijită ades în a sa cale,Ea vine lângă apă, cu drag la ea priveşteŞi, singură-n răcoare, de baie se găteşte.

O! dalbă feerie! divină încântare!...Rochiţa de pe umeri alunecă, dispare,

Şi lumii se arată minunea cea mai rară,Albind ca faptul zilei în zi de primăvară!

Toţi ochii de luceferi, de păsări şi de flori,Loviţi ca de lumina rozatică din zori,S-aprind de-o scânteiere ce-n inimă

pătrunde...Dar juna-mpărăteasă în apă se ascunde.Ferice, dezmierdată de unda răcoroasă,

Ea-noată cu-o mişcare alene, voluptoasă,Lăsând ca să albească prin valul de cristal

Frumoasa rotunzime a sânu-i virginal.Şi iarba de pe maluri se pleacă s-o privească,

Şi trestia se-ndoaie voind ca s-o oprească,Şi apa-n vălurele de aur se-ncreteşte,

Şi nuferii se mişcă, bâtlanul se trezeşte,Pădurea cântă imnuri, şi luna amoroasăRevarsă pe copilă o mantie-argintoasă.

Acum pe lângă trestii ea lunecă uşorŞi, vrând la mal să iasă, pătrunsă de-un fior,

Pe sânul ei ud încă ea părul îşi adună,Se oglindeşte-n apă, se oglindeşte-n lună,ţi umbra-i diafană cu formele-i rotunde

În lină îngânare se clatină pe unde.

IVCocoşu-n depărtare intonă o fanfară!

Copila cu grăbire din valuri iese-afară.Ah! unde-i e rochiţa şi unde-al ei noroc?...

Ea vede zburătorul cu ochii mari de focCe vine ş-o cuprinde cu braţele-ntr-o clipă;Dar grabnic se aude un freasnăt de aripă,

Şi dalba-mpărăteasă, din braţe-i dispărând,Se schimbă-n rândunică şi fuge-n cer

zburând!Atunci ş-a ei rochiţă, nălţându-se în vânt,Topitu-s-a în ploaie de raze pe pământ,

Şi pân-în faptul zilei crescut-au flori din ele,Odoare-a primăverii: Rochiţi-de-

rândunele!...

Comentariu la “Legenda Rândunicii” De Vasile Alecsandri  Scrisa la Mircesti in 1874 si publicata in volumul „Pasteluri si legende” in 1875, este

dedicata d-nei Nyka Petre Gradisteanu Prelucreaza un text folcloric referitor la metamorfoza unei tinere printese in pasare

pentru a respinge iubirea Zburatorului. Ca sa scape de imbratisarea nedorita  a fapturii demonice, fata si-a abandonat vesmantul protector si s-a transformat in floarea denumita „rochita-randunicii”

Explicand regresiunea pe scara biologica a unei fiinte omenesti intr-un element vegetal, legenda culta are un caracter etiologic, ca si basmele prelucrate de Al Odobescu si integrate in structura eseului erudit „Pseudo-kinegetikos”

             Imbinand mitul folcloric propriu-zis cu cel al eroului supranatural si malefic, Alecsandri le-a integrat in splendide tablouri descriptive diurne si nocturne, inrudite cu spectaculosul natural din pastelurile sale.

         Legenda este precedata de un moto, care reproduce un fragment de „cantic poporal” rezumand nucleul epic al intamplarii extraordinare. Poemul legendar evoca, in 4 fragmente succesive, copilaria , adolescenta si devenirea spectaculoasa a unei frumoase fete intr-o vietate destinata spatiului celest. Eroina este o „copila dragalasa” avand un nume predestinat -Randunica. Perfectiunea trasarurilor sale o face comparabila cu „zambetul de soare” cu „albul unui crin”, cu stralucirea unei stele pe cer. Ursitoarea ii menise o soarta exceptionala, ca va ramane vesnic tanara si fericita, atragandu-i pe numerosii muritori prin farmecele ei. I s-a mai oferit o rochita alba, tesuta din razele lunii si brodata cu stele in forma de „altite”. Cromatica subliniaza castitatea si puritatea morala pe care copila le respecta.          Ursitoarea a avertizat-o ca frumusetea ei va atrage si incercarea malefica a Zburatorului  de a-i castiga iubirea si de a o amagi prin simularea unei afectiuni reciproce. Zana i-l descrie ca pe o faptura nestatornica, superficiala si infidela, care simuleaza dragostea, incapabil s-o traiasca de fapt.          Eroul fantastic mimand doar conditia umana nu are preferinte sentimentale, ne se poate darui unei iubiri unice, nu pretuieste feminitatea in sine, ci in stadiul ei primar, neprihanirea. Copila asculta indemnurile protectoarei divine  si nu se lasa amgita de inflcarata declaratie a personajului demonic. Cuvintele lui de dragoste anticipeaza, prin impetuozitatea lor romantica si bogata figuratie retorica, dialogurile erotice din „ Calin (file din poveste)”.                    Respins de fata si avand un caracter razbunator, precum cel al zmeului din poveste, Zburatorul pandeste momentul propice pentru a-i fura fetei ce se scalda in lac rochita protectoare.                    Pastelistul Alecsandri se vadeste in legendele sale, imaginand un seducator tablou nocturn. Pentru prima oara in lirica romaneasca, un poet indrazneste sa picteze in cuvinte nudul feminin, trupul fetei fiind comparat cu „o dalba feerie” si ”divina incantare”. Aparitia ei de vis trezeste elementele de natura personificate, care se comporta ca niste virtuali indragostiti. Natura inzestrata cu atribute senzual-omenesti ia parte la euforia erotizata.                    Iesind la mal, infioarata de adierea noptii estivale, frumoasa copila se contempla ca Narcis in oglinda acvatica. Nemaifiind aparata de haina vrajita, printesa isi pierde unicitatea si „norocul” in lume, incalcand promisiunea facuta zanei bune. Cand Zburatorul, sigur de izbanda apropiata, a vrut sa o cuprinda in bratele sale, fata s-a metamorfozat instantaneu intr-o randunica, scapand imbratisarii fatale. O data cu ea, se inalta in vant si straiul fermecat din care au cazut pe pamant florile ce vor purta de atunci numele pasarii : „Odoare-a primaverei: Rochiti de randunele!”  

Legenda lăcrimioareide Vasile Alecsandri

IÎn rai nici o minune plăcută nu lipsea.

Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea,

Căci albele potire în veci tot înfloriteScoteau din a lor sânuri arome nesfârşite.

Lumina era moale şi-ndemnătoare şopţii.Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma

nopţii.

Prin arbori cântau păsări, prin aer zburau îngeri,

Şi nu găseau răsunet în el a lumii plângeri;

Căci scris era pe ceruri, pe frunze şi pe unde:"Nici umbra de durere aice nu pătrunde".

Pe maluri verzi, frumoase, de râuri limpezite,

Stau sufletele blânde, iubinde, fericite,

Gustând în liniştire cerească veselieCe-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie.

Dulce-adăpost de pace, grădină-ncântătoare...

Avea orice minune, dar îi lipsea o floare.

IIŞi iată că soseşte un oaspe de pe lume,Un suflet alb şi tânăr pe-un nor de dulci

parfume;

Iar sufletele toate îi ies lui înainte,Primindu-1 cu zâmbire, cu gingaşe cuvinte,

Şi-i zic: "În raiul nostru bine-ai sosit, copile!Curând plecaşi din viaţă! Nu plângi a tale

zile?"

"Nu, căci am dat o clipă de viaţă trecătoarePe alta mai ferice şi-n veci nepieritoare."

"Şi nu ţi-e dor acuma de lumea pământească?"

"Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească."

"Cum? Nu laşi nici o jale pe urma ta duioasă?"

"Ah! las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă

Şi vecinic după dânsa voi plânge cu durere!"

Zicând, copilul plânge, lipsit de mângâiere,Şi lacrimile-i calde se schimbă-n

lăcrimioare.

De-atunci nu mai e lipsă în rai de nici o floare!

Schiţa „Vasile Porojan” de V. Alecsandri„Vasile Porojan”, privită sub aspectul tipologic al fondului faptic, are un real substrat autobiografic. E concepută sub forma unei scrisori către un prieten şi aduce in subiect un prim erou-copil din lietratura română. Schiţa incepe cu mărturisirea unei dureri (Am pierdut in zilele trecute un tovarăş de copilărie; Am pierdut in Vasile Porojan pe cel de pe urmă martor al inceputluli vieţii mele, rivalul meu in giocul de arşice şi in azvârlitura de pietre de asupra bisericii sfântului Ilie…). amărăciunea şi nota mişcător omenească se imbină de la bun inceput cu o nostalgie uşor sentimetnală, căci scriitorul prezintă, de la viziunea virstei de 60 ani, un crâmpei curat de copilărie, domniat de fericirea jocului şi al preiteniei dezinteresate. Inventivi,

fericiţi in jocurile lor războinice, „meşteri in arta de a fura merele şi perele”, neobosiţi la „Puia gaia”, la „Poarcă”, la „Ţurcă”, „eram mândri unul de altul”… Prozatorul invocă bucuriile şi necazurile copilăriei, ispita jocului şi a şotiilor de tot felul, relatează despre toate cu o complezenţă moale, inţeleaptă, iertătoare, iar pe alocuri cu o notă d eumor şăgalnic. Işi aminteşte anii de studii la pensionul Cuenim, când cea mai fericită petrecere era să se urce pe capra unei trăsuri vechi şi să viseze „De acolo priveam cu melancolie dealurile Socolii, /…/ Dorul de călătorii ce deşteptase in mine…”.Constatând „strania nedreptate a soartei”, el ne informează de la bun inceput, că „valurile lumii” şi treptele sociale ne-au despărţit de mult unul de altul, /…/…”. Revenind, el repetă iarăşi amărit că „Porojan avea să rămână pitar şi numai pitar”. De asemenea ne informează despre eliberarea ţiganilor de pe moşia lui şi despre efectele acestui act: s-au intros „goi , bolnavi, morţi de foame, ingheţaţi de ger şi au căzut in genunchi „cu rugămintea” ca să-i primesc iar robi ca in vremile cele bune, după cum spuneau ei…”.Această concluzie ne permite să ne apropiem mai mult de concepţia lui Alecsandri – omul ppolitic in cetăţeanul. 

IPOSTAZE ALE NATURII IN PASTELURILE LUI V. ALECSANDRI

Alecsandri da individualitate peisajului, zugravindu-l cu farmecul lui specific. Din cele aproximativ treizeci de poezii care intra in definitia acceptata a pastelului, scrise de Alecsandri se pot desprinde toate fazele anotimpurilor in lunca Mircestilor. Alecsandri descria in pastelurile sale iarna in aspectul ei feeric, privind ninsoarea de la gura sobei. Tabloul unei nopti de iarna ii inspira poetului sentimente de admiratie in fata maretiei si nemiscarii naturii. Iarna este anotimpul amortirii si al incremenirii. Maiestria picturala se gaseste la apogeu in pastelurile de iarna.

In poezia "Iarna", Alecsandri deseneaza infiorat, obiectiv si precis, cu o paleta saraca in culori, stand la gura sobei si admirand jocul fulgilor: "Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada / Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada; / Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi, / Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi."

In "Mezul iernei", datorita gerului, natura s-a transformat complet, inghetul a cuprins insesi astrele, orice urma a vegetalului a disparut, lasand totul prada regnului mineral, solidificandu-se sub aspectul otelului, cristalinului, diamantului. Joasa temperatura usuca padurea, prefacand totul in diamante. Gerul este "amar", "cumplit". Poetul are impresia ca se afla intr-un templu in care stelele sunt "faclii", muntii sunt "altare", iar codrii suna ca o orga atunci cand "crivatul" bate. Primavara este anotimpul florilor si al pasarilor calatoare. Ea este intampinata cu entuziasm in poezii cum sunt: "Cucoarele", "Dimineata", "Tunetul". Bucuria primaverii este pictata cu seninatate.

In poezia "Dimineata", ne sunt prezentati taranii intr-o dimineata de primavara facand pregatiri pentru muncile campului: "Zorii de ziua se revarsa peste vesela natura, / Prevestind un soare dulce cu lumina si caldura (...) / Muncitorii pe-a lor prispa dreg uneltele de munca / Pasarelele-si dreg glasul prin huceagul de sub lunca. / In gradini, pe campii, pe dealuri, prin poiene si prin vii / Ard movili buruienoase, scotand fumuri cenusi". Primavara sunt ploi cu tunete. Sufletul poetului a vibrat la unison cu tunetul dintr-o zi de primavara, in poezia "Tunetul": "Vazduhul bubuieste!..pamantul desmortit / Cu mii si mii de glasuri semnalului raspunde, / Si de asprimea iernei simtindu-se ferit, / De-o noua-ntinerire ferice se patrunde". Primavara lumina e mai calda, paraiele umflate curg iute sopotind, mugurii se vad imbobocind, iar coloritul este redus la un fir de iarba verde sau la un galben gandacel.

Toamna este cantata de Alecsandri in poezia "Sfarsit de toamna". Aici este zugravit tabloul dezolant al naturii "despuiate" de podoabele ei, o natura ce duce dorul pasarilor calatoare: "Vesela verde campie acu-i trista, vestejita, / Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita; / Frunzele-i cad, zbor in aer, si de crengi se deslipesc, / Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc".

In pastelul " Plugurile" sunt salutati taranii care ies sa are. Pentru intaia oara avem imaginea unui plugar destoinic, care apasa cu barbatie pe coarnele plugului. In timp ce taranii ara,

poetul mosier cutreiera campurile. De remarcat faptul ca atitudinea poetului fata de natura nu este contemplativa. Natura in cuprinsul unui an, iar in chip simbolic in cuprinsul unei vieti, prezinta doua aspecte antitetice: unul stimulativ, al tineretii - in poeziile inchinate primaverii, altul paralizant: iarna, batranetea.

In luna florilor, poetul cauta "magica placere de parfum si de cantare" a luncii din satul natal in poezia "Lunca din Mircesti": "Caci in tine, lunca draga, tot ce are suflet, grai, / Tot sopteste de iubire in frumoasa luna mai!". Alecsandri este un iubitor al linistii rurale. Poezia "Malul Siretului" ni-l prezinta pe poet intr-o poza romantica, asezat pe malul raului, lasandu-si privirea furata de valuri.

Poetul priveste "in faptul zilei" cum Siretul se inconvoaie pe sub salcii ca un balaur. Dornic de liniste, avand sentimentul trecerii iremediabile a timpului, Alecsandri priveste apa care se tot duce incet la vale, odata cu propria sa viata. Peisajul prezentat este odihnitor, lipsit de freamat, de zbucium launtric. Singurele elemente in miscare sunt salcia pletoasa, mreana, ratele salbatice. Ultima strofa a poeziei aduce sentimentul trecerii ireversibile a timpului, schimbarea permanenta din natura: "Si gandirea mea furata se tot duce-ncet la vale / Cu cel rau care-n veci curge, far-a se opri din cale". Stilul pastelurilor prezinta mai multe trasaturi specifice, printre acestea ar trebui mentionata plasticitatea imaginilor artistice care alcatuiesc, impreuna, o viziune senina, calma si gratioasa asupra naturii. Contemplator al eternei naturi, situandu-se intre primii poeti ai Baraganului, Alecsandri a intuit imensitatea, frumusetea acestui spatiu infinit.

Bibliografia: http://istoria.md/articol/515/Vasile_Alecsandri,_biografie http://totul.md/ro/expertitem/979.html http://www.autorii.com/scriitori/vasile-alecsandri/vasile-alecsandri-universul-creatiei.php http://www.referatele.com/referate/romana/online47/PROIECT-PASTELURILE-

LUI-VASILE-ALECSANDRI-referatele-com.php        

               

  Vasile Alecsandri"Vasile Porojan"

Mirceşti, 1880Amice,

Am pierdut în zilele trecute un tovarăş de copilărie care purta un nume mai mult de şatră decât de salon, căci se numea Porojan!

El a fost unul din robii noştri, ţigan lingurar de soiul lui, însă pitar de meserie.Mărturisesc că m-am simţit cuprins de-o adâncă mâhnire când am aflat că el s-a mutat cu şatra pe ceea lume, ca mulţi din contemporanii mei, boieri, ţărani şi ţigani, cu care m-am încălzit la

soarele Moldovei timp de jumătate de secol şi mai bine! Am pierdut în Vasile Porojan pe cel de pe urmă martor al începutului vieţii mele, rivalul meu în jocul de arşice şi în azvârlitura de pietre pe deasupra bisericii Sfântului Ilie din Iaşi, vecină cu casa părintească. Valurile lumii şi treptele sociale ne-au despărţit de mult unul de altul; eu înălţându-mă pe scară mai până în vârful ei şi el rămânând jos fără a putea pune piciorul nici măcar pe întâia treaptă; însă acum 50 de ani eram amândoi egali dinaintea soarelui, fiind deopotrivă pârliţi de dânsul, şi formam o pereche nedespărţită de cum răsărea lumina zilei până ce apunea. Poamele din grădină nu apucau niciodată a se coace din cauza noastră, căci amândoi ştiam a ne acăţa ca veveriţele pe vârfurile cele mai nalte ale copacilor roditori. Evreii nu mai îndrăzneau a trece pe strada casei noastre din cauza zburătăirilor de pietre cu care îi împroşcam.

Meşteri în arta de a fura merele şi perele de pe crengi; îndrăzneţ i la asaltul stogurilor de fân, din vârful cărora ne plăcea a ne da de-a rostogol; neobosiţi la „puia-gaia", la „poarca", la „ţârca" şi chiar iscoditori de noi jocuri, eram mândri unul de altul!...Singura deosebire ce exista între noi doi consista într-aceea că pentru fărdelegile noastre copilăreşti, numai Porojan era pedepsit de către jupâneasa din casă, mama Gahiţa! Câte bătăi a mâncat el, sărmanul, pe socoteala mea!... De-abia scăpat din mâinile jupânesei cu chica topor şi cu obrajii bujoraţi de palme, el alerga la mine şi, uitând usturimea, mă îndemna să ne jucăm în puf. Eu îl mângâiam, dându-i câteva parale turceşti ca să cumpere halviţă şi simit, două friandize, cum zic francezii, două Delicatessen, cum zic nemţii, pentru care Porojan era în stare să-şi vândă căciula dacă ar fi avut-o, şi eu în stare să-mi dau papucii din picioare.Ce talent avea el pentru confecţionarea arcelor de nuiele cu săgeţi de şindrilă! Cum ştia de bine să înalţe zmeie de hârtie poleită până sub nori şi să le trimită răvaşe pe şfară!... Acele zmeie cu cozi lungi erau fabricate de dascălul bisericii şi purtau pe faţa lor următoarele cuvinte scrise cu slove chirilice:

„Afurisit să fie cu tot neamul lui şi să ardă în jăraticul iadului acel care ar găşi acest zmeu căzut şi nu l-ar aduce în ograda Sfântului Ilie."Zmeul sforăind purta acest blestem pe deasupra oraşului, fiind pândit de toţi băieţii mahalalelor, şi când i se întâmpla să cadă din văzduh, devenea prada lor; blestemul nu producea nici un efect, din cauză că hoţii nu ştiau carte; însă Vasile Porojan pleca îndată ca să-şi găsească paguba, sărea peste zăplazuri, peste garduri, până ce da de hoţi, începea ceartă cu ei, şi câteodată izbutea a se întoarce cu o bucăţică din coada zmeului în mână, iar mai adeseori el venea cu părul vâlvoi şi cu cămaşa ruptă. Atunci faţa lui se posomora şi ochii lui se aprindeau de dorul răzbunării. Cu o iscusinţă de sălbatic, el îşi pregătea armele, adică o piatră rotundă legată de capătul unui pac de şfară, şi când vedea pe deasupra capului înălţându-se vreun zmeu străin, deodată azvârlea piatra în văzduh şi o azvârlea cu atâta măiestrie, încât piatra zbura totdeauna pe deasupra sforii zmeului şi cădea iar lângă el.

- Al nostru-i, cuconaşule!... striga Porojan cu glas triumfător; şi, în adevăr, trăgând şfara lui încâlcită de acea a zmeului, acesta în curând cădea în mâinile noastre.Ce bucurie!... Nici o comoară nu putea plăti acea izbândă. Tovarăşul meu, pe lângă aceste dispoziţii de ştiinţă strategică, mai poseda şi aplecări artistice; el suna din drâmbă cu un talent la care nu am putut ajunge niciodată şi pe care îl admiram mai mult decât am admirat mai târziu talentul lui Liszt... ştia să imiteze şuierul şerpilor şi să-i cheme astfel la el când ne rătăceam împreună prin fânaţele înflorite din lunca de la Mirceşti... şi însă toate aceste aptitudini ale lui fiind nesocotite, el a fost destinat a deveni pitar. Într-o bună dimineaţă Porojan a fost dat pe mâna unui brutar pentru ca să înveţe a plămădi pâini, ciurecuri, colaci, cozonaci etc., şi eu am fost trimis la pansionul dlui Victor Cuénim ca să învăţ tot ce se putea învăţa pe atunci: un pic de

franţuzească, un pic de nemţească, un pic de grecească şi ceva istorie, şi ceva geografie pe deasupra.

Adio, nepăsare a copilăriei! adio, libertate! adio, fericire! Ce-o fi păţit tovarăşul meu sub lopata brutarului, nu ştiu, dar cât pentru mine, îmi aduc aminte că, lipsit de Porojan, îmi părea că eram o fiinţă fără umbră.Acea viaţă nouă de şcolar închis în sala de studiu, ghemuit pe un pupitru şi condamnat a învăţa pe de rost verbe franceze, germane şi greceşti (1); obligaţia de a ne trezi dimineaţa în sunetul unui lighean de alamă lovit ca un tam-tam chinezesc de doamna Cuénim; sila la care elevii erau supuşi de a mânca bucate cu care nu erau deprinşi; o mie de mici mizerii ce sunt legate de bietul copil ieşit din casa părintească, foamea, frigul, neodihna şi examenele zilnice ale profesorilor mă aduseseră la o desperare amară... Deşi luam parte la jocurile camarazilor mei când suna ora de recreaţie, însă cea mai scumpă petrecere a mea consista întru a mă sui pe capra unei trăsuri vechi şi părăsită sub o şură deschisă din toate părţile. De-acolo priveam cu melancolie dealurile Socolei, mişcarea nourilor pe întinderea cerului, trecerea cârdurilor de cocoare prin aer, drumul vestit al Bordei ce ducea în Ţara de Jos şi mai ales orizontul albastru, orizontul necunoscut şi plin de-o atragere misterioasă... Dorul de călătorii se deşteptase în mine de când într-o noapte doi şcolari, fraţii Cuciuc, ne povestiseră nenorocirile lui Robinson Cruzoe, şi de-atunci mintea mea devenise un muzeu de tablouri ce reprezentau corăbii sfărmate de stânci, valuri de mare umflate cât munţii, cete de sălbatici care frigeau oameni pentru ospăţul lor etc.Mare înrâurire au exercitat asupra imaginaţiei mele de copil întâmplările lui Robinson povestite de fraţii Cuciuc! Aceşti elevi aveau o memorie extraordinară şi aptitudine la învăţătură, două calităţi care erau de natură a-i duce departe... dacă nu i-ar fi dus în spânzurătoarea de pe Câmpul Frumoasei, ca paricizi, îndemnaţi la crimă de însăşi mama lor...Un rege alungat din ţara lui şi-o fi aducând adeseori aminte de tronul său aurit. Astfel îmi aduc aminte eu de capra trăsurii de sub şopron. În momentele ce stam urcat pe ea, imaginea lui Porojan trecea pe dinaintea ochilor mei ţintiţi, însă nu neagră şi veselă, ci pudruită cu făină şi umilită de această albeaţă nefirească. După dânsa veneau figurile celorlalţi robi, servitori din casa părintească, şi anume: Stoica, vizitiul tătâni-meu, care avea mania de a fura tingirile cu bucate din curţile boiereşti pe unde părintele meu se ducea în vizită şi le ascundea în lădiţa trăsurii, fără a se gândi că va fi trădat de mirosul bucatelor şi de zângănitul tingirilor hurducate pe pavea. Ana, femeia lui, pe care el cerea să o lase, sub cuvânt că: i s-a învechit ţiganca. Costache, bucătarul, care nimerea foarte bine sarmalele, ihnelele, ostropăţurile etc., dar se încurca în blanmangele, căci le da un miros de săpun... inde, era obligat să le mănânce întregi. Casandra, Maria şi Zamfira, trei fete frumoase pe care mama Gahiţa le luase cu de-a sila din ţigănimea de la Mirceşti, pentru ca să le crească în casă, să le deprindă a coase la gherghef etc. Casandra, albă ca o fată de boier, se înamorase de Postolache, cobzarul de la ţară, şi dorea să se mărite cu el, însă jupâneasa o căsători făr' de voie cu Costache bucătarul, obligând pe Postolache să-i cânte la nuntă! Zamfira, mai norocită, izbuti a fugi cu Didică scripcarul, de la care am adunat mai multe cântece poporale, şi a duce o viaţă nomadă cu iubitul ei până a muri, nu se ştie cum şi unde.

Cât pentru Porojan, el deveni un pitar de frunte sub ciomagul profesorului său şi fu ridicat la rangul de ciurecar al casei. Cariera lui fu astfel desenată pe gura cuptorului cu litere neşterse de cărbune!... Domnii ţării puteau să se mazilească, datinile puteau să se schimbe în Moldova, faţa lumii putea să se prefacă în orice mod; eu, tovarăşul lui de odinioară, puteam să devin, din simplu comis ce eram, postelnic mare, ministru, domn chiar!... Porojan avea să rămâie pitar şi numai pitar până la sfârşitul vieţii sale!... Stranie nedreptate a soartei! Din ziua tristă a despărţirii

noastre numai duminicile ne mai întâlneam în curte, când ne întorceam de la pansioanele noastre, şi atunci recâştigam tot timpul pierdut cu studiul... Ambiţia noastră era de a chiti şi a zburătăi cu pietricele late şi rotunde pe palamarul bisericii Sfântului Ilie, când el, suit în clopotniţă, bătea toaca, executând variaţii fantastice cu ciocanul de lemn pe scândura spânzurată alături cu clopotele. Într-o zi avui satisfacerea de a-l lovi peste mână tocmai când obţinea un admirabil efect de toacă. Auzirăm un răcnet în naltul cerului şi pe urmă o grindină de ameninţări care cădeau de sus pe capul nostru. Fiind însă că distanţa ce ne despărţea de palamarul virtuos era mare, i-am răspuns prin o nouă bombardare şi, ca parţii, am rupt-o de fugă voiniceşte. Victima noastră se plânse la dascăl, dascălul la diacon, diaconul la preot, preotul la jupâneasa Gahiţa. Rezultatul acestor plângeri succesive a fost că îndată furăm prinşi pemprejurul bisericii şi duşi dinaintea maicii mele, care mă dojeni puţin cu blândeţe, şi apoi mă şterse de sudoare pe obraz... Iar Porojan plăti gloaba pentru amândoi... Sărmanul! Mult l-a costat onorul de a fi tovarăşul de nebunii al cuconaşului!

Asemenea o păţi şi înainte de a fi daţi la învăţătură. Pe la 1827 aveam de profesor pe călugărul Gherman, acel care a vândut lui Gr. Ghica-vodă manuscriptul lui Şincai. El şedea la noi şi, afară de mine, avea şi alţi elevi externi, dintre care pe M. Kogălniceanu. Acesta venea în toate zilele, îmbrăcat în anteriu de cutnie şi purtând un işlic rotund de piele de miel sură... Vai de nenorocitul işlic! El devenise o minge în mâinile noastre şi ne atrăgea ocări aspre din partea părintelui Gherman, ba uneori chiar şi palme. Cum să ne răzbunăm? Vasile Porojan găşi modul de răzbunare!... Dascălul nostru avea obicei să doarmă după amiază şi să horăiască de se răsuna ograda. El atunci se afla într-un soi de letargie din care nu l-ar fi trezit nici tunul. Profitând deci de această împrejurare, ne-am apucat de am zugrăvit cu cerneală vişinie sprâncenele, barba şi mustăţile călugărului. Efectul produs a fost de minune!... Părintele Gherman nu mai îndrăzni să iasă în lume vro două luni de zile pentru ca să scape de glumele oamenilor, iar bietul Porojan făcu pentru prima oară cunoştinţă cu sfântul Neculai din cui.

Sunt dator însă a mărturisi că amicul meu ştia să rabde suferinţele cu un stoicism antic. Nici ţipa, nici vărsa lacrimi, dar plângeam eu pentru dânsul.

În sfârşit sună ora unei despărţiri complete!... În vara anului 1834 dnul Cuénim dusese elevii săi pe malul Prutului pentru petrecerea vacanţelor. Eram în gazdă pe la casele ţărăneşti din satul X... şi ne găseam la largul nostru: veseli, nebuni, zburdalnici ca rândunelele. Între sat şi râu se ridica un buchet de copaci rari şi pletoşi, care devenise arena jocurilor noastre. Adăpostiţi la umbra lor, priveam cazacii de pe cela mal, înarmaţi cu suliţe lungi, şi când ne scăldam strigam la ei: zdraste ciolovec, ca şi când am fi salutat pe Cesar.

Şedeam într-o amiază culcat la tulpina unei răchite, crezândumă că-s Robinson Cruzoe şi aşteptând să apară de după copaci o ceată de sălbatici, când zării deodată figura lui Porojan.- Vasile!... am strigat cu bucurie... Vasile!...- Eu, cuconaşule, răspunse Porojan. Am adus o scrisoare a boierului lui domnul Cuénim.- Şi te-a trimis pe tine?- Ba nu; dar m-am luat pe urma slujitorului de la Visterie, care a fost însărcinat cu scrisoarea. Îmi era dor să te mai văd o dată, cuconaşule, pân-a nu te duce la Paris.- La Paris? eu?- Aşa... am auzit vorbind fetele de sus, că boierul a hotărât să te trimită la carte, tocmai în fundul lumii... şi am venit să te rog ca să mă iei cu d-ta.- Lasă pe mine, Vasile... făr' de tine nu mă duc, am răspuns cu siguranţă.Însă peste vro zece zile mi-am luat adio de la maica mea, care plângea, de la tatul meu, care se stăpânea ca să nu plângă, de la frate, de la soră, de la mama Gahiţa, de la servitori şi am plecat,

lăsând în urma mea pe bietul Vasile Porojan... Ochii lui se umpluseră de lacrimi pentru întâia oară de când îl cunoşteam. Am plecat odată cu Alexandru Cuza, căruia norocul îi rezerva tronul României, cu vărul său, N. Docan, şi cu pictorul Negulici, care a murit la Constantinopol în urma evenimentelor de la 1848. Conducătorul şi guvernatorul nostru era însuşi secretarul vestitului Corai, dnul Filip Furnasaki.

Cinci ani întregi am stat în Paris, cercând, după dorinţa părintelui meu, să mă pregătesc pentru studiul medicinei, apoi pentu studiul dreptului... Cercare zadarnică, fiind contrară imaginaţiei mele vagabonde şi aplecării mele pentru literatură...

La întoarcerea mea în ţară, pe la sfârşitul anului 1839, după o plăcută călătorie prin Italia, am găsit casa părintească completă... Porojan singur lipsea, căci fugise a doua zi după plecarea mea la Paris şi nu se mai întorsese la stăpâni de frica zgardei cu coarne de fier şi mai cu seamă de groaza poliţaiului Urzică, prin mâinile căruia era obicei să treacă toţi ţiganii leneşi, tâlhari sau prea iubitori de libertate... Nu trecu însă mult timp şi el apăru în curte, căci auzise de întoarcerea mea. Dorul de mine îl făcu să înfrunte asprimea pedepsei ce meritase... dar am avut nespusă mulţumire de a-l scăpa şi de a-l reintegra iarăşi în postul său de pitar al casei. După moartea părinţilor mei, am eliberat toţi robii noştri, voind astfel să recunosc amicia lui Porojan pentru mine. Frumoasă zi a fost aceea când, din balconul casei de la Mirceşti, am declarat ţiganilor adunaţi că sunt liberi! Că nu li se vor mai lua copiii pentru a fi crescuţi şi deprinşi ca servitori în casa boierească şi că pot să meargă unde le place fără împiedecare din partea nimănui.Surprinderea lor s-a manifestat prin o exclamare sălbatică, şi bucuria lor prin o mie de sărituri deşănţate, ca oameni muşcaţi de tarantelă. Vreo trei bătrâni însă au început a plânge şi a-mi zice:- Stăpâne, stăpâne, ce ţi-am greşit ca să ne urgiseşti astfel, păcătoşii de noi?!... Ne faci slobozi?... Cine o să ne poarte de grijă de azi înainte?... Cine o să ne hrănească, cine să ne îmbrace, cine să ne cunune, cine să ne îngroape?... Stăpâne, nu te îndura de noi şi nu ne depărta de mila măriei tale!

Vorbe deşarte pentru mulţimea ce intrase în paroxismul beţiei!... Toţi, părăsindu-şi bordeiele, plecară a doua zi cu tot avutul lor ca să meargă... Unde?... Nu o ştiau nici ei, dar se porniră ca să calce peste orizont şi să afirme dreptul lor de oameni liberi... Laia se opri la cea întâi crâşmă, pentru ca să celebreze noua lor poziţie socială, apoi se opri la a doua crâşmă, pentru ca să cinstească în sănătatea cuconaşului, apoi se opri la a treia, pentru ca să boteze cu vin libertuşca, apoi la a patra, pentru ca să guste dacă rachiul liber e mai bun decât celălalt etc., etc., şi astfel au dus-o întruna până ce, bându-şi până şi căciulile şi apucându-se de furturi, au ajuns în închisorile de la Roman, de la Piatra şi de la Bacău.Peste şase luni, s-au întors cu toţii la Mirceşti, goi, bolnavi, morţi de foame, îngheţaţi de ger, şi au căzut în genunchi cu rugăminte ca să-i primesc iar robi ca în vremile cele bune, după cum spuneau ei... Această reîntoarcere de bunăvoie la sclavie m-a făcut a cugeta mult asupra modului de a libera popoarele ce sunt sclave din născare şi m-am convins că pe cât e de neomenos faptul de a lipsi pe un om de libertate, pe atât e de necumpătat faptul de a libera deodată pe un sclav fără a-l pregăti la fericirea ce-l aşteaptă şi a-l feri de neajunsurile unei libertăţi pripite.Porojan însă nu împărtăşi soarta celorlalţi ţigani. Devenit liber, el se duse să exerciteze în ţinuturi meseria lui de pitar şi în sfârşit se stabili la Piatra. Astfel ne pierdurăm din vedere ani îndelungaţi... Mi se spusese chiar că ar fi murit!...Într-o zi, pe când şedeam la masă în umbra copacilor din grădina de la Mirceşti, zăresc un străin cu surtuc de nankin şi cu picioarele goale... Figura lui nu-mi părea necunoscută... o privesc cu luare-aminte... Ce să văd?... Porojan!... Cine poate spune bucuria mea?... Tovarăşul meu de

copilărie! trăieşte! iată-l!... iată-l plângând şi sărutându-mi mâinile!... Nu ştiam ce să-i dau ca să-i fac mulţumire... Îmi venea să-l poftesc la masă; să-i propun o partidă de arşici.

După cele întâi momente de uimire, el îmi povesti odiseea lui, un lung şir de mizerii omeneşti, apoi se rugă să-l primesc a fi pitar la Mirceşti, zicând că voieşte să moară unde s-a născut. Am primit cu recunoştinţă, l-am îmbrăcat din cap până-n picioare, i-am hotărât o leafă bună şi i-am gătit o odaie deosebită în ogradă. El s-a instalat şi după două zile s-a făcut nevăzut împreună cu un cal al vătafului!

De-atunci l-am mai întâlnit o dată la Piatra, slăbănogit, plin de reumatisme, plecat spre pământ de aspra mână a bătrâneţii şi dezgustat de lume. Sărmanul! a părăsit-o în sfârşit, luând cu el partea aceea din tabloul social care ne arată familiile boiereşti înconjurate de servitori ţigani, precum erau casele patricienilor romani, pline de sclavi aduşi din lumea întreagă.

(1) Obiceiul era la pansion de a învăţa lecţiile pe de rost. Elevii cei mari, studiind istoria, ajunseseră la secolul al XVII-lea şi recitau în gura mare pasaje din istoria Germaniei. Sala răsuna de cuvintele: paix de Westphalie... paix de Westphalie, care mi se tipărise în creieri, fără ca să ştiu ce însemnează, dar ele mai târziu mi-au fost de mare ajutor într-un moment foarte critic. La 1836, trecând examenul de bacalaureat la Paris, profesorul de istorie mă întreabă cum se numeşte pacea care a pus capăt războiului cunoscut sub numele de războiul de 30 de ani? N-aveam nici o cunoştinţă de istoria evului mediu şi rămăsei mut dinaintea profesorului. Moment grozav, căci de la răspunsul meu atârna soarta examenului!... Deodată începu să-mi răsune capul de cuvintele „Paix de Westphalie", auzite cu patru ani mai înainte şi, în nedumerirea ce mă cuprinsese, am rostit cu glasul uimit: „Paix de Westphalie!" - Très bien! mon ami... a replicat profesorul şi mi-a dat o bilă albă. Mult am binecuvântat pansionul dlui V. Cuénim când am aflat că am fost primit bachelier ès lettres [V. A.]