Vasile Alecsandri a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Alecsandri şi-a început activitatea în domeniul dramaturgiei conştient de obiectivele urmărite, cautând să pătrundă specificul artei teatrale cu momentul istoric respectiv. Astfel a ajuns la nevoia de a crea un teatru care să fie tribună de luptă şi ,, organ spre biciuirea năravurilor rele şi a ridicolelor societăţii”. El a luptat pentru promovarea libertătiilor cetăţeneşti şi de ţintuire a abuzurilor , şi pentru că nu exista libertatea ,, tribunei” şi nici a ,,presei”, considera că teatrului îi revine misiunea de a le suplini.

Alecsandri nu s-a limitat numai la a scrie piese de teatru ci s-a interesat de problemele teatrului în general. L-a preocupat limba în care se juca pe scena românească şi a luptat împotriva traducerilor sau a prelucrărilor. Considera că limba este principalul mod de exprimare a ideilor şi a subliniat rolul determinant al culturii, a demonstrat necesitatea unui conservator în care viitori actori să capete cunoştinţele de specialitate şi însuşirea unei cât mai bogate culturi generale. El era conştient de menirea sa ca factor de educare , culturalizare şi progres a teatrului, precum şi de obiectivele cărora scena românească trebuia să le răspundă în acele condiţii istorice.

Ceea ce impresionează în primul rând la opera dramatică a lui Vasile Alecsandri este varietatea speciilor dramatice pe care le cuprinde şi pe care, în majoritatea cazurilor , le-a atacat primul în literatura noastră. Este deschizător de drumuri şi vreme îndelungată principal realizator printr-o opera vastă care cuprinde: Comedii: ,,Chiriţa în Iaşi” sau ,,Două fete si-o neneacă” (1850), ,,Chiriţa în provinţie” (1855), ,,Chiriţa în voiaj” (1865), ,,Chiriţa în balon” (1875); Drame: ,,Cetatea Nemţului” , ,,Lipitorile satelor”, ,,Sgârcitul risipitor”, ,,Despot Vodă”- dramă istorică, ,,Ovidiu”; vodeviluri : ,,Rusaliile”( satiră împotriva politicianismului), operete: ,,Crai nou”, ,,Scara mâţei”, ,,Florin şi Florica”; feerii, scenete: ,,Păcală şi Tândală”, cântecele comice: ,,Mama Angheluşa doftoroaie( scris în 1850 şi interpretat în travesti de Matei Millo, se satirizează leacurile băbeşti), ,,Şoldan Viteazu”, ,,Kera Nastasia”( sau ,,Mania pensiilor”, îşi exprimă dorinţa fierbinte de a se înfrupta pe seama statului. Ea pretinde o pensie pentru ultimul ei bărbat decedat şi dezvoltă cu acestă ocazie o filozofie a profitului. Ajunge să ceară pensie şi pentru pisica. Ea pretinde pensia în numele serviciilor celor trei răposaţi, toţi având merite necontestate,în slujba binelui public, care trebuiau răsplătite Kerei Nastasia, văduva de trei ori). Acestea din urmă, reprezintă realizări de mare preţ, rezultat al prelucrării creatoare a unor modalităţi specifice creaţiei folclorice.

O contribuţie foarte importantă o constituie drama istorică ,, Despot Vodă” , prin care Alecsandri a slujit această cale principală de afirmare a dramaturgiei româneşti.

Dramaturgul Vasile Alecsandri nu a neglijat aproape nici unul din aspectele caracteristice care existau în societatea vremurilor sale. Această diversitate tematică, unică în literatură noastră

clasică , s-a închegat printr-o foarte mare varietate de tipuri , impresionante ca număr şi de cele mai multe ori ca realizare. Alecsandri este unul dintre cei mai valoroşi scriitori de teatru români. Chiar dacă în unele domenii a fost depăşit de urmaşi, el rămâne unic prin extraordinara diversitate a operei sale, prin numărul lucrărilor, pe scurt prin contribuţia de excepţională importanţă adusă la dezvoltarea teatrului românesc.

Dacă ar fi să ne întrebăm de unde vin diversitatea şi valoarea combativă a operei, de unde izvorăşte elanul patriotic care-i însufleţeşte cele mai bune lucrări, se poate afirma că toate se explică prin participarea lui de pe poziţii înaintate la cele mai importante evenimente ale timpului său, prin faptul că mintea şi sufletul scriitorului şi-au simţit şi înţeles neamul, că inima sa a bătut la unison cu milioanele de inimi ale maselor poporului român pe care l-a slujit mai presus de toate.