vartolomei măzăreanu, ithica ieropolitica (ms. bar 67...
TRANSCRIPT
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi
Facultatea de Litere
Şcoala Doctorală de Studii Filologice
Domeniul: Filologie românească
Vartolomei Măzăreanu, Ithica ieropolitica
(Ms. BAR 67). Ediţie de text şi studiu
filologico-lingvistic
Teză de doctorat
Rezumat
Conducător ştiinţific:
Prof. Univ. Dr. EUGEN MUNTEANU
Doctorand:
Carmen Livia Boroda (căs. Tudor)
Iaşi, 2016
1. Cuprinsul lucrării
1. STUDIU FILOLOGIC ............................................................. 9
1.1. Introducere ............................................................................. 9
1.2. Activitatea de învățare din mănăstirea Putna ....................... 12
1.3. Locul lui Vartolomei Măzăreanu în contextul epocii .......... 14
1.3.1. Din viața și activitatea unui neobosit călugăr cărturar .. 14
1.3.2. Clericul cărturar Vartolomei Măzăreanu și opera sa .... 21
1.3.2.1. Cărți bisericești de ritual sau de doctrină ................ 21
1.3.2.2. Legendele hagiografice ........................................... 23
1.3.2.3. Literatura profană .................................................... 24
1.3.2.4. Lucrări cu un conținut istoric .................................. 24
1.1. Ithica ieropolitica, între celelalte traduceri ale arhimandritului
V. Măzăreanu ....................................................................... 27
1.1.1. Descrierea manuscrisului .............................................. 27
1.1.2. Filiație ........................................................................... 30
1.1.3. Structura ........................................................................ 35
1.1.4. Conținutul lucrării Ithica Ieropolitica; probleme specifice
....................................................................................... 36
1.1.4.1. O primă sursă, fragmentele biblice ........................ 37
1.1.4.1.1. Trimiteri la fragmente ale Vechiul Testament ... 39
1.1.4.1.2. Trimiteri la fragmente ale Noului Testament … 42
1.1.4.1.3. Secvențe care lipsesc în text .............................. 44
1.1.4.2. Alte surse identificate în manuscris ........................ 45
1.1.4.2.1. Texte patristice .................................................. 45
1.1.4.2.2. Texte din filosofii antichității, mitologie, istorie și
geografie ............................................................... 49
1.2. Concluzii .............................................................................. 51
2. STUDIU LINGVISTIC .......................................................... 53
2.1. Studiu asupra grafiei ............................................................ 53
2.1.1. Considerații preliminare ............................................... 53
2.1.2. Invеntarul grafematic .................................................... 54
2.1.2.1. Slove cu valoare neschimbată în cuprinsul întregului
text ........................................................................... 54
2.1.2.2. Slove care în textul studiat pun probleme de
interpretare............................................................... 59
2.1.2.2.1. Slove întâlnite în Ithica ieropolitica cu grafie
dublă, diferite prin frecvența și locul ocupat în
cuvânt ................................................................... 60
2.1.2.2.2. Slove care impun o interpretare aparte .............. 67
2.1.2.3. Literele duble .......................................................... 78
2.1.3. Semne diacritice ............................................................ 78
2.1.4. Suprascrierea slovelor ................................................... 80
2.1.5. Prescurtările .................................................................. 83
2.1.6. Punctuația ...................................................................... 84
2.2. Studiu asupra foneticii ......................................................... 87
2.2.1. Considerații preliminare ................................................. 87
2.2.2. Vocalismul ...................................................................... 87
2.2.2.1. Vocale din seria centrală .......................................... 87
2.2.2.2. Vocale din seria anterioară ....................................... 93
2.2.2.3. Vocale din seria posterioară ..................................... 98
2.2.2.4. Diftongi .................................................................. 101
2.2.3. Consonantismul ............................................................ 104
2.2.3.1. Consoane labiale ..................................................... 104
2.2.3.2. Consoane dentale .................................................... 107
2.2.3.3. Consoane prepalatale .............................................. 114
2.2.3.4. Consoana laringală [h] ............................................ 119
2.2.3.5. Grupuri consonantice .............................................. 120
2.3. Studiu asupra lexicului ....................................................... 123
2.3.1. Considerații preliminare ............................................... 123
2.3.2. Cuvinte dispărute din limba literară standard; cuvinte
puţin cunoscute, învechite sau păstrate în anumite arii dialectale
................................................................................................. 123
2.3.2.1. Cuvinte de origine latină ........................................ 123
2.3.2.2. Cuvinte de origine slavă veche sau slavonă ........... 128
2.3.2.3. Cuvinte de origine greacă ....................................... 139
2.3.2.4. Cuvinte de alte origini sau cu etimologie necunoscută
.............................................................................................. 143
2.3.2.5. Cuvinte create pe teren românesc ........................... 148
2.3.2.5.1. De la cuvinte de origine latină .......................... 148
2.3.2.5.2. De la cuvinte de origine slavă veche sau slavonă
........................................................................................... 152
2.3.2.5.3. De la cuvinte de origine greacă ........................ 155
2.3.2.5.4. De la cuvinte de alte origini sau cu etimologie
necunoscută ...................................................................... 156
2.3.3. Cuvinte cu forme ori sensuri diferite de cele din limba
literară actuală ........................................................................ 157
2.3.3.1. Cuvinte de origine latină ........................................ 157
2.3.3.2. Cuvinte de origine slavă veche sau slavonă ........... 164
2.3.3.3. Cuvinte de origine greacă ....................................... 169
2.3.3.4. Cuvinte de alte origini sau cu etimologie necunoscută
.............................................................................................. 173
2.3.3.5. Cuvinte create pe teren românesc ........................... 176
2.3.3.5.1. De la cuvinte de origine latină .......................... 176
2.3.3.5.2. De la cuvinte de origine slavă veche sau slavonă
.......................................................................................... . 181
2.3.3.5.3. De la cuvinte de origine greacă ........................ 183
2.3.3.5.4. De la cuvinte de alte origini sau cu etimologie
necunoscută ...................................................................... 184
2.3.4. Cuvinte cu etimologie multiplă .................................... 186
2.4. Studiu asupra morfologiei .................................................. 190
2.4.1. Considerații preliminare ............................................... 190
2.4.2. Substantivul .................................................................. 190
2.4.2.1. Declinarea ............................................................... 190
2.4.2.2. Genul ...................................................................... 191
2.4.2.3. Numărul .................................................................. 192
2.4.2.4. Cazul ....................................................................... 196
2.4.3. Articolul ........................................................................ 197
2.4.3.1. Articolul nehotărât .................................................. 197
2.4.3.2. Articolul hotărât ...................................................... 197
2.4.3.3. Articolul posesiv genitival ...................................... 199
2.4.3.4. Articolul demonstrativ adjectival ........................... 200
2.4.4. Adjectivul ..................................................................... 200
2.4.5. Pronumele ..................................................................... 202
2.4.5.1. Pronumele personal ................................................ 202
2.4.5.2. Pronumele și adjectivul de întărire ......................... 204
2.4.5.3. Pronumele reflexiv ................................................. 205
2.4.5.4. Pronumele și adjectivele posesive .......................... 205
2.4.5.5. Pronumele și adjectivele demonstrative ................. 207
2.4.5.6. Pronumele și adjectivele relativ interogative ......... 209
2.4.5.7. Pronumele și adjectivele nehotărâte ....................... 210
2.4.5.8. Pronumele și adjectivele negative .......................... 211
2.4.6. Numeralul ..................................................................... 212
2.4.6.1. Numeralul cardinal ................................................. 212
2.4.6.2. Numeralul ordinal ................................................... 214
2.4.7. Verbul ........................................................................... 214
2.4.7.1. Conjugarea .............................................................. 214
2.4.7.2. Diateza .................................................................... 216
2.4.7.3. Modurile și timpurile .............................................. 218
2.4.7.3.1. Verbe iotacizate. Prezentul indicativ și prezentul
conjunctiv ......................................................................... 218
2.4.7.3.2. Indicativul prezent ............................................ 219
2.4.7.3.3. Indicativul imperfect ......................................... 221
2.4.7.3.4. Perfect simplu ................................................... 222
2.4.7.3.5. Perfect compus ................................................. 222
2.4.7.3.6. Mai mult ca perfect ........................................... 222
2.4.7.3.7. Viitor ................................................................. 223
2.4.7.3.8. Conjunctivul ..................................................... 224
2.4.7.3.9. Condiționalul .................................................... 226
2.4.7.3.10. Imperativul ...................................................... 227
2.4.7.3.11. Modurile nepersonale ..................................... 228
2.4.8. Adverbul ....................................................................... 229
2.4.9. Prepoziția ...................................................................... 233
2.4.10. Conjuncția .................................................................. 235
2.4.11. Interjecția .................................................................... 238
2.5. Studiu asupra sintaxei ......................................................... 240
2.5.1. Sintaxa propoziției ........................................................ 240
2.5.1.1. Subiectul ................................................................. 240
2.5.1.2. Predicatul ................................................................ 241
2.5.1.2.1. Predicatul verbal ............................................... 241
2.5.1.2.2. Predicatul nominal ............................................ 242
2.5.1.3. Acordul dintre subiect şi predicat ........................... 242
2.5.1.4. Atributul ................................................................. 242
2.5.1.4.1. Atributul adjectival ........................................... 242
2.5.1.4.2. Atributul substantival ....................................... 243
2.5.1.4.3. Apoziţia ............................................................ 243
2.5.1.4.4. Atributul pronominal ........................................ 244
2.5.1.4.5. Atributul verbal ................................................. 245
2.5.1.4.6. Atributul adverbial ............................................ 245
2.5.1.5. Complementul ........................................................ 245
2.5.1.5.1. Complementul direct ........................................ 245
2.5.1.5.2. Complementul indirect ..................................... 247
2.5.1.5.3. Complementul de agent .................................... 249
2.5.1.5.4. Elementul predicativ suplimentar ..................... 249
2.5.1.5.5. Circumstanţialul de timp .................................. 249
2.5.1.5.6. Circumstanţialul de loc ..................................... 251
2.5.1.5.7. Circumstanţialul de mod ................................... 252
2.5.1.5.8. Circumstanţialul de cauză ................................. 254
2.5.1.5.9. Circumstanţialul de scop .................................. 255
2.5.1.5.10. Circumstanţialul instrumental ......................... 256
2.5.1.5.11. Circumstanţialul sociativ ................................ 256
2.5.1.5.12. Circumstanţialul de relaţie .............................. 257
2.5.1.5.13. Circumstanţialul concesiv ............................... 257
2.5.1.5.14. Circumstanţialul condiţional ........................... 257
2.5.1.5.15. Circumstanţialul opoziţional ........................... 258
2.5.1.5.16. Circumstanţialul cumulativ ............................. 258
2.5.1.5.17. Circumstanţialul de excepţie .......................... 259
2.5.1.6. Coordonarea părţilor de propoziţie ......................... 259
2.5.1.6.1. Coordonarea copulativă .................................... 259
2.5.1.6.2. Coordonarea disjunctivă ................................... 260
2.5.1.6.3. Coordonarea adversativă .................................. 261
2.5.1.6.4. Coordonarea conclusivă ................................... 261
2.5.2. Sintaxa frazei ................................................................ 262
2.5.2.1. Coordonarea ........................................................... 262
2.5.2.1.1. Coordonarea copulativă .................................... 262
2.5.2.1.2. Coordonarea disjunctivă ................................... 263
2.5.2.1.3. Coordonarea adversativă .................................. 263
2.5.2.1.4. Coordonarea conclusivă ................................... 264
2.5.2.2. Subordonarea .......................................................... 265
2.5.2.2.1. Propoziţia subiectivă ......................................... 265
2.5.2.2.2. Propoziţia predicativă ....................................... 266
2.5.2.2.3. Propoziţia atributivă ......................................... 266
2.5.2.2.4. Propoziţia completivă directă ........................... 267
2.5.2.2.5. Propoziţia completivă indirectă ........................ 268
2.5.2.2.6. Propoziţia circumstanţială de loc ...................... 269
2.5.2.2.7. Propoziţia circumstanţială de timp ................... 269
2.5.2.2.8. Propoziţia circumstanţială de mod ................... 270
2.5.2.2.9. Propoziţia circumstanţială consecutivă ............ 272
2.5.2.2.10. Propoziţia circumstanţială cauzală ................. 272
2.5.2.2.11. Propoziţia circumstanţială de scop ................. 273
2.5.2.2.12. Propoziţia circumstanţială condiţională .......... 274
2.5.2.2.13. Propoziţia circumstanţială concesivă .............. 275
2.5.2.2.14. Propoziţia circumstanţială instrumentală ........ 276
2.5.2.2.15. Propoziţia circumstanţială sociativă ............... 277
2.5.2.2.16. Propoziţia circumstanţială opoziţională .......... 277
2.5.2.2.17. Propoziţie circumstanţială cumulativă ............ 277
2.5.2.2.18. Propoziţia circumstanţială de excepţie ........... 277
2.5.2.3. Particularităţi ale discursului .................................. 277
2.6. Concluzii ............................................................................ 279
3. BIBLIOGRAFIE ...................................................................... 283
3.1. Izvoare și lucrări de referință ............................................. 283
3.2. Literatură secundară ........................................................... 285
3.3. Surse electronice ................................................................ 290
4. NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI ....................................................... 291
ITHICA IEROPOLITICA sau filosofiia învățătoare de fire (Ms.
BAR 67) ....................................................................................... 295
FACSIMILE ................................................................................. 439
2. Introducere
În existența spirituală a neamului românesc, literatura
religioasă din manuscrise și cărți tipărite ocupă în mod
necesar un loc preponderent. Astfel, în contextul culturii
naționale, studierea textelor vechi reprezintă o bogată sursă
pentru cunoașterea epocii în care au fost elaborate și a istoriei
limbii române.
Întocmirea de ediții critice, completate de un studiu
filologic și lingvistic, se înscrie în tradiţia instituită în
cercetarea istoriei limbii, cu scopul de a aduce în lumina
grafiei latine textele dintr-un sistem de scriere cum este cel
chirilic, dar și de a identifica particularităţile specifice unui
anumit stadiu de evoluţie a limbii. Lucrarea de faţă are ca
principal scop întocmirea unei ediţii de text, în continuarea
căreia s-a impus ca subiect de cercetare realizarea unui studiu
filologico-lingvistic asupra scrierii Ithica ieropolitica, aflate
în manuscris și redactate în grafie chirilică de către
arhimandritul Vartolomei Măzăreanu în anul 1764, la Putna.
Traducerea s-a făcut după cartea cu același titlu, tipărită în
limba slavonă „în sfînta și marea lavră Pecerska” în anul
1712, autorii fiind câțiva călugări trăitori ai acelei mănăstiri
rămași sub anonimat.
3. Structura tezei
Respectând o structură deja consacrată a acestui gen de teză
de doctorat, lucrarea este concepută pe trei secțiuni: prima de
natură filologică și de istorie literară, a doua se concentrează
pe descrierea lingvistică a scrierii supuse aici studiului, iar a
treia pe trancrierea interpretativă. Acestor trei secțiuni li se
alătură un capitol de concluzii, bibliografia consultată și o
succintă notă asupra ediției. În final, au fost anexate paginile
textului chirilic scanate în totalitate după unicul exemplar
fotocopiat, bine păstrat printre colecțiile speciale de la Filiala
din Iași a Bibliotecii Academiei Române, sub cota F 89.
3.1. Studiu filologic
Partea introductivă a acestui studiu realizează o prezentare
generală a contextului istoric și cultural în care manuscrisul
Ithica ieropolitica a fost tradus, în Moldova secolului al
XVIII-lea, amintind de o perioadă care poate fi privită și din
perspectiva acelei etape din evoluția culturii române ce face
firesc trecerea spre modernitate, fără să provoace o „ruptură”
de cultura tradițională, deși multă vreme a fost considerată o
pată neagră în istoria noastră, un secol de degradare, dacă ne
gândim că între anii 1711-1821 au existat domniile fanariote
în Moldova și Țara Românească.
Sunt tratate, în secțiuni diferite, aspecte importante
din viața și opera arhimandritului Vartolomei Măzăreanu,
(egumen al Putnei în perioada 1755-1763, dar și al mănăstirii
Solca între anii 1768-1774), climatul social și cultural în care
s-a format și s-a dezvoltat personalitatea sa. Alături de
numеrοșii сărturari din a doua jumătate a ѕесοlului al
XVIII-lеa, ѕtrăluсind рrin сultura еurοреană și prin larga
înțеlеgеrе a ѕеnѕului iѕtοriеi (un Lеοn Ghеuсa și Iaсοv
Ѕtamati în Мοldοva, un Ϲhеѕariе de Râmnic în Țara
Rοmânеaѕсă, culminând cu activitatea cărturarilor din
Transilvania), Vartοlοmеi Măzăreanu faсе mai dеgrabă o
figură mοdеѕtă la prima vedere. Daсă n-arе ѕtrăluсirеa și niсi
οriginalitatеa aсеѕtοra, οреra ѕa câștigă totuși un plus de
valoare рrin сοntinuitatе și amрlοarе. Din cercetările
efectuate, aflăm despre acest neobosit călugăr cărturar că a
сοmрilat și a tranѕсriѕ un marе număr dе dοсumеntе
mănăѕtirеști, сu unеlе adaοѕuri dе natură iѕtοriсă, un сοrрuѕ al
сrοniсilοr mοldοvеnе din сarе ѕе mai рăѕtrеază dοar un
fragmеnt și a ѕсriѕ ο ѕсurtă Iѕtοriе a mănăѕtirii Ρutna. În
secțiunea Clericul cărturar Vartolomei Măzăreanu și opera
sa am insistat pe valoarea dobândită din munca lui de
traducător, cea mai bogată activitate înregistrându-se în rândul
traducerilor sale din slavonă și din rusă, după cărți de slujbă,
cuvântări ale Sfinților Părinți, vieți de sfinți, lucrări istorice (a
scris el însuși lucrări istorice). Unele traduceri, după cum am
putut constata, sunt laice precum Apoftegmata și Ithiсa
iеrοрοlitiсa, două сulеgеri dе tеxtе mοralе, cu pilde biblice
sau mitologice. Despre câteva dintre traducerile sale nu se mai
știe nimic astăzi.
Studiul filologic are ca obiectiv principal prezentarea
scrierii Ithiсa iеrοрοlitiсa, atât structura, cât și conținutul
textului aflat în manuscris la Biblioteca Academiei Române
din București, la cota MSSE ROMÂNE 67. Exemplarul
tradus de arhimandritul Putnei a putut fi confruntat cu un
altul, donat aceleiași biblioteci și identificat sub cota MS.
2344, reprezentând traducerea arhimandritului Ghenadie
Cozianul din „mοѕhοvitiсa limbă” a cărții Ithica Ieropolitica,
în anul 1747.
Manuscrisul lui Măzăreanu respectată o s t r u c t u r ă
tradițională a scrierilor de la acea vreme. Pe prima filă se află
obișnuita închinare adusă de traducător Sfintei Treimi, sunt
pomeniți, apoi, atât domnitorul Grigórii Ioánn Voevoda, cât și
ierarhii bisericii, fiind mitropolit al Moldovei la acea vreme
preosfinţia sa chiriu chir Gavriíl, iar episcop al Rădăuțiului
preosfinţia sa chiriu chir Dosithéi. Din pagina de titlu aflăm
că traducerea s-a făcut după cartea a cărei denumire completă
este: Ithica Ieropolitica ѕau filοѕοfiia învăţătοarе dе firе, сu
ѕimvοlii şi сu înсhiрuiri alеaѕă, tipărită în limba slavonă, în
sfînta și marea lavră Pecerska, cu binecuvântarea
arhimandritului locului, Athanásii Mislávschii, cu silința și
osteneala fraților, cu cheltuiala aceiași lavre unde s-au și
tipărit, în anii de la Hristos #aπ}bï (1712). Scopul acestei
tipărituri a fost spre povățuirea și folosul celor tineri. În
privința autorilor, aceștia au ales să păstreze anonimatul, fiind
câțiva călugări trăitori ai acelei mănăstiri. Partea cea mai
amplă a lucrării cuprinde un număr de 67 de capitole
(3r-226
r), majoritatea fiind scurte, având între 4-7 pagini. Ele
sunt concepute după un criteriu tematic, fiind sugestiv
formulate în economia textului. Primele anunță încă din titlu o
proastă experiență dobândită de tineri în: Orbirea celor tineri,
Calea cea îndoită, Sfatul răutății și a faptelor celor bune etc.,
următoarele vorbesc despre o viață trăită urmând: Credința lui
Dumnedzău, Orînduiala dragostei cătră Dumnedzău,
Poruncile Domnului, Răsplătirea cătră părinți etc. Multe
titluri sunt împărțite între virtuțile creștinului: Nădejdea,
Tăcerea, Răbdarea, Smireniia și patimile acestuia: Mîndriia,
Bețiia, Zavistiia, Zazorul, Slava etc.
În partea finală, este formulată o adresare cititorilor în
care sunt folosite trei citate din Epistola Sobornicească a
Sfîntului Apostol Iacov (1, 23-26), fiecare citat primind câte
un subtitlu: Pentru cei nesilitori, Cătră cei silitori și
Ocărîtoriului. După ce se aduce slavă lui Dumnezeu, la
Sfîrșitul aceștii cărți este scris cuprinsul sau „scara”
(227v-229
v), bine încadrat într-un tabel, în care apar trecute în
ordine numărul, titlul fiecărui capitol și paginația. Ultimele
rânduri aparțin lui Vartolomei Măzăreanu și reprezintă o
rugăminte adresată cu smerenie celor ce vor citi această carte,
rânduri din care înțelegem că exista o preocupare a
traducătorului pentru inteligibilitatea versiunii sale, pentru
claritatea semantică a enunțurilor pe care le-a tălmăcit:
...aflînd greșală în cuvinte sau ori în ce, cu duhul blîndeților
să îndreptați, iară pre mine păcătosul să mă iertați, fiindcă
deodată am și tălmăcit-o și am și scris-o și poate or fi și
greșale.
În ceea ce privește c o n ț i n u t u l , atenția a fost
îndreptată spre acele texte traduse de Măzăreanu care
formează substanța lucrării, urmărindu-se în ce măsură putem
identifica sursele care au inspirat mesajul lor. În primul rând,
amintim trimiterile din notele marginale care s-au făcut în
mod constant, insistent la textul Scripturii, pe întreg parcursul
cărții. Citatele inspirate atât de Vechiul Testament, cât și de
Noul Testment au construit, în ansamblul lucrării, un discurs
biblic bine însușit, posibil de observat după modul în care a
fost conceput, așezat în pagină de călugării autori. Acestea au
folosit împărțirile clasice, fie la un întreg capitol, fie doar la
anumite versete sau sintagme. O altă importantă sursă o
constituie literatura patristică. Trimiterile la scrierile sfinților
părinți ai bisericii s-au făcut după un criteriu tematic, cum am
observat, de altfel, că sunt concepute și capitolele lucrării.
Dintre marii gânditori cu autoritate teologică îl amintim cu
precădere pe Sfântul Ioan Gură de Aur, cu ale sale elemente
de pedagogie creştină atât de numeroase în omiliile
hrisostomice la Epistolele Pastorale. O sumă de sfaturi
duhovnicești sunt inspirate și de operele lui Grigorie de
Nazianz ori ale lui Vasile cel Mare, iar dintre sfinții părinți ai
bisericii apusene este amintit Ambrozie al Mediolanului.
Pasajele de reflexie filosofică trimit la opera unor mari
gânditori ai antichității grecești (Socrate, Platon, Aristotel,
Plutarh), dar și ai antichității latine (cel mai des citat fiind
filosoful stoic roman Seneca cu ale sale Epistole morale către
Lucilius).
În concluzie, toate sursele identificate în text, în
special fragentele biblice, dar și pasajele inspirate de literatura
patristică ori de reflexie filosofică, pun în evidență o structură
concepută dintr-o mare varietate de teme, împărțite între
virtuțile (credința, dragostea, răbdarea, blândețea, înfrânarea,
smerenia etc.) și patimile sau trăirile inferioare ale omului
(mândria, invidia, minciuna, iubirea de stăpânire, iubirea de
argint etc.). Conținutul cărții Ithica ieropolitica a fost
configurat, după cum am constatat pe parcursul studiului
făcut, de o paradigmă alcătuită din elemente ale dogmaticii,
moralei, filosofiei, împrumutând cunoștințe și din alte
domenii precum mitologia, istoria și geografia. Acestea au
articulat cu claritate esența învățăturii creștine, traversând deja
câteva secole, fără a pierde din prospețimea mesajului initial,
care o dată cu transcrierea interpretativă a fost scos la lumina
alfabetului latin.
3.2. Studiu lingvistic
Prin efectuarea prezentului studiu asupra textului Ithica
ieropolitica, s-a încercat evidențierea fenomenelor de ordin
lingvistic, găsindu-se note comune cu alte texte din a doua
jumătate a epocii vechi (chiar și din perioada anterioară).
Materialul lingvistic selectat a fost împărțit pe capitole,
conform nivelelor de limbă, detaliind, astfel, paricularități
grafice, fonetice, lexicale și, nu în ultimul rând,
morfo-sintactice.
3.2.1. Studiu asupra grafiei În privința grafiei au fost semnalate unele probleme de
interpretare în stabilirea valorii anumitor slove, de exemplu, în
cazul celor cu grafie dublă se remarcă slovele ê și e, prima
apărând în text cu o frecvență mai mare, în toate cele trei
poziții din cuvânt. La inițială și în interiorul cuvântului pot
avea, pe lângă valoarea cunoscută [e] și pe cea a diftongului
[ie]: ê‚ír™ = ieșirea, ñßeñúrî˛i˘ = tăieturii. În poziție finală
ambele notează atât vocala [e], cât și diftongul [ea], în
opozițiile articulat / nearticulat, alternând în text cu slova ™:
páçê / páç™ = pace, çÊnaínñ™ = înaintea, (scris pe aceeași pg.,
101r) çÊnaínñe = înaintea. Slovele æ, å și ™ prezintă atât valori
comune (notarea diftongului [ea]), diferă, însă prin redarea
altor valori (de pildă a diftongului [ie] de către å), uneori prin
poziția ocupată în corpul cuvântului și mai ales prin frecvență,
å și ™ fiind întrebuințate în mod consecvent. Am stabilit că
[ea] se monoftongase, în poziție medială în traducerea lui V.
Măzăreanu. Pentru luarea acestei decizii ne-a venit în ajutor
opinia radicală a lingvistului ieșean N. A. Ursu, care,
raportând cercetarea sa la textele lui Dosoftei, nu face
distincție în transcriere între slovele e și ™ / å / æ în poziție e
(a˛ç™’å = aceia, pe aceeași pg. cu grafia açê’å, 68r). Slova ç
apare doar la inițială de cuvânt, unde poate reda vocala [î], în
cuvinte monosilabice: çÊmi = îmi și segmentul fonetic [în]
(deseori notat ca prepoziție: çÊ a’êr´ = în aer) sau [îm] (înaintea
ocluzivelor p/b: çÊpl¨ = împlu). Slova ß, cu o frecvență mare,
(fără a fi concurată de ø) redă în funcție de context vocalele
[ă] și [î] în poziție medială sau finală. Deși nu pun probleme
de interpretare, trebuie amintite, de asemenea, slovele q și ¡ prin prezența lor numeroasă în text.
3.2.2. Studiu asupra foneticii Dintre trăsăturile fonetice specifice scrierii Ithica ieropolitica,
rețin atenția ca mărci ale tradiției moldovenești următoarele:
– În domeniul vocalismului, se conservă [a] etimologic
protonic în maslin, posttonic în dáscal. Se remarcă [á]
conservat pe prima silabă accentuată în verbul mă blástămă,
în forma de plural a anumitor substantive: pásări, ráne.
Vocala [ă] neaccentuată nu a evoluat la [a] în substantivul
păhar sau la [e] în: blăstămul, năcăjiți, acestora li se adaugă
cuvinte moștenite din latină, care conservă un [ă] aton
neasimilat la [e] precum: părechi, părete, fărmăcătorilor,
prepoziția cătră. [ă] etimologic a evoluat la [o], prin
fenomenul de asimilare vocalică în cuvintele de origine slavă:
noroc cu derivatele sale, norod, noroi, în conjugarea verbului
a zăbovi; [ă] etimologic nu a trecut la [u] în majoritatea
atestărilor verbului a mulțămi. Forma cu [î] inițial etimologic
este general utilizată în Ithica, în conjugarea lui a întra,
precum și a verbelor a îmbla, a îmfla, a împle. Vocala [î]
acentuată etimologică nu se înregistrează în adverbul curund.
Sunt prezente formele cu [i] epentetic: cîine, mîine, pîine
specifice normei din variata literară muntenească. [e]
etimologic aton este conservat în lexemul strein și în
derivatele sale, dar și un [e] aton netrecut la [i] în cuvintele:
ádecă, atunce, beserică, ceti, cetitoriu, nemică, nemărui. În
general, tendința este ca fenomenul trecerii lui [e] medial aton
la [i], justificabil prin asimilări și disimilări vocalice, să se
impună în notarea unor grafii: dimineață, inimă, minte, nici,
niște, pricepe etc. Fenomenul închiderii lui [e] la [i] înainte de
[n] în prepoziția din și în compusele acesteia, este foarte
frecvent: dinlontru, dintîi, dintre, dintru etc. Un [i] etimologic
se conservă în unele lexeme (împrumuturi din greacă și
latină): íthica, diiadímă, haractír, magnít. Vocala [o]
neaccentuată nu a evoluat la [a] în substantivul oltariu; [o]
aton se închide la [u] prin fenomenul de disimilare vocalică în
cuvântul cucoară. Apar oscilații între [o] aton și [u] în:
amurți, micșura, micșurare sau userdiie, în conjugarea
verbului a porunci. Sunetul [u] final nu constituie o
caracteristică a traducerii lui V. Măzăreanu, ci o trăsătură
fonetică rar întâlnită, precedat de o consoană sau de un grup
de consoane: din destulu, lucredzu.
– În domeniul consonantismului, fenomenul
palatalizării labialelor nu este foarte bine reprezentat. În
privința lui [f] în [h'] întâlnim unele forme care alternează:
fiiară / hiară, fier / hier, iar palatalizarea labialelor [b], [p],
[m] și [v], o caracteristică a graiurilor nordice, este înlăturată,
fapt care reflectă la V. Măzăreanu încercarea de a cenzura în
traducere particularitățile fonetice regionale. În Ithica se
constată, într-o mică măsură, rostirea dură a consoanelor [p],
[b], [v]: trupască, iubăsc, să zăbovască, mai bine semnalat
este fenomenul în cazul bilabialei [m], în conjugarea unor
verbe: mărg, număsc, pătimăsc, tocmăsc etc. Se înregistrează
velarizarea și la consoanele [ț] înțălege, iuțală (anumite
cuvinte prezintă un [ț] „moale”, care demonstrează că norma
literară muntenească începea să se impună în textele
moldovenești puțin, simțind), [dz] doadzăci, [s] asămănare și
[z] păzăzc. Cracterul dur se observă și în cazul vibrantei [r]:
lacrămăm, strîcat, strîgarea, dar se întâlnesc și variante cu [r]
muiat: stricăcios, strigarea. Cărturarul moldovean acordă
prioritate normei cu șuierătoarele [j] și [ș] nevelarizate:
jelindu-să, rușinat. Prin prezența africatelor [ğ] și [dz] scrise
consegvent fără oscilații, textul prezintă un fenomen ce
caracterizează dialectul literar nordic: gioacă-te,
neagiunsurile, dzice, dzioa, îmblîndzește. Palatalizarea lui [l]
are multe ocurențe într-un substantiv ca feliu. Laringala [h]
este menținută în: ohtare, pohtă, pohti, prah, [v] evoluează la
[h] în: hreascuri, huietul, rîhni.
3.2.3. Studiu asupra lexicului În capitolul rezervat lexicului, am abordat analiza cuvintelor
din perspectivă lexicografică: etimologie, disociere semantică,
precizarea anumitor locuțiuni, expresii și sintagme în care un
termen sau altul este atestat. Când a fost necersar, am făcut
unele comentarii, corelate cu datele înregistrate în diferite
dicționare ale limbii române literare vechi sau cu date
înregistrate în unele studii de specialitate. Am ținut cont în
prima parte a acestui capitol de acele elemente lexicale proprii
limbii române vechi, unele caracteristice tradiției anterioare și,
prin urmare, dispărute din uzul românei actuale sau puțin
cunoscute, păstrate doar în anumite arii dialectale: adamant,
alchion, anghiră, ațapoc, austru, bîlie, bolniță, bucvariu,
capiște, cilibiu, diadoh, gadină, glavă, grumadz, izvodi,
lascavă, lavră, list, podvig, ponoslui, poslușanie, pristăvi,
stepenă, svireap, talant, ustav, viia, zazor sau create pe teren
românesc (cele mai multe formate prin derivarea cu sufixe):
dosăduitoriu, dumnedzeiță, hîtriie, pizmaș, pohodnic, prepus,
răpștire, simbriie, soglăsuit, trezvire, zacaș, zăticneală.
Predomină la nivelul acestora cuvintele cu etimologie latină,
slavă și greacă. În partea a doua, sunt prezentate selectiv
cuvinte anunțate din titlu, care prezintă forme sau sensuri
diferite de cele din limba literară actuală de tipul: amar,
aromată, chit, clăti, copaciu, edem, matcă, măhramă, mișel,
oltariu, plinthir, podoabă, porumb, rîmlean, în continuarea
acestui nivel am adăugat și termeni formați pe teren
românesc: amăgitură, bucățea, desfătăciune, feștedzire,
neunire, priveală, răcoreală, scîrbelnic, sleit, scăndăli,
șoptitoriu, tiparnic. Toți acești termeni au fost grupați în
diferite categorii, ținându-se cont de originea lor. Ultima parte
alătură câteva cuvinte cu etimologie multiplă precum: alăută,
colun, haractir, heruvim, pită etc.
3.2.4. Studiu asupra morfologiei Situația rezultată în Ithica ieropolitica în privința morfologiei
arată că anumite părți de vorbire sunt caracterizate printr-o
mai mare stabilitate, cum este cazul articolului, al adjectivului
sau al numeralului. În privința substantivului, printre alte
constatări făcute, se remarcă: unele feminine care își mențin
încadrarea în declinarea a III-a caracteristică ariei literare
nordice: cenușe, ușe, grije, straje; repartizarea la altă
categorie de genuri decât în limba română actuală, de exemplu
subst. pustiu înregistrat cu forma de feminin pustiie; forme
alternante de gen ca rod / roadă sau sorț / soartă; un plural
feminin oscilant: cuvântul mână (etimologic) mînule, dar și
mîni / mîini; unele substantive singularia tantum apărute cu
formă de plural: bătrînețele, blîndețele, tinerețele; pluralul
unor feminine sau neutre în -ă înregistrat la substantive cu
tema în –r (covoară, hotarăle, pasărăle) sau în –s (casăle,
oasăle, vasăle). Din categoria gramaticală a cazului amintim
acele structuri specifice, construcții prepoziționale cu la
(echivalente cu dativul: cîtă înțelepciune trebuiește la dînsa)
sau cu a (echivalente cu genitivul: sluțimea a tot trupul).
Între pronumele personale reținem prezența formelor
noao și voao, apoi a celor care au în finală particula de întărire
–și, des folosite în scrierile vechi, cu valori similare
pronumelor de întărire: luiși, eiși, loruși și reflexivul este
utilizat cu formele accentuate sine, șiia / șiie. În exprimarea
posesiei, V. Măzăreanu folosește alternativ posesivul și
pronumele personal pentru a îmbogăți expresia și a nu deveni
redundantă, dar, când este vorba de pluralitatea posesorilor,
apar utilizate uneori necorespunzător (urmând logica și
normele românei actuale) posesivele său, sa, săi, sale în locul
pronumelui pers. lor, tendință cunoscută, de altfel, în norma
literară din epoca veche: Fiți și voi asemenea oamenilor
acelora ci așteaptă pre stăpînul său, cînd a veni de la nuntă.
Pronumele relativ-interogativ care notează două categorii de
forme, una variabilă după gen și număr (carele, carea, carii)
și a doua, cea mai des folosită, invariabilă. Sunt semnalate
forme specifice limbii vechi în cazul pronumelor nehotărâte
(cevași, fieștecare, fieștecine, fieștece, oarecarele) și a celor
negative (nime, nemărui, nemică).
Verbul prezintă, atât forme vechi (a vie), cât și noi (a
curge, prezent în texte începând cu secolul al XVII-lea, formă
creată analogic de la a merge). Fenomenul iotacizării se
regăsește în Ithica la verbe cu radicalul în –t, -d, -n –r, forme
precum: poci(u), vădz, să puie etc. Dintre timpurile
indicativului o slabă întrebuințare are perfectul simplu, relativ
puține ocurențe cunoaște mai mult ca perfectul sintetic,
singurele forme întâlnite sunt de pers. a III-a sg: adormisă, să
îndrăcisă, la plural verbele neprezentând sufixul –ră analogic: cătră cei ci venisă cu arme. Se întâlnesc în Ithica și
construcții de mai mult ca perfect perifrastic, (alcătuite din
perfectul compus al verbului a fi + participiul trecut al
verbului de conjugat): precum au fost poroncit dintru început.
O frecveță mare cunosc timpurile: imperfect (o marcă a
acestuia este terminația –iia, la vb. de conjug. a IV-a: audziia,
doriia, slujiia), perfect compus (auxiliarul au, apare cu o
formă general utilizată la pers. a III-a, atât pentru sg., cât și
pentru pl.), viitor (auxiliarul voiu alternează cu voi; apar
forme regionale care marchează căderea lui v- din auxiliar: oi
trimite, or asculta, um birui etc.). Sunt prezente acele
construcții intensive, alcătuite dintr-un verb la conjunctiv și
un substantiv sau un verb la gerunziu din aceeași familie
lexicală: De nu, știind să știi că nu va mai adáoge Domnul a
pierde părțile aceste de cătră fața voastră sau Cela ce bate
pre tatăl său sau pre mumă-sa, cu moarte să moară. Se
folosește forma de conjunctiv în alternanță cu infinitivul în
multe structuri sintactice, iar în unele contexte supinul
înlocuiește infinitivul. Adverbul, prepoziția și conjuncția
cunosc la rândul lor forme / sensuri specifice epocii vechi,
unele evoluând în paralel cu forme comune limbii române
actuale (acmu, ádecă, atunce / atunci; cătră, den / din, preste
/ peste, pre / pe, supt; ce / ci, dară / dar, iară / iar). Se
înregistrează un număr semnificativ de interjecții, ele dau
valoare expresivă, accentuând caracterul oral al textului: ah,
amar, amin, iaca, iată, o, oh, vai.
3.2.5. Studiu asupra sintaxei În alcătuirea ultimului capitol, s-a respectat împărțirea clasică
a celor două unități sintactice, la nivelul propoziției și al
frazei, din perspectiva raportului de coordonare și de
subordonare. Au fost prezentate caracteristicile sintactice
existente în Ithica, având în vedere corelarea acestora cu
gradul de evoluţie a sintaxei limbii române în secolul al
XVIII-lea. Astfel, s-a observat că textul prezintă multe
elemente care constituie normă în limba literară actuală, dar
conservă și elemente specifice limbii române vechi, de
exemplu:
– atributul substantival construit cu prepoziţia a:
slujitoriu a toată răutatea;
– atributul substantival în dativ: um începe a îmbla ca
fii luminii;
– adverbul foarte folosit în textul studiat şi cu funcţia de
complement circumstanțial de mod, nu doar ca morfem al
superlativului: orînduielii omenești foarte să supun;
– complementul circumstanțial de timp exprimat prin
adverbul oarecând, specific limbii române vechi: căci aceasta
și Domnul au învățat-o oarecînd;
– complementul circumstanțial de cauză exprimat prin
locuţiunea adverbială drept aceia (drept aciia): Tu ești
cuprins de căruntețe, iară eu încă nici barbă nu am, drept
aceia ale tale cîte le-ai dzis, toate sînt adevărate și drepte;
– dintre elementele subordonatoare cauzale se
desprinde, în multe ocurențe, locuțiunea conjuncțională de
ună vreme că „de vreme ce, din moment ce”: femeia lui Lót,
de ună vreme că au căutat înapoi atunci cînd fugea de la
casăle lor, îndată s-au făcut stîlp de piiatră.
– absenţa, uneori, a prepoziţiei pre/pe din faţa
pronumelui relativ care cu funcţie de complement direct:
viclenii au cădzut în groapa aciia care o săpasă nevinovatei
Susáne. Am remacat totuși că situațiile în care prepoziţia
pre/pe apare utilizată în text ca morfem al complementului
direct sunt majoritare: Nimenea nu poate să afle un folos ca
acela pre care să nu-l poată întoarce și să nu-l strîce omul cel
cu hîtriia rea;
– construcţiile cacofonice ca cum şi ca când care
introduc o circumstanţială de mod: Iósif, ca cum n-ar pătimi
nimică, încă spunè tătîne-său visuri sau Petrece fără de
scârbă, ca când n-ar fi făcut niciun rău;
– elemente de relaţie grupate în jurul adverbului măcar
(măcar că, măcar de, măcar chiar de, măcar că să) care
introduc o concesivă: iară cel sărac, măcar că trage grele
nevoi, însă tace;
– prezența elementului de relaţie necum să, care
introduce o propoziţie circumstanţială cumulativă: nici să
mănînce, necum să să răcorească;
– elementele de relație deosebit de, deosebit că și fără
decît introduc o circumstanţială de excepţie: toată viiața lor
altă nu iaste fără decît de-a pururea să vor acufunda etc.
Unele situaţii înfăţişate prezintă ambiguităţi.
3.3. Textul
Textul transcris este precedat de o succintă Notă asupra
ediţiei, în care am reluat prezentarea unor particularități
paleografice ale manuscrisului Ms. 67, expuse mai pe larg în
studiul filologic. O sumară descriere a acestuia ne dezvăluie o
scriere în întregime cu cerneală neagră, încadrată, de la prima
filă până la ultima, în chenare geometrice. Slovele sunt clare,
simetrice, creând aspectul unui text tradus atent și cu
siguranță, astfel, caligrafia îngrijită, deși grăbită pe alocuri,
scrierea cursivă trădează experiența îndelungată și grija pentru
cuvântul scris ale acestui cărturar moldovean.
În Notă asupra ediției, am menționat aspecte ce țin de
numerotarea filelor, de scrierea titlurilor capitolelor, de
identificarea semnelor de punctuație și în ce măsură au fost
ele preluate în textul transcris etc. Am insistat, în continuare,
asupra unor opțiuni făcute în privința transcrierii
interpretative: scrierea cu î și sînt, în spiritul limbii vechi;
scrierea cu majusculă în cazul teonimelor și a numelor
„asimilate” acestora: Atotstăpînitoriul, Dumnedzău, Stăpînul,
Ziditoriul; transcrierea întocmai a „inconsecvențelor grafice”
de genul: magníñ¨l´ = magnitul / mágnis¨l´ = magnisul. Am
recurs la întregirea unor termeni prescurtați în textul sursă
(ținând cont de de realitatea lingvistică din trecut): EÈ√g ˆlîê = Evanghelie, Mlsñe’nïå = milosteniia; toate slovele suprascrise
au fost „coborâte în rând”: aflßm = aflăm, galbênî = galbeni. Am reținut, în mod convențional, doar accentul ascuțit în
următoarele cazuri: cuvinte cu accent diferit notat de cel din
limba literară actuală: bólnav´ = bólnav, antroponime și
toponime: Sênê’ka = Senéca, pê’rsïå = Pérsiia, neologismele
epocii: idróps, haractír, alte situații, de exemplu, imperfectul
aflat în opoziție cu prezentul indicativului, ca o influență clară
dinspre limba populară: a˛sk¨ndê‘ = ascundé, sp¨nê‘ = spuné.
Am justificat prezența notelor de subsol din
transcriera interpretativă prin ceea ce semnalează acestea în
manuscrisul tradus de V. Măzăreanu: adnotații marginale
(cum sunt trimiterile biblice marcate în corpul textului prin
anumite semne), grafii particulare, greșelile evidente sau
probabile ale traducătorului corectate în transcriere, secvențe
care lipsesc în corpul textului, traducerea cuvintelor scrise în
slavonă de tipul P™sni P™snei˘ = Cântarea Cântărilor, Nóv¥i Zav™’ñ´ = Noul Testament etc. Alte aspecte, precum
grafemele chirilice problematice, au fost ilustrate pe larg în
capitolul despre grafie.
C o n c l u z i a care se desprinde din lectura primei
părți de natură filologică a studiului nostru este că acеst gen
dе lucrare are un rol catehetic, fiind destinată – ca litеratură
mοral еdificatοarе, cu un vădit scop devoțional – să devină
pentru un tânăr „drumul rеligiοѕ” al viеţii alături de alte cărți:
versuri sacre, scrieri apocrife, exegeze ale Sfintei Scripturi,
creații hagiografice, acestora li se mai pot aѕοcia și litеratura
ѕinaxarului, litеratura miѕticο-aѕcеtică etc. Litеratura
„ѕеntimеntului rеligiοѕ” capătă ο dimеnѕiunе fοrmativă, ea
rеcοnѕtituiе prοducţia dе tipărituri, de manuscrise ce s-au
întocmit în spațiul monahal (cum este și Ithica ieropolitica,
tipărită în 1712 în marea lavră de la Kiev. Observăm din
paginile ei că oglindește viziunea Academiei Teologice
kievene în educarea tinerilor, care nu excludea chiar și o
învățătură mai aspră de tipul: „Pedepsirea tinerilor este
utilă.”). Scopul final al acestui gen de ѕcriеri vizează, fără
îndoială, planul еducaţiеi crеştinе, al formării viеţii şi trăirii
rеligiοaѕе.
Din partea a doua, consacrată descrierii lingvistice a
textului Ithica ieropolitica, c o n c l u z i a ce se desprinde pune
în evidență ideea că Vartοlοmеi Măzăreanu păstrează
fidеlitate atât față de tradiţia grafiсă, сât şi față de trăsăturile
graiului moldovenesc din a doua jumătate a secolul al
XVIII-lea. În ansamblu, norma lingvistică a textului supus aici
studiului este cea a variantei literare de nord. Abaterile de la
norma moldovenească se restrâng în jurul fenomenelor
specifice date de varianta literară sudică și de anumite
particularități regionale care, însă, nu se pot ridica la statutul
de normă indiferent de varianta literară.
Bibliografie selectivă
A. Izvoare şi lucrări de referinţă
BIBL. = Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea
și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte
Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu
aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1988.
CAT. MAN. ROM = Gabriel Ştrempel, Catalogul manuscriselor
româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, vol. I, 1978, vol. II, 1983, vol. III, 1987,
vol. IV, 1992.
CAT. MAN. ROM. = Ion Bianu (în colaborare cu R. Caracaș și
G. Nicolasa), Catalogul manuscriptelor românești,
Editura Academiei Române, Bucureși, vol. I-III,
1907-1931.
Codicele Bratul, Ediție de text de Alexandru Gafton, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2003.
CANTEMIR, D = Cantemir, Dimitrie, Divanul, Ediție critică și
studiu introductiv de Virgil Cândea, Editura pentru
Literatură, București, 1969.
DB = Dicţionar Biblic, Societatea misionară română, Editura
„Cartea creştină”, Oradea, 1995.
DER = Ciorănescu, Al., Dicţionarul etimologic al limbii
române. Ediţie îngrijită de Tudora Şandru Mehedinţi
şi Magdalena Popescu Marin, Editura Saeculum,
Bucureşti, 2002.
DEXI = Dima, Eugenia (coordonator), Dicţionar explicativ
ilustrat al limbii române, Editura Arc & Gunivas,
Chişinău, 2007.
Dicționar Medical, Vol. I-II, Editura Medicală, București,
1969.
DLitR = ***Dicţionarul literaturii române de la origini pînă
la 1900, Editura Acedemiei, Bucureşti, 1979.
DLL = Guțu, Gheorghe, Dicționar latin – român, Editura
Humanitas, București, 2003 [ediția a II-a, revăzută şi
adăugită].
DLR = Dicţionarul limbii române, serie nouă, Editura
Academiei, Bucureşti, 1965 şi urm.
DOOM = Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al
limbii române, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1982.
Dosoftei, Parimiile preste an, Iași, 1683, Ediție critică, studiu
introductiv, notă asupra ediției, note și glosar de
Mădălina Ungureanu, Editura Universității,
„Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2012.
DTO = Bria, Ion, Dicţionar de teologie ortodoxă (A-Z), ediţia
a II-a, revizuită şi completată, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1994.
DTR = Păcurariu, Mircea, Dicționarul Teologilor Români,
Editura Univers Enciclopedic, București, 1996.
DU = Șăineanu, Lazăr, Dicționar universal al limbii române.
Vol. I-V, Iași, Mydo Center, 1995-1996.
GA = Gramatica limbii române, ediţia a II-a, revăzută şi
adăugită, vol. I – II, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1966.
MDA = Micul dicţionar academic, Editura Univers
Enciclopedic [vol. I A-C; vol. II D-H; vol. III I-Pr;
vol. IV Pr.-Z], Bucureşti, 2001-2003.
Ms. 67 = Biblioteca Academiei Române, manuscrisul
românesc, cota 67, conține traducerea integrală a
lucrării Ithica ieropolitica, efectuată după slavonă de
arhimandritul Vartolomei Măzăreanu, în anul 1764.
Ms. 2344 = Biblioteca Academiei Române, manuscrisul
românesc, cota 2344, conține traducerea integrală a
lucrării Ithica ieropolitica, efectuată după slavonă de
Ghenadie Cozianul, în anul 1747.
Notă asupra ediției, de Eugen Munteanu, în volumul
Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688,
Pars XXII: Iosephus ad Machabaeos, Editura
Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2012.
N. TEST. (1648) = Noul Testament, Tipărit pentru prima dată
în limba română la 1648 de către Simion Ștefan,
Mitropolitul Transilvaniei, reeditat după 340 de ani
din inițiativa și purtarea de grijă a Prea Sfințitului
Emilian, Episcop al Alba Iuliei, Editura Episcopiei
Ortodoxe Române a Alba Iuliei, 1988.
SCRIBAN, D. = August Scriban, Dicționaru limbii românești,
Institutu de Arte Grafice „Presa Bună”, Iași, 1939
[edițiunea întîia].
SECHE SIN = Seche, L. & Seche, M., Dicţionar de sinonime al
limbii române, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită,
Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997.
Șeapte taine a besearecii, Iași, 1644, Ediție critică, studiu
introductiv, notă asupra ediției și studiu
filologico-lingvistic de Iulia Mazilu, cuvânt înainte de
Eugen Munteanu, Editura Universității, „Alexandru
Ioan Cuza”, Iași, 2012.
B. Literatură secundară
ARVINTE, ST. LINGV., FAC. = Vasile Arvinte, Studiu lingvistic
asupra primei părți (Facerea) din Biblia de la
București (1688), în comparație cu Ms. 45 și cu Ms.
4389, în BIBL. 1688 – Pars I, Genesis, Editura
Universității, „Al. I. Cuza”, Iași, 1988, p. 47-121.
ARVINTE, ST. LINGV., IES. = Vasile Arvinte, Studiu lingvistic
asupra cărții a doua (Ieșirea) din Biblia de la
București (1688), în comparație cu Ms. 45 și cu Ms.
4389, în în BIBL. 1688 – Pars II, Exodus, Editura
Universității, „Al. I. Cuza”, Iași, 1991, p. 1-65.
ARVINTE, ST. LINGV., LV. = Vasile Arvinte, Studiu lingvistic
asupra cărții a treia (Preoția) din Biblia de la
București (1688), în comparație cu Ms. 45 și cu Ms.
4389, în BIBL. 1688 – Pars III, Leviticus, Editura
Universității, „Al. I. Cuza”, Iași, 1993, p. 1-55.
ARVINTE, ST. LINGV., NM. = Vasile Arvinte, Studiu lingvistic
asupra cărții a patra (Numerii) din Biblia de la
București (1688), în comparație cu Ms. 45 și cu Ms.
4389, în BIBL. 1688 – Pars IV, Numeri, Editura
Universității, „Al. I. Cuza”, Iași, 1994, p. 1-57.
Avram, Andrei, Contribuții la interpretarea grafiei chirilice a
primelor texte românești, în „Studii şi cercetări
lingvistice”, XV (1964), nr. 1, p. 15 – 37, nr. 2, p.
147 - 167, nr. 3, p. 265 – 294, nr. 4, p. 471 – 495, nr.
5, p. 575 – 614. în SCL, XV, nr. 1, 1964.
Вărbulеѕсu, Ilie, Fonetica alfabetului chirilic în textele
române din veacul XVI și XVII în legătură cu
monumentele paleo-, sîrbo-, bulgaro-, ruso-, și
româno-slave, București, 1904.
Bîrsănescu, Ștefan, Școala greco-slavo-romînească de la
Mănăstirea Putna, în „Revista de pedagogie”, an XV,
nr. 6, București, iunie, 1966.
Cartojan, Nicolae, Cărţile populare în literatura românească,
vol. II, Casa şcoalelor F.R.L.A., Bucureşti, 1929 –
1938.
Cartojan, Nicolae, Istoria literaturii române vechi, Editura
Minerva, Bucureşti, 1980.
Cazacu, B./ Rosetti, Al., Istoria limbii române literare, I,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1961.
Chivu, Gh., Alternanța õ~å în textele vechi românești, în
„Limba română” XXV, nr. 2, 1976.
Chivu, Gh., Limba română de la primele texte până la
sfârșitul secolului al XVIII-lea. Variantele stilistice, în
Etymologica, Academia Română, Institutul de
Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers
Enciclopedic, București, 2000.
Ciobanu, Ștefan, Istoria literaturii române vechi, Editura
Eminescu, București, 1947.
Cozărescu, Epifanie, Arhimandritul Vartolomei Putneanul.
Contribuţie la elucidarea unei vechi confuzii, MM,
XXXVIII, Iaşi, 1962.
Dan, Dimitrie, Arhimandritul Vartolomei Măzereanu Schiță
biografică și bibliografică, cu mai multe anexe,
Socec, București, 1911.
Densusianu, Ovid, Istoria limbii române, vol. I-II, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1961.
Densusianu, Ovid, , O falsificare literară – „Panegiricul lui
Ştefan cel Mare”, VAN, V, 1909.
Dima, Eugenia, Corbea-Hoișie, Andrei (editori), Impulsul
Iluminismului în traduceri românești din secolul al
XVIII-lea, Editura Universităţii „Alexandru Ioan
Cuza”, Iaşi, 2014.
Frățilă, Vasile, Probleme speciale de dialectologie. Graiul de
pe valea inferioară a Târnavelor, Timișoara, 1982.
Frâncu, Constantin, Gramatica limbii române vechi (1521 -
1780), Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2009.
Gafton, Alexandru, Evoluția limbii române prin traduceri
biblice din secolul al XVI-lea, Editura Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2001.
Gafton, Alexandru, Introducere în paleografia româno –
chirilică, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2001.
Gheţie, Ion, Contribuţii la istoria trecerii lui ea la e (leage >
lege). Prezenţa lui ea în Muntenia la începutul
secolului al XVIII-lea, în LR, XVII, nr. 6, 1968.
Gheţie, I., Baza dialectală a românei literare, Editura
Academiei, Bucureşti, 1975.
Gheţie, I., Începuturile scrisului în limba română. Contribuţii
filologice şi lingvistice, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1974.
Gheţie, I. (coordonator), Istoria limbii române literare. Epoca
veche (1532-1780), Editura Academiei, Bucureşti,
1997.
Gheție, Ion, Mareș, Alexandru, Graiurile dacoromâne în
secolul al XVI-lea, Editura Academiei Române,
București, 1974.
Iorga, Nicolae, Istoria bisericii româneşti şi a vieţii religioase
a românilor, vol. II, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită,
Editura Ministerului de Culte, Bucureşti, 1928-1930.
Iorga, Nicolae, Istoria literaturii române în secolul al XVIII-
lea (1688-1821), vol. I, II, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1969.
Ivănescu, G., Istoria limbii române, Editura Junimea, Iaşi,
1980.
Ivănescu, G., Probleme capitale ale vechii române literare,
Extras din Buletinul Institutului de Filologie Română,
Iași, vol. XI-XII (1944-1945), Iași, 1948.
Lăudat, I.D., Vartolomei Măzăreanul, MM, XLII, Iaşi, 1966.
Manea, Laura, Dosoftei, Viaţa şi petreacerea svinţilor. Studiu
lingvistic, partea I, Editura Universităţii „Alexandru
Ioan Cuza”, Iaşi, 2006.
Minea, I., Despre Vartolomei Măzăreanu, MM (Mitropolia
Moldovei) XVII, Iaşi, 1941.
Minuț, Ana-Maria, Morfosintaxa verbului în limba română
veche, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”,
Iaşi, 2002.
Munteanu, Eugen, Lexicologie biblică românească, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2008.
Munteanu, Eugen, Studii de lexicologie biblică, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 1995.
Munteanu, Ștefan, Țâra, Vasile, Istoria limbii române
literare. Privire generală, Editura Didactică și
Pedagogică, Bucureşti, 1983.
Negrescu, I. D., Limba slavă veche. Perioada slavonă la
români. Texte paleoslave și româno-slave. Glosar
slavo-român, Editura Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1961.
Păcurariu, M., Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediţia a II-
a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR,
Bucureşti, 1991.
Philippide, Alexandru, Istoria limbii române. Volumul I.
Principii de istoria limbii, Iași, 1894.
Porcescu, Scarlat, Un manuscris al arhimandritului cărturar
Vartolomeu Măzăreanu în biblioteca mănăstirii Secu,
MM, XXXVII, 1961.
Puşcariu, Sextil, Istoria literaturii române. Epoca veche,
Editura Eminescu, Bucureşti, 1987.
Pușchilă, D., Molitvenicul lui Dosoftei, Studiu asupra limbei,
în „Analele Academiei Române” XXXVI, Memoriile
secțiunii literare, seria a II-a, București, 1915.
Radosav, Doru, Sentimentul religios la români. Secolul XVII-
XX, Cluj-Napoca, Dacia, 1997.
Reli, Simeon, Un manuscris inedit al lui Vartolomei
Măzăreanu, Tipografia Glasul Bucovinei, Cernăuţi,
1939.
Rosetti, Al., Asupra diftongării lui e şi o accentuaţi în limba
română, în SCL, XV, nr. 5, 1964.
Rosetti, Al., Considerații asupra foneticii și fonologiei limbii
române în secolul al XVI-lea, în SCL, XV, nr. 2,
1964.
Strungaru, Diomid, Contribuții la interpretarea grafiei
chirilice. I. Criteriile suprascrierii literelor, în
„Limba română”, X, nr. 5, 1961.
Teodorescu, Ecaterina, Propoziția subiectivă, Editura
Științifică, București, 1972.
Urechia, Vasile, A., Arhimandritul Vartolomei Măzăreanu
(1720 – 1780), Tipografia Academiei, Bucureşti,
1889.
Urechia, Vasile, A., Istoria şcoalelor de la 1800 – 1864, vol.
I, Imprimeria Statului, Bucureşti, 1892-1901.
Ursu, N. A., Contribuţii la istoria literaturii române. Studii şi
note filologice, Editura Cronica, Iaşi, 1997.
Ursu, N. A., Contribuţii la istoria culturii româneşti. Studii şi
note filologice, Editura Cronica, Iaşi, 2002.
Ursu, N. A., Notă asupra ediției, în Dosoftei, Psaltirea în
versuri, Iași, 1974, p. XXIII-LX.
Ursu, N. A., Problema interpretării grafiei chirilice românești
din jurul anului 1800, în „Limba română”, IX, nr. 3,
1960.
Ursu, N. A., Ursu, Despina, Împrumutul lexical în procesul
modernizării limbii române literare. Studiu lingvistic
și de istorie culturală (1760-1860), vol. I, 2004, vol.
II, 2006, Editura Cronica, Iași.
Vieru, Roxana, Studiu lingvistic asupra Paliei de la Orăștie,
Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași,
2014.
C. Surse electronice
http://www.mediafire.com/view/oztofvbrnt7necb/1._Sfantul_Ioan_
Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Romani.pdf
http://www.mediafire.com/view/qg7ijeselci2jvr/7._Sfantul_Ioan_Gu
ra_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Coloseni%2C_I-
II_Tesaloniceni.pdf
http://www.mediafire.com/view/7adbss9d7l8umbr/5._Sfantul_Ioan_
Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Efeseni.pdf
http://www.mediafire.com/view/4com4xqs5osa5r8/9._Sfantul_Ioan
_Gura_de_Aur%2C_Comentariu_la_Epistola_catre_Evrei.pdf
http://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/Sf.-Grigorie-
de-Nazianz-Cele-cinci-Cuvantari-despre-Dumnezeu.pdf
http://www.raruss.ru/slavonic/slav4/1635-ifica-ieropolitica.html