VALORIFICAREA ELEMENTELOR DIN ORIZONTUL LOCAL ÎN ACTIVITATEA DE PREDARE A GEOGRAFIEI

Curriculum-ul de geografie îşi propune să-i familiarizeze pe elevi şi cu noţiuni elementare de geografie, relativ simple şi accesibile verstei şcolare. Pornind de la elementele de geografie a orizontului local, i se propune elevului descoperirea progresivă a aspectelor definitorii ale spaţiului geografic românesc.

Mutaţia esenţială propusă de curriculum este trecerea de la geografia de tip descriptivist spre un demers de învăţare care încurajează înţelegerea relevanţei geografiei pentru viaţa cotidiană a copilului. Se urmăreşte, totodată, trezirea interesului acestuia de a cunoaşte direct, de a investiga şi de a înţelege faptul geografic imediat, precum şi importanţa prezervării unui mediu ambiant favorabil unei vieţi sănătoase şi echilibrate. Cu alte cuvinte, studiul geografiei trebuie să depăşească, ori de câte ori este nevoie, spaţiul îngust al sălii de clasă, natura înconjurătoare fiind mediul cel mai potrivit de familiarizare a copilului cu faptul geografic. Ţinând seama de faptul că elevul are preponderent o gândire intuitiv concretă, am folosit, ori de câte ori a fost posibil, orizontul local ca punct de plecare spre noi cunoştinţe şi generalizări geografice. În vederea înarmării elevilor cu un volum de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi ştiinţifice am avut în vedere legarea acestora de obiecte şi fenomene uşor observabile în orizontul local. Am folosit în acest scop mai multe modalităţi de desfăşurare a lecţiilor, indiferent dacă acestea au avut în vedere însuşirea de noi cunoştinţe, consolidarea lor sau au fost lecţii de recapitulare şi sistematizare.

În cele ce urmează voi prezenta câteva din modalităţile folosite, în predarea temelor „RELIEFUL” şi „APELE”.

La baza predării multor teme, folosesc cunoştinţele acumulate în observaţiile directe pe care elevii le fac în timpul drumeţiilor şi excursiilor în orizontul local. Astfel, pe teren se lămuresc multe noţiuni, ca de exemplu: izvor, pârâu, râu, cumpăna apelor, cheile, confluenţa, deal, câmpie, munte, poale, coaste, vârf, asociaţii vegetale, etajarea vegetaţiei, influenţa climei asupra vegetaţiei.

În aceste excursii elevii desfăşoară numeroase activităţi practice; orientarea pe teren, orientarea cu busola, măsurători şi calcule privind râul Lotru şi afluenţii săi, măsurători de distanţe etc.

Predarea temei „Relieful” cere observaţia directă şi lucrări practice în natură, folosirea mulajelor, a modelajului (lada cu nisip), a desenului schematic, folosirea diafilmelor, a diapozitivelor, fotografiilor şi tablourilor. Toate acestea oferă posibilitatea formării unor juste imagini vizuale la elevi, obişnuindu-i cu varietatea formelor de relief.

În timpul drumeţiilor din jurul şcolii şi apoi în oraşul Brezoi şi în împrejurimile oraşului, elevii cunosc varietatea formelor de relief, caracterele particulare şi generale ale acestora.

Tematica drumeţiilor pentru studiul reliefului cuprinde: Exerciţii pentru intuirea elementului caracteristic oricărui relief – panta. În timpul excursiei se observă suprafeţe plane şi înclinate lin şi abrupt; se fac unele consideraţii practice: pe pante apa de ploaie spală solul; acesta este aici puţin fertil (se arată ce lucrări se fac pentru oprirea spălării solului); arăturile se fac de-a curmezişul pantei sau în serpentine. Studiind un versant se fac următoarele observaţii: din depărtare, de unde versantul se vede bine, în profil, se stabilesc părţile lui;ajunşi pe versant, elevii urcă pe vârful lui, de unde observă forma şi mărimea versanţii înconjurători, pantele, coastele care înconjoară arealul şi sunt îndreptate spre toate punctele cardinale, că unele sunt line, altele abrupte, materialul din care este format versantul, vegetaţia pantelor sudice şi nordice etc.; se stabilesc ce culturi se află pe versant: livezi, culturi sau păşuni. Studiind o luncă se evidenţiază caracterul mai mult sau mai puţin neted, orizontalitatea sau uşoara înclinare a straturilor, structura sa, grosimea solului, vegetaţia naturală, activitatea economică ce se desfăşoară.

Excursiile de o zi cu maşina, permit elevilor să treacă prin forme de relief variate şi să-şi formeze astfel tabloul general al formelor de relief. Excursia cu maşina prezintă şi avantajul de a putea opri unde terenul este mai favorabil pentru observaţii.

Pentru ilustrare să urmărim o excursie desfăşurată cu elevii clasei a V-a de la Liceul Teoretic Brezoi pentru studiul reliefului din jurul oraşului.

Condiţiile excursiei. Oraşul Brezoi, aşezat în depresiunea Brezoi – Titeşti sau „Ţara Loviştei”, la confluenţa Lotrului cu Oltul, este situat la altitudinea de 320 m, fiind înconjurat de înălţimi de 600-700 m în munţii Lotrului şi în jur de 1500 m în Munţii Căpăţânii şi Munţii Coziei.

Înălţimile relativ joase ale munţilor Lotrului în preajma oraşului Brezoi sunt apropiate de cele ale dealurilor, având pante domoale, dar şi de cele ale muntelui prin pantele nordice, abrupte şi stâncoase. Prin aceste două caracteristici care le

apropie şi de deal şi de munte, elevii pot uşor să-şi reprezinte cele două forme de relief: dealul şi muntele.

Pregătirea elevilor. Sunt anunţaţi elevii de efectuarea unei excursii spre vârful Doabra, din Munţii Lotrului. Se discută despre formele de relief din jurul oraşului, pentru a vedea ce cunoştinţe au aceştia şi pe ce material se pot baza cunoştinţele ce urmează a fi însuşite.

Desfăşurarea excursiei. După plecarea de la şcoală am traversat centrul civic al oraşului şi ne-am oprit spre a contempla din depărtare conturul vârfului Doabra. Din acest loc, înainte de traversarea Lotrului, la poalele Ţurţudanului se stabileşte forma vârfului care este obiectivul nostru. Se compară cu vârfurile muntoase din apropiere, ale căror contururi de asemenea sunt observabile. Se observă în împrejurimi suprafeţe orizontale, de-a lungul Lotrului, cele verticale ale vârfului Ţurţudan şi cele înclinate la majoritatea vârfurilor. Se face precizarea că pe pământ cele mai multe suprafeţe sunt înclinate (lin sau abrupt), că ele se numesc pante.

Se observă cu atenţie pantele Doabrei şi se constată că, în comparaţie cu ale altor vârfuri muntoase, ele sunt mai domoale şi se precizează că aceasta le aseamănă cu dealurile. După acest scurt popas se traversează râul Lotru şi, după ce mergem în amonte, pe malul stâng, paralel cu Lotrul aproximativ 250 m ne oprim din nou pentru a începe urcuşul spre vârful Doabra. Se observă că de aici se trece de la mersul pe suprafaţă orizontală la cel de pantă. Se precizează că acest loc, „de unde începem să urcăm” se numeşte „poală” şi este caracteristică dealului şi muntelui. Începe apoi urcuşul, mai întâi în linie dreaptă ca apoi, cu cât panta este mai înclinată, să se facă în serpentine din ce în ce mai largi. Se constată că pe serpentine sau în curmezişul pantei se circulă aproape ca la şes. După o pauză scurtă la mijlocul pantei, pentru odihnă, se reîncepe urcuşul spre punctul final, vârful Doabra, care are partea sudică, cea pe care circulăm, până mai sus de jumătate acoperită cu livezi de pomi fructiferi (meri, pruni şi peri) precum şi fâneţe. Spre vârf ne întâmpină pădurea de fag şi stejar.

Din vârf, ni se oferă o privelişte minunată asupra văii Lotrului. Aici se stabileşte că punctul cel mai înalt al unui deal sau munte se numeşte vârf sau culme iar pantele se numesc coaste. Observând coasta pe care am urcat şi care este orientată spre sud constatăm că este domoală în timp ce spre nord pantele sunt abrupte şi stâncoase. În locurile abrupte şi prăpăstioase şi pădurea este mai rară, iar copacii care s-au încumetat să crească pe aceste părţi nu mai sunt aşa falnici. Ei sunt primejduiţi mereu de vânturile care îi pot doborî la pământ.

Privind spre vârfurile vecine, care se înalţă spre nord, observăm că nu mai au coaste domoale şi că sunt mai înalte şi mai ascuţite.

Spre sud, la poalele Doabrei şerpuieşte de la vest spre est râul Lotru, a cărui vale se lărgeşte pe măsură ce se apropie de vărsare. Dincolo de Lotru se observă centrul oraşului Brezoi.

Se fac observaţii asupra orizontului şi liniei orizontului, asupra deschiderii sale mai mari la această înălţime, cu o diferenţă de nivel faţă de oraş de 300-400 m.

De cealaltă parte a văii Lotrului se întind crestele mai semeţe ale Munţilor Căpăţânii, în această zonă cel mai înalt vârf fiind vârful Naruţu (sau Narăţu) de 1509 m.

Spre est, dincolo de Olt se înalţă şi mai semeţe crestele munţilor Coziei, al căror vârf Cozia are 1668 m.

După o pauză în care am panoramat cu privirea, dar şi cu aparatul de fotografiat, valea Lotrului şi munţii din jurul nostru, începem parcurgerea traseului în sens invers, făcând alte observaţii. Observăm astfel, că muşchiul copacilor nu creşte decât în partea dinspre nord, că la coborâre ca şi la urcare nu putem merge în linie dreaptă ci în serpentine, de-a curmezişul pantei.

La coborâre, la mijlocul pantei, intr-o poieniţă ne oprim şi copiii mănâncă, apoi se joacă.

Excursia va fi foarte greu uitată, iar observaţiile făcute şi cunoştinţele însuşite vor fi reactualizate la clasă şi completate folosind şi alte mijloace şi metode. Printre acestea pot fi enumerate: folosirea mulajelor şi a rechizitelor în volum, a nisipului umed, a desenului schematic, ilustraţiilor, fotografiilor şi diapozitivelor (chiar şi a celor realizate în excursie). Realizarea unui film şi prezentarea lui elevilor ar fi bine şi ar stimula şi pe elevi pentru viitoarele activităţi.

Şi la capitolul „HIDROGRAFIA” la lecţiile APE CURGĂTOARE, APE STĂTĂTOARE materialul intuitiv este un factor necesar în asigurarea succesului însuşirii unor noţiuni clare şi precise despre apele pământului.

Cunoaşterea apelor din punct de vedere geografic constituie un factor esenţial în formarea la elevi a unei imagini juste asupra mediului geografic, pentru că râurile, lacurile, bălţile etc. reprezintă un element foarte frecvent chiar în orizontul local, care participă la transformarea scoarţei, având totodată o apreciabilă importanţă economică. Datorită acestei frecvenţe, copiii au reprezentări bogate dar empirice, asupra apelor. Ca urmare, profesorul poate pune de acord predarea conţinutului concret şi metoda generală cu aceste reprezentări, dar ţinând seama de particularităţile de vârstă ale elevilor. Excursia, lada cu nisip, desenul schematic, precum şi o largă conversaţie bine dirijată sunt mijloacele cele mai frecvente în acest scop.

În excursia de studiere a apelor curgătoare se urmăresc clarificarea originii acestor ape, formele unei văi, acţiunea apei asupra scoarţei şi rolul economic al apelor. Prin excursia se întregeşte programa şi asupra apei subterane şi izvoarelor.

După ce s-a explicat la clasă că o parte a apelor de ploaie se scurge pe pantă, că o altă parte se evaporă şi că o mare parte pătrunde în pământ, făcându-se şi experienţă cu infiltrarea apei în diferite roci (sol, nisip, argilă), se face o excursie la

un izvor, la un pârâu şi la un râu. Excursia cuprinde toate obiectivele deodată şi se efectuează când timpul este favorabil.

La un izvor se stabilesc locul acestuia, transparenţa apei, temperatura, rolul economic al izvoarelor şi mai ales al izvoarelor minerale, scoţându-se în evidenţă că izvorul este firişorul de apă provenit din apele infiltrate care ies la suprafaţă.

La un pârâu se explică despre lăţimea şi adâncimea mică (elevii vor sări peste el sau vor trece prin el), că pârâul nu constituie o piedică pentru circulaţie, că particularitatea principală este scurgerea apei pe pantă, stabilind prin plutitoare sensurile: „în josul curentului” şi „în susul curentului”. Se arată modul de aflare al malului drept şi al celui stâng, se urmăresc viteza de curgere, meandrele şi viteza apei la meandre. Pe malurile înalte şi abrupte se observă urmările acţiunii de spălare a apei, confluenţă de pâraie şi obârşia.

La un râu se observă lăţimea albiei (de pe un pod), se stabilesc malul drept şi cel stâng, se urmăresc viteza de curgere, meandrele şi viteza apei la meandre, pe malurile înalte şi abrupte se observă urmările acţiunii de spălare a apei iar pe cele joase, convexe, locul de aluvionare, la confluenţe se observă modificările râului după primirea afluentului (mai lat, cu apă mai multă etc.), se cer informaţii asupra locului unde se produc revărsări, asupra pagubelor ce le produc şi mijlocul de luptă împotriva acestora, se vizitează instalaţii (mori, hidrocentrale), se observă dacă râul împiedică circulaţia, modalitatea trecerii peste râu (pod fix, pod plutitor, vad etc.). Iată cum s-a desfăşurat o astfel de excursie cu elevii clasei a V-a.Înainte de studierea la clasă a lecţiei „Ape curgătoare”, am anunţat elevii că vom efectua o excursie pe Valea Doabrei, în aceeaşi zonă unde am fost în excursie pentru studierea formelor de relief. După câteva discuţii prealabile privind apa ploilor(o parte se scurge pe pantă, una se evaporă şi alta intră în pământ) părăsim curte şcolii, traversăm centrul oraşului, trecem peste Lotru şi ne îndreptăm spre vest, paralel cu râul. După 150 m întâlnim pârâul Doabra, pe care îl însoţim o bucată de timp până când întâlnim un izvor. Până aici elevii au fost lăsaţi să facă observaţii nedirijate. La izvor se face popas stabilindu-se că acesta este firişorul de apă provenit din apele infiltrate care ies la suprafaţă. Observăm că apa izvorului curge direct în pârâul Doabra, care are şi alte izvoare în amonte, care îl alimentează cu apă. Vom trage concluzia că pârâul se formează din apa mai multor izvoare. Elevii beau apă din izvor şi observă că apa este cristalină şi foarte rece, de aceea este foarte căutată de locuitorii din apropiere. Se fac comparaţii cu apele minerale care ies la suprafaţă în mod asemănător şi se subliniază importanţa lor pentru sănătate.

Vom parcurge apoi traseul în sens invers şi vom face observaţii privind pârâul Doabra pe care îl traversăm în mai multe locuri, în unele direct prin apă, călcând pe pietre, iar în alte locuri păşind pe punte. Vom trage concluzia că pârâul poate fi traversat cu uşurinţă de oameni, animale sau vehicule. În locul unde

traversăm pârâul vom „lansa” la apă câteva vaporaşe din hârtie, confecţionate de elevi şi le vom urmări constatând că ele se deplasează odată cu noi, sau datorită meandrelor pot rămâne puţin în urma noastră. Aceasta înseamnă că viteza de deplasare a pârâului este aproape egală cu viteza cu care ne deplasăm noi şi că apa curge la vale datorită unei uşoare înclinaţii a suprafeţei pământului. Pe malul stâng al pârâului vom observa că în timpul ploilor, datorită înclinaţiei mai pronunţate a pantei se formează torente care spală pământul cărând pietre, frunze şi crengi. În locul unde traversăm pârâul pe punte vom stabili, orientându-ne cu faţa în direcţia de curgere a pârâului care este malul drept şi cel stâng.

Ajungem după scurt timp de mers în locul unde pârâul Doabra se varsă în râul Lotru. Stabilim că acest loc se numeşte confluenţă iar pârâul Doabra este confluentul râului Lotru. Observăm că în locul de vărsare malurile sunt mai înalte. Ne continuăm drumul până la Podul Negru, unde vom măsura lăţimea Lotrului constatând că are 23 m şi că este mult mai lat decât pârâul. Vom stabili şi aici malul drept şi malul stâng şi vom măsura cu o sfoară, la capătul căreia legăm o piatră, înălţimea malurilor. Se face precizarea că apele Lotrului au un debit redus deoarece în amonte, la 12 km se află barajul hidrocentralei Brădişor cu o putere instalată de 112 Mw. Apele din lacul de acumulare, după ce pun în mişcare turbinele hidrocentralei sunt îndrumate spre Olt, printr-o galerie subterană. Apa care curge pe Lotru în zona oraşului nostru provine de la afluenţii: Şasa, Păscoaia, Suhăiasa, Valea lui Stan, Valea Satului şi Doabra.

În afara hidrocentralei de la Brădişor, pe râul Lotru se mai găsesc hidrocentrale la Malaia şi Ciunget, ultima fiind cea mai mare de pe râurile interioare ale României. Tragem concluzia că râul Lotru are un potenţial energetic foarte mare (640 Mw), deci cu un rol important în economie. Datorită apelor limpezi şi curate, pe lacul Brădişor s-a amenajat o fermă salmonicolă.

În excursia la o baltă sau un lac, în vederea studierii apelor stătătoare se urmăresc următoarele: forma, malurile şi perimetrul. Pentru aceste lucruri excursioniştii se instalează pe cea mai mare înălţime de pe mal, de unde observă forma de curbă închisă, malul jos care înconjoară balta. În felul acesta se constată că aceasta se află într-o scobitură a scoarţei (depresiune). Se înconjoară balta măsurându-se în paşi perimetrul ei. Se observă că balta nu este alimentată de râu sau pâraie, apele ei provenind din ploi şi din topirea zăpezii. Se completează că apele stătătoare pot avea legătură cu apele subterane. Se fac observaţii asupra plantelor şi animalelor de baltă. Se arată importanţa economică a lacurilor şi a bălţilor. La noţiunea de apă subterană se poate ajunge folosind cunoştinţele elevilor despre fântâni, mai ales că izvoarele sunt de multe ori la distanţe mari faţă de locurile populate.

Pentru exemplificarea noţiunilor de baltă şi lac am fost cu elevii la Proieni unde de pe un versant al localităţii Proieni se poate vedea foarte bine şi balta Proieni şi lacul hidroenergetic de la Gura Lotrului.

Valorificarea elementelor din orizontul local face posibilă acumularea prin proprie experienţă a următoarelor cunoştinţe: - Pâraiele, râurile, fluviile sunt ape curgătoare. Curgerea este legată de relief, apa deplasându-se de la locurile înalte spre cele joase. - Pâraiele, râurile, fluviile sunt una şi aceeaşi formă sub care se prezintă în natură apa curgătoare. Ele se deosebesc doar prin mărimea lor. Râurile mari se formează prin acumularea de râuri mici. Se fundamentează totodată de râu principal şi afluent. - Fiecare apă curgătoare are un început (izvorul), un canal prin care se scurge (valea, albia) şi un loc unde se termină (vărsarea). - Apele curgătoare au acţiuni de eroziune a solului (erodând în partea unde malul este mai abrupt şi depunând unde malul este mai jos). - Este necesar să se lămurească rolul economic al apelor curgătoare şi felul cum sunt folosite. Astfel pe baza observaţiilor, cunoscându-se şi distrugerile ce le provoacă, se insistă şi asupra modalităţilor de apărare împotriva calamităţilor. - Apele stătătoare au două elemente principale: bazinul lacustru şi apa lacului. - Elevii află despre viaţa animalelor de apă sau care trăiesc în mediul acvatic.

În mod asemănător, celelalte teme din programa de geografie pentru clasa a V-a pot găsi cel mai bun suport în imediata apropiere a copilului, în orizontul local. Important este însă, ca fiecare elev să aibă o sarcină de rezolvat, să se simtă util, să nu fie simplu spectator. Cu cât activitatea cere o participare individuală mai intensă, cu atât reprezentările şi cunoştinţele acumulate vor fi mai trainice.

BIBLIOGRAFIE

Bădescu S., Bădescu C ., Mosor Gh., (2003)- “Valorificarea elementelor din orizontul local în activitatea de predare- învăţare” Coteţ P., Nedelcu E. - 1976 – Principii, metode şi tehnici moderne de lucru în geografie, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti;Conea I. , (1934) – Ţara Loviştei, B.S. GeografieDulamă M. E. – 1976 – Didactica geografică, Ed. Clasium, Cluj-Napoca;Grigore Mihai – 1979 – Reprezentarea grafică şi cartografică a formelor de relief, Ed. Academiei, Bucureşti;Ilinca Nicolae – 2000 – Didactica geografiei, Ed. Corint;Năstase A., Cernea D. – 1974 – Cartografie generală, Manual practic, Centrul de multiplicare al Universităţii Bucureşti; Ploaie Gh., (1983) - Valea Lotrului, Ed. Sport-turism, Bucureşti*** (1980) - Vâlcea – monografie, Ed. Sport-turism, Bucureşti

JOCUL GEOGRAFIC

“Jocul”- este o metodă activă de însuşire şi consolidare a cunoştintinţelor; este o activitate care se poate desfăsura atât în clasă sau în afara lecţiilor, în cadrul cercului de geografie;prin a căror conţinut, completează pregătirea elevilor şi le sporesc interesul pentru geografie; ajută profesorul să cunoască capacităţile elevilor.“Jocul” didactic este o metodă de învătământ bazată pe acţiune şi simulare. Jocul este o activitate umana urmărită prin ea însăşi, fără un scop material sau util vizibil,deşfăşurată după reguli benevol acceptate, activitate care generează emoţii pozitive şi satisface nevoia de placere şi destindere a individului . Prin natura şi originea sa jocul este un fenomen biologic, el fiind prezent în lumea animală în diverse forme ,dar la nivel uman primeşte în plus, valeţe socio-culturale.La nivel primar, prin joc se realizează interiorizarea lumii externe, iar prin confruntarea cu regulile şi sarcinile jocului, copilul conştientizează propriul potenţial, limita sa de moment, se manifestă primele tendinţe de autodepăşire în plan cognitiv, afectiv, emoţional, şi acţional.Mediul în care trăieşte omul devine prin joc, ca mijloc educativ, un mediu cultural,iar omul devine fiinţă cultural acestora.

Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învăţarea activă,participativă şi stimulează iniţiativa şi creativitatea copiilor. în jocul didacticpredomină sarcina de învăţare şi nu distracţia. Sarcinile au mare rol în procesulstructurării personalităţii copilului, constituind un mijloc de cunoaştere şifamiliarizarea acestuia cu mediul înconjurător şi contribuind ia exersareadeprinderilor, la consolidarea cunoştinţelor.

Caracterul interesant şi eficient aivariantelor de joc este conferit şi de materialele intuitive precum: jetoanele,ilustraţiile, tablourile.Jocul „Loto geografic" este constituit dintr-un cartonaş divizat în mai multe dreptunghiuri. în fiecare dreptunghi se scrie un termen geografic şi un număr, iar pe cartonaşe se vor desena semnele convenţionale corespunzătoare numerelor şi termenilor respectivi. învăţătorul indică pe rând, termenii notaţi pe cartonul mare în timp ce elevii desenează pe locul respectiv semnul convenţional corespunzător.

Se are in vedere următoarea capacitate: desenarea corectă a semnelorconvenţionale în spaţiile indicate de numerele de pe cartonaşe.Pentru atingerea eficienţei utilizării jocului didactic se cere ca învăţătorul să proiecteze atent demersul integrării acestuia în lecţie, stabilind conţinuturile etapelor şi respectând cerinţele metodice, precum şi cele estetice.Cerinţele estetice presupun executarea semnelor convenţionale cu linii simple, clare, vizibile şi accentuate, ordonat şi corect.Cerinţele metodice au în vedere executarea în mod concomitent, a

semnelor convenţionale, cu expunerea cerinţei de către învăţător şi în timpulstabilit de acesta.

Nu întotdeauna putem oferi posibilitatea de a acţiona direct pe obiecte sau forme de relief. în multe cazuri utilizăm înlocuitori speciali,specifici denumiţi modele.

Trecerea de la un model la altul duce la educarea flexibilităţii gândirii. înmod curent modelele folosite în lecţii servesc la intuirea obiectelor şifenomenelor geografice studiate.

Exemplu: în clasele mici elevii învaţă să interpreteze harta judeţuluiplecând de la cunoaşterea obiectelor şi fenomenelor geografice din naturaînconjurătoare şi de la imagini ale acestora prezentate sub formă de tablourigeografice, fotografii, desene, scheme.

La lecţiile abilităţi practice am indicat elevilor să modeleze lanţuri demunţi şi cu ajutorul unor fire de aţă, de culoare albastră, de diferite grosimi aufixat pâraie, râuri, fluvii.

În cadrul orelor de geografie cele mai folosite modele sunt: modele fizice (globul pământesc, mulaje, machete)modele grafice (semne convenţionale, planulclasei, al şcolii, al satului, harta) modelul logic (exprimarea corectă a unui şir deproporţii în ordine logică)

Modelul are funcţii cognitive, ilustrative şi demonstrative.De exemplu:

• planul, harta, diagramele - servesc investigării, cercetării şicunoaşterii realităţii;• mulajele unor forme de relief ilustrează obiectele originale;• lada cu nisip are funcţii demonstrative

Funcţia formativă,de actualizare a potenţialului şi resurselor psihice ale copilului, de dezvoltare a personalităţii; de dezvoltare a găndirii, memoriei, imaginaţiei, limbajului, a comportamentului afectiv-motivaţional şi voluntar.Funcţia informativă, de transmitere a cunoştinţelorFuncţia de socializare,de interiorizare şi transpunere în plan comportamental a exigenţelor vietii sociale.

Prin latura lor distractivă, jocurile contribuie la dezvoltarea spiritului inventiv şi creativ, al gândirii şi imaginţiei, a interesului pentru lărgirea culturii geografice, la cercetarea geografică. Jocurile integrate în activitatea didactică aduc varietate şi veselie, previn monotonia şi plictiseala . Ca urmare profesorul va alege acele jocuri prin care cunoştinţele elevilor sunt reactualizate,fixate,asociate,într-un mod relaxant,în funcţie de obiectivele propuse şi conţinutl lecţiei. Jocurile pot fi organizate fie individual fie pe grupe de elevi, sub formă de concurs însoţit de

cadrul festiv adecvat . Jocul se utilizeaza mai mult la clasele de gimnaziu, dar şi de liceu, în cadrul formelor suple de organizare a lecţiei. Pentru reuşita jocului este necesar ca elevii să cunoască din timp tema şi bibliografia corespunzătoare, dar şi regulamentul jocului. Dintre jocurile care pot fi organizate la clasa menţionăm:- jocul denumirilor geograficejocul porturilorjocul notiunilor geograficelantul geografic concurs de tip “Robingo “harta mutăitinerarii geograficererebusurile geografice,loto geograficşezătorile geograficeroza vânturilor ; din ce direcţie bate vântulşezătorile geograficejocul de rolO metodă des folosită este “ jocul de rol” –este o metodă activă de predare – învăţare , bazată pe simulare unor funcţii,relaţii, fenomene, sisteme, etc. Elevii, devin actori care interpretează roluri ale unor fenomene din natură, sau din viaţa socială şi economică pentru a-şi forma rapid ,abilităţi, atitudini , sentimente, convingeri,responsabilităţii,comportamente, pentru a învăţa să se implice şi să acţioneze. Metoda jocului de rol,vizează formarea comportamentului uman pornind de la interacţiuni ce caracterizează o structură,relaţie sau situaţie sociala de grup,prin distribuirea la elevi a unui set de statusuri foarte bine precizateşi relaţionate între ele.Prin această metodă elevii sunt puşi în situaţia de a observa modul corect sau incorect de comportate în anumite situaţii,se asigură un autocontrol sau control eficient al conduitelor. Fiecare elev crează rolul său şi se implică cognitiv,afectiv şi emoţional.Obiectivele jocului de rol sunt: învăţarea modurilor de găndire,trăire şi acţiune specifice unui status; dezvoltarea capacităţii de simpatie şi întelegere a opiniilor,trăirilor şi aspiraţiilor altora; dezvoltarea capacităţii de a surprinde ,inţelege şi evalua orientările valorice ale partenerilor de interacţiune ; formarea experienţei şi a capacităţii de a rezolva situaţii problematice, dificile; verificarea corectitudinii comportamentelor formate şi destrămarea celor învăţate greşit; învătarea rolurilor necesare ocupării ulterioare a unor noi statusuri sau confruntării cu noi probleme. Folosind “ jocul “ ca metodă didactică în predare geografiei am ajuns la concluzia ca este o metodă activă de însuşire şi consolidare a cunoştinţelor bazată

pe acţiune ce poate fi utilizată în cadrul formelor suple de organizare a lecţiei; facilitează accesul la cunoaştere şi învăţare ; include activităti pe grupe sau muncă independentă. Aceasta metodă optimizează procesul de învăţare prin faptul că elevul are un rol important în dobândirea noilor cunoştinţe prin autoinstruire. Profesorul are rolul de coordonator.

În continuare voi descrie câteva modele de jocuri: rebusul şcolar .

REBUSUL SCOLAR

Privit ca un frate mai mic al rebusului şi ruda cu integramele atât de gustate în zilele noastre rebusul şcolar îl face pe micul participant ca prin rezolvarea diferitelor rebusuri şcolare să se simtă şi el mai aproape de fraţii mai mari, de adulţi. In acelaşi timp însă, ineditul joc dezvoltă procese psihice ale elevului :gândirea, limbajul, memoria,atenţia, creativitatea,voinţa; poate fi folosit si ca metodă/mijloc de învăţare şi evaluare sau procedeu în cadrul unei metode. Dorinţa de a rezolva orice problemă de tip rebusist intensifică interesul pentru studierea disciplinelor necesare în soluţionarea cerinţelor date şi astfel rebusul ajută la dezvoltarea intelectuală a elevului. Folosirea rebusului printre elementele de sprijin ale învăţării este importantă prin faptul că poate interveni stimulativ o dată cu creşterea curbei oboselii. Mijloc activ şi eficace de instruire şi educare a şcolarului, rebusul poate fi folosit cu succes în captarea atenţiei pe tot parcursul activităţii didactice,conducând la evitarea plictiselii,dezinteresului. Relevând legatura dintre joc şi munca copilului, Jean Piaget a pus în evidenţa aportul jocului la dezvoltarea intelectuală a şcolarului. De aceea, el susţine că ,,toate metodele active de educare a copiilor mici să furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca jucându-se,ei să reuşească să asimileze realităţile intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenţei copilului.’’ Ca mijloc instructiv, rebusul, bine pregatit şi organizat, contribuie,prin rezolvarea sarcinilor didactice, la exersarea deprinderilor la consolidarea şi la valorificarea lor creatoare.Este un mijloc de educaţie indirect.Fiecare rebus are un obiectiv al său, o structură şi reguli sub forma unor succesiuni ordonate.Rolul regulii este acela de a păstra structura şi desfaşurarea jocului. Jucătorul trebuie să accepte şi să realizeze ordinea structurală a jocului. Rebusul oferă învăţătorului posibilitatea observării comportamentului elevului la nivelul tuturor componentelor personalitatii, deoarece in rezolvarea rebusului elevul depune efort voluntar şi rezolvă motivat de bucuria succesului o multitudine

de probleme,în care este implicată inteligenţa, afectivitatea, temperamentul,caracterul. Rebusul şcolar contribuie, într-o bună măsură, la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare şi combaterea insucceselor. De ce să nu recunoaştem, că, dacă am promite elevilor din clasă că cei ce vor termina primii exerciţiile date spre rezolvare vor primi ca recompensă un rebus interesant, aceştia s-ar grăbi, chiar şi cei cu un ritm mai lent, să-şi indeplinească cât mai bine şi mai repede sarcina dată. Reprezentanţii teoriei intelectualiste învăţării (Bruner, Galperin) apreciază că orice elev poate asimila un conţinut dacă sunt folosite căi adegvate de activitate cu acestia. De aici, rezultă că adevărata problemă a succesului şcolar nu constă în a stabili dacă un elev este apt sau nu să obţină rezultate vizate de şcoală, ci în a găsi metode şi mijloace potrivite pentru aceasta.Astfel, succesul şcolar se raportează la totalitatea elevilor, atât în ceea ce priveşte nivelul de pregătire ştiinţifică, cât şi dezvoltarea capacităţii de a se instrui, de a deveni. Rebusul şcolar sprijină succesul şcolar prin : a) cunoştinţele însuşite; capacităţile intelectuale; abilităţile de aplicare a cunoştinţelor în rezolvarea unor probleme; trăsături de personalitate;b) evaluarea-măsură în care sunt îndeplinite obiectivele activităţii didactice. Succesul are un efect mobilizator, stimulativ asupra elevului;corelează potrivit cu performanţă şcolară, cu satisfacţia în muncă şi cu dorinţa de a învăţa din ce în ce mai mult. Una dintre cele mai puternice structuri motivaţionale ar fi starea de curiozitate ce se manifestă în dorinţa rapida de a rezolva rândurile orizontale ale rebusului, spre a descoperi cuvântul ( cuvintele) de pe verticala A-B. Dar pentru aceasta, orice învăţător, în realizarea sau folosirea rebusului,trebuie să-şi precizeze dinainte: -conţinutul urmărit ( o lecţie,un capitol etc. ) ; - modul de realizare ( individual sau în grup ); - finalitatea urmărită( memorare,aplicare,transfer,creaţie); - modul de evaluare (oral, scris, test). Rebusul şcolar poate constitui obiectivul activităţii unui cerc de elevi, oferind şi posibilitatea organizării unor concursuri şcolare distractive şi deopotrivă educative şi instructive. La cercurile de specialităţi : limba româna,istorie, geografie,ştiinţe se poate folosi rebusul ca auxiliar, completare la tema cercului, ca moment distractiv sau ca un exerciţiu de creativitate. Se pot organiza diverse concursuri literare şi istorice cu ocazia sărbătoririi, comemorării unor date, personălitaţi,unde rebusul şcolar se poate folosi,potrivit temei propuse, pentru a fi rezolvat sau solicitat ca o creaţie.

In concluzie, rebusul şcolar poate fi folosit în orice tip de activitate şcolară (lecţie, cerc, concurs), în momente diferite ale lecţiei, la multe discipline din învăţământul primar, la orice vârstă şcolara mică, de către orice elev cu posibilităţi normale de învăţare. Rebusul şcolar poate fi folosit în scopuri diferite: imbogatirea cunostintelor, consolidare,fixarea, transferul acestora, în verificare, evaluare, dezvoltarea creativităţii şi a tuturor proceselor psihice şi intelectuale, dezvoltarea personalităţii copilului. Pentru obţinerea acestor rezultate învăţătorul trebuie sa fie un mare » meşter » în a şti când, cum, unde poate fi folosit rebusul şi mai ales, să fie un creator de astfel de jocuri, pentru care copiii, de orice vârstă şcolară au o mare satisfacţie când reuşesc să le rezolve,folosindu-şi toate cunoştinţele căpătate în şcoala, ca şi cele din cultura lor generală. Vorbind despre jocurile didactice,Ursula Schiopu preciza că ele “educăatentia, capacităţile fizice intelectuale, perseverenţa, promtitudinea, spiritul de echipă, de ordine, dârzenie, modulează dimensiunile etice ale conduitei”. Poate că e bine să ne amintim ,atunci când suntem în faţa vlăstarelor pe care le modelăm, că vârsta lor este vârsta jocului,iar în activităţile didactice ce le desfăşurăm cu ei să fie folosite cât mai multe jocuri didactice şi atunci…..succesul este garantat.

LANŢUL GEOGRAFIC

Este simplu şi uşor de realizat ; se poate aplica la diferite teme de geografie fizică sau umană.Tehnica jocului - se alege tema jocului ( munţi,râuri,lacuri,state , etc. ), elevii unei clase sau un grup mai restrâns vor avea de menţionat : râuri,ţări,oraşe/capitale, etc. Potrivit temei alese.Aceste vor fi prezentate nearticulat,în asa fel încât fiecare denumire să aibă prima literă corespunzătoare ultimei litere a cuvântului anterior. De ex. la tema “ Raurile României “ -dacă prima denumire este Dunărea ,următoarea denumire va începe cu “ a “ ( ultima literă a denumirii precedente )- Argeş- ( ultima literă “ ş “ )- Sebeş- ( nu se vor face deosebiri între literele: s şi ş ; t şi ţ ; i şi j ) - Siret-Tur-Râul Doamnei-etc.

Fiecare denumire de râu va fi prezentată concomitent pe hartă.Prima denumire va fi dată de persoana care conduce jocul. Acesta va indica şi numele

participantului care va continua jocul. Jucătorul desemnat va indica pe hartă obiectivul respectiv- râul –şi spune repede denumirea următoare. Nu este nevoie să se repeteaceiaşi denumire in lanţul respectiv.Pentru fiecare răspuns se stabileşte de la început numarul de puncte câştigat. La joc elevii p pot prezenta articole ,ilustraţii, etc. legate de tema jocului.Exemplu: Dunăre – Argeş – Someş-Siret – Trotuş – Sebeş – Strei – Ialomiţa- Arieş – Someşul Mic –etc.Când lanţul s-a încheiat , fiecare râu va fi indicat pe hartă şi caracterizat fizico-geografic şi economic.

ROZA VÂNTURILOR

Acest joc se pretează a fi practicat la clasele de gimnaziu pentru dezvoltarea aptitudinilor de orientare în spaţiuSe trasează pe teren un cerc cu diametru de 5m. În afara cercului, punctele cardinale şi intercardinalese reprezintă prin cercuri cu diametrul de 1m, ( în total 8 cercuri ). Cercul care indică nordul se notează cu litera N. Celelalte cercuri rămân nenotate. Jucătorii se împart în grupe de căte 8 şi participă la joc pe serii. Primii opt jucători care participă la joc intră în cercul mare stând cu faţa spre centrul cercului. Conducătorul jocului împarte fiecăruia un biletel care indică punctele cardinale ale rozei vânturilor.La comanda conducătorului fiecare citeşte bileţelul, şi în cea mai mare viteză ,se aşează în cercul care reprezintă direcţia indicatăîn bileţel, pe baza nordului fixat pe teren . Pentru fiecare aşezare corectă se acordă un punctaj. Jocul continuă cu celelalte grupe.

PESCUITUL

Începe cu pescuirea unui biletel,de către trei elevi,dintr-un coşuleţ.Elevii citesc conţinutul bileţelului ,cerinţele.Fiecare elev redă conţinutul ştiinţific impus de exerciţiul menţionat pe bileţel.De exemplu:identificaţi pe hartă marile fluvii ale Terrei,precizând unităţile de relief străbătute şi locul de vărsare.Menţionaţi ţările travrsate de Dunăre şi oraşele capitală situate pe acest fluviu. Sunt declaraţi câştigători elevii care dau mai multe răspunsuri corecte.

JOC DE ROL

Râul . Personajele sunt:râul ,afluenţii,un baraj,staţia de epurare,un grup de animale acvatice. Elevii comunică profesorului rolul pe care doresc să-l interpreteze . După câteva minute elevii incep să interpreteze să comunice între ei.Lacul şi un copac pe marginea sa. Personajele sunt : lacul, un grup de păsări,animale acvatice,copacul,umiditatea,. Discuţiile se vor centra pe relaţia dintre cele două unităţii.Pe faptul ca între cele doua elemente ale mediului – copacul şi lacul , se stabilesc relaţii relativ statice ,precum şi relaţiile care se stabilesc şi intre celelalte elemente ale mediului-pasări,animale etc.

. _