valorif potential turistic dunare.pdf

INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE ÎN TURISM

*************************************************************************************************

INCDT - BUCURESTI

STUDIU DE OPORTUNITATE PRIVIND VALORIFICAREA

POTENTIALULUI TURISTIC AL DUNĂRII

- FAZA I-a -

BENEFICIAR : MINISTERUL TURISMULUI

BUCURESTI NOIEMBRIE 2001

COORDONATOR STUDIU

Georgeta MAIORESCU

COLECTIV DE ELABORARE

Geolog Georgeta MAIORESCU - cercetător ştiinţific principal

II

Arhitect Victor TIMOTIN - cercetător ştiinţific principal II

Geograf Sorin LEESCU - cercetător ştiinţific

PROCESARE

Mihaela BARBU - asistent

DIRECTOR GENERAL,

Alexandru STANCU

CUPRINS

INTRODUCERE 4 CAPITOLUL I CADRUL NATURAL ŞI GEOPOLITIC AL DUNĂRII 5 1.1. Cadrul natural al Dunării 5 1.2. Probleme de mediu 7 1.3. Dunărea în geografia Europei 8 CAPITOLUL II EVALUAREA CALITATIVĂ A POTENŢIALULUI 12 TURISTIC AL DUNĂRII 11 2.1. Sectorul Baziaş-Porţile de Fier II 13

2.1.1. Date geografice 13

2.1.2. Potenţialul turistic 14

2.1.3. Forme de turism practicabile 23

2.1.4. Probleme de mediu 24

2.2. Sectorul Porţile de Fier II - Călăraşi 25 2.2.1. Date geografice 25



2.2.4. Probleme de mediu 40

2.3. Sectorul Călăraşi - Tulcea 41 2.3.1. Date geografice 41



2.3.4. Probleme de mediu 55 CAPITOLUL III DIRECŢII PRIORITARE PENTRU DEZVOLTAREA 53 TURISMULUI BIBLIOGRAFIE 58

PLANŞE

INTRODUCERE Prezentul studiu face obiectul contractului nr. 20 / 8.11.2001, încheiat cu

Ministerul Turismului. Lucrarea a fost concepută în două faze.

• • Faza I, cea de faţă, cuprinde aspecte legate de cadrul geografic şi

geopolitic al Dunării în contextul european, evaluarea potenţialului turistic al

sectorului românesc al fluviului şi formele de turism generate de existenţa

resurselor naturale şi antropice. Au fost evidenţiate de asemenea calitatea apelor

fluviului şi factorii de poluare care o influenţează.

• • În faza a II-a vor fi selectate zonele şi sectoarele prioritare pentru

dezvoltarea turismului cu descrieri şi amenajări punctuale, menţionându-se în

fiecare caz oportunităţile investiţionale. Pentru noile produse turistice se vor

concepe programe de promovare pe piaţa internă şi externă, care vor avea rolul

de a integra România, prin acest sector dunărean, în turismul regional şi

european.

Vreme de cinci secole, Dunărea a reprezentat, printre alte funcţii ale sale,

o frontieră politică, o linie de demarcaţie între diferite state, dar în prezent ea

tinde să devină o axă a integrării şi cooperării europene, în care rolul

graniţelor se doreşte a fi doar unul administrativ, depăşindu-se astfel concepţiile

rigide ale suveranităţii naţionale.

Valorificarea potenţialului turistic de excepţie şi a poziţiei geopolitice pe

care o are sectorului românesc al Dunării în contextul european, armonizată cu

un cadru juridic şi instituţional adecvat, va atrage după sine o diminuare a rolului

de graniţă politică al Dunării şi o integrare mai rapidă a României în structurile

regionale şi europene. Între formele de cooperare interstatală, turismul se detaşează ca o formă prioritară şi de avangardă.

Problemele legate de amenajarea teritoriului (structuri turistice,

infrastructură) în vederea îmbunătăţirii şi diversificării ofertei turistice pe

sectorul românesc al Dunării, se înscriu într-o sferă mai largă a conceptului de

dezvoltare durabilă. În acest context, protecţia şi utilizarea durabilă a apelor

fluviului Dunărea este esenţială, fiind oficializată prin acorduri şi convenţii

semnate de ţările riverane şi implicit România.

CAPITOLUL I

CADRUL NATURAL ŞI GEOPOLITIC AL DUNĂRII 1.1. Cadrul natural al cursului Dunării

Dunărea, al doilea fluviu ca mărime din Europa, îşi adună izvoarele de

sub vârful Kandel (1241 m), din Munţii Pădurea Neagră, înmănunchindu-se într-

un loc pitoresc din parcul castelului Fürstenberg. Aici, în localitatea

Donaueschingen, cele două pârâiaşe, Brieg şi Brigach, îşi amestecă apele,

pornind spre est, spre Marea Neagră, într-o lungă şi aventuroasă călătorie, de

2857 km. Locul, considerat convenţional ca punct de izvor al fluviului, este

marcat printr-un complex statuar, dăltuit în marmură de Carrara, reprezentat de

două femei, mama, cu mâna întinsă, care simbolizează Europa, arătându-i fiicei

sale, Dunărea, drumul pe care trebuie să-l urmeze. În lungul său traseu,

traversează şi în acelaşi timp uneşte, 4 capitale - Viena, Bratislava, Budapesta,

Belgrad şi 10 state europene: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia,

Iugoslavia, România, Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina.

De la izvoarele sale, din Munţii Pădurea Neagră şi până la vărsare,

străbate variate forme de relief care imprimă cursului Dunării când un aspect de

fluviu năvalnic de munte, când un aspect de fluviu de şes, cu ape liniştite. De-a

lungul a mai bine de două milioane de ani îşi împlineşte cursul, înfruntând mai

multe culmi muntoase ale sistemului alpino - carpatic, dăltuind peisaje de o rară

frumuseţe, împodobite de om cu numeroase castele medievale sau cu aşezări

pierdute în vegetaţie.

Astfel, au fost desferecate şase porţi înguste prin Munţii Jura Suabă -

poarta Tuttlingen - Sigmaringen, Munţii Boemiei - Porţile Passau (Linz - Grein -

Krems), între Carpaţii Mici şi Munţii Leitha - Poarta Bratislavei sau Devin, între

Munţii Pilis şi Borzsony - Poarta Vişegrad, prin Munţii Carpaţi - Porţile de Fier şi

cea din urmă poartă, prin nordul Munţilor Măcin (Peceneaga). După fiecare

obstacol montan apele ei se liniştesc, străbătând în total cinci zone depresionare:

bazinele Bavariei, al Vienei, al Croaţiei, Câmpia Panonică şi Câmpia Română. La

vărsare fluviul formează o deltă de formă clasică, triunghiulară, de o bogăţie

biologică deosebită, declarată pentru importanţa ei, rezervaţie a biosferei.

De-a lungul Dunării se individualizează albia majoră a fluviului sau lunca

naturală a Dunării, ce cuprinde şi partea inundabilă. Aceasta are un rol important

atât în conservarea ecosistemelor, cât şi în activitatea umană.

Bazinul hidrografic al Dunării se extinde pe o suprafaţă de 817.000 kmp,

acoperind suprafeţe variabile din 18 ţări europene, României, Ungariei şi

Iugoslaviei revenindu-le cele mai mari. Primeşte numeroşi afluenţi (120) care îi

aduc ape de pe culmile Alpilor, Alpilor Dinarici, Carpaţilor şi Balcanilor, din care

35 sunt mai importanţi (20 afluenţi de dreapta şi 15 afluenţi de stânga).

Pe baza reliefului de ansamblu şi al aportului de apă, bazinul Dunării este

împărţit în trei sectoare: Depresiunea Dunării de Sus sau bazinul superior al

Dunării, Depresiunea Dunării de Mijloc sau bazinul mijlociu al Dunării şi

Depresiunea Dunării de Jos sau bazinul inferior al Dunării.

Extinderea în longitudine, pe un meridian şi jumătate, apropierea de

Marea Mediterană şi marea varietate a reliefului conferă zonei traversată de

fluviu un climat complex şi variat, de la cel atlantic, predominant în bazinul

superior, spre un climat continental accentuat, în bazinul inferior.

Regimul hidrologic este influenţat de nivelul precipitaţiilor şi de afluenţii

pe care îi primeşte. Acumulări apreciabile de debit se înregistrează după

confluenţa cu apele Innului- 1500 mc/sec, la ieşirea din Ungaria - 2480 mc, în

sectorul sârbesc - 5500 mc şi cel românesc - 6500 mc. Debite maxime, peste

cotele de inundaţie, au fost înregistrate în 1954 şi 1970, în urma topirii zăpezilor

şi precipitaţiilor abundente din perioada de primăvară.

Regimul hidrologic alimentat de ploi şi zăpezi a făcut posibilă navigaţia pe

Dunăre în tot timpul anului, iar condiţiile de mediu şi resursele de hrană oferite au

facilitat dezvoltarea aşezărilor umane. Au luat astfel naştere numeroase porturi fluviale, adevărate porţi spre lumea europeană, prin care circulă un număr mare

de călători, turişti şi cantităţi importante de mărfuri. Renumite sunt Kelheim,

Regensburg, Straubing - în Germania, Linz, Viena - în Austria, Bratislsva - în

Slovacia, Budapesta, Mohacs - în Ungaria, Novi Sad, Belgrad - în Iugoslavia şi

Orşova, Turnu Severin, Giurgiu, Turnu Măgurele, Olteniţa - în România. Porturile

Brăila, Galaţi, Tulcea şi Sulina sunt încadrate în categoria porturilor fluvial-maritime. Pe canalele navigabile Dunăre - Marea Neagră şi Poarta - Albă - Midia

- Năvodari mai sunt amenajate patru porturi fluviale.

1.2. Probleme de mediu Activitatea omului şi-a pus amprenta asupra calităţii mediului din zona

adiacentă Dunării, mai ales în ultimii 150 ani. Calitatea apelor sale, fie că sunt

potabile, pentru irigaţii sau pentru utilizări industriale, dar şi mediu de viaţă pentru

organisme biologice, a fost deseori afectată.

Mineralizarea totală oscilează între 200-350 mg/l, fiind influenţată de

substratul geologic, zona climatică, anotimp, variaţiile de debit sau de activitatea

umană. Anual, Dunărea varsă în mare circa 80 milioane tone de substanţe

dizolvate, în care predomină ionii de bicarbonat, urmaţi de ionii de calciu,

sulfurici, de sodiu, potasiu, clor, magneziu, la care se adaugă circa 9,5 milioane

tone de substanţă organică. Aceste valori sunt din ce în ce mai mari, din cauza

deversărilor direct în Dunăre sau prin afluenţii ei. a apelor uzate. Procentele

pentru România nu diferă cu mult de cele pentru restul Europei. Dar după cum

este de aşteptat, valorile cresc prin cumulare, din amonte înspre aval. În sectorul

românesc există câteva salturi datorită afluenţilor Jiu, Olt, Argeş şi Ialomiţa, dar

în ansamblu, se încadrează în categoria a doua de calitate. Nu se

înregistrează decât depăşiri punctuale în ceea ce priveşte gradul de poluare, mai ales în jurul marilor aglomerări urbane şi nu există zone azoice sau

periculoase. Din punct de vedere saprobiologic, valorile gradului de curăţenie

înregistrate in anul 2000 au încadrat apele fluviului Dunărea, pe teritoriul

românesc, în categoria beta-saproba, adică de impurificare moderată.

Lucrările hidrotehnice executate (diguri, baraje) au consecinţe de ordin

morfologic, hidrologic şi biologic. Sunt necesare studii şi proiecte care să

corecteze perturbările create în biotopurile naturale iniţiale.

Traversând, în drumul său, zone de relief variate, cu structură geologică

complexă şi o vegetaţie specifică, se individualizează arii naturale interesante şi

valoroase din punct de vedere ştiinţific sau turistic, care pentru a fi protejate, au

fost incluse in Parcuri Naţionale, Parcuri Naturale, Rezervaţii naturale,

Rezervaţii ale Biosferei sau declarate Monumente ale naturii de diferite tipuri.

Astfel, se pot aminti: Defileul Friedigen - Beuron, Parcul Natural Valea Altmuhl

sau Pădurea Bavareză din Germania, Defileu Dunării Pescari-Drencova, Parcul

Naţional Porţile de Fier, Rezervaţia ornitologică de la Ciuperceni, Rezervaţia

Insula Mică a Brăilei, sau Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, din România.

În cadrul Programului de dezvoltare regională, susţinut de Consiliul

Europei, în scopul aplicării Strategiei paneuropene de conservare a diversităţii biologice şi peisagere, România, Republica Moldova şi Ucraina au

semnat în anul 2000 Acordul privind realizarea rezervaţiei transfrontieră "Delta

Dunării şi zona inferioară a râului Prut ". Tot în anul 2000 România a iniţiat

împreună cu Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina crearea "Coridorului verde al Dunării", care reprezintă o reţea ecologică la nivel regional în Lunca

Dunării. În acest sens s-au derulat programe prin care s-au stabilit zonele din

sectorul românesc care să facă parte din acest coridor ecologic. Suprafaţa totală

a acestora însumează 870 00 ha, din care:

• • 713 385 ha reprezintă ariile naturale protejate (Parcul Naţional

Porţile de Fier - 115 656 ha, Rezervaţia Ciuperceni-Desa - 200 ha, Balta Mică a

Brăilei - 17 529 ha şi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării - 580 000 ha);

• • 20 446 ha sunt zone umede ce nu au statut de arie protejată;

• • 161 883 ha sunt propuse pentru reconstrucţie ecologică.

Prin programul LIFE s-au iniţiat acţiuni susţinute financiar de Uniunea

Europeană pentru înfiinţarea şi realizarea de administraţii şi planuri de

management proprii pentru unele zone protejate adiacente Dunării (de exemplu,

în judeţul Dolj, instituirea Parcului Natural Zaval în zona Gighera – Zaval –

Bechet – fluviul Dunărea).

Aceste acorduri şi convenţii încheiate cu ţările vecine sau vest-europene,

riverane Dunării, au ca scop promovarea conceptului de Dezvoltare Durabilă în

bazinul hidrografic al Dunării.

1.3. Dunărea în geografia Europei Deşi ocupă locul II ca lungime şi debit, după Volga, prin poziţia geografică

şi resursele economice de care dispune, Dunărea este cel mai important fluviu al

Europei, şi are "şansa", prin competiţie cu primul, de a avea o "origine"

occidentală". Numeroase legende i-au zămislit istoria, artiştii i-au imortalizat

frumuseţea, poeţii i-au închinat ode, iar "apele ei albastre" i-au inspirat pe

muzicieni.

Recunoscută ca arteră fluvială încă din antichitate, utilizată pentru prima

oară, cu circa 1000 ani î.e.n. de către fenicieni, apoi de romani, bizantini, greci şi

turci, capătă cu timpul şi un rol strategic.

Rolul strategic şi militar al Dunării a fost evidenţiat încă de pe vremea

imperiului macedonean şi accentuat ulterior de imperiul roman, care a încercat

pentru prima dată să facă din acest fluviu o axă de integrare a spaţiilor răsăritene

şi centrale ale Europei.

În Evul Mediu, evenimentele istorice complexe au diminuat rolul strategic

şi economic al Dunării, iar "Marea schismă" va diviza statele dunărene şi va

împiedica folosirea acesteia ca pivot al unificării europene. Dominat de

intoleranţă şi fanatism religios, de interese economice zonale, Evul Mediu nu va

găsi pârghiile necesare realizării, prin intermediul fluviilor Dunăre şi Rhin, a unei

unităţi a lumii medievale, căutându-se soluţii în sfera militară. Un aspect pozitiv

însă pentru prima parte a acestei perioade este acela că prin extinderea

civilizaţiei creştine spre nordul Europei, Dunărea încetează să mai fie o zonă

frontalieră a civilizaţiei, cum era în antichitate.

La începutul secolului al XIX-lea interesele puterilor europene faţă de

Dunăre vor creşte, cele economice şi comerciale având o pondere tot mai mare,

iar fluviul va cunoaşte un proces de integrare în circuitul internaţional. În urma

Războiului Crimeii şi a Congresului de la Paris (1856) navigaţia pe Dunăre

devine liberă, iar pentru supravegherea acesteia se înfiinţează o Comisie

Europeană cu sediul la Galaţi, alcătuită din reprezentanţii marilor puteri. Prin

acest tratat i se conferă Dunării o dimensiune europeană, devenind un factor

major de cooperare între Europa de Est şi cea de Vest. Urmează apoi un

secol cu multe schimbări în sfera de influenţă şi de control asupra Dunării, dar

care nu aduc modificări sau legiferări de durată.

Realizarea unei legături între Rhin şi Dunăre este un proiect vechi de

1500 ani. Deşi o lucrare tehnică foarte complexă, a preocupat spirite îndrăzneţe

încă de pe vremea lui Carol cel Mare, materializându-se de-a lungul timpului sub

diverse forme, de la dispute aprinse la proiecte ştiinţifice publicate.

Primele lucrări au început în 792, pe vremea lui Carol cel Mare, dar au

fost curând abandonate din cauza dificultăţilor tehnice apărute. El a rămas în

legendă sub numele de "fossa Carolina" sau "Groapa lui Carol".

Următorul capitol al acestei idei a fost scris de regele Ludwig I al Bavariei.

După ce proiectul a fost publicat şi supus dezbaterii publice, lucrările efective au

început în 1836 şi s-au încheiat în 1846. Deşi s-a inaugurat cu mult fast, "Canalul

Ludovic", nume cu care a intrat şi a rămas în istorie, s-a dovedit a fi un eşec

comercial, rentabilitatea lui scăzând vertiginos din cauza dezvoltării transportului

feroviar şi a depăşirii rapide a posibilităţilor lui tehnice, prin realizarea unor vase

de capacitate din ce în ce mai mare. Dar înainte de a deveni istorie, acest canal

de 173 km lungime, cu 100 de ecluze şi 120 de poduri, a căpătat o vocaţie

turistică datorită potenţialului deosebit al zonei de cumpănă dintre cele două

fluvii, fiind menţinut în funcţiune până în 1945, când a fost complet închis. Un nou

canal, cu 117 km lungime, proiectat în 1923, finalizat şi inaugurat în 1992, a fost

conceput pentru funcţii complexe, predominant economice (transport, energetică,

alimentarea cu apă a bazinului Main), în care turismul se detaşează ca o formă

prioritară de cooperare şi integrare europeană. Canalul corespunde necesităţilor

navigaţiei moderne, având o capacitate de 15 milioane tone pe an şi se

integrează reţelei europene a căilor de navigaţie interioară, încadrat în clasa a IV

- a a clasificării internaţionale.

Ideea realizării unui canal care să scurteze drumul între Dunăre şi Marea

Neagră este de asemenea foarte veche, dar primele studii şi proiecte inginereşti

se întocmesc în prima jumătate a sec. al XIX - lea. Problema este reluată cu mai

multe ocazii, dar din lipsa mijloacelor tehnice şi financiare a fost amânată.

Realizarea efectivă are loc în perioada 1976-1982.

Situaţia economică şi geopolitică de după al doilea război mondial, dar

mai ales după destrămarea blocului socialist, a repus în drepturi componenta

economică şi strategică a Dunării în noua arhitectură europeană. Finalizarea

legăturii navigabile între Rotterdam şi Constanţa, prin Magistrala Transeuropeană de Navigaţie Rhin-Dunăre, conectează la reţeaua navigabilă

13 ţări europene. Dezvoltând ideile lui Grigore Antipa se poate spune că

Dunărea reprezintă astăzi un element esenţial în strategiile economice care

vizează ideea de integrare europeană, dar şi aceea de conexare la Europa a

unor importante regiuni din Asia şi Orientul Apropiat.

În acest context, al integrării europene, rezolvarea multiplelor probleme

legate de Artera navigabilă a Dunării se regăseşte în instituirea unui ansamblu

organizat, interdependent, de cooperare economică regională europeană, al

cărui impact depăşeşte limitele ţărilor riverane, înscriindu-se ca un factor de

strategie la nivel european şi chiar mondial.

În acelaşi context, sectorul românesc al bătrânului fluviu, binecuvântat

cu un potenţial turistic de excepţie, favorizat de poziţia sa la Marea Neagră şi de

un cadru legislativ armonizat la cel european, trebuie să susţină integrarea mai

rapidă a României în structurile europene, în condiţiile unei dezvoltări durabile.

Noile reglementări privind circulaţia pe Dunăre, cuprinse în convenţii,

conferinţe, accorduri, semnate la nivel regional sau european, vor contribui la

cooperare transfrontalieră, protecţie şi utilizare durabilă a bazinului Dunării,

urmate de elaborarea unor programe, investiţii şi strategii comune, pe termen

mediu şi lung.

CAPITOLUL II

EVALUAREA CALITATIVĂ A POTENŢIALUL TURISTIC Dunărea, un nume de rezonanţă tracică, a cărei semnificaţie este

"purtătoare de nori", este unul dintre cele mai pitoreşti şi interesante trasee

turistice fluviale din Europa şi implicit din România.

Itinerariul Dunării de la Baziaş la Marea Neagră străbate locuri deosebit

de variate şi inedite, ca forme de relief, vegetaţie, imagini sau trecut istoric.

Funcţia ei de graniţă politico-administrativă se manifestă cu Iugoslavia între

Baziaş şi Pristol, cu Bulgaria între Pristol şi Călăraşi, iar cu Ucraina, de la Galaţi -

confluenţa cu râul Prut şi până la vărsare. Pe teritoriul României, cursul Dunării măsoară 1075 km şi face parte din

Depresiunea Dunării de Jos sau Bazinul inferior al Dunării. Acest sector

reprezintă circa 35 % din lungimea totală a cursului său.

De la Brăila, Dunărea intră în sectorul ei maritim, iar în amonte

(Pătlăgeanca) şi aval de Tulcea se bifurcă în braţele Chilia şi respectiv Sulina şi

Sf. Gheorghe.

Delta pe care o face Dunărea la vărsare este cuprinsă între Ceatalul

Chiliei şi Marea Neagră; are o suprafaţă de 5050 kmp, din care 4340 kmp sunt

pe teritoriul României.

În funcţie de particularităţile geomorfologice şi turistice, pe teritoriul

românesc se individualizează patru sectoare: - Baziaş - Porţile de Fier II

- Porţile de Fier II - Călăraşi

- Călăraşi - Tulcea

- Tulcea - Marea Neagră,

din care primele trei fac obiectul acestui studiu.

2.1. Sectorul Baziaş- Porţile de Fier II 2.1.1. Date geografice

În dreptul confluenţei cu Nera, lângă localitatea Baziaş, Dunărea intră pe

teritoriul românesc şi îşi începe cel mai lung (141 km) şi spectaculos defileu al

său.

Este cea de-a cincea poartă pe care fluviul o traversează, între Carpaţii

româneşti şi Munţii Balcani.

În această zonă, urmele istorice păstrate fac trimitere la timpul geţilor, iar

scrierile bizantine vin să întărescă acest lucru. Aici, pe la Drobeta Turnu-Severin,

armatele romane ale lui Traian au trecut fluviul cucerind Dacia. Ruinele cetăţilor

întemeiate de romani sunt martori ai unor evenimente cu încărcătură istorică

deosebită.

În funcţie de duritatea rocilor întâlnite albia se îngustează foarte mult (150

m în zona Cazanelor) sau se lărgeşte (5 km, în dreptul Depresiunii Moldova

Nouă). Această porţiune, cunoscută şi sub numele de Clisura Dunării, are

caracter de vale transersală, cu versanţi calcaroşi abrupţi şi înălţimi ce nu

depăşesc 800 m. Altitudinile maxime sunt de 768 m - Vf. Veliki Strbac, pe malul

iugoslav şi de 318 m - Vf. Ciucarul Mare, pe malul românesc, acestea

reprezentând şi puncte de belvedere asupra zonei.

Construirea celor două hidrocentrale Porţile de Fier I şi II a modificat

aspectul peisagistic de pe acest sector. Prin ridicarea nivelului apelor au fost

acoperite 13 localităţi, insula Ada Kaleh şi unele vestigii romane, fiind necesară

strămutarea lor pentru a fi conservate. Apele Dunării au păstruns pe gurile

afluenţilor săi, formând numeroase golfuri (Bahna, Cerna, Mraconia, Dubova

ş.a). Afluenţii mai importanţi de pe malul românesc, sunt Nera, Radimna,

Schieviţa, Berzesca, Mraconia, Cerna, Bahna, Topolniţa.

Influenţele submediteraneene prezente în această zonă crează un

microclimat specific care a favorizat dezvoltarea şi conservarea unor ecosisteme

cu valoare de unicat în România şi Europa.

Prin valoarea deosebită, peisagistică, geologică, botanică şi turistică,

această zonă a fost declarată prin Legea nr.5/2000, zona protejată şi inclusă în

Parcul Naţional Porţile de Fier.

Lungimea întregului sector măsoară circa 210 km.

2.1.2. Potenţialul turistic Cursul Dunării reprezintă pe acest sector şi limita sudică a judeţelor

Caraş-Severin şi Mehedinţi. Potenţialul turistic al acestora este reprezentativ

prin diversitate, valoare şi posibilitatea de a fi valorificat.

Judeţul CARAŞ-SEVERIN

Numeroase elemente cu valoare turistică legate de cadrul natural şi cu

precădere de zona montană, de monumente cultural-istorice şi de artă, bogăţia

fondului etnofolcloric, densitatea şi varietatea arterelor de circulaţie, se constituie

într-o ofertă turistică deosebit de atractivă.

A. Resurse turistice naturale sunt reprezentate prin:

• • aspecte peisagistice montane, legate de varietatea formaţiunilor

geologice (roci sedimentare, eruptive şi metamorfice);

• • formele de relief carstic din Munţii Aninei, Locvei, de pe valea Cernei

sau defileul Dunării, majoritatea fiind şi rezervaţii sau monumente ale

naturii, mai importante fiind: - - chei: sectoarele de chei de la Baziaş şi Coronini din defileul

Dunării, Cheile Buhui (afluent al Caraşului), Cheile Văii Mari,

Oraviţa, Berzasca, Şirinia, Boiştei, Şuşarei, Putnei (în vecinătatea

defileului Dunării), Cheile Corcoaiei (pe Valea Cernei), Cheile Nerei

(22 km lungime), Cheile Minişului (14 km lungime), Cheile

Caraşului (17 km lungime), Cheile Gârliştei (afluent al Caraşului, 8

km lungime), Cheile Rudăriei (afluent al Nerei);

- - peşteri: în defileul Dunării: Veterani, Gura Ponicovei

(Peştera Liliecilor), Peştera Gaura cu Muscă; în bazinul Berzasca:

Peştera Gura Cornii, Zamoniţa, Mosnic, Zbegului, Pânzei; în

bazinul Nerei: Peşterile Dracului (cu lacul omonim), Porcului,

Albinei, Rolului, Boilor, Voinii, Peştera lui Vât, peşterile de la Găuri,

peşterile de la Farna, Dubova, Gaura Hicleană; în bazinul

Caraşului: Peştera Comarnic, Racoviţă, Ţolosu, Cervenia, Peştera

cu Fereastră, Peştera de sub Cetate, Liliecilor, Socolovăţ, Spânului,

Peştera de după Cârşă, Buhui, Peştera cu Apă; în Valea Cernei:

pestera Haiducilor, Grota lui Şerban, Gura Dracului, Grota cu aburi;

în bazinul Minişului: Peştera Plopa, Ponor;

- - cascade: Beuşniţa, Şuşarei;

- - izbucuri: Bigăr, Caraşului, Cernei, Minişului, Topleţ, Bârsa;

- - stânci cu forme curioase: Sfinxul bănăţean, Babacai, stânca

lui Iorgovan;

- - lacuri carstice: Lacul Dracului (Cheile Nerei), Ochiul Beu

(Munţii Aninei);

• • domeniu schiabil în Semenic, Muntele Mic;

• • trasee rutiere deosebit de pitoreşti: Cozla - Moldova Nouă - Oraviţa -

Moraviţa (DN 57), Culoarul Timiş-Cerna (E 70), Caransebeş - Anina

(DN 58), Bozovici - Anina - Oraviţa (DN 57 B);

• • lacuri glaciare: Iezerul Ţarcu şi Pietrele Albe din Munţii Ţarcu;

• • ape minerale la Băile Herculane;

• • nămol de turbă în Munţii Semenic;

• • vegetaţia şi fauna de tip submediteranean, de mare varietate (circa

4000 de specii), valoare estetică şi ştiinţifică;

• • fondul forestier, reprezentat în cea mai mare parte prin păduri de

foioase şi mai puţin prin păduri de conifere;

• • fondul cinegetic din zona forestieră: urs, mistreţ, cerb, căprioară,

vulpe, cocoşul de munte şi fondul pisciol din Dunăre - somn, crap,

ştiucă, şalău, cega, din apele de munte - păstrăv, lipan sau din apele

zonei deluroase - mreană, scobar, clean;

• • zone naturale protejate, cu valoare turistică:

- Cheile Nerei - Beuşniţa - Parc Naţional; - Domogled - Valea Cernei - Parc Naţional; - Semenic - Cheile Caraşului - Parc Naţional;

• • zone naturale cu valoare peisagistică şi recreativă:

- Fâneţele cu narcise - Valea Sebeşului - comuna Turnu Ruieni; - Pădurea Dognecea; - Pădurea Berzovia; - Punctul fosilifer Soceni.

B. Resurse turistice antropice I. Potenţialul cultural-istoric este reprezentat de:

a) Vestigii arheologice:

• • cetăţi (ruine) geto-dacice la: Bocşa, Colţan, Ocna de Fier, Oraviţa,

Sasca Montană, Bănia, Fârliug, Zăvoi;

• • castre romane (ruine) la Vărădia (Arcidava), Mehadia (Ad Mediam),

Teregova (Ad Pannonias), Jupa (Tibiscus), Drencova, Moldova Veche;

• • cetăţi medievale: Caraşova (sec.XIII - XIV), Mehadia (sec. al XIII-

lea), Coronini, Bocşa (sec.al XIV-lea), Drencova (Cetatea Dranko - sec.

al XIV-lea), Caransebeş (sec. XIII-XIV).

b) Monumente istorice şi de artă de factură religioasă:

• • mănăstiri: Vărădia (1930), Călugăra (1859) din comuna Ciclova

Română, Vaisova (1850) - oraşul Bocşa;

• • biserici de zid: Biserica "Sf, Gheorghe" (sec. al XVIII-lea), Biserica

"Sf. Ioan Botezătorul" (1781), Biserica franciscană (1725) din

Caransebeş, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (1781-1784), "Sf.

Ilie" (1755) - din Oraviţa, Biserica romano-catolică (1828) din Anina, "Sf.

Nicolae" (1795), "Buna Vestire" (1755), "Sf. Apostoli Petru şi Pavel"

(1808), Biserica romano-catolică (sec. al XVIII-lea) din Bocşa; Biserica

"Naşterea Maicii Domnului" (sec. al XV-lea) - com. Mehadia, Biserica

"Înălţarea Domnului" (1798) - com. Bozovici; Biserica ortodoxă sârbă a

fostei mănăstiri Baziaş (sec. al XIV-lea)- com. Socol, "Sf. Arhangheli

Mihail şi Gavriil" (1836) - com. Berzasca;

• • biserici de lemn: în comuna Dognecea (1780) şi Caraşova (sec. al

XIX-lea).

c) Monumente istorice şi de artă, ansambluri arhitecturale civile:

• • Clădirea Primăriei (1903) cu elemente baroce, fosta cazarmă a

grănicerilor (1799), azi muzeu - din Caransebeş; clădirile Primăriei

(1880), Teatrului (sec. al XIX-lea), clădirea Tribunalului (1818), Casa

Konkz (1840) din Oraviţa; Gara feroviară în stil baroc (1886), Clădirea

Cazinoului (1862), ruinele băilor termale romane (apeducte, băi, votive,

tabule) de la Băile Herculane; clădirea Primăriei (sec. al XIX-lea) din

comuna Bocşa, gara feroviară (1846), Cazinoul (sec. al XX - lea) - în

oraşul Anina.

d) Monumente de artă plastică comemorative:

• • statui: la Caransebeş: statuia lui Ion Dragalina (sculptor Spiridon

Georgescu, 1918); la Băile Herculane: statuia lui Hercules; în comuna

Pojejena: statuile lui Hercules şi Dionysos; Statuia Minerului de la

Anina;

• • busturi: la Bozovici, bustul paşoptistului Eftimie Murgu (sculptor

Oscar Han);

• • monumente: Monumentul turistului din Munţii Poiana Ruscă (unicat

mondial), Monumentul Eroilor de la Grădinari;

e) Muzee şi case memoriale:

• • muzee: în Caransebeş: Muzeul judeţean de etnografie şi al

Regimentului de graniţă - cu secţii de arheologie, istorie, etnografie,

artă populară; Ocna de Fier - Muzeul de mineralogie; Vărădia - Muzeu

Arheologic; Liubcova - Muzeu sătesc de arheologie, etnografie; Oraviţa

- Muzeul de istorie a teatrului şi oraşului şi Muzeul Farmaciei; în oraşul

Anina - Muzeul "Farmacia Steierdorf" şi Muzeul de istorie; în oraşul

Moldova Nouă - Muzeul cu secţii de istorie, arheologie, etnografie şi

ştiinţele naturii;

• • case memoriale: în oraşul Caransebeş - Casa generalului Dragalina.

f) Etnografie şi folclor

• • arhitectură populară (case ţărăneşti tradiţionale, porţi, stâlpi): Marga,

Eftimie Murgu, Glimboca, Bucova, Poiana Mărului, Rusca Montană;

• • tehnică populară, instalaţii (mori, pive): Cornereva, Băuţar,

Globurău, Sicheviţa, Borbova (com. Turnu Ruieni);

• • ţesături, cusături, costume populare: Băuţari, Borbova (com. Turnu

Ruieni), Cărbunari, Glimboca, Obreja, Marga, Gârnic;

• • ceramică populară: Biniş (comuna Dochin), Sasca Română;

• • muzee etnografice: Caransebeş, Liubovca, Moldova Nouă

• • manifestări populare tradiţionale:

- - Festivalul "Luţă Ioniţă" de muzică populară, la Caransebeş;

- - Festivalul "Hercules" la Băile Herculane;

- - Sărbătoarea liliacului - în comunele Caraşova şi Eftimie Murgu;

Sărbătoarea "Alaiul primăverii" în aprilie şi "Cântecul Bârzavei" în

august, la Reşiţa;

- "Sărbătoarea cornilor" la Lăpuşnicul Mare.

II. Potenţialul tehnico-economic:

• • lacuri antropice: Văliug, Breazova şi Secu ( pe râul Bârzava ), Trei

Ape (pe Timiş), Buhui şi Mărghitaş (pe pârâul Buhui, afluent al

Caraşului), lacuri de dimensiuni mai mici pe pâraiele Dognecea şi

Oraviţa, zona de amonte a lacului Porţile de Fier I, Poneasca (afluent al

Minişului);

• • plantaţii întinse de pomi fructiferi pe Dealul Sacoşului şi Oraviţei din

depresiunea Caraş - Ezeriş şi pe culmile joase ale Munţilor Dognecea;

• • podgorii renumite pe dealul Tirolului.

Judeţul MEHEDINŢI Valoroase elemente de potenţial turistic determinate de un cadru natural

variat, asociate cu elemente create de om în timpul existenţei sale milenare pe

aceste meleaguri, reprezintă un potenţial turistic de excepţie, care defineşte una

dintre cele mai importante zone turistice ale României - Zona Porţile de Fier.

A. Resurse turistice naturale

Atracţiile turistice naturale sunt legate de cursul Dunării, zona montană şi

de podiş, iar valoarea lor este în principal estetică, recreativă, terapeutică sau

educativă:

• • Cazanele Mici, tăiate între calcarele Ciucarului Mic (310 m) şi ale

Masivului Mali Strbak (626 m) de pe malul iugoslav, late de circa 150

m, străjuite de versanţi abrupţi, în cea mai mare parte împăduriţi;

• • Cazanele Mari, circa 170 m lăţime, modelate în masivele calcaroase

Ciucaru Mare (315 m) şi Velik Strbak (768 m), sectorul cel mai

impunător şi interesant al defileului;

• • relieful carstic dezvoltat pe platourile şi versanţii masivelor Ciucaru

Mic şi Ciucarul Mare;

• • peisajele pitoreşti dintre Sviniţa şi Greben, date de abrupturile

calcaroase viu colorate;

• • peştera Veterani, inundată de apele lacului Porţile de Fier, aflată la

intrarea în Cazanele Mari;

• • Complexul carstic Ponoarele, rezervaţie naturală care reuneşte

spectaculoase forme de relief carstic, unele unicate pe plan mondial,

între care se disting: Peştera Ponoarele, lacurile carstice Zătonul Mare

şi Zătonul Mic, Podul Natural, Peştera Bulba, Peştera Podului;

• • formaţiunile carstice din împrejurimile comunei Balta (polii, sorburi

carstice permanente - Lacul Balta, Cornetul Mare al Bălţii, grote -

Peştera Balta), monumente ale naturii;

• • Polia Nadanova, cea mai mare din Podişul Mehedinţi;

• • Cornetele calcaroase de la Obârşia Cloşani, monument al naturii;

• • relieful carstic de pe Valea Motrişorului;

• • Peştera Topolniţa, a doua ca mărime din ţară, monument al naturii;

• • Peştera Epuran, monument al naturii;

• • izvoarele şi Cheile Coşuştei, zonă protejată;

• • Cheile Topolniţei (lângă Schitul Topolniţa, 500 m lungime), zonă

protejată;

• • Cheile Costeştilor, afluent al Topolniţei;

• • cursul mijlociu al Văii Cerna, aferent judeţului , între Văile Craiova şi

Ţăsna, şi cel inferior, 5 km, pe E 70, în amonte de confluenţa cu

Dunărea;

• • aspectele peisagistice ale traseului rutier DN 67 D (Baia de Aramă -

Valea Cernei);

• • aspectele peisagistice create de Dunăre pe tot traseul său (DN 57);

• • golfurile lacului Porţile de Fier I: Gura Văii, Bahna, Cerna, Mraconia,

Dubova;

• • apele minerale de la Schela Cladovei (sulfuroase, bromurate,

iodurate, clorurate, sodice);

• • insula Şimian, pe care sunt strămutate ruinele cetăţii Ada Kaleh;

• • fondul piscicol al lacului Porţile de Fier I, al Dunării şi al râurilor din

zona montană şi de podiş;

• • alte rezervaţii naturale care pot fi incluse în circuitele turistice:

- - Locul fosilifer de la Sviniţa; - - Locul fosilifer de la Bahna; - - Cornetul Babelor şi Cerboanei (comuna Balta); - - Cornetul Piatra Încălcată (Izverna); - - Tufărişurile mediteraneene de la Izverna şi din Defileul Dunării

cu valoare ştiinţifică şi peisagistică; - - Vârful lui Stan (Izverna).

B. Resurse turistice antropice

I. Potenţialul cultural-istoric

a) Vestigii arheologice:

• • vestigii geto-dacice: în municipiul Drobeta - Turnu Severin - ruinele

unor aşezări din epoca paleolitică, neolitică şi a bronzului (culturile

Criş, Gârba Mare); în comuna Şimian (pe ostrovul Şimian) - vestigiile

unei aşezări din epoca neolitică şi de bronz - cultura Coţofeni; în

comuna Malovăţ (sat Bobaiţa) - cetate dacică de pământ (sec. II î.Hr.);

• • vestigii romane: municipiul Drobeta - Turnu Severin - ruinele

castrului roman, termelor romane (sec. II - V), ruinele podului Traian

(sec. al II-lea); în satul Gura Văii - fortificaţiile romane "Insula

Banului" (sec. al IV-lea) peste care s-au suprapus alte fortificaţii

romano-bizantine (sec. IV-VI) şi medievale (sec.XIV-XV); în oraşul

Orşova: Cetatea Dierna, întemeiată de Traian; în comuna Sviniţa -

ruinele unui turn roman (sec. al II-lea);

• • vestigii medievale: municipiul Drobeta - Turnu Severin - ruinele

Cetăţii Severin (sec. al XIII-lea); în comuna Şviniţa, ruinele fortificaţiei

Tri Kule (1429); pe Ostrovul Şimian - complexul arhitectonic Ada Kaleh

(sec. al XV-lea).

b) Monumente istorice şi de artă de factură religioasă:

• • mănăstiri: "Sf. Ana" (1924) din oraşul Orşova; Baia de Aramă (1699-

1705), Strehaia (1645), Cerneţi (1663), Burnaz (1345), Schitul Topolniţa

(1646), ruinele mănăstirii Vodiţa (1370), Gura Motrului (1512 - 1521) din

comuna Butoieşti;

• • biserici de zid: "Adormirea Maicii Domnului" (1856), "Sf. Ioan

Botezătorul" (1873) cu picturi de Gh. Tătărescu, biserica romano-

catolică (1855-1875) din Drobeta Turnu Severin; "Sf. Nicolae" (1746) şi

Biserica Domnească cu hramul "Sf. Treime" (1659-1660) - din satul

Cerneţi, comuna Şimian; bisericile din comunele Şişeşti (sat

Ciovârnăşani (1837) şi Gorgova (1755) ş.a.;

• • biserici de lemn: "Adormirea Maicii Domnului" (1819), "Sf. Apostoli

Petru şi Pavel" (1757) şi "Sf. Dumitru" (sec. al XVIII-lea) din

împrejurimile oraşului Baia de Aramă; "Sf. Voievozi" (sec. al XVIII-lea),

"Sf. Ştefan" (1796-1799), "Adormirea Maicii Domnului" (1808), "Sf.

Arhangheli Mihail şi Gavril" (1853 - 1854) din satele Balta, Costeşti,

Gormoniţa, Prejna şi Sfodea care aparţin comunei Balta; "Sf. Dumitru"

(1835) din comuna Godeanu; "Sf. Voievozi" (1783-1786) din comuna

Obârşia Cloşani; "Sf. Gheorghe" (1876) din comuna Ilovăţ; "Sf.

Voievozi" (1783-1823) şi "Sf. Gheorghe" (1829) din comuna Izverna;

"Sf. Nicolae" (1766) din comuna Ponoarele"; "Intrarea în biserică a

Maicii Domnului" (1831) din comuna Sovarna;


• • cule: cula fortificată (1800) de Tudor Vladimidrescu în 1821 şi cula

"Nistor" (1812) din satul Cerneţi, cula "Cuţui" (1815) din comuna

Broşteni, cula din comuna Jirov (1833);

• • case vechi: Municipiul Drobeta - Turnu Severin are în partea

istorică circa 100 de case vechi, ridicate în sec. XIX-XX, din care se

remarcă Casa Averescu (sec. al XX-lea), Casa cu Atlanţi (sec. al XX-

lea), trei case din anii 1878, 1879 şi 1895, clădirea liceului Traian

(1891), azi Muzeul Porţile de Fier, Şantierul Naval şi Clădirea

Administraţiei Portuare (sec. al XIX-lea), Palatul Culturii, Teatrul

orăşenesc (1913), Tribunalul (sec. al XX-lea); în Orşova - beciurile

Palatului Domnesc (sec. al XVI-lea); Turnu Clopotniţei (1645) din

Strehaia; Casa Vasilescu (sec. al XIXlea) din Baia de Aramă; casa "Gh.

Popescu" (1832) din comuna Brezniţa, casa de lemn Paraschiva

Petolea (1866), casele Andrei Dumitru (1850), Gh. Epuraru (1870) şi

Gh. Zamfirescu (1860) din comuna Cireşu; casa de lemn "Ghiţă Lungu"

(1880) din comuna Iloviţa, casele Elisabeta Negoiţescu, Grigore Drăcea

şi Vasile Păunescu (sfârşitul sec. al XIX-lea) din comuna Izverna, casa

I.V. Lupulescu (1887) din comuna Obârşia Cloşani;

d) Monumente de artă plastică şi comemorative:

• • monumente: Monumentul - criptă al eroilor de la 1916-1918,

Monumentul poetului Mihai Eminescu - din oraşul Drobeta - Turnu

Severin, Monumentul comemorativ al Revoluţiei de la 1821 din satul

Cerneţi (comuna Şimian);

• • busturi: În municipiul Drobeta - Turnu Severin - busturile lui Apolodor

din Damasc (sculptor I. Murnu), al lui Decebal şi Traian (sculptor

Defranasovici, 1906), al lui Ştefan Paulian (1932 - 1946) şi al lui Al.

Burileanu (1889); bustul lui Tudor Vladimirescu (sculptor C. Bălăcescu)

din oraşul Baia de Aramă;

e) Muzee, case memoriale:

• • "Porţile de Fier" şi Muzeul memorial al sculptorului Dimitrie Anghel

din Drobeta - Turnu Severin; Complexul muzeal Strehaia, Casa

memorială "Tudor Vladimirescu" de la Cerneţi;

f) Etnografie şi folclor:

• • monumente de arhitectură şi tehnică populară: bisericile de lemn din

satele Balta (sec. al XVIII-lea), Brebina (1757), Căpăţâneşti (1700),

Căzăneşti (1740 şi 1800), Comăneşti (sec. al XVIII-lea), Costeşti (sec.

al XVIII-lea), Prejna (1808) ş.a.; case de lemn în satele Prejna, Izvoru

Frumos, Nadanova, Cireşu, Şviniţa, Eibenthal, Baia Nouă; mori de apă:

Cernăviţa, Izvoru Frumos, Ponoarele şi pivele de la Obârşia Cloşani;

• • creaţie artistică populară: port popular la Balta, Obârşia Cloşani,

Ponoarele, Izverna; ceramică la Şişeşti; tesături la Căzăneşti, Prejna,

Izverna; obiecte din piele şi unelete din fier la Nadanova; crucile din

lemn şi piatră din comuna Izverna;

• • manifestări folclorice tradiţionale:

- serbări câmpeneşti la Balta;

- Sărbătoarea liliacului din luna mai de la Nadanova şi Ponoare.

- serbări specifice etniei sârbe la Şviniţa.

II. Potenţialul tehnico-economic

• • lacurile de acumulare şi hidrocentralele de pe Dunăre, de la

Porţile de Fier I şi II;

• • viaductele peste afluenţii Dunării, peste care trece artera

europeană E70: Virului, Alion, Ada-Kaleh ş.a.;

• • porturile Drobeta -Turnu Severin şi Orşova;

• • podgoriile de la Corcova, Prunişor, Căzăneşti, Stângăceana şi

culturile de pepeni de la Devesel şi Vânjuleţ, care pot fi valorificate

prin turism (cură de struguri sau pepeni).

2.1.3. Formele de turism practicabile Ţinând cont de poziţia, diversitatea, volumul şi valoarea resurselor

turistice ale judeţului Mehedinţi este posibilă practicarea unei palete largi de

forme de turism, precum:

♦ ♦ Turismul de circulaţie, reprezentat prin:

• • turismul de tranzit - forma de turism care are posibilităţi

mari de dezvoltare datorită poziţiei geografice, fiind în calea

fluxurilor turistice din vestul Europei, căilor rutiere ce-l străbat şi

dispersia atracţiilor turistice. Tranzitul turistic se desfăşoară prin:

⇒ ⇒ E 70, artera rutiera europeană, care realizează

legătura judeţului cu capitala ţării, litoralul Mării Negre şi

Delta Dunării dar şi cu partea de vest a ţării şi Europa

central-vestică;

⇒ ⇒ drumuri naţionale - DN 56 A, DN 57, DN 57B, DN 58,

DN 58 B;

⇒ ⇒ cursul Dunării, favorizează tranzitul fluxurilor de

turiştii veniţi din Europa central-vestică sau al celor sosiţi

în capitală pe calea aerului (aeroportul internaţional

Otopeni) şi pornesc spre vest, cu îmbarcare în portul

Giurgiu;

• • turismul itinerant cu valenţe culturale poate valorifica,

prin diverse circuite, monumentele culturale, istorice,

arhitecturale, moderne sau medievale, precum şi elementele de

etnografie şi folclor.

♦ ♦ Turismul montan. Aria montană circumscrisă Defileului oferă

atracţii turistice variate: frumuseţea peisajului, numeroase puncte de belvedere,

chei, cascade, abrupturi, peşteri.

• • drumeţia montană are mari posibilităţi de dezvoltare

datorită peisajelor oferite de munţii Banatului, Mehedinţi şi a

unor trasee turistice marcate, uşor accesibile;

• • speoturismul, una din formele de turism reprezentative

pentru zonă susţinut de numeroase peşteri, cu valoare ştiinţifică

sau turistică.

♦ ♦ Turismul de odihnă şi recreere este legat de existenţa unui cadru

natural cu valenţe estetice deconectante, cu un microclimat reconfortant şi

posibilităţi de practicare a unor activităţi recreative, în zonele: Valea Cernei,

Topolniţei, golfurile Bahnei, Dubovei şi Mraconiei, pădurile Stârmina, Balota,

Arginteşti, Strehaia, Fulga, Dudasul Schelei, Dealul Văratic etc.

♦ ♦ Turismul de vânătoare şi pescuit sportiv este favorizat de

existenţa unui bogat fond cinegetic (urs, mistreţ, vulpe, căprior etc.) şi piscicol

(păstrăv, lipan, scobar, crap, somn etc.), în apele Dunării şi afluenţii săi;

♦ ♦ Turismul pentru practicarea sporturilor nautice. Caracteristicile

oglinzilor de apă create în lungul Dunării prin construcţiile din sistemele

hidroenergetice şi de navigaţie de la Porţile de Fier I şi II şi condiţiile climatice

asigură premise favorabile practicării acestei forme de turism. Se pretează, de

asemenea pentru turismul nautic şi golfurile Orsova, Dubova, Mraconia, Bahna.

♦ ♦ Turismul la sfârşit de săptămână se poate practica pe tot

cuprinsul zonei, el înglobând mai multe forme de turism: drumeţie montană,

turism balnear, sporturi de iarnă, vânătoare şi pescuit sportiv, turism cu valenţe

culturale etc.

♦ ♦ Turismul ştiinţific se adresează în principal specialiştilor din

domeniul disciplinelor lagate de suportul natural şi biologic al zonei; are condiţii

de dezvoltare datorită rezervaţiilor naturale existente în judeţ şi a lacurilor de

acumulare. Arealele ce pot fi valorificate prin această formă de turism sunt:

parcurile naţionale "Porţile de Fier", "Domogled - Valea Cernei" şi alte

monumente protejate;

♦ ♦ Turismul de congrese, afaceri şi reuniuni se practică în

reşedinţa judeţului, Drobeta - Turnu Severin, el fiind legat de hotelul “Parc” (3

stele), la Orşova, la Hotelul Dierna, în staţiunea Băile Herculane. Poate fi extins

prin amenajări corespunzătoare pe probleme legate în special de mediu şi de

cooperare transfrontelieră.

2.1.4. Probleme de mediu În Raportul de mediu pe anul 2000, comunicat de Ministerul Apelor şi

Protecţiei Mediului, pe pagina de internet, este prezentată starea fluviului

Dunărea şi a râurilor interioare. Din acestă informare rezultă că, din punct de

vedere al calităţii globale, apa fluviului Dunărea pe acest sector se înscrie în

categoriile I - II (conforme condiţiilor prevăzute în STAS 4706/1988), iar

tendinţele de evoluţie au fost apreciate ca staţionare.

Sursele majore de poluare sunt ROMAG Drobeta Turnu - Severin, S.C.

Bere Spirt S.A. Drobeta - Turnu Severin şi marile porturi Moldova Nouă, Orşova

şi Drobeta Turnu-Severin - în aval de care se înregistrează creşteri în ce privesc

produsele petroliere. În sectorul Baziaş, tot conform acestui raport, se

înregistrează creşteri, peste limitele maxime admise ale conţinutului de zinc, iar

la Gruia-Radujevac, creşteri în conţinuturile maxime admise de zinc şi cadmiu.

Dar, în ansamblu, din punct de vedere saprobiologic, valorile gradului de

curăţenie încadrează apele fluviului în categoria de "impurificare moderată".

Prin construirea celor două baraje s-a moificat cantitatea de sedimente

trasportată de fluviu (cu urmări negative asupra depunerilor de nisip pe plaja

marină) şi a scăzut fondul piscicol. Unele specii de peşti, cum sunt sturionii, nu

mai pot ajunge în locurile tradiţionale pentru depunerea icrelor.

2.2. Sectorul Porţile de Fier II - Călăraşi

2.2.1. Date geografice În acest sector, numit şi pontic, albia fluviului se lărgeşte treptat, datorită

configuraţiei reliefului. Lungimea este de circa 490 km, iar lăţimea, variabilă, între

1-5 km. Spre sud delimitează Câmpia Română, cu o largă dezvoltare a luncii, de

ţărmul bulgar, mult mai înalt şi mai dur, din punct de vedere litologic. Pe malul

românesc, datorită altitudinilor reduse, existau în trecut numeroase bălţi,

ostroave, legate prin braţe secundare de Dunăre şi situate sub influenţa

oscilaţiilor de nivel ale acesteia. Prin indiguirea fluviului şi desecarea bălţilor au

fost amenajate şi date în exploataţie agricolă 380.000 ha de teren. Acţiunea,

iniţial menită să sporească suprafaţa arabilă şi să reducă pericolul inundaţiilor, s-

a dovedit a avea un impact negativ asupra biotopului fluviului (prin scăderea

drastică a cantităţii de peşte sau dispariţia unor specii valoroase), a condus la

distrugerea unor suprafeţe întinse de vegetaţie specifică, adevărate raiuri

bilogice şi peisagistice sau la modificarea microclimatului, materializat prin

accentuarea fenomenelor de secetă eroziune, deşertificare.

Prin programul intitulat "Dunărea vie", întocmit de Fundaţia Naţională

pentru Management Ecologic, 1998, de reconstrucţie a ecosistemelor acvatice

tradiţionale, s-au propus măsuri ecologice şi cu caracter economic prin care se

urmăreşte reconstituirea biodiversităţii luncii şi ameliorarea stării mediului.

Dezvoltarea turismului, care să valorifice potenţialul Luncii Dunării este unul din

efectele economice şi sociale care decurg din acest proiect.

Afluenţii pe care Dunărea îi primeşte pe acest sector, de pe teritoriul

românesc, sunt numeroşi, reprezentanţi fiind Jiul, Oltul, Vedea, Argeşul şi

Mostiştea, iar porturile mai însemnate: Calafat, Corabia, Turnu Măgurele,

Zimnicea, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi. La Calafat şi Giurgiu există puncte de

frontieră, rutiere sau feroviare (Giurgiu) cu Bulgaria.

Elementele climatice ale acestui sector dunărean sunt puţin diferite de ale

regiunilor înconjurătoare, fiind influenţate de Dunăre şi de altitudinea joasă.

Astfel, temperatura medie anuală din lunca Dunării este cea mai ridicată din

ţară (peste 11° C), caracterul tropical al zilelor de vară este atenuat de umiditatea

mai ridicată a aerului, precipitaţiile scad spre est, iar vânturile sunt sensibil

diminuate de relieful "de adăpost" al Luncii Dunării. Rareori Dunărea îngheaţă de

la un mal la altul, anumite probleme ridicând însă sloiurile acumulate în zăpoare.

Fondul piscicol şi cinegetic din pădurile limitrofe se constituie într-un

potenţial turistic valoros.

Aceste aspecte sunt favorabile practicării şi dezvoltării variatelor forme de

turism.

2.2.2. Potenţialul turistic În acest sector, judeţele pe care Dunărea le traversează nu excelează prin

forme de relief deosebit de atractive, dar sunt compensate de valori cultural-

istorice şi bineînţeles, de prezenţa fluviului.

Judeţul DOLJ Poziţia în teritoriu, de-a lungul unor importante artere de circulaţie care vin

dinspre vest şi nord-vest (E 70 - Giurgiu - Bucureşti - Alexandria - Craiova -

Timişoara - Moraviţa, E 79 - Borş - Oradea - Deva - Craiova - Calafat şi

magistrala feroviară Bucureşti - Craiova - Timişoara - Moraviţa sau Curtici) spre

capitala ţării sau litoral şi existenţa punctului de frontieră Calafat, la graniţa cu

Bulgaria, reprezintă premise favorabile pentru dezvoltarea activităţii de turism.

A. Resurse turistice naturale:

• • peisaje de luncă adiacente Dunării, cu pâlcuri de pădure, dune de

nisip, ochiuri de apă care ademenesc pescarii sportivi;

• • peisajele specifice din lunca Jiului, mai ales în apropiere de vărsarea

în Dunăre;

• • lacurile rămase după lucrările de hidroamelioraţie (Bistreţ, Fântâna

Banului, Rast, Maglavit, Golenţi (Ciuperceni), reprezentând un real

potenţial pentru pescuitul sportiv sau agrement;

• • lacurile naturale din lunca Jiului, unele cu amenajări pentru

agrement (Lacul Prunet - Bratvoieşti);

• • ape minerale de la Gighera (lângă Bechet);

• • potenţialul piscicol din lacuri şi apele curgătoare;

• • ape minerale: lacul Gherceşti (ape bicarbonatate, sulfatate, sodice),

Lacul Ionele (comuna Urzicuţa, ape bicarbonatate, slab sulfatate,

sodice, hipotone);

• • condiţiile de climă, care favorizează practicarea turismului aproape

tot anului (130-137 zile cu cer senin/an);

• • valoarea peisagistică şi de agrement a pădurilor de cer, gârniţă,

gorun, fag, salcâm, unele fiind încadrate în rezervaţii ( Pleniţa);

• • alte rezervaţii ştiinţifice care pot fi incluse în circuitele turistice

(dunele de la Dăbuleni, Valea Rea - Radovan, punctele fosilifere

Bucovăţ, Drănic, rezervaţia ornitologică Ciuperceni – Desa, pajiştea

halofilă Gighera ş.a.);

• • fondul cinegetic valoros, important pentru organizarea unor partide

de vânătoare.



a) Aşezări vechi:

• • aşezările geto-dacice de la Bistreţ (9-6 î.Hr.);

• • castrele romane de la Bistreţ (sec. 2-3 d. Hr.), Desa (sec. 2 î.Hr. - 4

d-Hr.), Răcari, Brădeşti;

b) Monumente istorice şi de artă de factură religioasă

• • mănăstiri: Coşuna - Bucovăţ (1572), Jitianu - comuna Podari (1658),

Obedeanu (1747), Sadova (1663), Segarcea (sec. XV-XIX), Alba (sec.

al XVIII-lea), fostul schit Zdraia - Roaba (sec. al XV-lea), fostul schit

Târnaviţa (1672);

• • bisericile din Băileşti (1839 şi 1845), Almăj (1787), Adâncata (1806),

Amărăştii de Sus (1843), Argetoaia (1813), Balota de Sus (1858),

Bechet (1808), bisericile din Craiova: “Madona Dudu” (1758), “Sf. Mina“

(1731), "Sf. Nicolae - Belivaca” (1786), Hagi Enuşi “Toţii Sfinţii” (1792),

“Sf. Treime” (1890);

• • Catedrala Mitropolitană (1690) şi Palatul Mitropoliei din Craiova.

c) Monumente istoriceşi de artă, monumente de arhitectură civilă

• • case fortificate de timpul culelor: Poenaru (1746) din Almăj, Izvoranu

- Geblescu (sec. XVIII) din Brabova, Cernăteştilor (sec. al XVIII-lea) din

Cernăteşti;

• • Casele Băniei (1699), Casa Glogoveanu (1802), Casa Cernătescu -

Cârlogeanu (1776), Casa Bengescu (sec. al XVIII-lea), Palatul

Administrativ (1812), Fabrica Hoffenschranz (1877), Hanul Putureanu

(1885), Ruinele Hanului Hurez (1706), Fântâna Purcariu (1816),

Fântâna Roşie (1850), Fântâna Popova (sec. al XVII-lea), Pacul

Poporului (1897) - în Craiova; Curtea şi conacul lui Cornea Brăiloiu

(1695) din satul Negoieşti, Curtea lui Stan Jianu (sec. al XVII-lea) din

satul Preajba, Casa - conac a pictorului Henri Catargi (sec. al XIX-lea)

din comuna Scăeşti, Conacul Coţofenilor (1653) din satul Coţofeni.

d) Monumente de artă plastică comemorative

• • monumentele: Tudor Vladimirescu, Fraţii Buzeşti, Al.I. Cuza - din

Craiova; bustul lui Th. Aman din Craiova, Obeliscul lui Cobuz (1916-

1918), Obeliscul bateriei “Mircea” din Calafat, Obeliscul “1877" din

Băileşti.

e) Muzee, case memoriale: în Craiova: Muzeul Olteniei, Muzeul de artă,

Muzeul memorial Traian Demetrescu, Muzeul memorial Elena Farago;

Muzeul orăşenesc din Calafat; Muzeul istoric din comuna Poiana Mare;

casa poetului Al. Macedonski din satul Popeasa.

f) Etnografie şi folcor

• • monumente de arhitectură populară: bisericile din lemn din Balota

de Jos (1709), Gubancea (sec. al XIX-lea), Sadova (sec. al XV-lea),

Secu (sec. al XVIII-lea şi reconstruită în 1831), Valea lui Pătru (1815),

Fântânele (1700);

• • creaţie artistică populară: crucile de lemn pictate din satele Tuglui

(sec. al XIX - lea), Salcia, Nisipuri (sec. al XIX-lea), crucile de piatră din

satele Măţăţei (1770), Ostroveni (1862, adusă din Bulgaria); costume

populare tradiţionale la Dăbuleni, olărit la Valea Stanciului, ţesături la

Bârca, instalaţii tehnice populare la Veleşti, Rupturile;

• • manifestări folclorice tradiţionale: “Sărbătoarea teiului” (în jurul datei

de 15 iunie, la Cleanov, 52 km de Craiova), "Sărbătoarea bujorului”

(ultima decadă a lunii mai în pădurea Pleniţa, la 50 km de Craiova),

Festivalul cântecului popular “Maria Tănase”, anual, la Craiova.

II. Potenţialul tehnico-economic este reprezentat prin:

• • podgoriile şi cramele de la: Segarcea (1906), Dăbuleni, Bechet,

Sadova, Ostroveni, Poiana Mare ş.a.

• • lacurile antropice de pe Jiu şi alte văi secundare, cu funcţii piscicole,

de agrement sau industriale.

Judeţul OLT A. Resurse turistice naturale Pe fondul unui peisaj geografic, cu un interes turistic relativ scăzut, se

disting câteva obiective de interes aparte (peisagistic, floristic, faunistic) care se

înscriu ca atracţii naturale ale judeţului, şi anume:

• • Valea Dunării, cu ostroavele şi plajele sale, care oferă valoroase

imagini estetice, cu funcţii recreative;

• • Valea Oltului, apare ca o salbă de lacuri ca urmare a amenajărilor

hidroenergetice în exploatare, atractive prin frumuseţea imaginilor

create de întinsele oglinzi de apă, mărginite pe alocuri de o vegetaţie

de luncă sau de păduri de foioase;

• • Măgura Grădiştei - promontoriu aflat în vestul municipiului Slatina;

• • pădurile, caracterizate de diversitatea esenţelor, fapt ce contribuie

la realizarea unor imagini estetice deosebite în toată perioada lor de

vegetaţie: Strehareţ (în apropiere de Slatina), Sar (lângă oraşul Balş),

Optaşi (pădure de stejar, din apropierea municipiului Slatina), Reşca şi

Călugăreasca, de lângă oraşele Drăgăneşti - Olt şi Caracal;

• • fondul cinegetic (mistreţi, căpriori, iepuri, fazani, potârnichi);

• • fondul piscicol oferă largi posibilităţi de practicare a pescuitului

sportiv: pe Dunăre (unde predomină crapul, plătica, ştiuca, nisetrul,

morunul, scrumbia de Dunăre), pe lacurile din vestul Oltului sau pe

iazurile naturale (crapul, somnul, plătica, ştiuca, caracuda, roşioara,

bibanul), destul de numeroase în judeţ: Giucov, Sâiu, Potolu,

Clocociov, Piscani şi Rusciov;

• • ape termominerale de tip clorosodic, foarte concentrate, cu

temperaturi de circa 55° C, puse în evidenţă prin foraje, în comunele

Potcoava, Oporelu şi Scorniceşti.

B. Resurse turistice antropice I. Potenţialul cultural-istoric a) Situri arheologice:

• • urme ale culturii paleolitice Prund - Dirjov de la Fărcăsele,

Slătioara şi Bugiuleşti;

• • urme ale culturii neolitice Vădastra, la Vădastra şi Sălcuţa;

• • vestigiile geto-dacice de la Sucidava (satul Celei) şi Acidava;

• • vestigiile romane de la Sucidava şi Romula (actualul sat Reşca).


• • Schitul Strehareţ (1671) - municipiul Slatina;

• • mănăstiri: Clocociov (1645) - municipiul Slatina, Căluiu (1521) -

comuna Oboga, Brâncoveni (1640) - comuna Brâncoveni;

• • biserici: "Sf. Gheorghe" (1877), "Sf. Arhangheli" (1512) - municipiul

Slatina, şi "Sf. Treime", Biserica domnească (1598) - din Caracal,

"Adormirea Maicii Domnului" (1839), şi biserica de lemn de la

Leleasca, "Cuvioasa Paraschiva" (sec. al XVI-lea), comuna Iancu

Jianu.

c) Muzee şi case memoriale

• • muzeul judeţean din Slatina, muzeul de istorie din oraşul Caracal

(sec. al XIX-lea), muzeele săteşti de la Orlea, Vădastra şi Stoicăneşti;

• • casa memorială Iancu Jianu (sec. al XVIII-lea).

d) Etnografie şi folcor

• • costume populare: portul popular femeiesc din Romanaţi;

• • centre de ceramică: Oboga;

• • centre de sculptură: Corbu şi Făgeţelu;

• • ţesături: Osica, Olteneşti, Potcoava;

• • biserica de lemn la Ecleasca;

• • sărbători tradiţionale locale: Sărbătoarea iilor de la Cezieni, Târgul

fetelor de la Coteniţa, Târgul olarilor din Oltenia (Balş);

• • manifestări culturale: concursul de doine şi balade "De la

Drăgăneşti la Vale"; festivalul de comedie al teatrelor de amatori

(Caracal), concursul de muzică uşoară "Radu Şerban" (Caracal).


• • zonă viticolă: Drăgăşani - Sâmbureşti

• • plantaţiile de meri, pruni, peri, gutui şi cireşi de la Făgeţelu,

Vitomireşti, Leleasca, Verguleasa, Cârlogani, Pleşoiu, Oboga, Bărăşti,

Dobroteasa.

Judeţul TELEORMAN Monotonia reliefului şi a vegetaţiei nu conferă judeţului o valoare turistică

deosebită. Dar, prin poziţia lui şi intervenţia omului, a intrat în circuitul turistic cu

turismul de tranzit - pe uscat şi pe apă, şi cu obiective cultural-istorice şi

folclorice. Este traversat de magistrala rutieră europeană E70 (Bucureşti -

Alexandria - Craiova - Timişoara - Moraviţa) şi feroviară (Bucureşti - Craiova -

Timişoara - Moraviţa sau Curtici), care leagă sud-estul Europei de Occident.

A. Resurse turistice naturale Sunt slab reprezentate, dar oferta turistică ar putea fi diversificată prin

valorificarea Dunării cu luncile şi pădurile sale. Principalele elemente naturale cu

valoare turistică de agrement de pe teritoriul judeţului sunt :

• • păduri cu compoziţie variată şi cu poziţie favorabilă faţă de

principalele localităţi ale judeţului: Brătăşanu, Brânceni, Păuleasca,

Pietroşani ş.a.

• • cursul Dunării (90 km de lungime), cu lunca şi ostroavele ei

(Calnovăţ, Iazul Mare, Iazul Mic, Prundu);

• • lacurile naturale care pot fi amenajate pentru agrement (plajă, sport

nautic, înot), cum ar fi Suhaia, Siliştea, Civaca, Fotana, Pasărea,

Purani, Grosu-Răzmireşti, Beiu, Craca, Primăverii, ş.a.;

• • luncile Oltului, Vedei, Călmăţuiului cu peisaje atractive;

• • zona de confluenţă a Oltului cu Dunărea.

B. Resurse turistice antropice I. Potenţialul cultural - istoric Pe teritoriul judeţului există locuri şi monumente care pot fi introduse în

circuitul turistic:

a) Aşezările vechi, situri arheologice:

• • ruinele unor aşezări geto-dacice: “Cetatea de la Zimnicea" (sec. al V

-lea î.e.n.) şi cele de la Albeşti, Orbeasca de Sus, Trivale, Moşteni,

Pleaşov;

• • ruinele cetăţii romane "Turris” - lângă oraşul Turnu Măgurele, ruinele

de la Islaz, Flămânda, Gresia - Stejaru, Troianu, Putineiu;

• • vestigii arheologice: rezervaţia paleolitică Ciuperceni, rezervaţia

arheologică Valea - Mârzăveşti, Gorganul de la Ţigăneşti, Gorganul de

la Alexandria, Rezervaţia arheologică “La Râpe” de la Poroschia,

rezervaţiile arheologice “Vedea” şi “Racoviţă”, de lângă localitatea Islaz;

• • cetăţi feudale: cetatea feudală “La ziduri” de la Tătărăştii de Sus.


• • mănăstiri: Mănăstirea Drăgăneşti (1674) de lângă Roşiorii de Vede;

ruinele Mănăstirii Ciolăneşti, Mănăstirea Plăviceni - Aluniş (1837) din

satul Dudu, comuna Plopii - Slăviteşti, Mănăstirea Ţigănia din satul

Coşoteni;

• • biserici de zid: Catedrala “Sf. Alexandru” din Alexandria (1897)

pictată de Ştefan Luchian, biserica din Brânceni pictată de Gh.

Tăttărăscu, biserica din comuna Balaci, construită de Constantin

Bălăceanu în 1684, biserica din comuna Dobroteşti (1753), biserica din

satul Butculeşti (comuna Săceni), biserica din comuna Smârdioasa

(1824), schitul din comuna Dideşti (sec. al XVIII-lea);

• • biserici de lemn, în localităţile: Bujoreni, Sârbenii de Jos, Buteşti,

Puranii de Sus, Drăceşti, Scurtu Mare ş.a.

c) c) Monumente istorice şi de artă, ansambluri arhitecturale civile:

• • “Cula lui Costea” (1718) de la Frăsinet, conacul de la Vităneşti,

conacul Iliescu de la Izvoarele, conacul Beiu Storobăneasa, conacul din

pădurea Lunca.


• • în Alexandria: monumentul răscoalei din 1907 (1972, sculptor Naum

Corcescu), Monumentul eroilor din 1877 (sculptor Spiridon Georgescu),

bustul generalului Proporgescu; în Turnu Măgurele: Monumentul eroilor

din 1877 (sculptor G. Boboc) intitulat "Dorobanţu" dezvelit în 1907,

statuia domnitorului Mircea cel Bătrân (1970 - sculptor: Oscar Han),

Grupul statuar “Anotimpurile” (sculptor T. Ionescu); în Zimnicea:

Monumentul eroilor pentru independenţă - 1877; în Roşiori de Vede:

Monumentul eroilor din primul război mondial (scuptor Dimitrie

Măţăuanu), Monumentul Nicolae Bălcescu; la Islaz: Monumentul

Proclamaţiei de la Islaz; la Prunaru: Monumentul eroilor regimentului de

roşiori din primul război mondial; Obeliscul neatârnării de la Pietroşani,

plăcile comemorative de la Balaci, Cernetul, Drăgăneşti - Vlaşca,

Furculeşti, Nanov, Peretu, Slobozia-Mândra, Şoimu ş.a, care amintesc

de răscoala din 1907; locuri şi case ce amintesc de Revoluţia de la

1821 de la Călmăţui, Turnu Măgurele, Roşiorii de Vede, Zimnicea ş.a.

e) Muzee şi case memoriale

• • în Alexandria, Muzeul judeţean de Istorie şi Arheologie, casa

memorială a generalului Praporgescu; în Roşiori de Vede: Muzeul

“Răscoala ţăranilor din 1907”; punctul muzeal din Şcoala generală a

comunei Prunaru; Expoziţia memorială “Gala Galaction” din comuna

Dideşti; Expoziţia memorială “Marin Preda” din comuna Siliştea Nouă;

“Casa memorială Zaharia Stancu” din comuna Salcia; Secţia muzeală

de artă plastică şi Casa memorială Haricleea Darclée, din Turnu

Măgurele.

d) d) Etnografie şi folclor

Zona Teleorman este bine individualizată şi conservată din punct de

vedere etnografic, prin:

• • arhitectură şi tehnică populară: satul Plosca

• • prelucrarea artistică a lemnului - instrumente muzicale, comuna

Merişani;

• • creaţie artistică populară (ţesături, cusături, costum popular): Traian,

Bujoru, Slobozia - Mândra, Dobroteşti, Merişani, zonele Alexandria şi

Zimnicea, Drăgăneşti - Vlaşca, Măgura, Olteni, Seaca, Conţeşti,

Dideşti, Siliştea, Piatra, Tătărăşti ş.a.;

• • muzee, colecţii muzeale etnografice: secţia de etnografie de la

Muzeul judeţean din Alexandria;

• • manifestări populare tradiţionale:

⇒ ⇒ Târgul anual al creatorilor de marame “Marama românească” prima

săptămână din septembrie, la Roşiori de Vede şi Alexandria;

⇒ ⇒ “Festivalul cântecului şi jocului popular teleormănean” - anual, la

Alexandria la 14 septembrie;

⇒ ⇒ Festivalul “Cel mai bun rapsod”, festival - concurs, anual, toamna,la

Roşiori de Vede;

⇒ ⇒ Festivalul “Pe deal pe la Teleormănel”, anual, toamna, la Alexandria;

⇒ ⇒ Sărbătoarea teiului, anuală, în luna mai, la Drăgăneşti - Vlaşca.


• • lacurile antropice din bazinele Vedei, Teleormanului, Călmăţuiului,

Glavaciocului ş.a., cu funcţii piscicole şi posibilităţi pentru agrement;

• • porturile Turnu Măgurele şi Zimnicea;

• • podgoriile de la Bragadiru (de Zimnicea), Nenciuleşti şi Turnu

Măgurele;

• • pepenăriile de la Ghimpeţeni (lângă Drăgăneşti - Vlasca) şi Piatra

(lângă Zimnicea).

Judeţul GIURGIU A. Resurse turistice naturale Zestrea naturală a judeţului nu este foarte bogată, dar deţine câteva valori

originale, care s-au impus prin valeneţele lor estetice, recreative şi educative.

• • sub aspect peisagistic, teritoriul judeţului cuprinde un relief de

câmpie, joasă, parte integrantă a Câmpiei Române, de interes limitat,

dar linia de contact denivelată, dintre Câmpiile Burnazului - Neajlovului

şi sectoarele de luncă ale râurilor, cu pantă uşoară sau mici denivelări,

rup monotonia peisajului (localităţile Daia, Băneasa, Greaca);

• • lunca joasă şi largă a fluviului Dunărea cu mici golfuleţe, sectoare

de mal acoperite cu nisip fin, ostroave cu o bogată vegetaţie azonală,

de importanţă estetică şi recreativă;

• • condiţiile climatice favorabile pentru turism, mai ales în lunile mai-

iunie şi noiembrie-decembrie;

• • valea râului Argeş, o atracţie turistică prin varietatea peisajelor,

lacul de acumulare Mihăileşti (1000 ha), barajul deversor Mihăileşti -

Cornetu, cu reale premise pentru agrement nautic, pescuit sportiv;

• • văile râurilor afluente Neajlov, Sabar sau Ilfovăţ, cu peisaje de

valoare estetică ridicată, amenajările pentru pescuit sportiv, odihnă şi

recreere;

• • lacurile şi iazurile naturale: lacul Comana (1000 ha), populat cu

peşte, în apropierea confluenţei Neajlovului cu Argeşul, cu împrejurimi

deosebit de pitoreşti; iazurile Greaca, Vladul, Schitu, care oferă condiţii

pentru activităţi recreative pe apă şi uscat;

• • păduri de foioase (4100 ha sau 11% din suprafaţa judeţului), pe

interfluviul Argeş - Neajlov, în partea de NV a judeţului, alcătuite din

specii de stejar şi plopi în amestec cu salcâm, în spaţiul luncilor Argeş

şi Dunăre; locuri destinate odihnei şi recreerii (pădurea Funării - malul

Dunării, pădurile Ostrovul Dinului, Ostrovul Mocanu, Turbatu-

Bălănoaia, Malul Spart, Buturugeni, Căscioarele, Bulbucata din

apropierea reşedinţei de judeţ; pădurile Oloaga - Grădinari, Padina -

Tătarului din zona Comana, Manafu - Ghimpaţi şi Teşila - comuna

Schitu, care sunt şi rezervaţii naturale;

• • fauna judeţului din spaţiile forestiere: cerb lopătar, mistreţ, iepure,

căprior, fazan (pădurile Ghimpaţi, Manafu, Padina - Tătarului ş.a.); raţe

sălbatice (în apropierea iazurilor, pe Dunăre);

• • fondul piscicol (clean, biban, crap, mreană ş.a.) în fluviul Dunărea,

râurile Argeş, Neajlov, lacul Comana şi iazuri.

B. Resurse turistice antropice În judeţul Giurgiu acestea au un conţinut istoric, cultural-artistic sau

ştiinţific, unele fiind considerate unicate pe plan naţional.

I. Potenţialul cultural - istoric

a) Vestigii arheologice

• • comuna Mihăileşti: ruinele aşezării fortificate geto-dacice Argidava,

unde se presupune că a avut regele Burebista una din reşedinţe;

• • ruinele cetăţii Giurgiu, ridicată de genovezi în sec. al XIV-lea şi

zidul Tabiei, de apărare al oraşului din sec. al XIV-lea;


• • municipiul Giurgiu: Catedrala ortodoxă (sec. al XIX-lea), Biserica

“Sf. Nicolae” (sec. al XIX-lea) şi cu valoare arhitecturală;

• • mănăstirea Comana (1589) cu biserica "Sf. Nicolae" ctitorită de

familia Cantacuzino, necropola domnească;

• • biserici de zid: Strâmbu (1521) şi Căscioarele (sec- al XV-lea),

comuna Găiseni; "Sf. Voievozi" (1644), ridicată de doamna Elina, soţia

lui Matei Basarab - comuan Hotarele; "Sf. Treime" (1689) - comuna

Mihăieşti.

c) Monumente de artă plastică cu valoare arhitecturală:

• • Clădirea fostei prefecturi de Vlăsia (sec. al XX-lea), azi muzeu,

Clădirea portului (1840), gara CFR, Consiliul judeţean (1930) şi

municipal (1920) - în municipiul Giurgiu;

• • Clădirea şcolii generale (1827) - comuna Daia;

• • Casa de piatră Udrişte Năsturel - comuna Hotarele;

• • Palatul Drugănescu - comuna Stoeneşti - Floreşti;

• • Conacele: Mavrache (1850) - comuna Singureni; Nicu Cantacuzino

(1850) şi Păsâi (sec. al XIX-lea) - comuna Vedea; Ion Barbu Arion

(1921) - comuna Răsuceni.

d) Monumente de artă plastică comemorative:

• • Mausoleul eroilor (1834) - municipiul Giurgiu;

• • Obeliscul lui Mihai Viteazul (1901) şi monumentul ridicat în cinstea

eroilor căzuţi în primul război mondial, sculptor O. Spacthe - comuna

Călugăreni;

• • ansamblul monumental dedicat eroilor căzuţi în războiul de

independenţă (1877-1878) alcătuit din 23 busturi - municipiul Giurgiu.

e) Muzee şi case memoriale

• • municipiul Giurgiu: Muzeul judeţean (1950) axat pe descoperiri

arheologice, acte, documente, mărturii din secolele XVIII-XIX;

• • comuna Floreşti - Stoeneşti: Muzeul etnografic al Câmpiei Dunării

(1970);

• • comuna Hereşti: Muzeul de feronerie - adăposteşte obiecte de

feronerie din secolele XVI-XIX;

• • casa scriitorului Tudor Vianu - comuna Floreşti;

• • casa Mariei Tănase (1927) - comuna Bucşani.


Judeţul Giurgiu face parte din zona etnografică Vlăsia, reprezentată de:

- arhitectură populară în satele: Stoeneşti, Grădinari, Colibaşi, Greaca,

Vedea,

Topanu, Clejani;

- arta prelucrării lemnului: satele Frăţeşti, Gostinari, Putineiu şi Greaca;

- costume populare, broderii, cusături: satele Ghimpaţi, Putineiu,

Grădiştea,

Neajlov, Băneasa;

- arta împletiturilor (nuiele, coşuri, răchită ş.a): satele Vedea, Gostinu,

Frasinu,

Prundu, Puieni, Greaca;

- ansambluri folclorice renumite (taraf, de dans, grupuri vocale): satele

Ghimpaţi,

Letca, Clejani, Bulbucate, Vedea, Răsuceni;

- manifestări folclorice şi culturale:

- "Coruri Vlăscene" în luna august, găzduit de teatrul "Ion Vasilescu" -

municipiul

Giurgiu;

- festivalul concurs de muzică populară "Pe marginea Dunării" în luna

septembrie, la teatrul "Ion Vasilescu" din municipiul Giurgiu;

- - concursul de creaţie "Nichifor Crainic" - municipiul Giurgiu şi

comuna Bulbucata.


• • Podul prieteniei (1952-1954) care face legătura dintre oraşele

Giurgiu şi Ruse;

• • Fabrica de ulei şi moara de apă - comuna Găişeni (sat Cărpiniş);

clădirile sunt considerate monumente de arhitectură;

• • podgorii renumite, în localităţile: Dara, Bănia, Prundu, Greaca,

Comana sau cele pomicole de la Greaca, Comana, Prundu, Hotarele,

Letca Nouă;

Judeţul CĂLĂRAŞI A. Resurse turistice naturale Cadrul natural al judeţului nu oferă un potenţial turistic diversificat.

Reprezentative pentru activitatea turistică sunt:

• • cursul Dunării, cu multiple posibilităţi de practicare a turismului

(croaziere, pescuit, sporturi nautice);

• • domeniile forestiere: pădurea Ciornuleasa din comuna Mitreni -

rezervaţie naturală, pădurile Floroaica, Bogdana, Tămădău, Caiafele,

Moroiu;

• • lacurile (inclusiv iazurile) din lungul văii Mostiştea: Fundulea (440

ha), Gurbăneşti (680 ha), Frăsinet (1460 ha), Iezerul Mostiştei (2600

ha) sau lacurile din zona de luncă Boianu (230 ha), Ceacu (400 ha)

ş.a.;

• • fondul piscicol din lacurile şi apele curgătoare şi fondul cinegetic

din păduri şi zona bălţilor.


I. Potenţialul cultural-istoric a) Monumente istorice şi de artă de factură religioasă:

• • Mănăstirea Plătăreşti (1646), ctitorită de Matei Basarab - comuna

Plătăreşti; Mănăstirea Negoieşti (1649), ctitorită de Matei Basarab -

comuna Şoldani;

• • Catedrala ortodoxă cu hramul "Sf. Nicolae" (1838) - municipiul

Călăraşi;

• • bisericile Volna (1856) - municipiul Călăraşi şi "Sf. Nicolae" -

Olteniţa.

b) Monumente istorice şi de artă cu valoare arhitecturală:

• • Palatul Prefecturii (1897), clădirea fostei cazărmi a pompierilor

(1897), azi Arhivele Naţionale, Biblioteca Judeţeană "Alexandru

Odobescu" - municipiul Călăraşi;

• • clădirea fostului Tribunal, azi Muzeu de arheologie şi istorie (1925,

arh. I. Cernescu)- Olteniţa.

c) Monumente comemorative

• • Monumentul eroilor din primul război mondial (1925, sculptor TH.

Burcă).

d) Muzee, case memoriale:

• • municipiul Călăraşi: Muzeul Dunării de Jos cu secţii de arheologie,

istorie şi artă plastică; Muzeul memorial "Gh. M. Vasilescu". II. Potenţialul tehnico-economic

• • Portul fluvial Călăraşi;

• • Portul fluvial Olteniţa.

2.2.3. Formele de turism Resursele naturale şi antropice spaţiului adiacent Dunării în acest sector

crează premise favorabile practicării unor forme de turism variate, iar prin

amenajări specifice, acestea pot fi dezvoltate şi diversificate.

• • Turismul de circulaţie: - turismul itinerant cu valenţe culturale este favorizat de

existenţa a numeroase localităţi cu obiective turistice şi se axează

pe realizarea unor trasee tematice care includ valori cultural-istorice

sau educativ-recreative;

- turismul de tranzit valorifică poziţia geografică în zona de

graniţă cu existenţa unor puncte de frontieră (Calafat, Giurgiu,

Călăraşi) şi arterele europene (E 79, E 70, E 85), pe unde pot fi

dirijate importante fluxuri de turişti.

• • Turismul ştiinţific se adresează în special specialiştilor care

doresc să viziteze rezervaţiile naturale existente şi celor interesaţi de

biotopul aferent Dunării.

• • Turismul de vânătoare şi pescuit sportiv se bazează pe un

important patrimoniu cinegetic şi ichtiologic al fluviului, afluenţilor săi şi

bălţilor limitrofe.

• • Turismul la sfârşit de săptămână poate fi dezvoltat prin

amenajarea unor structuri turistice corespunzătoare şi are la bază

acelaşi potenţial bogat şi variat al Dunării.

• • Turismul de odihnă şi recreere este legat de existenţa unui cadru

natural cu valenţe estetice deconectante, cu un microclimat

reconfortant şi posibilităţi de practicare a unor activităţi recreative, în

special în lunca Dunării.

• • Turismul de reuniuni şi congrese ar putea fi dezvoltat prin

amenajări specifice în zonele Calafat - Vidin şi Giurgiu - Ruse, axat pe

probleme de cooperare transfrontalieră şi dezvoltare durabilă.

• • Turismul rural poate fi practicat în satele dunărene care mai

păstrează obiceiuri tradiţionale legate în special de pescuit.

2.2.4. Probleme de mediu Pe lângă aspectele negative legate de îndiguirea Dunării şi de desecarea

bălţilor, lacurilor şi zăvoaielor, care au generat un adevărat genocid biologic,

calitatea apelor pe acest sector este afectată de aportul râurilor interioare, Olt şi

Argeş în special. Unităţile economice SC VERACHIM Giurgiu, SC SIDERCA şi

SC LAFARGE din Călăraşi sunt nominalizate de Ministerul Apelor şi Protecţiei

Mediului ca surse de poluare majoră, aferente bazinului Dunărea. Pe malul

bulgar, centrala atomo-electrică Kozlodui are influenţe nesemnificative din punct

de vedere al contaminării radioactive. În secţiunile de control nu a fost pusă în

evidenţă prezenţa de radionuclizi artificiali în mediu, ca urmare a funcţionării

centralei.

Depăşiri ale limitelor categoriei a III-a de calitate s-au înregistrat în

secţiunile: Gruia - Radujevac - pentru zinc şi cadmiu; amonte de Olteniţa pentru

fosfor; Chiciu - Silistra - pentru zinc şi fier. Comparativ cu anul 1999, situaţia în

ce priveşte calitatea apelor fluviului este staţionară1[1].

2.3. Sectorul Călăraşi - Tulcea

2.3.1. Date geografice Sectorul Călăraşi - Tulcea, cuprins între km 376 şi km 72 (304 km

lungime), se caracterizează prin două schimbări de direcţie a cursului (spre nord,

la Călăraşi - datorită prezenţei Podişului Dobrogean, mai înalt şi mai dur din

punct de vedere litologic şi spre est, la Galaţi) şi despărţirea Dunării în câte două

braţe (unite printr-un singur curs între Giurgiu -Vadu Oii), din care, prin îndiguiri şi

desecări au luat naştere două zone agricole, cunoscute sub numele de Balta

Brăilei şi Balta Ialomiţei. 1[1] Sursa: pagina internet a Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.

Cele două maluri, exterioare braţelor, sunt asimetrice, cel dobrogean fiind

mai înalt şi mai dur ca structură geologică.

Între Călăraşi şi Galaţi traseul Dunării se situează exclusiv pe teritoriu

românesc, după care, în aval de Galaţi, el constituie graniţa naturală între

România şi Ucraina.

Pentru scurtarea drumului înspre Marea Neagră a fost construit canalul

Dunăre - Marea Neagră (64 km lungime), pe traseul Cernavodă - Basarabi -

Constanţa şi ulterior încă o ramificaţie, Poarta Albă - Midia.

În această zonă Dunărea este traversată de două poduri rutiere (tronsonul

Urziceni - Ovidiu - Constanţa de pe E 60 şi autostrada A2, Feteşti - Cernavodă)

şi unul feroviar (Bucureşti - Lehliu - Feteşti - Cernavodă - Constanţa - Mangalia).

Podul de la Cernavodă, construit de inginerul Anghel Saligny, după

propriul său proiect, între anii 1890-1895, a fost considerat la momentul

construcţiei, o minune a tehnicii universale, fiind considerat cel mai mare din

Europa (4 km lungime, 30 m înălţime) şi al treilea din lume. Şi în prezent el

reprezintă un monument de arhitectură.

În aval de Brăila, începe Dunărea maritimă; în amonte de Tulcea (de la

Pătlăgeanca) se separă primul braţ (Chilia), iar în aval de Tulcea, celelalte două

(Sulina şi Sf. Gheorghe), marcând începerea Deltei Dunării.

Afluenţii pe care Dunărea îi primeşte în acest sector sunt: Ialomiţa,

Călmăţui, Siret şi Prut.

Elementele de climă şi de vegetaţie sunt relativ asemănătoare cu cele din

sectorul Porţile de Fier II - Călăraşi, cu unele diferenţe în ce privesc amplitudinile

climatice şi vânturile predominante, mai intense fiind aici cele din sectorul estic şi

nord-estic (crivăţul). De asemenea, circulaţia pe Dunărea maritimă este afectată

şi uneori închisă, din cauza îngheţului şi a sloiurilor care curg sau se

acumulează. Precipitaţiile se supun aceloraşi influenţe, ale climatului continental

excesiv.

Pe acest sector Dunărea străbate sau delimitează judeţele Constanţa,

Ialomiţa, Brăila, Galaţi şi Tulcea.

2.3.2. Potenţialul turistic Judeţul CONSTANŢA Străveche arie de locuire şi civilizaţie românească, Judeţul Constanţa

reprezintă o zonă turistică de mare originalitate. Poziţia sa, ca poartă a României

la Marea Neagră, calitatea plajei marine, prezenţa unui tezaur arheologic

deosebit de bogat, a reprezentat şi va reprezenta şi în viitor o şansă pentru

turismul românesc.

A. Resurse turistice naturale Spaţiul dobrogean, situat între apele bătrânului Danubiu şi "marea cea

mare" a păstrat de-a lungul secolelor peisaje şi obiective naturale de valoare

ştiinţifică deosebită, care pentru a fi protejate şi conservate au fost declarate arii

protejate sau monumente ale naturii:

• • relieful carstic al rezervaţiei complexe Cheia: peşterile La Adam,

Gura Dobrogei, La Izvor, Liliecilor - comuna Târguşor (valea

Casimcei);

• • peştera Limanu şi dunele de la 2 Mai - comuna Limanu

• • peştera Movile - municipiul Mangalia;

• • reciful neojurasic de la Topalu;

• • dunele marine de la Agigea;

• • locurile fosilifere de la Cernavodă, Seimenii Mari, Aliman, Movila

Banului;

• • pădurile de la Hagieni, Dumbrăveni, Esechioi, Canaraua Fetii;

• • rezervaţiile naturale Vama Veche - 2 Mai (acvatoriu litoral marin),

Valul lui Traian, lacul Agigea ş. a.;

• • lacurile Techirghiol, Siutghiol, Istria, Nuntaşi, Taşaul;

• • zona de litoral între Mamaia şi Vama Veche.

B. Resurse turistice antropice I. Potenţialul cultural - istoric a) Monumente şi situri arheologice:

• • aşezarea neolitică de tip tell - rezervaţie, oraşul Hârşova;

• • davele getice din punctele Valea lui Voicu şi Vadu Vacilor -

rezervaţie - comuna Oltina;

• • cetatea getică şi cetatea medievală timpurie - rezervaţii - comuna

Aliman;

• • oraşul antic Tomis - rezervaţie - municipiul Constanţa;

• • fortificaţia romană de la Capidava - rezervaţie - comuna Topalu;

• • castrul roman Sucidava - rezervaţie - comuna Aliman;

• • cetatea romană Axiopolis - rezervaţie - oraşul Cernavodă;

• • cetatea romană Carsium - rezervaţie - oraşul Hârşova;

• • cetatea romană Sucidava - rezervaţie - comuna Lipniţa;

• • cetatea romano-bizantină Cius - rezervaţie, comuna Gârliciu;

• • Tropheum Traiani, cetate romană şi romano - bizantină (rezervaţie)

- comuna Adamclisi;

• • cetatea şi aşezarea civilă Histria - rezervaţie - comuna Istria;

• • oraşul antic Callatis - rezervaţie - oraşul Mangalia.


• • în municipiul Constanţa: Catredrala episcopală ortodoxă "Sf. Petru

şi Pavel" (1912, arhitect Ion Mincu);

⇒ ⇒ bisericile ortodoxe: "Sf. Gheorghe", cu picturi de N. Toniza

(1911) şi de rit vechi, bulgară (1890);

⇒ ⇒ Moscheea Mare (1910), Moscheea Carol I (1912);

⇒ ⇒ Geamia Hunchiar (1868), stil maur;

⇒ ⇒ Sinagoga (1911);

⇒ ⇒ Templul evreiesc, tip bazilică (1908);

⇒ ⇒ biserica greacă "Metamorphosis (1868);

⇒ ⇒ biserica armenească (1880);

• • în municipiul Mangalia - geamia Esmahan Sultan (1590)

⇒ ⇒ biserica ortodoxă "Sf. Gheorghe" (1929);

⇒ ⇒ Techirghiol - schitul "Sf. Maria" (1928);

• • în oraşul Basarabi - complexul monastic rupestru, în stânci de

calcar, alcătuit din şase bisericuţe (sec. IX-X), biserica de zid ortodoxă,

"Naşterea Maicii Domnului" (1906);

• • în oraşul Cernavodă - biserica de zid "Sf. Împăraţi Constantin şi

Elena" (1895);

• • comuna Ostrov - Mănăstirea Dervent "Cuvioasa Paraschiva"

(1936, ridicată pe ruinele unei mănăstiri din sec. al XII-lea);

• • comuna Ioan Corvin - Mănăstirea "Peştera Sf. Andrei" (1991)-

amenajată în peştera unde Sf. Andrei a propovăduit creştinismul.

c) Monumente şi ansambluri de arhitectură civilă

• • în Constanţa: clădirea fostei primării, azi muzeu (1896), Farul vechi

(1861), Clădirea Cazinoului (1909), Clădirea Teatrului Elpis (1919),

clădirea Bibliotecii judeţene (1910), vechiul hotel Carol I (1882, arh. Al.

Orăscu), clădirea şcolii vechi, azi muzeu (1893, arh. I. Socolescu),

vechea reşedinţă regală, azi sediul Tribunalului (1912, arh. E.

Lescovar), gara maritimă (1935), danele nr. 6,11,12,17 (1928, 1935,

1915);

• • gara oraşului Basarabi (sec. al XX-lea);

• • centrul vechi al oraşului Hârşova (1880-1925);

• • în Municipiul Mangalia: Casa Murad Gali (1906), baia turcească (sf.

sec. al XIX-lea), seminarul musulman (începutul sec. al XX-lea), casa

Hagi Smail Memet (sf. sec. al XVIII-lea şi al XIX-lea).

d) Muzee, case memoriale

• • în municipiul Constanţa: statuia poetului Ovidiu (1887, sculptor Et.

Ferrari), Muzeul de istorie naţională şi arheologie, Edificiul roman cu

mozaic (circa 800 mp), Parcul arheologic, Muzeul de artă, Muzeul de

Artă Populară, Muzeul de istorie militară, Muzeul Marinei, Muzeul

Mării, Muzeul de sculptură "Ion Jalea", Muzeul de Ştiinţe ale Naturii

(inclusiv aquarium, planetarium, observator astronomic, delfinarium);

• • comuna Istria - Muzeul arheologic

• • Mangalia - secţia de arheolgie Callatis

e) Etnografie şi folclor

• • arhitectură populară: Ostrov, Oltina, Negru Vodă;

• • port, obiceiuri specifice minorităţilor: Ciocârlia şi zona Cobadin

(tătari), zona Medgidia, Fântâna Mare (turci), iar pentru etnia română:

zonele Cernavodă, Hârşova, localităţile Ostrov, Oltina, Cobadin ş.a.

• • localităţi rurale tradiţionale: Negru Vodă, Tuzla, Costineşti, 2 Mai.


• • portul vechi şi nou din Constanţa

• • canalul Dunăre - Marea Negră;

• • staţiunile de pe litoral;

• • podgoriile renumite de la Murfatlar, Ostrov, Oltina, Medgidia,

Nazarcea, Hârşova ş.a., cu crame şi centre de degustare a vinurilor;

• • plantaţiile de pomi fructiferi -piersici (Medgidia, Mangalia,

Basarabi), caişi (Nazarcea), cireşi, vişini, meri sau culturile de floarea

soarelui, care oferă peisaje deosebit de atractive.

Judeţul IALOMIŢA Meleagurile ialomiţene, caracterizate de monotonia reliefului şi de

valoarea lor pentru agricultură (zona Bărăganului), beneficiază de puţine

elemente de atracţie turistică, cu excepţia luncilor Dunării, Ialomiţei, a arealelor

lacustre (Amara, Fundata, Strachina) şi urmelor vechi de locuire.

A. Resurse naturale

• • Lunca Ialomiţei, însoţită de lacuri, bălţi şi vegetaţia specifică;

• • Lunca Dunării (între Feteşti şi Hârşova);

• • pădurile Caiafele şi Moroiu;

• • ape minerale (clorurate, sulfuroase, sodice bicarbonatate) şi

nămolurile sapropelice la Amara, Fundata, Strachina.

B. Resurse antropice


a) Vestigii arheologice

• • staţiunile arheologice de la Dridu şi Piscu Crăşanilor - comuna

Balaciu;

• • vestigiile oraşului medieval "Târgul de Floci" (Cetatea de Floci), în

punctul "La mănăstire" - comuna Giurgeni.


• • biserica mănăstirii "Slobozia lui Ionache" (1618, 1634) - Slobozia;

• • bisericile "Sf. Trei Ierarhi" (sec. al XVIII-lea) şi Sf. Ioan Botezătorul"

(1697) din comuna Jilavele;

• • biserica de lemn "Sf. Nicolae" (1746) din comuna Ciulniţa.

c) Muzee, case memoriale

• • casa memorială "Ionel Perlea" din satul Ograda, comuna Bucuc;

• • colecţia muzeală de etnografie din municipiul Slobozia.


• • podul peste Braţul Borcea de la Feteşti al lui Anghel Saligny;

• • podul peste Dunăre de la Giurgeni;

• • staţiunea Băile Amara;

• • culturi de cereale şi de florea soarelui care generează aspecte

peisagistice atractive.

Judeţul BRĂILA Deşi este situat într-o zonă de câmpie, fără forme de relief spectaculoase,

poziţia sa geografică, pe cursul fluviului Dunărea şi la intersecţia fluxurilor

turistice dinspre Moldova spre litoral şi deltă, crează premise favorabile

dezvoltării turismului.


• • cursul Dunării, cu bălţile şi lacurile adiacente;

• • cursul inferior al Siretului, confluenţa cu Dunărea;

• • cursul inferior al Buzăului;

• • numeroase lacuri, unele cu valenţe turistice (Lacul Sărat, Lacul

Câineni, Lacul Jirlău - rezervaţie naturală, Ianca, Lutul Alb ş.a.);

• • vegetaţia forestieră (Pădurea Cameniţa - rezervaţie naturală,

Viişoara) şi de luncă (de-a lungul Dunării şi râurilor Siret, Buzău,

Călmăţui);

• • rezervaţia naturală Insula Mică a Brăilei;

• • Balta Brăilei - de interes cinegetic şi pescuit sportiv.

B. Resurse turistice antropice I. Potenţialul cultural-istoric a) Situri arheologice

• • aşezarea geto-dacă de la Brăiliţa;

• • necropola de la Chişcani.

b) Monumente istorice şi de artă de fcatură religioasă

• • fosta Mănăstire Măxineni (anterior 1637, Matei Basarab), în

reconstrucţie - comuna Măxineni;

• • Bisericile "Sf. Arhangheli" (sec. al XVII-lea), "Sf. Nicolae", "Buna

Vestire" (1872) - municipiul Brăila;

• • Sinagoga Mare (1910) - municipiul Brăila.


• • centrul istoric al oraşului şi orologiu din 1909, Palatul cultural

(1864), "Teatrul "Maria Filotti (sec. al XIX-lea);

• • Clubul NAVROM (1900).

d) Muzee, case memoriale:

• • Muzeul judeţean de istorie cu obiecte geto-dacice - municipiul

Brăila;

• • Casele memoriale "Perpessicius", "Ana Aslan", "Maria Filotti",

"Petre Ştefănescu Goangă" - municpiul Brăila.

e) Etnografie şi folclor

• • localităţi rurale cu valenţe turistice: Gropeni, Ianca;

• • zona etnografică (ţesături de lână, scoarţe, port popular, ocupaţii

tradiţionale) - Corbu Vechi;

• • muzeu de etnografie - comuna Gropeni;


• • staţiunile balneare Lacul Sărat, Movila Miresei, Câineni - Băi;

• • portul Brăila cu gara fluvială;

• • silozul construit de Anghel Saligny - municipiul Brăila;

• • hruba "Pulberăria Nouă" (1814) - municipiul Brăila;

• • faleza Dunării din municipiul Brăila.

Judeţul GALAŢI

Cadrul natural nu oferă elemente spectaculoase, situaţie compensată de

poziţia judeţului, potenţialul antropic şi bineînţeles prezenţa fluviului Dunărea.


• • rezervaţii naturale

⇒ ⇒ dunele de nisip de la Hanul Conachi;

⇒ ⇒ locurile fosilifere Rateş, Bărboşi, Bereşti;

⇒ ⇒ lacurile Vlăscuţa, Pochina;

⇒ ⇒ Ostrovul Prut;

⇒ ⇒ bălţile Potcoava, Talabasca;

⇒ ⇒ pădurile Pogăneşti, Buciumeni, Talasmani, Fundeanu,

Breana-Roşcani, Gârboavele;

⇒ ⇒ lunca joasă a Prutului.

• • cursurile inferioare ale Siretului şi Prutului;

• • fondul cinegetic şi piscicol;

• • Lacul Brateş.

B. Resurse turistice antropice I. Potenţialul cultural-istoric a) situri arheologice

• • castrul şi aşezarea civilă de la Tirighina - Bărboşi

• • vestigiile arheologice de la Poiana Folteşti, Bereşti, Suceveni,

Gavadineşţi.


• • mănăstirile Adam cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" (1652) -

comuna Drăguşeni şi Buciumeni, cu hramul "Sf. Treime" (sec. al XVIII-

lea) - comuna Buciumeni;

• • biserici: "Precista" (1647), Mavromal cu hramul "Adormirea Maicii

Domnului" (1680) "Sf. Gheorghe" (1665), "Intrarea în biserică a Maicii

Domnului" (1790), Sf. Voievozi" (1805), "Sf. Spiridon" (1817), "Sf.

Dumitru" (1649), "Sf. Nicolae" (1845), Catedrala ortodoxă cu hramul

"Sf. Nicolae" (1917) - municipiul Galaţi; bisericile "Sf. Gheorghe"

(1813), "Adormirea Maicii Domnului" (anterior 1809), "Sf. Dumitru"

(1858) din Tecuci.


• • clădirea Palatului Prefecturii (1906, arh. Ion Mincu), clădirea

Palatului de justiţie (1923, arh. Grigore Cerchez), Palatul Navigaţiei

(inginer Anghel Saligny), clădirea Hanului (1882) - municipiul Galaţi


• • Monumentul eroilor ceferişti - Tecuci

• • statuile Mihai Eminescu (1911), Costache Negri (1912) - Galaţi;

• • busturile Al. Ioan Cuza (1883), M. Kogălniceanu (1893), George

Enescu(1956) - Galaţi

e) Muzee, case memoriale

• • Muzeul judeţean cu colecţie arheologică - municipiul Galaţi;

• • Conacul familiei Negri - comuna Costache Negri.


• • centrul de olărit Cudalbi.


• • gara fluvială (1912)

• • faleza Dunării

• • faleza Lacului Brateş

• • podgoriile Nicoreşti, cu centre de degustare şi cramă.

Judeţul TULCEA Condiţiile naturale deosebite create de mirifica Delta Dunării, cel mai tânăr

pământ al ţării, Munţii Măcinului, cei mai vechi munţi din Europa, podgorii vestite,

vechi de sute de ani şi litoralul Mării Negre, cu cel mai fin nisip, formează pe

ansamblu un potenţial turistic specific, inegalabil prin frumuseţea sa.


Cadrul natural ocupă un rol predominant în structura potenţialului turistic,

având un caracter particular, creat de aspectele fizico-geografice ale judeţului.

Principalele elemente de cadru natural cu valoare turistică sunt:

• • aspectele peisagistice ale Munţilor Măcin, vechi, tociţi, cu altitudinea

maximă de 467 m în vârful Ţuţuiatu, interesanţi mai ales datorită vârstei

lor şi a diferenţei de nivel faţă de zona înconjurătoare;

• • reţeaua hidrografică reprezintă o atracţie turistică deosebită prin

fluviul Dunărea şi bălţile sale, la care se adaugă şi râurile interioare

Teliţa, Taiţa, Salva şi Casimcea;

• • condiţiile de climă, prin temperaturi medii de circa 110C, precipitaţii

reduse (sub 500 mm/an), numărul anual de zile însorite, nebulozitatea

redusă, favorizează practicarea turismului în cea mai mare parte a

anului (mai puţin sezonul de iarnă);

• • fondul forestier, în care predomină pădurile mixte de foioase (stejar,

frasin, ulm, tei, carpen), ce îmbogăţesc frumuseţea peisajului în zonele

Babadag, Luncaviţa (rezervaţie naturală), Topolog, Pricopan, Niculiţel

(rezervaţie naturală), constituind în acelaşi timp adăpost pentru

numeroase specii de animale, unele cu valoare cinegetică;

• • speciile faunistice cu valoare cinegetică (mistreţ, căprior, lup, vulpe,

fazan, prepeliţă şi fauna acvatică de pe râurile interioare şi Dunăre,

importantă pentru pescuitul sportiv şi industrial;

• • rezervaţiile naturale de la Turcoaia (Dealul Bujoarelor) şi Agighiol,

Babadag (rezervaţie botanică Korum Tarla, rezervaţie de liliac)

Ciucurova (rezervaţia de liliac);

• • Rezervaţia Biosferei Delta Dunării unică în Europa şi în lume, prin:

⇒ ⇒ originalitatea şi spectaculozitatea peisajului, în care se asociază

terenuri mlăştinoase, suprafeţe acvatice, grinduri marine şi fluviale,

păduri de stejar şi zăvoaie de sălcii şi plop, plaja mării şi dunele de

nisip;

⇒ ⇒ alternanţa zonelor aride cu cele exotice;

⇒ ⇒ o faună bogată, specifică: păsări (circa 280 specii variate ca

origine geografică şi interes ştiinţific), cu valoare estetică şi

cinegetică (lebăda cântătoare, egreta, lebăda mută, marele

cormoran, raţa mandarină, bâtlanul alb, pelicanul, piciorongul,

vulturul cu coadă albă ş,a), fauna piscicolă, cu importanţă ştiinţifică,

economică şi cinegetică (cega, morunul, păstruga, heringul, crapul,

plătica ş,a), fauna pădurilor, de interes cinegetic (vidra, bizamul,

iepurele, mistreţul, vulpea ş.a);

⇒ ⇒ plajele de pe litoralul marin deltaic (de la Sulina la Sfântul

Gheorghe), cu nisip fin şi pantă de imersiune redusă, cu un bioclimat

excitant - solicitant, numărul zilelor cu soare, pe lună, depăşind 12-

19 în sezonul estival;

⇒ ⇒ oglinzile de apă (braţele Dunării, gârlele şi lacurile) care

reprezintă

atât locuri pentru excursii, cât şi căi de acces sau de circulaţie

turistică în deltă;

⇒ ⇒ factorii de climă - favorizează practicarea turismului, de

primăvara până toamna, datorită regimului termic ridicat

(temperatura medie 110C), precipitaţiilor reduse (350 - 400 mm/an),

duratei mari de strălucire soarelui (23.600 ore/an).


Prin poziţia ei geografică, la întretăierea marilor drumuri comerciale,

terestre, marine şi fluviale, Dobrogea a jucat un rol important în istoria civilizaţiei

româneşti, teritoriu prin care au trecut, în ambele sensuri, importante valori de

cultură.


a) Aşezări vechi

• • vestigii ale culturii neolitice: colecţia de oase ale culturii Hamangia,

vestigiile de la Babadag, Nalbant (păstrate în cea mai mare parte în

colecţia de arheologie a Muzeului judeţean;

• • vestigiile cetăţilor traco-getice şi dacice de la Niculiţel (sec.IV-III î.Hr.),

Garvăn (cetatea Dinogetia), Enisala (sec.IX-VII î.Hr.), Movilele Paraipan,

Murighiol, Tulcea, de pe malul lacului Erenciuc;

• • vestigiile cetăţilor romane şi daco-romane de la Măcin (aşezarea

romană "Arrubium), Enisala (castru roman), Isaccea (ruinele cetăţii

romane "Noviodunum"), Topolog, Casimcea, Babadag, fortificaţia

romană de la Topraichioi (monedele şi ceramica descoperite aici datează

din perioada 370-450 d.Hr.), Greci (urmele centrului roman "Trocsmis"),

Mahmudia (fostul "Salsovia", ruinele numite "Cetatea Bisericuţa"), Tulcea

(castrul "Aegyssus"), Nufărul (sarcofage şi monede romane), urmele

zidurilor vechii cetăţi "Libida" din comuna Slava Cercheză, ruinele

marelui castru roman "Troesmis" de lângă comuna Turcoaia;

• • vestigiile cetăţii greceşti de la Chilia Veche (cetatea "Achillea") şi de

la Capul Doloşman (cetatea "Arganum" - analoagă cronologic cu Histria);

• • vestigii ale epocii romano-bizantine: cetatea "Halmyris" (sec. IV-VII)

din municipiul Tulcea, ruinele cetăţii genovezo-bizantine "Heracleea" -

din Enisala.


• • mănăstiri: Mănăstirea Cocoş (1833, refăcută în 1913), Mănăstirea

Celic-Dere (1844) din comuna Frecăţei, Mănăstirea Saon (1846) din

comuna Niculiţel, Mănăstirea Vovidenia (1667) din comuna Slava

Cercheză;

• • biserici: "Sf. Atanasie" (sec. al XII-lea) din comuna Niculiţel, Catedrala

"Sf. Nicolae" (1865) şi Biserica "Sf. Gheorghe", sau "Biserica cu ceas"

(sec. al XIX-lea), din municipiul Tulcea;

• • geamii: geamia cu minaret de la Isaccea (sec. al XVII-lea), geamia de

la Măcin (sec. al XVIII-lea), geamia lui Ali Gazi Paşa (sec. al XVII-lea) din

Babadag, geamia Azizil (sec. al XVII-lea) din Tulcea.


• • în municipiul Tulcea: Liceul "Spiru Haret" (1883), cea mai veche

instituţie de învăţământ secundar din Dogrogea, Biblioteca municipală

(printre cele mai vechi clădiri ale oraşului), Primăria veche, Palatul

paşalelor (1867);

• • în oraşul Sulina: fostul beilic (Palatul administrativ) din oraşul Sulina,

Palatul administrativ al Asociaţiei fluviale a Dunării de Jos (sec.al XIX-

lea) şi farul vechi (1802).


• • în oraşul Tulcea: Monumentul independenţei de pe Colnicul Horei

(1904) ridicat în cinstea războiului pentru independenţă; statuia ecvestră

a lui Mircea cel Bătrân (1972), operă a sculptorului Ion Jalea;

• • bustul dirijorului şi compozitorului George Georgescu din oraşul

Sulina, bustul lui Spiru Haret (sculptor Vasile Chiriachide) din oraşul

Tulcea;.

e) Muzee

• • "Muzeul Dunării" cu secţii de artă, arheologie, ştiinţele naturii şi

etnografie din oraşul Tulcea;

• • Muzeul de artă orientală de la Babadag.

• • case memoriale: Casa memorială "Panait Cerna" din comuna Cerna.


• • arhitectură populară (în care materialele de bază sunt pământul,

stuful, salcia, răchita, chirpici, mai rar lemnul şi piatra) se întâlneşte în

zona lacului Razim, Enisala, Visterna, la Beştepe, Luncaviţa, Garvăn,

Jijila, Revărsarea, Rachelu, Văcăreni, 23 August ş.a.;

• • tehnică populară (mori de vânt) în comuna C.A. Rosetti, Celic-Dere;

• • creaţie artistică populară (port popular, ţesături, cusături, organizarea

interiorului caselor ţărăneşti) la Enisala, Slava Cercheză, Cerna;

• • icoane pe sticlă şi lemn - la Tulcea;

• • ceramică populară în centrele Alba, Dorobanţu, Cârjelari, Luncaviţa;

• • cherhanale specifice zonei Delta Dunării, locul de preparare a

produselor piscicole, puncte de un real interes turistic, se întâlnesc în

localităţile în care ocupaţia de bază a locuitorilor este pescuitul şi anume:

Chilia Veche, Periprava, Tatanir, Mila 23, Gorgova, Sulina, Caraorman,

Roşuleţ, Crişan, Sf. Gheorghe, Enisala, Sarichioi, Gura Portiţei ş.a.;

• • muzee, colecţii muzeale etnografice: casa ţărănească muzeu de la

Enisala; secţia de etnografie a Muzeului Delta Dunării din Tulcea care

deţine circa 4000 de obiecte din meşteşugurile specifice zonei nord-

dobrogene;

• • folclor, manifestări populare tradiţionale: - Festivalul obiceiurilor şi

datinilor de iarnă "Lerui Ler" - în oraşul Tulcea, în luna decembrie, anual.


• • podgoriile şi cramele de la Niculiţel (cunoscute de circa două sute de

ani), Isaccea, Enisala, Zebil, Izvoarele, Beştepe;

• • cherhanalele de la Enisala, Sarichioi, Chilia Veche, Periprava, Mila

23, Sulina, Caraorman, Sf. Gheorghe, Gura Portiţei, Jurilovca;

• • culturile de floarea soarelui, de un aspect peisagistic deosebit.

2.3.3. Formele de turism practicabile Potenţialul turistic al acestui sector generează forme de turism specifice:

♦ ♦ Turismul de circulaţie, dezvoltat pe suportul unor reţele rutiere şi

feroviare:

’ ’ turismul itinerant cu valenţe culturale valorifică trasee

tematice pe obiective specifice zonei;

’ ’ turismul de tranzit este favorizat de existenţa unor drumuri

europene (tronsonul Urziceni - Hârşova - Constanţa al E 60,

tronsonul Galaţi - Brăila - Tulcea - Constanţa, al E 87, cu ieşire

prin punctul de frontieră Vama Veche, spre Bulgaria; tronsonul

Slobozia - Galaţi al E 584, cu punct de frontieră spre Republica

Moldova) şi naţionale, la care se adaugă circulaţia pe Dunăre.

♦ ♦ Turismul ştiinţific se adresează specialiştilor pe probleme legate

de cadru natural şi de mediu (în special în ariile protejate din zonă).

♦ ♦ Turismul de vânătoare şi pescuit sportiv valorifică bogatul

potenţial cinegetic şi piscicol din ariile forestiere, stufăriş şi din apele Dunării.

♦ ♦ Turismul pentru practicarea sporturilor nautice (caiac, canoe,

vele, yahting, agrement nautic) - poate fi utilizat traseul Dunării, braţele şi

canalele sale.

♦ ♦ Turismul rural, cu cazare în gospodăriile localnicilor, valorifică

tradiţii legate de viaţa rurală şi pescuit.

♦ ♦ Turismul uval se poate organiza pe baza existenţei unor podgorii

renumite (Niculiţel, Ostrov, Oltina ş.a.).

♦ ♦ Turismul la sfârşit de săptămână - include mai multe forme de

turism - , pescuitul, vânătoarea şi alte sporturi de agrement şi recreative.

♦ ♦ Turismul de congrese şi reuniuni, practicabil în prezent în

municipiul Tulcea (Casa Corpului Didactic de lângă Hotelul Europolis) pe

probleme legate de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, dar poate fi extins şi în

alte oraşe (Galaţi, Brăila, Cernavodă), pe probleme de mediu, cooperare

transfrontalieră, ş.a.

2.3.4. Probleme de mediu În sectorul Călăraşi - Tulcea, Dunărea este afectată de apele reziduale

deversate de S.C. COMCEH Călăraşi,. SIDERCA Călăraşi, LAFARGE

Medgidia, S.C. CELOHART DONARIS Brăila. Pe de altă parte, aval de

confluenţa cu Ialomiţa, Siret şi Prut, se înregistrează creşteri pentru anumite

substanţe nocive, pe care aceste râuri le acumulează. O altă agresiune asupra

biodiversităţii fluviului o repezintă şi circulaţia fluvială, sitiuaţii critice existând în

aval de marile porturi, prin creşterea rezidurilor petroliere.

Existenţa rezervaţiei Balta Mică a Brăilei, de 17.529 ha, instituită prin

Legea nr. 5/2000, impune măsuri suplimentare de protecţie şi conservare a

biotopului.

CAPITOLUL III

DIRECŢII PRIORITARE PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI

Sectorul românesc al fluviului Dunărea, prin poziţia sa geografică şi

geopolitică, poate să devină, printr-o politică europeană şi amenajări

corespunzătoare, un coridor economic între Europa şi Asia Centrală, un model

de cooperare transfrontalieră şi regională. Dezvoltarea economică a României,

oportunităţile pe care ea le oferă şi consolidarea poziţiei sale politice în Europa,

atrage după sine oficializarea acestui coridor paneuropean, care pe termen scurt

va realiza racordul dintre zona bogată în resurse a Mării Caspice cu piaţa

centrală şi vestică europeană, iar pe termen mediu şi lung conturează o nouă

rută comercială de transporturi care va traversa întreaga zonă continentală

euroasiatică, de la Atlantic la Pacific.

Fluxurile economice şi, implicit, cele turistice, antrenate de cooperarea

transfrontalieră şi europeană, trebuie să se sprijine nu numai pe un cadru juridic

şi instituţional adecvat, dar şi pe o amenajare a teritoriului riveran (sau chiar mai

mult), în condiţiile dezvoltării durabile. Pe de altă parte, crearea zonelor libere

Giurgiu, Constanţa, Basarabi, Brăila, Tulcea şi Sulina, urmate de impactul lor

asupra stimulării dezvoltării economice (fapt dovedit de experinţa internaţională),

deschide noi oportunităţi pentru România, reprezintă un factor de interes şi

atracţie pentru marii investitori. În acelaşi context, organe locale ale

Administraţiei de Stat au întocmit studii care au evidenţiat oportunitatea înfiinţării

unor zone libere şi în alte localităţi din ţară şi anume: Timişoara, Moldova Nouă.

Curtici-Arad, Oradea, Satu Mare, Cristeşti - Iaşi, Medgidia, Cernavodă şi Mihail

Kogălniceanu (ca filială a zonei libere Constanţa). Acestea urmează să fie

aprobate prin hotărări ale guvernului.

Dintre toate formele de cooperare ale ţărilor riverane Dunării, turismul se

detaşează ca o formă prioritară şi de avangardă. În acest context, resursele

naturale şi antropice, bogate şi variate, aferente tronsonului românesc al văii

Dunării constituie argumente incontestabile pentru o dezvoltare susţinută a

activităţii de turism în această zonă, din păcate prea puţin valorificată până în

prezent.

Configuraţia diferită a reliefului şi varietatea potenţialului turistic

evidenţiază forme de turism specifice, posibil de practicat în fiecare sector al

Dunării.

Astfel, în sectorul Baziaş - Porţile de Fier II amenajările turistice vor fi cu

precădere destinate sporturilor nautice, pescuitului sportiv, speoturismului şi

turismului montan în zonele limitrofe.

Sectorul cuprinde o densitate mare a resurselor turistice naturale, care se

bucură de o uimitoare diversitate, dotările turistice urmând să valorifice cât mai

multe dintre acestea.

Al doilea sector, Porţile de Fier II - Călăraşi, străbate zona de câmpie,

fiind un traseu relativ monoton, amenajările turistice urmând a fi punctuale,

concentrându-se în principalele porturi şi centre turistice existente. Accentul se

va pune, de asemenea, pe valorificarea fluviului, şi anume, pe sporturi nautice,

pescuit sportiv şi croaziere pe Dunăre.

Sectorul Călăraşi - Tulcea se bucură de resurse turistice variate, nu de

complexitatea celor prezente în zona defileului Dunării, dar suficient de

interesante pentru a permite amenajări turistice atractive. Formele de turism

generate de aceste resurse sunt sporturile nautice, pescuitul sportiv, turismul

cultural şi religios, turismul uval, croaziere pe Dunăre şi pe canalul Dunăre -

Marea Neagră. De asemenea, se poate avea în vedere dezvoltarea turismului

de congrese şi reuniuni în principalele centre turistice Brăila, Galaţi şi Tulcea.

În plus, pe tot parcursul văii Dunării, se va pune accent şi pe dezvoltarea

unor dotări şi amenajări destinate cu precădere turismului internaţional, dată fiind

tradiţia şi importanţa deosebită a căii fluviale dunărene şi legăturii sale cu ţările

Europei centrale sau ale Orientului Apropiat.

BIBLIOGRAFIE

1. Constantinescu R.,

Sfârlea M.

- Monumente religioase, biserici şi mănăstiri celebre din

România. Ed. Editis, 1994

2. Gâştescu P. - Fluviile terrei. Ed. Sport -Turism, Bucureşti, 1990

3. Ghinea D. - Enciclopedia Geografică a României. Ed.

Enciclopedică,

Bucureşti, 1996

4. Glăvan V.,

Maiorescu G. et. al

- Localităţi ce pot fi dezvoltatate pe baza potenţialului

turistic în zonele de graniţă ale României. ICT,

Bucureşti,

1997

5. Hilt V. - Fluvii, locuri şi oameni. Ed. ştiinţifică şi enciclopedică,

Bucureşti, 1976

6. Marinescu M. - Pe firul Dunării. De la Baziaş la Marea Neagră. Ed.

Meridiane, Bucureşti, 1968

7. Mironescu V.,

Ghiţă M.

- Itinerarii turistice în zona Porţile de Fier. Ed. Sport-

Turism,

Bucureşti, 1975

8. Năstase G. - Cooperarea regională şi transfrontalieră. Practici,

tendinţe,

perspective. Economistul, aprilie, 1998

9. Sencu V.,

Băcănaru I.

- Judeţul Caraş-Severin. Ed. Academiei, RSR,

Bucureşti

10. Sobaru Al.,

Năstase G.,

Avădanei C.

- Artera navigabilă Dunăre - Main - Rhin. Ed.

Economică,

Bucureşti, 1998

11. * * * - Transfrontier cooperation for local and regional

authorities

in Europe. C.E.E. Nr.4, Strassbourg, 1995

12. * * * - La cooperation transfrontaliere dans le cadre de

l'amenagement durable du teritoire en Europe

Centrale.

Nr. 55, 56, Viena, martie - aprilie, 1993

13. * * * - Studiu privind evaluarea potenţialului turistic pentru

PATJ - Judeţul Mehedinţi. ICT, Bucureşti, octombrie,

1997

14. * * * - Pagina Internet a Ministerului Apelor şi Protecţiei

Mediului

valorif potential turistic dunare.pdf

Documents