VALORI CULTURALE DISPĂRUTEÎn ceea ce priveşte patrimoniul construit, valoarea culturală se poate manifesta în nenumărate moduri şi combinaţii, motiv pentru care clădiri, de orice fel, ansambluri, trasee de circulaţie, modul în care sunt conformate parcelele, porţiuni de sate sau de oraşe sau chiar aşezări întregi contribuie în mod esenţial la definirea identităţii noastre, prezintă atribute estetice, sunt de interes tehnic şi/sau se remarcă prin calitatea de a fi rare sau chiar unice. Nu doar vechimea şi frumuseţea sunt caracteristicile ce trebuie luate în considerare, ci numeroase altele, adeseori prezente în ciuda unui aspect modest.

Monumentele istorice – acele exemplare ale patrimoniului construit cu valoare culturală care sunt protejate prin lege – sunt, în mod evident, cele mai semnificative – fie pentru o anume comunitate locală, fie la scara întregii ţări. De aceea, distrugerea, chiar şi numai a unei părţi esenţiale cultural dintr-un monument istoric constituie o pierdere majoră, atât în sens calitativ – fiind vorba de o valoare ridicată – cât şi în sens cantitativ – fiind vorba despre o pierdere care este şi va fi resimţită de mai mult decât un singur individ.

Iar patrimoniul cultural este o resursă neregenerabilă.

17

Ane

xele

Pal

atul

ui Ş

tirbe

i

sfâr

şitu

l sec

olul

ui a

l 19-

lea

str.

Banu

lui n

r. 2

şi s

tr. G

-ral

. Ctin

. Bud

işte

anu

nr. 8

sec

tor 1

Bu

cure

şti

fost

B-II

-m-B

-180

74 ş

i B-II

-m-B

-182

37 (r

eşed

inţa

pro

priu

-zis

ă)

Reşedinţa familiei Ştirbei din Calea Victoriei (la numărul 107), desfăşurată între aceasta şi străzile Banului şi G-ral. C-tin. Budişteanu, a cuprins, alături de locuinţa nobiliară propriu-zisă, construită între 1833 şi 1835, monument istoric de interes naţional şi internaţional (cod B-II-a-A-19860) şi o serie de clădiri anexe.

Dintre acestea din urmă, cele situate înspre strada G-ral. Budişteanu formau aşa numita vinărie: un complex constituit nu doar din pivniţe, ci şi din edificii supraterane în care era prelucrat şi depozitat vinul produs de marile proprietăţi viticole ale familiei şi care era vândut în magazinul existent cândva în faţa locuinţei, sacrificat cu decenii în urmă pentru lărgirea locală a Căii Victoriei.

În schimb, „vinăria” a fost exclusă din Lista Monumentelor Istorice şi demolată în anul 2008 şi, odată cu ea, au dispărut toate dovezile unui anume mod de viaţă care îmbina în felul său utilul cu plăcutul. Reşedinţa Ştirbei din Calea Victoriei a pierdut o componentă esenţială a identităţii sale care a fost şi una semnificativă pentru întregul oraş, acesta fiind singurul ansamblu de acest gen menţinut în centrul Bucureştiului.

VALO

ARI

CU

LTU

RALE

DIS

PĂRU

TE

19

Disparut

3 ca

se c

u pr

ăvăl

ie

sfâr

şitu

l sec

olul

ui a

l 19-

lea

str.

Lips

cani

num

erel

e 30

, 32

şi 3

4

sect

or 3

Bucu

reşt

i

B-II-

m-B

-190

27, r

espe

ctiv

B-II

-m-B

-190

28 ş

i B-II

-m-B

-190

29

Pierderile actuale de valori culturale se adaugă celor înregistrate anterior anului 1990 şi care, dincolo de distrugerile masive efectuate pentru construcţia Casei Poporului (azi Palatul Parlamentului) şi bulevardului Victoria Socialismului (azi bdul. Unirii), au afectat însăşi inima istorică a oraşului.

Pe strada Lipscani, între Smârdan şi Şelari, se află de peste 3 decenii un teren viran, rezultat din dispariţia a 3 clădiri specifice acestei zone. Edificiile, declarate abuziv după cutremurul din anul 1977 ca fiind imposibil de salvat, au fost demolate cu excepţia subsolurilor (mai dificil de eliminat), dar niciodată înlocuite de regimul comunist – dovadă a intenţiilor distructive îndreptate împotriva nucleului identitar comercial.

Din toate aceste motive, deşi deja şterse de pe faţa pământului, cele 3 case cu prăvălii au fost cuprinse în Lista Monumentelor Istorice elaborată în 1992 şi menţinute în cea publicată în 2004. Din păcate, cu excepţia specialiştilor în domeniu, au fost, totuşi, uitate.

VALO

ARE

CU

LTU

RALĂ

DIS

PĂRU

TĂ

21

Disparut

Casă

sf

ârşi

tul s

ecol

ului

al 1

9-le

a

str.

Colţe

i nr.

40

sect

or 3

Bu

cure

şti

B-II-

m-B

-184

65

Demolarea unei clădiri cu valoare culturală nu este doar un act nociv în sine, ci afectează, adeseori, o întreagă stradă sau chiar o porţiune mai mare de ţesut urban.

Situată în centrul oraşului, în vecinătatea inimii istorice care este Lipscănia, dar într-un areal dedicat preponderent locuinţelor şi instituţiilor publice, strada Colţei a avut, în mod firesc, fronturi continue de ambele părţi ale circulaţiei carosabile. Este o zonă cu grad de reprezentare ridicat la scara întregului Bucureşti şi, în consecinţă, se caracterizează atât printr-o ocupare densă a terenului, cât şi printr-o arhitectură de calitate.

Din nefericire, imaginea specifică a întregii străzi este grevată de parcarea amenajată impropriu pe terenul cu numărul poştal 40 care cască un gol până în strada paralelă, numită G-ral. Ion Emanoil Florescu.

23

VALO

ARE

CU

LTU

RALĂ

DIS

PĂRU

TĂ

Disparut

Casă

sfâr

şitu

l sec

. al 1

9-le

a –

prim

a ju

măt

atea

sec

. al 2

0-le

a

str.

Ant

on P

ann

nr. 9

se

ctor

3

Bucu

reşt

i

B-II-

m-B

-193

29

În evidenţa Institutului Naţional al Monumentelor Istorice în ceea ce priveşte monumentele istorice dispărute se află şi terenul viran din strada Anton Pann 9.

Greu încercată de vecinătatea cu bdul. Victoria Socialismului (azi bdul. Unirii) care practic a transformat-o dintr-o circulaţie semnificativă la nivel local într-o fundătură, strada Anton Pann nu a fost una de duzină. În acest sens pledează, de exem-plu, numeroase imagini de ansamblu sau detaliile menţinute pe unele clădiri.

Pe segmentul de N-V însă, toate calităţile menţinute pălesc din cauza terenului viran de la numărul poştal 9, cândva 7-9.

25

VALO

ARE

CU

LTU

RALĂ

DIS

PĂRU

TĂ

Disparut

VALORI CULTURALE DEGRADATEÎn cazul patrimoniului cultural construit, distrugerea – totală sau parţială – a unui monument istoric reprezintă pericolul maxim posibil. Aceasta însă nu înseamnă că degradarea unei valori culturale, majore sau minore, nu înseamnă un pericol comparabil, indiferent de felul în care de produce procesul în cauză.

Mai ales că, din păcate, o clădire sau un ansamblu de edificii sunt mult mai vulnerabile decât pare la prima vedere. Orice gest aflat în dizarmonie cu semnificaţia culturală încorporată într-o zidire poate mutila – uneori în mod ireversibil – echilibrul de valori existente până în momentul respectiv.

Orice parte a patrimoniului construit care are valoare culturală ne determină identitatea, prezintă atribute estetice şi/sau are calitatea de a fi rară sau unică. Indiferent dacă este declarată monument istoric sau nu, orice astfel de componentă a ceea ce am moştenit riscă să sufere în urma celei mai insignifiante intervenţii care desconsideră oricare din aceste caracteristici.

În cele ce urmează sunt prezentate doar câteva din tipurile de agresiuni care periclitează valorile culturale construite – grupate în: situri arheologice – mai puţin expuse dezastrelor cum sunt incendii şi cutremure; clădiri – afectate atât de calamităţi naturale, cât şi de om, precum şi zone protejate – porţiuni de ţesut urban în care, mai mult decât în alte situaţii, se fac simţite problemele aferente spaţiului neconstruit, fie el public sau privat.

27

Vest

igii

arhe

olog

ice

vech

ime

varia

bilă

str.

Gab

rove

ni

s

ecto

r 3

Bucu

reşt

i

B-II-

a-B-

1879

8

Pentru multe dintre caracteristicile ei, întreaga stradă Gabroveni este considerată monument istoric în calitate de ansamblu de arhitectură, constituit în secolele al 19-lea şi al 20-lea.

Dar vestigiile arheologice descoperite cu ocazia lucrărilor de înlocuire a infrastructurii atestă o vechime mai mare şi oferă indicii în ceea ce priveşte traseul iniţial, aşa cum o face zidul curb subteran din partea stângă a prim-planului.Evident, la finalizarea intervenţiilor de modernizare a reţelelor edilitare, patrimoniul arheologic urmează să fie acoperit din nou, pentru a permite desfăşurarea circulaţiei; de aceea, într-un anume fel, ceea ce va mai rămâne după instalarea noii infrastructuri, va fi, din nou, „pierdut”.

Din păcate, în loc să se bucure de şansa unică de a vedea ce şi cum au construit predecesorii noştri, trecătorii şi locatarii au transformat şantierul arheologic în groapă de gunoi.

SITU

RI A

RHEO

LOG

ICE

SITURI ARHEOLOGICE – STARE DE FAPT: LIPSA DELIMITĂRII ŞI A SEMNALIZĂRIIÎn privinţa siturilor arheologice din Bucureşti nu se poate vorbi de dispariţia acestora decât în măsura în care acestea, prin cercetare, suferă implicit şi distrugere.

Din păcate, siturile arheologice din Bucureşti, deşi prezentate foarte vag în Planul Urbanistic General, nu sunt semnali-zate şi nici delimitate în teren prin coordonate geografice. Din aceste motive, siturile cuprinse în Lista Monumentelor Istorice nu beneficiază de o protecţie reală.

În plus, suprapunerea locuirii contemporane peste aceste vestigii determină posibilitatea destul de limitată a cunoaşterii lor, aceasta fiind evidentă în cazul în care există o investiţie ce afectează zonă, şi, prin urmare, trebuie să existe asistenţă arheologică. Din păcate, lipsa de asistenţă arheologică este destul de frecventă, proprietarii de drept nefiind în cunoştinţă de cauză în privinţa legislaţiei în vigoare sau, de multe ori, de rea credinţă.

DEGRAD

ARE

2928

CLĂDIRI ŞI INCENDII ÎN BUCUREŞTIUna dintre explicaţiile numărului redus de clădiri vechi în Bucureşti provine din numărul, pagubele şi locul incendiilor din Bucureşti; în secolele XVII – XIX, de exemplu:

1739 au ars case mari 16, mijlocii 49, mici 77, prăvălii 9, chilii 5; mănăstirea Sf. Sava, biserica de la Colţea şi alte 3 biserici (E. Legrand, Ephemerides Daces, Paris, 1881, p. 185)

1804 s-a iscat foc în tot târgul, activat de vânt au ars 500 – 600 case mari şi mici şi prăvălii (poate chiar peste 2000 după Dionisie Eclisiarhul, Chronograph)

1847, 23 martie, incendiul de Paşte, la amiază focul s-a pornit lângă biserica Sf. Dumitru (aflată în spatele a ceea ce este, în prezent, Muzeul Naţional de Istorie a României) şi a cuprins rapid străzile Lipscani, Şelari şi Franceză, Curtea Veche, Colţea, Sf. Gheorghe, Sf. Vineri, str. Vergului ş.a.

Marele logofăt Ioan Manu, Şeful Poliţiei Capitalei, oferă următoarea sinteză a clădirilor ce au ars la focul din 23 martie 1847 (Vestitorul Românesc, 5 Apr. 1847, p.100):

Case Prăvălii cu etaj Prăvălii fără etaj Hanuri Biserici Zona

130 354 713 16 7 Vopseaua” de Roşu

31 359 75 5 „Vopseaua” de Neagră

130 385 1072 91 12 Total

Şi astăzi focul este unul din principalii duşmani ai patrimoniului construit şi al monumentelor istorice, în special.

Raportul nr. 72334/9 iunie 2006 al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, destinat Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul construit, siturile istorice şi naturale din România, consemnează că între 1995 şi 2008 s-au produs peste 550 incendii la construcţii de cult de diferite confe-siuni, aproximativ 30% dintre acestea producând numeroase pagube.

Incendiile s-au datorat unor cauze de natură tehnică în proporţie de cca 50% şi unor deficienţe de natură organizatorică în proporţie de peste 30%.

Exemple de incendii contemporane cu efecte majore asupra patrimoniului cultural al României sunt cele ce au afec-tat Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” sau, mai recent, Moara lui Assan, Lizeanu / Obor, (mai 2008).

În prezent este teren viran, dar se mai păstrează subsolurile fostelor clădiri.

Ansamblu de clădiri agresat de incendiu.

Moa

ra lu

i Ass

an

18

53

stra

da S

ilozu

lui n

r. 25

sect

or 2

Buc

ureş

ti

B-II-

m-A

-196

92

INCE

ND

II

3130

DEGRADAR

E

Centrul seismic vrâncean şi efectele saleCea mai severă sursă de hazard pentru patrimoniul construit al Bucureştiului o reprezintă marile cutremure moldave, din zona Vrancea.Efectele ultimelor 4 cutremure vrâncene puternice sunt indicate pe scurt în cele ce urmează:

● 1802, intensitatea epicentrală peste 9; cutremurul, foarte adânc, este apreciat ca fiind cel mai puternic cutremur istoric din sursa Vrancea, care a dărâmat o parte din turnul Colţei în Bucureşti şi s-a simţit până la Moscova, Istanbul şi în insulele greceşti;

● 1838 şi 1829, 2 cutremure cu intensitatea epicentrală peste 8; cutremurele au produs victime, au înspăimântat oa-menii, le-au dărâmat casele şi au crăpat zidurile acestora şi au fost consemnate în numeroase documente româneşti şi străine ale vremii cu distrugerile provocate în Bucureşti şi nu numai;

● 1940, magnitudine MG-R

= 7.4, adâncime cca. 140 km; cutremurul a provocat peste 350 victime în România şi prăbuşirea blocului Carlton (cu peste 130 victime) în capitală, cea mai înaltă clădire din beton armat din ţară, cu 11 etaje şi înălţimea de peste 47 m (Fig. 1);academicianul Aurel A. Beleş a publicat în 1941 în „Buletinul Societăţii Politehnice”, precum şi într-o broşură separată, lucrarea intitulată „Cutremurul şi construcţiile”, care pune pentru prima dată diagnosticul vulnerabilităţii seismice extreme a clădirilor înalte din beton armat construite între cele 2 războaie mondiale în centrul Bucureştiului;

● 1977, 4 Martie, magnitudinea MG-R

= 7.2, adâncimea 109 km, distanţa epicentrală faţă de Bucureşti cca. 105 km, cea mai mică distanţă faţă de capitală evaluată instrumental pentru un cutremur vrâncean puternic; cutremurul a cauzat pagube la construcţii de peste 70% din totalul de 2,05 miliarde $, 1977 (valoare ce poate fi actualizată la 6 -7 miliarde $, astăzi); 32 clădiri integral prăbuşite în Bucureşti, din care 29 au fost clădiri înalte din beton armat (sau beton armat şi zidărie de cărămidă) construite înainte de cel de al doilea război mondial;cutremurul a avariat peste 400 de instituţii culturale şi peste 450 spitale (Fig. 2-5);clădiri monumentale din capitală precum: Palatul Telefoanelor, Palatul de Justiţie, Facultatea de Medicină, Primăria, Palatul CFR, Muzeul de Istorie a României, numeroase biserici, şcoli şi clădiri de locuinţe au fost grav avariate; practic întregul fond construit vechi al Bucureştiului, clădiri istorice şi clădiri înalte din beton armat interbelice, numeroase palate ce au ilustrat numele de „micul Paris” dat Bucureştiului „de altădată” au avut de suferit şi se află astăzi pe lista de priorităţi de consolidare.

Explicaţia pentru numărul foarte mare de clădiri înalte prăbuşite în centrul Bucureştiului în 1977 rezultă din:(i) Planul Director de Sistematizare a Capitalei din 1935, care a fixat perimetrul pentru clădirile înalte în centrul oraşului ca în Fig. 6 şi(ii) vulnerabilitatea mare a clădirilor înalte din beton armat construite înainte de război, în absenţa cunoştinţelor de protecţie seismică la vremea când ele au fost ridicate.

Cu toate acestea, din păcate, pentru identitatea culturală, istorică, de arhitectură şi urbanistică a Bucureştiului se demonstrează în prezent, cu succes, că cel mai important contribuitor la pierderea construcţiilor frumoase din zonele protejate ale Bucureştiului este interesul speculativ imobiliar al momentului.

Tabloul de astăzi al Bucureştiului cu (i) demolări rapide, peste noapte, ale clădirilor istorice nedegradate seismic, situ-ate în centrul capitalei şi în zonele rezidenţiale elegante şi nepoluate al oraşului şi cu (ii) zgârie nori care răsar în mod aleator şi dezordonat, deşi aprobaţi de direcţiile de specialitate ale autorităţilor locale şi centrale, pe întreaga suprafaţă a capitalei, inclusiv în zona de protecţie a monumentelor istorice, amestecându-se cu clădiri de joasă înălţime şi creând probleme de circulaţie şi parcare irezolvabile (atât în prezent, cât şi în viitor), este alarmant şi prefigurează o distrugere a Bucureştiului care o va depăşi pe cea din perioada comunistă.Democraţia este un sistem evident şi indiscutabil mai eficient decât dictatura şi este pe cale de a-şi demonstra superi-oritatea şi în politica de demolare a construcţiilor din zonele declarate „protejate” ale Bucureştiului.

În prezent Lista clădirilor expertizate tehnic şi încadrate în clasa 1 de risc seismic de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor cuprinde 392 poziţii / adrese ce pot fi grupate (în % din totalul clădirilor expertizate) după cum urmează:(i) clădiri înalte ≥ P + 9E sub 3% ≥ P + 7E 16%(ii) clădiri joase ≥ P + 4E 57% ≥ P + 1 E 17%.Dintre cele 392 poziţii numai 6 sunt din clasa de importanţă (cf. normativului P100) 2, iar restul din clasele de importanţă 3 (311 clădiri) şi 4 (75 clădiri), reprezentând construcţii comune.

Cele 6 clădiri din clasa 2 de importanţă sunt situate în centrul capitalei pe străzile Franceză (nr. 9), J.L. Calderon (nr. 2), J. Michelet (nr. 2 - 6), Calea Victoriei (nr. 33 - 35) şi bdul. Magheru (nr. 12 - 14 şi nr. 20).

Clădirile înalte (≥ P +9E) interbelice sunt situate tot în centrul capitalei pe Calea Victoriei (nr. 33-35, nr. 95 şi nr. 101 A şi B), bdul. N. Bălcescu (nr. 32 - 34), bdul.Gh. Magheru (nr. 12 - 14), str. I. Brezoianu (nr. 44) şi str. A. Beldiman (nr. 1), iar cele construite după 1945 sunt pe şoseaua Ştefan cel Mare (nr. 33 şi nr. 32), str. Gării de Nord (nr. 6-8) şi Piaţa Romană (nr. 9).

La 10 ani de la iniţierea programului de consolidare pentru construcţiile din clasa 1 de risc seismic, din lista lor în capitală ce avea iniţial 127 de poziţii cu înălţimea construcţiei în general ≥ P + 4E, 19 dintre acestea fiind situate pe Calea Victoriei şi Bulevardele Magheru şi Bălcescu:● 10 clădiri (din care 5 peste P + 7E) sunt complet consolidate;● 6 clădiri (din care 4 peste P + 8E) sunt în consolidare;● 12 clădiri (din care 7 peste P + 7E) au proiectele de consolidare terminate;● 16 clădiri sunt în faza de finalizare a proiectării lucrărilor de consolidare (începute în mai 2008).

Examinarea datelor prezentate pentru clădirile expertizate tehnic în clasa 1 de risc seismic din Bucureşti – clădiri cu „Bulină roşie” (Fig. 7 ) – permite următoarele concluzii:1. scopul iniţial ale programului de expertizare seismică a clădirilor din Bucureşti avariate de cutremurele vrâncene din 1940, 1977 şi 1990 a fost realizarea unei liste de priorităţi de consolidare şi de punere în siguranţă a locatarilor din construcţiile cu probleme grave la structura de rezistenţă a imobilelor;

2. în ultimii ani lista s-a completat cu un număr foarte mare de construcţii joase, având câteva niveluri, în general cu structura din zidărie portantă sau mixtă (zidărie şi beton) şi cu planşee uneori din lemn sau cu profile metalice şi bolţi de cărămidă;aceste construcţii pot fi eventual încadrate în aceeaşi clasă de vulnerabilitate seismică cu cele înalte – de tipul celor prăbuşite în 1977 – dar nu pot fi riguros considerate ca aparţinând aceleiaşi clase de risc seismic şi pentru simplu fapt că pe baza experienţei seismice din 1977 ele generează în cazul unui cutremur major, similar cu cel din 1977, consecinţe umane, economice şi sociale complet diferite de cele ce au fost provocate de prăbuşirea construcţiilor multietajate înalte din beton armat la 4 martie 1977;

3. întrucât peste 50% din lista de construcţii din Bucureşti încadrate în clasa 1 de risc seismic sunt construcţii joase sub P + 4E (17 % fiind construcţii P şi P + 1E) şi întrucât numai 6 construcţii din cele 392 din Listă aparţin clasei de importanţă 2, se poate simplu observa că sensul listei de priorităţi de consolidare seismică a fost deviat spre alte scopuri, neexplicit declarate.

În prezent „bulina roşie” devine o „invitaţie” pentru desfiinţarea a numeroase clădiri introduse în clasa 1 de risc seismic ce sunt situate în zonele din centrul capitalei sau în zonele rezidenţiale din nordul oraşului ş.a. (unde 1 m2 de teren costă între 3000 şi 7000 Euro / m2!).Aceste clădiri au structura de rezistenţă fragilă, din zidărie de cărămidă, uşor de demolat, şi au devenit astfel extrem de „atractive” pentru speculaţiile imobiliare menite să creeze terenul liber pentru viitoarele investiţii în clădiri înalte având 3 până la 8 niveluri peste nivelul general al zonei / cartierului în care se vor împlânta.

3332

Fig. 1. Blocul Carlton înainte de cutremurul din noiembrie 1940

Fig. 2. 4 Martie 1977, Blocul Dunărea

Fig. 3. 4 Martie 1977 Blocul Wilson

3534

Fig. 5. 4 Martie 1977, Biserica Sf. Elefterie din Bucureşti

Fig. 6. Planul director de sistematizare a Bucureştiului din 1935; zonele roşie şi portocalie recomandate pentru clădiri înalte au furnizat majori-tatea colapsurilor în 1977

Fig.7 „Bulina roşie”

Fig. 4. 4 Martie 1977, Facultatea de Medicina, Bucureşti

3736

AGRESIUNI PUR ANTROPICE ASUPRA EDIFICIILOR Alături de calamităţile naturale, mai mult sau mai puţin manipulate de către oameni, aceştia din urmă, urmaşi ai celor cărora le datorăm patrimoniul, sunt, în mod paradoxal, cei mai mari duşmani ai valorilor culturale.

Abandonul, fie din imposibilitatea financiară de a asigura întreţinerea, fie din dorinţa de câştiguri mari şi imediate, exploatarea excesivă, intervenţii simple, dar fundamental greşite, chiar şi din simplă neştiinţă, sunt doar câteva din tipurile de stres la care omul este apt să supună patrimoniul construit în general.

În cazul acelor componente ale acestuia care, dincolo de valorile de utilizare contemporană, reprezintă şi o resursă culturală, orice astfel de stres poate provoca pierderea iremediabilă a unui element identitar, a unor calităţi estetice şi/sau a unei rarităţi sau chiar a unui unicat.

Două clădiri specifice Lipscăniei, a căror decoraţie – până de curând mai bogată decât în aceste imagini – indică localizarea pe strada Franceză, arteră comercială cândva populată de magazine pentru articole de lux, precum ceasuri, bijuterii şi blănuri fine.

După decenii în care nu au fost întreţinute, ci, dimpotrivă, maltratate, ambele clădiri au fost – pe nedrept – aban-donate şi, în consecinţă, în loc să fie restaurate, au fost vandalizate. În plus, cum clădirea de la numărul 36 a fost catalogată drept una vulnerabilă din punct de vedere seismic, şansele ca aceste edificii să fie demolate sunt ridicate.

Inima comercială istorică este pe punctul să piardă 2 componente ce îi conferă identitatea care o determină pe cea a întregului oraş şi care (încă) prezintă calităţi estetice.

Locu

inţe

sfâr

şitu

l sec

olul

ui a

l 19-

lea

str.

Fra

ncez

ă nr

. 34

şi 3

6

se

ctor

3

Buc

ureş

ti

B-II-

m-B

-187

82, r

espe

ctiv

B-II

-m-B

-187

83

ABA

ND

ON

3938

DEGRAD

ARE

Locu

inţă

sfâr

şitu

l sec

olul

ui a

l 19-

lea

Cale

a M

oşilo

r nr.

74

sec

tor 3

Bucu

reşt

i

B-II-

m-B

-192

49

Edificiu specific traseelor comerciale, cu prăvălii la parter şi locuinţe la etaj, a cărui decoraţie – mai restrânsă (dar nu mai săracă) decât cea a edificiilor de pe strada Franceză – indică localizarea pe Calea Moşilor, arteră care, cândva, lega Lipscănia de Târgul Moşilor.

Etajele, nefolosite de ceva vreme, s-au degradat deja în mare măsură, astfel încât, curând, nici parterul nu va mai putea fi folosit.

Una dintre arterele comerciale istorice majore ale oraşului, deja ştirbită prin numeroase dispariţii, riscă să piardă o altă componentă esenţială pentru personalitatea ce (încă) o caracterizează.

ABA

ND

ON

41

DEGRADARE

Locu

inţă

sfâr

şitu

l sec

olul

ui a

l 19-

lea

Cale

a M

oşilo

r nr.

82

sec

tor 3

Bu

cure

şti

B-II-

m-B

-192

49I

Aceeaşi Cale a Moşilor, acelaşi specific iniţial, spaţii comerciale la parter şi locuinţe la etaj – de data aceasta însă cu certitudine cea a proprietarului (şi nu apartamente de închiriat), după cum o dovedeşte arhitectura elaborată şi decoraţia generoasă.

De altfel, gradul de confort ridicat de care s-a bucurat, cândva, această clădire e atestat şi de faptul că, spre deosebire de exemplul anterior, aici accesul în locuinţă se făcea nu direct din stradă, de pe trotuarul îngust şi aglomerat, ci din mica grădină de agrement care preceda intrarea protejată faţă de intemperii printr-un balcon.

Acest edificiu, abordat împreună cu cel de la numărul 74 (prezentat anterior), demonstrează varietatea tipologică a Căii Moşilor şi, în consecinţă, vitalitatea de care aceasta a dat dovadă timp de secole.

ABA

ND

ON

43

DEGRADARE

Fără să fi fost monument istoric, clădirea situată la numărul 8 pe strada I. C. Visarion a fost una dintre componentele valoroase ale monumentului istoric constituit, în calitate de ansamblu de arhitectură, de bulevardul Lascăr Catargiu. Practic o reşedinţă (şi nu o simplă locuinţă, în ciuda dimensiunilor) – demnă de o arteră rezidenţială majoră, clădirea marca în mod fericit intersecţia celor 2 căi de circulaţie.

Nefiind utilizată, locuinţa a suferit cel puţin un incendiu şi o inundaţie, fiind foarte probabil şi vandalizată.

În numai 10 ani, între 1998 şi 2008, perioadă în care oraşul nu a fost lovit de nici un dezastru natural, în plină zonă centrală, a fost distrus un element identitar, cu certe calităţi estetice, atât în sine, cât şi pentru vecinătăţile sale.

Locu

inţă

sfâr

şitu

l sec

olul

ui a

l 19-

lea

str.

I. C.

Vis

ario

n nr

. 8

sect

or 1

Bu

cure

şti

com

pone

ntă

a m

onum

entu

lui i

stor

ic „B

ulev

ardu

l Las

căr C

atar

giu”

: B-II

-a-B

-183

28I

ABA

ND

ON

45

DEGRADARE

Deşi nu pare la prima vedere, pentru o clădire un pericol chiar mai mare decât absenţa unei utilizări permanente (care îi asigură întreţinerea curentă) poate fi un şantier început, dar nefinalizat – uneori timp de ani.

Un astfel de edificiu este ca un pacient lăsat deschis pe masa de operaţie şi în cazul în care este vorba şi de valoare culturală, şansele de recuperare sunt cu atât mai reduse.

Supus unui astfel de tratament, imobilul aflat la intersecţia dintre bulevardulNicolae Bălcescu şi strada Ion Câmpineanu suferă şi, împreună cu el, suferă întreaga zonă a Universităţii.

Imob

il de

rapo

rt

19

20

str.

Ion

Câm

pine

anu

nr. 2

se

ctor

1

Bucu

reşt

i

B-II-

m-B

-184

20

NEG

LIJA

RE

47

DEGRADAR

E

Dacă un şantier început şi nefinalizat reprezintă, pentru orice clădire, un pericol chiar mai mare decât absenţa unei folosiri permanente (care asigură întreţinerea curentă), edificiile sunt afectate şi de utilizări excesive.

În imaginea de epocă din partea superioară, este vizibilă arhitectura aflată pe colţul de NE al intersecţiei dintre bul-evardul Gheorghe Magheru şi strada C. A. Rosetti – o arhitectură pe care, probabil, doar puţini dintre bucureştenii de azi o cunosc, ea fiind de mulţi ani ascunsă de reclame supradimensionate. Probabil că dacă acestea ar fi înlocuite mai des, mulţi nici nu ar mai recunoaşte intersecţia.

În orice caz, din imaginea urbană a dispărut un reper esenţial a ceea ce a însemnat perioada interbelică în Bucureşti – perioadă pentru care bulevardul Magheru şi clădirile sale au reprezentat vârful de lance al modernizării specifice acelei vremi.

Imob

il de

rapo

rt ş

i cin

emat

ogra

ful S

cala

perio

ada

inte

rbel

ică

bd. N

icol

ae B

ălce

scu

nr. 2

-4,

6

se

ctor

1

Bucu

reşt

i

com

pone

nte

ale

mon

umen

tulu

i ist

oric

„Bdu

l. G

-ral

Gh.

Mag

heru

”: B-

II-a-

A-1

9113

MA

NIP

ULA

RE P

RIN

UTI

LIZA

RE E

XCES

IVĂ

49

DEGRAD

ARE

Intervenţii impropriiAbandonul, neglijarea şi utilizarea excesivă sunt doar 3 moduri de agresare a patrimoniului construit – prin care, evident, acolo unde există, este afectată şi valoarea culturală.

În plus, aceasta este periclitată şi de orice alt fel de intervenţie improprie, indiferent dacă este vorba despre una consistentă, precum extinderile, sau una minoră, precum schimbarea detaliilor sau a compoziţiei de culoare. De asemeni, resursa culturală suferă şi atunci când se modifică fără discernământ vecinătatea imediată, indiferent dacă aceasta este reprezentată de vegetaţie, de spaţiul neconstruit, de edificii sau de toate acestea la un loc.

Şi de aceea, practic, lista tipurilor de intervenţii improprii din punctul de vedere al valorii culturale este nelimitată. Din ea, în cele ce urmează, sunt prezentate doar câteva categorii.

Nu orice stil operează cu o decoraţie bogată.

Acesta este şi cazul arhitecturii interbelice de tip funcţionalist, pentru care frumuseţea clădirii nu se bazează pe orna-mente, ci pe puritatea siluetei şi a volumetriei şi pe rafinamentul proporţiilor. Prezentând acest gen de calităţi, astfel de clădiri sunt extrem de sensibile faţă de orice tip de intervenţie şi cu atât mai mult faţă de extinderi.

Faţă de delicateţea şi claritatea edificiului iniţial, noul acces – poate necesar din punctul de vedere al funcţionării – se prezintă ca o excrescenţă, din cauza formei curbe, complet străină faţă de arhitectura iniţială. În plus, este realizat din sticlă şi dispus într-o zonă în care arhitectul din perioada interbelică a prevăzut o suprafaţă opacă, ca element de departajare evident între sala de lectură, ce trebuie inundată de lumină şi este deci vitrată, şi partea de depozite de carte care, dimpotrivă, trebuie ferită de razele soarelui. Noul acces, îmbrăcat practic integral în sticlă, anulează ideea din proiectul iniţial şi bruiază modul în care trebuie înţeleasă clădirea.

Bibl

iote

ca A

cade

mie

i Rom

âne

1935

-193

7

Cale

a Vi

ctor

iei 1

21-1

27

sect

or 1

Bu

cure

şti

B-II-

m-A

-198

66.0

2, c

ompo

nent

ă a

mon

umen

tulu

i ist

oric

„Aca

dem

ia R

omân

ă”: B

-II-m

-A-1

9866

MU

TILA

RE P

RIN

EXT

IND

ERE

5150

DEGRADARE

Spitalul P.T.T.R. este una din clădirile cu caracter de reprezentare care îşi găseşte locul în Lipscănie după incendiul devastator din anul 1847 şi pe care o înnobilează cu prezenţa sa.

Calitatea acestei prezenţe este determinată în mare măsură de coerenţa de care dă dovadă edificiul în raport cu stilul căruia îi aparţine – o reluare istoristă a clasicismului regal francez din secolul al 17-lea. Din acest punct de vedere esenţial este, între altele, modul în care sunt ierarhizate componentele ce formează volumul construit care, la rândul lui, depinde, în cazul de faţă şi de acoperiş. Imaginea de epocă indică limpede existenţa unui accent vertical dispus pe axul de simetrie al faţadei care este însă subordonat părţii de colţ, mai înaltă, şi deci aptă să semnaleze şi intersecţia celor 2 străzi. În fine, între acoperişul iniţial şi faţade există o armonie perfectă şi în ceea ce priveşte decoraţia.

În prezent, actualul acoperiş, stângaci proporţionat, anulează ierarhia volumului şi este mult prea sărăcăcios în comparaţie cu restul clădirii (chiar dacă tâmplăria iniţială a fost înlocuită cu una simplă până la simplism).

Spita

lul P

.T.T

.R.

sfâ

rşitu

l sec

. al 1

9-le

a, p

rima

jum

ătat

e a

sec.

al 2

0-le

a

Str.

Sfân

tul D

umitr

u nr

. 4

se

ctor

3

Bu

cure

şti

B-II-

m-A

-194

63

DEF

ORM

ARE

PRI

N M

OD

IFIC

ARE

A A

COPE

RIŞU

LUI

53

DEGRAD

ARE

Complet mutilată prin „îmbrăcarea” în materiale termoizolante, această clădire va fi curând pătată de apele pluviale care, în loc să fie îndepărtate pe cât posibil de faţadă, se vor prelinge pe ea, din cauza suprafeţelor nefireşti rezultate din termoizolare.

Mai mult, din cauza îmbrăcării cu un strat nou, relativ gros, edificiul are alte proporţii şi nu mai prezintă nici unul dintre detaliile rafinate specifice arhitecturii interbelice de tip funcţionalist.

În fine, desfigurată fiind, clădirea a devenit o vecinătate nedemnă pentru cele 3 monumente istorice situate pe aceeaşi stradă din centrul oraşului (la numerele: 29 – Casa Ştefan Luchian, cod B-II-m-B-19185, 34 şi 35 – alte 2 clădiri ce datează şi ele de la sfârşitul secolului al 19-lea, cod B-II-m-B-19186, respectiv B-II-m-B-19187).

Imob

il de

rapo

rt

pe

rioad

a in

terb

elic

ă

str.

D. I

. Men

dele

ev n

r. 42

-44

sect

or 1

Bucu

reşt

i

imob

il afl

at în

raza

de

prot

ecţie

a m

onum

ente

lor i

stor

ice

de p

e ac

eeaş

i str

adă,

nr.

29, 3

4, 3

5

MIS

TIFI

CARE

PRI

N T

ERM

OIZ

OLA

RE

55

DEGRADARE

Din cauza lipsei de întreţinere curentă, în anul 1999, medalionul din imagine s-a degradat. A fost „reparat” cu promp-titudine, în acelaşi an, dar numai pentru a fi complet înghiţit de o masă informă de mortar.

Fiind vorba de o parte esenţială a clădirii – dovadă compoziţia elaborată care uneşte balconul cu lucarna şi astfel introduce un accent local vertical – personalitatea întregului edificiu a fost ştirbită.

Şi ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, „ochiul” casei care este format de fereastra respectivă a fost parţial scos şi înlocuit cu

aparatul de climatizare, în timp ce splendida feronerie a balconului a fost acoperită cu o reclamă.

Reşe

dinţ

ă

sfâr

şitu

l sec

. al 1

9-le

a

bd. L

ască

r Cat

argi

u nr

. 6

sect

or 1

Bu

cure

şti

com

pone

ntă

a m

onum

entu

lui i

stor

ic –

ans

ambl

u de

arh

itect

ură „

Bd. L

ască

r Cat

argi

u” B

-II-a

-183

28

DES

FIG

URA

RE P

RIN

MO

DIF

ICA

RE D

E D

ETA

LII

57

DEGRAD

ARE

La prima vedere, cromatica acestei clădiri pare mai puţin nereuşită decât a multor altele, mult mai stridente – într-un oraş, care, prin tradiţie, acolo unde este tencuit, a fost unul alb, crem, gri şi al culorilor liniştite.

Dar arhitectura acestui edificiu nu necesită în nici un fel diferenţierea dintre parter şi etaje – aceasta existând deja prin tratările diferite ale tencuielii, bosată la nivel inferior şi lisă la cele superioare.

La fel, decroşurile centrale ies oricum în evidenţă, astfel încât colorarea lor în portocaliu este perfect inutilă. În schimb, ar fi trebuit subliniaţi pilaştrii angajaţi aflaţi pe colţurile clădirii – elemente care, deşi plate, trebuie să pună în valoare muchiile volumului.

Imob

il de

rapo

rt

sfâr

şitu

l sec

olul

ui a

l 19-

lea

stra

da Io

n Br

ezoi

anu

nr. 3

1

sect

or 1

Bucu

reşt

i

imob

il si

tuat

în im

edia

ta v

ecin

ătat

e a

mon

umen

tulu

i ist

oric

„Gră

dina

Ciş

mig

iu” B

-II-a

-A-1

9655

DEN

ATU

RARE

PRI

N C

ULO

ARE

59

DEGRAD

ARE

Din punctul de vedere al arhitecturii de cult, biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Kreţulescu din Calea Victo-riei este una dintre cele mai semnificative, fiind un exemplu al modului în care au fost îmbinate în mod armonios influenţele de sorginte bizantină cu elemente de detaliu ale arhitecturii brâncoveneşti, precum ancadramentele accesului şi ale ferestrelor.

Acestea din urmă sunt „concurate” de contribuţia secolului al 21-lea: aparatele de climatizare şi unul dintre dispozi-tivele alarmei, toate amplasate pe faţada sudică.

Mai mult, pentru fixarea noilor accesorii, zidăria de cărămidă, îngrijit executată la începutul secolului al 18-lea, restaurată cu atenţie în veacul al 20-lea, a fost în mod brutal distrusă şi, în cazul în care aparatele de climatizare funcţionează, este afectată de apa uzată ce se scurge din ele.

Bise

rica „

Ador

mire

a M

aici

i Dom

nulu

i” –

Kreţ

ules

cu

17

22

Cale

a Vi

ctor

iei n

r. 47

se

ctor

1

Bucu

reşt

i

B-II-

m-A

-198

55

ATA

C PR

IN E

CHIP

AM

ENTE

TEH

NIC

E

61

DEGRAD

ARE

Un edificiu „trăieşte” cu adevărat doar în condiţiile în care, aidoma unei fiinţe, beneficiază de un spaţiu vital adecvat, spaţiu prin care, de altfel, îşi poate manifesta prezenţa pentru a fi percepută pe cale vizuală.

Dar cine doreşte să admire Ateneul Român – şi anume elevaţia sa principală, orientată, firesc, spre axa de reprezen-tare a oraşului care este Calea Victoriei şi precedată, la fel de firesc, de un spaţiu verde – nu poate să o facă din cauza numeroasele componente de echipament tehnic.

Printre acestea, în mod paradoxal, se numără şi corpurile de iluminat arhitectural destinate însuşi Ateneului care, în acest fel, se prezintă, probabil, mai bine pe timp de noapte decât la lumina zilei. Şi, evident, nu sunt de neglijat nici numeroasele cabluri aeriene care „retează” silueta surmontată de cupolă ce constituie una dintre emblemele

oraşului.

Ate

neul

Rom

ân

18

86-1

888

str.

Benj

amin

Fra

nklin

nr.

1-3

sect

or 1

Bucu

reşt

i

B-II-

m-A

-187

89

POLU

ARE

VIZ

UA

LĂ A

SPA

ŢIU

LUI V

ITA

L

63

DEGRADARE

Spaţiul vital necesar unei clădiri poate fi afectat nu doar de elemente de echipament tehnic, ci şi de alte construcţii.

De aceea, cine a apreciat intersecţia dintre străzile Academiei şi Ion Câmpineanu, intersecţie formată, pe partea estică de imobilul Union (în prim plan) şi fostul hotel Negoiu (în plan secund), nu poate fi decât sufocat de clădirea construită de curând, în imediata vecinătate a celui din urmă – adică în zona de protecţie de care acesta ar trebui să se bucure în calitate de monument istoric.

Privită dinspre strada Academiei, alăturarea este cu atât mai dezastruoasă.

Fost

ul h

otel

Neg

oiu

pr

ima

jum

ătat

e a

sec.

al 2

0-le

a

str.

Ion

Câm

pine

anu

nr. 1

6

se

ctor

1

Bu

cure

şti

B-II-

m-B

-184

21

ASF

IXIE

RE P

RIN

CLĂ

DIR

I ÎN

VEC

INAT

E

65

DEGRAD

ARE

ABUZURI COMISE ASUPRA ZONELOR PROTEJATEO aşezare umană, fie sat sau oraş, este un sistem complex format din mai multe tipuri de componente, dintre care cele mai importante sunt reţeaua de circulaţii, parcelele, clădirile, spaţiul neconstruit şi elementele naturale. Între acestea există şi funcţionează relaţii, unele fiind proiectate, altele născându-se, inevitabil, în mod spontan.

În consecinţă, dincolo de scara unui obiect de arhitectură singular, valoarea culturală se poate manifesta nu doar în şi prin oricare dintre componentele enumerate anterior, ci şi prin interacţiunile dintre ele.

Conform legislaţiei în vigoare, acolo unde se produce acest fenomen este sau ar trebui să fie instituită o aşa-numită „zonă protejată”, care se identifică şi se defineşte prin documentaţii de specialitate, adoptate de consiliul local în cauză.

Un astfel de fragment de ţesut de sat sau de oraş nu trebuie să cuprindă neapărat monumente istorice. Resursa culturală poate să rezulte şi din cumularea unui număr mai ridicat de elemente care, fără să fie de excepţie, prin cantitate şi prin relaţiile dintre ele, determină identitatea culturală şi/sau prezenţa unor atribute estetice sau de interes tehnic şi/sau constituie unicate.

Fiind situată între Piaţa Amzei, bdul. Magheru, Ateneul Român şi Calea Victoriei, strada Georges Clemenceau a fost, firesc, ocupată iniţial de reşedinţe. Majoritatea acestora s-au menţinut până în prezent pe frontul vestic al traseului de circulaţie. Frontul de E, mai apropiat de axa majoră interbelică, a suportat densificarea specifică perioadei interbelice – cu o excepţie: imobilul cu numărul poştal 8-10, situat în capătul nordic al străzii, la intersecţia ei cuGeorge Enescu.

Fără să fie neapărat o clădire de excepţie, edificiul în cauză nu avea motive să fie declarat monument istoric – mai ales că, fiind cuprins într-o zonă protejată, teoretic, nu ar fi trebuit să dispară. Cu toate acestea, probabil din cauza presiunilor de natură imobiliară, frumoasa reşedinţă – singura păstrată pe frontul estic – a fost demolată cu puţin timp în urmă.

Prin dispariţia ei, fosta clădire din Clemenceau 8-10 a luat cu ea o parte din identitatea culturală a zonei protejate nr. 28 „Zona Amzei”, căci nimic nu va putea reface relaţiile pe care le generase în timp şi în spaţiu cu vecinătatea ei imediată.

Reşe

dinţ

ă

sfâr

şitu

l sec

olul

ui a

l 19-

lea

str.

Geo

rges

Cle

men

ceau

nr.

8-10

sect

or 1

Bucu

reşt

i

Zona

pro

teja

tă n

r. 28

„Zo

na A

mze

i – ţe

sut t

radi

ţiona

l difu

z”

DIS

TRU

GER

EA C

OM

PON

ENTE

LOR

VALO

ROA

SE

6766

DEGRAD

ARE

Zona protejată „Amzei” se învecinează direct cu cea cu numărul 4 – „Magheru – bulevard «modernist» care cuprinde şi partea estică a Pieţei Romane. Aici, la numărul 7, se află unul din cei 2 martori care atestă că această parte de oraş a fost una semnificativă şi în secolul al 19-lea.

Mai puţin înaltă decât vecinătăţile realizate ulterior, precum sediul prim al Academiei de Studii Economice sau edificiul cu elemente Art Deco din spatele său, clădirea în cauză formează însă o entitate unitară cu cea de la numărul 8, la rândul ei construită la sfârşitul secolului al 19-lea.

Probabil însă că, din motive imobiliare, cel puţin reşedinţa de la numărul 8 va dispare curând şi, împreună cu ea, parte din istoria acestui centru-reper care este Piaţa Romană.

Reşe

dinţ

ă

sfâr

şitu

l sec

olul

ui a

l 19-

lea

Piaţ

a Ro

man

ă nr

. 7

sect

or 1

Bu

cure

şti

Zona

pro

teja

tă n

r. 28

„Zo

na A

mze

i – ţe

sut t

radi

ţiona

l difu

z”

DIS

TRU

GER

EA C

OM

PON

ENTE

LOR

VALO

ROA

SE

69

DEGRADAR

E

Bulevardul Magheru separă zona protejată 28 „Amzei” de cea cu numărul 34 – Pitar Moş – şi ea caracterizată prin ţesut tradiţional difuz. Este şi firesc: cele 2 părţi de oraş au format, iniţial, una singură, „tăiată” în 2 de axa de moderni-zare N-S, realizată în perioada interbelică, de la Piaţa Universităţii până la Piaţa Romană. În consecinţă, dispariţia unor clădiri semnificative pentru zona „Pitar Moş”, precum cele 2 case gemene din imagine, diminuează resursa culturală nu doar la E de bdul. Magheru, ci şi la V de acesta.

Acest efect este cu atât mai grav cu cât cele 2 zone, unitare din anumite puncte de vedere, se diferenţiază în ceea ce priveşte fondul construit istoric. Zona „Amzei”, mai apropiată de Calea Victoriei, a fost (şi este) ocupată mai degrabă de reşedinţe. În schimb, zona „Pitar Moş” a fost populată în principal de locuinţe obişnuite (dar nu neapărat modeste).

Cum nici un oraş nu e format doar din palate, păstrarea diferitelor tipuri de caracter rezidenţial este esenţială pentru menţinerea şi punerea în valoare a identităţii.

Locu

inţe

gem

ene

sf

ârşi

tul s

ecol

ului

al 1

9-le

a

Str.

Dio

nisi

e Lu

pu n

r. 64

-66

sect

or 1

Bu

cure

şti

Zona

pro

teja

tă n

r. 34

„Zon

a Pi

tar M

oş –

ţesu

t tra

diţio

nal d

ifuz”

DIS

TRU

GER

EA C

OM

PON

ENTE

LOR

VALO

ROA

SE

71

DEGRADARE

Dincolo de faptul că Biserica Armenească din bdul. Carol, numărul 43, este monument istoric, ca şi Biblioteca Armenească (cu care formează un ansamblu), acest imobil face parte din zona protejată cu numărul 5, dedicată bulevardului Carol I. Acesta constituie cea mai veche axă de reprezentare a oraşului pe direcţia E-V, şi se învecinează nemijlocit cu zona protejată cu numărul 39, caracterizată prin ţesut urban difuz.

În acest areal încărcat de valori culturale, construcţia contemporană din imagine distonează prin înălţimea excesivă care, în ciuda anvelopantei de sticlă, pare să strivească ceea ce se află în jurul său.

Mai mult, aceeaşi clădire afectează şi imaginea oferită de bdul. Carol. Astfel, de exemplu, privit dinspre Piaţa Latină, segmentul dintre intersecţia cu Calea Moşilor şi cea cu str. Armand Călinescu este, în raport cu semnificaţia unei axe de reprezentare, caracterizat prin înălţime constantă la cornişă. Această cotă este depăşită copios de edificiul contemporan în cauză care, în plus, fiind aşezat perpendicular pe bdul. Carol sugerează – în mod eronat – că acesta ar fi subordonat străzii Armand Călinescu.

Lâng

ă Bi

seric

a A

rmen

easc

ă

inte

rsec

ţia b

d. C

arol

cu

str.

Arm

and

Călin

escu

sect

or 2

Bucu

reşt

i

Zona

pro

teja

tă n

r. 5

„Car

ol –

bul

evar

d ha

ussm

anni

an”

INSERTII FORTA

TE

DE CLADIRI INAL

TE

INSERTII FORTATE

DE CLADIRI INALTE

INSE

RŢII

FORŢ

ATE

DE

CLĂ

DIR

I ÎN

ALT

E

73

DEGRAD

ARE

Există opinia conform căreia exemplul anterior, constituit de turnul de lângă Biserica Armenească, a generat imitaţii – între care şi construcţia aflată în coasta catedralei Sfântul Iosif.

Dincolo de faptul că (şi) această clădire de cult este monument istoric, întregul areal determinat de intersecţia străzilor Luterană şi Berthelot aparţine zonei protejate cu numărul 16, zonă protejată aferentă Căii Victoriei – care este definită, pe bună dreptate, ca „stradă simbol” a întregului Bucureşti.

La prima vedere, tocmai pentru că este, cultural vorbind, artera principală a oraşului, Calea Victoriei ar trebui să se bucure de prezenţa turnului de lângă catedrala Sfântul Iosif – şi, într-adevăr, deşi nefinalizat, acesta este vizibil, de exemplu, din Piaţa Revoluţiei.

Dar în aria de influenţă a Căii Victoriei aceasta este traseul dominant – şi nu strada Luterană sau strada Berthelot. În consecinţă, de fapt, turnul în cauză nu ar trebui să-şi facă simţită prezenţa în nici un fel în imaginile oferite de Calea Victoriei, lucru uşor de obţinut dacă înălţimea sa ar fi fost mai redusă. În plus, acelaşi turn defavorizează grav şi Biserica Luterană, privită în lungul străzii Ion Câmpineanu, la rândul ei cuprinsă în zona protejată a Căii Victoriei.

Lâng

ă Ca

tedr

ala

Sfân

tul I

osif

inte

rsec

ţia s

trăz

ilor L

uter

ană

şi B

erth

elot

sect

or 1

Bucu

reşt

i

Zona

pro

teja

tă n

r. 16

„Cal

ea V

icto

riei –

str

adă

sim

bol a

ora

şulu

i”

INSE

RŢII

FORŢ

ATE

DE

CLĂ

DIR

I ÎN

ALT

E

75

DEGRADARE

Din păcate, dar inevitabil, impactul negativ al construcţiilor înalte asupra zonelor protejate nu se rezumă doar la imaginile ce se percep din interiorul acestora.

Călătorului ce soseşte în Bucureşti prin Gara de Nord, principala poartă feroviară a oraşului, şi care se îndreaptă pe drumul cel mai scurt – pe strada Polizu – spre Piaţa Victoriei, zona protejată cu numărul 97 i se arată ca în imaginea de faţă.

Nimic nu anunţă şi nu enunţă prezenţa iminentă a resursei culturale, nici măcar clădirea parter care este cea mai veche din cele vizibile de pe parcela McDonald’s. Teoretic, fiind extrem de diferit faţă de tot ceea ce îl înconjoară, prin contrast, acest edificiu ar trebui să indice marginea zonei protejate în cauză. Practic, acest semnal este strivit de turnul din stânga sa care, deci, anihilează manifestarea resursei culturale.

În P

iaţa

Buz

eşti,

la li

mita

ves

tică

a zo

nei p

rote

jate

nr.

97

Piaţ

a Bu

zeşt

i

sect

or 1

Bu

cure

şti

Zona

pro

teja

tă n

r. 97

„Zon

a O

ccid

entu

lui –

ţesu

t tra

diţio

nal d

ifuz”

INSE

RŢII

FORŢ

ATE

DE

CLĂ

DIR

I ÎN

ALT

E

77

DEGRADARE

Înălţimile exagerate nu reprezintă singura modalitate de agresare a zonelor protejate în ceea ce priveşte componen-tele lor semnificative, interacţiunile dintre acestea şi, în consecinţă, valoarea culturală.

Din acest punct de vedere, turnurilor li se alătură ocuparea extremă a parcelei – care schimbă raportul dintre clădiri şi spaţii neconstruite, poate modifica ritmul în care se desfăşoară fronturile stradale şi sufocă literalmente atât imobile de tip tradiţional cât şi domeniul public.

Desigur, toate aceste efecte negative sunt resimţite cu atât mai puternic cu cât şi regimul de înălţime este mai ridicat şi cu cât contrastul faţă de modul istoric de ocupare a terenului este mai puternic – precum în dreptul scuarului care ar trebui să îl onoreze pe I. L. Caragiale.

Pe st

rada

Mar

ia R

oset

ti, la

bus

tul l

ui I.

L. C

arag

iale

Piaţ

a

str.

Mar

ia R

oset

ti nr

. 6

se

ctor

2

Bucu

reşt

i

Zona

pro

teja

tă n

r. 17

„C. A

. Ros

etti

– M

aria

Ros

etti

– Po

pa P

etre

– st

radă

de

ţesu

t tra

diţio

nal m

ajor

ă”

CREŞ

TERE

A E

XCES

IVĂ

A D

ENSI

TĂŢI

I DE

CON

STRU

CŢII

79

DEGRADARE

Toate problemele generate de situaţii ca cea din cazul precedent (str. Maria Rosetti nr. 6) devin acute când construcţiile contemporane ce excedează posibilităţile ţesutului tradiţional de ocupare a terenului se află la distanţe reduse una faţă de alta.

În imagine, elevaţia din dreapta aparţine clădirii din exemplul anterior şi efectul strivitor pe care îl are asupra celor 2 edificii de la sfârşitul secolului al 19-lea este potenţat în mod extrem de construcţia nouă din stânga, aflată pe str. I. L. Caragiale, la numărul 26. Aceasta din urmă nu este neapărat excesiv de înaltă în raport cu cele istorice dar, pentru că ocupă practic întreaga parcelă, este percepută ca extrem de masivă.

În aceste condiţii, practic, cele 2 clădiri care reprezintă componente esenţiale ale resursei culturale din zona protejată cu numărul 17, formată din traseele C. A. Rosetti, Maria Rosetti şi Popa Petre, sunt supuse unei presiuni enorme, atât în ceea ce priveşte modul în care sunt percepute, cât şi din punctul de vedere al speculei imobiliare. Astfel, un întreg nod al zonei protejate în cauză se află în pericol.

La in

ters

ecţia

stră

zilo

r Mar

ia R

oset

ti şi

I. L

. Car

agia

le

str.

I. L.

Car

agia

le n

r. 26

se

ctor

2

Bucu

reşt

i

Zona

pro

teja

tă n

r. 17

„C. A

. Ros

etti

– M

aria

Ros

etti

– Po

pa P

etre

– st

radă

de

ţesu

t tra

diţio

nal m

ajor

ă”

CREŞ

TERE

A E

XCES

IVĂ

A D

ENSI

TĂŢI

I DE

CON

STRU

CŢII

81

DEGRAD

ARE

Din păcate, presiunea pe care construcţiile noi exagerate ca gabarit o exercită asupra valorilor culturale din zonele protejate nu se produce doar în cazul vecinătăţii imediate.

Clădirea istorică din imagine susţine intersecţia dintre străzile Maria Rosetti şi Armenească, fiind situată la numărul poştal 28 de pe cea dintâi – şi, pentru oricine se află în zona protejată respectivă, o astfel de rezolvare de colţ este una firească.

În prezent însă, prestanţa conferită de acest edificiu nodului de circulaţie în cauză este grav atenuată de o construcţie mult prea masivă, amplasată nu pe Maria Rosetti, nici pe Armenească, ci în spate, pe strada Toamnei.

La in

ters

ecţia

stră

zilo

r Mar

ia R

oset

ti şi

Arm

enea

scă

str.

Arm

enea

scă

38 şi

în sp

atel

e să

u, p

e st

r. To

amne

i

sect

or 2

Bu

cure

şti

Zona

pro

teja

tă n

r. 17

„C. A

. Ros

etti

– M

aria

Ros

etti

– Po

pa P

etre

– st

radă

de

ţesu

t tra

diţio

nal m

ajor

ă”

CREŞ

TERE

A E

XCES

IVĂ

A D

ENSI

TĂŢI

I DE

CON

STRU

CŢII

83

DEGRADARE

Una dintre calităţile esenţiale ale oricărei zone protejate rezidă în elementele de identitate culturală, ceea ce presu-pune, desigur, şi că mare parte a fondului construit e formată din clădiri care au fiecare propria personalitate – aflată în armonie cu cea a edificiilor înconjurătoare şi cu cea a întregii zone.

Din acest punct de vedere, istoria a fost extrem de generoasă cu oraşul Bucureşti căci numeroase părţi ale sale se bucură de un echilibru perfect între unitate şi varietate. Cu alte cuvinte, fragmentele urbane respective nu sunt nici complet haotice şi nici complet monotone. Adeseori varietatea este conferită de clădirile istorice ce provin din epoci diferite, fiecare caracterizată prin stilul propriu şi pentru apetenţa pentru anumite materiale de construcţie – inclusiv metalul şi sticla. Dar majoritatea acestor edificii istorice dau dovadă de propria identitate arhitectonică – ceea ce, din păcate, nu se poate afirma despre toate construcţiile recente.

Astfel, în timp ce pe segmentul median al frontului sudic ce aparţine străzii Lipscani, perioada interbelică a ştiut să se integreze în contextul preexistent ei, fără să renunţe la propria personalitate, în capătul de E, edificiul finalizat de curând a abandonat orice element identitar şi se constituie în consecinţă ca o prezenţă străină care afectează întreaga zonă protejată cu numărul 26a ce cuprinde nucleul comercial istoric, precum şi ansamblul de arhitectură declarat monument istoric care este strada Lipscani.

În L

ipsc

ănie

str.

Lips

cani

nr.

90

sect

or 3

Bu

cure

şti

Zona

pro

teja

tă n

r. 26

a „Z

ona

Lips

cani

– n

ucle

ul c

omer

cial

trad

iţion

al”

EDIF

ICII

NO

I LIP

SITE

DE

CALI

TĂŢI

INTR

INSE

CI

85

DEGRAD

ARE

Prezenţa construcţiilor aşa-zis neutre – în fapt lipsite de orice identitate arhitectonică proprie – este cu atât mai nocivă cu cât ţesutul urban istoric înconjurător este mai semnificativ din punct de vedere cultural şi cu cât unul sau mai multe din edificiile învecinate se caracterizează prin personalitate. Uneori, această personalitate a clădirilor is-torice atinge intensitate maximă – aşa cum este cazul sediilor principale ale instituţiilor (de orice tip) care, prin natura lor trebuie să fie unicate.

Este, de exemplu, cazul fostei bănci Marmorosch Blank (ulterior B.R.D.) din strada Doamnei şi, cu certitudine a Băncii Naţionale a României, al cărei corp interbelic este orientat spre acelaşi traseu de circulaţie.

În aceste condiţii, extinderea ei de pe str. E. Carada nr. 9, realizată din sticlă reflectorizantă este, prin absenţa oricărei arhitecturi, complet străină de clădirea pe care s-a presupus că o completează.

Mai mult, fiind situată înspre Banca Naţională a României, extinderea o reflectă şi practic dublează în imaginea urbană o instituţie care este unică, precum şi sediul principal al acesteia, unic la rândul său.

În L

ipsc

ănie

str.

E. C

arad

a nr

. 9

sect

or 3

Bu

cure

şti

Zona

pro

teja

tă n

r. 27

„Zon

a St

avro

pole

os –

nuc

leu

mon

umen

tal”

ţEDIF

ICII

NO

I LIP

SITE

DE

CALI

TĂŢI

INTR

INSE

CI

87

DEGRADAR

E

Esenţial din punctul de vedere al arhitecturii contemporane „neutre” dispusă în zone protejate este şi amplasamentul.

În cazul intersecţiilor, astfel de prezenţe aşezate pe colţ, adică în puncte nodale în ceea ce priveşte modalitatea de percepere a resursei culturale, anihilează identitatea zonei protejate respective pe întreaga arie de vizibilitate definită de toate direcţiile şi sensurile care conduc privirea înspre imobilul în cauză.

O astfel de situaţie se înregistrează în Piaţa Latină, nodul în care se întâlnesc şi se despart bdul. Carol, principala axă E-V a oraşului, Calea Moşilor, una dintre cele mai vechi artere comerciale şi strada Mântuleasa, un reper valabil cel puţin la scară locală. Aici, într-una din poziţiile strategice din punctul de vedere al imaginilor urbane oferite de nu mai puţin de 6 zone protejate, de 4 tipuri diferite, a fost realizată o construcţie „neutră”. Tocmai de aceea, ea este străină de oricare dintre genurile de personalitate convergente spre aceste nod şi nu face decât să atragă în mod inutil atenţia asupra ei însăşi, anihilând orice posibilitate de focalizare a privirii asupra valorilor culturale înconjurătoare.

nr.

1 „Ca

lea

Moş

ilor –

stra

dă c

omer

cial

ă tr

adiţi

onal

ă” /

nr.

5 „Ca

rol –

bul

evar

d ha

usm

anni

an”

nr.

7 „Fe

rdin

and

– bu

leva

rd h

ausm

anni

an” /

nr.

22 „M

ântu

leas

a –

stra

dă d

e ţe

sut t

radi

ţiona

l maj

oră”

;

nr. 3

7 „Zo

na S

fânt

ul Ş

tefa

n –

ţesu

t tra

diţio

nal d

ifuz”

/ n

r. 39

„Zon

a Ar

men

easc

ă –

ţesu

t tra

diţio

nal d

ifuz”

EDIF

ICII

NO

I LIP

SITE

DE

CALI

TĂŢI

INTR

INSE

CI

89

DEGRADARE

Între componentele importante ale unei aşezări umane se numără şi elementele naturale – rod al unor intervenţii planificate sau nu. Într-un oraş printre cele dintâi se află şi scuaruri, grădini sau parcuri publice, destinate atât oxigenării, activităţilor din timpul liber, cât şi funcţiei de reprezentare.

Grădina Icoanei din Bucureşti, cu o istorie suficient de semnificativă pentru a fi declarată monument istoric, este – şi din acest motiv – una dintre componentele cu valoare culturală ale zonei protejate cu numărul 21 care cuprinde aria de influenţă a traseelor Jean-Louis Calderon şi Polonă.

În prezent, colţul de S-E al parcului – deci una dintre imaginile esenţiale pe care Grădina Icoanei o oferă trecătorilor – este ocupat de o construcţie care, în ciuda dimensiunilor reduse, este totuşi prea vizibilă şi, în consecinţă, subminează modul în care spaţiul verde – personajul principal în cazul de faţă – poate fi perceput.

Gră

dina

Icoa

nei

Piaţ

a G

h. C

anta

cuzi

no f.

n.

se

ctor

2

Bucu

reşt

i

Mon

umen

t ist

oric

: B-II

-a-B

-183

01, c

ompo

nent

ă a

zone

i pro

teja

te n

r. 21

„Jea

n-Lo

uis

Cald

eron

–

Polo

nă –

str

adă

de ţe

sut t

radi

ţiona

l maj

oră”

MA

LTRA

TARE

A V

EGET

AŢIE

I

91

DEGRADAR

E

Ca orice spaţiu verde amenajat, Grădina Icoanei este dotată cu o serie de componente artificiale specifice, de la monumente de for public la elemente de mobilier, unele fiind menite să înnobileze prezenţa elementului natural, altele să îl susţină în ceea ce priveşte funcţia de loc destinat petrecerii plăcute a timpului liber.

Din nefericire, atât vegetaţia, cât şi componentele artificiale ale parcului sunt agresate de numeroase echipamente, începând cu „firma”, realizată ca o poartă de intrare, la panouri electrice, dar nu numai.

Utilitatea acestor dotări este, în cele mai multe cazuri, de necontestat, dar modul în care au fost dispuse şi, uneori, aspectul lor, este cel puţin discutabil – căci abuzează atât de grădină, cât şi de relaţia cu restul zonei protejate care o include.

Gră

dina

Icoa

nei

Piaţ

a G

h. C

anta

cuzi

no f.

n.

se

ctor

2

Bucu

reşt

i

Mon

umen

t ist

oric

: B-II

-a-B

-183

01, c

ompo

nent

ă a

zone

i pro

teja

te n

r. 21

„Jea

n-Lo

uis

Cald

eron

– P

olon

ă –

stra

dă d

e ţe

sut t

radi

ţiona

l maj

oră”

MA

LTRA

TARE

A V

EGET

AŢIE

I

93

DEGRADAR

E

Şi atunci când este vorba despre valori culturale, esenţiale nu sunt doar spaţiile verzi publice, ci şi cele private. Acest lucru este cu atât mai important în Bucureşti, un oraş care aparţine acelui tip în care multe părţi se caracterizează (sau s-au caracterizat până de curând) prin alternanţa dintre construit şi vegetal, posibilă graţie fronturilor de străzi discontinue.

În ultimii ani, mare parte din această calitate vitală, atât din punct de vedere igienic şi sanitar, cât şi din punct de vedere cultural s-a pierdut în mare parte. Numeroase grădini şi curţi, din care multe orientate spre spaţiul public şi deci şi în beneficiul acestuia, au fost ocupate de construcţii, betonate sau asfaltate – probabil pentru că astfel sunt mai uşor de întreţinut.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă imobilul situat pe strada Nicolae Iorga, la numărul 8, imobil încă „verde” în anul 2000 şi complet „uscat” în anul 2008, după restaurarea clădirii (altfel de apreciat). Atât casa, cât şi strada au rămas fără protecţia faţă de intemperii, iar zona protejată a pierdut o parte din ceea ce îi conferea un anume caracter.

Pe s

trad

a N

icol

ae Io

rga

str.

Nic

olae

Iorg

a nr

. 8

se

ctor

1

Bucu

reşt

i

zone

i pro

teja

te n

r. 29

„Zon

a N

icol

ae Io

rga

– ţe

sut t

radi

ţiona

l difu

z”

MA

LTRA

TARE

A V

EGET

AŢIE

I

95

DEGRADARE

O componentă fundamentală a mediului construit este spaţiul care nu este ocupat de clădiri. În cazul zonelor protejate acesta nu are doar un simplu rol funcţional (de asigurare a circulaţiei, a iluminării şi ventilării naturale, de adăpostire a dotărilor şi echipamentelor edilitare etc.), ci şi unul esenţial din punct de vedere cultural: în ultimă instanţă, ceea ce permite perceperea, descifrarea şi exploatarea resursei culturale este spaţiul neconstruit, graţie căruia este posibilă vizibilitatea asupra componentelor relevante.

În consecinţă, „vidul” din cadrul ţesutului urban este la fel de important precum traseele de circulaţie, parcelarul, fondul construit şi elementele naturale, iar de calitatea celui dintâi depind condiţiile în care toate celelalte se pot manifesta.

Din acest punct de vedere, situaţia actuală din Bucureşti lasă enorm de dorit – fapt ilustrat, de exemplu, de gradul ridicat în care diverse tipuri de echipamente tehnice au invadat spaţiul neconstruit.

Pe s

trad

a G

eorg

e En

escu

str.

Geo

rge

Enes

cu n

r. 27

se

ctor

1

Bucu

reşt

i

Zona

pro

teja

tă n

r. 28

„Zon

a A

mze

i – ţe

sut t

radi

ţiona

l difu

z”

INVA

DA

REA

SPA

ŢIU

LUI N

ECO

NST

RUIT

CU

ECH

IPA

MEN

TE Ş

I PU

BLIC

ITAT

E

97

DEGRADARE

Alături de rolul funcţional şi de cel referitor la perceperea resursei culturale, în cadrul zonelor protejate, adeseori, spaţiul neconstruit este cel în care se amplasează monumentele de for public, care, frecvent, constituie valori intrin-seci, menite să înnobileze suplimentar mediul care le înconjoară.

Dincolo de valoarea memorială, indiscutabilă în cazul statuii ecvestre a luiMihai Viteazul, ea are (ca şi celelalte sculpturi de la Universitate) şi calităţi artistice remarcabile. Acestea au fost cu certitudine destinate nu doar personalităţii domnitorului, ci şi zonei în care a fost amplasat opera de artă.

Din păcate, ambele scopuri în care au fost concepute şi realizate atributele estetice ale statuii sunt practic anihilate de numeroasele elemente materiale amplasate în imediata vecinătate: indicatoare de circulaţie, cabine telefonice, coşuri de gunoi, un chioşc de vânzare a biletelor de transport în comun, recipiente pentru materiale tipărite gratuite.

În P

iaţa

Uni

vers

ităţii

bd. R

egin

a El

isab

eta,

într

e U

nive

rsita

tea

Bucu

reşt

i şi B

iser

ica

Rusă

se

ctor

3

B

ucur

eşti

Zona

pro

teja

tă n

r. 6

„Elis

abet

a - K

ogăl

nice

anu

– bu

leva

rd h

ausm

anni

an”

INVA

DA

REA

SPA

ŢIU

LUI N

ECO

NST

RUIT

CU

ECH

IPA

MEN

TE Ş

I PU

BLIC

ITAT

E

99

DEGRAD

ARE

Alături de echipamentele urbane (şi de maşini, desigur), un alt element care are o capacitate extrem de ridicată de a polua vizual orice tip de mediu sunt dotările destinate publicităţii.

Într-o zonă protejată această caracteristică a elementelor publicitare este cu atât mai nocivă, cu cât ele nu doar focalizează atenţia asupra lor însele (în acord cu scopul în care au fost create), ci şi acoperă, ascund sau maschează manifestările vizibile ale resursei culturale, indiferent dacă acestea sunt generate de componente tangibile sau de unele imateriale ale ţesutului urban.

Unul din numeroasele exemple – negative – este tratamentul acordat bdului.Lascăr Catargiu, axă rezidenţială de reprezentare, valoroasă nu numai prin fondul construit, ci şi datorită felului în care sunt amplasate clădirile pe parcele şi al modului în care, împreună, se raportează la spaţiul public, inclusiv prin vegetaţia din grădinile de la stradă.

Pe L

ască

r Cat

argi

u

Lasc

ăr C

atar

giu,

fron

tul d

e N

-E

se

ctor

1

Bu

cure

şti

Zona

pro

teja

tă n

r. 12

„Las

căr C

atar

giu

– bu

leva

rd re

zide

nţia

l”

INVA

DA

REA

SPA

ŢIU

LUI N

ECO

NST

RUIT

CU

ECH

IPA

MEN

TE Ş

I PU

BLIC

ITAT

E

101

DEGRADARE

Mai mult decât orice altă porţiune de oraş, o zonă protejată se caracterizează prin acel gen de coerenţă care rezultă din echilibrul dintre elementele care conferă unitate şi cele care conferă varietate. Exemple extrem de sugestive în acest sens sunt parcelările – foste terenuri de dimensiuni mari care au fost împărţite în loturi destinate unor locuinţe şi pentru care s-a stabilit setul unic de reguli referitoare la regimul de construcţie. Din acest motiv, parcelările istorice bucureştene sunt unitare prin felul în care sunt aşezate clădirile pe parcele, precum şi prin gabaritele acestora. În acelaşi timp, varietatea este asigurată de arhitectura diferită de la edificiu la edificiu.

Pe strada Dr. Grigore Mora, stradă cuprinsă în parcelarea Mornand, în mod evident, graţie reglementărilor iniţiale, ma-joritatea locuinţelor sunt izolate pe lot, fiecare fiind practic înconjurată de spaţiu verde. Excepţiile de la această regulă sunt grupate în apropierea intersecţiei cu Calea Dorobanţi, dar şi aici nu sunt lipite una de alta mai mult de două clădiri, astfel încât strada, înecată în verdeaţă, să îşi menţină caracterul specific rezidenţial.

Din păcate, pe frontul nordic, la numerele 21, 23 şi 25, toate aceste calităţi ale zonei au fost anulate. A fost suficient ca noile construcţii de la 23 şi 25 să fie mai late decât prevedeau regulile istorice, astfel încât între ele să nu mai rămână spaţiu suficient pentru vegetaţie. În plus, nefiind o locuinţă, ci o clădire de birouri, edificiul de la numărul 23 este deci unul care, în loc să necesite şi protecţia acordată de arborii de pe trotuar, doreşte să fie cât mai vizibil, astfel încât a produs şi distrugerea plantaţiei de pe domeniul public.

Pe G

rigor

e M

ora

str.

Dr.

Grig

ore

Mor

a nr

ele.

21,

23,

25

sect

or 1

Bucu

reşt

i

Zona

pro

teja

tă n

r. 53

„Mor

nand

– p

arce

lare

regl

emen

tată

”

ABS

ENŢA

VIZ

IUN

II D

E A

NSA

MBL

U

103

DEGRAD

ARE

În alte tipuri de parcelări istorice au fost proiectate iniţial nu doar străzile, loturile şi regulile generale de poziţionare a clădirilor, ci şi acestea din urmă.

Este cazul părţii de Bucureşti cunoscută sub denumirea de Vatra Luminoasă unde arhitecţii perioadei interbelice au conceput mai multe tipuri de edificii astfel încât, prin amplasare inteligentă, să obţină la scara întregului ansamblu va-rietate arhitectonică. Local, fie pe străzi mai scurte, fie pe anumite segmente ale traseelor mai lungi, se repetă acelaşi gen de clădire, astfel încât să existe şi unitatea necesară.

În ultimii ani însă, numeroase locuinţe din Vatra Luminoasă au fost modificate, în toate felurile posibile, fiind ex-tinse, supraetajate sau fiindu-le pur şi simplu schimbate diferite componente sau detalii. În mod vizibil, toate aceste transformări au fost efectuate fără a fi luate în considerare principiile istorice de compunere a parcelării şi, în consecinţă, în absenţa viziunii de ansamblu asupra acestor intervenţii, Vatra Luminoasă este pe cale să piardă calităţile esenţiale din punct de vedere cultural.

Unul din numeroasele exemple elocvente în acest sens se află pe strada Sică Alexandrescu, una din cele menite să asigure local unitatea întregii parcelări, prin clădiri de acelaşi tip. Aici, la numărul poştal 36, locuinţa a fost un pic lăţită, prin adăugarea unei aripi noi, un pic înălţată, de asemeni prin extindere şi în locul simplei copertine ce proteja intra-rea, acum se află un balcon masiv, susţinut de 2 stâlpi. De altfel, şi la locuinţa alăturată, de la numărul 34, accesul a fost modificat grav, prin realizarea unui fel de foişor peste care se află un balcon, la rândul său, absent din proiectul iniţial. Aspectul unitar străzii, esenţial pentru întreaga zonă, a fost înlocuit astfel cu o imagine complet haotică.

Pe S

ică

Ale

xand

resc

u

str.

Sică

Ale

xand

resc

u nr

. 34

şi 3

6

sect

or 2

Bucu

reşt

i

Zona

pro

teja

tă n

r. 46

„Vat

ra L

umin

oasă

– p

arce

lare

regl

emen

tată

”

ABS

ENŢA

VIZ

IUN

II D

E A

NSA

MBL

U

105

DEGRADARE

A gândi oraşul pe bucăţele, parcelă de parcelă, fără a ţine cont de ceea este relevant în jur este, în orice situaţie, o greşeală fundamentală, iar atunci când în acest fel sunt afectate şi valori culturale, eroarea este cu atât mai mare şi ne costă, pe toţi, cu atât mai mult.

Din acest punct de vedere, exemplele anterioare (Grigore Mora şi Sică Alexandrescu) ilustrează situaţiile în care modificări aparent minore ale regulilor referitoare la gabaritul clădirilor sunt apte să anuleze caracteristici fundamen-tale ale unei întregi străzi care, la rândul ei, determină calităţile unei porţiuni urbane mai extinse. Evident, în cazul în care regulile sunt încălcate în mod copios, efectul se face simţit pe o arie cu atât mai largă.

Astfel, construcţia nouă din imediata vecinătate a intersecţiei dintre străzile Academiei şi Ion Câmpineanu, construcţie care sufocă prin prezenţa ei monumentul istoric format din fostul hotel Negoiu, este de natură să mu-tileze şi imaginea pe care o oferă Piaţa Revoluţiei, privită din Calea Victoriei, strada simbol a oraşului

Piaţ

a Re

volu

ţiei

str.

Acad

emie

i nr.

30

sect

or 2

Bu

cure

şti

Zona

pro

teja

tă n

r. 16

„Cal

ea V

icto

riei –

str

adă

sim

bol a

ora

şulu

i”

ABS

ENŢA

VIZ

IUN

II D

E A

NSA

MBL

U

107

DEGRAD

ARE

ŞI TOTUŞI SE POATE ŞI ALTFELA strica, orice, inclusiv o clădire, un ansamblu, o stradă o parte de oraş cu valoare culturală este extrem de simplu, indiferent dacă din ignoranţă, neputinţă sau rea-voinţă. Din nefericire, Bucureştiul suferă deja masiv şi profund din toate aceste motive, în toate felurile cu putinţă.

Privind chiar şi numai cele câteva cazuri din acest volum, s-ar putea considera că a păstra şi a pune în valoare resursa culturală este dificil. Dar nu este deloc aşa. Dovezile există şi chiar dacă nu sunt exemple perfecte ele indică drumul optim pentru atingerea echilibrului dintre conservare şi dezvoltare.

Oraşul Bucureşti încă mai are şanse să adopte această cale.

109

Biblioteca Centrală Universitară, fosta Fundaţiune Universitară Carol I, monument istoric, a fost restaurată şi, cu excepţia unor probleme minore de evacuare a apelor pluviale, prezenţa acestei clădiri unice din toate punctele de vedere este pe măsura axei de reprezentare majore a oraşului care este Calea Victoriei.

Mai mult, edificiul iniţial a primit o aripă nouă, situată pe str. C. A. Rosetti, extrem de reuşită. Fără să fie o copie servilă, extinderea preia cu grijă din liniile de forţă ale arhitecturii istorice, inclusiv în ceea ce priveşte silueta, volumetria şi profilul faţadelor.

Bibl

iote

ca C

entr

ală

Uni

vers

itară

sf

ârşi

tul s

ecol

ului

al 1

9-le

a - 1

914

str.

Dem

I. D

obre

scu

nr. 3

se

ctor

1

Bu

cure

şti

B-II-

m-B

-185

99

CON

SERV

ARE

A Ş

I EXT

IND

EREA

UN

UI M

ON

UM

ENT

ISTO

RIC

111

Fost

a re

şedi

nţă

sfâr

şitu

l sec

olul

ui a

l 19-

lea

str.

Art

hur V

eron

a nr

. 2

sect

or 1

Bu

cure

şti

Zona

pro

teja

tă n

r. 28

„Zon

a A

mze

i – ţe

sut t

radi

ţiona

l difu

z”În zona protejată 28 – „Amzei” – caracterizată prin ţesut tradiţional difuz, stradaNicolae Golescu, situată în spatele Ateneului Român, este una din cele pe care s-au menţinut toate clădirile istorice.

Între acestea se află şi cea care, deşi poziţionată la confluenţa dintre străzile Golescu şi Episcopiei, poartă numărul poştal 2 pe strada Arthur Verona – o modalitate de a menţine memoria traseelor urbane anterioare modernizării interbelice prin bulevardul Magheru. Imobilului în cauză i se poate reproşa doar că nu şi-a ascuns echipamentele de condiţionare a aerului, de exemplu în pod. Dincolo însă de această problemă (de altfel uşor de remediat în viitor), clădirea, deşi nu este monument istoric, a fost restaurată cu destulă grijă, inclusiv în ceea ce priveşte arhitectura de interior.

REST

AU

RARE

A U

NEI

IMO

BIL

SEM

NIF

ICAT

IV P

ENTR

U O

ZO

NĂ

PRO

TEJA

TĂ

113

Spaţiul neconstruit, componentă funcţională esenţială a oricărui oraş şi element estetic fundamental pentru orice parte ce încorporează valori culturale poate fi ocupat şi de altceva decât maşini, echipamente edilitare şi dispozitive destinate publicităţii.

Astfel, pastila verde ce separă sensurile de circulaţie carosabilă pe bulevardulLascăr Catargiu a fost realmente îmbogăţită de curând printr-un aliniament de arbori. Meniţi să mărească suprafaţa oxigenantă a oraşului, noii copaci constituie şi un accesoriu firesc pentru calităţile urbanistice şi arhitecturale ale acestui traseu rezidenţial cu caracter de reprezentare ridicat.

Pe L

ască

r Cat

argi

u

Lasc

ăr C

atar

giu,

fron

tul d

e N

-E

se

ctor

1

Bu

cure

şti

Zona

pro

teja

tă n

r. 12

„Las

căr C

atar

giu

– bu

leva

rd re

zide

nţia

l”

REA

BILI

TARE

A S

PAŢI

ULU

I NEC

ON

STRU

IT

115

Despre trecutul si viitorul acestei carti

Hanna Derer

117

Autorii textelor prof.dr.ing. Dan Lungu, director general, Institutul Naţional al Monumentelor Istorice: cap. „Câteva date despre monumentele istorice din Bucureşti” (paginile 12 şi 13);cap. „Clădiri şi incendii în Bucureşti” (paginile 26 şi 27);cap. „Centrul seismic vrâncean şi efectele sale” (paginile 28-31);

dr. Dana Mihai, director ştiinţific Institutul Naţional al Monumentelor Istorice: cap. „Valori culturale dispărute” (indicarea studiilor de caz, cu excepţia Palatului Ştirbei);subcap. „Situri arheologice” (pagina 23)

Hanna Derer: toate celelalte texte (cu excepţia celor semnate la final)

Autorii imaginilor

Aurora Tărşoagă:pagina 15 - vinăria anterior demolării, ansamblu şi detaliu

Georgel Dumitriu, Institutul Naţional al Monumentelor Istorice:paginile 27, 33 (fig. 7), 41 (imag. din anul 2007), 63 (imag. din timpul demolării), 65, 93

Dan Marin:paginile 15 (Palatul Ştirbei şi vinăria în timpul demolării), 25, 35, 37, 39, 41 (cu excepţia imag. din anul 2007), 43, 45, 47, 49, 51, 53, 55, 57, 59, 61, 67 (imag. din timpul demolării), 75, 77, 79, 81 (construcţia recentă), 87, 89, 91, 95, 97 Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, proiect INCO-CT-2004-509119,„Earthquake Protection of Historical Buildings by Reversible Mixed Technologies” :cap. „Câteva date despre monumentele istorice din Bucureşti” (fig. 1);cap. „Centrul seismic vrâncean şi efectele sale” (fig. 2-5)

Hanna Derer:paginile 14