586. - UNIVERSUL LITER A Ii

C t i t o r i i CONSTANTIN SANDU-ALDEA

(1874 — 1927) Numai uu iubitor al tur t i i şi un adânc

înţelegător al ei poate aprecia valorosul îndemn moral , cu l tu ra l si naţ ional ce s e aduce publ icului şi mai ales t ineretului cetitor prin pioasa deshumare din sghia-burilc ui tăr i i a cti torilor cari au pregăt i t d rumul pe care noua generaţ ie merge cu paşi siguri spre desăvârşire .

Mâna evlavioasă şterge colbul cărţ i lor şi manuscr ise lor u i ta te şi cu emoţie ridică vălul acoperi tor al vieţii celui d ispărut şi — nu de pu ţ ine ori — câte o lacr imă inedită se s trecoară discretă prin desişul genelor.

Bio-bibliografia noas t ră este destul de săracă îu mate r ia lu l necesar reconsti tuiri i unei vieţi şi unei opere : de mul te ori t re­bue să ghiceşti unele da te şi să reînvii t recutul a ju ta t mai mul t de intui ţ ie şi dc bunul simţ ; acolo unde lipseşte do­cumentu l sau cunoaş terea în t âmplă ­toare a d i spăru tu lu i , iubi rea t rebuie să umple golul cu pr isosinţă . De mul te ori însă caracter is t ica operii îţi redă esenţia­lul omului , care se răsfrânge clar ca um­bra unei sălcii în a p a liniştită a lacului .

Nici o operă l i terară nu oglindeşte a tâ t de l impede personal i ta tea au toru lu i ca scrierile lui Sandu-Aldea . Sufletul adânc poetic şi perfect înţelegător — mai 'mu l t pr int r 'o intui ţ ie ex t r em de desvol tată de cât p r in cunoşt inţele ştiinţifice căpă ta t e în ani întregi de studii — a misterelor vie­ţii ce se f r ă m â n t ă sbucniud din „pămân­tul negru şi rodnic" , iubi rea n e ţ ă r m u r i t ă de ţă ran i i munci tor i , chinui ţ i şi speculaţ i de iogofeţii venetici, adevă ra t e lipitori ai moşiilor a renda te , dârzenia , învingerea pr in muncă şi totuşi înf ră ţ i rea cu n a t u r a pe care o cân tă c u m puţ in i au is-but i t — se îna l ţ ă ca o a romă de flori câmpeneşt i d in t re scoarţele cărţ i lor sale.

Copi lul vioiu cu ochii de coloarea ce­rului şi-a legănat întâielc gândur i acolo, în câmpia de l ângă schela cea mare a Brăilei unde a junge — ca un pa r fum de inagheran într 'o noap te l inişt i tă de vară— mireasma sălbatecă a nesfârşi tului Bă­răgan, nestăvi l i ta câmpie , ca lmă şi mis­terioasă pc care dacă ai înţeles-o n'o mai poţi pă răs i .

Şi-a plecat urechea la poveştile de ni­meni înţelese ale p ă m â n t u l u i în care „via­ţa se f r ă m â n t ă în spicele fragede' ' , şi în­drăgost i t peste m ă s u r ă dc aceste mistere ale ţar ini i , le-a s tudia t a tâ t cât au p u t u t fi s tudiate .

„Om al pămân tu lu i , s implu şi na tu r a l era el însuş în pe rsoana Ini fizică, în t ru ­chiparea stepei româneşt i . Marc şi domol, de o linişte care mergea în adâncime, cinstit şi b u n ca rodul brazde i ; totuşi ca­pabi l sufleteşte de încordăr i năprasn ice : aşa cum sunt toţi oamenii de bal tă din câmpia Brăilei.

Te regăsiai în el. Iţi regăsiai toată tra­diţia ta de rasă ; toată plămada ta sufle­tească, Aşa cum se plămădeşte acolo. Nn

există in toată t a ra românească aspect al naturi i mai impresionant şi mai adânc ca acela al Bărăganului : cât poate să alerge ochiul şi dincolo, nesfârşirea: care te cu­pr inde din toate părţ i le , te învălue cald. te d is t ramă. Tu si Bărăganul eşti una : linia tivită a lucruri lor se pierde : comu­nici cu exis tenţa , una singură, trăeşti rea­litatea în resorturi le ei ascunse minţii şi neînţelese decât t răir i i .

...Una cu pămân tu l a fost Sandu-\ ldea al nostru' ' . ')

Bursier al s tatului , bursă câşt igată prin necontestate meri te : a s tudia t în F r an ţ a ap roape trei ani, apoi la Berlin, unde şi-a luat doctora tu l în ştiinţele agricole, tânjeşte d u p ă stepa lui, sbă tându-se între lentaţ iunca de a scrie şi datoria de a se pregăti pent ru examene.

„Mă deştept cu râvna de a scrie o nu­velă şi după câteva ceasuri de muncă încorda tă mă pomenesc gândind : ..uite cu cc fleacuri îmi pierd vremea". Atunci rup tot ce a m scris şi încep a mă ocupa dc şt i inţa mea. Dar a doua zi, a treia zi, se ridică în sufletul meu o adâncă pă­rere de rău pen t ru manuscr isul rupt şi atunci las cartea de ştiinţă ca pe ceva arid. Din cauza acestui neîncetat sbucium iui mă pot î nhăma la o lucrarea mai se­rioasă. Numai eu ştiu cc luptă, c râncenă am dus până mi-am luat teza dc docto­rat". =)

\ r i su l cel mare a or icărui prozator de aşi încerca puter i le cu un roman 1-a ur­mări t ani întregi :

„Fu sunt poate umilul şi r ăbdă to ru l pes­cuitor de per le , care se cufundă în adân­curile măre i şi iess deasupra apei cu mâi-nele goale, cu faţa învineţ i tă .

Dar dece să nu nă lă jeluiesc că, odată şi odată , voi pescui şi cu o per lă cât de mică spre a o dăru i neamului meu. ?" 2 ) .

Nădejdea nu i-a fost zadarnică . „Două neamuri", romanul său, deşi nu s'a pu tu t r idica până la nivelul volumului „Pe dru­mul Bărăganului" \-a răsplă t i t totuşi în­deajuns munca , prin dragostea cu care a fost pr imit .

Moartea l a surpr ins — când p r imă­vara mij ia abur ind pc ogoare — gospo­dăr ind în f runtea „Şcoalci centrale dc a-gr icu l tn ră" dela Herăs t r ău — Bucureşt i— unde depusese o act ivi ta te ştiinţifică egală in va loare celei l i terare.

Ţar inele au pr imi t cu b lândeţe— în t ru e terna linişte — pe cel mai iubit ba rd al lor.

A mur i t sărac , aşa cum moare de obicei ori ce scriitor român şi cu a tâ t mai să rac cu cât era şi profesor cinstit şi conşti in­cios. Aceasta este de alt fel u n a d in t re ca­racterist ici le acestor două categori i de intelectuali : o viaţă de muncă folositoare celor laolaltă trăitori nu poate decât ra­reori asigura un trai îmbelşugat şi —după fnoflfte — mulţumitor familiei rămase.

de TRAI AN IONESCU

D-nul Mihail Sadoveaiiu — la Cameră -şi D-nul I. Bassarubeseu — la Senat — an obţinut d iu rna pe o zi a corpuri lor legiui­toare pentru familia lui Sandu-Aldea. Mai mult . d. Ba.ssarabescu a insistai pentru » pensiune de stat aco ida tă permanent . A-ecsiii ar fi s ingurul mijloc prin care fa­miliile scri i tori lor s a r putea menţine (lupii moartea conducă toru lu i l o r : şi ar li şi un binemeri ta t omagiu efectiv, adus memoriei celor dispări i( i .

In bogata operă l i terară r ăn . i s ă dela Sandu-Aldea — se ras ia lă un colţ al fu­rii româneşt i în loată măreţ ia lui. Câmpia fără de hotare , cu margini le legate de ce­rul a lbur iu , este cân ta tă în t r 'uu stil neîn­t recut cu o măcs t r ie coloristică demnă dc peneluri le celor mai mar i pictori ai noştri,

,Şi în acesta câmpie , cu poala iiuu'ată •în apele clocoti toare ale Dunăr i i — ţăra­nii harnici şi asupr i ţ i , legaţi dc pământ, visând v remur i m i i bune — trâesc într'o a rmonic desăvârş i tă cu na tu ra . Iubirile puternice , ap roape pr imit ive încol(esc <>-dn-tă cu p r imăva ra — se desfăşoară în­tr 'un cadru veşnic nou. veşnic în mişcare, d ă r â m â n d totul în calea lor — mergând până la cr imă. (Pe drumul Bărăganului, Pe Mărgineanca).

l u m e a veneticilor arendaşi , pc care іш-і leagă nimic de p ă m â n t decât lăcomia câş­tigului, ciocnirea înt re interesele lor mes-ciiine şi dârzenia ţă ran i lor asupri ţ i până la umil inţă , ca lvaru l vieţii dc ţară , mono­tonă şi pl ict is i toare, toate sunt prinse cu multă î ndemâna re şi adâncă înţelegere.

In nemărg in i rea stepei, cel ma i bun to­varăş calul , este a tâ t de iubit , încât la moar tea lui s t ăpânu l p lânge ca la că­pătâ iul unu i pr ie ten sincer (Ghiocel) sau îl r ăzbună dacă a fost omorît (Sârgul, Murgul, Sima Baltag, etc.).

Nimeni n'a ştiut să închiege mai bine • decât Sandu-Aldea simfonia luptei dintre om şi p ă m â n t şi a muticei istovitoare dar rodnice ; pc lângă acest merit romanul „Două nenmuri", cu tot tezismul — pre­zintă capitole dc o reală valoare literară, (Invrăjbifi! şi Singură sunt capitole de o gingăşie şi dc o poezie remarcabi lă) .

Rar scrii tor care să picteze cu atâta mă­cstrie — uneori desăvârş i t — natura şi oamenii cu tot complexul lor sufletesc.

„Ostroavele răsă reau negre, tainice în limpozi.şul de ape dar din când în când ; frunzele sălciilor, răsuci te dc câte o gură j de vânt , sclipeau ca şi cum un nesfârşit ' fir de argin t s'ar Гі desfăşurat printre ele şi s'ar fi împlet i t apoi înt r 'o peteală fan­tast ică ce pier ia cât ai clipi din ochi. Şi opele cân tau u n cântec ab ia înţeles, care curgea din undă în undă , t remurând în

1 ) La moartea lui Sanilu-AIdea. — Nac Io-nescu.

'•). Scrisori

UNIVERSUL LITERAR. 58?

frângeri ele lunii.... In ( l e p ă d a r e Du-ärea se învă lu ia în t r ' un nor s t răveziu de amă subţ i re , iar pe lângă lunt re şoap-uşoare se topiau în a rmon ia desăvârşi te i

«işti ce cupr insese toată firea". (Pe (Int­ui Bîiriiganultti). Ce-ar fi p u t u t fi iubirea pen t ru Saiidu-klea decât o floare : „.„floarea e poa te cel mai fui mos sim-il al iubiri i , nu leagăn de peta le fragede mătăsoase, î n l ăun t ru l că rora se nrnm-

zează, se topesc două sexe pent ru zâ-islirea unui rod". (Louisetie). Chiar s tăr i le psihologic? le explică şi le impară eu fluturi , cu ape. răzvrăt i te , la­nd o a rmonioasă legătură în t re suflel natură : ,Am glumit , zise ea zâmbind , si privi­nd rătăci câteva clipe fără să găsească ţintă. Ai fi zis că e un fluture, r a r e [ nevoie să cadă pe o floare. Şi în adevăr privirea ei se opri pe un mda fir înfocat din apropiere" . (Pe '•/ ir WICH). 'amantul bun nu ne creşte numai lira-. .; suntem a tâ t de mul t înfralMi cu dân-

că ne cunoaş te gândur i l e cele mai unse pe cari ni le-ar pu tea oglindi în

minuna te : ,Yoia parcă să-şi aducă aminte de

laşi nu putea, li fulgerase prin minie gând care se cufundase acum în negura mştientiilui. Ea nădă jdu ia însă că şi-l aminti dacă se va uita mereu în pa-it. I se p ă r e a că acest gând va răsări ţărâna rod.iică şi se va deschide îu ei ca o floare din poveşti*'. (Pc Mar­

mura). iu : [Aţi văzut vreodată cum vine záporul \ jnmflă a p a pe sub ghiaţă , o ridică iu

o sparge, năvăleş te pe malur i şi în­că ce i iese în cule. Şi sufletul ei (Cu­lei Erusinicăi) curat , oropsit şi-a rupt irul îngrozitor al desnâdejdei , iar la-lile-i f ierbinţi p icurau acum pc \ io-pe ţ ă r â n a ogorului unde picaseră a-şi a t â t ea şiroaie de sudori şi de la-ţărăneşt i la s t rânsul au ru lu i stors

|el....'' (Fără noroc). poet pu te rn ic , un anal is t îndcmâiin-

|li mai presus de toate un stilist neîn-it, cu o „ ra ră pu te re de a pr inde fără ire a rmon ia d in t re o .sitiiaţiune, o sufletească şi natură'"... ( :<).

[cest poet al p ă m â n t u l u i , acest p i i -a fost şi t rebuia să fie şi un poet [ei, în forţa ei cea mai pr imi t ivă .

№І pe cure l a înţeles mai bine şi l-a cu pu te re e omul pr imi t iv , omul a-

şit din n a t u r ă m â n a t de inst incte lelu-refractar civilizaţiei , normei , regn-

I « . . «eni p â n ă la Sandu-Aldea nu a reu-Цredea un carac te r pr imit iv de talia itrea Cazacii ; ivit în Bărăgan — cré­pit sălbăticie şi în s lugărnicie — dor-Je l ibertate, frecând cutezător peste omeneşti î m b ă t a t de cer şi de ori-

irilc largi , dc care nu se poate des-jdecât p r in moar te , a tunc i când este it. (Pe drumul Bărăganuli). Un su-inecr plin dc avânt şi cu pu te re dc

lui (a. iui Milrea Cazacii) perver-tymica de vagabondaj, rămâne loin si ireofa unei puternice sinteze obiec­te primitivism simpatic". (•'•). jaceiaşi ca rac te r iza re putern ică se ri-

îii „Datoria", unde dezertorul nu­llit de lan ţur i le închisorii şi regalele laie mil i tăr iei , fuge cu o sălbăt icie

^ imnl şi moare pentru libertate :

„Ani fugit, mâi, leat si şase luni dc zile am trăi t ca o fiară să lbatecă : p r in po rum­bii ri, p r in p ă d u r e , p r in bordée părăs i te , pr in şire de puie vechi, pe c â m p . pe unde da Dumnezeu.. . .

....Mă dar eu sunt fiară, mii, f iară nu al tceva : te m ă n â n c !" (Datoria).

Autentic semănător is t — a cutezat totuşi să a tace şi subiecte luate d int r 'o al tă lume pe care o cunoştea mai pu ţ in ; de aceea în această direcţie a reuşit numai part iul . (Fraţi de cruce).

Dacă uncie nuvele ale lui prezintă mici de­fecte (lipsă de uni tate , dc compoziţie, de suficientă mot ivare a desfăşurăr i lor psi­hologice, e l e ) altele se remarcă p r in : „ca­racterizarea cumpănită şi consecventa a pei soiutgiilor, armonizarea naturală din­tre stările lor sufleteşti şi natura exterioa­ra, pater",i de sugesliiine, amploarea şi ni goni ca unica а stilului''. («).

Un serii lor viguros şi un poet de rasă, reprezentant al Bărăganului şi al ţarinii româneşt i , de un t emperament asemănă­tor lui ( ' au s t r a t Hogaş, sălbatecul poet al •.nunţilor : ai e s i ; i a (ost Sandu-Aldea .

TRAI AN IONESCU

Л) Mil.ai; DniKimiii eseu. Convorbiri critico (1UU7. il.'lK. NOU).

1) Viaţa roMfiitvasca (1427. і>ам. 429). F>) С,е»гкс Marinescii. Nuvela în literatura ro-

in.'.neascâ. (i) MMiail I li'.'iivoiiiiruscii, C o u v r i r ) iri critice (a-

II.li 101«. pag. 2 IU).

KOTE BIQ-BCBLIOGRAFICE Constan t in Sandu-Aldea s'a născut la

22 NoemLuie IS?4 în Tichilcşti , un sat si­tuat pe malul Dunăr i i , în j ud . Brăila. (')

Primele î nd rumăr i le căpă tă în satul n a t a l : t e r m i n ă ' î n mod s t ră luci t liceul „N. Rălceseti" (brăi la) şi apoi „Şcoala centra­lă de agr icu l tu ră dela Herăs t r ău" (Bucu­reşti) după care este t r imis ca bursier al s ta tului lu Montpellier, în F ran ţa , unde stă trei fini: s tudiază după aceea, cu proprii le-i mijloace la „ Îna l ta şcoală dc ag r i cu l tu ră" (Berlin), unde-şi ia doc tora tu l în .ştiinţele agricole.

Se în toarce în ţară şi ocupă postul de profesor la „Şcoala cent ra lă de agricul­t u r ă " dela f ie răs t rău ; după câ ţ iva uni este numit director.

A fost bun gospodar, s t răluci t profe­sor şi om de ş t i in ţă : pc lângă bogata sa operă l i terară u dat publici tă ţ i i câteva

studii agricole de mare iniportanjă pen­tru î n v ă ţ ă m â n t u l agricol.

A t r adus din diferite limbi, o serie dc nuvele, romane şi piese de tea t ru , pen­ii u cari io(i iubitorii de l i tera tură bună trebuie să-i fie recunoscători .

Rcv istele la cari au colaborat :

1) Semănătorii! 19(4 (sub pseudonimul Miron Aldea).

2) Luceafărul 1906—1909. 5) Vicijn românească etc.

Cărji publ ica te :

a) L I T E R A ! URA ORIGINALĂ :

t ) 1904 — Drum şi popas — Minerva, Bucureşt i . '

1) Luceafărul literar si artistic. An. I. No. 10— 11. T. Serbănescu.

Drum şi popas. Ed. TI (1908), Minerva Bucureşt i .

Drum şi por as Ed. I şi I I C a r t e a Ro­mânească . Bucureşt i .

2) 1905 — ln urma plugului — Minerva Bucureşt i .

In urma plugului, Ed. 11 (1908) Minerva Bucureşti .

In urma plugului, Ed. I, I I , III, Ca r t ea Românească , Bucureşt i .

5) 1906 — Două neamuri — Minerva, Bucureşti .

Două neamuri, Ed. II i lus t ra tă , Minerva Bucureşti.

Două neamuri. Ed. I, II, I I I si IV Car­tea Românească, Bucureşt i .

4) l<Wb — Pe drumul Bărăganului — ivi inerva, Bucureşti .

Pe drumul Bărăganului. Ed. II (1913), Minerva, Bucureşt i .

Pe drumul Bărăganului. Ed. I, 11, III . Ca r t ea Românească . Bucureşt i .

5) 1910 — Ape mari (nuvele) — Minerva Bucii reşti

6) Ю І 2 — Pe Mârgineancu — Minerva Bii.iiresti.

Pe Mărgineanca. Ed. T. II Car tea IV»-m à neascâ, Bu cu reşti.

7) 1920 — Călugărenii Ed. Pavel S u n i . Bucureşt i .

5) 1922 — Povestiri, 64 pagini alese Car ­tea Românească , Bucureşti .

Nuvele, 87 pagin i alese. Cur tea Româ­nească, Bucureşti .

Ion Măgură 147 pagini alese, Car tea Ro­mânească, Bucureşti .

b) T R A D U C E R I :

1) Andreiem I^eonid — Nuvele. 2) Andreiem Leonid —Guvernatorul —

Minerva I 1J08. 3) Thomson - Făpturi alese. 4) Frank Stevens — Prin Împărăţia fur­

nicilor. ~>) Loti Pierre •— Pescar de islanda —

Minerva 1913. 6) Sudermann Пегтап— Ion Belezâlo-

rui — Tragedie în cinci acte şi un pre lu­diu (Biblioteca pentru toţi — Alcalay) .

?) Ibsen llcnric — Ziua învierii — Epi­log d rama t i c in t ici acte (Biblioteca pen­tru toţi, Alcalay).

c) LUCRĂRI Ş T I I N Ţ I F I C E

1) Scrisori către plugari. 2) Selecfiunea metodic ăa cerealelor şi-

bazele ştiinţifice ale selecţiunei — Bucu­reşti 1907.

3) Stalurile urnii plugar luminat —Căr­ticica l, Bucureşt i 1908.

4) Cunoştinţe elementare de botanică agricolă, pentru cl. I a s e iufer. dc agri­cul tură , Tip. G. A. Lăzărcanu , 1911.

5) Despre semănături — Învăţături pen­tru plugari — Buc. C u l t u r a Naţ ională 1921 cic. ,etc.

D u p ă o. act ivi ta te a tâ t de rodnică, moare la 21 Mart ie 1927 la Bucureşt i , unde n şi fost î nmormân ta t .

Câţ i români i a u dus o floare la mor­mânt ?

TR. I.

Ш - UNIVERSUL LITER Alt

p o e z i e V I C T O R E F T I M I U

R Â N D U N E L E S'a revărsat deodată, din senin Din zări în zări, lumina primăverii Cocori în stol şi rândunele vin Să vadă cum or să'nflorească merii.

Trei rândunele astăzi mi-au picat — Bine-aţi venit ! Ne ştim de astăvară ! — Cirip ! Cirip ! Ce mult mi te-ai schimbat ! îmbătrânişi, de când lipsim din ţară !

— Fireşte, rândunelelor, căci port Un an mai greu pe gândurile roase Un vis pierdui... un bun prieten mort Şi frigul iernii cuibărit în oase.

Voi aţi sburat sub ceruri cari aprind Făclia portocalilor în floare

Şi n'aţi văzut săracii chinuind O biată viaţă'n beznă şi ninsoare.

Voi n'aţi văzut balaurul cumplit Ce peste câmp şi deal, cu lupii urlă Când moare cerşetorul, troenit, Şi geme clopotul de / r /g , în turlă ? !

Acum e ceasul vostru ! Pe câmpii. Speranţa celor mulţi, mijeşte grâul Şi'n văluri mici, în raze argintii Rostogoleşte pietre scumpe, râul.

Bine-aţi venit ! Eu sunt bătrân — şi-apoi i In ciripitul vostru, rândunele S'anină tineri ani şi vise noi Sub coperişul vechi al casei mele !

H Al l -K A I P P O R T R E T

COPILĂRIE

Copilul plânge: Nu-l iubeşte păpuşa... El e un bărbat.

ZADARNICE

Poetul e m o r t ; Acuim e n e i m u i r i t o T . . . . Dar n u mai scrie.

F E M E I A

Ce frumos râde... Şi râsull ei îl ador ; Râde de mine.

Trad. de NICHITA MACEDÓN SKI

1) I nova ţ i e a poeţ i lor j aponez i „ P o u r tua r l ' é loquence" .

I n 17 s i labe ,t<rabueş'te spusă o ideje poet ică.

Tu^mi pari un şcolar nefericit, Rămas într'una repetent în viaţă ! Eşti într'uin om cuiminite travestit, Cu umbrele, ce ţi-tai îmtins pe faţă, Porţi allbe nopţi în plette ; Iar două mari lunete, îţi dau un aer grav, de om preocupat. Ei !... cine nu te ştie, Te vede şi te crede ; Dar nimeni nu-i ca tine Copil adevărai!

VIRGINIA GHEORGHIUl

RESEMNARE Cu pîclă de'nitlmeric noaptea vine Ca o staîie'n pelerină grea Şi suîletul-nămoll de vreme rea — Desfăşoară tristeţi pe căi streine-

Cum nu mai vii, cu gândiri învechit Tîrăsc reliqua visului imens Şi creşte zidul beznii tot mai dens Şi caleia năzuinţii s'a oprit.

jJQitat — olog — cu fruntea uda Aştept să sune glasul izbĂviirir Să nemeretsc pe drumul mîntuiriii Şi Dumnezeu din ceruri să m'audă.

ALEX. ŞENDREA

A M U R G

Se cerne din văzduh uşoară ceaţă, Pe аіре, pe câmpul, şti pe dutmbravă, Tăcerea dură picură din slavă, Pe luncile lipsite de viafă

Prin brazdele uscatte de otavă, A lene vân'tull serii se răsfaţă, De creştetul pădurii se agaiţă, Stăpâna nopţii palidă, bolraavă.

Ard roşii vâlvătăi în depărtai îşi sună grâu-я spicelor oştire, Şi profitând movilele în zare

Conturul lor, în linii vagi şi i Рат uriaşi în mula neclintire, Pe care moartea i-a 'mpieitritt j

[veci, ALEXANDRU BAICULE

UNIVERSUL LITERAR. — 389

N U N T A D I N OB A I A de SĂRMANUL KiLOPŞTOCK

Carul a t recut l inişti t podeaţa şubredă căzut , anevoios şi târz iu . De înţeles s'au măr ind ogorul veseliei p â n ă în luciri le si a i rdra t în b ă t ă t u r ă . O b a b ă s'a u rca t înţeles ei chip, dar cântăre ţ i i tot au mai ostreţelor. Coardele schincesc mai apr ig , în picioare, în car. Cai i s'au opri t , meste- înă l ţa t a nemul ţumi re din umeri i lor des- c.întâtr.rii s t r âng la p iep t viorile înebu-când zăbalele şi ocolind grabnic cur tea , puiat i , p rop t indu-se î n g â n d u r a ţ i de sal- nite, p ă m â n t u l duce vuetul bucur ie i în cu pr iv i rea lor caldă, mare şi lucioasă. câm. Aci li s'au aşezat şi t a r aba , lângă funduri le lui, a d u c â n d de acolo r ă spun-Baba din car, cu mâini le aduse sub cojoc, policioara cu ceaoane. I n stuful lui um- sul mul tumire i . D a r ha ina nunfii, nu şi-a răcnea că t re lume scur t şi î ndemnă to r , hros şi odihni tor , fulgera în înăl ţ imii , un lăsat toată s t ră lucirea , pe umeri i u r ă io -la in tervale repezi, înă l t ând din umer i şi felinar, suit şi coborât d u p ă t rebu in ţă , de rilor. Ei se potr ivesc numa i a smutându-se sucindu-se în şolduri . un şnur ceaprăzăresc , t recut p r in crăci şi pent ru nebunia de a doua zi. Mâine e jo-

Apoi, chir igiul , t r ăgând din b ă t ă t u r ă scos dincolo de u lucă , în t r 'o caelă. Şi s'au cui, mâine se î m b r a c ă în aur şi în frun-carul cu b a b a cea şugubea ţă , a in t ra t în ales două r â n d u r i de nuntaş i . Unul , avea zc, mireasa din Oba ia , mâine au să t r i -coşar, vorbind cu caii. Baba cea cheflie, a ^ necapă b a c r a m u l din ajun, din Sâm- mită stelele fecioarelor în târz ia te , mărge-sărit peste dr icul caru lu i , h ihi ind şi s'a ba ta nunti i — „int imii" , ură tor i i sinceri lele speranţe i . Acum se aşează temelia în-abătut d u p ă o şoproncată , unde sta chir- şi fireşti ai casii", prieteni , rubedeni i şi ceputu lu i fericirei de mâine şi a vieţei cită, a ş t ep tând n u n t a ,o lume streină, a- rude bune , p u r t â n d chi lomanele p â n ă a viitoare. Astăzi şi-au da t m â n a socrii, in­dusă de svonul chefului, t ăcă ind scuipat doua zi, d i r b ă t ă t u r a Stegarului , socru euscrind fericirea p la iur i lor de dincolo şi printre lopefile dinţ i lor şi scă rp inându-se mare şi p â n ă în u luca morii lui Şofărea- c ] e dincoace de Saba r : astăzi s'au în tâ lni t grab nie în urechi , a petrecere . Caru l , dă- nu, ta tăl miresii , socra mic, — şi alt r ând , ; n | j i m i m ă t o r i i , ho tă r înd cu Ocheşcl , sertat, a r ă m a s răsnit , în gu ra coşarului , po rn ind tot din a junu l slujbii^ cununiei , imnuri le prosperăr i i . Astăzi s'au a d u n a t treimi rându-ş i apele de chi l ibar ale j u g u - din p la iur i le Casciorenchi i , bă t ă to r ind pe j n b ă t ă t u r a socrului Stegaru, cătunele lui, profăpi t ca un răgace, pe buza pă - loc petrecerea şi a d u c â n d clondir i le în- r a l . j v o r chiui la alte nunt i şi vor p l im-tulului, în înserarea viorie. In poar tă , t re- coace. în Ulmii, cu ulmii cei înal ţ i , în [ j a „ , a c h i u l a l tor fecioare ; as tăzi se a-mura sfios, ca î n t r ' un zâmbet în l ăc rămat , ceardacu l unde se cocoţase Ocheşel cu şează podina nun ţ i i de mâine — două un şirag dc oţetar i , înşulăr i t i pe b r â u l cu- banda ca să bufnească în toa tă lumea, nunţ i , două b a i a r a m u r i , două culmi de lorat al câmpulu i , dela un parmalflc la voişîa şi benchetu ia la . fericiri ! Baba din cer, b a b a care a t re-altul. s t ropind in t ra rea cu văpa ia holde- Şi a m â n d o u ă r ândur i l e ologite de joc. c u j c e a d ' întâi ghe r l anda porţ i i fecioriei, lor Cea rcănu l cel viu şi gingaş scria pe aveau să dejuge în b ă t ă t u r a unde t re- n pier i t în gloată, topindu-ş i acolo ama-încăperea porţ i lor braşoveneşt i , toa tă spe- buia să stea înfipte în două j imble calde, n l ţ cununie i ei î n m o r m â n t a t ă . Chiotele ranţa şi tot belşugul casii — casa cea lumânăr i l e de nun tă , p â n ă ce s'or scurge e j 5 s

-

a u amestecat cu t ângu i rea viorilor şi nouă în t ă r i t ă pr in n u n t ă . Pe d rumeagu l în mănunch iu l lor de flori, să îmbine toa tă expans iunea consolării ei, t răeş te ambrit de el, avea să se s t recoare ba i r a - t ămbă lău l , c u t r e m u r â n d din temelii O- acum, în cele două s fârcur i cari es o-mul ,în cap cu nuni i şi în coadă cu Gli- baia. b razn ic din nodul test imelului b ă t u t cu joraş nebunu , râsul şi du re rea sa tu lu i . S'au apr ins lumin i p r in colţuri , nebă- jeur i por tocal i i şi ţ in r i tmu l joculu i fier-Bătrâna care sărise peste dr icul căruţ i i , nuite, cl ipind î ngândura t e , ocolind ulciori binte exa l t ând hora , cur tea în t reagă şi nihia de zor în şoproncată , în pâlcul nău - ? j în tâ ln indu-se în pâlcul nun{ii pen t ru a m<oşiilc din j u r ! Un zăb ran i c argint iu , cit al oameni lor aduna ţ i la ţu icăr i t şi la u v z i ves tmântu l să rbă toare i . Pe g u r a por- ţesut din raze de praf şi din raze de lu-bârfit. Cai i . s f ă r â m a u la o pa r te , în mă- filoi- vine omenirea cur ioasă înc l inându-se mină, stă agă ţa t in faţa curţ i i , căzu tă din selele lor p ă t r a t e ,orzul lăptos , dulceag şi în tunelul ote tar i lor şi l ip indu-se apoi de l ampa din salcâm, şi î n ' c a r e t r e m u r ă şi lustruit. Din spre poar tă , s'a aprop ia t un rotocolul bă tă tu r i i , u n d e suspină t inere- piere, toa tă forfoteala. ligan borţos cu gambe tă cafenie, gh ion t im ţoa, se t ângue fecioria şi l ăc rămează bă- Şi zăbran icu l joacă şi el cu lumea, pân -du-se în t r 'o tun ică de roşior, care se dis- t râne ţea . Vin şi feţe necunoscute , feţe ce <ţind dănţu i tor i i şi m u t â n d u ş i v ă p a i a cu trama pe spetele osoase şi trainice^ — n'au înclin nici în mânecă , nici cu nun - lău ta r i i , cu fel inarul şi cu tot t a câmu l Ocheşel l ă u t a r u l pen t ru „ tomnit" , cu cân- taşii. nici cu cei în rud i ţ i cu nun ta , feţe sărbă toare i . In p a r a lui înecăcioasă şi iecul, cu ziua, sau cu n u n t a în t reagă . D in pu r t ând test imelele al tor meleagur i , cu zvăpăia tă , se res t rânge fecioria îngându-spre ceardac , a venit în d r u m u l lui, u n por tur i le a l tor sate, scornite de învră jb i - r a t ă a frumoasei din Oba ia , şi spe ran ţă bătrân alb şi adus de spete, în s t rae de rea cânteculu i şi de svonul că tunelor în î ncă run ţ i t ă a v i teazului din Ulmi. aba tu tun ie , p ă s t r â n d în urzea la lor, s tro- care s'a' adus vo rba de n u n t a din Oba ia— Din lumina as ta n e a s t â m p ă r a t ă , a ple-pii căiţilor, c l ipind mu l ţumi t spre Oche- feţe nedumer i te , u n a l ângă alta, mira te , C a t copi lăr ia şi năde jdea lor ; în scute-şel, apucându -1 de „epoleţ i" şi t r ecând cu uitânclu-se năuce când la jucă tor i , când c e l e ei s t ră luci toare , a aş tep ta t şi s'a ho-el la o par te . D u p ă câ teva şuşueli, l ău ta la bucate le de sub salcâm» supţ i indu-ş i tă r î t urs i ta .

rul a eşit pe sub a rcu l otetar i lor din por t i . buzele a râvnă , t recându-ş i j indui te , de- Şi î n apusu l ei d in noaptea zorilor va pitind îngr i jo ra t a rvuna în tunică , iar getele pe la colţul gurii , vă rându- ş i pa l - avea să 'nceapă d rumul , croind poteca în-omul cu a b a u a cea sbflrlită, s'a abă tu i mele sub subţiori le cojocului şi încreme- chinări i soartei... mulţumit spre pr i spă . In înserarea care nind apoi, aşa, ţepene, u lu i te şi bucu- g, nmplea cu volanele ei calde şi cernite, roase. bătătura domoli tă şi caru l cel gol în care Lumini le îmbujorează rotocolul măr i t A t recut noap tea care a despăr ţ i t nă-fulgerau spicele sulfinei de sub leagăn, în penumbră . Chiotele spa rg tăioase, Iu- dejdea de adevăr şi cu ea, a venit .şi se înteţea svonul nuntei . în rostogolirea mina, pâlcul şi penumbra . Socrul Ulmilor, nun ta din Obaia . leneşe a pregăt i r i lor . în t r ' o vreme, lău ta- (ac cur tea , zănatec, fără t reaba , anapoda , In Ulmi s'au potolit svonuri lc p ă m â n -rul cu tun ica dc roşior, s'a în tors cu alţi numa i aşa.. să se v a d ă că el e socru teşti, şi tot în cl, a început gă tea la sfin-tovarăşi cân tăre ţ i , trei rebegiţi în toiul mare ! C a p u l lui nins, duce şi aduce pe lei să rbă tor i din Cana . Baba din car, s'a verci: unul j u m ă t a t e soldat, încins peste pâ r t i a bă tă tu r i i , amin t i rea trăiniciei şi se- că ţă ra t pe dricul a l tui car . pen t ru a sbie-eeoareeii săseşti, cu un chimir a l ămui t ; al- nieţia nun ţ i lo r Iui •- nunţ i le de a tunc i . ra, şoldindu-se în a l tă horă . — hora mi­tul, ames tecând neplăcut f rumuseţea verii nunţi le dc pomină , n u n t a lăzii, a oglinzii resei. Din toată veselia şi podoaba L lmi -care zâmbea în pa iu l pră j i t al pă lăr ie i , si a b r adu lu i , care a pieri t în f lacăra be- lor, a r ămas să scântee în r evă r sa tu l spe­ra ursu lzâcul ernii din spetele unui sur- telii şi a jocului schimonosit . D insp re ranţei împl ini te , şi în înmurg i tu l îndoe-luc de miel, cel din coadă, cu capul gol, pâ lc trec spre marg inc le curţ i i , jucă tor i lei, ş iragul vioriu d in t â m p l a porţ i lor , jumătate ostaş, j u m ă t a t e nemţesc, s t r ivind osteniţi , aprinşi de voe bună , prăvăl i ţ i - înseilat din culorile şi fuioarele câmpulu i , troscotul bă t ă tu r i i cu bocanci i lui lem,- du-se sătui pe bu ruen i şi s t r igând lumea şi pe sub care va trece în apus . t acâmul noşi, şi înghesuindu-se a sărăcie, în t r 'o pe nume. Spre pâlc , u n d e se înghesue cununiei , aducând furt işagul din O b a i a , - -scurteieă urgis i tă , rânj indu-ş i unu l a l tu ia cân ta rea şi lumina , vin la joc, odihniţ i i „crăiasă" deslogodită de plaiuri le Căscio-ii c iupind nehotă râ ţ i , din coardele viori- si îmbuiba ţ i i . în f lăcărând pet recerea şi renehii şi î n c u n u n a t ă cu beteala zăvoac-lor. Socrul cu hainele tu tun i i se apropia , c iungind pe cântăre ţ i . Din t inda şoproa- lor din Poenar i . A rămas pustie gospodă-acum u r m a t de luna care eşea d in t r 'o că- nclor în care fulgeră anost câte un sâm- ria Stegarului , şi în pă ru l Iui a nins pes-pită de in, cu c iobanul ci mi ra t de a t â t a bure de lumină , es, ca din guri de peşteri . te noapte , colilia încovoclii ! Si pust ie a zarvă, spre cântăre ţ i i ponosiţ i şi împete- tu lpane albe, p ă t â n d în tunerecul care se r ămas şi ograda în care s'a aşezat teme-cati ca nişte sperietori , şoptindu-Ie pc la spălăceşte spre marg inea horei, de u n d e lia nun ţ i i şi tocat a r ă m a s şi t roscotul în urechi toate făgădueli le. La învoia lă au se scurge, apoi în v ip ia mare , a jocului , care s'a sbă tu t chihoteala ură tor i lor ple-

390. - UNIVERSUL LITERAR

cată să ducă în Oba ia , ploconul fericind. Şi am porni t şi noi cu ci. nunii— nun

cu, — nună o cră iasă a holdelor din Ulmi. Nunii în... „cupeu", lumea în faitoanc

şi în brişci. cupeul în cap, forfotcala hunei . în coada cupeului , — o ladă fără geamuri , u rn ind pe şinele dc fier ale ro­ţilor mai mar i decât lada, fără clanţe, fără găteli : un amane t lăsat notaru lu i Bărbuceachc dc păr in te le Condrache , cu încuetori le înzilizite în rugină, şi de care, vecinii, chemaţ i pe ferestruia spar tă , pen­tru ajutor la coborît , t răgeau anevoios.

Şi lada t iruia pc sini, c u t r e m u r â n d „cu­peul" din temelii si a runcând în încăpe­rea Iui, toată ţ ă r â n a îneheetui i lor .

La poalele Obaei , s"a ivit, d u p ă ce am eşit cu lada lui Condrache din porumbi , dintr 'o culme pc creasta căreia fulgera pr ipi t spuma orizontului , o cruce, apoi o turlă, şi mai în u r m ă , satul întreg, cu bi­ser icuţa lui, zâmbind în apele morii . Lada a u rca t din greu dâmbu l . Din inema di­baci, veneau svonuri tar i dc pistoale des­cărcate !

Moara a rămas in porii moi, lada popii a ocolit dâmbu l peste care se revărsau umil crucile cimit i rului , Oba ia şi-a des­chis zâmbi toare potecile peste care se re­vărsau ca într 'o învă lmăşea lă dc zâm­bete, gospodări i le spilcuite şi dcrctccate şi prin văruieda cărora , l ă c r ă m a bucur ia nunţi i . î n t r ' o curte, a mai plesnit la un răs t imp un pistol : apoi s'au desfăcut în două porţ i le grele şi înflorate în a rsur i de fier înroşit în foc, şi din pr ispa pe care săl ta acciaş horă , acciaş ţ igani şi a-ceiaş ură tor i , căraţ i cu noi, în brişti lc şi în faitoanele din spatele „cupeului" , s"a coborît un cop alb, fulgcrându-şi bă t r â ­neţea în soare, — socrit mic din Obaia , u rma t de lăutar i , agă ţând ş tergare ( lega­tul celor întâlni ţ i în drum şi s t ropind lumea cu busuiocul cuscrici, înmuia t în vinul nunţ i i . Din spre coşare şi pr id­voare, se apropiau femei aducând pe tăvi , fr ipturi şi azime, rumenindt t - lc în f rumu­seţea aur ie a toamnei .

O boltă să lbatecă cu poamele ei cu­rioase, îşi vărsa u m b r a şi pa r fumul pc masa încărca tă .

Părintele Condrachc , datornicul „ c u ­peului". nun taş şi el, p ro ţăp i t în capul ei, a făcut semn ţ iganilor să facă, şi ben-ehetuitori lor să se apropie . Apoi, viorile au tăcut şi masa s'a încărca t dc înfome­taţi. Condrachc a blagoslovit bucatele , ri­dicând greoi deasupra lor, împreuna te , puricari i l cu a ră tă to ru l , tăbăci ţ i de fră­mân ta rea tu tunu lu i , mormâind a foame.

Şi au început urăr i le . — „Să t ră iască nunii mare , să t ră iască

nuna marc !". Şi paharele se înăl ţau pe dată , cu ură­

tori cu tot. c l incânindu-şi bău tu ra profi-ric în razele verzi ale viţei sălbat ice.

Şi căută tor i i începeau cântăr i le urăr i i , pistoalele cu cocoaşele spre moară , ples­neau pe rând ducându-ş i gloanţele în înăl ţ imi . Condrachc , îşi pot r ivea chimi­rul glodit de ceasornicul popesc, blagos­lovind, p ropovăduind şi îmbucând ! Pri­marul Ciomac, a r idicat apoi p a h a r u l pentru mire, mirele pen t ru p r imar , nota­rul pen t ru socrul пліс, socrul mic pent ru socrul marc , acesta pentru soacra mică, soacra mică pen t ru n u n t a în t reagă, nun­taşii pen t ru toa tă aduna rea , şi toată adu­narea pen t ru tot p ă m â n t u l lundi . Şi în­t r 'un t imp când au mai contenit urăr i le , Ocheşel s'a ap rop ia t dc masă, înt inzâml o s t rachină în care s tă teau tăvăl i te pa ­rale, pe un muşuroi dc mălai , sare .şi

făină, cerşind pentru.. . nunlâ şi s t r igând în gura mare, sul) bolta cu s t ruguri săl­bateci, numele dăi uiloi ului şi paralele în­fipte în muşuroi . Şi banii au trecut apoi din s t rachină, în buzunaru l mirelui şi s t rachina iar s'a mai p l imbat prin frun­zele viţei sălbatece, un t imp, milogin-dii-se acum pentru.. . vatra lui Ocheşel ! ?)

Şi într 'o vreme, văpa ia soarelui a că­zut drept pe masă, opăr ind poamele săl­batice şi sculând în picioare pe îndestu­laţi. Pistoalele au început iar să plesnea­scă cu ţevile spre apă , lăutari i au schim­bat grabnic cântarea , pe la ferestre s a u ivit iestiniclele femeilor „ n e v o l n i c e " de a intra în focul nunţ i i , „cupeul" lui Con­drache s'a sucit în loc. in şinele grele şi neunse, cârmind sp ic vâ lceaua porţ i lor şi toată, nunta , cu ură r i , cu viori, cu pis­toale şi clondire, s'a scurs pe dâmbul Obaei , ocolind moara , încremenind bobo­cii gâştclor în scor, şi ducând pc albia Sabariiliii toată veselia lumii aş te rnu tă pe apele lui mira te .

Şi cutia cea hodorogită a lui Condrachc şi-a domolit goana, poticnindii-sc în gri­lele urni te şi încl inate ale bisericii. Şi a-fară au r ămas răsleje, faitoanele şi briş­tilc cu beţia din Obaia , luând aminte dc acolo, la ci tania din năun t ru . Şi popa a deschis car tea cea sfântă şi grea, înplu-sată şi paf tă lui tâ , mormoind în ea, ples-căindu-şi l imba grunjoasă, sfârcuindii-şi mus ta ţa şi chiondorândii-se la păhăre lu l adus la gura mirilor încremeniţ i !

Ci tania s'a oprit în bolţile reci, evan­ghelia şi-a aduna t foile prăj i te . în scoar­ţele scump împodobite , mirii şi-au luat... aminte de spusele evanghelis tului , anvo-

Ti- iiil II ci aminte ? Era o p r imăvară senină, cum e acum,

cu cerul ca floarea de miozotis. cu mu­guri umezi şi graşi pe ramur i le încă fi­rave, cu jocuri de culori şi dc lumină şi cu tu hl i râtoare răsfrângeri în pr imă ve­rile ce le pur tam în noi. In reînvierea e-ternelor nâzuinji a firii, era nlâta sete de frumos, de iubire şi dc armonic, că viaţa nouă ce se trezia în noi, venea din p m -funzimele ncbănii i tc ale făpturi i , cu în­fiorări de voluptăţ i .

Şi am (decât într 'o d imineaţă . eu cn loti ai nici, iar tu singur — totuşi mai pu­ţin singur ca ori când — să vizităm Bis -ti iţa la coiul zis „Pia t ra ( 'o rbului" , de care se leagă o legendă suavă de iubire. Xc-o închipuiam minuna tă în surâsul încă şubred al primăverii . . . .

Mergeau; veseli şi uşori. Braţele îmi erau pline dc ghiocei sălbatici , cc-i cule­geam amândoi în drum, iar în gândur i pu r t am o lume înflori tă de visuri.

în t r 'o oră a junseserăm. In sus şi în jos dc cot, apele Bistriţei se revărsau tainice si adânci , m u r m u r â n d pa rcă o rugăciune. Nici o t r emura re de unde nu încerca să t u rbu re a rmonia ogliudci p lut i toare .

D a r la cotul „Pia t ra Corbu lu i " unde. se .spune că o fată îndrăgost i tă înşelată de iubitul ei şi-a săsit moartea acolo o uriaşă s tâncă prăvăl i tă de foitele na tur i i din înal tu l malului s tâng aş teaptă de ani dc zile, cu unul din colţurilc-i ascuţ i te în­

mii s'a golit grabnic , şi pc port i ţa gătită cu culorile câmpiei , s'a porni t larma clin a jun.

Aci s'a înă l ţa t iar buca ta de lumină, prinsă de lampa din salcâm şi de sclipi­rile cununiei , p resăr ind în r i tmul viori­lor, reflexele gă teici.

Şi capul de argin t al Stegarului , iar s'a apropia t năuc dc gloata jucăiorilor, adu­când tăvi cu b u n ă t ă ţ i şi pu r t ând în fu-ioarele genelor, bucur ia nunţ i i . Veselia iar a luat foc. pet recerea s'a înteţit mai vârtos, d u p ă biserică, lăutele au înebunit ca în a juns , benche tu ia la a umplut iar ograda socrului cn capul de. argint, deş­tep tând p ă m â n t u l pen t ru a tr imite ceru­lui toată p ros te rnarea miracolului din ,,(!idiiei:t" !

• « Şi într 'o vreme, când aţ ipise în holde,

tontă suf larea hamei, în t r 'o vreme când numai suspinul lăs tunulu i mai turbura liniştea florilor şi î n g â n d u r a r c a stelelor, în t r 'o vreme în care, r aza lunci da foc Ulmilor şi Obaei , amestecând suspinele şi fericirea în t r ' un gând, o bucurie şi o slavă. Diclina lui Eofcază, p icher la ,.Fil-I I u r i " edcciil nunţ i lor şi iscoada beuche-molilor, s'a ap rop ia t dc lume plimbân-dn-lc pe la ochi... „sticla cu rachiu".

Şi în t r 'un colt al pr ispei , au picat din pat ru pleoape, pa t ru lacrimi

Si cele pa t ru lacr imi , au dus în uimirea cerului , p l ămăd i t e la un loc, ta ina fecio­riei cu ta ina zămisliri i , urzi te din patru lacrimi, prel inse din pa t ru pleoape...

SĂRMANUL KLOPŞTOCK

fipt în in ima apelor, ca o convulzhine de s t ra tur i , să o calce definit iv în patul ci de unde. Acolo Bistriţa se t rezia clin visare. Un val nepotolit , ur iaş , păgân , înfiripat din largul apelor, se po rn ia cu vuct dc casca­dă, furios şi înspumat , lovindii-sc brutal dc s tânca umedă, pe ca ic prinseseră să crească noduri de vegetaţie acuatică. Era o lovitură î n c ă p ă ţ â n a t ă şi violentă, cc pă­rea că acolo moare. D a r un prindea totul să so potolească şi din nou, acelaş val cu aceleaşi noi şi nestăvil i te puteri şi fără ca nimic să-1 poată împiedica, venea să se zdrobească iarăşi de colţul fatalei stânci .

Am privii în tăcere bana la şi mono­tona, d r a m ă , care se desfăşura sub pri­virile noastre şi am cules îu suflete taina-i, ca un germen al f rământăr i lor viitoare.

Dai astăzi ? Astăzi când drumuri le vie­ţii ni se a p r o p i e ' fără să se întâlnească, astăzi când dezamăgir i le ne-aii strecurat în ochi umbrele înserăr i lor timpurii, în p r imăva ra aceasta care are surâsuri calde si pentru noi. îţi mai aduci aminte de va­lul încăpăţ îna t , pc care nicio forţă nu-1 putea opri să 1111 se întoarcă, lovindii-sc violent şi zadarn ic dc acciaş muche de s tâncă ce-i sta în calc ?

In apele u i ta te de adânci , ale sufletu-

*) P i u v o l u m u l dc n u v e l e şi scr i sor i : „Sunt ani dc când le-aslcpi", apărut în editura „Car­tea R o m â n e a s c ă " .

VALUL CARE SE ÎNTOARCE *> (DIN SCRISORILE ANDRIANEI)

de ELENA VASILÏU IIA9NAŞ

UNIVERSUL LITERAR. — 591

C A N A R U L FRAGMENT D I N ROMANUL „SÂNGE ŞI CENUŞĂ" —

de G. TALAZ

Salonul doamnei Elise Dimi t ropol . stră-Incea in lumina ceasului II. Covorul por-s í n , enorm. înt ins în d rep tungh iu l de jos, ni şaradele desenului minuţios, căpă ta e-fcctiil unei muzici neînţeleasă şi rămasă numai în majuscule le ei. Coarde şi a rcuş nu se găsiseră încă s'o înar ipeze în sunet, ilar culorile în lăn ţu i te în are bescu ri. des­prinse apoi şi a lergând acrobat ic căt re icnialiiini nevăzute. îi 'dădeau sunet în modulaţiiini misterioase... Pianul descope­rit, rânja parcă fericit din cla |xde lui de fildeş. \ nselc vechi româneşti şi japoneze, ca garoafe şi narcise de seră, pal ide, aşe­zate pe-o poliţă deasupra ins t rumentu lu i nobil, păreau fragmentul unei sonnte, cris­talizat plastic, nici. pentii i to tdeauna .

1 n covor basa rab ian cu un desen naiv. intr'o a rmonie delicată de galben şters se revarsă pe sofaua din apropie re .

Pe un perete în unghi cu pianul , două piinze a căror culoare de roz şi alb a lbas­tru, îmbinate în linii lnrs'i pe un orizont de câmpie, iţi a r ă t au maies ta tea şi poezia lui Grigorescii . găsită chiar acolo, unde limba oboselii sau a grabei , n'a pu tu t realiza desăvârşit intenţia. Alte câteva tablouri pe perejii opuşi, a ră tau oarecari zbuciumuri de ereia l iune. dai' făceau an-'anihlu dubios cu groteasca înfăţ işare a tscllibiţiilor câtorva . .modernişt i" lipsiţi de talon' . Iu deosebi un . . ţăran eu cojoc" in câmp. rezemat cl" un copac. în pers­pectivă pe un fundal dc deal. cu toate planurile contura te în negru. îni i 'n fac­tură de incultă înţelegere estetică. In colţul acestei opere se vedea semna­

tara unui pictor pe a cărei car te de vi-(ită poţi citi . .Inspector G-ral al Artelor... Peciepli t i idinea aceasta a plasticei gro­

ndait instalată a lă tur i de operile câ torva irtişii veri tabil i , nu făcea decât să jus i i -îcc snobismul propr ie ta ru lu i salonului.. . E le observat în aspectul mai tu turor ca­ilor mari . contras tu l în t re valoarea esţe-ieă a mobilei şi o rnamenta ţ ia inutilă da r » pretenţiiini de a r tă . Pe când cea din­ii arc înfă ţ işarea valorii de fapt, cea de idoua mai to tdeauna e o preţ iozi ta te vid­ară.

0 vitrină dubi]) sculpta tă din stejar, cu ortierelc de cristal, răsfăţa câteva motive t cusături româneşt i , a lă tur i de păpuşi 1 costume de baletiste şi ciobani delà mute. iar în mijloc pe-o poliţă separa tă , [putea vedea un canar împăia t . Restul «bilei fură însemnăta te făcea totuşi un

cadru de lues pr in nouta tea şi s t rălucirea ci în lumina ceasului 11 . . .

Doamna Elise Dimitropol apăru înfăşu­rată îutr un capot verde ce părea nvai (le­

ii nu simţi lainurindii-se, valul iubirii ce potolit şi pă t imaş , revine să se zdro-sscă mereu de aceiaş oarba fatal i tate ? Iată. p r imăva ra , t r emură şi azi în fiece ticel de iarbă, aceiaş nouraşi argintii .e eslramâ mătăsos in linia nesfârşita a irii. Aceleaşi lumini tot mai scăntector se ibie si aceleaşi taine tot mai adânc se chid îu mormântu l proaspăt al ernii . r de jur împre ju r şi de pre tu t indeni , tolţesc nădejdi viitoare... Fii ? Eu râd şi mă bucur de toate, ca nu fiu nevoită să plâng...

ELENA VASILIU-JIASNAS

manile f ru iile

umăr .

( I e p e a p l e -

grabă o buca tă de ştofă a runca ta pe tru­pul ei. în aşa fel ca nimic din gratii să nu-i fie ascuns.

O f e n i c e înal tă , cu părul într 'o culoare roşcată cu ochii căprui şi nasul drept im­punea respect si seriozitate apa ren tă .

\ugh.el Gâi i ja . intrat in salon cu câ­teva clipe mai înainte şi preocupat de pic­turile ce-i a t răsăseră atenţ ia , nici n 'ar fi văzut pe amfi t r ioana ce se apropia tiptil in pantofii elastici de mătuşă roşie, dacă reflexul unei oglinzi nu i-ar fi a ră ta t -o . ' a n t ă intenţ ionat să-şi cont inue privirea pe una din pânze ca să lase scenă liberă doamnei Dimitropol . Aceasta se apropie cu mul tă gri jă şi îi puse pc ochi degetele ei albe . si moi.

- Ghici !... Angliei işi întinsă manile înapoi ca 'n t r 'o

împreuna re şi cuprinse talia c e svâcni inliorn*â. elastica, fierbinte.

[.lise Dimitropol îşi ridică xliii lui şi le alunecă peste

cândii i-o uşor înapoi peste Răsul lul apropia t al buzelor ei îl căuta

pedeasupra încet. încet, până când buzele lor se în tâ lni ră .

Totuşi , în acest moment Angliei Gânju se gândea la afacerea cu pădurea . Sensua-litatea lui răscolită a l tăda tă la cel mai mic ronf.ict cu femeia de astăd.i iă îl părăsise complet.

— Pentru ce nu mă săi üti ca iii noaptea aceia Ang l i e i ? . . Deco pari indiferent? . . .

— Nu I'dise. nu sunt indiferent ! dar în­ţelegi... nu am deplină s iguranţă aici — (an tă să justifice Angliei absenta pasiunei lui.

— Nu avea nici o g r i j ă ! Nu-i nimeni in toată casa afară de bucă tă i easa care m i vitie pe sus decât chemată , şi cameris ta care t e a introdus şi care cunoaşte con­semnul m e u . . Poţi să mă săruţ i Angliei.... 1 laide, sârută-niă !

Angliei căută să îndeplinească si de da la asta afectă momentul mult că Mise treimi să (ipe uşor.

— Vu mă s t rânge asa tare !

dorinţ ii atât de

..Vu ma m u s c a

Scopul era atins.... Işi des făcură încleş­tarea şi-o repetară iar şi iar de câteva ori, apoi doamna Dimitropol — caşi cum ar fi trebuit să repare greşeala care o făcuse cu g raba ei în în lănţui rea amoroasă . — se desfăcu d in .b ra ţe l e Iui, să depăr ta pu­ţin, apoi npi 'opiindu-sc iar, îl luă de mână şi aducăi idu-şi parcă aminte de ceva în­cepu sâ-i a ra te picturi le .

— .V uni cine ştie ce opere... lată 2 Gri-goreşti un Paladi nu Lucliiau. celelalte suni după gustul bă rba tu lu i meu. a l tmin­teri ur t rebui să le scot afară.... da r vino să-ii arăt un canar împăia t . Angliei...

Mei se la du lap , deschise portierele, scoa­se canaru l şi începu să-1 mângâe.

— Enimuşe lu le ! d răgu ţu le !... Să te mă­nânce mania, sufletul meu!. . . .

Angiul o pr ivea nedumer i t . —• Ei. nu ştii tu ce e cu canaru l ăsta...

Ascută-ină numai !... Eu ani crescut în cântecele lui. Eram de 14 ani când l-am

primit cadou delà un unchi al meu, că­

ruia îi erau foarte dragi păsăr i le . L-am in­stalat în dormitor şi el îmi cânta şi seara şi dimineaţa.. . . Când m a n i măr i t a t I-am luat cu n.ine. II fineam tot în dorndtor . D a r înir 'o d imineaţă nu i-am mai auzit cântecul . Murise mit i te lul ! . . .

Poate din gelozie, Elise, că nu mai erai s ingură. .

- • Eşti răutăcios Angliei ! El este mar­tor la a tâ tea vise ale mele.... Vârsta cea mai încărcată de vise...

\ t ighel observă că ochii Elisei — în vreme ce-şi aşeza canaru l la loc în vitri­nă — străluceau în a p a unor urme de la-

Mi I

\ oile po/ i ţ '

rrinil . ! — Dar nu eşti fericită — Fericită ? Fericită !... — Eşti bogată, eşti frumoasă... —- Prin asta înţelegi tu fericirea Angliei? — Bine. dar a nu te sbiiciuma în ne-

viejii aşa de crude, a avea la dis-ie totul, este oricum o fericire, cred... Nu Angliei !.... la stai puţ in colea !—

Se aşezară a lă tur i pe sofaua dc lângă pian. Fericirea e altceva decât bogăţ ia şi lipsa de griji... Fericirea este dragostea Angliei... Uite. vezi.... ap roape cred că mă judeci rău... In definitiv ai dreptate.. . . Dece nu m'ai judeca rău ? Te-am luat de mână în­tr 'o noapte de bal şi te-am dus cu mine şi le'am oferit ţie. ţie un necunoscut.. .

('•un să nu mă iudeci râu - Dar. . Elise.... — Taci ! Taci !... Ştiu cil uşurinţa cu care

priviţi o fenice in asemenea cazuri.. . Adul­terul c imoral . Niimeni nu te în t reabă care îţi sunt motivele că îţi înşeli bă rba tu l cn cel d intâ i venit...

Angliei, s'o ştii delà mine, femeile au nevoie să fie iubite.

Ele nu înşeală decât în goana după idealul dragostei.. .

Eu am bărbat , cum toată lumea o ştie... şi totuşi, d ragul meu, bărba tu l acesta pen­tru mine nu există . Un om bă t r ân consu­mat şi pe deasupra încărcat cu pas iunea afacerilor lui.

Crezi tu că mai are grijă de mine ? Nu ! \ m a n t a lui e petrolul,... De câteori e rumpe

o sondă, vine acasă ha luc ina t de fericire, îmi povesteşte cu a m ă n u n t u l toată opera­ţia până au găsit isvorul. Calculează apoi «•antităţile eventuale şi însfârşi t banii.. . banii ce vor fi scoşi din zestrea acestei aman te După aceea să culcă obosit şi doarme în t imp ce eu mă f rământ lângă el în flacăra tinereţii melc.

Nu \nghe l ! nu mă judeca râu ! Nu sunt vinovată. Mani căsător i t la 18 ani fără voia mea. Dar chiar cu voc de ar fi fost... Ce şti.' o fată la 18 ani . din misterele vie­ţii ? O ei şi-o asvârl i în braţele cuiva, fără să-ţi dai scama de t ragedia dc mai târziu a sufletului ei. Nevoi, interese, calcule... iată s ingura ra ţ iune ce dictează în aseme­ne i împre ju ră r i !...

l a tă ce ar trebui să fie socotit ca imo­ral !..

I ii şir de lacrămi îi a luneca pe obraji aprinşi — dar ha ide mai bine să-ţi cânt ceva... Ceva din Chopin.. . Nu? . . . E muzica mea. favori tă . . .

1 recii la pian şi începu să cânte din . .Mazurca". Cele auzi te şi pas iunea înflă­căra tă a cântecului , îl de ru tă pe Anghel Gânju delà p lanur i le Iui eu pădurea . Ea

392. - UNIVERSUL LITERAR

îi vorbise cu scârbă de ban i şi el avea nevoe chiar a c u m de in tervenţ ie care nu visa alt scop decât bani . Ii e ra a p r o a p e ne­caz de sent imenta l i ta tea în care se îmglo-daseră lucrurile. . . D a r muzica înce tă cu­r ân d şi Elise t r ecând lângă el, îl în lăn tu i de gât s t r ângându- l ap roape şi răstogolin-du-se pe sofa, î n t r ' un spasm nervos.

•

Anghel Gânju îşi pet recu toa tă ziua la d o a m n a Dimit ropol . î n l ăn ţu i t în bra ţe le ei, uda t de lacr imi nes tăpâni te şi care nu aveau a l tă expl icaţ ie decât doar aceea a s tări lor de isterie cu satisfacţi i pu te rn ice p â n ă la durere , el nu-şi d ă d u seama de propr ia- i s i tuaţ ie . S'ar fi zis că s a lăsat scufundat înad ins în acest nămol cald de plăceri pl ine de p r i m e j d i e Ra ţ iunea lui, demonta tă ca un ceasornic pe masa maes­t rului bi jut ier , nu-şi pu tea a d u n a piesele într 'o mon tu ră care să-i dea funcţia firea­scă, înce rca să şi-o verifice măca r în frag­mentele ci organice. D a r r is ipa acestor f ragmente pr in t re mul te alte scule, şuru-puri , plăci rotiţe, împrăş t i a t e pe tegheaua vieţii, făcea să nu mai p r i ceapă nimic, asemeni unu i ucenic ncini ţ iat . T rebu ia să vină m â n a nevăzută a celui ce demontează ca să poa tă p u n e ordine în tot. ca să poa tă reda din nou ceasornicul minuna t . Avu impresia la un moment că el însuşi nu e decât o păr t ic ică ne însemnată , cu un rol de te rmina t ma i de 'nain.te în ta inicul re­sort al acestei lumi.

De este aşezat în masa sensibilă a po­lilor de contact ini ţ iatori de mişcare, sau in p i a t r a d u r ă a temeliei — o cl ipă nu poate să-şi schimbe locul pr in propr ia - i pu te re . . . Poate, ideia de gândi re caşi ideia de voinţă, nu e a l tceva decât o s ta re a acestui complex în care sântem ficsaţi cu rolul ce avem de împlini t . Socotim gândi­rea ca un fenomen super ior al vieţii, pen t ruca n u m ă r u l celor an ima ţ i de această stare, e mai mic decât al celor ce nu gân­desc. Socotim, poate, voinţa, ca o v i r tu te , pen t rucă scopul na tu r i i e împl ini t cu un n u m ă r res t râns de pă t imaş i ai voinţei... Şi încă, a tunci când unul din aceştia e de prisos în funcţia ce are de împlini t , m â n a nevăzu tă a maes t ru lu i etern îi schim­bă locul şi rolul. "Astfel, omul de îna l t ă voinţă poate a junge la u n moment dat , cel ma i nevolnic om.

Există o s ingură cale de a nu pr imi or­dinea ta inică a na tur i i . Să te supr imi din v i a ţ ă . . La acest g î n d , Anghel Gân ju , săr i depe sofa d rep t în picioare — şi în t r 'o clipă îşi p răbuş i ca ' n t r ' un gol fără fund, tot balastul acestor idei ; eflorescenta unei s tăr i de oboseală şi poa te de abuz de via­ţă.

Şi iarăşi, ca scos din apele l impezi ale unui râu de mun te îşi simţi t r upu l învio­rat — şi lumea îşi luă înţelesul ei, pe care o clipă de ră tăc i re nu p u t e a să i-1 schimbe... Aven tu ra căpă t a astfel f rumuseţe şi ch iar poezie. P u t e a să r enun ţ e la ca ori când... Numai să a ibă cu ce să-i înlocuiască a-vanta jele.

O socoti ca un bun pc care nu-1 p lă tea cu n i m i c Si spir i tu l lui ne încă tuşa t , putea or icând s ă r i u rmărească o ţ in tă cu tot elanul t inereţ i i de care d i spunea şi neîn­cercată încă în toată puterile. . . F ă c u vioi câ ţ iva paş i în lungul sa lonului aşa cum obişnuia să se mişte în camera lui, când auzi din dormi toru l vecin cu salonul, gla­sul dulce şi melodios al doamnei Dimi t ro­pol.

— Nu t e plictiseşti d r a g ă Anghel ?... î n ­

da tă sunt gata... Maşina a venit delà ga-I aj . . . Mergem n u m a i decât...

Anghel t recu în an t i cameră şi-şi îmbrăcă pardis iu l şi d u p ă câteva momente , a lă tu r i de Elise Dimi t ropol cobora scări le.

Un Buic închis îi aş tepta jos cu volanul s tăpâni t de un şofer t ânăr , ap roape un copil, cu o figură de Ol tean ager.

Acesta, d u p ă ce îşi p r imi s t ăpâna şi mu­safirul în maşină, ceru direcţia, să înclină respectuos şi viră cu iscusinţă p r in poa r t a de fier, deschisă la rg în t re ziduri le înal te dc beton...

— La ce te gândeşt i Anghel ? —începu cea dintâ i doamna Dimit ropol , observând că pr ie tenul ei nu spune nici un cuvânt .

— Propr iu zis nu mă gândesc la nimic. — Nici la mine ? Anghel băgă de seamă că Elise Dimi t ro­

pol nu se oprea la plăceri le relaţ iuni lor lor, ca avea tendin ţa să lunece în t r 'un fă­gaş mai adânc . Atenţ iuni le ei de fiece mo­ment, pr ivir i le ei din plasa că rora nu-1 scăpa, schi ţau o iubire p l ină de pas iune . Chia r în t rebarea ,.Nici la mine" nu era o s implă replică, în alte împre ju ră r i destul le ironică, ci exores ia unei dor inţ i sincere. Acest lucru Anghel îl vedea fără de sens câ tă vreme in ima lui, închisă parcă îna-din nu t resărea câtuşi de pu ţ in la gingă­şiile şi răscolir i le doamnei Dimitropol. . .

— Pent ruce să m.ă gândesc la t ine Elise? Sântem doar î m p r e u n ă şi dincolo de pre-?enţa noastră , nu ştiu dece ar t rebui să ne mai căutăm... .

— Tocmai aceasta aş vrea eu.... — Dar Elise, ce suntem noi decât nişte

prieteni care au depăşi t bar ier i le fireşti înainte de a se cunoaşte ?

— Da , şi as ta da tor i tă mie... nebunici mele . , dorului meu de viaţă.... D a r crezi oare Anghel, că as ta c tot cc voia sufle­tul meu ?.. Nu ! Asta poate e pa r t ea cea mai neînsemnată. . . . Aş vrea să nc cunoaş­tem Anghel. cum ai spus tu, dincolo de prezenţa noast ră .

— Ce r e /u l i a t poa te avea Elise, acest lu­cru ?

— Rezul ta t ? !... D a r fericirea unei clipe mari , în care două suflete s'au contopit si-si caută imnul dragostei nu este un re­zul ta t ?....

Anghel coloră cu un zâmbet încurcă tu ­ra în care se afla, în vreme ce cuvintele potolite, discrete, ale doamnei Dimi t ropol cont inuau ca o anexă îu r i tmul regulat al motorului cu mică viteză.

— Cea ma i îna l t ă aspi ra ţ ie a t insă şi pe care totuşi n'o p regă t im cu gândul şi cu fapta, ci este săd i tă în noi din începutu l lumii, nu este oare acest rezul ta t Chi­nul plantei încă în mugure de a sparge bulgări i şi de aşi suge seva în sus pri-i toate fibrele ei, nu este răsp lă t i t oare cu floaten ce-o va î n c u n u n a ?... Noi, Anghel , sântem ca nişte p lan te . Toa tă t r u d a noa­stră nu e decât să înflorim acea m i n u n a t ă floare care e sufletul. D a r înf lor irea su­fletului n'o p u t e m avea decât în iubire... Să nu râzi Anghel !... Ţ i -am a ră t a t acasă un canar împăia t . Ei bine acest cana r mi-a înflorit mie sufletul .

S ingura suf la te pc care am iubit-o a fost cana ru l meu....

FI îmi cânta în toate dimineţi le şi eu visam, vi . iam a tâ tea închipuir i şi în cân­tecul lui îmi disti lam simţirea şi erain fe­ricită. C a n a r u l meu uu-mi dădea nimic din ceeace e lumesc şi totuşi cântecul lui îmi dădea tot ceeace îmi t rebu ia ca să văd f rumoasă această lume. î m i dădea în cân­tec sufletul înflorit de nostalgiile moşte­nite în l ingura lui de sânge şi de mângâ ie ­

rile mele. D a Anghel, păsăr i le înţeleg ca si oamenii şi iubesc ca şi ei... Crezi oare că mier la sau pr iv ighetoarea îşi flueră cântecul inconşt ient ?... E absu rd !

C a n a r u l meu era a t â t de vesel şi punea mult sent iment în p i ru i tu l lui de câte ori îl a l in tam şi-l s ă ru tam. E r a destul o zi să nu mă duc la colivie pen t rucă să-1 gă­sesc posomorât , cu ochii lui ca două măr­gele, p lânşi şi sburl i t de neastâmpărul aş­teptăr i i ...

I n t r e senzual i ta tea nepotol i tă , înţelesul şi plăceri le cărni i de până acum şi désin­vo l tu re sufletească în corolarul gândirei delicate dir. acest moment , era o deosebire ce îl făcea pe Anghel să a t r ibuc prietenii lui o or ig ina l i ta te c iuda tă cu calităji destul ile rar i . Nii iuua d in t re prietenele de până acum, nu-i vorbise astfel... D a r doamna Dimit ropol cont inua .

— Câteva s ă p t ă m â n i d u p ă căsătoria mea 1-am. găsit mort în colivie. Am chemat un veter inar să-ini spue cauza morţii şi nn mi-a da t nici un rezul ta t precis. L-a iu-, vârt i t pe-o p a r t e şi pe al ta , a bâiguit ceva îu l imbaju l lui ştiinţific şi la insistenţa mea, a spus că t rebue să-i facă autopsia ca să-şi poa tă da bine seama de cauza morţii . I a m zis că poate tace acest lucru dar să nu-l d is t rugă f i indcă vreau să-1 împăez. Şi i-a scos mărun ta i l e într'o far­furie şi s'a u i ta t la ele şi s'a ui ta t la mine, voind pa rcă să afle dece ţ in a tâ t de mult să aflu cauza morţ i i unui biet canar... Sau poate se gândea să inventeze o formulă mai s avan t ă în vederea onorariului ce a- ; vea de p r i m i t

— Va fi mur i t de cord domnule doctor-zisei eu când dânsul , bucuros că i-am ne­tezit calea, adaogă :

— D a s'a sbă tu t cumva în colovie şi i-a venit prea mul t sânge la inimă — daci nu se va fi in toxica t cu boabe alterate.' l a t ă dar Anghela, moar t ea canarului meu rămasă mister. Şi totuşi... eu cred c'a mu­rit de l ipsa mea, de lipsa mângâeriloij mele.

— D a r asta ar fi egal cu o sinucidere Elise — şi cred că a t r ibu i prea mult unei păsăr i — în t re rupse Anghel .

—• Nu tocmai o s i n u c i d e r e , dar cum eu nu-i mai aveam gri ja, cum viaţa nouă in care in t rasem, nu-mi mai lăsa timp să-1 mângâi , să-1 să ru t şi să-i răspund la cân­tec cu cir ipir i le mele, cl. dc bună seamă, nu mai avea nici-un entuziasm -i a mnrit de t r is te ţă s ă rmanu l . Mult trebue unui ca­nar ?....

Anghel Gân ju , crezu opor tun s'o între­rupă din sent imenta l ismul acesta, când deodată la o maş ină cupeu, oprită înatih tea Buicului , se auzi un ţipet şi un geam lateral sări ţ ăndă r i pe pietrele pavajului Erau pe por ţ iunea şoselii în t re Hipodrom şi vila Miuovici.

— Vezi ce este Anghel !... Şoferul s t imă brusc şi Anghel cobori

repede. Se auzeau glasuri : „„Lasă-mă să cobor !... lasă-mă să cobor !... Stai ascullă ...fii l inişti tă !... Şi în t imp ce Anghel a-iunsese în d rep tu l acelei maşini, o voce cunoscută îi lovi t impanele :

— „ O h ! A n g h e l ! scapă-mă Angliei!

G. TALAZ

UNIVERSUL LITERAR. - 393

I S P I T E L E — EROS, PLUTUS ŞI GLORIE —

dc C H A R L E S B A U D E L A I R E

Doi diavoli m inuna ţ i şi o drncoaică iot atât dc ex t r ao rd ina ră , s'au suit as tă noapte pe scara mister ioasă pe care iadul ia cu asa la t s lăbic iunea omului adormi t şi comunică pe ascuns cu dânsul : şi au ve­nit să mi se înfăţişeze mândr i , în picioa­re drepţ i ca pe o es t radă . O splendoare sulfuroasă sc r ă spândea în j u r u l acestor trei personagi i care se despr indeau astfel din negura nopjii . Aveau aerul a tâ t de mândr i i şi pu te rn ic i încât i-am luat mai întâi d rep t adevă ra ţ i zei.

Fa t a p r imulu i d i a c e ra a unui sex în-doios şi în t răsă tu r i l e t r upu lu i său avea ceva din mlădierea Bacuşilor antici . O-cbii 1 iii frumoşi împăcgina ţ i , de o cu­loare închisă şi ne lămur i t ă semănau cu nişte micşunele încă rca te cu lacrămile greoaie ale fur tunei ; iar buzele în t redes­chise ca nişte pot i re calde din care se răs­pândeau miresmele unei par fumer i i , şi de câte ori suspina, insecte cu p a r f u m de mosc scânteiau zbu rând în j u r u l suflării lui calde. î m p r e j u r u l tunicii sale roşii era încolăcit ca un b r â u un şarpe s t ră luci tor care cu capu l r idicat întorcea galeş spre el ochii lui de j e ra tec . Dc acelaş b râu viu e-rau a t â r n a t e a l t e rnând cu st icluţe pline de licori sinistre, cuţi te s t ră luc i toare şi ins t rumente de chirurgie . Iu m â n a d reap­tă finea o a l tă s t icluţă al cărui conţ inut era dc un ro ţu viu şi care avea drep t eti­chetă aceste cuvinte : „Beti. acesta e sân­gele meu, un minuna t tonic". In s t ânga a-vea o v ioară care pe semne c ă i servea să-şi cânte plăceri le şi durer i le , şi să răs­pândească contagiunea nebuniei sale în nopţile de sabat . De glesne delicate a târ­nau câteva inele delà un lan t de au r rupt , şi când s u p ă r a r e a ce u r m a din această cauză îl silea să plece ochii spre p ă m â n t , pr ivea .cu van i ta te unghi i le picioarelor, s t ră luci toare şi lus t rui te , ca nişte piet re şlefuite.

El m ă pr ivi cu ochii lui nemângâ ia t i şi mâhni ţ i din care se r ă s p â d e a o înşelă toare beţie şi-mi zise cu glas armonios :

D a c ă vrei, dacă vrei, te voi face s tăpâ-nitorul sufletelor, şi vei fi s t ăpânu l ma­teriei vieţui toare , ma i mul t decât poa te fi sculptorul lu tu lu i : şi vei cunoaş te p lă ­cerea veşnic re înoi tă de a te desbăra de tine însuti , şi a te contopi în alte fiinţe, şi de a p u t e a a t r age sufletele p â n ă a le contopi toate în t r ' a l tău .

Şi-i răspunsei : — „Foar te- ţ i mu l ţu ­mesc ! n ' am ce face cu m a r f a as ta de suflete, care fără îndoială nu va lorează mai mul t decât s ă r m a n u l de mine însumi Cu toate că m ă cam ruşinez să-mi rea mintesc, nu vreau să uit n imic : şi chiar dacă nu te-aş cunoaş te mons t ru b ă t r â n , misterioasa ta cut i tăr ie , fiolele tale dubi­oase, l an ţur i l e în care sunt încurca te pi­cioarele tale, sunt s imboluri le care l ămu­resc destul dc l impede nepotr iv i rea prie­teniei tale.

Păstreaz.ă-ti darur i le" . Al doilea d i a c nu avea nici acel aer

t ragic şi surâzător , nici acele apucă tu r i a-demeni toare , nici acea f rumuseţe del icată şi p a r f u m a t ă . E ra un om măre ţ i m p u n ă ­tor, cu fata l a t ă fără ochi, a căru i bur t ă greoaie a t â r n a peste coapse, şi a cărui piele era aur i tă şi i lus t ra tă ca de un ta­

tua j , cu o mul ţ ime dc f igurine mişcă­toare r ep rezen tam! multiplele, forme ale mizeriei universale .

Erau oameni i j igăr i ţ i c a r t se spânzu­rau de un cui, e rau pit ici diformi, slabi a căror ochi rugător i cerşeau mila. mai bine decât mâini le t r e m u r â n d e ; apoi mu­me bă t r âne p u r t â n d în b ra ţ e s t â rp i tu r i a-ţ ă ţ a t e de sânul lor slăbii .

Mai e rau încă şi alţi mul ţ i desmoşteniţ i . Diavolul cel mare bătea cu p u m n u l pe

bur ta- i imensă, din care eşea a tunc i un lung şi r ă sună to r sunet dc meta l care se sfârşea în t r ' un nedesluşit geamăt format din n e n u m ă r a t e voci u m a n e .

Şi cl r âdea a ră tându-ş i cu neruş inare dinţii str icaţi î n t r ' un hohot de râs dobito-cesc, ca unii oameni din toate ţăr i le când au prânz i t peste măsură de bine. Şi acesta îmi zise :

— „Pot să-ţi dau cu ce se poate avea to­tul, ceeace pune în va loare totul , ceeace înlocueşte totul !'' Şi se bă tu pe pântecele monstruos, al căru i ecou sonor tă lmăci cu-vântu- i grosolan.

Mă intorsei scârbit şi răspusei : — „N'am nevoe de mizer ia n imănu i

pent ru folosinţa mea, si nu-mi t rebue o bogăţie a m ă r î t ă de toate nenorocir i le re-prezeneta te pc p ie l i a ta ca pe o hâ r t i e de perete" .

C â t despre diavoloaica aşi minţi dacă n'aşi măr tu r i s i că la p r i m a vedere îi gă­sii un farmec ciudat . Ca să definesc acel farmec nu l'aşi p u t e a c o m p a r a cu nimic mai bine decât cu acela al femeilor foar­te f rumoase în declin, care cu toate astea nu îmbăt rânesc , şi a cărei f rumuseţe păs­t rează farmecul p ă t ru n ză t o r al ruinelor . Părea tot deoda tă imper ioasă şi dăş i ra tă , ochii săi cu toate că e rau obosiţi, aveau o pu te re fermecătoare . Cc mă inpres ionă

mai mul t fu mis terul vocii sale, în care regăsii amint i r i le contra l te lor cele mai du­ioase şi pu ţ in din r ăguşa la gât le jur i lor ne­contenit uda te cu spir toase :

— „Vrei să cunoşt i pu t e r ea mea ? zise zeiţa mincinoasă cu glasul ei d răgă la ş şi pa radoxa l . „Ascul tă" . Şi duse la gu ră o t r âmbi ţ ă colosală împang l i ea t ă ca o ir iş-că, cu toate t i t luri le t u tu ro r ju rna le lo r lumi întregi , şi p r in acea t r âmb i ţ ă strigă numele meu, care r ă s u n a în spaţ iu cu sgo-motul a o su tă de mii de tunete , şi se înapoe la mine r epe rcu ta t de ecoul celei mai î ndepă r t a t e p lanete .

„Drace !'' mă gândi i eu pe j u m ă t a t e în­vins, e lucru serios ! D a r e x a m i n â n d mai de ap roape seducă toarea femee, mi se păru, în ch ip ne lămur i t că o cunoşteam pent rucă o văzusem b â n d cu câ teva ha i ­mana le cunoscute mie : şi sunetu l aspru al a ramei r eamin t i urechi lor mele, nu ştiu care suvenir al unei t rompete pros t i ­tuate .

D e aceea răspunsei cu tot d ispreţul : — „Du- te ! Nu sunt făcut să m ă căsăto­resc cu amoreazu unora pe care nu vreau să-i numesc" .

Desigur aveam drep tu l să fiu m â n d r u de o astfel de abnegaţ ie . D in nenorocire însă mă deşteptai şi-mi p ie rdu i tot cura­jul. In adevăr , îmi zisei eu, t r ebue să fi fost p rea greu adormi t ca să am astfel de scrupule . Ah ! daca s'ar în toa rce pe când sunt deştept, n 'aşi face aşa mul t pe deli­catul ! Şi invocai diavolii cu glas ta re , rngându- i să m ă ierte, oferhidu-le să m ă dezonorez de a tâ tea ori cât ar t rebui ca fă meri t favorur i le lor ; da r pe semne că-i j ignisem foarte mul t că nu se ma i în toar ­seră nici o da t ă !

In româneş te de E U F R O S I N A PALLÄ

POEME IN PROZĂ

V I N O , P R I E T E N E . . .

E grea, în noaptea această — şi pent ru to tdeauna — inima mea. S'ar zice că du­rerea mea s'a revărsat , p r ecum potopul în momentu l când aşteptam, zorile dulci . O fum! prietene, săvârşeşte minunea ta şi o t răveş te-mă. N u m a i tu cunoşt i dure rea şi a m a r u l meu .numai tu ai în tovărăş i t gândur i l e şi ai cunoscut adâncur i l e inimei mele.

Ştii că m ' a m a p ă r a t vitejeşte să-mi re­ţin iubirea, ştii că am păşi t îna in te fără să mă tem de duşman i şi pr ieteni , d r u m u l cel larg' şi că ra rea îngustă . Ştii că am vân tu ra t s teagul pasiunei melc, cu con­şt i inţa fermă — toate le ştii, tu, pr ie tene iubit, d rep tu r i l e ca şi faptele mele sufle­teşti, ca să mărtur iseşt i că nu meri t bat­jocura şi condamnarea .

In tunerecu l c des în noaptea asta şi'n zadar aş tepţ i cântul cocoşilor. Au ador­mit şi ei a d â n c şi s ingur sufletul meu ve­ghează. L u m i n a a lbas t r ă a Atticei în za-

de MIH. R O D A S

dar o aştepţi : s'a stins şi s'a p ie rdut din orizontul nostru . Aşa sunt oamenii , le-au învinui t şi p e t ine că 'n t r 'o zi vei fi moar tea mea. O, de-ar şti ei cum te implor să devii în noap tea aceas ta mân­tui torul meu!... Crede-mă, oamenii nici o-da tă nu vor cunoaş te u n d e se ascunde a-dcvăru l şi unde v i r tu tea .

Amaiă - i naş terea noastră , c rudă recom­pensa şi t ragic sfârşi tul . Vino, în zada r aştepţi cân tu l cocoşilor: nu vor apa re zo­rile. Fă- tc un nor des în camera-mi ş"a-runcă peste mine giulgiul morţii....

In româneşte de M. P . CAMBITZIS Balcic

394. _ UNIVERSUL LITERAR

GIB I. M1HĂESCU : „ B r a ţ u l A n d r o m è d e i "

(Roman,—Eji tura «Naţionala»)

Titlul cartei se întemeiază pc acest fi­nul magnific : „Tn sufletul lui Lazăr clo­cotea un cazan cu smoală. Nări le lui cău­tau acrul pur al înăl ţ imilor , ochii îi sc îndreap tă ca Ia un l iman spic minuna tu l bra t ceresc înt ins deasupra vceiilor...

„Tn noaptea cu luminis te c iudată , doar ţintele stelelor mar i punc tează constela­ţiile. Din t rupul rombic al Pegasului , An­dromède se lasă într 'o pa r te , înt insă ca un bra ţ ocroti tor. E b ra ţu l unei alte An­dromède a închipuir i i lui, ocupând o con­siderabi lă icgiunc cerească, cu capul pier­dut în aureola lactee, cu t r u p si membre alcătui te din constelaţii le învecinate.

„Dar tot ce este mai m â n d r u , mai ma-jestos in această î n t ruch ipa re de stele, e tocmai acel b ra t minuna t şi rotund înt ins spre Septentr ion în ex t remi ta tea căreia el ştie minunea de safir a Secundei din Gama , ca un inel nest imat în degetul mic...".

Nu vă închipui ţ i că e vorba dc Andro-meda, fata lui Ccicu şi al Cassiopeei : An­dromède care a avut îndrăznea la să se declare mai frumoasă ca Nereidele. Pen­tru a-şi r ăzbuna nimfele mar ine . Neptun a s târni t un monstru al măr i i ca să pus-tiiască Etiopia, ( a i a lui Ccfeu (probabil o veche confusie cu Egiptul sau Tripol i ta-nia de azi).

Consul ta t oracolul lui Amon, — acesta a declara t că înd răznea ţă fecioară, le­gată de o stâncă t rebue lăsată în voia şi plăcerea monst rului . Gata să fie sfâşiată, când apa re Perseu, cavalerul încălecând pe Pegas, care a omorî t monst rul , a dezle­gat pe frumoasa Andromède şi a luat-o în căsătorie.

Aceasta c povestea Andromcdei , care, d u p ă moarte , a in t ra t în rândul constela­ţiilor cereşti, a lă tur i dc Perseu, bă rba tu l ei şi a lă tur i dc Ccfeu şi Cassiopeea, pă­rinţii săi.

„Braţul Andromcdei" nu a re nimic mi­tologic • este foarte actual , subiectul şi se petrece în t r 'un oraş dc provincie al ve­chiului regat din România-Marc .

Sunt t ipur i de provincie aşa de bine prinse cum n ' am avu t dc Ia Caragia lc . ca profesorii A rucoI Cornoiu, polit ician dc frunte, care a junge minis t ru , ca Andrei Lazăr , profesorul de matemat ic i , eroul pr inc ipa l , ca Nedau sau Nae Inelescu — poate cel mai pitoresc. Foa r t e bine zugră­viţi şi prinşi în cadru l lor, t ânăru l Ne-noveanu şi femeile a tâ t de vii, Sul tana, 'Toscfina lui Cornoiu, pr ima lui soţie), Ti­na Nedan . d ivor ţa tă lui Ncdan şi sedu­cătoarea d-nă Cornoiu.

..Brajul Andromcdei" este un roman de moravur i de provincie. E „Scrisoarea ' ' lui Caragia le , da r nu ca r i ca tu ra lă , ci pr insă, în plină viată a unor intelectuali , cu adevăra tă cu l tură Tipătescu a evoluat în Cornoiu. profesor dc istorie, care divor­ţează dc p r i m a lui soţie „ losef ina" ca şi Napoleon — pent ru a lua o ar is tocra tă autent ică şi frumoasă, pc o Maria Luiza.

Nedan este un personagiu au ten t ic de

profesor, al căru i ideal este. după şcoală, un p ă h ă r u ţ de vin ; şi mul tă flecăreală polit ică.

Nae Inelescu este t ipul cel mai desăvâr­şit, poate. E un Don Juan , cu s t a tu ră ri­dicolă şi cu o m u t r ă de băcan , dar foarte inteligent cân tă bine şi pr inde „muşte" , cum poate şi unde poate în heroar iul său amoros.

Da rerou romanulu i este un tânăr mate­mat ic ian, profesor la liceul local, îndră ­gostit de astronomic, care a şi instalat în camera Iui de maha l a un fel dc telescop pr imit iv ca să observe r i tmul stelelor. L'" imens naiv, care cade amorezat dc super­ba d-na Cornoiu. interesată prea mult de acest exempla r de elită omenesc, pc care-1 sărută , pe care îl iubeşte p â n ă a-i da o /ntâlnire , care se te rmină cu un act cie tragedie. Toate din vina bietului profesor. care crede că se cucei eşte o fenice cu me­todă : „Era grozav dc sigur că o serie dc duble colorate, inelul lui Saturn , un de­taliu dc creste lunare , calotele polare ale lui Marte, pa ta roşie din Jupi ter , nebu­loasa Andromcdei şi a Câini lor de vână­toare , însfârşi t tot ce e mai sensaţional ' ' în spectacolul cerului , vor fi deajuns ca s'o b i ru iască definitiv, s'o lege în lanţur i le grele ale pasinnei oarbe — pc care—. el, amatorul amorezat de cer le simtia a tâ t dc solide şi de dulci — de luciul în noapte, al tubulu i de a lamă, despicând tainele nevăzutului. . . . ' '

D a r autorul , pr in eroul său, Andrei La­zăr, se înal ţă până la subl imul unei poe­me :

„Căci credea p â n ă acum că acolo, lân­gă ocularul lunetei se despar te hotaru l lu-mci : credea că c de a juns ca în cercul de în tuner ic al obiectivului să apa ră deodată cele două picătur i : dc rubin şi dc zmara ld ale Alfei din Hercule , pentru cu să simtă că a bău t din Apa Nepăsări i , că poate hoinăr i mân tu i t cu totul de lumesc pe sti­vele căi ale haosului : era secretul tăriei Iui. pe care şi-1 măr tur is ia , cu satisfacţie acolo lansă ochian în nopţi le profunde de vară . Credea că a rezolvat definit iv pro­blema necurmatei nelinişti a mistui toare­lor miragii : şi acuma, iată. simtia că fc-mcea asta a tâ t dc aprop ia tă de dânsul , cu ochii aceştia a tâ t de nepă t runş i , cu surâ­sul a tâ t dc moleşitor, cu sufletul par fumat , nu va r ămâne dincoace de ocular . Căci pă­rul acesta cu reflexe de aur pierdut în noapte nu era al tul decât culoarea îmbă­tătoare a aştr i lor ; îl vedea acum împlc-t i n d u s e p r in t re constelaţii , desfăcându-sc de inelul Iui Sa turn , luminând misterios ca o chemare a hăulu i în s t raniul neclin­tirilor î ndepă r t a t e cu milioane dc ani de lumină ale apar i ţ i i lor nebuloase.

Şi o pr ivia uimit cu ochii t u rbur i de boală , iar ca surândea t ronând de acum s tăpână pc sufletul acesta s fărâmat câte­va clipe, căci deşi nu văzuse nici odată s teaua Alfa din Hercule şi nici haba r n 'a-vea să facă apropier i în t re păru l ei şi cu­loarea aştr i lor, ca ghicise fără prea multă amăgi re că inima asta deschisă de copil este dc acum a ei : se. s t rânge, se umflă, trăeşte pr in ea şi Doamne , va t rebui să înceteze de a mai bate la cel mai mic semn al ci".

In acest pasagiu stă toată d inamica .

subiectului . Andrei Lazăr. omul cast, îna­morat de aştr i , nu cunoscuse feineea şi când s'a găsit cu una şi tocmai cea mai inaccesibilă imaginaţ iei lui. îl iubeşte, — îşi p ierde cumpă tu l , sufletul lui se revărsa într 'o pa t imă acapa ra toa re . Şi ar li rămas un vis de Mai această „fantezie ' ' sau toa­nă a d-nei Cornoiu . s ă ru tând uu ..copil'. ducă n 'ar fi avut idein năstruşnică să vio la el acasă.

Nefericitul amorez nu se comportă CÎI om : el r ămâne sluga lunetei, pe caic o pregăteşte ca să-i a ra te „minunea ' ' inven­ţiei sale aceleia care venise pentru altceva.

Când intră în camera lui, cu lumină în sfeşnice, d-na Cornoiu asistă parcă Ui n scenă din Faust în luptă cu Mefisto.

Luneta . însă, nu funcţionează, supusă li­nei tensiuni supreme, ca să-şi den maxi­mul rcndement i i lu i său. se distruge priii-t r 'un sgomot infernal . Lazăr nu mai vede eă în faţă este fiinţa ado ra t ă : el îşi pier de capul îu faţa catastrofei sale ştiinţifi­ce. E ap roape un lunat ic şi un bezmetic. Când crede că poate să a ra te ceva d-nei Cornoiu, ea dispăruse , cu gândul că arc de-aface cu un nebun.

Dezi luzionată , sdrobi lă . poate, într 'o sea­ră, pe când pleacă cu expresul spre Bu­cureşti , la bă rba tu l ci, care este ministru şi infidel ca soţ, apropierea lui Lazăr n scoate din fire : c convinsă că ..nebunul" vrea s'o asasineze. Fuge, în societatea lui Inelescu, sa lvator dc ocazie, iar cl, nimi­cit, proectenză în constelaţ ia Andromcdei . .braţul ' 1 de zăpadă al aceleia, care era să-i turmenteze viaţa.

Episoadele decurg, în mod na tura l : di­versele scene, foarte savuroase, ale celor trei profesori, cari petrec, găsindu-şi idea­lul în t r 'un „hotel garni" , cu „dame ' ' de va­rieteu, apucă tu r i l e de crai ale lui Cornoiu. care, prin a tavism, se în toarce la prima nevastă, pă ţ an ia lui Ncdan . înşelat de pri­ma nevastă cu un s tudent al său recăsă­torit cu o m a d a m ă dc hotel, care are înăl ţ imea femeilor celebre, ce-i preocupă min tea, cam simplistă, sunt de o naiurnleţă , zu­grăvi te cu o vigoare de stil, an imate de o psihologie minuţ ioasă şi savantă pe alocu rea, c a r i i aşează pe d. Mihâcscu printre cei mai buni prozator i ai noştri .

Un pasagiu din foarte multe, care de­notă precizia nea desenului şi maestria pe­nelului.

„Şi ziua cea mare veni. O, parcă era o lumină rlc magie, în iatacul acela. în care amurgul dc-abia mai răzbătea prin gre­lele podoabe a D ferestrelor !

Din tainice locuri , aba t j u ru r i de mătase cerneau cu aleasă ar tă , b izare împerecheri dc colori : peste tot domnia sângeriul vio­laceu de tăc iune care mo:irc, de parcă în toată încăperea asta, vetre invizibile dc vră j i toare şi-ar fi vărsat nemişcatele pa­lori. Un senin numai , un singur semn şi luminile ar fi pr ins viaţă, silfe ar fi înce­put să dăn ţu iască , s a l a n u n d i e să se sbc-gue si 'n ogl inda fermecată din fund să a-pa ră goală şi înal tă , s t ră lucind de albă frumuseţe , zeiţa tu tu ror anotimpurilor, des lcg ind cu un zâmbet veşnica întrebare chinui toarea năzuinţa". . .

„Bra ţu l Andromcdei este unul din cele mai reuşi te romane ale I î teraturci noas-

crit ica literarei

UNIVERSUL LITERAR. - 395

EUGENIU SPERANŢIA:

„Factorul ideal"

A vorbi, la această rubrică , despre scri­eri mai pu ţ in l i terare, nu mi se pa rc nepo­trivit. Noţ iunea „ l i te ra tură ' 1 este mul t mai vastă decât se crede: depar te de a echi­vala cu poezia, cu creat iunea ar t is t ică a vând ca mater ia l cuvân tu l uevenit ima­gine, ca se gândeşte la tet cc se scrie şi în deosebi la a tâ tea lucrur i in teresante nu numai pr in conţ inu tu l lor, cât mai a-Ies pr in forma l i te rară în care acest con­ţinut a fost îmbrăca t ă . Să adaog că, la unele din ele, acestui carac te r care le face rubr icabi le aici, i se poate ap rop ia un al I l - lca: l egă tu ra lor evidentă cu scrisul ar­tistic. E tocmai cazul interesantei scrieri, a supra căreia u rmează să poposim, înru­dite, dealtfel, şi p r in ca rac te ru l lor p rac ­tic, ut i l i tar is t .

D a r să tic ap rop iem dc fiecare: „Eac.lmul ideal" a l d-lui Spcran ţ ia co­

pr inde 7 s tudii de însemnă ta te capi ta lă în v ia ţa sta'tului.

D u p ă p r imu l (Factorul ideal in viaţa naţională) cu caracter , mai mul t istoric, urmează o s t ră luc i toare pledoar ie social-pedagogică in t i tu la tă : Factorul ideal în pregătirea generaţiilor. Idealist incorigibil d-sa, refer indu-se la Societatea românea­scă, se r idică împot r iva u t i l i t a r i smulu i îngust care domină, „dela o vreme, men­tali tatea subţirelei si debilei noas t re clase conducătoare" , împo t r iva mater ia l i smulu i care „venit p r e m a t u r , ea o boală la un organism repregăt i t , a zădărn ic i t din faşă cul t ivarea unui cler ", iar din şcoală fă­cea „negustor ie meschină dc diplome şi vânătoare d u p ă profesiuni product ive" . Fireşte, că, a iurea , lucruri le sunt de­parte de a se petrece la fel. Aşa, în An­glia „ î n v ă ţ ă m â n t u l a rămas medieval pen­tru că se cau t ă „a se forma.... oameni capabili să se mişte î ndemâna tec în cercurile bunei Societăţ i" . Pen t ru aceasta însă, la fac. de şt i inţe f izico-matematice. din cele 12 catedre , 2 sunt dc filosofic. Şi tot asa în German ia unde . la poli technicc, „există ca tedre dc filosofic, de istoria ar­telor, dc istoria cul tur i i , iar aceea din Zue-rich a re „o ca tedră de istoria l i tera tur i i , două de istoria culturi i şi a artelor , una de sociologie şi 2 ... dc filosofic".

Conc luz inne : „nu exis tă ver i tabi lă p re ­gătire ştiinţifică, nici ver i tabi lă cu l tu ra lă , fără o repeta iă şi obic inui tă evada re spre domeniile cugetăr i i pu re şi spre do­meniile frumosului , s ingurele în t regi toare , singurele deschizătoare de or izontur i" .

In „Valorile literare ca element de coezi­une naţională", d u p ă ce, teoretic, se do­vedeşte teza de ma i sus, a r ă t ându- se că „razele l i te ra tur i i şi ar te i determină.. . . fe­nomene de hel iotropism pozitiv în creşte­rea şi modelarea spir i tu lui na ţ iona l " se

Ire. iar p r in compoziţ ia lui clasică, în sens de armonie , pr in l imba pl ină de pi toresc şi vigoare, un model de l imbă l i te rară (nu provincială, care s t r ică la cea mai mare parte din scrii torii moldoveni , mai ales), un roman foarte original , cu o notă l a r s românească şi de o' ideal i ta te mistică, de II cură ţenie sufletească, cc încântă şi înal­tă, care înd run icază şi pas ionează. în ace­laş t imp — contopind laolal tă l i t e ra tura cea mai p lăcu tă cu o şt i inţă de oameni şi de subiect, corectă, precisă, l a rg cupr inză­toare.

ION F O T I

evidenţ iază rolul pe care l'a avut Emine­scu a sup ra sufletului românesc :

„ în t r eaga clasă ins t ru i tă de azi c o clasă dc eminesciani . Toţi câţi scriu şi cugetă azi, îu lumea românească , şi toţi câţi pot avea prefer inţe l i terare, au tre­cut, cel puţ in , pr in t r 'o per ioadă dc cmi-nescianism fervent". (48).

Şi tot a tâ t de in teresantă concluziile: .Deocamda tă nu există decât un singur

fel de Români cul ţ i : sunt acei la a căror conformare sufletească, Eminescu.... a con­tr ibui t câ tva cu focul t emperamentu lu i şi inspiraţ iei sale

„Tar acei în viaţa cărora Eminescu n'a in t rodus nimic, aceia ori nu sunt culţi , ori nu sunt Români" .

Şi tot a tâ t de preţ ioase adevărur i ne comunică s tudiul u rmător în care ni so vorbeşte despre a r ta popu la ră care „ala-tuni cu religia, l imba, d rep tu l şi tech­nológia popu la ră const i tue unu l d in t re organele indispensabi le ale vieţii or icărui g rup etnic".

Şi cât de justă e acea „pa r t i c ipa i c a sa­vantu lu i la guverna rea t ă r i i " despre care ni sc vorbeşte în ar t icolul u r m ă t o r !

Ne interesează, — ca rvând mai mul t ă legătură cu l i te ra tura — cel din u rmă : Arta ca educa toare , cu specială apl icaţ i -une la tea t ru . Ni se spune (de data asta lămuri t ) că „ar ta îşi p ie rde toată va­loarea ei specifică — şi. implicit toată pu-Icrea ei educat ivă , moral iza toare , a tunci când nu mai c cul t ivată pentru realiza­rea f rumosului , — ci pentru un scop c-terogen ext r insec?

Această mora l izare se face prin cali tă­ţile sau vir tuţ i le care . .a trag în mod ine­vitabil adeziunea u n a n i m ă " şi' p r in de­fecte care „a t r ag unan ima osti l i tate a pu­bl icului" (101).

Fireşte că nu pu tem insista mai mul t asupra acestei căr ţul i i a t t â dc bine scrise Lăsăm cit i torilor gr i ja de a o căuta şi dc a se p ă t r u n d e de învă ţămin te le ci.

PAUL I. P A P A D O P O L

C. NARLY :

„Ispite şi biruinţi" (Poezii, — Tipografia Bucovina, Bucureşti)

Cu volumul de faţă ni se prezintă în­t r ' adevăr un remarcabi l t emperament poe­tic, a l imenta t de isvoarc de inspira ţ ie li­rică, nu însă în dcajniis de înzestrat cu mijloace dc expresie echivalente.

Poezia d-lui Na r ly este pro iec ta tă din­ţ i 'o s tare de medi ta ţ ie evocatoare , t rans­paren tă a unei lumi inter ioare , în care ar t is tul pa re a-.şi fi găsit nucleul existenţii

sp i r i tua le Exter ior izarea se împleteşte sti l izată şi

cu tă ie tură dc curs ivi ta te muzicală în ju ­rul unor motive dc cele mai mul te ori ni­merite, fără însă a fi o p lura l i t a te de as­pecte şi a t i tud in i noui, capabi le de mari efor tur i personale. Volumul se deschide cu o b u c a t ă de meri toasă real izare : Cu­tremurări sfioase :

„Plutea 'n amurg o lainică tăcere. C'a liniştea din preajmă de biserici, Când adierea vocilor de clerici Milostivirea Domnului o cere.

Se aprindeau în înălţimi albastre Tremurătoare lacrămi câte una,

Lir dintr'un plop mângâietoare, luna Privea 'n adâncul sufletelor noastre.

Eu ascultam, cu ea la geam, cuvântul Abia desprins din liniştea naturel Cu zâmbet dureros în colţul gurei Priveam cum se juca în păru-i vântul.

Părea o sfântă 'n umbra înserărei Atât era de albă şi curată. Dac'ar fi fost în marmoră sculptată S'ar fi numit Zeiţa-Indurerăiei...

„De ce eşti trist în seara asia oare ? „Te-am necăjit, eşti supărat pe mine';' „Şi genele în lacrimi îţi sunt pline ! „De ce nu-mi spui şi mie ce te doare ?

O, i-âşi fi spus aluncea că mi-e dragă, Că n'am iubit pe nimeni niciodată, Şi că sunt ani de când e aşteptată Să lumineze calea mea pribeagă.

Dar n'am putut, să-mi spovedesc durerea, Şi, tremurând, m'am dus dela fereastră : — Prcfă-te gând în pasăre măiastră, Şi tălmăccşte-i visu-mi şi tăcerea.

(pp. 11, 12 şi 13).

Dc aceeaşi cal i ta te subs tanţ ia lă , frumos cizelată sunt şi celelalte bucăţ i din pr imul ciclu : Era o floare albă,.., Corespondentă, Ispitele tncerei, etc. cum şi alteia din res­tul cărţ i i : Figurine, Sonet platonician, Cântec, Tristeţea vântului, etc.

F a ţ ă ele a tmosfera de scn t imenta l ' sm clasic, cel mai durabi l , şi ma i general o-menesc îu poezie, în care pulsează inspi­ra ţ ia poetului , o formă ma i pu ţ in liber­tină, c u m dc p i ldă se prez in tă mul te din poeziile dc faţă, a r fi sus ţ inut desigur o pârgh ie în p romovarea ar t is t ică.

Apoi uncie elemente prozaice, ca acele Variaţiuni libere, cu „doi bătrâni'':

— Goală, goală, goală ! Ce fantasii perverse!? Orice om cinstii va spune Că prea departe merse : Asti-i boală !

etc (pag. 90)

nu pot decât să scadă ţ inu ta ansamblulu i . Volumul d-lui Na r ly vădeşte serioase

p reocupăr i dc intelectual i ta te art ist ică, însă lipsite de un echi l ibru de gravi ta te proprie . Se cau tă şi nu sc găseşte de cât în pa r t e poetul , care are pu t in ţ a să dea o ampl i tud ine şi rezonantă unor coarde de factură l irică.

II credem pe d r u m u l matur izăr i i . De aceea d. C. Nar ly , să nu ne păgu­

bească dc eventualele surpr ize la care ne aş tep tăm

GABRIEL DR AG AN

EPIGRAME EI

Vrăjit, te-am comparat c'un S O U T O ,

Şi n'a.m greşit, iubita meta : Араті, când vremea este bună, Dispari, când vremea este rea !

Ştefan Ivanovici-Terenţiu

3%. - UNIVERSUL LITERAR

GüzeTtirici t i ţ c i ţ i - c i ţ c i . . .

ROMANII IN STRĂINĂTATE. Ne vin unele veşti despre mul t ip la ac t iv i ta te ro­mânească pe care o desfăşoară — de a-proape 4 ani — în Cap i t a l a F ran ţe i tâ­năra noas t ră compat r ioa tă , d-ra Lily Ni-eolescu, absolventă a Conserva toru lu i din Bucureşti , scr i i toare şi conferenţ iară de talent. Comun icăm — deocamda tă citito­rilor noştr i — puţ ine le in formaţ iun i de mai jos şi p romis iunea de a reveni a tunc i t â n d împre jură r i l e ne-o vor îngădui .

Amin t im astfel că — în cal i tate de con­ferenţ iară — d-sa a t ra ta t , în diferite îm­pre ju ră r i , subiecte despre sufletul româ­nesc ;

Femeile românce scri i toare la Pa r i s : D- ra Văcărescu, Contesa de Noilles, P r in ­cipesa Bibescu; Ju rna l i smul şi tea t rul francez; Drep tu r i l e Români lor a sup ra Ba­sarabiei etc.

C a scri i toare ' a publ ica t — în z iarul „La Volonté" — povest ir i cu subiecte ro­mâneşt i , î n m o r m â n t a r e a lui Panai t , o po­veste etc.;

C a •vulgarizatoare şi-a p ropus să popu­larizeze operele scri i tori lor de valoare pr in articole, lucru pc care l-a făcut, deocam­dată , cu d-nii : M. Sadoveanu, I. Minu­lescu, N. Iorga etc.

C a au toare d rama t i că şi in t e rp re tă a reprezentat , la 15 Noembr ie 1929, piesa or iginală : La Doina de l ' amour — care aduce pe scenă obiceiurile pi toreşt i ale poporului nostru .

Fi reş te că o asemenea ac t iv i ta te nu poate fi de cât încura ja t ă . Personal re­gretăm că nu p u t e m face de cât a tâ ta . Nu ne dăm Ia o pa r te , însă, să o recoman­d ă m celor în d r ep t : rugându- i s'o spri­j ine — cu cred in ţa că pe de o p a r t e — vor a ju ta u n talent real , pë de a l ta vor contr ibui la intensif icarea unei p ropagan ­de a t â t de utile.

D I N SUMARUL ul t imelor numere ale ,.ad. lit."-

I. C. Visarion — Iane C ă r ă b ă ţ şi Câr s -tea Măce la ru l ;

V. Maximil ian — Pr imu l meu voiaj în s t ră ină ta te ; (491);

A. Blazian: De vorbă cu pictorul Ma­rius Bunescu;

Archiloc de I. M. Marinescu ; C. Vernescu-Vâlcea. C u m a m debuta t

în t ea t ru ; (493).

MULT MAI LITERAR, No 327 al „Cul­turii poporu lu i " — aduce imagini pre ţ i ­oase în „ F u r t u n a " d-lui Ion Constant i -nescu-Stejar (strofele I şi I I I ) , vestea pe care ne-o aduce econ. D . F u r t u n ă despre car tea d-lui Jean Baut ière : Viaţa şi scrie­rile lui I. Creangă , t ipă r i t ă în l imba franceză (254-f-XXI) cu 25 de i lus t ra ţ i i considerat de d-sa ca unu l din cei ma i buni povest i tori ai Europe i ; G r ă d i n a d-lui 4L S tamat i ad şi schi ţa p o p o r a n ă : Băta ia lui Andre i cu Ion pen t ru Todora de Ce­zar P ru teanu , pe l ângă numeroase le a r t i ­cole sem.nate de obicinuiţ i i colaborator i ai gazetei.

„ D O U A E P O C I din l i t e ra tura româ­nească", este t i t lul unei comunicăr i pe care d. I. A. Basarabescu a ţ inut-o la Л-eademia Română. F un rapor t fidel conş­tiincios şi prietenos în legătură cu cele două înfăţ işeri — ante şi post-belică — ale scrisului românesc.

F ă r ă să fie critic, au torul isbuteşte să ne dea o icoană fidelă — şi ap roape com­pletă — a acestei l i te ra tur i , p lecându-se cu s impat ie p â n ă la cele mai modeste cuibur i ale scrisului românesc, notând cu fidelitate nume, precizând curente şi gru­păr i .

In te resan tă — în deosebi — încheerea: „Ce-ar pu tea să mai urmeze... Apele nu

s'au l impezit încă. Multe talente ab ia s'au afirmat. . . Să lăsăm t impul să ho tă rască şi ar ipele nouii generaţi i să crească. Şi mai ales să dorim celor ce vin de acum. îna in te să se bucure de mai mul tă solici­tudine şi din p a r t e a oficialităţii... şi din pa r t ea edi torului-negustor , cât ma i ales şi din pa r t ea publ iculu i nostru cititor, a-tâ t de redus astăzi şi ca n u m ă r şi ca pu ­tere de devotare" .

Comunica rea d-lui Basarabescu este un semn de prietenie, o Î m b ă r b ă t a r e şi un aviz. I a t ă de ce t rebue să-i mu l ţumim.

CAT D E BINE SUNT O R G A N I Z A T E unele biser icuţe l i terare se poa te vedea d in t r 'un art icol al d-lui Demostene Botez: „Cri t ica cri t ici i" în care d. G. Ib ră i l eanu este considerat — nici mai mul t nici mai pu ţ in decât s ingurul crit ic român de azi. Aceasta — adaogă d-sa — „o spun fară simţ de flatare, ci cu o convingere cu care se face o cons ta tare de-aeum istorică".

In t ru cât au toru l ar t icolului menţ ionat face eroarea de a se er i ja în crit ic — îi vom da unele î n d r u m ă r i : art icolul d-sale consti tue — pe deopar te — o rec lamă de­ghizată, pe de al ta — un simplu do ut des. In p r i m a in te rpre ta re l -am fi admis ne­semnat la pag ina reclamei, în cealal tă nu ni-I p u t e m imig ina .

D a r lucrur i le iau o în to r să tu ră şi mai gravă în momentu l când d. D . B. — spre a fi ma i pe placul şefului cl-sale l i terar — batjocoreşte pe ceilalţi critici : d. Eng. Lo­vinescu, .1. M. Dragomirescu . In t r ' adevă r — în legă tură cu acesta din u r m ă — d u p ă ce af i rmă, cu bucur ia unui adevăra t des­coperitor, că e b ă t r â n — închec că îi va da mai mul tă atenţ ie când se ocupă „de umoris t ica românească , cea făcută cu voe şi fără voie, d-sa fiind reprezen tan tu l îu rai al acestei din u r m ă categori i" ca unul care „a făcut toată viaţa ghete cu gu­milastic care nu se ma i poar tă" .

Fi reş te că nu încercăm să discu­tăm aici nici va loarea d-lui Dragomirescu , nici pe aceea a d-lui Ib ră i leanu . cari — chiar inegali — a r mer i t a mai mul t ă obiec­t ivitate în t r a t ament .

Vom sublinia doar faptul însfristător că un cri t ic de tal ia d-lui Ibră i leanu poa te accepta astfel dc apă ră to r i nevoiaşi şi — mai ales — că u n scri tor ca d. Botez poa te scoborî a tâ t de dureros nivelul scrisului şi al dreptei aprecier i .

IN D O U Ă E D I Ţ I U N I , u n a popu la ră şi uita de lux, a r eapă ru t preţ ioasa „Istorie a l i tera tur i i române . Epoca veche" a d-lui

prof. Sexti l Puşcar iu , dela Universitatea din C lu j

Fi reş te că, pen t ru noi, cari a m privit p r ima ediţiurie ea pe o adevă ra t ă binefa­cere, aprec ie rea creşte simţi tor de astă-dată, când ne vedem- în faţa acesteia „re­văzută şi în t regi tă , comple ta tă cu o biblio­grafie cri t ică şi un indiciu, cu 82 de ilus-Iraţ iuni . d in t re care şase p lanşe în culori în a f a ră de tex t" .

E aici o a d e v ă r a t ă m inune — îmbinarea meşteşugită a unu i text indispensabil şi cu r igurozi ta te controfat cu o sumedenie de clişee — de o c la r i t a te u imi toare — în m ă s u r ă să-1 lumineze şi în t ipărească şi cu cele mai pre tenţ ioase mij loace ale unei c-xecuţi i technice i reproşabi le , complet es­tetice şi profund occidentale.

înche ind nu pu tem decât felicita editura Krafft şi Drasleff din Sibiu care a făcut sacrificii t i pă r ind u n m a n u a l a tâ t de pre­ţios, iar pe d. S. Puşca r iu îl rugăm să nu pregete spre a ne da şi celelalte volume.

D O U A LUCP.ÄRT D E VALOARE sânt-„Anuaru l Seminarulu i de l i tera tură italia nă" — dela Univers i ta tea din Bucureşti— t ipăr i t „cu ocazia împl ini r i i a XX de ani de ac t iv i ta te" ai acestui act iv seminar — si „Originele civil izaţiei" a cunoscutului vulgarizator ştiinţific, d. Al. Alexandrescn.

T ipăr i t e cu toa tă gr i ja technicei moder­ne — ele vor const i tui obiectul unor cro­nici vi i toare.

TNCĂ O FA.SCICOLÄ (No. 4 - 5 ) ^din „Revista l i t e ra ră , a liceului Sf. Sava" cu acceaş pr icepere în tocmită aduce preţioa­se colaborăr i profesorale în fruntea cărora t rebucşte socotit ar t icolul pl in de tinereţe al b ă t r â n u l u i prof. Ion S. F loru .

E un frumos omagiu pe care înţelepciu­nea bă t r ânească îl aduce neastâmpăratu­lui iuvenil :

„Să stai la o masă de b r a d trecând me­reu p r in minte cum să spui mai scurt, mai isbitor. mai concret faptul cel mai obiş­nuit este mai nobil decât să stai în­tr 'o cameră s t râmtă ca o colivie, într'o at­mosferă groasă de fum de t u t u n si să joci cărţ i cu alti colegi sau să povesteşti necu­viinţe.... Să iei acceaş buca t ă , s'o recopiezi de două, de trei, de zece ori, pentru o si­labă, pentru un articol, pen t ru o vireiilă, însemnează o m a r e cucerire asupra lenei şi o apropiere de perfecţ iunea la care poţi ajunge....".

Şi din acceaş .цтира de colaboratori face par te d. Radu G y r cu duiosul „Sfârşit de vână toare" .

D in t r e foştii elevi îsi dau — şi de asta dată — concursul d-nii : C. I. Vâlceanu si St. Stănescu cu versuri aşezate, d. Gcorgcl Niculescu — cu o schiţă. Gr . Mclidoneanu e t c . .

Număru l e comple ta t cu nrodiirfiuni ѵя-•omise de-ale elevilor (Dan Znharia, N. Buri l ianu. Alex. M o l d o v e a n a Const. H. Niculescu. Pop Cons tan t in . Sorin M. f!h. Botez. Mircescu Gh.. A. Costache. M. Za-har ia , etc.. cu in teresante cronici şi duri de seamă în legă tură cu act ivi tatea liceu­lui sau de interes general , recenzii etc. «

Execuţ ia i reproşabi lă . Revista poate fi cercetată şi de persoane ma tu re .

P. I. P.

1

UNIVERSUL LITERAR. - Î97

••Yertirci 0 « e a m ci rie

Fernand Corlez nu fu bine primit de curtea spaniolă aşa cum meri tu şi cum spera el. Cu mare greutate putut obţine 1 audienţă. într'o zi eşi brusc in fata lui Carol Quintus care il întrebă :

— Cine eşti dumneata ?• — Sunt un individ, răspunse cu mândrie

eroul din Mexic, acela care v'a dăruit ca număr mai multe provincii decât toate oraşele care le-aţi moştenit dela părinţii Voştri ! ! «

După plecarea lui Ludovic al XIV l a asediul din Möns, doamna de Maintenon spuse d-lui de Louvois :

— Răspunzi d-ta de viaţa regelui ? — Nu, spuse primul ministru, dar răs­

pund : că va fi glorios.

* Principesa de Conti, fica regelui Ludo­

vic al XIV, îşi exprima mirarea către am­basadorul Marocului spunându-i ca nu în­ţelege dece mahomedanilor li se permite să aibă multe neveste !

— Doamnă, răspunse ambasadorul, la alte popoare calităţile unei neveste le gă­seşti numai la o femeie pe când la maho­medani toate calităţile soţiei nu pot fi în­trunite decât la mai multe femei !

* Domna de Stael dorind să se convingă

clacă ea este în graţia lui Talleyrand mai mult ca o altă femeie îl întreabă într'o bună zi :

— Dacă s'ar întâmpla să cad in apă în acelaş timp cu doamna X pe care din noi două ai salva-o prima ?

— Sunt convins, răspunse diplomatul, că dumneata ştii să în.noţi ca un înger '

m Ludovic al XIII, pe când era copil, se

juca alergând ore întregi în parcul dela Fontainebleau din care cauză veşnic tran­spira, într'o zi un valet se grăbi să-i ştear­gă sudoarea cu o batistă.

Micul prinţ refuză. Valetul îi explică, că nepermiţăndu-i se expune să răcească şi în acelaş timp îl rugă să-i explice cauza.

— Spune-mi te rog, când voi fi în război, cine va veni să-mi şteargă sudoarea ?

« Într'o zi, Maria Ana-Cristina-Victoria de

tiuvaria, soţia marelui dofin, sti culcată pe pat şi moţăia sau se prefăcea că doar­me. Deodată intră principesa de Conti, (fica lui Ludovic a XIV şi al doamnei de la Vallière), care după ce o privi pe re­gină atent spuse tare :

— Majestatea sa e tot aşa de urâtă când doarme, ca atunci când este trează.

— Ei doamnă, răspunse dofina fără să deschidă ochii, nu toată lumea este copi­lul dragostei H

i» CBZ €• ШГ

O PISICĂ PENTRU UN B Ă R B A T !

„ lu l ia a recunoscut că e adevă ra t că mi-a lua t bă rba tu l , da r ea mi-a declara t că dacă am să închid ochii şi n ' am să piotestez, îmi va da în sch imb o pisică chinezească. Nu-i as ta cu ra t ă bă t ae de ioc ? N u m a i o prietenă.. . adevă ra t ă putea fi aiâ< de generoasă încâ t să ofere o pi­sică chinezească în schimbul unu i bă r ­bat" .

Astfel îşi motivează Pr in ţesa Nina Ca-racciolo, o dansa toare rusoaică, ac ţ iunea in ten ta tă la C u r t e a S u p r e m ă din New-York p r in care pre t inde că d-na lu l ia Hamil ton să-i plătească 25.000 dolari daune .

Pâ r î t a c-te fosta soţie a nuvel is tului a-m e r i e t n Cosmo Hami l ton de care a di­vorţa t acum un an, la Par i s .

In p lângerea ci Pr in ţesa Nina susţine că pr ie tena ei prof i t ând de pr ie tenia cu Cons tan t in S a t a r k h a v , soţul dansa toa­rei, a reuşit să-l convingă pe acesta s'o părăsească anu l t recut . Aceasta e cauza că ea a d ivor ţa t de el.

Pr in ţesa care a dansa t în celebrul balet al lui Diaghilev, este v ă d u v a P r in ţu lu i Genncra Caracciolo din Neapol i . D-na Hami l ton a fost îna in te de a fi căsă tor i tă cu nuvel is tul yankeu , soţia unu i alt scri­itor amer ican G u y Bolton din New-York.

D i n dec lara ţ ia pe care a făcut-o dansa­toarea rusoaică reese că pen t ru această amer icană nici un b ă r b a t nu pre ţueş te mai mul t ca o pisică or ienta lă .

CEA MAI ÎNALTĂ BANCĂ D I N LUME

7ilele acestea s'a i n a u g u r a t la New York cea mai îna l t ă c lădire de b a n c ă din lume, p r in t r ' un p r â n z ce s'a da t în sala de re­cepţii dela al 54-lea e t a j .

Acest „sgârâe-nori" a re 71 de e ta je şi const rucţ ia lui a d u r a t 377 zile.

In te r ioru l imobilului a fost astfel orna­menta t încâ t aminteş te pr imele începu tur i ale bănc i i Manha t t an , în anu l 1799.

Biurotirile de azi r ep roduc în tocmai bi­rouri le de odinioară .

Banca M a n h a t t a n din New York este s ingura inst i tuţ ie oficială amer i cană ale cărei ac ţ iuni le deţ ine s ta tu l .

In noua clădire vor fi ins ta la te p a t r u societăţi f inanţa te de compan ia M a n h a t t a n Acestea sunt : Bank of M a n h a t t a n Trus t C o m p a n y , In te rna t iona l Acceptance Bank, In te rna t iona l Acceptance C o m p a n y şi Bank of M a n h a t t a n Safe Deposi t Com­pany .

Aceste societăţi au u n cap i ta l depl in vărsat de 3Ö8 mil ioane dolari , p u t â n d ru la însă un fond de 940 mil ioane dolari .

caricatura zilei C L I E N T VECHI U

— Acuzat, care î ţ i este numele ? — Mai vreţ i şi numele meu ? H m ! se

vede că sunteţ i nou d-le preşedin te : aci sunt mai cunoscut decât dumneavoas t r ă

„PENSIUNE D E F A M I L I E "

— Aţi te rminat , domnule , cu pe r iu ţ a de dinţ i ?

— Nu. D a r pen t ruce ? — Pentr t ică pe r iu ţ a dumneavoas t r ă a m

pierdiit-o er i : aceas ta este a po r t ă r e -sii şi a c u m ii t rebuie u n a şi domnulu i de la n u m ă r u l 12...

DEPINDE. . . .

— Hei d ragă ! La femei complimentele se p r i n d totdeauna. . .

— Da , de u n d e ? Eu când îi spun ne-vesti-mi că îi s tă de minune cu o pă lă r ie veche, nu se p r inde de loc !

(Pêle-Mêle—Paris)

398. - UNIVERSUL LITERAR

РЯѲІМ ттлтв

PE DRUMUL BĂRĂGANULUI (FRAGMENT)

de C. SANDU-ALDEA

...Şi in seara aceia, în b ă t ă t u r a hanu lu i ilela Trei Movile, el adormi târziu, n ă d ă j ­du ind să poa tă pleca mai c i n â n d spre a pribegi iar p r i n Bărăganu l tainic şi pust iu , pr in Bărăganul „lui'", cum zicea el.

A doua zi se sculă de noapte .şi începu a m a t u r a p r in faja hanulu i . Apoi luă hâr -dău l şi mulse vaca, dădu d rumul viţelului să sugă, a d a p ă caii şi îi duse la păşune unde îi împiedecă .

C â n d se sculă, Mocanii se cruci şi che­mând pe l a u a lui. îi zise :

— la te uită, ce vrednic e Cazacii nos­tru.

D a r femeia, căreia nu-i plăcea acest vân tu ră - {ara , răspunse ca şi *n seara tre­cută :

— Sila nouă cerne bine ! .Cu toate acestea Cazacii părea ho tâ i i t

sa nu mai plece aşa de cu rând dela ei. Spre a-l cerca, hangiţa, lăsă de mai inulte-ori bani îu bă t ă tu r ă , pe mese sau pe te j ­ghea. Cazacii îi t lădea to tdeauna s tăpânu­lui.

Zilele treceau repezi şi f lăcăul câştiga din ce în ce mai mul t încrederea s tăpâ­nilor.

Şi înt r 'o zi luminoasă dc August , pe când s tăpâni i şi „bă ia tu l 1 ' se u i tau îngândura ţ i pe Bărăgan , o vedenie răsări din orbitoa­rele valuri ale apei morţi lor. Era o uriaşă făptură de om ce nu se vedea decât dela brâu în sus. Părea că pluteşte în văzduh, căci în t re ca şi pămân t j uca trem.urul un­delor s t ră luci toare . Uneori lumina svâr lea pe ea o subţ i re mant ie dc argint ce-ţi h a vederile.

Hangiu l î.şi duse m â n a la ochi şi zise: — E un om călare. Şi în adevăr : vedenia cşi din a p a mor­

ţilor şi se lămur i , era un om călare. Călă­reţul se opri şi hangiul îl recunoscu : era logofătul Stoian.

C u m opr i în fa ţa hanu lu i , logofătul scoase picioarele din scări şi a runcând pi­ciorul drept pe deasupra capulu i calului , sări jos .

Uscăţiv, deşirat , cu mustăţ i le lungi, sup-ţiri şi albe dc par ' c ' a r fi fost înmuia te în lapte bă tu t , cu nişte ochi a lbaş t r i spălăci ţ i şi t u rbur i , cu un semn de r ană veche drept în mijlocul frunţii .

Acesta era logofătul Stoian. Legă calul de un pom şi se aşeză la masă

supt u m b r a r . - - Cald ! — Straşnic-! — răspunse hangiul . — Vin rece ai ? — Pentru oameni de omenie se găseşte — Să vie un chi loman. Cazacii dădu fuga în beciu. Apoi aduse

o oală ce. vin şi un p a h a r marc pc cari le puse pe masă îna in tea logofătului . Acesta suflă odată pe deasup ra vinului din oală şi începu a bea lacom. Se opri odată , şi a-apoi bău tot vinul .

— Mai adu una. Se u i ta aşa pe c â m p şi nu zicea nimic.

Din când în când încreţea fruntea, f l ăcău l aduse vinul şi se dădu la o par te . Logo­fătul se ui tă la el şi în t rebă pc hangiu :

— D a r ăs ta cine ma i c ? — Băiatul meu.

— De prăvăl ie ? — Da ! — Cine te-a mai pricopsit şi cu ăsta ? Cazacii era cât p a c i să răspnnză : . .dra­

cii'' dar se opri . — E un nepot dc-al meu ! — minţ i

hangiul. — Aşa ?t — se miră logofătul şi râmase

pe gândur i Apoi îşi hău vinul, nu zise nimic şi ple­

că, fără să plătească. Iar Cazacii se uită mul t t imp după el şi

o în t rebare se ridică deodată în mintea Iui: „cum pleacă ăsta, fără să p lă tească?"

La început crezu că logofătul nu va fi avut bani la el. D a r văzuse bine că han­giul nu însemnase nicăeri . Atunci ?....

La o s ă p t ă m â n ă logofătul iar pică. Şi de as tăda tă stătu mai mult . Luă pe hangiu la o pa r t e şi vorbi cu el pe şoptite. Cazacii se căzni să t ragă cu tircchia. dar nu prinse nimic. Vedea numai că hangiul se poso­morise la faţă iar logofătul rânj ia . Şi, ca şi rândul trecut, Stoian bău şi plecă fără să plătească. F lăcăul se uită ţ intă în ochii hangiului şi la u rmă întrebă :

— A plăt i t ? — Plătit, ncplăt i t . asta nu-i t reaba ta !

— se lăsfi s t ăpânu-său la el. D a r după câteva minute hangiul îi che­

mă aproape de el şi îi vorbi domol : — L'ai văzut ?... Dc şase ani de când

mă fierbe aşa fără apă . Vine, bea, pleacă. Ce-i pot face eu ? Să m ă pun de pricină cu el, dau de vreun necaz. Mai bine-l las în plata Domnulu i .

Cazacii nu zicea nimic.... Trecutu l lui îl a t răgea spre acest hoţ de Bărăgan şi nu odată îi t r ă / n i pr in cap să se ia după el şi să-i spuie : „hai să hoţim împreună !" Dar când se găsia în faţa lui, un gând dc vrăşmăşie îl sguduia şi-1 făcea să fiarbă de mânie.

I a r în t r 'un amurg , pc când se întorcea cu caii dela păşune , logofătul îi eşi în cale. El îi dădu b u n ă seara şi vru să t reacă îna­inte, dar logofătul îl opri . Se u i tă lung la ( I. biându-1 din jos în sus cu pr ivirea, apoi îl in t rebă :

— Al cui eşti tu, măi flăcăule ? Cazacii s tă tu câteva clipe fără să răs­

pnnză Vorbele s tăpânulu i său îi veniră în minte : „Ce-i pot face cu ?" Apoi, r idicând capii 'n sus şi punnndu-ş i d reap ta 'n şold răspunse răspicat :

— A cui m'o lua ! — D a ' cum te ch iamă ? — C u m mi-ei zice. Logofătul făcu ochii mar i . Apoi îi în­

chise ca un om ce vine dela lumină în t r 'o odaie întunecoasă. Cazacii făcu la fel şi se dădu ma i ap roape dc el.

Câ teva clipe s t a tu ră aşa unu l lângă al­tul, sfredelindii-se din ochi. Ai fi zis că sunt două umbre , două păsăr i dc p r a d ă pe care se lăsa pe nesimţite tainele înserări i . Apoi logofătul rânj i :

— Ştii că nu eşti prost ? H ă c ă u l rânj i şi el : — Asta o ştiu eu de mul t I —Cât îţi dă ţie pe lună Mocanu ?

— Cincizeci de poli pe an şi cât oi pu­tea fura şi eu.

l o g o f ă t u l se î n c r u n t ă : — fa ascul tă , măi piciule : cu mine să

nu vorbeşti în doi peri , că te trăz.nesc. — Mâine, logofete ! — răspunse Cazacii

şi, dând călcâie calului , o rupse la goană, râzând cu hohote.

Ajuns la han , flăcăul povesti întâmola-rea cu logofătul. Hangiul zgâi la el nişte ochi dc om sper ia t , iar hangi ţa avu un adânc fior de bucur ie : s'a găsit,, în sfâr­şit, un om care să r ă s p u n d ă logofătului. Şi acest om nu era al tul decât Mitica Ca­zacii 'Ea înd rep tă a supra flăcăului ochii ei frumoşi în cari se îngemănau mirarea şi mul ţumirea şi-1 puse să mai povestea­scă oda tă .

D a r hangiul nu i îdea.... Şi vremea curgea... . Drume ţ i prăfui ţ i po­

poseau Ia hanu l dela Trei Movile, beau ceva şi plecau, se ştergeau în depărtăr i le Bărăganulu i . H a n g i ţ a r ămânea uneori pc gândur i , u rmăr ind norii ce p lu teau încet pe sus. Şi a tunc i îi venea să plece, să fugă depar te de hanu l în carc-şi îngropase ti-îiereţele. I se ur îse cu pust ietatea aceea, cu liniştea mare a câmpulu i , li era ii rît şi-i era teamă. Nici ea nu înţelegea dc ce o tot cerca o teamă dela un t imp încoace. Peste pust iul vieţii ei de roabă şi de schim­nică plut ia în roate mar i de pasă re de p r a d ă chipul logofătului Stoian.

Trecuse vara şi începuse ploile de toamnă. Bărăganu l e r a acum plin de o tristeţă fără seamăn. Secase a p a morţilor dc pe ogoarele lui şi soarele se a ră ta ra­reori pr in câte-o s p ă r t u r ă de nor. Drume­ţii se împu ţ inase ră de tot şi d rumur i l e pus­tii te î n d e m n a u la pribegie. Câ rdur i de ciori c roncăn iau pr in văzduh , se abăteau pe câmp, ca nişte uriaşi fulgi de funin­gine.

Şi înt r 'o seară t r is tă din toamna aceea, Cazacii se în tâ ln i deodată cu logofătul în cale. Par 'că răsăr ise din pămân t .

— Stai niţel, f lăcăule. F lăcăul se opri . Logofătul rânji :

—Tot Ia han eşti ? — Tot .' — Adevăra t că tu eşti nepotul lui Mo­

canii ? — Adevăra t !

— H m ! . . Dc ce nu vii cu m i n e ? — Unde '> — Cc-ţi pasă ? Cazacii tăcea. P ă r e a că se gândeşte.

Vântul şuera voiniceşte. Bărăganul era mo-borît . Tufe de bi i rueni uscate se plecau, se r idicau, iar se plecau, pa r ' c ' a r fi zis : „hai, vino !"

— Linde ?—întrebă a doua oară Cazaca. — Să hoţim ! Logofătul spuse încet cuvintele acestea,

dar ele r ă suna ră în sufletul f lăcăului ca o ch iu i tu ră p re lungă şi pu te rn ică . Şi vântul pă rea că le repetă şi el, le lua pc aripile iui spre a împânz i cu ele tot Bărăganul : .,Să hoţ im ! Să hoţ im !"

— Hai 1 — răspunse flăcăul şi porni în spre han sa şi ia zeghia.

UNIVERSUL LITERAR. - 399

Iriter vie w - uri ...CU D-L G. I B R Ä I L E A N U

hui permile-ţi să vă întreb, domnule profesor, ce inni faceţi Y

Suni ocupat tot t impul . E foarte ade­vărat că act iv i ta tea univers i tară am în­trerupt-o din motive de sănă ta te , dar su­plinitorul meu, un eminent profesor, mă pune la curent cu a tmosfera catedrei , cu lucrările colegilor şi ale s tudenţ i lor mei dragi.

E un an şi j u m ă t a t e decând nu am mai văzut laşii. Să nu vă mire. Nici altă dată când îmi permi tea sănă ta tea nu prea eram eu prezent pc idilele lui. Nu cunoşteam altă cale dc cât cea care duce la l ni-versitate şi mai depar te la bunul meu prieten Mihai Sadoveanu. Vizitam destul dc des pc ceilalţi amici ai mei ant icar i i . Nu ştiu dacă aţi văzut cele câ teva dughe-nc aproviz ionate cu tot felul de rar i tă ţ i din toate domenii le de act iv i ta te l i terară si ştiinţifică. L ibrăr ia noastră „Viata ro­mânească" era în to tdeauna la curent cu ultimele noutăţ i a p ă r u t e în Occident .

— Care sunt cauzele care au determi­nat desfiinţarea ei şi mutarea sediului re­vistei „Viaţa Româneasca" la Bucureşti.

— Sunt mai multe. Cea mai însemnată insă este criza dc ed i tu ră şi l ibrăr ie prin care t recem astăzi, laşii are un număr a -preciabil — chiar foarte mare , în compa­raţie cu bucureş t i i—de cititori de l i tera­tură şi in genere de oameni cari in t ră zilnic in l ibrăr ie să cumpere ceva. Popu-lajia s tudenţească şi cele câ teva mii dc elevi ai şcolilor secundare şi p r i m a r e nc-ati ilat î n to tdeauna concursul şi totuşi a t re­buit să cap i tu l ăm. Criza care b â n t u e în loate ramur i le dc act iv i ta te economică — >i o inst i tuţ ie dc acest fel e o en t i t a t e c-toriomică — n e a îngenunchia t .

Sănăta tea mea apoi, din ce în cc mai jubredâ m ă împiedica să m ă mai ocup efectiv de revistă. Asta a fost şi p r ic ina pentru Cd'O în ul t ima vreme a a p ă r u t cn nia de mari în iâ iz icr i .

Cu s t r ă m u t a r e a ei la Bucureşt i , să n ă -lăjduini că îşi va normal iza apar i j ia . Dc altfel, s ch imbarea domicil iului n ' a i e prea aure însemnă ta te pent ru o revistă. Esen-|iahil e să ші - ş i schimbe dela o zi la alta itituclinea, cum a m văzut că fac a tâ tea [oi l i terare. Colabora tor i i vor fi tot cei techi r ămaş i top credincioşi la cari se va nai aclâoga toate clementele, t inere cc vor bvedi că meri tă să fie publicaji dc cea nai exigentă revistă românească .

— Cum a luat naştere „Viaţa româ-:mscă ?"

— In ІЯОІ , n p ă i c la îaşi revista săptă-nânală „Evenimentu l l i te rar" — un fel le pre ludiu al „Vieţii româneşt i ' ' — la are am colaborat î m p r e u n ă cu d. Con-tantin Stere. Amândoi, pe atunci eram

s tudenţ i . Ideologia l i teraro-socială a aces­tei reviste n fost de te rmina tă dc ci. Stere.

D u p ă d ispar i ţ ia „Evenimentului lite­rar" , a r ămas în noi nevoia dc a comu­nică cu publ icul care pc vremea aceea se găsea la o m a r e răspânt ie . Cea mai bă­trână revistă românească „Convorbir i li­terare 1 ' nu mai era ce fusese în epoca Junimi i , iar aej iunea semăntur i s tă nu se ivise încă.

Depela l Q 00, am început să cuge tăm la fundarea unei reviste. Pe a tunci , marea criză socială, l i terară , politică şi finan­ciară începe să pună probleme funda­menta le pent ru „Viaţa românească'1.

Tocmai în РЮ5 am început să trecem la fapte. In Ю06, 6 Martie, a a p ă r u t p r imul n u m ă r al „Vieţii româneşt i" . L i te ra tura , p roduc ţ i a l i te rară cădeau pe p lanu l al doilea în preocupăr i le şi intenţi i le noas­tre. In a r t ico lu l -program, revista nu-şi lua niciuu anga jamen t l i terar . „Popora­n ismul" il defineam din punct dc vedere social, moral , politic şi cu l tura l . S'a în­t âmpla t însă ca toji scriitorii buni să nc dea ajutor .

S'a spus că am fost esclusivişti în li-l e ra tură . E o g rcş i l ă . In coloanele revistei, am t ioăr i t concomitent pe un Agflrbicea-nu şi pe un Minulescu, pe un Goga şi pe un Arghezi . Am respins pe toţi ţărăniş t i i şi pe toţi modernişt i i car i ni se păreau că n'au chemare . Acum, la cei de mai sus, nu sc mai pune problema că sunt modernişt i sau t radi ţ ional iş t i . Sunt pu r şi simplu scriitori clasici.

Revista noastră a accentua t impor t an ţ a specificului naţ ional , nu a t radi ţ ional is ­mului . Se face o confuzie, poa te intere­sată , in t re specificul naţ ional şi t radi ţ ie . Indiferent de t recutu l lui, un popor are o fizionomie sufletească pa r t i cu la ră , pe care adevă ra tu l ar t is t nu se poa te să nu o expr ime . Această cons ta tare c a tâ t de c-Icmentară că nu mer i tă să mai fie a rgu­men ta tă .

— Cine trece atunci drept întemeietorul „Vieţii româneşti ?"

— Fondator i i p ropr iu zişi ai „Vieţii româneş t i " sunt C. Stere, Ion Botez, C. Botez, M. C a r p şi cu mine.

— Revista a apărut în condiţiuni teh­nice occidentale : aveaţi suficiente mijloa­ce materiale ?

— Să vedeţ i . Am î m p r u m u t a t dela o casă de economie banii necesari t ipăr i r i i pr imelor două numere hotăr î ţ i , în caz de insucces, să p l ă t im din punga noas t ră , supor tând fiecare d in t re noi în mod egal deficitul, r iscând numai exper ien ţa aces­tor numere .

Pe-atunci, revistele aveau un tiraj foarte mic, ceeace ar fi dovedit un foarte

redus n u m ă r de citi tori de reviste. „Viata r o m â n e a s c ă ' , fiind o revistă voluminoa­să, ceeace însenina un preţ ma i urcat , normal ar fi fosi să-i prevedem un neîn­semnat succes dc t i ra j . Cu toate acestea, ne-am hotăr î t să o t ipă r im în t r 'o mie de exemplare , l e m ă s u r ă însă ce o redac tam, c lasându-i bogatul sumar , en tuz iasmul nostru pen t ru ea şi opt imismul nostru în succesul ei creşteau, aşa că după multe discuţiuni , i-am ridicai t i ra ju l la două mii de exemplare , cu adaosur i progresive. Succesul a depăşi t — monst ruos aş zice— cele mai t a i t a i ineş t i preveder i , de vreme ce d u p ă cinci zile, revista se epuizase, o-b l igându-ne să t i pă r im în trei zile o a doua ediţie.

Acest p r im număr , caşi u rmătoare le , dealtfel, a fost ignorai , sau pr imi t acru dc presa de toate felurile din regat ; îu sch imb presa din provincii le pe a tunc i sub juga te l-a î n t âmp ina t cu o că ldură neobişnuită .

Bilanţul e ra favorabil -. aveam cn noi publ icul din Hegat şi din provincii le su­puse, aveam pe toţi scrii torii buni , aveam presa acelora cari lup tau greu ca să-şi a-pere na ţ iona l i ta tea şi aveam în contra noas t ră pe recenzenţi i publ icaţ i i lor „dela noi" cari au fost consecvenţi p â n ă astăzi .

In pa ran tez fie zis, dacă revista n 'ar fi avut succes, în a fa ră de consideraţ i i le ma­teriale, e ram dator i să n o ma i t ipă r im şi nu mai impor tunan t publ icu l c'o activi­ta te ce nu-1 interesa.

Insul tele cele mai m a r i le-am pr imi t f i indcă ani adus inovaţ i i de-a p lă t i cola­borarea , cum se făcea de mul t ă vreme şi în Occident . A fi r emune ra t pe scri i tor pen t ru p rodusu l său, găseau unii că e imo­ral ; că a r t a se face pen t ru a r tă , de d ragu l ei şi p lă t ind-o înseamnă că o comercia­lizezi. Ceeace vremea de azi ne-a dovedit cont rar iu l . Ce e nost im în toată chest ia asta, e că cei car i la început pro tes ta ­seră, când mai târziu , se ' n t â m p l a să li se publ ice ceva la „Viaţa românească ' ' , îşi rec lamau cu străşnicie onorar iu l in famant .

Succesul revistei se da to ra unei ideolo­gii ce soluţ iona realist cele ma i imper i ­oase prob leme care se puneau a tunc i nea­mului românesc ; se da to ra diversi tăţ i i ru­br ic i lo r ei. în m ă s u r ă să sat isfacă nevoile cu l tura le ale celor ma i diverse categorii de lectori, p r ecum şi ale cetitorilor cu di­verse interese intelectuale ; se da to ra şi spr i j inului spon tan acorda t de toţi scrii­torii buni , ceeace făcea din „Viaţa româ­nească ' ' o antologic vie a l i te ra tur i i vre­mii ; şi se mai da to ra şi p re ţu lu i ex t r em de modest a l revistei care î n suma mai mul t mate r ia l decât o car te voluminoasă .

D a r toate acestea p re supuneau o via­bi l i ta te pu te rn ică a revistei, v iabi l i ta te ale cărei cauze nu m.i-e dat mie să le ară t , totuşi, u n a t rebue spusă, cea mai impor­tan tă : redactor i i revistei se gândeau la revistă şi nu la ei. Un exemplu : mul te rubrici care cereau m u n c ă grea, pr icepere $i cunoştinţe de specialitate, nu purtau

40Ô. - UNIVERSUL LITERAR

nicio i scăl i tură şi dacă unii d in t re cola­borator i i acelor rubr ic i îşi vedeau uneor i numele t ipăr i t în revistă, subt art icole de al tă na tu ră , apoi numele a l tora nu apă rea niciodată în coloanele V. R.

Şi cum aceşti colaborator i , făcând pa r t e din g rupa rea revistei nu e rau nici plăt i ţ i , căci nu ne da m â n a să ne p lă t im şi pe noi, m u n c a s ta tornică a acelora, r ămasă anonimă, a r a t ă u n a d in t re cauzele viabi­li tăţi i V. R.

S'ar mai pu tea spune mul te , dar poate le vor spune oda tă alţii ; iar dacă nu, fap­tu l n a r e p rea mare impor t an ţă . Sacrifi­ciile au fost mar i şi răsp la ta - cea mo­rală — n a în târz ia t să sosească.

Dealtfel şi cele de mai sus le-am spus ca să-ţi sat isfac cur iozi ta tea dumi ta le de scrii tor t ână r ce, p r in mij locul acesta, poate la rândii- i să mul ţumească alte cu­riozităţi .

...Ca de pilda şi aceea de a şii ceva din biografia D-ooasIră omenească

— Nu mă socot un om atâ t de însemnat , încât să cred că interesează pe cititori, când si unde m ' a m născut , ce carte am •nvăţat . care mi-s cărţ i le de căpă tâ i şi toate faptele p rea personale.

— L-aţi cunoscut pe Eminescu în via­ţă?

— Să nu vi se p a r ă deasemenea curios. Eu t rec şi 'mi place să cred că sunt un specialist în Eminescu, totuş fericirea de a-1 fi văzut sau cunoscut î n . viaţă , nu mi-a fost da tă .

Cunosc însă opera lui în cele mai nuci a m ă n u n t e şi as ta cred că e suficient.

— La Bucureşti, de când n'aţi mai fost?

— Sunt ani . Nici nu mai ţin minte dc când. M'ar interesa noul aspect al oraşu­lui. Altceva nu ştiu ce aş pu tea vedea p rea nou în el.

Noutăţ i le l ibrăr ie i s t ră ine şi cele româ­neşti, ia tă le toa te aci, a ş t ş ap t ă să fie ci­tite.

— Când aţi alcătuit ediţia poesiilor lui Eminescu, apărută de curând ?

— Anul t recut a m pus-o la punc t , deşi era a n u n ţ a t ă de foarte mu l t ă vreme.

- - Dar , precum am văzut, aceasta a nece­sitat neapărata prezenţă a D-voastră la Academia. Română, unde se găsesc manu­scrisele poetului.

— Vreţi să spuneţ i cu al te cuvinte că eu a m făcut-o aşa din capul meu, cum au făcut a ţâ ţ i comentator i . î n t r e b a r e a pe cât

e de inteligentă, pe a tâ t e de şireată. A-flaţi, totuşi că eu cunoş team mai de mul t originalul versuri lor lui Eminescu şi în ul t imul t imp când luc ram la această edi­ţie, o în t reagă a r m a t ă de prieteni şi bine­voitori mi s'au pus la dispoziţie cu tot fe­lul de servicii ce mi-ar fi fost ut i le . Am mers cu cercetarea p â n ă şi a unei bibl io­teci din Galaţ i , unde se găseşte unicul n u m ă r d int r 'o revistă în care marele poet şi-a publ ica t o poezie. In vreme ce har ­nice albine îmi s t rângeau mater ia lu l , eu. hai să zicem ca o matcă , dam directivele şi e l abora rea ce se impunea sau doream.

— Avem astăzi în literatură „un nou Eminescu'', domnule lbrâileanu ?

— S'au făcut unele avansur i în această chestiune, pe care eu le socot p rematu re . Eminescu reprezintă o culme din a fi creat d in t r 'o l imbă încă în formaţie o sinteză genială înt re fondul şi forma in­spiraţiei sale profunde . La care se mai adaogă act iv i ta tea Iui de luptă tor naţ io­nalist. D a r a mai vorbi despre ' fenomenul Eminescu înseamnă să repet aceleaşi lu­crur i pe care le-am mai scris.

E foarte adevăra t , avem azi poeţi dc mare valoare. Niciunul însă n 'a a juns pe înăl ţ imile acestuia. Am totuşi convingerea că, în t imp, d in t re toţi aceştia, se va des­pr inde o personal i ta te care să-i covâr­şească pc ceilalţi.

— Cum aţi cunoscut sau mai precis cum va cunoscut domnul Ionel Teodo-reanu ?

— A descris î m p r e j u r a r e a în volumul al doilea clin Medeleni. A venit acum vreo 7 — 8 ani la mine un pr ie ten însoţit de un t ânăr sport iv şi s impat ic , cu nişte bucle ncâr l ionţa te . M'a uimit delà p r i m a discu­ţie cu intel igenţa şi cu imagina ţ ia lui năs t ruşnică . Poseda Domnule , o cu l tu ră vastă, franceză mai ales, şi când vorhin, făcea n u m a i compara ţ i i şi imagini . La început mă amuza , pe mine care, ca şi domnul Mihail Dragomirescu , nu am nici în scris nici, în vorbire u n stil p rea s tră­lucit. Apoi mi-a citit nişte bucă ţ i care mi-au a t ras în mod deosebit a tenţ ia . Mi-am dat seama imediat că a m în faţă un vi­itor scriitor de mare ta lent şi iată că nu m 'am înşelat .

— Acuvi vă mai citeşte manuscrisele ?

— Da, da şi mă onorează cu această încredere. Iu avân tu l său imagistic, face câ teodată fraze sau compara ţ i i pe care eu ;, le .subliniez cu roşu. Asta înseamnă că mi s'a pă ru t că t rebue sch imbat ceva şi-mi pare bine că e de acord. Scrie însă aşa de m ă r u n t încât nişte ochi pu ţ i n exersa ţ i cu scrisul lui, anevoie l-ar înţelege. Şi mai

ales eu, om bă t r ân , îi descifrez caetele cil lupa. Nu cred totuşi că scrie aşa de mi­nuscul, în t r ' ad ins ca să mă pună pe mine iu imposibi l i ta tea de a le citi !

— In ce relaţii sunteţi cu ceilalţi scrii-lori ieşeni ?

— Mai mul t decât cordiale. Suntem o familie res t rânsă şi ar fi păca t să nu ne avem bine în t re noi. Toţi vin seara să mă vadă. Sau ma i precis noaptea , căci eu pc lângă o indispoziţ ie care m'a făcut ca de un an şi j u m ă t a t e să nu ies decât până la poar tă , mai sunt şi un fel de maniac : nu pot să lucrez decât noaptea .

— Ce operă mai aveţi în preparalie, maestre ?

— H m !.. un roman ! — Un roman ? — Da. E de mirare , în t r ' adevăr , dar

aşa e. — Când o s apară ? — La toamnă , po-ite. — In ce editură ? — La Car t ea Românească său la Cior­

nei, care s'a dovedit în u l t imul timp ca un inteligent şi abil editor. Sunt informat că a deschis în ul t imul t imp o sucursală aci în Iaşi care e o a d e v ă r a t ă grădină li­terară . Nu ştiu dece i m convingerea că dânsul o să facă ceeace noi n 'am putut izbuti aci în Iaşi.

— Iertaţi mă : copiaţi pe succesul lui?

— Ştiţi, sunt unele femei cinstite càre tocmai la b ă t r â n e ţ ; îşi dau în pe t i c : fa: la un moment dat o faptă care iscă scan­dal. Poate că unu i crit ic, d u p ă toate regu­lile delà noi uu i-ar fi îngădui t să vină în faţa publ icului c t o operă de beletris­tică p ropr iu zisă. decât în june ţe . Curn în s t ră ină ta te nu se înt i implă tot aşa, iar la noi s'a pe t recu t t duş i , cred că publicul românesc o să-mi ierte îndrăsncala de a mă vedea si în ipostasa „dublă" de critic şi....' romancier" .

. N. CREVEDIA

TIP. ZIARULUI „UNIVERSUL", STIL BREZOIA<NU Nr. 11