UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI

CINEMATOGRAFICĂ „I.L.CARAGIALE” BUCUREŞTI

REZUMAT

TEZĂ DE DOCTORAT

IPOSTAZE ALE MAGIEI ÎN ARTA PENTRU COPII

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:

Prof.univ.dr. Cristian Pepino

DOCTORAND:

Raluca Maria Aionițoaie

2020

Cuprins

INTRODUCERE.........................................................................................................................................................3

Gândirea magică şi nevoia de fantastic...................................................................................................................4

1. EVOLUŢIA MAGIEI ŞI A MAGICIANULUI ÎN ISTORIE...........................................................................................7

1.1. MAGIA PRIMITIVĂ...........................................................................................................................12

1.1.1. Magul, şamanul şi funcţiile lor sociale.........................................................................14

1.1.2. Imaginea magului în arta primitivă..............................................................................15

1.2. MAGIA CULTURILOR ANTICE..........................................................................................................21

1.2.1. Egiptul, tărâmul magiei.................................................................................................21

1.2.2. Magia în Grecia antică..................................................................................................31

1.2.3. Magia celţilor................................................................................................................40

1.2.4. Magia tradiţiilor româneşti..........................................................................................44

I.Solomonarii............................................................................................................48

1.3. MAGIA ÎN PERIOADA DE ÎNCEPUT A CREŞTINISMULUI.................................................................52

1.3.1. Regele Solomon ca magician........................................................................................54

1.3.2. Demoni şi duhuri...........................................................................................................55

1.3.3. Duhurile şi demonii în tradiţiile islamice.......................................................................65

1.4. EVUL MEDIU ŞI PRIGOANA MAGIEI................................................................................................67

1.5. MAGIA ÎN TEATRUL DIN PERIOADA BAROCĂ..................................................................................76

1.6. MAGIA ÎN SECOLUL LUMINILOR.....................................................................................................80

1.7. SECOLELE XIX-XX ŞI MAGIA MODERNĂ. OCULTIŞTII.......................................................................84

1.7.1 Personajul magicianului în creaţiile lui E. T. A. Hoffmann.............................................88

1.8. MAGIA ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ..............................................................................................89

2. PERSONAJE MARCANTE IN ISTORIA MAGIEI ŞI A VRĂJITORIEI..........................................................................95

3. ELEMENTE DEFINITORII ALE MAGICIANULUI ŞI ALE LUMII SALE....................................................................99

3.1. SIMBOLURI ŞI FORMULE MAGICE..................................................................................................99

3.2.VESTIMENTAŢIA MAGICIANULUI..................................................................................................101

3.3.ATELIERUL MAGICIANULUI. ARSENALUL MAGIC ŞI SPAŢIILE RITUALE........................................103

3.4. OBIECTELE MAGICE......................................................................................................................107

3.5. IMAGINI ALE VRĂJITORILOR ÎN EVUL MEDIU..............................................................................114

3.6. ALCHIMIA SI GRAFICA MAGICĂ....................................................................................................119

3.7. TAROTUL, ARTA DIVINAŢIEI ÎN IMAGINI EZOTERICE....................................................................121

4. MAGIA ÎN SCENOGRAFIA SPECTACOLELOR....................................................................................................124

4.1. MASCA..........................................................................................................................................125

4.2. PĂPUŞILE MAGICE ŞI SPAŢIUL MAGIC AL TEATRULUI DE ANIMAŢIE...........................................129

4.3. MAGIA SCENICĂ ÎN EPOCA MODERNĂ.........................................................................................131

4.4. MAGICUL REPREZENTAT ÎN TEATRUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC................................................133

5. PROCEDEELE TEHNICE ALE "MAGIEI".............................................................................................................137

5.1. ORIGINILE TEHNICILOR MODERNE ŞI SPECTACOLE DE REFERINŢĂ; „LANTERNA MAGICĂ”,

„PEPPER GHOST”................................................................................................................................................141

5.2 TEHNICI CONTEMPORANE ÎN FILMUL FANTASTIC..................................................................147

6. ILUZIONIŞTII ŞI SPECTACOLELE DE MAGIE.....................................................................................................156

7. FANTASTICUL MAGIC DE LA LITERATURĂ LA SPECTACOL..............................................................................162

7.1. MAGIA ÎN BASME. BASMUL ÎN SPECTACOLUL PENTRU COPII.....................................................164

7.2. MAGICIANUL DIABOLIC................................................................................................................189

7.3. FENOMENUL “HARRY POTTER”, UNIVERSUL MAGIC CE A MARCAT LUMEA

CONTEMPORANĂ...............................................................................................................................................203

7.4. MAGIA ÎN REPREZENTĂRI COMICE...............................................................................................212

CONCLUZIILE CERCETĂRII...................................................................................................................................215

Bibliografie..........................................................................................................................................................217

1

IPOSTAZE ALE MAGIEI ÎN ARTA PENTRU COPII

Cuvinte cheie: Magie, vrăjitor, simbol, spectacol, mistic, pedagogie, teatru, papuși;

Magia este credinţa care a apărut odată cu conturarea ideilor de conştiinţă şi societate.

Nevoia de a folosi magia s-a născut din dorinţa umană de a pune stăpânire pe lumea care îl

înconjoară. Magia se bazează pe credința că ea poate rezolva problemele de zi cu zi sau situaţiile

de criză care îl pun pe individ în pericol

Teza are ca obiectiv trasarea liniilor de evoluție a magiei și a legăturilor sale cu lumea

spectacolului, în mod special cu universul teatrului pentru copii. Prin perspectiva personajelor

specifice temei, vrăjitoarea și magicianul, descifrăm ipostaze ale culturilor lumii și modul cum

acestea au influențat vizual și creativ structura caracterului magic.

Primul capitol face o trecere în revistă a evoluției magiei în istorie și în paralel relevă

începuturile teatrului și spectacolului, derivate din instanțele ritualice și religioase.

Șamanismul se află la baza primelor reprezentări ale magicianului și unele dintre practicile

șamanice au stat la baza artelor spectacolului. Am putea spune că apariţia societăţii antice a dat

naștere magiei, cercetând izvoarele istoriei, descoperim elemente înscrise în cele mai simple forme

de reprezentare, care adeveresc faptul că magicul era de fapt liantul societăţii. Viaţa omului

primitiv implica magia în toate aspectele ei. Ea explica fenomenele și toate evenimentele din

univers şi omul primitiv era încredinţat că respectarea ritualurilor magice îi putea asigura

bunăstarea.

Apar primele elemente definitorii de costum și recuzită magică ce vor ajunge mai târziu inspirație

pentru spectacolele din lumina reflectoarelor. Teatrul arhaic era de fapt o suită de ceremonii şi

practici rituale conduse de către şamanul comunităţii pentru a celebra strămoşii divinizaţi sau a le

solicita ajutorul în viaţa de zi cu zi. Dansul, muzica și elemente de joc teatral erau folosite în aceste

ritualuri. Maestrul de ceremonii deţinea prin cunoaşterea ritualurilor puteri magice, supranaturale,

şi astfel îşi asigura poziţia socială şi respectul comunităţii sale.

2

Pe lângă acesta femeia are rolul său divin, ce va cadea în dizgrație odată cu evul mediu. În

societatea arhaica însă, femeia era portalul divin al lumii, cu puterea de a da naștere și astfel era

considerată una din cele mai puternice forțe magice ce au derivat în cele mai cunoscute personaje

ale basmelor. Aceste vrăjitoare, “Sfinte” sau Pădurence, se comportă însă ca nişte înţelepte

magiciene care îi oferă protagonistului diverse obiecte fermecate sau puteri magice, dar şi o bună

educaţie, răsplătindu-l pentru faptele sale bune sau sfătuindu-l în momentele de cumpănă.

Interesant este faptul că, atât în basme, cât şi în alte tradiţii populare, ele au o dublă identitate: ele

sunt atât fiinţe umane obişnuite, cât şi divinităţi. Probabil că tot aşa erau consideraţi şi şamanii sau

magicienii din vremuri imemoriale.

Atmosfera mistică, cu puternice reminescențe în actualitate a fost însă creație a Egipului

antic. Populațe ce a dus ritualul magic în temeple și a creat primele “automate” și păpuși sacre prin

care confereau ceremoniilor religioase o forță de producere a emoției greu de egalat. Magia

emanată de cultura Egiptului antic fascinează în continuare şi în secolul actual, fiind sursa de

inspiraţie a numeroase opere literare, cinematografice ori teatrale. Reprezentările din Egiptul antic

au influenţat foarte mult şi scenografia spectacolelor care au ca temă magia şi pe magicieni ca

personaje centrale.

Miturile Greciei sunt cunoscute în jurul lumii în mod special datorită teatrului şi artei ce

invocau şi glorificau omul şi viaţa sa, iar magia era atât de organic integrată lor încât forța mistică

înca este emanată în montările pieselor acestora. Practicile magice egiptene le-au influenţat pe cele

greceşti, şi prin acestea au pătruns în civilizaţia latină. Aceasta cultură prezintă o multitudine de

artefacte ce atestă cultul blestemelor și a opioidelor, iar imaginea vrăjitoarei sub chipul oracolului

ia nastere în această perioadă.

Iliada şi Odiseea explorează diverse credinţe din această sferă. Cyrce, vrăjitoare mitică a Greciei,

este probabil cel mai cunoscut exemplu. Ea este unul dintre primele personaje vrăjitoare din

literatura europeană care foloseşte otrăvuri şi droguri. Poţiunile ei aveau chiar puterea să

preschimbe oamenii în animale, fapt care era poate o descriere metaforică a stării de degradare a

conştiinţei provocată de droguri. Ghicirea viitorului, ce a cunoscut un avânt putenic datorită

Sybilelor, s-a dezvoltat ca artă magică în Grecia odată cu moda divinaţiei ce a străbătut Orientul

în perioada antică. Pentru a fi mai convingător, ghicitorul profesionist apela şi la diverse trucuri

care erau menite să convingă asistenţa de puterile magice ale sale multe din care s-au păstrat și în

cadrul momentelor artistice din teatru.

3

Daimonii, apar ca personaje în magia grecilor. Aceste spirite invocate de vrăjitori și filosofi sunt

cu totul deosebite de demoni sau diavolul creștin, aceștia reprezentând spirite ale naturii, suflete

elevate, asemeni cu ce mai tarziu va fi conceptul de îngeri păzitor ai oamenilor. Toate aceste

personaje sacre au influențat puternic cultura magică și datorită influentei pe care teatrul lor

grandios a avut-o în lume, imaginea magicului a fost și el modelat după acest concept.

Continuând cu studiul istoriei magiei observăm magia celților, ce a rămas în istorie ca fiind

“magia verde”. Religia celtică era un cult politeist datorat multiplelor etnii pe care aceştia le-au

înglobat. Societatea lor avea o castă separartă pentru practicanții magiei, ce erau de o potrivă femei

și bărbați, druizi și driade. Din costumele lor ritualice si aspectul fizic s-a născut cel mai celebru

tip de reprezentare a vrăjitorului, ce asemeni lui Merlin ori Dumbledore, purta robe ample și pălării

ascuțite, plete și barbă lungi și un toiag, ce foloseau drept baghetă magică.

Credinţele străvechi, ce preamăreau natura şi totemismul mistic s-au perpetuat şi în cadrul

teritoriului ţării noastre. Influenţele populaţiilor cu care geto-dacii au luat contact au lăsat o

amprentă clară şi în domeniul magiei. Aceste tradiţii ancestrale s-au conservat în cultura

românească într-o formă desacralizată, perpetuându-se în forme păstrate în mod special de

comunităţile rurale, în artă, spectacol şi meşteşuguri. Strămoşii noştri nu făceau o separare în magie

între cea pozitivă şi cea negativă, toate practicile mistice reunindu-se sub termenul de farmece,

cuvânt ce provine din termenul pharmacum din limba latină pe care şi grecii îl foloseau pentru a

denumi persoanele ce se ocupau de vrăjitorie.

Solomonarii au fost amprenta magicianului de pe teritoriul țării noaste. În credinţele populare, se

crede despre solomonari că sunt „călugări “, pustnici sau oameni pioşi şi învăţaţi ce încă de la

naștere sunt predestinaţi să aibă puteri supranaturale. Aceștia își primesc învătamintele într-o

școala secreta de magie Basmele si spectacolele traditionale de sărbatori au păstrat viu spiritul

magic pe teritoriul țării noastre, aceste ritualuri pentru zeii din trecut fiind asimilate credinței

ortodoxe și practicate sub forma sărbătorilor laice.

Perioada de început a creștinismului a presupus o propagandă puternică împotriva magiei,

ce era o unealta a diavolului și astfel o practică demnă de pedepse aspre. Însă credințele și practicile

ancestrale erau atât de bine înrădăcinate în spirit încât ea rămânea vie prin micile ritualuri

practicate casnic. În aceste condiţii, pentru a impune o nouă credinţă era necesar ca propăvăduitorii

ei să demonstreze că Dumnezeu și credinţa lor îi ajută să facă minuni mai mari decât magicienii

4

religiilor politeiste. Este o perioadă în care au loc numeroase confruntări de acest fel care aveau ca

scop câştigarea de noi adepţi. Interesant est totuși că o serie de figuri religiose au apărut totuși sub

chipul magicianului, capabili de miracole. O serie de legende din scrieri apocrife din primele secole

din era noastră îl prezintă pe regele Solomon ca pe un mare magician. El este ajutat de demoni să

clădească celebrul său templu de la Ierusalim și chiar Dumnezeu i-a dat lui Solomon darul de a

folosi puterile diavolilor în scopuri bune. Cu toate acestea propaganda apologeţilor creştini din

perioada de început a creştinismului, încerca redefinirea unor divinităţi din credinţele politeiste

populare, precum Pan, ca demoni. Magicianul şi vrăjitoarea sunt asociaţi, începând cu Evul Mediu,

cu diavolul. Am văzut însă până acum că spiritele nu erau întotdeauna rele. Creştinismul va

introduce ideea că daimonii, spiritele, sunt diavoli, duşmani ai lui Dumnezeu şi ai oamenilor.

Și în tradiția islamică apar reprezentări ale magicului. În poveştile şi basmele din O mie şi

una de nopţi, care provin din cultura persană, preislamică, apar personaje cum ar fi djinii sau efriţii

care nu au conotaţii negative. Demonii răi vor apare în cultura arabă şi în Coran sub influenţa

tradiţiilor biblice. Astfel djinii ajung până în prezent personaje magice adesea utilizate în povești

precum Aladdin, unde deși puterile lor magice sunt infinite sunt totuși supuși voinței și moralității

stăpânului ce îi invocă.

Evul mediu este cunoscut ca fiind o perioadă tumultoasă a spiritualității ceea ce se va

răsfrânge cu putere asupra magiei și personajelor ei. Odată cu apariţia funcţiei de preot și cu

organizarea religiei de stat în jurul bisericii creştine, magicianul, deşi se mai bucura încă de

prestigiu în rândul maselor largi, a devenit treptat un personaj marginal, şi în cele din urmă eliminat

din noua societate. Acum, daemonii, despre care se credea că sunt, până la impunerea

creştinismului ca religie de stat, spirite deopotrivă binevoitoare sau răzbunătoare folosite de magi

ca ajutoare, au devenit în totalitate personaje negative. Templele, statuile, altarele sacre, scrierile

antice, erau distruse, iar vechii zei erau consideraţi diavoli. Din bătrâanul întelept, vrăjitorul s-a

transformat în proscrisul perfid capabil să subjuge și cea mai solidă credință în numele stăpânului

său satan.

Imaginea vrăjitoarei a suferit însă cea mai drastică desacralizare și martirizare prin noua putere a

statului, Inchizitia, ce într-o societate patriarhală și conservatoare, care se supunea unor reguli dure

de constângere sexuală şi celibat si-a refulat frustrările sub forma unui război de purificare a

societății. Apariția cărtilor ce cuprindeau o lista de semne afiliate vrăjitoriei și considerate a fi

mărci ale stăpânirii satanice cât și proclamarea metodelor de exorcizare prin tortură au provocat o

5

adevarată isterie a maselor și o creștere a uri față de acest tip de personaj ce își va vedea reputația

pătată pentru mai multe secole de aici înainte.

Secolul luminilor a reprezentat o nouă era în istoria magiei. Deși renașterea nu a însemnat

stingerea completă a rugurilor, a avut loc totuşi o transformare a imaginii magicianului, din posedat

de diavol în filosof şi om de ştiinţă. Magicienii au adoptat conceptele filosofiei neo-platoniciene,

ce includeau practicile magice în categoria ştiintelor naturale, departe de demonologie şi de

superstiţii despre vrăjitorie şi pacturi infame cu diavolul. Datorită enciclopediştilor, publicul a

început să fie pasionat de cunoaştere în general, iar scrierile ocultiste au devenit accesibile tuturor.

Dumnezeu şi Diavolul erau împinşi spre lumea mitică şi deveneau, alături de zeii antichităţii,

personaje încântătoare pentru teatru şi literatură, pierzându-şi locul central din practicile spirituale

iar în locul lor se caută înțelepciunea spiritelor din lumea de apoi. Magicianul a devenit un mistic

cult, un erudit ce studia știinţele oculte. Dar tot acum se conturează în literatură magicienii și

vrăjitorii ca personaje comice sau groteşti, care sunt nişte bieţi nebuni care trăiesc la marginea

societăţii

Secolele 19-20 au adus la lumină “magicianul în vogă”. Spiritiștii, mediumurile practicau

acum ca în lumina reflectoarelor în cadrul saloanelor elitelor ori în casele lor unde ofereau

“ședinte” cu veritabile calități de spectacol senzorial. Astfel, magia începea să se diferenţieze din

ce în ce mai acut între două ipostaze, cea de ştiinţă ocultă şi cea de spectacol iluzionist. Deşi, de

multe ori, termenii de ocultist şi magician se foloseau peiorativ în aceste vremuri, contribuţia lor

la istoria magiei a fost foarte importantă. Pe de altă parte, s-a dezvoltat iluzionismul ca artă. Toate

trucurile şi artificiile folosite de magicienii antici erau reînviate şi îmbunătăţite. Se foloseau tăblițe

Ouija, cărți de tarot, erau folosiți magneţi care făceau să pară că obiectele sunt mişcate de duhuri,

sau mobiliere măsluite, cu compartimente ascunse ce “produceau” urme materiale ale spiritelor,

ce decorau birourile ocultiştilor învăluite şi în penumbră şi puse în valoare prin jocuri de lumini

împrumutate din lumea teatrului.

Pe lângă această fațetă de entertainer, exstista și magul societățiilor secrete ce se dedicau studiilor

profunde asupra magiei antice în scopul de a o reproduce și perfecționa. Francmasoneria, una

dintre cele mai populare organizaţii secrete, avea adepţi și în trecutul îndepărtat. Ea urmărea

instaurarea unei noi orânduiri, în care să fie respectate dreptul naţiunilor la autodeterminare şi

drepturile omului. Ea a jucat un rol deosebit de important în istoria omenirii, fiindu-i atribuite

evenimente istorice majore, cum ar fi Revoluţia franceză de la 1789, cele de la 1848, cucerirea

6

independenţei unor naţiuni, înfiinţarea Statelor Unite ale Americii, iar la noi Unirea Principatelor,

Francmasonii îşi revendică originea fie în Egiptul antic, fie în ordinul Cavalerilor Templieri, fie în

confreriile de constructori medievale în care se transmiteau secretele profesionale şi se păstrau cu

sfinţenie. Aceştia ţineau şi ceremonii magice moştenite de la preoţii templelor antice, foloseau

limbaj simbolic secret şi celebrau sărbători arhaice. Misterioase ritualuri aveau legătură şi cu magia

cabalistică. În secolul al XVII-lea, Cristian Rozenkreutz a întemeiat o societate secretă înrudită cu

masoneria, care avea aceleaşi idealuri progresiste. Numele acestei societăţi era Crucea de

trandafiri a cărei regulă importantă era păstrarea secretului asupra existenţei ei. Societatea se

răzvrătea împotriva catolicismului şi puterii statale absolutiste din acea vreme şi îşi propunea să

perpetueze învăţăturile sacre ale magiei egiptene, ebraice, cabaliste, şi să practice alchimia.

Istoria magiei nu s-a încheiat însă nici prin intrarea în secolul realității virtuale. Deși

considerată a fi o era ce reneagă orice forma de mitic în substrat actualitatea prezinta o renaștere a

cultelor de inspiraţie orientală, se încearcă o revenire la credinţele spirituale arhaice, păgâne,

într-o formă actualizată şi conceptualizată pentru a se potrivi cu lumea contemporană. Internetul

şi circulaţia rapidă a informaţiilor au făcut posibile şi accesarea documentelor şi a operelor, fie

artistice, sau ştiinţifice, care au ca temă magia, din întreaga lume. Astfel, cei ce au dorit să cerceteze

aceste cunoştinţe au putut să îşi facă o imagine generală asupra practicilor magice şi să selecteze

credinţele ce erau în acord cu personalitatea şi necesităţile practicantului. Se poate observa o

uniformizare şi reorganizare a diverselor tradiţii magico-mistice în jurul lumii, ele sintetizându-se

în câteva mari curente spirituale majore: Wicca, Neo-paganism, Neo-şamanism, Luciferianism,

Brujeria.

Curentele neo-pagan şi wicca sunt o altă formă a implicării magiei în lumea modernă. Concepţiile

lor sunt legate de căutarea armoniei cu natura. Wicca, înseamnă o reînflorire a venerării naturii şi

a zeilor ce a venit ca o replică la monoteismul patriarhal (Creştinism, Iudaism, Islamism şi Budism)

ce a dominat religiozitatea după Evul Mediu, prin valul New-Age, ce a trezit prin libertinajul său

o nevoie de un nou tip de spiritualitate. Astfel, femininul şi-a recâştigat locul de frunte în cadrul

spiritualităţii iar extazul mistic primordial al omului antic a pus stăpânire pe conştinţa modernă.

Libertatea sexuală a adus cu ea o revenire la aspectul ei mistic şi sacru.

Libertatea de exprimare spiritual a dus la aparitia unor tipuri de practici ce implică tipuri

de magie ce înainte erau tabu: Luciferianismul, curent influenţat de satanism ce îşi are rădăcinile

extinse în mai multe tipuri de magie. Acesta include tradiţii masonice, creştine, iudaice, gnostice

şi wicca şi nu este satanism sau un tip de magie goetică. Contrar reputației însă sursa puterii lor

7

divine nu constă în acte de violență ci într-o autosuficiență, a credinței în sine și intelect, a libertății

de a alege și a acționa conform dorințelor având ca scop viața prezentă în detrimentul paradisului

de apoi. Santeria şi Bujeria este magia specifică ariei latino-americane. În cadrul ei se combină

practici de origine africană, voodoo, şi tradiţii religioase cubaneze ce se bazează pe culturile

sfinţilor romano-catolici. Aceste practici se bazează pe mici sacrificii şi oferirea de ofrande pentru

invocarea entităţilor spirituale specifice nevoilor umane. Acesti practicanti au adus în actualitate

magia strămoșilor persecutați si au pornit o campanie de popularizare a culurilor asuprite de

sclavism, căutând să scoată astfel pata de pe reputația magiei voodoo.

Vrăjitoarea Cibernetică, întruchiparea magiei în secolul al XXI-lea, este un concept născut foarte

recent, după anii 2000, care au făcut din progresul realităţii virtuale centrul operaţional al

umanităţii mondene. Spaţiul virtual, ca orice alt plan cu care conştiinţa virtuală a luat contact a

devenit loc de desfăşurare al magicului. Vrăji alcătuite din emoticoane, încărcate de electricitatea

din dispozitivele pe care acestea le folosesc şi aplicaţii pentru telefoanele smart ce înlocuiesc

uneltele clasice de vrăjitorie precum pachetul de tarot, oracolele, grimoirul şi chiar şi altarul sunt

arsenalul vrăjitoarei moderne şi sunt doar un început pentru noul tip de magie, ce prinde contur

chiar în acest moment în spaţiul cibernetic. Sabatul se mută și el în online, acesta adunând

vrăjitoare din toate colțurile lumii ce practică ritualuri spre același scop, îmbrățișând diferențele și

mai ales asemănările în scopul comun ales.

O repopularizare a vrăjitoarei se regăsește și în rândul serialelor și filmelor. Pe lângă Harry Potter

reapare din benzile desenate Sabrina, vrăjitoarea adolescentă într-o formă ce vorbește libertin de

conviețuirea în sânul școlii de magie ce se închina diavloului, în iad și pe pământ alături de

creaturile întrunericului. Lumile magice, dragonologia, magia sângelui și toate practicile tabu ale

secolelor trecute reapar în forță reprezentate cu curaj în cinematografie, artă și chiar în revistele

life-style făcând din secolul prezent unul mult mai prolific pentru misticism decât ar fi putut

aprecia sociologii despre secolul pragmatismului.

Pe tot parcursul istoriei magiei am vazut cum imaginea practicantului a suferit zeci de

prechimbări, de reprezentare, de reputație si de statut în cadrul social. Toate acestea au fost marcate

de personalități ce au rămas în cărtile lumii pentru totdeauna asociate cu practicile occulte.

De cele mai mult ori, acești oameni erau considerați răzvrătiţi deoarece schimbarea produce

psihicului uman emoţii puternice, de cele mai multe ori teamă și negare. În cazul magicienilor şi

vrăjitorilor acest statut s-a conturat și mai bine. Aceste minți luminate erau uneori privite cu o

teamă respectuoasă, datorită fricii provocate de forţa lor intelectuală, de aparenta lor putere de a

8

manipula supranaturalul cât şi datorită farmecului personal ce atrăgea curiozitatea maselor şi le

câştiga locul în cercurile mai marilor vremii şi ale autorităţilor religioase.

Prima mărturie a vrăjitorului apare înainte de primul cuvant scris. Picturile rupestre ne arată printre

puținele figuri umane surprinse, șamanul, la lucru, atestat pentru importantul său rol în grupul și

universul preistoric. Acesta apare și în biblie, deși nu este atestat în memoria lumii pentru statutul

său de vrăjitor și pentru aportul adus în cadrul biblic şi în cultura creştină, Moise este un personaj

ce deţine toate calităţile unui vrăjitor puternic, ce manipula elementele, avea atribute şamanice și

era, ca toţi magicienii, vocea prin care divinitatea comunica cu oamenii.

Un alt personaj biblic ce era un mare magician a fost regele Solomon, în a cărui poveste întâlnim

o suită de demonstraţii ale puterilor sale supranaturale, el fiind cunoscut drept profet, şaman ce

comunica cu spiritele, manipulator al elementelor naturale. Lui îi sunt atribuite şi cărţi de magie

ce au stat la baza educaţiei magice după vremea sa

Evul mediu a dat personaje precum marele Merlin, magicianul regelui Arthur, un înțelept

în robe lungi, ce practica vrăjitorie de inspirație celtică, regăsindu-și puterea în natură cât și în

cărți. Vrăjioarea apare și ea ca figură marcantă în epocă. Persecutată și în același timp desenată ca

un personaj de poveste ce poate vorbi cu animalele și provocă durere numai printr-o privire, ea a

rămas asociată cu nume precum Tituba, prima vrajitoare judecată în Salem.

Renașterea a fost epoca magului alchimist, un erudit într-ale ocultului, ce experimenta cu materiile

prime și energiile lumii pentru a crea tot felul de artefacte fantastice precum piatra filosofală, a lui

Nicholas Flamel, personaj cunoscut mai ales datorită seriei Harry Potter ce a readus la lumină

numele său și faptele sale extraordinare.

Un alt prototip al lumii vrăjitoreşti, personaj ce se află la granița dintre fantastic și real este Faust.

Înainte ca acest personaj să îşi facă apariţia pe marile scene ale lumii se pare că a existat în realitate

pe la 1540, fiind cunoscut deopotrivă ca scamator de elită şi înfăptuitor de miracole. El este celebru

ca prototip al magicianului negativ, datorită pactului cu diavolul în urma căruia se presupune că

şi-a obţinut puterile. Atât de fascinant datorită umanității sale, omul ce viseză la darul magiei și

cade pradă tentației puterii.

În epoca modernă, în afara seriilor fantastice ce prezintă personaje vrăjitori mai mult decât

populari au existat şi personalităţi reale ce au influenţat imaginea vrăjitorului modern. Aleister

Crowley, „cel mai malefic om ce a trăit vreodată” titlu autoasumat, a fost atât ocultist care a dus

la modernizarea conceptelor magice cât şi "om de spectacol", mare parte din faima sa

datorându-se teatralităţii comportamentului său, care îi contura imaginea de misterios magician.

9

Pentru transpunerea scenica a acestui tip de personaj trebuie sa înțegem simbolistica

recuzitei și costumului său. Astfel capitolul trei este dedicat elementelor definitorii ale

magicianului şi ale lumii sale.

În lumea vrăjitorilor, indiferent de cultură şi locaţie geografică, de-a lungul vremurilor, câteva

semne, simboluri şi fraze stau la baza tuturor practicilor. Cele mai folosite sunt cele legate de

elementele naturii şi de planete. Formele geometrice sacre și derivatele lor se consideră a fi

sintetizări ale universului și ale energiilor sale. Cercul este reprezentarea perfecțiunii și armoniei.

S-au dezvoltat apoi numeroase semnificații prin combinarea sa cu numere și formule, rezultând în

cercuri de transmutaţie şi conjurare. Un alt atribut al cercului în legătură cu alte simboluri este cel

de încastrare şi închegare a elementelor lor componente, precum în cazul pentaclului pagan.

Trinitatea este un alt concept sacru transpus într-un simbol geometric. Prezent, trecut și viitor,

pământ, apă, cer. etc., triunghiul unește și echilibrază. Este totodată și semnul dat de alchimişti

elementelor naturale, triunghiuri cu vârful în sus pentru foc şi aer, cu vârful în jos pentru apă şi

pământ. Aceste simboluri mai desemnează şi femininul sau masculinul, prin asemănarea cu

organele reproducătoare ale sexelor.

Simbolurile planetare și steaua sunt și ele printre formele mistice regăsite în practicile vrăjitorești.

Controversata stea, oscilează între conotații pozitive și negative. Steaua în cinci colţuri şi steaua

formată din intersecţia a două triunghiuri sunt simbolurile comunităţilor pagan și wicca ca simbol

al credințelor lor naturaliste ce consideră masculinul, femininul, natura și intersectarea lor ca

divinitate. Această stea inversată a primit însă o conotaţie negativă, fiind folosită şi de cei din

comunitatea satanistă în iconografia lor, datorită asemănării acestei forme cu capul de ţap ce este

pentru ei imaginea lui Baphomet.

Ochiul, spiralele, semenle zodiacale și multe alte însemne grafice au fost desemnate ca fiind

canale energetice și formule secrete prin care magicianul își asumă puterile naturale ale universului

sau însemna obiecte și persoane pentru ca aceste forțe să funcționeze prin prisma lor. Respectul

pentru acestea cât și importanța lor, bine înrădăcinată în spiritul uman face ca și în prezent ele să

fie încorporate în multitudinea de simboluri și logouri prezente peste tot în societate.

Costumul este și el un element de o importanță deosebită pentru acest personaj. Cele mai

multe reprezentări actuale ale magicianului se folosesc de arhetipul bătrânului cărunt, cu barbă şi

păr lung, înveşmântat în robe preţioase, cu pălărie ascuţită şi cu toiagul magic. Pentru vrăjitoare,

rochiile lungi şi negre, părul vâlvoi, pălăriile cu boruri ample şi mătura alcătuiesc clişeul cunoscut

de marele public. Există însă si o bază istorică în spatele acestor articole vestimentare ce pornește

10

din antichitate. Astfel, robele şi pelerinele șmanilor erau iniţial făcute din piei şi ornate cu ciocuri

de pasăre, gheare, pene şi dinţi de animale care îl înzestrau pe vrăjitor cu energia lor mistică şi

puterea feroce a fiarelor de la care erau colectate. Robele lungi, ce au devenit specifice preoţilor şi

vrăjitorilor deopotrivă îşi au explicaţia practică în necesitatea unui veşmânt care să nu stânjenească

mişcările corpului, să ofere protecţie în timpul mişcărilor rituale, cât şi în lungile drumuri în

căutarea plantelor magice. Părul lung se credea că este depozitarul forţei magice, ca în legenda lui

Samson şi Dalila. Avea însă şi rolul de a impresiona, de a crea o imagine "sălbatică" a vrăjitorului.

Ca imaginea sa să fie o reflectare a reputaţiei sale de spirit elevat şi fiinţă cu puteri supranaturale,

vrăjitorul se folosea de orice artificiu pentru a se detaşa de restul comunităţii, şi astfel să

impresioneze, să stârnească un anumit grad de teamă. Machiajul și măștile completau costumul și

susțineau detașarea magicianului de umanitatea sa. Ele modificau, ascundeau și emulau animalele

reale și fantastice obținând astfel imaginea de supra-om, zeu sau spirit întrupat coborât în mijlocul

societății.

Un alt centru de interes al costumului vrăjtoresc este cromatica. Fiecare culoare are însemnătatea

sa spirituală, lucru făcut ușor de obsevat și în seria Harry Potter, unde autoarea a stipulat aceste

simbolistici în asociere cu valorile morale si spirituale ale personajelor. Astfel, purpuriul, un

pigment dificil de obţinut natural, foarte scump, a rămas în istorie ca fiind culoarea specifică

elitelor societăţilor. S-a propagat în mai multe culturi ideea că aceasta era culoarea celor iluminaţi

spiritual, preoților și regalității. Culorile pământului, cât şi verdele au o simbolistică magică mai

ales în cultura irlandeză unde acestea trebuiesc purtate cu respect şi grijă, deoarece atrag simpatia

sau mânia zânelor, personaje capricioase, dar uneori și darnice. Purtarea lor denota grija față de

spiritele plantelor și comuniunea cu naturalul. Negrul și albul au semnificații în legătură cu

specificul evenimentului ce era celebrat într-un ritual sau altul. În reprezentările scenografice ele

au fost folosite în mod special pentru definirea caracterului pozitiv sau negativ al tipului de magie

practicat de purtător.

Analiza continuă explorând spațiul sacru în care se practica magia. El era amplasat la

exterior în jurul formelor de relief sacre ori la interior, în colibe sau temeple însă erau întodeauna

puternic delimitate mai ales prin atmosfera mistică dată de multitudinea de obiecte sacralizate și

instrumente de lucru deosebit de atent stilizate.

Altarul este centrul spaţiului vrăjitoresc. Precum în majoritatea culturilor ce se folosesc de aceste

practici, el este destinat depozitării recuzitei magice, cât şi pentru păstrarea imaginilor şi statuetelor

de zei şi spirite, cărora li se aduc ofrande tot în acest loc. Poţiunile, leacurile şi alte preparate

11

magice se pregătesc tot în acest spaţiu, el fiind de obicei încadrat de simboluri şi sanctificat şi

protejat de diverse inscripţii. „Mobilierul” altarului constă de obicei în câteva elemente ce sunt

interpretate de magi ca având fiecare o legătură simbolică cu câte un element natural ori o zeitate,

astfel obiecte sacre ce adesea au fost atribuite magului sunt: Cuţitul sau pumnalul, o unealtă a

magicianului atât practică cât şi ritualică. El se foloseşte pentru culegerea ingredientelor magice,

pentru tăierea lor în prepararea vrăjilor dar şi pentru invocarea elementului aerului când prezenţa

sa simbolică este necesară. Bagheta magică este de departe cel mai cunoscut accesoriu al

vrăjitorului aceasta deschide, și finalizează vrăjile prin concentrarea forțelor energetice într-un

singur obiect catalizator. Pocalul este vasul unde sunt preparate ingredientele. Acest obiect

reprezintă elementul apei, ce simbolizează emoţiile, comunicarea, purificarea şi transformarea.

Talismanele şi statuetele au rămas cele mai răspândite artefacte magice. Fie în formă de bijuterie

purtată de persoane, care conţinea formule sau simboluri magice gravate pe diverse materiale şi

chiar şi mici sculpturi ce erau considerate case pentru spirite, ele completau atât recuzita cât şi

spaţiul misterios al altarului şi pereţii atelierului magic. Ierburile şi substanţele diverse au fiecare

legătură cu ritualuri specifice practicate de către magician și ajuta la obținerea spațiului sacru și

meditației. Grimoarul ori manuscrisele cu vrăji reprezintă „jurnalul” călătoriei spirituale a magului

şi reţetele sale secrete cât şi alte cărţi ori manuscrise cu specific magic sunt păstrate alături de

ingrediente şi poţiuni.

Uneori o cameră plină cu înspăimântătoare schelete și păpuși alteori plină de fiole cu substanțe,

este cert că atelierul magului este spațiul în care universul nevăzut se revărsa în spațiul uman.

Obiectele magice produse de vrăjitori sunt și ele parte a artefactelor magice ce completează

imaginea lor în istorie, artă, și teatru. De cele mai multe ori făcând parte din intriga poveștilor

acestea transformă personajul uman în erou, salvându-l și folosindu-i potrivit moralității la

împlinirea destinului. Covorul zburător, pelerine și oglinda magică sunt doar câteva din obiectele

de acest gen. Ajutoarele eroului ce apar sub forma animalelor cu puteri magice fac parte din

folclorul universal, calul zburător ce mânanca jar, pasărea măiastră sau măgarul ce face bani fiind

printre preferatele autorilor.

O mare parte din cele mai populare reprezentări ale magului și a vrăjitoarei se datorează

imaginilor create în evul mediu. Aparițiile iconice din manuscrise precum celebra imagine a

vrăjitoarei călare pe mătură apare şi în miniaturile pictate în paginile manuscrisului “Le champion

des dames” din Franţa, în 1451. Imaginea acestei femei stăpânită de forţele demonice ce era

12

capabilă să facă acte miraculoase era stereotipul magiei în epocă. Asocierea femeii cu păcatul nu

a rămas însă doar în imaginile ce reprezentau păcatul primordial, unde şarpele malefic era adesea

reprezentat cu chip de femeie. Prigoana vrăjitoarelor a fost surprinsă şi ea în manuscrise. Aceste

reprezentări sunt imagini ale execuţiilor şi torturii aplicată celor condamnate. Demonizarea celor

acuzaţi de vrăjitorie au dus la reprezentarea lor în postúri şi cu chipuri diforme.

În schimb, vrăjitorul bărbat s-a regăsit reprezentat prin prisma personajelor biblice ce înfăptuiau

acte magice prin puterea inspirată de duhul sfânt. Moise a rămas reprezentat în manuscrisele

călugărilor şi în picturi ca fiind bătrânul înveşmântat în robe ample, cu părul şi barba albă, care cu

ajutorul toiagului său magic înfăptuia minuni şi servea drept mesager al legilor divine, reprezentare

ce a rămas iconică şi în prezent pentru imaginea masculină a magicianului şi care inspiră personaje

precum Merlin, Gandalf şi Dumbledore din seria Harry Potter.

În renastere imaginea vrăjitorului a rămas marcată în istorie prin personaje precum Nostradamus

și Dr. John Dee, oameni educaţi care s-au dedicat cu pasiune studiului ştiintelor ezoterice şi care

au devenit tipare de reprezentare a magicianului savant. Femeia în schimb este reprezentată în mod

erotic, vrăjitoarea fiind chipul în care feminitatea își dezlănțuie fortele. O serie de picturi din acea

perioadă dedicată vrăjitoarelor ce aparţine lui Frans Fracken cel tânăr prezintă femeia în ipostaza

sa oscilantă între frumusețe, erotism și teroare.

Arta grafică este și ea instrument magic prin care în mod special alchimistii și-au exprimat

învățămitele în formă plastică. Compoziții precum Alegoria Distilaţiei, Calcul al mişcărilor cereşti

şi Nunta chimică a lui Hermes şi a Afroditei surprind imagini din „laboratorul” vrăjitorului şi ale

experimentelor acestuia.

Mandalele sunt și ele formule magice, rugăciuni, binecuvântări şi exerciţii mentale structurate sub

forma unor complexe piese artistice ce s-au dezvolat în cadrul religiei buddhiste ca suport vizual

prin care Buddha îşi ghida discipolii în învăţăturile sale.

Capitoul patru, Magia în scenografia spectacolelor, face o analiză a modului în care

scenograful, un magician în sine, ce transformă nimicul într-o întragă lume, a surprins de-a lungul

timpului personajul magic. Costume şi decoruri păstrate în muzeele lumii ne arată că multe dintre

acestea au fost inspirate de tradiţiile şi ritualurile spirituale. Ele nu sunt simple veşminte, iar adesea

detaliile lor exuberante sunt pline de simboluri ce arată de ce entitatea şamanică era văzută ca fiind

supra-umană. Decorul este unul viu în atelierului magic, el conține portaluri către universuri

nevăzute și spune povestea spiritualității unei întregi comunități sintetizant prezentul, trecutul și

viitorul într-un loc.

13

Asemeni magiei, actul teatral nu s-a diferenţiat la începuturi de religie şi de viaţa spirituală.

Acestea erau complementare.

Un prim instrument de mare valoare artistică dar și spirituală este masca, Realizarea în sine

a măştii era privită adesea ca un ritual separat, materiile organice și anorganice deţineau puterile

sacre ale elementelor ce odată modelate sub chipul măştii deveneau un receptacol al spiritelor.

Puterile acestor obiecte erau considerate atât de mari, încât rugăciuni şi ritualuri erau practicate

pentru protecţia artistului pentru ca în urma fabricării măştii să nu devină posedat de spiritul celui

reprezentat.

Există o serie de categorii ce încadrează genul măștilor folosite de magicieni. Ele sunt: rituale, ce

întruchipează spirite sau zei, măștile funerare, scopul lor era oferirea spiritului unui sălaş agreat de

el, pentru a-şi regăsi liniştea şi astfel putea să vegheze asupra bunăstării urmaşilor săi.

Măștile de teatru conțineau și ele conotații magice, fiind înzestratre și ele cu forța spirituală a

personajului invocat. Măştile de teatru cult au devenit sinonime, în cea mai mare pare a lumii, cu

cele regăsite în teatrul grec şi în Commedia dell’arte. Impresia de personaj supranatural era

accentuată şi de faptul că masca era astfel construită încât amplifica şi deforma vocea actorului,

care părea că este cea a unui spirit resuscitat prin magia teatrului. Actorul putea astfel să îşi asume

o identitate sacră şi să creeze impresia, asemenea şamanului, că în trupul lui este găzduit temporar

un spirit din alte lumi.

Creştinismul a integrat si el în spectacolele religioase şi străvechile personaje mascate din tradiţiile

păgâne, pe care nu au izbutit să le desfiinţeze. Aceste măşti totemice (strămoşii, moşii, cum erau

numite pe la noi) purtau coarne, fapt pentru care aceste personaje au fost identificate cu diavolii.

Păpusile și teatrul de animație au fost printre primele tehnici de realizare și reintegrare a

zeilor în spațiul uman. Și astăzi, vechile trucuri ale animaţiei provoacă emoţii puternice

spectatorilor. În teatrul de animaţie actual, personajele sculptate, concepute de către scenografi, cu

trăsături care exprimă caracterul eroilor piesei, exercită o anumită fascinaţie şi declanşează reacţii

ale subconşientului. Şi în spatele aparenţei comice al teatrului de umbre turc, numit Karagöz exista

o un substrat ritualic şi religios. Realizate din hârtie sau piele, figurinele sintetizau o multitudine

de detalii, redând materialitatea hainelor şi bijuteriile, dar şi amănunte ale expresiei faciale.

Lumina era cea care imprima viaţă și suflet acestor personaje după cum sfinţii creştini sunt

insuflaţi cu aură divină. Și pentru producerea și păstrarea siluetelor teatrului de umbre existau

reguli magico-spirituale respectate cu sfinţenie asemeni obiectelor de cult din temple.

Nici în epoca modernă arta scenografică nu este lipsită de mistic ci a descoperit un nou

univers, cel digital, ce deschide posibilități infinite de creație. Printurile digitale și proiecţiile au

14

înlocuit în domeniul teatral greoaiele picturi şi butaforii de fundal şi au conferit scenei încă un

nivel de profunzime, a cărui calitate esoterică fiind perfect egală cu cea a unui fundal al teatrului

de umbre.

Aduse însă acum la suprafaţa pânzei, imaginile de lumina din proiecţiile digitale, animate sau

statice fac posibilă întregirea atmosferei scenice fără a încărca scena teatrului cu elemente

materiale ori personaje fizice.

O altă ipostază a artei teatrale moderne este teatrul virtual, în care un singur membru al audienţei

se bucură de piesa artistică el existând astfel totodată în real și în virtual, având de cele mai mule

ori o experiență imersivă cu momentul artistic.

Magia pe teritoriul țării noastre este vie și împletită cu momentele de sărbatoare. Separate

de riturile bisericeşti, fiind o manifestare a sacrului sub disimularea profanului calitatea ritualică a

acestor tradiţii este bine cunoscută de comunităţi. Credinţele româneşti leagă zilele de sărbătoare

cu momentele în care lumea spiritelor este accesibilă pământenilor: Elementul principal ce face

legătura cu ritualul şi rămâne specific acestor manifestări teatrale este masca, simbol cultural şi

element sacru prin care se manifesta spiritul magic.

Continuând studiul asupra modurilor în care magicul și spectacolul s-au dezvoltat simbiotic

pe parcursul istoriei umanitatii se cere o analiză a tehnicilor dezvoltate de vrăjitori ce au dat naștere

tehnologiilor ulterioare folosite în teatru. Magicienii se foloseau de tehnologii pentru a impresiona

masele potrivit artefactelor păstrate în muzeele lumii. Papirusurile greceşti despre magie oferă

multe astfel de exemple de asemenea spectacole, care foloseau numeroase alte trucuri care utilizau

animarea statuetelor, proiectarea de imagini cu ajutorul oglinzilor, efecte de natură pirotehnică.

Ţările asiatice sunt cele ce au dus spectacolele de umbre la nivelul de predecesor al spectacolului

de teatru multimedia. Ele sunt concepute sub forma unei meditații în masă, conduse de un maestru

de ceremonii pentru purificarea și vindecarea spriritului comunității în urma tragediilor. Tehnica

animării umbrelor se mai folosea și în temple aplicate în riturile din jurul statuilor zeităţilor.

Teatrul european de animație a avut şi el o origine sacră. Tehnici similare se aplicau la păpuşile

din teatre şi târguri, dar şi în viaţa religioasă, în acelaşi spirit în care erau folosite şi de către

magicieni, în scopul impresionării maselor şi reprezentării miraculosului. Crestinismul a

transformat statuetele articulate ale zeilor în reprezentări ale sfinților purtate la sărbatori prin

mulțimile cu care “interacționau”.

15

Au existat însa si tehnici cinematografice folosite în cadrul teatrului. Camera obscură era

un artificiu folosit de greci și romani în antichitate. Aceste “proiecții” aduceau în scena zei ori

strămoşi și au dus la apariția ședintelor spectaculoase de hidromanție și capnomantie (divinatia cu

fum).

Lanterna magică este un procedeu de proiecţie a unor imagini, diapozitive, realizate pe suprafeţe

de sticlă, cu un aparat de proiectare prevăzut cu un sistem de lentile și sursă de lumină ce proiecta

diapozitive pictate. Un alt tip de tehnologie cu oglinzi și siluete proiectate se numea Pepper Ghost,

efectul presupunea proiectarea cu ajutorul unor oglinzi a imaginii unui actor ce era în culise sau

fosa orchestrei, ascuns vederii publicului, pe un ecran din sticlă. Prin efecte de fum şi elemente

sonore se dădea impresia unei fantome care pluteşte prin scenă.

În contemporan tehnicile digitale sunt predominant folosite pentru crearea personajelor magice și

fantastice numai astfel putând atinge mareția specifică acestui gen de caracter.

Tehnologiile digitale permit în film realizarea facilă a unor efecte de metamorfoză. În acelaşi timp

au apărut şi softuri de tip morph care permit realizarea mai spectaculoasă a transformărilor

aspectului personajului. Combinarea de elemente reale cu altele realizate în tehnici 3D este o altă

cale de realizare a personajelor fantastice la ora actuală. Animatronics, prostetica, au dat și ele

avânt spectacolelor cu păpuși ce au atins un nou nivel de “realism” datorită tehnicilor și

transformărilor drastice care puteau fi făcute asupra obiectelor și actorilor.

O altă conotatie a magiei a fost dată istoriei de iluzioniști și spectacolele lor iar iluzia era

forța magică ce manipula mintea spectatorilor. Ilusio este cuvântul latinesc ce denumea

scamatoriile și trucurile. El a fost folosit pentru a desemna tipul de magie ce împletea ştiinţa,

ritualul și credințele publicului pentru producerea de efecte misterioase folosite pentru stârnirea

plăcerii, uimirii și amuzamentului publicului.

Istoria iluzionismului se crede ca a început în timpul Egiptului antic, datând de acum 6000 de ani,

unde se pare ca s-a dezvoltat arta „prestidigitaţiei” elementul de bază al magiei scenice din

actualitate. Aceasta avea atunci funcţie sacră şi era folosită în cadrul ceremoniilor religioase pentru

emoționarea participanților. Aceste procedee au fost folosite mai târziu atât în Egipt, Mesopotamia,

imperiul roman sau Grecia și de către "magicienii" de bâlci. Iniţial, în perioada de introducere a

creștinismului, chiar propovăduitorii noii religii apelau la anumite scamatorii, pentru a convinge

marele public că preoţii au puteri magice mai mari decât magicienii religiilor politeiste. Cu timpul,

meşteşugul magicienilor s-a mai manifestat în forme de spectacol în lumea bâlciurilor şi târgurilor

unde scamatorii practicau iluzionism doar în scop de divertisment. Denumirea de "magician" s-a

16

menţinut însă. Pe scenele teatrelor, datorită acestor tipuri de spectacole, luau naştere primele

imagini de cinema şi se introducea procedeul cabinetului negru. Trucurile acestora se bazau în

totalitate pe puterea lor de a manipula mintea umană şi a cunoaşte fenomenele psihologiei

percepţiei. Dirijarea atenţiei era şi este şi acum procedeul de bază al iluzionistului. Câteva nume

marcante ale teatrului de magie sunt cele a lui Robert Houdin, el fiind un om de spectacol și un

genial inventator. El are meritul de a fi inventat unele manechine automate dar și cel de a fi

instituţionalizat această artă prin deschiderea Teatrulului de serate fantastice.

Un alt creator celebru pe scenele lumii de magie este David Seth Kotkin alias David Copperfield

denumit de Forbes cel mai de succes magician din punct de vedere comercial din istorie.

Spectacolele sale au fost văzute de milioane de spectatori ce s-au delectat cu numere variate

precum: Mersul prin Marele Zid chinezesc, Dispariţia vagonului restaurant al trenului Orient

Express, Levitaţia deasupra Marelui Canion şi Evadarea din Alcatraz.

Și în prezent iluzionismul este apreciat și adaptat cerințelor unui public dificil de impresionat,

cucerit însă de personalități precum Chriss Angel, Dynamo, sau David Romero care datorită

impresionantelor momente ce par a sfida posibilul și-au atras reputația de adepți ai satanei prin

forța căruia înfăptuiesc aceste “miracole”.

Desigur, teatrul nu ar putea exista în absența literaturii iar aceasta a folosit personajului

magic drept scenă pentru multe secole. În capitolul prezent vom face o trecere în revistă a unor

spectacole de referinţă prin care vom urmări cateva ipostaze ale magicului în arta contemporană

destinată copiilor. Primul personaj magic apare în literatura Egiptului antic într-o serie de poveşti

care prefigurează teme care vor fi abordate mult mai târziu, cum ar fi mitul lui Faust. Mitologia

greco-romană reprezintă o altă etapă în conturarea personajului vrăjitoarei. Mitul Medeei sau al

lui Circe prezintă o imagine malefică ale acesteia. Vrăjitoarea, aşa cum apare în basme şi apoi în

romanele cavalereşti, este o ipostază ce supravieţuieşte şi în cultura contemporană.

Desigur, nu întotdeauna magicianul este privit cu simpatie. Personajul Faust, atât de important în

literatura europeană, reprezintă o ipostază negativă a magicianului, care îşi vinde sufletul

diavolului pentru a dobândi tinereţea. Diavolul apare ca personaj magic și în alte spectacole comice

în Dănilă Prepeleac, Stan Păţitul, ori Kir Ianulea.

Basmele constituie sursa de inspiraţie cea mai importantă pentru creatorii de spectacole pentru

copii. Şi, bineînţeles, magia este nelipsită din basm. Dramaturgii şi scenariştii au reluat în ultimele

secole în sute de variante basmele clasice care au stat la baza unor montări sau ecranizări

memorabile.

17

Aladdin și duhul, însoțiți de covorul magic fac parte din unul dintre cele mai iubite basme de

inspirație orientală. Pus în scenă atât pe scena teatrului de animație Țăndărică dar și pe Broadway

acesta prezintă o multitudine de momente magice cărora marii scenografi ai lumii le-au gasit soluții

extraordinare.

Harap Alb este un alt exemplu în care o lume magică se deschide în jurul eroului pentru a-i modela

călătoria inițiatică. Acesta a fost transpus în peste o sută de dramatizări în teatrul românesc pentru

copii, şi a cunoscut un număr și mai mare de puneri în scenă. Călătoria iniţiatică a eroului care

trece prin multiple încercări, ajutat de Sfânta Duminică şi de calul său fermecat este urmărită cu

mare interes de către spectatorul de orice vârstă. Fantasticul luxuriant şi spectaculos care trebuie

să fie transpus în scenă cu inventivitate de către realizatori, ascunde de fapt învăţăminte utile care

îl vor ajuta pe micul spectator să înţeleagă câte ceva din paradoxurile vieţii, cum ar fi de exemplu

necesitatea de a te asocia uneori cu teribile creaturi fantastice (Setilă, Flămânzilă etc.) dar şi faptul

că trebuie la un moment dat să te desparţi de ele.

Transformarea eroilor în animale este specifică cele mai vechi forme de magie cunoscută,

şamanismul. El este o temă interesantă pentru creatorii de spectacole, fie că este vorba despre

autor, fie despre scenograf. Acest concept a fost explorat într-o mulțime de spectacole dintre care

amintim: Crăiasa Zăpezii, cu bătrâna laponă, o vrăjitoare- șaman, ce se transforma în elan și

Muma Pădurii sau sfintele, o altă tipologie de vrăjitor-şaman se regăseşte în folclorul românesc.

Acestea de obicei, sunt asociate unei fiinţe situate la limita între om şi entitate sălbatică ce trăieşte

în mijlocul naturii şi are puteri magice, uneori distructive alteori salvatoare.

Zâna cea bună apare sub chipul zânei gingașe, o prezenţă diafană, cu rochii victoriene sau rococo,

pastelate şi strălucitoare precum zâna din Cenuşăreasa sau Sânziana și Pepelea și împlinește

întotdeauna fapte bune. La polul opus apare vrăjitoarea cea rea, maștera, regina malefică

impozantă, îmbrăcată în stil medieval, cu accente gotice şi fantastice,

Personajul magic masculin nu este neapărat divizat între ipostaza pozitivă sau negativă ci

între imaginea sa de alchimist și învățat, un vrăjitor bătrân simpatic, uituc şi zăpăcit și magicianul

templier sau marele preot, păstrătorul formulelor magice secrete precum Marele preot Sarastro

din Flautul fermecat sau Dumbledore din seria Harry Potter.

Iluzionistul e un alt tip de magician ce în epoca noastră apare în circ sau în spectacolele de

iluzionism. Este foarte elegant, poartă un frac sau un smoking, mănuşi albe, şi un baston elegant

cu mâner argintiu si este adesea un șarlatan. Harry este un astfel de personaj, care apare în

spectacolul Orchestra Titanic.

18

Personajele magice secundare, spiridușii, animalele magice, duhuri, zâne ale pădurii și golemi etc.

sunt cele prin care alte lumi magice se desfășoară în teatru. De la Shakespeare la basmele culese

din strămoși aceste creaturi sunt cele prin care magia își revarsă învățămintele ascunse fie ele

didactice și morale sau erotice.

Cu toate aceste laturi cea mai explorată latură a magicianului rămane cea malefică. De

obicei, vrăjitoarele sunt personajele negative, mai puțin magicienii. Vrăjitoarele fac rău fără nici

un motiv. Un rol important pentru promovarea acestui clişeu l-au avut, firește, basmele, care au

prezentat vrăjitoarele fie ca pe niște femei bătrâne respingătoare, fie ca adevăraţi monştri, cu

caracteristici fizice groteşti. Masculinul este de obicei diavolul ce apare în povești întruchipat de

bărbați seducători ori de comicul Aghiuță ce se ia la trânte cu Dumnezeul creștin în basmele

românești și bineînteles Mefistofeles, prezentat cu succes în două variante diferite: În Faust de

Silviu Purcărete și comicul personaj din Faust Reloaded de Cristian Pepino.

Cel mai amplu fenomen magic al secolului prezent este seria Harry Potter a lui J.K

Rowling, ce a devenit sinonim în anul 2000 conceptului de vrăjitor. Seria a fost întâmpinată cu

entuziasm dar și cu revoltă datorită acuzațiilor de implicare a minților tinere în cultul magic satanic.

Cercetată în detaliu, această capodoperă face o trecere în revistă a elementelor din istoria culturii

magice precum piatra filosofală şi creatorul ei Nicholas Flamel, a cromaticii și formulelor magice

recurent folosite de societăţile oculte. Această serie a modelat imaginea vrăjitorului pentru

generația anilor 2000 și a portretizat vrăjitorul în mijlocul societăţii actuale, unde liberul arbitru şi

moralitatea dictează precum în viaţă latura pozitivă sau negativă în slujba cărora magicianul îşi va

pune puterile. El nu trăieşte într-o lume fantastică, personajele sale ridică probleme cu care fanii

se confruntă zinic. Creaturile adverse din această serie sunt reprezentări ale răutăţii, prostiei şi

fanatismului oamenilor. Educația emoţională pe care aceste romane o fac celor ce parcurg paginile

ei îi învaţă că oricine îşi are locul în lume. Filosofia din spatele romanului vorbeşte în definitiv

despre om şi cum oportunitatea de a avea puteri nemăsurate şi scopul în care vrăjitorul le foloseşte

depind de caracterul şi moralitatea sa. Prietenia şi familia sunt alte teme explorate profund de

autoare în legătură cu problema elitismului şi a rasismului. Depresia este frumos metamorfozată

în personaje precum dementorii iar călătoria iniţiatică a eroului principal este o aventură ce ne

trimite în zona explorării anumitor probleme morale din care de cele mai multe ori învăţăm lecţii

importante despre noi.

19

Concluzionanand studiul, observăm că evoluţia ştiinţei, pragmatismul contemporan, nu au

izbutit să înlăture din subconştientul nostru fasinaţia pentru magie. Desigur, magia a devenit

divertisment, spectacol, nu mai crede mai nimeni pe faţă că magia ar putea fi "adevărată", deşi

multe superstiţii şi practici primitive au supravieţuit. Visul omului de a poseda capacităţi

extraordinare prin care puterea spiritului se poate transforma în capacităţi fizice de a manipula şi

transforma lumea nu a dispărut iar învățămintele spirtuale și pedagogice conturate de poveștile

magice fac de fapt o radiografie a existentei umane prin timp.

20

BIBLIOGRAIE

A

AND, Metin, Karagöz:Turkish Shadow Theatre, Dost, Istanbul, 1979

ALMECIJA, Sergio, C.C. Sherwood, Evolution of Nervous System, 2nd edition, Volume 3, Editura

Elsevier, Amsterdam, 201

ANTONESCU, Romulus, Dicţionar de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti, Ediţie digitală,

2016 http://cimec.ro/Etnografie/Antonescu-dictionar/Antonescu-Romulus-Dictionar-Simboluri-

Credinte-Traditionale-Romanesti.pdf

APOLLONIOS DIN RHODOS, Argonauticele, Editura Politică, Bucureşti, 1960

ARNHEIM, Rudolf , Artă şi perceptie vizuală, Ed. Meridiane, Bucureşti 1979

ARNOULD Colette, Istoria vrăjitoriei în Occident, Editura Lider, 2008

ASHLEY, Leonard R. N., The Complete Book of Devils and Demons, Barricade Books, 1996

B

BALLOU, Emily Paige, Origins in Religious Ritual of Asian Puppet Theatre Forms and the

Marginalization of Theatre Artists, în Southeast Review of Asian Studies, Vol. XXVI (2004),

Southeast Conference/Association for Asian Studies, 2005

BENNETT, Judith M.- Ale, Beer and Brewsters in England: Women's Work in a Changing World,

1300–1600, Editura Oxford University Press, New York

CELLINI, BENVENUTO, Viaţa lui Benvenuto Cellini scrisă de el însuşi, Editura Meridiane,

Bucureşti, 1969

BETHENCOURT, Francisco, Un univers saturat de magie. Europa meridională, în vol. Magia şi

vrăjitoria în Europa din Evul Mediu şi până astăzi, sub conducerea lui R. Muchembled, Bucureşti,

1997

BLAVATSKY, H.P., Animated Statues, în The Theosophist, Volume VIII, November 1886

BRĂTESCU, Gheorghe V., Vrăjitoria de-a lungul timpului, Editura Politică, Bucureşti 1985

BREMMER, Jan N., Magic in the apocryphal Acts of the apostles, în vol. The Metamorphosis of Magic from Late Antiquity to the Early Modern Period, edited by Jan N. Bremmer and Jan R. Veenstra, Peeters, Leuven, Paris, Dudley, MA, 2002 BODROGI, Tibor, Arta Indoneziei şi a insulelor din sud-estul asiatic, Bucureşti, Ed. Meridiane, 974

BONNIN, Gertrude, Why I Am A Pagan, Bucknell.edu. The Online Archive of Nineteenth-Century

U.S. Women's Writings. Retrieved 5 September 2015.

BROWN, John Russell, Istoria teatrului universal, Editura Nemira, Bucureşti 2016;

BUCKLAND, Raymond, Complete book of witchcraft, Llewelin Publications, 1997

BULFINCH, Thomas, The Outline of Mythology (1913).

https://ia800208.us.archive.org/15/items/outlineofmytholo00bulfuoft/outlineofmytholo00bulfuoft.pdf

BURTON RUSSELL, Jeffrey, The Prince of Darkness: Radical Evil and the Power of Good in

History, Ithaca & London, Cornell University Press, 1988

BUZALIC, Alexandru, Demonologia coranică şi creştină, http://oglindanet.ro/demonologia-coranica-si-crestina/ C

CAMUS, Dominique, Puteri şi practici vrăjitoreşti, traducere de Muguraş Constantinescu, Polirom,

Iaşi, 2003.

CANDREA I. A., Preminte Solomon.Legendele solomoniene în basmele şi credinţele noastre, în

Cercetåri folklorice, Bucureşti, 1947

CHEN Fan Pen Li, Chinese Shadow Theatre History, Popular Religion & Women Warriors

CIAUŞIANU, Gh. F., Superstiţiile poporului român în asemănare cu ale altor popoare vechi şi noi,

Saeculum, Bucureşti, 2001

21

CIRAOLO Leda Jean, SEIDEL, Jonathan, Magic and divination in the ancient world, Editura Brill-

Stiyx, Leiden, 2002

CONTRACTOR, Meher, Shadow Puppets of India, Darpana Academy of the Performing Arts,

Ahmedabad, 1984

CULIANU, Ioan Petru, Eros şi magie în Renaştere, 1484, traducere de Dan Petrescu, Nemira,

Bucureşti, 1999.

CONWAY, D.J, Celtic Magic, Llewellyn Publications 2006 COSMOVICI, Andrei, Psihologie generalã, Editura Polirom 2005

CREANGĂ, Ion, Fata babei şi fata moşneagului, Editura Litera 2012

CHRISTOUT, Marie-Françoise Christout, Techniques et effets du merveilleux dans le ballet et les

arts voisins, in Revue d’histoire du théâtre, 1963-1

CROWLEY Aleister, Magick in Theory and Practice (electronic edition), Celephaos Press, 2004, https://www.sacred-texts.com/oto/aba/aba.htm D

DANCIU, Petru Adrian, Pazuzu and Lamatshtu - the demonic couple in the babilonian mythology, în

Journal of Romanian Literary Studies, nr. 10/2017

DEANE, John Bathurst, The Worship of the Serpent traced throughout the World; attesting the

temptation and fall of man by the Instrumentality of a Serpent Tempter, J. G. & F. Rivington, St.

Paul's Church Yard, and Waterloo Place, Pall Mall, 1833, https://www.sacred-

texts.com/etc/wos/index.htm

DE COSTER, Charles, Legenda lui Ulenspiegel şi a lui Lamme Goedzak în ţinuturile Flandrei şi

aiurea, tălmăcire de Ioachim Botez, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1975

DE GUBERNATIS, Angelo, Mythologie des plantes, C. Reinwald Ed., Paris, 1882

DELL, Cristopher, Monştri, un bestiar al bizarului, Editura ART, 2010

DINESCU, Viorica, Teatrul de umbre turc, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979.

DOWDEN, Ken, European paganism. The realities of cult from Antiquity to the Middle Ages, Routledge, London and New York, 2000 E

ELIADE, Mircea, Demonologie indiană şi o legendă românească, în Revista Fundaţiilor Regale, nr,

12, 1937, pg. 210.

ELIADE, Mircea (editor), The encyclopedia of religion, Macmillan, New York 1987

ELIADE, Mircea, Aspecte ale mitului, Editura Univers, Bucureşti, 1978

ELIADE, Mircea, De la Zamolxis la Genghis-Han, Ed. Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980.

220

22

ELIADE, Mircea, Imagini şi simboluri, Humanitas, Bucureşti 2013;

ELIADE, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase,Vol. 1 - De la epoca de piatră la misterele

din Eleusis, Editura Universitas, Chişinău,1992

ELIADE, Mircea, Ocultism, vrăjitorie şi mode culturale, Humanitas, Bucureşti, 1997

ELIADE, Mircea, Le Chamanisme et les techniques archaîques de l'extase, Payot, 1968

ELIADE, Mircea, Sacrul şi profanul, Humanitas, Bucureşti, 1995

ELVIN B. - Dialogul neîntrerupt al teatrului în sec. 20, Antologare, postfaţă şi note de B. Elvin, vol.

1, Editura Minerva, 1973

ERRANTE, Vincenzo, Il mito di Faust: dal personaggio storico al poema di Goethe,

Ed. N. Zanichelli, Bologna, 1924

EVSEEV, Ivan, Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească, Ed. Amarcord, Timişoara, 1997 F

FARAONE, A. Christopher., OBBINK Dirk, Magika Hiera Ancient Greek Magic and Religion,

Oxford University Press, 1991

FINCH, Chrisopher, Of Muppets & Men: The Making of the Muppet Show (1981) Pub: Alfred A.

Knopf

FINCH, Christopher, Jim Henson: The Works, Random House pub.(1993)

FINCH, Christopher, Special Effects - Creating Movie Magic, Ed. Abbeville Press Inc, New York,

1984

FOCHI, Adrian, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului XIX, Editura Minerva, Bucureşti,

1976

FORSYTH, Neil, The Old Enemy, Satan and the Combat Myth, Princeton University Press, 1989

FRASER, Angus, Ţiganii - Originile, migraţia şi prezenţa lor în Europa, Humanitas, 1998

FREUD, Sigmund, Moses and monotheism, Editura Paperback, 2010;

FROBENIUS, Leo, Cultura Africii, Editura Meridiane, Bucureşti, 1982 G

GENLIS, Countess, The Theatre of Education, translated from the French of the countess of Genlis,

ed. Lambert et Baudoin, 1784

GHEORGHIU, Dragoş, Ritual Technology: An experimental approach to Cucuteni-Tripolye

Chalcolithic figures, în vol. GHEORGHIU, Dragoş; CYPHERS, Ann, Anthropomorphic and

zoomorphic miniature figures in Eurasia, Africa and Meso-America, Morphology, materiality,

technology, function and context, BAR International Series 2138, 2010

GHERMAN, Traian, Meteorologie populară, Ed. Paideia, Bucureşti, 2002

GHOSH, Sampa; BANERJEE, Utpal K., Indian Puppets, Delhi, 1996

GIBSON, Clare, Semne & Simboluri, Editura Aquila ’93, 1996

GINZBERG, Louis, The Legends of the Jews, 1909. https://www.sacred-texts.com/jud/loj/loj406.htm

GINZBURG, Carlo, The Night Battles: Witchcraft and Agrarian Cults in the Sixteenth and

Seventeenth Centuries, Johns Hopkins University Press, Baltimore, 1983

GOLFIN, Marin Nicolau, Istoria artei, vol.I, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970

GOMM-CARR, Sarah, Francisco de Goya (1746-1828), Parkstone International

GRANGER, John. Looking for God in Harry Potter. Carol Stream, Ill.: Salt River/Tyndale

Publishers, 2004, pg. 7.

GRAY, Eden, A complete guide to the Tarot, Bantam Books, 1972

GRAY, Martin Paul, Cave Art and The Evolution of The Human Mind, A thesis submitted to Victoria

University of Wellington, 2010

GRIMASSI, Raven, Encyclopedia of Wicca and Witchcraft, ed. Llewellyn Worldwide, 2000

GUILEY, Rosemary, Encyclopedia of Demons and Demonology, Facts on File, 2009

23

H

HAJA, Gabriela, Manifestări teatrale folclorice: Origine şi evoluţie, Editura Academiei, 1992-2001

HERODOT, Istorii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961

HOFFMANN, E.T.A., Piticuţ, zis şi Cinabru, Editura Art, 2008

HOMER, Odiseea, trad. George Murnu, Editura Univers, Bucureşti, 1979 222

HOOYKAAS, Cornelius - Kama and Kala, Materials for the study of shadow theater in Bali, (Volumul 79 din Verhandelingen der Koninklijke Nederlandse Akademie van Wetenschappen, Afd. Letterkunde, North-Holland Pub. Co., 1973). I

IONESCU, Bogdan, Introducere în Demonologia Creştină, 2005-12-26 http://agonia.ro/ index.php/article/157436/Introducere%20in%20Demonologia%20Crestina J

JENSEN, Robin Margaret, Understanding Early Cristian Art, Editura Routledge, 2000

JOSEPH, Helen Haiman, A book of Marionettes, Editura White Press, 2017

K

KELLY, Dough, Character animation in depth, Ed. Coriolis, 1998, [The Complete Expert's Guide to

Professional Character Animation; Creative Professionals Prees]

KIECKHEFER, Richard, Magic in the Middle Ages, Cambridge, U.K., 1989

KIRBY, E.T., The Shamanistic Origins of popular Entertainments în Tulane Drama Review, nr. 18

(1), march 1974, pp.5–15.

KOREN-MAIMON, Yair, Political History and Literature in J. K. Rowling’s Harry Potter Series in

Politics in Fantasy Media: Essays on Ideology and Gender in Fiction, Film edited by Gerold

Sedlmayr, Nicole Waller McFarland & Company, Inc. Publishers, 2014

KRAUSS, Walter, Civilizaţia Asiro-Babiloniană, Colecţia Civilizaţii Dispărute, Editura Prietenii cărţii, Bucureşti, 2001 L

LANG Y., Jianping G. & Feng F. (ed), The Symbolic Aesthetic of Shadow Play or the perseverence

of puppet theater in the digital age, in Diversities in Aestethics: Selected Papers of the 18th Congress

of International Aesthetics, Peking University Press, Beijing, 2013

LAGIN, Lazar, The Old Genie Hottabych, http://www.lib.ru/LAGIN/hottabych_engl.txt

LELAND, Charles Godfrey, Gypsy sorcery and fortune telling illustrated by incantations, specimens

of medical magic, anecdotes, tales, T. Fisher Unwin, London, 1891

LE SAGE, Alain Renee, Diavolul şchiop, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966

LING, T. O., Buddhism and the Mythology of Evil: A Study in Theravada Buddhism, George Allen

and Unwin, London, 1962

LLEWLLYN, J.J., The world of The Dark Crystal, 1982

LISSNER, Ivar, Man, God and Magic, G.P. Putnam, 1961

LEVY-BRUHL, Lucien, La Mythologie primitive, Alcan, 1935, pp. 137, 318. Primitive Mythology,

Santa Lucia University of Queensland Press, 1983

LORD, Peter & SIBLEY, Brian, Cracking Animation. The Aardman Book of 3D Animation, Ed.

Thames & Hudson, 1998

LUCK, George, Arcana mundi: magic and the occult in the Greek and Roman worlds: a collection of ancient texts / translated, annotated, and introduced by Georg Luck, 2nd ed., The Johns Hopkins University Press, 2006, docum. 74

24

M

MACREA, D., Dicţionarul Limbii Române Moderne, 1958, Editura Academiei, pg.595

MACROBIUS, Saturnalia, traducere Gh. Tohăneanu, Editura Academiei Republicii Populare

Române, Bucureşti, 1961

MAESTRI, George, Digital Character Animation, New Riders Press, 1996

MAGNIN, Charles, Histoire générale des marionnettes, în Revue des Deux Mondes, vol. 6, 1850 (doc. Internet) MALINOWSKI, Bronislaw, Magie, stiinţă şi religie, Editura Moldova, 1993

MALINOWSKI, Bronislaw, Magic, Science and Religion, Beacon Press, Massachusetts, 1948

MALINOWSKI, Bronislaw, Coral gardens and their Magic, Routledge, 1935

MARTIN, Michaël, Magie et magiciens dans le monde gréco-romain, Paris, France, 2005

MARTIN, Lois, The Hystory of Witchcraft, Pocket esentials, 2007

MATTHEWS, John, Wizards The quest for the wizard from Merlin to Harry Potter, Barron’s, 2003

MAUSS, Marcel, HUBERT, Henri, Teoria generală a magiei, Polirom, Iaşi, 1996

MĂRGINEANU, Ioana, Istoria teatrului de păpuşi şi marionete, text dactilografiat, Biblioteca

UNATC, Bucureşti, 1973

MOCIULSCHI, Adrian Leonard, Mic tratat de magie, Editura Curtea Veche, 2018

MONAH, Dan, Plastica antropomorfă a culturii Cucuteni-Tripolie, Piatra Neamţ, 1997, Muzeul de

Istorie Piatra Neamţ, Centrul de cercetare a culturii Cucuteni

MONTANDON Alainn, Despre basmul cult sau tărâmul copilăriei, Editura Univers, Bucureşti 2004

MUCHEMBLED, Robert, Pământuri pline de contraste. Franţa, Ţările de Jos, Provinciile Unite, în

Magia şi vrăjitoria în Europa din Evul Mediu şi până astăzi, Bucureşti, 1997

MURRAY, Margaret, The Witch-Cult in Western Europe, Oxford, 1921

MURRAY, Margaret, Ancient Egyptian Legends, [1920], at sacred-texts.com

https://www.sacred-texts.com/egy/ael/ael07.htm N

NAUDEIX, L. , Dramaturgie de la tragédie en musique (1673-1764), ed. Champion, 2004,

NANU, Adina, Artă, Stil, Costum, Noi Media Print, 2007

NEAGOTĂ, Bogdan, Demonologia iudeo-creştină. Mecanisme hermeneutice şi reguli de generare, în ORMA, revistă de studii istorico-religioase, nr.1/2004 O OESTERREICH, T.K., Possession: Demoniacal and others, among primitive races, in Antiquity, the

Middle Ages, and Modern Times, London: Kegan Paul, Trubner & Co., 1930

OGDEN, Daniel, Magic, Witchcraft, and Ghosts in the Greek and Roman Worlds, A sourcebook,

Oxford University Press, 2002

OIŞTEANU, Andrei, Motive şi semnificaţii mito-simbolice în cultura tradiţională românească, Ed.

Minerva, Bucureşti, 1989

OIŞTEANU, Andrei, Ordine şi haos, Mit şi magie în cultura tradiţională românească, Polirom, Iaşi,

2004

OLINESCU, Marcel, Mitologie românească, Editura Saeculum, Bucureşti, 2001

OLTEANU, Antoaneta, Şcoala de solomonie; divinaţie şi vrăjitorie în context comparat, Paideia,

Bucureşti, 1999.

ONIŞOR, Remus, Cartea lui Enoch şi apocaliptica intertestamentară, Editura Reîntregirea, Alba

Iulia, 2000

OPRIŞAN, Barbu Horia, Teatrul popular românesc, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987

OPRESCU George, Istoria teatrului în România, Vol.I, Bucureşti, Editura Academiei, 1965

OVIDIU, Metamorfoze, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1972

25

P

PAGE Anthony, Rocking the Goddess Campus Wicca for the Student Practitioner, Citadel Press,

2002

PALOU, Jean, Vrăjitoria, traducere, note şi prefaţă de Florica Mihuţ, Corint, Bucureşti, 2003

PAMFILE, Tudor, Diavolul învrăjbitor al lumii, după credinţele poporului român, Editura Paideia,

2001

PAPUS, Traite methodique de la magie pratique, Editura Dangles, pag. 433

PAVELESCU, Gheorghe, Magia la români, Minerva, Bucureşti, 1998

PLASSARD, Didier, Les mains de lumiere, Anthologie des ecrits sur l’Art de la Marionnette, Ed. IIM, Charleville-Mezieres, 1996 PLATON, Opere complete, vol. 1, ediţie îngrijită de Petru Creţia, Constantin Noica şi Cătălin

Partenie, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001

PINCH, Geraldine, Magic in ancient Egypt, editura British Museum Press, London

PEPINO, Cristian, Istoria secretă a păpuşilor. Teatrul de animaţie şi sacrul, editura UNATC Press,

2014

PINZA, Giovanni, La conservazione delle teste umane e le idee ed i costumi coi quali si connette,

Presso la Societa Geografica Italiana, Roma, 1898

PSELLUS, Michael, De operatione daemonum, Tr. Marcus Collision. Sydney, 1843 R

RABINOVITCH, Shelley; LEWIS, James R., The Encyclopedia of Modern Witchcraft and Neo-

Paganism. Citadel Press, 2004

ROHDE, Erwin, Psyche, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1985

ROHEIM, Geza, Animism, magic and the divine king, London: K. Paul, Trench, Trubner & Co., Ltd,

1930

ROSSELL, Hope Robbins, The Encyclopedia of Witchcraft and Demonology, Bonanza Books, New

York, 1981

ROTH, Logan, A Case Study on the Branding of Harry Potter (An Honors Thesis), Ball State

University, Indiana, 2013

ROUSSET, Jean, Literatura barocului în Franţa. Circe şi Păunul. Ed. Editura Univers, 1976

ROWLLING, J.K ., Harry Potter: A History of Magic, Blomsbury, 2017

ROYCE, Anya, The Venetian Commedia: Actors and Masques in the Development of the Commedia dell’arte, Indiana University Article, în Theatre survey, vol. 27, 1986, pg.76 S

SCHIFFMAN, Harvey R. Sensation and Perception: An Integrated Approach. New York: John Wiley (1976) Ş

ŞĂINEANU, Lazăr, Basmele române, Ed. Minerva, Bucureşti, 1986 T

TYLOR, Edward B., Primitive culture: researches into the development of mythology, philosophy,

religion, language, art, and custom, ed. a 6-a, John Murray, London, 1920

TYSON, Donald, Enochian Magic for Beginners, Llewellyn Publications, Woodbury

Minnesota,2005;

V

VULCĂNESCU, Romulus, Măştile populare, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1970, pg. 98

26

W

WYGANT, Ms Amy, Medea, Magic, and Modernity in France: Stages and Histories, 1553–1797;

Ashgate Publishing, Ltd., Apr 28, 2013

* * * Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului

Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura

Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982

* * * The Key of Solomon the King (Clavicula Salomonis), by S. Liddell Macgregor Mathers, 1888,

Sacred Texts Grimoires, https://www.sacred-texts.com/grim/kos/index.htm

*** Faraonul Kheops şi vrăjitorii - Povestirile Egiptului antic, Editura Minerva, Biblioteca pentru

toţi, 1977

*** The Sacred Magic of Abramelin the Mage, translated by S.L. Mac Gregor Mathers, Ed. John M.

Watkins, London, https://www.holybooks.com/sacred-magic-abramelin-mage/

*** Aghioritul, Sf. Nicodim, Despre vrăjitorie, traducere din limba greacă de Ion Diaconescu, Sofia,

Bucureşti, 2003

*** Lumea vrăjitorului, Ed. Symposion, Bucureşti, 1996 *** Theatres d’Asie, ed. Jean Jacquot, CNRS, Paris, 1961

*** Zâna Zorilor în Memoria Ethnologica – nr. 2-3 –febr.- iunie, 2002 (An II)

*** Histoire admirable de la possession et conversion d'une penitente exorcisee sous l'authorité du

R. P. F. Sebastien Michaelis, Edition troisieme & derniere, Chastellain, Paris, 1614

Articole Internet

• https://www.spring.org.uk/2008/08/psychology-of-magic-3-critical.php

• ANTHONY, Flora Brooke, Two ancient Egyptian stories about powerful Egyptian magicians,

https://www.thetorah.com/article/the-magicians-khamwaset-and-meryra Va’era

• Muppography Compiled by Bill Sherman, June 20, 1997, document Internet,

https://netcontrol.net/archive-a/aj33/index.shtml • A Synthesis of Multimedia and Animation , in

Integrating Computer Animation and Multimedia;

http://www.man.ac.uk/MVC//research/animation/icam.html

• Computer Animation- Cartoons , http://www.engr.arizona.edu

• Christelle Bahier-Porte, Le conte à la scène, Féeries, 4 | 2007,

http://feeries.revues.org/index223.html., pg. 11

• The Evolution of Computer Animation - in Scientific American: March 1998,

https://blogs.scientificamerican.com/psi-vid/an-evolution-animation-unlike-any-youve-seen-before/

Puppet Works - Motion Capture, Facial Animation, and 3D Input Devices,

https://www.xsens.com/products/mvn-

animate?utm_term=motion%20capture&utm_medium=ppc&utm_campaign=%5BINT%5D+-

+Categorie+-

+3DCA&utm_source=adwords&hsa_cam=1455917716&hsa_src=g&hsa_mt=p&hsa_ver=3&hsa_ne

t=adwords&hsa_tgt=kwd-

102249873&hsa_acc=1306794700&hsa_grp=57326443580&hsa_kw=motion%20capture&hsa_ad=2

78630971351&gclid=EAIaIQobChMI1cf9icrG6AIViw8YCh3ZJQ0hEAAYASAAEgKYnvD_BwE

Arghyro Paouri, Nadia Magnenat Thalmann, Daniel Thalmann, Creating Realistic Three-

Dimensional Human Shape Characters for Computer-Generated Films,

http://ligwww.epfl.ch/~thalmann/papers.dir/CA91.elvis.pdf.

http://www.michaeljournal.org/articles/freemasonry/item/beware-of-harry-potter

27

• Art and Oracle: Spirit Voices of Africa, Metropolitan Museum of Art, 2000, Internet, articole:

Lambrecht, Ingo, Cultural Artifacts and the Oracular Trance; States of the Sangoma in South Africa,

Pemberton III Crosby, John, Divination in Sub-Saharan Africa, Winters, Yvonne, Depicting the

Servants of the Spirits , Nettleton, Anitra, Initiation of a Pondo Diviner (Igqira),

https://www.metmuseum.org/press/exhibitions/2000/art-and-oracle-spirit-voices-of-africa

• Răzeş, Alexandru, Semnificaţia călătoriei iniţiatice în basmul românesc. Viaţa omului ca iniţiere,

https://foaienationala.ro/semnificatia-calatoriei-initiatica-basmul-romanesc-viata-omului-ca-

initiere.html

• Chris Vervain şi David Wiles, The Masks of Greek Tragedy as Point of Departure for Modern

Performance, publicat în https://www.cambridge.org/, pp.255

• Davis, Judson, The Primordial Mandalas of East and West: Jungia