Universitatea de Stat din Republica Moldova

Facultatea : Drept

ReferatDrept ecologic / Drept funciar

Tema: SOLUŢIONARE LITIGIILOR ECOLOGICE

A efectuat : _______________

A verificat : ________________

CUPRINS:

1 NOŢIUNEA DE LITIGIU ECOLOGIC.....................................................................................

2 REGLEMENTĂRI LEGALE ÎN MATERIA ACCESULUI LA JUSTIŢIE ÎN PROBLEME DE MEDIU...............................................................................................................

3 PROCEDURILE DE APĂRARE A DREPTURILOR ŞI INTERESELOR LEGITIME DE MEDIU.......................................................................................................................................

3.1 PROCEDURA EXTRAJUDICIARĂ DE SOLUŢIONARE A LITIGIILOR ECOLOGICE...........3.2 PROCEDURA JUDICIARĂ DE SOLUŢIONARE A LITIGIILOR ECOLOGICE........................3.2.1 COMPETENŢA GENERALĂ ÎN JUDECAREA PRICINILOR PRIVIND ÎNCĂLCAREA

LEGISLAŢIEI ECOLOGICE......................................................................................................3.2.2 SUBIECTELE DE SESIZARE....................................................................................................3.2.3 OBIECTUL ŞI TEMEIUL ACŢIUNII ÎN CAZURILE ECOLOGICE...................................3.2.4 ASIGURAREA ACŢIUNILOR ÎN CAZURILE ECOLOGICE.............................................3.2.5 PROBELE....................................................................................................................................3.2.6 CHELTUIELILE DE JUDECATĂ............................................................................................

4 PARTICULARITĂŢILE EXAMINĂRII UNOR LITIGII ECOLOGICE............................

4.1 LITIGII ECOLOGICE FUNCIARE................................................................................................4.2 LITIGII ECOLOGICE CU PRIVIRE LA SUBSOL....................................................................4.3 LITIGII ECOLOGICE SILVICE....................................................................................................4.4 LITIGII ECOLOGICE CU PRIVIRE LA REGNUL ANIMAL.................................................

CONCLUZII.....................................................................................................................................

BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................

1. NOŢIUNEA DE LITIGIU ECOLOGIC

Termenul de litigiu, care provine de la latinescul litigium, poate fi definit ca un conflict între persoane, instituţii, state, conflict care poate forma obiectul unui proces de judecată.

Prin litigiu ecologic se înţelege acel conflict de interese dintre două sau mai multe persoane, avînd ca obiect încălcarea unui drept sau interes ocrotit de legislaţia ecologică, precum şi repararea prejudiciului cauzat mediului natural.

Soluţionarea litigiilor ecologice reprezintăactivitatea desfăşurată în exclusivitate de organele de puterii de stat, care au ca scop apărarea drepturilor şi intereselor ecologice a subiecţilor participanţi larelaţiile ecologice, inclusiv recuperarea prejudiciului cauzat mediului.

Sluţionarea litigiilor ecologice reprezintă un act de procedură administrativă sau judiciară în procesul caruia urmeazăafi restabilite drepturile şi interesele ecologice, precum şi repararea prejudiciului ecologic.

După cum am specificat, obiectul conflictului sau litigiului ecologic îl constituie încălcarea unui drept sau interes ocrotit de legislaţia ecologică, precum şi recuperarea prejudiciului cauzat mediului. Legislaţia Republicii Moldova reglementează un grup de drepturi şi interese legitime ecologice ale persoanelor.

Astfel, art. 37 din Constituţia Republicii Moldova stabileşte că fiecare om are dreptul la un mediu înconjurător neprimejdios din punct de vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şilaproduse alimentare şi obiecte de uz casnic inofensive. Statul garantează fiecărui om dreptul la accesul liber şila răspîndirea informaţiilor veridice privitoare la starea mediului natural, în condiţiile de viaţă şi de muncă, la calitatea produselor alimentare şi a obiectelor de uz casnic.

Art. 30 din Legea privind protecţia mediului înconjurător nr. 1515 din 16 iunie 1993 prevede că statul recunoaşte tuturor persoanelor fizice dreptul la un mediu sănătos, care asigură, în conformitate cu legislaţia în vigoare , aşa drepturi ca:

Accesul deplin, operativ şi liber la informaţiile privind starea mediului şi sănătăţii populaţiei.

Dreptul de a se asocial în organizaţii, partide, asociaţii de protecţie a mediului, de a adera la cele existente.

Dreptul de a participa la dezbaterea proiectelor de legi, diverselor programe economice sau de altă natură ce vizează direct sau indirect protecţia mediului şi folosirea resurselor natural.

Dreptul la informare şi consultare asupra proiectelor de amplasare şi construire a obiectelor cu efecte negative asupra mediului, de refacere şi amenajare a teritoriului, a localităţilor rurale şi urbane.

Dreptul de a interveni cu demersuri la instanţele de stat, pentru suspendarea temporară sau definitivă a agenţilor economici care aduc daune ireparabile mediului.

Dreptulde a solicita efectuarea expertizei obiectivelor şi de a participa la efectuarea expertizei obşteşti.

Dreptul de a organiza referendumuri naţionale şi locale în problem majore deprotecţie a mediului.

Dreptul la educaţie şi instruire ecologică.

Dreptul de a se adresa direct sau prin intermediul unor organizaţii, partide miscări, asociaţii, autorităţilor pentru mediu,administrative sau judecătoreşti pentru a sista acţiunile care careaduc daune mediului, indifferent dacă agenţii economici vor fi sau nu prejudiciaţi în mod direct.

Dreptul dea trage la răspundere persoanele care au comis contravenţii sau infracţiuni ecologice.

Dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit ca urmare a poluării sau a altor acţiuni de poluare a mediului, precum şi pentru prejudicial adus sănătăţii oamenilor.

Dreptul de a beneficia de facilităţile prevăzute de legislaţie pentru investiţiile capital, care au drept scop ameliorarea calităţii mediului.

De asemenea, importanţă deosebită au şi drepturile stabilite în Legea privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului înconjurător nr.851 din 29 mai 1996. Astfel,în domeniul organizării expertizei ecologice obşteşti cetăţenii şi asociaţiile obşteşti, au dreptul:

Să înainteze organelor sistemului expertizei ecologice de stat propuneri şi obiecţii privind proiectele obiectelor economice concrete, noile activităţi şi tehnologii.

Să solicite organelor expertizei ecologice de stat informaţii privind rezultatele expertizării noilor obiecte şi activităţi economice preconizate.

Să organizeze expertiza ecologică obştească a documentaţiei de proiect şi planificare pentru obiectele economice noi şi potenţial periculoase pentru mediul înconjurător.

Să primească de la beneficiar, în volum deplin, documentaţia de proiect şi documentaţia privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător, iar în cazul în care aceasta conţine secrete comerciale şi/sau alte secrete apărate de lege, în volumul care nu permite divulgarea acestor secrete.

Să ia cunoştinţă de documentaţia tehnico-normativă cu privire la efectuarea expertizei ecologice de stat.

Să participe, prin reprezentanţii săi, la şedinţele comisiilor de experţi la care se pune în dezbatere avizele expertizei ecologice obşteşti.

Totodată, legislaţia în domeniul ecologic prevede şi anumite obligaţii impuse persoanelor fizice, juridice şi organelor statului. Conform art 31 al Legii privind protecţia mediului înconjurător, protecţia mediului constituie o obligaţiune general a cetăţenilor republicii, ei fiind datori:

Să respecte legislaţia cu privire la protecţia mediului şi să protejeze mediul, să folosească raţional resursele natural, să nu lezeze drepturile şi interesele altor beneficiari ai resurselor natural, să semnaleze operativ autorităţile pentru mediu sau organizaţiile ecologice despre daunele provocate naturii de către persoanele fizice sau persoanele juridice.

Să contribuie la amenajarea teritoriilor, să nu admită distrugerea acestora, să nu polueze teritoriul unde activează sau locuisc.

Să recupereze pierderile şi să repare prejudicial cauzat mediului şi populaţiei.

2. REGLEMENTĂRI LEGALE ÎN MATERIA ACCESULUI LA JUSTIŢIE ÎN PROBLEME DE MEDIU

Soluţionarea litigiilor ecologice implică, nemijlocit, adresarea persoanei lezate într-un drept sau interes legitim al său la unul dintre organele puterii de stat competentdea repune în drepturi persoana lezată, precum şi de a recupera prejudiciul cauzat. Persoana se poate adresa atât la organul emitent al unui act, cât şă în instanţa de judecată. Dreptul de a se adresa în justiţie al fiecărei persoane este un drept constituţional, Constituţia Republicii Moldova prevăzând,la art.20 că orice persoană are dreptul efectiv din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale0 legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie. Totodată, şi Codul de procedură civilă prevede accesul liber la justiţie al oricărei persoane interesate să-şi apere drepturile încălcate sau contestate, libertăţile şi interesele legitime. Nici unei persoane nu i se poate refuza apărarea judiciară din motiv de inexistenţă a legislaţiei. În legislaţia ecologică posibilitatea adresării în justiţie este prevăzut la art.30 din Legea cu privire la protecţia mediului înconjurător, care specifică că statul recunoaşte tuturor persoanelor fizice dreptul la un mediu sănătos, în care scop asigură, în conformitate cu legislaţia în vigoare, dreptul dea se adresa , direct sau prin intermediul organizaţiilor, partidelor, autorităţilor pentru mediu, administrative sau judecătoreşti pentru a sista acţiunile care aduc daune mediului indiferent dacă agenţii economici vor fi sau nu prejudiciaţi în mod direct.Iar art 94. al aceleiaşi legi prevede că litigiile în domeniul protecţiei mediului,care nu pot fi rezolvate în condiţiile unei concilieri amiabile între părţile interesate,sînt supuse spre rezolvare instanţelor de judecată conform legislaţiei în vigoare. Actele adiministrative prin care se lezează drepturile sau interesele legitime prevăzute de legislaţia în domeniul protecţiei mediului, pot fi atacate în instanţa de contencios administrativ potrivit Legii contenciosului administrativ. Un rol important în asigurarea accesului la justiţie în probleme de mediu îl asigură Convenţia de la Aarhus privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu din 25 iunie 1998, care a fost ratificată de Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova din 07 aprilie 1999. În conformitate cu prevederile art. 9 din Convenţia de la Aarhus,din 25 iunie 1998, orice persoană poate apela la justiţie în trei cazuri, în ceea ce priveşte litigiile de mediu.

1. Încălcarea dreptului de acces la informaţia de mediu. Conform acestei prevederi, fiecare stat, în cadrul legislaţiei naţionale, va asigura posibilitatea pentru orice persoană care consideră că solicitarea informaţiei a fost ignorată, în mod greşit refuzată, parţial sau în totalitate, ori care consideră că a primitun răspuns neadecvat sau că cererea sa nu a fost considerată, de a avea acces la o procedură de recurs în faţa instanţei de judecată sau altui organism independent şi imparţial prevăzut de lege.

2. Încălcarea dreptului de participare. Această încălcare se materializează atunci cînd nu este făcută înştiinţarea cu privire la adoptarea unei decizii de mediu, sau înştiinţarea e publicată şa o etapă avansată a procedurii, ori eanu conţine minimul necesar de informaţie sau persoana se află în imposibilitate de a obţine o informaţie mai detaliată privind proiectul sau planul respectiv.

3. Nerespectarea legislaţiei cu privire la protecţia mediului. Conform acestei prevederi,urmează să fie contestate acţiunile sau inacţiunile persoanelor particulare ce încalcă legislaţia din domeniul protecţiei mediului, sau acţiunile sau inacţiunile autorităţilor de stat.

3 PROCEDURILE DE APĂRARE A DREPTURILOR ŞI INTERESELOR LEGITIME DE MEDIU

3.1 PROCEDURA EXTRAJUDICIARĂ DE SOLUŢIONARE A LITIGIILOR ECOLOGICE

Procedura extrajudiciară de soluţionare a litigiilor ecologice este o procedură care se caracterizează prin operativitate şi cheltuieli mai mici decît cea judiciară. Pentru a utiliza această procedură, orice parte interesată poate utiliza oricare din cele trei moduri de soluţionare a litigiilor în procedura extrajudiciară, prevăzute de legislaţia RM. O primă metodă de apărare a drepturilor şi intereselor legitime prin procedura extrajudiciară este prin depunerea unei contestaţii împotriva deciziei adoptate de către organul de stat. Această metodăeste reglementată prin Legea cu privire la petiţionare nr. 190- XIII din 19 iulie 1994 şi Legea contenciosului administrativ nr 793 din 10 februarie 2000. Astfel, în cadrul acestei proceduri orice petiţionar care se consideră vătămat într-un drept al său printr-un act administrativ poate solicita printr-o cerere prealabilă, autorităţilor publice emitente,în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea ,în tot sau parţial, a acestuia, în cazulîn care legea nu dispune altfel. În cazul în care organul emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabiă, poate fi adresată, la alegerea petiţionarului, fie organului emitent, fie organului ierarhic superior. Organul emitent sau organul ierarhic superior este în drept să respingă cererea prealabilă sau să admită cererea prealabilă, şi după caz, să revoce sau să modifice actul administrativ, iar organul ierarhic superior este în drept să revoce actul administrativ emis cu acordul său. Dacă persoana nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu aprimit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte, a actului respectiv şi repararea pagubei cauzate. A doua modalitate de soluţionare a litigiilor ecologice în procedură extrajudiciară este depunerea unei contestaţii,împotriva deciziei adoptate, pe numele avocatului poporului. Conform art.16 al Legii cu privire la avocatul poporului nr.52 din 03 aprilie 2014, avocatul poporului poate recepţiona şi examina cererea cu privire la încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului şi va remite, în termenele stabilite, răspunsuri în scris în privinţa cererilor depuse, precum şi poate contribui la soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor între autorităţile publice şi persoanele fizice. În baza rezultatelor examinării sesizării, Avocatul Poporului este în drept să adreseze în instanţade judecată o cerere în apărarea intereselor petiţionarului ale carui drepturi şi libertăţi fundamentale au fost lezate sau să intervină pe lîngă autorităţile competente cu un demers pentru intentarea unei proceduri disciplinare sau penale împotriva persoanei cu funcţie de răspundere care a comis încălcări ce au generat lezarea drepturilor şi libertăţilor omului. Cererea poate fi depusă pe numele avocatului poporului nu mai tîrziu de un an din ziua presupusei încălcări a drepturilor şi libertăţilor reclamantului sau din ziua cînd el a aflat despre aceasta. O a treia modalitate de apărare a drepturilor şi intereselor legitime este prin metoda depunerii unei contestaţii pe numele procurorului. Art. 71 din Codul de procedură civilă prevede posibilitatea depunerii unei contestaţii pe numele procurorului, întrucît procurorului, în baza aceluiaşi articol din Codul de procedură civilă, îi este prevăzut dreptul de a se adresa în instanţă în apărarea drepturilor,

libertăţilor şi intereselor legitime ale unui număr nelimitat de persoane. Procurorul poate intenta această acţiune doar în baza cererii scrise a persoanei. Trebuie să specificăm şi faptul că depunerea unei contestaţii pe numele avocatului poporului sau a procurorului constituie procedura extrajudiciară, întrucât odată cu adresarea acestor două subiecte în instanţa de judecată deja ne aflăm în prezenţa unei proceduri judiciare.

3.2 PROCEDURA JUDICIARĂ DE SOLUŢIONARE A LITIGIILOR ECOLOGICE

Conform prevederilor Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, modalitatea dejudecare a pricinilor în acţiuni civile ce rezultă din raporturi juridice ecologice este stabilită de legislaţia procedurală civilă. Art. 5 prevede faptul că orice persoană interesată este în drept săse adreseze în instanţade judecată pentru a-şi apăra drepturile încălcate sau contestate, libertăţile şi interesele legitime. Instanţa dejudecată poate fi sesizată în cauzele de mediu în două categorii principale:

1. De procedură – atunci cînd reclamantul depune o cerere pe motiv că ar fi fost încălcată procedura şi aceasta a dus la lezarea dreptului său.

2. Materiale – atunci cînd reclamantul contestă conţinutul deciziei sau al unui act, în baza faptului că conţinutul lezează drepturile sale ecologice ori el contravine legislaţiei ecologice.

3.2.1 Competenţa generală în judecarea pricinilor privind încălcarea legislaţiei ecologice.

În conformitate cu prevederile art.33 din Codul de procedură civilă, acţiunile privind încălcarea legislaţiei ecologice se înaintează instanţelor judecătoreşti. Judecătoriile de drept comun vor fi competente să soluţioneze litigii ecologice dacă raportul juridic material litigios este legat nemijlocit de cauzarea prejudiciului mediului prin poluarea acestuia ori folosirea neraţională a resurselor naturale, indiferent dacă prejudiciul a fost cauzat de o persoană fizică sau juridică. Totodată, conform art. 40 alin(2) din Codul de procedură civilă acţiunea în reparaţie a prejudiciului cauzat mediului înconjurător se intentează împotriva proprietarilor (posesorilor) de utilaje în instanţa de la locul instalării utilajului, cu excepţia cazurilor cînd acesta este instalatîn străinătate. În acest caz ne aflăm în prezenţa competenţei excepţionale şi orice instanţă de judecată trebuie să acorde importanţă acestei norme şi să nu deroge de la ea,ea avînd caracter imperativ. În cazul în care litigiul a apărut ca urmare a adoptării unui act administrativ ce aduce atingere drepturilor şi intereselor persoanelor, acest litigiu va fi de competenţa instanţei de contencios administrativ, cu condiţia că s-a respectat procedura prealabilă prevăzută de Legea contenciosului administrativ la art. 14, la cererile de chemare în judecată în instanţa de contencios administrativtrebuie să fie anexate actele ce confirmă întreprinderea măsurilor pentru soluţionarea prealabilă a litigiului.

3.2.2 Subiectele de sesizare

În instanţa de judecată se poate adresa orice persoană ale cărei drepturi şi interese legitime au fost încălcate. Astfel că putem enumera mai multe categorii de subiecte. Persoanele fizice şi cele juridice se pot adresa în instanţele de judecată ca reclamanţi în cazul în care demonstrează că le-au fost încălcate nemijlocit anumite drepturi şi interese legitime prevăzute de legislaţia ecologică. De regulă persoanele fizice şi cele juridice pot demonstracăau interes în soluţionarea litigiului ecologic dacă demonstrează încălcarea unuia din cele trei principii fundamentale prevăzute de Convenţia de la Aarhus. De exemplu, o persoană fizică poate fi considerată ca fiind interesată într-un anumit litigiu în cazul în care ea demonstrează căa solicitat o informaţie despre starea mediului la care nu a primit nici un răspuns. Majoritatea ţărilor nu cunosc dreptul persoanei fizice sau juridice de a intenta acţiuni în instanţă care nu-l vizează direct, în scopul prevenirii încălcării legislaţiei cu privire la protecţia mediului. În Republica Moldova însă, în Codul de procedură civilă este reglementată posibilitatea organizaţiilor şi persoanelor fizice de a depune în instanţă o cerere de chemare în judecată pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale altor persoane, la solicitarea acestora, sau întru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unui cerc nedefinit de persoane. Organizaţiile sau persoanele fizice, care au deschis dosare privind apărarea drepturilor altor persoane, se bucură drepturile de procedură şi execută obligaţiunile de procedură ale reclamantului, cu unele excepţii. Art. 9 al Convenţiei de la Aarhus, învesteşte ONG-urile cu o capacitate de procedură deosebită în cazurile privind accesul la justiţie legate de participarea publicului. Conform acestei prevederi, orice ONG este recunoscută ,,public interesat,, şi deci, este interesată de caută, indiferent de faptul dacă au fost sau nu lezate nemijlocit interesele acesteia sau ale membrilor săi, cu condiţia ca ONG-ul să fie recunoscută drept ONG conform legislaţiei naţionale (adică săfie înregistrată în

calitate de organizaţie nonguvernamentală sau obştească). În Republica Moldova organizaţia în cauză trebuie să fie înregistrată conform Legii cu privire la asociaţiile obşteşti nr.837 din 17 mai 1996.De asemenea, unul din obiectivele principale ale ONG-ului trebuie să fie protecţia mediului ambiant. De exemplu, statutul organizaţiei defineşte protecţia mediului drept una din sarcinile sale principale. Prezentarea copiei statutului va fi necesară pentru a demonstra capacitatea juridică de procedură în cazurile legate de participarea publicului la procesul de adoptare a deciziilor. Un alt subiect de sesizare, în conformitate cu prevederile pct.10 al Regulamentului Inspectoratului Ecologic de Stat aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.77 din 30.01.2004, este Inspectoratul Ecologic de Stat(IES), care poate înainta în instanţele judecătoreşti acţiuni civile de recuperare a daunelor cauzate mediului. Acţiunea în apărarea drepturilor ecologice este înaintată de IES în baza art. 73 alin (2) al Codului de procedură civilă, întrucit el poate participa în cadrul procesului civil ca organ ce apără drepturile şi interesele altor persoane care sunt subiecţi ai raportului juridic material, adicăa intereselor statului şi societăţii. IES poate participa în cadrul procesului şi în calitate de parte (reclamant ori pîrît), atunci cînd este subiect al raportului juridic material litigios, adică cînd este titularul nemijlocit al drepturilor şi intereselor apărarea cărora este adresată instanţelor judecătoreşti. IES, ca autoritate publică, face parte din cercul participanţilor la proces care au o cointeresare procesuală în soarta procesului. Acest organ participă la proces din nume propriu, dar în apărarea intereselor statului şi societăţii. Scopul participării este contribuţia pe care o aduce acest organ la adoptarea unei hotărîri mai favorabile pentru subiectul în interesul caruia participă. Deci, ca temei pentru participarea IES în cadrul procesului civil serveşte cointeresarea în soluţionarea legală a litigiului, reieşind din funcţiile şi obligaţiile stabilite de lege şi alte acte normative, care determinaă competenţa IES. În conformitate cu art. 26 alin (1) al Legii privind protecţia mediului înconjurător, IES are funcţia de exercitare a controlului de stat asupra respectării legilor şi altor acte normative în problemele protecţiei mediului şi folosirii resurselor naturale. IES în persoana Ispectoratului principal de stat al mediului şi inspectorilor principali zonali ai mediului, iar în absenţa lor adjuncţii lor au dreptul (dar şi obligaţia) de a înainta pretenţii persoanelor fizice şi juridice, inclusiv străine pentru repararea prejudiciilor cauzate mediului ca rezultat al poluării lui şi folosirii neraţionale a resurselor naturale, aceasta fiind prevăzut în art. 27, alin (1) lit. b) al Legii cu privire la protecţia mediului. Reieşind din această funcţie IES, ca organ împuternicit de către stat în vederea protecţiei mediului şi folosirii resurselor naturale, înaintează instanţelor de judecată competente acţiuni civile din nume propriu, dar în interesul statului ori de cîte ori are loc încălcarea drepturilor ecologice. Acţiunile privind repararea prejudiciilor cauzate mediului pot fi înaintate de către IES, iar cererile de chemare în judecată prin care se formează aceste acţiuni urmează a fi semnate respectiv, de către Inspectorul principal de Stat al mediului. Inspectorii superiori de Stat, inspectorii de stat, inspectorii superiori zonali şi inspectorii zonali ai mediului pot semna cereri de chemare în judecată, numai dacă această împuternicire este prevăzută de procura eliberată în modul corespunzător de către IES ori Agenţiile Ecologice Teritoriale.

3.2.3 Obiectul şi temeiul acţiunii în cazurile ecologice.

Cererea dechemareîn judecată trebuie să conţină elementele acţiunii – temeiul şi obiectul acţiunii. În conformitate cu art. 166 din Codul de procedură civilă în cererea de chemare în

judecată reclamantul trebuie să indice motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, precum şi dovezile pe care se sprijină fiecare pretenţie. Motivele de fapt sunt împrejurările care dau naştere, modifică sau sting drepturile şi obligaţiile părţilor. În acţiunile privind repararea prejudiciului cauzat mediului aceste împrejurări sunt:activitatea ilegală a pîrîtului, cauzarea unui prejudiciu real mediului ambient, legătura între activitatea ilegală şi cauzarea prejudiciului, vinovăţia. În acţiunile în contencios administrativ motivele de fapt sunt : adoptarea unui act administrativ de către o autoritate publică, acest act este în contradicţie cu legislaţia ecologică, executarea actului administrativ cauzează sau poate cauza în viitor prejudiciu mediului. În cererea de chemare în judecată trebuie de arătat şi motivele de drept, adică normele dreptului material pe care se bazează cerinţele din acţiune. Acestea sunt normele legislaţiei de mediu,legislaţiei civile, funciare, administrative. Obiectul acţiunii este pretenţia material-juridică concretă care este înaintată de către reclamant pîrîtului şi urmeazăa fi examinată de către instanţa de judecată. Art. 166 din Codul de procedură civilă indică expres că cererea de chemare în judecată trebuie să conţină pretenţiile reclamantului. Aceste pretenţii pot fi spre exemplu: repararea prejudiciului cauzat mediului, patrimoniului, vieţii, sănătăţii prin nerespectarea legislaţiei de mediu, anularea în tot sau în parte a actului administrativ, suprimarea acţiunilor prin care se încalcă drepturile ecologice sau crează pericolul încălcării lor, impunerea la executarea obligaţiei în natură.

3.2.4. Asigurarea acţiuunilor în cazurile ecologice.

În conţinutul cererii de chemare în judecată, ori într-un demers aparte înaintat instanţei de judecată poate fi solicitată aplicarea măsurilor de asigurare a acţiunilor, acestea fiind un mijloc de garantare a executării ulterioare a hotătărîrii judecătoreşti. Măsurile de asigurare a acţiunii pot fi aplicate în situaţia în care neluarea acestor măsuri ar putea îngreuia sau ar puteaface imposibilă executarea hotărîrii. De regulă, ele sunt solicitate în acţiunile privind repararea prejudiciului cauzat mediului. În baza art 175 din Codul de procedură civilă, în vederea asigurării acţiunii, instanţa de judecată sau judecătorul poate aplica următoarele măsuri :1. să ordone punerea unui sechestru pe bunurile sau pe sumele de bani care aparţin pârâtului şi care se află la el sau la alte persoane.2. să interzică pârâtului de a săvârşi anumite acte.3. să interzică altor persoane de a transmite bunuri pârâtului sau de a îndeplini faţă de el alte obligaţii.4. să suspende vânzarea bunurilor sechestrate, dacă se face cererea de ridicare a sechestrului pus pe ele.5. să suspende urmărirea ce se face pe baza unui document învestit cu formulă executorie contestat de debitor prin acţiune, dacă asemenea contestaţie este admisă de legislaţie.

3.2.5. Probele

Conform regulii generale cuprinse în art.117 al Codului de procedură civilă, probele înpricinile civile sânt elementele de fapt, dobândite în modul prevăzut de lege, care servesc laconstatarea circumstanţelor ce justifică pretenţiile şi obiecţiile părţilor, precum şi altor circumstanţe importante pentru justa soluţionare a pricinii.

În calitate de probe la judecarea cauzelor ecologice o importanţă specifică au următoarelemijloace de probaţiune: 1. Înscrisurile:a) act de control al respectării legislaţiei de mediu, întocmit de inspectorul de stat de mediu,prin care se atestă situaţia reală a stării mediului în cadrul subiectului supus controlului,precum şi abaterile de la legislaţia de mediu;b) act de preluare a probelor, prin care se atestă starea de fapt a unor obiecte naturale (caspre exemplu, categoria şi concentraţia poluanţilor în apele reziduale deversate, sauconcentraţia de noxe în aerul atmosferic pe teritoriul agentului economic);c) act de atestare a unor evenimente (spre exemplu, actul de constatare a pieirii peştelui înlacul poluat cu ape reziduale);d) avize, cu expunerea unor concluzii, prezentate de organe specializate (spre exemplu,concluziile Centrului de diagnostică veterinară, prin care se atestă prezenţa substanţelornocive în peşte);e) scheme, hărţi, planuri, proiecte etc. 2. Probe materiale:a) arme, unelte de vânătoare, de pescuit, producţia de vânătoare şi de pescuit, ambalajulproduselorb) produsele lemnoase dobândite ilicit, elemente ale florei şi faunei.3. Înregistrările audio-video - caseta video cu secvenţe , prin care se atestă faptul poluăriilacului, pieirii peştelui, tăierile ilicite, produsele braconajului.4. Rapoartele de expertiză:a) rapoartele expertizelor judiciare, numite la iniţiativa părţilor sau a instanţei;b) avizele expertizelor ecologice, efectuate în conformitate cu prevederile Legii privindexpertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului înconjurător.5. Concluziile experţilor date în instanţă, referitoare la expertizele efectuate cu participarealor;6. Concluziile specialiştilor din domeniile specializate, date în instanţă.

3.2.6 Cheltuieli de judecată

Convenţia de la Aarhus prevede faptul că în cazul litigiilor ecologice, soluţionarea lorurmează să nu fie însoţită de cheltuieli mari. Astfel, legislaţia în vigoare stipulează anumiteînlesniri privind achitarea taxei de stat. Conform art.85, alin.(l), lit.a) Codul de procedură civilă,de plata taxei de stat în instanţa de judecată pot fi scutiţi: 1. reclamanţii - în cazul acţiunilor cu privire la repararea prejudiciilor cauzate sănătăţii prinvătămarea integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, caurmare a încălcării legislaţiei de mediu ;2. reclamanţii — în cazul acţiunilor de reparare a prejudiciilor cauzate prin poluareamediului înconjurător şi utilizarea iraţională a resurselor naturale. Un alt motiv tipic pentru scutirea de achitarea taxei de stat poate servi faptul de acţionarea reclamantului în interesul societăţii, aşa cum se întâmplă în cazurile de aplicare directă a legii,în cazul în care persoana sau ONG-ul intentează acţiunea pentru a obţine respectarea legislaţieide mediu. Taxa de stat, de a cărei achitare este scutit reclamantul este percepută de la pârât,proporţional cerinţelor satisfăcute ale acţiunii.

4. Particularităţile examinării unor litigii ecologice.

4.1 Litigii ecologice funciare.

În conformitate cu art.2 din Codul Funciar al Republicii Moldova, fondul funciar al RMse compune din următoarele categorii de terenuri: - cu destinaţie agricolă; - din intravilanul localităţilor; - destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale; - destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurile de valoare istorico-culturală, terenurile zonelor suburbane şi ale zonelor verzi; - ale fondului silvic; - ale fondului apelor; - ale fondului de rezervă. La soluţionarea litigiilor funciare este necesar să se ţină cont de anumite aspecte. Astfel,schimbarea destinaţiei terenurilor este de competenţa Guvernului (art.8 Codul funciar), ceea cepresupune faptul că la examinarea litigiilor instanţele de judecată trebuie să constate destinaţiaterenurilor în litigiu, iar în cazul schimbării destinaţiei terenurilor, să precizeze dacă aceasta s-aefectuat de către Guvern şi dacă deţinătorii de terenuri deţin actele ce confirmă drepturile asupraterenurilor, conform prevederilor art.20 din Codul Funciar. Totodată la soluţionarea unor astfel de litigii, urmează să se determine dacă a avut locfaptul „schimbării destinaţiei terenului” sau faptul „schimbării modului de folosire a terenului”.(art.71 sau art.73 Cod funciar), întrucât în cazul schimbării modului de folosire a terenuluiprocedura este mai simplificată, uneori fiind suficient doar acordul proprietarului de a schimbamodul de folosinţă a terenurilor. În sensul art. 95 Cod funciar, actele de vînzare-cumpărare, donaţie, amanetare, schimb şialte tranzacţii dintre deţinătorii de terenuri înfăptuite cu încălcarea modului stabilit de legislaţiepot fi declarate nule. Condiţiile nulităţii tranzacţiilor sînt stipulate în Codul civil (art. 216-233). Potrivit prevederilor art.97 din Codul funciar, pagubele pricinuite deţinătorilor de terenuri, inclusiv venitul ratat, trebuie să fie reparate integral. Pagubele sânt reparate prin reabilitarea terenurilor afectate şi aducerea lor în stare corespunzătoare, care să permită folosireaconform destinaţiei, sau în formă bănească. Evaluarea prejudiciului cauzat resurselor solului se face conform Instrucţiunii privindevaluarea prejudiciului cauzat resurselor de sol nr.383 din 08.06.2004.

4.2 Litigii ecologice cu privire la subsol.

Prin prisma art.1 din Codul subsolului, subsolul este definit ca parte a scoarţei terestreaflată sub stratul de sol fertil, iar în lipsa acestuia, sub suprafaţa terestră şi fundul bazinelor deapă şi apelor curgătoare, care ajunge până la adâncimi accesibile pentru cercetare geologică şivalorificare. Bogăţiile de orice natură ale subsolului Republicii Moldova, inclusiv substanţele mineraleutile pe care le conţine, precum şi spaţiile subterane ale acestuia fac obiectul exclusiv alproprietăţii publice a statului, sînt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, acestea fiindprevăzute în art.6 alin.(1) din Codul subsolului. Astfel că sectoarele de subsol nu pot fiînstrăinate, ele pot fi date numai în folosinţă. Toate actele juridice sau acţiunile care, în moddirect ori indirect, violează dreptul de proprietate publică a statului asupra subsolului sânt lovitede nulitate absolută. Litigiile privind problemele folosirii subsolului se soluţionează de autorităţile dministraţiei publice în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului în conformitate cu competenţa acestora, prevăzută de art.9, 10, 11, 12 din Codul subsolului, şi de instanţele de judecată, în modul stabilit

de legislaţie, art.81 Codul subsolului. Astfel că actele cu caracter normativ sau individual emise de organele administraţiei publice în vederea exercitării legii, privind naşterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice de drept administrativ în domeniul vizat, vor fi contestate în instanţa de contencios administrativ. Litigiile patrimoniale legate de folosirea şi protecţia subsolului se soluţionează de instanţa de drept comun. Potrivit art.80 din Codul ubsolului, prejudiciul cauzat beneficiarului subsolului ca urmare a acţiunilor autorităţilor administraţiei publice, persoanelor cu funcţie de răspundere, persoanelor juridice şi fizice vinovate de distrugerea calităţilor naturale ale subsolului sau decrearea condiţiilor care exclud, parţial ori total, posibilitatea folosirii în continuare a subsoluluiurmează a fi compensat în modul stabilit. Prejudiciul cauzat mediului ca urmare a activităţiibeneficiarului subsolului urmează a fi compensat din contul beneficiarului subsolului. Gradul derăspundere şi mărimea compensării prejudiciului cauzat se stabilesc în fiecare caz aparte pe calejudiciară. Prejudiciul cauzat subsolului este evaluat conform Instrucţiunii privind evaluareaprejudiciului cauzat mediului în rezultatul nerespectării legislaţiei privind subsolul nr.385din 08.06.2004.

4.3 Litigii ecologice silvice.

Conform art.6 din Codul silvic pădurile în Republica Moldova, folosite în interes public,fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Conform legislaţiei, ele pot fi date în gestiune sau înfolosinţă. Astfel că instanţa e obligată să analizeze acest aspect în cadrul litigiilor ecologice, dacăele sânt date în gestiune sau în folosinţă, sau dacă asupra lor s-a utilizat un alt regim juridic. Art.81 din Codul silvic prevede că litigiile intervenite între gestionarii de terenuri dinfondul forestier şi autorităţile administraţiei publice locale se soluţionează de către organeleierarhic superioare, ale căror decizii pot fi atacate în instanţa judecătorească. Iar conform art.82 litigiile patrimoniale privind relaţiile silvice se soluţionează de către instanţa judecătorească competentă. Astfel că în cadrul litigiilor cu caracter silvic persoanele interesate pot utiliza atât procedura extrajudicară, cât şi cea judiciară. Instanţele judecătoreşti trebuie să ţină cont de faptul că legislaţia silvică în vigoare prevede două modalităţi de compensare: compensarea pagubelor şi a veniturilor ratate şi compensarea pierderilor producţiei silvice. Potrivit art.88 Cod silvic, pagubele cauzate de scoaterea şi ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier, de limitarea drepturilor deţinătorilor de terenuri din fondul forestier şi de înrăutăţirea stării calitative a pădurilor, ca rezultat al activităţii persoanelor fizice şi juridice, sânt supuse compensării integrale, inclusive veniturile ratate, în folosul deţinătorilor de terenuri din fondul forestier păgubiţi. În cazul scoaterii terenurilor din fondul forestier pentru folosirea lor în alte scopuri decât celesilvice, limitării drepturilor deţinătorilor de terenuri din fondul forestier şi înrăutăţirii stăriicalitative a pădurilor, ca rezultat al activităţii persoanelor fizice şi juridice, pierderile producţieisilvice urmează a fi compensate în fondul de conservare şi dezvoltare a pădurilor. Compensareaacestor pierderi se efectuează concomitent cu repararea prejudiciilor.

4.5 Litigii ecologice privind regnul animal

Potrivit art.3 din Legea regnului animal, regnul animal este proprietate publică, asigurarea ocrotirii şi conservării regnului animal constituind responsabilitatea statului. Conform art.179 alin.(4) din Cod civil, întreprinderile de stat nu poartă răspundere pentruobligaţiile statului. De exemplu, Agenţia „Moldsilva”, întreprinderile pentru silvicultură nu vorpurta răspundere pentru prejudicial cauzat de animalele sălbatice. Astfel că cererile de chemareîn judecată privind încasarea pagubelor pricinuite de animalele sălbatice deţinătorilor de terenuri

se vor înainta doar împotriva statului, întrucât regnul animal este proprietatea exclusivă a statului, iar mărimea pagubei pricinuite se va încasa din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului de Finanţe al RM. Statul poartă răspundere pentru pagubele pricinuite de animalele sălbatice deţinătorilor deterenuri în temeiul art. 1398 Cod civil (răspundere delictuală), care prevede la alin.(3) că o altăpersoană decît autorul prejudiciului este obligată să repare prejudiciul numai în cazurile expresprevăzute de lege. La soluţionarea acestor litigii este necesar ca instanţa de judecată să constate dacă pârâtul a fost indicat corect de către reclamant.

5 Concluzii

Republica Moldova este un stat care recent şi-a câştigat independenţa şi, respectiv, mareamajoritate a actelor normative au fost adoptate după obţinerea independenţei fiind, relativ, noi. Deşi procesul de adaptare a întregii legislaţii la prevederile noii Constituţii a fost unul destul de complicat care, după părerea mea, încă durează, totuşi trebuie să remarc că în domeniullegislaţiei ecologice şi, în special, în domeniul soluţionării litigiilor ecologice, teoretic, legislaţiaprevede reglementări pentru orice posibil litigiu ce ar putea apărea. Chiar şi aderând la Convenţii internaţionale şi transpunând prevederile lor în propria legislaţie, observăm faptul că în materia legislaţiei ecologice legiuitorul a încercat să reglementeze posibilitatea soluţionării litigiilor atât pe cale amiabilă, cât şi pe cale judecătorească. Prin permiterea existenţei procedurii extrajudiciare toate persoanele lezate într-un drept al lor din domeniul ecologic dispun de o posibilitate de apărare a dreptului lezat multmai rapidă şi mai eficientă, care include cheltuieli mult mai mici. Totodată, un alt aspect pozitiv al reglementării soluţionării litigiilor ecologice este armonizarea dintre diferite acte ce reglementează aspectele ce ţin de soluţionarea litigiilor ecologice. Putem specifica că procedura prevăzută în Codul de procedură civilă, precum şi cea din Legea contenciosului administrativ este una accesibilă tuturor şi descrie care sunt etapele ce trebuie să fie urmate de o persoană care este lezată într-un drept al său. Armonizarea o putem percepe prin simplul fapt că anume aceste două acte normative reglementează procedurile extrajudiciare şi judiciare, iar celelelate acte normative care conţin norme materiale fac trimitere la ele, dar nu conţin procedura prevăzută propriu-zis în ele, o alta decât cea prevăzută în aceste două acte. În soluţionarea litigiilor ecologice salutăm faptul adoptării acelor Instrucţiuni în care suntprevăzute metodele de calculare a prejudiciilor cauzate. Aceste instrucţiuni sunt necesare înprocedura de soluţionare a litigiilor ecologice întrucât, prin calcularea corectă a prejudiciuluicauzat orice persoană lezată într-un drept al său s-ar considera repusă în drepturi şi satisfăcută. Sub aspect teoretic, reglementarea detaliată în legile speciale ale anumitor particularităţiale soluţionării litigiilor de asemenea prezintă un aspect pozitiv. Astfel, indicarea, de exemplu, înCodul silvic a situaţiilor cînd este utilizată procedura prealabilă extrajudiciară şi când te poţiadresa în instanţă vine să ajute reclamantul să utilizeze timpul în favoarea sa şi să-şi aperedreptul său ecologic cât mai eficient.

6. Bibliografie.

1. Constituţia Republicii Moldova 2. Legea privind protecţia mediului înconjurător nr.1515 din 16 iunie 1993 3. Legea privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului înconjurător nr.851 din 29 mai 1996 4. Codul funciar nr.828 din 25 decembrie 1991 5. Codul subsolului nr.3 din 02 februarie 2009 6. Codul silvic nr.887 din 21 iunie 1996 7. Legea apelor nr.272 din 23 decembrie 2011 8. Legea regnului animal nr.439 din 27.04.1995 9. Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat nr.1538 din 25 februarie 1998 10. Codul Civil al Republicii Moldova 11. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova 12. Convenţia de la Aarhus privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu din 25 iunie 1998 13. Legea contenciosului administrativ nr.793 din 10 februarie 2000 14. Legea cu privire la petiţionare nr.190-XIII din 19 iulie 1994 15. Legii cu privire la Avocatul Poporului(Ombudsman) nr.52 din 03 aprilie 2014 16. Hotărârea Guvernului nr.77 din 30.01.2004 17. V. Doaga, P. Zamfir – Litigii ecologice. Manualul judecătorului pentru cauze civile, ediţia II (Chişinău 2013)