universitatea „alexandru ioan cuza”, iaşi facultatea de...

28
1 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de Litere Şcoala Doctorală de Studii Filologice LUCIANA-MIHAELA RADU Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse (Odisseu), traducere de Petru Maior (Buda, 1818). Studiu filologic și lingvistic, ediție de text, notă asupra ediției. - teză de doctorat - Conducător ştiinţific: prof. univ. dr. Eugen Munteanu IAȘI, 2016

Upload: others

Post on 27-Dec-2019

9 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

1

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Facultatea de Litere

Şcoala Doctorală de Studii Filologice

LUCIANA-MIHAELA RADU

Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse (Odisseu),

traducere de Petru Maior (Buda, 1818).

Studiu filologic și lingvistic, ediție de text, notă

asupra ediției.

- teză de doctorat -

Conducător ştiinţific:

prof. univ. dr. Eugen Munteanu

IAȘI, 2016

Page 2: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

2

Cuprins

1.PRECIZĂRI INTRODUCTIVE [9]1.1. Despre edițiile critice de texte [9]1.2. Principiul transcrierii interpretative [10]2.GRAFIA [12]2.1.Inventarul grafemelor. Aspectele interpretării slovelor [12]2.1.1. Grafeme cu valoare unică [13]2.1.2. Grafeme care notează realități fonologice apropiate [17]2.1.3. Grafeme polifone [22]2.1.4. Grafeme cu valori interpretabile [24]2.2.Câteva concluzii asupra transcrierii interpretative și a grafieitextului [27]3. STUDIU FILOLOGIC [28]3.1.Dezvoltarea culturii românești în perioada 1801-1828 [28]3.2.Direcțiile activității filologice a reprezentanților Școlii Ardelene[29]3.3.Descrierea cărții Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulise(Odisseu) în traducerea lui Petru Maior [34]4. STUDIU LINGVISTIC [37]4.1.Evoluția limbii române literare la începutul secolului al XIX-lea[38]4.1.1.Circulația și frecvența fonetismelor ride, riu, singe, tinăr [41]4.1.2. Influența lui Petru Maior asupra constituirii noii normeliterare [43]4.2. Fenomenul relatinizării în Transilvania [49]4.3.Considerații asupra lexicului utilizat de Petru Maior întraducerea romanului Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulise(Odisseu) [52]4.3.1.Neologismele și adaptarea lor fonetică și morfologică [54]4.3.2.Influența limbii italiene asupra traducerii lui Petru Maior [64]4.3.3.Calcul lexical. Raportul dintre calc, traducere și împrumutlexical [67]4.3.4. Eliminarea și înlocuirea slavismelor [72]

Page 3: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

3

4.3.5.Cuvinte dispărute în limba literară actuală, învechite sauutilizate regional [75]4.3.5.1. Cuvinte de origine latină [75]4.3.5.2. Cuvinte de origine slavă [77]4.3.5.3. Cuvinte de origine greacă [79]4.3.5.4.Cuvinte de origine maghiară, turcă, ucraineană, bulgară [81]4.3.5.5. Formații pe teren românesc [81]4.3.5.6. Cuvinte cu origine obscură sau necunoscută [86]4.3.5.7. Cuvinte cu dublă sau multiplă etimologie [90]4.3.6. Cuvinte cu sensuri diferite de cele actuale [90]4.3.6.1. Cuvinte de origine latină [90]4.3.6.2. Cuvinte de origine slavă [92]4.3.6.3. Cuvinte de origine maghiară [93]4.3.6.4. Cuvinte de origine greacă [94]4.3.6.5. Cuvinte de origine bulgară [94]4.3.6.6. Formații pe teren românesc [94]4.3.7. Cuvinte cu formă diferită de cea literară actuală [97]4.3.7.1. Cuvinte de origine latină [97]4.3.7.2. Cuvinte de origine slavă [100]4.3.7.3.Cuvinte de origine greacă, turcă, maghiară [100]4.3.7.4. Formații pe teren românesc [101]4.3.8. Formarea cuvintelor [102]4.3.8.1. Derivarea [102]4.3.8.1.1. Derivarea cu prefixe [102]4.3.8.1.2. Derivarea cu sufixe [103]4.3.8.1.3. Derivarea regresivă [105]4.3.8.1.4. Derivarea frazeologică [106]4.3.8.2. Conversiunea [107]4.3.8.3. Compunerea [107]4.3.9. Aspecte ale sinonimiei [108]4.3.9.1.Câteva observații asupra sinonimelor a desfăta = adezmierda [112]4.3.10.Câmpul onomasiologic țărmure, margine, mal, rîpă, buză,liman [114]4.3.11. Antroponimia și toponimia [116]4.3.12.Circulația interzonală a cuvintelor la începutul secolului alXIX-lea [119]4.3.13. Aprecieri conclusive [123]4.4. Fonetica [124]

Page 4: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

4

4.4.1. Vocalismul [124]4.4.1.1.Vocalele centrale [a], [ă], [î] [124]4.4.1.2.Vocalele anterioare [e], [i] [128]4.4.1.3.Vocalele posterioare [o], [u] [130]4.4.1.4. Diftongii [132]4.4.2. Consonantismul [133]4.4.2.1. Consoanele labiale [p], [b], [m], [f], [v] [133]4.4.2.2. Consoanele [s], [z], [ț], [l], [r] [135]4.4.2.3. Velarizarea prin consoanele [t], [d], [n] [137]4.4.2.4. Consoanele prepalatale [ș] și [j] [138]4.4.2.5. Palatale [139]4.4.2.6. Laringala [h] [139]4.4.2.7. Grupuri consonantice [140]4.4.3. Accentuarea [140]4.4.4. Aprecieri conclusive asupra foneticii [141]4.5. Morfologia [143]4.5.1. Substantivul și locuțiunea substantivală [144]4.5.1.1. Declinarea [145]4.5.1.2. Genul [146]4.5.1.3. Numărul [146]4.5.1.4. Cazul [148]4.5.2. Articolul [150]4.5.3. Adjectivul și locuțiunile adjectivale [152]4.5.4. Numeralul [153]4.5.5. Pronumele și locuțiunile pronominale [154]4.5.5.1. Pronumele personal [154]4.5.5.2. Pronumele reflexiv [156]4.5.5.3. Pronumele și adjectivul pronominal de întărire [156]4.5.5.4. Pronumele și adjectivul pronominal posesiv [157]4.5.5.5.Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ [158]4.5.5.6.Pronumele și adjectivul pronominal relativ-interogativ [159]4.5.5.7.Pronumele și adjectivul pronominal nehotărât [159]4.5.5.8. Pronumele și adjectivul pronominal negativ [160]4.5.6. Verbul și locuțiunile verbale [161]4.5.6.1. Modurile și timpurile [164]4.5.6.1.1. Indicativul prezent [164]4.5.6.1.2. Indicativul imperfect [165]4.5.6.1.3. Indicativul perfect simplu [166]4.5.6.1.4. Indicativul perfect compus [168]

Page 5: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

5

4.5.6.1.5. Indicativul mai mult ca perfect [169]4.5.6.1.6. Indicativul viitor [169]4.5.6.1.7.Conjunctivul prezent [170]4.5.6.1.8. Conjunctivul perfect [170]4.5.6.1.9. Condiționalul prezent [170]4.5.6.1.10. Condiționalul perfect [171]4.5.6.1.11. Imperativul [171]4.5.6.1.12. Prezumtivul [172]4.5.6.1.13. Infinitivul [173]4.5.6.1.14. Gerunziul [175]4.5.7. Adverbul și locuțiunile adverbiale [175]4.5.8. Interjecția [178]4.5.9. Prepoziția și locuțiunea prepozițională [178]4.5.10. Conjuncția și locuțiunea conjuncțională [181]4.5.11. Aprecieri conclusive [182]4.6. Sintaxa [183]4.6.1. Sintaxa propoziției [184]4.6.1.1.Subiectul [184]4.6.1.1.1. Subiectul exprimat prin substantiv [185]4.6.1.1.2. Subiectul exprimat prin pronume [186]4.6.1.1.3. Subiectul exprimat prin numeral [187]4.6.1.1.4. Subiectul exprimat prin verb [187]4.6.1.1.5. Subiectul inclus [188]4.6.1.1.6. Subiectul subînțeles [188]4.6.1.1.7. Subiectul nedeterminat [188]4.6.1.2. Predicatul [188]4.6.1.3. Acordul predicatului cu subiectul [189]4.6.1.4. Atributul [190]4.6.1.4.1. Atributul substantival [190]4.6.1.4.2. Atributul pronominal [191]4.6.1.4.3. Atributul adjectival [192]4.6.1.4.4. Atributul verbal [192]4.6.1.4.5. Atributul adverbial [192]4.6.1.4.6. Atribut exprimat prin numeral [192]4.6.1.5. Elementul predicativ suplimentar [192]4.6.1.6. Complementul [193]4..6.1.6.1. Complementul direct [193]4.6.1.6.2. Complementul indirect [195]4.6.1.6.3. Complementul de agent [196]

Page 6: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

6

4.6.1.6.4. Complementul circumstanțial de loc [197]4.6.1.6.5. Complementul circumstanțial de timp [197]4.6.1.6.6. Complementul circumstanțial de mod [198]4.6.1.6.7. Complementul circumstanțial de cauză [199]4.6.1.6.8. Complementul circumstanțial de scop [200]4.6.1.6.9. Complementul circumstanțial condițional [201]4.6.1.6.10. Complementul circumstanțial concesiv [201]4.6.1.6.11. Complementul circumstanțial instrumental [202]4.6.1.6.12. Complementul circumstanțial sociativ [202]4.6.1.6.13. Complementul circumstanțial de relație [203]4.6.1.6.14. Complementul circumstanțial opozițional [203]4.6.1.6.15. Complementul circumstanțial cumulativ [203]4.6.1.6.16. Complementul circumstanțial de excepție [204]4.6.1.7. Coordonarea părților de propoziție [204]4.6.1.7.1. Coordonarea copulativă [204]4.6.1.7.2. Coordonarea disjunctivă [205]4.6.1.7.3. Coordonarea adversativă [205]4.6.1.7.4. Coordonarea conclusivă [206]4.6.2. Sintaxa frazei [206]4.6.2.1. Coordonarea [206]4.6.2.1.1. Coordonarea copulativă [206]4.6.2.1.2. Coordonarea disjunctivă [206]4.6.2.1.3. Coordonarea adversativă [207]4.6.2.1.4. Coordonarea conclusivă [207]4.6.2.1.5. Coordonarea prin juxtapunere [208]4.6.2.2. Subordonarea [208]4.6.2.2.1. Propoziția subiectivă [208]4.6.2.2.2. Propoziția predicativă [209]4.6.2.2.3. Propoziția atributivă [209]4.6.2.2.4. Propoziția completivă directă [209]4.6.2.2.5. Propoziția completivă indirectă [210]4.6.2.2.6. Propoziția circumstanțială de loc [210]4.6.2.2.7. Propoziția circumstanțială de timp [211]4.6.2.2.8. Propoziția circumstanțială de mod [212]4.6.2.2.9. Propoziția circumstanțială de cauză [213]4.6.2.2.10. Propoziția circumstanțială de scop [214]4.6.2.2.11. Propoziția circumstanțială condițională [214]4.6.2.2.12. Propoziția circumstanțială concesivă [215]4.6.2.2.13. Propoziția circumstanțială consecutivă [215]

Page 7: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

7

4.6.2.2.14. Propoziția circumstanțială de relație [216]4.6.2.2.15. Propoziția circumstanțială cumulativă [216]4.6.2.2.16. Propoziția circumstanțială de excepție [216]4.6.3. Afirmația și negația [217]4.6.3.1. Afirmația [217]4.6.3.2. Negația [217]4.6.4. Anacolutul [218]4.6.5. Construcția incidentă [218]4.6.6. Aprecieri conclusive [219]5.EVOLUȚIA LIMBII ROMÂNE LITERARE LAÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA ÎN TREITRADUCERI SUCCESIVE ALE ROMANULUI LESAVENTURES DE TÉLÉMAQUE DE FÉNELON [220]5.1. Practica traductivă la începutul secolului al XIX-lea [221]5.2.Câteva considerații asupra romanului Les aventures deTélémaque de Fénelon [227]5.3. Les aventures de Télémaque în Moldova, Țara Românească șiTransilvania [229]5.3.1. Texte aflate în manuscris [229]5.3.2. Primele tipărituri: Maior, Pleșoianu, Crețescu [231]5.4.Trăsături lingvistice în variantele traduse de Maior, Pleșoianu șiCrețescu [234]5.4.1. Alfabetul de tranziție [234]5.4.2. Trăsături fonetice și morfologice [235]5.4.3.Particularități ale lexicului și tehnici de traducere [242]5.4.3.1.Traducerea prin termeni autohtoni vs. neologisme [243]5.4.3.2. Glose și interpolări [249]5.4.3.3. Calcuri lexicale (de expresie și de semnificat) [255]5.5. Aprecieri finale [256]6. CONCLUZII [257]BIBLIOGRAFIE [262]EDIȚIE DE TEXT Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse(Odisseu), întocmite de Fénelon, arhiepiscopul camerei, acum întîiude pre limba italienească pre limba românească prefăcute de PétruMáior de Dicio-Sămărtín, protopop şi crăiescu revizor a cărţilor[268]NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI [383]ANEXE [391]Anexa 1. Facsimile - traducerea lui Maior [392]

Page 8: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

8

Anexa 2. Facsimile - traducerea lui Pleșoianu (Cartea a șaptea)[395]Anexa 3. Facsimile – traducerea lui Crețescu (Cartea a șasea) [398]Anexa 4. Transcrierea în alfabet latin a cărții a șaptea - variantaPleșoianu [400]Anexa 5. Transcrierea în alfabet latin a cărții a șasea - variantaCrețescu [416]Anexa 6. Varianta în limba franceză (Capitolul VI) [431]Anexa 7. Varianta în limba italiană (Capitolul VII) [450]

Page 9: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

9

ARGUMENT

Textele de la începutul secolului al XIX-lea, constituite, în mareparte, din traduceri și imitații ale operelor literare străine, prilejuiescobservații pertinente referitoare atât la literatura și cultura română,pe de o parte, cât și la evoluția limbii literare românești moderne, pede altă parte. Această perioadă cuprinsă între anii 1780 și 1840 șimarcată de activitatea Școlii Ardelene reprezintă, în contextulcultural-literar românesc, o etapă de tranziție de la cultura șiliteratura feudală la perioada pașoptistă. Totodată, se manifestădorința de modernizare a exprimării literare și de creare a normeiunice supradialectale.

Prezenta lucrare constituie editarea traducerii realizate dePetru Maior a romanului Les aventures de Télémaque de Fénelon,aceasta apărând la Buda, în 1818. În prezent, la BibliotecaAcademiei Bucureşti se află 4 exemplare ale traducerii lui Maior,descrierea fiind făcută conform Bibliografiei româneşti vechi, vol.III, p. 220.

În spațiul românesc, romanul Les aventures de Télémaquea cunoscut mai multe traduceri, dintre care cele mai multe se află înmanuscris. Acestea sunt menționate în cele 4 volume aleCatalogului manuscriselor românești de Gabriel Ștrempel. Doar încazul a două dintre ele este cunoscută identitatea copistului: ms.342, atribuit lui Constantin Stăncescu și ms. 598, în traducerea luiAlexandru Athanasiu, în timp ce ms. 1576 este atribuit, deși nu înmod cert, de N. A. Ursu, lui Gherasim Putneanul. Alfabetul utilizateste cel chirilic, doar ms. 3739, datat la mijlocul secolului al XIX-lea, folosește un alfabet de tranziție. În ce privește localizarea,majoritatea au circulat în zona de nord a Moldovei, după cum seconsemnează în însemnările făcute pe filele preliminarii, doar ms.3739 a circulat în zona Banatului. La începutul secolului al XIX-leavor apărea și primele tipărituri. În afară de cea a lui Petru Maior, altedouă traduceri tipărite aparțin lui Grigore Pleșoianu (Întîmplările luiTelemah, fiul lui Ulise, Craiova,1831) și Alexandru I. Crețescu(Eventurele lui Telemacu, fiiulu lui Ulise urmate de Eventurele luiAristonou, București, 1852).

Motivația alegerii acestei teme de cercetare este dată deabsența unor studii de specialitate, care să evalueze modul în carereprezentantul Școlii Ardelene valorifică, în această traducere,

Page 10: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

10

propriile teze și concepții lingvistice expuse în lucrările istorico-filologice. Petru Maior este o personalitate reprezentativă a culturiiromânești, cu preocupări din cele mai diverse domenii, ceconturează un profil enciclopedic. Biografia și opera acestuia,constituită în principal din lucrări teologice și istorico-filologice, aatras atenția numeroșilor cercetători, printre care îi amintim pe At.M. Marienescu, S. Pușcariu, Ioan Chindriș, Iosif Pervain. Cu toateacestea, traducerile sale nu au făcut obiectul de studiu al lucrărilorde specialitate. Acesta este un aspect care ne îndreptățește săafirmăm că demersul traductologic al scriitorului ardelean sedovedește a fi un teren fertil de cercetare. Petru Maior realizeazătraduceri ale unor lucrări cu un caracter practic, ce descriu diverseactivități agricole. O notă aparte, însă, o constituie traducereaÎntîmplările lui Telemah (1818), operă ce reflectă ideile de toleranțăși umanitate ale mișcării iluministe. Textul lui Fénelon apărut în1699 este unul de referință în literatura universală, fiind un romandidactic, manifest politic, anti-absolutist și sintetizând gândireafilozofică din perioada iluministă.

Din punct de vedere lingvistic, consider că aceastătraducere constituie un argument solid în susținerea ipotezeiconform căreia limba literară românească unică există abia dinsecolul al XIX-lea. Atunci se remarcă încercările timide alereprezentanților Școlii Ardelene de a crea o limbă nouă, cu elementelatine în locul celor slave, ba chiar de a impune alfabetul latin.Astfel, în Ardeal, se va impune graiul cu numeroase elemente latine,într-o pronunție italiană, folosite în același timp cu numeroaseelemente slave, maghiare și latino-maghiare.

În ceea ce-l privește pe Petru Maior, preocupările salelingvistice vizau transformarea limbii române într-un instrumentcapabil să exprime noțiunile fundamentale ale culturii moderne.Astfel se explică și prezența neologismelor alături de elementepopulare și regionale, uneori chiar creații proprii, care oglindescproductivitatea lexicală, autorul menținându-se în strânsă legătură cugraiul poporului.

Din punct de vedere metodologic, am aplicat, în primulrând, metoda transcrierii interpretative, care constă în interpretareavalorii caracterelor chirilice. Am efectuat această operație ținândcont de normele ortografiei actuale, însă fără a afecta autenticitatealingvistică a textului. Prin aplicarea metodei transcrierii critice

Page 11: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

11

interpretative, am urmărit să nu distorsionez nivelul lingvistic, totulîn vederea obținerii unor informații concludente privitoare la stadiullimbii literare de la începutul secolului al XIX-lea, când semanifestă tendinţa de modernizare a exprimării și de unificare anormelor prin activitatea reprezentanţilor Şcolii Ardelene. Încapitolele dedicate studiului filologico-lingvistic, am utilizatmetodele analizei şi a inventarierii termenilor, iar în ultimul capitolal lucrării am aplicat metoda comparației cu traducerile realizate dePleșoianu și Crețescu.

STRUCTURA TEZEITeza de doctorat este structurată în 5 capitole însumând un număr de268 de pagini, Ediția de text, Nota asupra ediției, Anexe cu facsimiledin textele celor trei traducători, transcrierea în alfabet latin a câteunui capitol din traducerile lui Pleșoianu și Crețescu, precum șifragmente din roman în limba italiană și franceză, pe care le-am avutîn vedere în studiul comparativ.

În Precizări introductive am vorbit, pe scurt, despreimportanța edițiilor critice de texte mai vechi, ce aparțin unei culturinaționale și despre metodele aplicate de cercetători pentrureconstiturea sistemelor ortografice folosite în anumite perioade șiregiuni, precum și în urmărirea procesului îndelungat al dinamiciilimbii române și al normării limbii literare.

Capitolul 2 (Grafia) este consacrat studieriiparticularităților grafice ale textului. Valorile fonetice ale slovelorsunt, în general, stabile, neexistând, cu toate acestea, ocorespondență perfectă între litere și foneme.

Studiul filologic (Capitolul 3) oferă o imagine de ansamblua contextului cultural în care cărturarul transilvănean realizeazătraducerea. Aceasta apare într-o perioadă în care fenomenul literarromânesc se află în faza de tranziție spre literatura modernă: finalulsecolului al XVIII-lea și primele trei decenii ale secolului al XIX-lea, când se înregistrează ultimele manifestări ale spiritului vechi,alături de primele afirmări ale spiritului nou, modern.

Un spațiu consistent al Studiului lingvistic (Capitolul 4)este consacrat aportului pe care îl are Petru Maior în procesulstructurării limbii române literare de la începutul secolului al XIX-lea.

Page 12: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

12

Pentru obținerea unor date importante în legătură cuprocesele de elaborare a textului, în Capitolul 5 al lucrării, (Evoluțialimbii române literare la începutul secolului al XIX-lea, în treitraduceri succesive ale romanului «Les aventures de Télémaque» deFénelon) abordarea a fost comparativă. Astfel, am urmărit relațiilede intertextualitate ale traducerii lui Maior cu alte două traduceritipărite și care aparțin lui Grigore Pleșoianu și Alexandru I.Crețescu, raportându-mă atât la opera în franceză (François deSalignac de la Mothe Fénelon, Les aventures de Télémaque suiviesdes aventures d'Aritonoüs, Librairie Hachette, Paris, 1893), dar și lao variantă în limba italiană (Serafino Buonaiuti, Avventure diTelemaco, figliuolo di Ulisse del signor di Fénelon, Londra, 1805),limba din care a tradus Petru Maior.

Rămâne deschisă problema identificării ediției în italiană,care a circulat în Transilvania și care corespunde cel mai multstructurii fiecărei fraze din traducerea lui Petru Maior. Niciunadintre principalele biblioteci transilvănene nu păstrează, în prezent,vreun exemplar al ediției utilizate de Petru Maior.

Page 13: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

13

REZUMATDeși au luptat consecvent pentru înlocuirea alfabetului chirilic cu cellatin, primii reprezentanți ai Școlii Ardelene și-au tipărit cele maiimportante opere tot cu vechiul alfabet, pentru a se face înțeleși decătre toți românii și pentru că au realizat că vremea reformelorortografice totale nu sosise încă. Astfel, din cauza curentului ostilalfabetului latin, ai cărui reprezentanți erau preoții ortodocși româniși străini, Petru Maior și-a tipărit toate cărțile cu litere chirilice cuexcepția a trei opere: Ortographia romana sive latino-valachica(Buda 1819), Lexicon valachico-latino-hungarico-germanicum,publicat după moartea sa și Dialogu pentru începutu linbei romînăîntră nepotu și unchiu scris cu litere latine, ca model de aplicare aortografiei latine și cu litere chirilice, pentru a facilita înțelegerea decătre toți românii a ideilor exprimate.

În Capitolul 1(Precizări introductive) am vorbit, pe scurt,despre importanța edițiilor critice de texte mai vechi, ce aparțin uneiculturi naționale și despre metodele aplicate de cercetători pentrureconstiturea sistemelor ortografice folosite în anumite perioade șiregiuni, precum și în urmărirea procesului îndelungat al dinamiciilimbii române și al normării limbii literare.

Capitolul 2 (Grafia) este consacrat studieriiparticularităților grafice ale textului. Am observat coexistența unorforme mai vechi cu unele noi, analogice, ceea ce demonstrează că, laînceputul secolului al XIX-lea, limba română literară se află într-unproces continuu de înnoire, de adaptare a formelor, tradiţia şiconvenţia fiind completate de inovaţie. Cu privire la valorilefonetice ale fonemelor, ele sunt, în general, stabile. Cu toate acestea,în mod evident, nu există o corespondență perfectă între litere șifoneme, aceeași literă având valori fonologice diferite, așa cum orealitate fonologică poate fi redată prin două sau mai multe grafii. Pede altă parte, în textul analizat, nu sunt utilizate toate slovele. Estecazul grafemelor următoare: °/•,Q/q,∏/π, `/´, ‡/¥, Ï/®, Ù/≈,Ú/û/√. Un caz aparte îl constituie Ø/ø (ius), care apare osingură dată. Această simplificare a alfabetului chirilic de laînceputul secolului al XIX-lea este un preambul al înlocuiriilui cu o scriere bazată pe alfabetul latin.

Prin Studiul filologic (Capitolul 3), am urmărit construireaunei imagini de ansamblu al textului în cauză, obținând informațiiimportante cu privire la contextul cultural al producerii acestei

Page 14: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

14

traduceri. Perioada cuprinsă între anii 1780 și 1840 este marcată deactivitatea Școlii Ardelene, reprezentând o etapă de tranziție de lacultura și literatura feudală la perioada pașoptistă. Totodată, semanifestă dorința de modernizare a exprimării literare și de creare anormei unice supradialectale. Pentru modernizarea limbii,reprezentanții Școlii Ardelene propun ca soluție împrumutul dinlimba latină și din limbile romanice, idee pe care o pun în practicăprin lucrările pe care le semnează.

De asemenea, am făcut observații referitoare la prezentareafizică a lucrării, caracteristicile hârtiei, ornamente tipografice,adnotări ale scriptorului edificatoare asupra cercetării. Astfel,trebuie să menționăm că textul analizat este scris pe hârtie albă, debună calitate și pe o singură coloană de 28 de rânduri. În ce priveșteformatul, cartea are 287 de pagini, cu numerotare de la pagina 3,folosindu-se cifre arabe. Dimensiunile sunt de 19 x 12 cm, iarcoperta prezintă un aspect ușor deteriorat. Cu toate acestea, textultipărit este perfect lizibil.

În pagina de titlu, Petru Maior precizează că a realizattraducerea din limba italiană, nespecificând însă versiunea avută învedere și din care traduce doar primele 10 cărți. În plus,consemnarea Tomu I trecută pe pagina de titlu și pe ultima paginăarată intenția acestuia de a continua dar care, din motivenecunoscute, nu s-a concretizat.

În traducerea efectuată de Maior, a fost folosită o scrierechirilică de tipar clară, lizibilă, regulată, transcrierea slovelorneridicând probleme. De asemenea, nu apar semne diacriticespeciale, nici prescurtări. Majusculele au înălțimea de 4 mm, iarminusculele de 3 mm. Numerotarea cărților se face cu majuscule de6 mm. Oglinda paginii este de 170 mm × 95 mm, iar textul estescris pe o coloană. Primul cuvânt din fiecare capitol începe cu oliteră majusculă simplă, doar prima majusculă din Cartea 1 fiindîngroșată și având înălțimea de 11 mm. La finalul volumului, submențiunea Greșele îndreptate, sunt indicate de către autor patrugreșeli intervenite în tipărirea textului.

Foarte frecvente sunt glosele inserate în text întreparanteze, în care autorul explică sensurile unor cuvinte, majoritateaîmprumuturi occidentale, folosite în text și considerate de autor maigreu de înțeles de către cititorul obișnuit. Mai mult decât atât,dorința de a se face înțeles de către cititori este subliniată de reluarea

Page 15: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

15

gloselor din paranteze pentru un număr considerabil de termenineologici.

Nu am identificat alte simboluri și semne care să marchezediverse inserții, omisiuni sau opțiuni ale traducătorului, lectura fiindaccesibilă. Fluența și expresivitatea stilului nu sunt compromise derepetiții, traduceri greșite, cuvinte parazitare.

Un spațiu consistent al Studiului lingvistic (Capitolul 4) l-am consacrat aportului pe care îl are Petru Maior în procesulstructurării limbii române literare de la începutul secolului al XIX-lea. Cărturarul transilvănean a conservat numeroase elementelexicale vechi, termeni regionali și populari. Printre particularitățilelingvistice vechi, enumerăm: pronumele relativ care cu paradigmacompletă (carele, carea, carii, carele), sunetul u final (deși nugeneralizat la toate cuvintele care ar putea să-l aibă), cuvinte ca aînvita „a îmbia” (212), a împuta „a acuza” (34), aceastaș „totaceasta” (16), lipsa diftongării lui „î ” în pîne, mîne, utilizareaauxiliarului au (˂ lat. habunt), la persoana a III-a, singular: „cefericire au avut Ulíse pînă au fostu cu dînsa” (13), expresii fixe camai vîrtos „mai ales” (3), oblici „afla” (48), precum și fonetismele aîntra, poroncă, țărmure/ țermure (ambele variante prezente și înTetraevanghelul lui Coresi), a rădica (prezent și în Codicelevoronețean, în Tetraevanghelul, Molitvenicul și Psaltirea lui Coresi,în Psaltirea șcheiană, precum și în Psaltirea în versuri a luiDosoftei).

În ce privește acceptarea sau respingerea unor fonetisme înfuncție de gradul de latinitate, trebuie să precizăm că acest procescapătă un caracter de normă la Petru Maior. El acceptă normelemuntenești în măsura în care acestea redau cât mai fidel imagineaetimonului latinesc al cuvintelor. Scriitorul se folosește de j încuvintele judeca (20), joc (246), deoarece erau mai apropiate deimaginea grafică a cuvintelor latinești corespunzătoare (jocum,judicare), decît gioc, giudeca. El scrie în schimb încungiura (5) (în+ lat. congyrare). Astfel se explică și rostirea moale a unor consoanelabiale, după care nu apăreau sunetele ă și î, față de care scriitoriiardeleni, și în special Petru Maior, aveau o adevărată aversiune.Odată acceptate rostirile fără ă și î, autorul va depăși normamunteană și va accepta forme inexistente în graiurile din ȚaraRomânească, dar prezente în unele graiuri din Transilvania și Banat.Astfel se justifică, inclusiv în textul supus analizei, prezența

Page 16: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

16

cuvintelor iubesc (188), meargă (54), beu (206), capet (20) și chiarmeasă (205), primăveară (3), pe care le cunoștea fie din graiulpropriu, fie din vorbirea bănățenilor și a hunedorenilor. Tot așa s-arexplica și formele precum ațița (185), sinul (28), zimbire (249), caren-aveau nicio acoperire fonetică în graiurile daco-române.

Dacă în numeroase cazuri, Maior acceptă normamuntenească, această opțiune este motivată și de faptul cărespectivele rostiri se regăsesc, majoritatea, în graiurile ardelenești șibănățene, cunoscute de către autor. Mai amintim și alte forme saurostiri de tip ardelenesc promovate în lucrările sale. E vorba desprevariantele cu ă ale unor cuvinte: blăstema (29), păreții (99), mulțămi(268), spărea (122), pentru care optează, așa cum o face și pentrurostirile cu î ale cuvintelor umbla, umfla, umple, care pot fi întâlnitenu numai în scrierile bănățenilor, ci și în lucrările lui Șincai. Prinpromovarea acestor fonetisme, Șincai și Maior urmăreau să impunăformele mai apropiate de limba latină. Fonetismul lăpăda (12) estede preferat lui lepăda, întrucât, în opinia lui, etimonul latinesccorespunzător era lapidare. Tot acesta este criteriul care stă la bazaformei spuni (= spui), care poate reproduce rostirea bănățeană sauhunedoreană. Principiul grafiei etimologice duce, după cum se poateobserva în textul supus analizei, la o arhaizare evidentă a limbii.

Numeroase sunt faptele de limbă bănățene-hunedorene(răspândite și în zona Ardealului) utilizate de Maior și de Șincai: ńîn spuni (59), conjunctivele de tipul să vină (184), rostirile moi alelabialelor în measă (205), primăveară (3), răspândite mai ales înHunedoara, î în îmbla (15), îmfla (53), împlea (9). Scriitorulardelean va ajunge chiar să pună bazele unei limbi literarestructurate, în mare, după normele subdialectului muntean, darcorectată conform datelor oferite de graiurile ardelenești și bănățeneși în funcție de criteriul apropierii cât mai mari de fonetismele șiformele originare latinești. Prestigiul lui Maior o va impune încetcelor mai mulți ardeleni și bănățeni. Deși mulți cercetători s-auașteptat ca această limbă literară să fie acceptată și în Principate,datorită largii răspândiri pe care o cunosc în această epocă lucrărilescriitorilor de peste munți, acest lucru nu se va petrece. Mai multdecît atît, după 1825, literatura ardeleană își pierde rolulpredominant, așa încât influența normei literare stabilite de Maior nuse poate observa, în anii aceștia, nici în Moldova și nici în Muntenia.

Page 17: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

17

Pe de altă parte, la temelia limbii literare, Maior așazălimba populară. De aici, refuzul unui sistem ortografic doar pe bazaparticularităților fonetice caracteristice unui grai. Cu toate acestea, elrecomandă valorificarea unor termeni proprii diferitelor graiuriromânești, ca mijloc de îmbogățire a lexicului limbii literare,condiția fiind punerea lor în circulație prin opere literare. În acelașitimp însă, a apelat la împrumuturi neologice din alte limbi, înspecial italiană și franceză, la calcuri lingvistice, precum și lamijloacele interne de îmbogățire a vocabularului. Uneori, transferullingvistic se concretizează în frecvente împrumuturi lexicalecontextuale, termenul italian preluat neavând un corespondentlexical în vocabularul românesc al epocii. De aceea, forma foneticăa cuvântului reflectă cu fidelitate rostirea italiană (isola, pl. isole ˂it. isola, corață ˂ it. corazza „armură”). Având în vedere că, dintrelimbile romanice, italiana este cea mai înrudită, prin origine,structură gramaticală și lexic, cu româna, Maior încurajează (înîntreaga sa operă, începând cu Istoria...) italiana ca sursă principalăîn materie de neologisme. Astfel, cărturarul transilvănean devineunul dintre cei mai însemnați reprezentanți ai curentului italienizant,la configurarea căruia, își aduceau, un oarecare aport, și GheorgheȘincai sau Budai-Deleanu, deși acesta din urmă, se îndrepta, înprimul rând, spre izvoarele franceze.

De asemenea, împrumuturile sud-dunărene sunt foartenumeroase, având rolul de a înlocui termenii slavi: masturi (pentrumeșteri), amîn (pentru zăbovesc), custă, lipsește (pentru trebuie),plagă (pentru rană), fărmeca (pentru otrăvi), căștigă (pentru grijă),apus (mai jos), a fermeca (a otrăvi), pleguiri (răni), mur (zid).

O altă caracteristică a împrumutului lexical din aceastăperioadă este dată de faptul că numeroase noțiuni recent pătrunse înlimbă sunt denumite prin calcuri sau prin perifraze, care trebuieanalizate ținându-se cont de contextul socio-cultural. Procesul dereromanizare de la începutul secolului al XIX-lea a fost decisivpentru soarta pe care urmau să o aibă calcurile apărute după aceastădată. În primul rând, modelele latino-romanice nu au eliminatcalcurile apărute în epoca veche după model slavon.

Astfel se explică prezența, în textul analizat, a cuvintelorurmătoare: adunare s.f., (calc de semnificat, cf. gr. sunanastrofhv)„relație, legătură între persoane”: „Nu întîrziați dară, o streinilor, dea trece îndată la adunarea noastră” (126); bătrîn s.m., (calc de

Page 18: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

18

semnificat, cf. presbuvthz) „șef (al poporului), conducător”:„Curînd după acêea, popoarele acele trămiseră la mine doi din ceimai înțelepți ai lor bătrîni” (267); fărădelege s.m., (calc de expresie,cf. bezakonije) „nelegiuire, mișelie”: „să împreuni întru împlinirea eio fărădelege cumplită, carea e asupra legilor firei” (123);împreunare s. f., (calc de semnificat, cf. gr. συνουσία), „uniunecarnală”: „Acea mulțime de tineri născuți din împreunarenelegiuită” (277); necurat adj., (calc de expresie), derivat cuprefixul ne-, este considerat semicalc după cuvîntul slav derivat cuacelași prefix: necurat „necredincios, păcătos” cf. v. sl.neçistß:„această bucurie fu tocma deosebită de cêealaltă, ce era necurată șinebună” (104); nemulțămitor adj., (calc de expresie, cf. gr.ἀχάριστος, lat. ingrates, slavon. neblagodaar´nß „nerecunoscător,ingrat”: „are fii nemulțămitori și nevrednici de dînsul” (135);osebire, despărțire s. f. (calc de semnificat, cf. gr. diaforav) 1.„Deosebire” (sensul etimologic și sensul din context): „bine direasăpentru gustu şi cu osebire gătită” (11); „Nu sîmțești osebirea ceamare ce e întră nimfele aceste” (168), lat. differentia, slavon.raz´i´stvo; preafericitu adj., (calc de expresie). Prefixul prea- dinvechea slavă apare în derivate calchiate uneori după cuvinte deorigine slavă: „M-aș ținea preafericitu” (259); zelotipia subst., (calcde semnificat, cf. gr. ζηλοτυπία): „Deci Méntor cugetắ să ațiță înCalípso zelotipía (pisma în treaba dragostelor).” (174).

De asemenea, calcurile apărute în epoca modernă suntadaptări la limba română ale unor rădăcini sau teme latino-romanice,sub influenţa unor cuvinte moştenite din latină, mai ales că răspundtendinţelor interne de dezvoltare a limbii. Aşa se explică succesulrepurtat de unele calcuri, care reprezintă astăzi termeniindispensabili în limba română literară. Cităm, în continuare, câtevadintre calcurile și perifrazele întâlnite în textul studiat, notând întreparanteze echivalentul lor actual: legătură („alianță”); încungiurare(„asediu”); soț („asociat”); alătura („compara”); svat(„conspirație”); sfătui („conspira”); atîrnare („dependență”); faceredestul („satisfacție”).

Numeroase neologisme sunt glosate în text prin termenipopulari, prin calcuri sau prin perifraze. Printre neologismele pecare autorul a ales sa le gloseze între paranteze se află următoarele:ambiție („iubire de stăpînire”); avariție („iubire de argintu”); civilă

Page 19: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

19

(„din lontru”); curiositate („sburdare de a ști”); esémpru („pildă”);(i)speriință („ispită”); navigația („îmblarea cu corabia”); liber(„volnic”); libertate („volnicie”); modestia („buna cuviință”);naufragiu („sfărmare sau frîngere de corabie”); năluci / nălucire(„a imagina”, „imaginație”).

La nivel fonetic, ca inovații specifice începutului de secolal XIX-lea, în textul supus analizei se află: [ğ] (< lat. [d] + iot + [ó],[ğ] evoluat la [j], deși nu în mod consecvent: „ea nu ştiia ce săjudece despre gîndurile sale” (16); „e de lipsă ca tu cu răbdarea săajungi a fi mare ca dînsul” (39). Tot începând cu secolul al XIX-lea,grupul x intervocalic se transformă în s, în neologismele deproveniență latină sau franceză: esempru (54), isperiință (132). Uniispecialiști pun aceste forme pe seama influenței limbii italiene. Alții,în schimb, iau în considerare faptul că aceste forme apar mai întâi înscrierile latiniștilor, la Șincai, Micu, Maior, Budai-Deleanu,reprezentând o tendință analogistă, o încercare de apropiere aneologismelor respective de forma cuvintelor moștenite, în care xintervocalic a devenit s. În plus, cu toate că propune o ortografieetimologică, Petru Maior admite şi alte principii ortografice,adoptând sistemul italian de scriere a consoanelor africate(principiul silabic): ci, gi, ce, ge şi utilizînd prima dată semnele ş şiţ, păstrate şi în ortografia actuală.

În paralel cu inovațiile, o serie de particularități mai vechisunt încă prezente în text, deși se află în regres: păstrarea lui ă încuvinte de origine slavă (năcăji, răsipi, văpsi, năsip) și de originelatină (rădica, trămite), conservarea lui [î] etimologic din lat. á/í +m + consoană: îmbla, împle, a lui [e] etimologic în cuvintele deorigine latină nemica, șerpe, [i] ca particularitate arhaică în riurele,tinăr, risurile, zină, velarizarea prin consoanele [t], [d], [n]:blăstămată, dăsfătări, năcășescu, precum și grupuri consonanticecare reflectă etimonul: subt, svat, turbura, jertvă. De asemenea,autorul nu acceptă norma munteană și scrie cu î, nu cu îi, în pîne șimîni.

Aceste particularități ale limbii vechi, alături de inovațiile,care se generalizează la începutul secolului al XIX-lea, conferăacestei etape din evoluția limbii române literare caracterul de fază detranziție în procesul modernizării.

În ce privește sintaxa frazei, menționăm că tiparul deconstrucție al propozițiilor circumstanțiale de timp amintește, de

Page 20: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

20

asemenea, de limba veche, când dinamica acestui tipar era una maispectaculoasă decât în limba actuală. Am identificat și construcțiicauzale complexe, care conțin grupări adverbiale formate pe bazademonstrativelor aceea/ aceasta, cu valoare neutră, de profrază,foarte frecvente în textele din secolul al XVI-lea (derept/ pentru/prin aceea/ aceasta). Subordonata concesivă este introdusă frecventprin locuțiunea conjuncțională măcar că atestată la sfîrșitul secoluluial XVI-lea.

Pe de altă parte, remarcăm impunerea supinului și aconjunctivului în locul unor construcții infinitivale specifice textelorvechi. Construcțiilor simple, care atestă influența sintaxei populare,li se alătură însă și fraze ample, elaborate, savante, după modelullimbilor europene de cultură, întâlnite, în special, în pasajeledescriptive. De aceea, am putea vorbi despre inovații la nivel destilistică a textului.

O altă observație se referă la topică. Antepunereaatributului, pentru evidențierea unei caracteristici, dar și pentru aconferi expresivitate structurilor, are atestări numeroase. O topicăaparte are și verbul, prin alternarea formelor verbale compuse, ce autopică normală, cu cele în care locul auxiliarului a fost schimbat. Înacest fel, fraza capătă cadență și evidențiază o intenție de organizarea discursului artistic.

Pentru obținerea unor date importante în legătură cuprocesele de elaborare a textului, în Capitolul 5 al lucrării, (Evoluțialimbii române literare la începutul secolului al XIX-lea, în treitraduceri succesive ale romanului «Les aventures de Télémaque» deFénelon) abordarea a fost comparativă. Astfel, au fost urmăriterelațiile de intertextualitate ale traducerii lui Maior cu alte douătraduceri tipărite și care aparțin lui Grigore Pleșoianu și Alexandru I.Crețescu, raportându-mă la opera în franceză (François de Salignacde la Mothe Fénelon, Les aventures de Télémaque suivies desaventures d'Aritonoüs, Librairie Hachette, Paris, 1893), dar și la ovariantă în limba italiană (Serafino Buonaiuti, Avventure diTelemaco, figliuolo di Ulisse del signor di Fénelon, Londra, 1805),limba din care a tradus Petru Maior.

În ce privește alfabetul utilizat, trebuie menționat că, înanii 1835-1839, apar primele semne timide ale alfabetului detranziție, adică ale înlocuirii unor litere chirilice cu echivalentele lorlatine. Astfel, dacă în tipăriturile lui Maior și Pleșoianu se utilizează

Page 21: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

21

alfabetul chirilic simplificat, în traducerea lui Crețescu se foloseștealfabetul de tranziție.

Cu privire la lexic, analiza efectuată asupra textelorevidențiază că, deși în mod constant preocupat de modernizarea șidiversificarea lexicului românesc, Petru Maior valorifică, în acelașitimp, fondul autohton al lexicului, astfel explicându-se frecvențatermenilor regionali, populari, dialectali. Pe de altă parte, recurgereala glose și interpolări confirmă dorința traducătorului de a încetățeniîn limbă termeni noi, împrumuturi din latină, din limbile romaniceși, în mod special, din limba italiană, explicându-i prin cuvinte dejaexistente. În ce-i privește pe ceilalți doi traducători, aceștia apeleazămult mai frecvent la termeni neologici, ce reflectă deseori rostireadin limba-sursă, rămînînd astfel mult mai fideli ediției din caretraduc.

CONCLUZIICercetarea noastră a permis conturarea unor contribuții personale înindicarea trăsăturilor de limbă ale textului și a contribuției lui PetruMaior în procesul structurării limbii române literare, de la începutulsecolului al XIX-lea. Le enumerăm în cele ce urmează, acestea fiinddezvoltate în argumente și susținute prin exemple edificatoare încorpul prezentei lucrări: transcrierea critică interpretativă a textului,cu un detaliat studiu filologico-lingvistic, în care am reliefat, la toatenivelurile, particularitățile specifice limbii vechi, dar și inovațiiledin text, identificarea unor cuvinte considerate creații ale scriitoruluitransilvănean sau atestări unice, analiza relațiilor de intertextualitatecu alte traduceri realizate în limba română, comparând, în acelașitimp, cu opera originală în franceză dar și cu o variantă în limbaitaliană, limbă din care a tradus Petru Maior. Prin comparareaversiunilor românești cu cele două texte-sursă în limba franceză și înlimba italiană, am avut ocazia să constatăm operațiile efectuate înprocesul de traducere și să înțelegem metodele preferate de fiecaretraducător în parte.

Page 22: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

22

BIBLIOGRAFIE

A. Literatură de specialitate

Aga-Sobol, Alina, Mijloace sintactice de exprimare aaspectualității în limba română, în „Limba română”, nr. 4-6, anul XIV, 2004.

Arvinte, Vasile, Biblia 1688. Text stabilit și îngrijre editorialăde Vasile Arvinte și Ioan Caproșu. Volum întocmit deVasile Arvinte, Ioan Caproșu, Alexandru Gafton, LauraManea, 2 vol., Editura Universității „Alexandru IoanCuza”, Iași, 2001.

Arvinte, Vasile, Normele limbii literare în «Palia de la Orăştie(1582)», Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași,2007.

Arvinte, Vasile, Studii de istorie a limbii române, EdituraUniversității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2006.

Arvinte, Vasile, Studiu lingvistic asupra primei cărți (facerea)din Biblia de la București (1688),în comparație cu ms. 45și cu ms. 4389, în „Monumenta Linguae Dacoromanorum”I, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 1988.

Avram, Andrei, Contribuții la interpretarea grafiei chirilice aprimelor texte românești (I), în SCL, XV,1964, nr. 1.

Avram, Andrei, Contribuții la interpretarea grafiei chirilice aprimelor texte românești (II), în SCL, XV,1964, nr. 2.

Avram, Andrei, Contribuții la interpretarea grafiei chirilice aprimelor texte românești (III), în SCL, XV,1964, nr. 3.

Avram, Andrei, Contribuții la interpretarea grafiei chirilice aprimelor texte românești (IV), în SCL, XV,1964, nr. 4.

Badea-Lungu, Georgiana, Idei și metaidei traductive românești(secolele XVI-XXI), Editura Eurostampa, Timișoara, 2013.

Bibliografia românească modernă (1831-1918), vol. I, III,Editura științifică și enciclopedică, București, 1984.

Cazimir, Ștefan, Alfabetul de tranziție, Editura Cartearomânească, București, 1986.

Chivu, Gheorghe; Costinescu, Mariana; Frâncu, Constantin;Gheție, Ion; Roman-Moraru, Alexandra; Teodorescu,Mirela, Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780), coord. Ion Gheție, Editura Academiei române,București, 1997.

Page 23: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

23

Coteanu, Ion; Forăscu, Narcisa; Bidu-Vrănceanu, Angela,Limba română contemporană. Vocabularul, Edituradidactică şi pedagogică, Bucureşti, 1985.

Densusianu, Ovid, Istoria limbii române. Volumul II. Secolulal XVI-lea. Editura Tipo Moldova, Iași, 2010.

Dima, Alexandru; Chițimia, Ion, C.; Cornea, Paul; Todoran,Eugen, Istoria literaturii române, II. De la ȘcoalaArdeleană la Junimea, Editura Academiei, București, 1968.

Dima, Eugenia; Hoișie-Corbea, Andrei (editori), ImpulsulIluminismului în traduceri românești din secolul al XVIII-lea, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2014.

Dimitrescu, Florica, Contribuții la istoria limbii române vechi,Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1973.

Dragoș, Elena, Sintaxă istorică românească, Editura didacticăși pedagogică, București, 1995.

Frâncu, Constantin, Gramatica limbii române vechi (1521-1780), Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2009.

Frâncu, Constantin, Formele de persoana a III-a aleauxiliarului de la perfectul compus. Privire Istorică, în„Studii și cercetări lingvistice”, XX, 1969, nr. 3.

Furdui, Titus, Ediția italiană a cărții lui François de Salignacde la Mothe Fénelon «Aventures de Télémaque», folosită latraducerea ei în limba română de Petru Maior, Extras din„Țara Moților. Studii, articole și comunicări”, Alba Iulia,1977.

Gafton, Alexandru, Introducere în paleografia româno –chirilică, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”,Iaşi, 2001.

Gafton, Alexandru, Evoluția limbii române prin traduceribiblice din secolul al XVI-lea. Studiu lingvistic asupraCodicelui Bratul în comparație cu Codicele Voronețean,Praxiul Coresian și Apostolul Iorga, Editura Universităţii„Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2001.

Gheție, Ion, Istoria limbii române literare. Privire sintetică,Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978.

Gheție, Ion; Teodorescu, Mirela, Manuscrisul de la Ieud. Textstabilit, studiu filologic, studiu de limbă și indice, EdituraAcademiei, București, 1977.

Page 24: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

24

Gheție, Ion, Baza dialectală a românei literare, EdituraAcademiei, București, 1975.

Gheție, Ion, Contribuții la istoria trecerii lui ea la e (leage >lege). Prezența lui ea în Muntenia la începutul secolului alXVIII-lea în LR, XVII, 1968, nr. 6.

Gheție, Ion, Introducere în studiul limbii române literare,Editura științifică și enciclopedică, București, 1982.

Gramatica limbii române ( = Gramatica Academiei), vol. I, II,Coord. Valeria Guțu Romalo, București, 2008.

Heliade-Rădulescu, Ion, Gramatica românească, Ediție șistudiu de Valeria Guțu Romalo, Editura Eminescu,București, 1980.

Hristea, Theodor, coord. Sinteze de limba română, autoriMioara Avram, Grigore Brîncuș, Gheorghe Bulgăr,Georgeta Ciompec, Ion Diaconescu, Theodor Hristea,Rodica Bogza-Irimie, Flora Șuteu, Editura Albatros,București, 1984.

Iacob, Niculina, Limba Bibliei lui Petru Pavel Aron (1760), în„Libraria- Anuar III, Studii de cercetări de bibliologie”,editat de Biblioteca Județeană Mureș, Târgu Mureș, 2004.

Istrate, Gavril, Limba română literară. Studii și articole,Editura Minerva, București, 1970.

Ivănescu, Gheorghe, Istoria limbii române, Editura Junimea,Iaşi, 2000.

Ivănescu, Gheorghe, Problemele capitale ale vechii româneliterare, Ediția a II-a revăzută, Editura Universității„Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2012.

Lupu, Coman, Lexicografia românească, Editura Logos,București, 1999.

Maior, Petru, Istoria bisericii românilor, Editura ViitorulRomânesc, București, 1995.

Manea, Laura, Dosoftei - Viaţa şi petrecerea sfinţilor. Studiulingvistic. Partea I, Editura Universității „Alexandru IoanCuza”, Iași, 2006.

Moraru, Mihai; Moraru, Alexandra, Palia istorică, FundațiaNațională pentru Știință și Artă, București, 2001.

Munteanu, Eugen, Editarea de texte româneşti vechi, întrecoropcăreala lucrativă şi impostura „academică”, în

Page 25: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

25

„Cronica veche”, anul II (XLVIII), nr. 4 (27), aprilie 2013,p. 6-7.

Munteanu, Eugen, Lexicologie biblică românească, EdituraHumanitas, București, 2008.

Munteanu, Eugen, Note pe marginea DOOM, în AUI, tom.XXX (1984), secț. III, e. lingvistică, tomul XXX, anul1984.

Niculescu, Alexandru, Individualitatea limbii române întrelimbile romanice, 2, Contribuții socioculturale, Edituraștiințifică și enciclopedică, București, 1978.

Oprea, Bogdan, Helga, Relatinizarea limbii române, EdituraUniversității din București, București, 2011.

Pascu, Giorge, Istoria literaturii române, III, Epoca lui Clain,Șincai și Maior, Iași, 1927.

Philippide, Alexandru, Istoria limbii române, Editura Polirom,Iași, 2011.

Piru, Alexandru, Istoria literaturii române de la origini pânăla 1830, Editura științifică și enciclopedică, București,1977.

Protase, Maria, Petru Maior: un ctitor de conștiințe, EdituraMinerva, București, 1973.

Puşcariu, Sextil, Limba română, I. Privire generală, EdituraMinerva, Bucureşti, 1976.

Rosetti, Alexandru, Asupra diftongării lui „e” şi „o” accentuaţiîn limba română, în SCL, XV, nr. 5, 1964.

Rosetti, Alexandru, Istoria limbii române, I, De la origini pînăla începutul secolului al XVII-lea, Editura științifică șienciclopedică, București, 1986.

Rosetti, Alexandru; Cazacu, Boris; Onu, Liviu, Istoria limbiiromâne literare, Editura Minerva, București, 1971.

Rosetti, Alexandru; Cazacu, Boris (coord.), Studii de istorialimbii române literare. Secolul al XIX-lea, vol I, II. Editurapentru literatură, București, 1969.

Rusu, Valeriu, Tratat de dialectologie românească, EdituraScrisul românesc, Craiova, 1984.

Slave, Elena, Prezumtivul, în Studii de gramatică, II,București, 1957.

Stan, Camelia, O sintaxă diacronică a limbii române vechi,Editura Universității din București, 2013.

Page 26: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

26

Sigmirean, Cornel; Teodor, Corina, coord., Petru Maior șiIluminismul Europei Centrale, Editura Universității „PetruMaior”, Tîrgu-Mureș, 2011.

Strungaru, Diomid, Contribuții la interpretarea grafieichirilice, II. Problema dispariției lui „i” final în limbaromână, în „Limba română”, vol. X, 1961, nr. 6, p. 607.

Studii de limbă literară și filologie, vol. I, II, coord. Cazacu,Boris; Rosetti, Alexandru, Editura Academiei, București,1969.

Tiktin, Heimann, Hariton, Gramatica română, Ediția a II-a,București, 1895.

Todi, Aida, Îndrumător pentru studiul diacronic al limbiiromâne, Ediția a II-a, Editura Universitară, București,2014.

Ursu, Neculai, Alexandru; Ursu, Despina, Împrumutul lexicalîn procesul modernizării limbii române literare (1760-1860), Editura Cronica, Iași, 2004.

Vințeler, Onufrie, Probleme de sinonimie, Editura Științifică șiEnciclopedică, București, 1983.

B. DicționareDAR (2002) = Bulgăr, Gheorghe; Constantinescu-Dobridor,

Gheorghe, Dicționar de arhaisme și regionalisme, EdituraSaeculum Vizual, București, 2002.

DER (1958-1966) = Ciorănescu, Alexandru, Dicționaruletimologic al limbii române, Editura Saeculum, București,2009.

DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a,Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.

DLR = Dicţionarul limbii române, serie nouă, 1965, EdituraAcademiei, Bucureşti.

DLRLV = Costinescu, Mariana; Georgescu, Magdalena;Zgraon, Florentina, Dicţionarul limbii române literarevechi (1640-1780). Termeni regionali. Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti, 1987.

DOOM = Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic allimbii române, ediţia a II- revăzută şi adăugită, EdituraAcademiei Române, Bucureşti, 2005.

Page 27: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

27

Dicţionar religios:termeni religioşi, credinţe populare şi numeproprii, Stoian, Ion, Editura Garamond, București, 1994.

Lăzărescu, George, Dicționar de mitologie, Cada EditorialăOdeon, București, 1992.

Leroux, Élie, Dictionnaire de la mythologie d'Homère, Sociéted'imprimerie et librairie administratives et classiques, P.Dupont,1884, https://archive.org.

MDA = Micul dicţionar academic, 2001-2003, EdituraUnivers Enciclopedic, Bucureşti.

NODEX (2002) = Noul dicționar explicativ al limbii române,Editura Litera, București, 2002.

Scriban, August, Dicționaru limbiĭ româneștĭ (Etimologii,înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme,provincialisme), Editura Presa Bună, Iași, 1939.

Seche, Luiza; Seche, Mircea, Dicţionar de sinonime al limbiiromâne, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura UniversEnciclopedic, Bucureşti, 1997.

DSL = Dicționar general de științe. Științe ale limbii, Bidu-Vrânceanu, Angela; Călărașu, Cristina; Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana; Mancaș, Mihaela; Pană-Dindelegan,Gabriela; Editura științifică, București, 1997.

Dicționar de scriitori francezi, Ion, Angela (coord.), EdituraPolirom, Iași, 2012.

Dicționar universal al limbei române, Șăineanu, ed. aVI-a,„Scrisul Românesc” S.A. Fost Samitca, Craiova, 1929.

DEMGOL = Dizionario Etimologico della Mitologia Greca,Gruppo di Ricerca sul Mito e la Mitografia dell'Universitàdi Trieste, http://demgol.units.it/.

Page 28: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Facultatea de ...media.lit.uaic.ro/scoala_doctorala/DOCUMENTE/CV drd/RezumatRadu.pdf · Întîmplările lui Telemáh, fiiului lui Ulíse

28

C. Materiale on-linehttps://archive.org/stream/CartiPopulareRomanesti.Fiziologul.

ArchireSiAnadanvol.2.http://ebooks.unibuc.ro/, Hristea, Theodor, „Calcul lingvistic

ca procedeu de îmbogățíre a vocabularului.http://www.lexilogos.com/, Lexique français-grec par Louis

Feuillet (1897).www.alil.ro, Ivănescu, G. Schimbări fonetice populare

românești formulate greșit sau incomplet, III. Graiuriledacoromâne.

http://www.diacronia.ro/, Ursu, N. A., Alte două traducerinecunoscute ale lui Petru Maior.

http://www.alil.ro/, Istrate, Gabriel, Neologismul latino-romanic în cadrul vocabularului limbii române.

www.dacoromanica.ro, Pascu, George, Istoria literaturiiromâne din secolul XVIII. III. Epoca lui Clain, Șincai șiMaior, Iași, 1927.

http://www. histoire.presse.fr/, Cornette, Joël, Les classiques,dans mensuel no. 266, daté juin 2002, page 98.

https://books.google.ro, Buonaiuti, Serafino, Avventure diTelemaco, figliuolo di Ulisse del signor di Fénelon, Londra,1805.

http://www.gutenberg.org/, Fénelon, François de Salignac de laMothe, Les aventures de Télémaque suivies des aventuresd'Aritonoüs, Librairie Hachette, Paris, 1893.

http://www.alil.ro/, Ivănescu, Gheorghe, Schimbări foneticepopulare românești formulate greșit sau incomplet, în„Anuar de lingvistică și istorie literară”, Tom XXX, 1985,p. 120.

https://www.academia.edu/, Klimkovski, Tomasz, Preiotareaîn limba română, în „Studia romanica posnaniensia”, p.41-56.

https://dhfles.revues.org, numéro 31, 2003, Carmen VeraPérez, À propos des «Aventures de Télémaque deFénelon».

https://www.cairn.info/revue-litteratures-classiques, p. 133-146, Jacques Le Brun, Les aventures de Télémaque: destinsd’un best-seller.