univ f Ş - utgjiu.ro ecostudent nr 2... · fac ă eforturi pentru a-i servi şi comunica cât mai...

F

UNIV

FACULTA

VERSITATE

ATEA DE Ş

ConLe

L

EA „CONS

ŞTIINŢE E

http://wwe-mail: e

Co

Prof.uniConf.un

Conf.univ.nf.univ.dr. Pect.univ.dr. Lect.univ.dr

Prof.

Re

Conf.unConf.unLect.uni

Tehnored

LuD

IS ISS

STANTIN

ECONOMI

ww.utgjiu.roecostudent@

omitetul şti

iv.dr. Dobroniv.dr. Ecob.dr. Răbonţu

PociovălişteDănăcică D

r. Mungiu-P

Redactor

univ.dr. Do

edactori exe

niv.dr. Eneaniv.dr. Ecobiv.dr. Bălăc

dactare Co

ugoj Livia MDragu Andr

SSN 2343 –SN-L 2343

BRÂNCUŞ

CE ŞI GES

o/[email protected]

iinţific

otă Gabrielabici Nicolaeu Cecilia Irianu Diana M

Daniela EmaPupăzan Cla

şef

oru Cîrnu

ecutivi

a Constanţabici Nicolaeescu Aniela

omputerizat

Maria reea

–7936, 3 –7936

ŞI” DIN TÂ

STIUNEA

nt/ m

a e ina Mihaela anuela audia

e a

tă

ÂRGU JIU

AFACERI

U

ILOR

ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr. 2/2013

Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936

~ 3 ~

Cuprins PARTICULARITĂŢI ALE APLICĂRII MARKETINGULUI ÎN SERVICIILE MEDICALE

Andreea Gabriela Nănescu .............................................................................................................. 4

ASPECTE FISCALE ŞI CONTABILE PRIVIND TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ LA S.C. MACOFIL S.A. TÂRGU JIU

Ion-Marian Blendea, Popa Marcel .................................................................................................. 9

EVAZIUNEA FISCALĂ IN ROMANIA - TENDINTE SI EFECTE

Mihaela Corina Spineanu .............................................................................................................. 19

ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI ÎNTRE CONTABILITATEA FINANCIARĂ DIN ROMÂNIA ŞI CONTABILITATEA FINANCIARA DIN PORTUGALIA

Maria-Alina Isdrugă .................................................................................................................... 255

REFLECŢII ASUPRA VIZIUNII ANTEPRENORIALE BAZATĂ PE CREATIVITATE ŞI INOVARE

Ana Petruţa Iliuţa, Iarina Pop ...................................................................................................... 311

MĂSURI FISCALE LUATE ÎN ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

Ionica-Alexandra Rodocan .......................................................................................................... 344

EVOLUTIA COMERŢULUI ELECTRONIC ÎN ROMÂNIA

Gheorghe Adămuţe ....................................................................................................................... 42

COMUNICAREA ASERTIVĂ

Alexandru Colţan .......................................................................................................................... 47

CONTABILITATEA – COMPONENTĂ A SISTEMULUI INFORMAŢIONAL ECONOMIC

Emilia Mihaela Costescu ............................................................................................................... 50

CARACTERISTICI ALE DURATELOR DE ŞOMAJ ÎNREGISTRATE ÎN JUDEŢUL GORJ

Marius Leşu, Roxana Perţi ............................................................................................................ 55



~ 4 ~

PARTICULARITĂŢI ALE APLICĂRII MARKETINGULUI ÎN SERVICIILE

MEDICALE

Andreea Gabriela Nănescu, masterand Universitatea din Craiova,

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor e-mail: [email protected]

Rezumat:

Având în vedere schimbările din ultimii ani, atât în sistemul medical românesc, cât şi în cel din străinătate şi luâd în considerare importanţa domeniului medical pe care o are asupra societăţii, în acestă lucrare am dorit să abordez particularităţiile marketingului în domeniul serviciilor de sănătate. Aplicarea marketingului în domeniul serviciilor medicale prezintă anumite particularităţi determinate de caracteristicile pieţei, organizaţiilor medicale, angajaţiilor şi produselor din domeniul sănătăţii şi consumatorilor. Este important ca organizaţiile medicale să facă eforturi pentru a-i servi şi comunica cât mai bine cu clienţii. Furnizorii de servcii medicale trebuie să înţeleagă şi să răspundă la dorinţele şi nevoile clienţilor. În plus, în ultimii ani s-au înregistrat schimări majore în conduita consumatorilor de servcii medicale. Pentru a răspunde la cerinţele clienţilor este nevoie de elaborarea unor strategii adecvate, de cele mai multe ori strategiile fiind un instrument puternic, care menţine diferenţe semnificative intre servcicii. Cuvinte cheie : servicii medicale, strategii, clienţi, mix de marketing;

1. Introducere

Serviciile de asistenţă medicală reprezintă provocări unice pentru prestatori, dar şi pentru clienţi comparativ cu alte categorii de servicii şi bunuri. Obiectivul acestei lucrări este de a analiza factorii care conduc la buna desfăşurare a activităţii de marketing în domeniul serviciilor de sănătate, precum mediul intern şi extern al prestatorului de servicii de sănătate, trasăturile serviciilor (produselor) de sănătate, preţurile acestora, activităţile de distribuţie şi promovare, procesele , personalul şi dovezile fizice implicate. Motivaţia acestei teme derivă din faptul că în ultima perioadă, marketingul a început să fie o activitate indispensabilă în sectorul serviciilor de sănătate. Kotler defineşte serviciile ca fiind ,,activităţi sau beneficii pe care o parte o poate oferi alteia, care sunt în general intangibile şi ale căror rezultate nu presupun dreptul de proprietate asupra unui bun material”. [5] Profesorul Valerică Olteanu (2005) consideră că ,,Serviciile sunt efecte utile, imateriale şi intangibile, rezultate din desfăşurarea unor activităţi intercondiţionate”. [9] Christian Grönroos (1990): „Un serviciu este o activitate sau un grup de activităţi mai mult sau mai puţin tangibile care au loc de obicei în momentul interacţiunii dintre cumpărător şi prestator”. Observăm că în această definiţie se face referire la simultaneitatea serviciilor. [4] Într-o abordare mai largă, serviciile pot fi asemănate cu produsele, dar din punct de vedere fizic, caracteristicile unui serviciu diferă semnificativ de cele ale unui produs. Aplicarea principiilor de marketing în domeniul medical se bazează pe schimbări permanente atât din punctul de vedere al pacienţilor, cât şi al medicilor. În anii ’80, marketingul a fost pentru prima dată acceptat în domeniul medical, iar după 1982, publicitatea a

început să fie utilizată de către organizaţiile medicale. După anii ’90, activitatea de marketing din domeniul medical începe să prindă contur, evidenţiindu-se mixul de marketing în domeniul serviciilor medicale. În prezent, marketingul în domeniul medical este în stadiul de evoluţie, încercând să ţină pasul cu tehnologia şi pretenţiile pacienţiilor.[2] Serviciile de sănătate sunt importante pentru toţi consumatorii, care deşi nu sunt interesaţi de ele, la un moment dat s-ar putea să aibă nevoie. În plus, serviciile de sănătate sunt destinate satisfacerii nevoilor fizice, psihologice sau sociale.

Implementarea marketingului în domeniul sănătăţii este dificil de realizat, deoarece există unele bariere care împiedica acest lucru. Clienţii aleg serviciile de sănătate în funcţie de percepţiile pe care le au despre serviciul respectiv. Serviciul de sănătate poate fi definit ca ,,utilizarea obţinută de consumator în urma unor activităţi intercondiţionate ce au la bază relaţia pretator - client şi care se concretizează într-o bunăstare fizică, publică şi socială”. [3]

Pacienţii devin din ce în ce mai implicaţi în procesul decizional de alegere a unui serviciu medical, datorită costurilor ridicate ale acestor servicii , dar şi datorită pregătirii specialiştilor în domeniul sănătăţii. Din aceste motive, comercializarea serviciilor medicale a devenit esenţială pentru supravieţuirea sistemului medical. De aceea, medicii au început sa utilizeze cu succes principiile fundamentale ale marketingului, necesare pentru a câştiga satisfacţia şi loialitatea clientului, dar şi pentru a rămâne competitivi pe piaţa serviciilor medicale.



~ 5 ~

2. Particularităţile serviciilor de sănătate

Astăzi, creşterea concurenţei a influenţat organizaţiile prestatoare de servicii atât publice cât şi private de pretutindeni, dar mai ales pe cele din ţările în curs de dezvoltare. Prin urmare, pentru a supravieţui, organizaţiile medicale trebuie să furnizeze servicii de cea mai bună calitate. Satisfacerea clienţilor (pacienţilor) este considerată un element cheie în diferenţierea serviciilor, care aduce avantaje competitive: păstrarea pacienţilor, reducerea migraţiei medicilor, creşterea financiară. Calitatea unui serviciu medical este dată de diferenţa dintre aşteptările consumatorilor şi percepţia serviciului medical după ce acesta a fost prestat. Astăzi, multe organizaţii medicale recunosc faptul că prestarea unui serviciu de calitate este necesară pentru supravieţuire. Literatura de specialitate recunoaşte patru trăsături comune tuturor categoriilor de servicii, dintre care amintim: intangibilitatea, inseparabilitatea, eterogenitatea şi perisabilitatea. Intangibilitatea este determinată de faptul că serviciile medicale nu pot fi experimentate înainte de a fi cumparate, ceea ce înseamnă că vânzătorii trebuie să încerce să facă serviciul tangibil. Pentru a putea aprecia un serviciu medical, este necesară mai întâi ,,consumarea” acestuia. Deasemenea clienţii trebuie să fie atenţi la părţile vizibile ale serviciilor de sănătate, precum atitudinea cadrelor medicale, echipamentele utilizate în timpul prestării serviciului, preţurile practicate, aspectul centrelor de sanătate. De exemplu, o persoană care va face un implant dentar, nu va putea vedea rezultatul înainte de prestarea serviciului stomatologic.

Figura nr.1 Patru caracteristici ale serviciilor Sursa: Kotler Ph., ,,Principiile marketingului”, Editura Teora, Bucureşti, 2008, p.350

Inseparabilitatea consumului serviciilor medicale de momentul prestării lor se referă la faptul că furnizarea şi consumul serviciilor are loc în acelaşi timp şi în acelaşi loc prin urmare, ,, producţia “ şi ,, consumul” necesită prezenţa atât a clientului, cât şi a furnizorului de servicii. Dacă produsele pot fi stocate în vederea unui consum ulterior, acest lucru nu se întâmplă în cazul serviciilor. Un exemplu în acest sens este că medicul îi poate pune un diagnostic unui pacient, doar după ce l-a consultat. Variabilitatea (eterogenitatea): serviciile variază în funcţie de performanţele furnizorilor de servicii şi de experienţa clientului. Elementul critic este factorul uman, a cărui activitate poate varia în funcţie de starea de sănătate, de spririt, de temperamentul acestuia. Mai mult, calitatea prestării unui serviciu este evaluată de cele mai multe ori subiectiv. Prin urmare, acelaşi serviciu poate fi evaluat în mod diferit de clienţi. De exemplu, unii medici, să zicem că au reputaţia de a realiza servicii medicale mai bune decât alţii. Totuşi, în cadrul unei intervenţii chirurgicale, unii medici pot fi eficienţi, în timp ce alţii pot fi neglijenţi. Chiar şi în cadrul aceluiaşi medic, calitatea serviciului poate să difere în funcţie de starea de spirit a acestuia de fiecare dată când interacţionează cu un pacient. Perisabilitatea se referă la faptul că, serviciile, spre deosebire de produse nu pot fi stocate. Ele sunt consumate odată cu producţia. ,,Unii doctori îşi taxează pacienţii pentru consultaţiile la care nu au venit, deoarece valoarea serviciului nu a existat decât în momentul planificat prin programarea consultaţiei, deci a dispărut când pacientul nu s-a prezentat”.[5] Pentru atingerea obiectivelor de creştere şi profit, o organizaţie din domeniul medical trebuie să aibă grijă atât de clienţi, dar şi de personal. Pentru a satisface cât mai bine pacienţii, ar trebui ca în domeniul medical să fie



~ 6 ~

pus în prim plan angajatul. Prin urmare, dacă medicii sunt mulţumiţi, atunci ei îşi vor canaliza atenţia mai mult spre pacienţi, creând astfel, o mulţumire şi mai mare pacienţilor. Figura nr. 2 prezintă modul de desfăşurarea a activităţii de marketing într-o organizaţie medicală. Marketingul serviciilor medicale are în vedere trei componente de bază : marketingul intern, marketingul extern şi marketingul interactiv. Marketingul intern se bazează pe relaţia de cooperare dintre organizaţie şi prestatorul de servicii. Pentru ca o organizaţie medicală să aibă succes pe piaţă trebuie să utilizeze cele mai bune strategii de marketing care vizează personalul. Prin urmare, marketingul intern vizează activităţi ca: angajarea şi menţinerea celor mai buni medici, oferirea posibilităţii de perfecţionare profesională, precum şi motivarea financiară a acestora. Marketingul extern are în vedere oferta de servicii medicale, ce cuprinde totalitatea echipamentelor şi personalului medical angrenat în satisfacerea nevoilor şi dorinţelor pacienţilor. Marketingul interactiv scoate în evidenţă relaţia pacient – organizaţie prestatoare de servicii medicale. Succesul unei organizaţii medicale depinde de comunicarea pe care o are cu pacienţii. Este foarte important ca un consumator să ştie la cine să apeleze atunci când întâmpină probleme.

Figura nr.2 Cele trei tipuri de marketing din domeniul serviciilor medicale Sursa: Prelucrat după Kotler Ph., ,,Principiile marketingului”, Editura Teora, Bucureşti, 2008, p.353

Aşadar, se poate spune că aplicarea unui marketing corespunzător, le oferă organizaţiilor medicale un avantaj concurenţial pe piaţă.

3.Mixul de marketing în domeniul serviciilor medicale

Mixul de marketing în domeniul medical presupune stabilirea politicilor de produs, preţ, distribuţie şi promovare, în funcţie de segmentele de piaţă cărora li se adresează şi de poziţonarea aleasă de organizaţia medicală. În domeniul serviciilor, celor patru componente ale mixului de marketing li se mai adaugă încă trei: personalul, procesul şi dovezile fizice. [10]

Figura nr.3 Mixul de marketing în domeniul serviciilor

Organizaţia medicală (conducerea)

Marketing Marketing intern extern

Personalul Marketing Clienţii (pacienţi) Prestator (medicii) interactiv

Marketing interactiv



~ 7 ~

Ministerul Sănătăţii, cadrele medicale, clienţii şi alte organizaţii stau la baza fundamentării politicii de produs în domeniul medical. În domeniul medical există o gamă diversificată de servicii, care de cele ,mai multe ori sunt vândute ,, la pachet”. Astfel, pentru realizarea unei intevenţii chirurgicale sunt necesare o serie de proceduri atât înaintea cât şi după realizarea sa. Spre deosebire de alte categorii de servicii, serviciile medicale nu pot fi înlocuite. Serviciile medicale (produsele), asemenea altor categorii de servicii publice sunt formate din: servicii (produse) de bază, auxiliare şi suplimentare. [2] În cazul servciilor medicale, cele trei componente sunt: • Serviciile de bază reprezintă raţiunea centrelor medicale de a exista pe piaţă. Ele sunt acelea care asigură

transferul informaţiilor de la medici către clienţi (pacienţi), în scopul prevenirii, tratării unor afecţiuni . • Serviciile auxiliare, presupun adăugarea la serviciul de bază a unor elemente fără de care prestarea

serviciului auxiliar nu ar fi posibilă, iar calitatea nu s-ar realiza la standardele aşteptate. În cadrul unui spital, servciile auxiliare se referă la comportamentul personalului medical, condiţiile de realizare a tratamentului, de servire a mesei, precum şi confortul şi ambianţa oferită pacienţilor.

• Serviciile suplimentare sunt cele care permit diferenţierea serviciului faţă de concurenţă. De exemplu, un centru medical se poate diferenţia prin promptitudinea răspunderii la situaţiile de urgenţă, transportul gratuit la spital, vizite ale mediciilor la domiciliu.

Atunci când este stabilită o politică de produs trebuie să se ţină cont şi de raportul cost-preţ-calitate. De aceea o importanţă deosebită în analiza mixului de marketing, îi revine politicii de preţ. Strategiile de preţ ale unităţilor medicale sunt: [1] În funcţie de modul de formare a preţurilor:

• Strategia preţurilor orientate după cerere: centrele medicale din mediul privat se adresează în special persoanelor cu posibilităţi materiale ridicate.

• Strategia preţurilor orientate după costuri: achiziţionarea unor echipamente medicale de ultimă generaţie de către unele spitale a condus la tarife mai mari ale servciilor medicale.

În funcţie de oferta de servicii: • Strategia preţurilor forfetare este corespunzătoare unui serviciu gobal. De exemplu un laborator de analize

poate oferi clienţilor săi un pachet care să cuprindă mai multe analize la un preţ mai redus. • Strategia preţurilor disticte. Acelaşi laborator poate oferi clienţilor pentru fiecare analiză preţuri diferite. • Strategia preţurilor combinate. Laboratorul poate oferi un pachet de analize la un preţ, iar analizele

suplimentare vor fi plătite la un alt preţ. Politica de distribuţie în domeniul serviciilor medicale se referă la spaţiul, timpul şi modalitatea în care sunt oferite servciile. Prestarea servciilor medicale se realizează atât la sediul centrelor medicale, cât şi la domiciliul clientului. Distribuţia serviciilor medicale se poate realiza fie prin intermediul unor canele directe (clientul interacţionează direct cu medicul), fie prin intemediul unor canale indirecte ( consumatorul apelează la medicul de familie pentru a obţine o trimitere la spitalul de urgenţă). O componentă importantă a mixului de marketing o reprezintă promovarea. Strategiile de promovare utilizate de un centru medical în funcţie de oferta şi structura pieţei serviciilor de sănătate sunt:[8]

• Strategia promovării produsului global ( a serviciilor medicale oferite de un stomatolog) • Strategia promovării unor componente distincte ( promovarea unor programe de prevenire a cancerului ) • Strategia concentrată se utilizează când mesajele sunt adresate unei anumite categorii de public (

persoanele care au probleme cardiovasculare) • Strategia diferenţiată presupune utilizarea unor metode de promovare specifică fiecărei categorii de public

avut în vedere (pentru clienţii anorexici) • Strategia nediferenţiată presupune o abordare comună pentru toate categoriile de clienţi. Acestă strategie

este rar utilizată, fiind specifică mai mult cabinetelor stomatologice. Personalul este o componentă specifică mixului de marketing din domeniul servciilor. Primul contact al clienţilor atunci când intră într-o instuţie este cu personalul. De aceea este necesar ca personalul să fie instruit corespunzător, să fie motivat şi să aibă o atitudine ireproşabilă. Procesul de prestare a unui serviciu este un element crucial pentru satisfacţa clientului. De aceea problemele privind timpul de aşteptare, informarea clienţilor trebuie evitate. Probe fizice. Un serviciu nu poate fi exprimentat înainte de a fi livrat. Aceasta presupune că decizia de a cumpăra un serviciu este percepută ca fiind ceva riscant. Această incertitudine poate fi redusă prin oferirea unor dovezi tangibile.

4.Concluzii

Fiecare societate are nevoie de serviciile medicale. Marketingul servciilor de sănătate este acea parte componentă a marketingului social, ce are ca scop punerea în aplicarea a unor politici şi strategii specifice pentru a contribui la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi a determina schimbarea comportamentului clienţilor.



~ 8 ~

Politicile marketingului în domeniul sănatăţii se referă atât la oamenii bolnavi, cât şi la cei sănătoşi, fiind dezvoltate strategii de acţiune diferenţiate pentru fiecare segment de piaţă, ele având de cele mai multe ori rol preventiv. În domeniul sănătăţii, marketingul este utilizat pentru a reduce consumul de acool, pentru a preveni atacurile de cord, pentru a detecta la timp diferitele tipuri de cancer etc. Deaemenea aplicarea unor strategii de marketing eficiente conduc la creşterea satisfacţie clienţilor, dar şi a personalului, care de cele mai multe ori este mai important decât clientul. Rolul marketingului în domeniul serviciilor de sănătate este de contribui la furnizarea de valoare clienţilor prin oferirea unor servicii de înalta calitate, asigurându-le astfel un standard de viaţă optim.

5. Bibliografie [1] Anghel D.L., “Business to business marketing”, Editura ASE, Bucureşti, 2004, pp. 147-157 [2] Cătoiu I, Geangu P. I., Gârdan D.A., “Applying marketing principle in the field of medical services- an ethical challenge?”, Procedia Economics and Finance, Vol.6, 2013, pp.449-456 [3] Cetină I. (coordonator), “Marketingul serviciilor”, Editura Uranus, Bucureşti, 2009, pp. 247- 288 [4] Gronroos Ch., “Service Management and Marketing”, Editura Lexington, Chicago,1990, p.26 [5] Kotler Ph., “Managementul Marketingului”, Editura Teora, Bucureşti, 2008, p.17 [6] Kotler Ph., “Principiile marketingului”, Editura Teora, Bucureşti, 2008, p.352 [7] Lovelock Ch.H., “Developing marketing strategie for transactional services operation”, Journal of Marketing Services, 1984, Vol. 13, pp.278-295 [8] Rădulescu V., “Strategii de promovare în marketingul serviciilor de sănătate”, Revista de Marketing Online, Vol. 2, Editura ASE, Bucureşti, 2008 [9] Valerică O., “Marketingul serviciilor”, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p.14 [10] Vrontis D., “The creation of the adaptstand process in international marketing”, Innovative Marketing, Vol.1, Nr.2, 2005, pp.7- 21



~ 9 ~

ASPECTE FISCALE ŞI CONTABILE PRIVIND TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

LA S.C. MACOFIL S.A. TÂRGU JIU

Ion-Marian Blendea, Absolvent Universitatea ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor E-mail: [email protected]

Marcel Popa, Student Universitatea ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor E-mail: [email protected]

Rezumat: Cercetarea efectuată are ca obiectiv prezentarea principalelor aspecte contabile şi fiscale privind taxa pe valoarea adăugată din punct de vedere teoretic, conceptual şi metodologic, precum şi modul de reflectare în contabilitate a operaţiunilor economice aferente, inclusiv stabilirea şi achitarea obligaţiilor fiscale de la nivelul S.C. Macofil S.A. Târgu Jiu. Astfel, analizând derularea operaţiilor economice care privesc achiziţionarea şi livrarea de bunuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, vom determina, după caz, taxa pe valoarea adăugată deductibilă, colectată sau neexigibilă. Având în vedere că perioada fiscală la nivelul entităţii analizate este luna calendaristic, studiul va cuprinde luna martie 2013, perioadă în care societatea menţionată a înregistrat atât taxă pe valoarea adăugată deductibilă, cât şi taxă pe valoarea adăugată colectată, iar din compararea celor două valori vom determina şi vom analiza impactul pe care rezultatul obţinut îl are asupra trezoreriei respectivei entităţi. Cuvinte cheie: TVA, TVA deductibilă, TVA colectată, TVA neexigibilă, TVA de plată, TVA de recuperat.

1. Introducere

În contextul economic actual, generat de particularităţile unei economii care încă îşi mai caută făgaşul normal după două decenii de tranziţie şi pe fondul crizei economice mondiale, fiscalitatea din ţara noastră poate fi privită ca un efect al condiţiilor amintite, dar şi ca o cauză care poate să conducă la dezechilibre, atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel macroeconomic. Astfel, în centrul fiscalităţii se situează, cu certitudine, taxa pe valoarea adăugată, un impozit general de consum, care cuprinde toate fazele circuitului economic şi prin intermediul căruia statul are posibilitatea de a încasa în modul cel mai rapid bani la bugetul general consolidat. În redactarea acestui articol ne-am propus realizarea unui studiu de caz privind aspectele fiscale şi contabile aferente taxei pe valoarea adăugată la S.C. Macofil S.A. Târgu Jiu pentru luna martie 2013, scop în care am utilizat informaţii teoretice şi noţiuni conceptuale din consultarea literaturii de specialitate, cu precădere lucrările apărute în ultima perioadă de timp. Astfel, legislaţia din domeniul fiscalităţii – şi în special cea referitoare la taxa pe valoarea adăugată – a ocupat un rol important în realizarea acestui studiu. Activitatea de documentare pentru realizarea prezentului articol a fost efectuată la sediul S.C. Macofil S.A. Târgu Jiu şi s-a concretizat în consultarea registrelor contabile referitoare la achiziţiile de imobilizări, materii prime şi materiale şi cele privind livrările de produse finit, astfel încât studiul de caz, ca oricare altă monografie contabilă, oferă o reflectare a unei activităţi economico-financiare, respectiv a operaţiunilor specifice domeniului cercetat. Deşi problematica studiată este foarte vastă, am căutat soluţii pentru structurarea studiului astfel încât să putem cuprinde, în linii generale şi cu accent pe particularităţile studiate, noţiunile conceptuale şi informaţiile teoretice de bază. Astfel, am abordat, într-o primă parte, fiscalitatea taxei pe valoarea adăugată, desprinsă din consultarea legislaţiei în vigoare şi a literaturii de specialitate, următoarea parte fiind consacrată noţiunilor teoretice şi metodologice referitoare la contabilitatea taxei pe valoarea adăugată. A treia parte conţine un studiu privind contabilitatea şi fiscalitatea taxei pe valoarea adăugată la societatea amintită şi cuprinde înregistrarea în contabilitate a achiziţiilor şi livrărilor de bunuri, a lucrărilor şi serviciilor, dar şi obligaţiile fiscale aferente acestora.

2. Tratamente fiscale privind taxa pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit general de consum, care cuprinde toate fazele circuitului economic, respectiv: producţia, serviciile şi distribuţia, până la consumatorii finali, impozit indirect ce se stabileşte asupra operaţiunilor privind transferul proprietăţii bunurilor şi a prestărilor de servicii. [1] Taxa pe valoarea adăugată are un caracter universal deoarece se aplică asupra tuturor bunurilor şi serviciilor din economie, rezultate din activitatea curentă de exploatare, cât şi din activitatea financiară de fructificare a capitalurilor disponibile. Se caracterizează prin transparenţă, deoarece asigură fiecărui subiect impozabil posibilitatea de a cunoaşte exact şi corect care este mărimea obligaţiei de plată ce îi revine. [2]



~ 10 ~

O altă caracteristică a taxei pe valoarea adăugată este aceea că se aplică numai în ţara în care produsul se consumă şi nu acolo unde se realizează. În acest context, putem aprecia că tot ceea ce se exportă în afara graniţelor comunitare este degrevat de plata acestui impozit, dar ceea ce se importă se impune lui, în mod corespunzător. Pe plan mondial, taxa pe valoarea adăugată este un impozit relativ nou, introdus iniţial în Franţa, din iniţiativa lui Maurice Loire în anul 1950, iar în anii următori a fost adoptat de ţările membre ale Uniunii Europene şi de alte state. [4] În România, taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă la 1 iulie 1993, optându-se pentru o modalitate aplicată în majoritatea ţărilor din spaţiul comunitar, respectiv pentru determinarea taxei pe valoarea adăugată de plată sau de recuperat, prin diferenţa dintre taxa pe valoarea adăugată colectată (aferentă vânzărilor) şi cea deductibilă (aferentă cumpărărilor). [8] Prin utilizarea taxei pe valoarea adăugată, statul are posibilitatea de a încasa o mare parte din acest impozit mai repede decât în cazul impozitului pe profit, deoarece taxa pe valoarea adăugată se plăteşte la fiecare stadiu de prelucrare şi realizare a mărfii sau a serviciului. Totodată, organele fiscale au posibilitatea de a controla modul de calcul şi de plată la bugetul statului a acestui impozit, deoarece plătitorii au obligaţia de a ţine o evidenţă detaliată a tranzacţiilor de vânzare-cumpărare şi a sumei impozitului plătit. [3]

2.1. Sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată şi regimuri de impozitare Operaţiunile cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată sunt grupate în: [7] ► operaţiuni impozabile; ►operaţiuni neimpozabile. Operaţiunile impozabile sunt acele operaţiuni care, din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: ~ operaţiunile care constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri, executare de lucrări sau prestare de servicii efectuate cu plată de către o persoană impozabilă care acţionează ca atare; ~ locul de livrare a bunurilor, de executare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi România; ~ livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor rezultă din activităţi economice. Asupra acestor operaţiuni se aplică cota standard sau cota redusă de taxă pe valoarea adăugată, respectiv: ● cota standard de 24 % se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţii impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotei reduse; ● cota redusă de 9 % se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrării de bunuri: serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură sau arheologie, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii şi evenimente culturale ori cinematografice; livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii; livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare; livrarea de produse ortopedice, de medicamente de uz uman şi veterinar; cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping; ● cota redusă de 5 % se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care acestea sunt construite; ● cota recalculată se aplică de regulă pentru determinarea taxei pe valoarea adăugată la livrarea bunurilor şi prestarea de servicii direct către populaţie în cazul în care preţul include taxa pe valoarea adăugată şi nu este necesară emiterea unei facturi

Operaţiunile neimpozabile sunt acele operaţiuni care nu se consideră operaţiuni impozabile în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată: ~ bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a unor cauze de forţă majoră; ~ bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum şi activele corporale fixe casate înainte de expirarea duratei normale de întrebuinţare; ~ perisabilităţile în limitele prevăzute de lege; ~ bunurile acordate gratuit din rezerva de stat ca ajutoare umanitare externe sau interne; ~ acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor promoţionale pentru încercarea sau pentru demonstraţiile la punctele de vânzare; ~ acordarea de bunuri de mică valoare, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de protocol, de mecenat, de sponsorizare sau reprezentare, precum şi alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile în care acestea se încadrează în limitele plafonului de deductibilitate; ~ transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, ce se efectuează cu ocazia transferului de active şi pasive, ca urmare a unor operaţiuni precum: divizarea, fuziunea, indiferent dacă este făcută cu plată sau ca aport în natură la capitalul unei societăţi.

2.2. Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată şi calcularea acesteia

Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, pentru livrările de bunuri, executările de lucrări şi prestările de servicii, este formată din tot ceea ce reprezintă contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor sau prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile legate de preţul acestor operaţiuni. Conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în baza de impozitare se includ:



~ 11 ~

♦ impozitele şi taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată; ♦ cheltuielile accesorii, precum: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, solicitate de furnizor sau prestator cumpărătorului sau beneficiarului. În baza de impozitare nu se includ: ♦ rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ, acordate de către furnizori direct clienţilor la data exigibilităţii taxei; ♦ sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, penalităţile şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate; ♦ dobânzile percepute după data livrării sau prestării, pentru plăţi cu întârziere; ♦ valoarea ambalajelor care circulă între furnizori şi clienţi, prin schimb, pe principiul restituirii directe (fără facturare); ♦ sumele achitate de furnizor sau prestator în numele şi în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia, precum şi sumele încasate în numele şi în contul altei persoane. Baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii: ♦ dacă a fost emisă o factură şi, ulterior, operaţiunea este anulată, total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciului; ♦ în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea ori preţul bunurilor livrate ori serviciilor prestate, în condiţia anulării totale ori parţiale a contractului pentru livrarea sau prestarea în cauză, declarată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă ori în cazul în care există un acord scris între părţi; ♦ în situaţia în care rabaturile, remizele, risturnele şi celelalte reduceri de preţ sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor; ♦ în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului; ♦ în situaţia în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru acele ambalaje care circulă prin facturare. În cazul în care bunurile de capital sunt utilizate de persoana impozabilă integral sau parţial pentru alte scopuri decât activitatea economică sau pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei, se procedează la ajustarea taxei deductibile astfel: a) pe o perioada de cinci ani, pentru bunurile de capital achiziţionate sau fabricate, altele decât cele prevăzute la litera b); b) pe o perioadă de douăzeci de ani, pentru construcţia sau achiziţia unui imobil, precum şi pentru transformarea sau modernizarea unui imobil, dacă valoarea fiecărei transformări sau modernizări este cel puţin douăzeci la sută din valoarea totală a bunului imobil astfel transformat sau modernizat. Bunurile de capital reprezintă toate activele corporale fixe, precum şi operaţiunile de construcţie sau modernizare a activelor corporale fixe.

2.3. Regimul deducerilor şi regimuri speciale privind taxa pe valoarea adăugată

Deducerea taxei pe valoarea adăugată achitată sau datorată furnizorilor de persoanele impozabile este dreptul incontestabil şi exclusiv al acestor persoane, iar dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei, putând fi exercitat de orice persoană impozabilă, dacă achiziţiile sunt destinate utilizării, pentru realizarea următoarelor operaţiuni: ♦ operaţiuni taxabile; ♦ operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării sau prestării se consideră a fi străinătatea; ♦ operaţiuni scutite de taxă; ♦ transferul total sau parţial al activelor ocazionat de operaţiuni de reorganizare, respectiv: divizare şi fuziune, indiferent dacă transferul se realizează cu plată sau reprezintă aport în natură la capitalul unei societăţi; ♦ achiziţii efectuate de o persoană înainte de înregistrarea acesteia în scopuri de taxă pe valoarea adăugată. Nu se exercită dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată achitată sau datorată pentru: ▪ bunurile şi serviciile cumpărate şi utilizate pentru uz personal sau activităţi netaxabile; ▪ sumele achitate în numele şi în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia; ▪ sumele încasate în numele şi în contul altei persoane care nu sunt incluse în baza de impozitare a livrărilor sau prestărilor efectuate; ▪ achiziţiile de băuturi alcoolice şi produse din tutun, cu excepţia cazurilor când aceste bunuri sunt destinate revânzării sau sunt utilizate pentru prestări de servicii. Însă, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru următoarele operaţiuni, taxa pe valoarea adăugată are deductibilitate limitată, de 50%: ● cumpărarea, achiziţia intracomunitară, importul, închirierea sau leasingul de vehicule rutiere, cu o greutate de până la 3.500 kg. şi care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, în cazul în care acestea nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice; ● cheltuielile legate de funcţionarea respectivelor vehicule.



~ 12 ~

În cazul în care agenţii economici efectuează atât operaţii supuse taxei, cât şi operaţiuni scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată fără drept de deducere, atunci dreptul de deducere se calculează prin utilizarea proratei de deducere a taxei pe valoarea adăugată, care se stabileşte în raport cu participarea bunurilor şi serviciilor la realizarea operaţiunilor impozabile.[5] Prorata de deducere a taxei pe valoarea adăugată se determină ca raport între: a) suma totală, fără taxă, a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care permit exercitarea dreptului de deducere, la numărător; b) suma totală fără taxă a operaţiunilor prevăzute la punctul a) şi a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care nu permit exercitarea dreptului de deducere, la numitor. Elementele principale care se exclud din calculul proratei se referă la: - valoarea oricărei livrări de bunuri de capital care au fost utilizate de persoana impozabilă în activitatea economică; - valoarea oricăror livrări de bunuri sau prestări de servicii către sine efectuate de persoana impozabilă. În plus, dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată trebuie justificat cu unul din următoarele documente originale: ▪ factura, care trebuie să conţină informaţiile minime stabilite de lege; ▪ bonurile fiscale ştampilate pentru carburanţii achiziţionaţi, pe care sunt înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare al autovehiculului; ▪ facturile sau alte documente legale emise pe numele salariaţilor aflaţi în deplasare în interesul serviciului, pentru cazarea şi transportul acestora, însoţite de decontul de deplasare; ▪ declaraţia vamală de import sau alt act constatator emis de autorităţile vamale, pentru importurile de bunuri.

2.4. Obligaţii declarative privind taxa pe valoarea adăugată Entităţile înregistrate sau neînregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate, conform prevederilor din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, să întocmească şi să depună la organele fiscale competente următoarele declaraţii:

Declaraţia 392A ,,Declaraţie informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile” trebuie comunicată organelor fiscale de care aparţin, până la data de 25 februarie a anului următor, de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoare adăugată, a căror cifră de afaceri realizată la finele unui an calendaristic, este inferioară sumei de 220.000 lei.

Declaraţia 392B ,,Declaraţie informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile” este comunicată de către persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, a căror cifră de afaceri este inferioară sumei de 220.000 lei, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor, organelor fiscale competente.

Declaraţia 393 ,,Declaraţie informativă privind veniturile obţinute din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internaţionale persoane, cu locul de plecare din România” este comunicată de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, care prestează servicii de transport internaţional, organelor fiscale competente, până pe data de 25 februarie inclusiv a anului următor.

Declaraţia 390 VIES ,,Declaraţie recapitulativă privind veniturile/achiziţiile intracomunitare de bunuri” trebuie să fie întocmită şi depusă la organele fiscale competente, până la 25 inclusiv a lunii următoare unei luni calendaristice, de către fiecare persoană impozabilă înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată care a efectuat achiziţii, livrări sau prestări de servicii în ţările membre ale Uniunii Europene sau în cazul unor operaţiuni triunghiulare. De asemenea, toate persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată trebuie să întocmească şi să depună la organele fiscale competente, la termenele de depunere a decontului de TVA o declaraţie informativă privind operaţiunile impozabile realizate numai pe teritoriul naţional, completând, în acest sens, Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional” (Formularul 394).

Persoanele impozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată şi persoanele juridice neimpozabile, care solicită să se înregistreze în cazul în care realizează achiziţii intracomunitare, trebuie să depună la organele fiscale competente un decont special de taxă pentru: achiziţii intracomunitare şi pentru operaţiuni pentru care sunt obligate la plata taxei. Decontul special de taxă pe valoarea adăugată (Formularul 301) trebuie întocmit potrivit modelului stabilit de Ministerul Finanţelor Publice şi se depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea operaţiunilor. Decontul special de taxă trebuie depus numai pentru perioadele în care ia naştere exigibilitatea taxei.

3. Organizarea contabilităţii taxei pe valoarea adăugată

Fiecare entitate economică înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată îşi organizează activitatea financiar-contabilă prin utilizarea documentelor contabile şi a conturilor corespunzătoare în scopul reflectării corecte a proceselor şi fenomenelor economico-financiare, inclusiv a taxei pe valoarea adăugată.

3.1. Documentele utilizate pentru reflectarea taxei pe valoarea adăugată

Evidenţierea în contabilitate a taxei pe valoarea adăugată impune utilizarea unei game largi de documente contabile, printre care precizăm: factura, autofactura şi jurnalele TVA.



~ 13 ~

Factura se emite de către fiecare persoana impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, alta decât o livrare sau o prestare fără drept de deducere, către fiecare beneficiar, cel târziu până în a cincisprezecea zi lucrătoare a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei. Autofactura se întocmeşte de către beneficiar, persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă obligată la plata taxei, până cel târziu în a cincisprezecea zi lucrătoare a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, în cazul în care persoana respectivă nu se află în posesia facturilor emise de furnizor sau prestator. Decontul de TVA (Formularul 300) se depune de către persoana înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată la organele fiscale competente pentru fiecare perioadă fiscală (lună/trimestru), până pe data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se încheie perioada fiscală respectivă. Jurnalele de TVA cuprind jurnalul pentru vânzări şi jurnalul pentru cumpărături. Jurnalul pentru vânzări serveşte ca document de stabilire lunară sau trimestrială, după caz, a taxei pe valoarea adăugată colectată, completându-se pe baza documentelor privind livrările de bunuri, executările de lucrări sau prestările de servicii. Entităţile economice scutite de obligaţia emiterii unei facturi trebuie să utilizeze documentul borderoul de vânzare-încasare, pentru centralizarea zilnică a vânzărilor sau a încasărilor realizate de unitate şi pentru înregistrarea acestora în jurnalul pentru vânzări şi stabilirea taxei pe valoarea adăugată colectată.

Jurnalul pentru cumpărări serveşte ca document de stabilire lunară sau trimestrială, după caz, a taxei pe valoarea adăugată deductibilă şi se completează pe baza documentelor privind cumpărarea bunurilor, executarea lucrărilor sau prestarea serviciilor de unităţi terţe.

3.2. Conturile aferente taxei pe valoarea adăugată

Evidenţa sintetică a taxei pe valoarea adăugată se realizează cu ajutorul contului 442 ,,Taxa pe valoarea adăugată”, care din punct de vedere al funcţiei contabile este un cont bifuncţional, ce se detaliază în următoarele conturi sintetice de gradul al doilea: [6] Contul 4423 ,,TVA de plată” – ţine evidenţa taxei pe valoarea adăugată de plătit către bugetul statului şi are funcţia contabilă de pasiv. În creditul contului se evidenţiază diferenţele rezultate la finele perioadei între taxa pe valoarea adăugată colectată mai mare şi taxa pe valoarea adăugată deductibilă mai mică. În debitul contului se înregistrează: plăţile efectuate către bugetul statului, reprezentând taxa pe valoarea adăugată; taxa pe valoarea adăugată de recuperat, compensată cu taxa pe valoarea adăugată de plată; sumele scutite sau anulate reprezentând taxa pe valoarea adăugată de plată aferentă exerciţiilor financiare anterioare sau celui curent, potrivit legii. Soldul creditor reprezintă taxa pe valoarea adăugată de plată. Contul 4424 ,,TVA de recuperat” – ţine evidenţa taxei pe valoarea adăugată de recuperat de la bugetul statului şi are funcţia contabilă de activ. În debitul contului se înregistrează diferenţele rezultate la finele perioadei între taxa pe valoarea adăugată deductibilă mai mare şi taxa pe valoarea adăugată colectată mai mică. În creditul contului se evidenţiază: diferenţele rezultate la finele perioadei între taxa pe valoarea adăugată deductibilă mai mare şi taxa pe valoarea adăugată colectată mai mică; taxa pe valoarea adăugată încasată de la bugetul statului în baza cererii de rambursare; taxa pe valoarea adăugată de recuperat, compensată cu taxa pe valoarea adăugată de plată sau cu alte taxe şi impozite, potrivit legii. Soldul debitor reprezintă taxa pe valoarea adăugată de recuperat de la bugetul de stat. Contul 4426 ,,TVA deductibilă” – ţine evidenţa taxei pe valoarea adăugată deductibilă, potrivit legii şi are funcţia contabilă de activ. În debitul contului se înregistrează: sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată deductibilă, potrivit legii; taxa pe valoarea adăugată aferentă avansurilor facturate; sume reprezentând ajustări ale taxei pe valoarea adăugată deductibile aferente bunurilor de capital sau achiziţiilor de bunuri şi servicii, altele decât bunurile de capital, în favoarea persoanei impozabile, potrivit legii. În creditul contului se evidenţiază: sumele compensate la sfârşitul perioadei din taxa pe valoarea adăugată colectată; diferenţele rezultate la finele perioadei fiscale între taxa pe valoarea adăugată deductibilă mai mare şi taxa pe valoarea adăugată colectată mai mică; taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă prin aplicarea de pro-rată; regularizarea taxei pe valoarea adăugată aferentă avansurilor sau a facturilor parţiale emise, potrivit legii; ajustarea taxei pe valoarea adăugată deductibile aferente bunurilor de capital sau achiziţiilor de bunuri şi servicii, altele decât bunurile de capital, în favoarea bugetului de stat, potrivit legii. La finele perioadei contul nu prezintă sold. Contul 4427 ,,TVA colectată” – ţine evidenţa taxei pe valoarea adăugată colectată, potrivit legii, având funcţia contabilă de pasiv. În creditul contului se înregistrează: taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii taxabile, avansurilor pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii taxabile, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor pentru care se aplică taxarea inversă; taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor care sunt asimilate livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii, taxabile; taxa pe valoarea adăugată neexigibilă, devenită exigibilă în cursul lunii. În debitul contului se evidenţiază: sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată deductibilă, compensată la finele perioadei, potrivit legii;regularizarea taxei aferente avansurilor sau a facturilor parţiale emise; taxa pe valoarea adăugată de plată, datorată bugetului statului; sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă clienţilor insolvabili, scoşi din activ; taxa pe valoarea adăugată aferentă garanţiilor pentru buna execuţie a lucrărilor, reţinute de beneficiari. La finele perioadei fiscale contul nu prezintă sold.



~ 14 ~

Contul 4428 ..TVA neexigibilă” – ţine evidenţa taxei pe valoarea adăugată neexigibilă rezultată din vânzările şi cumpărările de bunuri, servicii sau lucrări, precum şi cea inclusă în preţul de vânzare cu amănuntul la unităţile comerciale ce ţin evidenţa la acest preţ, fiind un cont bifuncţional. În creditul contului se evidenţiază: taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii şi executărilor de lucrări pentru care nu s-au întocmit facturi; taxa pe valoarea adăugată aferentă mărfurilor din unităţile comerciale cu amănuntul, inclusă în preţ; taxa pe valoarea adăugată aferentă garanţiilor pentru buna execuţie, reţinută de beneficiarii lucrărilor; taxa pe valoarea adăugată neexigibilă aferentă facturilor sosite, devenită deductibilă. În debitul contului se înregistrează: taxa pe valoarea adăugată aferentă cumpărărilor de bunuri şi servicii pentru care nu s-au întocmit facturi; taxa pe valoarea adăugată aferentă vânzărilor de mărfuri din unităţile comerciale cu amănuntul; taxa pe valoarea adăugată neexigibilă, devenită colectată, la emiterea facturilor; taxa pe valoarea adăugată amânată la plată. Soldul contului reflectă taxa pe valoarea adăugată neexigibilă.

4. Studiu de caz privind aspectele fiscale şi contabile privind TVA la S.C. Macofil S.A. Târgu Jiu

Cercetarea referitoare la taxa pe valoarea adăugată am realizat-a la nivelul lunii martie 2013, lună în care societatea a achiziţionat diverse stocuri şi a beneficiat de lucrări executate şi servicii prestate de către terţi, în urma cărora s-au înregistrat următoarele operaţii economice specifice taxei pe valoarea adăugată deductibilă: 1. În data de 01.03.2013 s-au achiziţionat materii prime de la S.C. Arabesque S.R.L. Galaţi, conform facturii nr. 448699/01.03.2013, în valoare totala de 35.486,17 lei: _____________________________________________________________________________________________ % = 401 ,,Furnizori” 35.486,17 301 ,,Materii prime” 28.617,88 4426 ,,TVA deductibilă” 6.868,29 _____________________________________________________________________________________________ 2. Se primeşte factura nr. 108004811/03.03.2013 pentru energia electrică furnizată de CEZ Vânzare, în valoare totală de 22.218,67 lei: _____________________________________________________________________________________________ % = 401 ,,Furnizori” 22.218,67 605 ,,Cheltuieli privind energia” 17.918,28 4426 ,,TVA deductibilă” 4.300,39 _____________________________________________________________________________________________ 3. Se înregistrează, în data de 05.03.2013, factura nr. 7939/03.03.2013, în valoare totală de 958,27 lei, pentru transport marfă efectuat de S.C. 3G Trans Impex S.R.L. Târgu Jiu: _____________________________________________________________________________________________ % = 401 ,,Furnizori” 958,27 624 ,,Cheltuieli cu transportul de bunuri 772,80 şi personal” 4426 ,,TVA deductibilă” 185,47 _____________________________________________________________________________________________ 4. În data de 04.03.2013 se înregistrează factura nr. 30/04.03.2013, în valoare de 220,00 lei, emisă de un cabinet de avocatură, persoană juridică neînregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, reprezentând onorariu avocat pentru consultanţă juridică acordată societăţii: _____________________________________________________________________________________________ 622 ,,Cheltuieli privind comisioanele = 401 ,,Furnizori” 220,00 şi onorariile” _____________________________________________________________________________________________ 5. Pentru efectuarea de reparaţii la un utilaj, S.C. Marcom R.M.C.94 S.R.L. Otopeni emite factura nr. 24736/05.03.2013, în valoare totală de 4.719,61 lei, înregistrată în contabilitate în aceeaşi zi: _____________________________________________________________________________________________ % = 401 ,,Furnizori” 4.719,61 611 ,,Cheltuieli cu întreţinerea 3.806,14 şi reparaţiile” 4426 ,,TVA deductibilă” 913,47 _____________________________________________________________________________________________ 6. Se evidenţiază factura nr. 210250/08.03.2013, în valoare totală de 29.890,00 lei, primită de la S.C. Uzina Mecanică Timişoara S.A., reprezentând avans în vederea procurării unui mijloc fix: _____________________________________________________________________________________________ % = 404 ,,Furnizori de imobilizări” 29.890,00 232 ,,Avansuri acordate pentru imobilizări 24.104,84 corporale” 4426 ,,TVA deductibilă” 5.785,16



~ 15 ~

_____________________________________________________________________________________________ 7. Ulterior, se primeşte şi se înregistrează factura finală nr. 210254/11.03.2013, corespunzătoare mijlocului

fix achiziţionat: ____________________________________________________________________________________________ % = 13.660,00 2131 ,,Echipamente tehnologice” 35.120,97 232 ,,Avansuri acordate pentru imobilizări -24.104,84 corporale” 4426 ,,TVA deductibilă” 2.643,87 _____________________________________________________________________________________________ 8. Reflectarea în contabilitate a facturii nr. 129/12.03.2013 reprezentând achiziţionarea de la S.C. Symac S.R.L. a unui program informatic în valoare totală de 3.578,00 lei: _____________________________________________________________________________________________ % = 404 ,,Furnizori de imobilizări” 3.578,00 208 ,,Alte imobilizări necorporale” 2.885,49 4426 ,,TVA deductibilă” 692,51 _____________________________________________________________________________________________ 9. Societatea achiziţionează un teren în valoare de 132.500,00 lei, cu factura nr. 1968/12.03.2013, de la S.C. Succes S.R.L. Târgu Jiu: _____________________________________________________________________________________________ % = 404 ,,Furnizori de imobilizări” 132.500,00 2111 ,,Terenuri” 106.854,83 4426 ,,TVA deductibilă” 25.645,17 _____________________________________________________________________________________________ 10. Pentru amenajarea terenului, în baza unui contract, se înregistrează factura nr. 21061991/13.03.2013, în valoare totală de 8.680,00 lei, amenajare ce se efectuează de către S.C. Big Star S.R.L. Târgu Jiu: _____________________________________________________________________________________________ % = 404 ,,Furnizori de imobilizări” 8.680,00 231 ,,Imobilizări corporale în curs 7.000,00 de execuţie” 4426 ,,TVA deductibilă” 1.680,00 _____________________________________________________________________________________________ 11. Se primeşte factura nr. 319000837/15.03.2013, în sumă totală de 127.596,00 lei, de la S.C. OMV Petrom S.A. pentru carburanţii achiziţionaţi: _____________________________________________________________________________________________ % = 401 ,,Furnizori” 127.596,00 3022 ,,Combustibili” 102.900,00 4426 ,,TVA deductibilă” 24.696,00 ____________________________________________________________________________________________ 12. Farmacia Sensiblu S.R.L. Târgu Jiu emite factura nr. 246054/16.03.2013, în valoare de 1.145,00 lei, pentru medicamentele livrate, cu TVA de 9%: _____________________________________________________________________________________________ % = 401 ,,Furnizori” 1.145,00 604 ,,Cheltuieli pentru materiale nestocate” 1.050,46 4426 ,,TVA deductibilă” 94,54 _____________________________________________________________________________________________ Pentru livrările de produse finite, executările de lucrări şi prestările de servicii realizate în luna martie 2013, s-au efectuat următoarele înregistrări contabile specifice taxei pe valoarea adăugată colectată: 1. Se evidenţiază livrarea de cărămidă, în valoare totală de 98.000,00 lei, conform facturii nr. 680417/ 04.03.2013, către S.C. Echinox S.R.L.: _____________________________________________________________________________________________ 4111 ,,Clienţi” = % 98.000,00 701 ,,Venituri din vânzarea 79.032,26 produselor finite” 4427 ,, TVA colectată” 18.967,74 _____________________________________________________________________________________________ 2. Pentru executarea unor lucrări de construcţii în favoarea S.C. Remat S.A. Târgu Jiu, se emite factura 640418/05.03.2013, în valoare totală de 145.000,00 lei: ____________________________________________________________________________________________ 4111 ,,Clienţi” = % 145.000,00 704 ,,Venituri din lucrări executate 116.935,48 şi servicii prestate”



~ 16 ~

4427 ,,TVA colectată” 28.064,52 _____________________________________________________________________________________________ 3. Reflectarea livrării de beton cu factura 640419/06.03.2013, în valoare totală de 1.250,00 lei, către S.C. Grimex S.A. Târgu Jiu: _____________________________________________________________________________________________ 4111 ,,Clienţi” = % 1.250,00 701 ,,Venituri din vânzarea 1.008,06 produselor finite” 4427 ,, TVA colectată” 241,94 _____________________________________________________________________________________________ 4. Se emite factura nr. 640421/07.03.2013, în valoare de 34.500,00 lei, pentru repararea unui utilaj de balastieră al S.C. Artego S.A. Târgu Jiu: _____________________________________________________________________________________________ 4111 ,,Clienţi” = % 34.500,00 704 ,,Venituri din lucrări executate 27.822,58 şi servicii prestate” 4427 ,,TVA colectată” 6.677,42 _____________________________________________________________________________________________ 5. Se înregistrează factura nr. 640422/08.03.2013, în valoare de 3.500 lei, emisă pentru vânzarea de produse finite (cărămidă) către S.C. Rovincon S.A.: _____________________________________________________________________________________________ 4111 ,,Clienţi” = % 3.500,00 701 ,,Venituri din vânzarea 2.822,58 produselor finite” 4427 ,,TVA colectată” 677,42 _____________________________________________________________________________________________ 6. Întrucât clientul S.C. Rovincon S.A. nu a efectuat plata din cauza insolvabilităţii, se reflectă trecerea la creanţe incerte, conform notei contabile 110/12.03.2013: _____________________________________________________________________________________________ 4118 ,,Clienţi incerţi sau în litigiu” = 4111 ,,Clienţi” 3.500,00 _____________________________________________________________________________________________

≈ concomitent, se constituie o ajustare pentru deprecierea creanţelor, conform notei contabile nr. 111/12.03.2013:

_____________________________________________________________________________________________ 6814 ,, Cheltuieli de exploatare privind = 419 ,,Ajustări pentru deprecierea 3.500,00 ajustările pentru deprecierea creanţelor – clienţi” activelor circulante” _____________________________________________________________________________________________ 7. Se înregistrează trecerea la pierderi a clientului insolvabil, pe baza unei hotărâri judecătoreşti: _____________________________________________________________________________________________ % = 4118 ,,Clienţi incerţi” 3.500,00 654 ,,Pierderi din creanţe” 2.822,58 4427 ,,TVA colectată” 677,42 _____________________________________________________________________________________________

≈ concomitent, clientul scos din activ se urmăreşte în continuare, trecându-se, în acest scop, în contul extrabilanţier 8034, conform notei contabile nr. 112/22.03.2013:

_____________________________________________________________________________________________ D: 8034 ,,Debitori scoşi din activ şi urmăriţi 3.500,00 în continuare” _____________________________________________________________________________________________ 8. Se evidenţiază anularea ajustării, conform notei contabile nr. 113/24.03.2013: _____________________________________________________________________________________________ 491 ,,Ajustări pentru deprecierea = 7814 ,,Venituri din ajustări pentru 3.500,00 creanţelor – clienţi” deprecierea activelor circulante” _____________________________________________________________________________________________ 9. Se reflectă reactivarea clientului, conform notei contabile nr. 114/31.03.2013: _____________________________________________________________________________________________ 4111 ,,Clienţi” = % 3.500,00 754 ,,Venituri din creanţe reactivate” 2.822,58 4427 ,,TVA colectată” 677,42 _____________________________________________________________________________________________ ≈ concomitent, se închide contul 8034, conform notei contabile nr. 115/31.03/2013:



~ 17 ~

_____________________________________________________________________________________________ C: 8034 ,,Debitori scoşi din activ şi 3.500,00 urmăriţi în continuare” _____________________________________________________________________________________________ În cursul lunii martie 2013, S.C. Macofil S.A. Târgu Jiu a înregistrat în contabilitate următoarele operaţiuni economice privind taxa pe valoarea adăugată neexigibilă: 1. Se achiziţionează de la S.C. Aprodes S.R.L. Târgu Jiu materiale auxiliare fără factură, în valoare de 3.258,00 lei şi TVA de 24%, pe baza avizului de însoţire a mărfii nr. 321/06.03.2013: _____________________________________________________________________________________________ % = 408 ,,Furnizori – facturi nesosite” 4.039,92 3021 ,,Materiale auxiliare” 3.258,00 4428 ,,TVA neexigibilă” 781,92 _____________________________________________________________________________________________ 2. Ulterior, se primeşte factura nr. 56412/10.03.2013, fără diferenţe: _____________________________________________________________________________________________ 408 ,,Furnizori – facturi nesosite” = 401 ,,Furnizori” 4.039,92 _____________________________________________________________________________________________ ≈ concomitent, TVA neexigibilă devine TVA deductibilă: _____________________________________________________________________________________________ 4426 ,,TVA deductibilă” = 4428 ,,TVA neexigibilă” 781,92 _____________________________________________________________________________________________ 3. Se evidenţiază livrarea de produse finite (stâlpi din beton pentru reţele electrice), fără factură, cu avizul de însoţire a mărfii nr. 15669/19.03.2013 către S.C. CEZ S.A. Craiova: _____________________________________________________________________________________________ 418 ,,Clienţi – facturi de întocmit” = % 4.800,00 701 ,,Venituri din vânzarea 3.870,97 produselor finite” 4428 ,,TVA neexigibilă” 929,03 _____________________________________________________________________________________________ 4. Se reflectă facturarea produselor finite livrate anterior pe baza avizului de însoţire a mărfii, conform facturii nr. 640243/20.03.2013: _____________________________________________________________________________________________ 4111 ,,Clienţi” = 418 ,,Clienţi – facturi de întocmit” 4.800,00 _____________________________________________________________________________________________ ≈ concomitent, TVA neexigibilă devine TVA colectată: _____________________________________________________________________________________________ 4428 ,,TVA neexigibilă” = 4427 ,,TVA colectată” 929,03 _____________________________________________________________________________________________ 5. Se finalizează lucrările de construcţii la o hală industrială de producţie de către S.C. Serop S.R.L. Târgu Jiu, la data de 11.03.2013, în valoare de 10.525,00 lei, TVA 24%, conform avizului de recepţie nr.14/03.2013: _____________________________________________________________________________________________ % = 408 ,,Furnizori – facturi nesosite” 10.525.00 628 ,,Alte cheltuieli cu serviciile 8.487,90 executate de terţi” 4428 ,,TVA neexigibilă” 2.037,10 _____________________________________________________________________________________________ 6. Se primeşte factura nr.129 de la firma de construcţii, înregistrată ulterior avizului, la data de 25.03.2013: _____________________________________________________________________________________________ 408 ,,Furnizori – facturi nesosite” = 401 ,,Furnizori” 10.525,00 _____________________________________________________________________________________________ ≈ concomitent, TVA neexigibilă devine TVA deductibilă: _____________________________________________________________________________________________ 4426 ,,TVA deductibilă” = 4428 ,,TVA neexigibilă” 2.037,10 _____________________________________________________________________________________________ La finele lunii martie 2013, la nivelul S.C. Macofil S.A. Târgu Jiu s-au colectat datele înregistrate în contabilitate pe categorii de taxă pe valoare adăugată, valori care sunt prezentate în Tabelul nr. 1.

Tabel nr. 1: TVA înregistrată de S.C. Macofil S.A. în luna martie 2013 Nr. crt.

Tipul taxei pe valoarea adăugată

Suma TVA înregistrată (lei)

1 TVA deductibilă din achiziţii de la furnizori cu factură 73.504,87 2 TVA neexigibilă devenită deductibilă după primirea facturii de la furnizori 2.819,02



~ 18 ~

Nr. crt.

Tipul taxei pe valoarea adăugată

Suma TVA înregistrată (lei)

3 Total TVA deductibilă 76.323,89 4 TVA colectată din vânzări la clienţi cu factură 54.629,04 5 TVA neexigibilă devenită colectată după emiterea facturii către clienţi 929,03 6 Total TVA colectată 55.558,07

Din compararea celor două categorii de taxă pe valoarea adăugată prezentate anterior, rezultă că taxa pe valoarea adăugată deductibilă este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată colectată, rezultând taxa pe valoarea adăugată de recuperat (4426 > 4427 = 4424). În această situaţie, la finele lunii martie 2013, în contabilitatea S.C. Macofil S.A. Târgu Jiu s-au înregistrat următoarele operaţii economice privind închiderea lunară a conturilor de taxă pe valoarea adăugată: 1. Închiderea lunară a conturilor de taxă pe valoarea adăugată: _____________________________________________________________________________________________ % = 4426 ,,TVA deductibilă” 76,323,89 4427 ,,TVA colectată” 55.558,07 4424 ,,TVA de recuperat” 20.765,82 _____________________________________________________________________________________________ 2. Întrucât societatea mai avea de achitat taxa pe valoarea adăugată de plată aferentă lunii februarie 2013 în valoare de 11.420,14 lei, se evidenţiază compensarea TVA de recuperat cu TVA de plată, la nivelul sumei celei mai mici: _________________________________________________________________________________________ 4423 ,,TVA de plată” = 4424 ,,TVA de recuperat” 11.420,14 _____________________________________________________________________________________________ După compensarea sumei de 11.420,14 lei, reprezentând suma neachitată aferentă TVA de plată din luna februarie 2013, rezultă TVA de recuperat în sumă de 9.345,68 lei. Deşi societatea a procedat la compensarea obligaţiei aferente lunii februarie cu creanţa din luna martie, aceasta trebuie să achite şi majorările de întârziere de întârziere în procent de 0,04 % pe zi de întârziere, începând cu ziua următoare termenului scadent până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. 4. Concluzii Activitatea de documentare pentru realizarea prezentului studiu, efectuată la sediul S.C. Macofil S.A., s-a concretizat în consultarea documentelor primare şi a registrelor contabile privind achiziţiile de imobilizări, materii prime şi materiale consumabile, dar şi a celor referitoare la livrările de produse finite, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, constatându-se că acestea au fost întocmite şi înregistrate conform legii, respectându-se disciplina financiară, operarea făcându-se la timp şi în mod cronologic.

Referindu-ne la taxa pe valoarea adăugată, am constatat că evidenţele contabile reflectă cu claritate aceste operaţii, cota de impunere a taxei pe valoarea adăugată fiind stabilită, calculată şi înregistrată în mod corect. Prezentul studiu de caz, ca orice altă monografie contabilă, oferă reflectarea în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare specifice domeniului cercetat, obligaţia de a achita taxa pe valoarea adăugată chiar înainte de încasarea creanţei ducând la imobilizări de fonduri, după cum neachitarea acesteia atrage, după caz, majorări şi penalităţi de întârziere, sume care majorează datoria către bugetul general consolidat. Cu toate acestea, considerăm că spectrul operaţiunilor privind taxa pe valoarea adăugată, mai ales la nivelul unei societăţi comerciale care are o activitate complexă, este greu de epuizat, ţinând cont şi de legislaţia fiscală aflată într-o continuă dinamică. Pe măsura desfăşurării unei palete cât mai complexe şi mai diversificate a activităţii legislative de impunere a noi reglementări privind fiscalitatea în ţara noastră, vor apărea noi situaţii în problematica vastă a taxei pe valoarea adăugată care vor oferi noi oportunităţi de studiu. 5. Bibliografie [1] Avram, M., Avram, V., ,,Legislaţie contabilă şi fiscală”, Editura Universitaria, Craiova, 2012, pp. 121. [2] Brezeanu, P., ,,Fiscalitate: concepte, metode, practici”, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pp. 89. [3] Feleagă, N., Malciu, L., ,,Politici şi opţiuni contabile”, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pp. 58. [4] Lăcriţă-Grigorie, N., ,,Ghidul specialistului în fiscalitate”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2009, pp. 68. [5] Popa-Paliu, L., Ecobici, N., ,,Contabilitate aprofundată şi fiscală – pentru uzul studenţilor ID, Editura Academica Brâncuşi, Târgu Jiu, 2008, pp. 49. [6] *** Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Capitolul VII – Funcţionarea conturilor. [7] *** Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, art. 126. [8] *** Ordonanţa de Guvern nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, aprobată prin Legea nr. 130/1992.



~ 19 ~

EVAZIUNEA FISCAL Ă IN ROMANIA - TENDINTE SI EFECTE -

Mihaela Corina Spineanu, student Universitatea „Constantin Brancusi” din Targu-Jiu,

Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor e-mail: [email protected]

Rezumat: Prin aceasta lucrare mi-am propus sa analizez aspectele evaziunii fiscale, conceptul si cauzele acestui

fenomen. Se stie foarte bine faptul ca din ce in ce cazurile de evaziune fiscala sunt tot mai dese. In special acest aspect s-a declansat datorita crizei economice . In prezenta lucrare este precizat faptul ca evaziunea fiscala poate fi si legala dar si frauduloasa, se observa factorii determinanti dar si un studiu al tendintei si dinamicii evaziunii fiscale din Romania. In final am realizat graficele ce reprezinta evaziunea fiscala in Romania in perioada 2001-2012 precum si comparatie intre tipurile impozitelor din evaziunea fiscala din munca la negru inre anii 2001 si 2012 precum si evaziunea fiscala din sectorul informal din 2001 si cea din 2012.

Cuvinte cheie: evaziune fiscala, frauda fiscala, criza economica 1. Introducere

Evaziunea fiscala este un fenomen economico-social de mare amploare şi importanţă cu care se confruntă numeroase state, într-o măsură mai mare sau mai mică. Date fiind cauzele şi proporţiile sale şi oricare ar fi masurile de combatere, nu se pot vorbi, în planul rezultatelor obţinute, despre eradicarea acestui fenomen, ci doar despre limitarea sa.

Existenţa unui număr mare de obligaţii fiscale, precum şi mărimea acestora au generat în permanenţă tendinţe de sustragere de la impunere.

Definirea conceptului de evaziune şi a formelor acestuia a suscitat numeroase controverse de-a lungul timpului, fără a fi stabilite limite exacte şi metode clare de cuantificare. Având în vedere aceste aspecte, am structurat cercetarea realizată în cadrul acestei lucrări astfel încât să fie acoperită următoarea tematică: delimitări conceptuale privind evaziunea fiscală, formele de manifestare, cauzele generatoare şi efectele produse; analiza şi combaterea evaziunii fiscale în România.

2. Consideraţii generale privind evaziunea fiscală şi formele acesteia

Termenii care desemnează fenomenul evaziunii fiscale sunt numeroşi şi, încercând o demarcare a

dimensiunilor şi modalităţilor de manifestare, aceştia sunt: evaziune fiscală, fraudă fiscală si criminalitate economică.

Evaziunea presupune folosirea procedeelor legale, a unor neajunsuri ale legislaţiei pentru evitarea plăţii unor obligaţii fiscale. Asadar, contribuabilul încearcă să beneficeze de cât mai multe avantaje oferite de reglementările fiscale în vigoare. Neglijarea manifestărilor evaziunii fiscale şi lipsa unui control eficient în acest domeniu pot conduce la escaladarea fenomenului, ajungându-se la frauda fiscală sau la crima fiscală sau economică.

Indiferent de amploarea sa, evaziunea fiscală este un fenomen nefast, cu implicaţii negative multiple, cum sunt:

• nerealizarea prevederilor la partea de venituri fiscale, cu efecte asupra apariţiei sau creşterii deficitului bugetar;

• afectarea stabilităţii economici naţionale; • crearea unor inechităţi în plan social; • afectarea puterii de cumpărare a monedei naţionale ş.a. Evaziunea fiscală se poate defini ca: totalitatea procedeelor, licite sau ilicite, prin care cei interesaţi sustrag,

total sau parţial, materia lor impozabilă de la plata obligaţiilor ce decurg din legislaţia fiscală în vigoare.

a. Evaziunea fiscal „legală” sau tolerată reprezintă acţiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinaţie neprevăzută a legilor scăpată din vedere de legiuitor. Se mai numeşte „evaziune fiscală la adăpostul legii”. În practică, situaţiile de evaziune fiscală bazate pe interpretarea legii sunt foarte diverse şi numeroase,

ţinând cont că inventivitatea contribuabililor creşte o dată cu sporirea sarcinilor fiscale.

b. Evaziunea fiscală frauduloasă este acţiunea prin care contribuabilul încalcă prevederile legale cu scopul de a nu plăti impozitul datorat. În practică, sunt situaţii când este destul de dificil de realizat o delimitare între evaziunea fiscală „legală” şi



~ 20 ~

cea ilegală, între ele existând o continuitate. Astfel, se consideră că pot fi identificate trei zone în care pot fi încadraţi contribuabilii: • zona albă - pentru cei corecţi; • zona neagră - pentru cei incorecţi; • zona gri - în care se încadrează acei contribuabili care ocolesc legea fiscală, reuşind să se sustragă

parţial de la plata impozitelor datorate. Astfel, evaziunea fiscală licită ar trebui să intre, în primul rând, în domeniul de preocupări al factorilor de

decizie politică şi, în al doilea rând, în cel al forurilor administrative. În schimb, frauda fiscală ar trebui să preocupe, în primul rând, guvernul, care răspunde, potrivit legii, de înfăptuirea politicii fiscale a statului, iar aceasta poate fi compromisă în situaţia când evaziunea fiscală este scăpată de sub control.

Dimensiunile evaziunii şi fraudei fiscale diferă de la o ţară la alta, în funcţie de legile şi realităţile fiscale ale perioadei.

În România, în anii tranziţiei, evaziunea fiscală a reprezentat un fenomen de proporţii, cu implicaţii reale şi alarmante în viaţa economico-socială. În anul 1998, de pildă, evaziunea fiscală identificată s-a ridicat la 2.035 mil. lei, provenind în cea mai mare parte din sustragerea de la plata TVA (33.4% din total) şi de la plata impozitului pe profit (31,7% din total). Din punctul de vedere al contribuabililor care au recurs la practicarea evaziunii fiscale, doar o parte de 3,7% s-a datorat persoanelor fizice, partea covâşitoare a evaziunii (96,3% din total) fiind depistată la persoanele juridice.

Nici în prezent nu se poate discuta despre o situaţie favorabilă, anul 2012 marcând o dimensiune într-un procent de 13,8% din PIB pentru evaziunea fiscală, cea mai mare parte fiind generată de tva (aprox. 60%) şi contribuţiile sociale (24%). Modul de colectare şi deducere a tva a permis dezvoltarea fenomenului de evaziune fiscală, fapt demonstrat şi de gradul redus de colectare de 58% pentru perioada 2000 – 2011, România poziţionându-se pe ultimul loc în UE (media europeană fiind de 83%). Dimensiunea evaziunii fiscale din România s-a repercutat asupra veniturilor fiscale realizate de stat. Astfel, în anul 2012 s-a înregistrat o pondere în PIB a veniturilor fiscale de aproximativ 28%, cu mult mai mică decât în alte ţări europene.

Amploarea fenomenului de evaziune fiscală s-a repercutat asupra nivelului de dezvoltare economică, pe fondul acţiunii conjugate a unei multitudini de factori, între care se înscriu: imperfecţiunile legislaţiei fiscale, ce au permis sustragerea de la impunere fără încălcarea legii; gradul ridicat de fiscalitate şi numărul mare de obligaţii fiscale; tendinţa accentuată de sustragere de la impunere pe fondul unui grad redus de conştiinţă civică şi al nivelului redus de venituri realizate; corupţia; majorarea obligaţiilor fiscale în perioadele de criză economică ş.a.

c. Cauze şi efecte ale evaziunii fiscale Evaziunea fiscală este determinată de acţiunea a numeroşi factori, cei mai importanţi fiind: • mărimea excesivă a sarcinilor fiscale. În comparaţiile internaţionale, eficienţa unui sistem fiscal nu

se măsoară atât prin importanţa venitului fiscal, cât prin gradul de consimţire la plata impozitelor; în acest sens, existenţa unui grad ridicat al presiunii fiscale poate determina o tendinţă redusă de conformare la achitarea obligaţiilor fiscale;

• insuficienta educaţie a contribuabililor, pe de o parte, şi excesul de zel al organelor fiscale, predispuse, uneori, la exagerări, pe de altă parte;

• lipsa unui control eficient realizat de un personal foarte bine pregătit; • existenţa unei legislaţii defectuoase, care permite sustragerea de la plata unor impozite. Evaziunea fiscală este păgubitoare atât pentru stat, cât şi pentru contribuabili. Statul este lipsit de o parte

din veniturile pe care ar trebui să le încaseze pentru a-şi îndeplini atribuţiile asumate. Efectele negative pentru contribuabili se concretizează în faptul că totalul impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mică.

Descoperite sau nu, evaziunea şi frauda fiscală, indiferent de dimensiunile atinse, au efecte negative asupra economiei şi societăţii. În general, incidenţele fiind de natură politică, financiară, economică şi socială.

Efectul financiar se referă la faptul că este afectat echilibrul bugetar prin generarea de deficite bugetare şi de costuri suplimentare aferente împrumuturilor publice.

Sub aspect economic, evaziunea fiscală „legală” sau frauduloasă distorsionează fenomenul concurenţial, cu consecinţe negative asupra formării preţurilor.

Din punct de vedere social, evaziunea şi frauda fiscală modifică redistribuirea veniturilor, creând şi adâncind inegalităţile dintre contribuabili, prin eludarea capacităţii contributive a unora şi agravarea situaţiei financiare a altora.

Manifestarea acestor efecte negative, precum şi amploarea fenomenului determină iniţierea, de către autorităţile publice, a unor măsuri de combatere care trebuie să acţioneze în urmăloarele domenii: legislativ; administrativ; educaţional.

În domeniul legislativ, se urmăreşte elaborarea unei legislaţii fiscale cuprinzătoare, clare, concise, stabile şi coerente.

Din punct de vedere administrativ, măsurile vizează crearea unui sistem informaţional complex şi operativ, asigurarea structurilor şi instrumentelor administrative adecvate combaterii eficiente a evaziunii fiscale, precum şi



~ 21 ~

formarea specialiştilor cu o moralitate şi un profesionalism impuse de formele şi dimensiunile evaziunii fiscale. Sub aspect motivaţional, măsurile vizează asigurarea condiţiilor necesare educaţiei cetăţenilor, în sensul

respectării legislaţiei fiscale, şi chiar motivarea contribuabililor prin stimulente în acest sens. Sancţiunile fiscale sunt de natură pecuniară şi se aplică în cazul contravenţiilor care prezintă un grad redus

de periculozitate (penalităţi, amenzi, confiscări, suspendarea activităţii). Sancţiunile penale sunt pronunţate de către instanţele jurisdicţionale în cazurile de infracţiuni cu grad

ridicat de periculozitate.

d. Analiza fenomenului de evaziune fiscală în România Conform calculelor Consiliului fiscal pe baza datelor INS, evaziunea fiscală are o dimensiune foarte

ridicată în România, reprezentând 13,8% din PIB în anul 2012. Dacă România ar colecta impozitele şi taxele pe care le are la maxim, ar avea venituri bugetare ca procent din PIB peste media europeană. O reformă profundă a administrării taxelor şi impozitelor în Romania ţintită în direcţia creşterii gradului de colectare a taxelor este absolut necesară.

Aproximativ 60% din evaziunea fiscală este generată la TVA, evaziunea la TVA atingând un maxim de 9,6% din PIB în 2010 (nivel similar celui din 1996), în 2011-2012 înregistrând o reducere până la 8,3% din PIB. De remarcat că în 2010, când a fost crescută cota legală de TVA de la 19% la 24%, evaziunea fiscală a crescut de la 8% din PIB în 2009 la 9,6% din PIB în 2010.

Pentru o formarea unei imagini clare privind evoluţia evaziunii fiscale, se pot urmări datele prezentate în tabel nr. 1.

Tabel nr. 1. Dinamica evaziunii fiscale la nivelul principalelor categorii de impozite şi taxe în perioada

2001-2012

∆% 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 EFMN 17,36 0,51 0,50 -12,62 -9,24 8,91 7,60 -5,43 67,81 8,90 -0,94 -1,26

- I.V. 15,55 11,53 -3,44 -8,92 -33,33 11,76 10,52 0 64,28 8,69 0 -1,33 - C.A.S. 18,03 0 -1,38 -14,78 2,47 7,25 6,76 -7,04 67,93 8,96 -1,23 -0,83

E.F.S.I -11,92

-12,03 -29,05 -8,43 -15,78 -1,56 4,76 0 13,63 22,66 6,52 15,30

- I.V. -12,5 -11,42 -22,58 -4,16 -39,13 0 15 6,66 12,5 22,22 4,54 17,39 - C.A.S -

12,61 -11,34 -30,23 -3,33 -12,06 -3,92 4,08 -1,96 14 22,80 7,14 14,66

TEFIV 3,52 -4,54 -4,76 -7,5 -36,48 10,63 9,61 1,75 50 11,49 1,03 3,06 T.E.F. la CAS

3,43 -4,56 -12,60 -12,93 -0,57 4,59 6,04 -5,69 53,84 11,78 0,63 2,85

E.F. la TVA

-15,60

8,46 -31,21 -10,14 10,76 -30,08 2,24 4,79 8,07 19,30 -12,42 -0,83

E.I.P. -3,33 -6,89 -1,85 5,66 12,5 17,46 17,56 10,34 -26,04 16,90 1,20 1,30 E.A.T.V 37 16,21 -4,65 -24,39 32,25 4,87 72,09 43,24 19,04 34 -30,83 -13,3

T.E.F. 87,2 2,98 -20,93 -10,42 49,37 -17,05 42,13 0,08 15,70 17,11 -9,15 0,07 VABEN -0,77 -1,83 -12,60 -5,91 14,36 15,82 4,11 -2,03 6,74 18,62 -1,81 0,69

Sursa: date calculate pe baza estimărilor Consiliului fiscal, Raportul Consiliului fiscal 2013 Legenda:

E.F.M.N. - Evaziunea fiscala din munca la negru I.V. - impozit pe venit C.A.S. - contributii la asigurarile sociale E.F.S.I. - Evaziunea fiscala in sectorul informal (populatie) T.E.F.I.V. - Total evaziune fiscala la impozit pe venit T.E.F. la CAS - Total evaziune fiscala la CAS E.F. la TVA - Total evaziune fiscala la TVA E.I.P. - Evaziune impozit pe profit E.A.T.V. - Evaziune accize si taxa pe viciu(alcool si tutun) T.E.F. - TOTAL evaziune fiscala V.A.B.E.N. - Valoarea adaugata bruta in economia neobservata



~ 22 ~

Sursa: Realizare proprie dupa datele din Tabel nr. 1 Grafic nr. 1. Dinamica evaziunii fiscale la nivelul principalelor impozite şi taxe în perioada 2001-2012

Sursa: Realizare proprie dupa datele din Tabel nr. 1 Grafic nr. 2. Dinamica evaziunii fiscale la nivelul principalelor impozite şi taxe în perioada 2001-2012

-40

-30

-20

-10

0

10

20

30

40

50

60

70

80

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

?%

ANI

Total evaziune fiscala la impozit pe venitTotal evaziune fiscala la CASEvaziune fiscala la TVAEvaziune impozit pe profitEvaziune accize si taxa pe viciu(alcool si tutun)

-30

-20

-10

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

∆%

ANI

Total evaziune fiscala Valoarea adaugata bruta in economia neobservata



~ 23 ~

O situaţie mai clară a dimensiunii evaziunii fiscale poate fi reliefată având în vedere datele prezentate în tabel nr. 2, ce o cuantifică în mărime procentuală din PIB:

Tabel nr. 2. Tendinţa evaziunii fiscale în perioada 2001-2012 (% din PIB)

% din PIB

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

E.F.M.N.: 1,96 1,97 1,98 1,73 1,57 1,71 1,84 1,74 2,92 3,18 3,15 3,11 - I.V. 0,52 0,58 0,56 0,51 0,34 0,38 0,42 0,42 0,69 0,75 0,75 0,74

- C.A.S. 1,44 1,44 1,42 1,21 1,24 1,33 1,42 1,32 2,23 2,43 2,40 2,38 E.F.S.I.: 1,33 1,17 0,83 0,76 0,64 0,63 0,66 0,66 0,75 0,92 0,98 1,13

- I.V. 0,35 0,31 0,24 0,23 0,14 0,14 0,15 0,16 0,18 0,22 0,23 0,27 - C.A.S. 0,97 0,86 0,60 0,58 0,51 0,49 0,51 0,50 0,57 0,70 0,75 0,86

T.E.F.I.V. 0,88 0,84 0,80 0,74 0,47 0,52 0,57 0,58 0,87 0,97 0,98 1,01 T.E.F. la

CAS 2,41 2,30 2,01 1,75 1,74 1,82 1,93 1,82 2,80 3,13 3,15 3,24

E.F. la TVA

4,49 4,87 3,35 3,01 6,25 4,37 7,09 7,43 8,03 9,58 8,39 8,32

E.I.P. 0,58 0,54 0,53 0,56 0,63 0,74 0,87 0,96 0,71 0,83 0,84 0,85 E.A.T.V. 0,37 0,43 0,41 0,31 0,41 0,43 0,74 0,42 0,50 0,67 0,45 0,39 T.E.F. 8,72 8,98 7,10 6,36 9,50 7,88 11,20 11,21 12,97 15,19 13,80 13,81

V.A.B.E.N 17,94 17,61 15,39 14,48 16,56 19,18 19,97 19,57 20,89 24,78 24,33 24,50 Sursă: Estimări Consiliul fiscal pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică Legenda: E.F.M.N. - Evaziunea fiscala din munca la negru I.V. - impozit pe venit C.A.S. - contributii la asigurarile sociale E.F.S.I. - Evaziunea fiscala in sectorul informal (populatie) T.E.F.I.V. - Total evaziune fiscala la impozit pe venit T.E.F. la CAS - Total evaziune fiscala la CAS E.F. la TVA - Total evaziune fiscala la TVA E.I.P. - Evaziune impozit pe profit E.A.T.V. - Evaziune accize si taxa pe viciu(alcool si tutun) T.E.F. - TOTAL evaziune fiscala V.A.B.E.N. - Valoarea adaugata bruta in economia neobservata

Grafic nr. 3. Structura evaziunii fiscale pe tipuri de impozite



~ 24 ~

Putem observa faptul ca in 2012 s-a inregistrat o crestere fata de anul 2001 acceentuata de contributii la asigurarile sociale.De asemenea evaziunea fiscala din munca la negru in anul 2012 a crescut considerabil.

In anul 2012 fata de anul 2001 constatam faptul ca si impozitul pe venit si contributiile la asigurarile sociale a inregistrat o tendinta de scadere a eveziunii fiscale in sectorul informational.

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

% din PIB

ANI

Accize si taxa pe viciu,alcool si tigari Impozit pe venit Impozit pe profit TVA CAS

Sursa: Realizare proprie dupa datele din Tabel nr. 2 Grafic nr. 4. Evoluţia evaziunii fiscale ca procent în PIB la nivelul principalelor impozite şi taxe în perioada

2001-2012

Din acest grafic putem observa diferenta dintre evaziunea fiscala la TVA care are o crestere foarte mare spre deosebire de celelalte impozite.

5. Concluzii Evaziunea fiscala este o problemă acută a sistemului fiscal românesc şi a devenit şi mai accentuată odată cu

aparitia crizei economice fapt datorat pe de o parte creşterii deficitului bugetar cât şi creşterii inclinaţiei spre evaziune pe fondul reducerii profiturilor şi a veniturilor.

Evaziunea fiscala consta, deci, in totalitatea procedeelor legale ori nelegale prin intermediul cărora contribuabilii, persoane fizice sau juridice sustrag parţial ori integral materia lor impozabila de la plata obligaţiilor stabilite prin lege, incalcand nu doar un act normativ obişnuit ci insasi Constituţia României, care prevede ca “cetăţenii au obligaţia de a contribui, prin impozite si taxe, la cheltuielile publice”.

Asadar evaziunea fiscala este un fenomen ce nu poate fi stopat .

BIBLIOGRAFIE [1] Conea N., Gheorghe C., Tanislav E., Conea M. – „Infracţiuni prevăzute în legi speciale”, Editura Semne, Bucureşti,2000 [2] Hoanţă N., „Evaziunea fiscală”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1997 [3] Moraru D., Nedelescu M., Voinea C. – „Finanţe publice”, Editura Economică, Bucureşti, 2005 [4] Văcărel I. şi colaboratorii – „Finanţe publice”, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Didactică şi PedagogicăR.A., Bucureşti, 2002 [5] Voicu C., Boroi Al. – „Dreptul penal al afacerilor”, Ediţia 3, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006 [6] Legea nr.241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale *** www.insse.ro



~ 25 ~

ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI ÎNTRE CONTABILITATEA FINANCIARĂ DIN ROMÂNIA ŞI CONTABILITATEA FINANCIARA DIN PORTUGALIA

Maria–Alina Isdrugă, masterand

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

E-mail: [email protected]

Rezumat: În cest articol voi încerca să prezint principalele asemănări şi deosebiri între contabilitatea financiară ce

se aplică în ţara noastră şi cea din Portugalia, astfel încât, la finele cercetării, să emit concluzii referitoare la cele două sisteme de contabilitate. Pornind de la definiţia contabilităţii privită din punctul de vedere al fiecărui sistem contabil, voi analiza particularităţi fiecărui sistem in parte, sfera de acţiune, obiectivul şi metodele contabilităţii financiare din cele două perspective, dar şi condiţiile şi principiile specifice care stau la baza realizării obiectului de studiu al contabilităţii financiare, atât în România cât şi în Portugalia. De asemenea, comparaţia va cuprinde expunerea de idei referitoare la evaluarea patrimoniului, mecanismul provizioanelor şi, nu în ultimul rând, planul de conturi pe care fiecare ţară îl utilizează.

Cuvinte cheie: sistem de contabilitate, plan de conturi, principii, contabilitate financiară, norma contabilă.

1. Consideraţii generale privind conceptul de contabilitate financiară Contabilitatea este o ştiinţă şi o componentă a sistemului informaţional economic. Privită ca ştiinţă, are un

obiect propriu de cercetare şi metode proprii. Ca disciplină ştiinţifică, ea se ocupă de stabilirea principiilor, normelor, regulilor de prelucrare a datelor contabile, de înregistrarea documentată, ordonată şi metodică a operaţiilor economice şi financiare privind mişcările de valori materiale şi băneşti, procesele economice, sursele de provenienţă ale acestora, controlul lor. Astfel, contabilitatea oferă informaţii complexe privind valoarea bunurilor imobilizate, a stocurilor de valori materiale, a mijloacelor băneşti, informaţii privind costurile produselor şi/sau a lucrărilor executate, veniturile, drepturile şi obligaţiile unităţii, profitul acesteia.

În România Contabilitatea financiară „descrie circuitul economic şi financiar al întreprinderii luat în totalitatea şi structuralitatea

sa”. [6] În acest context, obiectivul său principal îl constituie furnizarea de informaţii sintetice privind poziţia financiară, performanţa financiară şi modificările poziţiei financiare.

Nevoia de armonizare a întregii contabilităţi s-a concretizat în: a) definirea de concepte, principii şi norme contabile bazate pe o terminologie precisă şi identică pentru toţi

producătorii şi utilizatorii de informaţii contabile; b) aplicarea acestora în practică în vederea asigurării comparabilităţii în timp şi spaţiu şi a credibilităţii

informaţiilor contabile. Astfel, obiectivul principal al normalizării îl reprezintă elaborarea de norme contabile, norme care cuprind una

sau mai multe reguli constituite ca sistem de referinţă pentru producţia de informaţii contabile şi validarea sociala a situaţiilor financiare (rapoarte financiare, documente contabile de sinteză, bilanţ contabil).

Toate normele contabile impuse în mod obligatoriu printr-o normă juridică sunt numite reglementări contabile, care în România sunt definite de legea contabilităţii nr. 82/1991, [9] lege care reglementează organizarea şi conducerea contabilităţii din ţara noastră, după cum urmează:

„a) răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine consiliului de administraţie sau altui organ de conducere a întreprinderii,ordonatorului de credite al instituţiei publice sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii contabile respective;

b) contabilitatea poate fi organizată şi condusă, după caz, prin compartimente proprii şi distincte ale întreprinderii sau instituţiei publice şi prin externalizare, pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilităţii”.[6]

În Portugalia După părerea Prof. Doctor Joao Carvalho, în lucrarea „Analiză şi raportare financiară”, [1] contabilitatea

financiară (patrimonială) este un sistem care are ca obiectiv principal înregistrarea tuturor operaţiilor care modifică compoziţia calitativă sau cantitativă a patrimoniului instituţiei. Este considerată o tehnica de descriere şi de evidenţă a anumitor factori.

Obiectivele contabilităţii portugheze sunt în principal aceleaşi ca şi în cazul contabilităţii româneşti şi vizează atât evaluarea poziţiei financiare a întreprinderii şi a fluxurilor de venituri şi cheltuieli, dar şi furnizarea de informaţii privind controlul activelor şi pasivelor şi controlul costurilor produselor şi serviciilor.

Astfel, contabilitatea financiară din Portugalia furnizează entităţilor fiscale informaţiile necesare pentru aplicarea impozitului pe venit iar celor informaţiile necesare pentru luarea deciziilor, oferind posibilitatea realizării



~ 26 ~

politicilor, planurilor, programelor şi procedurilor dintr-o organizaţie. În prezent, toată contabilitatea este organizată pe baza Decretului – Lege nr. 158/2009 aprobat pe 13 iulie, privind sistemul de standardizare al contabilităţii. [7]

Sistemul de norme contabile folosit în această ţară este definit ca fiind un set de norme de contabilitate şi de relaţii financiare interconectate şi interdependente, care prefigurează un model de principii orientate pe reguli contabile explicite, fiind în acord cu Normele Standard ale Contabilităţii Internaţionale adoptate de Uniunea Europeană, model flexibil care se adaptează diferitelor necesităţi ale fiecărei întreprinderi.

2. Particularităţi ale sistemelor contabile aplicate în cele două ţări În România datorită perfecţionării contabilităţii au apărut două sisteme de contabilitate:

� Sistemul de contabilitate cu un singur circuit – organizează conturile într-un singur flux în cadrul circuitului economic: capital-aprovizionare-fabricaţie-vânzare-realizare, atât pentru operaţiile care privesc relaţiile cu terţii, cât şi relaţiile cu gestiunea.

� Sistemul de contabilitate cu circuit dublu – organizează conturile pe circuite distincte: un circuit vizează conturile care au ca obiect reflectarea elementelor şi operaţiunilor patrimoniale, legate de relaţiile cu terţii, precum şi rezultatele financiare; iar alt circuit vizează conturile care înregistrează producţia, costurile şi rentabilitatea produselor, lucrărilor şi serviciilor executate.

În România, contabilitatea prezintă anumite particularităţi, în funcţie de tipul de unitate patrimonială. În acest context, întreprinderile se clasifică după mai multe criterii, respectiv:

După natura juridică se disting: � întreprinderi private, care la rândul lor pot fi individuale sau societare; � întreprinderi publice sau semipublice.

După dimensiune, unităţile patrimoniale se împart în: � întreprinderi mari; � întreprinderi mijlocii; � întreprinderi mici.

În funcţie de natura obiectului de activitate: � întreprinderi de producţie; � întreprinderi de comercializare a mărfurilor; � întreprinderi prestatoare de servicii.

În Portugalia sistemul de norme contabile este împărţit în două nivele: 1) Primul nivel care se aplica entităţilor cu mari exigenţe financiare, entităţilor cu valori mobiliare admise la

bursă şi entităţilor care îşi elaborează conturile în acord cu IAS (International Accounting Standards); 2) Al doilea nivel, se aplică entităţilor la care nu se poate aplica nivelul întâi.

Astfel, în aceasta ţară, entităţile economice sunt împărţite în 2 mari categorii: � entităţi economice de producţie, � entităţi economice de consum.

În cadrul sectorului public, entităţile economice de producţie sunt reprezentate de întreprinderile publice cu capital public majoritar, iar entităţile economice de consum sunt evidenţiate de Administraţia Publică furnizoare de bunuri şi servicii publice. La nivelul sectorului privat, entităţile economice de producţie sunt reprezentate de întreprinderile private, iar entităţile economice de consum sunt constituite din familii sau asociaţii şi întreprinderi non-profit. În urma unui studiu amănunţit am observat că şi în Portugalia sfera de acţiune a contabilităţii financiare, din punct de vedere al unităţilor patrimoniale, se împart în acelaşi mod ca şi în România, în societăţi de persoane şi societăţi de capital.

Contabilitatea financiară din România are ca obiect înregistrarea tuturor operaţiilor ce vizează patrimoniul agenţilor economici, măsurarea variaţiilor la care este supus patrimoniul în urma proceselor economice, calcularea şi explicarea rezultatului financiar şi întocmirea documentelor de sinteză pentru a oferii o imagine fidelă a situaţiei firmei. Astfel, pentru a asigura utilizatorilor toate informaţiile necesare şi pentru a putea compara indicatorii de gestiune economico-financiară între diferite firme, contabilitatea financiară are la bază „norme unitare privind organizarea şi conducerea acesteia, cu caracter obligatoriu pentru toate unităţile patrimoniale, având ca obiectiv principal furnizarea informaţiilor necesare atât pentru nevoile proprii, cât şi în relaţiile acestora cu asociaţii, acţionarii, clienţii, furnizorii, băncile, organele fiscale şi alte persoane fizice sau juridice”[9]

Luând în calcul obiectul de studiu al contabilităţii financiare, aceasta poate fi caracterizată prin următoarele: � este organizată pe baza de norme unitare şi obligatorii pentru toate unităţile patrimoniale folosind ca

baza planul general de conturi; � evidenţiază patrimoniul unităţilor din punct de vedere al destinaţiei şi al surselor de dobândire; � reflectă relaţiile juridice cu terţii şi rezultatele financiare obţinute; � prezintă patrimoniul global dar nu furnizează informaţii de detaliu.

Obiectul contabilităţii financiare româneşti presupune reflectarea patrimoniului societăţilor comerciale şi a rezultatelor mişcării şi transformării acestuia.

Obiectul contabilităţii financiare portugheze este acela de a divulga diferite informaţii financiare utilizatorilor externi, precum: acţionarii, Guvernul, investitorii şi băncile. Astfel, aceasta furnizează informaţii din cadrul organizaţiei, cum ar fi: costul de producţie, procesul de analiză sau orice alte informaţii financiare pentru uz intern.



~ 27 ~

Putem spune că obiectele contabilităţii financiare din cele două ţări sunt asemănătoare şi, în principiu, sunt aceleaşi, dar contabilitatea financiară din România are câteva avantaje faţă de cea din Portugalia, fiind mult mai complexă şi mai detaliată.

Metoda contabilităţii financiare din România este definită ca fiind „totalitatea principiilor şi procedeelor folosite de contabilitate pentru reflectarea şi controlul tuturor elementelor ce se includ în obiectul ei”. [5] .

Metoda contabilităţii financiare în Portugalia presupune analizarea a 5 paşi: a) identificarea şi specificarea problemei ce va fi studiată; b) menţionarea ipotezelor ce vor fi testate; c) colectarea datelor necesare pentru realizarea testului; d) analiza şi evaluarea datelor în relaţie cu ipotezele; e) formularea unei concluzii experimentale.

Diferenţele remarcate între metodele contabilităţii financiare din România şi Portugalia constau în modul de aplicare, acestea fiind influenţate de normele contabile din fiecare ţară în parte, de particularităţile diferitelor sectoare economice, dar şi de metodele contabile adoptate şi aplicate de fiecare întreprindere în parte.

3. Condiţiile si principiile organizării contabilităţii financiare Atât în România cât şi în Portugalia există anumite condiţii ce trebuie respectate de către informaţiile

furnizate de contabilitatea financiară, precum: � să fie oferite cu regularitate, operativitate şi în conformitate cu prevederile juridice şi economice existente; � să fie adevărate şi să rezulte din aplicarea în mod corect a regulilor şi procedeelor contabile. Organizarea contabilităţii financiare în România are la bază următoarele principii: [8] 1) Principiul prudenţei potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor,

respectiv subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor, ţinând cont de deprecierile, riscurile şi pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii exerciţiului curent sau anterior.

Respectarea principiului are în vedere următoarele aspecte: � se vor lua în considerare numai profiturile recunoscute până la data încheierii exerciţiului financiar; � se va ţine cont de toate obligaţiile previzibile şi pierderile potenţiale care au luat naştere în cursul

exerciţiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exerciţiu anterior; � se va ţine cont de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor, chiar dacă rezultatul exerciţiului

financiar este profit sau pierdere. 2) Principiul necompensării – potrivit căruia elementele de activ şi pasiv trebuie să fie evaluate şi înregistrate

în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între valorile elementelor ce reprezintă active şi valorile elementelor ce vizează pasivele şi nici între veniturile şi cheltuielile din contul de rezultate, cu excepţia compensărilor între active şi pasive, permise de reglementările legale.

3) Principiul permanenţei metodelor – impune continuitate în tot cursul exerciţiului, precum şi de la un exerciţiu la altul în aplicarea normelor şi a regulilor utilizate la evaluarea şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a rezultatelor prin documentele de sinteză, în vederea asigurării comparabilităţii în timp a informaţiilor. În cazuri justificate unitatea patrimonială poate schimba metoda de evaluare, menţionând în documentele de sinteză influenţa acestor modificări asupra situaţiei patrimoniale şi financiare şi a rezultatului exerciţiului.

4) Principiul continuităţii activităţii potrivit căruia unitatea patrimonială îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a-şi reduce substanţial activitatea, neexistând nici un eveniment care ar împiedica aceasta activitate sau ar impune stare de lichidare. Principiul prezentat este foarte important deoarece stă la baza abordării globale a evaluării elementelor patrimoniale, la inventarierea de la sfârşit de exerciţiu şi la închiderea conturilor pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale.

5) Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere a unui exercitiu – impune ca bilanţul de deschidere a unui exerciţiu să corespundă bilanţului de închidere a exerciţiului precedent, fiind interzisă modificarea elementelor patrimoniale de la sfârşitul anului, ce trebuie raportate la începutul anului viitor.

6) Principiul independenţei exerciţiului – principiul autonomiei exerciţiului – presupune delimitarea în timp a veniturilor şi a cheltuielilor aferente activităţii unităţii patrimoniale pe măsura angajării acestora şi trecerii lor la rezultatul exerciţiului la care se referă. Potrivit acestui principiu efectele tranzacţiilor şi a activităţii economice sunt operate în contabilitate în momentul producerii lor şi nu în momentul decontării lor.

7) Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv. Pentru stabilirea valorii totale corespunzătoare unei poziţii din bilanţ, se va determina separat valoarea aferentă fiecărui element individual de activ şi pasiv.

Referitor la contabilitatea financiară din Portugalia, Consiliul Federal de Contabilitate, prin intermediul Legii complementare nr. 75/93, privind organizarea, funcţiile si statutul Ministerului Public de Justiţie, [10] a determinat următoarele principii fundamentale ale contabilităţii:

Principiul entităţii: � patrimoniul entităţii nu trebuie confundat cu patrimoniul asociaţilor/acţionarilor; � contabilitatea e menţinută de firmă ca o entitate indentificată, înregistrând factorii care afectează

patrimoniul său şi nu al asociaţilor/acţionarilor; � acest principiul evidenţiază autonomia patrimoniului evidenţiind faptul că acesta nu se confundă cu cel

al acţionarilor că în cazul societăţilor sau instituţiilor.



~ 28 ~

1. Principiul continuităţii: � continuitatea sau nu a activităţii entităţii, precum şi viaţa ei definitivă sau probabilă, ar trebui să fie luate

în considerare în clasificarea şi evaluarea modificărilor de capital cantitative şi calitative; � presupune continuarea nedeterminată a activităţilor operaţionale ale unei entităţi până când nu au probe

sau dovezi puternice de contraatac. 2. Principiul oportunităţii: � se referă atât la oportunitate cât şi integritatea registrului patrimonial şi a modificărilor acestuia,

determinând ca acest lucru să se facă imediat şi cu extensia corectă, indiferent de cauzele de origine; � presupune recunoaşterea imediată a activelor şi pasivelor în evidenţele contabile, având în vedere,

chiar şi în cazurile în care nu există nici o dovadă documentară concretă, posibilitatea unei tehnici de estimare rezonabil şi obiectiv.

3. Principiul Registrului de Valoare Iniţială: � componentele patrimoniului trebuie să fie înregistrate cu valoarea originală a tranzacţiilor cu lumea

exterioară, exprimate la valoarea actuală a monedei naţionale, care va fi menţinută în evaluarea modificărilor patrimoniului ce vor avea loc ulterior.

4. Principiul de ajustare monetară: � efectele de schimbare în puterea de cumpărare a mondei naţionale trebuie să fie recunoscute în

înregistrările contabile prin ajustarea formală a valorilor componentelor partimoniale; � indică necesitatea de a recunoaşte pierderea puterii de cumpărare a banilor asupra activelor din situaţiile

financiare; � obiectivul principiului de ajustare monetară este acela de a elimina situaţiile financiare ale entităţii

cauzate de distorsiunile de devalorizare a monedei. 5. Principiul competenţei: � veniturile şi cheltuielile trebuie să fie incluse în calculul rezultatului din perioada în care apar,

întotdeauna simultan, atunci când relaţionează independent de achitare sau de plată; � veniturile şi cheltuielile sunt alocate perioadelor în conformitate cu apariţia lor reală, în acord cu data

declanşării evenimentului şi nu atunci când acestea sunt primite sau plătite. 6. Principiul prudenţei: � determină adoptarea celei mai mici valori a componentelor de activ şi a celei mai mari valori pentru

componentele de pasiv, întotdeauna când există alternative la fel de valabile pentru cuantificarea mutaţiilor patrimoniului care modifică capitalului lichid;

� acest principiu îşi propune întocmirea evidenţelor contabile prin adoptarea valorii minime pentru elementele de activ şi de venituri şi a valorii maxime pentru elementele de pasiv şi cheltuieli.

Din analiza detaliată a principiilor specifice celor două ţări analizate, rezultă că singurele principii comune celor două sisteme de contabilitate sunt principiul prudenţei şi principiul continuităţii, celelalte diferind foarte mult între ele.

4. Evaluarea patrimoniului Evaluarea reprezintă „un procedeu al metodei contabilităţii şi constă în exprimarea în etalon valoric a mărimii

elementelor patrimoniale şi a operaţiilor privind mişcarea acestora în vederea reflectării lor în contabilitate”. [4] În România evaluarea patrimoniului se face prin intermediul unor prevederi din cadrul Regulamentului de

aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, modificată şi completată, [9] fiind precizate patru reguli generale de evaluare a elementelor patrimoniale, respectiv:

� evaluarea la data sau în momentul intrării în patrimoniu; � evaluarea la data sau cu prilejul inventarierii; � evaluarea de la închiderea exerciţiului; � evaluarea la data ieşirii din patrimoniu. 1) Evaluarea la data intrării în patrimoniu. Bunurile intrate în patrimoniu se evaluează şi se înregistrează în

contabilitate la valoarea de intrare denumită valoare contabilă, care reprezintă: � valoarea sau costul de achiziţie, pentru bunurile intrate în patrimoniu cu titlu oneros; � valoarea justă, pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit sau prin donaţie; � valoarea de aport, pentru bunurile aduse ca aport în natură cu ocazia constituirii sau fuziunii unor unităţi

patrimoniale; � valoarea sau costul de producţie, pentru bunurile produse în cadrul aceleiaşi unităţi patrimoniale; � valoarea nominală, pentru creanţele şi datoriile unităţii petrimoniale.

2) Evaluarea la data sau cu prilejul inventarierii patrimoniului se efectuează, de regulă, anual înainte de închiderea exerciţitului financiar şi se face la valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element, fiind numită şi valoare de inventar.

3) Evaluarea de la închiderea exerciţiului. În această etapă elementele patrimoniale se evaluează şi se reflectă în bilanţul contabil la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele inventarierii. Evaluarea de la încheierea exerciţiului asigură aplicarea efectivă a principiului prudenţei.



~ 29 ~

4) Evaluarea la data ieşirii din patrimoniu. Se realizează în urma vânzarii, consumului, distrugerii sau lipsei în gestiune a unor bunuri şi conform principiului costului istoric această evaluare are loc la valoarea de intrare a bunurilor şi se realizează prin diferite metode, precum: metoda costului mediu ponderat, metoda FIFO, metoda LIFO, metoda costului standard etc.

În Portugalia, în contabilitate, în conformitate cu aspectul său juridic, patrimoniul unei companii se referă la activele, drepturile şi obligaţiile pe care o companie are, termenul aplicându-se, în acelaşi sens, pentru persoane fizice.

În cartea sa „Alocarea imobiliară şi de proprietate – teorie: alocare şi aplicare la dezvoltarea imobiliara”, M.N. Chalhub afirma: „Patrimoniul este un set de drepturi asupra unui obiect cu valoare prestabilită. [2] Nu se admite pluralitatea patrimoniului la aceeaşi persoană, şi asta pentru că, fundamental, în cazul în care au fost prevăzute pentru fiecare subiect, după un criteriu exclusiv, de a separa bunurile patrimoniale e ca si cum ar forma mase patrimoniale separate care nu pot fi vizitate de către creditorii săi, astfel, devin greu de gestionat împotriva fraudei sau de punere în aplicare a fraudei”.

Patrimoniul este format din aceleaşi componente ca şi cel din România adică: active şi pasive şi se împarte în aceleaşi categorii: capital social, rezerve de capital, rezerve din venituri şi pierderi acumulate.

De asemenea, metodele de evaluare folosite de către contabilitatea portugheză sunt identice cu cele româneşti. 5. Mecanismul provizioanelor/ajustărilor Referindu-ne la provizioane, putem aprecia că acestea pot fi considerate „rezerve”, create pe seama cheltuielilor

şi sunt destinate acoperirii riscurilor posibile, generate de anumite fapte care pot provoca diminuarea patrimoniului unităţii.

În România, conceptul de provizion/ajustare are două interpretări şi anume: � Interpretarea contabilă – ce presupune stabilirea provizionului şi contabilizarea acestuia; � Interpretarea economică – conform căreia provizionul este un element de cheltuială atunci când este

constituit şi un element de venit atunci când se anulează. Operaţiile legate de provizioane/ajustări, presupun două etape: 1) Constituirea provizioanelor/ajustărilor – are loc, de obicei, la sfârşitul exerciţiului financiar când intervine

următoarea formulă contabilă: contul de cheltuieli = contul de provizioane/ajustări

2) Anularea provizioanelor – are loc atunci când provizioanele/ajustările constituite rămân fără obiect, adică elementele patrimoniale pe care s-au constituit aceste provizioane/ajustări sunt scoase din evidenţă. Formula contabilă este următoarea:

contul de provizioane/ajustări = contul de venituri În contabilitatea românească se folosesc trei categorii de conturi legate de operaţiile privind constituirea şi

anularea provizioanelor/ajustărilor, respectiv: � Conturi de provizioane/ajustări, care se împart în :

� conturi de provizioane pentru riscuri şi cheltuieli (grupa 15 din planul de conturi); � conturi de ajustări pentru depreciere (grupele 29, 39, 49, 59 din planul de conturi).

� Conturi de cheltuieli privind provizioanele/ajustările, cuprind două categorii de conturi: � conturi de cheltuieli de exploatare privind provizioanele/ajustările (6812, 6813, 6814); � conturi de cheltuieli financiare privind ajustările (6863, 6864, 6868).

� Conturi de venituri privind provizioanele/ajustările, se împart tot în două categorii: � conturi de venituri din provizioane/ajustări privind activitatea de exploatare (7812, 7813, 7814); � conturi de venituri din ajustări privind activitatea financiară (7863, 7864).

În Portugalia mecanismul provizioanelor este mult mai simplu şi puţin diferit de cel din România. Astfel, întreprinderile sunt expuse diferitelor riscuri care îi pot afecta patrimoniul, iar pentru a face faţă acestor

riscuri rezultă necesitatea de a crea provizioane. În contabilitatea portugheză provizionul este definit ca fiind mijlocul contabil de a face faţă pierderilor potenţiale viitoare.

Mai concret, provizioanele au ca obiectiv recunoaşterea responsabilităţilor a căror natura este clar definită şi care, la data bilanţului, au o apariţie probabilă sau sigură, cu o valoare incertă la data evenimentului.

În acest context, provizioanele sunt: - obligaţii prezente ca rezultat al unui eveniment trecut; - flux exterior probabil; - estimare fiabilă. Concluzionând, putem spune ca mecanismul provizioanelor apare şi este asemănător în cazul ambelor ţări

datorită existenţei principiului prudenţei, care în urma aplicării practice conduce la formarea, după caz, a provizioanelor sau a ajustărilor.

6. Planul de conturi Putem spune că în ţara noastră nu se poate vorbi despre o tradiţie referitoare la planul de conturi deoarece a

apărut în urma unei fracturi istorice (impunerea regimurilor comuniste în Europa Centrala şi de Est) şi care şi-a schimbat filosofia odată cu intrarea ţării noastre în concernul democraţiei europene.

Astfel, România a beneficiat de două abordări referitoare la planul contabil:



~ 30 ~

� „Prima, de origine sovietică, adică, un plan contabil monist, adaptat unei economii planificate şi centralizate, o economie care punea în centrul ei producţia, cu orice preţ;

� A doua, de origine european-contabilă, după modelul francez, cerută de nevoia de reformă a contabilităţii. Este un plan contabil dualist care ar trebui să realizeze separarea contabilităţii pentru utilizatori, numită contabilitate financiară, de contabilitatea pentru manageri, numita contabilitate analitică sau de gestiune”. [3]

Planul de conturi românesc nu posedă o structură distinctă faţă de celelalte ţări europene, iar normele metodologice de utilizare a conturilor contabile constituie placa de baza a acestuia.

Datorită naturii dualiste a planului contabil românesc, conturile se clasifică în: � Conturi care vizează contabilitatea financiară, unde sunt repartizate primele 8 clase de conturi; � Conturi care aparţin contabilităţii de gestiune, care cuprind clasa a 9-a de conturi.

Spre deosebire de ţara noastră, în Portugalia planul de conturi este un „set de conturi stabilite în prealabil, care ghidează activitatea de evidenţă contabilă a faptelor cu privire la entitate, în afară deservind ca un parametru pentru întocmirea situaţiilor financiare”. Construirea unui plan de conturi trebuie să fie personalizată de către companie, deoarece utilizatorii pot solicita informaţii specifice detaliate.

Astfel, obiectivul principal al planului de conturi este de a stabili standardele de conduită pentru înregistrarea operaţiunilor organizaţiei şi sunt luate în considerare trei obiective fundamentale:

a) răspunde nevoilor de informare ale managementului firmei; b) este format într-o nota compatibilă cu principiile contabile şi cu standardul de pregătire juridică a bilanţului

şi a situaţiilor financiare (Legea nr. 6.404/1976 privind societăţile pe acţiuni) [11]; c) trebuie să se adapteze cât mai mult posibil la cererile părţilor interesate externe. Planul de conturi din contabilitatea portugheză este considerat o simplă listă de conturi, ce constituie, în fapt,

un set de standarde şi descrierea funcţională a fiecăruia. În acest context, compania trebuie să ţină evidenţe contabile, bazate pe dreptul comercial şi în conformitate cu standardele de contabilitate braziliene.

Din analiza detaliată a planurilor de conturi aferente celor două sisteme de contabilitate, rezultă că formele sub care se prezintă conturile din planul de conturi al celor două ţări sunt asemănătoare, respectiv:

� conturi sintetice de gradul I, care sunt simbolizate cu 3 cifre; � conturi sintetice de gradul II, sunt cele simbolizate cu 4 cifre şi provin din detalierea conturilor cu 3

cifre. 7. Concluzii

În urma studierii detaliate a sistemelor contabile din cele două ţări, rezultă că acestea sunt asemănătoare, dar contabilitatea financiară din România are câteva avantaje, dacă pot fi numite astfel, faţă de cea din Portugalia, în sensul că aceasta este mult mai complexă şi mai detaliată, oferind informaţii suplimentare diferitelor categorii de utilizatori. Însă, o diferenţă pe care am remarcat-o, între contabilitatea din cele două ţări, se referă la modul de aplicare a metodelor folosite în contabilitate pentru studierea obiectului contabilităţii.

De asemenea, şi principiile pe care se bazează cele două sisteme contabile diferă de la o ţară la alta, singurele principii comune celor două ţări fiind principiul prudenţei şi principiul continuităţii activităţii.

Referindu-ne la patrimoniul unei entităţi, am remarcat că acesta este format din aceleaşi componente în ambele ţări, adică active şi pasive şi se împarte în aceleaşi categorii: capital social, rezerve de capital, rezerve din venituri şi pierderi acumulate, iar metodele de evaluare utilizate sunt asemănătoare.

Inclusiv la nivelul planurilor de conturi, în ambele contabilităţi, acestea sunt considerate ca o simplă „listă” de conturi, cu ajutorul cărora se înregistrează în contabilitate procesele şi fenomenele care au loc la nivelul unei entităţi. 8. Bibliografie [1] Joao Carvalho, „Analiză şi raportare financiară”, Editura Texto, 2011. [2] M.N. Chalhub „Alocarea imobiliară şi de proprietate – teorie: alocare şi aplicare la dezvoltarea imobiliară”, Revista de Drept Imobiliar, Nr. 55, San Paul, 2003. [3] Feleagă, N., Ionaşcu, I., „Tratat de contabilitate financiară - volumul II”, Editura Economică, Bucureşti, 1998, pp.15. [4] Paliu-Popa, L., „Contabilitate financiară armonizată”, vol. I, Edutura Spirit Romanesc, Craiova, 2002, pp.8, pp.11, pp. 18. [5] Paliu-Popa, L., „Contabilitatea financiară a agenţilor economici”, Editura Spirit Românesc, Craiova, 1999, pp.12. [6] Ristea, M., „Contabilitatea financiară a întreprinderii”, Editura Universitară, Bucuresti, 2005, pp.13, pp. 17. [7] *** Decretul – Lege nr. 158/2009 privind sistemul de standardizare al contabilităţii. [8] *** Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Capitolul VII – Funcţionarea conturilor. [9] *** Legea contabilităţii nr. 82/1991, cu modificările şi completările ulterioare. [10] *** Legea complementară nr. 75/1993, privind organizarea, funcţiile şi statutul Ministerului Public de Justiţie. [11] *** Legea nr. 6.404/1976 privind societăţile pe acţiuni.



~ 31 ~

REFLECŢII ASUPRA VIZIUNII ANTEPRENORIALE BAZATĂ PE CREATIVITATE ŞI INOVARE

Ana Petruţa Iliuţa, studentă

Universitatea ”Constantin Brancuşi” din Targu Jiu Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

Iarina Pop, studentă Universitatea ”Constantin Brancuşi” din Targu Jiu

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

Rezumat: Scopul nostru declarat în cadrul acestui demers ştiinţific nu este să demonstrăm legatura dintre

antrenoriat şi dezvoltarea economică, aşa cum specialişţii au încercat să invedereze această relaţie intrinsecă, însă fară rezultate concrete in planul realitaţii pracţice. În acelaşi timp, ne propunem să invesţigăm din punct de vedere teoreţic şi pracţic modalitatea concreta în care mediul antreprenorial contribuie decisiv la crearea de valoare adaugată la nivelul economiei naţionale.Pe această cale vom lua în considerare şi faptul că mediul de afaceri irigă,exploatează şi accelerează schimbările economico-financiare care intervin frecvent în realitatea economică actuală.

Astfel, antreprenorul trebuie să privescă spre schimbare, spre potenţiale surse de inovare, spre informaţii despre noi oportunităţi şi noi afaceri ce pot fi deschise. De aseamenea,pentru a performa cu succes in viaţa economică concurenţială,anteprenorul trebuie să deţină capacitatea de operaţionalizare a principiilor inovative în vederea dezvoltării liberei iniţiative. Deci, schimbarea reprezintă ceva de care antreprenorul are nevoie, o şansă pentru un antreprenor care ştie să o gasească, să o accepte şi să o exploateze ca pe o oportunitate.

Antrenarea, pregatirea antreprenorilor, precum şi însuşirea unor unelte manageriale specifice care-i pot ajuta să dezvolte un plan de afacere, a-şi evalua oportunitaţile şi a achiziţiona resurse în contextul unei afaceri noi par să fie stadii posibile şi chiar dorite în procesul antreprenorial. Cuvinte cheie: antreprenoriat, inovare, flexibilitate, creativitate.

În contextul globalizării economiei contemporane apreciem că se impune operaţionalizarea unor concepte esenţiale ce pot fi folosite pentru a ilustra în mod sugestiv capacitatea de adaptare a intreprinderii economice la mediul competiţional global. Astfel,pentru inteprinderile mici şi mijlocii care acţionează în cadrul mediului anteprenorial românesc se impune alinierea permanentă la exigenţele şi presiunile concurenţiale, manifestate la nivelul mediului afacerilor internaţionale, prin prisma îndeplinirii cerinţelor şi standardelor de flexibilitate bazată pe aproprierea de client şi formare conţinuă. [4] Acestea pot fi considerate surse autentice generatoare de creativitate, inovare şi diversitate în producţia de bunuri economice şi servicii, destinate societaţii bazate pe cunoastere.

Pe acest fundal, flexibilitatea este privită ca fiind unul dintre punctele esenţiale,ce caracterizează capacitatea spontană a anteprenorilor români de adaptare la inovare, în vederea satisfacerii la cel mai înalt nivel a nevoilor de consum actuale şi viitoare, manifestate de clienţii la nivelul pieţei europene. Pe acest fundal, subliniem că flexibilitatea pune în evidenţă combinaţia de resurse utilizate de antreprenori în producţia de bunuri economice şi servicii orientata în direcţia satisfacerii nevoilor consumatorilor, aflate într-o permanenta schimbare. În acest sens,se pune un accent deosebit pe operativitatea activităţii de obţinerea de informaţii din mediul de afaceri în care acţionează antreprenorii români implicaţi în activitatea de producţie destinată cererii interne şi externe. Deşi, în ceea ce priveşte specializarea factorilor de producţie exista un ecart imens între firmele româneşţi şi ceilalţi agenţi economici comunitari,cu toate acestea consideram ca se impune cu stringenţă elaborarea unei strategii elastice care să traseze direcţii concrete de acţiune ce vor conduce inevitabil la capacitatea de adaptare rapida la mutaţiile intervenite în planul afacerilor internaţionale. În acest context, pe baza argumentelor exprimate în literatura de specialitate identificam doua tipuri de flexibilitate : operaţională şi strategică. Flexibilitatea operaţională se împarte în doua categorii :flexibilitate internă şi externă.

Flexibilitatea operaţională internă depinde de abilitatea organizaţiei de a raspunde la schimbari rapide. Este generate de numarul mic de angajaţi şi de capacitatea administratorului de a vedea în ansamblu tot ce se petrece în cadrul companiei. De obicei, biroul administrativ, este situat în apropierea liniei de producţie, deci antreprenorul este implicat în procesul de producţie, cel puţin în strategiile incipiente ale acesteia. Flexibilitatea este de asemenea creata de discuţiile cu angajaţii,discuţii de zi cu zi, din care administratorul poate afla viziunea acestora pe termen lung, pentra a se pregati de schimbari. Daca apare o problemă pe termen scurt ( de exemplu, o schimbare în calitatea materiilor prime) sau pe termen lung (de exemplu, o reacţie negativa pornită de la o informaţie falsă printre angajaţi), problema poate fi rapid rezolvată, înainte ca aceasta să devina critică.

Flexibilitatea operaţionala externa implica,în sens larg, capacitatea de anticipare a schimbarilor produse în activitatea economica, desfasurata în cadrul mediului anteprenorial. Acest tip de flexibilitate depinde de contactul direct cu clienţii ,dar şi de conexiunile de afaceri personale ale antreprenorului. Chiar şi cand o companie mica



~ 32 ~

începe să evolueze, antreprenorul pastreaza legatura cu clienţii fideli, dar în special cu cei sensibili la modificarile pieţei. În marile corporaţii, lipsa acestei apropieri este înlocuită cu sondaje de piaţă, dar acestea sunt ramaşiţele unui efect limitat. Conexiunile sunt un mod eficient de a percepe schimbarile din mediul de afaceri. Cele enumerate mai sus contribuie la o abilitate focusată pe cautarea rapidă de informaţii şi la o adaptare pentru fiecare client. În final, centralizarea parţială a informaţiilor permite ca fiecare schimbare să fie înţelasă rapid, nu ca în cazul marilor corporaţii, unde deciziile sunt luate de un numar mare de manageri.

Cu alte cuvinte,este inportant să facem diferenţa dintre flexibilitatea de reacţie şi flexibilitatea de acţiune,bazată pe anticipare.Cea din urma reprezinta abilitatea de a raspunde rapid la schimbari forţate sau voluntare pe piata concurenţiala şi să anţicipeze nevoile pietei legate de reorganizarea resurselor. Ambele sunt bazate pe un grad mai scăzut de specializare al factorilor de producţie în cadrul unei mici companii,unde resursele umane şi echipamentele sunt mai palpabile.

Deşi nivelul scazut de specializare al factorilor de producţie constituie o slabiciune pe termen scurt, devine un punct forte în perioadele de tranziţie. De exemplu, angajaţii pot efectua o serie de sarcini necesare pentru satisfacerea noilor nevoi şi exigent.

Similar,echipamentele pot fi ajustate să îndeplineasca noi sarcini ,care pot suferii o serie de transformari în vederea maximizarii economice. În sens restrans,apreciem ca procesul de producţie în cadrul IMM-urilor este mai flexibil, explicând relaţiile actuale de colaborare şi cooperare economica derulate cu marile companii multinaţionale.

În aceaşi ordine de idei, s-au formulat în cadrul literaturii de specialitate opinii utile şi pertinente ce explica comportamentul flexibil al antreprenorilor centrat pe adoptarea decizilor finale,avand ca suport strategiile de adaptare rapidă la noile oportunităţi ale pieţei.[2] Astfel,apreciem ca fiind absolut necesare eforturile întreprinse de catre antreprenorii romani în direcţia realizării obiectivelor economice şi financiare,stabilite pe baza unui plan concret de acţiune,fapt ce denota rentabilitatea activitaţii de producţie prestata.

În contrast cu IMM-urile, marile corporaţii,etaleaza un model managerial bazat pe schimbări rapide şi numarul mare de interese divergente. Un punct slab al acestui sistem managerial corporatist este durata îndelungată de timp pentru adaptarea firmelor multinaţionale la transformarile structurale ce se manifestă la nivelul pieţei internaţional. În esentă, apreciem ca marile corporaţii au o inerţie moştenită ca urmare a dimensiunilor teritoriale, economice şi financiare.[5] Pe langă acest lucru, pentru a dirija şi manageria un numar mare de angajaţi, compania are nevoie de un plan clar,o strategie explicită,pentru a se asigura că toţi membrii lucrează la un nivel apropriat. Odata ce strategia a fost înţeleasă şi acceptată,este foarte greu de schimbat.

În acelaşi timp este un adevar universal recunoscut că marile corporaţii au un avantaj cand vine vorba despre flexibilitatea strategică. Acest lucru se datoreaza resurselor extinse şi viziunii globaliste pe care marile corporaţii le folosesc pentru orientarea investiţiilor în vederea producţiei de bunuri economice prin mijloace tehnologice moderne. Totuşi, dacă ritmul schimbării este mult prea rapid,investiţiile pot fi făcute prea târziu.

Flexibilitatea operaţională în cadrul IMM-urilor poate compensa,într-o economie instabilă, datorită resurselor enorme pe piată,disponibile marilor corporaţii.

Având în vedere argumentele enunţate anterior, antreprenorul nu trebuie să renunţe la spontaneitatea şi la flexibilitatea atat de necesare adaptării la schimbarile rapide. Formalizarea şi spiritul anteprenorial nu sunt concepte antagonice, dar datorita unor formări manageriale ,bazate pe calcule şi gandire raţionale, este distrus spiritul creativ.Pitcher(1994).Astfel,considerăm că se impune pentru antreprenorii români să păstreze un echilibru între o viziune analitică euristică şi pregătirea strategiei corespunzătoare pentru a îndeplinii planul de afaceri. Cu alte cuvinte, între viziunea anteprenorială şi managerială considerăm că există o relaţie sugestiv ilustrată în Figura1. Aceasta este singura modalitate prin care se poate menţine flexibilitatea în cadrul unei afaceri,pentru a compensa lipsa de fonduri şi pentru a menţine un avantaj competitiv.[1] Compania mică Corporaţie multinaţională

Comportament informal

Comporament formal

Analiza euristică

Analiza algoritmică

Management anteprenorial

Management de conducere

Figura 1 : Comportamentul antreprenorial optim pentru micii înteprinzători



~ 33 ~

Corecţii

Corecţii Corecţii

Totuşi, o fluctuaţie constanta de combinaţii de resurse şi competente da rezultate numai în cazul în care se produce un progres şi duce la inovaţii, compania construindu-şi o identitate individuala. Acest concept cu privire la acumularea de informaţii este evidenţiat în mod întemeiat in literatura de specialitate, având drept scop consolidarea organizaţilor creative ce au la bază formarea continua si inovarea. Ele s-au dezvolat conform Figurii 2, prin procesul Triple-Loop; datorită nevoii de adaptare la schimbări apare crearea de noi abilităţi, care duc la schimbarea prin inovaţie.[3]

Pentru a rămâne în mediul anteprenorial, organizaţia trebuie să se bazeze pe descentralizare, participare, pregătire şi informare, ducand la specializarea angajaţilor pe domeniul în care activează şi eventual la formarea unui sistem de auto-guvernare pentru micile schimbări şi pentru a propaga sistematic inovaţiile.

Aceste eforturi pentru o flexibilitate marită, pot depinde bineinţeles de cultura mediului anteprenorial utilizată. Există multe viziuni legate de acest subiect, toate pe termen lung,cum ar fi ciclurile calităţii, sau simultaneitatea ingineriei economice şi înclinarea spre producţie. Acest stil de abordare poate fi întâlnit în firme dezvoltate,cunoscute ca, gazele, care dezvolta o abilitate specifică de informare pe care o transformă în inţelepciune, jucând un rol esenţial în mediul anteprenorial.

•

Figura 2: Evaluarea viziunii antreprenoriale prin Procesul Triple-Loop

Impactul fenomenului anteprenorial asupra creşterii economice poate,de asemenea să fie evaluat prin alte roluri sau mecanisme,cum ar fi producţia şi difuzia de noi perfecţionari,contribuţia la creşterea numarului de companii şi a mediului concurenţial, sau chiar rolul jucat în creşterea diversitaţii companiilor pe diferite zone geografice. În aceeaşi ordine de idei, inovarea nu poate fi separată de anteprenoriat.În consecinta anteprenoriatul poate lua diverse forme: dezvoltarea unui nou produs,servicii şi tehnologii care vor introduce schimbari radicale, o schimbare a proceselor de producţie pentru a stimula compania să-şi dezvolte eficienta operaţionala, acoperirea unor cereri noi pe piata dar chiar şi intrarea pe o piata noua.

În final,apreciem ca anteprenorul este acea persoana care evalueaza situaţiile şi oportunitaţile în mod diferit,în raport cu ceilalţi actori implicaţi în domeniul afacerilor. În esenţă, această viziune particulară îi permite anteprenorului să acţioneze atunci când alţii nu au capacitatea de risc pentru realizarea unor proiecte inovative . Bibliografie: [1] Van Looy, B., Debackere, K. and Andries, P. (2003), ‘Stimulating knowledge-driven entrepreneurship: delineaţing relevant networks and interactions’, in Steyaert, C. and Hjorth, D. (eds), New Movements in Entrepreneurship (pp. 177–99), Cheltenham, UK and Northampton,MA, USA: Edward Elgar. [2] Venkataraman, S. (2007), ‘The disţincţive domain of entrepreneurship research’, in J.A. Katz (ed.), Advances in Entrepreneurhsip, Firm Emergence and Growth (pp. 119–38), Greenwich, CT: JAI Press. [3] Von Hippel, E. (2008), The Sources of Innovaţion, New York: Oxford University Press. [4] Walker, F. and Brown, A. (2004), ‘What success factors are important to small business owners?’, International Small Business Journal, 22(6),577–94. [5] Woodman, R.W., Sawyer, J.E. and Griffin, R.W. (2005), ‘Toward a theory of organizational creativity’, Academy of Management Review, 18(2),293–321.

Reflecţii, analize şi crearea unei viziuni de lucru pentru

a crea sens. Scopuri Acţiuni Rezultate



~ 34 ~

MĂSURI FISCALE LUATE ÎN ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

Ionica-Alexandra Rodocan,

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

e-mail: [email protected]

Rezumat Viitorul oricărui stat modern este de neconceput fără un sistem fiscal performant prin randament şi

suportabilitate din partea contribuabililor. Finanţele unui stat sunt în strânsă legătură cu situaţia lui politică şi socială, între finanţe şi regimul politic existând o puternica interdependenţă. Impozitele şi taxele asimilate pe de o parte şi veniturile pe de altă parte sunt cele două coordonate principale care stimulează creaţia, civilizaţia şi munca.

În ultimele două decenii, o mare parte a sistemelor fiscale ale ţărilor din cadrul Uniunii Europene au suferit transformări semnificative, pe fondul adoptării unei noi accepţiuni pe plan fiscal. Crizele economice mondiale, creşterea excesivă a gradului de complexitate a sistemelor fiscale, influenţa negativă pe care taxele şi impozitele o aveau asupra creşterii economice reprezintă principalii factori care au determinat reformele fiscale.

Într-un context economic general, obiectivele de politică economică, grupate sub denumirea de pentagonul macrostabilizării economice, urmăresc obţinerea creşterii economice, stabilitatea preţurilor, reducerea ratei şomajului, finanţe publice sustenabile, un deficit de cont curent cât mai mic în raport cu PIB-ul sau chiar realizarea unui excedent de cont curent. Atingerea simultană a acestor obiective este greu de realizat, chiar şi de către statele dezvoltate economic. Deciziile de politică economică implică selectarea acelor obiective considerate prioritare pentru un anumit moment, sacrificând celelalte obiective în favoarea celor alese.

Cuvinte cheie: măsuri fiscale, criza economică, impozite indirecte, venituri bugetare, taxa pe valoare adăugată.

1. Introducere

Actuala criză economică, considerată de economişti ca fiind cea mai mare după marea recesiune din 1930, s-a manifestat începând cu anul 2008. Ea a afectat toate ţările, atât cele dezvoltate, cât şi ţările emergente.

Un aspect pe care doresc să îl subliniez este acela legat de faptul că suntem contemporanii unor transformări profunde atât din punct de vedere economic, social, militar, cultural şi de mediu, caracterizată prin modificări ample. Ca orice criză şi aceasta tinde la rândul său să modifice paradigmele fundamentale în mediul economic. Ceea ce se întâmplă acum este un efect al globalizării, pentru că însăşi criza economică, deşi pornită la nivel naţional, a atins rapid dimensiuni planetare şi oarecum în oglindă, soluţiile pentru acest fenomen global au fost căutate mai întâi la nivel naţional, inclusiv prin măsuri protecţioniste, o negare a normelor neoliberale.

Pentru România perioada 2007-2008 a fost una de supraîncălzire, datorată, în special aderării la Uniunea Europeană în 2007. Începând cu ultimul trimestru al anului 2008, efectele crizei economice s-au resimţit şi în România, economia înregistrând o creştere nesustenabilă de 7,3%, astfel, conducând la un deficit de cont curent de aproximativ 11,6% din PIB. Dacă în anul 2007 s-a înregistrat o creştere a cererii interne ca urmare a intrărilor mari de capital, în ultima parte a anului 2008 acestea au scăzut considerabil. Exporturile s-au diminuat, produsul intern brut a scăzut cu două puncte procentuale, în perioada octombrie 2008 şi începutul anului 2009 a avut loc o depreciere a leului faţă de euro cu 15 la sută. Problemele au apărut şi în domeniul bancar unde numărul creditelor neperformante a început să crească, lichiditatea pe piaţa interbancară era redusă, iar accesul la sursele externe de finanţare limitat [7].

La data de 4 mai 2009, România a încheiat un Acord Stand-By cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Uniunea Europeană. Valoarea acordului a fost de 11,443 miliarde DST (12,95 miliarde euro; 17,07 miliarde dolari SUA; 1110,77 procente din cota), suma care a fost obținută prin opt trageri.

În Scrisoarea de intenție şi Memorandumul tehnic de înțelegere din 9 septembrie 2009[8], România a anunțat că deşi a aplicat programul anti-criză susținut de Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Uniunea Europeană, contracția activității economice a depăşit proiecțiile având la bază două cauze: mediul extern nefavorabil şi reducerea mai rapidă a cererii interne. În aceste condiţii, România a anunţat că se confruntă cu o recesiune economică puternică.

Romania a făcut eforturi pentru controlarea cheltuielilor bugetului general consolidat, având ca scop realizarea ţintei de deficit al bugetului general consolidat stabilită , însă acest obiectiv nu ar fi putut fi îndeplinit ca urmare a condiţiilor economice (încasări mai mici de venituri, depăşirea cheltuielilor curente, în special cu salariile), şi ar fi condus la o creştere a deficitului bugetului general consolidat la 8,1% din PIB (nivelul agreat fiind de 4,6% din PIB). De asemenea, s-a anticipat că veniturile vor scădea cu aproximativ 17,5 miliarde RON ( 3,5% din PIB) comparativ cu programul iniţial, ca urmare a scăderii veniturilor încasate din TVA, contribuţii sociale şi venituri nefiscale.



~ 35 ~

2. Măsuri fiscale luate în românia în contextul crizei economice

Romania, este în situaţia de a-şi remodela opţiunile de dezvoltare în condiţiile în care efectele crizei economice actuale sunt departe de a atinge punctul maxim. Într-o astfel de conjunctură, apreciem ca abordarea situaţiei trebuie efectuată atat prin măsuri punctuale, pe termen scurt, cât şi printr-o strategie care să abordeze fenomenul pe termen lung. În ambele situaţii se impune o voinţa politică bine definită, care să primească girul tuturor componentelor societăţii civile şi să transceadă intereselor partinice.

În ceea ce priveşte cheltuielile, deşi s-a recurs la reducerea sporurilor şi a numărului de salariaţi, datorită majorărilor salariale efectuate în anul 2008, s-a înregistrat o creştere a cheltuielilor şi s-a aşteptat o depăşire a cheltuielilor cu aproximativ 3,3 miliarde RON, ceea ce reprezintă 0,7% din produsul intern brut.

În vederea limitării deficitului fiscal în 2009 şi reducerii acestuia în 2010, Guvernul a aplicat o serie de măsuri precum:

- reducerea cheltuielilor totale cu aproximativ 5,7 miliarde RON faţă de nivelul iniţial din program; - stabilirea unui plafon trimestrial pentru cheltuielile curente minus anumite transferuri şi plăţi sociale, începând cu sfârşitul lunii septembrie;

- reducerea cheltuielilor de personal (inclusiv cele de la autorităţile locale şi instituţiile autofinanţate) cu 15,5%, în perioada octombrie şi finele lunii decembrie 2009; - tăierea orelor suplimentare şi a primelor, ceea ce ar fi reprezentat o economie de 0,1% din PIB;

- restructurarea agenţiilor guvernamentale; - reducerea bugetului de capital cu 0,2% din PIB; - redirecţionarea către Guvern a 3,1 miliarde DST, ceea ce reprezintă jumătate din tranşele rămase de la FMI pentru anul 2009.

Pentru reducerea riscului apariţiei altor arierate, au fost impuse următoarele măsuri: - eliminarea tuturor arieratelor acumulate până în anul 2009 până la sfârşitul lunii septembrie 2009 şi eliminarea întregului stoc rămas până la sfârşitul anului 2010;

- condiţionarea accesului autorităţilor locale şi al instituţiilor autofinanţate la garanţii guvernamentale şi la transferuri suplimentare de rezultatele care pot fi satisfăcătoare în direcţia reducerii sau eliminării acestor arierate; - iniţierea unei analize a sistemelor de control al angajamentelor având în vedere întărirea acestora în anul 2010. De asemenea, s-a avut în vedere majorarea plafonului la garanţii publice la 7,7 miliarde RON în 2009 şi la 8,6 miliarde RON în 2010;

- reducerea întârzierilor privind rambursarea de TVA către exportatori; în acest sens au fost stabilite instrucţiuni naţionale cu privire la rambursările de TVA aplicabile tuturor administraţiilor fiscale locale, astfel încât procesarea cererilor să se facă în termen de 45 de zile. S-au avut în vedere şi implementarea unui sistem de urmărire on-line ce va permite exportatorilor să verifice situaţia cererii lor.

În 2013 Guvernul a promis unele schimbări legislative şi anume: • reducerea TVA de la 24% la 19%; • scăderea contribuţiilor sociale cu cinci puncte procentuale sau cota diferenţiată la alimente; • programul de guvernare pentru perioada 2013-2016 prezentat în faţa Parlamentului Romaniei, la finalul anului trecut, urmărea simplificarea fiscalităţii şi cresterea competitivităţii fiscale a mediului de afaceri; • Guvernul şi-a propus, printre altele, reducerea la jumătate a numărului taxelor parafiscale; • creşterea deductibilităţii cheltuielilor în cercercetare şi dezvoltare de la 20 la 50%; • reducerea TVA la producătorii de produse agricole de la 24% la 9%, iar 15% va rămane la

producători; • impozitul diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale: cote de 8%, 12% si 16%, ce vor fi stabilite pe grile de venit.

În ceea ce priveşte strategia fiscală naţională au fost propuse câteva măsuri care au avut ca obiectiv obţinerea de economii pe termen mai lung şi îmbunătăţirea calităţii finanţelor publice cu ajutorul reformelor din sectorul public:

- restructurarea sectorului public pentru a reduce numărul de salariaţi coroborată cu o reformă a sistemului de salarizare;

- reforma pensiilor; - implementarea unei Legi a Responsabilităţii Fiscale şi a cadrului bugetar pe termen mediu; - reforma întreprinderilor de stat; - restructurarea relaţiilor financiare cu autorităţile locale şi instituţiile autofinanţate pentru a asigura o mai mare

asumare a răspunderii financiare; - îmbunătăţiri ale administrării fiscale; - programe de asistenţă socială suple.

În domeniul administraţiei fiscale au fost avute în vedere trei domenii: a ) frauda şi neconformarea în domeniul taxei pe valoare adăugată;

b) îmbunătăţirea gestionării arieratelor fiscale; c) intensificarea controlului asupra celor mai mari contribuabili.

În domeniul taxei pe valoare adăugată s-a propus reorientarea programului de inspecţie pe solicitările de



~ 36 ~

rambursare cu grad sporit de risc şi redirecţionarea personalului către domeniile cu risc ridicat reprezentate de aşa zisele cereri de rambursare de TVA prin compensare, subdeclararea vânzărilor şi deconturile negative fără solicitare de rambursare.

Pentru îmbunătăţirea gestionării arieratelor fiscale, s-au avut în vedere: - reintroducerea posibilităţii acordurilor de reeşalonare cu contribuabilii, cu clauze asiguratorii corespunzătoare şi în

conformitate cu procedurile europene; - modificarea sistemului de penalităţi pentru neconformare prin stabilirea de dobânzi şi amenzi separate pentru

întârzierea la plată proiectându-1 astfel încât să protejeze valoarea reală a obligaţiilor fiscale şi să descurajeze din faza timpurie neplata.

Având în vedere controlul asupra contribuabililor mari s-au prevăzut ca măsuri: ■ asigurarea faptului că mărirea numărului de contribuabili alocaţi unităţilor pentru administrarea contribuabililor

mari şi mijlocii va fi însoţită de creşteri ale personalului însărcinat cu inspecţia fiscală; ■ introducerea posibilităţii de a utiliza metode de control indirecte pentru a determina obligaţiile fiscale corecte ale

contribuabililor în cazul în care declarative nu sunt adecvate; ■ direcţionarea atenţiei către persoanele fizice şi juridice unde potenţialul de colectare este cel mai mare.

Măsurile fiscale au continuat şi în trimestrele trei şi patru ale anului 2009. În vederea atingerii ţintei de deficit fiscal, în luna august Guvernul a propus un set de măsuri suplimentare, care includeau şi o perioadă de două săptămâni de concediu neplătit acordată celor mai mulţi dintre angajaţii din sectorul public (măsură care a fost implementată parţial). La acesta s-au adăugat şi o monitorizare şi un control mai bun al cheltuielilor atât în interiorul, cât şi în exteriorul administraţiei centrale. Toate acestea coroborate cu un grad mai bun de colectare a veniturilor au condus la atingerea ţintei de deficit bugetar.

România are una dintre cele mai mici ponderi în PIB a veniturilor bugetare (venituri fiscale şi nefiscale), acestea reprezentând în 2012 doar 33,5% din PIB, cu 11,9 puncte procentuale (pp) din PIB mai mici decât media europeană. De altfel, în România, ponderea veniturilor fiscale în PIB, a fost de 28,1% în anul 2012, fiind semnificativ mai mică decât în ţări precum Ungaria (38,1%), Slovenia (37,8%), Republica Cehă (34,8%) şi Polonia (32,4%).

Pentru a analiza eficienţa colectării taxelor, se urmăreşte evoluţia indicelui de eficienţă a colectării taxelor, calculat ca raport între rata implicită de impozitare (raportul dintre veniturile efective colectate pentru un anumit tip de impozit şi baza de impozitare aferentă) şi rata legală de taxare.

Figura nr. 1 Evoluţia cotei implicite de impozitare şi a indicelui de eficienţă a colectării aferente TVA în România

Sursa: Raportul Consiliului Fiscal, 2012

Gradul de eficienţă al taxării în cazul TVA la nivelul anului 2012, de 57%, este semnificativ inferior celui înregistrat în Estonia (84%), Slovenia (71%) și Bulgaria (71%). România a colectat în 2012, 8,5% din PIB din venituri din TVA (execuție ESA95), faţă de 8,32% din PIB în Slovenia, 8,73% în Estonia și 9,15% în Bulgaria, în condiţiile în care cota standard de TVA în aceste țări era de 20% (comparativ cu un nivel de 24% în România). La nivelul anului 2012, o eficiență mai redusă a taxării conform definiției de mai sus era observabilă în Letonia, Lituania, Slovacia și Polonia, poziția României în cadrul grupului de țări analizate îmbunătățindu-se pe fondul pierderilor de eficiență din alte state. Trebuie însă precizat faptul că diferențele la nivelul indicelui de eficiență a taxării reflectă și diferențele structurale dintre economii, având în vedere că procentul mai ridicat al populației din mediul rural din România se reflectă într-o pondere mai ridicată a componentei autoconsum şi piaţa ţărănească (netaxabilă).



~ 37 ~

În domeniul taxei pe valoare adăugată, în anul 2010, rata implicită de taxare (calculată ca raport între încasările efective din TVA şi consumul privat din conturile naţionale – care include şi consumul din economia neobservată) a fost de doar 12%. Ca urmare a majorării cotei de TVA, în anul 2011 rata implicită de taxare a cunoscut o uşoară creştere, ajungând la 13,8%. În 2011 eficienţa colectării fiind la acelaşi nivel ca în 2012, sugerând astfel faptul că mai buna colectare din a doua jumătate a anului nu a făcut decât să compenseze pierderile de eficienţă a colectării din primul semestru al anului.

Tabel nr. 1 Indicele de eficienţă a taxării – TVA

Ţară

Cotă standard a TVA* Rată de taxare implicită**

Indicele de eficienţă a taxării***

Poziţie

2010

2011

2012

2010

2011

2012

2010

2011

2012

2010

2011

2012

BG 20,0 20,0 20,0 14,4 13,8 14,2 0,72 0,69 0,71 3 3 3

CZ 20,0 20,0 20,0 13,5 13,7 14,2 0,68 0,69 0,71

EE 20,0 20,0 20,0 16,5 16,4 16,9 0,83 0,82 0,84

LV 21,0 22,0 21,5 10,3 10,8 11,3 0,49 0,49 0,53 0 0

LT 21,0 21,0 21,0 12,2 12,3 11,8 0,58 0,59 0,56

HU 25,0 25,0 27,0 16,3 15,9 17,0 0,65 0,64 0,63

PL 22,0 23,0 23,0 12,4 12,9 11,7 0,57 0,56 0,51 0

RO 21,5 24,0 24,0 12,0 13,8 13,7 0,56 0,57 0,57

SI 20,0 20,0 20,0 14,7 14,3 14,3 0,73 0,72 0,71

SK 19,0 20,0 20,0 10,7 11,7 11,7 0,57 0,59 0,52

Sursa: Comisia Europeană, Eurostat, MFP, calcule Consiliul fiscal Note: * Acolo unde cotele standard au fost modificate, pe parcursul anului au fost raportate mediile ponderate

ale cotelor standard ** Calculată ca raport între „venituri din TVA” (cod ESA D211R) și „consumul final al gospodăriilor

populației și al IFSLSG”(cod ESA P31_S14_S15). În cazul României, veniturile aferente anilor 2011 și 2012 includ veniturile temporare suplimentare obținute ca urmare a implementării schemei de compensare „în lanț” a arieratelor (+1.709 mil. lei în 2011, respectiv +1.571 mil. lei în 2012).

*** Calculat ca raport între rata de taxare implicită şi cota legală standard.

Figura nr. 2 Venituri din TVA în anul 2012

Sursa: Raportul Consiliului Fiscal, 2012 Pentru a oferi o imagine completă a obligaţiilor de TVA, în Raportul Consiliului Fiscal din martie

2012 se prezintă, pornind de la raportul Reckon, evoluţia Gap-ului de TVA în Uniunea Europeană. Gap-ul de TVA reprezintă raportul dintre TVA datorată şi neplătită la buget şi obligaţia totală de TVA de plată la buget.



~ 38 ~

Figura nr. 3 Gap-ul de TVA în Uniunea Europeană Sursa: Raportul Consiliului Fiscal

Aşa cum se observă în figura nr. 3, în România se înregistrează cel mai înalt nivel al TVA necolectat de 40%, fiind urmată de Grecia, în timp ce în Bulgaria aproximativ 11% din obligaţia de plată totală a TVA nu era colectată. În urma implementării în anul 2011 a unui grant cu Banca Mondială, Bulgaria a realizat progrese deosebite, ajungând ca în 2008 să colecteze circa 92% din obligaţia totală de plată a TVA, în timp ce în România gradul de colectare era de 67% şi sub 65% în anul 2009.

În ultima Scrisoare de intenţie către FMI, din 10 martie 2011, Guvernul României împreună cu Banca Naţională a României, a solicitat ca ultima tranşă din Acordul Stand-By, în valoare de 874 milioane DST, să fie o tranşă de tip preventiv. De asemenea, având în vedere performanţele realizate în cadrul programului macroeconomic susţinut prin Acordul Stand-By, s-a solicitat aprobarea unui nou acord, pe o perioadă de 24 luni în valoare de 3096,6 milioane DST (3,6 miliarde euro, 300% din cota României la FMI). La această sumă se adaugă şi suma de 400 milioane de euro de la Banca Mondială şi suma de 1,4 miliarde de euro asigurată în cadrul facilităţii Uniunii Europene de finanţare a balanţei de plăţi. Noul Acord Stand-By se doreşte ca fiind unul de tip preventiv, având în vedere stabilitatea sistemului bancar şi faptul că rezervele Băncii Naţionale a României sunt suficiente. Prin încheierea noului acord se doreşte continuarea programului macroeconomic, relansarea creşterii economice sustenabile, continuarea ajustării şi continuarea atenuării efectelor posibilelor şocuri viitoare[9].

În anul 2011, pentru realizarea unui deficit de 4,4% din PIB Guvernul a aplicat următoarele măsuri[10]: � efectuarea de reforme în sectorul sănătate pentru a îmbunătăţi veniturile şi a controla mai bine cheltuielile; � reducerea subvenţiilor totale destinate bunăstării animalelor pentru 2011 şi continuarea raţionalizării ajutorului de stat; � continuarea reducerii numărului de angajaţi în sectorul public, între altele prin menţinerea politicii de înlocuire a unui singur angajat din şapte care părăsesc sistemul; � lărgirea bazei de impunere pentru contribuţiile de sănătate pentru a acoperi şi pensionarii ce primesc între 740 şi 1000 RON; � continuarea reformei sistemului de educaţie, având ca rezultat îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi obţinerea de economii ca urmare a raţionalizării reţelei de şcoli şi a volumului de activitate al cadrelor didactice; � alocarea de resurse suplimentare pentru investiţii în primul semestru al anului cu scopul creşterii absorbţiei fondurilor europene; � eliminarea primelor de vacanţă şi a celui de-al 13-lea salariu; � prelungirea îngheţării pensiilor; � eliminarea subvenţiilor de căldură.

În domeniul reformelor fiscale s-au stabilit ca obiective:

- continuarea eforturilor de îmbunătăţire a colectării şi administrării impozitelor şi taxelor şi de combatere a evaziunii fiscale;

- întărirea dreptului de a controla veniturile nedeclarate; - extinderea definiţiei venitului; - solicitarea către Consiliul de Miniştri al UE a unei modificări a plafonului de la care înregistrarea ca

plătitor de TVA devine obligatorie la 50000 euro; - implementarea de noi criterii de încadrare a contribuabililor în categoriile mici, mijlocii şi mari; - continuarea eforturilor de introducere a sistemelor informatice şi de consolidare a departamentului de

Tehnologia informaţiilor din ANAF pentru a îmbunătăţi administrarea fiscală ( începând cu luna noiembrie 2010 a intrat în vigoare obligaţia de depunere electronică pentru contribuabilii mari şi mijlocii).



~ 39 ~

În domeniul impozitelor indirecte, măsurile fiscale pentru anul 2011 au constat în [11]: - menţinerea cotei taxei pe valoare adăugată la 24%; - în domeniul accizelor modificările legislative, cu aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2011 au avut în

vedere transpunerea Directivei 2010/12/UE de modificare a Directivelor 92/79/CEE, 92/80/CEE şi 95/59/CE privind structura şi nivelurile accizelor aplicate tutunului prelucrat şi a Directivei 2008/118/CE;

- conform cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.117/2010, începând cu 1 ianuarie 2011 a crescut nivelul accizelor pentru următoarele categorii de produse accizabile:

o motorina de la 347 euro/tonă la 358 euro/tona, respectiv de la 293,215 euro/1000 litri la 302,51 euro/1000 litri;

o benzina fără plumb de la 452 euro/tona la 467 euro/tona, respectiv de la 348,04 euro/1000 litri la 359,59 euro/1000 litri;

o ţigarete de la 74 euro/1000 ţigarete la 76,60 euro/1000 ţigarete. - începând cu 1 ianuarie 2011 pentru cafea s-a aplicat acelaşi nivel al accizelor cu cel din anul 2010; - începând cu 1 iulie 2011 nivelul accizelor a crescut de la 73,54 euro/1000 ţigarete la 74 euro/1000

ţigarete; - începând cu 1 martie 2011 s-a eliminat nivelul redus de accize pentru amestecul dintre biocombustibili şi

combustibili tradiţionali, care este acciza aferentă combustibilului echivalent al amestecului diminuată cu 4%. În Strategia fiscal-bugetară 2012-2014, Guvernul şi-a stabilit două obiective pe termen mediu şi lung

ale politicii fiscale: simplificarea sistemului fiscal şi sprijinirea mediului de afaceri. Pentru realizarea primului obiectiv este necesară, pe de o parte, continuarea procesului de simplificare a declaraţiilor fiscale şi a numărului de plăţi ce trebuie efectuate, iar pe de alta, continuarea procesului de reducere a numărului taxelor şi tarifelor cu caracter nefiscal. În ceea ce priveşte cel de-al doilea obiectiv s-au avut în vedere trei puncte:

a) sprijinirea tinerilor întreprinzători, până în 35 de ani, care nu au mai dezvoltat o afacere până în momentul de faţă, prin acordarea unei alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50% din valoarea proiectului de investiţii pe care-1 propune, dar nu mai mult de 10000 de euro;

b) tinerii pot beneficia de credite bancare cu sprijinul statului sub formă garanţiilor emise de FNGCIMM pentru a putea să-şi dezvolte afacerea;

c) în vederea sprijinirii mediului de afaceri şi susţinerii activităţii economice s-a aprobat acordarea eşalonărilor la plată, pentru o perioadă de maxim 5 ani, pentru impozitul pe profit, taxă pe valoare adăugată, accize, contribuţii sociale, impozit pe venit.

Pentru consolidarea macroeconomică şi reluarea creşterii economice, s-au prevăzut ca măsuri: - menţinerea datoriei publice la un nivel sustenabil pe termen lung (pentru perioada 2012- 2014 nivelul

estimat al datoriei publice se situează sub 40% din PIB); - finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice guvernamentale, în perioada 2011-2014, din

surse interne în proporţie de 50%; - în vederea realizării unui deficit bugetar de 3% din PIB în anul 2012, de 2,5% din PIB în anul 2013 şi de

2,2% din PIB în anul 2014, sunt necesare adoptarea unor măsuri prin care să se continue procesul de îmbunătăţire a colectării veniturilor bugetare, lupta împotriva evaziunii fiscale, încadrarea în anvelopa salarială de 7,2% din PIB prevăzută pentru anul 2012 şi un control strict al cheltuielilor;

- asigurarea unui sistem fiscal stabil, predictibil şi simplificat; - consolidarea şi continuarea reformelor structurale; - restructurarea sistemului de cheltuieli publice şi un control eficient al acestora; - îmbunătăţirea administrării fiscale.

Tabelul nr. 2 Poziţia bugetară consolidată - % în PIB-

2009 2010 2011 2012 2013 2014

Strategia fiscal-bugetara 2011-2013

Venituri 32,0 32,3 32,5 32,8 32,3

Cheltuieli 39,4 39,1 36,9 35,8 34,8

Deficit -7,4 -6,8 -4,4 -3,0 -2,5

Strategia fiscal-bugetara 2012-2014

Venituri 31,6 32,8 33,6 33,9 34,0 33,9

Cheltuieli 38,9 39,4 38,0 36,9 36,5 36,1

Deficit -7,3 -6,5 -4,4 -3,0 -2,5 -2,2

DEFICIT ESA -6,4 -4,9 -3,0 -2,6 -2,4

Sursa: Strategia fiscal-bugetară 2012-2014, Guvernul României



~ 40 ~

Figura nr. 4 Poziţia bugetară consolidată pentru perioada 2009-2013

Sursa: Strategia fiscal-bugetară 2011-2013, Guvernul României

Figura nr. 5 Poziţia bugetară consolidată stabilită pentru

perioada 2009-2014 Sursa: Strategia fiscal-bugetară 2012-2014, Guvernul României

3. Concluzii

În ceea ce priveşte anul 2013, România cunoaşte o politică fiscală mai relaxată, întrucât reducerea deficienţelor şi a datoriei publice să fie împinse spre viitor. Acest an, porneşte cu respectivele deficite şi datorii publice mai mari şi se constată că va fi o perioadă în care se vor acumula dezechilibre.

Deciziile de politică fiscală luate până acum nu sunt agregate social de către sistemul politic. De-a lungul anilor, România a înregistrat în mod persistent venituri bugetare mici, iar în ceea ce priveşte ponderea veniturilor fiscale în produsul intern brut a fost mult sub media Uniunii Europene sau a Noilor State Membre, perioade îndelungate de timp. Ciclul de creştere economică de aproape un deceniu a ascuns dezechilibrele structurale din bugetul public, iar criza financiară globală care a erupt în 2007 a avut un impact puternic negativ asupra economiei româneşti. Scăderea PIB-ului a redus veniturile fiscale şi a forţat autorităţile să recurgă la consolidare fiscală.

Particularităţile prin care sistemul de fiscalitate din România se diferenţiază de cel din Uniunea Europeană sunt reprezentate de veniturile fiscale şi bugetare care în România sunt dependente de veniturile din taxele şi impozitele indirecte (TVA, accize, taxe vamale etc.), în comparaţie cu Uniunea Europeană unde contribuţiile celor trei mari categorii de impozite şi taxe (impozite directe, impozite indirecte şi contribuţii sociale). În România, impozitul pe profit se situează în rândul statelor membre ale Uniunii Europene cu cele mai scăzute cote, iar referitor la impozitul pe veniturile persoanelor fizice, România este printre puţinele ţări care păstrează o cotă unică de impozitare (16%) alături de Bulgaria, spre deosebire de alte ţări din Uniunea Europeană care au cote de impozitare ce variază de la o situaţie la alta.

În ceea ce priveşte majorarea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 24%, a poziţionat România de la mijlocul clasamentului Uniunii Europene direct în topul ţărilor cu cel mai mare TVA, fiind devansat doar de Suedia şi Danemarca, iar cel mai scăzut TVA îl au Cipru şi Luxemburg de 15%. Nu numai alimentele de bază sunt scutite



~ 41 ~

de TVA în toate ţările Uniunii Europene, exceptând România, ci şi furnizarea de apă, produse farmaceutice, echipamente medicale pentru persoane cu dizabilităţi, transport pasageri, cărţi, ziare, reviste, cablu TV, scriitori, compozitori, etc.

Creşterea economiei naţionale în România a fost, până acum, relativ anemică, fapt ce nu pare să susţină în mod convingător presupoziţia ieşirii complete a ţării din criză şi nici nu exclude riscul venirii unui al doilea val de criză. Să nu uităm că economia noastră este vulnerabilă şi din cauza preţului petrolului, a gazului metan, a energiei electrice, a căror scumpire neîncetată va afecta evoluţia economiei.

Bibliografie

[1] Abrudan, M., Criza economică şi reflectarea ei în mass-media 2008-2009, Editura Tritonic Publishing, Bucureşti, 2010; [2] Angelescu, C., Socol, C., Socol A-G., Politici economice, Editura Economică, Bucureşti, 2009; [3] Duca, E., Duca, A., Soluţii fiscale pentru perioade de criză. Reorganizarea afacerilor. Aspecte fiscale. , Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009; [4] Moşteanu, N. R., Fiscalitate-impozite şi taxe, studii de caz, Editura Universitară, Bucureşti, 2008; [5] Otovescu, A., Frăsie, M.C., Motoi, G., Otovescu, D., Criza mondială, Editura PRO Universitaria, Bucureşti, 2011; [6] Roubini, N., Mihm, S., Economia crizelor, Editura Publica, Bucureşti, 2010; [7] Raportul comisiei FMI, 16 iunie 2010; [8] Scrisoarea de intenţie şi memorandum tehnic de înţelegere;http://www.fmi.ro/img/File/Prima%20evaluare%20-%20Scrisoare%20de%20Intenţie%20şi%20Memorandum%20Tehnic%20de%20Înţelegere.pdf; [9] Scrisoarea de intenţie şi memorandumul tehnic de înţelegere, 10 martie 2011; [10] Scrisoarea de intenţie şi memorandumul tehnic de înţelegere, 22 decembrie 2010 şi Raportul comisiei FMI 22 decembrie 2010; [11] Scrisoarea de intenţie şi memorandumul tehnic de înţelegere, 22 decembrie 2010.



~ 42 ~

EVOLUTIA COMERŢULUI ELECTRONIC ÎN ROMÂNIA

Gheorghe Adămuţe, student Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor e-mail: [email protected]

Rezumat:

Comerţul electronic a căpătat mărimi extraordinare în actuala perioadă, fiind din ce în ce tot mai solicitat de către consumatori şi foarte important pentru comercianţi, date fiind tendinţele actuale. Este o formă modernă de comerţ care nu implică investiţii mari, un magazin electronic presupunând un minim de capital financiar pentru debut. Ne propunem în cadrul acestei lucrări să analizăm stadiul în care se găseşte comerţul electronic în România şi să stabilim care sunt tendinţele viitoare.

Cuvinte cheie: comerţul, produse, electronic, piaţa

1. Introducere De-a lungul timpului, schimbul de produse şi servicii a cunoscut mai multe forme. În economia naturală,

prima formă a schimbului a fost trocul, prin care producătorii îşi utilizau surplusul de producţie pentru a-şi satisface celelalte nevoi de consum, odată cu adâncirea diviziunii muncii şi a apariţiei producţiei destinate schimbului, acesta ia amploare. Comerţul propriu-zis ia naştere cu adevărat doar odată cu aparitia banilor si a clasei sociale a negustorilor,cei care intermediaza trecerea bunurilor de la producători la consumatori şi a cunoscut o creştere continuă,înregistrând mai multe forme dealungul timpului. Evoluţia pe care a avut-o ulterior societatea a permis îmbunătăţirea continuă a formelor de comerţ.

Conceptul de comerţ electronic Comerţul electronic reprezintă acea activitate de cumpărare/vânzare prin intermediul transmiterii de date

la distanţă, activitate specifică politicii expansive a marketingului companiilor comerciale. In România comerţul electronic a aparut la sfârşitul anului 1999 cunoscând o creştere semnificativă în anul 2002, ajungând în prezent în faza de maturitate. In prezent în România, se observă că majoritatea firmelor manifestă un interes deosebit în ceea ce priveşte crearea şi înfiinţarea magazinelor virtuale. Firmele au înţeles că un magazin virtual este soluţia ideală pentru maximizarea vânzărilor şi a calităţii serviciilor lor. Dorinţa firmelor de a deţine un magazin virtual a rezultat ca urmare a extinderii infrastructurii de comunicaţii, scăderii preţului de acces la Internet, creşterii numărului de posesori de calculatoare şi scăderea neîncrederii în comerţul electronic. Segmentele care funcţionează cel mai bine in comertul electronic se refera la vânzări de PC-uri, echipamente hardware, cărţi şi servicii de turism on-line, electrocasnice, echipamente sportive si de ce nu mai nou produse alimentare

Ca orice formă de comerţ si comerţului electronic prezintă anumite avantaje si dezavantaje. Dintre acestea enunţăm:

- internet-ul, mediul prin care comerţul electronic se realizează, este omniprezent, accesibil şi ieftin; - accesul la resursele oferite de comerţul electronic se poate face printr-o gamă largă de tehnologii

(calculatoare, PDA-uri, telefoane mobile, televiziune digitală, cabine telefonice); - timpul dedicat cumpărăturilor este redus ; - pot fi adaptate schemele de plăţi bazate pe card, deja existente; - nu există limitări geografice; - intermediarii pot fi eliminaţi din lanţul de aprovizionare; - stocurile pot fi minimizate sau chiar eliminate prin procese de producţie „just-in-time”. Singurul dezavantaj pe care îl regăsim este faptul ca spre deosebire de comerţul clasic în cazul comerţului

electronic cumpărătorii nu pot atinge/testa produsele.

2. Provocările şi ameninţările pieţei de comerţ electronic

Principala provocare a pieţei comerţului electronic este câştigarea încrederii clienţilor de a plăti online cu cardul pentru produsele achiziţionate pe internet. Comerţul electronic presupune derularea online atât a comenzii, cât si a plăţii. Din păcate în România, majoritatea cumpărăturilor realizate pe internet sunt în continuare plătite ramburs din diverse motive, cum ar fi lipsa încrederii in magazinul online, în plata online sau obiceiul de a vedea ceea ce plateşti.

Însă există metode de protecţie care reduc la minim riscul de fraudă în timpul unei tranzacţii online, cum ar fi serviciul Verified by Visa, bazat pe standardul 3D Secure, în care consumatorii îşi pot înrola cardul inainte de a face cumpărături pe internet. Acesta presupune stabilirea unei parole personale care va fi utilizată de fiecare dată



~ 43 ~

cand o plată online este efectuată. Astfel, chiar dacă deţinătorul îşi pierde cardul sau îi este furat, Verified by Visa elimină posibilitatea ca acel card sa fie utilizat fără acordul posesorului.

În plus, în cazul plăţii cu cardul, cumpărătorul îşi poate recupera mai usor banii dacă produsele sau serviciile nu au fost livrate, au fost livrate greşit sau pachetul este deteriorat. In trecut au existat situatii dificile in cazul comercianţilor care au dat faliment, iar clienţii platitori cu cardul au recuperat cel mai rapid si usor banii, prin simpla comunicare cu banca emitenta a cardului.

Piaţa de comerţ electronic este pe calea cea bună în condiţiile în care numărul de magazine online s-a majorat rapid, metodele de securitate s-au imbunataţit, iar comportamentul romanilor continuă să se schimbe in sensul ca aceştia işi folosesc tot mai des cardurile pentru plăti de valoare mai mică. De asemenea, există multe oferte de carduri cu plata în rate şi pentru cumpăraturile online, aceasta făcand mai uşoară achiziţionarea de produse şi servicii de valoare mai mare, precum electronice şi electrocasnice, călătorii etc. De asemenea, în ultimul timp tot mai mulţi furnizori de utilităţi ofera consumatorilor posibilitatea de a plăti online, ceea ce va contribui cu siguranţa la adoptarea mai uşoară a plătilor online de către posesorii de carduri. Nu in ultimul rand, acceptarea plăţilor online cu cardul de către administraţiile centrale şi locale – taxe si impozite – se poate traduce într-o simplificare a interacţiunii cetăţenilor cu statul şi într-un grad mai bun de colectare a acestora.

Increderea romanilor in securitatea internetului este foarte scăzută, de inţeles dacă tinem cont ca Romania se află în top 10 tari din lume la infracţionalitate informatică, acest lucru avand repercursiuni şi comertului online.

Comerţul electronic în România Volumul comerţului electronic cu plata online a înregistrat la nivelul anului 2012 o creştere de 24% faţă de

anul anterior, ajungând la valoarea de 158,9 milioane euro, conform datelor furnizate de Romcard. Prin platforma ePayment a fost procesat un volum de 138,8 milioane de euro, lunile cu cele mai mari vânzări fiind mai, iunie şi iulie când volumul tranzacţiilor s-a ridicat la aproape 14 milioane de euro lunar, se arata într-un comunicat de presa.

Creşterea realizată la nivelul anului 2012 a fost stimulata de o serie de campanii şi promoţii desfăşurate de jucătorii din industrie. “Creşterea industriei este un fenomen natural, pe măsură ce industria evoluează şi atrage tot mai mulţi cumpărători iar acest trend va continua şi în următorii ani. În 2012 însă, atât magazinele online, cât şi procesatorii, băncile şi emitenţii de carduri au implementat campanii de încurajare a comerţului electronic, de comunicare a beneficiilor plăţii online, cu accent pe securitate şi 3D Secure, precum şi campanii de tip discount. Primele au oferit clarificări cu privire la mecanismele comerţului electronic, celelalte au oferit un impuls concret de cumpărare.

Fig.1 Segmentele cu cea mai buna evoluţie in comertul electronic in 2012 [5]

Spre deosebire anii trecuţi, când doar anumite domenii înregistrau evoluţii spectaculoase, în anul 2012

creşterea s-a manifestat în aproape toate domeniile. “Dacă până de curând asistam la creşteri de 20-30-50% sau chiar mai mari în industrii consacrate, precum turism sau telecomunicaţii, în 2012 s-au înregistrat evoluţii şi pe alte tipuri de produse, cu utilizare recurentă, semn că are loc o diversificare semnificativă a coşului de cumpărături şi că achiziţiile online devin o obişnuinţă”, arată Marin Mitroi, Director General Romcard.

Astfel, în 2012, s-au înregistrat creşteri mari la flori - 29,62%, jucării - 23,38%, cadouri -21,26%, produse IT - 32%. Totodată, internetul se dovedeşte un canal foarte potrivit pentru organizaţiile non-profit, donaţiile online înregistrând o creştere de aproape 26% în 2012 faţă de 2011.

Valoarea medie a coşului de cumpărături online a înregistrat, de asemenea, o evoluţie pozitivă, de la 58 euro în 2011 la 64 euro în 2012, conform datelor din sistemul ePayment. Cele mai mari valori medii / tranzacţie au fost înregistrate în turism, software, segmentul IT&C şi cel al jucăriilor, cu 163, 126, 114 şi respectiv 81 de euro. La polul opus se situează tranzacţiile pentru produse sau servicii în general mai ieftine cum ar fi cărţi, bilete la spectacole, cupoane de reduceri sau plata de utilităţi al căror cost mediu se situează în jurul valorii de 30 euro.

La nivelul întregului an 2012, cele mai scumpe tranzacţii au fost realizate pentru achiziţia de bilete de avion – 9700 euro, pachete turistice – 8800 euro şi produse software – 6000 euro. Majoritatea tranzacţiilor au fost efectuate din România – 59.84%, dar şi din Italia – 14.71%, Spania – 5.82% sau Marea Britanie – 5%.



~ 44 ~

Veniturile din comerţul electronic cu plata online cu cardul, în România, în 2012, au fost de 220 milioane euro. Creşterea este de 38% comparat cu 2011, totalul fiind de 4,1 milioane de tranzacţii. PayU, fostul ePayment şi actualmente parte din grupul Naspers, a gestionat tranzacţii de 176,4 milioane de euro. Valoarea medie a tranzacţiilor a cunoscut o scădere de 8% la 53 de euro, comparat cu 2011. Dar creşterea înregistrată pe toate segmentele de activitate ne arată o industrie tot mai puternică şi mai stabilă. Segmentele care au cunoscut cea mai bună evoluţie raportat la numărul de tranzacţii, conform datelor PayU au fost fashion (+ 486%), donaţii (+111%), servicii (+54%) şi flori (+51%).

Cumpărătorii sunt dispuşi să aloce bugete mai mari când vine vorba de pachete turistice şi bilete de avion (809 RON), software (744 RON), IT&C (541 RON), jucării (340 RON), donaţii (334 RON) şi fashion (240 RON), acestea fiind domeniile cu cel mai mare coş mediu de cumpărături. Valorile sunt medii.

Potrivit reprezentanţilor PayU, în 2014 piaţa va fi influenţată de trei factori principali: intrarea unor noi jucători importanţi în industrie, consolidarea afacerilor comercianţilor activi atât ca urmare a îmbunătăţirii calităţii serviciilor cât şi a campaniilor de marketing implementate, precum şi diversificarea metodelor de plată.

Fig. 2 Evoluţia e-commerce in 2012, in Romania [4]

Plata utilitaţilor este cel mai utilizat serviciu de comerţ electronic in Romania, 42,8% dintre cei care au

facut cumparaturi pe internet in ultimele şase luni platindu-şi online impozitele si facturile la telefonie, curent, gaze ori cablu, potrivit unui studiu realizat in luna februarie a acestui an de catre compania de cercetare Daedalus Millward Brown pe un eşantion de 600 de respondenţi.

Cifrele sunt similare cu cele din editia din octombrie 2011 a studiului Daedalus Millward Brown, cand 43,4% dintre românii cu acces la internet spuneau ca în ultimele şase luni şi-au platit utilitatile pe internet.

Locul al doilea este ocupat de produsele de imbracaminte/incalţaminte (38%), ulterior aflandu-se produsele electronice (37%) şi cosmetice/parfumurile (34%).

Pe de altă parte, la fel ca şi în 2012, românii cumpara cel mai puţin de pe internet produsele alimentare (7,2%), cele sportive (6,8%), muzica şi filme (6,3%).

Fig.3 Distribuţie Magazine Online în România 2012

De altfel, singura modificare semnificativă faţă de ediţia din 2011 este scăderea numărului celor care au

cumpărat bilete de avion. Astfel, dacă în februarie anul acesta, în jur de 10,4% dintre respondenti au afirmat ca şi-au cumpărat online bilete de avion în ultimele şase luni, în octombrie 2012 procentul era de 18,6%.



~ 45 ~

Studiul a fost realizat de catre Daedalus Millward Brown pentru ecomTIM, pe un eşantion reprezentativ de 600 de respondenti din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, care au acces la Internet. Interviurile au fost realizate online, in perioada 02-08 februarie 2013, cu membrii panelului online Daedalus New Media.

3. Emag-cel mai important jucător pe piaţa comerţului electronic Cuvântul „eMAG” provine din electronic si magazin. S-a lansat în 2001 ca un magazin online de sisteme de calcul şi produse de birotică cu o gamă redusă de

produse. Dezvoltarea permanentă a dus la mărirea gamei de produse ofertată, dublarea competenţelor de consultanţă şi implementarea de soluţii complexe. Triplarea afacerii an după an a atras şi mărirea accelarată a echipei şi schimbarea sediului de patru ori în cinci ani.

eMAG se numără printre deschizătorii pieţei de comerţ electronic din România. Calitatea serviciilor oferite şi orientarea către client au propulsat eMAG în poziţia de lider pe piaţa vănzărilor online. Cu o echipă de aproximativ 250 de angajaţi, eMAG are un portofoliu în care se regăsesc atât produse şi soluţii IT şi de comunicaţii, cât şi echipamente electronice high-end.

Prin activitatea pe care o desfăşoară, eMAG susţine dezvoltarea forţei de muncă din România, oferind mai multe locuri de muncă de înaltă specializare, într-o industrie în plină evoluţie. Compania contribuie la formarea de specialişti în domenii asociate comerţului online, de la programare, project management, până la marketing, comunicare şi vânzări, arii în care posibilităţile de specializare în învăţământul românesc sunt limitate.

eMAG şi-a început activitatea în anul 2001 ca un magazin online de sisteme de calcul şi produse de birotică. În anul 2009, 51% din acţiunile companiei au fost cumpărate de Asesoft. În anul 2008, eMAG avea aproximativ 1.250.000 de vizite lunar, şi deţinea o cotă de piaţă de 70% din comerţul online din România. În octombrie 2009, compania avea 700.000 de vizitatori unici pe lună. eMag deţine şi 6 showroom-uri, în Bucuresti, Iaşi, Ploiesti, Cluj-Napoca şi Constanta.

În aprilie 2009, Asesoft Distribution a preluat pachetul majoritar de 51% al eMAG, pentru o sumă de sub 10 milioane de euro.

eMAG.ro a înregistrat in anul 2012 o cifră de afaceri de 145 de milioane de euro, sub estimarile companiei de 150 de milioane de euro. Pentru anul 2013, oficialii companiei estimează o crestere a veniturilor, până la 180 milioane de euro.

Cu o cota de piaţa de 70% in comerţul online din România, eMAG este cel mai mare magazin din Sud Estul Europei dupa cifra de afaceri: în 2010, vânzările eMAG au fost de 12 ori mai mari decat toate vanzarile online din Bulgaria.

1,3 milioane de comenzi a înregistrat eMAG în anul 2012, de peste 300 de ori mai mult decât în urmă cu 10 ani. Dacă în 2002, către magazinul online eMAG au fost plasate 4.300 de comenzi, numarul acestora s-au majorat exponenţial, inregistrându-se 42.000 in 2005, pentru că numarul acestora să crească la 370.000 in 2008 şi la 1,3 milioane anul acesta. eMAG este deţinuta de grupul Naspers, unul dintre cei mai mari jucători globali din online, care a preluat la sfârşitul lunii iulie 70% din actiunile eMAG.ro. Iulian Stanciu are 21,6% din acţiuni, iar Radu Apostolescu 8,4%.

Compania eMAG operează şapte showroom-uri în România: Bucureşti, Iaşi, Ploieşti, Cluj, Timişoara, Constanţa, Craiova şi Brasov.

4. Creştere importantă pentru comerţul electronic cu plata online in 2012 Comerţul electronic cu plata online prin Romcard, principalul payment gateway din Romania, a crescut in

2012 cu 38% fată de anul 2011, ajungând la valoarea de 220 de milioane euro şi un numar de 4,1 milioane de tranzactii. Dintre acestea, în sistemul PayU au fost inregistrate tranzacţii în valoare de 176,4 milioane euro.

Anul 2012 a fost anul în care comerţul electronic şi-a mărit ritmul de creştere. Dacă în 2009 volumul plăţilor online a crescut cu 75% faţă de anul anterior, în 2011 creşterea a fost de 24%, aceeaşi tendinţă manifestându-se si la nivelul numărului de tranzacţii. În 2012 însă, fată de 2011, comerţul electronic a cunoscut o evoluţie mai bună, de 38% raportat la valoarea totala şi 51% raportat la numarul tranzacţiilor. În ceea ce priveste valoarea medie a tranzacţiilor, aceasta a cunoscut o scadere de 8% de la 58 euro la 53 de euro, conform Romcard.

“Dinamica tranzacţiilor in 2012 a fost interesantă. Scăderea valorii cosului mediu se datorează în primul rând creşterii cu 60% a numărului de tranzacţii în lei, care au, în mod normal, o valoare mai mică. Acest lucru dovedeşte, în primul rand, o gamă largă a ofertei de produse şi o evolutie pozitivă cu privire la majoritatea segmentelor de piaţă. În acelaşi timp a crescut gradul de adopţie a metodelor online de plată în rândul consumatorilor. Observăm aceasta tendinţă mentinându-se şi în cursul acestui an, la finalul căruia se estimează sa ajungă la un volum de 286 milioane de euro, corespunzător unui număr de peste 5 milioane de tranzacţii”.



~ 46 ~

5. Concluzii Comerţul propriu-zis a luat naştere odată cu apariţia banilor şi a clasei sociale a oamenilor. Pană acum

câtiva ani buni, majoritatea oamenilor nu ştiau ce este acela internet şi la ce foloseşte acesta, ei bine acesta a fost şi este în continuare un factor important care a ajutat la dezvoltarea comerţului electronic.

De-a lungul timpului, acest comerţ a evoluat de la an la an, fiind o formă mult mai modernă care nu implică investiţii mari, ci presupune un minim de capital financiar pentru debut.

Prin urmare, comerţul electronic este aceea activitate de vânzare/cumpărare prin intermediul transmiterii de date la distanţă, activitate specifică politicii expansive a marketingului companiilor comerciale.

Ca orice formă de comerţ, acesta prezintă anumite avantaje, de exemplu internetul este omniprezent, este accesibil şi ieftin, fiind mediul în care comerţul electronic se realizează în cea mai mare parte.

Un alt avantaj este că se efectuează printr-o gamă largă de tehnologii cum ar fi: calculatoarele, pda-urile, telefoanele mobile , televiziunile digitale , cabinele electronice şi multe altele.

Opinia mea cu privire la conceptul de comerţ electronic este că până în prezent pot afirma că este cea mai bună activitate de vânzare/cumpărare prin intermediului transmiterii de date de la distanţă.

6. Bibliografie [1] www.forrester.com [2] www.wall-street.ro [3] www.capital.ro/articole/capital/103776 [4] www.computerblog.ro/business/cifre-din-ecommerce-plata-online-cardul-romania-2012.html [5]www.bancherul.ro/piata-de-comert-electronic-cu-plata-online-a-crescut-in-2011-cu-24-la-suta,-la-158,9-milioane-euro--8433



~ 47 ~

COMUNICAREA ASERTIVĂ

Alexandru Colţan - masterand, Universitatea de Vest Timişoara,

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor e-mail: [email protected]

1. Importanţa comunicării în România

Pe fondul apariţiei „satului global”( F. Friedman,1999 ), a relaţiilor incipiente ale „capitalismului global” ( J.H. Dunning, 2003 ), corelate virtualizării economiei, expansiunii companiilor multinaţionale şi a „Noii Ordini” geo-strategice, problema comunicării interpersonale şi organizaţionale şi-a câştigat în contemporaneitate o importanţă deosebită printre preocupările de la nivel mondial. Practic, ştiinţele comunicării au devenit astăzi disciplină obligatorie atât în domeniul managerial, cât şi în cel psiho-social şi politic, au cucerit câmpuri de cercetare extrem de interesante în zona interdisciplinarităţii ( antropologie, filosofie, lingvistică ), s-au înscris pe un trend ascendent de diversificare, specializare teoretică şi aplicabilitate.

În România problematica specifică comunicării reprezintă o arie relativ proaspătă de studiu, fiind aleasă mai ales de către ştiinţele economice şi sociale, în cadrul studiilor politice şi umaniste – facultăţile de Litere şi Filosofie, după paradigme şi obiective proprii. Aceste eforturi corespund, după părerea mea, nevoilor profunde ale unei societăţi care, decenii de-a rândul, a fost privată nu numai de o educaţie modernă în ceea ce priveşte acest domeniu, dar şi de posibilitatea unei comunicări oneste şi efective, pe toate palierele şi în toate tipurile de raporturi sociale.

În ţara noastră este suficient să urmărim presa scrisă, luările de cuvânt politice şi modul de relaţionare angajator - angajat pentru a ajunge la concluzii dezamăgitoare în privinţa utilizării unor reguli de bază şi unor tipologii adecvate de comunicare. Probleme în această sferă întâmpină, întâi de toate, actorii politici – în interacţiunea lor sau în relaţie verticală, aşa după cum demonstrează în mod frecvent mass-media : erori de comunicare în diseminarea strategiilor în teritoriu, în relaţia funcţionarilor români cu cei străini, între decidenţi politici şi purtătorii lor de cuvânt, între membrii coaliţiilor de guvernare, etc. cu consecinţe incalculabile. Un exemplu, în această privinţă, ar fi campania „A fresh look at Romania”, derulată în presa britanică, care s-a remarcat prin printurile defectuoase şi neatractivitatea stilistică[9]. Precaritatea comunicaţională este cunoscută de către factorii politici – dovadă dorinţa de eficientizare a comunicării şi coordonării în procesul de formulare a politicilor publice exprimate încă din 2003[7] .

Chiar dacă opacitatea autothtonă poate fi scuzabilă cu argumente istorice, geo-politice chiar ( vicontele Davignon, preşedintele Grupului Bilderberg, deplângea deunăzi criza de comunicare dintre conducătorii politici ai UE şi alegători ), nu este mai puţin adevărat că ea produce daune sociale şi economice însemnate. La fel de păguboase se dovedesc şi lipsurile în comunicarea managerială – potrivit unor analişti, erorile de comunicare dintre manageri şi angajaţi reprezintă principala problemă strategică a managementului românesc ( Horvath & Partners 2008)[14]. Lipsa comunicării oportune, a feedbackului, erorile de argumentare, ignorarea unor tehnici de comunicare primare au fost subliniate de nenumărate ori atât de cunoscătorii mediului de business naţional, cât şi de consultanţi sau de oameni de afaceri străini ca fiind generatoare de pierderi de milioane de euro.

O linie de corijare a acestor deficienţe ar putea fi intervenţia directă asupra cauzelor acestui fenomen. Potrivit unor analişti, problemele de comunicare în România ar fi generate de şcoală, respectiv de familie – iar această direcţie ar putea fi urmărită, am putea spune , până la teoria valorilor naţionale dezvoltată de G. Hofstede în 1980. Blocajele de comunicare profesor –elev sau elev- elev, inhibarea exprimării libere şi a creativităţii, adoptarea stilului didactic autoritar, subfinanţarea sistemului de învăţământ cu efecte în zona demotivării profesionale a celor responsabili constituie, în viziunea unor jurnalişti români, elemente care s-ar reflecta într-o formare de slabă calitate din punct de vedere emoţional şi comunicaţional[4] a viitorilor adulţi . Din acest punct de vedere, Ministerul de resort încearcă, periodic, introducerea unor măsuri novatoare ( anexarea „Comunicării” ca disciplină obligatorie la ciclul primar, metode de dezvoltare a competenţelor de comunicare, etc ). Pe de altă parte, se cunoaşte faptul că dezvoltarea economică a unei naţiuni poate genera mutaţii în ceea ce priveşte valorile culturale şi ascendenţa unei „dimensiuni culturale naţionale” ( Hofstede, 1991 ).

O a doua direcţie de ameliorare a situaţiei ar fi cunoaşterea şi practicarea stilului de comunicare asertiv. O asemenea iniţiativă, desfăşurată prin implicarea factorului politic cu concursul mass-mediei, şi-ar putea arăta roadele, în primul rând, în ceea ce priveşte construirea unui climat detensionat, de normalitate socială în România.

2. Comunicarea Asertivă

După Lange, Jacubowski ( 1976 ) „asertivitatea implică apărarea drepturilor personale şi exprimarea gândirii, sentimentelor şi convingerilor în mod direct, onest, adecvat, fără a viola dreptul altei persoane” [1]; este vorba, deci, despre un tip de comunicare directă, autentică, eficientă, care ar putea avea ca efect rezolvarea problemelor



~ 48 ~

interpersonale[1] şi construirea unor relaţii sociale pe termen lung[8] . După unii specialişti, acest concept a devenit astăzi la fel de important în cadrul Psihologiei organizaţionale ca şi cel de Inteligenţă emoţională.

Întâi de toate, ar trebui să operăm distincţia dintre asertivitate şi comunicarea de tip agresiv şi pasiv. Comunicarea agresivă apare atunci când emiţătorul se dovedeşte inflexibil, manifestă tendinţa de a ţine lucrurile sub control, nu renunţă la propriile idei şi nevoi, în dauna unui dialog civilizat. Ea ar avea la bază convingerea că „eu sunt OK, tu nu eşti OK” ( Pamela Butler, 1981) [2] şi are ca efect incitarea la violenţă, distrugerea relaţiilor sociale. Comunicarea pasivă ( „eu nu sunt OK, tu eşti OK” ) se manifestă prin tendinţa de aprobare a emiţătorului, evitarea conflictului de opinii chiar în dezavantaj personal ; el duce la „efectul paharului umplut” – stări de frustrare care culminează prin izbucniri emoţionale intempestive şi alte consecinţe nefaste.

Comunicarea de tip asertiv se educă şi poate fi practicată doar în anumite momente ( o stare sufletească potrivită, de calm şi echilibru – de aceea, pentru o comunicare importantă este bine să stabilim un loc neutru, un moment al zilei cu presiune mai mică ). Ea pleacă de la premisa că „eu sunt OK, tu eşti OK” - un respect de sine din care derivă respectul faţă de interlocutor.

Principalele elemente care se regăsesc într-o receptare a mesajului de tip asertiv sunt : ascultarea activă a interlocutorului, fără întreruperi ( menţinerea contactului vizual şi a atenţiei demonstrează respect şi folosesc, eventual, descoperirii unor cuvinte-cheie pentru continuarea discuţiei ) ; observarea continuă – ascultătorul trebuie să-şi recunoască emoţiile proprii şi pe cele ale partenerului său pe parcursul discuţiei ; punerea unor întrebări deschise, capabile să iniţieze sau să menţină conversaţia ; utilizarea unui feedback descriptiv ( de tipul „ ideea ta mi se pare bună / rea pentru că...” ), imediat şi solicitat ; în feedback trebuie să apară latura emoţională a receptorului ( „am simţit..” ); el trebuie să conţină caracterizarea comportamentului emiţătorului, dar şi aşteptările personale ; este important să ştim mulţumi şi aprecia ideile pozitive, constructive.

Emiţătorul poate, la rândul ei, utiliza mai multe tehnici asertive : captarea atenţiei interlocutorilor ( are, ca efect secundar, evitarea respingerii, posibilitatea deschiderii negocierilor şi se realizează prin fraze de deschidere care urmăresc să stabilească un ton propice – ex : „Am o observaţie care cred că poate fi importantă pentru relaţia dintre noi, dar prefer să o discutăm într-un moment potrivit. Când crezi că putem găsi un asemenea moment ?”) ; utilizarea formulărilor la persoana I - demonstrează responsabilitatea pentru propriile opinii şi emoţii. Se foloseşte un ton calm, echilibrat şi pot fi utilizate mai multe genuri de afirmaţii :

1.afirmaţii de bază ( exprimarea clară a credinţelor, părerilor ) 2.afirmaţii empatice (se utilizează la începutul unei conversaţii pentru a dovedi înţelegerea emoţiilor, nevoilor, dorinţelor altuia – ex : „ ştiu că eşti ocupat acum, dar aş avea nevoie să vorbesc cu tine câteva minute” ) 3.afirmaţii care arată consecinţa ( folositoare atunci când dorim schimbarea comportamentului unei persoane, fără a deveni agresiv – ex : „dacă vei continua să întârzii, va trebui să începem şedinţa fără tine. Dacă va apărea din nou această problemă, nu voi avea altă alternativă decât să aplic proceduri disciplinare”) 4.afirmaţii care arată diferenţa ( pentru clarificarea unor neînţelegeri sau contradicţii – ex : „ aş vrea să clarificăm”.., „ nu îmi este clar”...etc ) 5.afirmaţii pentru exprimarea emoţiilor negative ( în aceste situaţii este preferabil să descriem obiectiv comportamentul antamat, descriem impactul acestuia asupra noastră şi ne exprimăm deschis părerea privind modul în care ai prefera să fii tratat pe viitor ). Alte elemente asertive utile emiţătorului sunt : concordanţa limbajului verbal cu cel non-verbal ( contact

vizual, mimică, gestică, postură relaxată, deschisă, importanţa zâmbetului ) ; menţinerea unui ton calm, unei maniere respectuoase şi modeste de adresare - ex : „ aş dori să ştiu”.., „eu cred că..”, „te deranjează dacă .. ?” ; emiţătorul consideră că părerile şi ideile celorlalţi sunt importante şi că toate persoanele trebuie tratate egal ; emiţătorul se exprimă clar, concis, evită sarcasmele, critica distructivă, etichetele, monopolizarea discuţiei, comportamentul impulsiv sau agresiv şi solicită receptorului un feedback cinstit ; emiţătorul îşi cere drepturile în mod corect, se opune manipulărilor şi abuzului – are puterea de a spune NU. Critica pe care o practică este una constructivă şi deschisă –el critică ideile, nu oamenii. O persoană asertivă acceptă o critică onestă, iar în cazul în care nu este sigur că a înţeles argumentaţia, adresează mai multe întrebări. Pentru situaţia în care trebuie să răspundem criticilor putem ţine seama de câteva sfaturi utile:

1.începe prin a spune „da” – în felul acesta câştigi mai mult timp şi nu oferi ocazia escaladărilor violente 2.indică procesul de contra-argumentare – ex:” lasă-mă să îţi explic acum de ce am considerat acest lucru..” 3.argumentează valid 4.întăreşte-ţi ideea, fără a prezenta scuze - ex. „ prin urmare, ideea mea o consider potrivită...” sau propune o soluţie de compromis - dacă aceasta nu implică un cost personal prea mare. În concepţia trainerului A. Szekely un discurs asertiv se derulează după mai mulţi paşi : 1.emiţătorul captează atenţia – prin limbajul verbal şi non-verbal 2.descrie situaţia pe scurt, precizând când, unde şi cum au avut loc interacţiunile anterioare şi problema apărută 3.descrie impactul situaţiei / problemei ridicate la nivel raţional şi emoţional, ca şi reacţia comportamentală la aceasta



~ 49 ~

4.testează concentrarea şi interesul interlocutorului propunându-i o soluţie la care s-a gândit sau despre care îi cere părerea ( potrivit legii consecvenţei, dacă soluţia vine de la el există şanse mai mari de a avea câştig de cauză – ex : „ cum crezi că am putea proceda ca să...?” ). 5.asigură interlocutorul că se va implica împreună cu el în monitorizarea progresului privind problema discutată – ex: „ există ceva ce te aştepţi de la mine în acest sens ...?” 6. valorizarea – mulţumeşte interlocutorului pentru faptul că s-a arătat dispus să accepte un nou punct de vedere ; demonstrează importanţa relaţiei dintre ei – ex : „ apreciez foarte mult faptul că m-ai ascultat..”.

În opinia cercetătorilor, asertivitatea are mai multe efecte pozitive. Printre acestea pot fi enumerate : reducerea anxietăţii şi a depresiei ; îmbunătăţirea imaginii şi a respectului de sine ; asertivitatea dovedeşte maturitate şi percepţia pozitivă a partenerilor de dialog ; menţinerea unor relaţii interpersonale autentice ; asertivitatea reprezintă modalitatea optimă de comunicare în afaceri şi se dovedeşte importantă în selecţia, fidelizarea şi dezvoltarea personalului ( D. Dancu[15]).

3. Concluzii

Datorită factorilor istorici şi de altă natură, dificultăţile şi erorile de comunicare în ţara noastră sunt multe, iar

efectul lor, consistent - atât în plan politic, cât şi social şi economic. Din acest punct de vedere, cunoaşterea şi aplicarea tehnicilor de comunicare asertivă ar putea constitui una dintre strategiile de dezvoltare a comunicării începând cu nivelul micro-organizaţiilor, până la cel societal.

Asertivitatea porneşte de la premisa respectului mutual dintre agenţii de comunicare implicaţi şi de la un set de valori egal împărtăşite : onestitate, stimă de sine,empatie, deschidere faţă de dialog – în lipsa căruia nu poate avea loc. Din păcate, asertivitatea poate fi aplicabilă doar în cazul unui grad de civilitate, produs al educaţiei ; atunci când comunicarea de tip agresiv predomină şi face legea, o persoană asertivă găseşte foarte rar posibilitatea de a se face auzită. Prin urmare, competenţele de comunicare pe care le obţinem şi le dezvoltăm în familie şi în şcoală se dovedesc decisive şi pentru cunoaşterea şi utilizarea acestui tip de comunicare interpersonală.

În ultimă instanţă, educaţia şi – mai ales – educaţia în domeniul comunicării reprezintă cheia pentru consolidarea acelor valori şi principii care ne oferă o şansă la demnitate, la înţelegere reciprocă şi la un trai mai bun.

4. Bibliografie

[1] Boalcă, Anca – art. “Comunicarea asertivă – cheia înţelegerii”, www.psychologies.ro [2] Ciuberea, Cristian – art.”Comunicarea asertivă”, www.tophabits.ro [3] Croitoru, Alina – art.”Comunicarea asertivă : spuneţi lucrurilor pe nume !”, www.despresucces.ro [4] Dumbrăveanu, Laura –art. “ Comunicarea, o problemă a societăţii româneşti cu rădăcini în şcoală ?”, www.9am.ro [5] Iacob, Mădălina – Ioana – art.“ Comunicare şi limbaj”, www.psihologiexb.wikispaces.com [6] Popa, Ileana – art.“Despre a fi asertiv”, www.cariereonline.ro [7] Secretariatul General al Guvernului României – “Elaborarea politicilor publice în România”, www.mdrt.ro [8] Szekely, Andy – art.“Comunică asertiv, nu agresiv”, www.comunicareeficienta.com [9] * - art.“ O nouă campanile de comunicare MADE IN ROMANIA”, www.brandidentity.wordpress.com [10]*- art. “Comunicarea internă defectuoasă poate produce firmelor pagube de sute de miliarde de euro”, www.adevarul.ro [11] www.forbes.ro [12]www.personalitateaalfa.com [13]www.adevarul.ro [14] www.dailybusiness.ro,2008, Andra Gheorghe – „Problemele managerilor români în aplicarea strategiilor : coordonarea şi comunicarea”, [15] www.myjob.ro, Dorin Dancu – “Despre asertivitate”, www.myjob.ro



~ 50 ~

CONTABILITATEA – COMPONENTĂ A SISTEMULUI INFORMAŢIONAL ECONOMIC

Emilia Mihaela Costescu, masterand Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu,

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor e-mail: [email protected]

Rezumat Această lucrare prezintă câteva aspecte referitoare la rolul contabilităţii ca şi componentă a sistemului

informaţional economic. Aşa cum ştim, în cadrul unei întreprinderi circulă diverse informaţii, ştiri fără de care activitatea întreprinderii nu s-ar putea realiza. Toate aceste informaţii provin din diferite domenii, dar cele mai numeroase au ca sursă de provenienţă evidenţa economică. Contabilitatea este o componentă de bază a sistemului informaţional economic şi este considerată a fi principala sursă de date a acestuia. În prezent, contabilitatea este un instrument esenţial în gestiunea afacerilor fiind considerată un mecanism permanent ce furnizează informaţiile necesare procesului decizional. Informaţia economică ne ajută să observăm modul în care sunt utilizate resursele materiale şi umane, să sesizăm şi să examinăm critic aspectele pozitive, dar şi deficienţele existenţei, astfel încât să putem lua măsurile corespunzătoare. Contabilitatea oferă informaţiile exacte în ceea ce priveşte existenţa şi mişcarea elementelor patrimoniale prezentând, sub formă sintetică, rezultatele activităţii desfăşurate.

Cuvinte cheie: sistem informaţional economic, evidenţă economică, gestiune, proces decizional.

1. Introducere

Apariţia şi evoluţia contabilităţii ca ştiinţă, artă, sistem de informare sau tehnică în lumea afacerilor este strâns legată de dezvoltarea omenirii şi a progresului economic şi social. Contabilitatea este o ştiinţă şi un important domeniu al politicii sociale. Ca ştiinţă, contabilitatea a evoluat şi s-a impus tot mai mult în practică prin funcţiile sale, inspirând încredere în acţiunile ce vor fi implementate.

În definirea contabilităţii, cercetătorii au adus numeroase definiţii, printre aceştia numărându-se şi Bernard Esnault şi Christian Hoarau, care definesc contabilitatea ca „o tehnică de ordin cantitativ de colectare, prelucrare şi analiză a informaţiilor privind evenimentele economice şi juridice din viaţa întreprinderilor.”[5]

Prin urmare, contabilitatea culege informaţiile primare, le prelucrează, prin aplicarea unor metode şi procedee specifice, prezentându-le utilizatorilor sub formă de rapoarte financiare. Altfel spus, contabilitatea poate fi înţeleasă ca o activitate, realizată în cadrul ciclului contabil, prin intermediul căreia se face legătura dintre activitatea entităţii şi factorii de decizie. Pe de altă parte, informaţia a fost definită drept „o comunicare, veste, ştire care pune pe cineva la curent cu o situaţie” [3] constituind o „reprezentare simbolică asupra unor entităţi din realitate.” [4]

Privind din această perspectivă, obiectivele sau sarcinile contabilităţii sunt: [9] 1. să furnizeze date necesare elaborării planurilor şi programelor de activitate economică şi, în primul rând,

bugetele unităţilor patrimoniale, la elaborarea cărora se furnizează informaţii, atât pentru venituri, cât şi pentru cheltuieli;

2. să asigure urmărirea şi controlul valoric al activităţilor desfăşurate, prin înregistrarea cronologică a operaţiilor economice şi financiare, prelucrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului, informaţii necesare atât pentru nevoile proprii ale unităţii, cât şi în relaţiile cu acţionarii şi asociaţii, clienţii, furnizorii, băncile, cu organele fiscale şi alte persoane fizice şi juridice;

3. să asigure controlul integrităţii patrimoniului prin înregistrarea existenţelor şi mişcărilor elementelor patrimoniale, pe categorii, pe locuri de depozitare sau păstrare, persoanele în responsabilitatea cărora se află etc.;

4. să furnizeze informaţiile necesare întocmirii documentelor de sinteză contabilă care dau imaginea fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute, astfel încât aceste informaţii să poată fi utilizate de toţi utilizatorii la luarea deciziilor economice.

În cartea Îmblânzirea junglei contabilităţii, profesorul Niculae Feleagă vorbeşte de cele trei raţiuni care fundamentează existenţa contabilităţii: [6]

a) pentru că există schimburi comerciale între fiinţele umane sau agenţii economici; b) pentru că resursele umane, financiare, naturale şi tehnice există în cantităţi limitate; c) pentru că există terţe persoane interesate de informaţia financiară produsă de agenţii economici. De-a lungul timpului s-a demonstrat faptul că contabilitatea poate reprezenta atât o ştiinţă cât şi un domeniu

de practică aflat în strânsă legătură cu sistemul informaţional economic. În calitatea sa de componentă a acestui sistem informaţional, ea oferă cea mai mare parte a informaţiilor necesare în luarea deciziilor economice.

Contabilitatea, ca mijloc de culegere, sintetizare şi prezentare a informaţiei financiare, în cadrul sistemului de gestiune a întreprinderii îndeplineşte anumite funcţii prin care se informează, înregistrează şi prelucrează datele, se controlează, se previzionează sau se face dovada efectuării operaţiilor comerciale şi financiare şi a existenţei elementelor patrimoniale. În acest context, contabilitatea îndeplineşte următoarele funcţii (Figura nr. 1):



~ 51 ~

Figura nr. 1 Funcţiile contabilităţii

Astfel, contabilitatea a apărut datorită nevoii de a răspunde în plan informaţional şi decizional la problemele ce pot apărea în gestiunea mişcărilor de valori economice, reprezentând o importantă componentă a sistemului informaţional al unei organizaţii.

Încercând să dau o definiţie sistemului informaţional economic pot afirma că acesta reprezintă totalitatea informaţiilor economice organizate provenite din prelucrarea datelor culese şi care sunt primordiale în conducerea, organizarea şi desfăşurarea în condiţii optime a activităţii economice. Prin urmare, sistemul informaţional economic reprezintă ansamblul informaţiilor şi fluxurilor informaţionale, procedeele şi mijloacele de culegere, înregistrare, prelucrare, stocare, transmitere, analiză şi valorificare a informaţiilor într-o organizaţie.

1. Sistemul informaţional al contabilităţii Informaţia economică a fost definită de cercetători o comunicare, o ştire sau un mesaj ce conţine elemente

noi de cunoaştere a unor stări sau a condiţiilor de manifestare a anumitor fenomene sau procese economice din trecut, prezent sau viitor. Aceasta prezintă caracter de noutate pentru receptori, fiind reprezentată de elemente noi, în raport cu cunoştinţele prealabile, ce sunt cuprinse în semnificaţia unui simbol sau a unui grup de simboluri: text scris, mesaj vorbit etc.

Astfel, informaţiile se obţin pe baza datelor, acestea din urmă fiind reprezentate prin diferite cuvinte, propoziţii, cifre, semne, imagini, culori. Suportul material al datelor îl constituie purtătorii de date (documente, diverse registre, şi cei tehnici: benzi, dischete, CD-uri etc.), care au calitatea de a conserva, stoca şi restitui datele. [1]

O organizaţie privită ca un sistem dinamic şi complex, se caracterizează prin 3 componente (Figura nr. 2): sistemul operaţional, sistemul de conducere, sistemul informaţional.

Figura nr. 2 – Structura organizatorică şi funcţională a unui sistem

Sursa: Pătruţ, V., Pravăţ, C., Suport de curs – Contabilitate, Universitatea Vasile Alecsandri, Bacău, 2007, pp. 17 [10]

Obiective, sarcini

Sistem de conducere

Sistem informaţional

Rapoarte, dări de seamă

Sistem operaţional

Resurse Produse, servicii

Mediu Informaţii externe



~ 52 ~

Managementul oricărei întreprinderi presupune adoptarea de către conducere a unor decizii optime cu privire la desfăşurarea activităţii. Pentru a putea lua aceste decizii conducerea are nevoie de luarea de informaţii, cu ajutorul cărora să-şi fundamenteze opţiunea lor. Managementul unităţii, indiferent de obiectul de activitate, se bazează pe informaţii, care, după zona de provenienţă, se împart în informaţii interne şi informaţii externe.

În acest context, sistemul informaţional contabil poate fi definit ca fiind ansamblul mijloacelor, procedeelor şi metodelor utilizate pentru colectarea, consemnarea, prelucrarea, transmiterea, utilizarea şi stocarea informaţiilor contabile. Astfel, sistemul contabil reprezintă „metodele prin care informaţiile financiare referitoare la entitate sau la activitatea ei sunt colectate, prelucrate, stocate şi distribuite membrilor acesteia sau altor persoane interesate” [12], informaţiile furnizate de contabilitate stând la baza procesului decizional atât în interiorul, cât şi în exteriorul firmei.

În general, utilizatorii informaţiilor contabile sunt clasificaţi în trei categorii: - utilizatori interni – sunt persoanele din cadrul întreprinderii şi care o gestionează; - utilizatori externi – sunt persoanele din exteriorul unităţii patrimoniale, dar care manifestă un interes financiar

direct cu aceasta; - organizaţii şi instituţii ce au un interes financiar indirect în întreprindere. Sistemul informaţional contabil este format dintr-un ansamblu de elemente interdependente, orientat spre

culegerea, stocarea, prelucrarea, analiza şi transmiterea informaţiilor privind starea şi mişcarea patrimoniului. [7] Apariţia sistemelor informatice contabile a fost marcată de informatizarea facturării şi a unor operaţii contabile aferente. De asemenea, furnizarea informaţiilor trebuie să fie exactă, să se facă în timp util pentru toţi destinatarii informaţiei contabile.

Privind din această perspectivă, în figura nr. 3 se poate observa că intrările se constituie din date şi informaţii care se pot prelua din documentele justificative. Prelucrarea datelor se referă la sortarea şi organizarea în funcţie de importanţa acestora şi domeniul vizat. De asemenea, prelucrarea datelor presupune şi calcularea acestora, astfel încât să ofere informaţii exacte pe baza cărora urmează să fie luate deciziile. Rezultatele reprezintă informaţiile finale transmise decidenţilor pentru a observa care este situaţia entităţii şi ce măsuri trebuie adoptate.

Figura nr. 3 – Fazele distincte ale funcţionarii unui sistem

Sursa: Vasilescu, R., Sisteme informatice de contabilitate, Editura Eurostampa, Timişoara, 2008, pp. 10 [11]

3. Contabilitatea – componentă a evidenţei economice Contabilitatea este o sursă majoră de informaţii pentru conducerea oricărei unităţi, cu cele două ramuri ale

sale: contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune. În cadrul contabilităţii financiare informaţiile contabile sunt sintetizate în situaţiile financiare ale întreprinderii. Aceste documente se întocmesc, pentru perioade de timp, numite exerciţii financiare. În schimb, în cadrul contabilităţii de gestiune informaţiile contabile sunt conţinute de diverse documente destinate uzului intern al managementului, pentru adoptarea deciziilor curente ale întreprinderii. [8] Prin urmare, în cadrul sistemului informaţional economic, circulă numeroase ştiri şi informaţii, care provin din diferite domenii, dar cele mai numeroase au ca sursă de provenienţă evidenţa economică.

În general, prin evidenţă economică se înţelege înregistrarea într-o anumită ordine, continuă şi sistematică a activităţii economice, avându-se în vedere însuşirile ei cantitative şi calitative.

Evidenţa economică [8] constituie un sistem unitar de înregistrare, urmărire şi control, pe baza unor principii bine stabilite, a bunurilor economice, a surselor de provenienţă ale acestora, proceselor economice şi a rezultatelor acestor procese, în scopul cunoaşterii activităţii economice şi financiare a unităţii patrimoniale.

Evidenţa economică are următoarele sarcini: - reflectarea proceselor economice şi a rezultatelor acestor procese; - controlul realizării bugetului de venituri şi cheltuieli şi compararea lui cu rezultatele efectiv obţinute; - înregistrarea patrimoniului unităţilor şi urmărirea respectării şi aplicării legislaţiei; - determinarea costului producţiei, a veniturilor şi a rezultatelor financiare; - furnizarea informaţiilor necesare elaborării programelor şi bugetelor; - sursă de informaţii pentru fundamentarea deciziilor. În ceea ce priveşte evidenţa contabilă, aceasta poate avea mai multe forme. Astfel, dacă ne referim la sfera

de cuprindere şi la volumul de informaţii pe care le poate transmite în sistemul informaţional evidenţa contabilă poate avea următoarele forme: evidenţa tehnico-operativă, evidenţă statistică, evidenţă contabilă.

În continuare, voi prezenta modelul unui ciclu contabil ( Figura nr. 4 ) realizat de Caraiani C. [2]

Intrări Date, informaţii din surse

interne sau externe

Prelucrări Sortare, organizare,

calcul

Rezultate Date, informaţii pentru decidenţi

interni sau externi



~ 53 ~

Figura nr. 4 – Ciclul contabil

Sursa: Caraiani, C., Dumitrana, M., ş.a. – Bazele contabilităţii, Editura InfoMega, Bucureşti, 2005, pp. 130 [2] 4. Concluzii Sistemele informaţionale au fost prezente în toate treptele dezvoltării societăţii omeneşti, chiar dacă au avut

o altă formă. În prezent, asistăm la schimbări importante atât în ceea ce priveşte contabilitatea cât şi informatica. Astfel, o caracteristică a societăţii moderne este reprezentată de vehicularea unei cantităţi mari de informaţii

de natură diferită. Sistemul informaţional economic este structurat în trei subsisteme: planificarea economico-financiară, evidenţa economică şi dreptul financiar. Referindu-ne la evidenţa economică, putem aprecia că aceasta este influenţată şi influenţează, la rândul său, celelalte două subsisteme, ea reprezentând principala sursă de informaţii unde se înregistrează, prelucrează şi circulă informaţiile economice.

Contabilitatea reprezintă o parte componentă a sistemului informaţional managerial al întreprinderii. Pentru a conduce o unitate, echipa managerială trebuie să adopte numeroase decizii cu privire la activitatea curentă, previzională, de investiţii, etc. Pentru luarea acestor decizii, managerii au nevoie de informaţii cu ajutorul cărora să-şi fundamenteze alegerea. Aşadar, contabilitatea este cea mai importantă sursă de informare a unei unităţi economice. Cu ajutorul uneia dintre funcţiile contabilităţii, respectiv funcţia de informare, se realizează legătura dintre această ştiinţă şi managementul, prognoza economică, marketingul, deoarece în baza informaţiei furnizate de contabilitate se iau decizii întemeiate privind gestiunea şi conducerea activităţii economice.

Conchid, prin a spune că orice analiză economică a unei entităţi are la baza informaţia, privită ca resursă, dar şi modul în care aceasta este vehiculată. Forţa de informare de care dispune contabilitatea, datorită prelucrării unui volum mare de date, a concepţiei şi a logicii de înregistrare, face din aceasta o componentă de bază ce contribuie la desfăşurarea în condiţii optime a activităţii agentului economic.

Documente justificative

Înregistrarea

Registrul jurnal

Înregistrare

Situaţiile finale

Balanţa de verificare după inventariere

Registru inventar

Balanţă de verificare

Registrul cartea mare

Ciclul contabil aferent unei perioade de o lună

Lucrări la sfârşit de an



~ 54 ~

5. Bibliografie

[1] Briciu, S., Teiuşan, S., Sistemul informaţional al contabilităţii de gestiune, Revista Oeconomica, Bucureşti, 2010, pp. 1. [2] Caraiani C., Dumitrana M., Bazele contabilităţii, Editura InfoMega, Bucureşti, 2005 pp.130. [3] Coteanu, I.,Seche, L., Seche, M., coordonatori, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, pp. 491. [4] Dobrotă şi Niţă (Coordonatori), Dicţionar de economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pp. 233-234. [5] Esnault, B., Hoarau, C., Comptabilité financière, Presses Universitaires de France, Paris, 1994, pp. 6. [6] Feleagă, N., Îmblânzirea junglei contabilităţii, Editura Economică, Bucureşti, 1996, pp. 17. [7] Gheorghe, M., Roşca I., Auditul informaţiei contabile în condiţiile utilizării sistemelor informatice, Bucureşti, 2004, pp. 21. [8] Macarie, F., Suport de curs – Bazele Contabilităţii, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 2004, pp. 3, pp. 12. [9] Oprea C., Ristea, M., Bazele contabilităţii, Editura Naţional, Bucureşti, 2001, pp. 16. [10] Pătruţ, V., Pravăţ, C., Suport de curs – Contabilitate, Universitatea Vasile Alecsandri, Bacău, 2007, pp. 17. [11] Vasilescu, R., Sisteme informatice de contabilitate, Editura Eurostampa, Timişoara, 2008, pp. 10. [12] William, J., Bruns, Jr., Accounting Information and Decision-Making: Some Behavioral Hypotheses, The Accounting Review, Vol. 43, No. 3, (Jul. 1968), pp. 470.



~ 55 ~

CARACTERISTICI ALE DURATELOR DE ŞOMAJ ÎNREGISTRATE ÎN JUDEŢUL

GORJ Leşu Marius, student

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Targu Jiu, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

Email: [email protected] Perţi Roxana, student

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Targu Jiu Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

Email: [email protected]

Rezumatt: Scopul acestui articol este acela de a analiza caracteristicile duratelor de şomaj înregistrate în judeţul

Gorj, precum şi de a estima efectul unor factori determinanţi ce generează diferenţe între duratele de şomaj ale indivizilor şi şansa acestora de a ieşi din şomaj prin angajare. Analiza empirică are la bază un eşantion aleator format din 5% durate de şomaj înregistrate în judeţul nostru. Vârsta unui individ, educaţia, mediul de provenienţă şi istoricul pe piaţa muncii al acestuia au fost găsite ca având o influenţă semnificativă asupra duratei de supravieţuire în şomaj până la apariţia angajării. Cuvinte cheie: durată, şomaj, supravieţuire, angajare

1. Introducere

Scopul acestui articol este acela de analiza caracteristicile duratelor de şomaj înregistrate în judeţul Gorj şi de a investiga de ce unele durate de şomaj înregistrate pentru acest judeţ sunt mai scurte decât altele. Efectul unor factori identificaţi ca determinanţi asupra duratei de supravieţuire în şomaj până la angajare este analizat în cadrul acestui studiu. Analiza empirică are la bază un eşantion aleator format din 5% durate de şomaj înregistrate la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Munca Gorj în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2010. Ne-am ales această temă de cercetare deoarece şomajul are un impact negativ asupra dezvoltării economice, ce afectează în proporţii diferite toate ţările, atât cele dezvoltate cât şi cele în curs de dezvoltare. În literatura de specialitate există o serie de studii ce analizează şomajul, incidenţa acestuia, durata şomajului şi efectul factorilor determinanţi. Astfel, Gonzalo şi Saarela (2000), iar ulterior Ollikainen (2006) au analizat disparităţile de gen privind durata şomajului în Finlanda, arătând că femeile au o probabilitate mai mică de a ieşi din şomaj prin angajare comparativ cu bărbaţii. Rezultatele estimării influenţei factorului gen asupra duratei şomajului au arătat că pentru Belgia, Grecia, Franţa, Spania, Danemarca şi Portugalia femeile au o probabilitate mai mică de a ieşi din şomaj (D’Agostino şi Mealli, 2000). Tansel şi Tasci (2005) au analizat factorii de influenţă ai probabilităţii de a ieşi din şomaj a persoanelor înregistrate ca şomeri în Turcia. În studiul celor doi autori vârsta are un efect negativ asupra ratei hazardului ieşirii din şomaj. Nivorozhkin (2006) publică un studiu similar pentru Suedia. D'Agostino şi Mealli (2000) arată că în Portugalia, Franţa şi Danemarca dificultăţi în a ieşi din şomaj întâmpină, în principal, persoanele în vârstă, în timp ce tinerii au şanse mai mici de angajare în Italia, Marea Britanie şi Spania. Potrivit studiilor lui Mincer (1991) şi Heckman et al.(2006), educaţia este un factor important ce influenţează semnificativ duratele de şomaj ale indivizilor precum şi probabilitatea acestora de a îşi găsi un loc de muncă. Educaţia apare în studiul lui Ollikainen (2006) ca o variabilă cu o influenţă puternic pozitivă asupra duratei şomajului în Finlanda, în special pentru şomerii de gen feminin. Un nivel educaţional superior micşorează durata şomajului în Marea Britanie, Belgia şi Irlanda, pe când în Spania şi Grecia acesta nu pare a avea o influenţă semnificativă asupra reducerii duratei şomajului (D’Agostino şi Mealli, 2000), iar Domadenik şi Pastore (2004) arata că persoanele cu un nivelul educaţional terţiar au cea mai bună şansă de reangajare, în special tinerii adulţi, pe piaţa muncii din Slovenia şi Polonia. Aşadar, cu cât nivelul educaţional al unei persoane este mai ridicat cu atât creşte probabilitatea acestuia de a îşi găsi un loc de muncă.

2.Variabilele studiului

Variabila endogenă a studiului este durata şomajului, calculată ca diferenţă dintre prima zi de şomaj înregistrat şi ultima zi de şomaj înregistrat şi exprimată în zile. Variabilele explicative, independente sunt genul



~ 56 ~

individului, vârsta acestuia la momentul înregistrării în şomaj, educaţia, mediul de rezidenţă (urban, rural), starea civilă la momentul înregistrării în şomaj şi existenţa sau nu a experienţei anterioare pe piaţa muncii. Variabilele gen, mediu de rezidenţă si experienţă pe piaţa muncii sunt introduse în analiză ca variabile dummy, codificate astfel: 0-femei, 1-bărbaţi, 0-mediul rural, 1- mediul urban, respectiv 0-pentru indivizii fără experienţă anterioară pe piaţa muncii şi 1- pentru indivizii cu experienţă anterioară pe piaţa muncii. Variabila vârstă are valori cuprinse în intervalul [16-63] ani şi a fost divizată în următoarele grupe: [16-24 ani], [25-34 ani], [35-44 ani], [45-54 ani] şi [55-63 ani]. Variabila educaţie este o variabilă de tip calitativ, cu următoarele variante: fără studii, şcoală generală incompletă, şcoală generală, învăţământ complementar de ucenici, şcoală profesională, liceu teoretic şi de specialitate, învăţământ special (pentru persoanele cu dizabilităţi), învăţământ postliceal, şcoală de maiştrii, colegiu şi învăţământ superior de lungă durată. Analog, variabila stare civila este tot o variabilă calitativă, cu urmatoarele variante: necunoscut, necăsătorit, căsătorit, văduv şi divorţat. Pentru fiecare durată de şomaj înregistrată în perioada analizată am avut informaţii cu privire la motivul pentru care aceasta se încheie. Astfel, avem 16 motive diferite de încheiere a duratelor de şomaj analizate. Aceste motive de încheiere a duratelor de şomaj sunt grupate in 3 categorii principale: angajare, expirarea perioadei legale de primire a indemnizatiei de şomaj şi non-participare pe piaţa muncii din Romania.

3. Statistici descriptive Analiza realizată în cadrul acestui studiu are la baza un eşantion format din 5% din totalul duratelor de şomaj înregistrate la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2010. Pentru fiecare durată de şomaj analizată am avut informaţii cu privire la data începerii duratei de şomaj, data încheierii duratei de şomaj, genul individului înregistrat ca şomer, vârsta acestuia la data înregistrării, educaţia, mediul de provenienţă (urban/ rural), dacă a avut sau nu experienţă anterioară pe piaţa muncii şi starea civilă a acestuia. Din cele 2942 durate de somaj analizate în cadrul acestui studiu, 47,8% aparţin femeilor, iar 52,2% bărbaţilor. Durata medie de şomaj până la angajare este de 173,79 zile în cazul femeilor, şi de 161,18 zile în cazul bărbaţilor. În secţiunea următoare a lucrării vom analiza dacă diferenţa dintre duratele de şomaj feminine şi duratele de şomaj masculine este semnificativă din punct de vedere statistic. În tabelul nr.1 este prezentată distribuţia duratelor de şomaj în funcţie de variabila vârstă precum şi durata medie de şomaj până la apariţia evenimentului reangajarea, analizată de asemenea în funcţie de variabila vârstă. Analizand datele observăm că 52% dintre duratele analizate aparţin indivizilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 34 ani. De asemenea, observăm o asociere pozitivă între vârsta unui individ si durata de şomaj până la reangajare, exceptând grupa de vârstă 55-63 ani. Tabelul 1: Distributia duratelor de şomaj în funcţie de vârstă şi durata medie a şomajului în funcţie de vârstă. Grupe de vârstă (ani) Număr durate Procent(%) Durata medie pana la

reangajare (zile) 16-24 821 27,9 91,35 25-34 709 24,1 137,59 35-44 734 24,9 214,01 45-54 534 18,2 241,31 55-63 144 4,9 115,70 Total 2942 100 166,92

În figura nr. 1 este prezentată distribuţia duratelor de somaj în funcţie de variabila educaţie. 26.7% dintre duratele de şomaj analizate aparţin indivizilor slab educaţi sau fără studii. Durata medie de şomaj până la reangajare este de 167,08 zile pentru indivizi fără studii sau cu şcoală gimnazială incompletă, 160,33 zile pentru absolveţii de gimnaziu, 168,09 zile pentru absolvenţii de învăţământ complementar de ucenici, 235,75 zile pentru absolvenţii de liceu, 186,50 zile pentru absolvenţii de şcoală postliceală şi 110,88 zile pentru absolveţii de învăţământ superior.

Figura 1: Distribuţia duratelor de şomaj în funcţie de variabila educaţie



~ 57 ~

Din cele 2942 durate de şomaj analizate 55% aparţin indivizilor ce au domiciliul în mediul rural, iar 45% celor care au domiciliul în mediul urban. Durata medie de şomaj până la reangajare este de 148,14 zile pentru mediul rural şi 185,47 zile pentru mediul urban. 54.6% din totalul duratelor de şomaj analizate aparţin indivizilor fără experienţă anterioară pe piaţa muncii, iar 45.6% indivizilor cu experienţă anterioară în muncă. 1,6% din totalul duratelor analizate aparţin indivizilor ce nu şi-au declarat starea civilă, 36.9% aparţin indivizilor necăsătoriţi, 54,4% căsătoriţi, 3,2% văduvi, 1% divorţaţi. Aşa cum am precizat anterior pentru fiecare durată de şomaj analizată am avut informaţii cu privire la motivul pentru care aceasta s-a încheiat. În esantionul analizat sunt 16 motive diferite de încheiere a unei durate de somaj. Am grupat aceste motive în 3 mari categorii: 1- ieşire din ţomaj datorită angajării, 2- ieşire din şomaj datorită expirării perioadei legale pentru primirea indemnizaţiei de şomaj şi 3- ieşire din şomaj prin trecerea în non-participare pe piaţa muncii din judeţul Gorj. Duratele de şomaj care nu au dată de ieşire şi care nu au un motiv clar de ieşire din şomaj au fost cenzurate la dreapta. În tabelul nr. 2 este prezentată distribuţia duratelor de şomaj în funcţie de cele 3 categorii specificate anterior. Tabel 2: Distribuţia duratelor de şomaj analizate în funcţie de destinaţia de ieşire din şomaj Destinaţie Număr Procent (%) Medie (zile) Mediană (zile) Reangajare 823 28 166,92 107 Expirare UI 773 26,3 305,72 271 Non-participare 81 2,8 344,16 357 Cenzurat 1265 43 222,66 183 Total 2942 100 233,76 184 4. Rezultatele analizei empirice Analiza empirică a acestui studiu a fost realizată utilizând estimarea non-parametrică a funcţiei de supravieţuire. Datele au fost prelucrate cu ajutorul soft-ului statistic SPSS 17.0. Ne-am concentrat atenţia asupra evenimentului ieşire din şomaj prin angajare. Durata mediană de supravieţuire până la producerea evenimentului prestabilit, angajarea, pentru eşantionul analizat este de 443 zile. Durata medie de supravieţuire până la producerea evenimentului angajarea este de 601 zile. În continuare vom analiza efectul variabilelor gen, vârstă, educaţie, mediu urban-rural, experienţă anterioară pe piaţa muncii şi stare civilă asupra duratei de supravieţuire în şomaj până la angajare a şomerilor înregistraţi în judeţul Gorj, în perioada analizată. În figura nr. 2 sunt prezentate curbele Kaplan-Meier pentru bărbaţii şi femeile şomeri, atunci când evenimentul este angajarea, construite pentru eşantionul analizat.

Figura 2: Curbe de supravieţuire pentru bărbaţi şi femei înregistraţi ca şomeri, când evenimentul este angajarea

Durata mediană de supravieţuire este cu 3 zile mai mare în cazul şomerilor bărbaţi, comparativ cu femeile. Însă am testat semnificaţia statistică a diferenţelor înregistrate cu ajutorul testului Log Rank, Breslow şi Tarone-Ware, iar rezultatele arată că diferenţele observate nu sunt semnificative din punct de vedere statistic (tabelul nr. 4). Acest lucru înseamnă că genul unui individ nu influenţează semnificativ durata de supravieţuire în şomaj până la angajare a acestuia; deci pentru eşantionul analizat nu avem diferenţe semnificative între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte durata şomajului şi probabilitatea angajării acestora. În figura nr. 3 am prezentat curbele Kaplan-Meier pentru cele 5 grupe de vârstă, atunci când evenimentul este angajarea pe piaţa muncii din judeţul Gorj. Cea mai mică durată mediană de supravieţuire în şomaj până la angajare este înregistrată pentru grupa de vârstă 16-24 ani, urmată de grupa de vârstă 25-34 ani. Analizând rezultatele prezentate în tabelul nr. 4 observăm o asociere directă, pozitivă



~ 58 ~

între vârsta unui individ şi durata acestuia de şomaj până la angajare. Deci putem concluziona că pe măsura ce vârsta unui individ creşte, creşte şi durata petrecută în şomaj până la realizarea angajării.

Figura 3: Curbele corespunzătoare funcţiei de supravieţuire pentru cele 5 grupe de vârstă

Diferenţele înregistrate pentru cele 5 grupe de vârstă sunt semnificative din punct de vedere statistic. (tabelul nr. 4). Curbele aferente funcţiei de supravieţuire corespunzătoare grupelor educaţionale menţionate anterior sunt prezentate în figura nr. 4. Observăm că în orice moment al studiului nostru indivizii absolvenţi de învăţământ superior (de scurtă durată sau de lungă durată) au o probabilitate mai bună de a ieşi din şomaj prin angajare comparativ cu celelalte grupe educaţionale. Indivizii slab educaţi sunt în poziţia cea mai defavorizată în ceea ce priveşte ieşirea din şomaj prin angajare. Diferenţele observate între grupele educaţionale sunt semnificative din punct de vedere statistic (tabelul nr. 4).

Figura 4: Curbele Kaplan-Meier în funcţie de educaţia indivizilor

Influenţa variabilei mediu de provenienţă (urban/rural) asupra duratei de supravieţuire în şomaj până la angajare este prezentată grafic cu ajutorul curbelor Kaplan-Meier (figura nr. 5). Durata mediană de supravieţuire în şomaj până la angajare este de 457 zile pentru un şomerii ce locuiesc în mediul rural şi de 439 zile cei din mediul rural. Însă doar testul Log-Rank arată că această variabilă are o influenţă semnificativă din punct de vedere statistic (tabelul nr. 4).



~ 59 ~

Figura 5: Curbele Kaplan- Meier în funcţie de mediul de proveninţă al şomerilor

În ceea ce priveşte influenţa variabilei experienţă anterioară pe piaţa muncii asupra timpului de supravieţuire în şomaj până la angajare, observăm că durata mediei de supravieţuire este mai mare cu 164 zile pentru indivizii fără experienţă anterioară pe piaţa muncii comparativ cu cei cu experienţă în muncă, iar diferenţa dintre cele două grupe este semnificativă din punct de vedere statistic (tabelul nr. 4). Starea civilă a unui individ nu influenţează semnificativ durata de supravieţuire acestuia în şomaj până la angajare, pe piaţa muncii din judeţul Gorj (tabelul nr. 4). Tabelul 4: Durata medie şi mediană de supravieţuire în şomaj până la angajare pentru variabilele analizate

Variabile Durata medie de supravieţuire până la ieşirea din şomaj prin angajare (zile)

Durata mediană de supravieţuire până la ieşirea din şomaj prin angajare (zile)

Semnificaţie statistică Log Rank Breslow Tarone-Ware

Bărbaţi 586,461 442,000 ,699 ,105 ,267 Femei 601,775 445,000

16-24 ani 576,040 329,000 0,000 0,000 0,000 25-34 ani 449,449 349,000 35-44 ani 566,962 450,000 45-54 ani 702,205 577,000 55-63 ani 772,376 -

<8 ani studiu 903,115 - ,000 ,048 ,019

Gimnaziu 684,097 636,000 Şcoală de ucenici 588,910 - Şcoală profesională 533,570 440,000

Liceu 447,460 438,000 Educaţie specială 542,500 433,000 Şcoală postliceală 451,483 435,000

Învăţmânt universitar 399,115 362,000 Educaţie necunoscută 587,780 -

Rural 654,913 457,000 ,012

,396 ,160 Urban 474,165 439,000

Fără experienţă. 685,935 - 0,000 0,000 0,000 Cu experienţă 521,808 448,000 Necunoscut 544,176 268,000 ,266 ,377 ,254 Necăsătoriţi 618,974 444,000 Căsătoriţi 597,389 446,000 Văduvi 435,755 430,000

Divorţaţi 741,800 -

5. Concluzii Scopul acestui articol a fost acela de a analiza duratele de şomaj înregistrate în judeţul Gorj şi de a estima efectul factorilor determinanţi asupra acestora, asupra destinaţiilor de ieşire din şomaj şi în special asupra reangajării. Analiza empirică are la bază un eşantion format din 5% durate de şomaj înregistrate la Agenţia Judeţeana pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2010. Rezultatele obţinute arată că vârsta unui individ influenţează pozitiv durata de supravieţuire în şomaj până la angajare şi negativ probabilitatea de reangajare a acestuia. Educaţia are o influenţă semnificativă, pozitivă asupra probabilităţii de a ieşi din şomaj prin angajare şi scurtează durata de şomaj a indivizilor. Un individ ce provine din mediul urban are şanse mai bune de a ieşi din şomaj prin angajare şi o durată mai mică de supravieţuire în şomaj până ce acest eveniment se



~ 60 ~

produce. De asemenea, un individ cu experienţă anterioară pe piaţa muncii are şanse mai bune de a se reangaja şi o durată a şomajului mai scurtă. Genul unui individ şi starea civilă a acestuia nu influenţează semnificativ durata de supravieţuire în şomaj şi probabilitatea angajării, în perioada analizată.

6. Bibliografie [1]. Böheim, R. and Taylor, M. P. (2000). Unemployment Duration and Exit States in Britain, CEPR Discussion Papers 2500, C.E.P.R. Discussion Papers. [2]. D’Agostino, A., and F. Mealli (2000), Modeling Short Unemployment in Europe. Institute for Social & Economic Research Working Paper 06. [3]. Dănăcică D., Babucea A.G. (2007), The Role of Education for the Duration of Unemployment in Gorj Country, Studia Universitatis Babes Bolyai – Oeconomica, (1), p. 67 82. [4]. Earle and Pauna (1996), Incidence and duration of unemployment in Romania, European Economic Review, Elsevier, vol. 40(3-5), p. 829-837. [5]. Gonzalo and Saarela (2000), Gender Differences in Exit Rates from Unemployment: Evidence from a Local Finnish Labor Market, Finnish Economic Papers, Vol. 13, Nr. 2. [6]. Grogan, L., van den Berg J. (2000), Determinants of Unemployment in Russia, Journal of Population Economies, 14, p.p.549-568. [7]. Hunt, J. (2004), Convergence and Determinants of Non-Employment Durations in Eastern and Western Germany. Journal of Population Economics, 17(2), p. 249–266. [8]. Mincer, J. (1991), Education and Unemployment, NBER Working Paper Nº 3838. [9]. Moffitt, Robert A. (1999), New Developments in Econometric Methods for Labour Market Analysis. In: Handbook of Labor Economics, Eds. O. Ashenfelter and D. Card. Amsterdam: North Holland. [10]. Nivoroyhkin, A. (2006), Essays on Unemployment Duration and Programme Evaluation. Available at: http://gupea.ub.gu.se/bitstream/2077/2913/1/gupea_2077_2913_1.pdf. [11]. Ollikainen, V. (2006), The Determinants of Unemployment Duration by Gender in Finland. Available at: http://www. vatt.fi/file/vatt_publication_pdf/k316.pdf. [12]. Pike, M.C. (1966), Design and Analysis of Randomized Clinical Trials Requiring Prolonged Observation of Each Patient. British Journal of Cancer 1976; 34:585-612. [13]. Rubery, J. (2008), Women and work in the UK: the Need for a Modernisation of Labour Market Institutions, Women and Employment, Changing Lives and New Challenges, Cheltenham: Edward Elgar. [14]. Tansel, Aysit, and H. Mehmet Tasci, (2005), Determinants of Unemployment Duration for Men and Women in Turkey. IZA Discussion Paper no. 1258.

univ f Ş - utgjiu.ro ecostudent nr 2... · fac ă eforturi pentru a-i servi şi comunica cât mai...

Documents