UNIUNEA EUROPEANĂ…O NOUĂ URSS?

Ideea de unitate a Europei nu este o idee nouă, ea prinzând contur incă din zorii

Antichităţii greceşti, când Platon susţinea ideea păcii prin crearea unei confederaţii. Având

rădăcini adânci la nivelul istoriei continentului, la începuturi ea a fost abordată din perspectiva

găsirii unei soluţii pentru evitarea conflictelor dintre statele bătrânului continent şi in consecinţă

pentru asigurarea unei vieţi mai bune a populaţiei. De altfel, securitatea şi bunăstarea sociala s-au

păstrat de-a lungul timpului până în ziua de azi ca principalele forţe motrice ale integrării

europene1.

Cu toate astea, până in ziua de azi opiniile asupra Uniunii Europene sunt impărţite, multi

aducând fie argumente pro, fie contra existenţei ei. Dacă partizanii Uniunii sunt întâmpinaţi cu

bucurie şi primiţi călduros în sânul familiei europene, mă întreb ce se întâmplă cu cei refractari

faţă de idee, traumatizaţi incă de experienţa convieţuirii intr-o altă confederaţie de „republici

socialiste libere”, cum se pretindea a fi URSS.

Vladimir Bukovski se inscrie negreşit pe cea de-a doua linie de gândire, in cartea sa

„Uniunea Europeană...o nouă URSS?” el aducând argumente notabile in sprijinul ideii că

Uniunea Europeană nu ar fi decât o clonă a URSS, o reiterare a monstrului de birocraţie2 care l-a

reprezentat Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice. „Principiile de funcţionare şi funcţiile lor

sunt in chip şocant asemănătoare. Dacă se deosebesc net la suprafaţă, in schimb seamănă in

profunzime”3, constată Bukovski cu amărăciune, propunând ca soluţie finală pentru eliberarea de

sub jugul europenist, eforturile fiecărui individ pentru accelerarea ritmului prăbuşirii ei, întrucât

Uniunea Europeană, asemeni URSS, nu poate fi reformată din interior, Bukovski prezicând că şi

aceasta din urmă se va prăbuşi asemeni URSS, „sub greutatea propriilor contradicţii in structuri şi

concepte”, după o perioadă de extindere incontrolabilă şi doborâtă de epuizare4.

Indiferent de rezultatul implacabil de care va avea parte Uniunea Europeană, o analiză a

părerilor contra existenţei ei mi se pare interesantă, aducând un suflu de aer proaspăt în atmosfera

mediatică supraîncărcată de avantajele coexistenţei într-o Europă unită.

1 http://www.europeana.ro/comunitar/istoric/istoric%20ideea%20unitatii%20europene.htm2 A se vedea Vladimir Bukovski, Uniunea Europeană...o nouă URSS?, Bucureşti, Editura Vremea, 2006, p. 313 Ibidem.4 Idem, p. 161

Vladimir Konstantinovich Bukovski (născut în 30 decembrie 1942 în

Belebey, Republica Socialistă Sovietică Autonomă Bashkir, URSS), este de altfel unul dintre cei

mai celebri dizidenţi ruşi, luptător neobosit împotriva totalitarismului, membru conducător al

mişcării dizidente din URSS-ul anilor ’60 şi ’70, activist politic şi autor al mai multor volume

printre care Şi se întoarce vântul (1978) volum autobiografic, Judecată la Moscova(1995) sau

Această sfâşietoare durere a libertăţii(1981)5, în care tratează pe larg problema totalitarismului si

socialismului sovietic şi adevarata sa semnificaţie şi pondere în lumea contemporană de ieri şi de

azi.

Bukovski6 a fost unul dintre primii care au dat în vileag folosirea azilului psihiatric

împotriva prizonierilor politici din URSS, petrecându-şi doisprezece ani din viaţă în închisori

sovietice, lagăre de muncă şi azile psihiatrice cu tratament forţat, aşa-numitele psikhushkas,

folosite de guvernul sovietic ca închisori speciale.

În 1976, după negocieri între guvernul URSS şi cel al SUA, Bukoski a fost eliberat în

schimbul prizonierului politic comunist chilian  Luis Corvalán, după care a fost expulzat din

URSS şi a dobândit azil politic în Marea Britanie, după o scurtă şedere în Ţările de Jos.

Este membru în consiliul internaţional consultativ „Fundaţia Memorială a Victimelor

Comunismului”. În 1983 a fost cofondator al organizaţiei anticomuniste internaţionale Rezistenţa

internaţională iar în 1985 a fondat Fundaţia Americană pentru Rezistenţă Internaţională, care a

devenit centrul coordonator pentru mişcările de dizidenţă democratice ce urmăreau să răstoarne

comunismul, organizând proteste în ţările comuniste şi opunându-se asistenţei financiare vest-

europene pentru guvernele comuniste şi care a avut un rol primar în organizarea opoziţiei ce a

5 „Citindu-l pe Bukovski, ramai cu senzatia ca puterea de la Kremlin isi poate face oricand aparitia printr-un lider politic cu avere, printr-un om de afaceri prosper sau prin tinerii de bani-gata plictisiti. Dincolo de o teorie a conspiratiei neo-KGB-iste, raman foarte multe intrebari pe care ar trebui sa ni le punem despre lumea in care traim sau in care am dori sa emigram (...)Raspunsul se gaseste in fiecare dintre noi, asa cum i-ar placea lui Bukovski sa spuna (“comunismului trebuie sa i se opuna responsabilitatea personala a fiecarei fiinte umane”). Iata cateva provocari: “Cum pot sa supravietuiasca democratiile fara sa renunte la principiile lor, adica fara sa se transforme incet in propriii lor adversari?”; “oricum ai intoarce-o, democratia de azi inseamna inainte de toate teroare exercitata de «minoritati oprimate», nationale, politice, sociale. (…) Ce are atunci de facut «majoritatea oprimata», daca nu sa accepte tot? Egalitarismul sau ideologia de masa reprezinta pentru Bukovski cele mai abjecte justificari pe care ni le furnizam ca alibiuri. “Nu e bine sa ucizi, dar cum sa n-o faci daca e vorba de binele universal? (…) E o infamie sa se practice tortura, dar daca de asta depinde bunastarea tuturor ar fi o crima sa ne abtinem! (…) si, dintre toate ideologiile de masa, socialismul este cel mai periculos, caci elibereaza omul de orice responsabilitate.”(...) In opinia lui Bukovski, „socialismul a devenit parte integranta a mentalitatii occidentale, s-a insinuat asimilindu-se cu tesuturile vii ale lumii moderne”- a se vedea Dana Deac, Grade de libertate, articol publicat la data de 08.11.2006 in revista electronică 121.ro, disponibil la adresa electronică http://www.121.ro/articole/art4055-grade-de-libertate-p1-tipareste.html  6 http://en.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Bukovsky

dus la căderea comunismului. De asemenea, este membru activ în mai multe organizaţii

internaţionale de drepturile omului (Fundaţia Drepturilor Omului de la New York, Asociaţia

Libertăţii din Marea Britanie şi Partidul Independentei Marii Britanii), susţinând că Rusia trebuie

este prea mare ca dimensiune şi ar trebui să se dividă în câteva ţări mai mici.

În 1992, după disoluţia URSS, preşedintele Boris Yelţin l-a invitat pe Bukovski în calitate

de expert la procesul intentat lui Yelţin de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice în faţa Curţii

Constituţionale Ruse, partid care fusese interzis de catre preşedinte pe motiv ca este

neconstituţional.

Pentru a-şi pregăti pledoaria, Bukovski a cerut şi a primit acces la un număr uriaş de

documente din arhivele sovietice. Folosind un mic scanner de mână şi un laptop, a reuşit să

scaneze multe documente, unele cu un grad mare de securitate, inclusiv rapoarte ale KGB-ului

catre Comitetul Central, şi să le trimită pe ascuns in Vest. Procesul s-a încheiat „in coadă de

peşte”, în sensul că Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a fost declarat neconstituţional, însă

comuniştilor li s-a permis ca pe viitor să poată crea noi partide, soluţie de care Bukovki s-a arătat

profund dezamăgit.

În 1992 a fost propus ca şi candidat pentru alegerile la postul de Primar al Moscovei,

ofertă pe care a refuzat-o. În 1998 şi-a înaintat candidatura pentru preşedinţia rusă, însă Comisia

Electivă i-a refuzat-o pe motiv că nu a menţionat în documentele înaintate despre activitatea sa ca

scriitor, că deţine un permis de şedere britanic şi că nu a locuit neîntrerupt timp de 10 ani înainte

de depunerea candidaturii pe teritoriul rusesc.

În 2001, Vladimir Bukovki a primit distincţia Medalia Libertăţii Truman-Reagan, din

partea guvernului american, distincţie de care s-au bucurat şi personalităţi precum Vaclav Havel,

Papa Ioan Paul al II-lea sau Harry Wu7.

„Uniunea Europeană...o nouă URSS?” este structurată pe şapte capitole intitulate

sugestiv şi uneori alegoric ( de exemplu, „morcovul bolşevic şi măgarul menşevic”) şi abordează

probleme precum asemănările dintre Uniunea Europeană şi fosta URSS, duplicitatea permanentă

şi profitabilă a Kremlinului în relaţiile cu vest-europenii, proiectul gorbaciovo-mitterandist

privind „casa comună europeană”, prin care se viza strategic o Europă socialistă, criza

socialismului şi aderarea comuniştilor sovietici la social-democraţie, precum şi încăpăţânarea

7 http://www.laogai.org/press_releases/immediate-release-harry-wu-wins-truman-reagan-medal-freedom

constructorilor europeni de a continua proiectul Europei unite pe schema inspirată de Gorbaciov,

în ciuda faptului că, după părerea lui Bukovski, odată cu căderea URSS a dispărut şi raţiunea

statelor europene de a se alia pentru a evita neînţelegerile europene şi a ţine în frâu ameninţarea

păcii în Europa, reprezentată tocmai de acest colos sovietic8, încheindu-şi pledoaria cu

demontarea argumentelor pro-Uniune Europeană şi propunând ca strategie pentru eliberarea de

sub structura birocratică europeană iniţiativa indivizilor, o reală mişcare a maselor care să se

opună politicienilor şi birocraţilor de la Bruxelles9.

8 Vladimir Bukovski, op.cit., p.1449 Idem, p. 164