ulţumeşte cititorilor săi, asigurându-le apolitismul declarat. acum nr. 043.pdfdeclarată „cel...

19
Apare la fiecare început de lună. Cuprinde tot sau aproape tot despre colectivitatea Vulcana-Băi. Urmăreşte să culeagă şi să împrăştie cam tot ce interesează. Mulţumeşte cititorilor săi, asigurându-le apolitismul declarat. Nr. 43 din 1 august 2014 MENSUAL AL VULCĂNENILOR ŞI….AL CELOR CU „OCHII” PE EI! ȘI TOTUȘI CARTEA… Am revenit dintr-un scurt concediu în care, ca orișicine, m-am relaxat, m-am și plimbat, într-un cuvânt – o mică vacanță extrem de plăcută… De fiecare dată există un „ceva” sau cineva care te marchează într-o astfel de perioadă, un reper de care legi întreaga vacanță ori parfumul pe care încă îl simți atunci când rememorezi aceste momente. Ei bine, pentru mi ne, acest „ceva” l-a reprezentat lecturarea cu nesaț a unei cărți care m-a fascinat, m-a cutremurat, mi-a schimbat modul de a gândi și de a percepe viața. Eu spun doar ce am simțit eu, iar faptul că am avut onoarea și mândria de a-l cunoaște pe autor, augmentează tot ceea ce simt... Această capodoperă literară se numește „Se întorc morții acasă”. Voi reda fragmente din articolul referitor la această carte, articol apărut în publicația „Familia Ortodoxă” aceasta, având la rândul său drept sursă „Jurnalul Național”: «În 2004, apărea la Editura Ziua „Lucrarea” lui Cornel Constantin CIOMÂZGĂ, unul dintre cei mai importanţi publicişti ai anilor ’90, întemeietor şi director al unor publicaţii şi al primelor posturi de radio private din România, profesor la Facultatea de Jurnalistică, mentor al unor mari gazetari de astăzi. În urmă cu 14 ani, se retrăgea în chiliile unor mănăstiri pentru a ieşi de acolo cu o carte care avea să spargă tiparele, devenind best-seller. „Lucrarea” a fost „Cartea – leac pentru suflet.ˮ (Inscripţie pe frontispiciul bibliotecii din TEBA)

Upload: duongliem

Post on 01-Mar-2019

216 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Apare la fiecare nceput de lun. Cuprinde tot sau aproape tot despre colectivitatea Vulcana-Bi. Urmrete s culeag i s mprtie cam tot ce intereseaz. Mulumete cititorilor si, asigurndu-le apolitismul declarat.

Nr. 43 din 1 august 2014 MENSUAL AL VULCNENILOR I.AL CELOR CU OCHII PE EI!

I TOTUI CARTEA

Am revenit dintr-un scurt concediu n care, ca oriicine, m-am relaxat, m-am i plimbat, ntr-un

cuvnt o mic vacan extrem de plcut De fiecare dat exist un ceva sau cineva care te

marcheaz ntr-o astfel de perioad, un reper de care legi ntreaga vacan ori parfumul pe care nc l

simi atunci cnd rememorezi aceste momente. Ei bine, pentru mine, acest ceva l-a reprezentat

lecturarea cu nesa a unei cri care m-a fascinat, m-a cutremurat, mi-a schimbat modul de a gndi i de

a percepe viaa. Eu spun doar ce am simit eu, iar faptul c am avut onoarea i mndria de a-l cunoate

pe autor, augmenteaz tot ceea ce simt... Aceast capodoper literar se numete Se ntorc morii

acas.

Voi reda fragmente din articolul referitor la aceast

carte, articol aprut n publicaia Familia Ortodox

aceasta, avnd la rndul su drept surs Jurnalul

Naional:

n 2004, aprea la Editura Ziua Lucrarea lui

Cornel Constantin CIOMZG, unul dintre cei mai

importani publiciti ai anilor 90, ntemeietor i director al

unor publicaii i al primelor posturi de radio private din

Romnia, profesor la Facultatea de Jurnalistic, mentor al

unor mari gazetari de astzi.

n urm cu 14 ani, se retrgea n chiliile unor

mnstiri pentru a iei de acolo cu o carte care avea s

sparg tiparele, devenind best-seller. Lucrarea a fost

Cartea leac pentru suflet.

(Inscripie pe frontispiciul bibliotecii din TEBA)

declarat cel mai cutat roman postrevoluionar, tirajele epuizndu-se cu rapiditate de fiecare dat.

Timp de zece ani, scriitorul a stat din nou ascuns prin sihstrii i locuri tainice, pentru ca n

2014 s revin cu o nou carte, o ntmplare odinioar real, cu nite personaje cndva aievea. Opera

are un subiect mprumutat tot din realitate, cum zice autorul, avnd ca personaje principale un clu

i victima sa. Un fost torionar comunist i cea mai opresat victim a lui se ntlnesc dup zeci de ani,

fiecare cu viaa sa incredibil, spre a tri mpreun o experien incredibil.

Se ntorc morii acas este un proiect complex ca partitur literar, avnd n compoziie

poveste, nvtur i pildolologie cretin. Este un demers literar care a gestat aproape un sfert de

veac! Gruna lui fiind un articol publicat n anul 1991, n revista Tinerama.

Pe 24 iunie 1991, Cornel CIOMZG venea de la Biserica Sfntului Vasile i se ndrepta ctre

redacia revistei Tinerama. Pe scrile rulante de la metrou, i-a atras atenia un cetean care mergea

uor, bombnind, n timp ce restul lumii se grbea. S-a apropiat de acesta s aud ce tot ngna.

Dac ai veni voi de unde vin eu, puiorilor, n-ai mai fugi aa!, a reuit jurnalistul s deslueasc.

Bineneles c l-a ntrebat de unde vine? De la ntirim i-a rspuns ceteanul.

Ce se ntmplase? Omul se necase cu un os de pete i, ct ai zice pete, a murit! Legistul a

constatat decesul, fr s i se fac necropsia. Mortul nu era mort de-a binelea, era doar n moarte

clinic. Familia s-a ngrijit de toate rnduielile i omul ajunge la loc cu verdea, ntr-o cript.

Experiena teribil a mormntului i-a istorisit-o lui CIOMZG, pe scrile metroului. Stafia

era istovit de toat tevatura la care fusese supus, pentru a iei din evidenele morilor i a reintra n

evidenele viilor. Societatea nu are legislaie pentru astfel de situaii. Bineneles c aceast ntlnire

neverosimil i-a gsit locul n paginile revistei Tinerama.

Povestea ns avea s continue Dialogul celor doi a durat trei ani. Au vorbit despre moartea

lui, dar mai cu seam despre via. Despre experiena din mormnt, dar i despre drumul pn acolo.

Astfel, Cornel CIOMZG a descoperit c omul fusese unul dintre cei mai aprigi torionari ai

regimului comunist. Dup 23 de ani, CIOMZG are ndrzneala de a scoate la lumin cartea Se

ntorc morii acas, s dezvluie cum torionarul ajunge s se spovedeasc unui btrn duhovnic care

fusese cndva, cu 36 de ani n urm, nici mai mult nici mai puin dect cea mai opresat victim a lui.

n timpul spovedaniei, torionarul nu-l recunoate pe btrn, dar acesta i-l reamintete i, ca

duhovnic, este nevoit s-l asculte spovedind, printre alte orori, cum i-a ucis fratele, cum i-a violat sora

i cum i-a ntocmit lui nsui un fals dosar, n urma cruia avea s capete 21 de ani de munc silnic.

Este o carte pe un subiect amplu i complex. Un subiect de-a dreptul terifiant, termenul, de data

aceasta, nefiind nicidecum unul de marketing.

Scriitorul Cornel Constantin CIOMZG s-a aplecat asupra acestei partituri literare, astfel

nct s poat ndjdui c ar putea fi de folos, n aceste vremuri meandrice i neguroase, multora

dintre aceia care au auzit, poate, vorbindu-se despre lucruri de felul acesta, dar sigur nu dintr-o astfel

de perspectiv. Mai cu seam c torionarul triete pn la urm, ntr-un anume fel, experiena unei

convertiri spectaculoase. nelege ntr-o bun zi ce nseamn iubirea, iertarea, sensibilitatea, buntatea

i alte asemenea ingrediente care pentru el nu existaser nici mcar n vocabular. F mereu ceva

bun, pentru ca diavolul s te gseasc ocupat, spunea Fericitul Ieronim. Cornel CIOMZG face un

bine, druindu-ne aceast poveste care mai vorbete i despre o Romnie. Despre o Romnie

necunoscut din punct de vedere cultural i duhovnicesc. Despre o Romnie ru cunoscut ca

factologie i efect moral a celor petrecute n perioada comunist. i despre o Romnie nerecunoscut

pentru cele cu adevrat bune i importante.

Puine sunt cuvintele care pot exprima ceea ce simi parcurgnd romanul Eu nu pot dect s

lansez o invitaie la a o citi i, v asigur, n-o vei lsa din mn pn n-o s-o terminai. Credei-m!

Pompilia BJENARU

BIBLIOTECAR,

BIBLIOTECA COMUNAL Grigore ALEXANDRESCU

EXERCITAREA MANDATULUI DE CTRE PREEDINTELE CONSILIULUI

JUDEEAN, DE CTRE VICEPRIMARI I DE CTRE DELEGATUL STESC

Vicepreedinii consiliului judeean, precum i viceprimarii intr n exercitarea mandatului dup

declararea lor ca legal alei, potrivit Legii nr. 215/2001, republicat.

Exercitarea mandatului de ctre persoanele prevzute la alin. (1) nceteaz odat cu expirarea

mandatului consiliului din care fac parte.

ncetarea mandatului de consilier, n condiiile art. 9 alin. (2), are ca efect ncetarea de drept, pe

aceeai dat, i a mandatului de vicepreedinte al consiliului judeean.

Mandatul de vicepreedinte al consiliului judeean, respectiv de viceprimar, poate nceta nainte

de termen n urma eliberrii sau revocrii acestuia din funcie, n condiiile Legii nr. 215/2001,

republicat.

Delegatul stesc i exercit mandatul de la data alegerii sale, n condiiile Legii nr. 215/2001, cu

modificrile i completrile ulterioare. Expirarea mandatului delegatului stesc are loc o dat cu

alegerea unui alt delegat stesc, precum i n cazurile prevzute la art. 9 alin. (2) lit. a), b) i e)-i).

Adunarea steasc poate hotr oricnd eliberarea din funcie a delegatului stesc i alegerea unei alte

persoane n aceast funcie.

(n numrul viitor: Protecia legal a aleilor locali)

Primarul Comunei Vulcana-Bi prin Dispoziia nr. 315 din 2 iulie 2014 a convocat n edin

ordinar Consiliul Local al comunei Vulcana-Bi, joi, 10 iulie 2014, ora 17:00, la sediul su, situat pe

str. Vlad EPE, nr. 18 i a propus urmtoarea ordine de zi:

1. Prezentarea membrilor Consiliului ntilor Premiani, mandatul 01 iulie 2014 30 iunie

2015;

2. Prezentarea delegaiei care a participat n perioada 24 iunie - 26 iunie 2014, la Bruxelles, la

Comitetul Regiunilor - organism consultativ al Uniunii Europene, la concursul ntre licee, ediia

2014.

3. Diseminarea activitilor desfurate n cadrul proiectului Comenius Regio COACTION

2012-2014.

4. Informare privind problemele ridicate la ntlnirea cu cetenii pe trimestrul al II-lea 2014;

5. Situaia statistic a documentelor nregistrate la Primrie n trimestrul al II-lea 2014;

6. Raport privind activitatea asistenilor personali pe semestrul I 2014;

7. Analiza stadiului de nscriere a datelor n registrul agricol. Msuri pentru eficientizarea

acestei activiti;

8. Analiz privind capacitatea de aprare mpotriva incendiilor la nivelul comunei Vulcana-Bi,

pe semestrul I/2014;

9. Validarea Dispoziiei primarului comunei nr. 310 din 26 iunie 2014 privind rectificarea

bugetului local pe anul 2014;

10. Aprobarea execuiei bugetare pe seciunea de funcionare i dezvoltare ale bugetului local al

comunei n trimestrul al II-lea 2014;

Munca are, printre alte avantaje, i pe acela

de a scurta zilele i a lungi viaa.

(Denis DIDEROT)

lnk:LEG%20PRL%20215%202001%200

11. Stabilirea de msuri pentru administrarea strzii Arma BUNEA;

12. Probleme curente ale administraiei publice locale;

13. Propuneri pentru asigurarea conducerii edinei urmtoare.

Maria MOREANU,

DIRECTOR EXECUTIV,

DIRECIA PENTRU MONITORIZAREA

PROCEDURILOR ADMINISTRATIVE

SFNTUL IERARH NIFON, PATRIARHUL CONSTANTONOPOLULUI I

MITROPOLITUL RII ROMNETI

Ca de fiecare dat la 11 august, sediul de odinioar al rii

Romneti i reedin a mitropoliilor munteni este protagonistul

srbtoririi solemne a Sfntului Ierarh Nifon, Patriarhul

Constantinopolului i Mitropolitul rii Romneti, simbol puternic al

bunvoinei lui Dumnezeu pentru locuitorii de pe aceste binecuvntate

plaiuri, pild de aleas sfinenie, personalitate cultural i duhovniceasc

de seam a Ortodoxiei universale i romneti i aprig nnoitor al vieii

noastre bisericeti de la nceputul secolului al XVI-lea.

nelept cunosctor al realitilor timpului su, Sf. Ier. Nifon a venit

aici, la noi, la chemarea iscusitului voievod Radu cel Mare, pentru a

revigora viaa moral, eclezial i cultural a strmoilor notri, druindu-

ne, prin ntreaga sa activitate pus n slujba neamului nostru, un bun

nceput extraordinarei nfloriri n plan spiritual a rii, echilibrnd, n chip

providenial, epoca de pace, armonie i nemaipomenit dezvoltare social-

economic, inaugurat de voievodul muntean amintit mai nainte.

La ndemnul Sf. Ier. Nifon, misiunea Bisericii a cptat o nou profunzime i vigoare, cci

marele ierarh a sprijinit folosirea crii, a tiparului, n promovarea valorilor Evangheliei Mntuitorului

Iisus Hristos, pentru ca road mbelugat s aduc, n sufletele contemporanilor si, cuvntul mntuirii,

s schimbe mentaliti, s ndrepte comportamente i s dea mrturie lumii de frumuseea tririi

duhovniceti ortodoxe.

Strlucitoarea i neapusa lumin a Ortodoxiei a risipit, prin lucrarea Sfntului Ierarh ndoiala

necesitii utilizrii celor mai noi mijloace de comunicare ale timpului su, astfel c, datorit lui,

Ieromonahul Macarie a tiprit, aici, la Trgovite, n anul 1508, prima carte de pe teritoriul patriei

noastre i primul Liturghier ortodox din lume, oper tipografic continuat apoi, cu Octoihul (1510) i

Tetraevangheliarul (1512). Toate acestea au fost aniversate n chip solemn n anii ce au trecut (2008,

2010, 2012), de ctre Eparhia noastr, pentru a nu se uita c Trgovite este, nu numai un important

centru istoric, spiritual i cultural, dar i primul centru tipografic romnesc i din sud estul european.

Cea mai important capodoper a Sf. Ier. Nifon este, alturi de marea reorganizare bisericeasc,

profunda nnoire moral i marele avnt al misiunii bisericeti, fiul su duhovnicesc, Sf. Voievod

Inima oamenilor nu e dect un cmp de btlie n care se lupt Dumnezeu cu

diavolul."

(Fiodor Mihailovici DOSTOIEVSKI)

Neagoe Basarab, cel care, datorit ndrumrii sale spirituale i culturale, a devenit model desvrit de

politician cretin, adevrat ntruchipare n plan public al virtuilor cretine.

Sf. Ier. Nifon este o mrturie vie a faptului c sfinenia este o vocaie pentru toi cretinii,

indiferent de timpul, darurile naturale, posibilitile de afirmare, ori specificitatea fiecruia, toi avnd

datoria de a ne deschide voii i lucrrii dumnezeieti, care vindec, purific i desvrete. Chemarea

la sfinenie se adreseaz i astzi, nou, cu aceiai trie i noutate, invitndu-ne s ne preocupm, cu

prioritate, de cele duhovniceti, neuitnd nici de cele necesare vieii cotidiene, pentru a fi de folos celor

de lng noi, prin manifestarea unei credine vii, lucrtoare prin iubire, jertfelnice i generoase, care s

aprofundeze comuniunea freasc i s fac mai uoar vieuirea trectoare pe acest pmnt.

Cultul Sfntului Ierarh Nifon se bucur de o mare evlavie, att printre credincioii din Eparhia

noastr, ct i printre cei din eparhiile nvecinate i ntreaga ar, cci marele ierarh este un model actual

de sfinenie i moralitate.

Rugm pe Dumnezeu, Cel ce se odihnete pururea ntru sfinii Si, ca prin mijlocirea Sf. Ier.

Nifon, s ne druiasc, tuturor, bogate roade duhovniceti i ajutor pe drumul vieii n pelerinajul spre

mpria cereasc!

Extras din Scrisoarea pastoral adresat de IPS NIFON Arhiepiscopul i Mitropolitul

Trgovitei, cu ocazia Srbtorii Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului i Mitropolitul

rii Romneti i a pelerinajului la moatele Sfntului n Catedrala Arhiepiscopal i Mitropolitan

din Trgovite -11 august 2014-

Pr. Paroh Constantin MILEA

Parohia Vulcana de Sus

ENGLISH LANGUAGE INTEGRATION IN THE PRE-SCHOOL GAME LESSON

PRIMUL AM DINTR-UN PROIECT DE SUCCES!

Activitile desfurate n primul an de proiect

au atins obiectivele propuse i au dat valoare

european instituiei noastre.

29 August 2013

ntlnire de proiect echipa local:

- conceperea planului de activiti conform

proiectului i a unei metodologii de nvare a limbilor

strine.

1-15 Septembrie 2013

ntlnire de proiect echipa local:

Educaia e ca un pom fructifer, dac nu e altoit, face fructe mici i acre."

(Robert FROST)

- pregtirea materialelor de prezentare a grdiniei, rii, cadrelor didactice, precolarilor.

- conceperea logo-ului;

- pregtirea materialelor pentru blog;

- conceperea unei schie a calendarului 2014;

16-22 septembrie 2013

ntlnire de proiect Letonia:

- cunoaterea rilor partenere, a grdinielor implicate; planificarea activitilor pentru primul an

de proiect, stabilirea responsabilitilor;

26 septembrie

Ziua European a limbilor:

Scop: nelegerea diversitii i a importanei nvrii limbilor strine, cunoaterea partenerilor

de proiect - Letonia, Spania, Ungaria, Polonia, Turcia, Italia)

- lansarea proiectului la nivelul grdiniei;

- workshop introducerea unor cuvinte din limbile partenerilor de proiect;

- poster;

- sesiune de lectur - poveti n limba romn traduse n limba englez;

- teatru - adaptarea unor poveti naionale cu introducerea unor replici n limba englez!

Octombrie 2013

Logo-ul proiectului:

- crearea unui logo potrivit temei proiectului 4-11 noiembrie 2013

ntlnire de proiect Spania:

- abordrile prezentei metodologii de cercetare;

- definirea de referin pentru integrarea n curriculum a limbii engleze;

- definirea criteriilor de evaluare i monitorizare;

- planificarea activitilor urmtoare.

11-16 noiembrie 2013

Calendar 2014:

- nvare numelor rilor partenere, lunile anului, zilele n limba englez, prin activiti pentru

copii (desene, fotografii).

18-22 noiembrie 2013 Videoconferin:

- ntlnire online cu partenerii de proiect Scopul este de a avea astfel de ntlniri bilaterale ntre toi partenerii care utilizeaz TIC i practica limba englez.

24-27 noiembrie 2013

Blogul proiectului:

- Postarea permanent a activitilor privind rezultatele i progresul proiectului.

28 noiembrie 2013

Lansarea proiectului n comunitate:

- prezentarea programului (obiective, activiti, impact, suport necesar, participani) prinilor, profesorilor, autoritilor locale i altor pri interesate.

Ianuarie 2014/Lunar

Learning togheter! nvm mpreun!

- constituirea activitii de dup-amiaza, de nvare a limbii engleze mpreun prini, bunici, ali membri ai familiei, pentru a revizui progresele realizate de copii.

Februarie 2014

Engleza la coal:

- vizit la coal, participarea la orele de englez desfurate de elevii ciclului primar i gimnazial

10-15 martie 2014

ntlnirea de proiect Romnia:

- monitorizarea progresului proiectului, stabilirea activitilor din perioada urmtoare, prezentarea rezultatelor obinute.

24-28 martie

Sptmna de teatru:

- spectacol de teatru in limba romana i n limba englez. Aprilie 2014

Engleza prin matematic:

- colectarea unor jocuri de perspicacitate, rime, s nvee matematic n limba englez.

Mai 2014

Colecie de cntece:

- nregistrarea unor cntece internaionale - La muli ani" cntat in limbile partenerilor de proiect i n limba englez.

25-31 mai

ntlnire de proiect Polonia:

- prezentarea rezultatelor i a activitilor locale;

- dezbatere privind raportul intermediar;

- stabilirea activitilor urmtoare;

Iunie 2014

Engleza prin sport:

Sportul necesit de multe ori nu doar limbajul verbal, dar, de asemenea, semne. Exist semne

internaionale utilizate, i multe comenzi sunt din limba englez.

- realizarea unei colecii de jocuri sportive au fost dezvoltate ca produs i reflect natura bi-lingual al proiectului i de integrare a limbii engleze.

Iunie 2014

Jocuri tradiionale:

- documentare i colectare de jocuri tradiionale utilizate n procesul de nvare (jocuri de mas,

n aer liber, etc.) pentru diverse subiecte i abiliti;

- schimb de experien cu partenerii i introducerea de noi jocuri n grdini.

(Coninutul i prezentarea jocurilor s-a decis pe baza setului de referin i metodologiile

alese).

Rezultate obinute n primul an de proiect:

- logo-ul proiectului utilizat pe toate materialele de proiect;

- blogul proiectului -

http://englishforplaytime.blogspot.r

o. Toi partenerii actualizeaz

blogul prin postarea activitilor de

proiect - locale i internaionale;

- calendar 2014- toi

partenerii au realizat i au fcut

schimb de calendare;

- metodologie de predare i

integrare a limbii engleze n

grdini;

- dicionar n imagini ce va

fi folosit n procesul de nvare pe

parcursul proiectului;

- colecie de cntece n

limba englez - material electronic

n care sunt colectate cntece n limba englez interpretate de precolari i utilizate n procesul de

nvare limba englez.

- colecie de rime n limba englez pentru jocuri ale minii si pentru matematic - material

electronic cu materiale care pot fi utilizate pentru a afla diferite aspecte ale matematicii.

Prof. Maria-Manuela GHEORGHE

DIRECTOR COALA ION MARE VULCANA-BI

COORDONATOR PROIECT

PANAIT ISTRATI 130 DE ANI DE LA MOARTEA PROZATORULUI (1884 1935)

Panait ISTRATI s-a nscut n Brila, ca fiu nelegitim al unei

spltorese, Joia Istrate i al unui contrabandist grec. A copilrit n

Baldovineti, a terminat ase ani de coal primar, doi fiind nevoit

s-i repete. Ca i Maxim Gorki, scriitorul rus i apoi sovietic cu

care a fost comparat adesea, i-a ctigat existena ca ucenic al unui

crciumar, al unui brutar i al unui vnztor ambulant. O vreme a

fost i crbunar la bordul navelor Serviciului maritim Romn. n

acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a czut n mn. Hoinrelile l-

au purtat prin diferite orae: Bucureti, Constantinopol, Alexandria

din Egipt, Cairo, Napoli, Paris i Lausanne.

Primele ncercri literare dateaz din 1907, cu

preponderen fcnd publicistic n presa muncitoreasc din

Romnia, debutul fiindu-i articolul Hotel Regina n revista

Romnia muncitoare. ntre 1910-1912 i public, n aceeai

revist, primele povestiri: Mntuitorul, Calul lui Blan, Familia

noastr, 1 Mai. Colaboreaz i la alte ziare: Viaa social,

Dimineaa, Adevrul etc. Se apropie de cercurile socialiste.

Trind n srcie, bolnav i singur, a ncercat s se sinucid n 1921 pe cnd era la Nisa, dar a

fost salvat, iar n buzunar i s-a gsit o scrisoare netrimis, adresat lui Romain Rolland. Acesta este

avertizat i i rspunde imediat ncurajndu-l s urmeze cariera sa de scriitor. Povestirea Chira

Chiralina a fost publicat n 1923 cu o prefa semnat chiar de Romain Rolland. A publicat romanele:

Ciulinii Brganului, Les rcits d'Adrien Zograffi (Povetile lui Adrian Zograffi).

n 1927 a vizitat Moscova i Kievul. n Rusia l ntlnete pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis

(care l va meniona mai trziu n romanul su Zorba Grecul). n 1929 a cltorit din nou n Rusia

sovietic. Voiajul su n Rusia a fost sursa de inspiraie a operei Vers l'autre flamme-Confession pour

vaincus (tradus n limba englez sub titlul The Confession of a Loser) n care denun abuzurile

regimului comunist. Una din remarcile sale celebre la adresa regimului sovietic i a omletei proverbiale:

Vd oule sparte, dar unde este omleta?". Antologia Vers l'autre flamme cuprinde nu doar textul

Spovedania unui nvins a lui ISTRATI, ci i alte scrieri cci Victor Serge este, de pild, un alt autor.

Publicarea crii va provoca izolarea scriitorului, acesta fiind abandonat de prietenii si de ideologie

socialist (unii din prietenii si comuniti considerndu-l fascist).

n 1930 se rentoarce definitiv n Romnia. Public n 1933 eseul Lhomme qui nadhre rien,

n care se contureaz atitudinea sa n privina independenei. Chintesena acestui eseu i atrage

vehemente contestri.

A fost tratat de TBC n Frana la Nisa i apoi a revenit la Bucureti. Izolat, singur i bolnav de

tuberculoz, a murit la sanatoriul Filaret.

Prozele i romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia s o cunoasc de

aproape, mirificele inuturi ale Brilei natale, Delta Dunrii, un amestec de rase i religii i diverse

oraele din Europa prin care a trecut de-a lungul vieii. Opera lui Panait Istrati, scris n limbile francez

i romn, a fost tradus n peste 30 de limbi.

prof. Petra MICULESCU

Singurul obstacol mpotriva lumii este o cunoatere aprofundat a cesteia."

(John LOCKE)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Br%C4%83ilahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Baldovine%C8%99tihttp://ro.wikipedia.org/wiki/Maxim_Gorkihttp://ro.wikipedia.org/wiki/Serviciul_maritim_Rom%C3%A2nhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99tihttp://ro.wikipedia.org/wiki/Constantinopolhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandria,_Egipthttp://ro.wikipedia.org/wiki/Cairohttp://ro.wikipedia.org/wiki/Napolihttp://ro.wikipedia.org/wiki/Parishttp://ro.wikipedia.org/wiki/Lausannehttp://ro.wikipedia.org/wiki/Nisahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Romain_Rollandhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Ciulinii_B%C4%83r%C4%83ganuluihttp://ro.wikipedia.org/wiki/Moscovahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Kievhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Nikos_Kazantzakishttp://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Zorba_Grecul&action=edit&redlink=1http://ro.wikipedia.org/wiki/Rusiahttp://ro.wikipedia.org/wiki/TBChttp://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C8%9Bahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Nisahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Delta_Dun%C4%83riihttp://ro.wikipedia.org/wiki/Europa

DINTRE CELE MAI FRUMOASE POEZII

NDRGOSTITUL

de Jzsef PILDNER

Mi-i team-n ochi s v privesc,

S m mbt de-a lor lumin,

tiu, mi e dat s v iubesc,

i-n orice gnd e-o dulce vin.

C ne-ntlnim din cnd n cnd,

Tcui i triti, n sinea noastr,

M regsesc n vis plngnd,

Plngnd de dorul dumneavoastr.

Aa mi-i dat, n-am ce s fac,

Mi-i taina vorb-n veci nezis,

Nu, nu pot s m mai prefac,

Dei iubirea-i interzis

M simt ca un tlhar neprins,

C-o fric venic n mine,

Acum, cnd dorul m-a cuprins,

Voi mai avea n ochi lumine?

n jurul nostru-i mult tumult,

Viaa-mi tot bate din arip,

Iubirea-nseamn mult mai mult,

Dect srutul dat n prip.

Amor este singurul zeu

Pe care l-a urca n arc

i-i mulumesc lui Dumnezeu

C nc dragostea m-ncearc.

Nu ndrznesc nici un cuvnt

Iubirii s i-l dau de veste,

Cu fiecare vorb-n vnt,

n mine crete o poveste.

n ochi a vrea s v privesc

Numai de nu m-a da de gol,

De s-ar afla c v iubesc,

S-ar duce viaa-mi rostogol.

Orice om sntos poate rezista fr mncare dou zile - dar nu i fr poezie.

(Charles BAUDELAIRE)

Mi-i team-n ochi s v privesc,

C-ai presimi, din dor, ivirea,

i fiindc prea mult v iubesc,

Mi-i team s v-nfrunt privirea.

i toate cele trec pe rnd,

Nu-i timp de cutat rubine,

C nu m vd din nou spernd,

Poate c-aa este mai bine.

Sunt toate mpotriva mea,

Iar doru-n mine se deteapt,

Pn i albul fulg de nea,

De undeva, tot dor ateapt.

Dei pe cer nu-i nici o stea

i nicieri nu-i vreumin,

Iubirea-n mine-ar vrea s stea,

Pnce m-oi lecui de vin.

ncepe cercul s se strng

Dnd multora ap la moar,

Cu inima-mi asta ntng

Iubesc pentru ultima oar.

TIAI C

timp de 186 de zile nu se poate vedea soarele la Polul Nord? aurora polar este probabil cel mai fascinant fenomen natural de pe suprafaa terestr? februarie 1865 este singura lun din istorie n care nu a fost nregistrat lun plin? aproximativ 90% din populaia ntregii planete locuiete n emisfera nordic? vrful Everest este cel mai nalt munte de pe pmnt i crete n nlime cu 4 mm pe an? doar o singur persoan din 2 miliarde va atinge vrsta de 116 ani? cel mai ntlnit nume brbtesc de pe planet este Mohammed? absolut toi copiii se nasc fr rotule? Ele se formeaz complet n intervalul de vrst de 2 6

ani.

un om consum n medie de-a lungul vieii o cantitate de hran egal cu greutatea a ase elefani maturi?

una din cinci persoane de pe Terra triete cu mai puin de 1$ pe zi?

exist mai muli oameni care nva limba englez n China dect cei care o vorbesc oficial n Statele Unite (peste 300 de milioane)?

Nu bogia i splendoarea sunt cele ce aduc fericirea, ci calmul i munca.

( Thomas JEFFERSON)

regiunea cu cea mai sczut criminalitate este Quebec, Canada? Rata criminalitii n aceast zon este aproape 0.

cei mai mari consumatori de fast-food de pe planet sunt chinezii (41%) urmai de americani (35%)?

pe suprafaa unui corp uman triesc mai multe vieti dect oameni pe ntreaga planet? furnicile nu dorm niciodat? Cu toate acestea, n zorii zilei, furnicile se ntind asemenea

oamenilor pentru a se dezmori.

Culese de:

prof. Mihai MICULESCU

CULTURA-I TEMELIA, POLITICA-I TICHIA!

Din irul oamenilor de cultur care au avut i o important implicare n politica rii, am ales

astzi o poezie a scriitorului Adrian PUNESCU nsoit de succinte date biografice ale domniei sale.

Adrian PUNESCU (n. 20 iulie 1943, Copceni, judeul Bli, Romnia, astzi n Republica

Moldova d. 5 noiembrie 2010, Bucureti) a fost un autor, critic literar, eseist, director de reviste,

poet, publicist, textier, scriitor, traductor i om politic romn.

Adrian PUNESCU este cunoscut mai ales ca poet debutnd n 1960 i fiind unul dintre cei

mai prolifici autori romni contemporani i ca organizator al Cenaclului Flacra, ntrunire muzical-

cultural desfurat periodic n anii 19731985, de regul n oraele mari ale Romniei, unde artitii

promovai de poet prezentau lucrri muzicale i literare n faa unui public numeros. n cadrul

cenaclului, Punescu a ncurajat cultura de mas ndrgit de publicului tnr, n ciuda numeroaselor

sancionri aduse acesteia de ctre puterea comunist; el a inventat sintagmele generaia n blugi i

muzic tnr pentru a-i desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist,

respectiv sonoritile iubite de acetia, ale genurilor folk i rock.

Relaia lui PUNESCU cu regimul Ceauescu este n general considerat ca ambigu, mergnd

de la scrierea de poeme adulatoare la critici publice directe. Aceasta explic i varietatea poziiilor pro i

contra Punescu de dup 1989.

ntre 1966 i 1968 a fost secretar al organizaiei U.T.C. de la Uniunea Scriitorilor din Romnia,

iar n august 1968 a devenit membru al Partidului Comunist Romn. Ca membru al PCR, a fost

sancionat cu vot de blam cu avertisment, n toamna anului 1985.

Dup revoluia din 1989, s-a retras pentru scurt timp din viaa public, dar din 1992 a fost

membru al Partidului Socialist al Muncii (de orientare socialist, absorbit ulterior de Partidul Social

Democrat), cruia i-a devenit vicepreedinte n 1993 i prim-vicepreedinte i purttor de cuvnt n

1994; n legislatura 19921996 a fost senator de Dolj din partea acestui partid.

Dou lucruri sunt imposibile: a vedea cu ochii

pe Dumnezeu i a povesti dragostea.

(Adrian PUNESCU)

http://ro.wikipedia.org/wiki/20_iuliehttp://ro.wikipedia.org/wiki/1943http://ro.wikipedia.org/wiki/Cop%C4%83ceni,_S%C3%AEngereihttp://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_B%C4%83l%C8%9Bi_(interbelic)http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2niahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Moldovahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Moldovahttp://ro.wikipedia.org/wiki/5_noiembriehttp://ro.wikipedia.org/wiki/2010http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99tihttp://ro.wikipedia.org/wiki/Poethttp://ro.wikipedia.org/wiki/Publicisthttp://ro.wikipedia.org/wiki/Om_politichttp://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nihttp://ro.wikipedia.org/wiki/Cenaclul_Flac%C4%83rahttp://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cultur%C4%83_de_mas%C4%83&action=edit&redlink=1http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia_socialist%C4%83http://ro.wikipedia.org/wiki/Sintagm%C4%83http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Blue_jeans&action=edit&redlink=1http://ro.wikipedia.org/wiki/Gen_muzicalhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Muzic%C4%83_folkhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Muzic%C4%83_rockhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_Tineretului_Comunisthttp://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_Scriitorilor_din_Rom%C3%A2niahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Comunist_Rom%C3%A2nhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_rom%C3%A2n%C4%83_din_1989http://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Socialist_al_Munciihttp://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Social_Democrat_(Rom%C3%A2nia)http://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Social_Democrat_(Rom%C3%A2nia)http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Dolj

Ca senator, a fost preedinte al Comisiei senatoriale de cultur, art i mass-media i al Grupului

Parlamentar Partida Naional. A fost membru al delegaiei parlamentare romne la Consiliul Europei

de la Strasbourg, i, din aceast calitate, observator european la alegerile din Republica Moldova (1994)

i Republica Croaia (1995).

n 1994, este ales vicepreedinte al Grupului Politic Stnga European Unit.

n februarie 1996 a fost desemnat candidat al PSM la alegerile prezideniale din 1996, la care a

obinut, ns, doar 0,69% din voturi, pierznd alegerile n primul tur de scrutin.

Tot la alegerile din 1996, PSM nu a mai intrat n parlament, iar din 1998, Punescu a devenit

membru al Partidului Democraiei Sociale din Romnia (devenit, din 16 iunie 2001, Partidul Social

Democrat), partid cu care fosta sa grupare, PSM, avea s fuzioneze ulterior. Ca membru al PSD, a fost

ales din nou senator de Dolj, pentru legislatura 2000-2004. n aceast nou legislatur, a ndeplinit din

nou funcia de Preedinte al Comisiei Senatului pentru Cultur, Culte, Art i Mijloace de Informare n

Mas. De asemenea a fost membru al Comisiei Interparlamentare Bucureti-Chiinu, precum i al

grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Popular Chinez (grup al crui preedinte a fost),

Turcia i Portugalia.

n legislatura 20042008, a fost senator de Hunedoara din partea PSD

VIAA, DUBLU MIXT

de Adrian PUNESCU

Triesc aici, dar m simt c sunt departe, Din ce n ce mai singur i mai trist, Nici nu mai tiu ct pot s rezist, nchis ntr-un ziar i ntr-o carte. M-ncredinez iluziei dearte C m salveaz regsirea-n Christ, Dar, vai, ajung un fel de dublu-mixt, Cu via-n minus i cu plus de moarte. i, totui, nu m-a ocolit norocul, Dei mi-a fost ntotdeauna greu, i-am transformat n foc destinul meu Ca, azi, cenua s rezume focul. i de-a cdea, aa cum cere jocul, Ca s devin o pies de muzeu, Eu tot i mulumesc lui Dumnezeu C-a-ntrziat i-aa, prea mult, sorocul.

Pompilia BJENARU

BIBLIOTECAR,

BIBLIOTECA COMUNAL Grigore ALEXANDRESCU

http://ro.wikipedia.org/wiki/Alegeri_legislative_%C3%AEn_Republica_Moldova,_1994http://ro.wikipedia.org/wiki/Croa%C8%9Biahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Alegeri_preziden%C8%9Biale_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia,_1996http://ro.wikipedia.org/wiki/2001http://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Popular%C4%83_Chinez%C4%83http://ro.wikipedia.org/wiki/Turciahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Portugaliahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Senatorhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Hunedoara

DIN CREAIA COPIILOR

Timp ... anotimp

Anotimpurile ... Oh! Trec aa de repede, parc nici nu ai timp s te bucuri de ele, dei se repet

n fiecare an. i poate pare prostesc ceea ce spun, dar uneori uit ce anotimp este. Cu toate lucrurile ce ne

preocup pe noi, oamenii, uitm s dm importan altor aspecte, precum ploaia, norii ... primvara ...

Da, poate par absurd cu tonul acesta trist, de parc cineva ar fi murit, dar cnd a fost ultima dat cnd

ai privit atent, dar atent, natura? Probabil nu de curnd ...

Natura este cea care ine totul strns n ordine, ea este crisalida noastr. Pentru ea, anotimpurile

sunt ca i perioadele vieii pentru om. Primvara este ca primii ani din viaa noastr. Veselie, poft de

via, prospeime, strlucire. Niciun nor plumburiu pe cerul ateptrilor, al dorinelor. Ploaia aceea

scurt, rcoroas doar a mprosptat verdele vieii aprinse. Vara ... hm, vara este tinereea. Fructul dat n

prg. Galbenul cldurii intense, al primelor sentimente aprige, dar i al primei gelozii. i fierbineala

soarelui ... imbolduri nestpnite spre aventur.

Ei, i vine toamna. Fructul prguit se coace. i ploaia devine tioas i grea i cerul se acoper

de norii negri ai grijilor primverilor abia ivite. i culorile vii se dilueaz n nuane de crmid spart i

albul crunteii acoper frunile ngrijorate. i oamenii, asemeni frunzelor, i iau zborul. Cei mai slabi

sau, din contr, cei care i-au mplinit menirea, se-nchin de toamna-devreme, cei mai puternici rmn

prini de copac pn trziu, n toamn i apoi se nchin i ei.

Pentru mine, s cazi nu nseamn numai s i pierzi echilibrul i s iei contact cu solul ntr-un mod

dureros. Pentru mine, s cazi nseamn s te devalorizezi, s faci lucruri sub nivelul tu, care nu te

reprezint, dar care i dau senzaia de mplinire, de lupt. Oamenii numesc asta vicii, deci capricii ... ale

primverii, ale verii, ale toamnei deopotriv. i, pe nesimite, ajungem iarna. Rece, alb, pur, izolare.

Oamenii stau n case pentru a se feri de muctura frigului. Frunzele rezistente, devenite fulgi btrni,

i vegheaz nepoii de la gura sobei i le spun, cu nelepciune, povestea anotimpurilor, anotimpurilor

lor.

Alte frunze palide, zac singure, uitate ... ateptnd ca o nou primvar s le acopere cu iarba

prospeimii...

Vasilica-Ctlina TUDOR

CLASA A VII-A

COALA GIMNAZIAL ION MARE VULCANA-BI

Nu trim dup cum ne dorim ci dup cum putem. (TERENCE)

S NU UITM S LE SPUNEM LA MULI ANI!

LOCUITORII COMUNEI VULCANA-BI

NSCUI N LUNA AUGUST

1 august Elena MOREANU

Olimpia ILIE

Vasilica GRECU

Constana TUDOR

Nicolae BURC

Vasile PIOARU

Constantin FIE

Ionela-Roxana BUCUROIU

Denisa-Georgiana DUMITRESCU

2 august

tefan MOISE

Georgeta GRECU

Gheorghia LCTU

Corina NICOLESCU

Andreea-Gabriela FLOREA

Alexandru-Robert POPESCU

Alexandru-Ctlin POPESCU

3 august

Virgil DRGHICI

Irina CIOCAN

Alexandru MITRESCU

Gheorghe TUDOR

Constantin FLOREA

Geanina TEFAN

Marilena-Isabela SAVU

Camelia FIE

Dumitru-Cosmin ILIE

Vasilica-Andrada DOBRESCU

4 august

Traian FIE

Ion BADEA

Alisa-Cosmina SAMFIRESCU

Luigi-Ionu CIOCODEIC

Mihaela-Mdlina ILINCA

Maria-Alexandra MITRESCU

Orlando-Octavian SARU

5 august

Elena SPNU

Valentina NEGULESCU

Daniela PETRESCU

Andreea-Georgiana ERBAN

Alexandru-Cristinel DOBRESCU

Daniela Maria PDURE

6 august

Silvia DUMITRESCU

Ion IONI

Vasilica BRNZIC

Ion PANAITA

Caliopia BRBULESCU

Mihai-Vasile GHEORGHE

Vasile-Dnu STNGACIU

Ciprian-Ion SVULESCU

Lorina-Elena MILEA

7 august

Agripina ZEGHERU

Vasile ANTOFIE

Constantin NEMU

Petrua OPROIU

Dumitru GAFIOIU

Petru DOBRESCU

Constantin SUSANU

Livioara BRAOVANU

Maria-Larisa COMAN

8 august

Gheorghe ERBAN

Ion MOREANU

Sever DUMITRESCU

Gheorghe MARINESCU

Rodica FIE

Ion ZEGHERU

Vasile ION

Marius-Costinel IONESCU

Sebastian-Gabriel GHEORGHE

9 august

Stelian SARU

Cnd totul d gre, doar curajul, dragostea i nelepciunea rzbesc."

(Pam BROWN)

Adina FEREN

Ramona FIE

Magdalena ILIE

Georgiana BURC

Constantin STNGACIU

Adrian-Nicolae MITRUS

Cristian-Andrei-Drago BADEA

Daiana-Petrua-Bianca UURELU

Ana-Maria SIMION

10 august

Vasilica GHEORGHE

Nicolae GRECU

Emilia POPESCU

Gheorghia-Cornelia IONESCU

Mirela LOPOTARU

Ionu-Daniel PIOARU

tefan-Valentin STOICA

11 august

Verua ERBAN

Vasile BULIGIOIU

Pompiliu GHEORGHE

Izabela STOICA

Ctlin FIE

Mihai-Corneliu ANTOFIE

Andrei-Bogdan POPESCU

Eduarod-Samuel NEAGU

Anexandru OACHEU

12 august

Mihail MOREANU

Elena FIE

Natalia MOREANU

Mihai GOGU

Elena PONORIC

Vasile BUC

Ionu-Ciprian GIUVLETE

Aurelian-Adrian DRGHICI

Mihaela-Anamaria BADEA

Bianca-Andreea POPESCU

Constantin-Evastian SPNU

13 august

Valeria BUC

Vasilica ETREANU

Minodora GRECU

Adrian DUMITRU

Georgiana-Claudia MITRESCU

Vasile SUSAI

Adriana-Nadia BOBLEAC

Marinela-Cerasela TEFAN

Raluca-Ana-Maria GRECU

Bogdan-Marian STNGACIU

Sara Maria MITRESCU

Erica Ioana MITRESCU

14 august

Maria GRECU

Mioara-Lenua DRAGOMIR

Mariana Daniela JOIA

Maria ILIU

Roxana-Maria BADEA

Mihaela-Alexandra DIACONESCU

15 august

Ortansa MIHAI

Marius-Florin DUMITRESCU

Marian-Octavian POPESCU

Maria-Daniela BUCUROIU

Adriana-Nicoleta ODAGIU

16 august

Viorica CIOCODEIC

Daniela GOGU

Angela ENACHE

Ciprian ANTON

Aurel-Mihai BRNZIC

Erik-Roxana TRONECI

Mihai-Ilie PUNESCU

17 august

Domnica NICOLESCU

Alexandrina JOIA

Dumitru GRECU

Elena BURLCIOIU

Agripina DUMITRU

Elena POPESCU

Robeta-George PARASCHIVA

Alexandru-Daniel ETREANU

Bianca-Mihaela MOISE

18 august

Gheorghe MITRESCU

Marsilia MILEA

Mihail BUCUROIU

Irinel-Nicuor MILEA

Dorin-Ciprian STOICA

Mihaela PETRESCU

Cristina GHEORGHE

Lavinia-Nicoleta BLAA

Jasmina-Maria BUC

Ana-Maria BADEA

Andreea-Mirabela UNGUREANU

19 august

Mariana BURTOIU

Vasilica NICOLESCU

Filareta BADEA

Alexandra BLAA

Manuela-Simona UA

Diana-Mihaela POPESCU

Eduard-Marian FIE

20 august

Ion BADEA

Ion CIOCODEIC

Vasile SCUTARIU

Iulian-Dnu STNGACIU

Larisa-Gabriela NEAGA

Drago-Marian ETREANU

Maria-Luiza SMARANDA

Robert-Marian GHIAN

Alexandru-Constantin FIE

Petru-Nicolae STAN

21 august

Ion STNGACIU

Vasile STNGACIU

Mircea OPROIU

Valeriu-Mihail SMARANDA

Carmen FIE

Alina-Daniela BRNZIC

Constana STOIAN

Florin SARU

Georgiana-Daniela DOBRESCU

Rzvan-Ionu BRNZIC

22 august

Serghe MILEA

Maria BERECHET

Adriana BLAA

Mioara ZEGHERU

Ioan SARU

Ecaterina NEGULESCU

Mihaela GRECU

Marian MITRESCU

Carmen FIE

Eduard-Andrei STOIAN

23 august

Iulian ARON

Constana VLDUC

Ionu-Bogdan BRLIGEANU

24 august

Valentina ETREANU

Gheorghe Romic ZAHARIA

Florina BUCUROIU

25 august

Aurica TRONECI

Nicolae BURC

Vasilica TRONECI

Romu ZEGHERU

Elena-Corina VASILE

Ion-Romic MACSIMENCU

Florentina MACSIMENCU

Vasile-Flavius CRCIUN

Georgian PIOARU

Bogdan-Alexandru MRGRIT

Alin-Constantin DUMITRU

Matei STOIAN

Sebastian-Petru ANTOFIE

Antonia-Ecaterina FEREN

26 august

Vasilica ETREANU

Ion ILINESCU

Vasile ARON

Dorina SAVU

Ion GOGU

Loredana-Elena STNGACIU

Alina-Elena NICOLESCU

Gabriela-Georgiana RDOI

Andreea MEDREGA

Gheorghe-Ctlin NEGULESCU

27 august

Maria BEJAN

Ion GRECU

Agripina SAVU

Vasile MOREANU

Sabina GRECU

Corneliu MILEA

Florica BUCUROIU

Maria-Mdlina UDROIU

Bogdan-Adrian BRATU

28 august

Niculina ETREANU

Ion ZEGHERU

Gheorghe NEGULESCU

Maria IONESCU

Mariana RDOI

Gheorghe SAVU

Mihai-Ciprian SPNU

29 august

Vasile UDROIU

Amalia-Carmencita CIOCAN

Nicolae BUCUROIU

Cristina-Marinela STAFIE

Ionu-Daniel BLAA

30 august

Emil GRECU

Daniela GHERGHIN

Constantin SOARE

Gheorghe BADEA

Sorina TEFAN

Nicoleta-Iuliana ARON

Vanessa Miruna Maria FIE

31 august

Rodica GRECU

Gheorghe ERBAN

Nicolae-Constantin ANTOFIE

ACTE I FAPTE DE STARE CIVIL NREGISTRATE

N CURSUL LUNII IULIE:

NATERI:

Carla MITRESCU n. 14.12.2013

Yannis-Gabriel-Ionu MIHAI n. 19.08.2013

CSTORII:

12 IULIE 2014

26 IULIE 2014

Viaa este precum o melodie frumoas, numai versurile sunt o ncurctur."

(Hans Christian ANDERSEN)

26 IULIE 2014

26 IULIE 2014

DECESE::

COLECTIVUL DE REDACIE:

Pompilia BJENARU bibliotecar,

Maria MOREANU consilier juridic,

Dionisie BURC secretar