Mariana Gurza 1

MARIANA GURZA

Ultimul strigãt

2 Ultimul strigãt

Mariana Gurza

Fundaţia Culturală Orient Latin, Timişoara

ISBN : 976-673-010-7

Mariana Gurza 3

MARIANA GURZA

Ultimul

strigãt

eubeea

2006

4 Ultimul strigãt

Mariana Gurza 5

ELIBERARE PRIN CUVÂNT

În labirintul interior al poetului se strâng

adesea toate contrastele lumii şi aduc cu ele

trăiri greu de imaginat.

Robită cuvântului, fascinată de sclipirea

unei imagini, de rezonanţa unui cuvânt,

Mariana Gurza îşi vede astăzi Ultimul strigăt

adunat într-un volum unitar, după celelalte

(Paradox sentimental, Ed. Augusta, 1999;

Nevoia de a sfida tăcerea, Ed. Augusta, 2000,

Lumini şi umbre, Ed. Augusta, 2001; Lacrima

iubirii, Ed. Artpress, 2003). Ele, prin Ultimul

strigăt, îşi eliberează acum ostaticul, lăsându-l

să năzuiască la alte încercări, în care tensiunile

cu greu se sting în pacea contemplării. În acest

„teritoriu”, încercat şi uneori greu accesibil

altora, autoarea are din când în când clipe de

linişte fragilă când versurile devin universul şi

salvarea sa. Din pricina unor astfel de

contraste poezia se pare contaminată adesea de

un aer melancolic.

Imaginile proaspete dezvăluie o poezie

interesantă care surprinde viaţa ascunsă a

cuvintelor. În general, „mecanica” poemelor

este simplă, începutul e adesea cuminte sau

chiar neutru, generând apoi întreaga combustie

a imaginilor, funcţie de forţa iradiantă a unor

motive poetice, de altfel destul de des

vehiculate în literatură, dar aici cu altă aură.

Derizoriul şi perfecţiunea se oglindesc

6 Ultimul strigãt

reciproc cu multă voluptate. Fără a se crea

conflicte, versul duce cu el ratarea în dragoste,

ingratitudinea ori umilinţa la care e supusă

fiinţa iubitoare, amândouă dominate de

credinţa în Dumnezeu, de credinţa în zile mai

bune, în unele trăiri noi.

Peste lumea în care vieţuim, agresivă în

declinul ei, se instalează crezul poetei în

izbăvire, dacă nu prin dragoste, măcar prin

trecerea implacabilă a timpului.

Mereu ispitită de solitudine, dar nu

indiferentă când se găseşte în preajma

semenilor, însă cel mai adesea a versului,

Mariana Gurza modelează decorul unde îşi

aşază sufletul, după tipare cunoscute, dar cu

nuanţe noi. Face astfel trecerea spre polul

poeziei, unde neîmplinirile se transformă în

speranţe, unde e locul vrăjit ce împlineşte

legătura vie a Marianei Gurza cu lumea în care

trăieşte şi speră. Când poezia dispare, poeta se

trezeşte singură, străină, fără paşaport, într-o

lume îngheţată, dar apropierea ei înseamnă

trecerea într-un alt anotimp, acela al

împlinirilor. Aşa se naşte Ultimul strigăt.

Nina Ceranu

Mariana Gurza 7

Am renăscut, Doamne

Am renăscut, Doamne

odată cu învierea Ta.

Cu sufletul curăţat,

mi-am îndreptat gândul spre Tine.

Tu, cel ce te-ai jertfit,

ne-ai lăsat iubirea

şi puterea de a deveni copil

odată cu cel din icoana Maicii Domnului.

Cu el am renăscut, Doamne,

mai puternică, mai tenace,

având cuvântul Tău drept scut.

8 Ultimul strigãt

Mă uit spre cer

Doamnei Angelia Pupăzan

Născându-mă din nou,

iată-mă!

am trecut prin furcile unui vis urât.

Neştiută de nimeni,

m-am împresurat în suferinţa-mi mută,

dar acum, Doamne, mă desfăt

cu darul tău de viaţă nouă,

să pot râde, să pot plânge,

să pot lupta, să trăiesc

precum în neclintirea lor stâncile.

(18 martie 2006)

Mariana Gurza 9

Cele două luni

Între viaţă şi moarte

un prag fragil…

Păşesc pe el

în cele două universuri.

Aş rămâne acolo,

unde e prezentul şi viitorul.

Dincolo…

E timp şi pentru dincolo…

Acolo vom da vămi văzduhului,

pentru popasul veşnic.

Dumnezeu, va avea El grijă de noi!

Ne va ţine de mână

aici,

acolo,

o eternitate…

10 Ultimul strigãt

Am rămas în lumină

Doamne, ce multă lumină

dai acestei lumi în agonie.

Şi însetatei de mine,

mi-ai dat să beau din apa vie…

Când sângele a ţâşnit

ca într-un plâns,

m-ai purtat spre lumi necunoscute,

ca să o iubesc şi mai tare pe-a mea.

În ea m-am întors, alături cu Tine,

deasupra cu cerul înseninat.

Eu… ocolisem moartea.

Mariana Gurza 11

Nu ştiu cine eşti

Domnului dr. Daniel Tufeanu

Doctore,

împresurat de moarte

ţi-am întâlnit privirea.

Mă trezisem printr-o adiere

de nufăr alb, plutitor,

şi-am ştiut că mă vei ajuta să cânt

toate cântecele necântate

să simt toate ritmurile nejucate…

Doctore,

nu ştiu cine eşti.

Mi-ai lăsat gândul timid

spre frunze albastre

şi-n rugăciunea mea

tu vei duce apa vie

pentru toţi cei între naştere

şi înviere.

(1 septembrie 2005)

12 Ultimul strigãt

Trestia lui Pascal

Ca trestia mă îndoiesc

de tot ce văd,

dar sufletul meu plimbă renii

prin pustiul Polului Nord

locuit de fantasmele malefice,

fără să ştie că dincolo de toate

noi suntem noi,

trestiile râurilor

cu gând spre izvoare.

Mariana Gurza 13

Sfidare

Pe malurile timpului,

vremea rece şi ploaia

răcoresc suflete.

Unii zidesc palate

fără să întoarcă privirea,

fără să le pese de molimă,

de cancer, de tot ce ucide

în noi şi lângă noi.

Iar eu, cu rugul întrebării,

încotro?

Prea rar

pricep sensul cuvintelor

care scriu

numele pomeniţilor.

14 Ultimul strigãt

Zbucium mut

Ca să mă păcălească,

Doamna cea Neagră,

s-a îmbrăcat în mireasă.

Nuntea laolaltă cu primăvara,

cu vântul cel nestăpânit,

nuntea

cu dragostea mea de viaţă.

Mi-am dat seama că nu e

ea aleasa când i-am dat

vălul alb la o parte şi

prin fereastra sufletului ei

a ieşit un porumbel negru,

în cioc cu şiragul meu

de lacrimi fierbinţi ca lava unui vulcan.

Mi-a fost teamă

atunci

să nu ard cu ele

tot ce aveam mai drag.

Mariana Gurza 15

Iubitule, voi fi umbra ta

Eu încă mai sper

să am o plecare provizorie,

să mă pot întoarce,

şi să fiu tânăra femeie din vis.

Să-ţi spun: Vezi, n-am murit,

n-am vrut să te las

singur cu umbra mea!

Cu toate că moartea

e doar un drum…

De aceea,

eu n-am să mor niciodată

cu adevărat.

Totul e un simulacru

de moarte.

E doar o şaradă.

16 Ultimul strigãt

Aleg şi tot aleg

Nu ştiu ce drumuri să aleg.

Ba sunt netede

şi mi s-au obişnuit

picioarele cu ele,

ori bătătorite de alte picioare…

Mai încolo nici nu cunosc

ce m-aşteaptă.

E lumină.

dincolo de lumină?

sau întuneric

dincolo de întuneric?

Mariana Gurza 17

Cerul plânge în inima mea

Am crezut că travestindu-mă

în lumină,

în disperare

am să-ţi adorm imaginaţia.

Am reuşit

să-mi zăresc îngerul

rătăcit de mine,

căutându-mă

în gestul meu

de umilinţă.

18 Ultimul strigãt

Umilinţa mă mistuie

Luntrea ostenise.

S-a întors fără mine

şi fără vâslaş.

Rămăsese în ea

inima mea rătăcind îngheţată

şi plânsul ca un tunet

căutându-şi

dragostea luată de vârtej.

Mariana Gurza 19

Spune-mi cine sunt

Am crezut că ştiu

cine sunt.

Eu mă credeam,

deopotrivă, că sunt

şi umbră şi fiinţă,

până când mi-am dat seama

că-n oglinda timpului

nu eram mai mult decât

un strigăt,

un hohot de râs,

o rochie albă,

o flacără de lumânare,

un ou roşu,

o bucăţică de prescură,

un ochi de lumină.

20 Ultimul strigãt

Căutare

Bucurie de cauţi trebuie să ştii în ce sipet

s-a ascuns.

Durerea vine singură;

zace lângă un zid alb.

Dragostea are formă de inimă,

singurătatea

e la răscruce de drumuri,

când smerit tremuri

fără să ştii pe care să-l alegi

pentru cele ce vor urma.

Mariana Gurza 21

Zbor printre nori

Se făcea că sunt pasăre-n zbor.

A câta la numărătoarea

lui Dumnezeu?

A câta întoarsă de vânt?

Pe mine ar trebui

să mă recunoască

după gânguritul meu neîmblânzit,

după cuiburile ascunse

în clepsidra

timpului vameş.

22 Ultimul strigãt

Trece timpul

Tu şi Timpul

aţi petrecut unul pe lângă altul,

neştiindu-vă.

Până-ntr-o zi…

când el s-a numit altfel

decât Timp, s-a

făcut culegător de stele,

inimă,

trandafir,

scoică…

Şi zbuciumul inimii,

şi chinul trupului pălmuit,

avea urme de sfâşiere…

Mariana Gurza 23

Durere

Dragostea ta

avea gust

de păpădie,

apoi de apă de mare,

şi de nucă de cocos.

Dar avea şi gustul coclelii

arginţilor lui Iuda.

Pe chipul meu

dus-întors

trecuse viaţa…

24 Ultimul strigãt

Dorurile mele

În povestea cu cerul şi marea,

cu corăbii aproape de naufragiu,

poate aş fi singura supravieţuitoare,

care încă mai caută

nn tărâm necunoscut.

Da, doar eu duc povara dorului,

eu caut dalba floare rătăcită,

sperând

la o altă viaţă.

Mariana Gurza 25

În căutarea liniştei

Când voi fi întrebată

de ce-am trecut munţii voi aşterne pe albul cerului

povestea melcului care-şi

poartă visul în spinare,

sperând

să poposească şi el,

aidoma mie,

în locaşurile sfinte.

Acolo, la picioarele Tale,

Doamne,

smerită,

mi-a fost dor de mine

cea de la început,

când am cunoscut lumina,

şi pacea, şi încrederea

în puterea Ta,

Doamne al meu,

acum mă rog ţie

pentru dragostea mea

de dragoste,

pentru copiii mei,

pentru o nouă renaştere.

26 Ultimul strigãt

Aproape de cer

Ploaia şi ceaţa

ne-au învăluit în umbre cernite.

Drumul temător,

plin de ape,

ne-a dus spre înălţimi

unde, ca o cetate,

mănăstirea Rarău

ne-a primit

de pe drumul izgonirii din rai.

ploaia şi tăcerea

domneau, firesc,

în liniştea îndoielilor noastre.

Binecuvântarea Sfintei Icoane,

răbdători,

am aşteptat…

şi mâna bunul stareţ Veniamin,

între degete

cu pacea sacră,

ne-a dat

însemne

pe frunţile noastre,

prin care Dumnezeu vorbeşte.

Mariana Gurza 27

Pentru tine, Ioana

„Binecuvântarea lui Dumnezeu”

eşti aici,

ceva dinlăuntrul meu,

care mă sprijină.

Vei ajunge lanul meu de grâu,

cu maci înfloriţi, în care mă voi pierde

ca să renasc

în clipa viitoare.

Maica Preacurată va fi cu tine,

clipă a mea

de fluture cu aripi de înger!

28 Ultimul strigãt

Timpul este un poem

Poate ascultând curgerea vremii

în poeme albastre,

mă întreb unde se ascund iubirile?

Ce se-ntâmplă cu magicul lor parfum?

A rămas în aşternuturile albe,

sau s-au rătăcit pe sterpe cărări,

unde iubiţii au între palme răceala unui poem

care s-a scris demult?

Mariana Gurza 29

Împotriva uitării, cântând, o liră

Cineva spunea o rugăciune.

I-am privit mâinile

cum mângâiau vorbele rostite.

Mi-am adus aminte că Omul acela,

îngenuncheat în frământatele ceruri din el,

mi-era cunoscut.

Niciodată nu l-am uitat,

era acolo,

undeva,

între iubire şi încredere.

Acolo unde cânta o liră,

era şi el.

Unde lacrima de bucurie

se rostogolea,

era şi el.

Între mir

şi tămâie mirositoare…

30 Ultimul strigãt

Totul este o şaradă

Voi veni pentru voi

într-o trăsură de seară.

Altădată vă voi bate-n geam

cu un vers sau cu un poem.

Mult mai tânără decât mă ştiaţi, când astrul nopţii, când steaua dimineţii, când rouă,

ori floare de lămâiţă,

ori o crenguţă de iorgovan,

voi veni de mă veţi chema.

Mariana Gurza 31

Visând în miezul de cuvânt

Încă un poet ars pe rugul iubirii,

când începusem să uit

că fiecare avem vămi de plătit,

că în fiecare din noi

mai e un ins

care mereu

rămâne dator

cu o iubire.

32 Ultimul strigãt

Gânduri tomnatice

Am găsit o portiţă spre sufletul tău

Tăcerile

erau acolo, tomnatice gânduri,

izbânzi…

Neizbânzile rătăceau

în marea inima ta,

la orizont, adăstând,

o cât de mică flacără

să-ţi lumineze

cărările pribege.

Mariana Gurza 33

Mă tem de ce va fi odată

Trezeşte-te,

vulcanul erupe,

focul mistuie,

pământul tremură.

Îmbracă armura,

tu, soldatul războaielor

din noi şi din afara noastră,

prinde mâna, rănit de

trădarea lumii,

ca să ne putem salva

într-o viaţă viitoare.

34 Ultimul strigãt

Nu am fost înţeles

Am povestit

despre trecerea anotimpurilor,

despre vânduta Eva

şi mărul ei păcătos,

şi mă întreb ce s-ar fi întâmplat

dacă ar fi muşcat din şarpe…

Am povestit chiar despre

taina noastră

aurind cuvintele.

Uitasem – cum a fost cu putinţă? –

de puntea şubrezită,

că pe fundul cupei

a mai rămas o picătură

din răcoarea eternităţii.

Mariana Gurza 35

Vă mulţumesc, prieteni

Din senin s-a iscat iubirea,

în senin s-a întors!

Asta v-am spus vouă,

prieteni ai mei,

când mi-aţi arătat cerul

şi stelele,

când mi-aţi adunat lacrimile,

în potire de crini,

când, din nori rătăciţi, pe drumul meu

plin de poeme,

se vor ivi cohorte

de îngeri şi-şi vor

lăsa aripile

peste singurătatea mea,

acum

la jumătate de veac.

36 Ultimul strigãt

Rugă pentru un prieten

Între naştere şi moarte,

ştii,

anii se adună, mărgele albe,

sau negre,

sau colorate.

Ca pe mătănii,

Dumnezeu mereu îi numără:

jumătate sunt de izbândă

şi de triumf,

jumătate de cumpănă.

Jumătate sunt ai inimii tale,

jumătate ai inimilor altora.

Ai lui Dumnezeu, toţi.

Mariana Gurza 37

Înlănţuire

Jocul de-a dragostea?!

Cine nu-l ştie?

Cu noi, promişi unul altuia,

cu noi, juraţi aceluiaşi Dumnezeu,

cu frunţile încununate de acelaşii senin,

de aceeaşi rază de soare…

Cu poveri purtate pe rând,

sau în acelaşi timp…

Cine nu-l cunoaşte?

38 Ultimul strigãt

Prietene, nu te-am uitat

Prietene, nu te-am uitat!

Eşti aici, în inima mea,

precum morţii din grădină.

Aşa cum fac cu cei dragi,

îi păzesc de repedele ploi,

de fulgere

de şubredul ţărm omenesc,

de uitări

de tăceri…

Să ştii că eu sunt aceeaşi,

mai împovărată cu o trădare…

Undeva,

cineva spune o rugăciune

când lacrima cade ca un

cuminte bob de mărgăritar.

Păstreaz-o, prietene,

troc pentru mir şi tămâie mirositoare,

ferecate în inima mea.

Mariana Gurza 39

Mă doare durerea ta

Se-ntruchipa plecarea

şi nu eram acasă,

mersesem să te caut

în liniştea divină,

şi te găsisem greu,

în ruga dureroasă,

sădit, o cruce în grădină…

de noapte străjuită

de har şi de lumină.

Desigur, ajunseseşi,

În rugăciunea mea,

La bunul Dumnezeu…

şi m-aşteptai, alături

să-ţi fiu o veşnicie…

40 Ultimul strigãt

La Susenii Bârgăului

Zi de vară, zi frumoasă,

m-a adus în prag umbrit,

pe la bistriţeni pe-acasă,

într-un drag locaş sfinţit.

Te-am surprins mai de departe,

îmbrăcat în straie negre,

clopul era cât un soare,

chipul un senin cu stele.

Şi-n surâsul tău blajin,

am îngenuncheat sfios,

aşteptând un har divin,

implorându-l pe Hristos.

Şi-am simţit căldura sfântă

trupu-mi s-a cutremurat.

Printre lacrimi, ruga mea curată

spre tine, Doamne, s-a-ndreptat.

Mariana Gurza 41

Rugă pentru copii

Doamne, Dumnezeul milelor,

mângâie chemarea suspinelor,

dă-le odihnă în fragede altare,

să prindă un mileniu,

de sub zăpezi, verdele primăverii,

să treacă lin

prin schimbătoare anotimpuri,

prin luminata câmpie,

prin luminata viaţă.

42 Ultimul strigãt

Iubirea mea

Binecunoscuta dragoste,

- o stare de veghe -

întoarsă la mine cu faţa,

mi-e soră geamănă.

Cât de mult semăn cu ea…

urma ei desculţă,

calcă în urma mea,

somnul ei umple

nesomnul nopţilor mele…

Mariana Gurza 43

Plâng în prag de seară

În grădina sufletului meu

şi-a făcut cuib o pasăre cântătoare.

Are ceva de rugăciune,

de chemare,

în dialogul ei

cu iasomia,

cu vântul,

cu gândul…

Şi-a depus oul albastru

în orbita de aur fals

şi cântul ei s-a limpezit

ca privirea mea

după prima ploaie de lacrimi.

44 Ultimul strigãt

Fragilitatea gândului

Spre zări, drumul şi viaţa

şi două inimi nedespărţite.

Eu – tu,

o pasăre cu două perechi de aripi

armonizate pentru

un singur zbor.

Marama mirilor,

când îi trece pragul la cununie,

o purtăm indiferenţi şi tăcuţi. Uităm că suntem unul,

meniţi să fim împreună.

Mariana Gurza 45

Universul fiecăruia

Trecutei zilei de ieri

i-am cerut socoteală,

dacă s-a petrecut

în cântec şi culoare,

dacă magicul univers

i-a desluşit vreo enigmă.

Mi-a spus că ora astrală

s-a prelins prea repede,

că orga şi-a terminat

prea devreme notele

şi că doar lumina ei

s-a-nălţat la cer

în cuvântul lui Hristos.

46 Ultimul strigãt

Enigmatic e totul

Vorbele se aşază straniu

între viaţă şi alt univers.

Abisul?! Fie cât mai departe!

Să citim despre el în cărţi!

Acum suntem aici, în tabloul

cu iarnă albă,

mâine vom în cel cu verdele-verde.

Desigur vor înflori şi caişi,

se vor coace,

câmpiile vor rodi şi ele,

ca-n fiecare an.

Vom fi aici să le culegem.

Durerile, trecătoare,

şi ele vor rămâne singure.

Mariana Gurza 47

Îmbrăţişaţi de mare

Despre clipe de iubire rătăcită,

în exclusivitate,

pentru un tablou cu două plecări,

mi-am rezervat dreptul de autor.

Mi-e frică să nu spulber

starea de strălucire,

nemărginirea mării,

noi, neodihniţi, îngenunchiaţi, jurându-ne credinţă.

48 Ultimul strigãt

Disperarea tinereţii

Când am vrut să pictez adolescenţa,

penelul meu era vopsit în verde.

Îi mai trebuia un pic de galben

să-i fac aripi de vultur…

Tinereţea era o femeie

cu nuanţe de albastru

şi roşu aprins…

urcând semeaţă

către Palatul de cristal.

Nu cunoştea că poate fi zidită,

ca Ana lui Manole,

într-o temniţă greu de dărâmat.

Pentru alte vârste n-am căutat culori…

Mariana Gurza 49

Încăpăţânare

Nu privi înapoi,

n-ai ce vedea.

Sunt eu,

o umbră albastră

alunecând agale

pe alei deja nuntite.

Nu asculta,

e gândul meu

mărginit de-o dragoste verde.

Nu vei auzi niciodată

şoaptele mele

metamorfozate în boabe aurii.

Nu te uita în ochii mei:

vei vedea doar orbirea nopţii. Aşa… eu mă voi pierde în labirinturi,

tânjind după îmbrăţişarea ta.

50 Ultimul strigãt

Eternitate

Se-nchipuie o inimă mare

cât să cuprindă toată viaţa mea.

Voiam să-ţi spun, ah!

voiam să-ţi spun că am murit destul

trecând

pe lângă mine de multe ori

fără să mă recunosc.

Când m-am văzut în oglindă

lipsea mărturisirea de seară,

cu tu, iubitul, şi eu,

mărturisitoarea iubirii.

Şi-am mai văzut acolo

răbdătoarea femeie

aşteptând

mirosul de floare nenumită…

Mariana Gurza 51

Mă uimeşti, prietene

cu dorinţa ta de a merge

pe urmele sfinţilor,

de a te întoarce spre tine însuţi. Dar nu-mi vorbeşti

despre pelerinii împroşcaţi cu noroi.

În lumea ta interioară

ai un răspuns,

aşa cum şi eu îl am

în zilele cernite,

când totul pare

că-mi scapă printre degete.

52 Ultimul strigãt

Doina

I-am spus cerului cer,

doinei doină.

Cuibărită-n inima mea,

sau topită-n azurul dimineţilor,

în lumina din mine,

în bucuria,

în forţa

cu care am vrut să zbor.

Pe marginea cerului,

Doina

va rămâne steaua mea.

Mariana Gurza 53

Imaginea infinitului

Terminase-şi cartea „răzbelului”

aşa mi te-am întipărit în inima mea,

ca pe-o stea

sub lumina gândului tău

bun de pus pe rana copilului

ce-ai rămas.

Spune-mi ce-ai văzut

în altă viaţă?

Ai reuşit să numeri stelele,

să te-mpodobeşti

cu nestemata dăruită?

Sau ai rămas doar cu imaginea

Infinitului?

54 Ultimul strigãt

Poate n-ar fi fost nimic

Pentru că lucrurile

cunosc un adevăr al lor,

bine e,

măcar acum,

ochiul meu să privească

în sinele meu,

încercând să înţeleagă

de ce s-a legat viaţa mea

de streaşina lumii,

cum se leagă naşterea de viaţă

şi de moarte.

Mariana Gurza 55

Doar femeie

Sufletul meu

nu se deosebeşte cu nimic

de sufletul tău.

Inima mea poate

să aibă irizări viorii,

în rest nu văd

de ce-mi sângerează picioarele

când tu aduci imenşi irişi

şi-i laşi prea departe de ziua

în care dragostea ar trebui să învie.

56 Ultimul strigãt

Eu, tu şi marea

Eu, tu şi marea

nu vom mai fi decât amintirea

nisipului fierbinte,

a urmelor lăsate de paşii noştri.

Pe valul albastru,

doar tu şi eu

vom şti

unde am ascuns

scoica tinereţii noastre

muşcată de alge,

de rechini

şi de peşti răpitori.

O să-mi fie dor

de spuma albastră,

de pescăruşul rănit,

căzut pe o plajă pustie,

fără dragostea noastră.

Ne vom regăsi printre stele,

deasupra mării, de unde vom privi

cum alţii aleargă şi culeg

ceea ce noi doi

am sădit

pe o plajă albastră…

Mariana Gurza 57

Noaptea e ca o şoaptă

Noaptea e şoapta păsării

care mi-a-nghiţit cuvântul.

Of, de-aş găsi un loc

unde să-şi priponesc ţipătul

pentru ziua care va veni!

De undeva, de oriunde,

dragostea mi-o ia văzduhul,

sertarul iubirii e gata

să se-nchidă pe tăcute.

58 Ultimul strigãt

Te joci din nou, un pic, un pic…

Ca să-şi împlinească lucrarea,

Dumnezeu şi-a muiat mâinile pline de lut

în marea

albastră

şi-a modelat

un refugiu…

şi s-a născut Eva.

Geamătul ei

a adunat norii,

a chemat zările cu făclii aprinse

care ardeau mai demult

la cumpăna dintre zi şi noapte.

Şi de la ea a pornit jocul viclean,

un pic, un pic…

Mariana Gurza 59

Nu putem cumpăra viaţa

Ochi luminoşi,

zâmbet deschis ca o floare de crin

te duci spre apus

într-un suspin.

Lumea într-o altă dimensiune

tragicul ţi-l vesteşte.

Iată-ne, săraci pe piaţa lumii

încă o dată

crezând în nemurire,

cărăm lacrimi

pentru grădina

din sufletul nostru.

60 Ultimul strigãt

Mister

Misterul facerii mele e unul simplu:

Dumnezeu m-a vrut truditoare pe cuvânt,

mi-a trimis ursitoarele

să-mi prevestească bune şi rele,

dar niciodată n-a fost vorba

de durere,

de trădare,

de frig,

De ceaţă,

de ploi şi ninsori.

Parcă, una-ntr-o doară,

a şoptit, neconvinsă,

cuvântul comoară.

M-am gândit că va fi poezia

şi lungul ei mister,

cu care voi fereca

inima ta…

Mariana Gurza 61

Răvaş

Îţi scriu dragul meu

un răvaş pe care-l vei găsi

la cină,

într-o plăcintă,

lângă un pahar cu vin roşu.

Vei sta să citeşti

în stelele adunate pe bucata de hârtie.

Vei găsi în gândul meu

numele la toate ce-aş fi vrut

să-ţi dăruiesc…

62 Ultimul strigãt

Preţuieşte clipa

Fără voie

timpul-aşterne alb drumeag

între povara

clipelor nepreţuite cum trebuie

şi inconştienţa

cu care le-ai risipit.

Cine seamănă vânt,

nu primeşte iubire.

Viaţa-i o măreţie,

poate pentru că

este irepetabilă.

Viaţa, iubirea,

clipa dăruită,

au o înlănţuire a lor.

Cine nu ştie ce spun

are aici cuvintele mele…

Mariana Gurza 63

Eram frumoasă

Eram frumoasă

când te aşteptam.

Dar a trecut ceva vreme

de când noi doi

ne-am legănat

pe două curcubee

după ce ploaia

mi-a spălat buzele

de sărutările tale.

Şi totuşi, inima mea,

învelită în iubirea ta

a păstrat

pecetea sacră

cu care tu m-ai

atins cu iubire,

acolo,

printre nouri,

printre culori

şi fulgere

irosite de iubiri…

64 Ultimul strigãt

Şi mă grăbesc…

Caii timpului

galopează

dincolo de dorinţa mea.

Mă grăbesc să te-ntâmpin,

dincolo de revărsatul zorilor,

dincolo de cumpăna zilei,

aproape de miezul cuvântului

nerostit încă.

Ochiul magic

adună poeme de aprilie

pentru albumul

cu noi doi:

tu, cel adevărat,

chemat de mâna mea întinsă,

eu, umbra ta,

trecătoare prin anotimpuri…

Mariana Gurza 65

Nu te pot uita

Mi-am plecat urechea

la zvonul cuvintelor.

Am vrut să fac din ele

funie să urc la cer,

barcă pentru poemele

iubirii.

Nu aveam încredere

în cioplitul statuilor

din grădina inimii,

până-ai venit tu

şi m-ai împresurat cu versul,să pot vorbi

despre dorurile

dinspre răsăritul de soare.

66 Ultimul strigãt

Cânt pentru un prieten

De când ţi-ai deschis sufletul,

singurătatea nu mai are nume,

nici culoare, nici gust…

La hotarul visului,

la marginea somnului,

privirile mele,

în oglinda privirilor tale,

descoperă un crâmpei de cer.

Smerită, te urmez,

Doamne,

întru lumina Ta,

întru pacea Ta.

Mariana Gurza 67

Ce-ţi pot spune, omule?

Caii timpului dărâmă

cetăţi încremenite.

Lumea,

pe la ulucile vremii,

spumegă.

Cucii s-au ouat

în cuibul lor

dar n-are cine să

le scoate puii…

Străjerii strigă,

a câta oară?

că nici ploaia,

nici vântul,

nici tornadele,

nu şi-au ieşit demult

din matca omului.

68 Ultimul strigãt

Căutare de sine

Memoria e mimoza pudica.

Azi se deschide cu dăruire,

mâine e golită de sensuri.

La fiecare atingere

omul se strânge-n sine,

căutându-se

în prima urnă din lutul

ţinut în palmă de Dumnezeu.

La picioarele lui,

îngenunchind infatuat,

pământescul.

Mariana Gurza 69

Adevăr relativ

Când căţelele armelor au lătrat,

au tăcut greierii.

Câmpia, obosită,

s-a lăsat pe-o rână

şi-a adormit.

Eroii şi-au scos

medaliile la soare,

şi-au spălat rănile

şi-au adăstat…

O pată de petrol

aşternută pe cer,

acesta este cuvântul de ordine,

aceasta era vina lumii

prinsă-ntre viaţă

şi moarte…

70 Ultimul strigãt

Tu eşti o tristeţe

Dacă mi-ai încredinţat

cheia inimii tale,

o să intru din când în când

să ţi-o cercetez.

Clipa e un şarpe năpârlit,

tu o ţii în mână

ca pe-o nestemată de preţ. Când ai prilejul să adulmeci

cu ea destinul,

a rămas doar pielea şarpelui

pe frunzele ofilite.

Mariana Gurza 71

Mă tem pentru tine, fiule

Înainte de a fi tu,

fiule,

am fost eu,

a fost dorul,

luminos, cântând în cuvinte,

luminos, cântând în sufletul meu.

Şi ai venit

ca un galop de verde crud…

De aceea, primăvara asta

prinde-o, dragul meu, la rever

şi arat-o zilei de mâine,

când bărbaţii, cu caii lor umblaţi, vor veni la popasul

bărbaţilor.

72 Ultimul strigãt

Dincolo de adâncuri

Dincolo de adâncuri

e ultima zbatere a clipei.

Eu – în gând

cu beţiile frenetice ale verii –

ţin în palme îngândurate şipote;

spinări de brazi duc muntele în spate.

Răcorile

ne scapă în tăceri

ca un glas de clopot

în dunga serii ce se vesteşte.

Mariana Gurza 73

O altă doină

Nu pot, fără veghea ta,

să isc din furtuni senin.

Dacă, rătăcindu-te,

nu-ţi mai dau de urmă,

rămâne să culeg în tihnă

mângâieri,

să prefac totul în amintiri

şi să te aştept

cum aştepţi să te-ntâmpine

uşa deschisă

şi să intri

tăcând.

74 Ultimul strigãt

Vremuri crude

Într-o seară

mama a uitat

afară sacul cu sare.

Dimineaţa era o mare sărată.

Tata şi-a lăsat coasa

pe marginea acestei mări

şi-a ruginit…

Primului copil născut

în seara aceea

i se argăsise pielea…

A fost primul semn

că era timpul să ne rugăm,

să oprim puţin vremea

şi s-o culcăm lângă noi,

încălzind-o ca pe

pruncul părăsit.

Mariana Gurza 75

Să o port eu însămi

Pentru actul doi

pe care acum îl scrii

îţi propun să devii

bobul de nisip

rămas în talpa vremii.

Vei afla,

din unghiul acela,

ce înseamnă povara

pe care o port

eu însămi

în fiecare zi,

în fiecare anotimp…

76 Ultimul strigãt

Noapte de vis şi cugetare

De jur-împrejur

singurătatea

şi universul ei rece,

albastru.

O strigi

şi nu ştie că aşa o cheamă.

Cum nici noi

nu ne putem călca

propria umbră-n picioare.

Dar dacă e vorba de vise albastre,

de candori,

de sărut,

atunci

cred că ştiu prea bine

de ce las visul

să mă cuprindă.

Mariana Gurza 77

Vremea plânge

Am încorsetat vremea într-un poem,

deşi n-avem dreptul

să dispun de ea,

poate doar s-o colorez puţin,

când era cenuşie,

s-o las să respire

alăturea de-o întâmplare,

când vremea s-a căsătorit

cu poemul trist

şi restul de zile

l-au petrecut plângând

până când venea

primăvara.

78 Ultimul strigãt

Poezie în vers alb

Semn că poezia trăieşte

e versul alb,

care a înşelat rima.

De aici începe poezia,

de la fotografia asta

pe care ţi-am lăsat-o

la îndemână,

cu câteva rânduri oblice

dintr-un manuscris

din care,

prieten drag,

ai rupt o filă,

ai ars-o într-o ţigară,

înainte de a te vindeca

de mine.

Mariana Gurza 79

Sfidând

Ştiu că despre asta,

s-a mai vorbit;

dar nu pot renunţa să vestesc

trădarea,

cum o fac trâmbiţaşii

de poezie

când poetul face oul de aur;

sau măcar s-a chinuit

să lustruiască

ieşirea din tipare

a cuvintelor

nerostite.

80 Ultimul strigãt

Vis diafan

Dinspre vis se ridică

alb nesfârşit.

Martorul clipei a dat

bir cu fugiţii. Trebuia să se-nfăţişeze

la judecata

celor ce scormonesc

în memoria clipelor.

Atunci am crezut

că e vremea

să mă mărturisesc,

ca o zeiţă tânără

care domneşte

asupra tandrului imperiu.

Mariana Gurza 81

Dor

Spre lumea Lui

toate podurile au fost ridicate.

Trebuia să dau vamă

şi timpului,

şi icoanelor vindecătoare,

şi ultimului cal

ce rupsese zăbala.

Ultimul ban,

fierbinte, din palma mea,

a rămas

ca un cântec pe buze,

când te surprinde

asemănarea perfectă

cu cel din vis.

82 Ultimul strigãt

Nu cer decât iertare

Poate primăvara nouă

să-mi arate păcatul?!

Oricum,

pendula din oul de cuc

s-a zbătut de multe ori

până mi-am dat seama

că e vremea iertărilor…

Seara adorm cu gândul acesta,

dimineaţa îl iau de la capăt

ca pe altul nou,

dar nu am curajul

Fecioarei Maria,

care s-a zămislit încă o dată

Prin Pruncul său.

Mariana Gurza 83

Mă doare plecarea ta

Travestiul din urmă al bunicului,

ca noi să nu-l recunoaştem,

a fost unul şi-n Făt-Frumos.

Era, la fel,

cu calul său năzdrăvan,

cu eternitatea în faţă,

în spate cu vieţile anterioare,

cu alte travestiuri…

Într-unul era aidoma un sfânt.

Bunica croşetase pentru el

o tichie de mărgăritar;

în altă viaţă un nimb strălucitor.

Poate că m-am întâlnit

cu el într-o poveste,

sau poate l-am văzut

pe vreun zid cu graffiti

şi-am dorit să fie bunicul meu.

84 Ultimul strigãt

Ce-i fericirea

Când mi s-a vorbit de fericire

era într-un decor autumnal.

O asociasem cu roadele toamnei,

cu îngerii ce pogorâseră

pe pământ

şi împărţeau linişte şi pace

din potire cu mir.

Toamna s-a dus într-ale ei…

sau s-a metamorfozat

într-o zână albă

şi i-am cerut acesteia

o pereche de aripi albe.

Am crezut că asta e fericirea,

aripile cu care să zbor.

Dar m-am văzut răstignită pe cer

în încercarea zborului

de-a fericirea.

Şi-au mai fost două ocazii

când mi s-a vorbit despre

fericire.

Într-una eram liniştită,

împăcată cu mine însumi,

asta era fericirea.

Mariana Gurza 85

Paşi prin univers

Singură mi-am ridicat scările:

azi o rază, mâine alta,

până m-am trezit

şi cu un curcubeu la scară,

priponit ca un cal nărăvaş,

cu spinarea curbată

pentru altă săritură.

Primul pas

şi primul strigăt a fost.

Următorii lăsau

dâre

în lumea astrală

după care să mă recunoască ai mei.

86 Ultimul strigãt

Iubirea noastră albastră

Toate durerile

le-am subliniat cu negru

când am scris despre ele.

Iubirea noastră cu albastru.

Crochiuri mişcătoare,

tu şi eu,

le-am închipuit fosforescente,

precum licuricii

prin iarba timpului.

Deasupra era soare,

sub noi pământul

luase forma trupurilor noastre…

La orizont marea nuntea.

Mariana Gurza 87

Trec anii

De un timp

bune şi rele fac casă bună.

Când vin unele,

pleacă altele,

le văd cum se petrec

îngăduindu-se.

Nici urmă de gelozie,

nici dorinţă de dominare…

Le-am scrijelit pe răboj:

bunele într-o parte,

relele în alta…

Mi-aş dori

ca altcineva să le numere.

88 Ultimul strigãt

Lacrimi secate

Când mama plângea,

şi-o făcea mai-adesea,

am crezut,

că-n sub frunte are un izvor

care-i udă ochii

ca pe două flori albastre,

mereu gata să se deschidă…

Apoi,

lacrimile n-au mai izvorât,

nu mai aveau tărie

să iasă de sub pleoape…

Las' că nici ochii nu-i mai erau albaştri,

culoarea

o trecuse primăverii ce venea.

Mariana Gurza 89

Poate n-ar fi nimic

Toate suspinele le-am adunat

pentru o dată neanunţată,

când vei fi, fie o floare ofilită,

ori o umbră,

ori un noian de gânduri…

Poate n-ar fi nimic,

atunci,

cu mâinile împreunate,

surâzând,

fără grabă,

dacă voi avea

puterea să-ţi mărturisesc,

tăcut, iubirea mea.

90 Ultimul strigãt

De ce sunt tristă?

Mai am multe de dăruit,

cuvinte pentru poeme,

versuri pentru cântecele lumii,

paşii pentru ritmul sufletului…

Atunci, ce e-n inima mea?

Sunt eu cea dintotdeauna,

cu puţin adaos de soare,

de lumină

şi cu un ecou prelung

al cuvintelor despre nemurire.

Mariana Gurza 91

În numele iubirii

te declar vinovat.

O judecată de va fi,

am să pledez: răstignită

de cuvintele tale mincinoase!

Îmi privesc viaţa aceasta

ca fiind dăruită…

Pe cealaltă n-o cunosc.

Aşa poate şi trebuie:

să ai în faţă

viaţa luminată a lucrurilor.

În spatele întunericului

şi recele e mai rece,

culorile nu se desluşesc,

nu sunt nici măcar griuri,

doar scrise sunt roşii sau verzi…

92 Ultimul strigãt

Nu-mi lua clipa

Să recapitulăm:

fiecare cu clipa sa

de venire,

de plecare

Adesea,

martor al clipelor

altuia de venire,

de plecare…

Pe-a mea, de fericire,

n-o amanetez,

n-o vând,

n-o dau cu împrumut!

Mariana Gurza 93

Ce este viaţa?

O clipă,

o fereastră spre lume…

Are formă de inimă.

de culoare verde

şi gust de piersică.

E o mare albastră,

apoi un fluviu,

un râu de munte,

un pârâu

care curge spre Apa cea Mare,

spre care trecem cu bănuţul în mână.

94 Ultimul strigãt

CUPRINS

Am renăscut, Doamne / 7

Mă uit spre cer / 8

Cele două lumi / 9

Am rămas în lumină / 10

Nu ştiu cine eşti / 11

Trestia lui Pascal / 12

Sfidare / 13

Zbucium mut / 14

Iubitule, voi fi umbra ta / 15

Aleg şi tot aleg… / 16

Cerul plânge în inima mea / 17

Umilinţa mă mistuie / 18

Spune-mi cine sunt / 19

Căutare / 20

Zbor printre nori / 21

Trece timpul / 22

Durere / 23

Dorurile mele / 24

În căutarea liniştei / 25

Aproape de cer / 26

Pentru tine, Ioana / 27

Timpul este un poem / 28

Împotriva uitării, cântând, o liră / 29

Totul este o şaradă / 30

Visând în miezul de cuvânt / 31

Gânduri tomnatice / 32

Mă tem de ce va fi odată / 33

Nu am fost înţeles / 34

Mariana Gurza 95

Vă mulţumesc, prieteni / 35

Rugă pentru un prieten / 36

Înlănţuire / 37

Prietene, nu te-am uitat / 38

Mă doare durerea ta / 39

La Susenii Bârgăului / 40

Rugă pentru copii / 41

Iubirea mea / 42

Plâng în prag de seară / 43

Fragilitatea gândului / 44

Universul fiecăruia / 45

Enigmatic e totul / 46

Îmbrăţişaţi de mare / 47

Disperarea tinereţii / 48

Încăpăţânare / 49

Eternitate / 50

Mă uimeşti, prietene / 51

Doina / 52

Imaginea infinitului / 53

Poate n-ar fi fost nimic / 54

Doar femeile? / 55

Eu, tu şi marea / 56

Noaptea e o şoaptă / 57

Te joci din nou, un pic, un pic… / 58

Nu putem cumpăra viaţa / 59

Mister / 60

Răvaş… / 61

Preţuieşte clipa / 62

Eram frumoasă / 63

Şi mă grăbesc… / 64

Nu te pot uita / 65

Cânt pentru un prieten / 66

96 Ultimul strigãt

Ce-ţi pot spune, omule / 67

Cătare de sine / 68

Adevăr relativ / 69

Tu eşti o tristeţe / 70

Mă tem pentru tine, fiule / 71

Dincolo de adâncuri / 72

O altă doină / 73

Vremuri crude / 74

Să o port eu însămi / 75

Noapte de vis şi cugetare / 76

Vremea plânge / 77

Poezie în vers alb / 78

Sfidând / 79

Vis diafan / 80

Dor / 81

Nu cer decât iertare / 82

Mă doare plecarea ta / 83

Ce-i fericirea / 84

Paşi prin univers / 85

Iubirea noastră albastră / 86

Trec anii / 87

Lacrimi secate / 88

Poate n-ar fi nimic / 89

De ce sunt tristă? / 90

În numele iubirii / 91

Nu-mi lua clipa / 92

Ce este viaţa? / 93