TUTUNULImportanţa culturii ,tehnologia semanatului şi recoltarea

I. IMPORTANŢĂ ŞI RĂSPÂNDIRE CULTURII 1.1 Importanţă: Este o plantă industrială a cărui frunze sunt utilizate pentru fumat sub formă de: ţigarete de toate tipurile;-ţigările de foi;-tutun pentru pipă. Se mai utilizează pentru:mestecat; prizat. Din frunze se extrag: -acidul nicotinic (vitamina P); -acidul citric ( 10 – 15% în N. rustica). -seminţele conţin 35 – 40% -ulei semisicativ utilizat în: -alimentaţie după rafinare; -industria lacurilor şi vopselelor. Turtele se pot utiliza fără restricţii în hrana animalelor.Are o importanţă mare din punct de vedere agricol. -măreşte timpul de muncă ocupat; -nu necesită lucrări în intervale de timp când lucrările la alte culturi sunt în vârf de sezon; -valorifică terenurile mai puţin fertile şi cele nisipoase (tipurile Oriental, Semioriental şi Virginia); -asigură o valoare mare la unitatea de suprafaţă. Inconveniente: -necesită un volum mare de muncă manuală; -are un mare număr de boli şi dăunători care pot deprecia şi reduce valoarea producţiei; -are nevoie de adăposturi pentru uscarea, fermentarea şi păstrarea foilor de tutun. 1.2 Răspândire:

Tutunul îşi are originea în continentul american de unde a fost adus în Europa de membrii expediţiei lui Coloumb. Se întâlneşte la nivel global în cele mai diverse condiţii pedoclimatice. Suprafaţa mondială cultivată cu tutun este de circa 4,2 – 5 mil. hectare. Cele mai mari ţări cultivatoare de tutun sunt: China 1,3 mil. ha, India 463 mii ha, Brazilia 318 mii ha, Turcia 290 mii ha, Indonezia 223 mii ha, S.U.A. circa 196 mii ha. În România

suprafaţa ocupată cu tutun a scăzut de la circa 35,1 mii ha în 1985 la sub 8,00 mii ha în anul 2003. Această suprafaţă continuă să scadă datorită distorsiunilor şi problemelor cu care se confruntă industria de prelucrare a tutunului autohton.

II. Tehnologia semanatului

Sămânţa şi semănatul Sămânţa utilizată provine din recolta anului precedent. Trebuie să fie tratată cu unul din produsele: Tiuram 4 g/kg, Rovral TS 10 g/kg, Captadin 50 PU 3 g/kg, Tiramet 60 PTS 4 g/kg sau Apron 35 SD 2,5 g/kg. Tratamentul previne atacul unor agenţi patogeni. Pentru semănat se poate folosi : -sămânţă neîncolţită când semănatul se face până la 20 – 25 martie -sămânţa încolţită timp de 4-5 zile la temperatura de 20-25ºC se foloseşte când emănatul se face după 25 martie. Semănatul se face când temperatura în stratul germinativ ajunge la 25 – 28oC. Momentul semănatului trebuie să asigure până la plantare 40 – 45 de zile. Momentul semănatului este ales şi în funcţie de zona de cultivare a tutunului

Momentul semănatului tutunului pentru răsad Anitia N. şi colab 1974

Zona de culturăRăsadniţe calde

Răsadniţe semicalde şi tuneleBrazde reciNumai pe

gunoiDirect pe sol acoperit

Jumătatea de sud a ţării

10 – 25 martie

15 – 25 martie15 – 30 martie

20 – 30 martie

Jumătatea de nord a ţării

15 – 25 martie

15 – 30 martie20 – 30 martie

25 martie – 5 aprilie

Pentru o repartizare cât mai uniformă înainte de semănat sămânţa se amestecă cu un balast: nisip, gris, făină grisată de porumb etc. Semănatul se face în două sensuri: jumătate din seminţe într–un sens şi cealaltă jumătate în sens opus. Cantitatea de sămânţă 0,4 – 0,6 g / m2. Înainte de semănat stratul germinativ se tasează uşor.Semănatul se poate face şi în apă cu ajutorul unor stropitori.

După semănat, peste sămânţă se cerne mraniţă în strat de 4–5 mm după care se udă cu apă a cărei temperatură este de 20 – 25ºC. Răsărirea are loc în condiţii normale după 12 – 14 zile de la semănat. De la răsărit la plantare, tutunul trece prin mai multe faze: răsărire, cruciuliţă, urechiuşe, răsad complet (2 – 6 frunze) (fig. 1.).

Fig. 1. Fazele de creştere a răsadului 1-2- răsărire; 3 – început cruciuliţă; 4 – cruciuliţă; 5 – început urechiuşe; 6 – urechiuşe; 7– răsad semiformat; 8 – răsad bun de plantat;

Lucrările de îngrijire în răsadniţe sunt: aerisirea, udatul, plivitul, terotajul, combaterea bolilor, combaterea dăunătorilor şi călirea. Aerisirea are ca scop asigurarea plantelor cu oxigen şi eliminarea gazelor rezultate din fermentarea biocombustibilului. Pentru aerisire răsadniţele se deschid ziua între orele 11 – 16. Asigurarea luminii se face prin: eliminarea rogojinilor şi curăţarea foliei de la geamurile răsadniţelor. Udatul răsadurilor - determină calitatea răsadului. Necesarul de udări şi cantitatea de apă sunt în funcţie de faza de vegetaţie a răsadului. Prin udat substratul germinativ se umectează pe o adâncime de 3–5 cm. Până în faza de cruciuliţă se fac zilnic 2 – 3 udări.

Pentru udatul răsadului de tutun apa trebuie să aibă temperatura cerută de faza în care se găseşte tutunul. Apa destinată udării răsadului se ţine în butoaie la soare pentru încălzire. La stabilirea schemei de udat în răsadniţă se ţine seama de: - cantitatea de apă şi numărul de udări care se reduc pe măsură ce se apropie momentul transplantării în câmp; - să se evite excesul de apă în răsadniţă; - creşterea adâncimii de umectare la 8-10 cm pe măsură ce răsadul avansează în vegetaţie; - în zilele cu ploaie şi temperaturi favorabile, răsadniţele se descoperă. Răritul răsadului Se face atunci când la răsărire se constată o densitate prea mare. Înainte de rărit se face udatul răsadului. După rărit peste răsad se presară mraniţa şi se udă. Combaterea buruienilor se face prin plivit şi chimic prin erbicidare. Recoltarea La stabilirea momentului optim de recoltare a tutunului trebuie să se aibă în debutul operaţiunilor de preindustrializare. Maturizarea tehnică a frunzelor de tutun are loc eşalonat de la bază spre vârful plantei. Se recunoaşte după câteva particularităţi fenologice: - culoarea verde-gălbuie a limbului; - suprafaţa băşicată a limbului frunzei; - marginile şi vârful frunzelor se lasă în jos; - perişorii de pe frunze se desprind uşor; - frunzele sunt mate fără luciu; - se rup uşor de pe plantă. Maturitatea tehnică este atinsă atunci când din punct de vedere chimic sunt acumulate toate grupele de substanţe care dau calitatea fumativă a frunzelor. La o recoltare prea timpurie atât producţia cât şi calitatea frunzelor este scăzută. După uscare tutunul are o culoare verzuie sau brună; este prea higroscopic şi se degradează uşor în timpul păstrării. La o recoltare întârziată (la răscoacere) se înregistrează pierderi cantitative şi calitative (frunzele sunt de culoare închisă, fără aromă, uşor casante). Intervalul de maturizare a foilor de tutun creşte de la baza (40-55 zile) la cele de la vârful plantei (60-70 zile) şi este puternic influenţat de fertilitatea solului şi condiţiile climatice.

Momentul recoltării poate fii stabilit şi în funcţie de destinaţia foilor, de tipul de tutun, condiţiile climatice şi de fertilitatea solului. Pentru producţia de ţigări, foile se recoltează la începutul maturităţii când încă ele mai desfăşoară procese vitale (Anitia N., şi colab., 1974, Axinte M., 1995). Tutunurile cu foaia mare pentru ţigarete se recoltează când 1/3 din suprafaţa limbului foliar s-a îngălbenit. Soiurile de tip Virginia, se recoltează când 2/3 din suprafaţa frunzelor este de culoare galbenă deschisă. Pentru ţigări de foi, frunzele se recoltează la începutul maturităţii tehnice. În anii secetoşi şi pe solurile mai puţin fertile, frunzele se recoltează mai timpuriu în timp ce în anii ploioşi recoltarea se face mai întârziat. În fiecare etapă se recoltează - 2-3 foi la cele de poală; - 3-5 la foile de mijloc şi - 5-8 la foile de vârf. Intervalul de recoltare este mai lung la soiurile de tip Virginia şi mai scurt la soiurile de mare Consum. Recoltarea foilor de tutun se face manual pe măsura maturizării acestora în 5-6 etape cu un interval între ele de 6-7 zile. Calendaristic recoltarea tutunului se desfăşoară în perioada 1 iulie-30 septembrie (60-90 zile). Recoltarea impune următoarele operaţiuni: - ruperea foilor trăgând de ele lateral; - eliminarea primelor 3-4 frunze de la bază dacă nu s-a făcut politul; - aşezarea foilor recoltate în mănuchiuri în coşuri sau lăzi care apoi se acoperă pentru ca foile să nu se ofilească; - transportul foilor la centrul gospodăresc în aceiaşi zi cu recoltarea; - sortarea foilor în centrul gospodăresc; - înşiratul foilor de tutun pe sfori sau pe sârme; Sortarea, înşiratul şi aşezarea la uscat a foilor recoltate se face în aceiaşi zi în care s-a făcut recoltarea. Frunzele din acelaşi etaj fiind uniforme ca dimensiuni, consistenţă, maturizare, dospesc uniform, capătă aceiaşi culoare, se înşiră pe aceleaşi sârme. Când s-a folosit Etrelul pentru forţarea maturizării, frunzele se recoltează şi se depozitează separat. Recoltarea mecanizată se face cu maşina „Balthes” sau cu echipamentul ERT-5 montat pe tractorul U 445 HC. Tutunurile de tip Virginia se pot recolta mecanizat prin sistemul „Long”. Pentru recoltarea în acest sistem, cultura de tutun se plantează la distanţă mai

mare între rânduri, plantele se cârnesc şi se polesc lăsându-se pe plantă 10-12 foi. Recoltarea mecanizată se poate face numai în condiţii de maturitate uniformă a foilor şi la tutunurile cu foaia mare. Grăbirea maturităţii frunzelor de tutun se poate face prin tratamente cu ETREL (acid 2 cloro-etil-fosforic) (Irimia M., 1977). Recoltarea de plante întregi şi mixt (frunze + planta întreagă) - se practică la tutunurile cu foaia mare (Burley, Maryland şi de Mare consum). Se taie plantele, se despică apoi la bază şi pun la uscat. Când tutunul are un număr mare de foi de bună calitate, recoltarea este mixtă: În prima fază se recoltează manual foile de la bază şi cele de la mijloc; iar în faza a doua plantele cu foile rămase se recoltează mecanizat prin tăiere. Sistemul se practică la tutunurile de tip Burley. Frunzele recoltate se transportă la magazii unde se face sortarea pe trei categorii: foi mari, mijlocii şi mici. În cadrul fiecărei categorii se delimitează trei sorturi: coapte, necoapte, postcoapte. Sortarea frunzelor pe diverse criterii uşurează procesele ulterioare recoltării: dospirea şi uscarea. Înşiratul frunzelor de tutun – se face manual sau mecanizat pe sfori sau sârme cu lungimea de 2-6 m (figura 4.35.). Aşezarea foilor pe sfoară sau sârmă, se face în funcţie de mărimea acestora: - foile mari faţă la faţă; - foile mici dos la faţă; Înşiratul mecanic al foilor de tutun se poate face cu maşina MIT-1. Pentru o uscare rapidă, nervura de la tutunurile cu foaia mare se zdrobeşte sau se despică pe o lungime de 4-8 cm. Pentru uscarea artificială, foile de tutun se leagă pe şipci cu lungimea de 1,75 m şi secţiunea de 4 x 1,5 cm. Producţia de frunze este de circa 1000-1500 kg la hectar la tutunurile orientale şi de 2500-3000 kg/ha la soiurile Virginia, Mare consum şi Burley. Uscarea tutunului are loc în două etape:dospirea; - uscarea propriu-zisă a frunzelor de tutun. Dospirea este prima etapă a uscării care se finalizează prin: - îngălbenirea frunzelor; - îmbunătăţirea calităţii. Dospirea are loc la: temperatura 25-36ºC în condiţii naturale, 26-49ºC în condiţii artificiale şi o umiditate a aerului 75-85%.

În timpul procesului de dospire frunzele elimină 30-40% apă din greutatea iniţială. Dospirea se face în şiruri pe gherghefuri puse în spaţii cu mediul optim de căldură şi umiditate. În procesul de dospire: - nu se reduce conţinutul de nicotină; - creşte conţinutul în acizi organici, care sunt componente în ansamblul factorilor care condiţionează calitatea tutunului; Durata procesului de dospire este dată de destinaţia tutunului şi de tipul de tutun: - 2 – 4 zile la tutunurile pentru ţigarete; - 21 zile la tutunurile pentru foi; - 1 – 2 zile la soiurile orientale; - 2 - 3 zile la cele semiorientale; - 3 – 4 zile la alte soiuri. În etapa de dospire, în frunze au loc o serie de procese biochimice: - degradarea amidonului; - degradarea substanţelor polifenolice; - degradarea clorofilei. Aceste procese se continuă şi în etapa de uscare a foilor. La sfârşitul procesului de dospire frunzele mai conţin 40-50% apă care trebuie eliminată cât mai rapid pentru a se obţine culoarea galbenă sau roşie a foilor. Procesul dospirii continuă cu fixarea culorii care trebuie să fie: - galbenă la tutunurile pentru ţigarete; - maro la tutunurile pentru ţigări de foi.Fixarea culorii se face prin: - expunerea directă a foilor de tutun la soare; - sau în condiţii controlate, cu temperatura de 40ºC şi umiditate sub 50%. Uscarea – este un proces care continuă dospirea şi fixarea culorii. Uscarea foilor de tutun este un proces influenţat puternic de: - soi; - gradul de maturizare a foilor; - momentul recoltării; - etajul din care provin foile; - tehnologia aplicată; - modul de înşirare; - condiţiile climatice ale anului; - metoda de uscare. În procesul de uscare, umiditatea în foi trebuie să ajungă în final la 6-7%.

Uscarea foilor de tutun se poate face pe cale naturală la: soare, umbră în adăposturi

Fig. 1. Adăposturi pentru uscarea tutunului

Uscarea la soare se face prin mai multe metode: - pe corlotă practicată la tutunurile cu frunza mare: Şirurile de tutun se aşează atârnate în încăperi sau direct pe pardoseală cu cotoarele în jos şi vârfurile în sus, se lasă aşa până la îngălbenire după care şirele se leagă pe carlete şi se scot în timpul zilei la soare. - pe gherghefuri – în 10-20 de şiruri de foi aşezate în rânduri supraDospirea se face în magazii, solarii, etc., iar uscarea după terminarea dospirii la soare; - pe cărucioare - unde şirurile de frunze se aşează cu cotoarele în sus şi vârfurile în jos. - pe cărucioare mobile – formate dintr-un cadru lung de 3-3,5 m şi lat de 1-1,5 m fixat pe roţi. Pe scheletul de lemn se leagă şirele cu foile de tutun care se aşează ziua la soare iar noaptea se ţin în adăposturi;în solarii – făcute din rame de răsadniţă fixate pe un cadrul de lemn în care dospirea se face înainte de înşiratul foilor (în năsada). Înşiratul foilor se face la începutul îngălbenirii. Uscarea tutunului în solarii este foarte eficientă datorită prezenţei unui mediu propice pentru dospire şi uscare. Tutunurile de tip Burley şi pentru ţigări de foi se usucă la umbră în curent de aer sau solarii (figura 4.38.), şuri, şoproane cu deschizături în pereţii laterali pentru a se crea curenţi de aer. La acest tip de uscare umiditatea trebuie să fie mai ridicată pentru a se putea trece de la culoarea galbenă la cea roşie brună.

Uscarea artificială – se practică la tutunurile tip Virginia şi la cele la care se urmăreşte să se obţină culori deschise (Virginia Bright, Flue, Curing). Pentru culori deschise uscarea se face în uscătorii joase, iar pentru culori închise (fire Curing) prin uscare directă la sursa de căldură. Uscarea cuprinde operaţiunile: îngălbenirea, fixarea culorii galbene, uscarea limbului foliar, uscarea nervurii principale a foii. Îngălbenirea (dospirea) se face la: temperatura de 32-38ºC şi umiditatea aerului de 75-85% pentru foile ajunse la maturitate şi 85-95% pentru cele maturizate incomplet. Fixarea culorii – se face când 2/3 din suprafaţa limbului foliar este îngălbenit. Pentru aceasta temperatura se ridică cu 1-1,5ºC până la 43ºC unde se ţine câteva ore după care temperatura se urcă la 50ºC iar umiditatea se reduce sub 50%. Uscarea limbului foliar se face în continuarea procesului de fixare a culorii când temperatura se ridică cu 1,2ºC/oră până la 60ºC, la o umiditate relativă de sub 40%. Uscarea nervurii principale are loc prin ridicarea temperaturii de la 60ºC la 70ºC şi la o umiditate relativă sub 30%. În acest interval de temperatură are loc caramerizarea zaharurilor care îmbunătăţesc aroma şi gustul tutunului. Uscarea artificială se mai poate face şi în: - în uscătorii înalte unde foile sunt aşezate rar (număr mic de foi pe m2) iar aerul cald nu este direct de la sursă (uscare Virginia bright flue curing); - în uscătorii joase cu aer cald venit la nivelul frunzelor indirect (uscare Virginia bulla curing – uscarea în masă) – se obţine tutun de culoare deschisă sau direct de la sursă pe foi (uscare Virginia fine curing), când rezultă tutun de culoare închisă utilizat pentru pipă şi masticat. În acest sistem se pot usca atât foi cât şi planta întreagă. În procesul dospirii şi al uscării, două elemente suferă transformări de fond: - substanţa uscată care creşte ca pondere în greutatea frunzei pe intervalul de uscare (figura 4.40.); - apa care se reduce pe măsura parcurgerii intervalului de uscare (figura 4.39.);

Sortarea, prelucrarea şi păstrarea tutunului

Sortarea se face la tutunul uscat cu multă grijă pentru a nu rupe limbul foliar.

Pentru a se evita ruperea foilor de tutun, în timpul manipulării foilor umiditatea se ridică la 14-16% caz în care limbul primeşte o oarecare elasticitate. Procesul poate fi realizat: 1. Natural prin deschiderea geamurilor şi uşilor magaziilor în care se păstrează tutunul (umiditatea de împrumut) din mediul înconjurător; 2. Umezirea artificială a limbului uscat artificial prin: - introducerea vaporilor de apă în uscătorie, care ridică umiditatea frunzelor de 14-16%; - umezirea în afara camerei de uscare în spaţii special amenajate unde se introduc vapori de apă până când umiditatea foilor ajunge la 14-16%. Sortarea foilor de tutunului se face conform normelor SR 13334/1996 pe clase de calitate funcţie de destinaţia tutunului Se au în vedere următoarele elemente de calitate: - însuşiri morfologice şi fizice - culoare, mărime, consistenţă şi integritatea limbului foliar; - atacul de boli şi dăunători; - uniformitatea culorii şi mirosului; - umiditatea şi maturitatea foilor. După culoare, tutunul se clasifică în: - tutun galben care intră în clasa I-a de calitate; - tutunul roşu pentru clasa a II-a; - tutunul galben şi roşu neuniform în clasa a III-a; - tutunul brun încadrat în clasa a IV-a de calitate. În clasele V şi VI intră tutunurile de culoare diferită şi cu limbul deteriorat. La tutunurile pentru foi, sunt delimitate două clase: - clasa A – foi pentru înveliş; - clasa B – foi pentru sub înveliş; Ambalarea foilor de tutun se face pe clase de calitate în: stosuri, păpuşi (15-20 foi netezite), fascicole (8-10 foi neîntinse). Stosurile, păpuşile şi fasciculele se ambalează în: - teancuri de 20-40 kg; - baloturi de 20-30 kg învelite lateral în pânze; Fermentarea tutunuluiEste un proces interpus între dospire – uscare şi industrializare. Prin fermentare, substanţele brute din foaia de tutun dospită şi uscată se transformă în substanţe cu valoare fumativă. Fermentarea se face în spaţii speciale în prezenţa a trei factori bine controlaţi: - temperatură de 40-50ºC;

- umiditate relativă ridicată; - oxigen în aer în cantitate mare. Fermentarea are la bază procese enzimatice dezvoltate în foaia de tutun, unde au loc: transformări fizice care constau în: pierderea apei, schimbarea culorii, consistenţei, elasticităţii şi rezistenţei şi transformări fiziologice: se reduce şi încetează respiraţia frunzei, se pierde apa din foaie, proces legat de umiditatea din aer, inversarea raportului substanţă uscată –apă (în foaia verde 85% apă şi 15% s.u., iar în foaia uscată 85% s.u. şi 15% apă). Pierderea de substanţă uscată între 10-40% funcţie de metoda de uscare este de 10-40%. La procesele fizice şi fiziologice se adaugă procese biochimice prin car se modifică: substanţele colonte, clorofila şi colorante, polifenoli şi acidul clorogenic (determină culoarea galbenă), rutina, amidonul şi acizi organici, substanţele azotate (se degradează în proporţie de 15-60%). Nicotina suferă puţine transformări în procesele de dospire, uscare şi fermentare. Tutunul fermentat este supus unei noi sortări şi constituie materia primă pentru industria produselor de fumat.