turism montan

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” DIN ARAD

FACULTATEA DE INGINERIE

MONTANOLOGIE

- note de curs -

dr. ing. Trella Adrian

2009

ADRIAN TRELLA MONTANOLOGIE

CUPRINS

CAPITOLUL I. TURISMUL. ASPECTE GENERALE.....................................................................3

1.1 Introducere............................................................................................................................ 3

1.2. Rolul turismului în economie.................................................................................................4

1.3. Promovarea turismului..........................................................................................................5

1.4. Formele serviciilor turistice şi descrierea lor.........................................................................8

1.5. Principalele prevederi ale legislaţiei româneşti referitoare la turism...................................11

CAPITOLUL II TURISMULUI MONTAN. DEFINIŢIE, TIPOLOGIE, IMPORTANŢĂ....................15

2.1. Definiţii................................................................................................................................15

2.2 Tipologia unităţilor taxonomice amenajate pentru turism.....................................................17

2.3. Locul turismului montan în economia locala şi naţionala....................................................19

2.4. Oferta turismului montan în tara noastră............................................................................20

2.5. Oportunităţi şi limite ale dezvoltării turismului montan........................................................22

CAPITOLUL III STAŢIUNEA MONTANĂ.....................................................................................24

3.1. Staţiunea turistică...............................................................................................................24

3.2 Clasificarea staţiunilor turistice montane.............................................................................25

3.3. Principii de proiectare şi dezvoltare a staţiunilor turistice montane....................................26

3.4. Amenajarea domeniului schiabil şi crearea mijloacelor de transport pe cablu....................29

3.5. Factorii de succes a unei staţiuni montane.........................................................................29

3.6. Principalele staţiuni turistice din tara noastră......................................................................30

CAPITOLUL IV PROTECTIA MEDIULUI ÎN ZONA MONTANĂ..................................................34

4.1. Probleme legate de degradarea mediului...........................................................................34

4.2. Rolul statului în protecţia mediului......................................................................................34

4.3. Noţiuni privitoare la ariile naturale protejate........................................................................35

- 2 -


CAPITOLUL I. TURISMUL. ASPECTE GENERALE

1.1 Introducere

Turismul reprezintă ansamblul activităţilor non-lucrative ale omului în afară de aria de rezidenţă

având ca scop agrementul (petrecerea plăcută a timpului liber).

Prin recreere (lat. recreare – refacere sau reîmprospătare) se înţelege tot ceea ce un individ

întreprinde în timpul liber pentru revitalizare. În acest context, prin timp liber desemnăm timpul asupra

căruia dispune absolut liber, utilizându-l aşa cum doreşte el. Călătoria este o noţiune care presupune

deplasarea unei persoane cu sau fără un vehicul, între cel puţin două puncte, de plecare şi de destinaţie,

situate în locuri diferite, cel care efectuează călătoria purtând numele de călător. Vizita este noţiunea cu

înţelesul cel mai apropiat de turism, indicând orice călătorie care se face cu un motiv anume, autorul ei

fiind vizitatorul. Excursia este o vizită cu durata de cel mult o zi, în timp ce turismul este o vizită în care

persoana petrece cel puţin o noapte într-un loc special de găzduire situat în locul vizitat.

Oferta turistică, ca element al turismului, se exprimă pornind fie de la un sejur, fie de la o activitate

de petrecere a timpului liber, de la un circuit pe o anumită temă sau într-o anumită regiune, în funcţie de

sezonul ales, clientela potenţială, reţelele folosite etc. În cazul excursiilor de aproximativ o zi, produsul

turistic include întotdeauna cazarea la un locuitor, într-un han sătesc, într-un camping rural sau într-un sat

de vacanţă familial, unde se pot distinge elementele primirii şi cazării turiştilor în cadrul rural.

Motivaţia călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată de cadrul natural nealterat, de

tradiţii şi obiceiuri, de activităţile practicate în aceste areale. În practică se foloseşte un singur indicator

pentru a deosebi aşezările rurale de cele urbane şi anume numărul de locuitori/km2, iar la nivelul Uniunii

Europene aşezările rurale au o densitate de până la 100 loc./ km2. În ţara noastră, la nivelul anului 1999

densitatea populaţiei era de circa 100 loc./ km2 în regiunile N-E şi S şi între 60 şi 80 loc./ km2 în restul

regiunilor.

Originea termenului

latină: - turnus – mişcare circulară (călătorie cu întoarcere la punctul de rezidenţă)

franceză: – tourisme

rusă: – turizem

engleză: – tourism

italiană: – tourismo

germană: – tourismus

- 3 -


1.2. Rolul turismului în economie

Dată fiind natura sa şi formele concrete de exprimare, pe plan internaţional s-a acceptat, la început

în mod convenţional, apoi definitiv, ca turismul să fie inclus în conceptul de comerţ invizibil. Potrivit

teoriei economice generale, comerţul invizibil grupează toate tranzacţiile economice care nu au ca obiect

schimbul de mărfuri corporale şi transferul de capitaluri.

Prin asimilare cu exportul şi importul de mărfuri, comerţul invizibil se referă la acele prestări de

servicii care, în relaţia dintre rezidenţi, dau naştere la intrări şi ieşiri de valută. În practica internaţională,

acestor operaţiuni li se atribuie denumirea de comerţ cu servicii non-factor, ele ne-reprezentând factori ai

producţiei de mărfuri

De altfel, în literatura de specialitate sunt precizate criteriile care pot fi luate în considerare atunci

când considerăm turismul ca ramură distinctă a economiei naţionale, încadrată, în sectorul terţiar. Dintre

acestea menţionăm câteva:

ponderea populaţiei ocupată în unităţile şi instituţiile cu profil turistic în totalul populaţiei active a unei

ţări;

contribuţia turismului la crearea produsului intern brut;

încasările obţinute din turismul internaţional în totalul exportului de mărfuri şi servicii;

valoarea capitalului fix (actualizată) încorporată în baza tehnico-materială a turismului şi compararea ei

cu cea existentă în întreaga economie naţională;

specializarea forţei de muncă din această activitate specifică.

Pentru a oferi doar un singur exemplu este suficient să arătăm că, în prezent, în statele membre ale

Uniunii Europene aproape 20 milioane persoane sunt implicate direct sau indirect în activitatea turistică,

ponderea acesteia în crearea produsului intern brut al acestor ţări fiind, în medie, de 4%.

Dubla manifestare, comercială şi turistică (export şi import), demonstrează şi un anumit nivel de

specializare internaţională în turism, mai exact o anumită specializare în interiorul pieţei mondiale a

turismului.

Turistul, prin funcţia lui de consumator, aduce o creştere a veniturilor localnicilor, datorită faptului

că turiştii, pe lângă serviciile de cazare mai solicită şi servicii de alimentaţie, achiziţionează amintiri,

articole cu specific local, diferite bunuri etc. În cadrul acestui impact o dimensiune importantă, în afara

celei economice, o constituie dimensiunea social-culturală. Impactul turismului montan asupra

comunităţilor locale se evidenţiază prin dimensiunea extensivă, care face referire la caracteristicile

localităţii, cum ar fi: rolul ei ca destinaţie turistică, natura activităţii turistice, raportul turişti/rezidenţi, tipuri

de turişti, sezonalitate etc. În regiunile turistice, comunităţile locale trec printr-o secvenţă de reacţie, ca

- 4 -


urmare a dezvoltării turismului în zonă, schimbându-şi percepţiile pe măsura experienţei. Raportul

turişti/rezidenţi oferă informaţii asupra intensităţii fluxului turistic. Pot face parte din categoria turiştilor

toate persoanele care călătoresc într-o serie de scopuri cum ar fi: petrecerea timpului liber, recreere, sport,

misiuni, motive profesionale, realizarea de tratamente medicale, pelerinaje religioase sau de alt ordin. Pot fi

incluşi, de asemenea, în rândul turiştilor străini nerezidenţi, naţionalii rezidenţi, în afară de membrii

echipajelor mijloacelor de transport străine aflate în reparaţii sau escală şi care apelează la serviciile de

cazare – masă din acea ţară, pasagerii aflaţi în croazieră care debarcă pentru vizită ţinutul etc.

1.3. Promovarea turismului

Acţiunile promoţionale în domeniul turismului vizează atât atragerea unor noi clienţi, cât şi

păstrarea celor vechi adresându-se direct sau prin reţelele de intermediari, fie întregului public, fie unor

categorii bine identificate de clienţi. Date fiind legăturile foarte strânse dintre promovare şi vânzări,

literatura de specialitate menţionează că în turismul rural se poate acţiona în două direcţii:

promovarea imaginii, având în centrul atenţiei destinaţiile turistice pe care urmăreşte să le facă

cunoscute;

promovarea vânzărilor, care implică nemijlocit operaţiunile de comercializare.

De asemenea, promovarea pensiunilor turistice şi agroturistice se realizează prin mai multe forme

şi mijloace publicitare şi anume:

înscrierea în cataloagele de promovare a ofertei agroturistice specifice;

tipărirea de către prestatorii de servicii turistice (fermieri sau asociaţii turistice locale) de pliante, hărţi,

ghiduri etc.;

promovarea prin mass-media (audio-vizuală, presa scrisă);

promovarea prin intermediul unor agenţii turistice touroperatoare sau detailiste, interne sau străine, alţi

agenţi economici interesaţi;

prezentarea ofertei agroturistice la târguri, expoziţii şi burse de turism; prin Legea nr. 187/1998 privind

aprobarea OUG nr. 63/1997, art. 2, alin. D., Ministerul Turismului oferă „Prezentarea gratuită a ofertei

turistice a pensiunilor turistice şi agroturistice în materiale de promovare turistică şi în acţiuni de

promovare întreprinse de birourile de informare turistică din ţară şi din străinătate ale ministerului”;

colaborarea cu diverse organisme specializate interne (OVR, ANTREC şi filialele judeţene) sau

internaţionale (EUROGÎTES, alte asociaţii europene de profil);

promovarea ofertei agroturistice prin reţeaua INTERNET.

- 5 -


La nivelul gospodăriilor acesta se poate realiza prin editarea de ghiduri proprii sau pliante în care să

fie prezentată atât gospodăria respectivă cât şi împrejurimile, cu zonele de atracţie. În materialul publicitar

respectiv se recomandă a fi prezentat pe scurt şi satul, comuna din care face parte gospodăria, avându-se în

vedere următoarele elemente:

- situarea gospodăriei în vatra satului;

- terenuri de sport şi agrement în apropiere sau în zonă;

- câte mese pot fi asigurate (mic dejun, prânz, cină) şi felul meselor ce pot fi asigurate (aniversări,

banchete, mese în familie, mese oficiale, mese pentru evenimente familiale – nunţi, botezuri etc.);

- informaţii despre bucătăria familiei (mâncăruri şi produse specifice);

- pajişti pentru jocuri, şezlonguri;

- dacă sunt admise animalele turiştilor;

- informaţii despre gospodărie;

- condiţii de cazare şi confort;

- informaţii privind preţul cazării, al mesei şi al serviciilor etc.;

- schiţă cu amplasarea gospodăriei faţă de şosele, drumuri şi căi de acces, cu toate informaţiile

necesare pentru identificarea gospodăriei în funcţie de mijloacele de transport cu care se deplasează

turistul;

- alte elemente specifice de reclamă a gospodăriei (artizanat, meşteşuguri, produse agro-alimentare

specifice).

La nivelul de sat, comună, zonă agroturistică, promovarea se poate face prin intermediul unui

material publicitar scris – ghid turistic de exemplu, sau sub forma unei casete video, care să prezinte

imagini sugestive din zona respectivă. Indiferent de prezentare, materialul trebuie să inventarieze totalitatea

gospodăriilor care sunt amenajate pentru turism dar va include şi informaţii referitoare la ansamblul

teritoriului, elemente de inedit care pot fi întâlnite etc.

La nivel regional se va avea în vedere elaborarea unui material mai amplu, care să surprindă mai

multe elemente caracteristice ale ansamblului respectiv (de exemplu: turism rural în Ţara Oaşului,

agroturism în Bucovina, agroturism în Oltenia).

La nivel naţional există un ghid, un îndrumar agroturistic, ce poate orienta un potenţial turistic. La

acest nivel, informaţiile oferite vor fi de ordin general, urmând ca amănuntele să fie oferite de lista

agenţiilor teritoriale, cu adresele şi numerele lor de telefon.

După caracterul informaţiilor pe care le conţin, materialele publicitare elaborate se pot clasifica în

materiale ce conţin informaţii de detaliu şi materiale ce conţin informaţii generale. Dacă în privinţa

- 6 -


materialelor cuprinzând informaţii generale, creativitatea, intensivitatea, originalitatea, pot fi avute în

vedere pentru ca alături de elementele concrete să contribuie la realizarea unui material atractiv şi

interesant, în cadrul materialelor incluzând informaţii de detaliu, situaţia este diferită. Acest gen de

materiale publicitare trebuie să fie foarte concrete şi cât mai sugestive. Se recomandă ca ele să conţină în

mod obligatoriu:

prezentarea cât mai amănunţită a gospodăriei: număr de camere, număr de locuri de cazare în fiecare

cameră, amplasarea gospodăriei, posibilităţi de ameliorare cu apă (caldă şi / sau rece), dotări amenajări,

posibilităţi de încălzire, alte informaţii despre gospodărie (număr de animale, felul acestora, suprafaţa

de teren a gospodăriei) etc.;

prezentarea modului în care se poate ajunge în satul, zona respectivă: mijloace de transport, felul

acestora, durata călătoriei, distanţa faţă de cele mai apropiate oraşe;

prezentarea celor mai interesante elemente ale programului agroturistic (acele aspecte care pot trezi

interesul turiştilor).

La acestea se adaugă o serie de modalităţi de promovare specifice turismului rural (agroturismului):

organizarea de mese, pe anumite trasee turistice frecventate (hanuri, moteluri), cu mâncăruri

tradiţionale sau degustări de vinuri, fructe sau alte produse specifice, prilej cu care vor putea fi

distribuite şi pliante prezentând zona şi posibilităţile de practicare a agroturismului;

publicitatea făcută cu prilejul unor târguri, sărbători locale, manifestări prilejuite de anumite obiceiuri

(agricole îndeosebi);

organizarea unor expoziţii în miniatură pentru că dispun de o varietate de produse de artă populară

tradiţională (cusături, împletituri, vase de lut etc.).

Casele, vilele, fermele, gospodăriile, mediul natural sau elemente ale acesteia prezentate într-un

pliant, nu sunt suficiente pentru a asigura calitatea politicii de promovare. Reuşita promovării depinde, într-

o măsură destul de mare, şi de continuitatea ei. Ideea de bază a promovării agroturismului este aceea a

prezentării unei „promisiuni”, potrivit căreia clienţii care vor veni, vor beneficia de facilităţile enumerate,

având ca rezultat obţinerea satisfacţiei dorite.

Site-urile web reprezintă un instrument excelent pentru a furniza informaţii de calitate şi pentru a

promova într-un mod profesionist toate atracţiile turistice şi etno-culturale de care dispune România,

turismul fiind una din afacerile care pot exploata Internet-ul la maxim.

Aceste pagini web pot fi considerate „pliante electronice”, care pot fi procurate şi citite de către

orice persoană conectată la Internet, din orice colţ al lumii.

- 7 -


În ultimii ani, această metodă de promovare a serviciilor turistice a căpătat amploare şi în ţara

noastră, acum fiind utilizată de câteva zeci de mii de firme româneşti. www.RoTravel.com este primul site

românesc de promovare turistică a ţării, care în scurt timp a reuşit să adune la un loc ofertanţi de produse

turistice şi clienţi potenţiali. Acest site este realizat de firma Norbert Computer, o firmă specializată în

dezvoltarea de servicii de promovare a turismului românesc pe Internet. Publicat pe Internet în luna mai

1997, pe un server din SUA, site-ul a reuşit să se impună în scurt timp ca fiind cel mai important ghid

turistic al României de acest tip, evidenţiindu-se prin design şi calitatea informaţiilor furnizate, în prezent

site-ul are peste 50.000 de cititori unici şi mai mult de 100.000 pagini vizitate pe lună, aceste cifre fiind

garanţia pentru firmele prezentate că ofertele lor sunt analizate şi că prin intermediul acestui mijloc de

promovare, reclamele lor ajung acolo unde trebuie, adică la consumator. Site-urile dorna.suceava.ro,

www.suceava.ro, humor.suceava.ro etc. înlocuiesc cu succes pliantele publicitare şi reclamele în revistele

de specialitate din ţară şi din străinătate, având un rol deosebit de important în atragerea turiştilor străini.

Alte adrese utile: www.ecovalahia.ro, http://romania.org/links/Travel, www.turism.ro/rural, etc.

1.4. Formele serviciilor turistice şi descrierea lor

Serviciul turistic reprezintă o parte din serviciile economiei naţionale, constituit sub forma unui

produs turistic complex format din o serie de subproduse turistice cum sunt: transportul, cazarea, masa,

agrementul, asistenţa medicală, etc.

Astfel, serviciul turistic se prezintă ca un ansamblu de activităţi ce au ca obiect satisfacerea tuturor

nevoilor turistului în perioada în care se deplasează şi în legătură cu aceasta. O parte a activităţilor ce dau

conţinut prestaţiei turistice vizează deci acoperirea unor necesităţi obţinute, cotidiene (odihnă, hrană), altele

prezintă caracteristici specifice turismului şi respectiv formelor particulare de manifestare a acestuia.

Prin natura lui, serviciul turistic trebuie să asigure condiţii pentru refacerea capacităţii de muncă,

simultan cu petrecerea plăcută şi instructivă a timpului liber; de asemenea, el trebuie astfel conceput încât,

în urma efectuării consumului turistic, individual să dobândească un plus de informaţii, cunoştinţe, chiar

deprinderi noi. O asemenea orientare a serviciului oferit oamenilor imprimă turismului caracterul unui

important instrument în realizarea unei noi calităţi a vieţii.

O altă cerinţă a consumului turistic, la care serviciul turistic, prin conţinutul său, este chemat să

contribuie efectiv, o constituie asigurarea unei odihne active a turistului. Ca rezultat al creşterii

productivităţii muncii şi perfecţionării proceselor de conducere, al promovării pe scară largă a progresului

ştiinţific şi tehnic se reduce săptămâna de lucru, se măresc dimensiunile timpului liber, zilnic şi săptămânal.

- 8 -

http://www.turism.ro/rural

http://www.suceava.ro/

http://www.rotravel.com/


Astăzi se manifestă un proces continuu de îmbogăţire a conţinutului prestaţiei turistice cu noi tipuri de

activităţi - proces specific şi turismului românesc - ca expresie a receptivităţii şi adaptabilităţii turismului la

schimbările intervenite în structura nevoilor de consum, a creşterii rolului în formarea şi educarea

oamenilor.

O altă caracteristică a serviciilor turistice o reprezintă coincidenţa, în timp şi spaţiu, a producţiei şi

consumului lor. Faptul că prestaţiile turistice se exteriorizează, în cele mai multe situaţii, sub forma unor

activităţi, impune, pentru realizarea lor efectivă, prezenţa în acelaşi loc a prestatorului şi beneficiarului,

simultaneitatea execuţiei şi consumatorii serviciilor. Neîndeplinirea acestor cerinţe are efecte nefavorabile

atât asupra volumului activităţii realizate cât şi asupra satisfacerii nevoii sociale; orice neconcordanţă de

timp sau loc se soldează cu pierderi de ofertă şi/sau cereri neacoperite.

Serviciile turistice sunt, de asemenea, intangibile. Această caracteristică generează o serie de

facilităţi în organizarea activităţii, în sensul eliminării sau simplificării unor probleme de circulaţie, dar

creează şi dificultăţi, cele mai multe fiind legate de comercializarea vacanţelor. Astfel, neavând

posibilitatea să cunoască serviciile sau să le evalueze înainte de cumpărare, turistul manifestă neîncredere şi

corespunzător reţineri în formularea deciziei de cumpărare.

Prestaţia turistică se caracterizează şi prin complexitate: ea este rezultatul diferitelor combinaţii între

elemente decurgând din condiţiile naturale şi geografice, de climă, de istorie, de cultură şi civilizaţie)

specifice fiecărei ţări sau zone şi serviciile (transport, cazare, alimentaţie, agrement etc.) furnizate de

organizator. Aceste elemente pot intra în proporţii diferite în alcătuirea produsului final, după cum se şi pot

substitui. Caracteristica de substituire a unor activităţi trebuie fructificată în scopul stimulării interesului

pentru consumul turistic şi nu pentru acoperirea unor deficiente organizatorice sau de altă natură, întrucât în

aceste situaţii substituirea este în detrimentul unor programe turistice de conţinut.

O altă particularitate a serviciului turistic, dependentă de structura sa complexă este eterogenitatea

şi, respectiv, participarea unui număr mare de prestatori la realizarea acesteia.

Principalele activităţi cuprinse în ansamblul prestaţiei turistice pot fi sintetizate astfel:

activităţi economice implicate în serviciile de cazare-masă;

activităţi economice implicate în transportul turiştilor;

activităţi economice privind producerea şi vânzarea de bunuri pentru turişti;

activităţi economice şi neeconomice privind serviciile de divertisment;

activităţi legate de organizarea turismului.

Principalele prestaţii şi succesiunea solicitării ar putea fi următoarea:

- 9 -


1. acţiunile de propagandă şi informare turistică, realizate de agenţii de specialitate, birouri de

turism, reprezentanţi etc., prin contracte directe şi prin intermediul materialelor publicitare;

2. contractarea aranjamentului, respectiv a minimului de servicii solicitate şi stabilirea

programului de desfăşurare a acţiunii;

3. transportul şi, asociat acestuia, transferul turiştilor şi bagajelor la pensiune sau de la un mijloc

de transport la altul, în cazul în care călătoria comportă utilizarea mai multor mijloace de

transport, precum şi o serie de alte facilităţi de care beneficiază turistul pe durata transportului;

4. cazarea şi serviciile suplimentare oferite de unităţile de pensiune;

5. alimentaţia şi prestaţiile auxiliare acesteia;

6. agrementul în varietatea formelor sale;

7. transportul turiştilor pe ruta de întoarcere;

8. de-a lungul tuturor momentelor anterioare este necesară prezenţa activităţii de relaţii publice,

care are menirea de a asigura favorabil desfăşurării consumului turistic.

Serviciul de cazare vizează, prin conţinutul său, crearea condiţiilor şi confortul pentru adăpostirea şi

odihna călătorului. El este produsul a ceea ce se numeşte industria pensiuneieră - sector care, în accepţiunea

actuală, înglobează ansamblul activităţilor desfăşurate în spaţiile de cazare. Serviciul de cazare se prezintă

ca o activitate complexă, decurgând din exploatarea capacităţilor de cazare, fiind alcătuit dintr-un grupaj de

prestaţii oferite turistului pe timpul sejurului în unităţile de cazare..

Dezvoltarea şi calitatea serviciului de cazare sunt dependente, în primul rând, de existenţa unei baze

tehnico-materiale de cazare (pensiuni, moteluri, hanuri, case de odihnă, cabane, popasuri turistice etc.)

adecvate, cu dotări corespunzătoare, care să ofere turiştilor condiţii optime şi care să îndeplinească, după

caz, şi alte funcţii. În al doilea rând, serviciul de cazare este influenţat de dotarea cu personal a capacităţilor

de cazare, de nivelul de calificarea lucrătorilor, de organizarea muncii în unităţile de pensiune . În acest

context, insuficienţa spaţiilor de cazare, echiparea lor necorespunzătoare, neconcordanţa între nivelul

confortului oferit şi exigenţele turiştilor, ca şi numărul mic al lucrătorilor sau slaba lor pregătire

influenţează negativ calitatea prestaţiei turistice şi, prin intermediul acesteia, dimensiunile circulaţiei

turistice şi posibilităţile de valorificare a patrimoniului.

Industria pensiuneieră şi respectiv calitatea serviciului de cazare influenţează nu numai dezvoltarea

turismului, în general, şi eficienţa acestei activităţi. Prin atracţia exercitată, serviciile de cazare asigură o

bună valorificare a potenţialului turistic, a disponibilităţilor de forţă de muncă, a capacităţii bazei tehnico-

materiale, conducând la realizarea unor coeficienţi superiori de exploatare. De asemenea, complexitatea

- 10 -


serviciilor de cazare, diversitatea lor reprezintă un factor de prestigiu, de atractivitate a produsului turistic şi

indirect de creştere a eficienţei comercializării lui.

Printre principalele activităţi ce dau conţinut serviciul pensiuneier, conceput în ideea satisfacerii

complexe a cererii turiştilor şi călătorilor, se numără:

cazarea propriu-zisă şi activităţi complementare ei;

alimentaţia şi serviciile producătoare, legate de asigurarea acesteia;

activităţi cultural-artistice şi de agrement;

serviciile de informare şi intermediere;

activităţi comerciale;

activităţile cu caracter special.

Din categoria serviciilor pensiuniere complementare, ce întregesc funcţia de cazare, se pot

menţiona: primirea şi distribuirea în pensiune a corespondenţei turiştilor servicii de schimb valutar,

păstrarea obiectelor de valoare, spălatul şi călcatul lenjeriei, curăţirea hainelor şi a încălţămintei, repararea

unor obiecte din dotarea turistului, manipularea bagajelor, asigurarea parcării autoturismelor etc. Tot în

această grupă se cuprinde dotarea camerelor, la cererea clienţilor, cu inventar suplimentar (perne pentru

paturi suplimentare, pături etc.)

1.5. Principalele prevederi ale legislaţiei româneşti referitoare la turism

Reglementări generale :

În ceea ce priveşte cadrul legislativ pentru înfiinţarea şi funcţionarea unităţilor din sectorul

turismului menţionăm:

Legea nr. 21/1924, prin care se acordă posibilitatea creării unor forme asociative cu personalitate

juridică, de tipul organismelor neguvernamentale, care acţionează în domeniul turismului;

Decretul – Lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza

liberei iniţiative;

Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale oferă cadrul necesar înfiinţării unor societăţi care au ca

obiect de activitate turismul;

HG 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi

Turismului şi HG 413/2004 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Turism.

Calificarea profesională

Legea 347/2004, Legea Muntelui, reglementează învăţământul agromontan preuniversitar ca parte

integrantă a sistemului naţional de învăţământ şi cuprinde următoarele niveluri:

- 11 -


Învăţământ secundar inferior, prin ciclul inferior al liceului sau şcoala de arte şi meserii, clasele IX-X;

Învăţământ secundar superior, clasele XII-XIII, precedat de anul de completare;

Învăţământ postliceal.

Învăţământul agromontan se poate realiza şi în cadrul sistemului de formare profesională continuă

prin organizarea de şcoli de arte şi meserii cu profil de agricultură montană, a căror bază materială va

include ferme didactice, organizate ca exploataţii agroturistice montane, de referinţă. Nominalizarea

şcolilor cu profil agromontan, precum şi proiectele de investiţii pentru fermele didactice şi dotările

specifice, vor fi avizate şi asigurate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia

Naţională a zonei Montane şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Legea stipulează şi primirea de către

instituţiile de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică din zona montană, de terenuri agricole pentru loturi

experimentale, respectiv pentru cercetare, în folosinţă gratuită, dacă fac dovada că prin activitatea lor

contribuie la dezvoltarea zonei montane.

Autorizări, omologări, atestări:

OMT nr. 20/4 aprilie 1995 reglementează activitatea comisiilor tehnice de verificare a fermelor şi

pensiunilor agroturistice.

Conform legislaţiei în vigoare, categoriile de agenţi economici care pot organiza servicii turistice rurale

sunt:

persoanele, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale, iar formele sub care este identificat turismul

rural sunt pensiunile turistice şi pensiunile agroturistice. Pensiunile agroturistice erau denumite în

Legea 145/1994 ferme agroturistice, denumire pe care o regăsim în OMT nr. 20/1995 şi al cărui

conţinut este în vigoare.

Definirea celor două forme de turism rural este următoarea:

- Pensiunile turistice sunt structuri turistice cu o capacitate de cazare de până la 20 camere, funcţionând

în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente, care asigură în spaţii special amenajate cazarea

turiştilor şi condiţii de pregătire şi servire a mesei.

- Pensiunile agroturistice sunt pensiunile turistice care asigură o parte din alimentaţia turiştilor cu

produse proaspete din producţia proprie.

Agenţii economici menţionaţi mai sus beneficiază de un statut juridic similar cu cel al

întreprinderilor mici şi mijlocii, chiar dacă nu îndeplinesc condiţiile de număr de angajaţi şi venit anual şi

se pot bucura de facilităţi acordate acestora potrivit legii.

- 12 -


O.G. 63/1997 privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural prevede

următoarele înlesniri speciale pentru persoanele fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale care au

ca obiect de activitate turismul rural şi agroturismul:

- Pot primi suprafeţe de teren pentru construcţii, pentru dezvoltarea şi exploatarea pensiunilor turistice şi

agroturistice, din partea consiliilor locale, din rezervele de terenuri aflate la dispoziţia acestora;

- Li se pot acorda priorităţi la instalarea de linii pentru telecomunicaţii (telefon, telex, fax);

- Pot primi asistenţă tehnică de specialitate sub toate formele din partea Ministerului Turismului şi a

asociaţiilor profesionale;

- Beneficiază de cuprinderea ofertei turistice a pensiunilor în materialele de promovare turistică editate

de Ministerul Turismului;

- Prezentarea ofertei pensiunilor turistice şi a pensiunilor agroturistice în acţiunile de promovare

întreprinse de birourile de informare turistică din ţară şi din străinătate ale Ministerului Turismului;

- Includerea în programele instituţiilor de învăţământ cu profil turistic sau agricol a problemelor specifice

pensiunilor turistice şi a pensiunilor agroturistice;

- Scutirea de la plata impozitului de venit pe o perioadă de 10 ani a pensiunilor turistice şi a pensiunilor

agroturistice, cu o capacitate de cazare de până la 10 camere inclusiv;

- Plata la tariful stabilit pentru consumul de uz casnic, a energiei electrice, gazului metan şi a serviciilor

de telecomunicaţii utilizate de pensiunile turistice şi pensiunile agroturistice cu o capacitate de cazare

de până la 5 camere inclusiv;

- Acordarea de credite cu dobândă preferenţială pe o perioadă de maximum 10 ani pentru dezvoltarea

şi/sau modernizarea capacităţilor de cazare; dobânda suportată de beneficiarii creditelor va reprezenta

50% din nivelul dobânzii de pe piaţa bancară.

În ceea ce priveşte aria de desfăşurare a turismului rural, OG 63/1997 nu se mai limitează doar la

zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre. Conform legii, turismul rural se poate organiza şi

funcţiona în întregul spaţiu rural din şes, deal şi munte, inclusiv în satele şi comunele care aparţin de oraşe

şi municipii.

Cele mai recente reglementări legislative privind clasificarea structurilor de primire turistice sunt

date de Ordinul Ministerului Turismului nr. 510 din 28.06.2002. Acesta conţine metodologia şi criteriile de

clasificare pentru toate tipurile de structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi de alimentaţie

publică din România.

- 13 -


În temeiul HG 805/2001, tarifele de cazare practicate de agenţii economici, deţinătorii de structuri

corespunzătoare primirii turistice calificate, se determină de aceştia în mod liber, pe baza cererii şi ofertei

şi a calităţii serviciilor asigurate. În acest sens, agenţii economici vor stabili:

- tarife pentru cazarea turiştilor pe cont propriu, care vor fi exprimate în lei/zi/loc tip de cameră şi vor fi

afişate vizibil, gazdele au obligaţia să specifice dacă tarifele includ sau nu contravaloarea micului

dejun; obligaţia să specifice dacă tarifele includ sau nu contravaloarea micului dejun;

- tarife pentru turiştii veniţi organizat.

- Agenţii economici deţinători de structuri turistice corespunzătoare pot stabili, în funcţie de politica

tarifară, rentabilitatea activităţii, gradul de ocupare, sezon, următoarele categorii de gratuităţi sau

facilităţi:

- gratuităţi pentru cazarea copiilor sub 7 ani;

- reduceri de tarife pentru elevi, studenţi, pensionari, veterani, invalizi, văduve de război, handicapaţi

etc.; ziarişti invitaţi străini, salariaţi ai Ministerului Turismului.

Legea 347/2004 menţionează că producătorii agricoli din zona montană beneficiază de sprijinul

financiar din partea statului, acordat potrivit legislaţiei în vigoare, iar pentru compensarea scăderii

veniturilor populaţiei din zona montană, datorate restricţiilor privind utilizarea agricolă a terenurilor situate

în arii protejate sau în zone defavorizate natural, statul poate acorda diferenţiat indemnizaţii compensatorii

de handicapuri naturale producătorilor agricoli.

Protecţia turiştilor

Găzduirea turiştilor la pensiunea turistică rurală sau pensiunea agroturistică se face atât prin

rezervarea de locuri printr-o agenţie de turism sau alt agent economic, cât şi direct, prin relaţia turist-

prestator de servicii agroturistice. În toate situaţiile, serviciile trebuie să se realizeze în deplină siguranţă

(protecţia fizică şi igienico-sanitară, rezolvarea neconcordanţei între serviciile oferite şi calitatea lor cu

serviciile şi tarifele pachetului de servicii vândut de firmă, riscul financiar etc.), ceea ce se stipulează în

actele normative privind contractarea şi derularea serviciilor turistice. De aceea, în scopul protecţiei

turiştilor, oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor şi a pachetelor de servicii turistice, precum şi

crearea de produse turistice pe teritoriul României pot fi realizate numai de către agenţii economici din

turism, autorizaţi de Ministerul a Turismului, posesori de licenţe în turism sau de certificat de clasificare,

după caz (OUG 58/1999, cap. IV, art. 28). Protecţia turiştilor se regăseşte şi în alte acte normative ale

Guvernului României, precum: OUG 107/1999 şi HG 237/2001.

- 14 -


CAPITOLUL II TURISMULUI MONTAN. DEFINIŢIE, TIPOLOGIE,

IMPORTANŢĂ

2.1. Definiţii

Apreciat deseori ca un perimetru cu o activitate restrânsa muntele nu a reprezentat o prioritate

pentru progresele de valorificare a resurselor naturale de turism, fapt atestat în tara noastră de echiparea

relativa modesta atât calitativ cât şi cantitativ, atât în infrastructura cât şi în alte domenii, unităţi de cazare,

de agrement, de alimentaţie şi în acelaşi timp prezenţa neconvingătoare în staţiunile turistice cu real

specific montan.

În acest context pornind de la necesitatea reconsiderării zonei montane în prezentul curs vom

încerca o jalonare de ansamblu a principalelor direcţii de acţiune în vederea înscrierii produsului turistic

montan între componentele de competitivitate ale turismului romanesc.

Turism montan. Concept.

a. Ansamblul activităţilor turistice care se desfăşoară în mediul montan.

b. Activitatea turistică care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant natural şi uman din

zona montană.

Este o formă de turism care se desfăşoară în mediul montan care prezintă următoarele caracteristici:

- valorifică resursele turistice montane (naturale, culturale, umane);

- valorifică suprastructura turistică (mijloace şi căi de acces, staţiunile, pensiunile şi fermele

agroturistice);

- utilizează diverse spaţii de cazare (hanuri, hoteluri rurale, case de vacanţă);

Turismul montan are un caracter complex, fiind în conexiune directă cu celelalte activităţi din zonă.

El nu poate fi disociat de viaţa economică, socială şi culturală a colectivităţii în care se desfăşoară.

Reprezintă un factor de dezvoltare a unor activităţi conexe cu efecte benefice asupra nivelului veniturilor

având un „efect multiplicator“ pentru dezvoltarea altor activităţi tangente turismului.

Analiştii turismului, urmărind evoluţia industriei ospitalităţii pe plan internaţional până în prezent,

au identificat o serie de tendinţe generale ale cererii şi consumului turistic, cum ar fi:

- dezvoltarea continuă ascendentă a fluxurilor turistice, diversificarea continuă a cererii turistice

ca o consecinţă a motivaţiei turiştilor;

- modificările intervenite în structura pe categorii de vârstă şi a transformării turismului într-un

fenomen de masă;

- 15 -


- înregistrarea unor diferenţe apreciabile în circulaţia turistică de la o ţară la alta;

- creşterea cheltuielilor pentru serviciile turistice în totalul bugetelor de familie pe măsură ce cresc

veniturile populaţiei;

- creşterea produsului intern brut pe cap de locuitor şi a nivelului de dezvoltare economică a unei

ţări şi gradul de instruire care influenţează în mod direct exigenţele manifestate în legătură cu

petrecerea vacanţelor.

Factorii determinanţi ai transformării cererii şi consumului turistic pe plan mondial sunt legaţi de

caracteristicile societăţii contemporane, care oferă posibilităţi multiple de creşterea productivităţii muncii,

cu efecte pozitive asupra populaţiei cum ar fi: creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare, sporirea

duratei timpului liber prin reducerea zilei de lucru şi prin mărirea concediilor, creşterea speranţei medii de

viaţă şi dezvoltarea sau modernizarea mijloacelor de informare, tendinţa de creştere a populaţiei globului,

dezvoltarea şi diversificarea mijloacelor de transport, creşterea continuă a nivelului de cultură a populaţiei

şi creşterea gradului de urbanizare a acesteia.

Rolul turismului în economia unei ţări poate fi definit prin: aportul la nivelul venitului naţional,

valorificarea superioară a resurselor în profil teritorial, stabilizarea forţei de muncă, asigurarea unei

circulaţii băneşti normale, element dinamizator al structurilor economice, element de instruire şi educaţie,

regulator al balanţei de plăţi externe, vocaţie ecologică, etc.

În condiţiile recentei reevaluări a turismului de weekend, cu mijloace automobilistice, dar a lipsei

infrastructurii rutiere moderne, de tip autostradă, se disting, în funcţie de distanţe:

- zone situate la unu-cinci kilometri de oraşul generator de fluxuri turistice, parcurse cel mai ades

pietonal şi care înregistrează maximul de încărcătură pe unitatea de suprafaţă,

- zona apropiată, între 5-20 kilometri, parcursă cu mijloace mixte, pietonale şi automobilistice,

- zona medie cuprinsă între 10-50 kilometri, parcursă în totalitate cu mijloace mecanice.

Expresia turism verde se referă cu predilecţie la elementele reprezentative ale peisajului în cadrul

căruia componenţii naturali deţin un loc principal şi, în consecinţă, implică frecvenţa spaţiilor rurale situate

cât mai departe de oraşe şi care pot facilita accesul într-un mediu natural autentic, sau cât mai puţin afectat

de intervenţii antropice. Aceasta corespunde atât spaţiilor rurale propriu – zise, precum şi ariilor mai puţin

populate din regiunile montane sau litorale care nu au fost incluse în zona de influenţă a turismului de

staţiune.

- 16 -


2.2 Tipologia unităţilor taxonomice amenajate pentru turism

În literatura de specialitate sunt făcute unele clasificări ale unităţilor teritoriale în funcţie de

mărimea şi importanta lor definite după cum urmează :

a) regiune turistică reprezentata de o mare suprafaţa în care întreaga viata economico-sociala e

marcata într-o măsura importanta de activitate turistică : Munţii Carpaţi

b) zona turistică reprezentata de un teritoriu întins care include mai multe subzone sau localităţi cu

atracţii antropice, echipamente şi servicii turistice care au o funcţionalitate independenta, o anumita

omogenitate şi conferă zonei un caracter unitar

c) areal turistic reprezintă o parte componenta a unei zone relativ omogena din punct de vedere al

resurselor turistice dar şi a infrastructurii existând o legătura strânsa între localităţile sau centrele pe care le

includ. Exemplu: Valea Prahovei, Poiana Braşov, Culoarul Rucăr Bran care pot fi considerate areale

turistice.

d) complexul turistic reprezintă o grupare a mai multor obiective turistice relative omogene care

include cel puţin o localitate sau mai multe regiuni turistice (ex. Muntele Mic) împreuna cu Poiana Mărului

împreuna cu nucleele Peştera, Zănoaga pot forma reale complexe turistice

e) centre turistice sunt reprezentate de un conglomerate urban sau rural care include în teritoriu sau

unele atracţii turistice, echipamente şi servicii capabile sa motiveze deplasarea şi sejurul turiştilor

Concret, centrul turistic poate fi socotit:

1. de distribuţie din atracţiile turistice se concentrează în împrejurimile localităţii (Braşov,

Miercurea Ciuc)

2. centrul turistic de sejur coincide cu staţiunea turistica

3. centrul turistic de escala în principiu situat pe mari artere rutiere

4. centrul turistic de excursii care primeşte vizitatori de o zi

f) nucleul turistic reprezintă o lucrare teritoriala care include un număr restrâns de obiective turistice

şi prezintă o funcţionare modesta din cauza slabelor dotări

- aici pot fi incluse Văişoara, Crivaia, Balea Lac, Trei Ape

g) punct turistic de un element de atracţie turistică suficient de interesant pentru a motiva deplasarea

turiştilor şi care dispune de o minima echipare turistică (ex. Voineasa, Cheia de Prahova)

Baza activităţii unei staţiuni turistice o constituie serviciile de cazare, alimentaţie, agrement,

transport, acesta aflându-se într-o strânsa legătura cu funcţiunile economice, sociale, juridice şi politice, dar

- 17 -


şi culturale ale activităţii respective. Calitatea acestor servicii, modul în care corespund cererii turistice

condiţionează şi fluxurile turistice sub aspectul mărimii şi structurii lor.

Criteriile de clasificare ale staţiunilor turistice pot fi multiple şi se pot grupa după funcţia turistica,

aşezare geografica, dimensiunea localităţilor.

În funcţie de caracteristicile specifice fiecărei staţiuni în activitatea practica sunt identificate

următoarele tipuri de staţiuni turistice

a) staţiuni balneare

b) staţiuni climaterice

c) staţiuni termale

d) staţiuni pentru sportul de iarna

De asemenea, în funcţie de îndeplinirea criteriilor prevăzute în normele de atestare a staţiunilor

turistice, ele se împart în doua categorii:

a) staţiuni de interes naţional

b) staţiuni de interes local

În funcţie de elementele de diversificare şi de natura resurselor turistice o altă clasificare care este

deseori abordata în literatură de specialitate, dar mai ales în activităţi de turism, grupează staţiunile turistice

în următoarele categorii:

a) staţiuni de litoral - sunt localităţi sau parte a unei localităţi amplasate pe litoralul Marii Negre,

care beneficiază de toate resursele naturale, dar şi de structurile şi dotările specifice corespunzătoare.

b) staţiuni balneare - localităţi sau parte a unei localităţi care dispune din belşug de factori naturali

de cura (ape minerale, săruri), dar şi de alţi factori ambientali recunoscuţi ştiinţific şi totodată de toate

structurile şi mijloacele de dotare necesare alimentarii produsului turistic balnear.

c) staţiunile montane - localitate sau parte a unei localităţi care dispune de ambiaţă montană

pitorească şi nepoluată de factori naturali de mediu, dar şi cu structuri turistice şi dotări specifice (pârtii de

schi, transport pe cablu) care presupun produsul turistic de tip montan.

Tipologie

turism de cură balneară: – practicat în staţiunile cu izvoare minerale termominerale şi termale,

cunoscute pentru puterea de vindecare a apelor;

turismul de litoral (balnear-maritim) – practicat pentru cura heliomarină, băi de nămol, cura

climaterică marină;

turismul montan – cuprinde drumeţia, cura climaterică (aer curat, ozonificat, schimbarea altitudinii

etc., sporturi montane extreme);

- 18 -


turism cultural – vizitarea monumentelor istorice, de artă, arhitectonice, a caselor memoriale, a

muzeelor, participarea la manifestări culturale;

turismul de vânătoare şi pescuit – răspândit în toate zonele ţării;

turismul de reuniuni şi congrese – legat de manifestări ştiinţifice, de instruire, de bilanţ, etc.;

turismul de afaceri – cu tendinţă accentuată de creştere;

turismul sportiv – este prilejuit de manifestările sportive de anvergură (olimpiade, campionate, etc.);

turismul comercial-expoziţional – legate de târguri, expoziţii, burse;

turismul festivalier şi de carnaval – prilejuit de festivaluri importante culturale şi de agrement;

turismul sentimental – deplasare cu persoana iubită cu scopul asigurării intimităţii;

turismul nostalgic – revenirea la locurile copilăriei sau cele cu semnificaţii speciale;

turismul religios – vizitarea unor lăcaşuri de cult, participarea la evenimente religioase importante;

turismul familial – vizitarea părinţilor, copiilor, rudelor apropiate;

turismul eveniment – deplasări în spaţiu rural pentru a participa la evenimente ocazionate de nunţi,

botezuri, ziua fiilor satului etc.

2.3. Locul turismului montan în economia locala şi naţionala

Activitatea turistică are implicaţii numeroase şi forme diferite asupra mediului uman dacă efectele

economice directe sunt evidenţiate în general, cuantificarea şi evaluarea lor rămâne extrem de dificila. În

literatura de specialitate în rândul informaţiilor prin care se atesta locul turismului montan în economia

locala şi naţionala este deţinut de indicatori ponderea PIB-ului

Dintre ramurile care beneficiază cel mai mult de pe urma turismului montan putem menţiona

construcţiile, producţia materialelor sportive şi dezvoltarea cailor de acces către zonele montane.

Susţinerea dezvoltării turismului montan a avut la baza crearea de noi locuri de munca, dar şi

schimbările structural demografice la nivel naţional şi local. Prin dezvoltarea turismului montan s-au putut

crea nu numai locuri de munca, dar s-au dezvoltat intensiv serviciile publice şi comerciale, îmbogăţirea

infrastructurii locale, toate conducând practic la creşterea nivelului de trai, dar dezvoltarea turismului

montan a exercitat totodată şi unele efecte negative cu referire mai ales la creşterea rapida a preturilor

(pentru produsele agricole), la scumpirea imobilelor şi chiar la îngreunarea accesului.

În timp, turismul montan a contribuit la modificarea unor reguli sociale: au apărut profesii noi, s-au

modificat structuri sociale, şi în general a sporit nivelul de trai material şi cultural al populaţiei în zonele

montane; dezvoltarea turismului montan a avut efecte nemijlocite în sub aspect socio-cultural, atât pe plan

european cât şi în tara noastră.

- 19 -


2.4. Oferta turismului montan în tara noastră

În tara noastră numeroase grupări asociaţii şi societăţi de turism care au funcţionat începând cu

secolul XIX, au avut contribuţii remarcabile la echiparea turistică a zonei montane. De activitatea acestora

se leagă de fapt propagarea şi dezvoltarea turismului montan. Odată cu reorganizarea activităţii de turism

prin înfiinţarea oficiului naţional de turism şi mai ales după al II - lea Război Mondial, s-au realizat

numeroase investiţii pentru dezvoltarea staţiunilor montane: Sinaia, Predeal, Paltiniş, Borşa, Semenic,

Stâna de Vale.

În acelaşi timp au fost construite alte puncte de distracţie turistică în zona montană, concretizate în

cabane, hanuri, popasuri turistice, zone de agrement. În acest fel zona turistică a munţilor Carpaţi si-a sporit

atractivitatea prin echipamentele şi amenajările specifice menite sa atragă cât mai mulţi turişti. Oferta

turistică montană din tara noastră prezintă caracteristici conferite de particularităţile fizico geografice ale

Carpaţilor care ii diferenţiază de alte lanţuri montane europene. Astfel, principala trăsătura a ofertei

montane romaneşti o constituie discrepanta între valoarea şi atractivitatea potenţialului turistic şi gradul

actual de valorificare care înregistrează sensibile minusuri cantitative dar mai ales calitative.

Zona montană, una dintre cele 3 componente definitorii a structurii peisagistice din tara noastră,

alături de Dunăre şi Marea Neagra contribuie într-o foarte mare măsura la diversitatea potenţialului turistic

al României. Munţii Carpaţi ocupa o treime din suprafaţa tarii (66 700 km²) oferind o mare diversitate de

atracţii turistice originale şi deosebit de valoroase. Printr-o serie de caracteristici, munţii Carpaţi se

diferenţiază atât de Alpi cât şi de Balcani mai ales prin:

a) altitudini ce depăşesc 2500 m pe alocuri

b) ca latine au întindere maxima de 160 km Carpaţii Orientali (intre Baia Mare şi Tacica)

c) o întindere minima de 35 km Carpaţii Orientali în Făgăraş (intre oraşul Victoria şi comuna

Nucşoara)

De asemenea podişurile de culme între 1000 şi 2000 m, multitudinea depresiunilor intracarpatice

conferă lanţului carpatic o larga accesibilitate din toate colturile ţării.

Potenţialul turistic al zonei carpatice este dat de o multitudine de obiective naturale sau antropice

variate şi valoroase:

Condiţii naturale

A. Relieful specific zonei Carpaţilor se remarca prin:

a) peisaje alpine situate la peste 2000m

b) peisajele cu relief glaciar unde se remarca lacurile glaciare

c) platourile, defileele, cheile, stâncile şi pietrele munţilor oferă de asemenea un peisaj deosebit

- 20 -


d) peşterile - România ocupa locul III în Europa cu peste 10900 peşteri)

e) pereţii stâncoşi ai Carpaţilor favorizează practicarea alpinismului (in Bucegi - Babele şi Sfinxul),

în Ciucaş ( Ciupercile, Turnul lui Goliat, Tigăile Mari)

g) relieful vulcanic oferă obiective naturale interesante cum ar fi Detunata Goala în Metaliferi,

Creasta Cocsului în Gutâi, Conurile vulcanice în Tibleş, precum şi crestele vulcanice din munţii vulcanici

Căliman, Gurghiu. Harghita

h) domeniile schiabile între 800-2000 m sunt lipite de avalanşe de zăpada şi ferite de viscole

puternice

B. Condiţiile climatice favorizează practicarea turismului tot timpul anului prin faptul că exista 40

de zile anual cu cer senin şi temperaturi medii între 0-6°C, stratul de zăpada depăşeşte 20 m anual la

înălţimi de peste 1500m , grosimea stratului de zăpada favorabile practicării schiului se menţine 4 -5

luni/an.

C. Resursele hidrografice: munţii noştri adăpostesc numeroase râuri şi pârâuri, lacuri glaciare,

vulcanice, de baraj natural şi artificial; totodată în zonele depresionare din interiorul munţilor se întâlnesc

izvoare de ape minerale

D. Elementele de fauna sunt foarte diversificate de la animale cinegetice de interes vânătoresc la

pasări de munte precum şi un fond piscicol (păstrăvul şi linul)

E. Parcurile naţionale cele mai vestite, sunt Retezat, Pietrosul Rodnei, cetăţile Ponorului, Muntele

Domogled, Codrii Căprioarei (Rarău)

Potenţialul turistic antropic completează în mod armonios frumuseţea cadrului natural. Astfel, în

zona montană prezintă un deosebit interes:

a) vestigiile arheologice de la Bretcu, Costesti, Sarmisegetusa Ulpia Traiana, Rosia Montană, Baile

Herculane

b) construcţiile feudale: castele şi cetăţi cu valoare istorica şi arhitecturala întâlnita la Codlea, Bran,

Oraviţa, Caransebeş, Sighişoara

c) mănăstirile, adevărate monumente istorice şi de arta răspândite în întreg lanţul Carpatic, cele mai

vestite fiind Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Arbore, bisericile din lemn din Maramureş şi alte zone din

Ardeal, catedrale catolice din Miercurea Ciuc, Alba Iulia

d) muzeele şi castelele memoriale: Peles, Sinaia, Bran, Hunedoara, Deva, Resita, Petroşani, Baia

Mare

e) elemente etnografice şi folclor începând cu arhitectura populara, meşteşugurile artizanale,

cusături populare, creaţii şi credinţe populare, porturi specifice

- 21 -


f) obiective turistice tehnico - economice create de mana omului după al II - lea război mondial

- predomina barajele Vidraru, Vidra, Bicaz şi Izvorul Mureşului

- drumurile Trans Carpatice - Transfăgărăşanul 2050 m străbate un tunel de 890m

g) aşezările urbane şi rurale situate atât pe principalele vai cât şi în interiorul munţilor pana la 1200-

1300m/alt cu oameni harnici, gospodari, primitori.

2.5. Oportunităţi şi limite ale dezvoltării turismului montan

Zona montană reprezintă pentru tara noastră un element marcant al potenţialului turistic de care

dispune constituindu-se astfel ca un produs turistic competitiv pe piaţa interna şi internaţionala. Necesitatea

dezvoltării turismului montan decurge din multiplele posibilităţi pe care le deţine muntele în satisfacerea

motivaţiilor turistice deosebit de diverse dar mai ales din tendinţa de creştere a cererii pentru practicarea

sporturilor de iarna precum şi de posibilitatea obţinerii unor încasări ridicate/zi turist şi realizării unor

eficiente economice şi sociale ridicate.

Puncte forte ale turismului montan

a) un potenţial turistic montan deosebit de valoros de o mare complexitate şi o varietate a resurselor

naturale şi antropice precum şi o natura virgina în mare parte;

b) un important domeniu schiabil garantat de prezenta zăpezii la altitudini joase (1000-1500m) şi

care circa 5 luni pe an favorizează practicarea sporturilor de iarna;

c) îmbinarea armonioasa a resurselor turistice montane cu factorii naturali terapeutici (izvoare

minerale, izvoare termale, saline, nămoluri terapeutice) fapt ce permite amenajarea şi dezvoltarea unor

staţiuni cu profil complex şi atractiv;

d) mare accesibilitate în zonele din masivele montane şi o reţea intensa de comunicaţii rutiere şi

feroviare care îngăduie accesul în oricare dintre masivele montane din toate direcţiile;

e) existenta unui patrimoniu cultural, religios şi istoric foarte valoros;

f) un mediu natural în general lipsit de surse majore de poluare;

g) experienţa importanta în amenajarea şi dezvoltarea unor staţiuni montane pentru odihna, recreere

şi tratament, dar şi pentru practicarea sporturilor de iarna;

h) conceperea şi promovarea pe piaţa externa şi interna a unor produse turistice originale deja

consacrate (circuitul dracula, turul mănăstirilor, vizitarea cetăţilor şi monumentelor istorice, practicarea

sporturilor de iarna);

i) cerere turistică potenţială foarte importanta şi în continua creştere;

j) preturi şi tarife relativ scăzute fata de puterea de cumpărare a turiştilor;

- 22 -


k) reţea de comunicaţii deja operaţionala atât în tara cât şi în străinătate incluzând agenţiile

romaneşti dar şi oficiul pentru promovarea turismului (peste 20 de birouri în străinătate);

Exista şi nenumărate dezavantaje în acest domeniu care au împiedicat dezvoltarea potenţialului

turistic montan pe măsura posibilităţilor de care dispune sau în comparaţie cu amenajările renumite din

Alpi.

Punctele slabe ale turismului montan din tara noastră

a) repartizarea spaţiala inegala a resurselor turistice montane din punct de vedere al structurii, al

volumului, al valorii şi a posibilităţilor de valorificare turistica;

b) amplitudinile moderate ale munţilor Carpaţi precum şi morfologia reliefului montan nu permit în

general amenajarea unor pârtii pentru marile concursuri de schi

c) lipsa unei evaluări precise a întregului domeniu schiabil potenţial în tara noastră

d) slaba dezvoltare a reţelei de unităţi turistice de cazare, alimentaţie, agrement

e) slabele performante tehnice ale amenajărilor pentru practicarea sporturilor de iarna şi mai ales

necorelarea acestora ca lungime şi capacitate cu capacitatea de cazare a staţiunii

f) inegala repartiţie a investiţiilor turistice, a eforturilor de amenajare a unei zone montane

g) proasta întreţinere a cailor de acces rutier în zona montană mai ales a drumurilor secundare

precum şi a traseelor montane, a pârtiilor de schi

h) proasta gestionare a domeniului schiabil amenajat

i) zona relative redusa a produselor turistice promovate atât pe piaţa interna cât si pe piaţa externa

j) neconcordanta evidenţa între nivelul plaţilor şi tarifelor practicate şi calitatea serviciilor oferite

k) vizibila degradare a mediului natural în ariile de circulaţie interna fie prin eroziunea solului dar

mai ales neglijenta şi lipsa educaţiei turiştilor

Dintre limitele cele mai pregnante întâlnite în turismul din tara noastră menţionam: concurenta

puternica pe piaţa europeana a turismului montan manifestata în tari ca : Austria, Franţa, Italia, Elveţia,

Germania, Polonia, implementarea relativ lenta a practicilor manageriale moderne în conducerea turismului

la toate nivelele, slaba implicare a autorităţilor locale în dezvoltarea turismului montan datorita lipsei de

experienţa, lipsa infrastructurii corespunzătoare pentru dezvoltarea turismului montan, absenta unei politici

de investiţii care sa modernizeze structura materiala în domeniul turismului montan.

Toate aceste elemente de analiza trebuie luate în considerare la elaborarea concepţiei globale de

valorificare superioara a zonei turistice montane din tara noastră.

- 23 -


CAPITOLUL III STAŢIUNEA MONTANĂ

3.1. Staţiunea turistică

Localitatea turistică este destinata primirii turiştilor pentru sejururi de scurta şi lunga durata. În

limbajul curent o asemenea aşezare poarta numele de staţiune

a) turistul găseşte aici un loc de cazare

b) găseşte în acelaşi timp toate serviciile şi produsele turistice necesare sejurului sau

- privita din acest punct de vedere şi definite din punct de vedere economic staţiunea turistică este o

unitatea spaţiala bine organizata şi dotata cu echipamentele care oferă un ansamblu diversificat de produse

şi prestaţii servicii turistice asimilate unei localităţi şi reducând totodată diferiţi agenţi economici.

- din punct de vedere social, dar şi cultural staţiunea turistică oferă o gama de activităţi bazate pe

valorificarea unor resurse naturale şi antropice , care permit diferitelor categorii de turişti sa se întâlnească,

să se cunoască şi să comunice între ei.

- din punct de vedere turistic orice staţiuni reprezintă nucleul desfăşurării efective a unor activităţi

de turism în care se creează o noua valoare, dar unde se înregistrează totodată şi efectuarea unor cheltuieli

dar şi obţinerea de venituri

- literatura de specialitate oferă o paleta extinsa de concepte şi definiţii fie cu un caracter general sau

particular al staţiunii turistice

- în acest context OMT şi Academia Internaţionala de Turism definesc staţiunea turistică ca o

localitate ce prezintă un ansamblu de elemente de atracţie turistică şi care este dotata în acelaşi timp cu

mijloace de cazare, de alimentaţie şi de agrement pentru turişti pentru o anumita perioada de timp.

- în tara noastră specialiştii au adoptat:

Definiţia 1: “staţiunea turistică este o localitate prin care turismul reprezintă ramura preponderenta

ca volum de activitate economica cât şi un grad de concentrare a populaţiei locale care dispune de potenţial

turistic şi din aceasta, staţiune turistică atrage populaţia nerezidenţiala ca beneficiara a produselor şi

serviciilor turistice pe care le oferă.”

Definiţia 2: o alta definiţie este data de hotărârea guvernului nr.77/1966 pentru aprobarea normelor

privind atestarea staţiunilor turistice: “localitatea cu funcţii turistice specifice dotate cu resurse naturale şi

antropice, dar şi cu structurile necesare valorificării şi practicării turismului”

- 24 -


- se poate spune a în tara noastră staţiunea turistică face obiectul unei atestări oficiale, în schimbul

creării cadrului propice pentru valorificarea, protejarea şi conservarea atracţiilor turistice naturale şi

antropice, dar şi satisfacerea la nivel optim a necesitaţilor de odihna şi recreere al populaţiei.

- muntele a fost din totdeauna cea mai sugestiva dovada a măreţiei naturii, de aceea el a devenit

astăzi una dintre principalele destinaţii de vacanta fiind considerat în esenţa pentru multe popoare ca un

simbol al spiritualităţii

- dezvoltarea de ansamblu a turismului în general şi transformarea lui într-o mişcare de masa a făcut

ca muntele sa se impună tot mai mult prin atenţia investitorilor şi promotorilor turismului montan

- astfel în prezent efectele dezvoltării turismului montan în plan economic, social şi cultural deşi

sunt foarte greu de cuantificat, sunt tot mai mult apreciate datorita importantei lor

3.2 Clasificarea staţiunilor turistice montane

Este considerată de către specialişti pe cât de oportună pe atât de necesară pentru definirea tuturor

strategiilor posibile de dezvoltare. Clasificarea staţiunilor turistice montane are drept criterii de bază

atractivitatea staţiunilor, iar principalele criterii de evaluare a atractivităţii factorilor de succes sunt

următoarele :

1. accesibilitatea din punct de vedere fizico-geografic şi al stării drumurilor de acces;

2. potenţialul turistic respectiv varietatea şi calitatea tuturor resurselor turistice naturale antropice;

3. domeniul schiabil potenţial - modalităţile de amenajare a domeniului schiabil atât pentru schi

alpin cât şi pentru schi fond;

4. echipamentele turistice de baza concretizate în capacitatea de cazare, gradul de confort, lungimea

şi calitatea pârtiilor de schi, numărul şi calitatea telefericelor, echivalent.;

5. corelarea lungimii pârtiilor cu capacitate de cazare

- corelarea lungimii telefericelor cu capacitate de cazare

- corelarea debitelor telefericelor cu capacitate de cazare

- structura şi diversitatea agrementului

6. activitatea de promovare pe plan extern

Toţi aceşti factori deţin fiecare ponderi diferite în activitatea staţiunilor turistice montane. Pe baza

evaluării atractivităţii staţiunilor turistice montane din tara noastră, pe baza stabilirii unei importante

relative a fiecărui factor s-a putut concretiza un scor final care sta la baza clasificărilor staţiunilor montane

din România astfel :

- 25 -


1. staţiuni de interes naţional şi internaţional au obţinut scoruri în valoare mai mare decât trebuie şi

sunt la rândul lor de 3 categorii :

a) staţiuni lansate deja în turismul internaţional ca Poiana Braşov, Sinaia, Predeal cu scoruri

cuprinse între 4 şi 5

b) staţiuni cu perspective bune de lansare în turismul internaţional ca Semenic, Stâna de Vale,

Borşa, Păltiniş, Buşteni, Vatra Dornei

c) staţiuni noi amenajate în zone de mare atracţie turistică care pot fi promovate pe pieţe

internaţionale precum Capra, Parâng, Arieseni, Peştera, Padina cu scoruri cuprinse între 3 şi 4

2. staţiuni cu interes naţional : Cheia, Durau, Voineasa, Vidra, Muntele Mic, Izvorul Mureşului etc.

care au întâlnit scoruri între 2.50 şi 3

3. staţiuni de interes local sau nuclee turistice, un mare potenţial de dezvoltare dintre care

menţionam : Harghita Băi, Sâmbăta şi scoruri între 2 şi 2.50.

3.3. Principii de proiectare şi dezvoltare a staţiunilor turistice montane

Destinul turistic al zonei montane depinde de mare măsura de dorinţele şi nevoile clientelei

potenţiale dar şi de imaginea pe care o au diferitele situri în zona montană. În acest sens implementarea

unei staţiuni montane reprezintă o decizie condiţionata de interdependenţa complexă dintre cadrul natural,

infrastructura generala şi fluxurile turistice. Aceşti factori sunt esenţiali în selectarea stilului ce urmează a fi

amenajat şi în elaborarea şi realizarea amenajării staţiunilor.

De la un munte la altul, de la o tara la alta, soluţiile de amenajare şi gestiune a zonelor montane pot

sa difere foarte mult în funcţie de condiţiile geografice, economice, sociale, dar totodată de imaginaţia sau

experienţa cercetătorilor. Teoria şi practica ultimelor decenii în domeniul amenajării turistice montane a

scos în evidenţă principii ale conceperii unei staţiuni montane dar au constat în acelaşi timp şi anumite

tehnici de determinare a capacităţilor de primire ale staţiunii astfel încât aceasta sa îşi realizeze scopurile

pentru care au fost create.

Experienţa cercetătorilor francezi este luata drept model de referinţa în literatura de specialitate şi în

practică turistică. Astfel conform serviciului de studii pentru amenajarea turistică a muntelui, la baza

concepţiei unei staţiuni montane trebuie sa stea următoarele principii:

1. Principiile satisfacerii nevoilor clientelei

Înaintea proiectării unei staţiuni de turism montan sunt necesare studii aprofundate asupra

comportamentului şi aşteptării clientelei în vederea luării masurilor de atragere a turiştilor, dar şi de

prelungire a frecventării staţiunii;

- 26 -


Fiecare staţiune trebuie sa îşi elaboreze o strategie proprie de stabilire a criteriilor la alegere

conform rezultatelor din studiile de piaţa realizate în Franţa prin care se evidenţiază următoarele criterii:

a) zăpada asigurata

b) preţuri competitive

c) lipsa cozilor la mijloacele mecanice de urcat

d) ambianţa

e) calitatea peisajului şi a arhitecturii

f) soare

g) calitatea terenului schiabil

Înainte de abordarea acestor aspecte este absolut necesară luarea în considerare a următoarelor

aspecte:

- Pretenţiile schiorului determinate la rândul lor de costul sejurului, de durata sejurului şi de

dorinţele nelimitate ale turistului de a obţine o satisfacere cât mai mare prin:

a) un schiat confortabil şi piste regulate pentru schiat

b) schiat fără constrângeri pe piste omogene cu schiori de nivel asemănător

c) schiat în deplina securitate pe piste bine organizate şi uşor de schiat

d) schiat la soare, mulţi turişti pretinzând bronzarea

- Luarea în calcul a persoanelor care nu practica schiul, scop în care trebuie organizat:

a) itinerarii pentru plimbare şi drumeţie

b) cadru rural atractiv

c) realizarea unor contracte culturale

d) activităţi sportive în afara schiului

e) diferite forme de divertisment cât şi activităţi pentru întreţinerea sănătăţii şi a formei fizice

f) asigurarea unui nivel ridicat al calităţii tuturor serviciilor turistice

2. Principiul asigurării calităţii factorilor naturali

Pentru asigurarea calităţii factorilor naturali trebuie îndeplinite unele condiţii de ordin:

1) climateric, care presupun prezenţa zăpezii, 120 zile/an, lipsa vântului, a ceţii, a avalanşelor şi

soare cât mai mult timp;

2) morfologic, care se referă la capacitatea muntelui de a avea cât mai multe pârtii de schi cu o

legătura coerentă între ele;

3) geologic, care presupun absenţa riscului de remodelare a spaţiului pentru schiat;

- 27 -


3. Principiul amenajării optime a pârtiilor

Schiul este exploatabil din punct de vedere comercial pe pârtii cu o panta medie cuprinsa între 10 şi

45 °. Majoritatea schiorilor prefera pantele sub 30° pe când începătorii prefera pantele sub 15°. De aceea,

reţeaua de pârtii trebuie sa fie variată pentru a se separa de schiori cu nivelul de pregătire diferita. Acest

lucru reduce riscurile de accidente şi creează satisfacţii la cât mai mulţi turişti.

4. Principiul urbanizării

În toate situaţiile amenajării staţiunile turistice montane, locul amenajării, dictează atât opţiunile cât

şi modelele de urbanizare. Pentru aceasta cauza totdeauna se au în vedere:

a) configuraţia domeniului schiabil

b) mărimea domeniului schiabil amenajat sau potenţial

c) configuraţia sitului, a locului de unde se organizează pârtiile; situl trebuie sa fie cu o configuraţie

cât mai extinsa şi o orientare cât mai deschisa

d) calitatea sitului care este data de modul de expunere a pârtiilor de gradul de urbanizare a unei

staţiunii, de capacitatea de împădurire, toate aceste trebuie sa asigure: acces la pârtie, circulaţia uşoara a

schiorilor , dar şi posibilităţi de staţionare, servicii urbane de calitate (cazare, alimentaţie, agrement),

deplasarea comoda a turiştilor şi legătura strânsa a turiştilor cu domeniu schiabil.

În acest context, cele mai importante principii de urbanizare se refera la:

a) reducerea deplasărilor schiorului, dar şi a pietonilor

b) separarea funcţiilor (asigurarea circulaţiei schiorilor, dar şi a pietonilor şi a vehiculelor

c) posibilităţi de expunere la soare

d) crearea unui centru atractiv pentru distracţii

e) urbanizarea “in potcoava”- în general amplasarea pârtiilor se face în jurul unităţii de recepţie, dar

şi a unităţilor de comerciale şi de servicii

f) trebuie sa existe legături flexibile între diferitele construcţii din staţiunea montană prin ridicarea

unor galerii pietonale

g) circulaţia şi staţionarea mijloacelor de transport trebuie sa se facă prin spatele clădirilor de cazare,

alimentaţie, agrement

Pe baza principiilor stabilite în luarea în considerare a serviciului pentru amenajarea turistică a

muntelui, constituit din specialişti francezi, specialişti din tara noastră cunoscând particularităţile şi

specificul zonei montane pe baza următoarelor principii:

a) asigurarea accesibilităţii în staţiunile montane în cele mai moderne mijloace de transport

- 28 -


b) amenajarea domeniului schiabil dar şi crearea condiţiilor optime pentru practicarea altor sporturi

de iarna

c) crearea mijloacelor de transport pe cablu atât pentru acces agrement, cât şi pentru acces efectiv la

pârtia de schi

d) dimensionarea, structurarea şi amplasarea dotărilor pentru serviciile de baza (cazare, alimentaţie,

agrement) în funcţie de caracteristicile domeniului schiabil şi de transport

e) conjugarea optima a activităţilor turistice pentru sporturile de iarna cu amenajările de agrement

f) implicarea statului ca autoritate şi coordonator garant de credite pentru realizarea ofertelor de

prestigiu (concursuri internaţionale, festivaluri, etc.)

3.4. Amenajarea domeniului schiabil şi crearea mijloacelor de transport

pe cablu

Este coordonată strategic şi trebuie apreciata ca având prioritate absoluta în amenajarea turismului

montan deoarece pârtiile şi telefericele reprezintă esenţa ofertei de iarna, iar realizarea lor trebuie totdeauna

sa preceadă finalizarea celorlalte echipamente (de cazare, agrement, alimentaţie). În funcţie de aceste

coordonate şi pe baza unor norme şi indici de corelaţie vor fi dimensionate, amplasate şi structurate, toate

elementele funcţionale ale unei staţiuni montane în condiţiile respectării următoarelor cerinţe:

1. încadrarea pârtiilor de schi în normele tehnice în normele tehnice internaţionale elaborate cu

federaţia internaţionala a schiorilor

2. asigurarea unor pârtii şi a unor raporturi ideala între structura pârtiilor (ca grad de dificultate şi

structura cererii). Se apreciază ca trebuie sa predomine pârtiile foarte uşoare, uşoare şi medii deoarece

practica a demonstrate ca structura turiştilor sosiţi iarna într-o staţiune montană se prezintă astfel: neschiori

20%, schiori de plimbare 5%, schiori de scoli de schi 15%, schiori alpini 60%.

3. amenajarea şi extinderea suprafeţelor pentru practicarea schiului de fond şi al celui de plimbare

care are tot mai mulţi adepţi

4. orientarea spre Nord a pârtiilor de schi este absolut obligatorie la altitudinea de 1600-1800m

3.5. Factorii de succes a unei staţiuni montane

Succesul unei staţiuni montane va fi dat de componentele principale al produsului turistic conţinut în

amenajarea zonei montane. Acestea sunt: domeniul schiabil şi dotările aferente, serviciul de cazare şi de

alimentaţie, serviciile suplimentare şi protecţia mediului.

- 29 -


După părerea specialiştilor cele 4 componente ale produsului turistic constituie în fapt factorii de

marketing specifici staţiunii montane care trebuie sa tina seama de tendinţele manifestate de cererea

turistica. Factorii de marketing specific staţiunii montane sunt următorii:

1. lungimea şi calitatea pârtiilor de schi

2. indicatorul metri/ pârtie/loc de cazare

3. numărul şi calitatea tehnica a mijloacelor de transport pe cablu corelate cu capacitatea de cazare

4. structura şi diversitatea amenajărilor pentru practicarea sporturilor de iarna (pârtii pentru schi,

săniuş, bob, trambuline pentru sărituri, pârtii pentru schi fond şi patinoar)

5. structura şi diversitatea amenajărilor pentru sportul de vara (tenis, baschet, volei, nataţie,

echitaţie, tirul cu arcul, minigolf)

6. volumul şi gradul de confort al capacitaţilor de cazare

7. originalitatea ofertei produselor şi serviciilor turistice precum şi calitatea lor

Toţi aceşti factori se constituie concret în elementele care conferă atractivitatea staţiunii montane.

Evaluarea atractivităţii unei staţiuni montane se poate face tot pe baza diferitelor modele respectându-se

obligatoriu următoarele etape:

a) selectarea factorilor de marketing ai staţiunii

b) stabilirea importantei relative a fiecărui factor prin acordarea unei note de la 1 la 10

c) determinarea nivelului calitativ al fiecărui factor şi apoi cuantificarea (mărimea) acestuia

d) însumarea contribuţiilor fiecărui factor cu nivelul sau calitativ

e) însumarea contribuţiilor tuturor factorilor de marketing care trebuie sa dea o valoare sub 500

puncte

Atractivitatea maxima se apropie de 500 puncte. În practică, atractivitatea unei staţiuni montane

depinde pe lângă elementele de atracţie naturala şi de echipamentele pe care le oferă şi animaţia ce asigura

turiştilor participanţi la sejururile montane. În principal zonele montane amenajate sunt considerate cele

care îmbina o buna accesibilitate pentru turiştii cu o puternica atractivitate a elementelor naturale de atracţie

precum şi a elementelor de cazare, alimentaţie, agrement.

3.6. Principalele staţiuni turistice din tara noastră

I. Staţiuni de renume în turismul montan

1. Borşa, include Borşa, Băile Borşa şi satele cu Gura Repede, Poiana Borsa şi Fântâna. Este situata

în judeţul Maramureş fiind aşezata la poalele munţilor Rodnei şi Maramureş. Climatul general este

temperat-continental cu influente reci şi umede în Nord precum şi prezenta unor forme de relief mai înalt.

- 30 -


2. Buşteni. Este situata în judeţul Prahova, fiind aşezata la confluenta râurilor Valea Cerbului şi

valea Prahovei, include şi localitatea Poiana Ţapului. Altitudinea medie este de 900 m dar principalele

înălţimi depăşesc 1700 – 2000 m. Climatul general este temperat continental cu influente reci şi umede ce

dau specificul climatului alpin şi montan. Elementele de atracţie turistică naturala, precum şi potenţialul

turistic excepţional permit practicarea unei mari varietăţi de forme de turism ca: odihna, recreare, alpinism,

speologie, turism de week-end, etc.

3. Rarau. Se afla în judeţul Neamţ, pe teritoriul comunei Ceahlău incluzând şi satele Pârâul Mare şi

Bistricioara, se afla la o distanta de 390 km de Bucureşti. Este situata la poalele munţilor Ceahlău, la o

altitudine de 780-800m şi la 9 km de Izvorul Muntelui din Bicaz. Dispune de o paleta extinsa a elementelor

de atracţie turistica; climatul general este temperat continental predominând climatul montan; potenţialul

turistic favorizează practicarea celor mai variate forme de turism

4. Păltiniş. Face parte din judeţul Sibiu. Este situată la cea mai mare altitudine din tara, circa 1400m.

Este situata la poalele munţilor Cindrel şi a culmilor montane Păltiniş - 1410 m, culmea Poplaca la 1447m

şi vârful Oneşti. Prin fata staţiunii Paltinis curge pârâul Daneasa, afluent al Râului Mare, care la punctul

rapizi formează Cheile şi Gândul. Clima temperat continentala cu influente reci şi umede aduse de masele

de aer nord boreale. Favorizează practicarea unor forme variate de turism : odihna şi recreere, staţiunea

fiind înconjurata de sate turistice pitoreşti şi primitoare

5. Poiana Braşov. Situată în judeţul Braşov, este cea mai moderna şi cea mai solicitata staţiune

montană din tara noastră. Este aşezata la poalele munţilor Postavaru şi a munţilor Poiana Braşov.

Altitudinea e cuprinsa între 950 şi 1050 m. Climatul general este temperat continental, cu influente reci şi

umede. Profilul consacrat al staţiunii este turismul pentru practicarea sportului de iarna. Exista 13 pârtii

amenajate , 10 echipamente de transport pe cablu, 1 patinoar, trasee de schi fond şi o şcoala de schi.

6. Predeal, situat în judeţul Braşov, oraşul Predeal se afla la 1100 m. Mănăstirea Predeal a favorizat

apariţia staţiunii Predeal. Este situată de-a lungul cursului superior al râului Prahova la poalele munţilor

Bucegi, Clabucet, Predeal, iar în S-V la poalele munţilor Baiului şi Postavaru, având o clima temperat

continentala. Dispune de un real potenţial turistic nevalorificat, având noi perspective de dezvoltare

7. Semenic, este situată în Caraş Severin, pe teritoriul comunei Garama la altitudinea de 1400 m,

distanţa până la Bucureşti fiind de 440 km. Climatul este temperat continental, cu influenţe mediteraneene.

Potenţialul turistic şi elementele de atracţie turistică permit în continuare dezvoltarea zonei printr-o

valorificare mai complexa

8. Sinaia, este situată în judeţul Prahova, la poalele munţilor Bucegi în SE şi munţilor Baiul la SV,

fiind atestată documentar din 1690 odată cu ctitorirea mănăstirii Sinaia; climatul general este temperat

- 31 -


continental cu influente mai reci şi umede aduse de masele de aer alpin. Este considerata Perla Carpaţilor;

dotările pentru sporturile de iarna oferă posibilităţi multiple pentru turiştii amatori, aici aflându-se şcoli

pentru schi fond , şcoli pentru schi alpin şi snowboard; dispune de peste 12 pârtii de schi , 2 telecabine, 2

telescaune, o pârtie pentru săniuş şi o pârtie pentru bob iar domeniul schiabil este într-o continua

dezvoltare;

9. Stana de Vale. Situată în judeţul Bihor, se întinde într-o poiana larga, între culmile mai joase ale

munţilor Vladeasa şi Piatra Craiului. Climatul este continental moderat cu ierni blânde şi veri umede. O

mare atracţie a staţiunii o constituie Izvorul Minunilor dar potenţialul turistic este nevalorificat. Dispune de

o pârtie de schi amenajata şi altele neamenajate favorizând promovarea tuturor formelor turistice.

10. Vatra Dornei, este situata în judeţul Suceava, în tara Dornelor, la confluenta râurilor Dorna şi

Bistriţa Aurie. Deşi datează de la sfârşitul anului 1790, abia în 1806 sunt puse în valoare apele minerale,

nămolurile de turba, iar în 1845 se construiesc primele cabinete balneare. Din 1908 capătă statut de aşezare

urbana, incluzând şi localităţile Todireni, Rotu şi Algescu. E înconjurata de munţi joşi de altitudine mijlocie

din Carpaţii Orientali ca masivul Suhard, muntele Runh. Climat de depresiune submontană cu ierni lungi şi

reci (130 zile cu ninsoare) se caracterizează prin existenta a 37 de izvoare minerale carbogazoase. Dispune

de echipamente turistice variate şi mari posibilităţi de dezvoltare.

II. Alte staţiuni, nuclee, puncte turistice în zona montană

1. Izvorul Mureşului, fosta ani în sir gazda sărbătorilor zăpezii; se afla la poalele munţilor Hasmasu

Mare şi Depresiunea Ciucului.

2. Lacul Roşu, se afla situata la poalele munţilor Hasmas, prin mijlocul ei trecând Bicazul

3. Izvoarele, se afla în Maramureş la poalele munţilor Gutai

4.Staţiunea Cheia, se afla în judeţul Prahova la poalele munţilor Ciucas

5. Voineasa, amenajata după 1981, situata la altitudinea de 680 m, în judeţul Vâlcea

6. Vidra, situata pe Valea Oltului la 1400m altitudine

7. Harghita Bai, cu profil balnear, situata în munţii Harghitei dar cu o oferta de cazare

necorespunzătoare

8. Peştera Padina, situată pe Valea superioara a Ialomiţei, în judeţul Prahova, este într-o continua

dezvoltare

9. Nucleul turistic Muntele Mic şi Poiana Mărului se afla în Caras Severin

10. Nucleul turistic Mogaşa şi Suiod, - situate în munţii Gutai la 1246 m altitudine

11. Nucleele turistice Arieseni şi Baisoara; în Baisoara funcţionează mai multe pârtii de schi

- 32 -


12. Nucleul turistic Sâmbăta, situat la 700 m altitudine

13. Nucleul turistic Rânca, situat pe şoseaua Novci Sebes

14. Nucleul turistic Straja, situate la poalele munţilor Straja din grupa munţilor Vulcan în judeţul

Hunedoara la 1441m altitudine; dispune de o pârtie de schi, telescaun şi 2 teleschiuri

15. Nucleul turistic Tihuta, situat între Bargau şi Calimani la 1200 m altitudine

16. Nucleul turistic Balea Lac din Fagaras, situat pe Transfagarasan

17. Nucleul turistic Rusu Parâng, situat lângă Petroşani la poalele munţilor Parâng , are 4 pârtii de

schi, un telescaun de 3 km lungime şi 3 teleschiuri

În zona montană mai funcţionează în prezent o serie de alte puncte turistice de interes local cu mari

perspective de dezvoltare şi promovare pe plan naţional şi internaţional

- cele mai cunoscute sunt Cobilita în munţii Calimani la 828m altitudine

- punctul turistic Valea de Peşti, situat în judeţul Hunedoara în munţii Vulcan la 910 m altitudine

- Fântânele, situat în judeţul Cluj cu o pârtie de schi, un teleschi foarte solicitat la sfârşit de

săptămână

- alte centre turistice montane : Râuşor, Genţiana, Capra, Cumpăna, etc.

- 33 -


CAPITOLUL IV PROTECTIA MEDIULUI ÎN ZONA MONTANĂ

4.1. Probleme legate de degradarea mediului

Mediul, din punct de vedere al calităţii lui reprezintă condiţia fundamentala a desfăşurării eficiente a

activităţii de turism. De aceea, şi dezvoltarea turismului montan reclama în permanenta protejarea şi

conservarea resurselor naturale şi antropice a integrităţii mediului ambiant înţeles în toata complexitatea sa.

În zona montană din tara noastră probleme legate de degradarea mediului apar cu deosebire în

zonele cu circulaţie intense astfel că pe Valea Prahovei, dar şi în zona munţilor Ceahlău, Rodnei, Parâng,

Ciucaş putem uşor remarca unele din consecinţele lipsei protecţiei patrimoniului natural ca:

a) fenomene vizibile de eroziune în zonele înalte ale platformelor montane datorate pistelor de acces

către pârtiile de schi, instalaţiilor mecanice de urcat (transporturi pe cablu), păşunatului intens, etc.

b) degradarea pădurilor prin defrişări necontrolate

c) degradări ale peisajului natural datorate exploatărilor economice (miniere, roci de construcţii,

lucrări forestiere)

d) prezenta resturilor menajere lăsate de turişti

e) multitudinea vetrelor de foc pe vai sau zone deluroase

f) tăieri neraţionale de brazi şi alţi copaci

g) întreţinerea necorespunzătoare a potecilor şi traseelor turistice, fenomen cu aspecte directe asupra

mediului înconjurător

h) lipsa de control asupra bunei desfăşurări a activităţilor turistice şi asupra normelor de protecţie a

mediului

i) lipsa unei educaţii şi culturi pentru turismul montan mai ales în rândul tineretului

4.2. Rolul statului în protecţia mediului

Statul nu a fost indiferent la necesitatea protecţiei mediului motiv pentru care în anul 1995 emite

legea protecţiei mediului nr. 137 prin care defineşte cadrul general al conservării naturii pe baza principiilor

şi elementelor strategice în scopul asigurării unei dezvoltări durabile.

Astfel, în articolul 3 al acestei legi sunt impuse următoarele principii:

1. precauţie în luarea deciziilor

2. prevenirea riscurilor ecologice şi a producerii daunelor

3. conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice mediului natural

- 34 -


4. “cel ce poluează, plăteşte”

5. înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează direct şi grav sănătatea oamenilor

6. crearea sistemului naţional de monitorizare a mediului

7. utilizarea durabila a resurselor naturale

8. menţinerea şi ameliorarea calităţii mediului prin reconstrucţia zonelor deteriorate

9. crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale dar şi a populaţiei la

elaborarea şi aplicarea deciziilor

10. dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului

În acest fel, prin lege, statul roman recunoaşte tuturor cetăţenilor dreptul la un mediu sănătos, iar

obligaţia expresa de a proteja mediul revine autorităţilor administrative centrale (ministerul apelor şi

pădurilor), unităţi administrative locale şi tuturor persoanelor fizice şi juridice.

Protejarea patrimoniului turistic e influenţata în mare măsura de conştiinţa ecologica a populaţiei, de

respectul acesteia pentru natura, pentru locuri istorice pentru monumente de arta, pentru arhitectura, toate

create de-a lungul timpului. S-a putut constata ca educarea turiştilor este necesara nu numai pentru

protejarea naturii ci şi pentru siguranţa lor deoarece în munţi necunoaşterea unor reguli sau a unor

potenţiale pericole poate avea urmări grave. De aceea în tara noastră preocupări de declarare ale unor zone

protejate au existat încă de la începutul secolului XX, iar în prezent exista 586 de obiective şi arii protejate

adică 4.8% din teritoriul tarii, iar cele mai multe situate în zona montană, dintre acestea un interes aparte îl

deţin parcurile naţionale care conform statisticilor sunt în număr de 12

Deşi au fost declarate ca atare, aceste zone protejate nu funcţionează în prezent, iar activitatea

turistică în interiorul lor nu se desfăşoară după nişte principii ecologice bine precizate.

Turismul montan dispune de largi posibilităţi de dezvoltare printr-o valorificare superioara a

potenţialelor zone carpatice prin amenajarea unor masive montane încă neexploatate dar şi printr-o

consolidare şi îmbunătăţire a întregii oferte turistice montane la care trebuie adăugata activitate susţinuta de

promovare şi de satisfacere înalta a cerinţelor turiştilor pentru turismul montan.

4.3. Noţiuni privitoare la ariile naturale protejate

a) mediu natural - ansamblul componentelor, structurilor şi proceselor fizico-geografice, biologice şi

biocenotice naturale, terestre şi acvatice, având calitatea intrinsecă de păstrător al vieţii şi generator de

resurse necesare acesteia;

b) patrimoniu natural - ansamblul componentelor şi structurilor fizico-geografice, floristice,

faunistice şi biocenotice ale mediului natural a căror importanţă şi valoare ecologică, economică, ştiinţifică,

- 35 -


biogenă, sanogenă, peisagistică, recreativă şi cultural-istorică au o semnificaţie relevantă sub aspectul

conservării diversităţii biologice floristice şi faunistice, al integrităţii funcţionale a ecosistemelor,

conservării patrimoniului genetic, vegetal şi animal, precum şi pentru satisfacerea cerinţelor de viaţă,

bunăstare, cultură şi civilizaţie ale generaţiilor prezente şi viitoare;

c) bun al patrimoniului natural - componentă a patrimoniului natural care necesită un regim special

de ocrotire, conservare şi utilizare durabilă în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare;

d) arie naturală protejată - zonă terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi

având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante şi animale sălbatice,

elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură,

cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită;

e) sit de conservare - sinonim cu arie naturală protejată;

f) arie specială de conservare - sit protejat pentru conservarea habitatelor naturale de interes

comunitar şi/sau a populaţiilor speciilor de interes comunitar, altele decât păsările sălbatice, în conformitate

cu reglementările comunitare;

g) arie de protecţie specială avi-faunistică - sit protejat pentru conservarea speciilor de păsări

sălbatice, în conformitate cu reglementările comunitare;

h) conservare în situ - ocrotirea şi conservarea bunurilor patrimoniului natural în mediul lor natural

de geneză, existenţă şi evoluţie;

i) conservare ex situ - ocrotirea şi conservarea bunurilor patrimoniului natural în afara mediului lor

natural de geneză, existenţă şi evoluţie;

j) coridor ecologic - zonă naturală sau amenajată care asigură cerinţele de deplasare, reproducere şi

refugiu pentru speciile sălbatice terestre şi acvatice;

k) zonă de protecţie - zonă înconjurătoare pentru un bun al patrimoniului natural, destinată să

prevină impactul activităţilor antropice asupra acelui bun;

l) reţeaua naţională de arii naturale protejate - ansamblul ariilor naturale protejate;

m) reţeaua ecologică a ariilor protejate - ansamblul de arii naturale protejate, împreună cu

coridoarele ecologice;

n) reţeaua ecologică EMERALD - reţeaua europeană de arii de interes conservativ special, creată în

baza convenţiei privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, Berna, 1979;

o) reţeaua ecologică NATURA 2000 - reţeaua ecologică de arii naturale protejate constând în arii de

protecţie specială şi arii speciale de conservare, instituită prin Directiva 92/43/CEE privind conservarea

habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice;

- 36 -


p) administrarea ariilor naturale protejate - ansamblul de măsuri care se pun în aplicare pentru

asigurarea regimului special de protecţie şi conservare instituit conform dispoziţiilor legale;

q) habitat natural - zonă terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau semi-naturală, ce se

diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice;

r) habitate naturale de interes comunitar - acele habitate care: (i) sunt în pericol de dispariţie în

arealul lor natural; (ii) au un areal natural mic ca urmare a restrângerii acestuia sau prin faptul că au o

suprafaţă restrânsă; sau (iii) reprezintă eşantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai

multe dintre următoarele regiuni biogeografice: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică;

s) habitat natural prioritar - tip de habitat natural ameninţat, pentru a cărui conservare există o

responsabilitate deosebită;

t) stare de conservare favorabilă a unui habitat - se consideră atunci când: (i) arealul său natural şi

suprafeţele pe care le acoperă în cadrul acestui areal sunt stabile sau în creştere; (ii) are structura şi funcţiile

specifice necesare pentru menţinerea să pe termen lung; şi (iii) speciile care îi sunt caracteristice se află

într-o stare de conservare favorabilă;

u) habitatul unei specii - mediul natural sau seminatural definit prin factori abiotici şi biotici în care

trăieşte o specie în orice stadiu al ciclului biologic;

v) stare de conservare favorabilă a unei specii - starea în care: (i) specia se menţine şi este

susceptibilă să se menţină pe termen lung ca o componentă viabilă a habitatului său natural;

(ii) aria sa de repartiţie naturală nu se reduce şi nu există riscul să se reducă în viitor; (iii)

există un habitat destul de întins pentru ca populaţiile speciei să se menţină pe termen lung;

w) specie ameninţată - specie periclitată, vulnerabilă sau rară;

x) specie prioritară - specie periclitată şi/sau endemică pentru a cărei conservare sunt necesare

măsuri urgente;

y) specie de interes comunitar - specie care pe teritoriul Uniunii Europene este periclitată,

vulnerabilă, rară sau endemică.

- 37 -

turism montan

Documents