Universitatea din Oradea. Facultatea de Medicina si Farmacie

TUMORI DE RINICHI

Coordonator: Todor MedaStudenta: Fratila Irina

Oradea, 2014Introducere

Sistemul excretor (aparatul excretor) este un sistem functional care indeparteaza din organism produsi inutili si toxici, asigurandu-se astfel mentinerea constanta a compozitiei mediului intern - homeostazia. Sistemul excretor indeplineste o dubla functie: a) regleaza mediul intern prin mentinerea aceleiasi cantitati de saruri si de apa, cea mai mare parte din prisos fiind eliminata prin rinichi; b) elimina substantele inerte si substantele toxice, rezultate din metabolismul substantelor proteice. Principala cale de excretie este calea renala. Alte cai de excretie sunt: plamanii, branhiile, glandele sudoripare, ficatul, tegumentul, mucoasa intestinala.[1]Rinichiul este organul principal de eliminare a substantelor toxice endogene sau exogene din organism. De altfel, principala cale de eliminare a substantelor toxice din organism o constituie aparatul uro-excretor ( aparatul urinar). Rinichiul indeplineste urmatoarele functii in organism:Functia de excretie sau depurare a organismului de substante nefolositoare endogene si exogene: substante neazotate (pigmenti biliari, resturi lipidice, resturi glucidice, fosfati, bicarbonati etc.) si substante azotate rezultate din metabolismul intermediar (uree, acid uric, creatinina)Mentine echilibrul acido-bazic. Acizii care se acumuleaza in organism sunt eliminati in special prin intermediul rinichiului. Cand in organism se acumuleaza baze, acestea sunt tamponate la diverse niveluri sau sunt eliminate prin rinichi, piele, intestin etc. Prin rinichi se elimina si cetoacizii si amoniacul pentru a impiedica devierea echilibrului acido-bazic;Mentine echilibrul hidroelectrolitic. Acest echilibru se mentine in mare parte constant datorita eliminarii apei si electrolitilor prin rinichi. La mentinerea echilibrului hidroelectrolitic participa si alte organe (hipotalamusul, hipofiza, suprarenala etc.) care actioneaza prin intermediul rinichiului. Rinichii mentin constanta compozitia mediului intern, prin functiile lor de indepartare a produsilor toxici si de mentinere a echilibrului apei si electrolitilor;Functia endocrina: producerea de hormoni (eritropoietina stimuleaza maduva hematogena; renina secretata de celulele aparatului juxtaglomerular, intervine prin sistemul renina-angiotensina in stimularea secreiei de aldosteron de catre corticosuprarenala i intervine in asigurarea homeostaziei apei i a electroliilor; prostaglandinele).Rinichii si tractul urinar superior sunt localizati retroperitoneal in contact direct cu peritoneul. Rinichiul drept este situat cu 2-3 cm mai jos decat rinichiul stang, din cauza ficatului care prin volumul lui mare, impiedica ascensiunea acestuia.Amandoi rinichii sunt protejati posterior de catre masa musculara masiva dorsala, lateral si ventral de catre coastele 11-12 si musculatura abdominala. In mod normal rinichiul nu poate fi palpat in aceasta pozitie ascunsa si protectoare totodata. Contuziile minore nu-i afecteaza, ci numai lovituri puternice aplicate dorsal, lateral sau ventral, care pot produce laceratii prin presarea lor de corpurile vertebrale.Raporturile posterioare sunt identice la ambii rinichi. Ligamentul arcuat medial sau arcul muschiului psoas, cuprins intre corpul vertebrei L2 si apofiza costiforma a vertebrei L1 si ligamentul arcuat sau arcul lombocostal, descris de Haller (arcul muschiului patrat lombar), intins intre apofiza costiforma a vertebrei L1 si varful coastei a 12-a sau a 11-a, impart fata posterioara a rinichilor in 2 segmente: superior si inferior. In segmentul superior, fata posterioara intra in raport cu insertia lombara a diafragmei (stalpul lateral al muschiului diafragm, cu originea pe cele doua arcuri fibroase) si cu ultimele doua digitatii costale ale acestui muschi de pe coasta a 12-a si a 11-a. Intre insertia lombara si cea costala a diafragmei se gaseste trigonul lombocostal (hiatusul Bochdaleck), prin intermediul caruia rinichiul vine in raport cu recesul pleural costodiafragmatic. Cand coasta a 12-a este lunga, acest reces nu acopera fata interna a coastei, situatie in care ea poate fi rezecata pentru a mari calea de acces in loja renala. Cand coasta este insa scurta, recesul pleural o acopera in intregime, iar riscul de a deschide pleura, prin sectionarea ligamentului arcuat lateral, este foarte mare. In trigonul lombocostal grasimea pararenala se continua cu cea subpleurala, facand posibila aparitia piotoraxului, in caz de flegmon perinefritic. Sub arcul lombocostal, in segmentul inferior fata posterioara a rinichiului vine in raport, prin intermediul grasimii pararenale, cu: artera subcostala si ultimul nerv intercostal, nervii iliohipogastric si ilioinghinal (nervul mare si mic abdominogenital). Raportul cu ultimii doi nervi explica iradierea durerii catre regiunea genitala, inghinala si baza coapsei in diferite afectiuni renale. Tot prin intermediul grasimii pararenale, fata posterioara a rinichiului are raport cu peretele lombar si cu o mica parte a muschiului transvers abdominal. Rinichii urmeaza oblicitatea fetei laterale a muschilor psoas. Posterior de muschiul patrat lombar, rinichii au raport cu tetragonul lombar sau spatiul Grynfelt, cuprins intre muschiul sacro-spinal, muschiul dintat posterior si inferior, coasta a 12-a, muschiul oblic intern si creasta iliaca. Acest spatiu reprezinta o cale de acces in lombotomiile verticale posterioare.Fata anterioara are raporturi diferite la rinichiul drept fata de cel stang. Raporturile rinichiului drept sunt:-cu flexura colica dreapta (la nivelul extremitatii inferioare a rinichiului);-deasupra flexurii, cu fata viscerala a lobului drept hepatic;-cu portiunea descendenta a duodenului, medial. Cea mai mare parte a fetei anterioare este acoperita de peritoneul parietal posterior si raspunde etajului superior al abdomenului. Partea inferioara a acestei fete este situata la etajul inferior al abdomenului, realizand raporturi cu fascia de coalescenta retrocolicaToldt si uneori cu ansele intestinului subtire. Raporturile rinichiului stang sunt:-cu flexura colica stanga-cu fata renala a splinei-corpul pancreasului-fata posterioara a stomacului-ansele intestinului subtire.Marginea laterala are raporturi la dreapta cu fata viscerala a ficatului si colonul ascendent, iar la stanga cu fata renala a splinei si colonul descendent.Marginea mediala sau hilara raspunde muschiului psoas. La dreapta este acoperita de portiunea descendenta a duodenului si vine in raport cu vena cava inferioara (raport important in nefrectomie). La rinichiul stang, marginea mediala are raporturi cu flexura duodenojejunala si cu aorta abdominala, de care este despartita printr-un spatiu de 3-4 cm. Pe portiunea suprahilara a marginii mediale a celor doi rinichi se gasesc glandele suprarenale. Relatiile stranse pe care le are cu peritoneul si organele intraperitoneale explica ileusul dinamic, greata si varsaturile din colica renala si bolile inflamatorii ale rinichiului. Totodata complica diagnosticul diferential al diferitelor boli intra-abdominale.Material si metoda

Date din istoria cancerului renalIn tratatul sau despre bolile rinichiului, publicat in 1839, Pierre Franois Rayer, a introdus prima clasificare a tumorilor de rinichi, impartindu-le in tumori encefaloide cele mai frecvente - si forme mai rare cum ar fi fongush hematod si tumori sclerotice. El descrie, de asemenea pentru prima oara, metastazele pulmonare si posibilitatea extensiei tumorale in vena renala si in vena cava inferioara.De la Rayer avem prima descriere detaliata a tumorii, care se va numi ulterior tumora Wilms. El a descris cazul unui tanar de 18 ani care prezenta o tumora cu progresie rapida in rinichiul stang, urmata 6 luni mai tarziu de o masa similara de partea dreapta.Descrierea cancerului renal de catre Rayer a ramas la nivel macroscopic. Pentru a intelege intr-un mod cat mai precis etiologia si originea tumorilor de rinichi, Robin avanseaza in 1855 teoria conform careia cancerul renal are la originea sa proliferarea epiteliului tubilor renali, proliferare initial benigna, care apoi sufera o degenerare maligna. Aceasta teorie a fost respinsa de Sturm in 1875. El arata ca neoplasmul ia nastere initial la nivenul unor formatiuni adenoamtoase benigne care se transforma unlterior in tumori maligne. Teoria va fi abandonata mai tarziu in favoarea unei malignitati de la inceput recunoscute.In 1883, Paul Grawitz observa mici adenoame galbui in rinichi pe care le considera precursoarele tumorilor maligne. Se constata o smiltitudine in structura acestor adenoame cu tesutul suprarenalian si se cansidera ca ar proveni din tesuturi suprarenaliene aberante, acestea capatand numele de hipernefroame, denumire data de catre Lubarsh Otto in 1894. Teoria lui Grawitz a avut o populariatate considerabila iar in 1894, Albarran si Imbert au corectat inexactitatile si s-a revenit la ideea ca originea tumorilor renale se gaseste in celulele renale. Prin urmare, numele de tumori Grawitz sau hipernefrom este complet inadecvat si trebuie sa fie inlocuit cu termenul anatomo-patologic adenocarcinom renal. Pe plan clinic, caracteristicile descrise de Rayer in 1841 au ramas practic nemodificate in decursul multor ani pana la aparitia explorarilor radiologice. Semnele generale ale tumorilor rinichiului au fost recunoscute la sfarsitul secolului al XIX-lea. Febra care le acompaniazza a fost observata de catre Setter si de israel. Ultiimul nota ca febra scade dupa nefrectomie, dar revine odata cu dezvoltarea metastazelor.Policictemia secundara a cancerului rinichilor nu a fost observata decat mult mai tarziu, in 1929, de catre BLIS.Fara a tine seama de subtilitatile examenului fizic, diagnosticul de cancer renal a suferit o veritabila schimbare o data cu dezvoltarea pielografiei retrograde la inceput si ulterior a urografiei..Dupa Al Doilea Razboi Mondial, arteriografia a intrat in domeniul investigatiilor clasice si permite, in cazurile cand exista dubii, stabilirea usoara a diagnosticuluui diferential cu chisturile renale. Punctia transcutanata a chisturilor, urmata de injectarea substantei de contrast pentru vizualizarea cavitatilor chistice, a fost popularizata de Lindblom in 1946, tehnica ce a fost folosita multi ani. Astazi, tomodensiometria, ecografia, rezonanta magnetica nucleara, nefroscintiografia au facut-o inutila. [2]In 1876 si in 1877 Theodor Kocher a efectuat primele doua nefrectomii pentru cancer, pe cale transperitoneala. Cei doi bolnavi au murit prin peritonita. In continuuare, tehinca s-a ameliorat, prognosticul devenind mai bun, dar mortalitatea a ramas prohibitiva. Aceasta chirurgie a fost foarte grea din cauza posibilitatilor precare de anestezie si resuscitare. Primele rezultate ale nefrectomie pentru cancer au fost publicate de Dickinson in 1882. El a adunat 11 observatii: 6 pacienti au decedat, 5 au supravietuit, din care 2 au fost inca in viata 2 ani mai tarziu. Saracia rezultatelor constituia o frana serioasa pana cand Gregoire, in 1905, a propus o interventie chirurgicala mai radicala: eliminarea in bloc a rinichiului tumoral cu fascia si grasimea perirenala, precum si a ganglionilor limfatici si a glandei suprarenale, recomandarile sale fiind urmate de catre Stevans in 1923 si de catre Beare si Mac Donald (1941) care au demonstrat invazia capsulei in 70% din cancere. Ei au insistat asupra importantei extirparii rinichiului in bloc, impreuna cu tesuturile care in inconjoara. Progresele in anestezie si resuscitare au permis nefrectomia printr-un abord larg toraco-abdominal. In 1929, Gudd si Hand au preconizat dj ligaturarea primara a pedicului renal. Nefrectomiile partiale pentru tumori au fost realizare de catre Oscar Bloch si Berkeley Moyniham, dare le erau bineinteles rezervate cancerului pe rinichi unic sau tumorilor bilateral. Nefrectomiile partiale au beneficiat mai tarziu de proogresele realizate de chirurgia intra-renala, de hipotermie si de chirurgia extracorporala (by-pass). Chirurgia metastazelor a inceput dintr-o intamplare. Bland-Sutton in anul 1912 a extirpat la un pacient extremitatea distala a humerusului pentru o tumora la care s-a gandit a fi un melanoma. La necropsia facuta sase ani mai tarziu, cancerul rinichiului a aratat aceleasi caracteristici histologice ca si leziunea osoasa humerala. Barney si Churchill in 1939 au rezecat metastazele pulmonare ale unui cancer renal la un pacient care a ramas in viata inca sase ani. Bumpus si Ljung-gren au ajuns la concluzia ca metastazele pot regresa in urma exciziei tumorii primare. Dupa prima descriere a lui Rayer, tumorile renale ale copilului au fost studiate cu mai multa precizie, mai intai de catre Eberth si apoi de catre Wilms. Acesta din urma da numele sau tumorii pe care a descries-o stiintific sub numele de nefroblastom. In 1877, Leeds si Jessop opereaza pentru prima oara cu success un neoplasm, la un copil. Din nefericire, fetita cu varsta de 2 ani a murit de o recidiva, doi ani mai tarziu. In continuare, mortalitatea inspaimantatoare si prognosticul generau foarte rau au facut ca multi chirurgi sa considere ca nefrectomia nu este potrivita in tratamentul nefroblastoamelor. Pe 16 cazuri communicate de catre Cross in 1885, mortalitatea era de 56%, si la 7 pacienti care au supravietuit operatiei, unul singur era inca in viata cu o recidiva 4 luni mai tarziu. Ceilalti erau toti morti prin metastaze. Desi mortalitatea operatorie s-adiminuat in urmatorii 20 de ani care au urmat, rezultatele pe termen lung au fost inca foarte rele. In 1909, Garceau raporteaza ca numai 2% din 200 de copiii operati au ramas in viata dupa 3 ani. De asemenea, mai tarziu, in 1940, Deming facea urmatoarea remarca: vindecarea unei tumori Wilms este un fapt accidental, in cele mai bune cazuri, intre 2 si 10%. Aceste rezultate deprimante au fost din fericire redresate in mod spectacular dupa un sfert de secol, facand ca tratamentul nefroblastomului sa fie astazi urmat de 72% vindecari si mai mult de 40% pentru pacientii operati, cu metastaze. Progresele au trecut prin trei stadia successive. In primul rand, generalizarea urografiei, care a permis un diagnostic si o interventie in stadiul precoce, permitandu-i lui Ladd din Boston, sa obtina 32% supravietuire prelungita printr-o interventie chirurgicala precoce. Radioterapia a ameliorat rezultatele incurajatoare, iar in 1950, Ladd a putut raporta 47,3% de vindecari. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, o pleiada de urologi romani formati la Paris si Viena s-au impus prin lucrari de mare rezonanta continental consfintind idea pe care unii intentionat o uita ca urologia romaneasca a fost de la inceputul inceputului urologiei europene. Astfel, in 1858, Nicolae Turnescu facea amputatii pentru cancer penian, uretrotomii pentru calculi impactati si publica in limba franceza lucrari despre gangrenele scrotal. Constantin Severeanu efectua interventii pentru flegmoanele perinefretice si litiaza urinara iar Ernest Juvara se inscribe in 1898 ca autorul unei tehnici de sutura a vezicii urinare prin imbricare ce permite neutilizarea sondei. Chirurgia rinichiului incepe prin activitatea lui A. Leonte si G. Assaky. In 1890 george Assaky care si-a facut studiile la Paris a fost cel dintai roman care a realizat o nefrectomie urmat in acelasi an de A. Lenote si a publicat primul curs de urologie in care a descries tehnica nefrectomiei nefropexiei si a taliei transperitoneale pentru abordul renal.George Assaky a demonstrate un interes special pentru patologia aparatului urogenital si in cadrul institutului pe care il conducea aintrodus primul curs liber de chirurgie urologica. Dimitrie Gerota a descries in 1893 fasciile peritoneale, imortalizandu-si numele in tratatele international. Ernest Juvara cu evidarile ganglionare retroperitoneale dar si Racoviceanu si Balacescu sunt alte exemple de pionieri ai urologiei romanesti. Thoma Ionescu, Gloria chirurgiei romanesti, nu putea ramane fara preocupari urologie. Tehnica personala de cistolitotomie, limfadenectomiile pelvine radical, procedeul de nefropexie care-I poarta numele, studiul extensive asupra nefrectomiilor pentru cancer sunt contributii valoroase aduse urologiei noastre modern. In 1905, Nicolae Florescu, imediat dupa Carell si Ullman, a publicat la Viena articolul Recherches sur la transplantation du rein, fiind considerat un precursor al transplantarii renale clinice.Teza lui Petre Herescu, intitulata De lnventation chirurgical dans les tumerurs malignes du rein, a primit premiul CIVIALE al Academiei de Medicina Franceza. Nicolae Hortolomei afirma: chirurgia se face fara sange, fara brutalitate, in timpi operatori bine coordonati si respectand planurile anatomice. Lucrarile sate in domeniul urologiei sunt deosebit de valoroase, marcand o etapa de dezvoltare a disciplinei de urologie in tara noastra. Theodor Burghele a fost cel care, in tara noastra, a trecut de la adenomectomia in doi timpi cu mesa la operatia cu vezica inchisa, prima enterocistoplastie,campionul cistectomiei totale, al operatiilor anti-incontinenta la barbat. Nefrectomia prin abord lombo-abdominal in tuberculoza urinara, a realizat toate conditiile pentru transplantul renal. Burghele a adaugat juramantului lui Hipocrat Jur ca ma voi instrui in tot timpul vietii, considerand ca trasatura fundamental de inteligenta a unui medic este aceasta sete de a se reinnoi. Sub redactia lui a aparut o noua editie de patologie chirurgicala, in care volumul VI care cuprindea 953 de pagini era dedicate urologiei.[7]

Anomalii ale aparatului urogenitalIn general, anomaliile aparatului urogenital superior raman asimptomatice si se descoperaaccidental la varsta adulta cand apare infectia sau litiaza. Numai cand functia rinichiului este grav afectata suferinta se manifesta in copilarie.Agnezia reprezinta absenta rinichiului de obicei unilaterala, absenta bilaterala fiind incompatibila cu viata. Poate lipsi si ureterul, situatie cand nu se dezvolta nici trigonul de partea respectiva.Aplazia renala: este o malformatie rara caracterizata prin dezvoltarea incompleta a nefronilor si a ureterului care este obliterat. Compensator apare hipertrofia rinichiului unic functional.Hipoplazia: este o varietate de displazie renala caracterizata prin dezvoltarea incompleta a parenchimului renal, dar cu dezvoltare normala a ureterului. Functia rinichiului este diminuata cantitativ si calitativ. A nu se confunda cu rinichiul miniatural care este o fosrma de displazie renala in care rinichiul este in totalitate redus ca volum dar cu functie normala. De asemenea, a nu se confunda cu rinichiul scleroatrofic, pielonefritic (urografic caile de excretie apar deformate).Hipoplazia implica un rinichi mic si se caracterizeaza prin dezvoltarea incompleta a parenchimului renal, dar cu o dezvoltare normala a ureterului, care poate fi ectopic. Anatomopatologic se constata nefroni cu morfologie si functie normala, alaturi de glomerului si tubi alterati, procese de fibroza, degenerari chistice si alterari ale peretilor vasculari (displazie). Clinic, afectiunea poate evolua asimptomatic cand este unilaterala. In cazul afectarii bilaterale se ajunge la IR cu evolutie progresiva. Pot apare dureri lombare, la aparitia complicatiilor (infectie, litiaza), iar HTA este intalnita in 25% din cazuri. Diagnosticul se pune prin metode radiologice, care evidentiaza reducerea dimensiunii rinichiului si a numarului papilelor, iar calicele au un aspect convex, in bason de golf, cu tije caliceale largi si scurte, implantate direct pe bazinet, care este mic, vertical si se prelungeste fara angulatie cu calicele superior. Diferentierea de atrofia dobandita (pielonefrita atrofica, RVU, stenoza arterei renale, terapie cu cisplatin) este dificila. Tratamentul este conservator cand rinichiul este bine tolerat, dar in caz de complicatii (infectie, litiaza, HTA) este indicata nefrectomia. Hiperplazia este o afectiune unilaterala, asociata cu hipofunctia rinichiului colateral (agnezie sau hipoplazie), fiind de fapt o hipertrofie compensatorie. Rinichiul are dimensiunea si capacitatea functionala crescute, bazinetul fiind de obicei marit proportional. Afectiunea nu necesita tratament. In caz de complicatii, terapia rinichiului hipertrofic este cea a rinichiului unic functional.Rinichi polichistici: este o boala congenitala care afecteaza obligatoriu ambii rinichi. Parenchimul este inlocuit de chiste iar functia renala descreste progresiv determinata prin teste de laborator si clearance. Obisnuit pana la 30 de ani nu apar simptome, dar pe masura ce parenchimul degenereaza se poate instala poliurie, polachiurie, hipertensiune arteriala, inapetenta, hematurie, albuminurie si in final insuficienta renala cu hipostenurie sau izostenurie. Examenul clinic care evidentiaza doi rinichi mari la palpare (unul poate fi mai afectat decat celalalt) asociati cu datele obtiunte la ecografie, urografie, tomografie computerizata, angiografie stabilesc diagnosticul. Nu exista un diagnostic specific. Punctionarea chistelor pentru a le decomprima in scopul pastrarii parenchimului s-a dovedit insuficient. Interventia chirurgicala este indicata cand apare infectia secundara, hematuria sau in caz de traumatisme renale (nefrectomie hemostatica). Se admite in general ca aceste chiste renale deriva din tubul renal. Apar initial diverticoli mici pe toate segmentele tubului renal si capsula Bowman. Celulele care captusesc cavitatea chistului sunt dispuse pe un singur strat si in timp vor izola cavitatea chistului de lichidul extracelular. Aceste celule prolifereaza ceea ce va determina cresterea rapida a chistelor astfel ca nu este neobisnuit ca la un pacient de 25 de ani sa intalnim chiste cu un diametru de 5 cm.Chistele renale contin un lichid care seamana cu urina. Uneori apar sangerari intrachistice care sunt secundare si nu sunt cauza formarii chisturilor. S-au facut studii si s-a subliniat similaritatea dintre lichidul chistelor si lichidul tubular. In stadiile de inceput ale formarii chistului, diverticolul tubular este atasat de tubul urinar astfel ca lichidul din chiste evident ca deriva din filtratul glomerular, dar studii recente au aratat ca la filtratul glomerular se adauga si lichid care deriva din secretia transepiteliala.Tratamentul de electie in faza avansata a bolii este dializa. Daca apar complicatii hemoragice sau infectioase se va impune nefrectomia, uneori bilaterala. Dializa si/sau transplantul renal vor asigura supravietuirea bolnavului.Chistul renal simplu: este de obicei unilateral. 50% dintre pacientii peste 50 de ani au unul sau mai multe chiste. 65% sunt localizate la polul inferior, 25% la polul superior si 10% in zona mijlocie a rinichiului. Chistul solitar modifica conturul si arhitectura renala. Calcifierea peretelui este rara. Continutul chistului este de obicei clar si consta din lichid care seamana cu urina. In caz de chist infectat, lichidul poate fi purulent iar dupa un episor de hematurie culoarea devine inchisa bruna. Clinic se manifesta prin tensiune profunda, uneori dureroasa si simptomatologie secundara cauzata de aparatul digestiv in urma comprimarii acestuia de un chist mare. Colica renala este rara, de cele mai multe ori este descoperita intamplator. Diagnosticul se pune usor coborand datele obtinute la urografie, ecografie, tomografie computerizata, rareori este necesara angiografia.Ectopia renala: inseamna dezvoltarea in pozitie anormala congenitala a rinichiului sau rinichi care nu a avut niciodata pozitia in loja renala. Rinichiul are pedicol scurt legat de vasele mari din apropierea lui. Se deosebeste de rinichiul ptozat care initial se gaseste in loja renala, are vascularizatie cu punct de plecare normal dar se deplaseaza din loja secundar. Se poate intalni o ectopie directa (toracica, lombara inferioara) sau ectopie incrucisata cand deschiderea ureterului in vezica este normala dar rinichiul se afla in partea opusa. Rinichul ectopic pelvin poate crea probleme de diagnostic diferential la femei. Poate crea, de asemenea, probleme obstetricale.In cadrul ectopiei renale directe, rinichiul poate fi localizat toracic, lombar inferior, iliac sau pelvin, este in general mai mic si prezinta o lobulatie fetala. Bazinetul este, in general, anterior, datorita lipsei de rotatie. Ureterul are o lungime corespunzatoare iar varsarea sa in vezica se face de aceeasi parte. Vascularizatia rinichiului ectopic este anormala: originea in aorta, artera iliaca sau mezenterica. In ectopia toracica, rinichiul se gaseste in mediastinul posterior si poate fi confundat cu tumorile mediastinale.Manifestarile clinice nu sunt legate de anomalia renala, ci de eventualele fenomene de compresiune asupra organelor vecine. Cand rinichiul este in ectopie pelvina, pacientul poate prezenta tulburari vezicale sau digestive. Uneori, rinichiul ectopic poate fi palpat, situatie in care impune un diagnostic diferential cu o tumora de colon, abces apendicular etc. Ectopia renala simpla se poate complica cu obstrucite si/sau infectie. In unele cazuri poate apare si HTA. Diagnosticul este stabilit prin UIV, ce poate fi competata cu nefrotomografie urografica. Daca rinichiul nu este functional, se practica UPR, pentru a stabili pozitia reala a rinichiului si a-l diferentia de ptoza renala sau ectopia dobandita (dislocarea prontr-o tumora suprarenala mare), care asociaza un exces uretral (cuduri uretrale). US si TC abdominala sunt indicate pentru localizarea anomaliei, iar arteriografia evidentiaza vascularizatia acesteia. Scintigrafia renala este utila pentru stabilirea gradului de afectare a parenchimului. Daca afectiunea este asimptomatica sau nu asociaza complicatii, nu se impune vreun tratament. In ectopia cu simptomatologie algica sau in cea complicata este de obicei indicata nefrectomia.In ectopia renala incrucisata rinichiul este situat de partea opusa locului unde se varsa ureterul in vezica. Anomalia poate fi solitara sau bilaterala. In varianta solitara, rinichiul ectopic este situal sub cel normal, ureterul incrucisand linia mediana prin cavitatea pelvina si intrand in vezica de partea opusa. In varianta bilaterala, ureterele incruciseaza linia mediana si se varsa in partea opusa. De multe ori, ectopia este insotita si de simfize renale. Cancerul renal este cea mai frecventa tumora maligna a rinichiului. Reprezinta aproximativ 2-3 % din cancerele adultului, cu incidenta mai mare la barbat decat la femeie. Cancerul renal este unilateral si apare cu o frecventa egala la ambii rinichi, localizandu-se de obicei la nivelul polilor renali. Cancerul renal este intalnit, mai des, la persoanele intre 50 si 70 de ani, numarul barbatilor bolnavi fiind cu aproximativ 50% mai mare decat cel al femeilor. Incidenta creste cu varsta, iar factorii de mediu joaca un rol important in existenta lor. Incidenta variaza de la o tara la alta, avand rata cea mai ridicata in Scandinavia si America de Nord, unde apar aproximativ 50.000 de cazuri noi pe an. Cresterea numarului de cazuri noi observata pe plan mondial poate fi pusa pe seama depistarii mai precoce si pe scara larga, datorita progresului investigatiilor imagistice si in special al ecografiei.Tipuri de cancer renalCel mai frecvent tip de cancer renal (9 din 10 cazuri) este cel reno-celular. El se dezvolta din celulele ce marginesc structurile tubulare ale nefronului, restul fiind reprezentat de tumori ale partilor rinichiului ce tin de caile urinare, cum sunt calicele si bazinetul.Un subtip al cancerului reno-celular este cancerul cu celule clare, care reprezinta peste 60% si care dezvolta foarte usor metastaze, prezente la peste 80% dintre pacientii cu acest diagnostic.Diagnosticat in stadii precoce, atunci cand cancerul este localizat numai la nivelul rinichiului, ratele de supravietuire la 5 ani sunt relativ bune, de 60-70%. Daca diagnosticul se face in stadii mai avansate si acesta deja s-a raspandit, rata de supravietuire la 5 ani este mai mica de 5%.Deoarece cancerul renal este adesea asimptomatic, majoritatea pacientilor sunt diagnosticati in stadii tardive, cand optiunile de tratament sunt limitate. Din pacate cancerul renal este rezistent la chimioterapie si radioterapie, modalitati de tratament folosite de obicei in terapia cancerului.Cancerul renal apare la un numar redus de persoane, insa este caracterizat printr-o progresie rapida a bolii, tumorile fiind foarte vascularizate, cu niveluri ridicate de VEGF (factorul de crestere al endoteliului vascular).Necroza corticala difuza este o tulburare grava si rara a circulatieti renale ducand la insuficienta renala acuta. Se intalneste in mai multe conditii care produc ischemia organului, cum sunt socul, complicatiile nasterii (eclampsie, dezlipire prematura a placentei), arsuri intoxicatii, infectii grave, purpura trombica trombocitopenica, care sunt in legatura cu producerea unei microtromboze vasculare generalizate. Se discuta mult si ipoteza lui Trueta ca is stari de soc prin deschiderea unor anastomoze vasculare arteriovenoase la limita dintre medulara si corticala cea mai mare parte a corticalei este exclusa din circulatia sangelui. Pe suprafata rinichiului apar zone intinse, palide, avand un contur policiclic si fiind delimitate, asemeni infarctului, de bariere inguste congestive-hemoragice. Pe sectiune, aceste zone de necroza ischemica se limiteaza destul de net la corticala. Microscopic se observa aspectul timpuriu al infarctului renal, fara sa se ajunga la constituirea leziunilor avansate, intrucat aceasta tulburare de circulatie de multe ori este incompatibila cu o supravietuire mai indelungata. La limita cu tesuturile indemne se observa congestie si hemoragii, cu numeroase tromboze si importanta infiltratie leucocitara.Bilateralitatea si extensiunea leziunilor duce de cele mai multe ori la moarte prin insuficienta renala acuta. Rinichiul este un sediu favorit al infarctelor, fiind un organ cu circulatie de tip terminal. De cele mai multe ori infarctul este este urmarea unei embolii plecate din inima stanga (tromboza atriala sau ventriculara, endocardita infectioasa), de la nivelul unei tromboze ateromatoase aortice, mai rar din inima dreapta prin intermediul unei comunicari anormale. Tromboza arterelor mici renale este o cauza mai rara. Se produce un infarct anemic, de culoare alba, de forma triunghiulara, cu varful spre hil si baza la suprafata organului, delimitat de zona congestiva-hemoragica caracteristica. Se vindeca prin fibroza, producand cicatrici retractile pe suprafata organului, care nu totdeauna pot fi diferentiate de urmarile arteriosclerozei. Prezenta unor astfel de cicatrici multiple denota embolii repetate. Uneori, un infarct masiv unilateral poate produce prin ischemie reflexa in partea opusa instalarea unei insuficiente renale acute (rinichii Goldblatt). Arterele renale reprezinta una din localizarile predilecte ale ateromatozei. Leziunile ramurilor principale ale acestor artere produc tulburari ischemice si scleroza atrofica consecutiva a rinichilor. Cand este interesata si artera renala principala se produce scleroza simetrica a intregului rinichi care seamana cu cea din nefroscleroza fara sa fie atat de avansata. Cand sunt interesate numai ramuri arteriale se produc zone circumscrise de atrofie, corespunzand teritoriului irigat de aceste ramuri, care apar ca depresiuni limitate pe suprafata rinichiului, la nivelul carora capsula ingrosata este aderenta de corticala mult subtiata. Pentru arterioscleroza este caracteristic aspectul brazdat al rinichiului. Microscopic, portiunea atrofiata se caracterizeaza prin fibroza glomerulului, cu atrofia chistica a tubilor renali si hiperplazia tesutului conjunctiv interstitial in care se pot intalni mici infiltrate inflamatoare. Tromboza unor ramuri arteriale interesate de ateromatoza poate duce la infarct. Scotand din functie numai anumite zone din rinichi, arteroscleroza intalnita la oamenii in varsta nu duce, in lipsa altor leziuni, la insuficienta renala.Tumorile renale reprezinta a 8-a cauza de deces prin cancer dintre toate malignitatile, cu o incidenta estimata la 8-9/100 000 locuitori. Tumorile maligne renale sunt cele mai agresive intre cancerele sistemului urinar, cu mortaliatatea cea mai ridicata comparativ cu carcinomul prostatic si cel vezical. Diagnosticul pozitiv al tumorilor renale este in jumatate din cazuri o descoperire intamplatoare la un examen ultrasonografic sau CT indicat pentru o patologie alta decat cea urinara sau in timpul unui examen imagistic de rutina. Diagnosticul diferential intre tumorile maligne si benigne este dificil, fiind necesar in majoritatea cazurilor un examen histopatologic. Mare parte din progresul inregistrat in tratamentul tumorilor maligne renale se datoreaza in principal folosirii actuale de rutina a ecografiei si examenului CT, care permit diagnosticul tumorii in stadii precoce. In cazul formelor avansate local si al bolii metastatice, supravietuirea la 5 ani nu s-a modificat foarte mult comparativ cu statisticiile anilor 70 in ciuda dezvoltarii unor noi mijloace de tratament, care tintesc mecanisme imunologice si cai-semnal cu rol de stimulare a proliferarii celulare tumorale si angiogenezei. Tumora apare initial in corticala, creste progresiv in toate directiile, atingand dimensiuni variabile,uneori impresionante si deformand suprafata rinichiului.Cancerul renal creste lent, excentric, impinge, disloca si invadeaza cavitatile pielo-caliceale, precum si venele intrarenale, apoi vena renala. Poate sa apara un tromb venos, format din tesut neoplazic si sange coagulat, acesta extinzandu-se progresiv in vena cava inferioara si apoi la nivelul cavitatilor drepte ale inimii. O complicatie care poate sa apara ca urmare a prezentei trombului venos - obstructia venoasa, ceea ce va favoriza migrarea metastatica a celulelor tumorale. Extern, tumoarea sparge capsula proprie a rinichiului si invadeaza structurile anatomice vecine: glanda suprarenala, colon, pancreas.Extensia cancerului renal se face mai ales pe cale venoasa, dar si pe cale limfatica. Existenta adenopatiilor (inflamarea ganglionilor) neoplazice, intuneca sever prognosticul. Metastazele sunt de obicei solitare si evolueaza lent. Aceastea se localizeaza cel mai frecvent la nivelul plamanului, dar se mai pot localiza si la nivelul sistemului osos, ganglionilor limfatici, ficatului, glandelor suprarenale si rinichiului controlateral.Aproximativ 25-30% dintre pacienti au metastaze evidente la prima consultatie. In plus, un numar important de pacienti au metastaze subclinice in acelasi moment al primei prezentari la medic, ceea ce explica rezultatul nesatisfacator al tratamentului.Din punct de vedere microscopic, cancerul renal este un carcinom ce contine celule clare (25%), celule granulare sau intunecate (25%) si celule sarcomatoide (2%). Majoritar este carcinomul de tip mixt.Tumorile maligne si benigne ale sistemului genitourinar in genereal urmeaza regula clinica si patologica, care se aplica tuturor tumorilor din organism: cu cat apar mai devreme (sarcomul la copii) cu atat sunt mai imature, cu atat este mai maligna cresterea lor si nefavorabil prognosticul. In general o vindecare in tumorile maligne, poate fi incercata daca sunt diagnosticate timpuri, inainte ca infiltrarea si metastazarea sa se produca, cand se poate aplica o chirurgie radicala. In cazuri selectate distructia radicala a tesutului tumoral poate fi incercata prin coagulare, iradiere externa sau interna, sau chimioterapie. Tratamentul in faza incipienta depinde de diagnosticul precoce. Responsabilitatea astfel o poarta in primul rand medicul teritorial care vede primul bolnavul. Adesea este foarte greu sa se puna diagnosticul precoce. Cele mai multe tumori au o faza initiala silentioasa, cauzeaza simptome nespecifice si devin manifeste numai in stadiul avansat, dupa ce au o oarecare marime. Varsta la care apar anumite tumori poate fi orientativa: la copil in etajul abdominal superior apar cel mai frecvent tumorile cu origine renala (tumorile Wilms sau neuroblastoame). Hipernefromul si carcinomul apar intre 40-60 de ani. Papilomul benign poate apare la orice varsta dupa 20 de ani. In fiecare caz de hematurie trebuie sa ne gandim la posibilitatea unei tumori si sa transmitem bolnavul la un specialist.Traumatismele rinichuluiRinuchii sunt bine protejati in spatiul retroperineal. Totusi in traume severe accidente de masina, cadere de la inaltime, fotbal rinichii pot fi interesati. Rezultatele sunt lacerari parenchimale, rareori interesari ale pelvisului renal sau ruperi ale jonctiunii pieloureterale si leziuni ale pediculului renal. De regula este vorba de un bolnav politraumatizat. Diagnosticul incepe prin anamneza si examen clinic atent pentru a descoperi existenta unei leziuni renale. Trebuie sa avem in vedere varsta pacientului si detalii despre felul in care s-a produs accidentul. Hematuria este cel mai bun indicator al unei leziuni renale. Hematuria macroscopica sau un bolnav in stare de soc (presiune sistolica mai mica de 90mmHg) precumm si hematuria microscopiza sugereaza leziuni renale si necesita o stadiere radiourografica a bolnavului. De asemenea, pacientii care au o contuzie in flanc, trebuie evaluati radiourografic fara a tine cont de prezenta sau nu a hematuriei sau de presiunea sanguina. Uneori contuziile la adulti cu hematurie microscopica si fara semne de soc pot fi urmariti atent ecografic fara stadiere radiografica. Leziunile penetrante sunt mult mai severe. Impuscaturile au cel mai mare potential de a cauza o leziune renala majora si sunt cel mai dificil de apreciat clinic. Examenul radiografic trebuie executat pentru a detecta leziunea, pentru a evidentia prezenta contralaterala a unui rinichi normal si pentru a defini extinderea leziunii. La pacientii instabili, in soc, solutia de contrast poate fi injectata impreuna cu lichidele de resuscitare.Tomografia computerizata aduce informatii foarte exacte privind afectarea renala: defineste adancimea si extinderea lacerarii parenchimului, demonstreaza o eventuala extravazare, defineste marimea si extinderea hematomului retroperitoneal si detecteaza interesarea altor organe abdominale sau a unei leziuni arteriale. Este o metoda neinvaziva si aduce chirurgului o imagine completa asupra extinderii leziunilor.Optiunea pentru tratament chirurgical sau conservator depinde de urmatoarele elemente:1. Extravazarea substantei de contrast2. Extinderea si gravitatea hematomului perirenal3. Gravitatea hematurieiTratamentul conservator al lacerarii renale este indicat numai in cazurile usoare.Tratamentul chirurgical este indicat pentru a prevenii sechelele: flegmonul urinar, formarea de escare, hidronefroze si formarea unei hipertensiuni renale parenchimatoase. Exceptand situatiile cand starea bolnavului impune o explorare imediata, se intervine in urgenta intarziata la 5-7 zile cand leziunile fiind stabilizate permit o explorare in conditii bune si o decizie terapeutica justa.

Tumori renale benigne

Tumorile renale beningne (TRB) reprezinta o minoritate in grupul tumorilor renale (aproximativ 15% din totalitatea acestora) si sunt mai frecvent intalnite la femei, in special la varste tinere. Un studiu realizat pe un lot de femei cu varsta sub 45 de ani la care s-au descoperit mase tumoralerenale a gasit in 36% din cazuri forme benigne.Diagnosticarea tumorilor renale benigne se facea rar pana la introducerea in practica curenta a ecografiei si tomografiei computerizate, pentru ca ele produc rar semne si simptome clinice care sa aduca pacientul la medic, cu cateva exceptii. In prezent incidenta acestor forme tumorale este pe o panta ascendenta, fapt datorat accesibilitatii si utilizarii actuale in crestere a tehnicilor imagistice amintite mai sus. Descoperirea unei mase tumorale renale la un examen de rutina obliga la prudenta si la diagnostic diferential cu tumorile maligne. In majoritatea cazurilor datele clinice si imagistice nu sunt suficiente pentru a sustine benignitatea unei astfel de formatiuni, astfel incat atitudinea corecta este interventia chirurgicala si probarea histologica a naturii ei benigne sau maligne (si aceasta, uneori cu o serie de rezerve). Este bine ca orice astfel de tumora sa fie tratata pana la proba contrarie drept un potential cancer. Tratamentul acestor tumori este particularizat in functie de dimensiuni, simptome, tipul tumoral, si este de obicei chirurgical.Cele mai frecvente TRB sunt adenomul, oncocitomul si hamartomul. Lipomul, leiomiomul, hemangiomul, reninomul, etc. sunt forme foarte rar intalnite.

AdenomulAdenomul este cel mai frecvent intalnit tip histologic dintre TRB. Incidenta reala nu este cunoscuta, dar in studii de necropsie incidenta a fost de 7-22%. Tosaka si colaboratorii, au raportat o incidenta 7.0 cm, limitata la rinichi; T3a: Tumora invadeaza suprarenala/ grasime perirenala, dar nu dincolo de fascia Gerota; T3b: Tumora se extinde in vena renala sau ramurile sale principale, sau cava sub diafragm; T3c: Tumora se extinde in vena cava deasupra diafragmului sau invadeaza peretele cavei; T4: Tumor invadeaza dincolo de fascia Gerota.N: N0: fara metastaze in ganglionii regionali; N1: metastaze intr-un singur nodul; N2: metastaze in peste un nodul. M: M0: fara metastaze; M1: metastaze prezente.

Tratamentul cancerului renalCancerul renal este o tumora chimio i radiorezistenta, tratamentul chirurgical ramanand singurul considerat a putea vindeca boala. Imunoterapia este tratamentul de prima linie in formele avansate de boala, insa cu rezultate puin spectaculoase. In ultimii ani inelegerea mecanismelor biologice celulare i fiziopatologiei tumorale a permis elaborarea unor molecule care interfera cu caile semnal de proliferare i angiogeneza tumorala, cu rezultate superioare imunoterapiei in stadiile avansate ale bolii. Acest tip de tratament este cunoscut sub titulatura de targeted therapy i a primit i el indicaie de prima linie pentru cancerele renale in stadiul IV. Alte modele experimentale de tratament se afla inca in faza de dezvoltare sau asteapta validarea in trialuri clinice. Progresele inregistrate in tratamentul cancerului renal se datoreaza mai degraba descoperirii precoce a tumorii decat tratamentului mai eficace In stadiile I-III singurul tratament dovedit a fi eficient a fost cel chirurgical. Chirurgia este de prima intenie in fazele precoce ale bolii, cu cele mai bune rezultate in stadiul I (supravieuirea la 5 ani 90-98%). Timpul de ateptare de la descoperirea tumorii la operaie este in USA de aproape 1,2-3 luni. S-a observat ca intervalul de ateptare mai lung nu a modificat supravieuirea la 5 ani, raportata pe stadii clinice.Tratamentul chirurgical presupune nefrectomia totala sau pariala. Nefrectomia totala presupune rezecia perifasciala a rinichiului, a grasimii perirenale, a nodulilor regionali i a glandei suprarenale (in cazuri selectate glanda suprarenala putand fi lasata pe loc). Rezecia nodulilor nu influeneaza supravieuirea, dar permite stadializarea corecta i ofera date prognostice importante. Implicarea endovenoasa poate sa necesite rezecia peretelui cavei daca trombul este invaziv (semn de prognostic negativ). Daca extensia tumorala se face endovenos pana la nivelul atriului drept prin tromb neoplazic flotant, este necesar abordul in echipa chirurgicala mixta: urologica i cardiovasculara, cu oprirea cordului i extragerea trombului. Numai trombii invazivi in peretele cavei agraveaza prognosticul.Nefrectomia pariala (nephron sparing surgery) se adreseaza pacienilor cu rinichi unic anatomic sau funcional, tumori bilaterale, bolnavilor tarai; in prezent aceasta indicaie s-a extins i pentru tumorile T1a i T1b (1,5 valoarea normala; -anemia; -calciul seric > 10 mg/dl;-peste doua metastaze;-scor de performana Karnofsky 70;-interval mai mic de un an intre diagnosticul iniial i inceperea terapiei sistemice.Pentru prognostic se elaboreaza diverse nomograme i scoruri care vor permite tratamentul optim al tumorilor renale. Un astfel de exemplu este UCLA integrated staging system care reunete date legate de stadiul TNM al tumorii, gradul nuclear Furhman i date furizate de Eastern Cooperative Oncology Group. Tumora renala maligna tinde a fi situata mai profund si, de aceea, determina o distorsionare mai mare a calicelor, iar evidentierea de metastaze, eritrocitoza si hipercalcemia sugereaza cancer. US, TC sau IRM ar trebui sa transeze diagnosticul diferential. Avand in vedere faptul ca peretii unui chist simplu pot suferi transformare maligna, este util a considera ca toate leziunile ce ocupa un loc in spatiul renal sunt maligne, pana cand se poate infirma acest lucru. Dar rareori il invadeaza si ii distorsioneaza calicele.Boala polichistica renala este aproape intotdeauna bilaterala, spre deosebire de chistul simplu, care este de obicei solitar si unilateral. Spre deosebire de chistul simplu, rinichiul polichistic asociaza de obicei alterarea functiei renale si HTA. [10]

Concluzii

Tumorile renale reprezinta a 8-a cauza de deces prin cancer de toate malignitatile, cu o incidenta estimata la 8-9/100 000 locuitori. Tumorile maligne renale sunt cele mai agresive dintre toate cancerele sistemului urinar, cu mortalitatea cea mai ridicata comparativ cu carcinomul prostatic si cel vezical. Diagnosticul pozitiv al tumorilor renale este in jumatate din cazuri o descoperire intamplatoare la un examen ultrasonografic sau CT indicat pentru o patologie alta decat cea urinara sau in timpul unui examen imagistic de rutina. Diagnosticul diferential intre tumorile maligne si benigne este dificil, fiind necesar in majoritatea cazurilor un examen histopatologic. Mare parte din progresul inregistrat in tratamentul tumorilor maligne renale se datoreaza in principal folosirii actuale de rutina a ecografiei si examenului CT, care permit diagnosticul tumorii in stadii precoce. In cazul formelor avansate local si al bolii metastatice, supravietuirea nu s-a modificat foarte mult comparativ cu statisticile anilor `70 in ciuda dezvoltarii unor noi mijloace de tratament, care tintesc mecanisme imunologice si cai-semnal cu rol de stimulare a proliferarii celulare tumorale si angiogenezei.Diagnosticul tumorilor renale este in 50% din cazuri intamplator, si obliga la stabilirea naturii maligne sau benigne a tumorii si la altitudine chirurgicala agresiva si precoce. Stadiile avansate ale bolii au prognostic rezervat in ciuda progreselor terapeutice actuale.

TERMENI MEDICALI

1. Homeostazia: este proprietatea unui sistem, inchis sau deschis de a-si regla mediul intern si de a tinde sa ramana stabil.2. Acid piruvic: compus intermediar in metabolismul glucidelor, grasimilor si aminoacizilor, cu rol important in ciclul Krebs.3. Eritropoietina: hormon raspunzator de diferenierea i de proliferarea globulelor roii, elaborata de catre rinichi (90%) i de catre ficat (10%), care acioneaza asupra celulelor eritroblastice ale maduvei osoase (aflate la originea globulelor roii).4. Renina: Enzima secretata de o zona a rinichiului situata in apropierea glomerulilor i denumita aparat juxtaglomerular.5. Prostaglandinele: Grup de substante derivate din acizi grasi esentiali, prezente in majoritatea tesuturilor din organism; se obtin si pe cale sintetica. Au rol important in diverse procese fiziologice si patologice (reglarea hormonala, agregarea trombocitelor, functionarea sistemului simpatic, producerea inflamatiilor, contractia musculaturii netede). Sunt utilizate in tratamentul ulcerului gastrointestinal, pentru provocarea avorturilor sau declansarea nasterilor.6. Laceratii: sfasieri, ruperi in bucati.7. Diafragma: Organ muscular-tendinos care separa toracele de abdomen si care participa la respiratie.8. Nerv pneumogastric: nerv cranian pereche, care inerveaza cavitatea toracica si abdominala.9. Flexura duodeno-jejunala: curbura a intestinului la punctui de jonctiune dintre duoden si jejun.10. Peritoneu: Membrana seroasa anexata organelor abdominale si pelvine, constituita dintr-o foita parietala, care tapiseaza peretii interni ai abdomenului, si o foita viscerala, care acopera In totalitate sau partial cea mai mare parte din organele cavitatilor abdominopelvine.11. Celula tumorala: celula la nivelul careia procesele de reglare a cresterii au fost perturbate si, ca urmare, are loc cresterea anarhica, generatoare de tumori.12. Antigen tumoral: antigen prezent In celulele canceroase.13. Doza tumorala: Cantitatea totala de energie absorbita de o tumora iradiata.14. Markeri tumorali: Molecule anormale sau molecule normale aflate Intr-o concentratie anormal crescuta In serul sanguin, a caror prezenta poate reprezenta o proba asupra existentei si evolutiei unor tumori maligne.15. Adenom: tumora benigna dezvoltata la nivelul unei glande; structura sa este asemanatoare cu cea a glandei din care provine.16. Adenocarcinom: carcinom derivat din tesut glandular; celulele tumorale permit recunoasterea structurii glandulare.17. Pielografie: Metoda radiografica care consta in vizualizarea bazinetului si a cavitatilor renale cu aju-torul unei substante de contrast opaca la raze X.18. Ureteropielografie: Pielografie dupa injectarea unei substante de contrast direct in meatul ureteral.19. Boala chistica renala: Termen prin care sunt desemnate doua boli de origine genetica, cu afectare difuza a ambilor rinichi (mariti de volum) dar diferite ca debut si ca mod de transmitere ereditara.20. Ecografie: Explorarea unui organ sau a unei regiuni din organism cu ajutorul ultrasunetelor.21. Peritonita: inflamatie a peritoneului.22. Metroperitonita: inflamatie uterina cu extindere peritoneala.23. Melanom: Denumire generica pentru tumorile dezvoltate din melanocite, de regula cu diferite grade de malignitate.24. Nefroblastom: Cancer renal de tip embrionar, in care plaje celulare nediferentiate se asodaza cu formatiuni tubulare, glomemlare si cu proiiferare mezenchimatoasa.25. Neoplasm: tumora, cu sensul de tumora conceroasa.26. Metastaza: termen care denumeste procesul de schimbare de sediu al unei boli, folosit pentru orice localizare secundara a unei boli benigne sau maligne, aparuta ca urmare a deplasarii unui produs patologic rezultat din leziunea primara.27. Adenomectomie: extirpare a unui adenom.28. Agnezie: Dezvoltare insuficienta sau nedezvoltare a unui organ sau a unui tesut in perioada embrionara. 29. Aplazie: Atrofiere a unui tesut sau a unui organ prin intreruperea procesului de dezvoltare.30. Hiperplazie: Crestere excesiva a unui tesut, datorita inmultirii rapide a celulelor.31. Dializa: Tehnica de epurare a anumitor substante continute in lichidele biologice. 32. Ectopie renala: Situare anormala a rinichiului, de obicei ca urmare a opririi ascensiunii renale in timpul migrarii sale embrionare.33. Eclampsie: Fenomene convulsive sau coma, in afara unei patologii cerebrale sau de alta natura, aparute pe fondul unor manifestari caracteristice preedampsiei.34. Embolie: Obstructie brusca a lumenului unui vas, in general al unei artere, dar si al unui vas limfatic, printr-un corp strain.35. Ateromatoza: Prezenta in numar mare a placilor de aterom in peretii arterelor.36. Angiogeneza: Elaborarea de catre endoteliul vascular a unor vase not.37. Hematurie: Prezenta sangelui sau a hematiilor in urina.38. Papilom: Hiperplazie epiteliala benigna, cu aspect macroscopic sesil sau pediculat, cu localizare tegumentara sau mucoasa.39. Chimioterapie: Tratament al unor boli cu ajutorul substantelor chimice; chemoterapie.40. Radioterapie: Metoda de tratare a unor boli prin actiunea razelor X.41. Sutent: este un medicament utilizat in tratamentul cancerului prin prevenirea activitaii unui anumitgrup de proteine despre care se cunoate ca sunt implicate in creterea i raspandirea celulelorcanceroase.42. Sorafenib: este un medicament inhibitor al kinazei pentru tratamentru cancerului de rinichi primar.43. Temsirolimus: este un medicament intravenos recomandat pentru tratamentul celulelor canceroase renale.44. Tromboza: Boala provocata de astuparea unui vas sangvin cu un cheag de sange.45. Pirofosfat: sare a acidului pirofosforic.46. Osteoporoza: Leziune osoasa caracterizata prin subtierea si rarefierea oaselor, cu formarea unor cavitati de diverse dimensiuni.47. Hiperparatiroidism: Stare patologica determinata de secretia excesiva de parathormon, tradusa clinic prin tulburari ale metabolismului calciului si fosforului.48. Eritrocitoza: poliglobulie.49. Hipercalcemia: Cresterea concentratiei de calciu din sange peste 5,2 mEq/l sau 2,6 mmol/l.50. Hipocalcemia: Diminuarea concentratiei calciului din sange (sub 0,105 g/t sau sub 2,6 mmol/l).

BIBLIOGRAFIE

1. Campbell S, Novick A, Bukowski R. Renal tumors in Kavoussi L, Novick A, Partin A, Peters C, Wein A - Campell & Walsh's Urology, 9th ed. Ed. Saunders, Philadelphia, 2007, p.1567-1636.2. Surveillance Epidemiology and End Results (SEER) Stat fact sheets. Cancer of the Kidney and Renal Pelvis. 2008, online : http://seer.cancer.gov/statfacts/html/kidrp.html.3. Yokomori K. Wilms Tumor (Nephroblastoma) in Hino O. Kidney Cancer - Contributions to nephrology. Recent Results of Basic and Clinical Research. 1999, Tokyo, 128: 82-99.4. Sinescu I, Gluck G. Tumorile renale parenchimatoase la adult si copil in Angelescu N. Tratat de patologie chirurgicala. 2003, 2:2850-2885.5. Yokomori K. Wilms Tumor (Nephroblastoma) in Hino O. Kidney Cancer - Contributions to nephrology. Recent Results of Basic and Clinical Research. 1999, Tokyo, 128: 82-99.6. Sinescu I, Gluck G. Tumorile renale parenchimatoase la adult si copil in Angelescu N. Tratat de patologie chirurgicala. 2003, 2:2850-2885.7. V. Tode, I. Poinareanu, I. Tode Date din istoria cancerului renal 2012 pg. 118. Bick R. Cancer-Associated Thrombosis. New Eng J Med, 2003, 349:109-1119. Marston W. Recent advances in diagnosis and management of kidney cancer. AUA Anaheim annual meeting highlights. Rev Urol 2007; 9(3):133-54. 10. Sachdeva K. Renal Cell Carcinoma. 2008 online : http://www.emedicine.com/ med/fulltopic/topic2002.html