Tratatul de la Westfalia(1648)

PREVEDERI

- prevederi cu caracter religios:

- reiterarea păcii creştine de la Augsburg (1555)

- restabilirea averilor mănăstireşti, aşa cum erau ele în 1624

- libertatea fiecăruia de a-şi alege religia

- prevederi politice:

- dreptul statelor de a încheia alianţe (statele din iperiu) cu condiţie ca acestea să nu fie

îndreptate împotriva împăratului – punct de pleacare pentru principiul suveranităţii

(articolul 64 -65) statele cu libertatea de a lua decizii de politică externă.

- E confirmată diminuarea autorităţii împăratului: statele au un cuvânt de spus în

problemele interne.

- Atomizarea spaţiului german

- Liberalizarea comerţului

- Autonomie internă a statelor germane

- Internaţionalizarea Rhinului

- Tratatul are statut de lege

- Clauze teritoriale

- Casa palatină: bavaria revine contelui palatin al Rhinului: Lordul Maximilian

(Bavaria = Palatinatul superior)

- Franţa: susţine că nu are pretenţii teritoriale aparţinând statelor germane, pentru a

încheia acest tratat, Richelieu a spus că are nevoie de malul drept al Rhinului, având

în vedere că malul stâng era în posesia Franţei deja – astfel lua ambele braţe ale

Rhinului.

Problema va fi tranşată de Ludovic al XIV – lea, în favoarea Franţei;

- Suedia: vrea să-şi întărească controlul în M. Baltică şi la gurile fluviilor care se varsă

în M. Baltică.

- Reclama Pomerania Occidentală pe care o câştigă în defavoarea Brandemburgului.

- Brandemburgul primeşte Pomerania Orientală şi o serie de alte teritorii drept

compensaţie.

- Concluziile încheierii păcii:

- Apar noi actori pe scena sistemului de relaţii internaţionale

- Restructurarea din temelii a acestui sistem de relaţii internaţionale: apare unul non

bazat pe principiul suveranităţii.

- Tratatul reprezintă pentru spaţiul german o veritabilă constituţie

- Fărâmiţarea spaţiului german – eşecul încercărilor de unificare

- Internaţionalizarea Rhinului – internaţionalizarea fluviilor navigabile devine un

principiu

- Limitarea războiului la războiul just(helytallo, helyenvalo)

- Biserica şi împăratul nu mai au autoritate în problemele interne ale state.

 

 

Semnificaţia tratatului:

- semnifică apusul puterii Spaniei

- certifică puterea în ascensiune a Franţei

- punctul din care casa de Habsburg renunţă la orice fel de încercare de a domina acest

sistem de relaţii internaţionale

- conflictul dintre Franţa şi Spania continuă, fiind încheiat ulterior în 1659 prin

semnarea Păcii din Pirinei

- crearea sistemului european de relaţii internaţionale – regulile stabilite sunt valabile

numai în interiorul acestui sistem.

- Regulile jocului:

- - punctul de plecare este principiul suveranităţii

- Statele sunt interesate de raţiunea de stat, ele legitimându-şi acţiunile bazându-se pe

această raţiune de stat

- Raţiunea de stat este o doctrină a relaţiilor internaţionale care afirmă centralitatea

statului şi că atare când e vorba de probleme referitoare la existenţa sau nevoile

statului chestiunile de morală ajung să treacă într-un plan secundar (idee ce porneşte

de la Machiavelli, însă conceptul este părintele conceptului de raţiune de stat).

- Richelieu foloseşte acest principiu al raţiunii de stat atât pe plan extern cât şi pe plan

intern pentru a întări autoritatea regelui.

- Treptat această doctrină a raţiunii de stat a ajuns să fie înlocuită de interesul naţional

care are două accepţiuni:

Instrument analitic pentru identificarea scopurilor şi

obiectivelor politicii externe

Este vorba de un concept folosit în cadrul discursului politic

pentru a justifica(igazol) anumite preferinţe politice concrete

 

Interesul naţional justifică anumite idei ale statului în relaţia cu mediul extern. Principiul

echilibrului de putere: se încearcă să se evite apariţia oricărui hegemon în acest sistem de

relaţii internaţionale, proces prin care nici un stat sau grup de state să ajungă să domine acest

sistem de relaţii internaţionale – mai multe accepţiuni e folosit:

- echilibrul de putere este o politică de putere, o încercare deliberată a unui stat de a

preveni apariţia unui hegemon în interiorul acestui sistem (ex. Politica externă a

Angliei în sec. XVI – XIX).

- Echilibrul de putere este un sistem de politică internaţională, model de interacţiune

în relaţiile dintre state în ideea de a limita sau înlătura apariţia unui hegemon.

Chestiuni legate de echilibrul de putere au existat încă din antichitate (ex. China antică,

Tucidide)

Părintele acestui concept în varianta sa modernă este Guicciardini (istoric italian) – l-a

folosit într-un cadru restrâns.

Republica Veneţiană şi-a orientat politica externă urmărind acest principiu al echilibrului

de putere.

La începutul sec. XX apar o serie întreagă de noi actori ai scenei sistemului de relaţii

internaţionale, precum şi actori din afara spaţiului european (ex. SUA, Japonia)- principiul

securităţii colective înlocuieşte principiul echilibrului de putere (acesta fiind definitiv

abandonat după al doilea Război Mondial).

Echilibrul de putere: Hedley Bull consideră că acest principiu a avut trei funcţii pozitive:

1. a împiedicat ca sistemul să fie transformat prin cuceriri într-un imperiu universal

2. a permis crearea unor echilibre regionale/locale de putere care la rândul lor au permis

protejarea independenţei unor state mai mici

3. a permis crearea unor instituţii de care a ajuns să depindă ordinea internaţională, cum

ar fi: diplomaţia, dreptul internaţional.

Steven Ross – maniera în care se creează alianţele împotriva Franţei (scopurile acestor

alianţe, de ce anume dispar acestea).

Sistemul de relaţii internaţionale ajunge să fie dominat de Franţa, care se afirmă ca lider în

Congresul de la Munster .

 

Trăsături:

1. nu există nici un lider siuficient de puternic pentru a încerca realizarea unei

hegemonii. Se instituie o nouă situaţie din punct de vedere diplomatic, dar şi strategic:

a) obiectivele pe care le vor urmări statele în această perioadă din punct de vedere

diplomatic vor fi mult mai limitate

b) monarhii nu mai încearcă să se distrugă reciproc. Încearcă să se întărească prin

distrugerea puterilor adversarilor.

Relaţiile internaţionale sunt marcate de suspiciune(gyanu) şi ostilitate(ellenseges

magatartas).

2. există o altă ordine faţă de cea existentă anterior, puterile europene sunt mult limitate

din punct de vedere militar: clasa ţăranilor sau clasa burghezilor în ascensiune; nici un

monarh nu dispune de armată de anvergură(nagzyszamu); nivelul de dotare al armatei

e precar – asistăm de acum încolo la războaie de coaliţie pentru a realiza anumite

obiective.

3. stratificarea statelor în interiorul acestui sistem în funcţie de suprafaţă populaţie,

resursele de care dispun – Franţa, Anglia, Olanda, Suedia, Spania,Danemarca, în

interiorul spaţiului german: Bavaria, Saxonia, Prusia, Brandenburg.

4. state care dispar: Ungaria, Regatul celor 2 Sicilii, Scoţia.