Transferarea persoanelor condamnate.- Florin Razvan Radu, Cooperare judiciara internationala si europeana in materie penala. Indrumar pentru practicieni, Editura Wolters Kluwer, 2009

Pag. 101

1.Notiune. Definitie. Reglementare.

Spre deosebire de toate celealte forme de cooperare international in materie penala examinate in prezenta lucrare, transferarea persoanelor condamnate are un scop special: facilitarea reintegrarii sociale a infractorilor, care se poate realize mult mai usor in tara de origine a condamnatului.

Prin conventii multilateral sau prin tratate bilaterale, se stabileste o procedura de transferare a unui condamnat din statul strain de condamnare in tara de cetatenie – stat de executare.

Sunt cunoscute doua sisteme de transferare a condamnatilor : sistemul continuarii executarii pedepsei aplicate in statul de condamnare si sistemul conversiunii condamnarii.

In aceasta sectiune vom analiza procedura transferarii persoanelor condamnate astfel cum este reglementata in Conventia europeana asupra transferarii persoanelor condamnate, Strasbourg, 21 martie, 1983 si Protocolul aditional din 18 decembrie 1997 si in Titlul VI din Legea nr. 302/ 2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, legea interna ce faciliteaza aplicarea de catre Romania a celor doua instrumente ale Consiliului Europei in domeniu, precum si a celor catorva tratate bilaterale incheiate de tara noastra in aceasta materie.

2.Conventia Consiliului Europei asupra transferarii persoanelor condamnate, adoptata   la Strasbourg la 21 martie 1983 1 si Protocolul sau aditional din 18 decembrie 1997 2

Scopul Conventiei il constituie facilitarea transferului detinutilor straini in tarile lor de origine. Dupa cum se arata in Raportul explicativ, aceasta Conventtie a urmarit sa reglementeze o procedura mai rapida de transferare a condamnatilor si, in acest sens, intentia a fost de a fi complementara Conventiei europene privind valoarea internationala a hotararilor represive, care prezinta doua dezavantaje : a fost ratificata de un numar redus de state si procedura este mai complicata.

Pag 102

Conventia tine seama de tendintele moderne in politica penala, respectiv importanta reintegrarii sociale si reabilitarii infractorilor, care se pot mai usor reanaliza in tara de origine decat intr-o tara straina. De asemenea, sunt avute in vedere considerente umanitare : dificultatile 1 Ratificata de Romania prin Legea nr. 76/1996, publicata in M. Of. nr. 154 din 19 iulie 1996.2 Ratificat de Romania prin O.G. nr. 92/ 1999, publicata in M. Of. nr. 425 din 31 august 1999, aprobata prin Legea nr. 511/ 2001.

de comunicare din cauza barierelor lingvistice, indepartarea de cultura si traditiile locale si absenta contactelor cu rudele.

Conventia se distinge de Conventia europeana privind valoarea internationala a hotararilor represive sub patru aspecte :

- o procedura mai simpla ;

- transferul poate fi solicitat nu numai de statul de condamnare, cu si de statul al carui cetatean este condamnatul, permitand astfel ultimului sa ceara repatrierea condamnatilor ;

- transferul este conditionat de consimtamantul condamnatului ;

- Conventia prevede o procedura de transferare, nu instituie o obligatie pentru statele parte sa dea curs unei cereri de transfer, fapt pentru care nici nu a fost necesar sa se prevada o lista de motive de refuz si nici nu se cere statului solicitant sa isi motiveze respingerea unei cereri de transfer.

Analiza principalelor articole ale Conventiei :

Articolul 1 defineste patru termeni esentialai pentru mecanismul de transferare :

a) “condamnare” - in sensul Conventiei, numai o pedeapsa sau masura care implica privarea de liberatate, indifferent daca executarea a inceput sau nu;

b) “hotarare” - decizie pronuntata de o instant judecatoreasca;c) “stat de condamnare” - statul in care s-a pronuntat hotararea de condamnare;d) “stat de executare” - statul unde executarea pedepsei urmeaza sa fie transferata.

Articolul 2 contine, in primul alineat, principiul general care guverneaza aplicarea Conventiei, cea mai larga cooperare in vederea transferarii persoanelor condamnate. Dupa cum am aratat si mai sus, alin. (3) contine o prevedere importanta, potrivit careia transferul poate fi solicitat nu doar de statul de condamnare, ci si de statul de executare.

Pag 103

Articolul 3 enumera, in primul alineat, sase conditii care trebuie indeplinite pentru ca transferarea sa se realizeze.

Prima conditie este ca persoana in cauza sa fie resortisant al statului de executare. Pentru a face aplicarea Conventiei mai usoara, s-a preferat folosirea acestui termen in locul unor notiuni care, in practica, pot da loc la probleme de interpretare, precum, “resident obisnuit in celalalt stat” si “stat de origine”, utilizate in art. 5 din Conventia europeana privind valoarea international a hotararilor repressive. Nu este necesar ca persoana condamnata sa fie doar cetatean al statului de executare, putand avea si multipla cetatenie. Litera a din alin. (1) trebuie sa fie citita impreuna cu alin. (4), care da Statelor contractante posibilitatea de a define, prin intermediul unei

declaratii, termenul “resortisant”. Astfel, Romania a declarat ca prin termenul resortisant va intelege cetatean al statului de executare sa cetatean al statului de tranzit. Alte state pot include in aceasta notiune si rezidentul permanent sau persoane fara cetatenie.

A doua conditie este ca hotararea sa fie definitive si executorie, fie pentru ca toate caile de atac au fost epuizate, fie pentru ca termenele pentru exercitarea unei asemenea cai de atac au expirat. Este vorba de cai ordinare de atac, ceea ce nu exclude o revizuire ulterioara a hotararii, in lumina art. 13.

A treia conditie priveste durata pedepsei ramasa de executat, care sa fie de cel putin 6 luni la data primirii cererii de transfer. Introducerea acestei conditii a avut in vedere doua considerente: scopul Conventiei, de a fi un instrument pentru reintegrarea sociala a condamnatului nu poate fi atins decat daca perioada ramasa de executat este sufficient de lunga; costurile implicate de transfer, destul de mari, care nu se justifica daca durata pedepsei ramasa de executat este prea mica. Cu toate acestea, alin. (2) permite Statelor Contractante sa deroge de la aceasta regula si, in cazuri exceptionale, sa accepte transferul si daca durata pedepsei ramasa de executat este mai mica de 6 luni.

A patra conditie, esentiala, este consimtamantul condamnatului. Aceasta conditie, care nu se regaseste in Conventia europeana privind valoarea international a hotararilor repressive este unul din elementele de baza ale mecanismului de transferare stability de Conventie. Aceasta conditie pleaca tot de la scopul primordial al reintegrarii soaciale a infractorului, a carui indeplinire ar fi ingreunata daca transferul s-ar realize impotriva vointei sale. Aceasta conditie pleaca tot de la scopul primordial al reintegrarii sociale a infractyorului, a carui indeplinire ar fi ingreunata daca transferul s-ar realize impotriva vointei sale. Aceasta prevedere trebuie citita in corelare cu art. 7, care instituie reguli privind modul in care consimtamantul trebuie dat si posibilitatea pentru statul de executare de a verifica respectarea acestor reguli. Consimtamantul poate fi dat de reprezentantul legal daca unul din cele doua state considera necesar acest lucru pe motiv de varsta sau de boala psihica.

Pag 104

Cea de-a cincea conditie urmareste respectarea principiului dublei incriminari.

A sasea conditie o constituie acordul celor doua state implicate.

Alineatul (3) trebuie coroborat cu art. 9, care permite statului de executare sa aleaga intre doua procedure: continuarea executarii sau conversiunea condamnarii. La cerere, statul de executare trebuie sa informeze statul de condamnare pentru care din procedure opteaza. Ca regula generala insa, statul de executare este liber sa aleaga intre cele doua posibilitati. In practica, daca statul de condamnare nu agreeaza variant aleasa de statul de executare nu isi va da acordul la transferare. La acest alineat, statele contractante pot face declaratii, in sensul de a exclude una din cele doua proceduri.

Articolul 4 instituie obligatia de a furniza informatii in diferite faze ale procedurii. Potrivit alin (1), orice persoana condamnata eligibila pentru transferarea potrivit Conventiei trebuie sa fie informata, de statul de condamnare, despre posibilitatea conferita de Conventie. Aceste informatii ii vor permite condamnatului sa isi exprime dorinta de a fi transferat. Trebuie subliniat ca persoana condamnata nu poate es insasi formula cererea formala de transferare, ci, potrivit art. 2 alin. (3), aceasta este de competent numai a statelor, fie statul de condamnare, fie statul de executare. Informatia trebuie furnizata condamnatului intr-o limb ape care o intelege.

Alineatele 2 si 3 se aplica in ipoteza in care condamnatul si-a exprimat in fata autoritatilor statului de condamnare intentia de a fi transferat, situatie in care statul de condamnare trebuie sa informeze statul de executare si sa ii comunice elementele prevazute la alin. (3).

Alineatul (4) se aplica in situatia in care condamnatul si-a exprimat in fata autoritatilor statului al carui cetatean este interesul in a fi transferat.

Alineatul (5) instituie obligatia de a-l tine informat, in scris, pe condamnatul care si-a manifestat interesul de a fi transferat, despre evolutia demersurilor de transferare.

Articolul 5 reglementeaza forma si canalele de comunicare a cererilor de transferare, regula fiind ca atat cererile, cat si raspunsurile sunt transmise intre ministerele de justitie ale celor doua state.

Articolul 6 reglementeaza documentele care trebuie sa fie prezentate de statul de condamnare statului de executare ( alin. 1) si de statul de executare statului de condamnare (alin. 2).

Pag 105

Articolul 7 reglementeaza modul in care consimtamantul trebuie dat si in care acest lucru este verificat, pornind de la faptul ca acesta este conditia premise pentru realizarea transferului. De aceea, statul de condamnare trebuie sa se asigure ca darea consimtamantului se face in mod voluntary si in deplina cunostinta despre consecintele juridice pe care transferarea le are, iar statul de executare are posibilitatea sa verifice, prin intermediul unui consul sau a altui official, daca aceste conditii pentru acordarea consimtamantului au fost respectate.

Deoarece transferarea se bazeaza pe consimtamantul condamnatului, nu s-a mai considerat necesar introducerea regulii specialitatii, asa cum este ea reglementata in alte instrumente, precum Conventia europeana de extradare si Conventia europeana privind valoarea international a hotararilor repressive. Din acest motiv, este foarte important ca printer informatiile care ii sunt furnizate condamnatului, pentru a-si da consimtamantul in deplina cunostinta de consecintele juridice ale transferului trebuie sa se afle sic ea legata de inexistenta

regulii specialitatii transferarii, ceea ce presupune ca in statul de executare va putea fi urmarit, judecat, condamnat sau expus executarii unei pedepse si pentru alte fapte anterioare transferarii.

Articolul 8 urmareste respectarea principiului “ne bis in idem”, referindu-se la efectele transferarii in statul de executare.

Articolul 9 reglememteaza executarea pedepesei in statul de executare, statuand principiile generale care guverneaza executarea, detaliile privind cele doua procedure fiind reglementate in articolele 10 si 11.

Potrivit alineatului 1 din articolul 9, statul de executare are dreptul sa aleaga daca continua executarea imediat sau printr-o decizie judecatoreasca ori administrativa (art. 10), ori daca schimba condamnarea, printr-o procedura judiciara sau administrativa, in una corespunzatoare celei prevazute de legislatia sa.

Diferenta esentiala dintre “continuarea executarii” si “conversiunea condamnarii”, numita in mod comun “exequatur” este ca in primul caz statul de executare continua sa aplice pedeapsa pronuntata in statul de condamnare, eventual adaptata, in timp ce in al doilea caz pedeapsa este inlocuita cu o alta pedeapsa.

In ambele ipoteze, executarea este guvernata de legea statului de executare, inclusive in ceea ce priveste conditiile liberarii conditionate. Alineatul 3 precizeaza expres ca statul de executare este competent sa ia toate masurile corespunzatoare.

Alineatul 4 are in vedere situatiile in care niciuna din cele doua proceduri nu pot fi aplicate in statul de executare deoarece este vorba de masuri de siguranta impuse pentru considerente de sanatate mintala si permite statului de executare ca, printr-o declarative adresata Secretarului General al Consiliului Europei, sa comunice ce procedura va aplica in aceste situatii.

Pag 106

Articolul 10 reglementeaza prima procedura de transferare posibila – continuarea executarii. Daca opteaza pentru aceasta procedura, statul de executare este tinut de natura juridical a pedepsei aplicate in statul de condamnare si de durata acesteia, pe care nu le poate schimba. Aleneatul 2 permite, totusi, adaptarea pedepsei, atunci cand cele doua state au sisteme penale diferite in ceea ce priveste tipurile de pedepse sau minimul si maximul acestora. Limitele adaptarii sunt: pedeapsa adaptata sa corespunda cu cea impusa in statul de condamnare; sa nu agraveze, prin natura sau durata, sanctiunea aplicata in statul de condamnare; nu trebuie sa depaseasca maximul prevazut de legea statului de executare.

Articolul 11, “Conversiunea condamnarii”, se refera la procedura judiciara sau administrativa prin care statul de executare substituie pedeapsa aplicata in statul de condamnare cu o sanctiune prevazuta de legea sa. Articolul nu reglementeaza procedura de urmat, care ramane atributul statului de executare. Cu toate acestea, in ceea ce priveste limitele conversiunii,

alineatul 1 al art. 11 stabileste patru conditii care trebuie respectate de autoritatea competent a statului de executare.

Astfel, o prima limita este aceea ca autoritatea competent a statului de executare este tinuta de situatia de fapt retinuta in hotararea pronuntata in statul de condamnare, neavand posibilitatea sa aprecieze asupra elementelor subiective si obiective ale faptelor ce constituie infractiune. De aceea, inlocuirea condamnarii cu o sanctiune de natura sau durata diferita nu implica modificarea hotararii, cid oar serveste pentru executarea predepsei in statul de executare.

O a doua limita stabileste ca o sanctiune privative de libertate nu poate fi convertita intr-o sanctiune pecuniara. Aceasta decurge din definitia data condamnarii in art. 1 litera a, ca pedeapsa sau masura privative de libertate. Totusi, aceasta conditie nu impiedica conversiunea intr-o sanctiune fara executarea pedepsei inchisorii.

A treia conditie este ca perioada deja executata trebuie dedusa din pedeapsa astfel cum a fost convertita in statul de executare.

O a patrula limita este aceea ca pozitia penala a persoanei condamnate nu poate fi agravata.

Conform articolului 12, gratierea, comutarea sau amnistia pot fi acordate de oricare dintre cele doua state, in timp ce, in conformitate cu prevederile art. 13, revizuirea condamnarii este de competent exclusive a statului de condamnare.

Pag 107

Articolul 14 reglementeaza incetarea executarii atunci cand statul de condamnare ia o masura care conduce la incetarea executarii prdepsei, iar articolul 15 instituie obligatia de informare privind executarea, care incumba statului de executare.

Articolul 16 reglementeaza tranzitul, fiind similar articolului 12 din Conventia europeana de extradare si articolului 21 al Conventiei europene privind valoarea international a hotararilor repressive.

Articolul 17 reglementeaza problemele limbilor utilizate si a costurilor, celelalte articole reprezentand clauze finale privind intrarea in vigoare, modificarea, incetarea, etc. Conventiei.

3. Protocolul aditional din 18 decembrie 1997 3

Scopul Protocolului additional este de a reglementa transferul executarii pedepselor in doua situatii diferite:

a) Cand persoana condamnata a fugit din statul de condamnare in statul al carui cetatean este.

3 Ratificat prin O.U.G. nr. 92/ 1999, Publicat în M. Of. nr. 425 din 31 august 1999.

b) Cand persoana condamnata face obiectul unei masuri de expulzare sau de deportare ca o consecinta a condamnarii.

Ca si Conventia mama, nici Protocolul nu impune statelor obligatia de a aproba transferul, ci doar instituie cadrul juridic in care statul de condamnare si statul de executare pot coopera daca vor.

Articolele cheie ale Protocolului sunt articolele 2 si 3.

Articolul 2 reglementeaza prima situatie prezentata mai sus, respective cand un cetatean al unui stat A condamnat intr-un stat B, paraseste teritoriul statului B inainte sau in timpul executarii pedepsei si intra voluntar pe teritoriul statului A, incercand astfel sa se sustraga de la executarea pedepsei, mai ales in cazul acelor state care nu isi extradeaza proprii cetateni.

Articolul nu se aplica in situatiile in care cetateanul statului A este condamnat in absentia in statul B sau cand un cetatean al statului A este condamnat in statul B cu suspendarea executarii, iar suspendarea executarii este revocata dup ace condamnatul revine voluntar in statul A.

Astfel, in situatia prevezuta in articolul 2, Conventia – mama nu poate fi folosita, pentru ca persoana condamnata nu se mai afla pe teritoriul statului de condamnare, deci nu mai poate fi vorba de transferarea acesteia, forma fireasca de solicitare a unei persoane care se sustrage justitiei – extradarea – nu poate fi folosita, deoarece multe state nu isi extradeaza cetatenii, iar alte forme de cooperare, precum cea prevazuta de Conventia europeana privind valoarea international a hotararilor repressive sunt dificil de utilizat. Mai mult, ca effect al principiului ne bis in idem, si judecarea persoanei in cauza in statul de cetatenie pentru faptele pentru care a fost condamnata in statul de executare, in baza principiului aut dedere, aut judiciare, este adesea imposibila, chiar daca intinderea lui ne bis in idem in plan international este diferita de cea din dreptul intern. Pentru toate aceste ratiuni era nevoie de reglementarea in acest Protocol a preluarii de catre statul de cetatenie a executarii pedepsei aplicate in statul de condamnare.

Pag. 108

Spre deosebire de Conventia – mama, in cazul careia consimtamantul condamnatului este o conditie esentiala, in acest caz, consimtamantul nu mai este necesar, intrucat condamnatul s-a sustras de la executare (art. 2, alin. 3).

Pentru preluarea executarii unei condamnari, ca urmare a unei cereri intemeiate de articolul 2 din Protocol presupune ca, exceptand art. 3 alin. 1 litera d, Conventia se aplica, inclusive art. 8-11.

Alineatul 2 prevede posibilitatea ca statul de executare sa ia, la cererea statului de condamnare, inainte de primirea documentelor in sprijinul cererii de preluare a executarii

pedepsei sau inainte de decizia finala asupra cererii de preluare a executarii pedepsei, masura arestarii preventive a persoanei in cauza sau orice alta masura menita a preveni fuga acesteia.

Articolul 2 nu prevede nici principiul specialitatii, dat fiind prezumtia ca persoana condamnata doreste sa ramana pe teritoriul statului A.

Articolul 3 reglementeaza o alta ipoteza in care consimtamantul condamnatului nu mai este necesar pentru transferarea acestuia in statul de cetatenie: atunci cand, ca urmare a masurii de siguranta a expulzarii sau deportarii, odata ce pedeapsa ar fi ispasita persoana in cauza nu mai poate ramane pe teritoriul statului de condamnare. Potrivit Raportului explicative, intelesul dat de Protocol termenilor “expulzare” si “deportare”, menit a raspunde legislatiilor variate ale statelor, include orice masura ca urmare a careia persoana in cazua este indepartata de pe teritoriul statului de condamnare, inclusive ordine date de autoritati administrative.

Transferul in baza acestui articol poate fi conceput doar dup ace toate caile de atac importiva expulzarii sau deportarii au fost epuizate.

Desi consimtamatul condamnatului nu este necesar, pornind de la premise ca oricum la ispasirea pedepsei ar fi obligat sa paraseasca teritoriul statului de condamnare, drepturile acestuia sunt protejate prin solicitarea opiniei acestuia ( alin. 2 si 3) si prin aplicarea principiului specialitatii (alin.4).