Transcrierea textelor slavo-române

Cele mai vechi transcrieri de texte paleografice slavo-române au fost efectuate încă în secolele XII-XV. în primul rând este vorba de textele manuscrise ecleziastice, traduse din limba greacă în slavă veche. Scribii se străduiau să reproducă textele sacre şi liturgice, imitând grafia manuscrisului copiat, chiar adesea reproducând şi colofonul, adică menţiunile scribului precedent referitor la data şi condiţiile în care au efectuat copia (în cazul când aceste informaţii erau prezente). Al. Iaţimirski, care a studiat textele mss copiate în Moldova, menţiona că “este greu să dai o dată precisă mss cu grafie frumoasă moldove­nească. .. Numai pe baza formelor literelor datarea mss româneşti este de neîn­chipuit” (Ал. Ядимирский. Славянские и русские рукописи румы нских библиотек. СПб., 1905, с. ХХХІІІ-ХХХІѴ).

Cât priveşte textele laice, mai ales cele cronografice, acestea erau transcrise cu anumite intervenţii ale copiştilor în textul de bază. Aceste interpolări sunt caracteristice şi transcrierilor cronicilor slavo-române din Moldova. Astfel, străvechea cronică slavo-română a Moldovei, numită convenţional Лла/е/е curţii lui Ştefan cel Mare, nu ne-a parvenit în forma ei iniţială, ci în câteva variante sau redacţii. Cea mai veche variantă este considerată cea denumită (de asemenea convenţional) -Letopiseţul anonim al Moldovei sau Letopiseţul de la Bistriţa, care cuprinde anii 1359-1507 şi se presupune că este cea mai apropiată de prototip. O variantă a străvechii cronici moldoveneşti este Letopiseţul de la Putna, alcătuit în două redacţii - una mai lapidară, iar alta mai amănunţită, în descriere. în ultima variantă scribul anonim a adăugat pe lângă altele şi bogate informaţii suplimentare referitoare la mănăstirea Putna, unde fusese efectuată copia. Variantele lapidare sau completate cu informaţii suplimentare ale acestei cronici au fost de asemenea difuzate în străinătate (variantele moldo-germană, moldo-rusă, moldo-polonă şi moldo-sârbă).

Bogata tradiţie de transcriere a textelor slavo-române, fondată în secolele XIV-XV a servit drept bază pentru dăinuirea până în secolul al XVII-lea a unei jşcoli de renumiţi copişti-caligrafi din centrele monastice din Moldova, Ţara j

j Capitolul V / Transliterarea textelor paleografice 83

Românească şi Transilvania (Bistriţa, Neamţ, Putna, Căpriana, Tismana, Cozia, Prislop etc.), care au creat un stil cu trăsături aparte. Este bine cunoscut stilul caracteristic centrelor monastice din Moldova, unde se copiau cărţi într-o manieră deosebit de îngrijită şi elegantă, ornate într-un gust artistic original. Acest stil de transcriere a cărţilor a căpătat în ştiinţă denumirea de izvod moldovenesc.

La începutul secolului al XVI-lea în spaţiul românesc apare tiparul. în 1508 la Târgovişte iese de sub tipar Liturghierul, tipărit de Macarie. Din anii

j ‘40 ai sec. XVI cărţi în limba slavonă încep să fie tipărite şi în Transilvania. înMoldova prima tipografie a fost întemeiată în 1642. Până la această dată cărţile

j tipărite erau aduse din ţările vecine.Specifice pentru textele slavo-române tipărite era redarea lor în acelaşi

stil ca şi textele manuscrise, adică cu păstrarea formelor grafemelor, a abrevierilor şi a omărilor caracteristice mss. Acest stil de tipărire al cărţilor slavo-române s- a păstrat până la începutul Epocii Modeme.

De rând cu textele mss o largă răspândire în spaţiul românesc l-au avut documentele emise de cancelariile domneşti (cărţile domneşti referitoare la proprietatea funciară: de danie, de miluire, de întăritură, de judecată, de imunitate, diatele (testamentele), scrisorile emise de instituţiile publice etc.

Transcrierea lor, de obicei în codicele mănăstireşti, se efectua cu păstrarea particularităţilor textului original. Odată cu trecerea în cancelariile domneşti la limba română, unele documente scrise în limba slavă erau traduse. Aceste traduceri se numeau sure te (din turcă suret).

în secolul al XIX-lea mai mulţi cercetători români şi străini încep să editeze i colecţii de documente slavo-române, texte mss, întocmesc cataloage de texte

paleografice. în acest context apare problema transcrierii corecte a acestor texte în vederea publicării lor. Drept urmare se cristalizează două metode de transcriere

! a textelor paleografice: metoda filologică şi metoda istorică. Conform primeimetode textul este redat cât mai aproape de original, cu abrevierile nedesfacute,

I sau întregite în paranteze rotunde, literele suprascrise păstrate sau coborâte înrând şi incluse în paranteze pătrate, conservându-se elementele ortografiei ori­ginalului. La a doua metodă, cea istorică, prescurtările sunt desfăcute în mod

« tacit, toate semnele ortografice fiind eliminate, lipseşte indicaţia tipului grafiei.în primele ediţii de documente slavo-române, publicate de Iurii Venelin

(Влахо-болгарские илидако-славянские грамоты, СП б., 1940) şi В.Р. Haşdeu (Arhiva istorică a României, Bucureşti, vol. 1 ,1864) era utilizată metoda

1 istorică.Cea dintâi ediţie filologică este realizată de Emil Kaluzniacki (Documenti

1 moldawskie i multanskie z arhiwum miasta Lwowa, Lvov, 1878). Culegereainclude şi faximilele documentelor editate. Acelaşi B.P. Haşdeu în publicaţia Cuvente den bătrâni a apelat deja la metoda filologică.

84 Demir Dragnev, Ion Gumenâi ♦ ПААвОГРАФИЯ

Cunoscutul editor de documente slavo-române loan Bogdan a aplicat metoda istorică, dar a semnalat prin paranteze rotunde literele adăugite în urma desfacerii prescurtării. Aceeaşi metodă a fost urmată şi de P.P. Panaitescu, care completa tacit toate abrevierile, lăsând, de obicei, necompletate numai: Iw, пис şi л'Ьт.

Metoda filologică a fost utilizată de cunoscutul filolog Ilie Bărbulescu (Fonetica alfabetului chirilic în textele române din veacurile XVI şi XVII, Buc., 1904) şi de către slavistul Ivan Ohienko, care au combătut metoda istorică, susţinută de loan Bogdan şi P.P. Panaitescu {Arhiva, 1931). Damian P. Bogdan, care consideră că multe puncte de vedere expuse de I. Ohienko pot fi acceptate, totuşi nu admite propunerea acestuia ca prin tipar să se reproducă toate formele ductice ale oricărei litere. Prin această inovaţie textele paleografice devin inac­cesibile pentru cei mai mulţi cercetători (Damian P. Bogdan, Paleografia româno- slavă, Buc., 1978, p. 59).

In prezent, majoritatea editorilor străini de texte slavo-române folosesc metoda filologică. Specialiştii ruşi de cele mai multe ori transcriu textele cu litere ruseşti, păstrând din alfabetul vechi chirilic numai grafemele lipsă în alfabetul rus modem.

în 1966, în legătură cu editarea de pe principii ştiinţifice a întreg corpului de documente slavo-române, istoricii slavişti P.P. Panaitescu şi Damaschin Mioc au elaborat principiile metodologice ale transcrierii şi ale întocmirii aparatului critic la documentele pregătite spre editare (vezi: Documenta Romaniae Historica, B, vol. I, Buc., 1966, p. XII-XVII). Aceste principii au fost fondate din punct de vedere filologic de Al. Mareş (Documente şi însemnări româneşti din secolul al XVI-lea. Buc., 1979, p. 13-62). în 1975 la Chişinău, pentru editarea corpului de documente slavo-moldoveneşti din arhivele fostei U.R.S.S. au fost elaborate Regulile editării gramotelor slavo- moldoveneşti şi moldoveneşti din secolele XV-XVII (alcătuitor AI. Nichitici, în limba rusă)*.

Noile reguli îmbină elemente ale metodei istorice cu ale celei filologice.în baza regulilor expuse în lucrările menţionate pot fi propuse următoarele

norme pentru transcrierea şi pregătirea spre editare a textelor paleografice slavo- române.

-A legerea textului de bază. înainte de a transcrie textul în vederea editării lui este necesar de a stabili dacă el este original sau copie. Drept text de bază se ia originalul. Dacă originalul s-a păstrat în câteva exemplare, se ia drept bază

* Trebuie de menţionat şi Monumenta Lingue Dacoromanorum. Biblia de la 1688, ed. Univ. “Al. I. Cuza” în 5 vol., unde I. Caproşu propune reguli noi de transcriere folosite şi la Documente privind istoria oraşului Iaşi, vol. I-V. în introducere se menţionează aceste prin­cipii şi care puţin diferă de cele de la D.R.H. (ca la p. 69).

Capitolul V / Transliterarea textelor paleografice 85

varianta cea mai completă, iar variantele existente se menţionează în note. Documentele se pregătesc pentru editare şi după fotocopii. Dar în acest caz fotocopia trebuie să fie însoţită de date despre autenticitatea ei. In caz contrar fotocopia necesită o analiză critică care prevede confruntarea ei cu alte documente din aceeaşi perioadă, analiza limbii, scrisului, diplomaticii etc. Argumentarea se specifică în note la text.

- Principiile redării textului paleografie. Textele slavo-române se transcriu conform normelor ortografiei actuale, păstrându-se particularităţile originalului: momentele specifice ale grafiei - literele chirilice ieşite din uz, încrucişările dintre tradiţia grafică şi realitatea fonetică, momentele specifice din limbajul scribului etc.

Textele slavo-române se transcriu recurgând la împărţirea lor în cuvinte şi propoziţii. Literele majuscule şi semnele de punctuaţie se introduc conform regulilor ortografiei şi punctuaţiei contemporane. Parantezele rotunde se folosesc la restabilirea fizionomiei lexicale reale (introducerea în text a literelor elimi­nate), iar parantezele unghiulare - în cazul intervenţiei editorilor în text pentru întregirea acestuia, marcarea omisiunilor sau corectarea erorilor.

Textele slavo-române sunt însoţite de traduceri în limba română.-A para tu l critic. în note se specifică deficienţele exterioare ale textului,

segmentele şterse sau rupte, adăugirile deasupra rândului, omiterile, sublinierile. Se mai concretizează mărimea acestor deficienţe prin indicarea câte litere ar putea cuprinde fiecare dintre ele. în aceeaşi formă se specifică şi momentele ilizibile din text.

în aparatul critic se menţionează şi particularităţile textului: prezenţa unor litere corectate, abaterile în scrierea anumitor litere (de exemplu, scrierea lui “4 ” ca “V”, scrierea unor litere în ligatură de exemplu “Y” cu “P ” “A” cu “Y” etc.), părţile din text scrise cu altă mână. Mai sunt menţionate grafiile aberante (care nu au acoperire fonetică), precum şi greşelile evidente ale scribilor, inclusiv construcţiile gramaticale defectuoase, care nu permit de a recepta anumite expresii din text.

Adesea în textele paleografice omonimele şi toponimele sunt redate cu greşeli. în cazul dat se păstrează transcripţia din original, iar în notă se indică varianta corectă. Deficienţele din conţinutul textului, care nu pot fi rectificate, sunt menţionate prin “Aşa e în originar.

Dacă textul a fost editat, se specifică diferenţa dintre cel original şi cel editat (cuvinte scrise greşit, omiteri etc.). în notele din aparatul critic se aplică următoarele menţiuni:

- pentru intervenţii marginale - “marg”. în cazul când intervenţia a fost reprodusă în text, ea este reprezentată între ghilimele şi în note cu indicaţia “marg”, iar cifra din text se pune la umărul ultimului cuvânt din porţiunea adaosului.

86 Demir Dragnev, Ion Gumenâi ♦ ПАА60ГРАФИЯ

- pentru substituiri aparţinând scribului: se redă ultima formă, iar în notă se reproduce prima formă, cu menţiunea “іпіраГ. Atunci când substituirea se referă la un cuvânt sau o sintagmă, acestea se reproduc în notă, cu menţiunea “іпЦіаГ urmată de cuvântul “baraf’.

- alte lecţiuni posibile ale unor grafii propuse de autorul transcrierii sunt indicate prin menţiunea "altă lecfiune ”.

- repetările unor cuvinte, silabe, litere se specifică în note prin “repetat”. Repetările în text se includ în paranteze pătrate.

- pentru adăugirile ulterioare deasupra rândului: acestea se reproduc în notă cu menţiunea “interliniar”, iar cele intercalate cu altă mână - (alea mânu - de altă mână).

- semnăturile neautografe transcrise sunt urmate de un punct, iar cele autografe se redau fără punct, dar cu notă în aparatul critic.

Unele omiteri din original cauzate de deteriorarea lui pot fi restabilite în note după sens, după o copie anterioară sau după o traducere anterioară, efectuate la momentul când textul încă nu era deteriorat. în note se specifică şi prezenţa unor litere scrise cu chinovar, ligaturile, caracterele distincte ale unor grafeme.

Drept exemplu Vezi: Fig. 5.1 (din Documenta Romaniae Historica şi Fig. 5.2 din Moldova în epoca feudalismului).

Rezumatele. Documentelor transcrise li se anticipează un titlu sub formă de rezumat. Rezumatul cuprinde: data documentului, tipul (hrisov, zapis, mss etc.), locul elaborării lui, autorul, adresatul, expunerea succintă a textului.

Redarea ortografiei. Textele slavo-române se transcriu cu litere chirilice, cu păstrarea grafemelor caracteristice alfabetului chirilic din perioada respectivă:

£ = dz; Ц1 = şt; w = о; V = i; a = ia; oy = u; = u; = ea, ia; v = u; ж - î; к = ie; т> = î; ă; ь = î, ă; t»l = î; v = gi; тв» = th.

Legendele. Fiecărui text paleografie transcris i se anexează o legendă, care conţine următoarele informaţii:

- Locul păstrării textului original (arhivă, bibliotecă, colecţie particulară);- Specificarea caracterului documentului: original, copie, traducere;-D escrierea exterioară a textului: materialul pe care este scris (pergament,

hârtie), dimensiunile lui; cerneală (neagră, cafenie, chinovar), prezenţa unor semnături cu cerneală de altă culoare, starea în care s-a păstrat, cu indicarea deficienţelor.

- Prezenţa unor inscripţii marginale sau pe verso.- Descrierea filigranului (dacă persistă).- Descrierea sigiliilor (atârnate, aplicate).- Prezenţa unor copii sau traduceri (surete) ulterioare.- Ediţiile textului inclusiv ale copiei, traducerii ori ale rezumatului lui, cu

indicarea denumirii publicaţiilor (separate sau sub formă de colecţie etc.)

Capitolul V / Transliterarea textelor paleografice 87

(Exemplu: Arhiva Filialei Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Rusiei din Sankt-Petersburg, fond Documente moldoveneşti, dosar 122, origi­nal, hârtie 300x440 mm; pecetea octogonală a mitropolitului Gedeon aplicată cu cerneală neagră; Pe verso: “Zapis de la Ion Balş, vornicul, pe jumătate de sat, de Volţineţ, de la ţinutul Orheiului pe Bâc, 7230, iulia, Volcineţ”. Inedit). Dacă documentul a fost publicat: se indică denumirea publicaţiei şi caracterul documentului reprodus (Exemplu: Publicat: T. Codrescu, Uricarul, vol. IV, p. 32, după original cu anumite inexactităţi în text).

Test de evaluare

1. Demonstraţi care sunt avantajele şi deficienţele metodelor istorică şi filologică de transcriere a textelor paleografice.

2. Examinaţi un volum din colecţia Documenta Romaniae Historica sau Moldova în epoca feudalismului şi stabiliţi ce metode de transcriere au fost utilizate.

3. Transcrieţi documentul anexat la sfârşitul capitolului. Demonstraţi ce prin­cipii de redare a textului aţi utilizat. Enumeraţi aceste principii. (Fig. 5.3)

4. Determinaţi dacă documentul transcris este original sau copie.5. Alcătuiţi aparatul critic al documentului anexat. Depistaţi specificul ortografiei

acestui document.

2. Transcrierea textelor româno-chirilice şi pregătirea lor spre editare

Evoluţia viziunilor asupra sistemului de transliterare. Primele încercări de transliterare a textelor româno-chirilice au fost întreprinse în sec. al XVII-lea de unii români aflaţi în afara Principatelor. Pe o scară mai laigă au recurs la pro­cedeul transliterării reprezentanţii Şcolii ardelene în prima jumătate a sec. al XIX- lea. însă în mod ştiinţific această problemă a fost abordată la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu introducerea oficială a alfabetului latin. Specialiştii lingvişti şi paleografi au adoptat diverse norme de transcriere a textelor româno-chirilice. Drept bază ele au avut transcrierea interpretativă, care urmărea scopul de a exprima grafic fenomenele specifice ale limbii române în baza alfabetului latin.

în publicaţia Arhiva Istorică a României, apărută între anii 1864-1867, B.P. Haşdeu pentru prima dată a abordat ştiinţific problema transcrierii şi editării textelor româno-chirilice. Savantul propunea de a se reproduce întocmai origi­nalul prin păstrarea intactă a ortografiei lui şi a literelor aruncate.

în Cuvinte den bătrâni B.P. Haşdeu propunea echivalentele dintre alfabetul chirilic şi cel latin. El introducea parantezele drepte [ ] pentru a întregi textele cu lacune în original.

88 Demir Dragnev, Ion Gumenâi ♦ ПААѲОГРАФИЯ

Comisia lexicografică a Academiei Române, care a activat în anii 1874- 1878, a fixat echivalentele dintre cele două alfabete în general după principiile propuse de B.P. Haşdeu, dar a recomandat ca slovele suprascrise şi abrevierile să nu mai fie menţionate în text. în introducerile ediţiilor de texte transcrise urmau să fie indicate cuvintele prescurtate. Dar şi după aceasta sistemele de transcriere a textelor româno-chirilice continuau să difere. Unii cercetători transcriau topografic textele româno-chirilice fară transliterarea lor, iar alţii propuneau diferite principii care variau de la o ediţie la alta.

Problemele unificării principiilor transliterării textelor româno-chirilice au fost examinate la două Congrese ale filologilor români (1926, 1936). în concluziile celui din urmă congres se propunea o transcriere fonetică interpre­tativă, iar ediţiile textelor urmau să fie însoţite de reproduceri în faximile.

în 1956, în legătură cu editarea colecţiei de Documente privind istoria României au fost publicate două volume speciale Introducere în care au fost expuse un şir de probleme teoretice ce vizau disciplinele speciale (sau auxiliare) ale istoriei. în studiul lui Emil Vârtosu Din paleografia chirilică românească, publicat în acest volum, se propunea un sistem de echivalenţe a textelor româneşti chirilice cu transliterările lor cu litere latine.

Ca şi la transcrierea textelor slavo-române în textele româno-chirilice transliterate slovele suprascrise nu se semnalează, prescurtările şi omiterile din text se întregesc între paranteze rotunde ( ) şi pătrate [ ]. în note se corectează greşelile copiştilor. Punctuaţia necesită corespondenţa normelor ortografice actuale. Aceste norme au fost apoi perfecţionate în legătură cu editarea unor texte vechi româno-chirilice: Tetraevangheliarului lui Coresi din 1560-1561, a Paliei de la Orăştie şi altele.

în 1966, în legătură cu începutul realizării unei noi colecţii de documente medievale Documenta Romaniae Historica, în Introducere la colecţie, întocmită de istoricii P.P. Panaitescu şi D. Mioc, au fost expuse criteriile de editare a documentelor incluse în această colecţie, care se conformau regulilor deja stabilite. Aceste reguli au fost amplificate de Violeta Barbu în 1988 (vezi: Probleme şi orientări în editarea literaturii medievale, “Limba română”, XXXVI, 1988, nr. 2, p. 143-151).

Ultima precizare a sistemului de transliterare a textelor româno-chirilice, a fost adoptată în legătură cu începutul editării Bibliei din 1688 (Iaşi, 1988) de către loan Caproşu şi Vasile Arvinte. Scopul precizărilor era redarea textelor într-o formă cât mai apropiată de limba română veche din epoca respectivă. O sintetizare amplă a grafiei şi a sistemului de transcriere a textului manuscrisului Viaţa lui Bertoldo a fost expusă de Galaction Verepceanu (2002). Problema transcrierii textelor româno-chirilice a fost abordată recent şi în lucrarea semnată de Al. Gafton Introducere în paleografia romăno-chirilică (Iaşi, 2001). Autorul

Capitolul V / Transliterarea textelor paleografice 89

nu acceptă prezenţa unor principii rigide de transliterare care ar “începe să dicteze cercetătorului, impunându-i-se lui şi realităţii pe care fuseseră chemate să o scoată la iveală intactă” (p. 128).

Normele actuale de transliterare. Până în prezent nu există un sistem de norme de transliterare a textelor româno-chirilice. Cu toate acestea specialiştii şi editorii de texte române vechi pornesc de la unele norme general acceptate. La baza lor se află două principii: cel grafic şi cel lingvistic. Sarcina principală a paleografului constă în trecerea de la un sistem grafic, care reflectă o ortografie a unei perioade a formării limbii la alta, ce reflectă o altă etapă a evoluţiei ei. Aceasta impune o adoptare a alfabetului chirilic sistemului fonetic al limbii române. Dificultăţile care necesită o depăşire constau în faptul că pentru un sunet apar mai multe semne şi că, în general, sistemul grafic slav vechi este creat pentru o anumită limbă, adaptându-se de-a lungul veacurilor sistemelor fonetice ale limbilor slave. în ce priveşte fonetica limbii române o ajustare la ea a scrierii chirilice chiar de la început nu s-a produs. Odată cu apariţia textelor scrise pe hârtie în limba română era înregistrată vorbirea vie şi tendinţele de normare au fost în dependenţă de apariţia unor modele literare. O anumită unificare a scrierii româno-chirilice a început să se manifeste abia în a doua jumătate a sec. al XVII-lea (De ex.: Biblia de Bucureşti din 1688, cronicile boiereşti).

Numai după oficierea alfabetului latin, treptat, prin motivarea unor opţiuni în transliterare, s-a ajuns la eliminarea arbitrarului şi la adoptarea unor principii de caracter general.

Transliterarea majorităţii slovelor nu ridică probleme de interpretare, având o valoare unică.

Valoarea unor slove, datorită faptului că sunt polifone sau au o valoare fonetică deosebită, necesită de a fi examinată special.

Slova л redă sunetul “л” , însă la început de silabă, după “ i’ “ se transcrie ca “іа” (віаца = viaţa; мънід = mâniia).

Slova r + e, i = ghi, ghi; iar + a , o, v redă ga, go, gu.Slova e redă la început de cuvânt şi de silabă diftongul “ie”: entfpe =

iepure; кое = voie; în alte poziţii are valoare de “e”.Slova "b se redă de obicei prin “ea”, dar şi prin “ё” (ч'Ьре = сёге; л'Ьце =

tege).Slova *fe se redă şi prin “ia” ( 'к т ъ = iată), sau prin “ea” (лмѣ = aceea).

Uneori prin “и” (wtffcpe = muiere).Slova a se redă prin “ia” şi numai la iniţial, în cazul lui ACve şi a formelor

pronominale se transliterează “easte”, “ea”, “cale” etc. După consonantă, în situaţii de tipul “uiAtf” - “a”, se transcrie prin “ia”, adică “şi-au” . Succesiunile Ia , ia, i se redau prin “iia” .

Slova “k” + e, i redă che, chi, iar + a, e, u, ă, î redă că, со, cu, că, cî.

90 Demir Dragnev, Ion Gumenâi ♦ ПААвОГРЛФИЯ

Slova и din terminaţia feminină se transcrie prin “ii” (вогьціі = bogăţii), în majoritatea cazurilor se redă prin “i”.

Deşi valoarea dominată a lui t» este acea de ă, iar a lui ж aceea de “î (â)”, numeroase cazuri de alternanţă grafică au impus transcrierea lor conform pronunţiei actuale.

Slovele t», ь la finele silabei sau a cuvintelor corespund valorii zero din limba literară contemporană şi de aceea nu se transcriu.

Slova î se echivalează cu “în” . în cazul când este urmat de consoanele labiale “b”, “p” nu se va recurge la înlocuirea lui “n” cu “m” ( înbrăcat, înpărat), în scopul de a păstra originalitatea textului.

Slova ч + e, i se redă prin ce, ci; + a, o, u, se redă prin cea, ce-o, ciu.Slovele V se transliterează prin “u”. Numai în cuvintele de origine

greacă slova у este redată prin “i” (кур = chir).Slova vocală w, o se transliterează prin “o”, deoarece nu se cunoaşte nici

o diferenţă de pronunţare.Slova consoană g se redă prin “x” (Але^лндр^ = Alexandru);Slova consonantă ц se transliterează prin “gi”, “ge”.Slovele consonante ці, *0% i|r, kc se redau prin “şt”, “th”, “ps”, “cs”.Grafiile de tip ѵръі^врътос se transliterează respectiv prin “târg”,

“vârtos”, deoarece nu poate fi urmată grafia respectivă, care nu are legătură cu limba română.

în cazul în care slova chirilică necesită să fie transcrisă prin două litere se vor aplica regulile ortografice actuale: C'fetf = “se - au”).

Slovele finale suprascrise se introduc în text tacit. Totuşi, în unele cazuri, reieşind din norma textului transliterat ele sunt completate.

Astfel slovele finale suprascrise în cuvintele cu mai multe interpretări: ntf(uj) (cu ш suprascris), т о (ц ) (cu ц suprascris) se transliterează:puşi, toţi. Grafiile de tipul: k a( p) (cu “p” suprascris), ( p) (cu p suprascris) se transliterează “care”, “iară”. Cuvintele de felul лл^л( ц) (cu ц suprascris) se vor reda prin “mulţi”. Aceleaşi principii caracteristice normelor textului vor fi urmate în alte cazuri particulare, care vor urma să fie specificate în note.

Spiritele şi accentele nu se reproduc, deoarece majoritatea lor nu au avut o valoare fonetică reală. Se admit unele accente, care pot schimba întrucâtva textul, dacă sunt semnalate. Nu se reproduc ericul şi patericul, iar litera majusculă se utilizează după regulile actuale ale limbii române.

Textele criptice sunt redate prin reproducerea textului cifrat, ca apoi să fie redat textul dezlegat. Semnele convenţionale se transcriu aidoma semnului gra­fic respectiv însoţit de explicarea cu litere a valorii verbale a acestui semn: # (galbeni); ® (degetul) etc. Unii specialişti redau totuşi aceste semne prin semnul grafic + (“cruce ajută”), ® (degetul) etc.

Capitolul V / Ti-ans liter area textelor paleografice 91

Cifrele se transcriu prin cifre arabe. însemnările marginale şi interliniare, contemporane sau ulterioare textului de bază, se specifică în note.

Transcrierea contextelor slavone din texte româneşti se efectuează reieşind din câteva situaţii:

- contextele slavo-române de mare întindere, care conţin diverse infor­maţii-nume proprii, date etc.) se redau cu caractere chirilice, iar traducerea lor se specifică în note.

- contextele slavo-române ce conţin formule tipizate nu se traduc. La editarea textelor ele sunt incluse într-o anexă specială volumului respectiv.

- contextele slavone ce conţin sintagme sau cuvinte izolate, utilizate des în text, sunt transliterate fără traducere, iar o listă cu echivalentele lor se anexează la volumul cu texte pregătite pentru editare (biv, vel, ego, ot, za pol, brat, sin etc.). Abreviaturile de tipul “ic”, “Xc”, “Дллл”, “Дв” se întregesc tacit: I(su)s, H(risto)s, d(u)m(nea)l(ui), d(umnea)-v(oastră).

Cele mai răspândite contexte slavo-române din documentele româneşti din sec. XVI-XVIII sunt următoarele: I. Sintagme şi cuvinte izolate ce se transcriu cu litere latine: az (eu), biv (fost), Blagoveştenie (Bunavestire), Bogorodiţă (Născătoare de Dumnezeu), boleari (boieri), brat (frate), cin cup (fac împreună), cin do cin (cap în cap), cleatovţi (jurători), cupeţ (negustor), dni (zile), doi (de jos), dori u (până la); ego, emu (al, a) lui; gor (de sus), gotovi (gata), grad (oraş, cetate), i(şi), i pac (şi iar); izpisah, napisah, pisah, pis (am scris, scriu), jitelnită (locuitoare), leat, văleat (an, în anul, velet); measeţa (luna), naime(a), po ime(a) - (anume, pe nume); ot, ot ta (din, de acolo); oteţi ije v Nichei (părinţi cei de la Nicheia); pan (jupân), paniţă (jupâneasă), proclet (blestemat); Rojdesto (Naştere, Crăciun); săs sinovi şi ses brati ego (cu fii săi, cu fraţii lui); sin (fiu), star (bătrân), sud, sud srvo (judeţ), sveti (sfânt), tij (de asemenea), treclet (proclet), de trei ori blestemat, blestemat; u (în / la), Uspenia (Adormirea), că (în), vel (mare), vnuc, unuc (nepot), voda (apă), za (pentru), zăt, zet (ginere), zde (aici), zdravie (sănătate) ş.a. (Vezi de asemenea: Fig. 3.5).

Contexte slave cu formule tipizate:1) Вт» име ѴѴт ц а и Синд и Овитого ДѴхА ( а м и н ъ ) , Тронцл

нердзделинА и единоѴцшА.în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (amin), Troiţă nedespărţită

de o fiinţă.2) ИнАКО ДА irfeCT, ПО рем ГОСПОДСТВА МИ. И ИСПРАВНИК САМ рем

ГОСПОДСТВА мн.Altfel să nu fie, după spusa domniei mele. Şi ispravnic, însăşi spusa

domniei mele.3) И НАПИСАХ аз ... логофет вт» нАСтолни грдд Б^к^реціи, мНісецл...

н w t Аддмл до нинѣ теменУе лѣтом вт> лѣт...

92 Demir Dragnev, Ion Gumenâi ♦ ПАЛвОГРАФИЯ

Şi am scris eu... logofătul, în cetatea de scaun Bucureşti, luna... şi de la Adam până acum cursul anilor în an u l...

4) П иш ет господства мн...Scrie domnia mea...5) И списах A3...Am scris eu...6) Л/Ѵилостіею ЕожТею, iw М дтеи Б асараб воевод и господина.

Д ават господства ллн сѴе повед'ЬнУе господства л\и свНктѣи, вожесв'кн монАСтир (почтеноллЬ’ волѣринй’, СЛ1/ГА ГОСПОДСТВА ми и със синови си, елнцеже Еогъ припустит).

Din mila lui Dumnezeu, Io Matei Basarab voievod şi domn. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele sfintei, Dumnezeieştii mănăstiri (cinstitului boier; slugii domniei mele... şi cu fiii lui, câţi îi va lăsa Dumnezeu)...

Aparatul critic al textelor româno-chirilice urmează aceleaşi principii ca şi textele slavo-române. Aceste texte sunt de asemenea însoţite de legende şi rezumate. (Vezi paragraful precedent).

Spre deosebire de textele slavo-române, textele româno-chirilice translit­erate se transcriu şi se redactează completându-se prescurtările în mod tacit, fară a fi semnalate prin paranteze rotunde. între paranteze unghiulare < > sunt incluse întregiri susceptibile de mai multe soluţii. Lacunele şi greşelile evidente din text, ca şi în cazul documentelor slavo-române sunt semnate prin paranteze pătrate [ ]. Textele indescifrabile se specifică prin “text indescifrabil” .

Ca şi în cazul textelor slavo-române, cele româno-chirilice se transcriu prin separarea reglementară între cuvinte, atunci când scrierea este continuă. Se face despărţirea în alineate, iar punctuaţia şi ortografia se vor reface după normele scrierii de astăzi.

Test de еуаіцаге

1. Cum a evaluat concepţia transliterării textelor româno-chirilice după intro­ducerea oficială a alfabetului latin?

2. Determinaţi care slove au o valoare fonetică deosebită. Exemplificaţi cu slove separate şi cu grafii specifice.

3. Numiţi valorile fonetice deosebite ale slovelor: т», ь , "к, a, Î , e în dependenţă de context.

4. Enumeraţi principiile transcrierii contextelor slave.5. Transliteraţi textul anexat. Evidenţiaţi principiile de transcriere a prescurtărilor,

textelor slave, a slovelor finale suprascrise. (Fig. 5.4)

524 1638 (7147) decembrie 24, Iaşi

t Adecă noi, Ihnat şi Dumitru, fratele lui lhnat, ficiorii Elincăi, nepoţii lui Bârlad, şi Mărica şi soru-sa, MSgdălina, tetele lui Sas, nepoate(le) lui Bârlad. Scriem şt mărturisim, cu cest zapis al nostru, cum noi, de bunăvoia noastră, de nime nevoiţi, nice asupriţi, am vândut a noastră diriaptă ocină şi moşie, a patra parte de sat de Petrâleşt(i), pre Lohan, în {ânutui Fălciiului, den vatra satului, şi den câmpu şi den pădure şi den tot venitul. Асёіа am vândut dumisale giupânului Caracaş jitnic^riul, direptu cincisprădzece galbeni; şi ne-am plătit dumnealui deplin aeşt(i) bani 15 galbeni, la mona noastră.

Şi aiastă tocmală au fost dennaintea dumisale giupânului Lupul Prăjescul comisul, şi Grama jitniceriul cel mare, şi Răcoviţă log(o)fătul, şi Strătulat sulgeriul, şi Neniul şi Vasilie Roşea, vornicii de poartă; şi au iscălit aeşt(i) boiari toţi şi au pecetluit.

Şi eu, Şaidir, am scris să s(e) ştie.V Mc, л(ѣ)т(о) хзрмз Аек(емвр)е)1 кд.Грдли вел жнтннчдр <m.p.>.Яз, ЛѴПѴл ПрѵжескЛѵ комис, искдл <т.р.>.Яз. Ръковицъ Чехлн лог(о)ф(в)т <т.р.>.Яз. ВдсилѴе Рошкд ворннк <т.р.>.Яз, Нінюл дворник, искмх <т.р.>.flз , СтрътѴлдт фтори сѴлуірн, искал <m.p.>.

<Ре verso, însemnare contemporană>: t Satul Petrileşt(i).<Pe verso-ul filei a doua, însemnare din secolul al XVIII-lea>: No. 5. 7247/1739

dec(chem)v(rie) 24.<Altă însemnare, din prima jumătate a sec* XIX>: Leat 7J47 <1638>

dec(em)v(rie) 24. No. 7. Zapisul lui Ignat dat la mâna lui Caracas j(i)c(ni)eer că i-au vândut a patra parii din moşiia Petruliştii.

Arh. St. laşi. Documente, CDX1X/27. Orig., hârtie (32 x 20 cm), difolio. filigran, cerneală cafenie, cinci peceţi inelare. <Jin care trei ortogonale ţi două rotunde. aplicate în cerneală neagră sau cafenie (potrivii culorii cernelii .semnăturilor) .slab imprimate, cu excepţia celei a lui Vaxilie Roşea vornic (1.4 cmX având ca emblemă un leu rampant, iar în exergi. legenda, din care se pot citi doar unele grupuri de litere.

EDIŢII: Ghihănescu.iVrti-.Ш .р. 193-144, nr. 121 (text după orig.).

1 Corectat din: ГСн(дрк).

Fig. 5.1. Exemplu de document editat în cadrul colecţiei: Documenta Romaniae Historic a. A. Moldova, volumul XXIV (1637-1638).

(Volum întocmit de C. Cihodaru şi I. Caproşu. Editura Academiei Române, Buc., 1998, p. 484).

21 1719 (7227), mai 28.

+Iw М иха( н) Р ъкови( ц ) в (о е )к [о ](д А ), к [о] (ж ) [ню] m [ h] ( a) [ o] ( ctii) [ k>] г [ ос] п [ о] ( да) р'ь Зб(лѵ)ли Ліш (лдав) - ckw( h). Facem ştire cu aceasta cartia a domnii meali, că s-au pârât faţi înainte domnii meale ficiori Dabiji păhamic, Mihalachi şi Dumitraşco cu Ursul căpitanul, jăluind ficiorii Dabiji, zicând, că fiind părintili lor Dabija zlotaş în domnia noastră a dooa dinpreun cu Corăeştii, cu Ştefan Coroiu şi cu Ioniţ Coroiu, şi cu Gavril Coroiu, şi fiind grabă de aice, de la domniia, să dia o sumă de bani, au mărsu Dabija şi au luat bani dţ la un turcu din Bârlad, şi pentru dânsul şi pentru parte Coroeştilor, 110 lei, că aşa li s-au vinitu. Şi au dat zapis la turcu. Şi Coroeştii n-au căutat să mai dee bani la turcu. Şi, apucând turcul pe Dabija, au plătit...1 parte Coroeştilor, cei 110 lei. Şi, stând lucrul aşe câtâva vreme, apoi având giudecată ficiori Dabiji cu Coroeşti, ei au dat sama c-au plătit acei bani la turcu şi zapisul l-au luat Dabija, care, mărgând ficiorii Dabiji la turcul, nu s-au aflat bani daţi, şi le-u făcut turcul şi scrisoari la mână, precum Coroeşti nu le-u dat nimica. Care, văzând domnia me, i-am dat rămas pi Coroeşti să plătiască bani, acei 110 lei, ficiorilor Dabiji.

Deci, pentru parte lui Gavril Coroiu, care au fost gineri Ursului, m- au mu...1, am dat rămas pe Ursul să plătiască. Şi au plătit iarâ pârţili lui Ştefan Coroiu şi a lui Ionită, având şi neşti viti de iapi în iapile Ursului. Iar lor le-m pus zi, de n-or da bani pân la Sânpetriu, şă margă ficiori Dabiji să le ia şi să le vânză, să-ş ia bani.

Şi această pâră să nu-s mai pârască piste carte domnii mele.Ѵм(с), л[Ф ]т7224, m a(h)26.Pecetea mare domnească aplicată cu chinovar.Вел ли>(гофът) чнл).

A.N.R.M. F.220. R.l. D. 351. Original. 240x330. Marginea din dreapta a docu­mentului e deteriorate

EDIŢII: BD. Vol. XII. P. 8-9.

1 Marginea documentului e ruptă. Lipsesc 2-3 litere.

Fig. 5.2. Exemplu de document editat în cadrul colecţiei: Moldova în epoca feudalismului, voi. VIII. Documente moldoveneşti din sec. al XVIII- lea (1711-1750). Cărţi domneşti şi zapise.

(Volum întocmit de L. Svelticinâi, D. Dragnev şi E. Bocearov. Chişinău, 1998, p. 41).

f / p i ţ 3 5 r t • / _ f l » ■ ." *

•л и ш х і Ржо б 11 q/Uo£s<> к й н о! Ш?км $ т ^ ш $ p

IM ИЙ UI*MirVUj*vWpM T t ţ r O l f t U f l Д м и Т Л ^ Г І Д « М Х £ І Д н и «ЬГІЯСОКІ Д * Д к М Ч Ш и Д « М и Я 1» » ^ і -><л

< £ и т ц М * » ъ < т« * л «А >** і іп ъ о б А т іл I o «t*rpA «m Д и в и м а К«Г>цл, ш м Д и н т ъ р и ч Ч д д м л іл іх а ш & е д ѵ *

У .* А « •% •* А * , » « * • . » • - ■ » • ' * ’ *\ ■>*’ . ’Щ »А М А Д ІК А ІО » ;м»А * аа А х тсн Ѵ іб о * ^ Ѵ Л ІМ Д ^ -І . ГОТА» A 4 f» l* *QK ЛМѴѴ/*йІ Д і и м а т к а І И Й К Х ІЛ ^ « ,JU *

* ^ • ' * г> у • \ »«*« . * •* * N ♦}^ с м ф і м д і м »j)w ь о д і ' к л ^ і ^ и с д р п т л л ^ с г ^ и т « Д « ( п * к іч і і ч д і н и д с с ^ а и Т А к ѵ I « . c t ţ n v c . V

е т г л п Ѵ д і п»А»га*к ♦ ш * д « А * р л а а* д * а с и н * ? л т ? * * м « г * * « « ми » I»» Д ( аксло . д м п т гидруѴлѴп ^ л о с х и< ? • • • . • *, *' *\ . ч » • - г ! ’ > ' , ч ̂ * ' « ' ' ,

М « Ш И ^П Г |іІ Д в А ^ Д ^« А * % |ІИ A A U ffttkT O T j ^ Ш М Д » ft К.ѵЛО ^ Р И Г Г ^ j> (A i$ A # » Д І * t i j * Y * 1 * Н |Н Ш М 1 Т * U A * U M H

•J V • * • • N * ' ' 1 ■ > , I* : -Ь. ■■, •, П'Г . ^ Г "* ГЛ Н Т Ѵ ^ ^ Ц ІС Т -Ѵ Ж ^ ш и П М Т |К Д в г А Іѵ в « Л И іу і ,Д І* Л О Л О ^ Л ^ р Ѵ м Ь Л ^ Л /П А І іС « К ^ МА* <Ъ П О «ІА |П »С Л р«

■г n U ^ ţ Л С Д М й с Іс Д і Д ^ М Ѵ - ш и ПИ»«0<ХС'ГИА% Д м і А І л Ѵ и . іл к Д і^ І л о а о Д ^ ^ І

b H A A M A jţy H M t Д І .М ^ Ц Я Я І ^ Ѵ н J ţ ţ x * * ^ Д ( А К » Л О > ^ Ѵ С |> К Ѵ іД І С > С л р і І л А ^ И НОАТѴ,

Л ( Д І к Г % Д 9 Л |>Ъ Д *0^И « Д * г і!м * . ГЪ М ІЭ ^О І ШИ Г^*Ѵ^«НІАН , і«И А Ѵ ^ у и Г * і і іу Ц |> в м ш Ь |> 'О І .41%'л* ^ Ѵ л ^ М Н r> '|.,ţ,f tM H l? '

Ш И Д Н Л Я С Л О ^ Н Н Г)»£КѴ С ЛК О КуД іЗ* Л Л Г р 'К Д Н ЛАІН .вЪ Л ІЦ м К МИК» « ( К г Д і А ^ ф и / . X . ( iM '.X l'J i с г м и * , ѵ £ і и и♦. * j ) 1 , • * • • . * ♦ I і * * 1 « ч « I < * • 4

Д (А > £ 0 4 С Д р к і Н И Л А Д М Л Ь Л Л U M Q & U A Ii >КА^І ^ U .V n ţ> * j J V ^ t f A ţh іИ Н Я Ч » Д И А К « Л « Д іЛ * А Ч О Ь Н Л І* А Л Л

C 3*U l*H H A (jp Ч 1Л С П Ч А М г к г Г н ^ Г н А Г Д П ІИ У П ^ М ^ ( * К в Л 9 ^ Т О |> К г и Д ч [ с Ѵ ^ A f f c A t Д £ * П « Т ( .П р с Ѵ п % £ ,Ш М * Г * Ѵ

Д О Ч ^ і І я ^ U jf r V M tf f f W V ţy Г Ш Д І С ^ Д Mfl^AtÂ н іл ін / l i oriW ŢT k t О у д #

* '~ г в г 2 л З и АШ ИЛіЛі . ЩИ «С«І^Г»Л1»И ф * 'Г « и * ІШ ІЛ О р . Ш И С ^ Т ^ А ^ «O U ./ѴЧЛНІШИЛЛЙ . ţ j n f c f l Д « f^n C A 0 r< # H 4 * D ( ̂ ' * ' I < 1 * • ' 1* *1 * *Г * 1 i 4 .. .< ' J Г « A . , / . '

?A( TjM N p ţO T A ^ b ^ г у О С С П р І Д П К Л Л І н П Н Ь К » A * * H m r t f t ţ ^ 4 f U » , T j 5 \ Д « Л С ІП |)Д Д Ч ^ Т :5 П (Л * > » . < у Д ( С ъ

^ n ^ Î M К ^ « « Г * | | } а с л т і л і і я О О С А Д И Н Н Н А С р ^ ^ А КО Л в m « » A C -<Й M lj» ^ H C n j U 'T 'k r j l

ДШМАвр . (Н Л А ф ік Н Т г И А Л ^ и . ШМ Т О Г Д ^ ^ І І Л НМ М ^ Ж с n^ll AUIH } ф і ГК * І м П К А Д И Н М И Л О ^ П % И

І Д « К А ^ # п р с П % 4 г іл Ч и л н л і л і к , л к у л * ^ ^ л ^ ^ ж М А т г и ѵ і ' Г и р Ѵ м - » ^ £ і к о л о п р л ъ и г х д с д М А Т л * .

ч м р н н у л і м .iM H fC P T Ч Л Л Ч ^ Й іЦ А Ш М П ( С * Г ( П А | І | | « Й Г « |И М | . Ш Ц Т А Т ^ м )

*<** W K * С С ^И Л Ш Н ш и П С ^ Н м у О С Д < * Ѵ м М Д О М * Н у « * ’Т О Т ^ N O ^ I * k . \ К А /4 Ч І ^ И К Ш Ч « П

а ^ н м ю м б и Д г «)С*і»м a a 2 m # і т т ! m t m » А К ( ) к т Л < л Ф к , ^ . n J « і ш у ( : д

/ • ■* »* * П * ^ " i 1 ( j k * * I * j * ,* • * л » ţ i » 1 1 * ГС ^>М ТІИ М М М * I l f r p * v n 4 А Ч А 1 ^ К А Т % Д < Л 0 К КААН М А М Ш < ы і т Д « « Г С Т Л р І А т л р г у л щ А І Ш М А Ш

* J * ѵ Л .1 * » * * А , J • ' * * I »I . • N, ГK â t » ^ » . C f H T l N м і м ѵ і и м a î h « Ѵ м « о /у ѵ • ш *«Д 4 л а Д « / и й і А М Т Д в і * п т % Д а и І ( « ш м т » А і ( м А t W K M f p m

_ > > - »' J . f - ' * * - * . . w*f *v i -JJw * . f . T \ f H * r % a K ţ< ro T « t> * * « * rV A . « л м т и т н н ч и и д и ж о л р г . А И и н Л ^ ; .

f /!»Д W— . f([^ 1 oy f a (іаю в cnmţ

< ■ • ^ .• г я̂ 1 7îlu w jjfl p iw m ţi t i t h Ш ч ‘

• • _______

Fig. 5.3.1703, noiembrie 26. Domnul Moldovei, Mihail Racoviţă, întăreşte mănăstirii Aron Vodă din laşi o bucată de loc domnesc din hotarul târgului Iaşi, pe care mănăstirea avea întărire şi de la alţi domni.

(Reprod. după o xerocopie de la I.I. al AŞM).

Fig. 5.4. 1734, ianurie 3. Domnul Moldovei, Constantin Mavrocordat, împuterniceşte mănăstirea Secu să-şi caute ţiganii fugari.

(Reprod. după o fotocopie de Ia I.I. al AŞM).