traficul Și consumul ilicit de droguri În context

1

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE DREPT

ȘCOALA DOCTORALĂ

TRAFICUL ȘI CONSUMUL ILICIT DE DROGURI ÎN CONTEXT

NAȚIONAL ȘI EUROPEAN

- TEZĂ DE DOCTORAT –

REZUMAT

Conducător științific, Doctorand,

Prof. univ. dr. Alexandru BOROI Oana CHICOȘ

BUCUREȘTI

2016

2

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I:

ISTORICUL DROGURILOR, CRITERII DE CLASIFICARE

1. Istoricul drogurilor

2. Noțiunea de drog și alte noțiuni – categorii de droguri

2.1. Opiacee

2.2. Stimulente

2.3. Cannabis şi derivaţi

2.4. Drogurile sintetice (designer drugs). Ecstasy

2.5. Halucinogene

2.6. Amfetamine

2.7. Sedative şi somnifere

2.8. Inhalante

2.9. Solvenţi

CAPITOLUL II:

MANIFESTĂRI PE PLAN INTERN ȘI INTERNAȚIONAL A LUPTEI ÎMPOTRIVA

DROGURILOR

Secțiunea I

CONTROLUL INTERNAȚIONAL AL STUPEFIANTELOR PÂNĂ LA APARIȚIA

ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE

1. Prima conferință internaționlă din anul 1909 de la Șanhai privind analiza traficului

și consumului ilicit de opiu

2. Convenția internațională a opiului de la Haga, în data de 23 ianuarie 1912

3. Centrul Consultativ privind traficul de opiu de către prima Adunare Generală a

Societății Națiunilor

4. Convenția internațională a opiului de la Geneva din anul 1925

5. Convenția internațională privind fabricarea și reglementarea distribuirii

stupefiantelor semnată la Geneva la 13 iulie 1931

3

6. Acordul de la Bangkok din 27 noiembrie 1931

7. Convenția internațională pentru reprimarea traficului ilicit cu droguri vătămătoare,

semnată la Geneva în data de 26 iunie 1936

8. Problematica stupefiantelor sintetice

9. Incriminarea traficului și consumului ilicit de droguri în țara noastră

Secțiunea a II-a

CONTROLUL INTERNAȚIONAL AL STUPEFIANTELOR DUPĂ APARIȚIA

ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE

1. Comisia stupefiantelor de pe lângă Consiliul Economic și Social O.N.U

2. Convenția unică a stupefiantelor de la New York din anul 1961

3. Convenția privind substanțele psihotrope din anul 1971

4. Convenția împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope

din anul 1988

5. Acordul referitor la combaterea traficului ilicit de droguri pe mare

din anul 1995

CAPITOLUL III

ANALIZA TRATAMENTULUI JURIDICO-PENAL A INFRACȚIUNILOR LA

REGIMUL DROGURILOR CUPRINSE ÎN LEGEA nr. 143/2000

Secțiunea I

PRINCIPALELE DROGURI ÎNTÂLNITE ÎN TRAFCUL ILICIT

1. Cocaina

2. Opiul

3. Morfina

4. Mescalina

5. Cannabis

6. Heroina

4

Secțiunea a II – a

EVOLUȚIA REGLEMENTĂRILOR JURIDICE ÎN ȚARA NOASTRĂ ÎN DOMENIUL

COMBATERII TRAFICULUI ȘI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI

1. Combaterea traficului ilicit de droguri în perioada 1928 – 1990

2. Combaterea traficului ilicit de droguri în România după anul 1990

2.1. Traficul de droguri, la 7 ani de la evenimentele din Decembrie 1989

2.2. Adoptarea Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de

droguri

2.3. Izvorul dispozițiilor penale prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind combaterea

traficului și consumului ilicit de droguri

Secțiunea a III-a

TRAFICUL ILICIT DE DROGURI ȘI SĂNĂTATEA PUBLICĂ, OCROTITĂ PRIN

NORME DE DREPT PENAL

1. Sănătatea publică

1.1 Sănătatea publică – valoare socială, ocrotită prin norme de drept penal

1.2 Relația existentă între sănătatea publică și traficul ilicit de droguri

Secțiunea a IV-a

REGIMUL JURIDIC AL DROGURILOR ÎN ROMÂNIA

1. Principalele prevederi ale Legii nr. 73/1969

1.1. Regimul juridic al produselor și substanțelor stupefiante și autorizarea activităților cu

stupefiante

1.2. Obligațiile legale în vederea fabricării stupefiantelor

1.3. Activități interzise privind stupefiantele

1.4. Folosirea stupefiantelor în scop uman sau veterinar

1.5. Controlul „mișcărilor” stupefiantelor

1.6. Îndrumarea activității cu stupefiante

1.7. Dipoziții procedurale

2. Tratamentul juridico-penal al infracțiunilor cuprinse în Legea nr. 143/2000

5

3. Principalele prevederi din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000,

aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 860/2005

CAPITOLUL IV

ANALIZA CONȚINUTULUI INFRACȚIUNII DE „TRAFIC ȘI ALTE OPERAȚII

ILICITE CU DROGURI”

Secțiunea I

1. Aspecte comune ale infracțiunilor privind combaterea traficului și consumului ilicit

de droguri

1.1. Aspecte privind regimul juridic generic

1.2. Aspecte comune privind locul săvârșirii unor infracțiuni din cele prevăzute în legea

privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri

1.3. Categorii de trafic ilicit

1.4. Subiecții infracțiunii

1.5. Conținutul constitutiv al infracțiunii

1.5.1. Latura obiectivă

Latura subiectivă

1.6. Forme, modalități, sancțiuni

Secțiunea a II-a

TRAFICUL INTERNAȚIONAL DE DROGURI PREVĂZUT DE ART. 3 DIN LEGEA

NR. 143/2000

1. Conținutul legal

1.1. Obiectul infracțiunii


2. Conținutul constitutiv

2.1. Latură obiectivă

2.2. Urmarea imediată

2.3. Starea de pericol

2.4. Legătură de cauzalitate

2.5. Latură subiectivă

3. Forme, modalități, regim sancționator

Secțiunea a III-a

6

ANALIZA CONȚINUTULUI INFRACȚIUNII DE PRODUCERE, PROCURARE SAU

DEȚINERE DE DROGURI PENTRU CONSUM PROPRIU, PREVĂZUTĂ DE

ARTICOLUL 4 DIN LEGEA NR. 143/2000

1. Conținutul legal al infracțiunii



2. Conținutul constitutiv al infracțiunii

2.1. Latura obiectivă


2.3. Raportul de cauzalitate

2.4. Latura subiectivă

3. Forme, modalități, sancțiuni

Secțiunea a IV-a

ANALIZA CONȚINUTULUI INFRACȚIUNII DE ORGANIZAREA ȘI TOLERAREA

CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI, PREVĂZUTĂ DE ART. 5 DIN LEGEA NR.

143/2000










Secțiunea a V-a

ANALIZA CONȚINUTULUI INFRACȚIUNII DE PRESCRIERE DE DROGURI

FĂRĂ A FI NECESAR PREVĂZUTĂ DE ART. 6 DIN LEGEA NR. 143/2000


7









Secțiunea a VI-a

ANALIZA CONȚINUTULUI INFRACȚIUNII DE ADMINISTRARE NELEGALĂ DE

DROGURI PREVĂZUTĂ DE ART. 7 DIN LEGEA NR. 143/2000









Secțiunea a VII-a

ANALIZA CONȚINUTULUI INFRACȚIUNII DE FURNIZARE DE INHALANȚI

CHIMICI TOXICI UNUI MINOR,PREVĂZUTĂ DE ART. 8 DIN LEGEA NR. 143/2000









8


Secțiunea a VIII-a

ANALIZA CONȚINUTULUI INFRACȚIUNII DE EFECTUARE DE OPERAȚII CU

PRECURSORI, ECHIPAMENTE SAU MATERIALE, ÎN SCOPUL PRODUCERII DE

DROGURI, PREVĂZUTĂ DE ART. 9 DIN LEGEA NR. 143/2000










Secțiunea a IX-a

ANALIZA CONȚINUTULUI INFRACȚIUNII DE „ORGANIZARE CONDUCERE ȘI

FINANȚARE A SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE DROGURI” PREVĂZUTĂ DE

ART. 10 DIN LEGEA NR. 143/2000










9

Secțiunea a X-a

ANALIZA CONȚINUTULUI INFRACȚIUNII DE ÎNDEMN LA CONSUMUL ILICIT

DE DROGURI, PREVĂZUTĂ DE ART. 11 DIN LEGEA NR. 143/2000










Secțiunea a XI-a

DISPOZIȚII SPECIALE ȘI MĂSURI MEDICALE

1. Dispoziții speciale cu privire la unele infracțiuni prevăzute de legea nr. 143/2000

1.1. Săvârșirea în mod organizat a infracțiunilor prevăzute de articolele 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9 și

11 din Legea nr. 143/2000

1.2. Stări de atenuare a pedepselor prevăzute de Legea nr. 143/2000

1.3. Circumstanțe agravante în cazul săvârșirii unor infracțiuni de trafic de droguri

1.4. Cauze de reducere a pedepsei în cazul săvârșirii unor infracțiuni de trafic de droguri,

prevăzute de Legea nr. 143/2000

1.5. Confiscarea specială și destinația drogurilor confiscate

1.6. Alte dispoziții legale privind traficul și consumul ilicit de droguri

2. Măsuri medicale privind toxicomanii, potrivit legii nr. 143/2000

2.1. Măsuri de siguranță de natură medicală prevăzute de Codul penal

2.2. Măsura de siguranță a obligării la tratament medical, prevăzută de art. 109 din Noul

Cod penal

2.3. Măsura de siguranță a obligării la internarea medicală, prevăzută de art. 110 din Noul

Cod penal

10

2.4. Dispoziții procedurale prevăzute în Legea nr. 143/2000, care nu sunt prevăzute de

Codul de procedură penală

2.5. Dispoziții procedurale prevăzute în Legea nr. 143/2000, ce sunt prevăzute de Codul de

procedură penală

2.6. Consecințele intrării în vigoare a legii nr. 143/2000

2.7. Aspecte procesuale – Competența de urmărire și judecată a infracțiunilor prevăzute de

legea nr. 143/2000

2.8. Aspecte criminologice privind traficul și consumul ilicit de droguri

2.8.1. Măsuri de prevenire a consumului ilicit de droguri

2.8.2. Măsuri de combatere a traficului și consumului ilicit de droguri

2.8.3. Măsuri destinate anihilării sau reducerii consecințelor consumului de droguri189

3. Cercetarea criminalistica la traficul de droguri

3.1. Particularităţi ale investigării locului faptei în cazul infracţiunilor de trafic şi

consum ilicit de de droguri

3.2. Ridicarea de substanţe, obiecte şi înscrisuri

3.3. Tendințe privind traficul și consumul ilicit de droguri

CAPITOLUL V

NARCOTERORISMUL

Secțiunea I

1. Comerțul cu droguri o afacere profitabilă

1.1. Legăturile dintre narcotraficanți și teroriști

1.2. Grupările teroriste care participă la narcoterorism

1.3. Țările în care operează narcoteroriștii

2. Politica narcoteroristă

2.1. Niveluri diferite de securitate

2.2. Resurse principale

3. Spălarea banilor

3.1. Piaţa neagră de schimb a pesosului (BMPE)

3.2. Sistemul Hawala (hundi)

3.3. Forţele armate revoluţionare din Columbia (FARC)

3.4. Relaţiile dintre FARC şi cartelurile de droguri

3.5. Implicarea FARC în producţia de opium

11

3.6. Planul Columbia

Secțiunea a II-a

PSIHOLOGIA CONSUMULUI DE DROGURI SI RAPORTUL CU INFRACTIUNEA

1. Influenţe socioculturale şi tulburări de personalitate care favorizează consumul de

droguri

2. Implicaţii socio-culturale şi juridice ale consumului de droguri

3. Devianţa socială,comportament deviant şi delicvenţă

CAPITOLUL VI

INFRACȚIUNI LA REGIMUL PRECURSORILOR

Secțiunea I

PRECURSORII ȘI TRAFICUL ILICIT DE DROGURI

1. Regimul juridic al precursorilor în România

1.1. Reglementarea juridică a precursorilor în legea nr. 143/2000

1.2. Reglementarea juridică a precursorilor în lumina legii nr. 300/2002

1.2.1. Activități permise cu precursori

1.2.2. Autorizarea operațiunilor cu precursori

1.2.3. Exportul și importul precursorilor

Secțiunea a II-a

1. Reglementarea activităților cu precursori

1.1.Reglementarea actvităților cu precursori din categoria I și categoria a II – a

1.2.Dispoziții referitoare la operatorii – persoane juridice ce privesc desfășurarea de

operațiuni cu precursori ce fac parte din categoria a III-a

12

CAPITOLUL VII

STUDIUL LEGISLAȚIEI ȚĂRILOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE PRIVIND

COMBATEREA TRAFICULUI ȘI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI

1. Aspecte de drept penal comparat în materia combaterii traficului și consumului ilicit

de droguri în țările uniunii europene

1.1. Clasificarea drogurilor

1.2. Studiul comparativ al legislației penale a țărilor membre a Uniunii Europene în privința

interzicerii consumului ilicit de droguri

1.2.1. Franța

1.2.2. Belgia

1.2.3. Italia

1.2.4. Olanda

1.2.5. Suedia

1.2.6. Portugalia

1.2.7. Spania

1.2.8. Marea Britanie

2. Tendinţe în producţia mondială de droguri

CAPITOLUL VIII

CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

13

REZUMAT

Lucrarea intitulată „Traficul și consumul ilicit de droguri în context național și

european”, este rezultatul atât unui studiu monografic cât şi ale unei cercetări aprofundate a

preocupărilor la nivel naţional cât și la nivel internațional cu privire la impactul social pe care

îl constituie traficul și consumul ilicit de droguri.

Lucrarea este structurată în opt capitole, precedată de un argument și finalizată prin

concluzii, propuneri de lege ferenda și bibliografie.

Obiectivul acestei lucrări constă în cercetarea criminologică şi analiza ştiinţifică a

infracţiunilor legate de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice. De asemenea, studiul are ca

scop elaborarea unor recomandări argumentate ştiinţific, orientate spre eficientizarea practicii

de prevenire şi combatere a criminalităţii din domeniul circulaţiei ilegale a drogurilor.

Traficul cu droguri reprezintă acea infracţiune de referinţă, deosebit de profitabilă, care

de cele mai multe ori, se întrepătrunde cu actele de spălare de bani, trafic de arme, corupţie şi

multe alte activităţi infracţionale.

I. Primul capitol intitulat „Istoricul drogurilor, criterii de clasificare”, este structurat

în două secțiuni și anume:

- Secțiunea I: „Istoricul drogurilor”, în cadrul căruia au fost prezentate plantele și

substanțele cu efecte halucinogene, ce au fost folosite încă din cele mai vechi timpuri.

- Secțiunea II: „Noțiunea de drog și alte noțiuni – categorii de droguri”, în cadrul căreia

am realizat o prezentare generală a drogurilor. De asemenea, în cadrul acestei secțiuni,

se face referire la terminologia acestora, indicând totodată toleranța și efectul pe termen

lung, pe care le au acestea asupra indivizilor.

II. Al doilea capitol intitulat „Manifestări pe plan intern și internațional a luptei

împotriva drogurilor”, este format din două secțiuni.

- Secțiunea I: „Controlul internațional al stupefiantelor până la apariția organizației

națiunilor unite”, în cadrul căreia sunt evidențiate o serie de acțiuni, prin care s-a

urmărit punerea sub control internațional a drogurilor. Aceste acțiuni sunt:

1. Prima conferință internațională din anul 1909 de la Shanghai privind analiza

traficului și consumului ilicit de opiu. Conferința internațională de la Shanghai

își are locul în istoria controlului drogurilor, deoarece a creat pentru prima dată

14

în istorie, un organ însărcinat cu controlul asupra opiului și anume „Comisia

Internațională a Opiului”.

2. Convenția internațională a opiului de la Haga, în data de 23 ianuarie 1912.

Convenția sus rubricată, prevedea că producția și desfacerea opiului brut, trebuie

supuse controlului național prin legi adoptate de fiecare stat în parte. Făcând

referire la aspectele sus menționate, vânzarea și consumul substanțelor

psihotrope, cum ar fi, morfina, cocaina și alte opiacee, trebuiau să fie destinate

consumului medical.

3. Centrul Consultativ privind traficul de opiu de către prima Adunare Generală a

Societății Națiunilor – Comisia consultativă a traficului de opiu și a altor droguri

vătămătoare – Aceasta și-a asumat controlul stupefiantelor pe plan internațional

și a convenit să îi fie incumbat controlul general al acordurilor cu privire la

traficul de opiu și a altor droguri vătămătoare. În această privință, în anul 1920,

Societatea Națiunilor a creat Comisia consultativă a traficului de opiu și a altor

droguri vătămătoare.

4. Convenția internațională a opiului de la Geneva din anul 1925: Potrivit acestei

convenții, părțile semnatare se angajau să întocmească legi sau regulamente daca

acestea nu au fost făcute până la momentul respectiv, pentru a asigura un control

eficient al producției, distribuției și exportului opiului brut. Un merit al

Convenției din 1925 a fost instituirea regimului juridic al certificatelor de import

și licențelor de export pentru substanțele considerate stupefiante. Convenția

cuprinde și dispoziții cu privire la drogurile manufacturate. Aceasta prevedea că

drogurile manufacturate ce erau supuse controlului interior și pentru care părțile

semnatare trebuiau să alcătuiască legi și regulamente pentru limitarea fabricării,

importului, exportului, vânzării și întrebuințării acestora. De asemenea, aceasta

interzicea exportul rășinei obținute din cânepa indiană, țărilor care aveau

interzisă întrebuințarea lor. Numai în cazuri speciale, exportul de rășină era

admis, dar numai în baza unei autorizații de export și a unui certificat de import

special din care să rezulte că țara importatoare nu va reexporta rășina și o va

folosi numai în scopuri medicale sau științifice.

5. Convenția internațională privind fabricarea și reglementarea distribuirii

stupefiantelor semnată la Geneva la 13 iulie 1931, avea ca obiectiv limitarea

fabricării drogurilor la scopuri științifice sau medicale și reglementarea

circuitului legal al acestora. Totodată, părțile semnatare se obligau să organizeze

15

lupta împotriva toxicomaniei la nivel național, luând din acest punct de vedere

orice măsură considerată necesară, în scopul împiedicării dezvoltării acestui

fenomen, precum și a constatării traficului ilegal de droguri. Aceasta rezerva

numai guvernelor dreptul să importe și să distribuie heroina, doar în scopuri

considerate legitime.

6. Acordul de la Bangkok din 27 noiembrie 1931: Conferința internațională

desfășurată la Bangkok, în noiembrie 1931, a avut reprezentanți ai Franței,

Indiei, Japoniei, Portugaliei, Angliei, Siamului și Țărilor de Jos. În cadrul acestei

conferințe internaționale s-au dezbătut unele probleme privind posibilitatea

interzicerii opiului pentru fumat în posesiunile și teritoriile din Extremul Orient,

aflate sub puterea statelor aflate la conferință, întrucât, fumarea opiului în acea

regiune era un obicei foarte răspândit și nu era îngrădit prin nicio normă legală.

Participanții la conferință au luat unele măsuri preventive, după cum urmează:

- instituirea monopolului de stat pentru importul, vânzarea, distribuirea și fabricarea

opiului;

- vânzarea opiului en detail, precum și distribuirea acestuia să se facă numai în magazine,

proprietatea statului;

- interzicerea vânzării opiului către minori;

- interzicerea intrării într-o fumătorie de opiu a tinerilor sub 21 de ani;

- sancționarea consumului opiului preparat.

Conferința s-a încheiat cu semnarea la data de 27 noiembrie 1931 a „Acordului privind

controlul asupra consumului de opiu in Extremul Orient”.

7. Convenția internațională pentru reprimarea traficului ilicit cu droguri

vătămătoare, semnată la Geneva în data de 26 iunie 1936: Convenția pentru

pedepsirea traficului ilicit de droguri dăunătoare, adoptată la Geneva, în data de

26 iunie 1936 și intrată în vigoare în anul 1939, cerea semnatarilor pedepsirea

severă din punct de vedere penal a traficanților. De asemenea, se prevedeau

clauze de extrădare și se asigura utilizarea comisiilor rogatorii în scopul

coordonării luptei statelor împotriva drogurilor. Mai mult decât atât, tot în acea

perioadă, se înființa Oficiul Central Internațional, încheiat sub egida Societății

Națiunilor în domeniul controlului stupefiantelor. Această Convenție a fost

ultimul act semnat sub egida Societății Națiunilor în materie de stupefiante.

Căutând un nou instrument de lucru în această materie, în anul 1961, se adoptă

„Convenția unică asupra stupefiantelor”. Prin această Convenție s-a înființat

16

Organul Internațional de Control al Stupefiantelor (OICS). Față de

reglementările adoptate anterior, întâlnim în convenție noi dispoziții referitoare

la tratamentul medical și readaptarea toxicomanilor, precum și la instituirea unui

control privind heroina și cetobemidona. Una din dispozițiile „de noutate” ale

Convenției face referire la depistarea bunurilor și mijloacelor financiare obținute

de infractori în traficul ilicit de droguri, urmată de confiscarea acestora. În acest

sens, tribunalele părților semnatare sunt abilitate să ordone confiscarea

documentelor bancare, financiare sau comerciale, secretul bancar nemaiputând

fi invocat într-o asemenea situație.

8. Problematica stupefiantelor sintetice: Societatea se afla în fața unei noi

probleme grave, deoarece s-a dovedit că aceste noi substanțe descoperite aveau

proprietăți toxicogene asemănătoare stupefiantelor naturale, provocând

numeroase cazuri de toxicomanie. Primul stupefiant sintetic a fost descoperit în

anul 1937, fiind cunoscut sub denumirea de mepedrină (petidină). Următorul

stupefiant sintetic a fost cunoscut sub denumirea de metadonă care a fost

folosită în practica medicală la sfârșitul primului război mondial. În anul 1943,

chimistul Hofman, angajat al firmei Sandosz, a descoperit L.S.D – 25, pe care

l-a extras din secara cornută. Față de această nouă amenințare la adresa

societății și totodată la adresa sănătății publice, organismele create odată cu

înființarea Organizației Națiunilor Unite, au desfășurat o susținută activitate

pentru punerea sub control internațional a stupefiantelor sintetice.

9. Incriminarea traficului și consumului ilicit de droguri în țara noastră: Legislația

care are ca obiect reglementarea raporturilor juridice în care este implicat

drogul, apare în cele trei Țări Române în Evul Mediu: Nizamul (decretul) dat

de domnitorul Alexandru Moruzzi la 6 martie 1947, poate fi considerat primul

act normativ autohton care fixează reguli clare de funcționare a spițeriilor,

precum și norme de conduită pentru spițerii1 care comercializau substanțe și

produse toxice ori stupefiante. Intrarea în funcțiune în anul 1957 a fabricilor de

stupefiante în țara noastră, precum și asigurarea condițiilor necesare efectuării

exportului cu aceste substanțe și produse, ca și transformările survenite în

sistemul medico-farmaceutic, precum și noua organizare administrativă a țării,

se impunea o nouă lege, ce a intrat în vigoare în anul 1970. Astfel, art. 1 din

1 SPIȚÉR, spițeri, s. m. (Înv. și pop.) Farmacist. – Din ngr. spets(i)éris.

17

Legea sus rubricată, prevedea: „În România sunt interzise producerea,

deținerea sau orice operațiune privind circulația produselor ori a substanțelor

stupefiante, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin substanțe

stupefiante, prescrierea de către medic fără a fi necesar a produselor sau a

substanțelor stupefiante, precum și organizarea sau îngăduirea consumului

acestora în locuri anumite. Prin producerea, deținerea sau orice operație privind

circulația produselor ori a substanțelor, se înțelege după caz, fabricarea,

extracția, condiționarea, prepararea, oferirea, punerea în vânzare, cumpărarea,

distribuirea și transportul sub orice formă a acestor produse sau substanțe.

- Secțiunea II: „Controlul internațional al stupefiantelor după apariția organizației

națiunilor unite”:

În timpul celui de-al doilea război mondial, singurele organisme internaționale ce au

asigurat controlul internațional al stupefiantelor au fost „Comitetul Central Pemanent al

Opiului” și „Organul de Control al Stupefiantelor”, deoarece după ultima reuniune ce a avut

loc în anul 1940 s-a autodesființat „Comisia Consultativă a traficului de opiu și altor droguri

vătămătoare”.

În pofida tuturor eforturilor depuse de comunitatea internațională, până la izbucnirea celui

de-al doilea război mondial, în materia controlului internațional al stupefiantelor, existau lacune

foarte mari.

Astfel, pentru a putea ține sub control internațional problema stupefiantelor, dar totodată și

informarea O.N.U. cu privire la traficul și consumul ilicit de stupefiante, a fost creată „Comisia

Stupefiantelor”, în cadrul reuniunii ce a avut loc în luna februarie 1946. „Comisia

Stupefiantelor”, a primit toate sarcinile în materie de droguri, pe care le deținea fosta Comisie

consultativă a traficului de opiu și altor droguri vătămătoare.

1. Comisia stupefiantelor de pe lângă Consiliul Economic și Social O.N.U.

„Comisia Stupefiantelor”, ca organism tehnic de specialitate al Consiliului Economic și

Social al O.N.U., împreună cu „Comitetul Central Pemanent al Opiului”, au dus mai departe

lupta internațională împotriva traficului și consumului ilicit de droguri pe plan mondial și a

contribuit decisiv la înfăptuirea organismelor O.N.U. privind consolidarea controlului

internațional al stupefiantelor și perfecționarea reglementării juridice internaționale a acestor

substanțe.

18

Organizația Națiunilor Unite, prin intermediul Comisiei stupefiantelor, a urmărit două mari

obiective și anume:

- Îmbunătățirea dispozițiilor din tratatele în vigoare;

- Întărirea eficienței controlului național al statelor asupra stupefiantelor.

Principalul obiectiv al noii Comisii, era reprezentat de instituirea unor dispoziții prin care

stupefiantele sintetice nou descoperite, să fie puse sub control internațional. În acest sens,

Comisia Stupefiantelor, a dorit să se facă o diferență fundamentală între stupefiantele sintetice

și stupefiantele manufacturate naturale extrase din opiu, capete de mac, frunzele de coca și

rășina de cannabis.

2. Convenția unică a stupefiantelor de la New York din anul 1961

Convenția unică a stupefiantelor de la New York , a fost adoptată la 30 martie 1961 și intrată

în vigoare la 13 decembrie 1964.

Datorită multitudinii de Convenții internaționale referitoare la stupefiante, dar totodată și

progresele făcute în știința medicală și în știința farmaceutică privind descoperirea

stupefiantelor sintetice, s-a simțit nevoia, pe plan internațional, de o reglementare unică și

precisă în ceea ce privește stupefiantele .

Convenția Unică asupra stupefiantelor de la New York, a reprezentat un moment important

în ceea ce privește evoluția controlului internațional al stupefiantelor, întrucât țările semnatare

erau obligate să ia măsuri drastice în ceea ce privea heroina și cetobemidona, care erau

considerate unele din cele mai periculoase droguri la momentul respectiv.

3. Convenția privind substanțele psihotrope din anul 1971

În cadrul acestei Conferințe, au participat observatori ai Organului Internațional de Control

al Stupefiantelor și ai Organizației Internaționale de Poliție Criminală (O.I.P.C) – Interpol.

Lucrările susținute în cadrul Conferinței, au avut ca temă problematica substanțelor

psihotrope, unde s-a constatat că, abuzul substanțelor stupefiante are un impact dramatic și

constituie de asemenea un pericol, chiar și pentru țările mai puțin dezvoltate.

Convenția privind substanțele psihotrope a avut ca scop principal plasarea substanțelor

psihotrope și a altor substanțe sub control internațional, ca o completare a Convenției de la

1961, care nu plasase sub control internațional aceste substanțe, care prezentau un pericol

pentru sănătatea consumatorilor, deci, să prevină și să combată abuzul de substanțe psihotrope

și traficul ilegal al acestora.

19

4. Convenția împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din anul 1988

Convenția împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din anul 1988 a

intrat în vigoare la 11 noiembrie 1990, având drept scop consolidaarea puterilor organismelor

O.N.U. în vederea reprimării traficului de droguri și precursorilor.

Convenția face referire și la substanțele psihotrope raportate în art. 36 din Convenția Unică,

prezentând o serie de fapte care pot constitui trafic ilegal. De asemenea, aceasta incriminează

și acțiunile de spălare și tăinuire de bani care provin din traficul de droguri, fabricarea și

tăinuirea de substanțe chimice destinate producerii de droguri și în același timp achiziționarea

de stupefiante sau substanțe psihotrope pentru consum propriu.

Principala și totodată una din cele mai importante prevederi ale acestei dispoziții o

constituie definirea unor noi termeni, cum sunt cei de confiscare și livrare supravegheată și

modalitatea de aplicare a confiscării și a tehnicilor de livrare supravegheată.

De asemenea, Convenția încurajează extrădarea majorității infracțiunilor legate de traficul

de droguri, iar în acest mod simplifică considerabil schimbul de documente și informații dintre

anchetatori, simplificându-se cooperarea în cadrul anchetelor.

Prin adoptarea acestei Convenții, statelor semnatare li s-a oferit un instrument juridic

complex în lupta antidrog.

5. Acordul referitor la combaterea traficului ilicit de droguri pe mare din anul 1995

Adoptarea acestui acord a avut în vedere punerea în aplicarea a art. 17 din Convenția din

19882, care conținea dispoziții cu privire la traficul pe mare al drogurilor și al substanțelor

psihotrope, dar fără a avea dispoziții clare în ceea ce privea punerea în aplicare a celei mai bune

dispoziții.

În vederea aplicării corespunzătoare a Acordului sus menționat, părțile vor avea obligația

să țină cont de riscurile pe care le implică executarea operațiunii pe mare, de a evita ca nava să

fie reținută sau întârziară în mod injust și de minimalizarea forței în cadrul misiunii, pentru

respecatarea instrucțiunilor statului intervenient.

III. Al treilea capitol intitulat „Analiza tratamentului juridico-penal a infracțiunilor la

regimul drogurilor cuprinse în legea nr. 143/2000” este structurat din patru secțiuni și anume:

Secțiunea I: „Principalele droguri întâlnite în trafcul ilicit”

2 Art. 17 paragraful 9 al Convenției de la Viena din 1988, prevedea că „părțile vor încheia acorduri sau aranjamente bilaterale ori regionale pentru a face efective dispozițiile articolului sau pentru a-i întări eficacitatea”

20

Drogurile, la ora actuală reprezintă, cum sunt definite de unii specialiști, „orice

substanță care, introdusă într-un organism viu, îi poate modifica acestuia percepția, umoarea,

comportamentul ori funcțiile sale congnitive sau motrice”.

Raportându-ne la cele afirmate anterior, în această secțiune am analizat drogurile cele

mai des întâlnite în practica judiciară și anume: Cocaina, Opiul, Morfina, Mescalina, Cannabis

și Heriona.

Secțiunea II: „Evoluția reglementărilor juridice în țara noastră în domeniul combaterii

traficului și consumului ilicit de droguri”.

Conform literaturii de specialitate, „preocuparea autorităților din România pentru

combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, este semnificativă începând cu anul 1928,

deoarece în acel an în România a fost adoptată pentru prima dată o lege pentru combaterea

abuzului cu stupefiante”3.

Datorită celor mai sus menționate, în această secțiune ne vom îndrepta atenția spre

combatere traficului ilicit de droguri din perioada 1928 – 1990, dar și după anul 1990, întrucât

datorită evenimentelor petrecute în decembrie 1989, România a fost pusă în situația de a

dispune o lege care să stabilească regimul substanțelor și produselor stupefiante, respectiv

Legea nr. 73/1969, de instrucțiunile nr. 103/1969 ale Ministerului Sănătății pentru executarea

prevederilor Legii nr. 73/1969, dar și de Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 899/1970 pentru

stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind regimul substanțelor și produselor

stupefiante.

Până la sfârșitul anilor 1989, România era considerată o țară de tranzitare a stupefiantelor

din Orient către Europa de Vest și nu era considerată ca piață de desfacere sau de consum de

droguri, însă, după anul 1990, situația a început să capete treptat alte forme.

După evenimentele petrecute în decembrie 1989, din ce în ce mai mulți cetățeni au început

să introducă stupefiante ilegal în România, în vederea plasării acestora spre consum, iar unii

cetățeni români, au văzut în acest fenomen de trafic ilicit de stupefiante, un interes major,

considerând că ar putea obține câștiguri profitabile de pe urma acestei „afaceri”.

Apariția Legii nr. 143/2000, oferă organelor abilitate ale statului un cadru juridic necesar în

vederea desfășurării unei activități mult mai eficiente, privind combaterea traficului de droguri.

3 T. Dima, Infracțiuni contra sănătății publice prevăzute în legi extrapenale – cu referire la droguri -, Ed. Lumina Lex, București, 2002

21

De asemenea, această lege vine în ajutorul autorităților însărcinate cu combaterea traficului

ilicit de droguri, punându-le la îndemână anumite metode de muncă speciale, utilizate de

birourile de poliție ale altor state.

O dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 143/2000, putem spune că în prezent, cadrul

legislativ al combaterii traficului și consumului ilicit de droguri din România, s-a modernizat,

fiind pe aceeași treaptă cu nivelul existent în celelalte state.

S-a introdus folosirea agenților sub acoperire, a livrărilor supravegheate de droguri, a

interceptărilor telefonice, dar și a supravegherilor operative, care vor permite ofițerilor români

organizarea unor combinații informative acoperite din punct de vedere legal.

Secțiunea III: „Traficul ilicit de droguri și sănătatea publică, ocrotită prin norme de drept

penal”

Primele elemente de sănătate publică, expresie a nevoii sociale de a proteja comunitatea

umană împotriva bolilor, incapacităţii de muncă sau decesului prematur, apar odată cu

civilizaţiile din Egiptul, China, Grecia şi Roma Antică. Pentru că, întotdeauna şi pretutindeni,

boala şi suferinţa umană au constituit un dezavantaj pentru societate şi un handicap pentru

individ, chiar dacă sistemele de valori diferite de-a lungul timpului au făcut uneori ca răsunetul

social al bolii să fie ignorat.

În literatura de specialitate4 , s-a subliniat că noțiunea de conviețuire socială are o dublă

accepție și anume un sens larg „potrivit căruia cele mai multe relații sociale sunt, în fond, relații

de conviețuire socială, relații de viețuire a unor oameni împreună cu alți oameni” și un sens

restrâns cuprinzând „acele relații de conviețuire socială care presupun contacte apropiate

directe, frecvente între oameni și a căror încălcare implică o suferință morală cum sunt relațiile

de familie, relațiile de asistență a celor în primejdie, relațiile dintre locatari, relațiile dintre

oameni de naționalități diferite, relații privind exercitarea liberă a cultelor religioase, relațiile

privind buna cuviință și respectul reciproc”.

În vederea stabilirii legăturii dintre traficul ilicit de droguri și sănătatea publică, gasim

necesar să ne întoarcem la art. 382 din Codul penal de la 1936, care incrimina fapta de trafic de

stupefiante și care susținea că abuzul s-a constatat că se face de foarte multe persoane cu

substanțe numite stupefiante ca morfina, cocaina, ale căror efecte asemănătoare cu cele ale

alcoolului, determină tulburări la nivelul funcțiilor fizice ale celor care le consumă.

Ca de exemplu, dependența morfinică, sfârșește prin a deveni o necesitate a

organismului, determinând o intoxicație care lucrează asupra voinței în așa fel încât victima să

4 V. Dongoroz și colab, „Explicații teoretice ale Codului penal român”, Ed. Academiei R.S.R. București, 1972, vol. IV – partea specială

22

nu se mai poată lipsi de ea, iar lipsa acesteia provocând o continuă neliniște, care deseori mergea

până la delir sau chiar până la impulsiunea de a fura medicamentul sau de a comite diferite

infracțiuni, în vederea procurării sumei de bani necesare pentru cumpărarea acestei substanțe.

În prezent, dată fiind amploarea fenomenului traficului și consumului ilicit de droguri,

care nu se oprește la frontierele unui singur stat, pentru ca stoparea acestuia să fie mai eficientă,

legiuitorul român a adoptat Legea nr. 143/2000, dând astfel persoanelor abilitate, dreptul de a

acționa cu o mai mare fermitate pentru combaterea acestui fenomen pe teritoriul României.

Secțiunea IV: „Regimul juridic al drogurilor în România”

Înlocuirea legislației care a reglemntat până la sfârșitul anului 1969 regimul produselor

și substanțelor stupefiante în țara noastră s-a impus cu necesitate, avându-se în vedere

imperfecțiunile fostelor acte normative.

Situațiile apărute, au făcut ca aceasta să fie complet depășită, ca de exemplu:

a) Adoptarea de către țara noastră a protocoalelor din 11 decembrie 1946 și din 19

noiembrie 1948, care amendau convențiile internaționale, punând sub control

unele droguri și limitând fabricarea și distribuirea stupefiantelor. Necesitatea

elaborării protocoalelor s-a datorat modernizării și progreselor efectuate de către

chimia și farmacologia modernă, care au dus la descoperirea unor noi droguri,

în special cele sintetice, susceptibile să provoace atât dependență fizică cât și

psihică;

b) Adoptarea în anul 1961 a Convenției Unice asupra Stupefiantelor, a înlocuit la

acea dată toate documentele internaționale anterioare, care făceau trimitere sa

stupefiante și care a venit cu noi reglementări.

c) Intrarea în funcție, în anul 1957 a fabricilor de stupefiante din țara noastră,

precum și asigurarea condițiilor necesare efectuării exportului de stupefiante;

d) Reorganizarea asistenței medicale, care de-a lungul timpului a suferit o serie de

modificări, dar mai mult decât atât, România suferise o nouă organizare

administrativă a țării.

Pentru a se putea fabrica în mod legal stupefiante, este necesară autorizația eliberată de

către Ministerul Sănătății.

Persoana care fabrică stupefiante, în speță, agentul economic, are obligația legală să

înregistreze la organul de poliție competent din punct de vedere teritorial, că desfășoară o astfel

de activitate.

23

Potrivit Legii nr. 73/1969, cel care fabrică stupefiante își poate livra „marfa” numai unor

beneficiari care sunt avizați de Ministerul Sănătății, ca de exemplu: altor fabrici care

prelucrează stupefiantul achiziționat, depozitelor de medicamente sau unor întreprinderi de

comerț exterior.

Pentru întărirea celor menționate anterior, o farmacie nu poate cumpăra o substanță

direct de la o fabrică, ci numai de la Oficiul Central Farmaceutic, care este avizat de către

Ministerul Sănătății să achiziționeze substanțele respective de la facbricant.

Legea prevede că produsele și substanțele stupefiante din import se pot livra de către

unitățile importatoare numai unor unități autorizate de Ministerul Sănătății.

De asemenea, legea prevede că unitățile autorizate să desfășoare activități cu produse

sau substanțe stupefiante, sunt obligate să comunice periodic Ministerului Sănătății date privind

intrările, consumurile, stocurile de stupefiante, precum și cantitățile de plante care conțin

stupefiante și care fac obiectul acelei activități.

Toate aspectele menționate anterior, dar și faptul că legislația în domeniu era foarte

veche, au determinat autoritățile să adopte o nouă legislație a produselor și substanțelor

stupefiante.

În cuprinsul textului propus de legiuitor în Legea nr. 143/2000, se regăsesc noțiuni noi,

cu valențe juridice, pe care le vom enunța așa cum au fost ele prevăzute în lege.

Pe lângă dispozițiile penale și procesual-penale, această lege stabilește categoriile de

droguri și precursori ce sunt supuse controlului național și față de care sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 73/1969 (lege care stabilește regimul stupefiantelor). Categoriile de

droguri și precursori sunt cuprinse într-un număr de 4 tabele , anexă la Legea nr. 143/2000.

Legiuitorul a fixat regimul de droguri puse sub control național, fiindu-le aplicabile

dispozițiile legale ăn materie și în consecință, este foarte importantă enumerarea acestor

substanțe și produse în cele 4 Tabele.

IV. Cel de-al patrulea capitol intitulat „Analiza conținutului infracțiunii de „trafic și

alte operații ilicite cu droguri””, este structurat în unsprezece secțiuni și anume:

Secțiunea I: „ Aspecte comune ale infracțiunilor privind combaterea traficului și

consumului ilicit de droguri”

Capitolul II al legii sus menționate face referire la activitățile de prevenire și combatere

a traficului ilicit de droguri și structurile statului care sunt însărcinate cu desfășurarea acestora.

24

1.1.Aspecte privind obiectul juridic generic

Obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 522/2004 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 143/2000, îl constituie ansamblul relațiilor sociale a căror

normală formare și dezvoltare sunt condiționate de respectarea unor norme de conviețuire

socială referitoare la sănătatea publică.5 Mai mult decât atât, sănătatea publică ca normă de

conviețuire socială este vătămată sau pusă în pericol prin săvârșirea oricăreia din grupul celor

11 infracțiuni prevăzute de lege.

Așa cum am menționat anterior, în cazul infracțiunilor prevăzute de lege, obiectul juridic

generic constă în relațiile privind conviețuirea socială, statornicite între membrii comunității

referitoare la sănătatea publică.

Cum este lesne de observat, toți membrii unei colectivități sunt interesați de menținerea

sănătății publice, deoarece de buna stare colectivă depinde și sănătatea individuală a fiecărui

membru al colectivității.

Obiectul juridic special este comun pentru toate infracțiunile prevăzute de lege. Sub

aspectul ocrotirii juridice, obiectul juridic special este constituit de relațiile sociale privitoare la

sănătatea publică, a cărei menținere depinde de respectarea strictă de către destinatarii legii

penale a dispozițiilor legale care reglementează regimul drogurilor în România.

Obiectul material este reprezentat de substanțele aflate sub control național. Sub acest

aspect, sunt considerate a fi substanțe aflate sub control național, „drogurile și precursorii

înscriși în tabelele anexă I-IV, care fac parte integrantă din legea specială, cu precizarea că

tabelele pot fi modificate prin hotărâre a Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau

substanțe, prin radierea unei plante sau substanțe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în

altul, la propunerea Ministerului Sănătății.”6

Conceptul de drog, stupefiant, precursor, psihotrop:

Privite lato sensu, în momentul de față, drogurile reprezintă o problemă alarmantă, atât

sub aspectul traficului, cât și sub aspectul consumului.

O definiție unică a conceptului de drog, nu există, astfel doctrina statuează că pentru

definirea conceptului de drog, trebuie să existe anumite criterii precum:

- Psiho-activitatea: reprezentată de capacitatea substanței de influențare a psihicului

uman;

5 Al. Boroi, N. Neagu, V. Radu – Sultănescu, op. cit., pag. 39 6 Art. 1 lit. a din Legea nr. 143/2000

25

- Utilitatea medicală: reprezentată de acceptarea substanțelor din punct de vedere

medical pentru a fi folosite în vederea vindecării organismului uman;

- Ilegalitatea: reprezentată de substanțele ale căror posesie și comercializare sunt

ilegale;

- Definirea publică: reprezentată de substanțele denumite de societatea civilă ca drog.7

În schimb, în limbajul uzual, drogul este definit ca o substanță de orice natură,

susceptibilă de a crea dependență și de a duce la toxicomanie.

Dacă privim din punct de vedere farmaceutic, drogul este văzut ca „acea materie având

origine vegetală, animală sau minerală, care servește la prepararea anumitor medicamente,

prescrisă de medic și care este produsă cu scopul de a alina suferința, a trata sau preveni anumite

boli.”8

În doctrina de specialitate se disting următoarele categorii de trafic ilicit:

1) Traficul pe distanțe foarte lungi: care face referire la rutele folosite de traficanții de

droguri, pentru a introduce drogurile din alte părți ale lumii în Europa și America.

Pentru efectuare acestui tip de trafic, deplasarea drogurilor către destinație, se face

de către un număr foarte mare de persoane, constituite în rețele internaționale.

2) Traficul pe distanțe mai scurte: se consideră că această categorie de trafic este

practicată de către contrabandiști de bunuri, care introduc sau scot de pe teritoriul

țării ocazional anumite cantități de droguri în vederea comercializării acestora.

3) Narcoturismul: această categorie de trafic ilicit este practicată de către tinerii, care

în cadrul unei călătorii în alte țări și în special în țările producătoare de droguri, duc

sau aduc anumite cantități de astfel de substanțe pe care le folosesc pentru consumul

propriu sau pentru comercializarea acestora toxicomanilor.

4) Traficul în orașele unde sunt depozitate droguri sau se comercializează în mod ilicit:

această categorie, a apărut o dată cu apariția drogurilor sintetice care se folosesc în

scop terapeutic.

5) Traficul cu substanțe psihotrope: această categorie este reprezentată de persoanele

care își procură substanțe psihotrope, în baza unei prescripții medicale.

7 E. Goode, Drugs in American Society, fith edition, Boston, New York, San Francisco, St. Louis, Mc Graw-Hill College, The Mc Graw-Hill Companies, Inc., 1999, p. 60; 8 S.M. Rădulescu, C. Dâmboeanu, op. cit., p. 26

26

1.2.Subiecții infracțiunii

Subiectul activ

Subiectul activ al infracțiunii nu este unul calificat, putând fi atât o persoană fizică, care

întrunește condițiile răspunderii penale, cât și o persoană juridică – în cazul traficării prin

livrare, calitatea de a livra o cantitate de marfă, o are cel care desfășoară acte de comerț.

Subiectul pasiv

Subiectul pasiv al infracțiunii este pe de o parte statul, ca reprezentant al societății

interesate în asigurarea și menținerea sănătății publice, iar pe de altă parte, persoana care suferă

consecințele consumului ilicit de droguri, în urma intrării în posesia acestor substanțe, devenind

astfel subiect pasiv calificat, respectiv consumator sau dependent.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii este reprezentat de mai multe acțiuni

alternative, comisive, astfel: „producerea de droguri”, „deținerea de droguri”, „cultivarea de

droguri”, „experimentarea”, „transportul de droguri”, ș.a.m.d.

Pentru latura subiectivă, forma de vinovăție cerută pentru ca faptele incriminate în art.

2 din Legea nr. 143/2000 să constituie infracțiunea de trafic de droguri este intenția.

Infracțiunea poate fi comisă atât sub forma intenției directe cât și a intenției indirecte.

a) Forme

Actele de pregătire și tentativa acestei infracțiuni sunt incriminate potrivit art. 13 din

Legea nr. 143/2000, care prevede că „se consideră tentativă și producerea sau procurarea

mijloacelor ori a instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunii.”

Infracțiunea se poate săvârși sub mai multe aspecte normative precum cultivarea,

producerea, deținerea, experimentarea, extragerea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare,

distribuire, ș.a..

b) Modalități

O modalitate agravantă a acestei infracțiuni este constituită de momentul în care faptele

prevăzute de lege au ca obiect principal drogurile de mare risc. De asemenea, reprezintă tot

modalitate agravantă momentul în care infracțiunea este săvârșită de o persoană care face parte

dintr-un grup infracțional9.

9 Inculpatul a aderat la un grup infracţional organizat constituit în vederea traficului internaţional de droguri și a fost testat şi pregătit să transporte droguri. Î.C.C.J., S. pen., dec. nr. 2625/2014, accesibilă pe www.scj.ro

http://www.scj.ro/

27

De asemenea, o altă modalitate agravată a acestei infracțiuni este prevăzută de art. 12

alin (1), apărând în cazul în care faptele prevăzute de acest articol sunt săvârșite de o persoană

care face parte dintr-un grup infracțional, sau dacă a dus la moartea victimei.

c) Sancțiuni

Traficul ilicit al drogurilor de risc se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și

interzicerea unor drepturi, iar în forma agravantă, se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de

ani și interzicerea unor drepturi.

În toate cazurile se aplică în mod obligatoriu pedeapsa complementară a interzicerii unor

drepturi prevăzută de art. 67 N.c.p.

Secțiunea II: „Traficul internațional de droguri prevăzut de art. 3 din legea nr.

143/2000”, este analizat conținutul art. 3 din Legea nr. 143/2000, respectiv Introducerea sau

scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se

pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi

interzicerea unor drepturi .

Secțiunea III: „Analiza conținutului infracțiunii de producere, procurare sau deținere de

droguri pentru consum propriu, prevăzută de articolul 4 din legea nr. 143/2000”, este alcătuită

din analizarea art. 4 al Legii nr. 143/2000. Datorită faptului că această infracțiune este

considerată ca fiind o noutate în materie de droguri, legiuitorul a considerat necesar, pentru a-i

determina pe toxicomani să nu mai consume droguri prin sancționarea acestora privind acest

viciu.

Legiutorul a incriminat fapte precum cultivarea de plante ce conțin droguri, producerea,

fabricarea, prepararea sau transformarea drogurilor, în încercarea de a-i determina pe

toxicomani să nu mai desfășoare activități prin care să-și procure singuri drogurile pentru

consum propriu sau pentru alte mijloace, ca de exemplu, cumpărarea acestora, încercând să

pună o presiune în vederea abținerii acestora de la consumul de droguri. 10

Secțiunea IV: „Analiza conținutului infracțiunii de organizarea și tolerarea consumului ilicit

de droguri, prevăzută de art. 5 din legea nr. 143/2000”, este alcătuită din analizarea art. 5 din

10 la locuinţa inculpatului a fost descoperită o cantitate de peste 300 grame cannabis, precum şi două

plante de cannabis, una imatură, iar una prezentând inflorescenţe, iar, o parte din drogurile deţinute a folosit-o pentru consum propriu. Î.C.C.J., S. pen., dec. nr. 1572/2014, accesibilă pe www.scj.ro

http://www.scj.ro/

28

Legea nr. 143/2000. Motivul pentru care legiuitorul a acționat prin această incriminare este

pericolul pe care drogurile îl reprezintă pentru sănătatea publică punerea la dispoziție a unui

local, locuință sau orice alt loc amenajat în vederea întâlnirii toxicomanilor care să practice

acest viciu colectiv.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 143/2000 constituie infracțiune fapta persoanei care „pune

la dispoziție, cu știință, cu orice titlu a unui local, a unei locuințe sau a oricărui alt loc amenajat,

în care are acces publicul, ori tolerează consumul ilicit în asemenea locuri”.

Secțiunea V: „Analiza conținutului infracțiunii de prescriere de droguri fără a fi

necesar prevăzută de art. 6 din legea nr. 143/2000”. Motivul pentru care legiuitorul a acționat

prin această incriminare este reprezentat de pericolul pe care drogurile îl reprezintă pentru

sănătatea publică și a persoanei fizice, atât din punct de vedere al prescrierii drogurilor de mare

risc fără a fi necesar, cât și din punct de vedere al eliberării sau obținerii acestora în baza unei

prescripții medicale falsificate.

Din analiza textului, putem susține că legiuitorul a dorit să sporească responsabilitatea

medicului în momentul în care acesta prescrie anumite droguri de mare risc în scop terapeutic

și totodată a dorit ca persoanele să conștientizeze faptul că în momentul consumului acestor

tipuri de droguri fără a fi imperios necesar, poate duce la toxicomanie.

Prin această incriminare, legiuitorul a urmărit să prevină deturnarea drogurilor din

circuitul legal către circuitul ilegal, cu ajutorul unor prescrieri de rețete fictive, cu ajutorul

cărora toxicomanii să își poată procura drogurile în vederea consumului.

Secțiunea VI: „Analiza conținutului infracțiunii de administrare nelegală de droguri

prevăzută de art. 7 din legea nr. 143/2000”

Această infracțiune își are izvorul în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 73/1969 privind regimul

produselor și substanțelor stupefiante,

Datorită faptului că în zilele noastre asemenea fapte se săvârșesc în mod frecvent,

atingând cote alarmante, apreciem că legiuitorul a incriminat-o în mod normal, datorită

periculozității pe care o prezintă, acesta urmărind să protejeze sănătatea persoanei fizice

împotriva unor acțiuni de acest gen.

Potrivit acestui articol, constituie infracțiune „administrarea de droguri de mare risc unei

persoane, în afara condițiilor legale”.

29

Secțiunea VII: „Analiza conținutului infracțiunii de furnizare de inhalanți chimici toxici

unui minor, prevăzută de art. 8 din legea nr. 143/2000”

Un alt fenomen îngrijorător care a mai luat amploare în lume, pe lângă flagelul drogurilor, este

reprezentat de consumul prin inhalare a unor solvenți toxici.

Acest obicei este astăzi larg răspândit printre copiii străzii din periferiile marilor orașe

ale unor țări, cum sunt Peru, Ecuador, Chile, Columbia și Bolivia.11

Acest fenomen este deosebit de periculos întrucât consumul de inhalanți chimici toxici

aduce grave atingeri asupra sănătății și comportamentului persoanelor consumatoare.

Datorită acestui nou „obicei” îngrijorător, legiuitorul român incriminează pentru prima

dată în istoria legislației penale române, fapta de furnizare a unor astfel de inhalanți unui minor.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 143/2000, este incriminată „furnizarea în vederea consumului de

inhalanți chimici toxici unui minor”.

Secțiunea VIII: „Analiza conținutului infracțiunii de efectuare de operații cu precursori,

echipamente sau materiale, în scopul producerii de droguri, prevăzută de art. 9 din legea nr.

143/2000”

Potrivit art. 9 din Legea nr. 143/2000, constituie infracțiune „producerea, fabricarea, importul,

exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea,

cumpărarea sau deținerea de precursori, echipamente sau materiale, în scopul utilizării lor la

cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc”.

Prin incriminarea unor astfel de fapte, se asigură și represiunea penală a unor activități,

altele decât traficul propriu-zis de droguri, dar în strânsă legătură cu acestea, activități care, deși

socialmente periculoase, în lipsa unei astfel de reglementări, ar fi rămas nesancționate.

Putem afirma că această incriminare reprezintă un caz tipic, deoarece leguitorul a inclus

în sfera ilicitului penal o serie de acte pregătitoare a producerii sau fabricării de droguri de mare

risc, având în vedere ocrotirea mai fermă a unor relații sociale referitoare la sănătatea publică,

acesta socontindu-le ca infracțiune distinctă.

Pentru exemplificarea celor sus menționate, putem învedera faptul că aducerea în țară a

unor precursori și/sau a unor echipamente pentru punerea în funcțiune a unui laborator

clandestin în vederea producerii de droguri de mare risc, nu reprezintă altceva decât acte

pregătitoare în vederea săvârșirii unor infracțiuni viitoare de trafic de droguri.

11 G-ral. I. Pitulescu, „Al 3-lea război mondial – crima organizată”, Ed. Național, București, 1991, p. 28

30

Secțiunea IX: „Analiza conținutului infracțiunii de „organizare conducere și finanțare

a săvârșirii infracțiunii de droguri” prevăzută de art. 10 din legea nr. 143/2000”

În cadrul acestui articol, a fost incriminată ca infracțiune distinctă „organizarea,

conducerea și finanțarea faptelor de trafic de droguri” prevăzute în art. 2-8 din aceeași lege.

Prof. C. Bulai a statuat că faptele incriminate în mod distinct în art. 10 din Legea nr.

143/2000 reprezintă contribuții specifice la săvârșirea infracțiunilor menționate în art. 2-8 din

aceeași lege, pe care legiuitorul nu le-a sancționat ca forme de participație cunoscute, ci ca

variante agravante a infracțiunii în legătură cu care au fost săvârșite, în sensul că persoana care

a organizat săvârșirea vreuneia din infracțiunile menționate anterior, sau a condus activitatea

celor care le-au săvârșit ori a finanțat activitatea respectivă, este sancționată în mod special cu

o pedeapsă mai gravă.12

Conform art. 10 „Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute în art.2-8

din Legea143/2000 ca infracţiuni se pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru fiecare

infracţiune”.

Secțiunea X: „Analiza conținutului infracțiunii de îndemn la consumul ilicit de droguri,

prevăzută de art. 11 din legea nr. 143/2000”

Din denumirea acestui articol, apreciem că legiuitorul a urmărit să protejeze membrii societății

împotriva pericolului ce îl reprezintă flagelul traficului și consumului ilicit de droguri, dorind

să creeze un obstacol pentru persoanele care din diferite motive, ar îndemna terțe persoane la

consumul ilicit de droguri.

De asemenea, această reglementare, vine ca o îmbunătățire a Legii nr. 143/2000, fiind

considerată o noutate în domeniu.

Astfel, constituie infracțiune fapta aceluia care „îndeamnă la consumul ilicit de droguri

prin orice mijloace, dacă este urmat de executare. Dacă îndemnul nu este urmat de executare,

atunci infracțiunea se prezintă sub formă atenuată”.

Secțiunea XI: „Dispoziții speciale și măsuri medicale”

În literatura juridică s-a subliniat că „în dispozițiile art. 12 din Legea nr. 143/2000, se

prevede sancționarea mai severă a infracțiunilor din domeniul traficului ilicit de droguri atunci

12 C. Bulai și colab., op. cit., p. 534

31

când acestea sunt săvârșite de persoane organizate în grupuri infracționale cu diferențiere ăn

funcție de natura și gravitatea infracțiunilor”13

Conform normelor penale cuprinse în art. 12 din Legea nr. 143/2000, putem afirma că

sunt norme divizate, întrucât acestea trimit cu privire la dispoziție la art. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9 și 11,

în timp ce anumite condiții ce privesc subiectul activ al infracțiunii sau producerea unui anumit

rezultat, cât și sancțiunile ce se aplica, sunt cuprinse în conținutul articolului anterior menționat.

Prin dispozițiile art. 12, legiuitorul român a urmărit să combată prin mijloace de drept

penal crima organizată în domeniul drogurilor.

Spre deosebire de criminalitatea în formă simplă, criminalitatea organizată se

caracterizează prin mărimea ei, implicând un lanț de comandă, comparabil cu al unei armate:

intensă planificare, amenințarea sau folosirea forței, izolarea conducerii de la vârf și o relativă

imunitate pentru ocupanții de la niveluri înalte. Întotdeauna scopul final al criminalității

organizate este cel al îmbogățirii participanților.14

În comparație cu prevederile anterioare în materie de droguri și a măsurilor medicale ce

se puteau lua față de persoanele dependente de droguri, care erau prevăzute într-un act

extrapenal15, în prezent, aceste măsuri sunt prevăzute de Legea nr. 143/2000 care privește

combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Potrivit art. 1, lit. h) din Legea nr. 143/2000 „h) toxicoman - persoana care se află în

stare de dependenţă fizică şi/sau psihică cauzată de consumul de droguri, constatată de una

dintre unităţile sanitare stabilite în acest sens de Ministerul Sănătăţii”.

Analizând conținutul acestui articol, putem concluziona că nu orice persoană care se află

într-o stare de dependență fizică sau psihică are calitatea de toxicoman. Are calitatea de

toxicoman doar persoana care consumă droguri supuse controlului național și este declarată

toxicomană printr-o expertiză medico-legală care atestă dependența față de o substanță

psihotropă.

Din punct de vedere juridic, pentru a fi considerat toxicoman și pentru a fi incidente

dispozițiile Legii nr. 143/2000 sau unele dispoziții din Codul penal, subiectul trebuie să

îndepliniească anumite condiții și anume:

- persoana trebuie să fie consumatoare de droguri supuse controlului național;

13 Al. Boroi și colab., op. cit., p. 79 14 A. Dincu, bazele criminologiei, Ed. Proarcadia, București, 1993, p. 129 15 Instrucțiunile nr. 103/1970 ale Ministerului Sănătății pentru aplicarea Legii nr. 73/1969 privind Regimul produselor și substanțelor stupefiante, publicate în Buletinul Oficial nr. 38/25 aprilie 1970

32

- starea de toxicomanie prin droguri aflate sub control național trebuie să fie constată de

una din unitățile sanitare abilitate în acest sens de Ministerul Sănătății;

- Toxicomanul prin droguri să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală sau o

infracțiune.

- Considerăm că, cea mai indicată metodă în ceea ce privește terapia dependenței de

droguri este reprezentată de întreruperea totală a consumului de substanțe și nu cea

de înlocuire a drogului consumat cu altă substanță.

- Din punctul nostru de vedere, această întrerupere totală este un drum spre succesul

în ceea ce privește un tratament reușit în această luptă împotriva dependenței de

droguri. De asemenea, consider că înlocuirea drogului cu o substanță asemănătoare

nu este decât o încurajare „indirectă” și o susținere privind consumul ilicit de

stupefiante.

- Conform legislației în vigoare, dorim să învederăm faptul că numai în cazul în care

un toxicoman este inclus în „Programul de substituție în ambulatoriu”, săvârșește o

infracțiune, se poate dispune față de acesta de către organul judiciar măsura de

siguranță a obligării la tratament medical, în conformitate cu art. 109 din Codul

penal.

- Pentru întărirea celor mai sus enunțate, subliniem faptul că această afirmație este

susținută de prevederile art. 31 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr.

143/200016, conform căruia „în cazul în care o persoană inclusă în „Programul de

substituție în ambulatoriu” se află în faza de urmărire penală, organul de cercetare

penală anunță responsabilul de „program” pentru continuarea programului de

substituție care se va desfășura în unitățile subordonate Ministerului Administrației

și Internelor sau Ministerului Justiției”.

- Această măsură de obligare la tratament medical se poate lua pe o perioadă

nedeterminată, însă aceasta va înceta, în cazul în care subiectul s-a însănătoșit.

Conform art. 110 din Codul penal, „Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator

cronic de substanţe psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasă şi prezintă pericol

pentru societate, se poate lua măsura internării într-o unitate sanitară de specialitate, până la

însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.”

33

În acest sens, în doctrină s-a subliniat faptul că măsura de siguranță a internării medicale

se poate dispune ori de câte ori, în momentul comiterii faptei, inculpatul nu putea să-și dea

seama de acțiunile sale din cauza alineației mintale ori dacă facultățile sale psihice erau alterate

datorită unor cauze patologice, unor anomalii fiziologice sau situațiile în care inculpatul este

lipsit de discernământ datorită unei boli psihice.17

Consider oportun să învederez faptul că prin sintagma „substanțe psihoactive” se înțeleg

acele substanțe stabilite prin lege la propunerea Ministerului Sănătății.

Măsurile de prevenire a consumului ilicit de droguri sunt:

- Organizarea de programe educative adresate preșcolarilor, ce presupun promovarea

unui stil de viață sănătos în familie și/sau în comunitate, vizând sănătatea publică;

- Organizarea de programe educative adresate elevilor, ce presupun activități de

instruire, informare, comunicare, incluse în programa școlară;

- Organizarea de programe educative adresate adolescenților, în afara școlii, ce

presupun organizarea de către instituțiile de învățământ de activități alternative

pentru petrecerea timpului liber;

- Realizarea de campanii mass-media ce presupun activități de informare a populației

prin mijloace precum: articole în presa scrisă, anunțuri publice, emisiuni, reportaje,

concursuri, video și audio clipuri tematice;

- Furnizarea de informații și sfaturi privind efectele negative ale consumului de

droguri, consecințele deținerii și traficului ilicit de droguri, precum și posibiliățile

de prevenție și tratament, care pot fi aduse la cunoștința părinților, profesorilor,

tinerilor și consumatorilor de droguri prin linii telefonice de informare și ajutorare;

- Organizarea de programe comunitare ce presupun activități care implică o largă

participare a membrilor unei comunități;

- Organizarea de programe de consiliere psihologică și psihoterapeutică ce presupun

activități specializate.18

Potrivit celor menționate pe parcursul acestei lucrări, putem susține că un rol decisiv în

materia stupefiantelor a fost reprezentat de controlul drogurilor.

17 L. Margosy, „Regimul juridic al internării medicale”, Dreptul nr. 9-12, 1990, p. 164 18 Alexandru Boroi, Neagu Norel, Valentin Radu-Sultănescu, op. cit., p. 84

34

De asemenea răspândirea drogurilor, dar și creșterea posibilităților de procurare, a dus

la o creștere a numărului dependenților care ar putea fi ținut sub control numai cu ajutorul unor

operațiuni stricte.

Apreciem, în lumina celor arătate mai sus, că o eventuală legalizare a consumului de

droguri nu ar putea avea decât consecințe negative prin prisma efectelor pe care le poate produce

o atare soluție legislativă19.

De-a lungul timpului, dar mai ales în ultimii ani, pe plan internațional a apărut ideea

liberalizării narcoticelor, pentru a se încerca forme de control mai permisive cum ar fi

neincriminarea posesiei de mici cantități de drog pentru uzul propriu, posibilitatea prescrieii

acestor substanțe celor dependenți, de către medici, ori vânzarea drogurilor fără restricții20.

V. Al cincilea capitol este intitulat „Narcoterorismul” și este structurat în doua secțiuni.

Secțiunea I: „Comerțul cu droguri o afacere profitabilă”

„Narcoterorismul” este definit ca fiind “utilizarea traficului de droguri pentru

propagarea obiectivelor anumitor guverne si organizatii tetoriste” identificate ca fiind: Cuba,

Nicaragua, Columbia si Peru- a impus organizarea unor structuri specializate, de tip militar sau

polițienesc, la nivel statal și internațional, unite in lupta comuna pentru combatere a accestui

flagel, cu repercursiuni greu de previzionat la scara globala. In prezent dezvoltarea tehnologilor

de prelucrare si “compactizare ” a laboratoareleor a a micsorat foarte mult timplul de “obtinere

a produselor finite”. Aparitia statelor anarhice (Angolia, Somalia, Afganistan), a unor state

dictatoriale (Sudan, Iran, Libia), rezultate din destramarea unor superputeri (Tadjikistan,

Kirghistan, Uzbekistan) sau a unor zone greu combatabile (Myanmar, Filipine, Malaysia, N-V

Chinei)- a reeditat contrabanda si producerea de substante halucinogene, la concurenta cu

statele Americii de Sud (Columbia, Venezuela, Peru, Ecuador dar si Mexic sau Cuba)- care

aveau “taaditii” in acest sens. Lupta pentru producatri si traficanti se da pentru cucerirea pietelor

occidentale si, in special a pietelor din continetul nord American.

Având în vedere noile mainferstari, unii analiști ai anilor ’90 au asociat terorismul cu

așa-zisul “fenomen al zonei gri” expresia desemnând “ amentințările împotiva statelor

națiunii, ale unor factori nestatali precum și ale unor organizații nonguvernamentale”.

Narcoterorismul este un termen care crează dezbateri printre experţi încă de când a fost

folosit prima dată în anul 1983 de către preşedintele peruan Fernando Belaunde Terry, pentru a

19 Alexandru Boroi, Neagu Norel, Vladimir Radu-Sultănescu, op.cit.,p.94. 20 Alexandru Boroi, Neagu Norel, Vladimir Radu-Sultănescu, op.cit.,p.91.

35

descrie atacurile întreprinse împotriva poliţiei antidrog peruviene de către guerilele marxiste

Sendero Luminoso. Termenul a fost preluat ulterior şi de fostul preşedinte american Ronald

Reagan în 1986. În realitate termenul poate fi găsit cu mult înainte, în literatura anilor 1950,

referindu-se la influenţa Chinei asupra traficului cu droguri.

Unii experţi sunt de părere că este un termen inutil care face confuzie între războiul

împotriva drogurilor şi războiul împotriva terorismului. Drohan (2005) considera că este

necesară definirea „narco-mercantilismului” înainte de a acuza o ţară de narcoterorism.

Dacă în problema consumului de droguri, din punct de vedere legal, se poate vorbi de

un tratament diferențiat în ceea ce privește tipurile de droguri folosite și contextul în care se

utilizează, abordarea este tranșantă și se derulează strict în parametrii stabiliți de legea penală,

avându-se în vedere atât implicațiile directe cât și cele indirecte generate de acest flagel.

În acest sens, trebuie avut în vedere, în primul rând activitățile de spălare a banilor

proveniți din traficul de droguri, precum și posibilitatea utilizării acestora pentru finanțarea altor

activități ilegale, cum ar fi cele de natură criminală, sau terorismul internațional. 21

Este foarte ieftin să cultivi mac, principala materie primă pentru opium şi heroină, sau

frunze de coca, principala materie primă pentru cocaină. Totuşi, consumatorii plătesc un preţ

ridicat pentru cocaină şi heroină, adesea un preţ de câteva ori mai mare decât cel de producţie.

Preţul înalt al acestor droguri este un rezultat al pieţei negre, datorat interzicerii acestuia.

Multe grupări teroriste apelează la comerţul cu narcotice ca o alternativă pentru a-şi

finanţa activităţile. Pentru a realiza activităţile zilnice, organizaţiile teroriste au nevoie de bani

pentru arme, computere, pregătire, transport etc. Comerţul cu droguri este o sursă foarte

profitabilă de bani şi dificilă de identificat. Narcoticele precum opiumul, heroina sau cocaina

se produc uşor şi ieftin. Totuşi, datorită faptului că sunt ilegale, şi deci în cantităţi reduse,

cartelurile pot obţine profituri ridicate de pe urma lor.

Relaţia dintre terorişti şi traficanţii de droguri sau cartele este una reciproc profitabilă,

care permite schimbarea drogurilor pe arme, folosirea aceloraşi rute de trafic, folosirea unor

metode similare pentru obţinerea profitului şi strângerea de fonduri, folosirea aceloraşi resurse

pentru spălarea banilor, apelarea la aceiaşi oficiali corupţi din cadrul guvernului, etc. Totuşi,

cartelurile şi grupările teroriste au scopuri diferite. Primele sunt motivate în principal de

obţinerea de fonduri financiare, ascunzându-se de media, în vreme ce ultimele, datorită

scopurilor lor politice, sau, în cazul grupărilor islamice, datorită atât obiectivelor politice cât şi

21 Vezi Narcoterorismul – pwffi.blogspot.ro

36

a celor religioase, urmăresc atragerea atenţiei publicului şi a autorităţilor. Ca rezultat, grupurile

insurgente şi cartelurile de droguri au o relaţie practică, « de afaceri ».

Traficul de droguri poate genera haos şi instabilitate în ţările din care provin (ţările

sursă) şi ţările de tranzit prin susţinerea violenţei, atât în cadrul cât şi între grupările de traficanţi,

precum şi între traficanţi şi simpli cetăţeni şi autorităţi publice. Creşterea criminalităţii este de

asemenea un factor destabilizator. Aplicarea legii împotriva drogurilor poate crea divergenţe

între autorităţile care aplică legea şi cele militare şi simplii cetăţeni, printre care se numără micii

fermieri care cresc ilicit droguri. Tehnicile secrete de investigare se pot încurca cu legile

autoritariste, după cum s-a întâmplat în timpul guvernării Fujimori din Peru.

În plus, traficanţii pot crea în mod deliberat haos pentru a slăbi capacitatea instituţiilor

de guvernământ şi a societăţii civile de a interveni în afacerile lor ilegale. În Columbia, de

exemplu, Cartelul Medellin a încercat să folosească teroarea pentru a împiedica guvernul

columbian să aplice prevederile legii.

“Spălarea banilor poate părea o formă politicoasă a crimei, dar însoţeşte întotdeauna

brutalitatea, decepţia şi corupţia.” 22

Pentru a discuta problema narcoterorismului este necesară analizarea modului în care

grupările narcoteroriste pot obţine profit şi transfera fonduri. În acest scop sunt elaborate

numeroase scheme, acestea incluzând contrabanda cu bani, transferuri electronice, conturi

multiple, mărfuri şi apelul la organizaţii pentru a strânge şi transfera fondurile. Nu puţine sunt

cazurile în care organizaţiile umanitare sau de afaceri implicate sunt considerate a fi legale.

Pentru traficul cu droguri, arme, bani şi persoane, narcoteroriştii utilizează documente false

precum paşapoarte şi alte documente de identitate.

Secțiunea II: „Psihologia consumului de droguri si raportul cu infractiunea”

Abuzul de droguri are un impact deosebit asupra consumatorului, asupra familiei sale,

a comunităţii din care face parte şi a societăţii în general. Astfel, utilizarea ilegală a drogurilor

este într-o dependenţă directă de creşterea ratei criminalităţii, de problemele de sănătate

(afectarea sistemelor nervos, circulator, respirator, de reproducere etc.). De asemenea, abuzul

de droguri are un impact deosebit asupra consumatorului, asupra familiei sale, a comunităţii din

care face parte şi a societăţii în general. Astfel, utilizarea ilegală a drogurilor este într-o

dependenţă directă de creşterea ratei criminalităţii, de problemele de sănătate (afectarea

22 Secretarul Trezoreriei, Lawrence Summers, septembrie 1999

37

sistemelor nervos, circulator, respirator, de reproducere etc.). “Producerea, distribuirea şi

consumul ilicit de droguri, având cifre ale afacerilor de ordinul miliardelor, contribuie la

instalarea corupţiei şi chiar la destabilizarea guvernelor; acest trafic implică nu numai încălcarea

legilor şi convenţiilor, ci şi multe activităţi cu caracter penal, evaziuni fiscale, transferuri ilegale

de fonduri, violări ale legislaţiei privind importul şi exportul, crime, terorism. Narcoticele sînt

adesea folosite ca monedă în achiziţionarea de arme, iar reţelele de traficanţi ajung să deţină

puterea şi controlul asupra unor regiuni ale lumii”23.

“Producerea, distribuirea şi consumul ilicit de droguri, având cifre ale afacerilor de ordinul

miliardelor, contribuie la instalarea corupţiei şi chiar la destabilizarea guvernelor; acest trafic

implică nu numai încălcarea legilor şi convenţiilor, ci şi multe activităţi cu caracter penal,

evaziuni fiscale, transferuri ilegale de fonduri, violări ale legislaţiei privind importul şi exportul,

crime, terorism. Narcoticele sînt adesea folosite ca monedă în achiziţionarea de arme, iar

reţelele de traficanţi ajung să deţină puterea şi controlul asupra unor regiuni ale lumii”24.

Recunoaşterea amplorii şi pericolului consumului de droguri la nivel european “este

oglindită şi de faptul că Uniunea Europeană este principalul donator internaţional ce susţine

activitatea Biroului Organizaţiei Naţiunilor Unite de luptă împotriva drogurilor şi a

criminalităţii”25.

La fel cum am menționat și în cadrul lucrării, persoanele care consumă substanțe supuse

controlului national, se numesc toxicomani sau narcomani. Astfel, revenind asupra aspectelor

ce fac trimitere la consumatorii de droguri, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii,

narcomania reprezintă „stare de intoxicare periodică sau cronică, dăunătoare individului şi

societăţii, provocată de consumul repetat al unui drog (de provenienta naturală sau artificială) -

caracteristicile acesteia fiind - o nevoie irezistibilă de a continua consumul drogului şi de a-l

procura prin toate mijloacele, o tendinţă de a majora dozele şi o dependeţă de ordin psihic,

uneori şi fizic, faţă de efectele drogului”26.

M. Golu, consideră că “individul aparţinând unui grup suferă, în planul organizării

psihice interne şi al manifestării comportamentale externe, influenţa moderatoare,

23 Abraham, Pavel, Baconi Daniela, Bălălău Dan, Abuzul şi toxicodependenţa. Mecanisme, manifestări, tratament,

legislaţie, ed. Medical, Bucureşti, 2008 24 Abraham, Pavel, Baconi Daniela, Bălălău Dan, Abuzul şi toxicodependenţa. Mecanisme, manifestări, tratament,

legislaţie, ed. Medical, Bucureşti, 2008 25 Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie, Raportul anual 2007: Situaţia drogurilor în Europa,

Luxemburg, Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene. 26 Raportul anual al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 1957

38

direcţionatoare a integralităţii supraordonate a grupului respectiv”27. Autorul citat

menţionează o serie de premise specifice integrării grupale. “Acestea fac parte din categoriile

filiaţiei genetice (relaţiile de rudenie), sau a fenomenelor psihice precum:

trebuinţele, nevoile interne ale individului (cum ar fi, de exemplu, nevoia de

recunoaştere şi preţuire socială - care orientează individul către ceea ce grupul consideră

valoare sau nevoia de ascendenţă sau, dimpotrivă cea de submisivitate, obedienţă),

a mecanismelor psihice (imitaţia – mecanism prin care individul reproduce

modalităţi de comportament percepute la alt individ, rezonanţa (consonanţa) afectivă

sau compromisul şi concilierea – ca mecanisme prin care divergenţele şi animozităţile

sunt atenuate, iar asemănările şi apropierile sunt accentuate)

sau a trăsăturilor de personalitate, cum ar fi, de exemplu, sociabilitatea”28.

În perioada de dezvoltare, când personalitatea este în plin proces de structurare şi

organizare şi în special la pubertate şi adolescenţă, tinerii sunt maxim expuşi, au o

vulnerabilitate crescută. Datorită acţiunilor comune întreprinse de principalele instanţe speciale

cu rol socializator (familia, şcoala, grupul de muncă, alţi factori educativi) cea mai mare parte

a adolescenţilor îşi însuşesc exigenţele conformităţii de grup manifestându-se în concordanţă

cu valorile şi normele sociale. Există însa şi adolescenţi care se îndepărtează de la modelele de

conduită dezirabilă, adoptând comportamente deviante, neconformiste (şi al căror număr

considerat în creştere în ultimii ani).

Prevenirea consumului illicit de droguri şi delincvenţei juvenile ar trebui “exercitată

după cum urmează:

la nivel primar (pentru toţi cetăţenii)

la nivel secundar (minorilor care consumă droguri şi/sau delincvent ocazional)

la nivel terţiar (minorilor cu comportament adictiv şi delincvent persistent)”29.

Educaţia este factorul hotărâtor al dezvoltării psihoindividuale a persoanei.30 Ea

sistematizează şi organizează influenţele mediului. Are o funcţie socială, fiind intermediarul

între om şi condiţiile de mediu.

27 Golu M, Particularităţi ale integrării la nivel psihic În: “Aurele corpurilor. Interfeţe cu cosmosul.” Volum

coordonat de Guja Cornelia, Iaşi, Editura Polirom, 2000. 28 Golu M, Particularităţi ale integrării la nivel psihic În: “Aurele corpurilor. Interfeţe cu cosmosul.” Volum

coordonat de Guja Cornelia, Iaşi, Editura Polirom, 2000; Sociabilitatea – reprezintă capacitatea umană de a forma

reţele sociale; 29 Răşcanu, Ruxandra, Zivari, Mirela, Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog, Editura Ars Docendi,

Bucureşti, 2002 30 Idem, p.33.

39

Copilul dobândeşte prin educaţie norme, valori, modele care se manifestă apoi ca

opţiuni personale, în comportamentul său. Formarea şi dezvoltarea personalităţii umane este

deci, un proces orientat, organizat şi conştientizat prin educaţie. În acest sens, E. Surdu arată

că: „Educaţia depistează dispoziţiile ereditare, le diferenţiază, le modifică, le grăbeşte

funcţionarea, le suplimentează forţa, făcând din ele calităţi”31. Totodată, „influenţele mediului,

neorganizate, sunt direcţionate de educaţie, oferindu-le omului în forma pedagogică, pentru a

le face durabile şi consecvente”32.

O serie de teorii mai vechi sau mai noi consideră că problemele sociale sunt consecinţa

directă a dezvoltării sociale implicate de procesele de schimbare şi dezvoltare. Devianţa

intervine ca urmare a dezorganizării sociale, unele structuri instituţionale îşi pierd

funcţionalitatea, controlul social se diminuează iar starea de anomie devine preponderentă.

Devianţa devine astfel o problemă publică care implică decizii politice şi nu numai proceduri

terapeutice ale organizaţiilor de control.

VI. Cel de-al șaselea capitol este intitulat „Infracțiuni la regimul precursorilor” și este

format din două secțiuni.

Secțiunea I: „Precursorii și traficul ilicit de droguri”

Datorită greutăților întâmpinate de traficanții internaționali în vederea procurării drogurilor

naturale din țările producătoare și transportul lor în anumite țări de destinație, i-au determinat

să se orienteze către alte activități ilicite, care implică mai puține riscuri și din care se pot obține

aceleași profituri.

Astfel traficanții s-au gândit că cel mai bine este să producă chiar ei droguri sintetice pe

care ulterior să le plaseze în traficul ilicit. În această manieră s-au pus bazele laboratoarelor

clandestine pentru fabricarea drogurilor sintetice, iar cel mai ușor de preparat s-a dovedit a fi

amfetamina . Datorită rolului pe care îl au precursorii în fabricarea ilicită a drogurilor, ei au fost

definiți ca fiind „substanța chimică care în procesul de preparare clandestină a drogurilor este

încorporată în totalitate sau parțial în structura substanței nou produse care se află sub control

național”33.

31 E. Surdu, op.cit, p. 46. 32 Idem, p. 46. 33 J. Drăgan, C. Popescu, Dicționar enciclopedic de droguri, Ed. Ministerului de Interne, București, 1991, p.182-183.

40

Dorim să evidențiem faptul că substanțele chimice care sunt definite ca precursori nu

trebuiesc confundate cu substanțele chimice ce poartă denumirea de „solvenți”.

Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, s-a dat pentru prima dată o definiție a

precursorilor și a fost prevăzut în Tabelul al 4-lea anexă la lege un număr de 22 de substanțe

socotite la acea dată ca fiind precursori .

Principalul efect juridic pentru aceste substanțe a fost acela că deși nu erau droguri, erau

supuse aceluiași regim ca și drogurile, fiind asimilate în planul răspunderii penale.

Datorită faptului că România nu avea o legislație consacrată precursorilor, dar totodată

având în vedere strânsă între aceste substanțe și traficul ilicit de droguri, se impuneau anumite

dispoziții care să creioneze lun cadru juridic restrictiv pentru această categorie de substanțe

chimice. Potrivit legii nr. 300/2002, producerea, deținerea sau orice altă activitate cu precursori

este permisă numai în scop comercial, medical, sanitar-veterinar, industrial, de învățământ și

de cercetare științifică. În țara noastră în măsura în care legea permite sunt permise: fabricarea,

producerea, tratarea, sinteza, extracția, distribuirea, punerea în vânzare, plasarea pe piață,

livrarea, procurarea, folosirea, ambalarea, transportul, stocarea, depozitarea, importul, exportul,

tranzitul sau orice altă activitatea cu precursori .

Potrivit legii nr. 300/2002, exportul și importul de precursori pot fi efectuate numai de operatori

autorizați.

Potrivit art. 6 din legea nr. 300/2002 „exportul și importul precursorilor se efectuează

de operaratori autorizați și care au obținut avizul conform prevederilor art. 434, pe baza licenței

emise de Ministerul Afacerilor Externe, numai după obținerea avizului Inspectoratului al

Poliției, în baza documentelor ce vor fi stabilite prin Regulamentul entru aplicarea dispozițiilor

prezentei legi”.

Secțiunea II: „Reglementarea activităților cu precursori”

Autorizațiile cu precursori din categoria I și categoria a II –a se fac numai în baza unei

autorizații eliberate de către Ministerul Sănătății, respectiv Direcția Generală Farmaceutică.

Autorizația pentru desfășurarea activităților cu precursori din categoria I și categoria a II –

a este valabilă pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitate de prelungire.35

Pentru obținerea avizului anterior autorizării din partea poliției, persoana juridică trebuie să

întocmească o cerere scrisă adresată poliției care să conțină următoarele elemente:

34 „Operațiunile cu precursorii din categoriile I și a II-a prevăzute în Anexa I se autorizează de către Ministerul Sănătății și Familiei după obținerea avizului prealabil și obligatoriu al Inspectoratului General al Poliției”. 35 conform art. 19 din Legea nr. 300/2002 „Autorizaţia privind activităţile cu precursori este netransmisibilă şi valabilă timp de 3 ani de la data emiterii, această durată putând fi prelungită succesiv, pe perioade de câte 3 ani, în condiţiile prevăzute în regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.”

41

- copie a actului de constituire (respectiv statutul), contractul de societate/ hotărârea

de Guvern, copia autentificată a certificatului de înregistrare fiscală și a certificatului

de înmatriculare;

- documente din care să rezulte modul de asigurare a securității precursorilor din

categoria I și categoria a II-a;

- certificatul de cazier judiciar al persoanelor care lucrează cu precursorii, al persoanei

responsabile de activitatea cu precursori, precum și al persoanelor cu atribuții de

control în materie de precursori;

- copii ale autorizațiilor de funcționare;

- copii ale avizelor emise de autoritățile competente stabilite prin alte acte normative

în vigoare;

- o documentație cu amplasarea fabricii/lor, a punctelor de lucru și a diferitelor clădiri

în care se depozitează sau se află depozite, laboratoare sau birouri.

Menționăm faptul că în farmacii, depozitarea precursorilor din categoria I și categoria a II-

a se poate face atât separat, cât și împreună cu stupefiantele, în dulapuri speciale cu uși oarbe,

astfel, medicamentele prevazute in tabelul “VENENA” vor fi pastrate sub cheie, intr-un dulap

cu usi dinlemn masiv, fara geam.Dulapul va purta inscriptia VENENA.Cheia dulapului va fi

pastrata de catre sefulunitatii sau farmacistul desemnat in acest scop.

Persoanele juridice, denumite și operatori în speța analizată, care efectuează operațiuni de

fabricare, producere, tratare, sinteză, extracție, condiționare, distribuire, punere în vânzare,

plasare pe piață, livrare, procurare, folosire, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare

sau orice altă activitate legală de import, export, tranzit ori intermediere de precursori, denumite

în continuare operaţiuni cu precursori36din categoria a III-a, pot efectua astfel de operațiuni

numai în baza avizului de funcționare pentru operațiuni cu precursori din această categorie,

emis de Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.

VII. Capitolul șapte este intitulat „Studiul legislației țărilor membre ale uniunii europene

privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri” și este format din două secțiuni.

Secțiunea I: „Aspecte de drept penal comparat în materia combaterii traficului și

consumului ilicit de droguri în țările uniunii europene”

În cuprinsul acestei lucrări, nu ne propunem să analizăm legislația în materie de droguri

a fiecărei țări membre a Uniunii Europene, deoarece acest lucru ar excede cadrului lucrării și

nu ar fi oportun.

Dorim ca prin această prezentare a studiului de drept comparat în domeniul drogurilor să

fie una convingătoare și bine aleasă, a-i îndruma pe cei interesați de a cunoște cum se ridică

36 A se vedea art. 2 lit. b) din Legea nr. 300/2002

42

problemele în plan judiciar în țările membre ale Uniunii Europene în materia combaterii

traficului și consumului ilicit de droguri, raportate la exigențele convețiilor internaționale.

Conştiente de pericolul pe care îl produc aceste categorii de fapte antisociale, dublate de

existenţa varietăţii sistemelor juridice, statele lumii, în vederea preveniri unor dezechilibre

procedurale, au luat măsuri menite să conducă la adaptarea unui nou cadru juridic, prin

incriminarea de noi fapte privitoare la criminalitatea organizată, aderând la tratate, convenţii şi

acorduri internaţionale, europene, regionale sau bilaterale, ocazie cu care asigurându-se cadrul

instituţional cu atribuţii în combaterea fenomenului.

În unele state sancțiunea pentru deținere de droguri supuse controlului național este în

funcție de natura drogului deținut de către făptuitor, în timp ce în alte țări când vine vorba de

aplicarea sancțiunii penale nu se ține seama de acest aspect.

Ca și exemplu în unele țări membre ale Uniunii Europene sancțiunile pentru consumul

de droguri diferă în funcție de natura drogului utilizat de consumator. De asemenea, legislația

permite autorităților judiciare să țină seama de drogul consumat de făptuitor atunci când se

ridică problema începerii urmării penale împotriva lui. În alte state se aplică aceleași pedepse,

indiferent de natura drogului implicat în delict.

În România consumul ilicit de droguri este interzis prin legea nr. 143/2000, dar nu este

sancționat penal și nici administrativ prin nicio prevedere a ei. Din studiul legislației penale a

țărilor membre ale Uniunii Europene rezultă că sancționarea prin mijloace de drept penal a

cosumului ilicit de droguri supuse controlului național, diferă considerabil de la o țară la alta.

De asemenea, din practica judiciară penală a țărilor membre ale Uniunii Europene, rezultă

că, se găsește un număr remarcabil de cazuri, în care dependenții de droguri sunt implicați și în

traficul ilicit cu astfel de substanțe.

Sintagma „consum ilicit” este cea care face diferanța în abordarea incriminării sau

neincriminării consumului ilicit de droguri. Așadar, consumul de droguri nu reprezintă decât o

definiție juridică referitoare la utilizarea individuală de substanțe interzise care diferă de alte

infracțiuni în domeniul drogurilor cum ar fi: fabricarea, producerea, cultivarea, vânzarea,

deținerea, transportul de droguri.

De asemenea, făcând referire la consumul ilicit de droguri, se ridică și problema apariției în

ultimii ani a substanțelor cu proprietăți psihoactive, respectiv SNPP, cunoscute sub denumirea

de „substanțe etnobotanice”. Aceste substanțe etnobotanice (denumire acceptată și de statele

membre ale Uniunii Europene), fac referire la noi substanțe cu proprietăți psihoactive ce se pot

comercializa în formă pură sau în combinații.

43

„Interesul constant în documentarea acestei noi problematici criminogene are la bază și

creșterea foarte mare a numărului de consumatări de astfel de substanțe, pe argumentul principal

al unui preț mult mau scăzut al acestora comparativ cu drogurile „clasice”, în condițiile obținerii

aceluiași gen de simptomatologie”.

În continuare am analizat pe scurt legislația penală din anumite țări membre ale Uniunii

Europene, și anume: Franța, Belgia, Italia, Olanda, Suedia, Portugalia, Spania, Marea Britanie.

Secțiunea II; „Tendinţe în producţia mondială de droguri”

La fel cum am arătat pe parcursul acestei lucrări, susținem că drogurile au un impact

negativ atât asupra funcţionării societăţii cât şi asupra stării de sănătate a oamenilor. De

asemenea, acestea pot compromite programele de dezvoltare, dar și toate eforturile ce sunt

depuse pentru restaurarea păcii dar şi pentru reconstrucţia ţărilor destabilizate de războiul civil.

Astfel, referitor la cele susrubricate, opinăm că se impune luarea de noi măsuri pentru

ameliorarea colectării și analizei datelor ce fac referire la droguri, dar și dezvoltarea unui

program riguros de cercetare37a acestui fenomen îngrijorător. Dacă va fi bine înţeles modul în

care evoluează piaţa drogurilor se vor putea programa şi echilibra mai bine intervenţiile. Se vor

putea, de asemenea, repartiza mai bine resursele în timp şi între sectoare, ceea ce va permite

ameliorarea eficienţei strategiilor de control al drogurilor38.

VIII. În sfârșit, ultimul capitol, cel de-al optulea, este intitulat „Concluzii și propuneri de

lege ferenda”

Din analiza studiilor ce au fost efectuate în cadrul acestei lucrări, reiese faptul că

„sistemele informaţionale sunt diferite în țările membre ale Uniunii Europene, în special în ceea

ce priveşte practicile de înregistrare şi raportare”39. Facând referire la aceste studii, putem

afirma că este dificil să se realizeze comparaţii între ţări, iar metoda cea mai bună, constă în

compararea diferitelor situaţii infracţionale, dar fără a cuprinde cifre absolute. Făcând referire

la România, observăm faptul că până în anul 1989 consumul de droguri era limitat la cerinţele

terapeutice, abuzurile erau rare, iar toxicomania nu reprezenta un flagel, fiind sub un control

strict al instituţiilor statului român.

37 Program ce face trimitere la structura, funcționarea și evoluția pieței drogurilor. 38 Denis Richard, Jan-Louis Senon, Dicţionar de droguri, toximanii şi dependenţe, Editura Ştiinţelor Medicale, 2005, p. 13. 39 Raportul anual 2012, privind situaţia drogurilor în Europa, în cadrul Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanie, disponibil pe: http://www.ana.gov.ro/rapoarte%20europene/raport%20european%202012.pdf;

http://www.ana.gov.ro/rapoarte%20europene/raport%20european%202012.pdf

44

Deşi se ridică problema creşterii consumului de droguri în perioada 2005-2012,

comparativ cu perioada 1990-2004, fapt ce ar putea duce la problema unei nerealizări a

Strategiei Naţionale Antidrog, totuşi trebuie subliniat un aspect extrem de important, pentru

toate tipurile de droguri ilicite, respectiv faptul că România se situează sub valorile medii

europene, Strategia Naţională Antidrog atingându-şi scopul propus.

Cu toate că în România prevalenţa consumului de droguri şi etnobotanice este printre

cele mai mici din Europa, ca tendinţă, în opinia noastră, fapte infracţionale de o gravitate

deosebită, cum este şi oribila crimă din judeţul Mehedinţi, pot fi comise în continuare în

România. Aceasta impune o înaltă responsabilitate şi acţiuni consecvente, perseverente şi de

mai mare amploare, din partea instituţiilor abilitate ale statului, pe cele trei niveluri ale

prevenţiei care sunt operaţionale la nivel european: prevenţia universală, prevenţia selectivă şi

prevenţia indicată.

Propuneri de lege ferenda:

- De „lege ferenda”, propunem instituirea unor sisteme naționale de monitorizare care

să permită o analiză a tendințelor în intoxicațiile acute legate de droguri, încercând

a se ține o evidență strictă în ceea ce privește evidența numărului de persoane ce se

prezintă la unitățile medicale, în urma episoadelor asociate consumului de droguri.

Potrivit celor susrubricate, menționăm faptul că, studiile de impact privind traficul și

consumul ilicit de droguri, din România dar şi din alte ţări ale Uniunii Europene, evidențiază o

nevoie în vederea intensificării intervenţiilor selective în mediul şcolar.

În ceea ce privește aceste intervenții, dorim să precizăm că acestea trebuie să aibă loc în

anumite situații de criză atât psihologică cât şi familială, coroborată cu situația acelor elevilor

ce prezintă factori de risc pentru consumul ilicit de droguri.

O problemă pe care am dori să o ridicăm este reprezentată de analiza „drogurilor legale”

pe care le are în vedere legea, unde constatăm că majoritatea substanţelor active din compoziţia

acestora se regăsesc în suplimente alimentare sau produse de slăbit, al căror regim juridic40 este

deja reglementat prin diverse acte normative. Astfel, dorim să amintim și faptul că anumite

substanțe pot fi suscceptibile de a produce efecte psihoactive, unde exemplificăm faptul că,

clorura de sodiu (sarea de bucătărie), consumată în cantităţi mari, poate genera halucinaţii.

40 Conform art. 2 lit. g) din Legea nr. 194/2011, prin regimul juridic al bunului se înţelege ansamblul reglementărilor care au ca obiect cel puţin una dintre următoarele operaţiuni: fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţie, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import-export ori intermediere de produse.

45

Tot aici, consider important să învederez și prevederile Constituției, conform cărora

„dreptul la ocrotirea sănătății este garantat, Statul fiind oblogat să ia măsuri pentru asigurarea

sănătății publice”.

Cum am văzut și pe parcursul acestei lucrări, traficul de droguri și în principal consumul

de droguri reprezintă doar una din consecințele modificărilor pe care le-a suferit România după

căderea regimului comunist. Ca urmare a acestor schimbări, consider că este necesar, pentru

atingerea rezultatelor scontate, unele metode sau tehnici de prevenire în special în rândul

tinerilor, precum:

- Modernizarea programei școlare și specializarea anumitor cadre didactice cu privire

la problematica ce o ridică drogurile, precum și adaptarea acestora la nevoile

tinerilor din ziua de azi;

- Încercarea creșterii numărului de activități sociale, la care să participe atât tinerii cât

și minorii;

- Încercarea de a convinge părinții să se implice în activitățile destinate tinerilor și cel

mai important în ceea ce privește viața socială a acestora, deoarece știm că anturajul

sau modul de a petrece timpul liber, pot constitui cel mai mare „dușman” al tinerilor,

încurajându-i la comportamente infracționale, precum consumul ilicit de droguri,

sau traficul cu astfel de substanțe;

Punerea unui mare accent pe programele de informare asupra consecințelor pe care le

are consumul de droguri asupra indivizilor și a socității, începând cu clasele primare. Aici putem

evienția faptul că, în ceea ce privește mortalitatea, aceasta are un număr foarte mare în cazul

toxicomanilor, fie ca urmare a administrării de supradoze, fie ca urmare a îmbolnăvirii cu SIDA,

cauzată de folosirea unor ace de seringă infestate41. De asemenea, consider că trebuie ridicat un

semnal de alarmă deoarece în prezent nu se știe adevarata dimensiune a acestui lucru,

neexistând o statistică clară și precisă.

Referitor la cele enunțate anterior, îmbrățișez ideea implicării organelor abilitate în ceea

ce ține de:

- Familii dezorganizate;

- Familii din medii defavorizate;

41 I. Roibu, Al. Mircea, Flagelul drogurilor, Ed. Mirton, Timișoara, anul 1997, p. 97

46

- Minori ce abandonează școala sau care vin foarte rar la cursuri și nu în ultimul rând,

minorii care deja au antecedente penale.

- De „lege ferenda” propunem prevenirea circuitului ilegal al substanţelor narcotice

prin informare şi tratament. Astfel că, din experienţa altor state observăm că lupta

cu circulaţia ilegală atât în cazul substanţelor narcotice cât și în cazul narcomaniei,

este eficientă doar în cazurile în care se desfăşoară o propagandă împotriva acestui

fenomen negativ.

- De „lege ferenda” propunem includerea în Legea privind traficul și consumul ilicit

de droguri, întocmirea unei noi anexe, care să privească educaţia extraşcolară

pentru prevenirea consumului de droguri.

Considerăm că este de bun augur, elaborarea unui program naţional (nu doar la nivel de

strategie generală) pentru prevenirea traficului ilicit de droguri, care ar include etapele şi un

plan complex de măsuri statale cu caracter social, economic, cultural-educativ, profesional şi

alte direcţii de neutralizare a factorilor care influenţează genul respectiv de criminalitate.

Referitor la activitățile de asistență medicală, psihologică și socială pentru consumatorii

de droguri, propunem:

- De lege ferenda înființarea unor centre specializate, care să funcționeze în

subordinea Agenției Naționale Antidrog, a unor centre de tip adăpost atât pentru

consumatorii de droguri cât și pentru tinerii consumatori de droguri, în vederea unei

bune monitorizări a acestora.

- De „lege ferenda” consider că trebuie să se aibă în vedere conținutul art. 15 din

Legea nr. 143/2000 privind denunțarea, lăsând loc de interpretări și din punctul

nostru de vedere, în special de denunțuri.

47

BIBLIOGRAFIE

I. Convenții, tratate și protocoale internaționale

1. Convenția internațională a opiului de la Haga din anul 1912;

2. Convenția internațională a opiului de la Geneva din 1923;

3. Convenția internațională privind limitarea fabricării și reglementării, distribuirii

stupefiantelor semnată la Geneva la 13 iulie 1931;

4. Acordul de la Bangkok, din 27 noiembrie 1931;

5. Convenția internațională pentru reprimarea traficului ilicit cu droguri vîtîmîtoare

semnată la Geneva la 26 iunie 1936;

6. Convenția Unică a Stupefiantelor de la New York, din anul 1961;

7. Protocolul privind modificarea Convenției Unice a Stupefiantelor din anul 1961 de la

Geneva, din 24 martie 1972;

8. Convenția de la Viena din anul 1971, asupra substanțelor psihotrope;

9. Convenția contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope de la Viena, din

anul 1988.

48

II. TRATATE, CURSURI ȘI MONOGRAFII

1. Abel, Ernest – Marijuana, The First Twelve Thousand Years, EdituraPlenum Press, New

York, 1980.

2. Abraham P., Baconi Daniela, Bălălău Dan, Abuzul şi toxicodependenţa. Mecanisme,

manifestări, tratament, legislaţie, ed. Medical, Bucureşti, 2008.

3. Abraham P., – Capcana drogurilor, Editura Detectiv, Bucureşti, 2005.

4. Abraham P.(coord.) – Drogurile, aspecte juridice şi psihosociale, Editura Mirton,

Timişoara, 2004.

5. Abraham P., Derișan E., Codul penal al României, Comentat și Adnotat, Grupul

Editorial Național, București, 2002;

6. Tudor Amza, „Criminologie teoretică”, Ed. Lumina Lex, București

7. Andreşan-Grigoriu, Beatrice; Ştefan, Tudorel – Drept comunitar – EdituraC.H. Beck,

Bucureşti, 2007.

8. Antoniu, George – Noul cod penal. Codul penal anterior. Studiu comparativ, Editura All

Beck, Bucureşti, 2004.

9. Antoniu, George; Bulai, Costică – Dicţionar de drept penal şi procedură penală, Editura

Hamangiu, Bucureşti, 2011.

10. Antoniu, George ( coord.), Explicații preliminare ale Noului Cod penal, vol. II.

11. Aput Roger Noriega, Then-Assistant Secretary of State for Western Hemisphere

Affairs, 11 mai 2005.

12. Aurel Dincu, „Bazele criminologiei”, Ed.Proarcadia, București.

13. Baconi D., D. Bălălău, P. Abraham, C. Negrei, A. M. Ciobanu, M. Surugiu, R. Iliescu,

A. Pantea, I. Cristescu, Abuzul și toxicodenpendența. Mecanisme, manifestări, tratament,

legislație, Ed. Medicală, București

14. Basarab M., „Drept penal. Partea generală”, Ed. Lumina Lex, București

15. Bercheşan, Vasile; Pletea, Constantin – Drogurile şi traficanţii dedroguri, Editura

Paralela 45, Piteşti, 1998.

16. Boroi Al., Alexandru; Neagu, Norel; Radu-Sultănescu, Valentin – Infracţiuni prevăzute

de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Editura

Rosetti, Bucureşti, 2001.

17. Boroi Al., „Curs universitar – Drept penal. Partea generală, ediția 2, Ed. C.H. Beck,

București, Dicționarul Explicativ al Limbii Române.

49

18. Boroi Al., N. Norel, R.V. Sultănescu, „Combatrea traficului și consumului ilicit de

droguri”, R.D.P. nr. 4/2001;

19. Brătescu Gh. V. – Vrăjitoria de-a lungul timpului, Ed. Politică, București

20. Bulai C., „Manual de drept penal, partea generală”, Ed. All Beck, București, 1997

21. Bulai C., A. Filipaș, C. Mitrache, „Instituții de drept penal”, Ed. Trei, București, 2002

22. Cioia Pantelimon, „Droguri. Competență”, R.D.P. nr. 3/2001;

23. Dima A., „Dacă subiectul activ al unei infracțiuni poate fi și subiectul acesteia, cu

referire specială la infracțiunile de producere, consum și trafic de droguri”, Dreptul nr. 1/2002;

24. Dima T. – Traficul și consumul ilicit de stupefiante, Ed. Lumina Lex, București.

25. Dima T., Naghi C., „Precursorii și traficul ilicit de droguri”–, R.D.P. nr. 1/2003;

26. Dima T., Infracțiuni contra sănătății publice prevăzute în legi extrapenale – cu referire

la droguri -, Ed. Lumina Lex, București, 2002

27. Dima T., „Implicațiile apariției legii nr.143/2000 privind combaterea traficului și

consumului ilicit de droguri asupra măsurilor de siguranță medicală prevăzute de Codul penal”,

Dreptul nr.1/2003.

28. Dima T., „Măsura de siguranță a obligării la tratament medical în cazul toxicomanilor

care au comis fapte prevăzute de legea penală,”, R.R.D. nr. 3/1971.

29. Dima T., C. Naghi, „Din nou despre cannabisul românesc: este drog sau plantă

industrială, Dreptul nr. 7/2003 ”;

30. Dima T., Droguri. Noi reglementări, R. D. P. nr. 2/2005;

31. Dincu A., „Bazele criminologiei”, Ed.Proarcadia, București;

32. Dincu A., Dima T., „Măsura de siguranță a obligării la tratament medical în cazul

toxicomanilor care au comis fapte prevăzute de legea penală”, R.D.R. nr. 3/1971;

33. Deepak C., Comportamente dependente, Editura Curtea Veche, Bucureşti

34. Dobrinoiu V., „Drept penal” – partea specială, vol. II, Ed. Lumina Lex, București.

35. Dobrinoiu, Vasile; Conea, Nicolae – Drept penal. Partea specială, EdituraLumina Lex,

Bucureşti.

36. Dongoroz V., „Explicații teoretice ale Codului penal – Măsuri de siguranță”, Ed.

Academiei R.S.R., București

37. Dongoroz V. și colab, „Explicații teoretice ale Codului penal român”, Ed. Academiei

R.S.R. București, vol. IV – partea specială

38. Dongoroz V., Comentariu în Codul penal Carol al II-lea, adnotat, vol. II, Ed. Sorec,

București

50

39. Drăgan J., „Incriminarea traficului ilicit de droguri (rezumatul tezei de doctorat,

București, 1997)”;

40. Drăgan J., Dicționar de droguri, Ed. All Beck, București.

41. Drăgan J., Dicționar de droguri, Ediția 2, Ed. C-H-Beck, București.

42. Stancu E., "Tratat de criminalistică", Ed. Universul Juridic, Bucureşti

43. Stancu E. – Criminalistică, vol. II, Ed. Actami, București

44. Geamănu G., Drept internațional penal și infracțiunile internaționale, Ed. Academiei

R.S.R. București.

45. G-ral. I. Pitulescu, „Al 3-lea război mondial – crima organizată”, Ed. Național, București

46. Goode E., Drugs in American Society, fith edition, Boston, New York, San Francisco,

St. Louis, Mc Graw-Hill College, The Mc Graw-Hill Companies, Inc.

47. Hotca M. A., M. Dobrinoiu, Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii și

explicații, vol. I, Ed. C.H.Beck, București, 2008

48. Jean-Marie Pelt, 1971, Drogues et plantes magiques, Editeur Horizons de France

49. J. J. Queralt, Víctimas y garantías: algunos cabos sueltos. A propósito del Proyecto

alternativo de reparación în J. M. Silva-Sanchez, Política criminal y nuevo derecho penal : libro

homenaje a Claus Roxin, Ed. Bosch, Barcelona

50. Lăpăduşi V., Gh. Popa, " Investigarea criminalistică a loculi faptei", Ei. Luceafărul,

Bucureşti, 2005

51. Lascu Laura Codruța, „Autorizarea accesului la sistemele de telecomunicații sau

informatice”, Dreptul nr. 1/2003;

52. Lascu Laura Codruța, „Autorizarea procurării de droguri, substanțe chimice esențiale și

precursori de către de investigatorul acoperit și colaboratorii săi”, Dreptul nr. 7/2002;

53. Dr. Lascu Ion și Laura Codruța Lascu, „Extinderea incriminării traficului de

stupefiante”, Dreptul nr. 12/2000

54. Margosy L., „Regimul juridic al internării medicale”, Dreptul nr. 9-12, 1990;

55. Mitrache C., „Drept penal. Partea generală”, Ed. Casa de Editură și Presă Șansa S.R.L.,

București;

56. Micuț I., „Aspecte teoretice și practice referitoare la aplicarea Legii nr. 143/2000 privind

combaterea traficului și consumului ilicit de droguri”, Dreptul nr. 1/2002;

57. Nistoreanu Gheorghe, Mihai Apetrei, Carmen Silvia Paraschiv, Laurenţiu Nae, Anca

Lelia Dumitru – Drept Procesual Penal – ed. Europa Nova, Bucureşti

58. Niță N., „Dimensiunile consumului ilicit de droguri în România comparativ cu statele

Uniunii Europene”

51

59. Neagu I., T. Dima, V. Dobrinoiu, A. Fuerea, M. A. Hotca, N. Neagu, T. B. Mc Cann,

Prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri în România, vol. I

60. Oancea I., comentariu în Explicații teoretice ale Codului penal, vol. IV

61. Rădulescu Emil, Adio, ţigări!, Editura Viaţă şi Sănătate, Bucureşti

62. Rășcanu Ruxandra, „Dependență și drog. Aspecte teoretice și clinic ameliorative”, Ed.

Universității din București, București

63. Sabău G. V. – Traficul și consumul ilicit de droguri și precursori, Ed. Universul Juridic,

București;

64. Sima C., Infracțiuni prevăzute de legi speciale – comentate și adnotate, Ed. Lumina Lex,

2002;

65. Udroiu R., M Slăvoiu, Predescu O. – Tehnici speciale de investigare în justiţia penală,

ed. C.H. Beck

66. Voicu C., „Manualul polițistului antidrog”, Ed. M.I., București

52

III. LEGISLAȚIE NAȚIONALĂ

1. CONSTITUȚIA ROMÂNIEI;

2. Codul penal de la 1936;

3. Codul penal de la 1968;

4. Legea nr. 286/2009 privind noul Cod Penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 510

din 24 iulie 2009, în vigoare de la 1 februarie 2014;

5. Codul de procedură penală;

6. Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală, publicată în Monitorul

Oficial nr. 486 din 15 iulie 2010, în vigoare din 1 februarie 2014;

7. Decretul nr. 626 de aderare a României la Convenția Unică a Stupefiantelor de la

New York din anul 1961 publicat în Buletinul Oficial nr. 213/31.12.1973;

8. Legea nr. 118 de aderare a României la Convenția de la Viena din anul 1971 asupra

substanțelor psihotrope, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.

341/30.12.1992;

9. H. C. M. nr. 899/1970 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la regimul

stupefiantelor publicate în M. Of. nr. 77/08 iulie 1970;

10. Hotărârea nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii,

publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 139/02.03.2010;

11. HG nr. 154/2016 - modificarea şi completarea HG nr. 144/2010 privind organizarea

şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii;

12. Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi

consumului ilicit de droguri;

13. Hotărârea nr. 860 din 28 iulie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a

dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de

droguri, cu modificările şi completările ulterioare;

14. Legea nr. 339 din 5 decembrie 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor

şi preparatelor stupefiante şi psihotrope;

15. Hotărârea nr. 1915 din 22 decembrie 2006 pentru aprobarea normelor metodologice

de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor,

substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările

ulterioare;

53

16. Legea nr. 194 din 7 noiembrie 2011 republicată, privind combaterea operaţiunilor

cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de

acte normative în vigoare;

17. H.G. nr. 358/2008 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a O.U.G. nr.

121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, precum şi pentru

modificarea H.G. nr. 1489/2002 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog;

18. Hotărâre nr.461 din 11.05.2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei

Naţionale Antidrog;

19. H.G. nr. 784/09.10.2013 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog 2013-2020

şi a Planului de acţiune în perioada 2013-2016 pentru implementarea Strategiei

naţionale antidrog 2013-2020;

20. Ordinul nr. 103 din 26.04.2012 privind aprobarea Procedurii de autorizare a

operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele

prevazute de acte normative în vigoare, şi a cuantumului tarifelor de autorizare si

evaluare;

21. Ordinul comun MSP şi MIRA nr. 770 şi respectiv nr. 192 din 2007 pentru aprobarea

Metodologiei de completare a fişelor standard şi de transmitere a datelor prevăzute

în foaia individuală de urgenţă pentru consumul de droguri, foaia individuală de

admitere la tratament pentru consumul de droguri, cazurile înregistrate de HVC şi

HVB în rândul consumatorilor de droguri injectabile şi prevalenţa infecţiilor cu

HIV, HVB şi HVC în rândul consumatorilor de droguri injectabile, etc.;

22. Ordin nr. 1389 din 4 august 2008 privind aprobarea criteriilor şi metodologiei de

autorizare a centrelor de furnizare de servicii pentru consumatorii de droguri şi a

Standardelor minime obligatorii de organizare şi funcţionare a centrelor de furnizare

de servicii pentru consumatorii de droguri;

23. Ordin nr. 1216/C din 18 mai 2006 privind modalitatea de derulare a programelor

integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru persoanele aflate în

stare privativă de libertate, consumatoare de droguri;

24. Ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi Ministerului Justiţiei nr.

898/725/2002 privind măsurile medicale şi educative aplicate toxicomanilor în

penitenciare;

25. O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri aprobată

prin Legea nr.186/2007;

54

26. Legea nr. 56/2002 privind regimul frontierei de stat, publicată în M. O., Partea I nr.

126/09 iunie 1992;

27. Ordonanţa de urgenţă nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, publicată

în M.Of. al României, în vigoare de la 30.06.2001;

28. Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi

pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului,

publicată în M.Of. al României, în vigoare de la 12.12.2002;

29. OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul

Oficial nr. 670 din 3.8.2006;

30. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în M.Of. al

României, în vigoare de la 18.06.2006;

31. Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată

în M.Of. al României, în vigoare de la 09.05.2002, modificată prin Legea nr.

107/2015 (M. Of. nr. 343 din 19 mai 2015);

32. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală;

33. Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul

Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism;

34. Legea 17 1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării

teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României, publicată

în M. Of. nr. 765 din 21.10.2002, actualizată prin O. U. nr. 130/2007 - pentru

modificarea şi completarea Legii nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor

maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice

exclusive ale României 16 noiembrie 2007 M. Of. 780/2007.

55

IV. LEGISLAȚIE STRĂINĂ

1. AUSTRIA:

- Legea narcoticelor din 1951;

- Regulamentul nr. 3677 din 1990 al Comunităților Economice Europene privind

precursorii;

- directiva nr. 109 a Consiliului Europei privind precursorii;

2. BELGIA:

- Legea privind traficul de sustanțe otrăvitoare, soporifice, narcotice, dezinfectante

din anul 1921;

- Legea din 9 iulie 1975 de amendare a Legii din anul 1921;

- Legea din 14 iulie 1994 de amendare a Legii din anul 1921;

- Decretul Regal din 26 octombrie 1993 privind substanțele chimice esențiale –

precursorii;

3. FRANȚA:

- Legea drogurilor din 31 decembrie 1970;

- Legea de modificare a Legii drogurilor din 1986;

- Legea din 23 decembrie 1988 privind spălarea banilor;

- Legea din 19 iunie 1996 privind regimul precursorilor.

4. GERMANIA

- Legea narcoticelor din 1971;

- Legea narcoticelor din anul 1918 care înlocuiește Legea din 1971 republicată la 10

martie 1994;

- Legea privind controlul precursorilor din anul 1994;

5. ITALIA:

- Legea drogurilor din anul 1975;

- Legea nr. 162 din 26 iunie 1990 privind drogurile, care înlocuiește Legea din anul

1975;

56

- Decretul din 4 martie 1992 cu privire la clasificarea drogurilor;

- Decretul din 12 aprilie 1996 privind regimul precursorilor;

6. MAREA BRITANIE:

- Legea privind controlul drogurilor din anul 1971;

- Legea privind traficul de droguri din anul 1995;

- Legea privind crima organizată din anul 1998.

7. OLANDA:

- Legea opiului din anul 1928 cu modificările la zi;

- Legea precursorilor din anul 1995;

8. PORTUGALIA:

- Decretul lege nr. 15/22.01.1993 privind regimul drogurilor și precursorilor,

modificat în anul 1995, 1996 și 2000;

9. SPANIA:

- Legea 17/1967 privind regimul drogurilor;

- Decretul 2829/1977 privind substanțele psihotrope;

- Codul penal spaniol.

10. SUEDIA:

- Hotărârea nr. 64 din anul 1968 privind drogurile cu modificările la zi;

- Ordonanța nr. 1554/1992 privind precursorii;

traficul Și consumul ilicit de droguri În context

Documents