traficul de influen+ó-é

8/3/2019 TRAFICUL DE INFLUEN+ó-é

http://slidepdf.com/reader/full/traficul-de-influeno-e 1/23

INFRACŢIUNEA DE TRAFIC DE INFLUENŢĂ

1. Aspecte comune ale infracţiunilor de corupţie

Infracţiunile de corupţie (în sens restrâns - dare şi luare de mită, primire

de foloase necuvenite şi trafic de influenţă) sunt cuprinse în primul capitol al

Titlului VI „Infracţiuni care aduc atingere activităţii organizaţiilor de stat.

Organizaţiilor publice sau altor activităţi reglementate de lege". Dispoziţiile

din Codul penal trebuie, însă, coroborate cu prevederile Legii nr. 78/2000

privind prevenirea. descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.Obiectul juridic generic al infracţiunilor de corupţie îl constituie

relaţiile sociale referitoare la activitatea organizaţiilor de stat şi a

organizaţiilor publice" . Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul

au drept obiect juridic special fasciculul de relaţii sociale care se formează ,

se desfăşoară, în mod normal, numai în condiţiile îndeplinirii îndatoririlor de

serviciu de către funcţionari. Profesorul Vasile Dobrinoiu face referire şi la

existenţa unui obiect juridic nemijlocit al infracţiunilor de corupţie constituit

de relaţiile sociale legate - indiferent dacă este vorba de formarea,

desfăşurarea ori dezvoltarea lor - de cinstea, corectitudinea şi probitatea

funcţionarilor, ca o condiţie necesară a îndeplinirii îndatoririlor de serviciu şi

a activităţii organelor de stat şi publice .

Existenta sau inexistenţa obiectului material la infracţiunile de serviciu

este o problemă controversată în doctrină. Se consideră că, adesea, la acesteinfracţiuni lipseşte obiectul material (nu se observă întotdeauna existenţa

unui obiect material). Considerăm că infracţiunile de corupţie nu au obiect

material deoarece acţiunea faptelor incriminate ca acte de corupţie nu se

îndreaptă asupra unei entităţi din lumea materială.

1



a)Subiecţii infracţiunilor

Subiect activ al infracţiunilor de dare de mită şi trafic de influenţă poate

fi orice persoană (acestea fiind infracţiuni cu subiect necircumstanţiat).

Legea nr. 78/2000 prevede în art.7 alin.3 o circumstanţă agravantă în cazul

în care fapta prevăzută în art.257 C.p., a fost săvârşită de o persoană din cele

menţionate în art.1 al legii speciale (la acest articol s-a făcut deja referire în

capitolul ce privea accepţiunile noţiunii de corupţie).

Subiect activ al infracţiunilor de luare de mită şi primire de foloase

necuvenite este o persoană care trebuie să aibă calitatea de funcţionar. Legea

specială prevede o circumstanţă agravantă în art.7 alin. 1 - dacă luarea de

mită a fost săvârşitâ de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de

constatare sau de sancţionare a contravenienţilor ori de constatare, urmărire

sau judecare a infracţiunilor.

Subiect pasiv general al tuturor infracţiunilor de corupţie este statul. a

cărni autoritate şi credibilitate este grav pusă în pericol prin săvârşirea

acestor fapte Subiectul pasiv special este organizaţia de stat sau publică în al

cărui serviciu se află funcţionarul incorect (în cazul luării şi dării de mită, al

primirii de foloase necuvenite) ori cu privire la care s-ar putea crea bănuiala

că este necinstit (în cazul traficului de influenţă). In doctrină se arată că înunele cazuri poate fi subiect pasiv special şi o persoană fizică (Ex.: persoana

care a dat mită în situaţia în care a fost constrânsă la aceasta de către

funcţionarul corupt) însă acest subiect pasiv special este un subiect secundar

2



sau adiacent, deoarece subiectul pasiv principal rămâne organizaţia publică

sau de stat în care funcţionarul îşi desfăşoară activitatea.

Latura obiectivă - Elementul material în conţinutul normativ al

infracţiunilor de corupţie constă într-o acţiune („pretinde", „primeşte”,"acceptă", "promite", "oferă”, „dă") sau într-o inacţiune („nerespingerea

promisiunii unor foloase necuvenite în cazul uneia din modalităţile

alternative de realizare a infracţiunii de luare de mită"). Infracţiunile de dare

de mită, luare de mită, trafic de influenţă sunt infracţiuni cu conţinuturi

alternative, pentru existenţa infracţiunii fiind suficientă realizarea numai

unei singure modalităţi prevăzute în texul incriminator; infracţiunea de primire de foloase necuvenite se realizează printr-o activitate unică

(„pretinderea de bani ori de alte foloase"). În literatura juridică de

specialitate se face referire la condiţiile concomitente care însoţesc

elementul material şi care privesc printre altele, natura obiectului acţiunii

tipice (bani sau alte foloase) şi caracterul acesteia (necuvenit), momentul

săvârşirii acţiunii sau inacţiunii (înainte sau în timpul îndeplinirii unui act de

serviciu de către subiectul activ - la luarea şi darea de mită, la traficul de

influenţă; după efectuarea actului de serviciu – la primirea de foloase

necuvenite). Urmarea imediată constă întotdeauna într-o stare de pericol

pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către funcţionari şi pentru

desfăşurarea activităţii organizaţiilor publice, inoculându-se opinia că

aparatul de stat este corupt. Legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau

inacţiunea prin care se realizează elementul material al infracţiunilor decorupţie şi rezultatul faptei rezultă din materialitatea acţiunii desfăşurate de

infractor (EX RE).

3



Latura subiectivă - În cazul infracţiunilor de luare de mită, dare de

mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă forma de vinovăţie

cu care sunt săvârşite aceste infracţiuni este intenţia directă.

Formele infracţiunilor - Codul penal român nu pedepseşte actele

preparatorii ca formă infracţională, dar în cazul unor infracţiuni cu un grad

sporit de pericol social. actele pregătitoare sunt asimilate tentativei ori sunt

incriminate ca infracţiuni de sine stătătoare. După cum s-a observat în

doctrină, nerespingerea sau acceptarea promisiunii (în cazul luării de mită),

promisiunea de bani sau alte foloase (la darea de mită), acceptarea de promisiuni (în cazul traficului de influenţă) constituie acte pregătitoare ale

primirii efective de mită, ale dării efective de mită, ale primirii de bani sau

alte foloase pe care legiuitorul le-a incriminat ca infracţiuni autonome.

Conform art.21 C.p. „tentativa se pedepseşte numai când legea prevede

expres aceasta". La infracţiunea de corupţie tentativa nu se sancţionează, dar

datorită pericolului social sporit, a fost pusă pe acelaşi plan cu infracţiunea

propriu-zisă. fiind incriminată ca acţiune de sine-stătătoare.

Infracţiunile de luare de mită, dare de mită, primire de foloase

necuvenite se consumă în momentul realizării acţiunii sau inacţiunii

prevăzute în textul incriminator. De asemenea, aceste infracţiuni pot fi

săvârşite şi în forma continuată. De regulă, infracţiunile prevăzute în art.254

257 C.p. se sancţionează cu pedeapsa închisorii, pentru luarea de mită

existând şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi.În privinţa banilor, valorilor sau bunurilor care au făcut obiectul luării

de mită, primirii de foloase necuvenite şi a traficului de influenţă se aplică

confiscarea specială, iar dacă acestea nu se găsesc condamnatul este obligat

la plata echivalentului lor în bani.

4



b) Obiect juridic

Obiectul juridic generic al infracţiunii de trafic de influenţă este formatdin relaţiile sociale referitoare la activitatea organizaţiilor publice.

Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale referitoare

la desfăşurarea activităţii unităţilor publice sau private în condiţii care să

asigure încrederea şi prestigiul de care să se bucure personalul acestora. In

literatura juridică de specialitate s-a susţinut ca obiectul juridic special este

format din relaţiile sociale a căror normală desfăşurare implică combatereaşi reprimarea faptelor acelor persoane care, speculând reala sau pretinsa lor

influenţa pe lângă un funcţionar, creează o stare de suspiciune în legătură cu

corectitudinea funcţionarilor; o altă opinie consideră că sunt ocrotite în

special relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei

bună desfăşurare este incompatibila cu suspiciunea că funcţionarii pot fi

influenţaţi în exercitarea atribuţiilor lor, de persoane care au o influenţă reală

sau presupusă asupra lor.

După cum observa Ion Ionescu - Dolj acest delict apăra

administraţiunile publice contra discreditului ce rezultă din activitatea

intermediarilor şi loveşte şi în actele de venalitate şi corupţie a funcţionarilor

şi a discreditului ce se arunca asupra lor din faptul intermediarilor.

Având în vedere acestea, considerăm întemeiată prima opinie care

exprima într-o formă sintetică şi cuprinzătoare în acelaşi timp. esenţaobiectului protecţiei penale şi anume, relaţiile sociale privitoare la

desfăşurarea activităţii unităţilor publice sau private în condiţii care să

asigure încrederea şi prestigiul de care să se bucure personalul acestora.

5



c) Obiect material

În privinţa existenţei sau inexistenţei obiectului material lainfracţiunea de trafic de influenţă în doctrină s-au conturat două opinii. Unii

autori considera că infracţiunea prevăzută în art.257 C.p. nu are obiect

material. Opinia majoritară în doctrina susţine că, de regulă, obiectul

material lipseşte, însă în anumite situaţii. atunci când folosul primit de

făptuitor constă în prestarea unei munci de către cumpărătorul de influenţă

(repararea unui automobil, legarea unei colecţii de cărţi). ori primeşte un bun

(obiectul material constă în acest caz în bunul respectiv). Acest punct de

vedere are drept argument o decizie de îndrumare a Tribunalului Suprem

datând din anul 1973 şi care arată că "banii , valorile sau orice alte bunuri

care au format obiectul material al infracţiunii de primire de foloase

necuvenite sau al infracţiunii de trafic de influenţă se confiscă”. Considerăm

că opinia minoritară este cea corectă deoarece , conform definiţiei, obiectul

material este reprezentat de "entitatea materială (un obiect ori un lucru

oarecare, un animal, corpul persoanei) asupra căreia se îndreaptă

materialitatea actului de conduită, energia fizică a acestuia, amenmţându-1

cu un pericol de vătămare materială sau provocându-i efectiv o astfel de

vătămare. Oricum valoarea socială ocrotită prin incriminarea traficului de

influenţa constă în relaţiile sociale cu privire la desfăşurarea activităţii

unităţilor publice sau private, iar aceste relaţii sociale nu se pot exprima intr-o entitate materială, fiind vorba de o noţiune abstractă, nu poate fi vorba de

existenţa unui obiect material al infracţiunii de trafic de influenţă.

Bunurile sau foloasele primite ori pretinse de traficul de influenţă

reprezintă lucruri date pentru savarsirea infractiunii.

6



d) Subiecţii infracţiunii

Subiect activ nemijlocit al infracţiunii de trafic de influenţă poate fi

orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale pentru a putea răspunde

penal (condiţii referitoare la vârsta, responsabilitatea şi libertatea de voinţă şi

acţiune). Codul penal nu prevede faptul ca subiectul activ al traficului de

influenţă trebuie să fie circumstanţiat; în cazul în care acesta estecircumstanţiat, fiind o persoană care. "potrivit legii are atribuţii de constatare

sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare

a infracţiunilor", legea specială menţionează ca. La pedeapsa prevăzută la

art.257 C.p., maximul se va majora. In eventualitatea în care fapta este

comisă de un funcţionar, acesta este un terţ în raport cu funcţionarul vizat de

a îndeplini actul de serviciu.

Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar, iar acesta are si el atribuţii în

legătură cu actul pe care urmează să-1 îndeplinească funcţionarul de a cărui

favoare se prevalează, există un concurs de infracţiuni între luare de mita şi

trafic de influenţă, cu condiţia ca făptuitorul să fi asigurat persoana că va

beneficia şi de serviciile care intră în competenţa sa".

Infracţiunea de trafic de influenţă, din punctul de vedere al participaţiei

penale poate fi comisă atât sub forma autoratului, coautoratului, instigării şicomplicităţii.

Instanţa supremă a statuat ca "în cazul în care autorul infracţiunii de

trafic de influenţa, după ce a pretins un anumit folos pentru a determina pe

un funcţionar să facă un act ce intră in atribuţiile sale de serviciu, a primit

7



folosul printr-o altă persoană, cel care 1-a ajutat în acest mod la realizarea

unuia din conţinuturile alternative ale infracţiunii este complice” . Este

posibil ca însuşi intermediarul să conceapă infracţiunea şi să-1 determine pe

autor să o comită cu ajutorul său; astfel, în persoana intermediarului se vor cumula calităţile de instigator şi complice; dar. întrucât instigarea absoarbe

complicitatea, el va răspunde numai pentru instigare.

Subiect pasiv general este statul ca titular al valorii sociale care este

buna reputaţie a organizaţiilor publice.

Subiect pasiv speciale este organul de stat, instituţia publică sau orice

altă persoană juridica unde este încadrat funcţionarul.Subiect pasiv secundar este funcţionarul vizat de influenţa reala sau

presupusă a traficantului de influentă şi asupra căruia se induce suspiciunea

că ar fi corupt sau coruptibil.

Ţinând cont că la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă participă,

conform conţinutului normativ, şi alte persoane în afară de traficantul de

influenţă, se impune stabilirea situaţiei juridice a acestora.

Cumpărătorul de influenţă nu este subiect activ, deci nu va răspunde

penal. Intr-o monografie consacrată infracţiunii de trafic de influenţă,

profesorul V. Dongoroz susţine că în privinţa instigării la comiterea acestei

fapte (instigare venită din partea cumpărătorului de influenţă) trebuie admisă

soluţia nepedepsirii celui ce cumpăra influenţa, deoarece în situaţia

provocării există trei termeni: A determină prin anumite mijloace pe B

pentru a comite un delict C. În traficul de influenţă avem cu totul altăsituaţie, în care termenul al treilea lipseşte: A tratează cu B şi acesta se oferă

a-i realiza o afacere, care, oricât de veroasă ar fi nu constituie însă un delict;

indiferent de modul cum A înţelege să-şi facă afacerile, odinea publică este

8



vătămată de atitudinea lui B care-şi pune influenţa în serviciul unor astfel de

afaceri.

Ca urmare, legiuitorul a socotit că e bine să pedepsească această

atitudine şi a creat traficul de influentă. Deci traficul de influenţă nuîndeplineşte rolul termenului C şi unde nu este provocare nu poate fi nici

provocator.

Totodată se consideră că prin nepedepsirea cumpărătorului de

influenţă legiuitorul a voit să asigure denunţarea acestui delict.

Situaţia cumpărătorului de influenţă este tranşată in doctrina penala româna,

însa. considerăm că, anumite aspecte , odată clarificate, vor conduce şi la pedepsirea celui ce cumpără influenţa. Astfel, majoritatea legislaţiilor penale

incriminează corupţia sub forma activă şi pasivă. Există corupţie activă

atunci când cel ce corupe nu este funcţionarul în atribuţiile căruia se află

îndeplinirea sau neîndeplinirea actului respectiv; corupţia pasivă există în

momentul în care iniţiativa de a fi corupt provine de la funcţionar. Totuşi,

aceşti termeni sunt înşelători, în sensul că în anumite situaţii calificate drept

corupţie pasivă (de pildă.în cazul luării de mită), iniţiativa poate veni şi de la

cel ce da mita. Aceeaşi situaţie poate fi întâlnită şi în cazul traficului de

influenţă, de la cel care, prin intermediul celui ce-şi pune în joc influenţa

reală sau presupusa asupra unui funcţionar, încearcă să-şi asigure serviciile

acestuia. In momentul în care traficantul de influenţă " primeşte ori acceptă

promisiunea de daruri, bani sau alte foloase" este clar că cel ce cumpăra

influenţa realizează că acţiunea ce urmează a fi făcută de funcţionar în urmaintervenţiei traficantului de influenţă este una ilegală.

De aceea nu considerăm că prin impunitatea cumpărătorului de

influenţă este favorizată denunţarea faptei de către acesta, căci el nu are nici

un interes să denunţe fapta în situaţia în care actul solicitat a fost efectuat; se

9



impune, de lege ferenda, ca cel ce cumpăra influenţa să fie sancţionat. De

altfel, această soluţie a fost adoptată şi de legiuitorul francez art.433 - 1 în

care este incriminat traficul de

influenţă săvârşit de particulari: se pedepseşte fapta unei persoane de a face,fără drept, direct sau indirect, oferte, promisiuni ori de a da cadouri, daruri

sau orice foloase pentru a obţine de la o persoană deţinătoare a autorităţii

publice, sau care exercita un serviciu public sau este investită cu un mandat

electiv public, ca ea să abuzeze de influenţa sa reală sau presupusă spre a

obţine de la o autoritate publică semne onorifice, posturi, debuşee sau orice

altă decizie favorabilă.Alte persoane care apar în situaţiile de fapt în care se comite

infracţiunea de trafic de influenţă sunt intermediarii. In cazul intermediarilor

de care se foloseşte cumpărătorul de influenţă soluţia este, ca şi la acesta,

nepedepsirea , deoarece, cum cumpărătorul de influenţa nu comite nici o

infracţiune, în acelaşi fel nici intermediarii de care acesta s-a folosit nu comit

nici o infracţiune.

Dar şi cel ce trafică influenţa se poate folosi de intermediari. 0 parte a

doctrinei consideră că vor fi complici toţi cei interpuşi între cumpărătorul de

influenţă şi cel care şi-a traficat influenţa şi care au înlesnit acest delict.

Opinăm ca numai intermediarii de care s-a folosit traficantul de influenţă pot

avea calitatea de complice, dar au acţionat cu intenţia de a înlesni săvârşirea

infracţiunii.

Dacă intermediarul a conceput săvârşirea infracţiunii, determinându-1 pe autor să o comită cu ajutorul lui, atunci în persoana intermediarului se vor

cumula calităţile de instigator si complice, dar, întrucât instigarea absoarbe

complicitatea. el va răspunde numai pentru instigare.

10



urmările specifice acestei infracţiuni vom fi în faţa unui concurs real între

complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă cu infracţiunea de luare de

mită cu infracţiunile prevăzute în art.246 - 248 C.p. ori cu altă infracţiune

(daca, dând curs intervenţiei, a comis o faptă penală).

3. Latura obiectivă.

a) Elementul material

b) Urmarea imediată

c) Legătura de cauzalitate

a) Elementul material

La infracţiunea de trafic de influenţă elementul material constă în acţiunea

de traficare a influenţei de către o persoană care are influenţă asupra unui

funcţionar pentru a-1 determina să facă sau să nu facă un act ce intră în

atribuţiile sale de serviciu. Fiind o infracţiune cu conţinuturi alternative,

acţiunea de traficare a influenţei se poate realiza prin una din următoarele

modalităţi: primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori prin

acceptarea de promisiuni, daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru

altul.

"A primi" bani ori alte foloase înseamnă a le prelua, iar "a pretinde"

înseamnă formularea, de către făptuitor, în mod expres sau tacit, a cererii

de a i se da un bun sau o sumă de bani; "a accepta" înseamnă a manifesta

acordul cu privire la promisiunile făcute. În oricare din aceste modalităţiacţiunea de traficare a influenţei poate fi realizată direct ori prin

intermediari.

Din textul de lege rezultă că iniţiativa comiterii acelei fapte penale

poate veni de la cumpărătorul de influenţă (acesta dă bani sau alte foloase

12



ori promite asemenea bunuri ori foloase) ori de la traficantul de influenţă

(acesta pretinde bani sau alte foloase). In literatura juridică de specialitate

se consideră că atunci când iniţiativa porneşte de la traficant fapta de a fi

pretins este suficientă pentru existenţa infracţiunii; dimpotrivă, cândiniţiativa porneşte de la terţul interesat.

nu este suficientă doar oferta sau promisiunea ci este necesară şi primirea

banilor sau foloaselor oferite, ori acceptarea promisiunii sau a darurilor de

către făptuitor. Subscriem acestui punct de vedere deoarece, cumpărătorul

de influenţă. neavând calitatea de subiect activ al infracţiunii, simplul fapt

că acesta dă bunurile sau foloasele ori le promite nu poate constituiinfracţiune atât timp cât autorul infracţiunii, traficantul de influenţă, nu-şi

manifestă acordul cu privire la primirea bunurilor ori la acceptarea

promisiunii respective.

S-a pus de asemenea problema dacă în sfera noţiunii "pentru altul"

poate intra şi funcţionarul care trebuie să îndeplinească actul de serviciu

respectiv. În această privinţă, suntem de acord cu argumentarea potrivit

căreia dacă autorul ar primi foloasele pentru funcţionar nu ar mai avea loc o

"vânzare de influenţă" . deoarece plătind preţul despre care este vorba, terţul

interesat nu cumpără influenţa autorului, ci serviciul ce-i va fi făcut de

funcţionar. Dacă făptuitorul primeşte foloasele pentru funcţionar, atunci el

este fie instigator, fie complice la infracţiunea de luare de mită, in această

situaţie fiind vorba de o infracţiune distinctă de traficul de influenţă.

Contraprestaţia pentru intervenţia traficantului de influenţă poate săconstea "în bani sau "alte foloase", “daruri", "promisiuni" . Prin "alte

foloase" se înţeleg nu numai avantaje de natura patrimoniala , ci şi

nepatrimonială. Deoarece banii sau foloasele reprezintă contraprestaţia

terţului interesat pentru vânzarea de influenţă, legiuitorul român nu a mai

13



specificat în textul de lege că acestea ar fi "necuvenite". ele fiind în toate

cazurile necuvenite pentru că nu poate fi de conceput ca unei persoane

particulare sa i se cuvină legal o retribuţie pentru intervenţia ei pe lângă un

funcţionar, în scopul de a-1 determina să facă sau să nu facă un act ce intrăîn atribuţiile sale".

Pentru existenţa elementului material al infracţiunii de trafic de

influenţă este necesar să fie îndeplinite anumite cerinţe esenţiale precum:

*Acţiunea prin care se realizează elementul material să fie săvârşită

pe baza influenţei pe care autorul o are sau lasă să se creadă că o are

asupra unui funcţionar.

Conform art.117 C.p. prin funcţionar public se înţelege orice persoană

care exercită, permanent sau temporar , cu orice titlu, indiferent cum a fost

investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei

unităţi din cele la care se referă art. 145 (n.n. - unităţi publice sau de interes

public).

Prin "funcţionar" se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi

orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane

juridice decât cele prevăzute în acel alineat.

Prin "a avea influenţă" asupra unui funcţionar înseamnă a avea trecere

pe lângă acel funcţionar, a se bucura de încrederea acestuia, a fi în bune

raporturi cu

el.

Prin expresia "lasă să se creadă că are influenţă" asupra unuifuncţionar se înţelege că făptuitorul creează terţului interesat falsa impresie

că are trecere pe lângă funcţionarul respectiv, că se bucură de încrederea

acestuia. Este realizată aceasta cerinţă şi atunci când făptuitorul nu dezminte

14



afirmaţiile făcute de o altă persoană că ar avea influenţă asupra

funcţionarului.

În situaţiile de acest tip, când făptuitorul lasă să se creadă că are

influenţa, deşi nu are, este vorba şi de o inducere în eroare, de o înşelăciune. pe care însa traficul de influenţă o absoarbe in conţinutul său, întrucât prin

incriminare s-a urmărit ocrotirea prestigiului unităţilor publice şi private.

Practica judecătorească s-a pronunţat în acest sens, susţinând că, în analiza

faptelor, pentru realizarea unei corecte încadrări juridice, trebuie avut în

vedere că în conţinutul specific al infracţiunii de trafic de influenţă pot apare

elemente de amăgire (cel în cauză nu se bucură de influenţa pe lângăfuncţionarul respectiv, pe care nici nu-1 cunoaşte). aceste elemente nu

schimbă însă configuraţia juridică a infracţiunii ,fiind exclusă încadrarea

juridică în infracţiunea de înşelăciune .

Nu suntem în cadrul infracţiunii de trafic de influenţă atunci când

pentru a obţine folosul necuvenit, făptuitorul nu s-a prevalat de influenţa sa,

reală sau presupusă, pe lângă funcţionar, amăgindu-1 sau convingându-1 pe

terţul interesat. S-a pus mult timp problema dacă simplul fapt de a interveni

pe lângă un funcţionar ca să îndeplinească sau nu un act în legătură cu

atribuţiile sale de serviciu se încadrează sau nu în situaţiile reglementate în

art.257 C.p. Dacă cel care a intervenit nu s-a prevalat, pentru a obţine folosul

respectiv, de influenţa sa reală sau presupusă asupra funcţionarului în

atribuţiile căruia intra îndeplinirea sau neîndeplinirea actului solicitat, nu

este culpabil de trafic de influenţă. Se ridică. De asemenea, problema undese sfârşeşte mandatul salariat şi unde începe traficul de influenţă ? Soluţia

este aceeaşi: dacă pentru a obţine mandatul, mandatarul s-a prevalat de

influenţa sa, reală sau presupusă, asupra funcţionarului care trebuie să

îndeplinească sau nu actul ce face obiectul mandatului, suntem în prezenţa

15



infracţiunii de trafic de influenţă. Pentru existenţa infracţiunii este necesar

doar ca traficantul de influenţă să se prevaleze de influenţa sa, nu se cere ca

terţul interesat să fi crezut sau nu că făptuitorul se bucură de trecerea de care

se prevalează. Nu interesează dacă făptuitorul a precizat sau nu numele

funcţionarului asupra căruia are sau lasă să creadă că are influenţă ; este

suficient, pentru existenţa infracţiunii, ca făptuitorul să se refere la un

funcţionar determinat generic prin calitatea sau competenţa lui. Practica

judiciară s-a pronunţat în acest sens : « Fapta aceluia care primeşte o sumă

de bani de la o persoană, pentru a interveni în vederea obţinerii transferului

acesteia, într-o altă localitate, constituie infracţiunea de trafic de influenţă -

nu aceea de înşelăciune - chiar dacă atunci când a promis această

intervenţie nu a menţionat numele funcţionarului care va face intervenţia şi

indiferent daca transferul solicitat a fost sau nu obţinut ». Chiar dacă

funcţionarul respectiv nu a fost nominalizat, e suficient ca propunerea sau

acceptarea de a interveni să vizeze o anumită autoritate sau instituţie, sau să

se precizeze actul în aşa fel încât , în mod indirect, să reiasă şi persoana pe

lângă care se va interveni. De asemenea, nu interesează dacă traficantul de

influenţă, atribuind un nume acelui funcţionar, numele este real sau fictiv.

Dacă autorul a pretins sau primit foloase neindicând funcţionarul pe

lângă care va interveni, sau cel puţin autoritatea, serviciul ori actul în

vederea căruia va interveni, nu este îndeplinită condiţia prevalării de

influenţa sa, fapta neputând fi calificată drept trafic de influenţă ; fapta poatefi reţinută ca înşelăciune, atunci când sunt întrunite elementele de inducere

în eroare corespunzătoare, fie ca instigare la luarea de mită sau complicitate

la această infracţiune, dacă sunt întrunite şi celelalte elemente specifice.

16



• Făptuitorul să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar public

sau funcţionar spre a-1 determina să facă ori să nu facă un act ce

intră în atribuţiile sale de serviciu.

Pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca persoana juridică dincare face parte funcţionarul să aibă competenţa de a efectua actul în vederea

căruia este traficată influenţa şi, de asemenea , funcţionarul respectiv, făcând

parte din acel organ să aibă competenţa de a efectua actul solicitat.

Dacă acest act nu intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, fapta

nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă, ci infracţiunea de

înşelăciune. Astfel. fapta inculpatului care, dând să se înţeleagă că aretrecere pe lângă şefii săi, a promis părţii vătămate că va interveni pentru a-i

obţine acesteia aprobarea cererii pentru instalarea unui post telefonic este

înşelăciune. Prima instanţă constatând că inculpatul nu a făcut altceva decât

să înşele pe partea vătămată, întrucât şeful său nu avea nici o competenţă

pentru instalarea posturilor telefonice a schimbat încadrarea juridică a faptei

din art.257 C.p., în art.215 alin. 1 C.p. Apelul s-a respins cu motivarea în

drept că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar ca

funcţionarul pe lângă care inculpatul are sau lasă să se înţeleagă că ar avea

influenţă, să fie competent a rezolva favorabil pretenţiile celui care solicită

intervenţia ceea ce nu este cazul.

Nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă

faptul că actul respectiv este legal sau nu. în doctrina şi jurisprudenţa

anterioară Codului penal de la 1936 se consideră că există trafic de influenţănumai atunci când actul vizat de intervenţia făptuitorului era «un act ilegal,

abuziv şi prejudiciabil . Prin adoptarea noului cod penal din 1936 nu se mai

face distincţie dacă actul este legal sau nu, deoarece pericolul social al

infracţiunii provine de ia mijloacele întrebuinţate , prevalarea de influenţă

17



reală sau presupusă, prejudiciabilă pentru prestigiul funcţionarilor şi al

unităţilor publice sau private în care aceştia îşi desfăşoară activitatea.

Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă se mai cere ca

persoana căreia i se promite intervenţia să aibă un interes real şi nu imaginar ca această intervenţie să se efectueze. Instanţa supremă a decis în acest sens

că persoana căreia i se promite intervenţia să aibă un interes real - legitim

sau nelegitim – în legătură cu actul ce intră în atribuţiile de serviciu ale

funcţionarului. În consecinţă, dacă acest interes nu există, sau este imaginar,

lipseşte obiectul intervenţiei implicată de săvârşirea traficului de influenţă,

fapta constituind fie infracţiunea de înşelăciune, fie cea de şantaj, în funcţiede manoperele, respectiv metodele folosite de autor în scopul obţinerii

folosului material injust.

Nu prezintă relevanţă nici faptul că actul solicitat a fost sau nu

efectuat ori dacă intervenţia a avut loc. Totuşi, la individualizarea pedepsei

se va ţine seama de faptul dacă intervenţia s-a exercitat, precum şi de faptul

dacă infractorul a urmărit realizarea unei acţiuni sau inacţiuni ilicite sau

licite. Dacă făptuitorul face în mod obiectiv intervenţia pentru a-1 determina

pe funcţionar la o acţiune sau inacţiune ilicită, răspunderea sa penală se

stabileşte atât pentru infracţiunea de trafic de influenţă cât şi pentru instigare

la abuz în serviciu, iar dacă autorul cumpără favoarea funcţionarului,

răspunderea sa penală se stabileşte pentru infracţiunea de

trafic de influenţă şi pentru infracţiunea de dare de mită.

• Acţiunea ce constituie elementul material al traficului de influenţă

să fie realizată mai înainte ca funcţionarul, pe lângă care s-a

promis că se va interveni, să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul

intervenţiei, sau cel mai târziu în timpul îndeplinirii acestuia.

18



Această cerinţă derivă din prevederile art. 257 C.p., conform căruia

scopul urmărit prin traficarea influenţei este acela de a-1 determina pe

funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Dacă acesta este scopul, atunci pretinderea sau primirea foloaselor oriacceptarea de promisiuni, de daruri trebuie să se realizeze înainte de

efectuarea actului, nefiind de conceput ca pretinderea sau tratativele dintre

traficantul de influenţă şi terţul interesat să aibă loc după ce actul în vederea

căruia ar urma să se intervină a fost deja realizat.

Dacă foloasele au fost dobândite de funcţionar atunci suntem în sfera

primirii de foloase necuvenite. Dacă făptuitorul pretinde sau primeşte baniisau foloasele după ce funcţionarul a îndeplinit actul, fapta nu constituie

infracţiunea de trafic de influenţă, ci, eventual, infracţiunea de înşelăciune.

Practica judiciară a decis că atât timp cât pretinderea nu a avut loc

anterior sau concomitent cu intervenţia, elementele constitutive ale

infracţiunii de trafic de influenţă nu sunt întrunite.

b) Urmarea imediată

În cazul infracţiunii de trafic de influenţă, urmarea imediată constă

într-o stare de pericol pentru activitatea unităţilor publice sau private şi

pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ; această stare de pericol este

creată de discreditarea activităţii funcţionarilor datorată inducerii opiniei că

funcţionarii publici sau ceilalţi funcţionari pot fi influenţaţi în luarea

deciziilor şi că sunt coruptibili.

c) Legătura de cauzalitate

La traficul de influenţă, fiind în situaţia unei infracţiuni de pericol,

raportul de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei. (EX RE).

19



4. Latura subiectiva a infracţiunii de trafic de influenţă

În ceea ce priveşte forma vinovăţiei cu care se săvârşeşte infracţiunea de

trafic de influenţă, aceasta este intenţia.

În literatura juridică penală a existat o controversă cu privire la

modalitatea intenţiei: intenţie directă şi intenţie indirectă sau numai intenţie

directă.

Potrivit uneia dintre aceste opinii, traficul de influenţă se săvârşeşte cu

intenţie directă sau indirectă. „Făptuitorul care prin reprezentarea faptului

că, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra unui funcţionar sau

asupra altui salariat şi primind sau pretinzând foloase ori acceptând

promisiuni în orice mod, face să se nască îndoieli în privinţa reputaţiei şi

onestităţii funcţionarului ( în cazul intenţiei directe) sau acceptă (în cazul

intenţiei indirecte) producerea unor asemenea consecinţe.”

Opinia majoritară consideră pentru realizarea laturii subiective a traficului

de influenţă, intenţia indirectă nu este suficientă, fiind necesară o intenţie

calificată, caracterizată printr-un scop, acela al determinării funcţionarului să

facă sau să nu facă un act ce intră în cadrul atribuţiilor sale de serviciu.

Subscriem acestei din urmă opinii deoarece în cazul traficului de

influenţă. făptuitorul - săvârşind cu voinţă acţiunea specifică elementului

material al infracţiunii - ştie că foloasele pe care le primeşte sau pretinde

sunt „preţul" intervenţiei sale pe lângă funcţionarul abilitat pentru a-1

determina să îndeplinească sau nu actul solicitat; făptuitorul arereprezentarea rezultatului faptei) pericolul creat pentru desfăşurarea

activităţii unităţilor publice sau private prin discreditarea condiţiei morale a

funcţionarilor din aceste unităţi) şi, acceptând promisiuni sau daruri,

pretinzând ori primind bani sau alte foloase, urmăreşte producerea lui.

20



În literatura juridică penală mai veche s-a acreditat ideea că pentru a

exista infracţiunea de trafic de influenţă este necesar acordul de voinţă dintre

terţul interesat şi traficantul de influenţă. Astfel , profesorul V. Dongoroz

considera că se face culpabil de delictul de trafic de influenţă persoana care aîncheiat acel „pactum sceleris" (n.n.- convenţie ilicită) prin care, în

schimbul darurilor sau foloaselor primite sau pretinse, se obligă a interveni.

Şi în literatura recentă s-a susţinut că analiza art.257 C.p. duce la

constatarea unei succesiuni de operaţii: prevalarea de trecere, convenţia

ilicită întovărăşită de remiterea sau promisiunea folosului material;

intervenţia; efectuarea actului funcţional - dintre care numai primele douăsunt necesare pentru existenţa infracţiuni. S-a mai susţinut că, „târgul ilicit”

are ca obiect intervenţia inculpatului pe lângă un funcţionar, sau că hotărârea

infracţională a autorului este insuficientă pentru realizarea infracţiunii, fiind

necesar şi acordul celeilalte persoane .

Din analiza prevederilor art.257 C.p. rezultă că infracţiunea de trafic

de Influenţă se poate realiza prin una din următoarele modalităţi: „ primire

de bani ori alte foloase", „pretindere de bani ori alte foloase" ori

„acceptarea de promisiuni". Pentru a se putea realiza „primirea" de bani

sau alte foloase ori „acceptarea promisiuni" este necesar să existe o ofertă

din partea cumpărătorului de influenţă şi totodată, traficantul de influenţă să-

şi manifeste voinţa în sensul acceptării darurilor sau promisiunii. A treia

modalitate normativă prin care se realizează elementul material al traficului

de influenţă constă în simpla „pretindere” de bani sau alte foloase, iniţiativaaparţinându-i traficantului de influenţă; în acest caz nu se mai cere ca terţul

interesat să-şi manifeste voinţa în sensul încheierii pactului ilicit,

infracţiunea consumându-se în momentul formulării pretenţiei cu privire la

„preţul"

21



influenţei. Din moment ce înţelegerea ilicită nu caracterizează toate

modalităţile infracţiunii, rezultă că ea nu este de esenţa infracţiunii.

22



BIBLIOGRAFIE:

- Boroi A., Drept Penal, partea specială, Ed. C. H. Beck, 2006;

- V. Dongoroz, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea specială,

Editura Academiei, Bucureşti;

- Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu, I. Pascu, V. Lazăr, Drept penal, partea

specială, Editura Europa Nova, Bucureşti;

- D. Ciuncan, Traficul de influenţă şi înşelăciunea, R.D.P. nr. 3/1998.

traficul de influen+ó-é

Documents