1

I. TRACIA I GEOGRAFIA TRIBURILE TRACE APARITIA ISTORICA A TRACILOR

Istoria ndeprtat a tracilor este destul de dificil de reconstituit. Este, n primul rnd, greu de precizat momentul n care tracii s-au separat i difereniat ca etnos din marea mas a populaiilor indo-europene. Prerile sunt foarte diferite. Cei mai muli dintre istoricii romni i bulgari consider c separarea tracilor a avut loc nc din epoca bronzului, cnd ar ar fi aprut aa ziii traci timpurii. Exist i voci foarte optimiste (care se nscriu n curentul tracoman), care au curajul de a vorbi despre proto-traci nc de la sfritul neoliticului, n ciuda faptului c izvoarele arheologice, singurele de care dispunem, nu sunt capabile s stabileasc etnicul unei culturi materiale i n pofida faptului c epoca de tranziie de la neolitic la epoca bronzului i epoca bronzului nu prezint elemente de omogenitate a culturii materiale care ar putea fi, eventual, expresii ale unei omogeniti etnice sau lingvistice. Cei mai realiti dintre cercettori consider c momentul n care din blocul indo-european s-au individualizat grecii trebuie s fi fost foarte apropiat de cel n care s-ar fi individualizat i alte populaii balcanice, precum illyrii i tracii. Izvoarele scrise i atest pentru prima oar pe traci foarte trziu. Cele mai timpurii izvoare sunt Iliada i Odiseea, poeme homerice scrise cndva n sec.IX (Herodot este acela care-l plaseaz pe Homer pe la 850 a.Chr.), dar care fac referire la rzboiul dintre ahei i troieni care a avut loc cndva n jur de 1200 i.e.n., deci la sfritul epocii bronzului, nceputul epocii fierului (grania dintre cele 2 epocii fiind undeva n intervalul 1200-1100 a. Chr. In acest rzboi sunt amintite ca participante i cateva neamuri tracice, peonii, ciconii spre exemplu ca aliai ai troienilor. Tot n sec. al XII-lea, izvoarele asiriene vorbesc pentru prima oar depre o populaie nou aezat n Anatolia i numit de aceste izvoare musku. Se pare c este vorba de un neam tracic, acela al frigienilor.Cele dou izvoare ne dau certitudinea c pe la 1200 exist deja traci, deci este posibil ca ei s existe chiar mai devreme de aceast vreme, dar s fie ignorai.

Istoria Peninsulei Balcanice n sec. XIII-XI este puin cunoscut n condiiile n care izvoarele scrise sunt foarte puine. Grecia continental este singura care dispune de unele informaii scrise care se adaug izvoarelor arheologice. Este vorba de vestitele i preioasele tblie de lut scrise n linear B, cele mai multe descoperite la Pylos. In Grecia se dezvolt, ncepnd cu jumtatea sec. 16 i.e.n. o civilizaie de excepie, civilizaia micenian, care ocup ceea ce se numete bronzul trziu, respectiv helladicul trziu. Creatorii acestei civilizaii sunt aheii care vorbesc o limb ntructva nrudit cu greaca de mai trziu, ahei care, ncepnd din sec. 13 mai ales, duc o politic expansiv n bazinul egeean, fapt evideniat n primul rnd de izvoarele egiptene care adesea i amintesc sub numele de ahaiua sau akaivaa pe cei din rile mrii, adic pe ahei. In cadrul activitilor expansive se evideniaz pregnant rzboiul de cucerire al Troiei, lung de 10 ani. O serie de arheologi, pe baza unor descoperiri arheologice coroborate cu izvoarele scrise egiptene care amintesc in cateva randuri de o invazie a popoarelor mrii, au creat pentru secolelele XIII-XI un tablou caracterizat printr-o mare migraie, marea migraie egeean, care ar fi avut consecine dramatice. Aceast mare migraie a ajuns la un moment dat o tem obsesiv a literaturii arheologice din sec. al XX-lea, devenind un mit al acestui secol. Cercettori de valoare au crezut n acest mit: Wolfgang Kimmig, Istvan Bona, Amalia Mozsolics, Miliutin Garasanin. De fapt, totul ar fi nceput de undeva din centrul Europei, cndva n Br. D (1400-1200), datorit faptului c purttorii culturii mormintelor tumulare (Hugelgraberkultur) s-ar fi deplasat nspre SE, antrennd n migraie o serie de alte populaii ntlnite n cale. Urmrile acestei migraii ar fi fost

2

colapsul civilizaiei miceniene, dispariia regatului hittit, pustiirea Siriei i Palestinei. Printre populaiile antrenate n migraie ar fi fost si populaii din zona Dunrii Mijlocii i Inferioare. Un rol important l-ar fi avut tracii (potrivit literaturii bulgare i romneti) sau illyrii, potrivit literaturii sarbo-croate. Cu aceast ocazie, tracii ar fi ajuns s se aeze si n Asia Mic. Fenomenul afecteaz pn i Egiptul , unde, pe vremea lui Ramses al III-lea (1198-1166), au avut loc puternice atacuri ale popoarelor mrii, care, nainte, au pustiit i distrus pentru totdeauna oraul sirian Kade. Aceste popoare au parcurs drumul n care, rzboinicii avnd alturi de ei i familiile lor. Printre cei pomenii sub numele de popoarele mrii se numr filistenii, ardana, sekeli, turusa, zecher. Teoria migraiei egeene a fost n mare msur demontat de N. Sandars, iar azi aceast tem a fost practic abandonat, existnd doar rari nostalgici. Sigur c realmente inspre 1200 are loc colapsul civilizaiei miceniene i tot pe la aceeai dat dispare regatul hittit. Prbuirea civilizaiei miceniene se pare c s-a datorat mai curnd unor factori interni, foarte probabil tot unui neam grec, acela al dorienilor, care sunt cei care au profitat de pe urma colapsului. Unii istorici cred c la dezastru ar fi putut contribui i o lung perioad de secet care a afectat radical economia agrar a Greciei, de altfel destul de precar. Oricum, un lucru este foarte clar: in spaiul Greciei exist indubitabil o continuitate lingvistic i etnic. Miceniana cunoscut din tabliele linearului B este clar nrudit cu greaca clasic. Numele unor diviniti greceti este aproape identic n tbliele linearului B ca i unele cuvinte. Spre exemplu pa-si-reu, care n micenian nsemna demnitar, a dat n limba greac basileu, care inseamna rege. In timpul ultimului rege hittit, Suppiluliuma al II-lea, imediat dup 1200, arhiva din Hatusa este incendiat, iar unele orae ale regatului sunt i ele incendiate. Dar regatul hittit este n criz de pe la 1220, cnd, pe vreea penultimului rege, Arnuwanda al III-lea, unele cpetenii locale dau semne de insolen i-i revendic independena. Aceasta ne face s credem c este posibil ca prbuirea regatului s se datoreze tot unor factori interni, nicidecum unei migratii devastatoare.

Argumentaia arheologic a marii migraii egeene se bazeaz mai ales pe rspndirea unei specii ceramice est balcanice, cunoscut din Romnia i Bugaria ca fiind tipic hallstattului timpuriu, ceramica imprimat cu past alb, pe spaii destul de largi, din zona Dunrii mijlocii i Pen. Balcanic i pn n Asia Mic (ceramica de la Troia VII b 2 este pus n legtur cu migraia frigienilor n Asia Mic). Este foarte probabil ca ceramica imprimat s se fi rspndit ca o mod pe spaii largi. Oricum, prezena ei n Grecia sau n Asia Mic s-a dovedit a fi mult prea sporadic, departe de a fi un fenomen att de important. Al doilea argument de natur arheologic este rspndirea unor spade de tip central i est european (spadele cu limb la mner) pana departe, n Creta i Siria. Este foarte posibil, ns, ca aceste spade s se fi rspndit pe spaii foarte largi pentru simplul motiv c erau mult mai eficiente. Azi teza migraiei egeene a fost practic abandonat. De altfel, n Grecia, ntre civilizaia micenian i cea post micenian exist mult mai multe elemente de continuitate dect de discontinuitate.

n concluzie, tracii exist cu sigurana n jur de 1200, ba chiar se poate avansa ideea credibil c ei se individualizaser din masa populaiilor ce locuiau Europa cam n aceeai vreme cu strmoii grecilor, micenienii, cndva n bronzul trziu. Orice ncercare de a-i data mai devreme de bronzul trziu nu-i poate gsi argumente credibile. Unele neamuri tracice, mysii, care au dat numele unei provincii din Asia Mic- Mysia, i frigienii spre exemplu, este posibil s fi ptruns din diferite motive n Asia Mic, dar nu este vorba de un fenomen de mas cruia s i se datoreze prbuirea regatului hittit.

3

TRACIA

Informaiile despre Tracia i traci sunt mai numeroase dup ce colonizarea greac ia amploare (sec. VII-VI), fenomen urmat de o mai bun cunoatere de ctre greci a neamurilor barbare cu care au venit in contact direct. Teritoriul Traciei este destul de vag conturat de izvoarele scrise. S-ar putea ca prima meniune a Traciei s fie n tabliele linearului B, pe care apare un nume tre-ke-wi care se crede c ar putea fi numele vechi al Traciei. Hecateu, n sec. al VIII-lea a. Chr., precizeaz c limita nordic a Traciei este Istrosul. Potrivit lui Herodot, Scithya ncepe de la Istru n sus, dar Herodot pare a avea n vedere doar gurile de vrsare ale fluviului. Tucidide, n sec. 5, i localizeaz pe traci ntre Muntii Rodopi i Munii Haemus, iar pe gei dincolo de Haemus, fr a preciza limita lor nordic. Scylax din Carianda, un autor din sec. al IV-lea, localizeaz Tracia ntre Strymon i Istru. Pliniu cel Btrn, n sec. I p. Chr., este mult mai riguros i precizeaz graniele Traciei ca fiind la N- Istrul, la S- Marea Egee, la est- Pontul Euxin. Grania vestic nu este precizat, iar coloniile Histria, Tomis i Callatis sunt considerate a fi parte integrant a Traciei. Constatm deci c izvoarele plaseaz Tracia, deci i pe traci, ntr-o zon care nu depeste spre nord linia Dunrii. n ciuda izvoarelor antice care-i plaseaz i pe gei adeseori la sud de Dunre, azi se vorbete frecvent n literatura de specialitate despre Tracia ca mergnd spre nord pn n Carpaii nordici. Tucidide, n sec. 5, spre exemplu, spune c dai de gei imediat ce treci Munii Haemus i c ei se nvecineaz cu sciii, fr a preciza grania dintre ei. Este foarte probabil c, n timp geii, s se fi extins spre nord, peste Dunre cci izvoarele mai trzii, Strabon de exemplu, care a trit n sec. I a. Chr.-I p.Chr. ne spune c ei locuiesc de o parte i de alta a Dunrii, amestecai cu tirageii i cu bastarnii. Tot Strabon precizeaz ca dacii i geii vorbesc aceeai limb i-i localizeaz n spaiu pe unii i pe ceilali. El precizeaz c dacii populeaz partea superioar a Dunrii care se numete Danubius, cea situat n apropierea germanilor, iar geii locuiesc pe Istru, adic cursul inferior al Dunrii i zona dinspre Pont. El explic ntr-un fel i de ce geii sunt mai des pomeni de autorii antici: sunt mai bine cunoscui pentru c adesea trec la sud de Istru, unde triesc amestecai cu tracii i misii. In concluzie, cel puin n perioada timpurie, tracii (inclusiv geii despre care Herodot spune clar c sunt traci) sunt localizai pe teritoriul actual al Bulgariei, nordul Greciei i n Dobrogea, rurile de-a lungul crora vieuiesc fiind Strymon (Struma), Axios (Vardar), Oiscos (Isker), Hebros (Maria), Nestos (Mesta). Tracia are ca vecini pe illyri spre vest, pe cimerieni si apoi pe scii spre NE i pe greci spre S.

NEAMURILE TRACICE

Neamurile trace menionate de izvoarele scrise sunt foarte numeroase, peste 100, dar despre multe dintre ele nu tim mai nimic, ele fiind uneori doar localizate n spaiu. Herodot spune c tracii erau cei mai numeroi dup inzi. Izvoarele devin mai explicite de abia dup 480 i.e.n. cnd se pun bazele unui stat trac incipient, regatul odrisilor.

n nordul actualei Bulgarii, mai precis ntre Munii Haemus i Dunre sunt pomenite urmtoarele neamuri tracice: 1. Tribalii-localizai ntre Morava i Isker, doi aflueni sudici ai Dunrii. Acest neam a rmas n amitirea scriitorilor antici datorit faptului c au refuzat autoritatea regelui odrisilor Sitalkes care a pornit rzboi mpotriva lor n 424 a. Chr., iar ulterior, n 339, au

4

avut obrznicia de-a pretinde regelui Macedoniei, Filip II, o parte din prada luat de la scii cu ocazia expediiei mpotriva lui Atheas. Impotriva acelorasi tribali, Alexandru Macedon va face o expeditie in 335 a. Chr.

2. Tot ntre Dunre i Haemus, la dreapta tribalilor, sunt atestai moesii sau misii. Unii dintre ei ar fi ajuns n mprejurri rmase neprecizate chiar n Asia Mic i ar fi fost aliai ai troienilor n rzboiul cu aheii. Din aceasta vreme se cunoaste si un rege al misilor, Telefos. In general, izvoarele ni prezint ca trind amestecai cu geii i tribalii. De la Florus a rmas o anecdot despre ei care ni nfieaz ca pe cei mai barbari dintre barbari. El ne spune c nainte de da o lupt cu romanii guvernatorului Macedoniei, Marcus Licinius Crassus, n 29-28 i.e.n. au adus jertf zeului lor un cal i au promis c vor mnca mruntaiele romanilor nvini. Strabon ii nfieaz ca buni rzboinici i spune ca unii dintre ei, numii theosebi sau kapnobai, ar fi lacto-vegetarieni i ar refuza s aib legturi cu femeile. Este posil s fie vorba de o sect de anahorei. 3. Trizii (terizii) i crobyzii sunt plasai ntre Jantra i litoralul pontic, n sudul Dobrogei. Si unii i alii sunt atestai de Istoriile lui Herodot care spune despre ei c mprtesc credina n Zalmoxis i n nemurire, motiv pentru care benchetuiesc la nmormntri. Este cunoscut i un rege al crobyzilor din sec. 3 a. Chr., Isanthes, despre care se stie ca a fost frumos, bogat si desfranat.

In zona Macedoniei de azi, i zona central i sudic a Bulgariei, ntre Munii Haemus i Rodopi, pe malurile Axiosului, Strymonului, Nestosului i Marei sunt localizai: 4. Peonii-situai ntre izvoarele Moravei i Vardarului, azi n Macedonia. Iliada i amintete printre aliaii troienilor. Herodot arat c femeile lor aduc adesea jertfe zeiei Artemis. Unii scriitori antici spun c peonii ar illyri. 5. Dentheleii- au ocupat cursul superior i mijlociu al Strymonului. Avem puine informaii despre ei. Cassius Dio consemneaz c n sec I i.e.n. atac mpreun cu vecinii lor, scordiscii i jefuiesc provincia Macedonia. 6. Serdii locuiau la izvoarele Iskerului, n jurul actualului ora Sofia, care n antichitate se numea Serdica. Informaiile despre ei sunt destul de trzii, Cassius Dio spunnd ca au fost cu greu supui de romani. 7. Satrii i besii au locuit de-o parte i de alta a Nestosului. Besii erau un subneam al satrilor. Herodot spune c satrii ar fi avut un oracol al lui Dionysos. Oracolele erau rostite , ntocmai ca la Delphi , de o preotes i erau interpretate de besii. Strabon spune despre besii c erau denumii tlhari, c locuiesc n colibe i duc o via oropsit. Avnd n vedere c locuiesc ntr-o zon cu multe resurse metalifere, se pare c aveau ca ocupaie de cpti metalurgia. Acesta este probabil i motivul pentru care, dup ce au fost nfrni de tatl lui Augustus, au fost colonizai n sec. 1 a. Chr. n Dobrogea, unde le este semnalat prezena de ctre Ovidiu. 8. Trausii erau situai ntre Nestos i Hebros. Herodot spune despre ei ca au obiceiul de a plnge la naterea unui copil i dea a se bucura i glumi la nmormntri, pentru c moartea l scap pe om de nenorociri.

5

9. Odrisii locuiau pe Valea Hebrosului. Au fost cei mai bine cunoscui dintre traci cci au reuit s-i ntemeieze un intins regat care, n sec. 5-4 i.e.n. a constituit un factor de putere n Pen. Balcanic In nordul actualei Grecii i n partea european a Turciei sunt amintite urmtoarele neamuri tracice:

10. Migdonii- plasati ntre gurile de vrsare ale Axiosului i Strymonului 11. Odomanii- locuiau ntre gurile de vrsare ale Strymonului i Nestosului. Sunt pomenii de Aristofan n comedia Acarnienii ca practicnd circumcizia. 12. Ciconii- populau coastele Marii Egee , ntre gura Nestosului i cea a Hebrosului 13. Apsintii -locuiau malul Propontidei (Marea Marmara) care corespunde parii europene a Turciei de azi. Aveau un zeu, Pleistoros, poate al rzboiului, cruia i aduceau jertfe umane

14. Sintii- locuiau n Insula Lemnos

Unii traci, potrivit izvoarelor, ar fi ajuns s se stabileasc n Asia Mic, pe coastele de NV. Sunt pomenii a se fi asezat aici misii, apoi phrygii sau brygii (Strabon). In sec. 7, spune Herodot, se instaleaz, n locul phrygilor, bithynii care initaial au locuit pe valea Strymonului i care se numeau strimoni. BIBLIOGRAFIE:

Gh. Stefan (coord.), Izvoare privind istoria Romniei, vol. I, Bucuresti, 1964

Hristo Danov- Tracia antic, Bucureti, 1976. Istoria romanilor (tratat Academia Romana), vol. I, Bucuresti, 2001

6

II. REGATUL ODRISILOR

Cele mai importante izvoare pentru istoria regatului odrisilor sunt Istoriile lui Herodot (484-425 a. Chr.) i cele ale lui Tucidide (460-396 a. Chr.) i lucrarea Anabasis a lui Xenofon , care au meritul de a fi foarte apropiate de evenimente i, deci, credibile. Unele informaii se regsesc i la un autor din sec. 1 a. Chr.-Diodor din Sicilia, n Biblioteca istoric. Regatul odrisilor a fost un stat incipient, organizat dup modelul satrapiilor persane. Este foarte probabil ca odrisii s fi pstrat structurile organizatorice ale satrapiei Skudra, cum era denumit ntr-o inscripie Tracia, fapt care ar putea explica existena lui destul de ndelungat.

INTEMEIEREA REGATULUI ODRISILOR

Potrivit lui Herodot, ntemeietorul regatului odrisilor a fost Teres. Data ntemeierii trebuie s fi fost la scurt vreme dup 480, cnd imprejurrile deveniser favorabile cci, dup 479, perii lui Xerxes, nfrni de greci n 480 n btlia naval de la Salamina, iar n 479 la Platea, renuna la controlarea spaiului balcanic. Spaiul iniial locuit de odrisi pare a fi fost valea Hebrosului, Maria de azi, mai ales cursul ei inferior. Sub Teres, statul odrisilor nu a fost foarte mare, cci, spune Tucidide, mai existau o serie de traci independeni. Diodor din Sicilia, la rndul su, precizeaz c Teres a lsat motenire un regat puin ntins. Primul dintre regi, Teres, pare a fi preocupat mai ales de stabilirea unor bune realii cu sciii devenii vecini, cu att mai mult cu ct se tia despre ei c sunt numeroi i foarte buni rzboinici. Sciii se nstpniser pe zona litoral de la Olbia la gurile Dunrii, deci practic Dunarea reprezenta grania dintre odrisi i scii. Este motivul pentru care Teres face o alian matrimonial: i d fiica de soie regelui scit Ariapeithes. Din aceast cstorie a rezultat un fiu, numit Octamasades. Pe tot parcursul domniei lui Teres, adic pn spre 440, relaiile odrisilor cu sciii au fost bune. Potrivit lui Lucian din Samosata (sec. al II-lea p. Chr.), care scria despre oamenii cu via lung, Teres ar fi trit pn la venerabila vrst de 92 de ani.

DOMNIA LUI SITALCES

Urmaul lui Teres a fost Sitalces (dupa 440, ? 431-424), cel mai mare dintre regii odrisilor. Pe vremea lui, regatul a ajuns la o o mare expansiune teritorial, fiind aduse sub stpnire mai toate neamurile tracice. Mai precis au fost integrai tracii dintre Haemus i Rodopi, la care s-au adugat geii de dincolo de Haemus. Tucidide precizeaz c regatul avea n stpnire tot litoralul, pornind de la Marea Egee, din dreptul Abderei, continund cu Marea Marmara i Marea Neagr, pn n dreptul gurii de vrsare a Istrosului, drum care se putea parcurge pe jos, cu un mers sprinten, n 11 zile, iar pe mare, cu vnt din spate, n 4 zile. Spre interiorul rii, de la mare, spune Diodor din Sicilia, se fceau pe jos 13 zile. Probabil spre vest grania se afla pe Strymon (Struma de azi). Acelai autor ne-a lsat un portret a lui Sitalces. Potrivit acestuia, Sitalces se caracteriza prin brbie, blndee fa de supui, vitejie, nelepciune i grij fa de averea statului. Regele primea de la neamurile supuse i, de la cetaile greceti un tribut anual de 1000

7

de talani. Armata, spun izvoarele, ajunge la efective incredibile: 120.000 de pedestrai i 50.000 de clrei

Relaiile iniial bune cu sciii se deterioreaz pe vremea Sitalces, ba chiar ajug sa fie conflictuale. ntre timp, regele sciilor, Ariapeithes, i-a luat o nou nevast, o grecoaic din Histria, cu care a avut un fiu, numit Skyles. ntre cei doi fii vitregi ai lui Ariapeithes, Octamasades (fiul fiicei lui Teres) i Skyles, au izbucnit conflicte motivate, in esenta, de dorinta fiecaruia dintre ei de a ajunge rege.. Skyles, care a primit o educaie greceasc de la mama sa, a devenit foarte impopular printre scii, drept pentru care, devenit rege la un moment dat, a fost alungat de la tron n urma unei rscoale i s-a refugiat la odrisi. Povestea lui Skyles este rekatat cu destul de multe detalii de catre Herodot. Aflm c, adeseori, Skyles mergea n oraul grecesc Olbia, unde i-a ridicat un palat, i-a luat o soie, cel mai probabil grecoaic i obinuia s mbrace veminte greceti. S-a iniiat chiar si n misterele lui Dionysos, lucru greu de acceptat de scii, care credeau ca nu e lucru cuminte s crezi ntr-un zeu care ii ia minile. Aceasta iniiere a fost pictura care a umplut paharul, ducnd la rzvrtirea supuilor, alungarea lui Skyles i nlocuirea lui cu Octamasades. Este interesnt c Sitalces acordat azil politic lui Skyles, ducnd astfel o politic ostil fata de ruda sa, Octamasades. Probabil c gestul sau avea raiuni politice serioase. Nu este exclus ca Sitalces s fi devenit filoelen i s-i fi acordat protecie pentru a se apropia mai mult de Athena. Un rival al lui Sitalces, fiu al lui Teres, la rndul su, a primit ocrotirea sciilor. Desigur c protecia acordat de fiecare parte pretendenilor la tron a tensionat relaiile dintre cele doua pri. Octamasades pornete chiar cu o armat mpotriva odrisilor, dar este ntmpinat la Istru de acetia. Graie nelpciunii lui Sitalces, situaia este detensionat i se recurge la un schimb de azilani care pare s fi rezolvat problema. Octamasades, intrat n posesia rivalului sau, cum era si de asteptat, l-a ucis.

Spre deosebire de predecesorul su, Sitalces pare mai degrab interesat de cultivarea unor bune relaii cu Atena, mai ales n condiiile n care cu vecina sa, Macedonia i cu regale ei, Perdicas II (454-414), avea mari controverse teritoriale, urmare a politicii expansive a regelui odrisilor, care urmrea integrarea n regat a ct mai multe neamuri tracice, unele aflate pana atunci sub autoritatea Macedoniei. Un prim semn al atitudinii pozitive faa de Atena este cstoria lui Sitalces cu o grecoaic din Abdera. La vremea aceea situaia politic din Pen. Balcanic a fost esenial marcat de rzboiul peloponesiac (431-404) care a fost expresia luptei pentru supremaie dintre Sparta i Athena. Pe fondul acestui rzboi izbucnete n Pen. Chalcidic o rscoal mpotriva Athenei. Athena, aflata intr-o dubla dificultate, cutndu-i aliai, apeleaz att la Macedonia ct i la Regatul Odrisilor. Sparta, la rndul sau, curteaz ambele pri. Contieni de puterea lui Sitalces, athenienii , pentru a-l atrage de partea lor, fac dou gesturi de bunvoin. Potrivit lui Tucidide, prin 431 l-au fcut proxenos pe Nymphodoros, care era fratele soiei lui Sitalces. Proxenoi-i erau un fel de oaspei care, asemeni consulilor de azi, asigurau relaiile diplomatice permanente dintre dou ceti. Ei aveau o serie de avantaje: scutire de impozite, posibilitatea de a dobndi pmnt i cas. Asta nseamn c Nymphodoros reprezenta la Athena interesele regatului odrisilor. Aristofan, n Acarnienii spune c, fiul lui Sitalces i al grecoaicei din Abdera, la rndul su, este fcut cetean atenian. n timp ce Macedonia duce o politic duplicitar, nedorind ntrirea nici uneia dintre cele dou ceti greceti, Sitalkes ncheie un tratat cu Athena, n 431, care prevedea o intervenie a armatelor odrise n Pen. Chalcidic pentru nbuirea rscoalei. Aristofan, tot in Acarnienii, vorbind de armata promisa de Sitalces, o compara cu o multime de lacuste. Macedonia, dei foarte ezitant n politica fa de

8

Athena, este mai serios rspltit dect rivala sa: primete avansuri teritoriale prin cedarea oraului Therme. O criz dinastic din Macedonia tensioneaz i mai mult aceste relaii, Sitalces sprijinindu-l pe un pretendent la tron, pe Filip ( care era fratele lui Perdicas). n ciuda zgrceniei Athenei, Sitalces i-a onorat promisiunea fcut acesteia. Un prim semn c este fidel alianei a fost capturarea solilor spartani i predarea lor atenienilor. Apoi, n 429, Sitalces a organizat o campanie de 30 de zile, n timpul creia, cu o armat 150.000 de oameni, a atacat att Pen. Chalcidic, cat si Macedonia. La expediie particip o serie de traci dintre Haemus i Rodopi, la care se adaug i geii de dincolo de Haemus. n Macedonia reuete destul de multe victorii, dar nici una hotrtoare cci nu dispunea de tehnic de lupt pentru asediul cetilor. Atenienii, care se obligaser s trimit o armat n completarea celei barbare i o flot, nu i-au onorat promisiunea, n plus frigul iernii fcea riscant prelungirea campaniei. Sitalces se retrage i la sfatul primit de la Seuthes, nepotul su i motenitor al tronului, care, insa, fusese cumprat de Perdicas II, regele Macedoniei, care l-a sensibilizat oferindu-i de soie, mpreun cu o zestre considerabil, pe sora sa, Stratonike. Civa ani mai trziu, n 424, Sitalces moare, la asediul de la Delion, ntr-o lupt impotriva tribalilor, traci care au refuzau s recunoasc autoritatea regelui odrisilor.

DOMNIILE LUI SEUTHES I SI SEUTHES al II-lea

ntre 424-410, rege al odrisilor a fost Seuthes I (fiul lui Sparadocos, fratele lui Sitalces), care a renunat la politica de expansiune teritorial, dar care a reuit s conserve hotarele reagtului su. Trebuie precizat c la odrisi, tronul nu era motenit de fiul cel mare, ci de nepotul de frate. (Se tie c Sitalcees a avut un fiu, pe Sadocos) Potrivit lui Tucidide, tributul ar fi crescut pe vremea acestui rege, dar cifra dat , de 400 de talani, este inferioar celei de pe vremea lui Sitalces. La acesta se adugau o serie de daruri constnd din obiecte de aur i argint i stofe scumpe pe care regele i persoanele influente de la curtea lui le primeau. Acelai Tucidide precizeaz c la odrisi numic nu se poate izbndi fr daruri, odrisii avnd obiceiul mai degrab de a primi dect de a da. Despre Seuthes I se tiu puine lucruri. Cu siguran el i-a mbuntit relaiile cu Macedonia, cum era de ateptat n urma cstoriei cu Stratonike.. Relaiile cu Atena sunt destul de reci. Dup moartea lui Seuthes, n 410, regatul se mparte pe din dou ntre Seuthes II i Amadocos. Iniial cei doi sunt n bune relaii, ulterior fiecare dintre cele doua pri ncheie aliane n vederea eliminrii celeilalte. Amadocos cultiv bune relaii cu generalul atenian Alcibiade, n timp ce Seuthes al II-lea angajeaz mercenari greci, condui de Xenofon n vederea extinderii stpnirii. Seuthes al II-lea nu se achit de obligatiile sale contractuale, nu pltete solda mercenarilor greci. De la Xenofon, "condotierul filosof", numit aa pentru ca a fost elev al lui Socrate, n Anabasis, a rmas o descriere a curii regelui Seuthes II. Cu ocazia unui osp la care particip nsui autorul, mesenii se nfrupt cu carne fript, paine dospit i vin., care este turnat n cornuri de catre paharnici. Invitaii aduc regelui o serie de daruri: un cal, o cup de argint de peste 4 kg, un sclav, un covor, dar i stofe pentru soie. Petrecerea are loc pe fond muzical, asigurat de flauturi i trompete. Se danseaz dansuri rzboinice, iar regale trac i mproac intenionat hainele cu vin. La curte, pentru asigurarea atmosferei, exist i bufoni.

DECADEREA REGATULUI ODRISILOR

Un reviriment al statului odrisilor are loc n perioada 383-360, sub Cotys I, care reuete s reuneasc regatul pe timpul domniei sale. Nu avem prea multe date despre

9

domnia lui, dar se stie ca el moare asasinat de un grec, care mai apoi a fost rsplatit cu o cunun de aur de ctre adunarea popular a Atenei, motiv pentru care se crede c Atena a fost amestecat n acest asasinat. Ca atare, este foarte probabil ca relatiile cu Athena sa nu fi fost tocmai bune. La moartea lui Cotys, regatul el se imparte n tei regate distincte. Este motivul pentru care Tracia devine o prad uoar pentru Filip II (359-336) care, n 342/341, cucerete Tracia i, pentru glorificarea victoriei, ridic un ora, Philippopolis, azi Plovdiv. Dupa acest eveniment, Tracia este anexat Macedoniei, dar se bucur, totui de autonomie, pstrndu-i dreptul de a emite moned. n 335 i regsim pe odrisi ca aliai ai lui Alexandru cel Mare (336-323) n expediia mpotriva tribalilor, iar n 333 particip la lupta de la Issos (in Cilicia), unde Alexandru reuete o victorie hotrtoare mpotriva regelui persan Darius al III-lea. Pe vremea lui Alexandru i Lisimah, odrsii ncerac s se rzvrteasc in mai multe randuri mpotiva macedonenilor, dar ncercrile lor eueaz. Dup moartea lui Alexandru Macedon din 323, ncepe o acerb lupt ntre diadohi, fotii generali ai lui Alexandru, concretizat n patru rzboaie succesive, care duc la declinul regatului macedonean. Un rege al odrisilor, numit tot Seuthes, al III-lea (323-311), este angrenat n luptele pentru putere dintre diadohi, fiind cnd de partea lui Lisimah, cnd de partea lui Antigonos Monopftalmos. Seuthes al III-lea, dup modelul lui Filip al II-lea, ntemeiaza oraul Seuthopolis, situat aproape de Kazanlk. De la el s-au pstrat i o serie de emisiuni monetare. n 281, n lupta de la Kurupedion, moare suveranul Traciei elenistice, Lisimah, iar regatul su se destram si teritoriile odrisilor i recapat neatarnarea. Odrisii nu vor mai avea niciodat puterea de altdat, cci dup 280, n zon apar pretendeni noi, celii, care ntemeiaz n centrul Bulgariei un regat efemer, Regatul de la Tylis. n 168, Macedonia este nfrnt de romani n cel de-al 3-lea rzboi macedonean. Senatul roman nu-si pemite administrarea ei, drept pentru care ea isi pastreaza inca 20 de ani autonomia, fiind insa mprit n 4 regate autonome. Abia n 148 a. Chr. este transformat n provincia Macedonia, creia i se alipete Tracia de vest (partea de la vest de Hebros). Tracia estic i pstreaz autonomia ca regat clientelar pn n 46 e.n, cnd este transformat n provincie roman. BIBLIOGRAFIA:

Gh. Stefan (coord.), Izvoare privind istoria Romniei, vol. I, Bucuresti, 1964

Hristo Danov- Tracia antic, Bucureti, 1976

10

III. IZVOARELE SCRISE DESPRE ISTORIA POLITICA A GETILOR N SEC. VI-IV a. Chr.

SITUATIA POLITICA N BALCANI N SEC. VI-IV a. Chr.

Spre sfrsitul sec. al VI-lea, sub Darius (522-486), Imperiul persan ajunge la maxima lui stralucire. n urma expeditiei organizate n 514/512 mpotriva scitilor, cei mai periculosi si numerosi barbari din zona, Darius si extinde stapnirea asupra Peninsulei Balcanice, cu precadere asupra zonei litorale si a cetatilor grecesti. Demonstratia de fort, desi calificata de izvoarele greceti ca o nereusita, mpiedica vreme de dou secole expansiunea sciilor spre vest, iar Tracia este transformat n satrapia Skudra. n 500- 494 se rscoal mpotriva stpnirii persane cetile greceti din Asia Mic, n frunte cu Miletul. Atena i Eretria sprijin destul de timid aceast rscoal, oferindu-i, totusi, lui Darius pretextul unei intervenii n Grecia. Drept urmare, se declaneaz aa-zisele rzboaie medice. n 492 si 490 Darius organizeaza dou expeditii mpotriva grecilor . n 490 sufera o grea nfrngere la Marathon din partea atenienilor condusi de generalul Miltiade. Ulterior, Imperiul persan trece printr-o perioad critic care ntrerupe ofensiva din Grecia. Mai prcis, n 486 izbucnete o rscoal n Egipt i, tot n acelai an, moare Darius. Fiul si urmasul lui Darius, Xerxes I (486-465), desi repeta ncercarea de cucerire a Eladei, nfrnt n btlia naval de la Salamina din 480, iar mai apoi, n 479 de generalul Mardonius la Platea, este obligat sa renunte la politica expansiva n aceasta zona, datorita situatiei interne dificile a imperiului, agravata de frecventele rascoale ale neamurilor subjugate (486-Egiptul, 482-Babilonul).

Curnd dupa 480, profitnd de slabiciunea Imperiului persan si de faptul ca Grecia era ocupata de razboaiele cu persii, se ntemeiaza, pe ruinele satrapiei Skudra si dupa modelul ei, Regatul odrisilor, care aduce sub autoritatea sa ntreaga Tracie pna la Dunare si ntreg litoralul cuprins ntre Abdera si gurile Istrosului. Statul odrisilor este n sec. al V-lea si in prima jumatate a sec. al IV-lea principalul factor de putere din zona. Locul lui va fi luat ulterior de Macedonia, sub Filip II care, n 341, cucereste Tracia. Dupa moartea lui Alexandru Macedon, survenita n 323, generalii sai, diadohii, poart patru razboaie pentru suprematie, care duc la slabirea statului macedoneean si la dezmembrarea lui.

ISTORIA GETILOR N SEC. VI-IV a. Chr.

Getii sunt consemnati de izvoare pentru prima data n secolul al VI- lea, dacii de abia n sec. I a. Chr. Strabon ne da asigurari ca getii vorbesc aceeasi limba cu tracii, dar si ca dacii vorbesc aceeasi limba cu getii. Desi ar trebui sa ne linisteasca aceasta afirmatie, ea este destul de improbabila. Ca un necunoscator al acestor limbii, Strabon putea lesne sa se nsele si aceste limbi sa fi fost doar asemanatoare. Este foarte probabil sa fi fost dialecte diferite, care nsa asigurau inteligibilitatea ntre geti si daci. El ne face ss

11

ntelegem ca deosebirea dintre ei ar fi doar una strict geografica, data de plasarea getilor pe cursul inferior al Dunarii, spre Pont si a dacilor mai spre izvoare, nspre germani. Probabil ca pozitionarea dacilor departe de Grecia si de cetatile din Pont a facut ca ei sa fie o buna perioada de timp necunoscuti i ignorai de scriitorii antici.

n ciuda faptului ca izvoarele opereaza cu doua denumiri, de geti si de daci, azi, n literatura de specialitate se utilizeaza adeseori termenii hibrizi de geto-daci sau daco-geti. Relativ recent, un cercetator strain, Karl Strobel si-a expus pe larg, ntr-un articol publicat n revista SCIVA, nemultumirea ca se utilizeaza acesti termeni care reprezinta o fictiune istorica, o creatie artificiala riscanta a istoricilor moderni, care ignora realitatea izvoarelor scrise. multi istoricii romni prefera nsa folosirea lor n continuare, mai ales atunci cnd este vorba de cultura materiala a epocii latene, motivand c este vorba de o conventie mult prea uzitata pentru a mai putea fi abandonata. Potrivit lui Al. Vulpe si Mircea Babes, este totusi necesar ca aceasta sintagma s nu se foloseasca atunci cnd este vorba de izvoarele literare, iar, daca se foloseste pentru cultura material, este bine sa se utilizeze sub forma geto-daci si nu daco-geti i doar pentru cultura materiala a perioadei clasice, cnd se constata o omogenitate a culturii materiale si cnd avem certitudinea ca existau dacii. Unii prefera sa foloseasca pentru desemnarea tracilor de la nord de Haemus termenul de tracii nordici, mai ales cnd este vorba de istoria timpurie a acestora.

Date despre geografia teritoriului locuit de geti si daci avem de la Herodot, Strabon dar si de la o serie de alti autori antici. Ar fi de remarcat mai ales dou izvoare geografice importante, e drept tarzii, : ndreptarul geografic al lui Ptolemeu, scris n sec. al II-lea p. Chr., dar care se refera la o perioada anterioara cuceririi romane si Tabula Peutingeriana, care dateaza din sec. III-IV p. Chr. Primul izvor consemneaz 15 neamuri tracice de la nord de Dunare si numele a 44 de localitati, cele mai multe terminate n sufixul dava. Ptolemeu precizeaza si coordonatele geografice ale acestor localitati, dar, din pacate, a avut n calcul o raza a pamntului alta dect cea reala, drept pentru care unele dintre localitati au fost greu de identificat n teren cu precizie. Tabula Peutingeriana mai adauga la lista lui Ptolemeu localitatile Buridava si Pelendava.

Din sec. al V-lea se cunosc trei izvoare care-i pomenesc pe geti. Cel mai vechi este o tragedie numita Triptolem, scrisa de Sofocle, care consemneaza numele unui basileu al getilor din sec. al V-lea, numit Charnabon. Dupa unii istorici, numele nu pare a fi tracic, drept pentru care este foarte probabil sa fie vorba de alt neam din Pen. Balcanica, altii considera credibila aceasta informatie. Al doilea izvor, n ordine cronologica, si cel mai important, este Herodot cu Istorii-le sale. Cel din urma, Hellanicos din Mitilene, este inspirat de Herodot si, ca atare, se rezuma la a repeta aceleasi informatii. n cartea a IV-a a Istoriilor, Herodot descrie cu lux de amanunte expeditia lui Darius mpotriva scitilor, expeditie care a avut loc cndva ntre 514-512 i.e.n. Aflam ca Darius, cu o armata incredibil de mare pentru vremea aceea, de 700.000 de ostasi, dublata de o flota ce numara 600 de corabii, a trecut Bosforul pe un pod de vase si a naintat spre gurile Dunarii, prin zona litorala. Tracii pe care i-a ntlnit n cale i s-au supus, mai putin getii care locuiau mai jos de Dunare, care i s-au mpotrivit, dar care au fost repede zdrobiti, macar ca sunt cei mai viteji si drepti dintre traci. Herodot ne spune ca getii se cred (stiu a se face) nemuritori si ne ofera cteva date despre religia si ritualurile lor. Potrivit lui Herodot, expeditia lui Darius ar fi avut caracter punitiv: scitii erau pedepsiti pentru ca, la un moment dat, dupa ce au intrat n tara cimerienilor si s-au instapanit in ea , i-au urmarit pe acestia pna departe, intrand n Media. Fara ndoiala ca nu acesta a fost motivul real al expeditiei, el ar fi putut fi,

12

eventual, pretextul, caci evenimentele cu pricina avusesera loc cu dou secole n urma. Oricum, calea aleasa pentru atacarea scitilor era ocolita, ceea ce ne facem s credem c nsi Tracia era interesant pentru peri. n realitate, Darius pregatea un razboi mpotriva Greciei si aceasta expeditie trebuia sa fie o demonstratie de forta care sa-i intimideze pe sciti si pe greci, mai ales ca n-ar fi fost imposibila o alianta a grecilor cu scitii aflati la vremea aceea n plina ascensiune. n plus, expeditia lui Darius deschidea perspectiva aducerii Pen. Balcanice sub autoritatea imperiului persan ca si stapnirea cetatilor grecesti din Pont cu o economie prospera. Ionienii, participanti la expeditie, cu siguranta erau interesati de o activare a schimbului cu cetatile din Pont.

ntlnirea dintre armata de uscat si flota urma sa aiba loc la gurile Dunarii si ionienii aveau misia, daca ajung nainte, sa ridice un pod de vase care sa asigure traversarea Dunarii. Se crede ca Dunarea a putut fi traversata undeva n zona Isaccea, unde este mai ngusta. Ne pare importanta delimitarea Scitiei pe care o face Herodot. Potrivit lui, Scitia avea o forma patrata. De la Istros la Boristene (Nipru) era cale de 10 zile, de la Boristene la Lacul Meotic (Marea de Azov) tot 10 zile, la fel de la tarm spre interiorul tarii. Tot Herodot nsira vecinii scitilor, pe care i ordoneaza de la vest spre nord si apoi spre est: agatirsii, neurii, androfagii si melanhlenii. Scitii pustiesc teritoriul si se retrag, refuznd confruntarea directa cu persii. Potrivit lui Herodot, expeditia ar fi durat dou luni. Obosit de urmrirea sciilor, Darius a fost obligat sa abandoneze expeditia si sa faca cale intoarsa. Desi campania este considerata de Herodot un esec, nu prea este asa, caci ea are drept urmare transformarea Traciei n satrapie, sub numele de Skudra si Darius, in urma ei, si asigura controlul Pen. Balcanice si a cetatilor din Pont. n plus expeditia a stopat naintarea scitilor spre vest si sud-vest o buna bucata de vreme.

De pe vremea regatului odrisilor avem doar puine informaii despre gei. Astfel, de la Herodot, aflm ca au fost supusi i integrai n regat si getii de la nord de Haemus si ca n stapanirea odrisilor s-a aflat tot litoralul, de la Abdera pna la gurile Istrului. Geii de la nord de Haemus particip la expediia de 30 de zile a regelui Sitalkes, din 429 i.e.n.

n 341 Tracia este cucerita de Filip al II-lea si, la scurta vreme, are loc o ncercare a scitilor condusi de regele Atheas de a ptrunde n Dobrogea. Despre conflictul dintre Filip al II-lea si Atheas avem informatii de la Trogus Pompeius, care a scris n sec. I p. Chr. , n limba latin, Istoria lui Filip, lucrare n 44 de cri, care s-a pierdut, transmind-se din ea doar cteva fragmente, pe care le gasim la Iustin, un scriitor din sec. al II-lea p. Chr. Trogus ne informeaza ca Atheas, strmtorat de luptele cu histrienii (a se nelege niste locuitori de pe Istros), a cerut, prin intermediul cetatii Apollonia, ajutor militar de la Filip al II-lea, facandu-i acestuia promisiunea ca i-ar lasa tara drept mostenire. La scurta vreme, rex histrianorum a murit, iar Atheas i-a trimis pe macedonenii veniti n ajutor acasa, avnd obraznicia de a-i transmite lui Filip ca scitii nu au nevoie de ocrotirea macedonenilor, iar el are un fiu teafar si sanatos caruia i va lasa tronul. Filip al II-lea tocmai asedia Bizantul si avea nevoie de bani pentru continuarea asediului, motiv pentru care i-a cerut lui Atheas sa-i plateasca pe soldatii din corpul expeditionar macedonean pentru drum si serviciile aduse. Atheas, insolent n continuare, i raspunde ca scitii nu se remarca prin bogatie, ci prin vitejie. nfuriat de raspuns, Filip renunta la asedierea Bizantului si se ndreapta mpotriva scitilor, anuntndu-l pe Atheas printr-o solie ca vine cu gnduri pasnice, chipurile ar dori sa ridice o statuie a lui Hercules, din care regii Macedoniei pretindeau a se trage. Atheas promite ca va topi statuia si isi va face din ea vrfuri de sageti. Atheas este nfrnt de Filip si moare n lupta.

13

Lucian din Samosata precizeaza ca ar fi avut peste 90 de ani la moarte. Trecnd peste povetile cu caracter anecdotic de mai sus, fra ndoiala c intervenia lui Filip se datoreaz unor interese politice majore, regele macedonean dorind s controleze el nsui zona Pontului stng. Cucerirea zonei de catre scii putea compromite cuceririle lui Filip din Tracia. n timpul conflictului cu Atheas, Filip captureaza 20.000 de femei si copii si trimite n Macedonia 20.000 de iepe. La ntoarcerea din expeditie, ns, este atacat de tribali care pretind o parte din prada scitica. n lupta cu tribalii, Filip este ranit, fapt ce produce panica n tabara macedoneana si este pierduta ntreaga prada de razboi. Frontinus, n Stratageme, spune ca tribalii ar fi participat la expeditia mpotriva scitilor. Asta s-ar putea sa fie explicatia pretentiilor tribalilor la prada. Pentru noi este important n text acel rex histrianorum. Fara ndoiala ca nu poate fi vorba de un rege al Histriei, ci probabil al locuitorilor de pe Istru, care ar putea fi geti. Vladimir Iliescu crede ca rex histrianorum ar putea fi un rege al tribalilor si asa s-ar explica pretentia tribalilor la mpartirea prazii de razboi. Desi ipoteza nu este lipsta de logica, este greu de crezut ca un regele al tribalilor ar fi putut avea interese teritoriale in zona Dobrogei.

La scurt vreme, n 335 getii sunt mentionati de Arian, autor grec din Bitinia, din sec. al II-lea p. Chr., ntr-o lucrare numit Expedia lui Alexandru Macedon(Anabasis) care a avut la dispozitie informatii foarte precise si credibile pe care le-a luat dintr-o lucrare pierduta a lui Ptolemeu a lui Lagos, viitor rege al Egiptului, care a participat expeditiile lui Alexandru Macedon, n calitate de general al acestuia. Ca urmare a razvratirii tribalilor si illyrilor, Alexandru a organizat o expeditie punitiva. Aceast expediie era util pentru c Alexandru se pregtea pentru expediia oriental i trebuia s-i asigure stpnirea asupra Traciei. El a naintat prin Muntii Balcani, n trecatorile carora tracii au organizat o ambuscada, folosindu-se de carute pe care intentionau sa le pravale asupra macedonenilor. Alexandru reuseste sa scape din ambuscada si are o lupta cu tribalii pe un ru numit Lyginos. Tribalii evacuasera femeile si copii dincolo de Istru, iar mai apoi, neputnd face fata atacului macedonean, tribalii s-au refugiat pe un ostrov al Dunarii numit Peuce. Urmarindu-i, Alexandru, cu ajutorul unor corbii venite din Bizan prin Pont i apoi pe Dunre, a ncercat sa debarce pe acel ostrov, dar nu a reusit pentru ca avea malurile foarte nalte, iar curentul fluviului era foarte rapid. ntre timp, pe malul nordic al Dunarii se adunase o armata considerabila a getilor, care numara 10.000 de pedestrasi si 4000 de calareti. Alexandru, folosindu-se de monoxilele riveranilor si burdufuri din piele umplute cu paie, trece cu 4000 de pedestrasi si 1.500 de calareti Dunarea si nainteaza prin holdele nalte de gru spre un oras al getilor, unde acestia s-au retras. Potrivit autorului antic, orasul se afla la o parasanga distanta de Dunare ( aprox. 5 500 m). Fiind prost ntarit orasul, getii l-au abandonat dupa ce si-au luat familiile si o parte din bunuri. Patruns n oras, Alexandru l distruge din temelii si ia o prada destul de bogata. n aceeasi zi, se ntoarce pe malul celalalt, unde primeste o solie a regelui Syrmos al tribalilor, cu care ajunge la o ntelegere.

S-a ncercat identificarea n teren a orasului prost ntarit si unii cercetatori au crezut ca trebuie sa fi fost Zimnicea, datorita faptului ca aici a fost identificata prin sapaturi arheologice o cetate de vreme latene care dispare violent, prin incendiu, cam n aceasta perioada. Alexandru Vulpe crede ca orasul cu pricina trebuie cautat n amonte de Zimnicea, undeva la est de Portile de Fier, ntre Timok si Isker, pentru ca acolo exista numeroase ostroave si doar acolo curentul fluviului este mai iute. El crede ca rul Lyginos este posibil sa fi fost Rosita. Numele ostrovului -Peuce- este foarte probabil gresit. Acest nume l purta o insula aflata n apropierea varsarii Istrului. Oricum, este clar

14

ca la nord de Dunare a existat o formatiune politica getica cu o reedinta, poate tribala sau unional- tribal, care era destul de prospera din punct de vedere economic.

A treia expeditie macedoneana n zona Dunarii a fost condusa de generalul Zopyrion. Povestea ei, destul de succinta, o gasim la Curtius Rufus si la Trogus Pompeius. Ea este pomenita si de un autor din sec. al IV-lea p. Chr., Macrobius. Data ei este incerta, ori 331 ori 326, sau poate ca au existat doua expeditii conduse de acelasi general, una n 331, alta n 326. Potrivit unuia din autori, Curtius Rufus, ea a avut loc pe vremea cnd Alexandru se afla n India (deci n 326). n aceasta vreme, guvernatorul Pontului, Zopyrion ar fi organizat o expeditie care se dorea o demonstratie de forta mpotriva getilor sau scitilor (izvoarele difera, Rufus spune ca sunt geti, iar Trogus ca ar fi sciti), cu o armata de 30.000 de soldati. Macrobius vorbeste despre asedierea orasului Boristhene (Olbia) caruia locuitorii i-au facut fata. Daca este vorba de asedierea Olbiei data este 331. La ntoarcerea din expeditie, Zopyrion, mpreuna cu toata armata, au fost zdrobiti din cauza unei furtuni, care a izbucnit pe neasteptate, i care, probabil, le-a facut imposibila trecerea Dunarii. Este posibil sa fi fost dou expeditii diferite, cea din 331 s fi fost mpotriva scitilor, iar cea din 326 mpotriva getilor. De nereuita acestei expediii ar fi profitat Seuthes al III-lea, regele odrisilor, care i-a strnit supuii la rscoal. Situaia din Tracia devine foarte dificil, provincia fiind aproape pierdut. BIBLIOGRAFIA:

Gheorghe Stefan (coord.),Izvoare privind istoria Romniei, vol. I, Bucuresti, 1964

Mircea Petrescu Dimbovia, Scurta istorie a Daciei preromane, Iai, 1978

Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe,Dacia inainte de Dromichaites,Bucureti, 1988. Dionise M. Pippidi, Dumitru Berciu,Din istoria Dobrogei. Gei i greci la Dunrea de Jos din cele mai vechi timpuri pn la cucerirea roman, Bucureti, 1965. Karl Strobel, Dacii. Despre complextatea marimilor etnice, politice si culturale ale istorei spatiului Dunarii de Jos, in SCIVA 49, 1998, 1, p.61-95.

15

IV. IZVOARELE SCRISE DESPRE ISTORIA POLITICA A GETILOR SI DACILOR N SECOLELE III-I a. Chr. (pna la Burebista)

SITUATIA POLITICA N BALCANI

Dupa moartea lui Alexandru Macedon n 323 a. Chr., la sfrsitul sec. al IV-lea si nceputul sec. al III-lea, asistam la decaderea si apoi la dezmembrarea statului macedonean, n conditiile n care au loc nu mai putin de patru razboaie ntre diadohi, urmasii lui Alexandru. n 305 Lisimah se autoproclama rege al Traciei si isi ia de sotie o printesa din neamul odrisilor, probabil in idea imbunatatirii relatiilor cu acest neam greu de subordonat. Dupa moartea acestuia din 281, in batalia cu Regatul Seleucid de la Kurupedion, la numai un an distanta, are loc o patrundere masiva a celtilor n Peninsula Balcanica. Acestia traverseaza Tracia si Macedonia, reusesc sa-l nfrnga pe Ptolemeu Fulgerul, regele Macedoniei, patrund in Grecia si ajung pna la Delfi, unde jefuiesc sanctuarul lui Apollo. n cele din urma, celtii sunt respinsi si din marea lor masa se desprind trei grupuri distincte care se mprastie n trei parti diferite. Unii celti, galatii, patrund si se aseaza n Asia Mica (provincie mai apoi denumita Galatia), altii se ndreapta spre Dunarea Mijlocie si se stabilesc pe teritoriul Serbiei de azi (scordiscii), n fine, un alt grup, sub conducerea lui Comontorius, ntemeiaza pe locul vechiului regat al odrisilor, pe Valea Maritei, un regat care se va dovedi efemer, cu capitala la Tylis, oras ramas neidentificat n teren. ntinderea acestui regat a fost limitata, cu siguranta nu a depasit spre nord Balcanii si nu s-a nstapnit asupra cetatilor grecesti din Dobrogea. Terorizata de noii veniti a fost mai ales cetatea Bizantion care, potrivit lui Polybios, a trebuit sa-i plateasca tributuri uriase. Acest regat supravietuieste doar pna la 218, cnd se prabuseste n urma unei puternice rascoale a tracilor.

n 229-228 romanii patrund pentru intaia data n Pen. Balcanica sub pretextul ca illyrii de sub autoritatea reginei Teuta pericliteaza interesele negustoresti ale romanilor pe coasta dalmata. Cam n aceeasi vreme, sub Filip al V-lea (221-179), Macedonia cunoaste un scurt reviriment politic. Ea reuseste sa cucereasca sub Filip al V-lea cteva cetati grecesti, si isi permite chiar sa intervina n conflictul dintre Roma si Carthagena, promitnd sustinere militara lui Hannibal, in ideea de a diminua influenta politica romana in Illyria si Pen. Balcanica. Politica curajoasa si imprudenta a regelui macedonean a dus la declansarea a doua razboaie cu Roma, n 215-205 si n 200-197. nfrnt si disperat, n 182, Filip cere ajutorul unor barbari de neam germanic, bastarnii care se aflau undeva in zon Dunarii. Acestia raspund la chemare, dar cu ntrziere, ajungnd n Macedonia de abia n 179, la scurta vreme dupa moartea lui Filip. Bastarnii, veniti mpreuna cu familiile

16

lor, n cautarea unei noi patrii, se aseaza, dupa o perioada de rataciri la sud de Dunre, n centrul si nordul Moldovei. Urmasul lui Filip al V-lea, Perseu (179-168), are aceeasi atitudine ostila fata de Roma, dar n cel de-al 3-lea razboi macedonean (171-168) este nfrnt la Pydna, n 168, si dus n captivitate la Roma, murind la Alba Fucens in 165. nfrngerea are urmari tragice pentru Macedonia care este mpartita n patru regate, iar n 148 este transformata, dupa ce i se adauga si estul Traciei, n provincie romana. In 146 Grecia are aceeasi soarta. n ciuda acestor cuceriri din Pen. Balcanica, romanii sunt interesati n primul rnd de expansiunea n Asia, motiv pentru care aceasta zona a Balcanilor trece pentru o vreme pe un plan secundar.

n Asia, Roma primise o mostenire, Regatul Pergamului, care-i fusese cedat de regele Attalos al III-lea la moartea sa din 133. Trebuie spus ca relatiile Pergamului cu Roma au fost foarte bune inca de pe timpul lui Attalos I, o dovada n acest sens fiind participarea Pergamului la cele trei razboaie macedonene, de partea Romei. La scurt vreme, in 132, izbucneste la Pergam o rascoala antiromana, condusa de Aristonicos, fiul nelegitim al lui Attalos al II-lea, care denunta testamentul lui Attalos al III-lea. Aristonicos se sprijina pe paturile sarace ale societatii, motiv pentru care ea se transforma in adevarat razboi social. Initial rascuatii reusesc unele victorii, dar in 129 este infranta de romani, iar Pergamul este transformat n provincia romana Asia, care este prima posesiune romana pe acest continent. Aristonicos este capturat, deportat la Roma, inchis si ucis in inchisoare. Expansiunea Romei n Asia este nsa mpiedicata de rezistenta unui regat din nordul Asiei Mici, pna atunci obscur, Regatul Pontului, care-si avea initial resedinta la Amaseia, ulterior (dupa cucerirea in sec. al II-lea a. Chr. a cetatilor grecesti de pe litoralul Marii Negre) in orasul grecesc Sinope. Regatul exista nca din sec. al IV-lea, dar s-a afirmat pregnant doar de pe la sfrsitul sec. al II-lea. Regele Pontului, Mithridates al VI-lea Eupator (111-63) a devenit cel mai nversunat adversar al Romei, incercand sa puna bazele unei coalitii antiromane n care a cautat sa atraga toate regatele din jur, cetatile grecesti, dar si barbari. n perioada 85-63 i.e.n, el a purtat trei razboaie cu romanii, erijandu-se in aparator al civilizatiei grecesti din Asia Mica. nfrnt si tradat de toti aliatii a sfrsit prin a-si pune capat zilelor n anul 63. Vestul Regatului Pontului unit cu Bithynia intr sub stpnire romana sub numele de Pontus et Bithynia. Partea estica devine regat clientelar Romei.

ISTORIA POLITICA A GETILOR SI DACILOR IN SEC. III-I a. Chr. POTRIVIT IZVOARELOR SCRISE

Lisimah, mostenitorul lui Alexandru Macedon n Tracia (satrap al Traciei dup 323), este confruntat cu o serie de probleme. Pe lnga luptele cu rivalii sai, are de nfruntat o puternica rascoala a odrisilor condusi de Seuthes al III-lea, iar n 313 o revolta a cetatilor grecesti (Mesambria, Odessos, Apollonia, Histria), nemultumite de fiscalitatea prea mare, revolta condusa de Callatis, dar care a fost sustinuta si de barbarii traci, geti si sciti. Potrivit lui Diodor din Sicilia (Biblioteca istorica), garnizoanele lui Lisimah au fost alungate, iar cetatile au ncheiat un tratat de alianta. Lisimah i biruie intr-o prima faza pe traci si pe sciti, apoi asediaza Callatis-ul. De partea rasculatilor s-a aflat si rivalul lui Lisimah, Antigonos Monophtalmos, care se erija ntr-un protector al autonomiei cetatilor grecesti. Acesta trimite n ajutorul rebelilor o oaste pe uscat, condusa de Pausanias si o flota sub comanda lui Lycon. Callatis-ul este nfrnt, dupa care, la ntoarcere, Lisimah este atacat de odrisii lui Seuthes al III-lea, n trecatorile din Balcani. Se ncheie n 311 o pace cu cetatile grecesti carora li se recunoaste autonomia, dar n 310/309 acestea se rascoala din nou, fiind stipendiate de dinastul Egiptului, Ptolemeu Lagos. Callatis este

17

pentru a doua oara asediat n 309 si cucerit probabil n 307. n 305 Lisimah se proclama rege al Traciei.

La aceasta vreme se remarca dintre capeteniile tracilor Dromichaites. Sunt multe izvoare care-l amintesc, dar exista o neconcordanta ntre ele. Strabon, Memnon (in Despre Heracleia) si Pausanias ( in Descrierea Greciei) spun ca el ar fi fost get, Diodor din Sicilia, Plutarh, Trogus Pompeius vorbesc despre el ca fiind rege al tracilor, fara a i se preciza neamul, iar Lexiconul Suidas precizeaza ca ar fi fost un rege al odrisilor. Cel mai imortant dintre izvoare este Diodor din Sicilia care relateaza mai amplu conflictul dintre Dromichaites si Lisimah. Potrivit acestuia, o prima lupta dintre cei doi, desfasurata poate n intervalul 300-297 sau chiar n 297, a dus la nfrngerea regelui Traciei, care a scapat cu fuga. Fiul sau, Agathokles ar fi fost facut prizonier, dar, spune Diodor din Sicilia, ar fi fost mai apoi eliberat n speranta ca Lisimah va estitui niste teritorii pe care le ocupase. Este foarte probabil, asa cum sugereaza Diodor din Sicilia, ca eliberarea sa fi fost determinata de armistitiul ncheiat ntre diadohi n 297, ocazie cu care semnatarii si-au propus ajutor reciproc n caz de conflicte cu alte parti. Este foarte probabil ca aceasta prima expeditie impotriva lui Dromichaites sa fi fost motivata de ajutorul acordat de geti oraselor grecesti rasculate. Un al doilea razboi a avut loc ceva mai trziu, n intervalul 293 - 291. Armata lui Lisimah, chinuita de foame si sete, a fost nfrnta, iar Lisimah a fost luat prizonier mpreuna cu fiii sai si dus ntr-o cetate numita Helis. n ciuda protestelor armatei care revendica pedepsirea captivului, Dromichaites l-a tratat pe acesta ca pe un prieten, ba chiar ar fi organizat un ospat cu caracter moralizator, n ideea ca n felul acesta si va recapata cetatile ntarite de la Lisimah. Tema ospatului moralizator este frecventa n literatura timpului. Potrivit lui Pausanias (Descrierea Greciei), pacea dintre cei doi ar fi fost ntarita si de o alianta matrimoniala, Lisimah dndu-si fiica de sotie lui Dromichaites.

n pofida faptului ca 10 izvoare dau informatii despre Dromichaites, tara acestuia ramne greu de localizat. El este succesiv, rege al tracilor, al getilor sau chiar al odrisilor. Tara lui a fost localizata de unii istorici n Dobrogea, de altii, cei mai multi, n Cmpia munteana. Motivul conflictului dintre cei doi este destul de neclar. Potrivit izvoarelor ar fi un conflict teritorial. Istoricii cred ca ar putea fi vorba de o disputa pentru protectoratul asupra cetatilor grecesti, nefiind exclusa nici posibilitatea ca ajutorul acordat de Dromichaites cetatilor grecesti sa fi determinat expeditia lui Lisimah.

Perioada de dupa Dromichaites este greu de reconstituit pentru ca izvoarele literare ignora populatia de la nord de Dunare. Poate aceasta situatie se datoreaza ntemeierii regatului celtic de la Tylis care a ntrerupt pentru o vreme legaturile grecilor cu tracii de la nord de Balcani. Unele informatii puteau veni doar prin intermediul cetatilor grecesti din Pont. La Histria au fost descoperite doua inscriptii foarte importante care aduc oarece informatii despre autohtonii din zona. Prima a fost gasita n 1959 si a fost datata pe baze epigrafice n sec. al III a. Chr. Din pacate, ea este fragmentara. Inscriptia a fost facuta n cinstea a trei soli histrieni care au fost trimisi ntr-o tara ostila, dar care au reusit sa recupereze de la o capetenie locala numita Zalmodegikos, 60 de prizonieri, precum si veniturile cetatii Histria. Nu se stie despre ce venituri este vorba, dar avnd n vedere ca Histria traia n primul rnd de pe urma pescuitului n Delta este, probabil, vorba de dreptul de a pescui in delta si de a face comert cu peste. Zalmodegikos este un nume getic, iar tara acestuia trebuie ca era aproape de Histria. Ea a fost localizata diferit, cand n Dobrogea, cand n sudul Moldovei sau chiar la nord de Delta, n Bugeac.

18

Tot din secolul al III-lea dateaza niste monede de argint care au fost descoperite n zona orasului Tulcea si care au fost emise de un basileu cu numele de Moskon. El nu apare confirmat de alte izvoare. Judecnd dupa locul de descoperire al monedelor, trebuie sa fi fost o capetenie barbara din nordul Dobrogei, poate get.

O a doua inscriptie a fost descoperita tot la Histria si se dateaza n jurul anului 200 a. Chr. Este vorba de un decret dat n cinstea lui Agathokles, fiul lui Antiphilos care, prin solii si daruri, a reusit sa obtina protectia unui rege local numit Rhemaxos mpotriva unei capetenii a tracilor (archon) numit Zoltes, care, n repetate rnduri, ataca cetatea chiar cnd grul se afla n prg. Agathocles a avut negocieri cu Zoltes caruia cetatea Histria i-a platit un tribut (phoros) de 600 de galbeni, care ar fi trebuit sa asigure linistea cetatii, dar Zoltes nu si-a tinut promisiunea si a continuat atacurile de prada. Pentru a face fata lui Zoltes, Agathocles a organizat un corp de mercenari arcasi pentru apararea cetatii, pe care l-a condus el nsusi si a apelat la sprijinul lui Rhemaxos, un basileu get. El a fost localizat de cercetatori n sudul Moldovei, Bugeac sau Campia munteana. Este aproape sigur ca sprijinul acordat de Rhemaxos a fost remunerat. Inscripta precizeaza ca el a trimis 100 de calareti n ajutorul Histriei, iar fiul sau, Phradmon, nca 600. Zoltes a fost n cele din urma nfrnt.

Un alte nume de rege, de acesta data dac, este consemnat de Trogus Pompeius, prin intermediul lui Iustinus. Acesta vorbeste despre regele Oroles care a avut n doua rnduri lupte cu bastarnii. Prima oara a fost nfrnt si si-a pedepsit ostasii punandu-i sa doarma cu capul la picioarele nevestelor lor, mai apoi si-a luat revansa. Datarea si localizarea regelui dac este problematica si dificila. Se crede ca trebuie plasat undeva la graniata cu Moldova care, la vremea respectiva, era locuita de bastarni, dar n zona intracarpatica, cel mai probabil n SE Transilvaniei. Aceasta localizare are in vedere unele descoperiri arheologice de piese bastarnice in aceasta zona, piese care ar putea atesta o incercare de infiltrare in spatiul Transilvaniei prin pasurile Carpatilor Orientali . A fost indicata initial ca data aproximativa a conflictului anul 200 (aprox.), dar exista istorici care cred ca ar putea fi vorba de o data mult mai trzie, cndva dupa 179 (cnd avem certitudinea ca bastarni s-au stabilit in Moldova). Probabil ca motivul conflictelor a fost incercarea bastarnilor de-a patrunde la vest de arcul carpatic, in Transilvania,

Tot de la Trogus Pompeius (prin Iustinus) a ramas numele altui rege dac numit Rubobostes. Izvorul vorbeste despre incrementa dacorum per Rubobosten regem, deci "cresterea puterii dacilor pe vremea lui Rubobostes". Acest nume nu mai este confirmat si de alte izvoare scrise. n timp ce C. Daicoviciu si I. Glodariu cred n existenta acestui rege anterior lui Burebista, alti cercetatori cred ca este vorba de numele corupt al lui Burebista.

La sfrsitul sec. al II-lea a. Chr., dacii sunt consemnati de Frontinus, om politic si general roman din sec. I p. Chr. care, n Stratagemele, arata ca generalul Minucius Rufus, proconsulul Macedoniei, coplesit la un moment dat de scordisci si de daci, a recurs la o stragema pentru a-i nfrnge. Avnd o armata destul de mica, iar dusmanii fiind numerosi, generalul roman i-a pus pe trmbitasi sa sune din trmbite. Lupta se dadea ntr-o zona muntoasa si ecoul a amplificat mult sunetul, motiv pentru care dusmanii ar fi fugit, creznd ca armata romana era cu mult mai numeroasa. Lupta s-a dat candva ntre 109-106 a. Chr., victoria fiind serbata printr-un triumf organizat la Roma. Pna la Burebista, mai avem o singura informatie despre populatia de la nord de Dunare ramasa de la Florus. Acesta relateaza prima expeditie a romanilor care a atins Dunarea.

19

Ea a avut loc candva n intervalul 75-73 a. Chr., cel mai probabil in anul 74 i.e.n. si a fost condusa de Scribonius Curio Caius, proconsulul Macedoniei, care nu a avut curajul de-a trece Dunarea, fiind nspaimntat de padurile de dincolo de fluviu si de ntunecimea acestora. Cel mai probabil, este vorba de o expeditie la Dunare nn dreptul Banatului, caci la est de Portile de Fier lipsesc codrii, expeditia romana care trebuie ca era un raspuns la atacurile dacilor in Moesia.

BIBLIOGRAFIA:

Mircea Petrescu Dimbovia- Scurta istorie a Daciei preromane, Iai, 1978. Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe- Dacia inainte de Dromichaites, Bucureti, 1988. Dionisie M. Pippidi, Dumitru Berciu- Din istoria Dobrogei. Gei i greci la Dunrea de Jos din cele mai vechi timpuri pn la cucerirea roman, Bucureti, 1965.

V. SITUATIA POLITICA N BALCANI SI N BAZINUL MARII NEGRE N SEC. I a. Chr.

n 75 -73 a. Chr., romanii ajung pentru prima oara, sub conducerea lui Scribonius Curio, guvernatorul Macedoniei, la Dunare, n urmarirea scordiscilor si dacilor. Se tem sa o treaca, speriati de desimea codrilor de dincolo de fluviu.

Cel mai important dusman al Romei din Bazinul Marii Negre, Mithridates al VI-lea Eupator, regele Regatului Pontului (111-63 a. Chr.) a facut eforturi pentru constituirea unei coalitii antiromane n care a atras statele din zona, populatiile barbare din bazinul Marii Negre, dar si orasele-state grecesti din Pont (Olbia, Chersones, Histria, Callatis, Apollonia). De asemenea, Mithridates a cucerit o serie de teritorii precum Regatul Bosphorului cimerian, Armenia Mica si Colchida. Cu exceptia Bithyniei, care a fost de partea romanilor, ntreaga zona din jurul Marii Negre, inclusiv Armenia si Partia, au fost aliate cu Mithridates.

Regele pontului a avut trei razboaie cu romanii. Primul razboi s-a desfasurat ntre 89-85. Mithridates a cucerit Bithynia si o mare parte din Asia Mica, dupa care s-a ndreptat spre Grecia, a cucerit Athena si a instaurat aici un guvern democratic n frunte cu filozoful Ariston. n 87 a. Chr., Sylla porneste ofensiva romana, asediaza Athena si o cucereste. Mithridates este nfrnt si, prin pacea de la Dardanes din 85, renunta la cuceririle din Asia, si preda flota si se obliga a plati mari despagubiri de razboi. Primeste n schimb titlul de prieten si aliat al poporului roman. n ciuda titlului primit, a ramas, pna la moarte, un nversunat dusman al Romei. De altfel se narmeaza si ncepe pregatirile de razboi imediat dupa ncheierea pacii, motiv pentru care, n 83-81, romanii declanseaza cel de-al doilea razboi. Ultimul razboi are loc in perioada 73-63. Initial Mithridates colaboreaza cu regele Tigranes al Armeniei, care era ginerele sau, avnd mai multe lupte cu generalul Licinius Lucullus. n cele din urma este tradat de Tigranes, ba chiar si de cei doi fii. Ramas singur, se sinucide. Confruntarile romanilor cu Mithridatres au facut sa scada pentru o vreme interesul roman pentru Pen. Balcanica, iar permanentul conflict dintre cele doua parti i-a dat posibilitatea lui Burebista sa treaca la o politica expansiva.

20

Dupa Scribonius Curio, al doilea roman care a ajuns la Dunare a fost M. Terentius Varo Lucullus ( fratele vitreg al lui Licinius Lucullus) n anul 71 a. Chr. El ii urmarea pe moesi si pe besii. Se pare ca, n realitate, prezenta generalului roman reprezenta o diversiune organizata mpotriva lui Mithridates care, la vremea cu pricina, purta lupte grele cu romanii n Cyzic si Insula Lemnos. Cu acest prilej, Terentius Varo Lucullus distruge Apollonia, iar restul cetatilor grecesti probabil se predau. n ele se instaleaza garnizoane romane. Tot de acum inceteaza emisiunile monetare locale ale cetatilor grecesti din Pont. Este posibil ca generalul sa fi ncheiat tratate de alianta cu cetatile grecesti. De la Callatis s-a pastrat textul unui foedus, dar data lui este discutabila. Unii cercetatori cred, insa, ca el dateaza de acum. Politica impopulara, vexatorie, impozitele foarte mari percepute de romani au facut ca cetatile grecesti sa se rascoale ulterior. Guvernatorul Macedoniei, Antonius Hybrida, pornit sa le pedepseasca, a fost umilit prin nfrngerea catastrofala suferita lnga cetatea Histria, n anul 61. Se pare ca bastarnii au contribuit n mare masura la nfrngerea romanilor.

EPOCA BUREBISTA

Informatiile scrise cu prvire la Burebista sunt extrem de putine. Cel mai important izvor literar este Geografia lui Strabon, urmat de informatiile date de Iordanes. Dintre izvoarele epigrafice cel mai important este decretul dat n cinstea lui Acornion din Dionysopolis. n ciuda faptului ca informatiile sunt foarte putine, exista o imensa literatura referitoare la epoca Burebista. Dintre istoricii preocupati de aceasta perioada pot fi amintiti: Ion Horatiu Crisan (Burebista si epoca sa, Civilizatia geto-dacilor), Nicolae Gostar, Constantin si Hadrian Daicoviciu, Mihail Macrea, Radu Vulpe.

Din parcurgerea literaturii, se remarca frecventa unor probleme si ntrebari care devin obsesive:

1. Care a fost nucleul politic de la care a pornit Burebista opera de unificare si de cucerire

2. Formatiunea politica ntemeiata de Burebista a fost sau nu stat, iar, daca a fost stat, de ce tip a fost

3. Care a fost capitala lui Burebista

4. Care este succesiunea cronologica a expeditiilor lui Burebista

5. Prin ce mijloace a reusit Burebista supunerea formatiunilor politice getice si dacice si unificarea lor

IZVOARELE SCRISE

Orice discutie si ncercare de a raspunde la aceste ntrebari trebuie sa porneasca de la cele trei izvoare fundamentale, drept pentru care vom ncepe cu ele.

1. Strabon-Geografia

Strabon s-a nascut la Amaseia, n jur de 64/63 a. Chr.si trait pna pe la 21 a. Chr., deci a fost contemporanul lui Burebista, iar informatiile lui sunt foarte pretioase.

21

Ajungnd n fruntea neamului sau, care era istovit de razboaie dese, getul Burebista l-a nalTat att de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci nct , n cTiva ani, a faurit un stat puternic(megale arhe) si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine. Ba nca a ajuns sa fie temut si de romani. Caci trecnd plin de ndrazneala Dunarea si jefuind Tracia, pna n Macedonia si Illyria a pustiit pe celtii care eau amestecati cu tracii si illyrii si a nimicit pe de-a ntregul pe boii aflati sub conducerea lui Critasiros si pe taurisci. Spre a tine n ascultare poporul, el si-a luat ajutor pe Deceneu, un sarlatan care ratacise multa vreme n Egipt, nvatnd acolo semne de prorocire, multumita carora sustinea ca talmaceste vointa zeilor. Ba nca de un timp fusese socotit si zeu, asa cum am aratat cnd am vorbit despre Zalmoxis. Ca o dovada pentru ascultarea ce i-o dadeau (getii) este si faptul ca ei s-au lasat nduplecati sa taie vita de vie si sa traiasca fara vin. Ct despre Burebista, acesta a pierit din pricina unei rascoale, mai nainte ca romanii sa apuce sa trimita o armata mpotriva lui. Urmasii acestuia la domnie s-au dezbinat, farmitnd puterea n mai multe parti. De curnd, cnd mparatul August a trimis o armata mpotriva lor, puterea era mpartita n 5 state. Atunci nsa, stapanirea se mpartea n 4. Astfel de mpartiri sunt vremelnice si se schimba cnd ntru-un fel, cnd ntr-altul.

2. Iordanes a trait in sec. al VI- lea p. Chr., fiind un got romanizat din Moesia. Scriind o istorie a gotilor le-a atribuit acestora, se pare intentionat, i unele fapte ale getilor, lasnd posteritatii impresia ca i-ar fi confundat.

Apoi, n timpul domniei la goti a lui Burebista, a venit n Gotia Deceneu, pe vremea cnd Sylla a pus mna pe putere la Roma. Primindu-l pe Deceneu, Burebista i-a dat o putere aproape regala. Dupa sfatul acestuia, gotii au nceput sa pustiasca pamnturile germanilor pe care acuma le stapnesc francii ... Comunicnd acestea si alte multe gotilor cu maiestrie, Deceneu a devenit n ochii lor o fiinta miraculoasa, nct a condus nu numai pe oamenii de rnd, dar chiar si pe regi caci atunci a ales dintre ei pe barbatii mai de seama si mai ntelepti pe care i-a nvatat teologia, i-a sfatuit sa cinsteasca anumite divinitati si sanctuare facdu-i preoti si le-a dat numele de pilleati, fiindca, dupa cum cred, avnd capetele acoperite cu o tiara, pe care o numim cu un alt termen pilleus, ei faceau sacrificii. Restul poporului a dat ordin sa se numeasca capillati, nume pe care gotii l reamintesc pana astazi n cntecele lor, deoarece i-au dat o mare consideratie. Iar dupa moartea lui Deceneu, ei au avut n aproape aceeasi veneratie pe Comosicus, fiindca era tot asa de iscusit. Acesta era considerat la ei si ca rege si ca preot supremn si ca judecator, datorita priceperii sale si mpartea poporului dreptate ca ultima instanta. Parasind si acesta viata, s-a urcat pe tron, ca rege al gotilor, Coryllus, care a condus timp de 40 de ani popoarele sale din Dacia.

3. Inscriptia de la Dionysopolis a fost descoperita n sec. al XIX-lea la Balcic. Partea ei superioara lipseste. Se pastreaza 49 de rnduri, dar primele 9 sunt mutilate, de pe unele dintre ele fiind lizible doar 2-3 cuvinte. n primele rnduri apare un toponim n acuzativ, Argedavon i cuvantul parinte, n aceasta localitate, poate resedinta tribala, ajungnd la un moment dat Acornion si reusind sa obtina si o dezlegare, poate de tribut.

Despre Burebista ni se spune ca este cel dinti si cel mai mare dintre regii din Tracia si ca a stapnit dincolo si dincoace de Dunare. Acornion a ajuns n mare prietenie cu Burebista, a obtinut foloase pentru cetatea sa si l-a sfatuit pe rege, care i-a devenit binevoitor. Acornion a fost si sol al lui Burebista pe lnga Pompeius cu care s-a ntlnit la Heracleea Lyncestis (Bitolia), reusind sa obtina bunavointa romanilor.

22

Discutia a avut ca punct de plecare si de sprijin localitatea Argedava care este pomenita de decretul de la Balcic. S-a crezut ca parintele aici pomenit in partea superioara a inscriptiei a fost tatal lui Burebista, deci amplasarea n spatiu a Argedavei ar fi fost importanta pentru depistarea formatiunii politice de la care a pornit Burebista opera de unificare si de cucerire. n discutia pentru identificarea Argedavei s-au implicat C. Daicoviciu, Radu Vulpe, Nicolae Gostar. Radu Vulpe credea ca Argedava este orasul de pe Argesius, care trebuie sa fi fost numele antic al Agesului. Singura dava identificata arheologic pe Arges era cea de la Popesti, care a fost sapata chiar de R. Vulpe. Trebuie spus ca initial Popesti-ul a fost identificat de R. Vulpe cu localitatea Sornum. Radu Vulpe credea ca Popestiul, unde a fost surprins n sapatura un palat de tip elenistic, putea ndeplini rolul de capitala, mai ales ca parea a fi si dezvoltat din punct de vedere economic si bine plasat pe un drum comercial. Este foarte putin probabil, insa, ca Argesis sa fi fost numele Argesului. Izvoarele (Herodot si Polybios) folosesc pentru desemnarea acestui ru termenul de Ordesos. n plus davele nu prea si-au luat numele de la rurile care le strabat.

C. Daicoviciu, la randul sau, a crezut ca lectura toponimului este incompleta si ca a existat naintea cuvntului Argedava un S, deci lectura completa ar fi Sargedava, ceea ce ar fi putut fi dava de pe SargeTia, ru care este pomenit de Dio Cassius, care spune ca n albia acestui ru si-ar fi ascuns Decebal tezaurul. El a tras concluzia ca resedinta nu putea fi dect n Transilvania, cel mai probabil la Costesti. Sargetia pare a fi, totusi, o fictiune istorica, caci n mod evident Dio Cassius a preluat povestea cu ascunderea tezaurului de la Diodor din Sicilia, care a consemnat ca ( pe la 300a Chr.), regele peonilor, Audolion, si-a ngropat tezaurul n rul Sargentia. Ulterior, Daicoviciu si-a schimbat pozitia si a spus ca Argedava ar putea fi n Dobrogea. De altfel a renunTat sa mai fie att de patetic pentru ca, ntre timp, aparuse ndoiala ca parintele pomenit de inscriptia de la Balcic ar fi tatal lui Burebista, deci discutia nu mai avea legatura cu capitala lui Burebista. La scurta vreme a fost descoperit o inscriptie databila n sec.al II-lea. p. Chr. care pomenea n Dobrogea, foarte aproape de Histria, un vicus numit Arcidava. Modestul sat nu putea fi, nsa, o capitala de formatiune politica getica, mai ales ca el se afla n coasta Histriei.

O localitate Argidava este consemnata si de Ptolemeu n Indreptarul geografic, ca fiind n Banat. Ea a fost identificata cu Varadia si mai apare si n Tabula Peutingeriana si la geograful din Ravena.

Nicolae Gostar crede ca naintea Argedavei din inscriptie sunt doua linii orizontale paralele si ca lectura corecta este Zargedava, ori o Zargedava este pomenita de Ptolemeu n sudul Moldovei, la est de Siret. El crede ca doar doua pot fi davele care au purtat acest nume, fie Racatau , fie Brad, unde au fost descoperite cetati.

Se remarca in aceste discutii o mare doza de subiectivism care tine de patiotismul local al cercetatorilor. Oricum se pare c Argedava nu are nici o legatura cu Burebista, pentru ca parintele pomenit de inscriptie nu este al lui Burebista, numele regelui get aparnd doar mult mai jos n inscripTie. Este posibil sa fie vorba de un rege get anterior lui Burebista, foarte probabil din sudul Moldovei, cum crede Gostar, la care sa fi fost trimis Acornion care, de-a lungul vieTii, a avut mai multe misiuni diplomatice.

Este ciudat ca pentru depistarea nucleului initial nu a fost exploatat chiar textul lui Strabon care este vrednic de crezare si care spune clar ca Burebista este un barbat get.

23

Strabon avea bine definite notiunile de dac si get, de altfel chiar el ni le explica si noua n acelasi text, facand precizarea ca getii sunt cei de pe Dunrea Inferioara si dinspre Pont, iar dacii cei dinspre Dunarea Superioara si dinspre germani, ei vorbind nsa o limba asemanatoare. n plus, inscriptia de la Balcic ne spune despre Burebista ca este un rege al Traciei care a stapnit ambele maluri ale Dunarii. Reiese ca axul teritoriul stapnit a fost Dunarea , iar termenul de Tracia este ndoilenic ca ar fi putut fi folosit pentru zona de dincolo de Carpati.

Problema capitalei

Sunt n literatura vehiculate trei localitati suspectate ca ar fi putut fi capitale: Costesti, Sarmizegetusa Basileion si Popesti. La Costesti si Popesti s-a ajuns pornindu-se de la discutia nucleului initial. I. Glodariu crede si el ca cetatea de la Costesti a fost prima resedinta a lui Burebista. Singurul argument al acestuia este acela ca aceasta cetate ar fi cea mai timpurie dintre cetatile din Muntii Orastiei. Chiar daca una dintre aceste localitati ar fi fost initial capitala a formatiunii politice conduse de Burebista, este putin probabil ca ele sa fi ramas capitale dupa extinderea teritoriala. I. H. Crisan crede ca capitala era acolo unde se afla Burebista, asa cum s-a ntmplat pe vremea lui Alexandru Macedon. Este clar ca Pella, initial capitala a regatului macedonean, nu a mai fost capitala mai trziu, capitala fiind intineranta, asa cum era firesc pentru un conducator care s-a aflat mereu n razboi si n miscare, cum pare sa fi fost si Burebista. Sarmizegetusa Basileion este putin probabil ca a existat pe vremea lui Burebista. Nu este nici o dovada stratigrafica si nu exista nici materiale arheologice de pe vremea lui Burebista la Sarmizegetusa. Ea cu greu ar fi putut ndeplini rolul de capitala pentru ca se afla ntr-un loc foarte putin accesibil, la 1200 m naltime, departe de drumurile comerciale, greu de aprovizionat. Chiar pe vremea lui Decebal, cnd cu siguranta a existat, este mai probabil sa fi fost cetate regala de refugiu n caz de pericol si nu capitala. Astfel s-ar putea explica titulatura de basileion folosita de Ptolemeu. Daicoviciu crede ca capitala se afla undeva n Transilvania, poate la Costesti, pentru ca altfel nu s-ar explica, spune el, de ce primele campanii ale Burebista au fost ndreptate spre vest, mpotiva celtilor. Argumentul este destul de slab pentru ca nu avem nici o dovada sigura ca prima campania ar fi fost ndreptata mpotriva celtilor. Tot el crede ca n Transilvania a fost centrul de putere pentru ca numai aici se constata o continuitate a regalitatii si pentru ca numai aici este un sistem de fortificatii coerent, facut cu multa truda, cu un scop bine determinat. Ideea ca cetatile din Muntii Orastiei ar apara capitala Sarmizegetusa nu este nca demonstrata. Despre aceste cetati s-a afirmat de multe ori ca au doua etape de fortficare, prima contemporana cu Burebista, a doua contemporana cu Decebal. n realitate unele dintre ele nu au existat pe vremea lui Burebista, altele au fost folosite si dupa Decebal.

n concluzie, pare mai probabila ipoteza ca centrul formatiunii conduse de Burebista a decazut dupa unificare si extinderea teritoriului si ca capitala regelui Burebista era itineranta.

Problema statului

n literatura istorica au existat diferite controverse pe tema ce a nsemnat stapnirea lui Burebista- megale arh. Unii au afirmat ca este nendoielnic vorba deja de un stat (H. Daicoviciu, I. H. Crisan), altii au fost potrivnici acestei idei (Mihail Macrea, Dionisie Pippidi), considernd ca este vorba doar de o vasta uniune de triburi. Cei care au

24

afirmat ca a fost stat au definit n moduri diferite acest stat ca fiind unul de tip sclavagist ncepator de tip militar (C. Daicoviciu- autorul capitolului din Tratatul de Istoria Romaniei, varianta anilor 60), un stat de tip tributal sau asiatic (I. H. Crisan) sau au mai existat formulari de tipul stat teritorial extensiv ca cel al odrisilor. Cecetarea straina, ca de exemplu Karl Strobel, mai putin implicata afectiv, afirma ca stapanirea lui Burebista a fost o formatiune politico-militara efemera, care nu a putut rezista dect pe vremea lui Burebista, dupa care s-a dezintegrat, semn ca nu a putut functiona.

Statul presune diferente majore ntre membrii societatii, de avere, de interese economice. Astea cu siguranta au existat. O dovedesc tezaurele, mormintele princiare, unele constructii fastuoase n comparatie cu celelalte. Statul trebuie sa deTina prghii cu care si asigura dominatia, de genul armata sau justitie, dar si functionari care sa asigure colectarea impozitelor, supraveghera vamilor si colectarea taxelor vamale, sa supravegheze modul n care populatia si ndeplineste sarcinile ce tin de renta n munca. Functionarea sanatoasa a economiei si colectarea impozitelor presupune si adoptarea unui sistem monetar unitar, a unei monede unice, emisa si garantata de o autoritate. Conducerea statului presupune institutii politice abilitate sa conduca: rege, adunari, care se constituie si functioneaza dupa reguli bine stabilite, fiecare avand atributii bine definite. Vrful ierarhiei trebuie sa dispuna, de asemenea, de o cancelarie din care sa emane edictele. De asemenea este nevoie de personaje calificate care sa asigure relatiile cu exteriorul.

Ideea statului sclavagist, fie el si ncepator, a fost, cum era si firesc, abandonata. Nu a putut fi nicidecum dovedita exstenta sclavilor care sa asigure baza economica a acestui stat. Desigur ca este posibil sa fi existat forme de robie patriarhala, eventual si ceva sclavi casnici, dar ei nu erau multi si rolul lor in economie era limitat. Statul de tip tributal presupune coexistenta proprietatii private cu proprietatea comuna. De obicei, cel putin teoretic , monarhul este proprietarul suprem. Populatia este organizata n obsti teritoriale, care detin n proprietate comuna pamntul, indivizii avnd n proprietate personala doar casa si vitele. Astfel organizata, populatia ar raspunde solidar n fata autoritatilor, fiind obligata sa plateasca dari n bani, n produse, sa echipeze ostasi pentru armata sau sa ridice si sa ntretina fortificatii sau drumuri.

Analiznd putinele izvoare scrise care exista este greu a dovedi ca stapnirea lui Burebista a fost realmente un stat, fie el si tributal. Pentru existenta obstilor este invocat un text ramas de la Horatiu care nu dovedeste nicidecum ca ar fi existat, ci ca era practicat asolamentul. Burebista poarta titlul de basileu, care este un titlu obisnuit pentru conducatorii marunti ai unor formatiuni politice. El intemeiaza, ce-i drept, o megale arh = o mare stapnire, care pare sa faca referire la marea ntindere a regatului, neasteptata pentru mediul barbar, la acea vreme. Regalitatea nu pare a fi ereditara, caci Burebista este urmat de Deceneu cu care nu este nrudit. Nu stim care sunt regulile de desemnare a regelui: era desemnat de regele n viataa, de mai marii tarii, din rndul pilleatilor, care par a avea o pozitie superioara sau pur si simplu regele se impunea prin forta, geniu sau bogatie. Care sunt institutiile care asigura guvernarea?. Una a existat cu siguranta- armata care, spune Strabon, ar fi fost de 200.000. Cifra a fost considerata de unii credibila, de altii exagerata. Dupa moartea lui Burebista armata s-ar fi redus la doar 40.000 de soldati. E greu de spus daca cifra este reala pentru ca nu avem studii demografice care sa aprecieze ct de ct corect populatia aflata n sfera de stapnire a lui Burebista. Parerile, nici una autorizata, sunt foarte diferite. N.Iorga a apreciat populatia regatului lui Burebista la 100.000 de suflete, C. Daicoviciu la 500.000, Prvan la 1 milion si a crezt ca

25

cifra de 200.000 nu este exagerata, avand n vedere ca Burebista stapnea un spatiu imens, Em. Panaitescu la 2,5 milioane. Exagerata sau nu, cu siguranta ca nu este vorba de o armata permanenta, ci de una adunata n situatii de razboi. Este foarte probabil ca Burebista, la fel ca si capeteniile celtice de la aceea vreme, sa fi avut o armata personala si o garda permanenta. Una dintre institutiile care par a fi sprijinit regalitatea a fost religia, Deceneu fiind acela care prin religie a reusit sa-i tina sub ascultare pe supusi. El este considerat si autorul unei reforme religiase care a avut ca scop asigurarea specialistilor sacrului, alesi dintre pilleati.Cu ajutorul religiei era asigurata si ascultarea poruncilor. Este posibil ca , la fel ca la celti, unde druizi erau si judecatori, la geti si daci preotii sa fi avut responsabilitat asemanatoare.Textul lui Strabon nu pare a se referi la legi care ar presupune existenta unui cod, caci nu se foloseste termenul de nomos ci cel de prostagma care n latina are ca corespondent edictum, adica un act emis de o cancelarie. Aceste edicte ar fi singurul indiciu ca exista si un emitent, respectiv o cancelarie. Spre a se dovedi existenta unei cancelarii este citat un text din Martial care vorbeste de un ravas trimis de Decebal lui Domitian, ravas care avea un sigiliu. Textul lui Martial este, nsa, irelevant pentru ca se refera la alta perioada, post Burebista. Existenta unei cancelarii pe vremea lui Decebal nu presupune ca ea ar fi existat si pe vremea lui Burebista. Cel mai greu de probat este existenta unor functionari si institutii abilitate cu strngerea impozitelor, darilor n natura sau care sa urmareasca modul n care supusii se achita de obligatiile lor n munca. Este folosit ca dovada, si de aceasta data, un text care face referire la o alta epoca, este vorba de medicul lui Traian, Criton care spune ca, pe vremea lui Decebal, existau un fel de sefi peste cei care muncesc pamntul si peste cei care se ocupau de fortficatii. Ciudat este faptul ca Burebista nu bate n nume propriu o moneda, n conditiile n care conducatori obscuri barbari o fac. Este drept ca dispar emisiunile monetare tribale, ceea ce este un semn ca ele devenisera desuete si ca disparusera emitentii locali si ca denarul roman republican pare a deveni moneda unica. Este nsa interesant ca s-a preferat falsificarea denarului roman i nu emiterea unei monede proprii. Poate aceasta a fost o faza premergatoare, tranzitorie, Burebista nemaiapucnd sa emita propria lui moneda, fiind angajat n tot felul de lupte. Trebuie ca a existat un oarecare haos financiar, pentru ca denarii republicani romani nu s-au batut doar la Tilisca, ci si n alte localitati, nu stim ct de autorizate sa o faca. Toate acestea la un loc, par a ndreptati ideea ca Burebista, preocupat de cuceriri, nu avut ragazul sa de-a stapnirii sale o forma coerenta, motiv pentru care, imediat dupa moartea lui, stapnirea lui s-a dezintegrat.

Urcarea pe tron

Cei mai multi cercetatori considera ca inceputul domniei lui Burebista trebuie situat n jur de 82. i.e.n., poate putin mai devreme. Textul lui Iordanes este unicul care ofera un indiciu cronologic. El spune ca, pe vremea lui Burebista, a venit n tara gotilor Deceneu, care a aparut n momentul n care Sylla a preluat puterea la Roma. Se stie ca Sylla s-a proclamat dictator n anul 82 i.e.n. Burebista nu putea fi de multa vreme rege, mai ales ca a domnit foarte mult.

Politica interna

Este de presupus ca, nainte de a-si fi nceput campaniile de cucerire spre vest sud si pe litoralul Marii Negre, Burebista a facut un efort de a unifica formatiunile politice ale getilor si dacilor. Izvoarele nu ne spun nimic despre cum a procedat Burebista. Ni se da de nteles doar ca neamul lui Burebista era istovit de razboaie. Cum primele campanii

26

pentru cucerirea de noi teritorii par a ncepe pe la 60 i.e.n., nseamna ca Burebista si-a consumat cam jumatate din domnie pentru a unifica aceste formatiuni. Este greu de crezut ca au prevalat mijloacele pasnice, poate doar casatoriile ar fi putut reprezenta un mijloc nonviolent de convingere. Se constata arheologic ca multe cetati, precum cele de la Crlomanesti, Zimnicea, Radovanu, Cascioarele, Crasani, Cetateni au urme de distrugere n sec. I a. Chr. Ar putea fi argumente pentru o supunere prin violenta. Altfel nu existau motive care sa determine pe micii sefi locali sa renunte la autoritatea lor caci nu exsta nici un factor extern de presiune. Roma nu avea gnduri de cucerire n Pen. Balcanica, fiind total ocupata cu extinderea posesiunilor sale n Asia, puterea celtilor era, dupa toate aparentele, n regres, devenisera sedentari, ba chiar sunt frecvente afirmatiile ca multt, cei care au convietuit cu autohtonii, ar fi fost asimilati de daci. n ciuda acestor evidente, sunt multi aceia care cred ca pericolul celtic sau roman i-ar fi determinat pe micii conducatori de triburi sa accepte stapnirea lui Burebista. Chiar daca aceste pericole ar fi fost reale, este greu de crezut ca acesti conducatori marunti le-ar fi putut percepe. Stim nsa ca mna dreapta a lui Burebista a fost Deceneu care a reusit sa impuna supusilor ascultarea poruncilor, sobrietatea, ba chiar i-ar fi determinat sa-si taie vita de vie (stire neconfirmata arheologic).

Campaniile de cuceriri

Strabon prezinta cuceririle lui Burebista n urmatoarea ordine:

1. trece Dunarea si jefuieste Tracia, Macedonia si Illyria, ocazie cu care, poate la ntoarcere, i pustieste pe celtii care traiau amestecati cu tracii si illyrii- mai mult ca sigur este vorba de scordisci, situati la sud de fluviu si la vest de Morava, n zona de varsare a Savei n Dunare

2. nimicete pe de-a ntregul pe boii aflati sub conducerea lui Critasiros i pe taurisci.

Pare a fi vorba de doua campanii diferite. Dac Strabon respecta ordinea evenimentelor, campania sudica a fost prima. Cercetatorii de la Cluj, C. Daicoviciu si I. H. Crisan cred ca cea vestica a fost cea dinti.

Textul lui Strabon nu ne da de nteles ca Burebista ar fi alipit teritoriile neocupate de romani de la sud de Dunare, scopul campaniei sudice pare a fi mai ales jaful. TotusiI, decretul n cinstea lui Acornion precizeaza ca Burebista a stapnit teritoriul de o parte si de alta a Dunarii. Desigur ca afirmatia ar putea sa se refere strict la cursul inferior al Dunarii, deci sa aiba n vedere Dobrogea si nu si zona de la sud de Romania. Cercetarile arheologice arata ca, dupa campania lui Burebista, scordiscii au ramas pe loc, nu au fost dizlocati.

Campania vestica ar fi avut loc pe la 60 i.e.n. I.H. Crisan considera ca acest razboi ar fi fost nu unul de cucerire, ci unul de eliberare, n urma caruia ar fi fost recuperate de la celti teritoriile dacice din zona Tisei. Boii si tauriscii locuiau n zona Austriei si a Cmpiei Pannonice, respectiv n Ungaria si Slovacia. Campania ar fi fost purtata pna la Dunare, n dreptul Bratislavei. Se crede ca B