tolba cu metafore (grafostihuri), de florentin smarandache, gheorghe niculescu

8/3/2019 Tolba cu Metafore (grafostihuri), de Florentin Smarandache, Gheorghe Niculescu

http://slidepdf.com/reader/full/tolba-cu-metafore-grafostihuri-de-florentin-smarandache-gheorghe-niculescu 1/137

Florentin Smarandache Gheorghe Niculescu

- GRAFOSTIHURI -

Editura

2011




TOLBA CU METAFORE~ GRAFOSTIHURI ~




Editura SITECHCraiova, 2011

~ GRAFOSTIHURI ~



© 2011 Autorii

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorilor. Orice reprodu-

cere integrală sau parţială, prin orice procedeu, a unor pagini din această lu-

crare, efectuate f ără autorizaţia autorilor este ilicită şi constituie o contra-

facere. Sunt acceptate reproduceri strict rezervate utilizării sau citării justifi-

cate de interes ştiinţific, cu specificarea respectivei citări.

© 2011 Editura Sitech Craiova

All rights reserved. This book is protected by copyright. No part of this book

may be reproduced in any form or by any means, including photocopying or

utilised any information storage and retrieval system without written

permision from the copyright owner.

Editura SITECH din Craiova este acreditată de C.N.C.S.I.S. din cadrul Mi-

nisterului Educaţiei şi Cercetării pentru editare de carte ştiinţifică.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

SMARANDACHE, FLORENTIN

Tolba cu metafore / Florentin Smarandache, Gheorghe

Niculescu - Craiova : Sitech, 2011

Bibliogr.

ISBN 978-606-11-1948-6I. Niculescu, Gheorghe

Editura SITECH Craiova, România

Aleea Teatrului, nr. 2, Bloc T1, parter

Tel/fax: 0251/414003

E-mail: [email protected]

Copertă şi grafică: Alexandra Cacovean

Tehnoredactare: Claudia Cacovean

Corectură: Gheorghe Niculescu

Culegere text: Elisabeta Kocsik

ISBN 978-606-11-1948-6




TOLBA CU METAFORE ~ GRAFOSTIHURI ~ 5

Dragă cititorule, noi, autorii, am adunat dinnoianul de timp expresii şi sintagme auzite în anumiteîmprejur ă ri şi diverse locuri, expresii pe care le-amambalat în petale de metafore plasticizante, parfumatecu balsam poetic, pe care ţ i le oferim pe tavă de carte,spre a te delecta în clipele de r ă gaz benefic.

Am prelucrat, în laboratorul nostru mental, sutede sintagme şi cuvinte, dându-le aspect de micropoeme, şi fiindcă acestea trebuiau să poarte un nume, amnă scocit cuvântul GRAFOSTIHURI (că utând termenulîn Google, ast ă zi 14 octombrie 2011, acesta nu exista).

„Grafie” vine din fran ţ uzescul GRAPHIE şiînseamnă desen, formă , iar „stih” din slavonul STIH Ŭ ,care înseamnă vers, verset din psalmi. Fiecare pagină con ţ ine în mijloc o imagine înconjurat ă de metafore.

Am folosit o astfel de no ţ iune fiindcă aceste crea ţ ii alenoastre sunt înso ţ ite de desenele Alexandrei, o feti ţă de 13 ani, care exist ă frumos şi creează plă cut şidespre care n-a ţ i auzit dar o să mai auzi ţ i.

Dacă mă car o parte din aceste GRAFOSTIHURI o să vă atragă aten ţ ia, fie şi pentru câteva clipe,înseamnă că munca noastr ă n-a fost în zadar. A şadar,lecturare şi vizionare plă cut ă !

Autorii




TOLBA CU METAFORE ~ GRAFOSTIHURI ~6

Iubirea infinit ă a fost lovit ă de efemeriditate.





Vrea, nu vrea, Grigore nu are glagore, dar beaagheasmă .

Sunt con ştient de necesitatea cunoa şteriiincon ştientului.

Eticheta etichetează con ţ inutul în mod inechitabil. Fondatorul psihanalizei a analizat fondul psihic al

analizatului. Sunt con ştient că subcon ştientul îmi influen ţ ează

con ştiin ţ a în mod fluent.

Pă să rile se semnează pe cer, cu litere de zbor

cântat. Paricid este acela care şi-a ucis pă rin ţ ii cu parul. M-am risipit în mici poeme, ca o pasă re mut ă , în

că utarea cuibului sterp. Perfectul natural are imperfec ţ iuni artificiale. Realit ăţ ile amare îmi biruie visele dulci. Femeile î şi mut ă primă verile în toamne enigmatice.





Oricât de lungă -i noaptea, sfâr şit î şi va gă si. Chip de cire ş în floare şi glas de primă var ă . Ca să ocup un scaun, la mese-am renun ţ at. Din surse mute eu primit-am informa ţ ii ţ ipă toare. Înva ţă şi din cartea ce de du şmani e scrisă . Doar un actor pe scenă şi mii de spectatori. To ţ i au vă zut artistul; el nu vedea, fiind orb.

Coco şii trâmbi ţ ează din goarna dimine ţ ii, faptul că

sunt ni şte gă inari. Un chior, dezechilibru aduse între orbi. Cu bucurii amare, adesea se-ndulcea. Degeaba ai valoare, rela ţ ii dacă n-ai. Cu cifre-n loc de nume noi fost-am boteza ţ i. Având nume de cifr ă , nu am diminutiv. Cu ochi de vultur, vulpea, se uit ă la un pui.





V ă d mâna mea cea dreapt ă , lovita-n bra ţ ul stâng. Ş eful abia acuma ucenicia- şi face. Mâncat de gânduri negre, se perpelea un alb. Genii falsificate se vând la secanhand. Mul ţ i prieteni şi du şmani, sihastrul î şi f ă cea.

Semin ţ ele cad în extazul fructului oprit. Tr ă im din nou acelea şi zile vechi de când lumea. Bine-n ţ eles că Bulă nimic n-a în ţ eles. Dezordinea din noapte-i la ordinea de zi. Urât ă foc e apa ce arde-a şa frumos.





Scârbit de-atâtea glorii, aleargă spre e şec. Ceasurile de aur, ruginite de timp, ne arat ă

întârzieri lume şti irefutabile. Stele gola şe fac plajă pe zenituri ancestrale. Mareea sufletului produce uneori valuri

devastatoare.

Prive şte afar ă şi- ţ i scald ă interiorul ochilor cu frumos.

Pă mântul înoat ă în eter, f ă r ă colac de salvare. Se-ndoapă cu mâncă ri sofisticate cei parveni ţ i, ce

alte griji nu au.





Lacul, acea insulă de apă , cu vis de mare, a secat înghi ţ it de uscatul însetat de r ă zbunare secetoasă .

Nu tot scrisul are dezideratul de a fi citit, dar vreasă d ă inuiască .

C ă r ţ ile ne aduc str ă ină tatea sub ochi, f ă r ă a neînstr ă ina.

I s-a pus capă t respira ţ iei f ă r ă de capă t.

Avea suflet de statuie şi minte de soclu. Bă trânii se revolt ă împotriva tinere ţ ii moarte. N ă molul lă ptos, nu-i bun de nici o brânză . În oala Universului, Soarele a dat în clocot. În drumul vie ţ ii mele, a apă rut o strad ă care nu

duce nică ieri.





Citind pe unii, am impresia că mi-au furat ideile pecare n-am apucat să le conturez.

Noaptea ne smulge privirile cu raze d-ntuneric topit. M ă simt cuprins de tr ă iri necuprinse. Oi ţ e de stele, pasc păşunile celeste. Adolescen ţ ii î şi ucid copilă ria prin maturizare.

Arborii primeni ţ i cu flori, se dezbracă de petale.

C ă lugă rii ghinionului au îmbr ă cat straiele cerniteîn mă nă stirea norocului. Nu te iubesc Ţ ar ă , fiindcă nu te merit! Nu sunt Me şterul Manole, dar am îngropat multe

Ane în zidurile iubirilor mele.





Afar ă , vânturile stau la taifas cu furtunile. Bolta celest ă , încinsă cu un brâu de stele, a şteapt ă

apari ţ ia lunii. Plecă rile din mine s-au reîntors în triste ţ uri

că plă uge. M ă rile de să rbă toare au fost înghi ţ ite de oceanul

neantului.

Pă să rile albe din mine zboar ă spre înă l ţ imi ce nu-

mi apar ţ in. S-a lovit de imagine, în mod inimaginabil. Dacă m-a ş putea ferici pe mine, a ş putea ferici şi pe

al ţ ii. F ă ina t ă cerii mă pudrează cu nelini şti. Râul se spală cu propriile ape murdare.

Casa mă a şteapt ă cu zâmbet de ferestre deschise.





Câmpiile privesc în sus, invidiind crestele albe denori ale mun ţ ilor.

Unde de struguri chihlimbarii râd în triste ţ iletoamnei ploioase.

Ie şea lumina din ochii ei, punându-mă în eclipsă . Marea încinge o hor ă de valuri spumegânde.

Vântul rece tr ă gea copacii de urechile înverzite detimp.

Casa fuge de sub ochii mei înstr ă ina ţ i de timpuriaspre.

Umbrele ţ epene, înfipte în că ldurile verii, mă încânt ă cu r ă cori.





Ninge cu îngeri albi în noaptea care sună din

trâmbi ţ ele întunericului.





Înecat în focul vremurilor, sorb ape fierbin ţ i detrecut.

M-am trezit citind aceea şi pagină , de două ori,memorând-o a treia oar ă .

V ă d oameni paraleli, înseria ţ i în deriva ţ ie, f ă r ă nume şi chip.

Imensul semn de întrebare, de pe cer, d ă dear ă spunsuri precise la întrebă rile nepuse.

Câinii, cu bot de lună , urlă la astrele ner ă să rite. Cenu şa e scrisă cu litere de foc neaprins. Se lupt ă în mine poezia cu matematica, ie şind

învingă toare literatura cifrică . Lumina voalează imagini de-ntuneric. Bucăţ i de lumină , sleite de-ntuneric, se topesc în

retorte campestre de dor.





Privesc la cerul visă tor care nu mă lasă a mă înecaîn ape onirice.

Glasul florilor se manifest ă prin mirosuri plă cute. Moartea geniilor este o prelungire a existen ţ ei lor. Ceasul meu, timpul meu, tr ă irea mea, goana mea

spre ie şirea din existent.

Fluturii mor ţ ii, cu zboruri lugubre, îndeamnă lavia ţă .

Cârpesc pânza vremii, rupt ă de timp. Petale de soare mă mângâie pe r ă celi. Trecutul are mormântul să pat în istorie.

Era mereu într-un duet cu el însu şi.





Armura vremii nu ne apă r ă de sfâr şitul timpului. Se scald ă în oceanul de vise, să punându-se cu

amintiri. Pe femeie o domini doar dacă o la şi să cread ă că te

domină .

Frumuse ţ ea-i cre şte în obr ă jorii ruja ţ i detimiditatea inocen ţ ei juvenile.

Spirala timpului a fost str ă bă tut ă în linie dreapt ă . Luna şi-a scuturat praful auriu pe lumea plumburie.





Florile de lacrimi umbresc fructul bucuriei. În întuneric, nu pot să vă d cum a ş putea să -mi vă d

de treabă . Lumea interioar ă este cea mai important ă lume,

pentru exterior. Are un nume mare. Nu încape pe cer, dar încape pe

cerere.

Din îndepă rt ă rile interiorului unui om, deschid unochi de lumină , sperântuind la incompatibilit ăţ i

posibile. Asear ă mi-am întors ceasul … cu fa ţ a la peretele

dinspre zi. Când e şti bă trân prive şti doar trecutul, viitorul ai

vrea să -l vezi cât mai târziu. Un pas înainte determină al ţ i pa şi s-o ia înapoi. Ochii care visau au adormit în orbite.





Noi progresă m în via ţă murind câte pu ţ in.





Vârfurile ascund sub ele mun ţ ii care le-au înă l ţ at. Într-o sear ă , am împrumutat de la ziuă câteva

dimine ţ i. Simt cum muntele cre şte din trupul să u pă duri de

ozon. Luna clipe şte din ochiul semiînchis al craiului nou.

Toamna cerne triste ţ i de plumb pe fe ţ e smolite demelancolii bă trâne.

Brazda de apă a vântului t ă lă zuie şte ţă rmurinecunoscute de visare.

Sugerarea plă cerilor imposibile este imposibil desugerat.





Cei bă trâni tr ă iesc prin noi şi mor prin ei. Un spa ţ iu gol se ţ ese în jurul meu golit de

deplină tate. Aud cum curge timpul în infinitul inexisten ţ ei surde. Îmi înec dorin ţ a-mi albă în pletele tale negre. Scriitorul de vagoane a publicat un volum de

trenuri impersonale.

Circul plecase să vând ă bucurii în urbea lipsit ă de pâine.

Mai am pu ţ in şi ajung în locul din care nu mai estemult până departe.

Umbra mea-i locuit ă de raze de-ntuneric. Frigul se cuibă rise în mine, ştiind că -l primesc cu

că ldur ă .





Am încuiat copacii în iarna verilor mă noase în rod. Lua ţ i triste ţ ea şi pune ţ i-o în ramele de vers a

poe ţ ilor ludici. Pasă rea, pentru a se dezbr ă ca de umbr ă , zboar ă

cât mai spre înaltul cerului însorit. Imaginile, scă ldate în culori, se dezbracă de

întunecare.

Groaza, clă n ţă nind din din ţ ii de-ntuneric, cuprinde,

pe furi ş , lumina curajului. Lacrima, ferecat ă între gene, moare sugrumat ă denehot ă rârea triste ţ ii.

Copacii î şi leapă d ă seara plictiseala galbenă a frunzelor, visând la be ţ ii de verdea ţă .

Astrul, cu razele rupte de din ţ ii eclipsei, dospe şte peo tavă de zenit.





Nu br ă zda ţ i singur ă tatea cu amintiri nefertile. Suntem un popor de gânduri nemaigândite. Izvoarele visează deversă ri de râuri, că tre mă rile şi

oceanele lumii. Gândurile au încă run ţ it din cauza vârstelor ciuruite

de glon ţ ul uit ă rii.

O că prioar ă tână r ă trece ca o lunecare de luntre

prin boncă luitul cerbilor virili. Visă m ouă de soare în cuiburi de stele, pe ramuride cer.

Ascult ă lini ştea cu sonorul dat la maxim. Sufletul spa ţ iilor i-a îngreunat respira ţ ia. Lumina s-a ofilit în aerul de vânt vă rsat în apă de

zboruri a fluturilor siha ştri.





Absolut toate lucrurile sunt legate între ele cu otrainică verigă de nimic.

Eram pus să veghez aripile de veghe alesupraveghetorului meu.

Mi s-a oferit a opta parte dintr-un pă trat de lumină ,ca să optez pentru întuneric.

Noaptea fo şne şte rar pe sub bol ţ i de lumină întunecat ă .

Caii î şi luaser ă iubitele lor că ru ţ e la plimbă ri pecoclauri de lumină stearpă .

Aprind la morminte lumână ri de întuneric stins. Inima mea de plumb este în imponderabilitatea

trecă toare a neantului ce încă nu s-a aprins. Oglinda, spart ă a nenorocului septuagenar, mă

ghinione şte cu prevestiri funebrologice.





O rază , îmbă tat ă de bucurii, delirează prin spa ţ iiancestrale de lumină .

Un fulger a ţ â şnit din norii încă rca ţ i cuelectricitatea pozitivă a inimii tale îndur ă toare.

Mâini strânse sugrumă trecutul neglorios alinexisten ţ ei viitoare.

Beau uitare şi mă -mbă t cu amintirea.

Exploziile au înflorit în crengile de cire ş cr ă pat însoare.

Lini ştea, înfipt ă în stânca triste ţ ilor trecă toare,îndeamnă la nesupunere resentimentală asentimentalilor imberbi.

Adâncit în sinea mea, mă zbat în înoturi ireale spresuprafa ţ a afundat ă în gând.

Cu lan ţ uri grele de gre şeli, leg existen ţ e imateriale,idealizând viitorimi mă re ţ e.





Toamna, ca o topitorie de aramă şi cositor, scald ă -n triste ţ uri ireversibile treceri mortuale.

În clinchet de toamnă bă trână , se must ă resc pastramuri, în recipiente de chihlimbar topit.

Azvârle din gur ă cu strigă te de pietre acute, cesparg geamurile t ă cerilor lini ştitoare.

Casele, ascunse în seara de-Nviere, lumână reau pascal cu ouă ro şii.

Tocul triste ţ ii muiat în lini ştea aceasta a infinitului,moare pentru viitor.

Anii mă îmbr ă car ă în ghioceii timpurilor obosite

de-ntristare.





Dumnezeu a însă mân ţ at câmpiile cerului cu astrelesperan ţ elor galactice.

Pu ţ in sim ţ itoriul şi-a pus indiferen ţ a-n lentileleochelarilor fumurii cu care scurtează nepă sarea.

Cu somnul întins între ochii închi şi, tânjesc la orice fapte mă re ţ e.

Am închis noaptea într-o floare, cu cheiasperan ţ elor de şarte.

Se-mbracă -n armonie primă vara, trezind speran ţ acelor dispera ţ i.

Sunt stupul plin de grijile prisă cii.





Soarele- şi piapt ă nă razele de lumină pe plajanisipului auriu.

M ă dizolvam în juru-mi de-ntristare când mi-asurâs o rază de noroc.

Urechile-mi ciugulesc ciorchini de note muzicale. Forând în straturi de vremi, gă sesc comori de

istorie.

Sunt scaiul de timp, agăţ at în vâltoare. Citesc lumini de beznă în ochii t ă i închi şi. Doamne î ţ i cer o nouă na ştere, cu o veche

existen ţ ialitate. Zilele picurau în leagă nul gol al anilor bisec ţ i din

infinitul cuprins între două ve şnicii.





Un stol de zile, fâlfâind vioi, ne zboar ă speran ţ eleacute în valuri muribunde.

Pe drumuri cariate de gloduri care plâng, păşimvioi spre niciundele planetei de noroaie.

F ă ceau fotografii voalate de-ntristare.

Alergau prin vânturi, armă sari cu copite de să geat ă şi coame de Vremuri nebune.

Culorile dorm în petalele uitate în lacrimi de parfum.

Fiind vegetarian, şi-a golit sufletul de poverile poftelor carnale.





Fagii î şi ridică -n vânt fluierele de frunze virgine. Ne cânt ă str ă bunii din fluiere de ciolane, puse-n

osuarele eroilor ve şnici. Inima materiei este str ă punsă de pumnalul

antimateriei. Timpanele absorb, pe dină untru, trilurile venite din

afar ă . Înecat în noapte, un gând frumos a fost scos la

malul de lumină al speran ţ ei.

Eu privesc tot înainte şi vă d în urmă viitoru-mi

trecând. Î şi extirpase sufletul pe masa de opera ţ ie a

deznă dejdii. În marea serii, plutesc vapoarele de lumină ale

trecutului tumultos. Siha ştrii, îneca ţ i în singur ă t ăţ i de plumb topit,

înal ţă rugă ciuni de edenizare.





C ă lă torii treceau prin gă ri, cuprin şi de adormiriduse până la capă t de drum infinit.

Descoper ă anormalul în normal şi vezireciprocitatea.

Str ă zile mergeau înaintea asfalt ă rii, că lcând pringropile speran ţ ei.

Bolnavul, spă lat de boală , s-a molipsit de deces.

Mireasa albă a iernii a nuntit cu mine, îngeruindu-

mă -n visă ri nup ţ iale. Adevă rul este greu de privit şi u şor de mă sluit. În trupul să u că zut-a adormirea, în freamă t mut, ca

apele ce mor. Paznicul de fier a fost împu şcat în că lcâiul lui

Ahile, cu o petală de crin alb. Imaginile îi biciuiau ochii deschi şi cu cheia uimirii.





Vitezomana r ă mânea curios de nemi şcat ă , în timpulcurselor de sta ţ ionare, apoi zvâcnea îndârjit ă sprevisele sale de şedere.

Noi iubeam aceea şi frază încă nerostit ă , de fricat ă cerii.

În continuare mă exist în pă ru- ţ i blond, ca luna cer ă sare.

Fructele s-au realizat în gemuri care gem de dulcearomat.

Spune-i că să vie în vie, dacă -i vie. Era con ştient că î şi alimenta incon ştientul.

Plângea cu lacrimi de cear ă topit ă în faguri demiere de tei.

Era impulsionat prin zvâcniri de piatr ă seacă să scoat ă bani albi pentru zile negre de nepă sare.

Ritmuri de cânt, barbare, se pierd în aritmare.





Simt în inimă un gol greu ca un supraplin. Un ochi că lă tor pe ape, a naufragiat pe o insulă de

statornicire efemer ă . Ziua cea mare, plină pe jumă tate cu cer azuriu, se

revarsă -n înser ă ri mirifice.

De frică , iepurele î şi mije şte lungile-i urechi spreînalturi.

Fulgii de soare ningeau cu nă me ţ i de că ldur ă pe plaje de var ă torid ă .

Lumina arde beznele de iad.

Visam în cea ţ a brazilor nebuni.





Ninge cu verde pe sufletu-mi de minte dominat. M ă mai pă strez în mine, iubito, pentru tine. Mai caut drumul care la Roma să mă ducă . Visele, care nu atingeau pă mântul, sufereau de

înă l ţ are la cer. Mamă nu mă na şte încă odat ă că ci mă voi revolta

existen ţ ial.

Sorb lini ştea-mpu şcat ă cu ţ ârâit de greieri şi orcă it de broa şte.

Un ecou insistent se înfipse în urechile neauzitoare. A procedat la ungerea sufletului cu lubrefian ţ i

Iudici. Zorii se ca ţă r ă în scă ri de zare, în felii dispuse pe

t ă vi de zenit.





Aud cum curge timpul în timpane sparte de-ntuneric.

Ş i vânturi noi se nasc în pă rul t ă u bă lai. Simte cum muntele cre şte în trupul să u campestru. Brazda de ape a vântului love şte t ă râmuri de cea ţă

şi ploi. Moare şi el, când timpul se opre şte.

Câmpul de ghiocei a explodat în lacrimi de alb. Tânjea la ne-ntruparea prin cuvinte. V ă d gânduri slabe ce calea-mi ating, ca ni şte mumii

scheletice de piatr ă . Muri în apa vie, sufletul de focuri uscăţ it. Timpul mă tur ă cu vânturi, mizerii de ur ă , din drum. C ă ldura de-afar ă -mi pă trunde în oase, prin case de

frig şi nă me ţ i.





Simt că ldura sufletului din locuin ţ a frigului. Primea-n t ă cere loviturile provocate prin izbirea de

gol. Am ochii burduji ţ i de ra ţ iunea somnului treaz al

visă rii. Sunt omul ie şit din mine, spre a mă recunoa şte. Nu exist ă frumos obiectiv, nici subiectiv obiectiv.

O floare tulbure se limpeze şte-n geamul de lumină . Cuvintele private-i d ă deau pe dinafar ă . Materia mă doare cam imaterial. Nu-i bine, că faci r ă u ce faci. Unul toarce când întoarce, altul stoarce ce nu

toarce. Giulgiurile iernii albe acoper ă t ă ceri misterioase. Nu cred decât în mine, când mă mint.





În închisori de flori, ză ceau parfumuri. Marea, cu buze de vânturi, se lasă despletit ă de

uitare. Ţă ranii seamă nă lanuri de tină şi aur de grâne în

toamne culeg. Fiul meu, care nu se va na şte, nu va muri niciodat ă .

Peisajul alerga în privirile mele şi mă r ă scolea. Luna î şi varsă taina asfin ţ itului în hă uri de

melancolie. Înaint ă m cu automobilul vie ţ ii, privind pe furi ş în

oglinda retrovizoare a trecerii noastre în nefiin ţă . Întinde fruntea să prime şti mirul eternit ăţ ii efemere.





Via ţ a mea, în mă r ă cinii sor ţ ii, este ca un ştergar albit de lacrimi, cârpit din loc în loc cu câte un fir de speran ţă .

Aduc elogiu suferin ţ ei de a fi bucuros. Sunt şi flori sfid ă toare, cu miros resentimental şi au

culori vă rsă toare. Moartea vine numai atunci când timpul se opre şte

pentru totdeauna.

O mamă strânge-n bra ţ e blânde copilă rii. Unii fac transplanturi de cuvinte. Natura, beat ă de culoare, că zut ă -i pe multe că r ă ri. Ş i-a copt via ţ a la cuptorul cu microunde a

nepă să rii. Frunzele toamnei plecat-au pe drumul mirabilei

treceri de veci.





În mine zilnic au loc cutremure cât muntele deadânci.

Sunt dimine ţ i în care ziua se fr ă mânt ă ca un aluat nedospit.

Vinuri vinovate de-mbă tare, spumegă -n oalelelutului ars.

În Carul Mare doarme un vechi timp, nins la tâmplecu ghiocei alba ştri.

Strigă tul surd al culorilor aprinse s-a stins în

întuneric.

A primit un cadou împachetat în surprize.

Timpul pare mâncat de o pe şter ă neagr ă cu din ţ i destalactite reci. Diminea ţ a pare ca un burduf de lapte nemuls, spart

pe prispa casei pă rinte şti. Noii nă scu ţ i sunt contamina ţ i de moarte târzie. În fuste verzi, firele de iarbă pasc cirezile de vis ale

satului înnă me ţ it de timp.





Lumini crepusculare se înclină în fa ţ a smolitelor genuni ale nop ţ ii.

Întunericul pa şnicei nop ţ i mă luminează cu raze de-ntuneric.

Explozia de resentimente a naturii m-a r ă nit cuiremediabile bucurii.

Ţ ipau t ă cerile în gura guralivului mut.

Un cal verde, păştea iarba maro de pe islazul

pere ţ ilor albi. Aud cuvinte absurd aburite de alcool contraf ă cut. Femeia plângea, cu plete mari de lacrimi. Ş i-a a şezat vocea într-o valiză plină cu t ă ceri. Drumul spre rai trece prin iadul existen ţ ial. Eroul pitic a f ă cut fapte mari. Se-a şterne lini ştea pe stânca t ă cerilor moarte.





Pupilele lungi tânjeau după vederile nisipului cald. Aud înă l ţă toare simfonii în lupta cu t ă cerile

inamice. Am rupt în bucăţ i ziua de ieri, pentru a o reconstitui

mâine. A gustat din plin cum este să te arunci în gol.

Neoprita mori şcă a timpului st ă gata mereu de

pornire. O mamă cu pântecul copt mi-a şteapt ă binecuvântarea.

Soarele î şi împlete şte razele în şuvi ţ e de ochiîntrista ţ i.

Pe tava neagr ă a nop ţ ii, lucrurile par slugi aleluminii.





Nimeni n-are dreptul de a smulge sufletul din pieptul blindat cu speran ţ e.

Eu curg întreg în fragmente de melodii melopeice. Aerul primea lovituri de voce ruginit ă . Deghizate în nuferi, speran ţ ele cresc în lacrimi ce

dor. Fumegau sub ţ ire parfumuri vagi de crin. Ş i însori ţ ii muguri plesneau de bucurii. A primit să rutul de spume al sângelui.

V ă zui prin pă puri şuri să bii cu nasu-n sus. Am îngropat în glie anii str ă mo şilor.

Tr ă iesc o lini şte tulburat ă de-ntristare. În pasă rea aceasta se află -un zbor că zut. Plă cerea muncii este dureroasă . Tr ă geau cu salve de artilerie în pacea lumii

ve şnice.





Lini ştile îmi curg în lacrimi de t ă cere. Ochii ascun şi şi-au ie şit din ei. Cu mintea că lit ă , învinse gândul nebun. Iei cuvântul, îl întorci pe toate pă r ţ ile, vezi cum

sună şi îl a şezi în gama de vers a poemului îndevenire.

Oglinda timpului a deformat tr ă să turile.

Ş i brazii, chiar cu to ţ ii, coboar ă -n fericiri. Ploaia cre şte vertiginos sub ochii no ştri, proteja ţ i

de umbrela genelor. Copacii, chinui ţ i de ploaie şi vânt, se r ă zbună în

verde crud. Lumea vizuală nu vede nevă zutele lume şti. Vorbea din el ca din alt ă persoană .





Pă tat de zeama primelor realiză ri visa la preamă rire.

Visul, ca un bumerang, când să atingă pă mântul, seîntorcea la mine.

Timpul din distan ţă dispare la destina ţ ie. Zbor falnic de copite, au cerbi-n cap cu crengi. Ţ esă tura luminii prin nouri se destramă . Oglinzile, înnegrite de timp, reflect ă o triste ţ e.

Iarba miroase-a ciute, în visele de cerbi.

Mi-am pus vârstele str ă bunilor la presat în albumulgenealogic. Ascult ă cu privirile şi-i vedea în auz. Pipă ia cu ochii zgomotele fine ale mirosului. Ş i-a umplut toat ă via ţ a cu tinere ţ e trecă toare. Mestecenii pr ă fui ţ i cu var nestins, se sting de

frunze, în focul toamnei reci.





Sugrumat de curiozitate, nu voia să afle nimic dinceea ce-l interesa.

Himerele îi sticleau în fa ţă , iar sticlele îi himereauîn spate.

Un fel special de durere, îi trezea plă ceri nedurute. Semin ţ ele împă mântite pornesc în mar ş for ţ at spre

aureole de lumină .

Se scald ă -n val de aer un nud de-nf ă ptuiri. O brumă grizonează tâmpla toamnei.

Luceferi blonzi se scald ă -n întuneric. Nu pângă ri ţ i pronaosul iubirii. Prezentul este unicul timp care tr ă ie şte. Amenin ţ area care-l pândea din noroiul acela cleios,

l-a dezlipit de visare.





Ziua cea mai vie din via ţ a mea a îmbă trânit prematur.

H ă lă duiesc pe un picior de plai, putrezit denoroaiele uit ă rii.

Plângeau cu ro şii lacrimi, prin lanuri, tri ştii maci. Le lâncezesc ideile în ţ easta purtat ă inutil prin

înalte şcoli.





Î şi hr ă nea gândurile cu idei alterate. Păşea în zigzag cu picioarele pă roase de umbre. Cuvintele, înregimentate în certuri, erau mereu

gata de lupt ă . Aten ţ ia îi ciulea urechile avide de zvonuri. O pasă re executa un soi de zbor soios. Nu- şi putea dezlipi privirile încleiate de admira ţ ie. Soarele a t ă bă cit bolta cerului cu albastru.

M ă -ntreabă de culoare un snop de flori mirate. Ş i-a înmuiat condeiul în eternitate. I s-au umezit buzele de graba rostirii de cuvânt. În final s-a afundat cu fundul în scaunul nedefinit

de func ţ ie. Are rezerve neexploatate de că tre exploratorii

rezerva ţ i în a prezerva.





Îmbă trânise, abandonat de timp, într-o existen ţă atemporar ă .

Extrage scinfoluri ascunse din amă nuntenesemnificative.

Ş i-a dat seama că este foarte greu să îmbrace o femeie care s-a dezbr ă cat foarte u şor.

Cu ochii dospi ţ i de somn, caut ă drojdie de bere. Î şi bă tea capul cum să -i sucească gâtul unei idei. M ă reculeg cu gândul la culegerile de versuri

neculese.

Înfiora ţ ii muguri în flori au explodat. Era nelini ştitor de lini ştit ă . Calul că lă rea timpul cu o dârzenie de cavaler

teuton. Ura lui, gre ţ os de neagr ă , putea fi schimbat ă în

nimic. Se deschide noaptea în fiecare zi care moare.





St ă tea ascuns, f ă r ă ru şine, în spatele ochelarilor f ă r ă lentile.

Era un verde neobi şnuit pentru un albastru drapat în galben.

Mutul se să tura de ţ ipete indigeste. Ră mă sesem singur, cu mine, în mijlocul mul ţ imii de

al ţ ii.

O lebă d ă nă scut ă -i din zi cu albe pene. Locomotiva r ă zboiului tractează vagoanele imense,

pline cu pericole imprevizibile. O rimă mă privea încruci şat, de dincolo de vers. Nevorbitorii şi-au pavat drumurile cu cele mai

frumoase cuvinte, bune de că lcat în picioare. Ş i-a pus în gând să - şi învingă înfrângerile. Gloria adevă rului a fost pă tat ă de că tre

neînvingă torii mincino şi.





A sim ţ it o spă rtur ă în idealul să u. Atmosfera interioar ă începuse a se revă rsa în

exterior. Nu m-am să r ă cit pe mine, îmbogăţ indu-vă pe voi cu

ideile mele. I se sculase un gând impotent de-înă l ţ are.

Iubirea-i o fiin ţă de dragoste pă trunsă . Am pipă it o t ă cere asurzitoare, cu privirile mele

moi. Ea este singura care mi-a învins singur ă tatea.





H ă lă duiam printre coclauri surde, plouat fiind cunori de andezit.

Ţ i-am în ţ eles sentimentul de neîn ţ elegere. Acuma el mereu se odihne şte fiindcă -ades în grabă

a tr ă it.

C ă ciuli de frunze pomii î şi pun în primă var ă . Lumina bună t ăţ ii i-a adus o umbr ă de iertare. Mânca ades cuvinte din pâine nedospit ă . Armate de gânduri r ă zle ţ e m-atacă cu gloan ţ e de

dor.





Trei vise debile mintal mă -ndeamnă frecvent latrezire.

Am ars în elogii de vers, idei netr ă ite-n visare. Simt cum realul se dilat ă în simboluri. Imagini îngro şate de mister mi-arat ă semne vagi,

neînsemnate. M ă pierd ades prin somnuri, de vise bântuit. Plonja prin amintiri, ades că zând pe gânduri.

Pe coardele-mi de suflet cântai, ca o vioar ă . Se-nvecina cu somnul în puncte cardinale. Ireversibilul preumbla prin eter poveri de timp şi

spa ţ iu. Umfla cuvinte mute în clare supă r ă ri. Se scald ă -n timp, printre lumini eterne, trei drumuri

de-ntristare şi de dor.





Ne-înaripate ape-s în susur de izvoare. Un soare piroman incendiază zile. Eu, în sfâr şit, doresc să -nvingă începutul. Î şi transformar ă trupul în albe farmacii. Observ cum toamna vie ţ ii se reazemă de-o zare. Trec nop ţ ile ca cioclii, azururi îngropând. Am adunat în creier vise de vers stelar. Picur ă rar, în lini şti, singur ă t ăţ i ce mor.

Respira printre flori zefiruri de miresme. Ş i zilele- şi fac turnuri de ore care pier. Clopote vii de rouă , apun în pesimism. Dispar spre a mă na şte în dragostea ce- ţ i port. Nesăţ ios de doruri, sunt ad ă pat de vise. Din stropii de iubire, izvoare nasc din noi.





Murdar de râs pe pieptu-i, ilarul a murit. Mergându- şi drumul să u, statornicul umbla. V ă d cercuri de ecou, cu mâna pipă ind. Sunt tână r ca un estic în nordul meu apus. Cu frânghii albe-n soare, de var ă sunt legat. Marea-i o fat ă goală învelit ă în adânc. Ar şi ţ a vine nud ă pe plaja noii mă ri. Bolnavii car ă -n spate spitale de infirmi.

O floare-i să rutat ă de fluturii berban ţ i.

Boabe de Rai eu macin în gândul cel barbar. Ca doi strigoi sunt ochii ce-n umbr ă mă privesc. Cotrobă ie-n unghere o noapte de neant. Apleacă iar spre mine visul t ă u de dor. Din luna plină cad firimituri de stele. Poftesc la masa serii firimituri de cer. Ş i din poeme noi culegem fructe coapte.





Drapel albastru ziua întinde peste zare. Au ţ este pline ochi de ni şte gă uri sterpe. În mine curge-un râu de ape st ă t ă toare. În casă -mi intr ă timpul prin geamu-ntredeschis. Sparg noapte de-ntuneric în dimine ţ i de vis. Privesc adânc în ochi- ţ i şi mă simt ame ţ it. Ai lacrimi colorate de triste-amă r ă ciuni. Ş i vie ţ ile-s întinse apoi în grea ţă rână .

S-apropie o stea de noi, ca să ne vad ă . Mi-e casa-ntr-un poem de domnul Eminescu. Iar r ă scolit-au pluguri prin câmpurile reci. Cu sânge alb curg vinuri în că nile din cramă . Miroase-a grâu fardat prin formele de pâine. Sunt primă veri crescute din lă st ă ri ş de soare.

Caracati ţ a spaimei în frică sa postat.





Prin capul să u trecut-a o cioar ă de idei. Auzuri dezmor ţ ite cad primă vara-n ape. Garoafe violete vând ceasurile verii. Lucrurile te-ntreabă la ce să - ţ i folosească . M ă -ngropi în fericire cu ale tale şoapte. Ne cheamă iar ăşi seara la felinar de lună . Zilele goale fost-au de noapte iar umplute. Cu suli ţ i de privire î şi atacă du şmanii.

Plângea pe clape albe bă trânul t ă u pian.

Se-nchide Cerul iar ăşi în propriul să u jur. Un cântec care moare î şi va lă sa urma şi. Cu stropi de soare umbra murdar ă -i de lumină . Îmbă trânite haine stau pe-un cuier de om. Privirile strivit-au tot ce urât era. Ie şir ă -n greva foamei cuvintele pe str ă zi. Astralul de durere-i lovit de bucurii.





Cu plânsu-i negru, fata în alb s-a îmbr ă cat. Din floarea vie ţ ii cad petalele de timp. Promit să nu exist în noaptea f ă r ă vise. Pe str ă zi au înflorit iar ploi de fericire. Prea multe nop ţ i mi-aglomerează via ţ a. Sânge curgea din beznele t ă iate.

Respir ă -n falduri rare rochi ţ a de pe ea. Mască de suflet este chipul meu. Deplâng le şinul frunzei în că dere. Deschis-au strigă te sferice ochii. Priviri imaculate de plânset s-au lovit. Lacrima este-o lavă de plâns interior. Ies suflete, prin sim ţ uri, afar ă să se vad ă .





Pe mersul t ă u t ă cut, privirile-mi că zur ă . Râdeau în cercuri ample apele str ă vezii. Sim ţ eam dureri în unda de umbre-a unui gând. Un vis de tinere ţ e pierita-n ţ intirim. Oglinzi de ape plânse scâncesc în asfin ţ it.

Copaci bă rbo şi de frunze fost-au bă rbieri ţ i. V ă d ochii t ă i de perle cu-albastre ză ri în ei. Vechi adieri de vânturi prin pă rul t ă u şoptesc. Mureau speran ţ e-n mine ca fluvii în ocean. În bă i de ape clare se scald ă dorul meu.





Ţ i-admir aliura fină , cu şolduri de vioar ă . Curge prin oameni sânge-n şiroaie de tr ă iri. Pă durea de fiin ţ e, plină -i de uscă turi. M ă rgelele de stele st ă teau pe gâtul lunii. Femeia asta plânge în versul meu ilar. Intrarea luminoasă e-o poart ă spre-ntuneric. Ie şiri întunecate lumini a şteapt ă -n van.

Ţ inte şte prea departe, aproapele din noi.

Zilele se r ă scoală în zorii care mor. Un val nă uc mă poart ă în marea de-ntrebă ri. În frizeria lunii, regii corone- şi tund. Albinele-nviar ă , în galbena miere, polenul ce

abund ă în florile de mai. Chiar dină untrul meu voi smulge întuneric. Cercurile-n t ă cere- şi închid circumferin ţ a.





Ş i în nadiruri arde via ţ a, ca-n r ă să rit. Ţ â şne şte-n noapte strigă t din ochii t ă i t ă cu ţ i. Natura-i fericit ă că merge-n infinit. Când via ţ a rost nu are, moartea-i folositoare. Decât dureri insuportabile, mai bine o moarte

suportabilă . Se vede cum durerea t ă cerea-i înso ţ e şte. Minerii fericirea şi-o sapă -n miez de roci.

Îmi caut timpu-n ora minutului trecut. Mormintele veghea vor t ă cute peste noi. Îmi caut fericirea pe al durerii mal. Bolnav de galben, timpul, în toamnă a intrat. Eu versuri amu ţ ite vreau să lipesc pe cer. Purtat-am în valize prea grele depă rt ă ri. Nemă surate imnuri înghit cuvinte reci.





Durerea-i o fiin ţă ce moare des în noi. Chemarea de-mpliniri în spa ţ iu virulează . Sculptat î ţ i vă d eu chipul pe-o lacrimă de floare. În razele de soare, tu, eul să nu- ţ i pierzi. Din salcia pletoasă , atârnă mâini de plâns. Graba vertical, m-acuză -n plan orizontal. Voi rupe bariere, o cale să -mi gă sesc. Orbir ă nop ţ i mă re ţ e, în dimine ţ i de vis.

Precum o libelulă , ideea îmi zbura. Cu ţ ipete în tâmple, mă -mpinge dorul greu. Tr ă iesc în intertimpuri exteriorizate. De plâns, că ma şa-i veche, se transformă -n durere. Pă durile-mbr ă car ă nou strai de să rbă toare. Dimine ţ ile reclă desc cet ăţ ile ruinate de-ntuneric. Poetul se îmbă ta cu cald r ă sf ăţ de lir ă .





Cu bra ţ e de dorin ţă , eu trupul ţ i-l cuprind. Eu risipit în tine, a ş vrea să mă adun. Pentru a câta oar ă te na şti, în dorul meu? Pe band ă am prins glasul t ă u, ca la indigou. Pă li ţ i de întuneric, frumo şi sunt sânii t ă i. Via ţ a î ţ i dete vremea, frumos să o risipe şti. Cad orele pe-altarul timpului meu trecut.

Copilă ria pare izvor de tinere ţ i. Tot în aval plutesc toate-ale mele gânduri. Ş i cerul te privea cu încord ă ri albastre. Pă mântul stele culegea în poala lui de tină . Un verde de împliniri păşteau cirezile virgine. Privit-am în afar ă prin ochii t ă i cei verzi. Doinele implorau urechi să nu fie-ascultate.

Mae ştrii vorbelor şomau, printre t ă ceri de şarte.





Copaci cu râsuri de ză pad ă , visează iar ăşi primă veri.

Curg ape concentrate-n izvoare de lumini. El î şi uitase ochii între sânii t ă i. Au izbucnit în plânsuri recile izvoare. Un ochi de cer albastru, clipe şte printre nori. Lumina-i condensat ă -n întuneric. Pă trun şii de prostie sunt cei mai ferici ţ i. Parfumuri de-amintire în scrin să lăşluiesc.

Mâinile str ă zii urcă încet pe trotuare.

Ma şini chioare de faruri orbecă ie pe drum. Un stol de-mpu şcă turi se na şte-n lan de spice. Mun ţ ii coboar ă -n râuri, de stele să se spele. Omul este ideea în însu şi încol ţ it ă . Actor eu sunt pe scena propriei mele vie ţ i. Cu însetare î ţ i sorbeam culoarea, lă sat ă -n urmă de

al t ă u parfum. Frumoasă curiozitate, m-atrage-n mrejele-i de vis.





Strângeam prezent din ultimul trecut. Cânt ă ri cu voci de valuri oceanul înal ţă . Se cască ziua albă din gura dimine ţ ii. To ţ i vor în ceruri a ş fixa fotolii. Se revă rsau din guri cascadele sonore. Zgomote ca de cear ă ie şeau din urdini ş. Îl mu şcă mintea iute, cu din ţ ii de idei. M ă ţ in de umbra ta, ferindu-mă de soare. Z ă pezi de aur alb omă tuiau câmpia.

Închipuiri de umbre vagabondau prin vis.

La întrebă ri abstracte, r ă spuns concret eu vreau. Învă lui în speran ţ e bietul meu viitor. În mine, câte-o dat ă , luceferii cobor. Ş i inima-mi valsează pe unde de mister. E-ndr ă gostit şi bradul de clinchet de izvor. În lumea mea eu sunt o rază de lumină . Ne-acoperim de lacrimi, sub ploaia de noroc. În cea ţ a ză rii cânt ă un cuc de nori cura ţ i. C ă ut ă torul n-are timp de copilă rii.





A a ţ ipit, se pare, Soarele-n cer, cu-o stea. T ă ceri în ţ epă toare, în sclavi ne-au transformat. Eu mândru trec, că lare, chiar pe al meu trecut. Obsesii de natur ă mă ame ţ esc mereu. Frunze de via ţă -mi cad în timpul cel trecut. Ochesc adânc prin vremuri, cu gloan ţ e de gândire. Vorbeau t ă ceri, în şoapt ă , despre cuvinte reci. Se-îneacă -n mare râul cu sete de mă rire.

Mi se rotea în creier iubirea satelit.

Am fost pupat cu buze fierbin ţ i, de Ţ ara mea. Partidu-i ochi de Ţ ar ă , privind spre viitor. Te-ai r ă t ă cit asear ă , profund, prin ochii mei. Te-am să rutat cu-n gând, golindu-te cu-o şoapt ă . Ca lacrima de mică -i speran ţ a ce-o mai am. Nicicând nu vor să fie lucr ă ri ce voi a fi. În amintiri învă lui, cu tine, trup şi trai.





Aramă grea e timpul topit în via ţ a mea. Eu sunt în slujba vremii; ea nu-i în slujba mea. Eu mii de vie ţ i tr ă it-am în via ţ a asta scurt ă . Trag timpuri după ele cosciuge-n cimitir. În umbra vie ţ ii cre şte trecutul tumultos. Îmi place începutul, sfâr şitul mi-e ostil. Gândesc acum şi pentru atunci când n-oi mai fi. Iubirea ne ucide cu dulcele-i otr ă vi. Ne cheamă cerul verii să nu încă run ţ im.

Ro ţ ile anilor se-nvârt pe axa vie ţ ii noastre.

Imagini î şi iau zborul, spre neuit ă ri de timp. O noapte absolut ă mă -ngroapă -n amintiri. Sufletul mi-e tradus în muzici de fanfare. Noian de unde calde r ă corile-mi înec. Ră sare clar din note o cald ă simfonie. Trecute ore faste în viitor a ştept. Culorile aprinse în spirit ludic ard.





Izvoarele, prin susur, tr ă iesc intens şi clar. Stau zgâriat pe scoar ţ a unui nume. Prin muguri urcă pomii, că tre rodiri târzii. Vise de cear ă neagr ă , co şmaruri îmi aduc. Ascult ă pulsul ierbii de coasă întrerupt. V ă d raze de-nceputuri, ţ â şnind în viitor. Un şir de ani m-apasă , cam amenin ţă tor. Respir ă timpu-n ceasuri ce nu se mai întorc.

Cu sorcove de ape plecat-a râu-n vale. Rochia zile, noaptea, noi o vom dezbr ă ca.

A ş vrea s-aprind un foc, cu filele de ani. Uit ă ri atemporale mă -mping spre viitor. Un soare din val iese-n cre ştetul dimine ţ ii. Î şi vinde ora zilei pentr-un nucleu de noapte. Mi se-a şezar ă ochii sub tâmplă , să viseze. Scriu piese care ştiu că nu îmi vor fi jucate.

Poe ţ ii mai rostir ă sunete-nmormântate.





Nu mai renasc speran ţ e din clipele ce mor. Distan ţ e mici, viteze mari şi timpuri scurte. Sub coase plânge iarba, cu lacrimi de otavă . V ă d ceruri de lumină cum pa şnic mă cuprind. Ră masa cicatricea; durerea a plecat. Zâmbetele-i mijesc din negrele must ăţ i. Avea un chip hidos, de umbre-ntunecat. Când na şte ziua ore, a ş vrea aici să fii.

Explozii mute crinii, f ă cut-au din miros. Mai sună -n rime calde sufletul să u curat. Culege-mă cu grijă , din calendare vechi. Z ă ceau în gropi comune cei f ă r ă de mormânt. O flacă r ă umană cuprinse-un animal. Încep să -ncă run ţ ească tinerii ani ai mei. Trecutul mă -nfioar ă cu frig de viitor.





Altoaie de putere să punem în copii. Din muntele fântânii vreau setea să -mi ogoi. Se-nmoaie în albastru ziua cu flori de in. Au mă duvi de pă mânturi str ă mo şii cei trecu ţ i. Închi şi vor fi acei ce cheile de ţ in. Sunt toate ale lui, de şi nimic nu are. Pă mântul, osanale spre Soare înă l ţ a. Propun să fac mai multe, să -mi iese câte-am vrut.

Tramvaiele-s ca melcii cu coarnele-n curent. Vorba i se ridică mai sus decât e el. Sunete şi imagini, în grabă , el citea. Îmi cânta-un brad de pă să ri, cu sunet de lumini. I-au ras pe to ţ i odat ă ; până şi pe imberbi. Sunt nimenele care tot cre şte în ceva. Nu ştiu ce mă opre şte să sar din mine-afar ă .





Un om, trecând prin oameni, de-un Om a fost oprit. De dincolo de sim ţ uri, o lume mă sim ţ ea. Ră mase-n urmă timpul gr ă bitului din el. Ş i r ă să ritul tână r râdea că tre apus. Fiin ţ ele aprinse se sting în focul lor. Sim ţ eam cum mă inund ă oceanele ce mor. Am coborât în noapte prin cerul plin de vise. Lovit de ani, mai plânge timpul cel irosit.

Triluri de pă să rele mă -n ţ eapă în urechi. Tr ă iesc prin publica ţ ii, deci încă mai exist. Tr ă ie şte-n tihna verii tot codrul înverzit. Sunau a stingeri greieri, în codrul obosit. Liniile privirii s-au arcuit de timp. Victorii inutile adesea m-au înfrânt. Omul sfin ţ e şte locul pe care-l va spurca.





S-a-nchis în el cu-n lacă t şi cheia a-nghi ţ it. Omul e potrivit pe locul care-i place. Prea lacom să citesc, n-am timp de frunză rit. În na şteri moare timpul ce nu va mai veni. În cimitir de cear ă plâng moarte lumână ri. Din flori de piatr ă seacă mirosuri el scotea. Privirea-i mă tura gunoi de timp pierdut. Apa nestinsă pare, de focul ce a curs.

Furtuna s-a nă scut din adieri u şoare.

Încerc să trec agale, prin valea mea de lacrimi. Crengi de mă tase rupt-am din pom de borangic. Aud cum curge câmpul în grânele din lan. Urcam în vârful nop ţ ii, sperând să dau de zi. Se-ascut în mine unghiuri că tre speran ţ e mari. În ritm de termometru, temperatura cre şte. Planul iubirii tale, spre mine s-a-nclinat.





Lunec neputincios, pe marginea uit ă rii. Linii de fericire trec pe şoseaua vie ţ ii. De ce un prost să -i fie st ă pân unui de ştept? Întunecat mi-e vă zul de raze neaflat. Pe paralelele iubirii cad unghiurile triste-a

pă r ă sirii. În cenu şa de cuvinte, că rbuni aprin şi mocnesc. Îmi înflore şte ceasul în taina a ştept ă rii.

Cozi de pă uni umflate, cuvintele îmi par.

Ne cheamă ceasul ve şnic în cursa lui de foc. Ră sare ora zilei din noaptea ce-a trecut. Respir ă colorata zi, florile din ronduri. Se uit ă fix la mine o or ă de pe ceas. Nori negri se adună pe cerul ne-ntinat. Fereastra unei clipe azi s-a deschis spre mine. Din cerul sfânt, un înger, coboar ă -n ploi de zloat ă .





În gol prive şte luna, la geoidul mut. Prin muzica din cramă , vinul lin lunecă . Noaptea scă ldat ă -n vise, în soare se trezi. Î şi prelungea fiin ţ a prin dansul popular. Nelini ştea m-apasă , cu for ţ a, înspre griji. Str ă nut ă cerul aspru, în tr ă snete de nori. De icter pare luna, bolnavă -n pat de cer. Cad fructe de visare, din ramul nop ţ ii reci.

Arici cu ţ epi de raze e soarele bă lan.

Vin visuri albe-n gene, din noaptea de nă me ţ i. Curgeau că lduri din soare, prin razele de foc. Sub creanga unui veac, nevolnic sap mormântu-mi. Himera-mi sugerează false realit ăţ i. Spa ţ iul normat de a ştri, aleargă -n infinit. Din picuri de-ntuneric, noaptea s-a-nfiripat. În lacrimi de omă turi plâng iernile târzii.





Un strigă t şerpuie şte în neauz de surd. Port chipul Ţă rii mele în suflet şi în gând. Mamele f ă r ă na şteri, copii au adoptat. Se încle ştase timpul în spa ţ ii de neant. Se na şte clipa, veacul spre ere d ă inuind. Visează poezia s-ajungă pe Olimp. Aleargă umbra nop ţ ii, lumina ce-a nă scut. Urcând, prive şte-n urmă , să ştii cum să revii. Ţă râna din clepsidr ă încet m-a-mbă trânit.

Mi-a putrezit condeiul prin că limă ri de vers.

Mai port în amintire fapte de ţ intirim. A ştept să -mi cânte cucul şi-aud o cucuvea. Când lumea se distrează tu în spital bole şti. Eliberează ore ceasul care a stat. Avea un râs de parcă recent m-a pă că lit. Clocit-am multe zile pe patul din spital.

Exploatau crea ţ ii, din multe-acumulă ri.





Transformă negativul în pozitiv, de po ţ i. Din falsit ăţ i unite nu iese adevă r. Am vrut să ies din spa ţ iu şi-am nimerit în timp. Trecutul îmi coboar ă în inimă , tiptil. Cele mai mari afunduri tânjesc spre înă l ţ imi. Era tumult de multuri în plinul de prea mult. Eu pot în neputin ţ e u şor să mă întorc. Speran ţ ele mignone-s înalte cât un vis.

Laureat ă -n cântec, privighetoarea tace.

Mai locuia-n co şciugul cadavrului din el. Z ă vorul amintirii e tras peste uit ă ri. Sânge de cea ţă curge din norul cel ploios. Ş i curiozitatea se na şte prematur ă . Omul e o mă sur ă mult prea nemă surat ă . Om să nă tos vă zut-am, cu spiritul bolnav. S-au r ă t ă cit pe ceruri stelele fixe-n timp.





Ochii t ă i stârnesc ecouri în visele mele de dor. O noapte, cu-ntuneric, iar m-a legat la ochi. Capitona ţ i cu şoapte-s pere ţ ii din urechi. În grele gravita ţ ii dragostea m-a împins. Lichelele-adunate-s în colonii de ho ţ i. Umbrele cu mirosuri de soare eclipsate-s. M-am fost nă scut de fapte ce-s în persoana mea. Când încă lcam secunde, minutul mă -njura.

Incendii de iubire inima mi-a aprins. Scriu despre transparen ţ a ora şului opac. Se-aud fo şnete de pa şi în surda-mi a şteptare. Gazela de femeie mi-nchise gazele. Bă rbosul femeiesc ce masculin a fost. Într-un el dormise o într-o-mbă rbă tare. Este nedrept să crezi că nu este nedrept.





Scrieri de zeci de pagini, un mic citat înghite. C ă deau nă me ţ i de iarnă peste ză pezi de frig. Scriu despre cei ce ştiu că despre ei nu scriu. Iubirea d ă în clocot, pe focul neaprins. Marea-i munte adânc – albastru – plin de ape. Filă cu filă , marea- şi cite şte valuri mari. S-a-mbolnă vit lumina de sear ă şi de vis. Precum un cer că scat, genunile-mi zâmbesc.

Grâul, pe drum de ţ ar ă -i cu gândul la ora ş.

Din a timpului calea şcă , anii au fost biciui ţ i. Îmi şchioapă t ă destinul ce-l de sfâr şit bolnav. Crescuse timp hain în barba lui de mo ş. Tot ce-a-nceput în mine, în mine s-a sfâr şit. Nici o via ţă nu-i eternă ca moartea cea de temut. Drumul meu, sfâr şit în mine, să -l continui nu mai

pot.





Opre şte timpu-n clipa vie ţ ii şi omoar ă -l, dacă po ţ i. Scă pă m pe jos secundele din ceasuri. Capacele-i să reau de-atâta stat. Via ţ a-i ca un tren cu mă rfuri ce mor în drum spre

Infinit. Merg înspre cer acei corbi ce zboar ă pe pă mânt. În umbra sufletului meu un soare-a r ă să rit. Un cer că scat în ape pare marea. Avem moarte perfect ă şi via ţă de e şecuri.

Speran ţă -n ochii t ă i e gata să se-înece.

Omizile mergeau spre pomul lă udat.

Eu din trecut fac poze-n viitor. Îngă lbenit-au ani în calendare. Cu limbi de vânt acum vorbe şte marea. Timpul îmi rupe foi din cartea vie ţ ii. Speran ţ e-ndoliate port în timp. Soarele- şi pune doliu de eclipsă . Sub ploaia de cuvinte eu m-am udat prin voi.





Cu glas baritonal o beznă m-a surzit. La orgă îmi cânta lumina-n vechiul schit. S-a descă rcat, prin moarte, de grave tensiuni. Prive şte semiluna cu-n ochi semideschis. Viscole de lupi turba ţ i, prin lanuri r ă scoleau. Î şi aplecase zgomotu-n t ă cere. Crivăţ ul iernii se încrunta crunt. Pă mântu-i scufundat în cerul de azur.

Crengi negre, f ă r ă frunze, par ciungi îngrozitori. Ş i marea î şi brod ă cu valuri nebunia. Z ă pada iar topit-a mirosul toamnei reci. Miroase a t ă cere umbra de sub platani. Ningea cu poezie peste poe ţ i imberbi. Anii î şi nasc urma şii în nop ţ i cu foc Bengal. V ă d vorbele cum cad din micile ecrane.





Valul pe mal aruncă emo ţ ii submarine. Un gând, ca o rachet ă , spre tine am lansat. Rafale de e şecuri m-au ciuruit în zori. Îmi zboar ă avioane de doruri că tre tine. Un tun de bucurie ast ă zi m-a bombardat. Pe-altare de-ntuneric,ofrande-am lepă dat. Pe cer, urme de stele; urme de pa şi pe sol.

Vârcolacii de noapte, rod luna de pe cer.

Între foc şi între noapte se află gândul meu. Vedeam prin lucruri lumea care se urâ ţ ea. Merg casele, cochete, pe lâng-al Ţ arii drum. În eul meu mai simt nucleu-ntregii lumi. Clipa cu u şi de aur în ceas mi s-a deschis. Au înflorit cai şii în fluturi efemeri. Z ă pezi umane cad din îngerii de nori.





Muzica-nchisă -n discuri plânge din gramofon. Prin vorbe pă că toase, el ne scuipă cu iad. Iar râde luna plină în focul de-mprumut. Dealuri din mun ţ i nă scute, se varsă în câmpii. Din talpa poeziei eu spini de rimă scot. E foarte lângă mine ceea ce nu-mi doresc. Eu printre sentimente adesea galopez. Ii cresc aripi de noapte somnului meu barbar. Se-mbracă -n bâlci ora şul de-alegeri pregă tit.

O pică tur ă blond ă înaint ă spre râu.

Prin ploi, frunze că zute, cu vântul se certau. Creieru- şi lumina cu opere de art ă . Actori- şi vă d pe scenă talentul prelucrat. Zdren ţ e de sentimente bune de peticit.

Prin voce fermă el î şi scă lda amă girea. Veneam dinspre o toamnă , să mă primă vă rez. V ă d stele dolofane, mergând spre Infinit. Timpul mă tura vorbe ce nu-s transpuse-n scris. Eu îl pofteam la mine, el mă poftea la soare. V ă d zilele cu soare întinse prin poieni.

Avea nă mol de gânduri; nă mol aurifer.





Te-a ascultat şi te-a vă zut, doar mama ta, cu drag. Cre şte în tinere ţ e, pruncul cel dolofan. M ă cumpă ram pe mine cu câteva minciuni. La dragostele false, f ă cut-am alergii. Se-nfior ă de sine zefirul, în amurg. V ă d chipul unor vorbe în litere, sculptat. Exist de şi, pe mine, eu parcă nu mai sunt.

Sunetele pe schiuri, alunecau în vale.

M ă simt tot mai întreg, la to ţ i când mă împart. De şi-s dotat cu mâini, cu fruntea mă hr ă nesc. În sihă stria mea, cu mine mă -întâlnesc. Doar cântecul de leagă n mă poate retr ă i. De ele speriate, ideile, îmi fug. Tot bând la zbor de pă să ri, de cer m-am îmbă tat.

Neanturile albastre, mi-ntorc ochii pe dos.





Să mă a ştep ţ i iubito, şi când n-oi mai veni. M ă -mpiedecam de mine, pe drumul t ă u de vis. M ă car de-a ş şti a plânge, poate-a ş fi fericit. Un t ă vă lug de carte în mine a pă truns. Cresc prunci bă lai prin sate, şi cimitire cresc. C ă lă toream spre mine, cu-n tren de viitor. Câte pu ţ in întârzii în tine, uneori. Strigat-am după mine dar nu m-am auzit.

Cuvintele epave ţ â şnesc din adânci ape. M ă caut ă un lucru pe care l-am uitat.

Se în ţ epă în zare apusul, cu o stea. Se are doar pe sine, multiplul cel din el. Focarele m-apasă , spre a clă di idei. Când nu încap în mine, încerc să intru-n voi. Te simt cum, câteodat ă mă mai atingi cu-n gând. Tu mult mai ai de gând să te ţ ii după tine? Să mă doine şti cu doruri a ştept, a ştept, a ştept.





Cu-o lacrimă eu, ast ă zi, mă simt mai u şurat. Convins sunt eu că numai o doină te-nmoaie. Atât m-am fiert în mine, până ce-am dat pe-afar ă . A ş vrea să r ă t ă cesc prin timpul viitor. Fug după timpuri care acum nu se mai întorc. Lumea din noi afar ă , prin greve a ie şit. Eu m-am lovit de mine şi nu m-a cam durut. Doar gândul se mai ţ ine, precum un scai, de mine.

Î şi scutur ă aripa de înă l ţ imi, un şoim.

Uza ţ i de împă r ţ ire că ci vreau să vă sunt dat. Limitele se lupt ă să scape de sfâr şit. Nimeni nu poate şti când mă voi nemuri. Sora mi-e steaua care acum cade pe cer. Memoria se-ntinde, în timp, ca un elastic. O arie de gânduri m-a şteapt ă să le nasc. Mi-ascut creionul min ţ ii cu-o lamă de idei.





În sala de lectur ă , timpul e condensat. O boală legitimă , mă vizitează des. Se vând în magazine şi visuri, pe nimic. Imperii de iluzii se bat în capul meu. T ă i şuri de pumnale pipă i, în gând de rană . Privesc cum vorbe surde în fraze lunge, mor. Îmi sar în aer gânduri de pace şi progres. Garoafele-s gravide de miros colorat. Port tone de triste ţ uri în trupu-mi obosit.

Fluturii urcar ă dealul de culori.

Car metri cubi de grijuri, triste ţ uri şi-ndoieli. A ş vrea să ies din mine, să mă adun în voi. Dureri de kilograme se varsă -n drumul meu. Mi se topesc în suflet profunde nop ţ i de vis. Uzina mea de gânduri intrat ă -n faliment. Culoarea plângă toare, iar m-a contaminat. A ş vrea să -mi pot ajunge gândul ce mi-a fugit.





Numele nu- ţ i ucide cu fraze de-mprumut. Ră spunsul t ă u e strigă t ce pune întrebă ri. Când să pă trund în lume, u şa mi s-a trântit. În urma mea aleargă Timpul, spre Viitor. Eul meu calm str ă bate vagi ţ esă turi de nervi. Buzele- ţ i cer să ruturi, prin doruri scrise-n ochi. Dureri ra ţ ionale mă caut ă -n destin.

Sculptur ă prea frumoasă din amintiri zidesc.

Ar vrea-o pe a patra, din toate cele trei. Când timpu- şi lasă barbă , înseamnă că -i bă trân. Dorm pe saltea de vise şi pernă de co şmar. Îl contrazic pe Hegel, cu arta din orice. Pă rin ţ ii tineri au mult prea bă trâni copii. Iar ăşi m-a pă gubit ştiin ţ ifica eroare. Cel care moare singur de to ţ i va fi jelit.





O aur ă de plânsuri diforme m-a marcat. Ne ducem Ţ ara-n suflet, oriunde ne-am afla. Curat tr ă ie şte-n lume doar cel ce-i anonim. Împu şcă m amintiri, cu gloan ţ e de regrete. Trimis-am iar mesaje spre oamenii ce vin. C ă dem în gropi de timp, prin lutul ancestral. Rulează ro ţ i de gânduri pe drumul de suspin. Moare încet în sine-mi copilă ria mea. M ă reîntorc în mine cu fiecare somn.

Fete de nuf ă r lacul nă scu în flori de alb. Prin gloduri seci mai umblă târfele nop ţ ii reci. Din lustr ă îmi zâmbe şte o lumină mincinoasă . În patul bă ie ţ esc, cleioase vise dorm. Perdeaua amintirii, trasă -i peste trecut. Un întuneric pur a înghi ţ it lumina. Deschide u şa largă spre gânduri care- ţ i vin. Jucând la loterie, am câ ştigat un vis.





Ceasuri de cear ă topit ă , mă soar ă timpuriclepsidrice ce mor.





Un bă rbier de soare e umedul amurg. Noaptea cu vise moarte încă nu s-a nă scut. Scheleticele doruri în mine se-ncarnează . Lucrai o via ţă -ntreagă numai la crucea mea. Cei maci, scă lda ţ i în sânge, atrag priviri în lan. În ştreang de creangă , vântul, prin pomi se

spânzur ă . Din noaptea nemuririi a ş vrea să beau un pic.

Mor lacrimi de triste ţ e din ochii t ă i senini. Lumea tr ă ie şte-n mine în ritm de metavers.

Îmi sună scurt la u şă necazurile mari. Cer şind la universuri, cu-o clipă m-am ales. Pă mântul doarme-n cosmos, legende depă nând. Dreptatea şi Adevă rul, pe roat ă trase-au fost. Coroana ro şa-n foc, Drept ăţ ii i s-a pus. Mereu îmi fuge gândul la marginea de zbor. Eu nefiind, adesea întru-un fiind mă scald.





Petale mute cânta-n parfumul f ă r ă gust. Zorile dimine ţ ii la mine limba- şi scot. Cu un bandaj de aur, Luna s-a pansat. Râdeau în soare crinii, cu mirosuri de vis. Ploaia- şi vomita stropii în glodul pă mântesc. În noapte, plopul pare un popă decedat.

Schelete de idei se nasc în nop ţ i de stâncă . Din timp creat mi-e trupul, dar timpu-i trecă tor. Speran ţ ele-s mai treze, mereu, în zori de zi. C ă zând în groapa mor ţ ii, n-oi mai putea ie şi. Am înnoptat în versul de ziuă criticat. Par şive sentimente mă -mping înspre pă cat. Ai pâinea şi cu ţ itul iubirii-n mâna ta.





Un tr ă snet de cuvinte m-a electrocutat. Iar începe apusul, şi estul nu mai vine.. Cobai cu blă ni de moarte cresc în laborator. Ceasul e ca un paznic la pu şcă rii de dor. La câinii de metale, să nii au înhă mat. Din flori de primă var ă , vântul parole- şi face. Am prins un gând în creier şi-l ţ in prizonier. Ambasador la soare trimis-am gândul meu. O mână -n cap îi puse Domnul, la negrul nor.

Să ge ţ i de rândunele ţ â şnesc din cuib de lut.

Plopii cu trup sub ţ ire, adorm cu capu-n nori. Rari vânturi aiurite, vagabondau prin crâng. Cad frunze terfelite de ploaie şi de vânt. Don Juanul cel de fluturi cânta-n balcon de flori. Eu, printre sentimente adresa poposesc. Îmi curg în cap cuvinte, din cerul de gândiri. Ş i muntelui de vârfuri corone-i cresc în cer.





Boceau pe mal de lacuri, să lcii cu crengi de dor. Ziua, cu mâini curate, mă mângâie pe cap. Azi o contracetate crescut-a în ora ş. Un viscol de geam spart, fluier ă a deznă dejde. Obr ă znicia vremii, cu sârg o suportam. Crivăţ ul cu mâini de ghea ţă , iar m-apucă de urechi.

Cresc roadele uit ă rii în pomi tr ă sni ţ i de timp. Un anotimp pă truns-a iar în odaia mea. Vorbe cu limba scoasă se duelau în van. Cu t ă lpi descul ţ , cr ă pate, pă mântu-i mângâiat. În loja atmosferei, un vânt şi-un şoim r ă zle ţ .

Cu gume de uitare noi ştergem amintiri.





Timpul mai rupe foi din cartea vie ţ ii mele. Copaci- şi bă teau capul cum să scape de vânt. Struguri bolnavi de toamnă , în teascuri mor

plângând. Speran ţ a îmi hr ă ne şte visele care mor. Cu zaruri noduroase, îmi joc norocu-n glod. Atomica sa cruce Pă mântu-n spate- şi car ă .

La chipu- ţ i de icoană , mă -nchin, de şi-s ateu. Stau frunzele pe ramuri ca haine pe cuiere. Copilul începutulu-i cu gându-n viitor. Am sim ţ ul poluat şi-un sentiment plouat. La un vulcan bă trân iar îi plesne şte bobul. Respir în versuri albe un cânt de ciocârlie. Ră bd ă rile mi-au fost învinse de-a ştept ă ri. Cu plete de nisip, prin ape cânt ă marea.





Steaua de nimeni iar ăşi voia a fi ceva. Din ora de speran ţă a r ă să rit lumina. Speran ţ a, ca un strigă t, îmi trece prin urechi. Cuvântul mă roste şte chiar şi atunci când tac. Cu visele spă late, prin valuri plânge marea. Poate că se poate, să car cuvinte-n spate. Dând tipul la o parte, prin spa ţ ii virulam.

Baba Cloan ţ a Cotoroan ţ a, printr-un basm, mă turi

zbura. Lumina se retrage din calea nop ţ ii reci. Eu, dincolo de mine vreau, musai, să ajung. Timpul neblând mă mu şca de gândul ne-mplinit. Surâsuri ruginit-au pe fe ţ e de mo şnegi. Alunecă m pe ore, la-ntoarcerea-n cuvânt. Sunete de cuvinte spre mine să - ţ i apleci.





Dincolo de lumină se află nu ştiu ce. Am fruntea tatuat ă cu cute de idei. Rupea, cu o vioar ă , note din portative. Lacrimi ce plâng în mine, mi-ajung până în mult. Vise de viitoruri mi-au naufragiat. Cuvintele- şi înfing ghearele în idei. M ă -ntorc în mine iar ăşi, cu fiecare somn. Invidiat-am prostul că nu este de ştept.

Ca de foc, balauri ro şii, din amiezi cu din ţ i mu şcau. Ţ ipat-au glasuri mute, în marea de t ă ceri. Ş erpii de apă rece mu şcau din ţă rm arid. Ades culeg la pă să ri, cu ochii, de pe cer. La inimă în poart ă îmi bate-un dor nebun. Ră nile vechi mă cheamă la calde vindecă ri. V ă d zile descă l ţ ate cum calcă printre nop ţ i. În rochie de floare gr ă dina s-a-mbr ă cat. La geamul meu de suflet obloanele am tras.





Mi-am stins lumina min ţ ii şi m-am culcat pe-un vis. Ea st ă pânea o flot ă de flori, care-mi zâmbeau. Pă truns în sala vie ţ ii, biletul să - ţ i plă te şti. Pe crengi de cer voit-am cuvinte să atârn. Vuie şte Universul, de a ştri bântuit. Ame ţ itor de joase fântâni vă zui, pe sus. În umbra lunii vrut-am că ldura să gă sesc.

Suspină prin buchete, triste ţ ea florilor.

În noaptea vie ţ ii tale o lună -a r ă să rit. Iar-am aprins trecutul cu foc de amintiri. Cu mă tura mă ririi sunt cur ăţ a ţ i cei mici. Trecutul şi prezentul în viitor se sting. Înoat ă -n noapte luntrea unor pescari de gând. Golit de r ă utate, sufletul mi-e u şor. O nimf ă în izvoare de lacrimi se scald ă .





Un fir de iarbă firav, voia stejar a fi. Imagine neclar ă tu pentru mine e şti. F ă cut-am schimb de umbre cu un seamă n de-al meu. Ne întrupă m în umbre, sub soarele torid. Iubirea mea se scald ă în marea de lumini. Popor de epopee se na şte-n versul meu. Să nu lovi ţ i lumina cu umbre de urât.

Două furnici de smoală , discut ă -n legea lor. Între mine şi eu, sunt un mijlocitor.

Să trecem de la mine şi de la voi, la noi. Eu scris-am f ă r ă plat ă , f ă r ă a să r ă ci. Muri în mine-o parte şi alta renă scu. Cuvinte sigilate au evadat din scris. Să te traduci în lucruri, cu glasuri de cuvânt. Te-ntreb cu vagi r ă spunsuri tr ă ite între noi.





De gând mi-am lipit fruntea cutat ă de idei. Din mine storc lumina, ca să v-o d ă ruiesc. M ă înfioar ă gândul la dreptul de-a muri. Suflet cârpit cu gânduri mai port în trupul meu. Cad gândurile toamnei prin frunze ruginii. Culege fructul vie ţ ii când copt a fost destul. Bă dia Soare-alungă stelele de pe cer. Se scutur ă din pă să ri, triluri, în primă veri. Nerupte umbre-n spate, suport f ă r ă să vreau.

F ă r ă de fir îmi toarce, motanul, la ureche. De voi eu vreau acuma să mă îmbogăţ esc. Mi-e frică de o frică ce nu m-a-nfrico şat. Netrupul meu n-o are pe ceea ce se are. M-am înturnat în trup cu palid suflet nou. Vagi gânduri negative ucid încet, încet. Dincolo de acolo, nimic nu se află . Vise de vis îmi zboar ă , iar, în albastru-mi somn.

Pletele reci a ploii, iar încâlcite cad.





Alunece- ţ i pe buze doar şoapte de amor.





Tu e şti prea tu ca altul să poat ă fi ce e şti. A şează - ţ i poezia în ve şnice statui. Am sentimente multe ce-n mine au murit. Numele meu mă strigă în prea str ă ine limbi. Ajun şi la neajungeri, au dat de neajuns. Pierdu-i un gând şi-l caut de o via ţă . Eu locuiesc în mine şi locu-mi pare strâmt.

Plânge-n gr ă dină roua, prin florile de crin.

Litere de-ntuneric sunt scrise pe-un mormânt. Golit de mine-auzul, începe-a mă durea. Greu timpul mă apasă cu grijile-n nevoi. Curgeau din că r ţ i poeme ce-n versuri mă scă ldau. Eu mă exist, mă merit, dar nu mă pre ţ uiesc. La câ ţ iva ani lumină , alerg în urma mea. Am unde m-a ştepta, dar n-am unde mă duce.





O na ştere u şoar ă de cuvinte s-a fost în dat ă când nus-a fost.

Mi-e foame iar de tine dar n-am să te mă nânc. Învibrându-se în aer, o muscă virula. Dincolo de aici e un profund dincoace. În guri de foc ei î şi crescur ă glasul. Ş tiu să gă sesc dreptate şi-n micul adevă r.

Se-mpă una curcanul, dar nu se coco şea.

Slabe ninsori de vis, omă tuiau fugar. Culoare de pă mânt are ţă râna-n mâini. Cade în cer o stea, urcat ă din pă mânt. Zbura poetul printre oameni, cu-o aripă de vers. Întredeschide-mi u şa larg închisă . Să dormi cu mine în acela şi vis.





Pleoapele- şi trag ză voare de iri şi. Câmpii de suflet parcă -nghite seara. Flă mându-le de sine, intr ă -n post! Din trupul Ţă rii, via ţă sorb, cu dor. Prin razele de mâine, curgea acum, atunci. Femeia cea cu buzele de eu, cu vorbe dulci îmi des

hr ă nea auzul.

Anafore şi nectaruri, curg solid în trup de zei. Sângele se cânta în leagă ne de inimi. T ă ciuni lă sa ţ i la vatr ă , se vreau încorpora ţ i. Soarele are-antene de raze care mor. Creanga r ă sare muguri încopă ci ţ i de timp. Singur ă tatea trist ă necânt ă a pustiu. Simt foamea cea de carte fo şnind apetisant.





Cuvinte mutilate plâng şi cer şesc noroc. Savanta lui ne ştire l-a dezumanizat. Întru nezbor m-ajut ă lumea să persist. Snop de cuvinte treier şi-aleg bobul curat. Dinamitate inimi cu doruri se hr ă nesc. Sunetul lasă urme pe vă zul meu tactil. Vântul ascute brice pe valuri de neant. Cu ploi de flori, salcâmul ne-mbat ă în miros. V ă d stele-ngenunchiate, la geam, printr-o perdea.

Vorbele împietrite durează mari t ă ceri.

Un f ă r ă ţ epi dorit-am să rup un trandafir.

Statuile ecvestre rânjesc prin din ţ i de cal. În curte-mi sună -un câine, de oaspe ţ i prevestind. În ron ţă it de şoareci timpul s-a f ă râmat. De şi e f ă r ă laturi, cercul e poligon. Format sunt din cuvinte şi nu mă deformez. M-am vindecat de tine dar nu te pot uita. Un gând bă trân mă poart ă în vechi copilă rii.





Când începe sfâr şitul e un nou început. Stele, sub gratia nop ţ ii, îmi spală poeme de vis. Eu sunt a şa de singur că nici cu mine nu-s. Plâng cu nelacrimi sterpe de neurlet r ă nit. L-au obligat să fie perfectul voluntar. Un timp vechi mă a şteapt ă aici, ca să mă nasc. Vrea să mă doar ă dorul cu un nedor durut. Aproapele ştiin ţ ei departe-i de trecut.

Pescar, în valul vie ţ ii, cuvinte eu am prins. Mutar ă Ţ ara-n Lume, cei dezr ă d ă cina ţ i. A ş vrea mereu acolo să fie-un mult aici. Emulul care vine, m-ajunge mult mai mult. Învins nu-s de cuvinte, de şi cu ele lupt. Descă tu şez cuvinte în cuiburi de poem. Pe-o dâr

ă de lumin

ă , cuvintele-nfloreau.





Aflat-am de la lucruri limbajul lor t ă cut. Un gând am pus de pază la singurul meu eu. În ocna unui sim ţ opre şte- ţ i sinele. Timpu- şi deschide-o clipă în care eu pă trund. Atomi descreiera ţ i mi şună -n molecule. M ă doare riscu-n rana de anii mei produsă . Eu î ţ i respir fiin ţ a prin visele de flori. Anii t ă i mici mă strâng şi visele mă dor. Clopotul alb al iernii iar sună prin nă me ţ i.

În jungle de poeme, idei de mă r ă cini. Cu zgomote neroade, lini ştea lapid ă m. M ă doare iar pă mântul din Ţ ara ce-am lă sat.

Timpul nă scut-a timpuri, aiurea în tramvai. Haine flori topite apar în vis de cear ă . Caschetele de sânge, plângeau solda ţ i uci şi. Soarele, mare zeu, mai scald ă -n raze Lumea. Tr ă im istorii noi, în frac ţ iuni de clipă . Tu na şti furtuni de doruri prin pletele de vânt. Cu crengi de primă var ă eu iernile-mi alung.





Capricii feminine stau r ă u postate-n vremi.





Din r ă ni, pă mântu- şi vă rsa reci lacrimi de izvor. Carul cel greu şi mare, agale că ra timp. Prindeam posturi str ă ine, cu sufletu-mi pribeag. O cea ţă de iluzii m-a dezorientat. Doar trist fiind eu pot să intru în visare. La ceas târziu, mă doare na şterea mea de prunc. Cadavrele- şi sculptau lini ştea lor, în piatr ă . Ora reglează clipa, pentru a o mă ri. Inima-i colivie plină cu dor închis.

Iar ogorât-am pagini cu brazde de stilou. S-au dizolvat şi mun ţ ii în cea ţ a de uit ă ri.

Maluri de lut bă trân, îmbr ăţ i şează apa. Pr ă pă stii r ă sturnate par mun ţ ii cei masivi. Oglinzi reci de imagini au lumile ce mor. F ă cut-am cuno ştin ţă cu un str ă in din mine. Îngeri încornora ţ i, ades scotea din gur ă . Apa Sâmbetei, luni, în mar ţ i s-a revă rsat. Dacă nu ar fi via ţ a, moartea n-ar exista.





În pene obosite pasă rea s-a culcat. Îmi doarme casa mamei în inimă de dor. Poe ţ ii to ţ i visează poe ţ i ca să ajungă . Mi-e că limara plină cu litere de scris. O stea cu suflet mare rog a mă r ă să ri. Prind vise de aiurea, antenele-mi de gând. Câmpiile ţ es lanuri adânc prezente-n timp. Am r ă să rit, se pare, unde nu trebuia. Îmi cânta din parfumuri florile de pe ram.

Sfâr şit de fenomene începe-n poezii.

Scurmând printre litere, îmi caut cuvintele ce nu-mimai apar ţ in.

Cu ochi alba ştri zarea prive şte spre apus. Î ţ i zboar ă pescă ru şii prin vântul t ă u de pă r. E rece depă rtarea de ţ ar ă şi popor. Se sparg casante ore, în anii care mor. Am botezat o or ă cu un statornic timp. Be ţ ia vi ţ ii soarbe fruntea că zut ă -n vis. A le şinat în frunze poemul meu de vers.





Nespusele cuvinte afar ă au ie şit. Iubirea de ţă rână în sânge-mi curge des. Pe unde se tac greieri, stele nu se r ă sar. Pletele de cuvinte î ţ i flutur ă în vânt. M ă -mbă t cu timp ce vine spre repede-a pleca. Îmi mor ades pe buze cuvintele de tu ş. Să plec într-o o alt ă Eternitate vreau. Când nu-i mureau du şmanii, prietenii o f ă ceau. Din muzica t ă cerii eu sufletu-mi hr ă nesc.

Tr ă iesc într-o secund ă plină de infinit.

Infarcturi de petale în toamnă s-au produs.

Când e şti destul de singur nu e şti destul de mort. Ziarele au gă uri de ştiri înmormântate. C ă lă toresc spre moarte şi nu mă -ntorc din drum. O frază de emo ţ ii st ă încrustat ă -n glas. Cu ghiocei la tâmple, vremea m-acoperi N ă scut din impruden ţ e, plecat-am spre sfâr şit. Ce n-am spus niciodat ă , doar ţ ie ţ i-am şoptit.





Din treapt ă -n treapt ă , ora, să rea spre infinit. Să bem cafea de lini şti din că ni de neclintit. Nemul ţ umiri de lucruri, cuvinte noi năşteau. Sparge lumini oglinda de dragosti devastat ă . Culcat în iarba vie ţ ii, mă pa şte glasul t ă u. S-a dizolvat în lini şti un timp de gă lă gii. Eu sinele-mi întind pe-un plai rostit de stele. Da ţ i drumul luminii din lan ţ uri, să zboare spre

nevă zut.

Închis-am nop ţ i în beciul cu raze ză vorât.

Meduze de piftii nă scut-a marea-n valuri. Stelele ruginite se scald ă în lumină .

Deschide ţ i timpul tână r, să vină peste noi. Amurguri, prin vitralii, se sting prin r ă stignit. Învăţ a ţ i-vă moartea să retr ă iască -n voi. Cuvinte ilicite loveau în plagiat. În hore exilate m-am prins, f ă r ă să joc. Când eu sunt tu, iubito, te rog r ă mâi la fel. Vreau să mă dorm, să ning, să ploi şi să mă zbor.





Vreau să mă zbor în pă să ri şi să mă tac în pe şti. Pe harta mea de suflet e şti un punct cardinal. Stilou cu sânge-albastru luat-am, ca să -l scriu. Peregrinez prin mine, în spa ţ iul amor ţ it. S-a dus până în moarte şi nu s-a mai întors. Din na ştere se scoală şi pleacă spre nimic. Un viitor nă valnic, calea îmi a ţ inea. Cuvântul plin de sânge, cu-o frază s-a pansat. Când am să scap de mine voi fi mai singurel.

Sunt pregă tit să -mi sune un telefon de somn. Gândul copil se moare în tână rul bă trân. Alinia ţ i în spate, stau anii mei că run ţ i. Nonexisten ţ a-mi cere tribute pentru că exist. Prea mul ţ i-mi e şti în mie şi prea pu ţ in mi-e mult. Sunt plin de neajunsuri ce parcă nu-mi ajung. Î şi tremur ă mă rirea-n nimicnicirea sa. Îmi uit prin că r ţ uri ochii cu care mi te vezi.





M-am naufragiat în mă ri de sentimente. Versuri proptite-n cârje, rimau că tre o stea. Eu, prin că deri de mine, alerg în mă ridic. Ţă rani cosind lumina vă d, de cu luminat. Eu nefiind fiind, dispar în na şteri noi. Într-un pustiu de pa şi descopă r mersul t ă u. Fiin ţ ele de strigă t, să deau pă duri de stele. Îngenunchez în fa ţ a ta lumină , să îmi ajung în fugă

de-ntuneric.

V ă d vorbele cum cad din micile ecrane.

Arunci cu rezid de cuvinte-nainte dar urma setrece-napoi peste noi. M ă dor str ă bunici-n cuvinte de-arhaic, pierite-n

neantul de nou. M ă zbor prin fereastra de soare-apune-n cuvinte ce

nu mai renasc. Izvoare se curg în sfâr şit de-ntuneric.





Stingerea-mi sună -n urechi, mai aproape, prin aniice repede trec.

Înscris-a ideea-n cuvinte cu o moarte ce o va tr ă i. Doar mie îmi seamă n şi-mi pare că -n mine eu fost-

am clonat. Un dac înflorit-a în mine şi simt cum rodind a

sporit. Au fost nevă zu ţ i cum exist ă în inexisten ţ e ce nasc. Să nu se ajungem în cercuri pă trate, cu raza în

centre de con. Aleargă nepă mântul pe fost pă mântul meu.

C ă tu şe de e şecuri purtam la mâini, mereu. Apă r ă -te de bine că ci r ă ul va veni.

M-am spânzurat de-un gând, fiindu-mi r ă u de tine. În mine sunt cutremur inexisten ţ ial. La ţă rm de cer, se scald ă -n valuri marea. Se va-ntâmpla nimic, de nu te-ai na şte. Au îngropat lumina în felii veninoase. Firimituri de timp mai ciuguli neantul. M ă ustur ă luna de miere, prin iute ardeiul din ea.





Caut, prin sentimente, iubiri de negă sit.





Ţ ipa în sunet toba, lovit ă -n ritm de dans. Sufletu-n scântei de suflet, ca focul să mi-l ţ in. Cu flori de stea-mbr ă cat ă , prin mine vă d cum treci. Învăţ să -mi tr ă iesc timpul care mă va sfâr şi. Tu într-o or ă stearpă acuma locuie şti. Mor în duel cuvinte de pitici uria şi. Mi-a putrezit t ă cerea de dincolo de gând. Ce este-n şoimul bol ţ ii un neîmplinit zbor. M-am regă sit aiurea, în r ă t ă ciri aflate.

I-au înflorit în pleoape ochi şorii. M ă doare nenă scutul din minele cel viu.

Se r ă scula pă mântul în brazda de sub plug. Dureri mai speciale în nedureri se nasc. F ă ptura neîn ţ eleasă dreptate dublă -avea. Reci poezii, mai multe, am cumpă rat cu-n dor. Împă să rite crânguri am consemnat în cânt. Ea, foarte lângă mine, mi-e mult mai dragă -n dor. Dincolo de dincoace-i aproape-n depă rt ă ri.





Ea nici culoare are, ei nici r ă spunsuri au. Ne d ă -ne pomu-n floare şi florile din pom. Tot mai s-au dus spre mine bă trânele pruncii. Nu vă mai va să fie ce fost-a şi mai va. Voi pune-n mii de versuri neversul meu versat.

S-a înă l ţ at la Cer, că zutul în abis. Unde v-a ţ i ascunsu-v-a ţ i de nu mă vă zutu-m-a ţ i? Mormânt fi-mi-va uitarea ce nu-mi fi-va viitor. Rar, Rare ş cel de Ş tefan fiu nu fu cin’eu nu pot să

fiu.





În rostul f ă r ă Ţ ar ă fost, iar ăşi mult mai de am cât fost.

Trec gânduri în negând urlând t ă cerile denestrigând.

Tr ă sne şti cu gloan ţ e oarbe din ochii t ă i cu cer senin.

Vidul dintre cuvinte mă umple de somn.

Mare cel Ş tefan fu vod ă , du şmă nindu-i pe du şmani. Din guri pă gâne cade eul meu. Trec zile f ă r ă chip, prin verdele sonor. Muri frumos, trecând prin u şi de aer. Prindeau muzica ud ă antenele de vânt. M ă devorează eul, prin sinele din voi.





Ră t ă citor prin cer, nasc pe pă mânt. De clopot spânzurate, plâng sunete-n eter. Cu frun ţ i de foc, în noapte, aprinse lumână ri. Lini şti murir ă -n jurul acestor cruci de lemn. Să bem lumini divine, cu sfin ţ i să ne-mbă t ă m. Z ă pezi decolorate ningeau pe tricolor.

Bă trân cel Mircea nu mai vine în deal de vale, la Rovine.

Cre şte-un gând de poeme în soarele târziu. Nu promit să pot ce nu pot să promit. Via ţ a f ă r ă umor e umor f ă r ă via ţă . Promit c-am să promit că n-am să mai promit. De m-am nă scut e sigur că trebuie să mor.





Mai frică mi-e de mine, decât de adversar. Uit ă m să fim dorind s-avem. Toamna, cuprinsă de febra r ă celii, moare mu şcat ă

de ger. În mare vă d nevă ză toare mă runte lucruri mari. N ă valnic, remu şcarea mu şcă din sinea sa. Un vânt mă tur ă strada de toamna înfrunzat ă .

Acum dând na şteri noi nu mai viteazului cel domn Mihai.

Cu flori de mă r şi piersic, o zi m-a atacat. Privat de libert ăţ i, st ă pânul meu e rob. Sunt invadat de pace, prin râuri de lumini. O und ă de-ntristare se scald ă -n dorul meu. Cascade de-ntuneric, prin doruri multe curg.





De culturale pofte mi-e pofta să poftesc. Îmbr ă că -te în alb, natur ă , şi-mi d ă pace. Între via ţă şi moarte, fac pod din anii mei. Musca sparge aer cu zumzet de aripi. Pe-a timpului că rare dorul meu s-a fost dus. M ă dor armuri r ă nite de armele de timp. Îngenunchiat-au inimile toate, întru slă virea

verbului pios.

Cu bici de foc, Ilie cel Sfânt, plesne şte-a ploi devânt.

M-am bucurat de ploaia ce-n soare s-a mutat. Uitarea-n cimitire, omoar ă cruci de fo şti. Nasc energii cumplite norii ce pa şnici par. Love şte-te iubito, cu-n gând, de dorul meu.





Struguriză m podgorii, cu-n dor de must acrit. Omă tuit-a vremea, tâmpla ta de mo ş. Nimeni nu mo ştene şte o faimă -a altuia. Te simt cum, câteodat ă , tu calci pe umbra mea. Să geata nemuririi str ă puns-a corpul să u. Copacul vie ţ ii noastre-i în floare de idei. Se bâlbâia-n meandre un râu lipsit de-arini.

În ţ epata-n ţ epeni ţ epe mul ţ i ţ epari, cel Vod ă Ţ epe ş. Crescut-au flori în groapa arat ă de-un obuz. A ş vrea să fiu zefirul ce- ţ i joacă -n pă rul blond. Înscrisuri de-ntuneric, azi la lumină ies. Se cam purta porce şte, de şi el vier era. Eu sfânt cu ochi de diavol devin, la vă zul t ă u.





Matrodu-n largul mă rii, se simte-n largul să u.





Din contr ă , eu mereu tot pentru am votat. Am publicat romanul pe care nu l-am scris. Clasa f ă r ă elevi, era prima pe şcoală . Inima-n din ţ i luat-am şi tras-am la mă sea. Primit-a mur ă -n gur ă doar fructe din import. C ă zu la pat nevasta, bolnavă de bă rbat. Am stat după un scaun, o-ntreagă după masă .

Rumegă cerbii lini şti, cu coarnele în cer.

Ardei umplu ţ i cu aer, ni s-au servit din plin. Eu, robul, din sclavie st ă pânul mi-am salvat. Apă ru pe culme Luna, ca o bilă -n vârf de băţ . Mama pater este alma mater. Î şi face multe griji, pe care ni le-mparte. Are mare grijă să î şi ia de-o grijă . El î şi pierduse via ţ a şi tu i-o că utai.





A început sfâr şitul cel f ă r ă de sfâr şit. Mai întâi prea mult st ă teau şi apoi se odihneau. Durerea de ficat, inima îi sfâ şie. Celibataru- şi prinse so ţ ia cu-n bigam. Elevul, joi spre vineri, lua un trei spre patru. Când ţ i-e lumea mai dragă , începe-a ţ i fi urât. De şi e şti surd, vezi bine că deja ai orbit. Ai vină capitală că e şti nevinovat. Nu are importan ţă cât e şti de important.

Dalii şi margarete pozau în minijupe. Ieri, trebuia o sut ă de ani să împlinesc.

De când nu-i mai dai drumul, pe drumuri a r ă mas. U şor, u şor, scă pat-a şi el de boala sa. Ş i-a cur ăţ at ieri lampa, pân-a f ă cut-o bec. Ă sta mai mult e rece şi mai pu ţ in e ş pri ţ . Ma şina lui cea mare, acum i-a r ă mas mică . Examenul luat-a, că zutul…pe subiect. O nouă vechitur ă s-a inaugurat.





Rupse-n bucăţ i bucata, pentru a o-mbuca. Are vederi de dreapta, cel chior de ochiul stâng. Ardeam de ner ă bdare ca focul să îl sting. La doctor i se plânge că râde mult prea mult. Când doarme iepure şte, vulpea visează lupi.

Plâng paia ţ ele luminii, printr-o rouă -n zori de zi. E om f ă r ă pereche, acest bigam ascet. În vaduri repezi, ape curg domol. Nici n-am bă gat de seamă când seama şi-a f ă cut. Trecea cireada rusticană , peste campestrele

coclauri.

Nourii, ca ni şte bouri, împung cerul nesenin.





Târziurile s-au nă scut mult prea devreme-n via ţ amea.

Voievozi topi ţ i în cronici, curg în Ţ ara mea de grâu. Doamne şi domni ţ e blonde, plâng în lan de road ă

grea. Din spirala vie ţ ii moarte, s-a nă scut, că zând, o stea. Apa vie, neînceput ă , însetat, visam a bea. Vinuri negre curg în noapte, din pocale tuciurii. M ă nă stirea ctitorit ă -i de lumină -n bob de zi.

Un dac înflorit-a în mine şi simt cum rodind a

sporit. Regimente-ntregi de lanuri, înspicate-n pâini, se

coc. Mor, zidite-n trup de veghe, clipele nă scute-n timp. Vând coclauri de-ntuneric pe un ort de-atom solar. Bântuite de fantasme, nop ţ i de stele-n ceruri mor. Din nesomn, când se trezir ă , visele au adormit.





Pionierii de speran ţ e, de surziri orbi ţ i au fost. Curg armatele de îngeri în cohort de-mpliniri. Dau iama iar, prin osuare, şacalii de politică . Latr ă a democra ţ ie un câine de mass-media. Toamna, pă stramita-n crame, curge din pocale-n

vin. Glas sub ţ ire-n fir de aur, toarce Luna, printr-o stea. Doamne, prelunge şte-i via ţ a celui nenă scut din dor. Ajuns acasă -ntr-un târziu, plecat-am pe că r ă ri

str ă ine.

Garoafele-s gravide de miros colorat.

Ş aizeci şi şase şi cu şase, fac şase sute şaizeci şi şase. L-a să rutat cu foc, femeia, pe înfocatul pompier. Serbă m serbă rile serbate de şerbii sârbi, şerbet

servind. Lupavnicele oi oite-s de paznici lupi, la stâne pu şi. Linia moart ă este, după un unghi obtuz.





La drept vorbind, ca un f ă cut, prea strâmb enef ă cutul.

Nici timpul nu mai are prea mult timp de pierdut. Avea de fier voin ţ a…acel complex robot. V ă zu lumina zilei în noaptea dintre ani. M ă ştie din vedere, orbul cel surd de-un ochi. Împă rt ăşesc cu popa acelea şi sentimente, eu, când

mă spovedesc. El rezolva probleme, f ă r ă nici o problemă .

Cu mă tura mă ririi sunt cur ăţ a ţ i cei mici. Unul hr ă nea o vacă şi altul o mulgea. Plânge-n dureri de gloan ţ e cerbul cel alicit. Trântorii cică nu- şi mai vă d capul de treabă . Orice r ă ni vindecă timpul, după care ne omoar ă . Ucid cu sânge rece, reptilele din noi.





Doar cei adu şi de spate erau du şi la azil. Dornic de cuno ştin ţ e, studia în prostie. Lupte greco-romane, geto-dacii f ă ceau. Situa ţ ia, pe scenă , e de multe ori obscenă . Muzica merge strună , pe coarde de viori. Eu cer un cer de stele, el cere-o stea din cer. De şi e goală , mingea nu vrea să intre-n gol. Ucis prin lapidare fu, c-a delapidat.

Ş i volbura primit-a o diplomă de floare. Cam pe sub fusta mesei, scaunul meu umbla. N-am nici o siguran ţă că -n siguran ţă sunt. De şi sunt viu, cam fost-am tras pe linia moart ă . Cel mic nu suferea, deloc, de r ă u de mare. Din mici confuzii, grave, o fat ă m-a iubit. Rindeaua face fa ţă la muncile de lemn. Prim secretatul trece la prima, secretar ă .





El ştie cine va ajunge cineva. Ast ă zi, fiind la mare, eu am mâncat trei mici. Eu m-am oprit la timp dar timpul nu se-opri la

mine. Finul observator, trece neobservat. Voi şti ţ i că ştiu că şti ţ i, de-aceea nu citi ţ i. Drumul lui drept cotit-a spre-o sut ă de r ă scruci. Avea casa şi masa, doar scaunu-i lipsea. Nu pierde din vedere că totul se va pierde.

Am fruntea tatuat ă cu cute de idei. Ş i-a pus sufletu-n lucrare şi acuma nu-l mai are.

Nu plânge cerul care de nouri pare mut. Un bici de foc plesne şte cerul de nouri plin. Coco şii dimine ţ ii cucurigau de zor. Tr ă iesc momente triste, prin florile ce mor. Pe cel insuportabil mi-e greu să -l mai suport. În vuiet de motoare şoseaua se năştea.





C ă r ă ri de cerbi, pă durea, în umbr ă ascundea. În ve şnicia mor ţ ii, voi d ă inui mereu.

Sub cruci, în cimitire, doarme al nost’ trecut. Las pasă rea, prin ouă , să zboare-n viitor. O frunză de jugastru, prin brumă s-a jertfit. Prin colbul de vârteje zbura-va ce am fost. Trei pică turi de ploaie, geamul mi-au să rutat.

Au înflorit cai şii în fluturi efemeri.

În lumea lui de nimeni, el este împă rat. Un popă bate toaca de lemn uscat, a moarte. Coase că lă i, prin iarbă , iar victim-au f ă cut. Iarba- şi lunge şte via ţ a, cu-o iarnă , doar prin fân. O prepeli ţă moare, r ă nit ă , lângă pui. Prostul î şi face treaba din fi şa sa de post.





Portar are doar Raiul, în Iad intri când vrei. M-ajut ă megabi ţ ii să umblu prin eter. Din balamale reci îmi scâr ţ âie norocul. Din modestie nimenea nu moare, dar se molipse şte

de nobil respect.

Flori îmbr ă cate-n galben, rupte din soare par. Scă ldat în lungi aplauze de aur, azi campionul

nostru păşe şte triumfal. Doamne- ţ i cer întâia dat ă , să mă na şti a doua oar ă . În vers pu ţ in noi pus-am cât mai multe idei. Acum cortina cade pe pofta de-a crea.





De aceeaşi autori:

„Prin albe şi clasice epii târzii”, Oradea, 2000.

„Vreme de şagă ”, Oradea, 2000.

„Parada marilor enigme”, Rm. Vâlcea, 2003.

„Creionă ri f ă cute cu pixul”, Rm. Vâlcea, 2004.

„Peror ă ri paradoxiste”, Rm. Vâlcea, 2007.

„ Amprente paradoxiste”, Rm. Vâlcea, 2009.

„Congruen ţ e paradoxiste”, Vulcan, 2011.




Am prelucrat, în laboratorul nostru mental,

sute de sintagme şi cuvinte, dându-le aspect de

micropoeme, şi fiindcă acestea trebuiau să poarte un

nume, am nă scocit cuvântul GRAFOSTIHURI

(căutând termenul în Google, astă zi 14 octombrie 2011, acesta nu exista).

„Grafie” vine din franţuzescul GRAPHIE şi

tolba cu metafore (grafostihuri), de florentin smarandache, gheorghe niculescu

Documents