Toamna

Este o zi de septembrie. Afară, peisajul pare coborât dintr-un tablou al unui pictor celebru, care a pus roşu aprins pe frunzele de viţă sălbatică şi galben-ruginiu pe cele de nuc.

Iarba, încă verde, contrastează puternic cu galbenul-roşcat al crizantemelor înflorite.

Frunzele cad cu mişcări de aripi moi. Odată ajunse pe pământ, formează un covor foşnitor în care mi se afundă paşii.

Răspândind tristeţe, vântul cu a lui suflare mătură frunzele pe aleile pustii. Printre ramurile goale, împodobite de lumină, cântă parcă la saxofon. La început notele sunt interpretate cu uşurinţă, dar mai apoi rafalele perturbă întreaga simfonie.

Copacii veghează, iar lacrimile de promoroacă picură, una câte una, peste frunzele moarte.

Vreau să aud cântecul păsărelelor, dar degeaba!După un timp în care totul pare încremenit, se

aude cioc!...cioc!...cioc! Este ciocănitoarea care-şi caută hrană sub scoarţa copacilor.

Toamna este cel mai frumos anotimp care se poate exprima în cuvinte.