Tipuri de relaţii în mediul geografic:Componentele mediului geografic se află într-o permanentă şi indisolubilă interacţiune. Relaţiile dintre aceste componente sînt extrem de complexe (fig. 4.1),

îndeplinind funcţii materiale, informaţionale, energetice. Se deosebesc mai multe tipuri de relaţii, principalele dintre ele avînd caracter spaţial, temporal, cauzal, static, dinamico-evolutiv şi funcţional.

Relaţiile spaţiale (teritoriale)Acest tip de relaţii are loc pe teritorii cu suprafeţe diferite ca mărime. De exemplu: ansamblul de relaţii stabilite pe întinderi mari în Deşertul Sahara este subordonat

factorului generator climatic. Aceluiaşi factor este subordonat şi sistemul de relaţii din Deşertul Thar (India), dar pe un teritoriu cu mult mai mic. Totodată, Deşertul Sahara influenţează asupra unui areal foarte extins, pe cînd Deşertul Thar are un impact mult mai redus şi cu efecte limitate. Manifestarea relaţiilor spaţiale are loc între componenta antropică şi resursele naturale ale unui teritoriu, ca rezultat mediul natural suportînd modificări esenţiale defrişarea pădurilor mediteraneene, valorificarea resurselor minerale şi prelucrarea lor industrială în diverse părţi ale globului).

Relaţiile temporaleAcestea relevă schimbările parţiale sau totale ale factorilor de mediu sau ale mediului în întregime, fie n intervale scurte (de exemplu: cutremure, prăbuşiri de teren,

erupţii vulcanice), fie în intervale foarte mari {de exemplu: formarea continentelor şi a bazinelor oceanice, a reliefului glaciar, a solurilor, a mlaştinilor etc.). Derularea efectelor în timp poate avea loc şi în cazul activităţilor umane. De exemplu: defrişarea pădurii şi înlocuirea ei cu păşuni sau cu diverse culturi sînt însoţite de schimbarea relaţiilor dintre elementele mediului. Ulterior se stabileşte un alt gen de procese geomorfologice, ca şiroirea, alunecările, condiţionînd apariţia unui climat specific.

Relaţiile cauzaleRelaţiile cauzale sînt specifice oricărui sistem sau subsistem. în mediul înconjurător acestea decurg de la cauză la efect şi generează o întreagă gamă de procese şi

fenomene, conducînd la transformări esenţiale ale mediului. De exemplu: desecarea bălţilor din preajma Răutului a cauzat coborîrea apelor freatice, a provocat salinizarea solurilor de luncă şi scoaterea lor din circuitul agricol. Defrişarea pădurilor, desţelenirea stepelor şi a silvostepelor, păşunatul excesiv au avut ca efect degradarea şi chiar deşertificarea unor suprafeţe considerabile în savane şi în zonele subtropicale, inclusiv în Stepa Bugeacului.

Relaţiile statice sau aparent staticeAceste relaţii au loc între componentele aparent pasive şi decurg lent. Drept exemplu pot servi relaţiile reciproce dintre roca maternă şi sol. Roca, prin dezagregare,

formează substratul pentru sol, constituindu-i partea anorganică, iar solul, la rîndul său, protejează roca de acţiunea factorilor externi. Relaţii statice sînt şi cele dintre relief şi plante, temperatura aerului şi vegetaţie, rocă şi apele subterane.

Relaţiile dinamiceSînt modificările spaţiale şi temporale care influenţează dinamica mediului. Ele se caracterizează prin transformări parţiale, care, fiind însumate, pot genera un nou

tip de mediu. Rapiditatea evoluţiei depinde de unul sau de doi factori care generează ansamblul de relaţii ale mediului. Aceste relaţii pot fi pe termen scurt, mediu şi lung sau diurne, sezonale, anuale, multianuale, seculare, milenare. Dinamica diurnă se exprimă prin variaţia elementelor meteorologice, alternarea zilelor şi a nopţilor, adaptările vieţuitoarelor la lumină sau întuneric, iar dinamica sezonieră – prin modificări în mediile bisezonale (zona tropicală) şi multisezonală (zona temperată). Relaţiile ce ţin de dinamica seculară şi dinamica milenară sînt exprimate prin schimbări la nivelul scoarţei terestre, al atmosferei sau al nivelului oceanului planetar.

Relaţiile funcţionaleInteracţiunea tuturor componentelor mediului geografic conferă acestuia integralitate. Transformările continue, pierderile şi acumulările de masă şi de energie pot

conduce la apariţia unor schimbări funcţionale, ce cauzează destabilizări ale mediului, care sînt însă anihilate datorită capacităţii de autoreglare a acestuia. Funcţionarea sistemelor de mediu tinde să contracareze stările extreme şi să realizeze un echilibru dinamic. Printre agenţii care pot provoca perturbări ale mediului, specificăm: vîntul, furtunile, precipitaţiile abundente, secetele, alunecările de teren, valurile mari oceanice, defrişarea, suprapăşunatul, utilizarea în exces a îngrăşămintelor chimice, poluarea sistemelor naturale etc. Stabilitatea sistemelor de mediu este o măsură a integrităţii lor. Perturbaţiile produse sînt diminuate de sistem, care este capabil să revină la starea iniţială cu unele schimbări nesemnificative.Disfuncţionalitatea mediului poate surveni atunci cînd intervin schimbări ample ale climei, modificări de ordin geologic (cutremur, erupţii vulcanice), alunecări de teren (fig. 4.3), poluări etc. Dar cele mai mari disfuncţii ale mediului sînt cauzate de activitatea neraţională a omului

TERMENI-CHEIEAbraziune - proces de eroziune a rocilor provocat de apele marine.Coraziune - proces de şlefuire a rocilor în regiunile aride, cauzat de particulele de nisip purtate de vînt.Exaraţie - proces de eroziune (şlefuire, tocire) exercitat de gheţari (se mai numeşte eroziune glaciară).Peneplenă - cîmpie formată în urma alterării şi denudării intense a unui nnut muntos.Perturbaţii ale mediului - modificări de stare cauzate de factori naturali sau antropici.