TIPURI DE CODURI ETICE

Codurile etice diferă din punct de vedere al bazei pe care au fost clădite: virtuţi,

principii, standarde (Oakland et al, 2012). Aceşti termeni au sensuri diferite.

Virtuţile. Termenul virtute se referă la excelenţa morală. Astfel, persoanele care

sunt virtuoase sunt cele care reprezintă exemple morale onorate de societatea în care îşi

desfăşoară activitatea. Sunt puţine coduri etice care au luat naştere pe baza virtuţilor.

Pricipiile. Termenul principii se referă la un set de reguli de conduită, şi care au

ca şi caracteristic faptul că spre ele se tinde (caracter aspiraţional). Spre exemplu, a nu

face rau, a acţiona benevol, a manifesta integritate şi fidelitate, a respecta drepturile

altora, a promova justiţia. Codurile deontologice bazate pe principii încurajează

specialiştii să reflecteze asupra a ceea ce poate fi acţiunea corectă şi nu subliniază care

sunt comportamentele corecte.

Standardele. Prin termenul standarde se înţelege un set de comportamente

specifice, care au fost stabilite prin consimţământul general şi pe care profesioniştii sunt

obligaţi să le respecte. De exemplu, în ce priveşte folosirea testelor psihologice,

standardele pot cere ca un psiholog să obţină consimţământul informat al clientului

înaintea testării. Această măsură reflectă un stadard ridicat al fidelităţii şi validităţii

testării, explică rezultatele obţinute în urma examinării şi menţine securitatea testării.

Multe dintre codurile etice existente includ atât standarde, cât şi principii, dar există şi

coduri care conţin doar principii. Codurile etice construite pe standarde stabilesc

comportamente specifice şi detaliate şi sunt mai puternice decât cele care au la bază

pricipii. Dar tocmai datorită faptului că se reflectă comportamente specifice (care sunt

supuse schimbării din diferite cauze), codurile etice bazate pe standarde au nevoie de o

revizuire periodică a conţinutului.

Standarde versus Guidelines (principii, indicaţii, direcţii). Termenul standarde

este în general utilizat în codurile etice atunci când asociaţiile profesionale şi/sau

organele autorizate care adoptă un cod etic posedă o infrastructură (modalităţi) care să

întărească acel cod prin recepţionarea şi rezolvarea plângerilor de natură etică.

Standardele etice pot fi implementael efectiv doar după ce a fost stabilită infrastructura

administrativă. În opoziţie cu standardele, pricipiile (direcţiile) se referă la

comportamente care sunt dezirabile, care sunt elogiate. Acest termen poate fi folosit

atunci când o asociaţie profesională şi/sau un organ autorizat nu are organisemele şi

pârghiile necesare pentru a constitui ceea ce se numeşte infrastructură administrativă.

Unele dintre asociaţiile profesionale la nivel naţional sau regional şi toate asociaţiile

internaţionale, nu dispun de astfel de infrastructură şi, prin urmare, folosesc, în general,

termenul guidelines cu precădere.

Nu întotdeauna codurile oferă un model explicit pe baza căruia psihologii să îşi

poată desfăşura activitatea. Se pare că psihologii operează pe baza mai multor coduri şi

de aici şi dificultăţile ce apar în luarea deciziei profesionale. Psihologii clinicieni se

ghidează după un cod medical, pe când psihologii judiciari au ca şi model un cod

legislativ. Diferenţa se reflectă şi în termenii utilizaţi pentru persoanele care beneficiază

de serviciile psiholgice: pacient (în cazul psihologilor clinicieni) şi client (în cazul

psihoterapeuţilor).

Codurile etice pot fi descriptive sau prescriptive (Truscott & Crook, 2013). Etica

descriptivă reflectă credinţele unui grup şi acţiunile efective ale unui grup. Etica

prescriptivă se referă la ce anume ar trebui să facă, cum ar trebui să acţioneze membrii

grupului respectiv şi în ce anume ar trebui să creadă. Cele mai multe dintre codurile etice

încearcă să găsească un echilibru între descriere şi prescriere astfel încât acestea să

reflecte valorile împărtăşite de membrii profesiei, dar şi să menţină standarde etice

ridicate. O astfel de încercare de dobândire a echilibrului nu este uşoară, iar construirea şi

revizuirea codurilor etice poate fi problematică. Dacă un organism profesional încearcă să

alinieze codul său etic foarte mult de ceea ce reprezintă opinia majorităţii, există

posibilitatea ca rezultatul să nu fie etic. Din acest motiv, mulţi profesionişti pot acţiona în

moduri care nu ar fi considerate etice din punctul de vedere al unor sisteme etice

cunoscute. De asemenea, codurile de etică pur descriptive impun revizuirea lor periodică,

nu neapărat datorită schimbării nivelului etic al practicienilor, ci ca urmare a schimbărilor

care au loc în atitudinele societăţii şi ale practicienilor. Incertitudinile ce rezultă din astfel

de fluctuaţii pot face şi mai dificil procesul de decizie profesională şi crează dificultăţi în

stabilirea a ceea ce este etic sau nu în cadrul practicii.

Dacă un cod etic este prea prescriptiv, acesta trebuie, prin construcţie, să reflecte

opinia majorităţii. Dar această majoritate nu este implicit cea mai etică (este vorba de

majoritatea care contribuie la realizarea codului etic). Un astfel de cod riscă să reflecte

valori care sunt în discrepanţă cu valorile psihologilor tipici şi, în consecinţă, să fie

ignorat sau respins. De asemenea, esxistă posibilitatea ca cei care propun un cod etic mult

prea prescriptiv, să devină atât de devotaţi propriilor lor asumpţii asupra a ceea ce este

preţuit, astfel încât orice punct de vedere diferit să fie suprimat. Codul etic astfel rezultat

nu ar face altceva decât să inspire teamă, în loc de loialitate. Nici una dintre aceste

circumstanţe nu este în sprijinul viitoarelor comportamente etice (Truscott & Crook,

2013).