tipic bisericesc _ preot radu reja
TRANSCRIPT
Tipic bisericesc
Alcătuit de către preotul Radu Reja prin reproducerea de slujbe,
rânduieli şi rugăciuni din Molitfelnicul tipărit cu aprobarea Sfântului
Sinod al B.O.R., de Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă
în 2002 şi din ultima ediţie a Liturghierului
Cuvânt înainte
Astăzi poate mai mult ca oricând se doreşte muncă asiduă cu
„vreme si fără de vreme”, în orice clipă a preotului, părintele sufletesc
în fapt şi în fapte a celui care trebuie să „adune pe cei risipiţi” să fie cu
adevărat „o turmă şi un păstor”.
Drept urmare preotul să dea satisfacţie până la saturaţie, să
vindece boala celui năpăstuit, celui subjugat răului.
Sf. Părinţi spuneau că este suficient să rosteşti „Doamne ajută-
mă” de nenumărate ori şi Dumnezeu îţi destăinuie marile Sale taine,
adică iubirea şi viaţa veşnică.
1
Dar spre durerea lui Dumnezeu majoritatea nu ştiu să se roage,
ba mai mult nici preoţii nu cunosc rugăciunile care sunt necesare în
atâtea pricini zdrobitoare de sufletele cele încovoiate de robia
neştiinţei.
Drept urmare vorbirea dumnezeiască pe care preotul o înţelege şi
ajunge la convorbire cu Dumnezeu să o împărtăşească şi celui vitregit
de mulţimea cetelor drăceşti ce-l împresoară. Fie că nu a beneficiat de
o educaţie familială sau şcolară religioasă, fie că a ignorat-o sau a
lepădat-o de la o vreme din mândrie, cert este că despoiat fiind de
virtuţi şi aspirând sufletul morţii, boala spirituală dezlănţuie cea
trupească.
Omul pe marginea abruptă a înălţimilor golaşe de Duhul Sfânt,
se înăbuşă neavând oxigenul haric si se prăbuşeşte în văgăuna nu de
puţine ori a veşniciei.
De aceea preotul trebuie să strecoare cu răbdare, smerenia şi, în
primul rând iubirea, potirul lui Iosif în grâul străin şi neroditor al lui
Faraon.
Inconştienţa celui acuzat de furt spiritual se preschimbă în
conştientizarea decentă a aderării la Uniunea Universală, deblocând
2
ambuteiajul provocat de agresarea dovedită de legiunile demonice
libere să-şi facă jocul în aparenţă mirific, cu consecinţe care
obstaculează ascensiunea către aşezământul dorit de toţi în adâncuri,
fericirea cu Hristos.
Creştinul de astăzi aşteaptă mult mai mult de la preotul ce uneori
zace în imponderabilitatea necunoaşterii care-l poate propulsa într-o
galaxie fără pic de Lumină.
Am văzut preoţi care nu ştiau nimic decât cele două rugăciuni
din aghiasmatar si poate si mai grav doar una. Din punctul de vedere
al credinţei ar fi suficientă această rugăciune care ar avea efectele mai
multora. Vorbe multe, poate unele fără sens, n-ar fi necesare. Dar
credinţa şi ştiinţa lipsesc la creştinul nostru slab instruit, care spune de
multe ori să încercăm a face o rugăciune, poate ar avea un mic efect
benefic. Nu este un pantof care vrei să-l cumperi şi pe care îl tot
potriveşti pe piciorul tău.
Din acest motiv am asistat la slujba altor preoţi mai în vârstă
având experienţă poate de-o viaţă, am simţit pulsul încetinit al
creştinului şi aproape neperceptibil la o singură rugăciune şi atunci
spre a da crezare, spre a-l întări şi vindeca (deoarece azi se vorbeşte
3
mult de efectul placebo şi este real) caută tot felul de rugăciuni chiar
improvizate şi neavizate şi din acest motiv este vizată chiar unitatea
Bisericii prin slujbe diferite la un preot şi la altul.
Drept urmare am încercat să fac acest tipic practic al Bisericii
pentru tinerii preoţi, dar şi pentru cei care nu au avut imaginaţie şi s-au
limitat la a face doar Sf. Liturghie, vecernie, utrenia, trimiţând la alt
preot pentru slujbe particulare.
Dacă nu faci aceste slujbe, omul se depărtează de preoţi şi
Biserică, considerând că este lipsă de interes şi drept urmare apucă
alte căi, deloc ortodoxe.
Citeam mai deunăzi un articol persiflant şi chiar incendiar cu
referire directă la practica sfinţirii maşinii, încercând acest neavizat
reporter să demonstreze interesul pecuniar al preoţilor.
Pe timpul de tristă amintire personal eram atât de sărac încât abia
aveam ce să îmbrac şi să mănânc. Nu câştigam afară de salariu nimic
şi doar mama şi bunica mă ajutau să supravieţuiesc.
După revoluţie, muncesc în trei părţi la parohie, o şcoală şi o
facultate şi mi-ar fi suficient, dar nu atât încât să pot realiza ceva mare.
Oamenii nu se înghesuie nici acum în a da preotului pe motiv că are
4
bani cu ghiotura şi nu merită o slujbă de câteva minute decât o sumă
derizorie. Apoi am considerat sub demnitatea mea să iau vreun ban
afară de cei de pe taxe pe care am dat şi dau întotdeauna chitanţe.
Oamenii astfel educaţi nici măcar nu-şi fac probleme în a da mai mult
decât spune afişul de taxe de la epitropie.
Dumnezeu însă nu te lasă să n-ai ce mânca şi îmbrăca, căci se
îngrijeşte şi „de crinii câmpului” şi de „păsările cerului” darămite de
„chip şi asemănarea Lui” care suntem noi.
Dinainte de venirea comuniştilor preoţilor le era mai mult decât
bine financiar, aveau sesie parohială şi aceia îi aducea cât zece salarii
pe o lună, şi astfel preotul era un om înstărit. În plus, mitropolitul
locului nu admitea ca preotul să se căsătorească cu o fată fără zestre
multă, spre a nu se milogi la oameni sau a-i jecmăni pe aceştia.
Ca şi atunci şi astăzi sunt exemple negative de preoţi care
consideră biserica ca o acoperire pentru o serie întreagă de afaceri sau
profită de bunătatea creştinilor şi devine un adevărat zbir, om ce ar
suge până şi sângele oamenilor, doar spre a se înavuţi, e adevărat, dar
acestea nu se pot personaliza.
5
Este dureros că datorită ignoranţei religioase foarte mulţi fac o
substituţie deloc la locul ei şi arogă preotului sfinţenia bisericii cu
Trupul lui Hristos. Nu de puţine ori auzi „uite ce e biserica ortodoxă?”
„asta e biserica ortodoxă” şi uită că exemplele negative nu fac parte
din trupul bisericii şi tocmai din acest motiv ei frecventează biserica
dar nu sunt ai bisericii. Ei sunt plătiţi de biserică dar nu sunt slujitorii
ei, ci doar nişte geambaşi de cai.
Biserica îi tolerează căci aşa ne învaţă Hristos. Sfânta Scriptură
arată că „va veni vremea când adevăraţii închinători se vor închina în
duh şi în adevăr”. Acum însă „sunt lupi îngrozitori” care parcă
intenţionat doresc să sfâşie Cămaşa plină de sânge, suferinţă şi numai
sudoare.
Chiar azi „diavolul va sta în biserică sub forma îngerului
luminii” asumuţându-şi pe cei rău credincioşi, care odată veniţi vor
încerca uciderea poporului Israel, chiar cu căpeteniile lor rămaşi în
dreapta credinţei.
Preoţia nu este o glumă, o joacă, ci este o misiune suprafirească
cu implicaţiile imanentului. Preotului i se dă această mare taină prin
care primeşte un dar de putere spre a nu fi biruit de diavol, spre a se
6
încărca cu păcatele şi nevoinţele celorlalţi, a le purta şi apoi a le risipi
în văzduh, eliberând pe creştin şi pe sine însuşi. E foarte periculos
pentru preotul care nu are o familie creştină cu care să se roage. În caz
contrar poate cădea pe familie această furtună a păcatelor altora pusă
pe umerii preotului.
Preoţia implică dăruire, nici de cum chiverniseală. Preoţia este
iubirea în acţiune în desfăşurare de forţe dinamice, luptătoare de aşa
manieră încât să fie mereu deasupra oştirilor blestemului mândriei
demonului. Nimic nu poate estompa ascensiunea în continuă ridicare
către Iisus, care vine în intimitatea preotului tot timpul. Dacă-L lasă de
multe ori singur în faţa primejdiilor nu însemnează că nu-L veghează,
doar îl lasă să se întărească prin acest exerciţiu spiritual, muşchii
minţii se umflă pentru aflarea tuturor posibilităţilor de a-l birui pe cel
rău.
Preotului nu i se permite să intre în concediu spiritual, de altfel
n-ar fi voie niciunui creştin, să lupte cu intermitenţe. „Diavolul
răcneşte ca un leu” şi n-are „odihnă”. Ori acest avertisment trebuie să
ne dea de gândit.
7
Când preotul oboseşte datorită anumitor păcate şi capacitatea de
luptă îi scade, atunci Hristos intervine direct şi nu lasă sufletul
preotului să fie năpădit de buruiana otrăvitoare a seminţei demonice.
Desigur că cel în afara preoţiei deşi în ea, pe lângă ea, oprit de
mândrie va improviza scenariul unei tragi-comedii din care a exclus
pe principele Principilor, regizorul care-ţi oferă o şansă a reuşitei şi îl
refuzi ca pe un neavenit fără importanţă, ba chiar îl desconsideri ori îl
simţi duşmanul tău cel mai greu de învins.
Preotul să găsească cele două căi care duc spre un sfârşit: calea
potrivită cu Dumnezeu, care mântuieşte şi calea al cărei drum are sens
unic învăţându-se pe sine însuşi, exersând rugăciunea până a ajunge
„atlet spiritual”, spre a putea ajuta pe cei neajutoraţi, pe cei cu delăsări
cu efect de explozie în timp, pe cei care doresc dar nu cunosc
modalitatea de a urca scara valorică a credinţei şi a biruinţei. În felul
acesta drumul care duce la pieire „drumul cel larg” deschis şi îmbietor
pentru leneşi şi ignoranţi, să fie baricadat de credinţa în acţiune, de
iubirea alertată în lucrul ce s-a dat preotului, oprind fuga demonică a
celor neştiutori şi neîncrezători în cele promise de Iisus. E mai simplu
să pluteşti pe val pe o scândură putredă o vreme a inconştienţei decât
8
să înoţi spre biruinţă prin efortul tău, înconjurat şi însufleţit de Iisus
care ia parte din partea luptei tale, chiar se substituie pentru mântuirea
ta.
În viaţă, în orice loc te-ai afla ţi se oferă două posibilităţi – a vrea
să fi salvat prin credinţă în reuşită sau să cazi în pasivitate şi atunci n-
ai nici o şansă.
Diavolul se manifestă în diverse chipuri, se îmbracă ultra
modern spre a nu bănui că ne vrea răul.
De la comunism la secte, la droguri, ţigări, beţii şi oprirea la cărţi
nebune şi înnebunitoare de care înnebuneşti şi care atrag în primul
moment până la demonizări cu faţă umană şi chiar mirifică spre pieire.
Cărţi lansate şi inspirate de îngerul penelului demonic care atrag.
Chiar dacă Codul lui Da Vinci sau alte lovituri date Bibliei se
demonstrează apoi că nu au nici un suport şi sunt simple invenţii
drăceşti, amprenta în fiinţa celui slab pregătit spiritual, celui incult, un
semidoct cu veleităţi intelectuale are brăzdări profunde ce se acoperă
foarte greu în timp.
Drept urmare preoţii Bisericii au obligaţia (morală) imperativă
de-a menţine tipicul Bisericii uniform, efectuând slujbele cu dăruire,
9
cu toată dragostea, menţinând proaspătă chemarea apostolică în şi pe
conştiinţă oamenilor, în şi pe persoana preotului şi omului care
slujeşte pe Iisus. Este o identitate până la identificare între omul şi
preotul chemat spre glăsuire şi slujire.
Sper din tot sufletul că acest tipic să fie de un real folos pentru
toţi confraţii, cu precădere pentru cei tineri, care din nefericire nu au
cunoştinţă de viaţa practică a preotului, lipsind aceste cursuri la
facultate, şi pe care încerc în cărţile mele din viaţa de zi cu zi să o
descopăr confraţilor spre a nu fi necesar să treacă şi ei printr-o
experienţă deloc uşoară, chiar periculoasă, pe care eu am fost obligat
de necesităţi şi pedepsit prin mine de păcatele mele, să le suport.
În „Viaţă de viaţă” şi „Puterea credinţei” desfac firul tabu
aproape al luptei cu diavolul în mod vizibil şi armele spre al învinge;
modalitatea de-al înlătura şi a-i pune stavilă în viaţa creştinilor
cârmuită de gloanţele venite din diversele arme deţinute de diavol şi
din toate direcţiile. Asediul demonic poate fi oprit în anumite moduri.
În cartea „Mai aproape de Tine, Doamne” fac exegeza slujbei Sf.
Vasile, atât de pusă în ascunzătoare de către unii şi ferită de auzul
studenţilor şi al oamenilor.
10
Administrarea greşită sau rău intenţionată din lene, din
necunoaştere ori din alte interese de factură lumească, duce nu de
puţine ori la tragedii.
Parohii mari frumoase care au avut preoţi de toată cinstea, date
pe mâna unor neaveniţi şi avizaţi cu pecetea divină, se destramă prin
venirea unor „lupi îngrozitori”şi se dau împărţite la diverse formaţiuni
religioase care aşteaptă după cum le-a spus Iisus fariseilor: „voi
cutreieraţi mări şi lumi să faceţi un ucenic şi când îl aveţi îl faceţi
asemenea vouă.”
Fiecare avem vicii ascunse şi „sfântul care ştie că este sfânt, nu
este sfânt”, dar trebuiesc estompate, şi în final eradicate. Luate din
vreme şi în vreme, aceste slăbiciuni omeneşti de care din nefericire
„beneficiază” şi preotul, se pot înlătura şi stinge.
Preotul care se complace în a spune că este preot doar în
uniforma preoţească apoi este om, greşeşte profund. Oriunde şi
oricând tot preot rămâne şi este judecat ca preot şi nu ca om, ducând la
pieire sufletele slabe, care văzând atitudinea preotului se scârbesc, se
deziluzionează, apoi iau alte căi unde conducătorii acelor culte sunt
puţin cu două feţe şi reuşesc să-i atragă.
11
Nu că ar fi necesar sau bine să-şi ascundă o patimă sau alta, dar
până în a le elimina să caute a le ferii de ochii acelor care sunt
influenţabili şi foarte uşor cad de la credinţă prin exemplul viu al
preotului, mai ales dacă acesta nici nu se apropie de ei. Trebuie să-i
cucerească cu sinceritate, să se apropie de ei şi-n primul rând să-i
iubească. Dacă-i iubeşte cu adevărat oamenii sunt alături de el şi
micile scăpări ale lui nu-i îndepărtează, ci le vor tolera, fiindcă relaţia
paternală şi, respectiv filială iartă anumite scăpări, care în mod firesc
un creştin puţin format şi educat şi nu exagerez spunând acest lucru, le
condamnă şi de multe ori acesta devine un impostor la cele sfinte sau
un păcălit, cum se consideră, care vrea să se răzbune prin diverse
modalităţi.
Fumatul este un act demenţial de determinarea existenţei
malefice în noi, de alungarea Duhului şi posesia demonică căreia îi
oferim tot confortul de împreună locuire în fiinţa noastră; ca exemplu
un om bolnav mintal care după ce face duş se aranjează, se
parfumează, apoi merge la toaletă pentru necesitatea uşurării de cele
ce nu-i sunt necesare organismului materializate în excremente şi apoi
în loc să se şteargă cu hârtie foloseşte mâna, mâzgălind templul
12
Duhului Sfânt cu acestea, punându-şi pe fund, pe picioare şi chiar pe
faţă acest rezultat nefolosit al mâncării şi care trebuie eliminat
periodic.
Fumatul este o dependenţă numită iarba dracului, deoarece
Dumnezeu a făcut „toată bune foarte” cu un scop bine determinat,
chiar şi tutunul pentru alungarea moliilor, dar reaua folosinţă atrage
denumirea care vatămă odată spiritual apoi carnal.
În primul rând se creează o dependenţă dăunătoare spiritual. Prin
aceasta omul normal intră într-un moment de anormalitate când este
subjugat de către o plantă, al cărui stăpân a fost pus de către
Dumnezeu.
Sluga devine stăpân şi stăpânul slugă. În loc să se folosească de
ea, intră în sclavia ei şi face voia unei plante, care şi ea are viaţă, dar
limitată, fiind doar energie şi nu şi esenţă precum omul.
Omul prin acceptarea tacită şi poate accidentală a acestui aparent
medicament în stările nevrotice, devine cu o voinţă laxă, o voinţă ce se
află mereu în scădere până la subjugarea ei totală. O dependenţă
halucinogenă, care creează mari probleme spirituale. Impresia unei
13
excitaţii în toate direcţiile este doar „vânat de vânt”, o autosugestie
bolnăvicioasă cu consecinţe fizice de cele mai multe ori fatale.
Senzaţia unei plăceri imediate şi a unei satisfacţii, creează
dependenţa prin încercarea şi repetarea acestei practici cu consecinţe
atât de grave. Stoparea la vreme a acestor porniri motivate habitual
sau de atenuarea unor stări nevrotice, nu are suport real ci doar o
aţâţare drăcească, o impresie demonică infiltrată prin încercuirea sau
ispita zilnică de dărâmarea chipului lui Dumnezeu din om de către
diavol.
Spiritul omului atât de puternic care poate face orice prin har,
deoarece „Eu am zis dumnezei sunteţi” decade încet dar sigur şi omul
rămâne singur în lupta interioară cu instinctul de conservare, apărând
gol de „asemănarea” cu Dumnezeu şi plin de întunecimea care-l duce
încet „în întunericul cel din afară”, întunericul fără de Dumnezeu,
întunericul cel întunecat în care nu răzbate nici un firicel de lumină.
Totuşi Dumnezeu în providenţa Sa nu părăseşte de tot şi
definitiv nici un suflet, astfel omul încearcă de multe ori să
obstaculeze agresiunea şi asediul demonic, conştientizând efectul de
14
aplatizare a voinţei şi starea distructivă care îl îndepărtează mereu de
sănătate şi-l poate duce în orice moment la moarte.
Uneori recunoaşte această înnegrire spirituală şi slăbire
trupească, dar motivează prin voinţa care l-a părăsit. Dacă la început
se fălea cu puteri miraculoase prin iarba dracului, acum ajunge la
constatarea dureroasă a bolii care macină trupul, a voinţei care este
pierdută şi la puterile ce scad pe zi ce trece prin drogul ţigară.
Iarba dracului sau arma letală a vrăjmaşului este completată sau
însumează totalul răutăţilor spre distrugere, licoarea diavolului,
băutura otrăvitoare: alcoolul.
Mi-amintesc o întâmplare semnificativă în acest sens. Eram la o
familie la un eveniment unde participa lumea bună.
Am fost invitat să beau ceva. Am refuzat. Insistenţele celor din
jur erau desigur imbolduri demonice spre a batjocori hain preoţească
şi a fi folosit sloganul „când eşti în biserică, eşti preot, după care eşti
doar om” sau „uite şi preotul bea”. Le-am spus că nu servesc deloc
alcool. Fără să gândească gazda a replicat: „Cum, că toţi preoţii sunt
beţivi?”.
15
Este foarte adevărat că odată ajuns în parohie în loc să citeşti, să
studiezi din plin, să te rogi, este acea tentaţie de a consuma alcool. La
început doar ca o curiozitate, apoi ca o obligaţie, şi, în final, devine
ceva habitual şi nu de puţine ori plăcere, care te duce la a avea
apelativul alcoolic, la care răspunzi cu satisfacţie.
Emblematica coaliţie demono-umană atrage şi distrage pe preot
de la adevărata menire şi de posibila dăruire prin şi cu iubire,
adăugând în ceata celor rămaşi fără posibilitatea perfecţionării, căzuţi
în ridicarea în adâncul cel mai întunecat.
Demnitatea primită îl devansează prin reaua folosinţă şi
chivernisirea acestei avuţii „nedrepte” primită în dar.
Aburii alcoolului înceţoşează cele mai elementare simţămite şi le
schimbă după dictare demonică.
Preotului îi găseşte un motiv de mândrie. Alcoolul în exces la
început te ajută la necaz, în ghilimele, te înmoaie, după care
posedându-te te face să nu fii tu însuţi şi să gândeşti încât treaz fiind
să te ruşinezi.
16
Alcoolul la preot în special dă momente de nervozitate, de
mândrie, de răceală în tainele Bisericii, de indiferenţă şi cel mai grav,
de slăbirea credinţei şi a iubirii.
Toate aceste calităţi în mod peiorativ le obţinem prin ieşirea din
altarul dragostei, pe podiumul laicizat al dezmembrării de cele ale
Duhului Sfânt, de Trupul Hristic la care am fost altoiţi.
Dumnezeu intervine, dar nu brutal şi direct. Pierzând Har,
energia scade şi Dumnezeu permite boala să fie ca un avertisment
indirect pentru un păcat sau altul.
Personal, cangrena pe care am avut-o la piciorul drept era o
lecţie a pedagogiei divine (deşi n-am făcut nimic să mă ajut la
început), spre îndreptare, spre accentuarea şi creionarea cu litere
îngroşate în sufletul meu a cuvântului preot în tot timpul, preot peste
tot şi-n toate. Urmare a acestei răni de nevindecat la acea vreme şi a
piciorului total înnegrit, a fost nu moartea ci vindecarea prin slujbe, iar
dovada acestei notificări spre viaţă, spre existenţa viitoare a fost o
cruce cât o palmă în lungime, groasă de două degete, cu ochiul liber
care se vede şi azi după cincisprezece ani.
17
Preotul condus de alcool nu mai are ce căuta în altar dacă nu se
îndreaptă şi face pocăinţă.
De la alcool la droguri nu este decât o distanţă mică. Dacă prima
omoară trupul în timp, cea de-a doua cât se poate de rapid, dar
sufletul este distrus de ambele, secătuit de vlagă, se pustieşte şi trupul
devenit fragil se sfarmă de Piatra cea Tare peste care cade şi care
prinzându-l sub ea îl zdrobeşte.
Alcoolul de la un timp pare prea puţin pentru a-i da satisfacţie
celui prins în laţul acestei patimi şi atunci caută alt remediu mai bun în
minte a împătimitului decât tutunul şi băutura, ceva care să-l ducă în
extaz, să fie aşa zis fericit: drogul – dracul.
Dacă la băutură nu este aşa o dependinţă decât de la o vreme, la
drog după scurt timp se creează o necesitate care excită centrii nervoşi
şi omul îşi iese din fire, devenind agresiv, mergând până la a ucide
pentru raţia zilnică de hrană drăcească.
Drogatul îşi congelează voinţa de la atâta răceală demonică şi
poate săvârşii fapte abominabile.
Drogatul devine un animal dezbrăcat de dumnezeire, care
aleargă spre o singură ţintă: alimentul de bază pentru pseudovieţuire,
18
care este un preambul spre casa morţii, în care el găseşte scăparea şi
fericirea după cum o concepe el sau dorinţă de pierdere în veşnicie.
Desigur sunt o mulţime de păcate la care preotul poate fi
înhămat.
Secretul spovedaniei atât de mult controversat, datorită unor
elemente fără reazăm spiritual şi-n special a regimului cu aspect şi
efect de embolie spirituală, a determinat pe foarte mulţi să renunţe la
această formă de dezrobire spirituală, prin eliberarea de încărcătura
psihologică, dar în special la despătimirea care i se oferă prin mâna
preotului, căci Iisus a spus: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele
se vor ierta şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi”.
Preoţii în clica beţivilor, guralivi şi crezându-se interesanţi în a
râde de sufletul omului chinuit, îmbâcsit, plin de slăbiciuni. Preoţii
care spre a nu fi acuzaţi că ascund ceva faţă de soţiile lor, au tăifăsuit
pe seama celor care le-au încredinţat durerea sau păcatele.
Au râs de acestea sau i-au batjocorit pe cei care s-au descheiat la
haina ce dezvăluie nuditatea spirituală şi am profitat chiar de
infidelitatea sau desfrâul unei femei.
19
Păcat de moarte are păstorul de suflete care nu-şi „pune sufletul
său pentru oi”.
Darămite să persifleze viciul unei persoane, ca apoi să se
complacă în a fi protectorul acesteia în aparenţă, căzând într-o logoree
fără iertare care uneori poate aduce chiar uciderea acelei femei, sau
şantajând pentru obţinerea de foloase carnale sau materiale.
Preoţii riscă să devină nişte împiedicaţi ai vremii, scursori pe
placul diavolului.
Uciderea păcatului din preot atrage locuirea împreună cu
Hristos şi calea Adevărului şi strânge în jurul preotului pe o majoritate
covârşitoare de viitori Hristofori.
Dinamismul dorit se accentuează pe zi ce iubeşti mai mult,
scoţând din tangaj sufletul tău luat de valurile de tsunami ucigătoare.
Prin iubire preoţii împlinesc misiunea pe care le-a dat-o Iisus,
Care a spus: „Voi sunteţi lumina lumii, care luminează în întuneric” în
mocirla care se extinde tot mai tare asupra neamului nostru. Iisus în
mod imperativ trasează calea preotului spunând: „Aşa să lumineze
lumina voastră înaintea oamenilor ca văzând ei faptele voastre cele
bune să preamărească pe Tatăl ceresc”.
20
Preotul face începutul obişnuit:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna acum şi pururi şi
în vecii vecilor.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care
pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule
de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată
întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tar, Sfinte fără de moarte, miluieşte-
ne pe noi (de trei ori). Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi
acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi, Doamne, curăţeşte
păcatele noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre
pentru numele Tău.
Doamne, miluieşte (de trei ori). Slavă Tatălui şi Fiului şi
Sfântului Duh. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie
împărăţia Ta, vacă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea
noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile
21
noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în
ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi
a Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Veniţi să ne închinăm……(de 3 ori), după care se citesc psalmii:
Psalmul 142:
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru
credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta.
Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i
drept înaintea Ta.
Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în
picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri.
Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu.
Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la
toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.
Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ
însetoşat.
Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce
faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce coboară în mormânt.
22
Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-
mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne.
Învaţă-mă să fac voia Ta, că tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău
cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.
Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea
Ta, scoate din necaz sufletul meu.
Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi piere pe toţi cei ce
necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
RUGĂCIUNI LA FELURITE NEPUTINŢE ŞI BOLI
Rugăciune la toată neputinţa
Domnului să ne rugăm
Stăpâne atotţiitorule, doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care
smereşti şi înalţi, Care pedepseşti şi iarăşi tămăduieşti, cercetează cu
mila Ta pe fratele nostru (N), care este neputincios. Tinde braţul Tău
cel plin de tămăduire şi de doctorie şi-l tămăduieşte pe acesta,
ridicându-l din pat şi din boală; ceartă duhurile neputinţei; depărtează
de la el toată rană, toată durerea, toată bătaia, toată fierbinţeala sau
23
frigurile; şi de sunt într-însul păcate sau fărădelegi, uşurează, lasă,
iartă pentru iubirea Ta de oameni.
Aşa, Doamne, fii milostiv spre zidirea Ta, în Hristos Iisus,
Domnul nostru, cu Care bine eşti cuvântat, cu Preasfântul şi Bunul şi
de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
RUGĂCIUNE
Pentru dureri de cap (deochi)
Domnului să ne rugăm
Stăpâne, Dumnezeul nostru, Împăratul veacurilor, Cel
atotputernic şi atotţiitor, Care faci toate şi Însuţi le schimbi cu voia Ta;
Cel ce cuptorul cel de şapte ori încins şi văpaia cea din Babilon le-ai
prefăcut în rouă şi pe sfinţii trei tineri neatinşi i-ai păzit; Doctorul şi
tămăduitorul sufletelor noastre, mântuirea celor ce nădăjduiesc în
Tine, Ţie ne rugăm şi cu umilinţă cerem: depărtează, înlătură,
izgoneşte toată lucrarea diavolească, toată calea şi toată vrăjmăşia
satanei, privirea cea rea, nesăţioasă şi pizmaşă a ochilor celor făcători
24
de rele a oamenilor pizmaşi, de la robul Tău (N). Şi fie că, din
frumuseţe sau pentru putere, ori din întâmplare sau din pizmă şi
răutate, i-a venit lui această neputinţă, Însuţi, Iubitorule de oameni
Stăpâne, tinde mâna Ta cea tare şi braţul Tău cel atotputernic şi înalt şi
cercetează această zidire a Ta şi-i trimite înger de pace, stăpânitor şi
păzitor sufletului şi trupului, care să gonească şi să stârpească de la ea
tot sfatul rău, toată pizma şi deochiul făcător de stricăciune al
oamenilor răi, ca, izbăvită fiind cu puterea Ta, să-Ţi cânte Ţie cu
mulţumire: Domnul este ajutorul meu, şi nu mă voi teme de ce-mi va
face mie omul; şi iarăşi: nu-mi va fi frică de rele, pentru că Tu cu mine
eşti; că Tu eşti Domnul puterii mele, Cel tare şi stăpânitor, Domnul
păcii, Părintele veacului ce va să fie. Aşa, Doamne Dumnezeul nostru,
milostiveşte-Te spre robul Tău şi izbăveşte-l de toată stricăciunea şi
supărarea ce i s-a făcut din pizmă. Pentru rugăciunile
preabinecuvântatei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi
pururi Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei
Cruci; cu rugăciunile arhanghelilor celor cu chip de lumină; ale
cinstitului măritului proorocului, Înaintemergătorului şi Botezătorului
Ioan; ale sfintei şi marii muceniţe Marina; ale sfântului Stelian; ale
25
preacuvioasei maicii noastre Parascheva cea nouă; ale sfântului
sfinţitului mucenic Elefterie şi ale sfântului (N), a cărui pomenire
săvârşim, şi ale tuturor sfinţilor.
Că Tu eşti doctorul sufletelor şi trupurilor noastre, Hristoase,
Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm şi Celui fără de început al Tău
Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh,
acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Şi stropeşte pe bolnav cu apă sfinţită, dacă a făcut mai întâi
sfeştania, sau cu aghiazmă de la Bobotează. Apoi preotul pune mâna
pe capul celui bolnav, zicând aceasta:
RUGĂCIUNE
Harul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cel
dat Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, zicând: pe bolnavi mâinile veţi
pune şi bine le va fi, şi printr-înşii este dat şi nouă nevrednicilor
slujitorilor Săi, acest har, prin mine smeritul şi nevrednicul preot, să te
tămăduiască pe tine, fiule şi fratele nostru cel duhovnicesc de toată
boala şi neputinţa sufletească şi trupească ce te-a cuprins, şi să te
26
dăruiască Bisericii Sale întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, bine
umblând şi făcând poruncile lui Dumnezeu, acum şi pururi şi în vecii
vecilor. Amin.
RUGĂCIUNE
Pentru cei ce sunt bolnavi de năjit
(de dureri)
Domnului să ne rugăm
Stăpâne atotţiitorule, doctorul sufletelor şi al trupurilor, Cel ce
smereşti şi înalţi, Care pedepseşti şi iarăşi tămăduieşti, cercetează cu
mila Ta pe robul Tău (N). tinde braţul Tău cel plin de tămăduire şi de
doctorie şi-l tămăduieşte pe acesta. Ridică-l din pat şi din boală şi
ceartă duhul neputinţei. Depărtează de la el toată durerea şi boala
năjitului; porunceşte-i să se ducă şi să se depărteze de la robul Tău
(N). aşa, Doamne Sfinte, Atotputernice, Dumnezeul părinţilor noştri,
27
Care ai făcut cerul şi pământul cu toată podoaba lor, depărtează
această durere a năjitului de la robul Tău (N), din cap, din creieri, din
ochi, din buze, din dinţi, din măsele, din nări, din urechi, din grumaji
şi din toate mădularele lui, şi-l fă grabnic sănătos. Iar eu, smeritul
preot mă rog marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
Preacuratei Maicii Sale şi tuturor puterilor cereşti să facă deplin
sănătos pe robul lui Dumnezeu (N), care este pecetluit şi botezat în
numele Tatălui şi la Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururi şi în
vecii vecilor. Amin.
Se citesc împreună sau după necesităţi. Apoi se continuă cu:
Întru tot sfântă de Dumnezeu Născătoare, în vremea vieţii mele
nu mă părăsi, ajutorului omenesc nu mă încredinţa, ci primeşte
rugăciunea mea.
Făcătorul şi Izbăvitorul meu şi Domnul, ajutorul credincioşilor,
grăbeşte de mă izbăveşte de această nevoie, strigă Ţie robul Tău,
Unule, Iubitorule de oameni, depărtând de la el (ea) toate vrăjile,
farmecele, făcăturile, lucrăturile, blestemul şi ispitele demonice.
28
Cetele îngereşti ale puterilor celor fără trup, cu Apostolii şi cu
mucenicii, rugaţi pe Stăpânul tuturor să izbăvească de această nevoie
grea, pe robul Său.
Pururea Fecioară, ceea ce eşti scăparea credincioşilor şi
ajutătoare tare a noastră, a robilor tăi, de această nevoie de acum,
izbăveşte pe robul tău cu rugăciunile tale, stăpână.
Precum de demult pe robul Tău Iacob l-ai izbăvit de pizmuirea
lui Esau, aşa izbăveşte şi pe robul Tău de această nevoie de acum, ca
un iubitor de oameni, dezlegând vrăjile, farmecele, făcăturile,
lucrăturile, ispitirile demonice, vraja cu mort, vraja cu pasăre, vraja cu
veşminte, cu atingere, vraja cu spurcăciuni femeieşti puse în mâncare
şi în băutură, vraja cu chipul făcut cu mână omenească şi împuns cu
ace spre moarte şi le zdrobeşte cu puterea cinstitei şi de viaţă
făcătoarei cruci şi le dă binecuvântare şi bună sporire.
(Acum se introduc diverse cereri după necesitate. Dacă nu este
cazul a se face vreuna dintre aceste slujbe din liturghier se va trece
direct la pag. 47, continuându-se rugăciunea).
29
PENTRU CEI BOLNAVI
Pentru ca să ne ierte toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie
a robului Său (N), şi milostiv să-i fie, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să stingă focul şi să înceteze boala şi cu milostivire să
vindece neputinţele lui, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca în grabă, ca pe fiul sutaşului, ca pe fiica canaanencei şi
ca pe soacra lui Petru, cu cuvântul puterii Sale, să-l vindece şi cu milă
din patul durerii să-l ridice, Domnului să ne rugăm.
Pentru îndurarea milei Sale, păcatele tinereţilor şi ale neştiinţei
lui şi ale părinţilor lui să nu le pomenească, ci, cu milostivire, să i se
dăruiască sănătate, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca precum oarecând pe slăbănogul, cu cuvântul harului
Său celui dumnezeiesc, l-a ridicat, degrab şi pe neputinciosul robului
Său din patul durerii să-l ridice şi sănătos să-l facă, Domnului să ne
rugăm.
Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire:
30
În vremea aceea, intrând Iisus în Capernaum s-a apropiat de
Dânsul un sutaş grăindu-I şi zicându-I: Doamne Iisus Hristoase sluga
mea zace în casă cumplit chinuindu-se. Iisus i-a zis: voi veni şu-l voi
tămădui. Dar a zis: Zi numai cu cuvântul şi se va tămădui sluga mea,
căci nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, căci şi eu sunt om sub
stăpânire şi am sub mine ostaşi şi zic unuia du-te şi se duce şi celuilalt
vino şi vine şi slugii mele fă cutare şi face. Auzind Iisus a zis: adevărat
grăiesc vouă, nici în Israel n-am găsit atâta credinţă şi i-a zis sutaşului:
du-te şi să-ţi fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a tămăduit servul lui în
ceasul acela. (Mt, VIII, 5-13). (Caută Evanghelia de duminică în
săptămâna a patra după Pogorârea Sfântului Duh).
Doctorul sufletelor şi al trupurilor, cu umilinţă şi cu zdrobire de
inimă cădem către Tine şi, suspinând, strigăm Ţie: vindecă durerea,
tămăduieşte patimile sufletului şi ale trupului robului Tău (N), şi, ca
un bun, iartă-i lui toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie şi
degrab ridică-l din patul durerii, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne
miluieşte.
Cel ce nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie
viu, îndură-Te şi miluieşte pe robul Tău (N), Milostive; conteneşte-i
31
boala, uşurează-i toată patima şi toată neputinţa, încetează-i răceala,
potoleşte-i fierbinţeala, tinde mâna Ta cea tare şi-l ridică din patul
durerii, precum oarecând pe fiica lui Iair, şi sănătos îl arată, rugămu-
ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Cel ce cu atingerea Ta ai vindecat pe soacra lui Petru, fiind
aprinsă de friguri şi acum pe robul Tău, cel ce pătimeşte cumplit,
vindecă-l degrab, dându-i lui sănătate, cu dinadinsul ne rugăm,
Izvorule al vindecărilor, auzi-ne şi ne miluieşte.
PENTRU VRĂJMAŞII CEI CE NE URĂSC ŞI NE
ASUPRESC PE NOI
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte de la noi,
nevrednicii robii Tăi, jertfa aceasta şi, iertându-ne toate greşelile, adu-
Ţi aminte de toţi vrăjmaşii noştri, care ne urăsc şi ne asupresc pe noi,
32
şi nu le răsplăti după faptele lor, ci întoarce-i pe dânşii după mare mila
Ta; pe necredincioşi, către dreapta credinţă, iar pe credincioşi, să se
abată de la rău şi să facă binele, ca nici unul dintr-înşii să nu piară din
pricina noastră. Iar pe noi şi Sfânta Ta Biserică, cu tăria Ta cea întru
tot puternică, de tot răul şi strâmtorarea, cu milostivire ne izbăveşte.
Pentru ca să ierte toate greşelile noastre şi cu milostivire să ne
izbăvească de toată strâmtoarea vrăjmaşilor noştri, Domnului să ne
rugăm.
Pentru ca să nu răsplătească vrăjmaşilor noştri după faptele lor,
nici după vicleşugul născocirilor lor, ci să-i întoarcă pe dânşii de la
răutatea lor cea silnică spre facere de bine şi dragoste, Domnului să ne
rugăm.
Pentru ca necredincioşii să se întoarcă către dreapta credinţă, iar
credincioşii să se întărească în dreapta credinţă, şi toată vrajba şi ura,
în iubire de fraţi, în pace şi dragoste desăvârşită să se prefacă,
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca nici unul dintre dânşii să nu piară pentru noi şi cu harul
Său să-i facă pe toţi ca să se abată de la rău şi să facă binele,
Domnului să ne rugăm.
33
Din Sfânta Evanghelie de la Matei, citire:
Zis-a Domnul: Celui ce cere de la tine, dă-i ... (V, 42-48). (Caută
Evanghelia de sâmbătă în săptămâna întâi după Rusalii).
Porunca Ta, Mântuitorule, ca să iubim pe vrăjmaşii noştri şi bine
să facem celor ce ne urăsc pe noi, după putere să o plinim, cu
dinadinsul, ne rugăm: Întoarce, ca un milostiv, vicleşugul tuturor
vrăjmaşilor noştri în dragoste şi împăcare şi spre toată bunătatea, iar
gândul lor spre Biserica Ta, ca nu în răutăţile lor să piară; rugămu-ne
Ţie, întru tot Milostive Doamne, auzi-ne şi ne miluieşte.
Împreună cu Sfântul Ştefan strigăm Ţie: Doamne, Dumnezeul
izbăvirilor, nu socoti păcatul vrăjmaşilor celor ce ne urăsc şi ne
asupresc pe noi, ci, după mare mila Ta, spre pocăinţă îi întoarce şi-i
miluieşte pe ei, iar pe noi, cu dreapta Ta cea atotputernică, scoate-ne şi
să izbăveşte de toată prigonirea şi de sfatul lor cel viclean, risipind
meşteşugurile lor, rugămu-ne Ţie, întru tot puternice Împărate, degrab
ne auzi şi cu milostivire ne miluieşte.
34
MULŢUMIRE
pentru câştigarea cererii şi pentru toată facerea de bine a lui
Dumnezeu
La Proscomidie, luând preotul o părticică, o pune pe sfântul disc
şi zice:
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte jertfa
aceasta, pe care, cu mulţumire pentru facerile Tale de bine, o aducem
Ţie, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, în Jertfelnicul Tău
cel mai presus de ceruri, şi, cu milostivire, păzeşte de tot răul şi de
toată strâmtoarea văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi pe robii Tăi, pe care
ai binevoit a-i auzi şi a-i milui; ajută-le totdeauna spre împlinirea
dragostei celei către Tine şi către aproapele şi spre toate facerile de
bine şi îi învredniceşte şi cereştilor Tale bunătăţi.
Pentru ca să primească cu milostivire, în sfântul cel mai presus
de ceruri şi duhovnicescul Său Jertfelnic, mulţumirea şi rugăciunea
noastră de acum, a nevrednicilor robilor Săi, şi cu îndurare să ne
miluiască pe noi, Domnului să ne rugăm.
35
Pentru ca să nu se întoarcă de la mulţumirea noastră, a
nevrednicilor robilor Săi, pe care o aducem cu inimă smerită, pentru
facerile de bine ce le-am primit de la Dânsul, ci, ca o tămâie cu bun
miros şi ca o ardere de tot, bineprimită să-i fie Lui, Domnului să ne
rugăm.
Pentru ca să izbăvească Sfânta Sa Biserică, pe robii Săi (N), şi pe
noi pe toţi, de tot necazul, mânia, nevoia şi de toţi vrăjmaşii văzuţi şi
nevăzuţi şi, cu sănătate întru lungime de zile, în pace şi cu ocrotirea
îngerilor Săi, totdeauna să-i îngrădească pe credincioşii Săi robi,
Domnului să ne rugăm.
După Vohod, troparul, glasul al 4-lea:
Mulţumitori fiind noi, nevrednicii robii Tăi, Doamne, pentru
binefacerile Tale cele mari, ce le-ai făcut asupra noastră, lăudând Te
binecuvântăm, mulţumim, cântăm şi slăvim marea Ta milostivire şi,
cu dragoste, ca nişte robi, strigăm Ţie: Făcătorule de bine, Mântuitorul
nostru, slavă Ţie.
Evanghelia:
36
Din Sfânta Evanghelie de la Luca, citire:
În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat pe el
zece leproşi care ridicându-şi glasul au zis: Iisuse, Fiul lui David fie-
Ţi milă de noi. Şi El a zis: mergeţi de vă arătaţi preoţilor. Şi pe când
mergeau pe cale s-au vindecat. Şi unul dintre ei s-a întors să dea
mulţumire lui Dumnezeu. Şi acela era samarinean. Şi Iisus a zis: au
doară nu toţi cei zece s-au curăţit? Cum nu s-a întors decât acesta care
este samarinean să dea mulţumire lui Dumnezeu. Şi Iisus i-a zis:
credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. (Duminica a douăzeci şi noua
după Rusalii).
Ca nişte robi nevrednici, cu frică şi cu cutremur mulţumind
milostivirii Tale, Mântuitorule şi Stăpânul nostru, Doamne, pentru
binefacerile Tale, pe care cu îmbelşugare le-ai revărsat asupra robilor
Tăi, cădem înaintea Ta, şi ca unuia Dumnezeu Îţi aducem doxologie şi
cu umilinţă strigăm: Izbăveşte din toate nevoile pe robii Tăi şi, ca un
milostiv, totdeauna împlineşte dorinţele noastre ale tuturor. Cu
dinadinsul ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Ca nişte tămâie cu bun miros şi ca o ardere de tot, bineprimită să
fie, întru tot bunule Stăpâne, această mulţumire a noastră, înaintea
37
slavei Tale, şi trimite totdeauna, ca un îndurat, robilor Tăi, mila Ta cea
bogată şi îndurările Tale şi izbăveşte de toate meşteşugurile văzuţilor
şi nevăzuţilor vrăjmaşi, pe ei, Biserica Ta cea sfântă, oraşul (satul)
acesta şi pe tot poporul Tău, dăruind tuturor sănătate, lungime de zile
şi sporire în toate faptele cele bune. Întru tot îndurate Împărate, auzi-
ne şi degrab ne miluieşte.
Rugăciune de mulţumire
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeul
îndurărilor şi a toată milostivirea, a Cărui milă este nemăsurată şi
iubire de oameni adânc neajunsă, la a Ta slavă căzând, cu frică şi cu
cutremu, ca nişte robi nevrednici, cu umilinţă aducem mulţumire
bunătăţii Tale, pentru binefacerile ce au fost asupra robilor Tăi (sau
robului) (N); şi ca pe Domnul, Stăpânul şi Binefăcătorul Te slăvim, Îţi
cântăm şi Te lăudăm. Şi iarăşi căzând înaintea Ta, mulţumim, rugând
cu umilinţă nemăsurată şi nespusa Ta milostivire, ca, precum ai
binevoit a primi până acum rugăciunile robilor Tăi şi cu milostivire i-
ai învrednicit a li se împlini cererile, aşa şi de acum înainte
38
învredniceşte-i a spori în dreapta credinţă, în dragostea cea către Tine
şi cea către aproapele şi în toate faptele cele bune şi a dobândi ale Tale
binefaceri, împreună cu toţi credincioşii Tăi. Mântuieşte-i de toată
reaua întâmplare, dăruindu-le pace şi linişte. Şi ne învredniceşte pe
toţi, totdeauna, mulţumire a aduce, cele preabune a grăi şi a cânta Ţie
şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de
viaţă făcătorul Duh, Dumnezeului celui slăvit întru o fiinţă (Şi îndată
cu glas mai înalt): Slavă Ţie, Dumnezeului nostru, Dătătorului nostru
de bine, în vecii vecilor.
PENTRU CEI CE SUNT ASUPRIŢI DE VRĂJMAŞI
La ectenia întâi, preotul adaugă la locul cuvenit următoarele
cereri:
Pentru ca Domnul Dumnezeu să ierte greşelile robului Său (N) şi
cu milostivire să-l izbăvească pe el de toate uneltirile vrăjmaşilor lui,
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să nu răsplătească vrăjmaşilor robului Său (N), după
faptele lor, nici după vicleşugul născocirilor lor, ci să-i întoarcă pe
39
dânşii de la răutatea lor cea cu silnicie, spre a face bine şi spre
dragoste, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să se dezrădăcineze dintre dânşii toată vrajba şi ura şi
tot lucrul rău şi să se înrădăcineze într-înşii dragostea cea nefăţarnică
şi iubirea de fraţi şi viaţa cea cu fapte bune, întru sporirea credinţei,
Domnului să ne rugăm.
La ectenia a doua:
Caută din înălţimea sfântului Tău locaş, Doamne, Dumnezeul
nostru, şi, ca un bun iubitor de oameni, vezi necazul, supărarea şi
mâhnirea robului Tău (N), şi ridică puterea Ta şi vino degrab şi-l
mântuieşte, scoate-l pe el din mâinile vrăjmaşilor săi şi ale tuturor
celor ce îi fac strâmbătate; rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi-l miluieşte.
Iubitorule de suflete, Doamne, Cel ce Te-ai rugat pentru cei ce
Te-au răstignit pe Tine, milostiveşte-Te asupra robului Tău (N), iar pe
vrăjmaşii şi potrivnicii lui care-l urăsc şi-l asupresc pe el iartă-i, şi, de
la tot răul şi vicleşugul a se întoarce, spre iubirea de fraţi şi spre
facerea de bine a vieţui, povăţuieşte-i; cu smerenie Te rugăm, auzi-ne
şi-l miluieşte.
40
PENTRU ÎNMULŢIREA DRAGOSTEI ŞI
DEZRĂDĂCINAREA URII ŞI A TOATĂ RĂUTATEA
La ectenia întâi:
Pentru ca să dezrădăcineze dintre robii Săi (N) ura, cearta,
neunirea şi celelalte patimi, care strică iubirea de fraţi, şi dragoste
nefăţarnică între dânşii să aducă, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să dezrădăcineze dintre robii Săi (N) patima iubirii de
sine şi să întemeieze între dânşii iubirea de fraţi, dragostea desăvârşită
şi toată fapta bună, cu puterea Preasfântului Său Duh, Domnului să ne
rugăm.
La ectenia a doua:
Doamne, Dumnezeul nostru, caută din înălţime, ca un bun,
asupra inimilor robilor Tăi (N), care sunt lipsite de dragoste şi de unire
şi împresurate de spinii urii şi ai altor păcate. O picătură din harul
Preasfântului Tău Duh, coborând peste dânsele, să le roureze în chip
bogat, ca să aducă roade bune, şi, din dragostea cea către Tine, să
41
sporească în fapte bune, şi să vieţuiască în dragoste şi unire; cu
sârguinţă Te rugăm, ca pe un Dătător de bine şi Dumnezeu al nostru,
degrab ne auzi şi cu iubire de oameni îi miluieşte.
Ca desăvârşiţi în dragostea Ta, Doamne, Dumnezeul nostru, să
fie robii Tăi (N), şi să aibă dragoste nefăţarnică faţă de aproapele,
îmblânzeşte-i cu harul Preasfântului Tău Duh, Stăpâne. Pentru aceasta,
Milostive, cu dragostea Ta şi a unuia către altul învăpăiază sufletele şi
inimile lor. Rugămu-ne, ca unui milostiv, degrab ne auzi şi, ca un
îndurat, miluieşte-i pe dânşii.
PENTRU CEREREA ŞI CÂŞTIGAREA CELOR DE
TREBUINŢĂ ŞI DE FOLOS
La ectenia întâi:
Pentru ca să audă şi acum glasul rugăciunii noastre a
nevrednicilor robilor săi şi buna cerere şi dorire a credinciosului
robului Său (N), să descopere pe Domnul.
La ectenia a doua:
42
Ca nişte robi nevrednici cădem către Tine, Mântuitorule, şi cu
umilinţă strigăm: Iartă şi miluieşte pe robul Tău (N), şi toată dorinţa şi
cererea lui fă-o să fie după voia Ta; că numai Tu singur, Bunule şi
Ştiutorule al inimilor, ştii toate cele ce sunt spre folosul robului Tău.
Rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi-l miluieşte pe dânsul.
ÎN VREME DE ORICE NEVOIE ŞI PRIMEJDIE
OMENEASCĂ
Pentru ca milostiv, blând şi lesne-iertător să ne fie nouă,
păcătoşilor robilor Săi, celor ce acum alergăm cu pocăinţă la Dânsul,
Domnului să ne rugăm.
Pentru ca, pentru numele Său, să nu ne părăsească de tot, pentru
păcatele noastre, să nu strice aşezământul Său şi să nu depărteze mila
sa de la noi, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să mântuiască din nevoie sufletele noastre şi să fim
izbăviţi de vrăjmaşii noştri, Domnului să ne rugăm.
43
Pentru ca să izbăvească de silnicia vrăjmaşilor celor tari, pe cei
sărmani şi sufletele celor apăsaţi, care nu au alt ajutor, Domnului să ne
rugăm.
Evanghelia:
Din Sfânta Evanghelie de la Marcu, citire:
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveţi credinţă... Sfârşitul: ...să
credeţi că veţi lua, şi va fi vouă (XI, 22-24). (Caută Evanghelia de
miercuri în săptămâna a şaptesprezecea după Rusalii).
După Evanghelie, ectenia:
Ţie unuia am greşit, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, şi mai
multe pedepse, după păcatele noastre, suntem vrednici a primi; ci, spre
a Ta milostivire căutând cu pocăinţă, şi cu umilinţă, la Tine,
Mântuitorul nostru, scăpăm şi cu lacrimi strigăm: Mântuieşte-ne de
primejdiile, de necazurile şi de întristările noastre. Rugămu-ne Ţie,
auzi-ne şi ne miluieşte.
Să nu intri la judecată cu robii Tăi, Doamne, şi să nu-Ţi
depărtezi mila Ta de la noi, căci ne-am împuţinat mai mult decât toate
44
făpturile şi suntem astăzi umiliţi pentru păcatele noastre; ci ne scoate
din mâinile vrăjmaşilor noştri şi ale tuturor celor ce ne fac strâmbătate.
Rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Să nu laşi, Doamne, pentru păcatele noastre, turma Ta cea sfântă
a luneca în ispite mai presus de putere şi a se afunda în necazuri, în
primejdii şi în nesuferite prigoniri; ci degrab împacă-Te cu noi şi ne
uşurează întristarea. Rugămu-ne, Dumnezeul nostru, auzi-ne şi ne
miluieşte.
Când lipseşte virtutea noastră, nu ne lăsa, Doamne, Dumnezeul
nostru, şi nu depărta mila Ta de la noi, ca să nu zică vrăjmaşii noştri:
<<Dumnezeu i-a părăsit pe ei; prigoniţi-i şi-i prindeţi pe ei, că nu are
cine să-i mântuiască>>. Nu Te depărta de noi şi spre ajutorul nostru ia
aminte, ca să se înfrunte, să se stingă şi să se îmbrace în ruşine şi în
dojană cei ce caută rele robilor Tăi. Rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne
miluieşte.
Pentru călătorie
45
Pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să binecuvânteze călătoria
robului Său (N), să-I fie mergerea şi întoarcerea fără de prihană, ferit
de reaua întâmplare, de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de accidente,
de tâlhării, de toată lucrarea demonică şi acolo unde va merge să i se
dea binecuvântare şi bună primire.
Doamne Dumnezeul nostru Cel ce ai călătorit cu Iacob şi cu
Isaac şi înger de pace le-ai dăruit, dăruieşte şi robului Tău înger de
pace împreună călător care să-l ferească de privirea cea rea şi
zavistică, de deochi, de orice lucru necurat şi rău, de accidente, de jaf,
iar când vor ajunge unde doresc să li se dea bună primire şi
binecuvântare.
Se citeşte Evanghelia:
Şi Toma L-a întrebat pe Iisus: „Doamne unde vrei să mergi?”,
iar Iisus i-a zis: „Mă duc la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul
Meu şi la Dumnezeul vostru”. Şi Toma I-a zis: „Doamne, care este
calea?”, iar Iisus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”.
Rugăciune pentru binecuvântarea maşinii
46
Domnului să ne rugăm.
Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru Care eşti Calea cea
adevărată, Cel ce ai călătorit împreună cu robul Tău, Iosif, călătoreşte
Stăpâne şi cu robul Tău (N). izbăveşte pe dânsul de tâlhari şi de toată
bântuiala vrăjmaşului ucigaş de oameni, păzeşte-i viaţa nevătămată şi
fereşte sufletul lui curat de toată întinăciunea; fă cu spor călătoria lui
şi căile lui le îndreptează şi arată-l sănătos şi vesel în cele ce doreşte.
Aşa ne rugăm Ţie, Împărate atotputernice Care nu ti minte răul, auzi-
mă pe mine smeritul pentru bunătatea Ta şi treci cu vederea toate
greşelile robului Tău (N); cu harul Tău îmbogăţeşte-l şi-l arată pe
dânsul plin de bunătăţile Tale cele cereşti şi pământeşti. Că a Ta este
împărăţia, puterea şi mărirea. A Tatălui şi a Fiului şi Sfântului Duh.
Amin.
Iubitorule de oameni, Mântuitorule, Te chem pe Tine, fiind în
necaz şi întristare: nu mă trece cu vederea pe mine, robul Tău, ci
47
grăbeşte de mă mântuieşte, ca un îndurat (repetând cuvântul de
dezlegare de la a doua rugăciune la fiecare).
Încă ne rugăm Domnului Dumnezeului nostru ca să audă glasul
rugăciunii noastre şi să uşureze, să miluiască pe robul său şi să arate
peste dânsul mila Sa cea mare; să întoarcă toată mânia ce este pornită
cu dreptate asupra lui şi să-i ierte mulţimea greşelilor; să-l izbăvească
pe dânsul de toată bântuiala şi pedeapsa, silnicia şi chinuirea
vicleanului diavol; să depărteze de la dânsul toată nălucirea satanei
cea cu totul vicleană, spăimântarea, îngrozirea şi toată puterea lui cea
chinuitoare, şi degrab sa-i dea sănătate sufletească şi trupească cu
bunătatea Sa şi să-l miluiască pe el şi pe noi; să zicem toţi: Doamne
auzi-ne şi ne miluieşte.
Pe robul Tău, care cumplit este învăluit de furtuna nevoilor,
Stăpâne, şi de marea necazurilor acum este înviforat, la limanul cel
prea lin, îndreptează-l, dezlegând vrăjile, farmecele, făcăturile şi
ispitirile demonice, dezlegând taina cununiei şi îndeplinind rugăciunea
lui întru această taină (dacă persoana respectivă cere).
48
Cei ce necăjesc pe robul Tău, Hristoase, s-au înmulţit şi limba şi-
au ascuţit ca o sabie cu două tăişuri. Deci vezi-l, Iubitorule de oameni,
şi din nedreapta moarte izbăveşte pe robul Tău.
Maica lui Hristos-Dumnezeu, grăbeşte de izbăveşte pe
credinciosul robul tău de această cumplită şi rea nevoie ce a venit
acum asupră-i, ca să te mărească cu inima şi cu gura.
Mântuieşte pe robul Tău, care este în primejdie, Mântuitorule,
pentru rugăciunile sfinţilor îngeri, ale proorocilor şi ale mucenicilor, şi
pentru cererile preaînţelepţilor Tăi ucenici.
Apoi pomeneşte pe cel bolnav, zicând ectenia:
Iar şi iar cu pace Domnului să ne rugăm.
Pentru izbăvirea şi slobozirea robului lui Dumnezeu (N), de
silnicia şi bântuiala diavolului şi de toate uneltirile lui, Domnului să ne
rugăm.
Apără, miluieşte şi păzeşte pe robul Tău şi pe noi, Dumnezeule,
cu harul Tău.
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata…,
49
Că Tu eşti Împăratul păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre, şi
Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururi şi
în vecii vecilor. Amin.
Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergăm noi
păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând dintru adâncul
sufletului; Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; sârguieşte că
pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deşerţi, că pe
tine singură nădejde te-am câştigat.
Precum de demult pe cei tineri din cuptorul cel cu foc i-ai
izbăvit, Te rugăm, Îndurate să izbăveşti ca un bun şi pe robul Tău,
Stăpâne, de nevoia ce a venit asupră-i şi de aprinderea ispitirilor celor
greu de purtat, ca să Te slăvesc pe Tine.
Precum ai primit rugăciunile lui Pavel şi alea lui Sila şi din
legături pe dânşii i-ai izbăvit, şi glasurile noastre alea nevrednicilor,
celor ce strigăm, auzi-le acum, Milostive, şi izbăveşte pe robul Tău de
stricăciune şi de moarte, de vrăji…….
Nu întoarce faţa Ta de la mine, robul Tău, Hristoase, că sunt în
necaz; degrab mă auzi, Mântuitorule, şi mă izbăveşte de această
tulburare de acum: prin noi strigă către Tine robul Tău, Îndurate.
50
Întristarea robului Tău, din pricina primejdiei de acum şi furtuna
cea mare şi cumplită, schimbă-le Stăpâne, şi întoarce plângerea
acestuia în bucurie de-a pururi, ca, în credinţă şi cu dragoste
neîncetată, să Te slăvească pe Tine.
Rugăciune
Părinte Sfinte, doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care ai trimis
pe Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, să vindece
toată boala şi din moarte să izbăvească, tămăduieşte şi pe robul Tău
acesta (N) de neputinţa trupească şi sufletească ce l-a cuprins, şi-l fă să
vieze cu harul Hristosului Tău. Pentru rugăciunile preacuratei stăpânei
noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururi Fecioarei Maria; cu
puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu folosirile cinstitelor,
cereştilor celor fără trup puteri; ale cinstitului şi măritului prooroc
Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, ale sfinţilor, măriţilor şi
întru tot lăudaţilor Apostoli, ale sfinţilor, măriţilor şi bunilor biruitori
mucenici, ale sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri;
ale sfinţilor şi tămăduitorilor fără de arginţi Cosma şi Damian, Chir şi
51
Ioan, Pantelimon şi Ermolae, Samson şi Diomid, Mochie şi Anichit,
Talaleu şi Trifon; ale sfinţilor şi drepţilor dumnezeieştilor părinţi
Ioachim şi Ana şi ale tuturor sfinţilor. Că Tu eşti izvorul tămăduirilor,
Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Unuia-Născut
Fiului Tău şi Preasfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor.
Amin.
La cei posedaţi de demon se fac exorcizările necesare, adică
slujbele Sfântului Vasile cel Mare şi, în cazuri foarte grave, şi a
Sfântului Ioan Gura de Aur (cel posedat este necesar ca să se
spovedească şi să se împărtăşească după aceste slujbe).
52
MOLITFELE SFÂNTULUI VASILE CEL MARE
(Atât preotul cât şi cel în nevoinţe este necesar ca înainte de
începerea slujbei să fi ţinut cel puţin trei zile post, în mod obişnuit
şapte. Dacă este un caz urgent se săvârşeşte această slujbă imediat,
fără a-i fi teamă preotului de consecinţe asupra lui sau familiei sau de
efectul prea mic al dezlegării. Preotul singur decide necesitatea slujbei
după anumite caracteristici – vezi cursul de mistică a preotului Reja)
(1)
Domnului să ne rugăm
Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor, făcătorul cetelor
de foc şi lucrătorul puterilor celor fără de trup, meşterul celor cereşti şi
al celor pământeşti, pe Care nimeni dintre oameni nu L-a văzut, nici
poate să-L vadă; de Care se teme şi se cutremură toată făptura; Cel ce
a aruncat din cer pe căpetenia îngerilor, care din trufie şi-a încordat
grumazul oarecând şi s-a lepădat de slujba sa prin neascultare, şi pe
îngerii cei împreună cu dânsul potrivnici, care s-au făcut diavoli, i-a
aruncat în întunericul cel adânc al iadului, fă ca blestemul acesta, ce se
face în numele Tău cel înfricoşător, să fie spre îngrozirea acestui
povăţuitor al vicleniei şi a tuturor taberelor lui, care au căzut împreună
53
cu el din lumina cea de sus, şi pune-l pe fugă; şi-i porunceşte lui şi
diavolilor lui să se depărteze cu totul, ca să nu facă nici o vătămare
acestui suflet pecetluit; ci aceşti pecetluiţi să ia tăria puterii ca să calce
peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului. Că se
laudă şi se cinsteşte şi de toată suflarea cu frică se slăveşte preasfânt
numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururi
şi în vecii vecilor. Amin.
(2)
Domnului să ne rugăm
Te blestem pe tine, începătorul răutăţilor şi al hulei, căpetenia
împotrivirii şi urzitorul vicleniei. Te blestem pe tine, cel aruncat din
lumina cea de sus şi surpat pentru mândrie în întunericul adâncului. Te
blestem pe tine şi pe toată puterea cea căzută ce a urmat voinţa ta. Te
blestem pe tine, duh necurat, cu Dumnezeu Savaot şi cu toată oastea
îngerilor lui Dumnezeu, Adonai, Eloi, Dumnezeul cel atotputernic;
ieşi şi te depărtează de la robul lui Dumnezeu (N). Te blestem pe tine
cu Dumnezeu, Care prin cuvânt toate le-a zidit şi cu Domnul nostru
54
Iisus Hristos, Fiul Lui cel Unul-Născut, Care, mai înainte de veci, în
chip de negrăit şi fără patimă, S-a născut dintr-Însul; cu Cel ce a făcut
făptura văzută şi nevăzută şi a zidit pe om după chipul Său şi, mai
înainte, prin legea firii l-a învăţat acestea şi cu priveghere îngerească l-
a păzit; cu Cel ce a înecat păcatul cu apă de sus şi a desfăcut
adâncurile de sub cer şi a pierdut pe uriaşii cei necucernici şi turnul
fărădelegilor l-a sfărâmat şi pământul Sodomei şi la Gomorei cu foc şi
cu pucioasă l-a ars şi spre mărturie fumegă fum nestins; cu Cel ce
marea cu toiagul a despărţit şi pe popor l-a trecut cu picioarele
neudate, iar pe tiranul faraon şi oastea cea împotrivitoare lui
Dumnezeu, tabăra păgânităţii, sub valuri de veci a înecat-o. Te
blestem cu Cel care, la plinirea vremii, din Fecioară în chip negrăit S-a
întrupat şi peceţile curăţiei întregi le-a păzit; Care a binevoit să spele
prin botez întinăciunea noastră cea veche, cu care noi prin neascultare
ne spurcasem. Te blestem pe tine cu Cel ce S-a botezat în Iordan şi ne-
a dat nouă în apă, prin har, chipul nestricăciunii; de Care îngerii şi
toate puterile cereşti s-au mirat, văzând pe Dumnezeu cel întrupat
smerindu-se, când Tatăl cel fără de început a descoperit naşterea cea
fără de început a Fiului şi când pogorârea Sfântului Duh a mărturisit
55
unimea Treimii. Te blestem pe tine cu Cel ce a certat vântul şi a liniştit
viforul mării; Care a izgonit cetele diavolilor; Cel ce prin tină a dat
vedere ochilor lipsiţi de lumina ai celui orb din naştere şi celor muţi
le-a dat grai; Cel ce a curăţit rănile leproşilor şi pe morţi din groapă i-a
înviat; Cel ce până la îngropare cu oamenii a vorbit şi iadul prin
înviere l-a prădat şi toată omenirea a întocmit-o să nu mai fie cucerită
de moarte. Te blestem pe tine cu Dumnezeu atotţiitorul, Care a
însufleţit pe oameni şi cu grai de Dumnezeu însuflat dimpreună cu
Apostolii a lucrat şi toată lumea a umplut-o de dreapta credinţă. Teme-
te, fugi, pleacă, depărtează-te, diavole necurate şi spurcate, cel de sub
pământ, din adânc, înşelătorule, cel fără de chip, cel văzut pentru
neruşinare, nevăzut pentru făţărie, oriunde eşti sau unde mergi, de eşti
însuşi Beelzebul, sau de te arăţi ca cel ce scutură, ca şarpele, sau ca
fiara, sau ca aburul, sau ca fumul, ori ca bărbat, ori ca femeie, ori ca
jiganie, ori ca pasăre, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care
înfricoşezi cu năvălirea, sau sfâşii, sau unelteşti rele, în somn greu, sau
în boală, sau în neputinţă, sau porneşti spre râs, sau aduci lacrimi de
dezmierdări; ori eşti desfrânat, ori rău mirositor, ori poftitor, ori
făcător de desfătare, ori fermecător, ori îndemnător spre dragoste
56
necurată, ori ghicitor în stele, ori şezi în casă, ori eşti fără de ruşine,
ori iubitor de vrajbă, ori fără astâmpăr; sau te schimbi cu luna, sau te
întorci după un oarecare timp, sau vii dimineaţa, sau la amiază, sau la
miezul nopţii, sau în orice vreme, sau la revărsatul zorilor, sau din
întâmplare te-ai întâlnit, sau de cineva eşti trimis, sau ai năvălit fără de
veste; sau eşti din mare, sau din râu, sau din pământ, sau din fântână,
sau din dărâmături, sau din groapă; sau din baltă, sau din trestie, sau
din noroaie, sau de pe uscat, sau din necurăţie; sau din luncă, sau din
pădure, sau din copaci, sau din pasăre, sau din tunet, sau din
acoperământul băii, sau din scăldătoare de ape, sau din mormânt
idolesc; sau de unde ştim, sau de unde nu ştim, cunoscut ori
necunoscut , sau din vreun loc nebănuit, pieri şi te depărtează,
ruşinează-te de chipul cel zidit şi înfrumuseţat de mâna lui Dumnezeu.
Teme-te de asemănarea lui Dumnezeu celui întrupat şi să nu te ascunzi
în robul lui Dumnezeu (N), că toiag de fier şi cuptor de foc şi iadul şi
scrâşnirea dinţilor te aşteaptă, ca răsplătire pentru neascultare. Teme-
te, taci, fugi, să nu te întorci, nici să te ascunzi cu vreo altă viclenie de
duhuri necurate, ci du-te în pământ fără de apă, pustiu, nelucrat, unde
om nu locuieşte, ci este cercetat numai de Dumnezeu, Cel ce leagă pe
57
toţi care vatămă şi uneltesc asupra chipului Său; Cel ce în lanţuri te-a
aruncat în întunericul iadului, pentru noaptea şi ziua cea lungă, pe tine
diavole, ispititorul şi aflătorul tuturor răutăţilor. Că mare este frica de
Dumnezeu şi mare este slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh,
acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
3
Domnului sa ne rugăm
Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul luminilor, Dumnezeul îngerilor
celor de sub tăria Ta, Dumnezeul arhanghelilor celor de sub stăpânirea
Ta, Dumnezeul măritelor domnii, Dumnezeul sfinţilor, Tatăl
Domnului nostru Iisus Hristos; Cel ce ai dezlegat sufletele cele legate
cu moartea şi, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai luminat pe omul cel
pătruns de întuneric; Cel ce ai slăbit durerile noastre şi toată greutatea
ai uşurat-o şi toată nălucirea vrăjmaşului de la noi ai depărtat-o; şi, Tu,
Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care, cu moartea Ta, ne-ai făcut pe
noi nemuritori şi ne-ai mărit cu slava Ta; Cel ce, cu învierea Ta, ne-ai
dăruit nouă să ne ridicăm de la oameni la Dumnezeu, şi ai purtat pe
58
crucea Ta toată sarcina păcatelor noastre; Cel ce ai luat asupră-ţi
sfărâmarea noastră şi ai tămăduit-o, Doamne; Care ne-ai făcut nouă
cale la ceruri şi stricăciunea în nestricăciune ai prefăcut-o, auzi-mă pe
mine, care cu dragoste şi cu frică strig către Tine, Cel de a Cărui frică
se topesc munţii împreună cu tăria de sub cer; de a Cărui putere
duhurile necuvântătoare ale stihiilor se cutremură, păzind hotarele lor;
de a Cărui poruncă focul răsplătirii nu va trece hotarele ce i s-au pus,
ci, suspinând, aşteaptă porunca Ta; de a Cărui frică toată făptură se
chinuieşte oftând cu suspinuri negrăite şi având poruncă să aştepte
vremea sa; de Care toată făptura cea potrivnică a fugit şi oastea
vrăjmaşului s-a domolit, diavolul a căzut, şarpele s-a călcat şi balaurul
s-a strivit; prin Care neamurile ce Te-au mărturisit s-au luminat şi s-
au întărit în Tine, Doamne; prin Care viaţa s-a arătat, nădejdea s-a
întemeiat, credinţa s-a întărit, Evanghelia s-a propovăduit; prin Care
omul cel pământesc s-a înnoit crezând în Tine, că cine este ca Tine
Dumnezeu atotputernic? Pentru aceasta, Te rugăm pe Tine,
Dumnezeule al părinţilor şi Doamne al milei, Cel ce eşti mai înainte
de veci şi mai presus de fire, primeşte pe acesta care a venit la Tine
pentru numele Tău cel sfânt şi al iubitului Tău Fiu, Iisus Hristos, şi al
59
Sfântului şi preaputernicului şi de viaţă făcătorului Tău Duh; izgoneşte
din sufletul lui toată neputinţa, toată necredinţa, tot duhul necurat,
scuturător, de sub pământ, din foc, nesuferit, poftitor, iubitor de aur,
iubitor de argint, turbat, desfrânat, tot diavolul necurat, întunecat, fără
chip şi fără ruşine. Aşa, Dumnezeule, depărtează de la robul Tău (N)
toată lucrarea diavolului, toată vraja, toată fermecătura, slujirea
idolească, căutarea în stele, vraja cu mort, vraja cu pasăre, patima
desfătării, iubirea trupească, iubirea de argint, beţia, desfrânarea,
neruşinarea, mânia, iubirea de ceartă, neastâmpărarea şi tot cugetul
viclean. Aşa, Doamne, Dumnezeul nostru, insuflă într-însul Duhul
Tău cel paşnic, ca, fiind păzit de El, să facă roade de credinţă, de fapte
bune, de înţelepciune, de curăţie, de înfrânare, de dragoste, de
bunătate, de nădejde, de blândeţe, de îndelungă-răbdare, de
îngăduinţă, de smerenie, de pricepere, căci este rob al Tău, în numele
lui Iisus Hristos, crezând în Treimea cea de o fiinţă şi mărturisind-O
împreună cu îngerii, arhanghelii, domniile cele mărite şi cu toată
oastea cerească. Păzeşte împreună cu dânsul şi inima noastră, că
puternic eşti, Doamne, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Unuia-Născut
60
Fiului Tău şi Preasfântului şi Bunului ş de viaţă Făcătorului Tău Duh,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
SFEŞTANIA
sau slujba Aghiasmei mici, adică Sfinţirea cea mică a apei
care se face spre toată trebuinţă, la întâia zi a fiecărei luni sau când
va voi cel mare ori când va cere credinciosul
Rugăciunile începătoare, Psalmul 142 sau 50.
Dumnezeu este Domnul…de trei ori făcând semnul Sfintei
Cruci.
Către Născătoarea de Dumnezeu, acum cu osârdie să alergăm
noi, păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând din adâncul
sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; grăbeşte că
pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deşerţi, că pe
tine, singură nădejde te-am câştigat.
61
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururi a spune puterile
tale noi, nevrednicii. Că, de n-ai fi stat tu înainte, rugându-te, cine ne-
ar fi izbăvit din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum
slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, stăpână, că tu izbăveşti pe robii
tăi pururea din toate nevoile.
Prochimen, glasul al 3-lea
Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi
teme?
Stih: Domnul este păzitorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa?
APOSTOLUL
Diaconul: Înţelepciune.
Din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, citire:
62
(II, 11-18)
Fraţilor, cel ce sfinţeşte şi cei ce sfinţesc, dintr-Unul sunt toţi; de
aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi, zicând: Spune-voi
fraţilor mei numele Tău. În mijlocul bisericii Te voi lăuda. Şi iarăşi:
Eu voi fi încrezător în El; şi iarăşi: Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat
Dumnezeu. Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi
trupului în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea ca să surpe prin
moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, şi să
izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa.
Căci, într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a
luat. Pentru aceea, dator era întru toate să Se asemene fraţilor, ca să fie
milostiv şi credincios arhiereu în cele către Dumnezeu, pentru
curăţirea păcatelor poporului. Căci prin ceea cea a pătimit, fiind el
însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute.
Preotul: Pace ţie…Citeţul: Aliluia, glasul I
Stih: Răspuns-a inima mea cuvânt bun.
63
EVANGHELIA
Diaconul: Înţelepciune, drepţi…
Din Evanghelia de la Ioan, citire:
În vremea aceea S-a suit Iisus la Ierusalim. Iar în Ierusalim,
lângă poarta oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte
Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulţime multă de
bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei, căci un înger al
Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa; şi cine
intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, ori de ce boală era
ţinut.
Cu pace Domnului să ne rugăm.
Pentru Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, [pentru (Înalt-) Prea Sfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi
Mitropolitul) nostru (N)], pentru cinstita preoţime şi întru Hristos
diaconime şi pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm.
64
Pentru ca să se sfinţească apa aceasta, cu puterea, cu lucrarea şi
cu pogorârea Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să se pogoare peste apa aceasta lucrarea cea curăţitoare
a Treimii cele mai presus de fire, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să fie apa aceasta tămăduitoare sufletelor şi trupurilor
şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să trimită ei harul izbăvirii şi binecuvântarea
Iordanului, Domnului să ne rugăm.
Pentru toţi cei care au trebuinţă de ajutor şi folosinţă de la
Dumnezeu, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să ne luminăm noi cu luminarea cunoştinţei, prin
Treimea cea de o fiinţă, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să fim izbăviţi noi de tot necazul, mânia, primejdia şi
nevoia, Domnului să ne rugăm.
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule,
cu darul Tău.
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita şi stăpâna
noastră de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi
sfinţii să o pomenim.
65
Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră, lui Hristos
Dumnezeu să o dăm.
Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi
Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune
Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, cel mare întru sfat şi
minunat în lucrări, Făcătorule a toată făptura cea văzută şi cea
nevăzută; Cel ce păzeşti aşezământul Tău şi dai mila Ta celor ce Te
iubesc pe Tine şi păzesc poruncile Tale; Cel ce primeşti lacrimile cele
de umilinţă ale tuturor celor din nevoi, că pentru aceasta ai venit în
chip de rob, nu cu năluciri înfricoşându-ne pe noi, ci dând adevărată
tămăduire trupului şi zicând: iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu
mai greşeşti. Încă şi din tină ai făcut ochi sănătoşi şi poruncind să se
spele, prin cuvânt ai făcut să se sălăşluiască lumina; Cel ce opreşti
valurile patimilor celor potrivnice şi potoleşti marea cea sărată a
acestei vieţi şi îmblânzeşti pornirile cele greu de purtat ale plăcerilor;
Însuţi, Iubitorule de oameni Împărate, Cel ce ne-ai dat nouă să purtăm
66
veşmânt luminat ca zăpada din apă şi din Duh (aici preotul, afundând
de trei ori mâna dreaptă în apă, face semnul crucii, zicând de fiecare
dată):
Şi acum trimite harul Preasfântului şi de-viaţă-făcătorului Tău
Duh, care sfinţeşte toate, şi sfinţeşte apa aceasta.
Şi, prin gustarea şi stropirea cu apa aceasta, trimite nouă
binecuvântarea Ta, care spală întinăciunea patimilor. Aşa ne rugăm,
cercetează neputinţa noastră, Bunule, şi tămăduieşte cu mila Ta bolile
noastre cele sufleteşti şi trupeşti.
Rugăciune
Pleacă, Doamne, urechea Ta şi ne auzi pe noi, Tu, Cel ce ai
primit a Te boteza în Iordan şi ai sfinţit apele; şi ne binecuvântează pe
noi pe toţi, care, prin plecarea capului nostru, arătăm semnul
supunerii. Şi ne învredniceşte a ne umple de sfinţenia Ta, prin gustarea
67
şi stropirea cu apa aceasta. Şi să ne fie nouă, Doamne, spre sănătatea
sufletului şi a trupului.
Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea
Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic
dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău (se cântă o dată de
preot şi de două ori de cântăreţ).
Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile
Preacuratei Maicii Sale, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei
Cruci, pentru rugăciunile sfinţilor şi întru tot lăudaţilor apostoli, ale
preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri, şi ale
tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun
şi de oameni iubitor.
68
SLUJBA ÎNMORMÂNTĂRII
RÂNDUIALA ÎNMORMÂNTĂRII MIRELNILOR
Se intră în casa celui decedat unde se dă binecuvântarea apoi
rugăciunile dintru început.
Cu duhurile drepţilor, celor ce s-au săvârşit, odihneşte
Mântuitorule, sufletul adormitului robului Tău, păzindu-l pe dânsul
întru viaţa cea fericită, care este la Tine, Iubitorule de oameni.
Întru odihna Ta, Doamne, unde toţi sfinţii Tăi se odihnesc,
odihneşte şi sufletul adormitului robului Tău, că Tu singur eşti fără de
moarte.
Slavă…
Tu eşti Dumnezeu, Care Te-ai pogorât în iad şi ai dezlegat
durerile celor ferecaţi; Însuţi şi sufletul robului Tău, odihneşte-l.
Şi acum…, a Născătoarei:
69
Una curată şi preanevinovată Fecioară, care ai născut pe
Dumnezeu mai presus de fire, roagă-L să mântuiască şi sufletul
adormitului robului tău.
Apoi ectenia:
Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-
ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Încă ne rugăm pentru odihna sufletului adormitului robului lui
Dumnezeu (N), şi pentru ca să se ierte lui toată greşeala cea de voie şi
cea fără de voie.
Ca Domnul Dumnezeu să aşeze sufletului lui unde drepţii se
odihnesc.
Mila lui Dumnezeu, împărăţia cerurilor şi iertarea păcatelor lui,
de la Hristos, Împăratul cel fără de moarte şi Dumnezeul nostru, să
cerem.
Domnului să ne rugăm:
Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, Care ai călcat moartea şipe
diavol l-ai surpat şi ai dăruit viaţă lumii Tale, Însuţi, Doamne,
odihneşte sufletul adormitului robului Tău (N), în loc luminat, în loc
70
de verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea
şi suspinul. Şi orice greşeală ce a săvârşit el cu cuvântul, sau cu fapta,
sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă-i. că nu
este om care să fie viu şi să nu greşească; numai Tu singur eşti fără de
păcat, dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău este adevărul.
Diaconul: Domnului să ne rugăm
Ecfonisul:
Că Tu eşti învierea şi viaţa şi odihna adormitului robului Tău
(N), Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi
Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi Celui fără de
început al Tău Părinte şi Preasfântului şi Bunului şi de-viaţă-
făcătorului Tău Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Veşnica pomenire (de trei ori) apoi se iese în curte.
Troparul, glasul al 8-lea:
Se cântă la începutul parastasului.
71
Cela ce, prin adâncul înţelepciunii, cu iubirea de oameni, toate le
chiverniseşti şi ceea ce este de folos tuturor le dăruieşti; Unule,
Ziditorule, odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului Tău, că
spre Tine nădejdea şi-a pus, spre Făcătorul şi Ziditorul şi Dumnezeul
nostru.
Slavă…Şi acum…, al Născătoarei:
(următoarea cântare la parastas)
Pe tine zid şi liman te avem şi rugătoare bine primită către
Dumnezeu; pe carele L-ai născut, Născătoare de Dumnezeu,
nenutrită,a credincioşilor mântuire.
Şi îndată se cântă Binecuvântările înmormântării, glasul al 5-lea:
Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
Ceata sfinţilor a aflat izvorul drepţilor şi uşa raiului; să aflu şi eu
calea prin pocăinţă; eu sunt oaia cea pierdută; cheamă-mă,
Mântuitorule, şi mă mântuieşte.
Şi acum…, a Născătoarei
Bucură-te, curată, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup spre
mântuirea tuturor; că neamul omenesc a afla mântuire prin tine, iar noi
să aflăm raiul, Născătoare de Dumnezeu, curată şi binecuvântată.
72
Cu adevărat deşertăciune sunt toate şi viaţa aceasta este umbră şi
vis; că în deşert se tulbură tot pământeanul, precum a zis Scriptura:
când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălăşluim, unde împreună
sunt împăraţii şi săracii. Pentru aceasta, Hristoase Dumnezeule, pe
robul Tău acesta, mutat de la noi, odihneşte-l, ca un iubitor de oameni.
Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul adormitului robului Tău,
unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.
ICOS
Tu singur eşti fără de moarte, Cel ce ai făcut şi ai zidit pe om; iar
noi pământenii din pământ suntem zidiţi şi în acelaşi pământ vom
merge, precum ai poruncit Cel ce m-ai zidit şi mi-ai zis: pământ eşti şi
în pământ vei merge, unde toţi pământenii mergem, făcând tânguire de
îngropare cântarea: Aliluia.
APOSTOLUL
Diaconul: Înţelepciune
73
Din Epistola întâi către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel,
citire:
(IV, 13 – 17)
Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca
să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi care nu au nădejde. Pentru că, de
credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei
adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. Căci aceasta că
spunem, după cuvântul Domnului, că noi, cei vii, care vom fi rămas
până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiţi, pentru
că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru
trâmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos
vor învia întâi. După aceea, noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi
răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm, pe Domnul, în
văzduh, şi aşa pururi cu Domnul vom fi.
Preotul: Pace ţie…Cântăreţul: Aliluia, glasul al 6-lea
Stih: Fericit este cel pe care l-ai ales şi l-ai primit, Doamne.
EVANGHELIA
Diaconul: Înţelepciune, drepţi…
74
Din Sfânta Evanghelie de la Ioan, citire:
(V, 24 – 30)
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat,
adevărat vă zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel care
M-a trimis pe Mine are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a
mutat din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul,
şi acum este, când morţii vor auzi glasul fiului lui Dumnezeu şi care
vor auzi vor învia. Căci, precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi
Fiului să aibă viaţă în Sine; şi I-a dat Lui putere să facă judecată,
pentru că este Fiul Omului. Nu vă miraţi de acestea, căci vine ceasul
în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui; şi vor ieşi cei care au
făcut cele bune, spre învierea osândirii. Eu nu pot să fac de la Mine
nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu
caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, care M-a trimis.
Apoi diaconul zice ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule,
după mare mila Ta…Încă ne rugăm pentru odihna sufletului robului
lui Dumnezeu…şi celelalte, iar arhiereul sau protosul zice rugăciunea:
75
Dumnezeul duhurilor…cu glas mare, venind aproape de cel adormit,
şi împreună cu dânsul şi ceilalţi preoţi.
RUGĂCIUNE DE IERTARE
Domnului să ne rugăm
Stăpâne Mult-îndurate, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul
nostru, Care ai dat sfinţilor Tăi ucenici şi apostoli cheile împărăţiei
cerurilor, iar după sfântă învierea Ta, cea de-a treia zi, cu harul tău le-
ai dăruit puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor, ca să fie
legate şi în cer câte de dânşii pe pământ s-au legat şi tot aşa să fie
dezlegate şi în cer câte de dânşii pe pământ s-au dezlegat; Cel ce prin
nespusa Ta iubire de oameni, ne-ai învrednicit şi pe noi, smeriţii şi
nevrednicii robii Tăi, să fim moştenitori ai aceluiaşi preasfânt dar şi
har, ca şi noi de asemenea să legăm şi să dezlegăm cele ce se întâmplă
în poporul Tău; Însuţi, Preabunule Împărate, prin mine, smeritul şi
nevrednicul slujitorul Tău, iartă adormitului robului Tău (N), orice a
76
greşit ca un om în această viaţă; şi-i iartă lui toate câte a păcătuit cu
cuvântul, sau cu fapta, sau cu gândul, dezlegându-l şi de legătura pusă
în orice chip asupra lui, cu care el însuşi din mânie sau din altă pricină
s-a legat pe sine, sau de la arhiereu, sau de la altcineva a suferit o
alunecare ca aceasta, prin pizma şi prin lucrarea diavolului.
Binevoieşte, Preabunule şi mult-Îndurate, ca sufletul lui să se aşeze cu
sfinţii, care din veac au bineplăcut Ţie, iar trupul să se dea firii celei
zidite de Tine. Că binecuvântat şi preaslăvit eşti în veci. Amin.
Glasul al 2-lea: Când de pe lemn…
Veniţi, fraţilor, să dăm mortului sărutarea cea mai de pe urmă,
mulţumind lui Dumnezeu; căci acesta a ieşit din rudenia sa şi de
groapă se apropie, nemaiîngrijindu-se de cele deşarte şi de trupul cel
mult-pătimitor. Unde sunt acum rudele şi prietenii, căci, iată, ne
despărţim? Să ne rugăm ca Domnul să-i facă odihnă.
Cel ce a înviat din morţi, Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru,
pentru rugăciunile preacuratei Maicii Sale, ale sfinţilor, măriţilor şi
întru tot lăudaţilor apostoli, ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu
77
purtătorilor părinţilor noştri, ale sfântului şi dreptului Lazăr cel înviat
a patra zi din morţi şi ale tuturor sfinţilor; sufletul adormitului robului
Său (N), cel mutat de la noi, în corturile drepţilor să-l aşeze, în
sânurile lui Avraam să-l odihnească şi cu drepţii să-l numere, iar pe
noi să ne miluiască şi să ne mântuiască ca un bun şi de oameni
iubitor.
Evanghelii la opriri
1. „Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit
ţarina din belşug şi cea a zis întru sine, căci n-am unde să-
mi pun roadele mele. Aceasta voi face, voi strica
hambarele mele şi mai mari le voi face. Şi voi zice
sufletului meu, mănâncă, bea, veseleşte-te suflete căci ai
avuţii adunate pentru mulţi ani. Dar Dumnezeu a zis:
nebune, noaptea aceasta vor cere sufletul tău de la tine şi
aceste toate ale cui vor fi?
Aşa se întâmplă cu cel care se îmbogăţeşte întru sine şi nu
întru Dumnezeu.”
2. „În cea dintâi zi a săptămânii pe când se lumina de ziuă au
venit la mormânt Maria, Maria Magdalena şi Solomeea ca
78
să ungă Trupul Sfânt. Şi pe cale se întreba: cine ne va
ridica nouă piatra de pe uşa mormântului, căci era mare
foarte. Dar ajungând la mormânt au văzut că piatra mare
foarte fusese răsturnată. Şi au intrat în mormânt şi au văzut
un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în haine albă şi
s-au înspăimântat. Şi a zis îngerul: nu vă înspăimântaţi,
căutaţi pe Iisus Nazarineanul cel răstignit? A înviat!”
3. „Şi s-a suit Iisus în munte la ucenici, care vazându-L s-au
închinat Lui, ei cei care se îndoiseră. Şi le-a zis Iisus: datu-
Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ, drept aceea
mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.”
Hramul bisericii
(ziua de naştere a acesteia)
Ziua în care credincioşii rememorează împlinirea unui sau unor
ani de la apariţia ei pe scena religioasă pentru credinţa oamenilor, de
la facerea şi darea ei în folosinţă spre zidirea sufletelor creştine.
79
Când biserica este gata şi este târnosită, în ziua unui sfânt sau
sfinţi, atunci ea devine oază de spiritualitate pentru cei credincioşi care
au dorit acest fapt împlinit.
Este un lucru mare, de-o importanţă capitală, mai ales unde nu
există acest locaş sau în cel mai bun caz este o capelă de dimensiuni
reduse fără capacitate de a adăposti în ea pe cei care o cer.
Zidirea bisericii în mijlocul satului sau unui cartier din oraş şi de
preferinţă pe locul care are înălţimea cea mai mare, simbolizează
biruinţa asupra celor necredincioşi. Întotdeauna prin Biserică făcând
cele scrise şi propovăduite de preot vei ieşi deasupra tuturor
necazurilor. Ideea că binele învinge este utopie spun unii
necredincioşi. Personal m-am convins că răul nu are putere decât între
anumite limite. Dacă stărui în credinţă şi spui „Domnul este ajutorul
meu şi tăria mea şi nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul”, este
sigur, absolut vei reuşii în faţa răului. Să nu ai nici o temere, atâta timp
cât crezi de aşa manieră încât şi bune şi rele le accepţi ca fiind de la
Dumnezeu primele şi îngăduite de El ultimele şi nu există nici o
îndoială că Dumnezeu nu te va părăsi. Chiar dacă omeneşte spui
uneori ca Iisus cel ce a zis în numele umanităţii: „Eloi, Eloi, lama
80
sabahtani” în subconştientul şi conştientul tău este clară ideea de
învingător întotdeauna cu şi prin Dumnezeu.
Orice slujbă „cu vreme şi fără de vreme” în tot timpul să ne
rugăm şi să preamărim pe Dumnezeu şi prin această slujbă a hramului
care începe:
Preotul dând binecuvântarea spune: „Binecuvântat este
Dumnezeul nostru totdeauna acum şi pururi şi în vecii vecilor”.
Strana: Amin. „Tatăl nostru” (rostit sau cântat)
Preotul spune ectenia întreită: „Miluieşte-ne pe noi
Dumnezeule……..
Evanghelia sărbătorii
Troparul
„Miluieşte-ne pe noi…Încă ne rugăm pentru mila, viaţa şi
sănătatea naşilor…..”
Isaia dănţuieşte…. (cu ridicarea colacului)
Tăierea colacului spunând: „Ca un Miel spre înjunghiere s-a
adus” – taie partea de sus.
„Şi ca o oaie nevinovată aşa nu şi-a deschis gura Sa” – partea de
jos.
81
„Întru smerenia Lui judecata Lui s-a arătat” – partea din dreapta.
„Iar neamul Lui cine-L va spune” – partea stângă.
Se deschide colacul în patru părţi, după care preotul turnând
vinul spune: „Şi unul din ostaşi cu suliţa în coasta Lui a împuns. Şi
îndată a ieşit sânge şi apă.”
Preotul rosteşte un cuvânt de învăţătură privind semnificaţia
hramului după care aduce mulţumiri naşilor, enoriaşilor şi, desigur,
preoţilor şi tuturor invitaţilor.
Se cânta „La mulţi ani” de trei ori, după care naşii împart
colacul.
82