PERFECTUL SIMPLU 'putin frecvent in limba literara comuna, este, in stilul beletristic un al doilea timpal narativitatii' (T. Vianu)perfectul simplu narativ exprima o durata absoluta, de mare concentrare epica, situand prim planul evenimentelor/al momentelor relatate, al starilor enuntate intr-un trecut recent, apropiat de timpul nararii;- este timpul naratiunii ulterioare, timp al 'narativitatii obiective, descriptive neutre, epice; miscarea construita prin perfectul simplu este rapida si fara durata' (D. Irimia)- functia stilistica principala este determinata de caracterul inchis(aspect perfect) si de caracterul punctual (aspectul momentan) al actiunii/al starii; poate marca stilistic perspectiva dublu inchisa asupra actiunii momentul initial si cel final sau numai inceputul acesteia; reliefeaza derularea rapida a evenimentelor ori valoarea momentana unei stari;- situarea in finalul textului in care predomina al timp narativ imperfectul sau prezentul provoaca o schimbare de ritm narativ, avand rolul de accelerare brusca a relatarii; ex:Se apleaca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere infricosata. (L. Rebreanu)perfectul simplu descriptiv presupune o deviere expresiva de la caracter al acestui timp verbal;utilizarea atipica situeaza secventa descriptiva in prim-plan, in relatie contrastiva cu planul de adancime in care se scriu in mod obisnuit verbe la imperfect; functia dinamica specifica perfectului simplu confera vivacitatea imaginilor descriptive, organizand elementele intr-o succesiune alerta; descrierea de acest tip are caracter livresc; ex: Deodata se facu rece si incepu sa bata vantul [,,,] Ploaia incepu sa cada in stropi mari, tunetele incepura sa rasune de-a lungul vaii cu cu niste zguduituri mai puternice si mai puternice. (I. Slavici)IMPERFECTUL 'Valoarea stilistica a imperfectului, virtutea lui de a vraji miscarea il indica drept timpul propriu literaturii de amintiri, adica al aceleia care infatiseaza o succesiune de evenimente ale trecutului ' (T. Vianu)imperfectul narativ / evocativ opereaza o dubla deschidere temporala: timpul naratiunii este prelungit spre timpul istorisirii si spre cel al lecturarii, iar prezentul scriitorului si al cititorului se deschide spre referentul temporal trecut, spre 'contemporaneitatea' evenimentelor si a eroilor;- are o functie dinamic - evocativa: ca ' timp al evocarii concrete [] si imagine vie a miscarii' (T. Vianu), proiecteaza un eveniment, un un proces sau o stare intr-o durata nedeterminata si instituie o perspectiva subiectiva, un punct de vedete al naratorului/al personajului/al eului liric;- cand este utilizat in poezie, imperfectul devine 'timpul narativitatii subiective , evocatoare, lirice, impresioniste' (D.Irimia) ; impune planuri referential al unei experiente ontologice sau gnoseologice progresive, ori perspectiva interioara a eului rostitor; 'efectul obtinut poate fi de uniformizare, de incompletitudine, dar si de ritualizare sau simbolizare' (R. Zafiu)- in poezia populara epica sau lirica valoarea expresiva este conferita, frecvent, de situarea intr-o durata indeterminata, specifica timpului baladesc, mitic; la final de vers, verbele la imperfect genereaza monorima. ex: El asculta tremurator Se aprindea mai tare Si s-arunca fulgerator, Se cufunda in mare (M. Eminescu)2. imperfectul descriptiv actualizeaza in imagini plastice o realitate trecuta situand-o intr-o durata indeterminata;- accentueaza viziunea auctoriala subiectiva si in acelasi timp imprima reprezentarii actualizatoare o perspectiva progresiva;- functia descriptiv evocativa se realizeaza prin aspectul imperfectiv al verbului care confera descrierii (lirice sau inserate in textul narativ) un caracter dinamic, in opozitie cu 'decupajul' static determinat d utilizarea prezentului (' Astfel chiar cand este exclusiv descriptiv, imperfectul construieste o potentialitate narativa'- R Zafiu). ex: Ea era frumoasa ca umb a piele de copil mirosea spinarea ei, (N. Stanescu)3. imperfectul iterativ converteste capacitatea specifica imperfectului de 'a prelungi durata actiunii' ( F. Brunetiere) in posibilitate de a exprima fluxul temporal a inlantuire duratelor circulare, a situatiilor repetabile;- valoarea expresiva a imperfectului a unor verbe cu sens iterativ (sau a verbelor care primesc conotatii echivalente prin determinarii adverbiale/substantivale etc.) rezita in forta cu care exprima, sugereaza o dubla inscriere a fiintei intr-un continuum temporal si intr-un tipar repetabil al existentei. ex: Partea dezagreabila era ca urcam si coboram fara sa stim de ce, iar asta ni se comunica simplu de catre cei imbufnati si initiati sumar [] imi repetam necontenit, ca idiotizat:' N-as fi crezut-o niciodata in stare sa faca asta' (Camil Petrescu)4. imperfectul oniric situeaza lumea narata intr-un timp imaginar de grad secund (durata fictionara exterioara): ' Este timpul la care se povestesc visele sau cosmarurile' (U. Eco)- functia stilistica este acea de a institui un plan al imaginarului oniric si de a semnala caracterul ireal al succesiunii de evenimente sau de stari si trairii lirice. ex: Se facea ca la o curte verde in paraclisul patimilor rele cei trei Crai, mari egumeni ai tagmei prea senine slujeau pentru cea din urma oara vecernia (Mateiu Caragiale)5, imperfectul anticipativ modifica aspectul imperfectiv, dezvoltand sensul de prezent si ambiguizand relatia dintre real si ireal; 'devierea' de norma specifica uzului transforma acest timp intr-un 'izvor de misterioase treiteti', fiindca 'in clipa insasi in care ne evoca actiuni reale sau posibile, le face iluzorii si lre nimiceste in trecut' (M. Proust)- rolul stilistic de 'indice al trecerii de la realitate la imaginar in jocurile de copii' (I. Coteanu), devine o strategie discursiva prin care se construiesc premise ale viziunii poetice, se intemeiaza lumi posibile, se imagineaza experiente ipotetice. ex: incepu vechiul joc de-a imaginile: incerca sa aduca la suprafata imagini cat mai vechi, cat mai departate, sa le mareasca, sa le dea viata [] si nu era deloc usor, pentru ca trebuia sa fie tot timpul atentTu erai piatra, tu erai norul,tu erai vulturul, tu erai oradin care-si curmau asupra-ne zborulsecundele dandu-se tuturora. (N. Stanescu)PERFECTUL COMPUS 'convertit in timp narativ, prin caracterul perfectiv al temporalitatii sale, [] fixeaza intr-o perspectiva de anterioritate ireversibila incheierea implacabila a unor procese situate in succesivitatea.' (D. Irimia) Perfectul compus inscrie evenimentele narate, procesele, starile sau experientele lirice intr+o durata trecuta inchisa, intr-un interval de timp anterior timpului enuntarii;- functia stilistica principala este aceea de a crea un decupaj in fluxul duratei, delimitand o secventa de temporalitate situata in anterioritatea imediata a prezentului sau, dimpotriva, intr-un trecut foarte indepartat cum este cel al basmului; din perspectiva momentului enuntarii, acest trecut ireversibil este prezentat ca actiune incheiata, ca rezultat al unui proces sau ca un efect al unei stari; are rol de narare a unor evenimente trecute istorisite in succesiune cronologica sau rol de evocare marcata de indici ai subiectivitatii (formele inversate, de exemplu): 'O actiune trecuta ale carei ecouri sunt inca vii in sufletul nostru e exprimam prin perfect simplu' (I. Iordan) ;- alta functie stilistica este delimitarea planului naratorului (a carui obiectivitate poate fi exprimata prin perfectul simplu) de planul personajelor, marcat subiectiv prin perfectul compus;- situarea in finalul textului/ al episodului narativ (in contrast cu timpul narativ principal prezentul, perfectul simplu sau imperfectul), poate avea un rol rezumativ sau conclusiv, reliefand astfel caracterul ireversibil al evenimentelor;- forma invechita a perfectului compus (avand doua auxiliare : 'eu l+am fost zarit') este o marca a registrului stilistic arhaic. ex: Pe trei covoare de racoare Lin adormi, torcand verdeata, Cand eunucul lui batran, Veni s-o-imbie cu dulceata: - Enigel, Enigel, Ti-am adus dulceata,iaca, (I. Barbu)