Cursul 11

Poluanţii atmosferici (oxidanţi) şi impactul lor asupra ecosistemelor. Poluanţi atmosferici primari şi activităţi economice care generează poluanţii atmosferici. Poluanţi atmosferici secundari. Influenţa negativă a ozonului troposferic asupra proceselor biologice necesare

menţinerii funcţionalităţii solurilor. Ploile acide si degradarea solurilor. Soluţii tehnologice de reducere a emisiilor de agenţi oxidanţi.

Poluanţii atmosferici (oxidanţi) şi impactul lor asupra ecosistemelor. Se vorbeşte despre poluarea atmosferică

atunci când “una sau mai multe substanţe sau amestecuri de substanţe poluante sunt prezente în atmosferă în cantităţi sau pe o perioada care pot fi periculoase pentru om, animale sau plante şi contribuie la punerea in pericol sau vătămarea activitătii sau bunăstării persoanelor” (definiţie OMS / WHO).

Poluarea atmosferică (şi în special prin poluanţii atmosferici oxidanţi) afectează şi solul, care este implicit menţionat în definiţia de mai sus (aşa cum s-a arătat deja solul este indispensabil pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor, iar existenţa umana, inclusiv activitatea şi bunăstarea persoanelor, depinde şi de sol)

Substanţele poluante din atmosfera sunt substanţe gazoase, lichide sau solide. Gazele sunt substanţe care, in condiţii normale (temperatura locala, presiune 1013 hPa) sunt in stare gazoasa, lichefiindu-se la temperatura joasa (condensare), de ex.: CO2, SO2, ozonul (O3). Vaporii sunt gaze care se condensează in condiţii normale, de ex.: vaporii de apa, substanţe organice volatile. Presiunea de vapori a unei substanţe reprezintă presiunea la care un lichid sau un sistem lichid se află în echilibru cu vaporii formaţi din respectivul lichid ca urmare a tranziţiei de fază.

Ceata, fumul, praful sunt particule foarte fine de materii (aerosoli) de un diametru de 0,001-100 μm. Ceaţa este formata din picături/ particule de mărime variabilă. Dacă diametrul particulelor nu depaseste 10 μm avem de a face cu o ceaţă fină (eng. mist), iar dacă diametrul este mai de 10 μ, ceaţă se denumeşte ceata deasa (eng. fog). Cuvântul smog este format pornind de la doua cuvinte englezesti smoke (fum) si fog (ceaţă deasă).

Fumul este un amestec de particule solide si coloidale cu picături lichide. Praful (pulberi în suspensie gazoasă) provine din diviziunea materiei fine în particule aproape coloidale, de 10-100 nm.

Emisiile sunt substanţe eliberate in atmosfera de către instalaţiile industriale (puncte fixe de emisie) sau de către autovehicule (puncte mobile de emisie). Fixarea unei valori limită pentru emisii se bazează pe baza experienţei acumulate în timp. Criteriile referitoare la: (i) calitatea aerului, (ii) parametrii măsuraţi pentru aprecierea calităţii aerului (iii) interpretarea parametrilor consideraţi definitorii pentru calitatea aerului au variat de la o ţară la alta. Faptul că poluarea atmosferică este o poluare globală impune însă armonizarea standardelor de calitate a atmosferei (parametrii măsuraţi şi metode de lucru).

O categorie aparte de emisii o reprezintă emisiile atmosferice ale surselor naturale (vulcan, incendii de păduri) care afectează de semnificativ (deşi pe perioade limitate) parametrii de calitate ai atmosferei.

Poluanţii atmosferici au un impact negativ asupra solurilor, pentru că afectează: (i) structura solului si disponibilitate nutrienţilor (prin depuneri pe sol) şi (ii) calitatea materiei organice, prin modularea negativă a proceselor metabolice din plante şi microorganisme esenţiale pentru starea de sănătate a “ţestului viu” din sol.

Poluanţi atmosferici primari şi activităţi economice care generează poluanţii atmosferici. In fig.1 este

prezentată o clasificare generală a tipurilor şi surselor de poluare, iar în fig. 2 sunt ilustrate sursele de poluare a aerului si principalii poluanţi atmosferici.

Din fig. 2 reiese că sunt două tipuri de poluanţi, poluanţii atmosferici primari (în primul rând oxizi de azot şi sulf, dar şi compuşi organic volatili) şi poluanţi atmosferici secundari (ozonul şi ploile / pulberile acide). Intre cele doua tipuri de poluanţi există o continuă inter-corelare. Ozonul troposferic se formează prin reacţii fotochimice mediate de oxizii de azot şi compuşii organici volatili (vezi mai departe). Specie moleculară foarte reactivă, ozonul poate (re)forma oxizi de azot în anumite condiţii şi poate produce (ca urmare a per-oxidării grupărilor duble din resturilor de acizi graşi din componenţa fosfolipidelor incluse în membrana plasmatică) compuşi organici volatili (izopren, etenă = etilen). Ozonul contribuie de asemene la oxidarea bioxidului de sulf (anhidridă sulfuroasă) la trioxid de sulf (anhidridă sulfurică). Trioxidul de sulf reacţionează cu apa din nori şi formează acid sulfuric. Acidul sulfuric (ca şi ozonul) mediază transformarea oxizilor de azot în acid azotic (prin combinare cu apa în nori). Cei doi acizi din nori determină formarea de ploi acide, iar sărurile lor cu bazele slabe din componenţa atmosferei (baze organice de obicei) reprezintă pulberi acide (pentru că în hidrolizează la solubilizarea în apă, fiind săruri ale acizilor tari cu baze slabe). Ozonul şi ploile acide sunt principalii poluanţi atmosferici care afectează solul.

Sursele principale de poluanţi atmosferici primari antropici (oxizi de sulf şi de azot, compuşii organici volatili –VHC, VOCx) sunt prezentate în tab.1

Tab. 1. Procese generatoare de poluanţi atmosferici Nr. crt. Agentul nociv Activităţi umane generatoare

1 Bioxid de sulf Arderea combustibililor, topitorii, turnătorii, industria chimică.

2 Oxizi de azot Explozivi, îngrăşăminte, curăţare metale, combustii la temperaturi ridicate (inclusiv motoare Diesel)

3 Hidrocarburi volatile (VHC) Gaze de eşapament, prelucrarea combustibililor.

4 Aldehide (VOC) Descompunerea termică a grăsimilor şi a glicerinei.

5 Compuşi organic volatili (VOCx) Agricultură (cultivarea plantelor, creşterea animalelor)

Fig. 2. Ilustrarea surselor de poluaţi atmosferici şi a tipurilor de poluanţi atmosferici .

surse

Poluanti primari

Poluanţi secundari

VOCx + H2O

Ploi şi pulberi acide Naturale

Mobile

Fixe

Fig. 1. Clasificarea surselor şi a tipurilor de poluare

Principalele surse de poluare industrială sunt: - Industria siderurgică şi metalurgică. Industria de prelucrare a minereurilor în vederea extragerii componenţilor feroşi sau neferoşi se bazează în

special pe procedee de topire şi înnobilare la temperaturi înalte în urma cărora rezultă cantităţi extrem de mari de gaze nocive şi pulberi.

- Industria petrochimică. În rafinăriile din industria petrochimică apar emisii de hidrocarburi, dioxid de sulf, hidrogen sulfurat, oxizi de

carbon alături de alţi componenţi nocivi mai puţin importanţi. Pe perioada depozitării produselor, în special a celor rafinate, datorită tensiunii de vapori ridicate sunt posibile emisii, cel mai frecvent de propan şi butan.

- Industria materialelor de construcţii. Industria materialelor de construcţii elimină mari cantităţi de praf şi mai puţin gaze nocive. - Industria chimică. Procesele tehnologice ce se desfăşoară în industria chimică conduc la poluarea atmosferei cu diverse

substanţe: oxizi de sulf, hidrogen sulfurat, oxizi de azot, clor, etc. - Industria minieră. Ritmul ridicat de exploatare la minele deschise înseamnă dislocarea unor cantităţi mari de pământ şi

eliminarea de pulberi solide (inclusiv compuşi organici volatili). - Industria energetică şi transporturile. Industria energetică şi transporturile, sub aspect cantitativ, se situează pe primul loc al surselor de emisii de

gaze nocive datorită faptului că toate industriile necesită cantităţi mari de energie, iar obţinerea ei prin combustie este legată de generarea de cantităţi imense de gaze reziduale (dioxid de sulf, oxizi de azot, oxizi de carbon), praf şi fum.

Soluţia clasică de control a emisiilor de gaze în cazul instalaţiilor industriale a fost cea a diluării emisiilor pin injectarea lor la înălţime (coşuri de zeci şi sute de metri). In funcţie de inaltimea coşurilor si de condiţiile atmosferice, gazele poluante provenind din procesele industriale se propagă local sau la distante medii / mari. In cazul marilor termocentrale de exemplu propagarea gazelor poluante este pe distanţe mari (transfontaliere) efectele fiind întinse la scară regionala (zone continentale – poluarea aerului indusă de termocentralele din Germania se propagă la nivelul întregii Europe centrale).

O situaţie deosebită este cea a motoarelor de autovehicule, din ce în ce mai numeroase. Mai ales motoarele diesel produc cantităţi semnificative de bioxid de sulf (din sulful din motorină), oxizi de azot (datorită temperaturii ridicate de ardere) şi particule de hidrocarburi nearse (fum). O prezentare comparativă a principalelor surse de poluare atmosferică este prezentată în fig. 3,4,5. Concluzia care reiese din aceste figuri este că bioxidul de sulf rezultă din impurităţile combustibililor, iar VOCx si oxizii de azot din specificul proceselor de combustie la temperaturi înalte.

Surse de oxizi de azotSurse de oxizi de azot

Cele mai importante Cele mai importante surse sunt mijloacele de surse sunt mijloacele de transport cu ardere transport cu ardere interna (motoarele)interna (motoarele)–– Particularitatile Particularitatile

procesului de ardere procesului de ardere la temperaturi ridicatela temperaturi ridicate

TermocentraleTermocentrale(25%)(25%)

ArderiArderi(12%)(12%)

TransportTransport(53%)(53%)

Arderi casniceArderi casnice((îîncalzire)ncalzire) (5%)(5%)

AlteleAltele (5%)(5%)

Fig. 3. Principalele surse de poluare cu oxizi de azot în atmosferă

Sursele de oxizi de sulfSursele de oxizi de sulf

Emisiile maxime sunt Emisiile maxime sunt datorita arderilor datorita arderilor îîn n termocentraletermocentrale–– Impuritatile din Impuritatile din

combustibilicombustibili

TermocentraleTermocentrale (67%)(67%)

Arderi industrialeArderi industriale(15%)(15%)

TransportTransport(7%)(7%)

Arderi casniceArderi casnice((îîncalzire)ncalzire) (3%)(3%) AlteleAltele (8%)(8%)

Fig. 4. Principalele surse de poluare cu oxizi de sulf în atmosferă

Surse de compusi organici volatili (VOCs)

Arderi 56.4

Alte procese industriale 3,8%

Altele 2,8%

Transport 37%Arderile – surse majore De VOCs

Fig.5. Principalele surse de compuşi organici volatili din atmosferă.

Poluanţi atmosferici secundari. Un caz aparte de poluare atmosferică este cel al smogului fotochimic. Ozonul, oxizii de azot şi hidrocarburile sunt substanţe precursoare ale smogului fotochimic (tip Los Angeles). Acest tip de smog se formează deasupra marilor oraşe cu circulaţie intensă, şi c grad mare de însorire. Inca de la primele ore ale zilei, aerul se imbogateste in oxid de azot (NO si NO2) intr-un amestec de numeroase hidrocarburi (alcani, hidrocarburi aromatice), provenind din gaze de eşapament ale vehiculelor si din emisiile instalaţiilor industriale. Din aceste gaze se formează ozonul, care se acumulează şi formează apoi cu particulele în suspensie un smog dens, iritant, cu acţiune distrugătoarea asupra organismelor.

Acest tip de smog a fost primul tip de fenomen dăunător care a permis înţelegerea formării poluanţilor atmosferici secundari şi a efectelor dăunătoare ale acestor poluanţi atmosferici (mai dăunătoare decât cele ale poluanţilor atmosferici primari).

Ozonul troposferic (cel situat în stratul de atmosferă cuprins între 0 şi 10 km) se formează ca urmare a acţiunii combinate a oxizilor de azot şi a hidrocarburilor ciclice aromatice. Ozonul troposferic (spre deosebire de cel stratosferic, situat la înălţimea de 40 km, care este indispensabil vieţii pe pământ, reţinând radiaţiile ultraviolete dăunătoare) este un compus foarte dăunător, datorită reactivităţii sale ridicate (potenţial oxidant foarte pronunţat).

Reacţiile fotochimice implicate în formarea ozonului sunt prezentate în fig. 6.

NONO22 (h(hυυ, , λλ<400 nm) <400 nm) NO + ONO + O

O + OO + O2 2 + M + M OO33

ROOROO + NO + NO RORO + NO+ NO22

NO + ONO + O3 3 NONO22 + O+ O22

Poluantii atmosferici secundariPoluantii atmosferici secundari –– Ozonul troposfericOzonul troposferic

Emisii organice

Fig. 6. Reacţiile fotochimice din atmosferă care duc la formarea ozonului

Este de subliniat încă o dată că formarea ozonului implică existenţa / acumularea concomitentă a trei factori: (i) oxizi de azot (care pot fi generaţi şi natural datorită energiei descărcărilor electrice), (ii) compuşi organici volatili (care de asemenea se formează natural din plante) şi radiaţii solare intense. Creşterea concentraţiei de ozon troposferic în ultimii ani se datorează faptului că activităţile umane au crescut concentraţia de NOx şi de VOCx din atmosferă.

Alţi poluanţi atmosferici secundari care se formează în atmosferă sunt “ploile acide”. Sub termenul de "ploi acide" sau "precipitaţii acide" se includ toate tipurile de precipitaţii - ploaie, zăpada, lapoviţa, ceata, ale căror pH este mai mic decât pH-ul apei naturale de ploaie (care este de obicei 5,6). pH-ul slab acid al apei de ploaie se datorează faptului că particulele de ploaie înglobează şi bioxid de carbon (CO2 – anhidridă carbonică), Bioxidul de carbon intră în reacţie cu apa din precipitaţiile atmosferice: CO2+H2O H2CO3, dar fiind un acid foarte slab nu poate determina reducerea semnificativă a pH-ul al apei de ploaie .

Ploaia acida se formează ca rezultat al reacţiilor din nori în care sunt implicaţi oxizii de azot şi de sulf. Aşa cum s-a arătat deja ozonul contribuie la oxidarea bioxidului de sulf la trioxid de sulf si la formarea în final de ploi acide.

Aşa cum s-a arătat solul este afectat mai ales de poluanţii atmosferici secundari, ozon şi ploi acide/pulberile acide. In cele ce urmează vor fi discutate unele din mecanismele implicate în aceste efecte.

Influenţa negativă a ozonului troposferic asupra proceselor biologice necesare menţinerii

funcţionalităţii solurilor. Ozonul este o formă alotropică a oxigenului înalt reactivă datorită unei structuri instabile cu electroni singlet:

Această structură foarte reactivă generează în reacţiile sale o serie întreagă de forme activate ale oxigenului

(ROS – reactive oxygen species = specii de oxigen reactiv, denumite impropriu şi radicali liberi). In sistemele biologice ozonul reacţionează cu toate legăturile duble din lanţurile de carbon:

Peroxidul format este instabil în solvenţi protonaţi (ca apa) şi se descompune cu formarea unor ceto-derivaţi şi a apei oxigenate (prima specie moleculară dintr-o lungă serie de specii moleculare reactive ale oxigenului):

Deci ozonul este foarte distrugător pentru structurile celulare cu care conţin legături duble în lanţurile de carbon (şi în special membrane celulare şi acizi nucleici). Pentru a contracara acţiunea distrugătoare a ozonului (şi a ROS generate din acţiunea ozonului) sistemele biologice şi-au dezvoltat o serie întreagă de mecanisme de protecţie, în care sunt folosiţi anti-oxidanţi specifici. In tab. 2 sunt prezentate aceşti anti-oxidanţi

Tab. 2 Speciile reactive de oxigen si principalii antioxidanti specifici din sistemele biologice

Specii reactive Antioxidant

Oxigen singlet 1O2 vitamina A, vitamina E

Radical Superoxide O2-• superoxiddismutaza, vitamina

C

Apa oxigenata H2O2 catalaza, glutationperoxidaza

Radical peroxl ROO• vitamina C, vitamina E

Radical lipo-peroxil LOO• vitamina E

Radical hidroxil OH• vitamina C

Creşterea concetraţiei de ozon troposferic în ultimele decenii a depăşit însă capacitatea de apărare împotriva ROS a sistemelor biologice. Afectarea sistemelor membranare face ca ozonul să influenţeze negativ procesele de fotosinteză şi de fixare biologică a azotului (procese dependente de structuri membranare).

Procesele de fotosinteză şi de fixare a azotului sunt procese fundamentale pentru ciclurile fundamentale din sol (de carbon şi energie şi de azot), inclusiv pentru formarea şi menţinerea unei materii organice de calitate în sol. In final funcţionalitatea solurilor (pentru asigurarea creşterii şi dezvoltării plantelor) devine necorespunzătoare.

Reducerea fertilităţii solurilor agricole, alături de daunele directe asupra plantelor produc pagube importante culturilor agricole. Studiile în camere de câmp deschise (open top field chambers) cu atmosferă controlată, ca şi tratamentele de câmp cu etilen-tiouree (substanţă care reduce efectul ozonului) au arătat că ozonul troposferic determină pierderi ale culturilor agricole din SUA de aproape 1 miliard de dolari.

Ploile acide si degradarea solurilor. Ploile acide îşi exercită acţiunea dăunătoare asupra solului pe diferite

căi (care sunt ilustrate în fig. 7); - acţiuni directe asupra frunzelor (arsuri, reducerea cuticulei şi creşterea pierderilor de apă) care duc la reducerea fotosintezei şi încetinirea creşterii; - spălarea nutrienţilor din sol ca urmare a acidifierii; blocarea schimbului ionic ca urmare a reducerii pH-ului; - reducerea biodisponibilităţii apei legate de argile; - solubilizarea elementelor toxice din sol (Al, Hg); - reducerea activităţii bacteriilor utile din sol - stimularea activităţii ciupercilor fitopatogene.

Dezechilibrele induse de ploile acide în ecosisteme (în special în ecosistemele forestiere) duc la distrugerea copacilor pe suprafeţe mari (germ. waldsterben = pierirea pădurii). Denumirea germană a fenomenului se datorează faptului că fenomenul ploilor acide a fost semnalat pentru prima dată în Germania la începutul anilor ’70 ai secolului trecut. In fig. 8 este prezentat aspectul unei păduri afectate de ploile acide.

Fig. 8. Pădure afectată de ploile acide în Slovacia.

Pădurile sunt cele mai afectate de fenomenele de degradare a solului sub acţiunea ploilor acide pentru că: (i) sunt formate din plante perene, care integrează în ciclul lor de viaţă impactul toxicelor şi (ii) solurile formate de păduri sunt general caracterizate prin aciditate, ploile acide împing pH-ul solului până dincolo de valoarea care mai permite desfăşurarea optimă a proceselor biologice din sol. Fenomenul degradării solului sub acţiunea ploilor acide este prezent însă şi în cazul culturilor agricole, dar în aceste situaţii amendamentele / amelioratorii de sol îmbunătăţesc situaţia sub raportul pH-ului. Acţiunea nefavorabilă a poluanţilor atmosferici (şi mai ales a celor secundari) asupra solului şi a mediul a determinat stabilirea unor limite maxime admisbile ale concentraţiilor acestor poluanţi în aer şi a impus anumite standarde de emisie poluatorilor antropici (instalaţii industriale şi mijloace de transport).

Soluţii tehnologice de reducere a emisiilor de agenţi oxidanţi. Aceste soluţii tehnologice sunt în esenţă următoarele: (i) de precombustie (ca de ex. înlăturarea sulfului din cărbunii arşi în termocentrale sau din motorină); de control al combustiei (pentru a reduce formarea oxizilor de azot şi compuşilor organici volatili) sau de post-combustie (ca de ex. tobele catalitice ale autoturismelor.).

Înlăturarea sulfului din cărbuni, înainte de ardere, se realizează prin gazeifiere. Cărbunii sunt transformaţi în gaz de sinteza prin tratare cu apă:

C+ H2O CO + H2 Sulful se separa prin răcire, iar gazul de sinteză se arde în turbine cu gaz pentru a se genera curent electric.

Căldura reziduala de la turbinele cu gaz se foloseşte pentru producere de abur, iar aburul se apoi se foloseşte pentru producerea de energie electrică.

Schema unei astfel de instalaţii, de producere de energie electrică prin gazeifiere cărbunilor este prezentată în fig.9.

Procedeele de desulfurare a gazelor de ardere (postcombustie) sunt la temperaturi ridicate (prin adsorbţie pe site moleculare zeolitice) şi la temperatură joasă.

Procedeele la temperaturi joase se caracterizează prin absorbţia oxizilor de sulf într-o soluţie alcalină (pe bază de hidroxid de calciu, magneziu, sodiu, amoniu), obţinându-se ca produşi finali sulfaţii corespunzători.

Solubilitatea dioxidului de sulf în apă este mică, ea scăzând cu creşterea temperaturii. În timpul absorbţiei în apă are loc un proces de hidroliză, conform ecuaţiei:

SO2 + H2O → H+ + HSO-3

Pentru a creşte gradul de absorbţie al SO2 în soluţii apoase este necesară introducerea în sistemul de absorbţie a unei substanţe care să îndepărteze protonul (H+), sau să lege anionul bisulfitic (H SO3

-). Pentru aceasta se folosesc soluţiile unor substanţe cu caracter bazic.

Procesul de absorbţie a SO2 în soluţii alcaline este un proces heterogen, în majoritatea cazurilor, reacţia chimică are loc în faza lichidă, iar cel puţin unul din reactanţi provine din faza gazoasă.

Pentru hidrocarburile cu un conţinut ridicat de sulf s-au utilizat diverse metode de îndepărtare a sulfului în vederea obţinerii emisiilor reduse de oxizi de sulf. Printre acestea se numără: 1. Aditivitatea motorinei prin folosirea aditivilor de combustie care au rolul de a reacţiona cu dioxidul de sulf din gazele de ardere şi de a forma produse slab active sub raport coroziv; 2. Metoda petrochimică, de îndepărtare a compuşilor cu sulf prin rafinare.

Reducerea oxizilor de azot se realizează fie prin proiectarea specială a camerelor de ardere din motoare, fie prin intermediul unor tobe catalitice,

In cadrul tobelor catalice are loc un proces combinat redox, de reducere a oxizilor de azot la azot si de oxidare a monoxidului de carbon şi a compuşilor organic volatili la bioxid de carbon şi apă Etapa 1: reducerea NOx N2 Etapa 2: oxidare CO CO2; VOCx --> CO2 + H2O Pentru ca toba catalitică să funcţioneze în condiţii optime este necesar ca amestecul de gaze care intră în cilindrii motorului cu ardere internă să fie în raport stoichiometric. Din acest motiv în toba catalitică se regăseşte o sondă lambda (un senzor de oxigen) care informează sistemul de management al motorului despre conţinutul de oxigen din gazele de ardere. Microprocesorul controlează procesul de ardere / respectarea stoichiometriei reacţiei prin injectarea unor cantităţi precis determinate de combustibil. Imbunatatirea proceselor de ardere este o preocupare continuă a proiectanţilor de instalaţii industriale energetice şi de motoare pentru autoturisme. In cazul motoarelor pentru autoturisme soluţiile de îmbunataţirea combustiei (pentru creşterea randamentului motoarelor şi pentru reducerea emisiilor de gaze poluante) includ: supraalimentarea cu aer (cu ajutorul unor turbine antrenate de gazele de ardere sau a unor compresoare mecanice antrenate de motor); creşterea presiunii de injecţie (până la 2100 bari în cazul motoarelor cu pompă-duză şi până la 1600 bari în cazul motoarelor cu rampă comună); modificarea geometriei camerelor de ardere; creşterea numărului de supape şi îmbunătăţirea formei lor. Una din dezvoltările motorului Diesel este arderea la temperaturi mai joase, la care formarea oxizilor de azot este redusă.

Aplicarea în practică a tuturor acestor măsuri a dus la reducerea poluării atmosferice cu anumiţi compuşi (bioxid de sulf, pulberi în suspensie) sau la plafonarea tendinţei de creştere (oxizi de azot, VOCx, ozon). Implicit în ultimii ani impactul poluării atmosferice asupra solurilor s-a redus semnificativ, evidenţiindu-se o tendinţă uşoară de refacere a solurilor degradate sub impactul ploilor acide. Problema ozonului troposferic rămâne actuală, fiind necesare noi eforturi pentru soluţionare.

Afectare frunze Reducere fotosinteza

Scadereaposibilitatilor de adaptare la stress-uri

Acidifiere sol

Spalare nutrienti

Blocare schimb

ionic

Solubilizareioni toxici

Legare apa deargile

Reducere preluare apa si nutrienti

Moarte copaci

acvifer

lac

Emisii

Ploiacide

Pulberi acide

Fig.7. Afectarea solului şi a plantelor ca urmare a precipitaţiilor acide şi a depunerilor acide

Abur înalta presiune

Coal Grinding

GasificationAnd Syngas

Coolers

Sulfur Recovery

Acid Gas Removal

Gas Cooling

7FB CT &HRSG2 X 50%

Racire

Singaz

Spalare

Singaz

Oxigen

pasta

Carbune

Apa

Gazeacide

Sulf

ASU

MacinareCarbune

Gaseifieresi racirea singazului

RecuperareSulf

Indepartaregaze acide

Raciresingaz

CO + H2

Diluare azot

Namol

ASU

Apa reziduala (cu CO2)

207FBCiclu combinat

OptimizareSistemIntegrat

Eco-tehnologie

E

Fig. 8. Înlăturarea sulfului din cărbunii energetici prin gazeifiere.