Teoria generala a obligatiilor TEMA IOBLIGATIA

Notiunea, evolutia, structura,clasificarea si izvoarele obligatiilor

1. Terminologie

Termenul de obligaie este susceptibil de mai multe nelesuri. Astfel,nsens restrains el semnificndatorirea debitorului de a svri o aciune ori de a se abine de la svrirea ei sub sanciuneaconstrngerii.n senslarg, obligaia desemneaz raportul juridic obligaional care, n latura sa activ,cuprindedreptulcreditoruluideapretindedebitoruluisuexecutareauneiprestaiisubsanciuneaaplicrii constrngerii n caz de neexecutare,iar n latura sa pasiv, ndatorirea debitorului de a ndeplini oprestaie pozitiv sau negativ.

Obligaia poate avea i nelesulde hrtie de valoare care confer posesorului calitatea de creditoral emitentului i dreptul de a primiun venit fix sub forma unei dobnzi pentru suma mprumutat.Etimologic, termenul obligaie provine din cuvntul latin obligatio care nseamn a lega(ligare) pe cineva , datorit (ob) neexecutrii prestaiei pe care o datora altuia.

2. Noiunea i caracterele obligaiei civile

Codul civil nu definete obligaia, n sensul su larg, de raport juridic specific. Asemenea definiii sunt ns numeroase n literaturajuridic.Obligaia civil ca raport obligaional poate fi definit, fie din perspectiva laturii active a acestuia(ca drept al creditorului de a constrnge pe debitor s dea, s fac sau s nu fac ceva),fie dinperspectiva laturii pasive (ca ndatorire a debitorului de andeplini o prestaie pozitiv sau negativ subsanciunea constrngerii n caz de neexecutare voluntar).

Obligaia civil reprezint raportul juridic specific, n cadrul cruia, subiectul pasiv, numitdebitor, i asum voluntar sau accept potrivit legii, o ndatorire de a da, a face sau a nu face ceva,imediat, ntr-un termen determinat, ori sub condiie, ndatorire a crei executare este pretins la scaden de subiectul activ numit creditor, sub sanciunea aplicrii constrngerii juridice n caz deneexecutare voluntar sau executare necorespunztoare.

1. Potrivit dispoziiilor art. 1164 NCC, obligaia este o legtur de drept n virtutea creia debitorul este inut s procure o prestai ecreditorului, iar acesta are dreptul s obin prestaia datorat.

Din definiia legal, rezult urmtoarele: obligaia este o legtur de drept, un raport juridic; aceast legtur se nate din acele acte sau fapte juridicelicite sau ilicite care constituie izvoare ale obligaiilor, conformart. 1165 NCC; legtura se stabilete ntre creditor i debitor; debitorul este subiectul pasiv, inut s procure o prestaie celeilalte pri; dei textul nu prevede n mod expres, debitorul poate fi inut, n virtutea legturii juridice cu creditorul, i la o absteniune la inaciune; creditorul este subiectul activ, titularul dreptului ce poate fi realizat prin executarea prestaiei de ctre debitor (sau, dimpotriv, prin abinerea debitorului de la a face ceva ce ar fi putut s fac dac nu s-ar fi obligat).

2. n mod tradiional, obligaia (raportul juridic de obligaie) a fost definit ca raportul juridic n care o parte, numit creditor, poate pretinde celeilalte pri, numit debitor, s execute o prestaie sau mai multe prestaii, de regul, sub sanciunea constrngerii de stat[1].Altfel spus, obligaia este legtura de drept (obiectul unei sanciuni statale) ce unete creditorul i debitorul[2].n sens restrns, termenul obligaie denumete numai latura pasiv a raportului juridic obligaional, respectiv prestaia debitorului.

Luand ca model Codul civil francez din 1804, care nu a definit notiunea de obligatie, Codul civil roman din 1865, ca de altfel si alte coduri civile europene, ca cel austriac din 1811,cel elvetian din 1907 sau Codul federal elvetian al obligatiilor din 1881 si apoi din 1911, nu au definit aceasta institutie juridica. Acest lucru se explica prin adoptarea de catre redactorii codurilor respective a renumitei definitii a obligatiei din INSTITUTELE lui Justinian, care a definit obligatia astfel: " obligatio est juris vinculum quo necesitate adstringimur, alicuius solvendae rei, secundum nostrae civitatis jura. In aceste conditii, sarcina definirii obligatiei civile a revenit doctrinei.Astfel au fost formulate mai multe definitii:

" Obligatia este o legatura juridica intre doua sau mai multe persoane, in virtutea careia, o parte, numita debitor, se obliga fata de alta, numita creditor, la executarea unei prestatiuni pozitive sau negative, adica la un fapt sau la o abstentiune.

" Obligatia este raportul juridic in temeiul careia o persoana este tinuta sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva in favoarea unei alte persoane.

"Raportul juridic de obligatie poate fi definit ca acel raport in baza caruia o persoana, numita creditor, poate pretinde altei persoane, numita debitor, efectuarea unei anumite prestatiuni. "Obligatia este raportul juridic in temeiul caruia o persoana, numita creditor, are dreptul de a pretinde de la alta persoana, numita debitor, o anumita prestatiune, pe care acesta este indatorat a o indeplini.

"Obligatia este raportul de drept civil in care o parte, numita creditor, are posibilitatea de a pretinde celeilalte parti, numita debitor, sa execute o prestatie sau mai multe prestatii, ce pot fi de a da, a face sau a nu face , de regula, sub sanctiunea constrangerii de stat. " Obligatia este raportul juridic in temeiul caruia o persoana numita debitor este tinuta fata de alta, numita creditor, la datoria de a da, de a face sau de a nu face ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in caz de neexecutare de buna voie.

" Obligatia este acel raport juridic in temeiul caruia o persoana numita creditor poate sa pretinda unei alte persoane numita debitor sa-i faca o prestatie pozitiva sau negativa, iar in caz de neindeplinire s-o poata obtine in mod fortat. "Obligatia in sens larg este, asadar, acel raport juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ, numit creditor, de a cere subiectului pasiv, denumit debitor si caruia ii revine indatorirea corespunzatoare a da, a face sau a nu face ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in caz de neexecutare de bunavoie.

In raport de definitiile enuntate, putem defini obligatia civila ca fiind raportul juridic in baza caruia creditorul are dreptul sa pretinda debitorului sa execute prestatia corelativa de a da, a face sau a nu face ceva.

3. Structura raportului juridic obligaionalObligaia, fiind un raport juridic, structura sa este alctuit din elemente ce compun orice raportjuridic: subiecte, obiect i coninut

Subiectele raportului juridic obligaionalPot fi subiecte ale unui raport juridic obligaional persoanele fizice i juridice. Statul poate fi i el subiect de obligaii civile, cnd particip nemijlocit, n nume propriu, la raporturi juridice, ca subiect dedrepturi i obligaii Determinarea subiectelor participante la raporturi obligaionale, ca debitor sau creditor, se face deobicei n momentul naterii acestor raporturi. Dac raporturile izvorsc din acte juridice, individualizareasubiectelor se produce n momentul ncheierii actului, cnd ia natere i raportul juridic. Atunci cndizvorul raportului juridic obligaional este faptul juridic, naterea raportului de obligaie are loc nmomentul survenirii faptului respectiv. Prin excepie, n cazul unor raporturi juridice cum ar fi cele izvorte din acte juridice unilaterale, la naterea acestora, numai unul din subiecte este determinat cellalt fiinddoar determinabil. Astfel, n cazul raportului obligaional nscut din promisiune public de recompens adresat publicului, n momentulemiteriipromisiuniipublice derecompenseste determinatnumaidebitorul (promitentul)pecndcreditorul va fi determinat ulterior n persoana celui ce va satisface cerinele actului unilateral alpromisiunii publice derecompens. Subiectele raportului juridic obligaional pot fidesemnate prin denumiri generice, aceea de creditorpentru subiectul activ i de debitor pentru subiectul pasiv. Cnd n cadrul aceluiai raport juridicobligaional exist subieci activi sau pasivi multipli, ei vor purta denumirea de cocreditori sau codebitori.n cazul raporturilor obligaionale nscute din contracte sinalagmatice numite, subiectele acestorapoart denumiri specifice precum perechile:vnztor-cumprtor,locator-locatar,mandant-mandatardonator-donatar, mprumuttor-mprumutat. Fiecare din aceste subiecte ntrunesc o dubl calitate decreditor al unei prestaii i de debitor al altei prestaii. Aa de exemplu, vnztorul, subiect al unui raportde vnzare-cumprare, este nu numai creditor aldreptului de a i se transfera proprietatea sumei de bani ceconstituie preul i de a ise remite aceast sum, dar concomitent i debitor al obligaiilor de transferare aproprietiilucruluivndut(ada)idepredareaacestuiactrecumprtor(a face). Totastfel,cumprtorul este nu numai creditor, titular al dreptului de a i se transmite proprietatea lucrului vndut ia dreptului de a i se remite acest lucru, dar i debitor al obligaiilor de a transmite proprietatea asuprasumei de bani ce constituie preulconvenit pentru lucrul cumprat (a da) i dea remite suma vnztorului(a face)

Coninutul raportului juridic obligaional Raportul juridic obligaional cuprinde n coninutul su, dreptul de crean al creditorului de apretinde executarea prestaiei la scaden i ndatorirea debitorului de a ndeplini ntocmai prestaia datorat Dreptul subiectului activ, de a pretinde o anumit conduit celuilalt subiect, este dublat deposibilitatea de a exercita aciuni n justiie prin care se apeleaz fora coercitiv a statului, n cadruljudecii, executrii silite i n general pentru angajarea rspunderii pentru daune, dac obiectul obligaiei nu se execut de bun voie. Dreptul de crean este un drept relativ care se dovedete i se apr dupregulicarediferdeceleaplicabiledrepturilorreale. Caracterulrelatival acestordrepturiatrage consecina pentru creditor c realizarea dreptului su este posibil numai prin aciunea sau inaciuneadebitorului su Din faptul c dreptul de crean i ndatorirea au caracter patrimonial, rezult c i coninutulraportului obligaional i nsui acest raport au un caracter patrimonial. Dreptul de crean va fi nscrisdeci n activul patrimoniului creditorului, iar obligaia corelativ a debitorului va fi nscris n pasivulpatrimoniului acestuia. ndatorirea debitorului de a executa prestaia datorat este corelativ dreptului de crean alcreditorului i devine actual lascaden. Dup obiectul su, ndatorirea poate fi detipul a da, aface,a nu face i are coninut patrimonial. Coninutul raportului obligaional se stabilete dup caz prin voina prilor sau a legii, dup cumizvorul raportului juridic concret este un act sau un fapt juridic.Sub aspectul coninutului su, raportul obligaional poate fi simplu (cnd o parte are numaidrepturi, iar cealalt numai obligaii) sau complex (cnd subiectele au deopotriv att drepturi ct i obligaii, cum este cazul raporturilorjuridice nscute din contracte sinalagmatice).

Obiectul raportului juridic obligaional Obiectul raportului obligaional cuprinde conduita concret, aciunea sau absteniunea la care estendreptit subiectul activ i ndatorat subiectul pasiv, prestaia pe care creditorul o poate pretinde i pecare debitorul este inut s o execute.Dup caz, obiectul raportului obligaional poate s constea fie dintr-oprestaie pozitiv care cuprinde o obligaie de a da ori de a face, fie ntr-o abinere ( a nu face ceva la care, n absenaobligaiei asumate, subiectul pasiv ar fi fost ndreptit

Obligaia de a da- const n ndatorirea debitorului de a constitui sau a transmite un drept realoarecare. Ea nu trebuie confundat cu obligaia de a face care presupune o prestaie, un serviciu, oaciune uman n general.Aa de exemplu, obligaia vnztorului de a transmitecumprtorului dreptul de proprietate asupralucrului vndut este o obligaie de a da obligaie care nuse confund cuobligaia predrii materiale alucrului vndut cumprtorului care este o obligaie de a face Transmitereaproprietii sau a altui drept real printr-un contract, se produce n momentul ncheierii acestuia, prinefectul consimmntului. Obligaia de a da se execut deci instantaneu, prin nsi faptul ncheierii contractului, spre deosebire de obligaia de a face (predarea material a lucrului) care se executulterior.n dreptul nostru civil ntlnim i obligaii de a da cu persisten n timp a cror executare trebuiefcut distinct de momentul ncheieriicontractului. Aa se ntmpl de exemplu, n conveniile cutermen,sub condiie ori n contractele ce au ca obiect transferul proprietii bunurilor de gen, transfer careopereaz n momentul individualizrii bunului prin msurare, cntrire,etc. Obligaia de a face - const n ndatorirea subiectului pasiv de a efectua o aciune, o lucrare, i ngeneral orice prestaie pozitiv (n afara celor ncadrate n categoria a da). Sunt astfel de obligaii:obligaia vnztorului de a preda lucrul vndut, obligaia locatorului de a pune la dispoziia locataruluilucrul nchiriat, obligaia asumat de o persoan de a presta un serviciu sau de a executa o lucrare etc. Obligaia de a nu face const din abinerea la care este ndatorat subiectul pasiv, de la ceva cearfi putut face, nlipsa obligaiei asumate. O astfel de obligaiese deosebete de obligaia negativ generalce revine subiectelor nedeterminate ale unui raport real (de a nu face nimic de natur a stnjeni exerciiuli existena dreptului real), prin caracterul su relativ i princoninutul su patrimonial. Obligaia a nu face ntlnit n raportul obligaional contractual, incumb numai debitorului ces-a angajat la o asemenea absteniune, absteniune pe care ar fi putut-o nesocoti n absena raportului obligaional. Aa de exemplu, cumprtorul unui teren sepoate angaja prin contract fa devnztor s nuconstruiasc pe acel teren, obligaie la care nu ar fi fost inut, n absena raportului obligaional ncheiat,avnd n vedere atributele proprietarului, ce-i permit s edifice orice lucrare pe terenul su. Absteniunea este susceptibil de evaluare bneasc spre deosebire de obligaia general i abstract de a nu face dincadrul raporturilor juridice reale.Orice obligaie de a face sau a nu face se schimb n dezdunri, n caz deneexecutare din partea debitorului.Creditorul are dreptul de a cere distrugerea a ceea ces-a fcut clcndu-se obligaie de a nu face i poate cere a fi autorizat a distruge el nsui pe cheltuialadebitorului.

4. Clasificarea obligaiilor Dup izvorul lor, distingem ntre: obligaii nscute din acte juridice (contract sau act unilateral de voin); obligaii nscute fin fapte juridice licite (mbogirea fr just cauz, gestiunea de afaceri, platanedatorat) sau nelicite (delictul icvasi-delictul civil).Aceast clasificare prezint importan sub aspectul regimului juridicaplicabil fiecreia din claselemenionate. Criteriul obiectului obligaieipermite maimulte subclasificri: Oprim subclasificare distingentre obligaii de a da, a face i a nuface sau ntr-o alt variant, n obligaii pozitive (care cuprindobligaiile de a da i a face) i n obligaii negative (care cuprind obligaiile de a nu face.Dup criteriulgradului de determinare al obiectului obligaiilordistingem ntre:obligaii determinate (de rezultat);obligaii de pruden idiligen (de mijloace). Obligaia de rezultat este aceea strict precizat sub aspectul obiectului i scopului urmrit,debitorul obligndu-se la naterea raportului obligaional ca, desfurnd anumite activiti, s ating unrezultat. Aa de exemplu, cruul se oblig a transporta un bun ntr-un anumit loc, croitorul s executeun costum, depanatorul s repare televizorul, vnztorul s transmit proprietatea lucrului vndut i s-lpredea cumprtorului etc. Neatingerea rezultatului prevzut atrage presupunerea c debitorul nu a fostsuficient dediligent,cseaflnculpicesterspunztordenendeplinireaobligaiei. Neatingerearezultatului face s se nasc prezumia relativ a culpei debitorului, care nu trebuie dovedit. Debitorul vafi considerat rspunztor de urmrile nendepliniriisau ndeplinirii necorespunztoare obligaiei asumate. Obligaiade pruden idiligen (de mijloace) este caracterizat de faptul c, n cadrul raportuluiobligaional, debitorul este inut de ndatorirea de a depune tot interesul, toat diligena necesar, ca unanumit rezultat s se realizeze. Sunt astfel de obligaii cele rezultate din contractul de ngrijire medical,din contractul de cercetare fundamental,din contractul de administrare al unei societi civile saucomerciale (pentru a asigura ogestiune social eficient) etc. Dup sanciunea juridic ce le este proprie obligaiile se pot clasifica n :

1.2. Izvoarele obligaiilor3. Conform dispoziiilor art. 1165 NCC, obligaiile izvorsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, mbogirea fr just cauz, plata nedatorat, fapta ilicit, precum i din orice alt act sau fapt de care legea leag naterea unei obligaii.Textul enumer: contractul, act juridic bi- sau multilateral, astfel cum este definit de art. 1166 NCC; actul juridic unilateral, care, potrivit dispoziiilor art. 1324 NCC, presupune manifestarea unei singure voine, aceea a autorului actului. Sunt acte unilaterale cu reglementare proprie n noulCod civil: 1. promisiunea unilateral (art. 1327 NCC); 2. Promisiunea public de recompens (art. 1328 NCC); 3. Revocarea promisiunii publice de recompens (art. 1329 NCC); faptul juridic licit, respectiv: 1. gestiunea de afaceri (art. 1330 NCC); 2. plata nedatorat (art. 1341 NCC); 3. mbogirea fr just cauz (art. 1345 NCC); fapta ilicit delictul civil ori fapta constnd n nerespectarea obligaiilor asumate prin contract. Potrivit art. 1349 NCC, text ce conine reglementarea cu caracter general a rspunderii civile delictuale: (1) Orice persoan are ndatorirea s respecte regulile de conduit pe care legea sau obiceiul locului le impune i s nu aduc atingere, prin aciunile ori inaciunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, avnd discernmnt, ncalc aceast ndatorire rspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat s le repare integral. (3) n cazurile anume prevzute de lege, o persoan este obligat s repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum i de ruina edificiului. (4) Rspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilete prin lege special. Rspunderea contractual i gsete reglementarea general n cuprinsul art. 1350 NCC, potrivit cruia: (1) Orice persoan trebuie s i execute obligaiile pe care le-a contractat. (2) Atunci cnd, fr justificare, nu i ndeplinete aceast ndatorire, ea este rspunztoare de prejudiciul cauzat celeilalte pri i este obligat s repare acest prejudiciu, n condiiile legii. (3) Dac prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre pri nu poate nltura aplicarea regulilor rspunderii contractuale pentru a opta n favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.

1.1.Elementele raportului juridic obligationalIn literatura de specialitate, raportul juridic este definit ca acea legatura sociala, reglementata de norma juridica, continand un sistem de interactiune reciproca intre participanti, determinati, legatura ce este susceptibila de a fi aparata pe calea coercitiunii statale.Raportul juridic civil este o specie de raport juridic relatia sociala patrimoniala sau napatrimoniala, reglementata de norma de drept civil caracterizat prin caracter social, volitional si pozitia de egalitate juridica a partilor.Ca orice raport juridic, raportul juridic obligational prezinta trei elemente structurale: subiectele, continutul si obiectul.1.1.1. Subiectele raportului juridic obligationalSubiectele raportului juridic de obligatie sunt persoanele fizice si persoanele juridice, ca titulare de drepturi subiective civile si obligatii corelative, precum si statul, atunci cand participa la raporturile juridice civile, ca subiect de drept civil. Subiectul activ se numeste creditor, iar subiectul pasiv se numeste debitor, denumiri care sunt folosite, cu caracter general, in toate raporturile obligationale, indiferent de izvorul obligatiei., fiind termeni proprii teoriei generale a obligatiilor. Atunci cand ne raportam la izvoarele concrete ale obligatiilor, subiectele poarta denumiri specifice: vanzator si cumparator, in cazul contractului de vanzare cumparare, donator si donatar, in cazul contractului de donatie, locator si locatar, in cazul contractului de locatiune. Exista raporturi de obligatii in care o parte este numai creditor, iar cealalta parte numai debitor. De exemplu, in cazul contractului de imprumut, imprumutatorul este numai creditor, iar imprumutatul numai debitor. De cele mai multe ori, raporturile de obligatii au un caracter complex, subiectele avand calitati duble. De exemplu, in cazul contractului de vanzare cumparare, vanzatorul este creditor al pretului si debitor al obligatiilor de transmitere a dreptului de proprietate si de predare a lucrului vandut, iar cumparatorul este creditorul obligatiei de predare a lucrului si debitorul pretului.1.1.2. Continutul raportului juridic obligational

Continutul raportului juridic obligational este alcatuit din dreptul de creanta care apartine creditorului si obligatia corelativa acestui drept, care incumba debitorului.Raportul de obligatie poate fi, din punct de vedere al continutului, simplu, atunci cand o parte are numai drepturi, iar cealalta parte numai obligatii sau complex, atunci cand ambele subiecte au atat drepturi cat si obligatii.Continutul raporturilor juridice de obligatii este determinat prin vointa partilor, atunci cand izvorul obligatiei este contractul civil, respectiv legea, in cazul in care izvorul obligatiei este fapta juridica ilicita cauzatoare de prejudicii.1.1.3. Obiectul raportului juridic obligationalObiectul raportului juridic de obligatie consta in ceea ce creditorul poate pretinde de la debitor si acesta trebuie sa indeplineasca, adica insasi prestatia. Obiectul obligatiei poate fi concretizat intr-o prestatie pozitiva a da, a face sau intr-o abtinere sa inactiune a nu face ceva ce ar fi putut sa faca in lipsa obligatiei asumate. Indiferent de felul prestatiei, aceasta trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte: sa aiba natura juridica, sa fie destinata creditorului, sau persoanei desemnate de catre acesta, sa prezinte interes pentru creditor, sau persoana desemnata de catre acesta, sa fie posibila, sa fie determinata sau determinabila si sa fie licita.1.2.Clasificarea obligatiei civileClasificarea obligatiilor se realizeaza in functie de urmatoarele criterii: izvorul obligatiei, obiectul obligatiei opozabilitatea obligatiei sanctiunea juridica dupa cum sunt sau nu afectate de modalitati1.2.1. Clasificarea obligatiilor dupa izvoareDaca avem in vedere criteriul izvorului lor, obligatiile se clasifica astfel: Obligatii nascute din acte juridice- obligatii nascute din acte juridice unilaterale;- obligatii nascute din contracte; obligatii nascute din fapte juridice- obligatii care rezulta din fapte juridice licite:- obligatii nascute din imbogatirea fara just temei;- obligatii nascute din gestiunea de afaceri;- obligatii nascute din plata nedatorata;- obligatii care rezulta din fapte juridice ilicite

1.2.2. Clasificarea obligatiilor dupa obiectul lorO prima clasificare, in functie de acest criteriu, ne permite sa distingem trei categorii de obligatii:- obligatii de a da;- obligatii de a face;- obligatii de a nu face. Obligatia de a da ( aut dare) inseamna indatorirea de a constitui sau a transmite un drept real.O asemenea obligatie este, de exemplu, obligatia vanzatorului de a transmite cumparatorului dreptul de proprietate asupra lucrului vandut.In dreptul civil a da are un alt inteles decat in limbajul obisnuit, in care a da inseamna a preda un lucru. Pentru dreptul civil, predarea unui lucru este obligatie de a face.Obligatia de a face (aut facere) reprezinta indatorirea care revine subiectului pasiv, denumit debitor, de a executa o lucrare, a presta un serviciu sau de a preda un lucru.De exemplu, obligatia vanzatorului de a preda cumparatorului lucrul ce a format obiectul contractului de vanzare cumparare.Obligatia de a nu face (aut non facere) consta in indatorirea debitorului de a se abtine de la o anumita actiune. Aceasta obligatie are un continut diferit dupa cum este corelativa unui drept real sau unui drept de creanta.A nu face, ca obligatie corelativa unui drept real, consta in indatorirea, generala si negativa, ce revine celorlalte subiecte de drept, cu exceptia titularului dreptului real, de a se abtine sa faca ceva de natura a aduce atingere exercitiului dreptului de catre titularul acestuia.De exemplu, obligatia proprietarului vecin, precum si a celorlalte persoane, de a nu incalca dreptul de proprietate al vecinului.A nu face, ca obligatie corelativa unui drept de creanta, consta in indatorirea debitorului de a se abtine de la ceva ce ar fi putut sa faca, daca nu si-ar fi asumat o asemenea obligatie.De exemplu, obligatia pe care si-o asuma prin contract, proprietarul unui teren, fata de proprietarul vecin, de a nu sadi pomi la o distanta mai mica de 10 m de linia hotarului despartitor.Incepand cu a doua jumatate a secolului XX, in doctrina franceza, preluata apoi si de doctrina noastra, dupa obiectul lor, obligatiile au fost clasificate in obligatii determinate si obligatii de diligenta.Obligatia determinata (sau de rezultat) este o obligatie strict personala, sub aspectul obiectului si scopului urmarit, debitorul asumandu-si indatorirea de a obtine, un rezultat bine determinat, desfasurand o anumita activitate.De exemplu, in cazul contractului de vanzare cumparare, obligatia vanzatorului de a transmite dreptul de proprietate asupra unui lucru determinat sau, in cazul unui contract de transport, obligatia carausului de a transporta marfa la o anumita destinatie.Obligatia de diligenta (sau de mijloace) consta in indatorirea debitorului de a depune toata staruinta pentru obtinerea unui anumit rezultat, fara a se obliga la realizarea acelui rezultat.De exemplu, obligatia medicului nascuta din contractul dintre medic si pacient, prin care medicul se obliga sa actioneze cu toata prudenta si diligenta pentru insanatosirea pacientului.In cadrul aceluiasi criteriu de clasificare, obligatiile se mai pot clasifica si in obligatii pozitive obligatiile de a da si obligatiile de a face si obligatii negative obligatiile de a nu face -.1.2.3. Clasificarea obligatiilor dupa opozabilitatea lorDupa gradul de opozabilitate, obligatiile se clasifica in: Obligatii obisnuite; Obligatii opozabile si tertilor; Obligatii reale.Obligatia civila obisnuita reprezinta regula, iar celelalte categorii de obligatii sunt exceptii.Obligatia civila obisnuita este obligatia care incumba debitorului fata de care s-a nascut.Obligatiile reale - propter rem - cunoscute sub denumirea de obligatii reale de a face, sunt indatoriri ce revin detinatorului unui bun determinat si care au ca izvor legea sau conventia partilor.Din definitia data rezulta ca obligatiile propter rem pot fi legale sau conventionale.Obligatie propter rem legala este cea prevazuta de art.74 din Legea nr.18/1991 republicata, care impune tuturor detinatorilor de terenuri agricole obligatia de a asigura cultivarea acestora si obligatia de a asigura protectia solului, care daca nu sunt respectate atrag sanctiunile prevazute de art.75-76 din aceeasi lege.Obligatie propter rem conventionala este, de exemplu, obligatia proprietarului unui fond aservit, asumata in momentul constituirii unei servituti de trecere, de a efectua lucrarile necesare exercitiului servitutii.Indiferent de izvorul lor, legea sau conventia partilor, aceste obligatii reale greveaza dreptul asupra terenului, sunt accesorii ale acestuia si se transmit o data cu bunul, fara nici o formalitate speciala pentru indeplinirea formelor de publicitate imobiliara.Obligatiile opozabile si tertilor - scriptae in rem, se caracterizeaza prin faptul ca sunt atat de strans legate de posesia unui bun, incat creditorul nu poate obtine satisfacerea dreptului sau decat daca posesorul bunului va fi obligat sa respecte acest drept, desi nu a participat direct si personal la nasterea raportului obligational.Mentionam in acest sens obligatia cumparatorului unui bun ce formeaza obiectul unui contract de locatiune, reglementat in art.1777-1850 Cod civil. Daca locatorul vinde lucrul inchiriat sau arendat, cumparatorul este obligat sa respecte locatiunea facuta inainte de vanzare, cu exceptia cazului in care in contractul de locatiune s-a prevazut desfiintarea acesteia din cauza vanzarii. 1.3.4. Clasificarea obligatiilor dupa sanctiunea lorDupa sanctiunea lor juridica, obligatiile se clasifica in:

- obligatii civile perfecte;- obligatii civile imperfecte.Obligatia civila perfecta este acea obligatie a carei executare este asigurata, in caz de neexecutare de catre debitor, printr-o actiune in justitie si obtinerea unui titlu executor ce poate fi pus in executare silita.Obligatia civila imperfecta, numita si obligatie naturala, este acea obligatie care nu poate fi executata silit, dar daca a fost executata de buna voie, debitorul nu mai are posibilitatea sa ceara restituirea prestatiei.1.2.4. Clasificarea obligatiilor dupa raportul cu modalitatileDupa cum sunt sau nu afectate de modalitati, obligatiile se clasifica in:- obligatii simple;- obligatii complexe.Obligatiile simple sunt obligatiile neafectate de modalitati si reprezinta raporturi juridice obligationale care au un creditor si un debitor, iar obiectul consta intr-o singura prestatie. Ele se mai numesc obligatii pure si simple, produc efecte ireversibile si se executa imediat dupa ce au luat nastere.Obligatiile complexe sunt acele obligatii afectate de modalitati, care prezinta particularitati in ceea ce priveste subiectele, obiectul si efectele lor.Modalitatile care afecteaza o obligatie civila sunt termenul si conditia.1.3.Izvoarele obligatiilorPrin izvor de obligatie se intelege sursa acestuia, adica actul juridic sau faptul juridic care da nastere unui raport juridic obligational.Potrivit Codului civil, sunt considerate izvoare de obligatii contractele, cvasicontractele, delictele, cvasidelictele si legea.Contractul este definit in art. 1166 Cod civil ca fiind acordul de vointe dintre doua sau mai multe persoane cu intentia spre a constitui,modifica sau stinge un raport juridic.Cvasicontractul este un fapt licit si voluntar, din care se naste o obligatie catre o alta persoana sau obligatii reciproce intre parti.In aceasta categorie sunt incluse:- gestiunea de afaceri sau gestiunea intereselor altuia;- plata lucrului nedatorat sau plata indebitului.Gestiunea de afaceri consta in fapta unei persoane care, fara a primi mandat din partea altei persoane, administreaza gereaza interesele acesteia, dand nastere la obligatii reciproce.Ne aflam in prezenta gestiunii de afaceri ori de cate ori o persoana indeplineste, fara insarcinare prealabila, un act in interesul altei persoane.Plata lucrului nedatorat consta in fapta unei persoane de a plati unei persoane o datorie inexistenta sau pe care nu o avea, care da nastere obligatiei de restituireIn vechiul cod se regasea definirea delictului si cvasidelictului in art. 998 999 ca fiind fapte ilicite care, datorita imprejurarii ca au produs un prejudiciu altei persoane, obliga pe cel care a cauzat prejudiciul din vina sa, sa-l repare. Deosebirea dintre delict si cvasidelict consta in forma vinovatiei. Astfel, delictul era o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii savarsita cu intentie, in timp ce cvasidelictul constituia o fapta ilicita savarsita fara intentie, din neglijenta sau imprudenta. Legiuitorul nu a mai considerat oportuna reglementarea acestor institutii juridice in Noul cod .Legea este considerata izvor de obligatie in masura in care prin lege se nasc, direct si nemijlocit, obligatii civile. De exemplu, obligatia de intretinere.In doctrina a fost criticata aceasta clasificare a izvoarelor de obligatii, cu motivarea ca este incompleta, deoarece nu face referire si la actul juridic unilateral, respectiv inexacta, pentru ca nu exista consecinte diferite in cazul delictului si cvasidelictului.Avand in vedere criticile formulate, s-a impus clasificarea izvoarelor de obligatii in:- acte juridice:- contractul;- actul juridic unilateral.- fapte juridice:- fapte juridice licite;- fapte juridice ilicite cauzatoare de prejudicii.