UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE ȘI BIOTEHNOLOGII

CatedraBiotehnologiiînzootehnie

RAPORT pepractica de producție a studenteianului IV specialitateaBiotehnologiiagricole

Numele:Mînăscurtă

Prenumele:Oxana

Loculpracticii:UASMCatedraZootehnieSpecială

Termenulpracticii: I.IX.2013 pînă la14.X.2013

Conducatorulpracticii de la Universitate: șefcatedrădr.conf.univ.Elena Scripnic

Chișinău 2013

2

ACTUALITATEA TEMEI

Cunicultura este o ramură de activitate economică îndreptată spre creşterea

animalelor de blană, datorită faptului că furnizează produse alimentare indispensabile

în hrana omului. Creşterea animalelor contribuie la dezvoltarea întregului sector al

agriculturii la mărirea productivităţii muncii şi a eficienţei economice (Sârbu V.,

1980). Creşterea animalelor are o contribuţie directă şi indirectă la dezvoltarea

economiei agricole. În mod direct constă în realizarea alimentelor cu valoare biologică

deosebită: lapte, carne, ouă; care nu se pot obţine din cultivarea plantelor. Animalele

dau o serie de produse cum ar fi: lână, pielicele, blănuri, păr, piei, care constituie în

deosebi materie primă pentru industria uşoară. (Rebreanu, G., 1972)

După Adrian Alexandru, (2001) cunicultura cuprinde un şir de sisteme de

construcţii şi amplasarea cuştilor pentru întreţinerea iepurilor de casă, care diferă după

tipurile de adăposturi, gradul de mecanizare, ritmul de reproducţie, materialul biologic

folosit, densitatea pe unitate de suprafaţă, structura şi tipul furajelor etc.,

Creşterea iepurilor de casă este o indeletnicire uşoară, plăcută şi rentabilă. Dintre animalele mici,

alături de păsări, iepurii se prestează la cea mai convenabilă exploatare; se înmulţesc repede, sunt

puţin pretenţioşi la calitatea hranei şi valorifică bine cele mai neînsemnate furaje şi resturi vegetale

din gospodărie. Carnea iepurilor de casă este gustoasă, uşor digerabilă şi de o apreciată valoare

alimentară. Ea reprezintă o sursă ieftină de proteine animale. Sub acest aspect, iepurii de casă, la fel

ca şi păsările pot contribui în mare măsură la sporirea producţiei de carne. (Bucataru N., Maciuc

V. , 2005).

Dacă înainte iepurii se creşteau mai mult pentru blană, astăzi exploatarea lor pentru carne

marchează o nouă etapă în dezvoltarea cuniculturii în ţara noastră. Această schimbare în direcţia

exploatării se datorează solicitărilor crescânde la export pentru apreciata carne a iepurilor de casă şi

îi stimulează pe crescători să dezvolte această activitate gospodărească (Costăchescu, E., 2001).

În prezent, creşterea iepurilor de casă dă posibilitatea unei bune părţi a populaţiei de la

sate şi din suburbiile oraşelor să-şi sporească veniturile prin valorificarea acestei

resurse (Bucătaru N., 2005). Cei mai mulţi din micii crescători de la oraşe consumă

carnea iepurilor de casă, în timp ce populaţia satelor preferă să o valorifice, în cea mai

mare parte, prin unităţile cooperaţiei de consum. Pe de altă parte, unităţile mari ( C. A. P.,

3

Iravicoop, etc.) contribuie la dezvoltarea cuniculturii prin difuzarea de material de prăsilă la

crescători şi totodată furnizează iepuri ca material biologic pentru diferite experienţe ştiinţifice

(Rebreanu L., 1989).

Iepurii de casă au însuşiri zootehnice variate şi avantajoase în comparaţie cu alte

specii de animale domestice. Un prim avantaj constă în faptul că ei pot fi crescuţi în

spaţii reduse (Costăchescu, E., 2002). Ei cresc, se dezvoltă pe seama unor nutreţuri

ieftine şi uşor de găsit. Se înmulţesc repede, puii au un ritm de creştere rapid astfel că

pot fi valorificaţi într-o perioadă de timp relativ scurtă (Tîrlea S., 1985).

Iepurele de casă poate satisface cerinţele de bază ale existenţei omului şi anume:

hrană prin carnea sa şi îmbrăcămintea prin blăniţa pe care le furnizează. De asemenea,

produce îngrăşăminte agricole şi este deosebit de folositor ca animal de laborator şi

experimentări ştiinţifice. El este totodată obiectul unor pasiuni sportive (Georgeoni şi

colab. 1984).

Ca urmare, volumul producţiilor cunicule, deja apreciabil în multe ţări este în

curs de sporire rapidă pe întregul glob (Elena Popescu-Micloşanu şi Iuliana Neagu,

2005). Dacă în anul 1975, producţia mondială de carne de iepure a fost estimată la

aproximativ 120 000 tone, în anul 1992 aceasta era de circa 300 000 tone. Iepurele,

datorită capacităţilor sale extraordinare de producţie şi reproducţie, poate aduce o

contribuţie importantă în lupta, la nivel mondial, pentru creşterea producţiei de proteine

animale (Sârbu V., 1980).

Creşterea iepurilor reprezintă o indeletnicire tradiţională a poporului nostru.

Importanţa creşterii iepurilor de casă se datorează mai multor factori economici:

- iepurii de casă se înmulţesc foarte repede, producând 6-10 pui la o fătare. Puii de

iepuri cresc şi se dezvoltă foarte repede. Iepuroaicele tinere pot fi date la reproducţie la

vârsta de 7-8 luni, după 4-5 luni de creştere ating greutatea vie 3,0-3,5 kg. Anual de la

o iepuroaică se poate obţine o cantitate de 50-60 kg carne şi în plus 20-25 piei;

- consumând hrană vegetală (are o pondere de 85-90%) pot fi hrăniţi şi cu diferite

deşeuri care permanent se găsesc în fiecare gospodărie agricolă;

4

- carnea iepurilor de casă face parte din categoria produselor dietologice. Organismul

omului asimilează din carnea iepurelui de casă 90% din proteine, pe când din cea de

vită – numai 62%;

- blana de iepure de casă ocupă 16-18% în balanţa generală a blănurilor obţinute de la

alte animale agricole (Dinescu S., Ovidiu S., 2004).

Prin urmare, femela de iepure poate fi folosită pentru reproducţie 3-4 ani, perioada

de exploatare a masculului 2-3 ani, iar a utilajului şi materialului auxiliar 5-6 ani

(Mesropov G., Badur I., 1988).

În creşterea iepurilor de casă, lucrările de ameliorare prezintă o mare importanţă,

deoarece ele vizează sporirea continuă a producţiilor, concomitent cu diminuarea

consumului specific şi costurile pe unitatea de produs (Bura şi Bencsik, 2000). Aceste

lucrări includ preocupări ample pentru valorificarea maximă a potenţialului genetic al

populaţiilor actuale şi pentru ridicarea continuă a acestui potenţial în succesiunea

generaţiilor, în direcţia dorită de om.

CARACTERISTICA RASELOR DE IEPURI

1.1Caracteristica Rasei Neozeelandez Alb

Această rasă se foloseşte atât la creştere în rasă curată, cât şi la încrucişarea cu

Uriaşul-Alb şi Chinchilla. Denumirea rasei este oarecum eronată întrucât rasa a fost

obținută inițial în America de Nord, nicidecum în Noua Zeelanda

(http://uriasulgerman.blogspot.com/p/alte-rase-de-iepuri.html).. Rasa Neozeelandeză

Alb, este o rasă cu direcţia de producţie pentru carne. A fost adusă în SUA în 1910.

Pentru sporirea greutăţii vii ei au fost încrucişaţi cu rasa Flandra. La noi în ţară au fost

aduşi în 1971. Greutatea medie a adulţilor este de 4,5 kg, ei predomină de o constituţie

puternică şi cu oasele bine dezvoltate, cu capul nu prea mare, cu urechi scurte şi

drepte. Corpul este scurt şi compact, proporţional de 47 – 48 cm lungime, cu

musculatura bine dezvoltată. Pieptul adânc şi larg, spinare scurtă, dreaptă şi lată, crupa

rotunjită şi lată, membrele sunt puternice şi drepte cu muşchii dezvoltaţi. Femelele

sunt productive în producţia de lapte, şi prolifice - aduc în medie 9 pui la o fatare, cu o

greutate a puiului de 45g. Ei dispun de o precocitate sporită la 2 luni – 2 kg, la 3 luni -

5

2,9 kg (http://www.iepuri.info/rase-de-iepuri-mijlocii/14-rasa-de-iepuri-mijlocii-

neozeelandezul-alb.html).

Din 1910 a fost îmbunătăţit continuu prin selecţie. S-a obţinut din

Neozeelandezul roşu cu infuzie de Uriaşul - Alb. Greutatea este de 4 – 5 kg. în prezent

există sub formă de populaţii, linii şi familii. Maturitatea sexuală este înregistrată la 5

- 6 luni. Prolificitatea este de 8 - 12 pui la o fătare şi se utilizează la reproducţie de 5-6

ori pe an. Urechile sunt medii ca lungime, de 12 – 13 cm, purtate în sus în formă ”V”.

Ochii sunt vioi, de culoare roz. Blana este deasă cu păr potrivit de lung, de culoare alb

strălucitor. (Elena Costăchescu, Elena Ciudin, 2000).

Cu capul relativ mic, cu profilul uşor berbecat, obrajii rotunjiţi. Urechile,

cărnoase, bine acoperite cu păr, au o lungime de 10 - 11 cm. Gâtul este scurt şi

musculos. Trunchiul este butucănos, scurt şi foarte larg, prezintă o musculatură foarte

bine dezvoltată. Perimetrul toracic măsoară 32 - 36cm. Linia spinării este dreaptă.

Spatele şi trunchiul posterior sunt largi, dezvoltate armonios, cu musculatura bine

exprimată. Membrele sunt scurte, puternice şi musculoase. Coada este de mărime

mijlocie, bine îmblănită şi purtată pe spate. (Bura M., Bencsik I., 2000)

6

Această rasă se foloseşte atât la creşterea în rasă curată, cât şi ia încrucişări.

Corpul este îndesat, cu musculatura bine dezvoltată, urechile au 10 - 11cm lungime.

La 3 luni atinge greutatea de sacrificare de 2,7 kg şi are o carne foarte gustoasă. S-a

adaptat uşor la creşterea intensivă, fiind prezent în majoritatea hibrizilor industriali

creaţi. Maturitatea sexuală o atinge la vârsta de 5 luni. Prolificitatea este destul de

înaltă 8 - 12 pui la o fătare. Animalele sunt bine adaptate la creşterea în cuşti de plasă

din sârmă, însă sunt pretenţioase la condiţiile de hrană şi întreţinere. Se foloseşte la

încrucişări în calitate de formă maternă cu masculi din rasele Californiană, Uriaşul -

Alb, Chinchilla. (Bucătaru N. 2002).

După Bodur, G., Crivceanschii, I., Mesropov, G. (1988), rasa Neozeelandeză a

fost obţinută prin încrucişare dintre rasele Roşie de Neozeelandeză Alb şi Uriaşul -

Alb şi prin selecţie ulterioară. Mai târziu s-a efectuat încrucişarea de infuzie cu Uriaşul

- Belgian, avându-se drept scop sporirea dimensiunilor corpului. Le este caracteristică

o constituţie robustă, un trunchi de lungime medie cu o musculatură bine dezvoltată.

Masculii au lungimea corpului de 47cm, iar femelele de 49cm. Greutatea vie a

masculilor e de 4,5 kg a femelelor de 5 kg.Tineretul se dezvoltă destul de intensiv la

vârsta timpurie. Randamentul de carne la vârsta de 56 zile constituie 62%.

Adaptabilitatea la condiţiile întreţinerii în cuşti, precocitatea timpurie randamentul

sporit de carne la tăiere, calităţile de carne preţioase fac ca această rasă să fie de

perspectivă pentru gospodăriile auxiliare personale. La vârsta de 90 de zile iepuraşii

ating greutatea vie de 2,4 - 2,8kg. Sporul mediu zilnic în greutate în primele 20 de zile

ale vieţii constituie 15g, din a 21-a până în a 56 - a zi - 41,5g. Din a 56-a până în a 90-

a zi - 33g, iar începând cu a 90-a zi, scade până la 16g în 24 de ore. Folosindu-se de

această particularitate biologică a animalilor, crescătorii de iepuri îi întreţin cel mult 3

luni. Consumul de nutreţuri granulate de valoare deplină pentru obţinerea un kg de

spor în greutate constituie 3,8 kg nutreţ (http://revista-ferma.ro/articole-zootehnie/rase-

performante-de-iepuri-de-casa.html). Raportul dintre carne şi oase este de 5,8 : 1,

această rasă situându-se în primele locuri din lume la producţia de carne. Este o rasă

rezistentă care se dezvoltă armonios chiar dacă nu este furajată cu hrană de cea mai

7

bună calitate, referindu-ne aici la furaje combinate, adaosuri de vitamine, minerale,

comparativ cu alte rase de iepuri, în special rasele mari, care au nevoie de un consum

ridicat de hrană de foarte bună calitate şi furaje combinate, mai ales tineretul. În

condiţiile în care se doreşte a se obţine un maxim de eficienţă (mai ales în crescătoriile

de tip industrial), această rasă valorifică excelent furajele combinate depăşind multe

rase în ceea ce priveşte sporurile de greutate zilnic realizate

(http://www.gazetadeagricultura.info/animale/animale-blana/521-iepuri/11374-

iepurele-neozeelandez-alb.html).

Animalele sunt bine adaptate la creşterea în cuşti din plasă de sârmă, sunt

relativ pretenţioase la condiţiile de hrană şi întreţinere. (Bucătaru, N., Maciuc, V.,

2005).

Fertilitatea constituie 7 - 8 gestaţii pe an, cu 8-10 pui la o fatare, reproducerea

apare la vârsta de 4 - 5 luni de viaţă. Producţia de carne (sacrificare la vârsta de 3 - 4

luni, la greutatea de 2,5kg) (Şumanschii A.,1984)

Rebreanu, L.Şt. (1983) comunică că iepurii Neozeelandez Alb au forma

corporală evidentă cu caractere ale tipului de iepure destinat pentru producţia de came.

Raportul dintre came şi oase este de 5,7:1. Blana este deosebit de deasă şi elastică. În

cazul asigurării unei furajări bine echilibrate, femelele fată de 5 - 6 ori pe an, mamele

cresc câte 8 şi chiar mai mulţi pui la o fătare (http://revista-ferma.ro/articole-

zootehnie/rase-performante-de-iepuri-de-casa.html).

Rasa Neozeelandeză Alb este o rasă bună producătoare de came care

concurează cu celelalte rase mijlocii. Are corpul de lungime mijlocie 45 – 50 cm, cu

flancurile cărnoase şi spetele bine dezvoltate. Capul cu o curbură uşoară între ochi şi

nas. (Ghelase, GH., Măndiţă, D., 1967). Ochii strălucitori, de culoare roz. Urechile de

mărime mijlocie 15 – 16 cm, rotunjite spre vârf şi ţinute drept. Picioarele puternice, cu

unghiile albe. Coadă dreaptă, de mărime mijlocie. Blana este de culoare albă (curat),

cu păr des.

Rasa Neozeelandeză Alb are corp echilibrat şi armonios, umeri laţi şi adânci,

labe drepte şi ferme, urechi erecte. Masculii prezintă uneori o guşă mică.

Temperament calm prietenos, afectuos, predispus la îngrăşare. (www.latifa.ro).

8

Rasa Neozeelandeză Alb – este o rasă foarte populară în întreaga lume fiind

folosiţi adesea campioni. Au un spor natural rapid ceea ce a condus la utilizarea lor

intensivă pentru producţia de carne şi blană. Sunt animale vesele şi foarte prietenoase.

Maturitatea sexuală se instalează şi apare la vârsta de 4 - 5 luni (http://www.

agrobiznes . md/animale/iepuri/item/418-neozeelandezul-alb-rasa-performant%C4%83-

de-iepuri-de-cas%C4%83.html).

Сысоев, В., Александров, В., (1985), relatează că la un kg de spor în

greutate ei consumă de la 3 până la 5 UN. Au un randament la sacrificare de la 52

până la 58%, unde cărnii îi revine în jur de 77,5%. Femelele au capacitate de a hrăni

de la 7 până la 12 pui.

Conform relatărilor autorului Van, II. (2005), această rasă este precoce

deoarece la vârsta de 2 luni de viaţă iepurii ajung la o greutate de 1,4 kg - la 3 luni -

2,2 kg, la 6 luni - 4,1 kg. Este tipică pentru producţia de carne, corpul butucănos, scurt

cu o lăţime peste normal, cu musculatura foarte bine dezvoltată, linia şalelor este

foarte bine reliefată. Membre scurte, dar puternice, urechile deosebit de puternice,

acoperite bine cu păr, lungimea ideală a urechilor este de 10 - 11 cm (http://www.

Agrobiznes .md/ animale/iepuri/item/418-neozeelandezul-alb-rasaperformant

%C4%83-de-iepuri-de-cas%C4%83.html).

Capul este aproape lipit de trunchi. Blăniţa este foarte deasă, lungimea părului este de

3 cm, spicul puternic, împreună cu densitatea pufului dau blăniţei o structură deasă,

plină. Blăniţa este de culoare alb curat, fară alte nuanţe. Culoare albă acoperă uniform

corpul inclusiv capul şi urechile.

Prolificitatea femelelor este de 7 - 8 pui la o fătare, dispune de o lactaţie bună

şi cu un comportament calm. Se adaptează uşor la toate condiţiile de întreţinere.

(Самойлов, A. 2007).

Викторов, П., Ненашев, П., Шинкаренко, В., (1982), descriu că iepuraşii de

această rasă sunt folosiţi îndeosebi în stare tânără de creştere ca broileri. Pentru aceste

particularităţi ei sunt întreţinuţi cu iepuroaica timp de 60 - 70 de zile, după ce sunt

sacrificaţi pentru carne. Randamentul pentru sacrificarea cărnii este de 54 - 58%.

Iepurii de rasă Neozeelandeză Alb sunt puţin pretenţioşi la întreţinere şi alimentaţie,

9

dar alimentaţi cu o raţie echilibrată dispun de sporuri mari în greutate.

Blana este foarte deasă şi deosebit de elastică, calitate ce constituie elementul

important care recomandă blana iepurelui Neozeelandez Alb ca o materie primă

excelentă atât pentru producţia de blănuri, cât şi pentru industria de pălării, în cazul

asigurării unei furajări bine echilibrate, femela fată de 5 - 6 ori pe an. (Rebreanu, L.

1989). Rasa Neeozelandeză Alb este strict specializată pentru producţia de carne.

Greutatea medie a acestor animale este de 4,5 - 5,2 kg. Lungimea corpului este de 47 -

49 cm. Femelele din această rasă pot fi fecundate începând din a zecea zi de după

naştere şi poate să aibă până la 7 - 8 fatări pe an. În Italia s-a ajuns la 10 fătări pe an

iar SUA chiar la 11 (Adrian Alexandru, 2001). Însă aceste performanțe nu pot fi decât

rezultatele unei alimentaţii echilibrate de creştere a acestor animale. Femelele sunt

folosite pentru prăsilă începând cu vârsta de 4 - 4,5 luni şi dau în medie 8 - 10 pui la o

fătare, câteodată şi mai mulţi. Prin creşterea puilor până la vârsta da trei luni, printr-o

alimentaţie cu raţii integrale de furaje granulate ei ating o greutate de 2,3 - 2,5 kg

devenind apţi pentru sacrificare. „Perimetrul toracic măsoară 32 - 36 cm. Linia

spinării este dreaptă. Spatele și trenul posterior sunt largi, armonios dezvoltate și cu

musculatura bine exprimată. Membrele sunt scurte, puternice şi musculoase. Greutatea

corpului este în medie de 4 kg, cu limite între 3,5 - 5 kg. La vârsta de 3 luni atinge 2,2

kg. Culoarea blănii este alb curat, iar a ochilor este roz. Posedă aptitudini foarte bune

pentru producţia de carne. (Bura, M. 2006).

La rasa Neozeelandeză Alb mamele cresc câte 8 pui şi chiar mai mulţi la o

fătare. Puii sunt foarte viguroşi. Din această cauză multe staţiuni înţarcă puii de la 4

săptămâni. Culoarea pufului nu se deosebeşte de a culorii de acoperire. Iepurii au un

exterior tipic pentru cei locali. Lor le este proprie o constituţie robustă, un trunchi de

lungimea medie cu musculatura bine dezvoltată. Blana are culoare albă, în ultimul

timp unele gospodării specializate în creşterea animalelor sălbatice au obţinut şi

indivizi cu nuanţă roşcată. O însuşire de valoare a animalelor o constituie marea

poziție a picioarelor şi comportarea liniştită. De aceea la întreţinerea iepurilor pe

podea din şipci sau din plasă lor nu li se rănesc membrele. La vârsta timpurie acestea

cresc foarte intens. Randamentul de carne constituie 60%. (Nichiforov, A. 1957).

10

Apariţia fermelor mari şi a combinatelor de creştere intensiva pentru producerea de

carne de iepure a impus necesitatea obţinerii unei rase economice, care sa cuprindă la

un nivel cât mai înalt, toate caracteristicile pozitive ce influenţează determinant

economicitatea producţiei. În ultima vreme, ţările europene au intensificat creşterea

Neozeelandezului Alb, întrucât se dezvolta foarte repede (la vârsta de 8 săptămâni

atinge deja greutatea de l,8 - 2kg). O calitate deosebită este aceea că în condiţii de

întreţinere şi furajare intensivă, suportă bine exploatarea forţată şi în general depăşeşte

cu mult rezultatele obţinute de celelalte rase, în condiţiile de întreţinere similare.

(Rebreanu L.,1977).

Scara de apreciere a greutăţii corporale este următoarea:

3.500 3.750 4.00 4.250 4.500 peste 4.500

15 16 17 18 19 20 puncte

Forma sa corporală arată evident caractere ale tipului de iepure destinat pentru

producţia de carne. (Rebreanu.L. 1984).

Conform dicţionarului precocitate reprezintă însușirea animalelor de a crește și a

se dezvolta într-un timp scurt. (http://dexonline.ro/definitie/precocitate)

Precocitatea – greutatea vie a masculilor e de 5 kg, a femelelor - 4,5 kg. La

vârsta de 90 zile iepurii ating greutatea vie de 2 - 2,4 kg, sporul mediu zilnic în

greutate în primele 20 zile de viaţă constituie 15 g, iar din a 21-a până în a 56-a zi -

41,5g, din a 56-a zi până în a 90-a zi - 33g pe zi apoi sporul zilnic scade. Folosindu-se

de această particularitate, animalele pentru carne se întreţin până la vârsta de 3 luni,

apoi se sacrifică.

Consumul de nutreţuri granulate cu valoare deplină pentru obţinerea unui kg spor

în greutate constituie - 3,8 kg.

Prolificitatea femelelor de rasa Neozeelandeza Alb constituie 8 - 12 pui la o

fătare şi au o producţie bună de lapte. Maturitatea sexuală apare la vârsta de 3,5 luni.

Animalele sunt bine adaptate la creşterea în cuşti din plasă de sârmă, însă sunt relativ

pretenţioase la condiţiile de hrană şi întreţinere. Randamentul de carne la vârsta de 56

zile constituie 62 %

11

Defecte uşoare

Greutatea corporală sub limita normală prevăzută de standard.

Uşoare abateri de la fenotipul rasei şi a lungimii urechilor sau existenţa unor

urechi subţiri, acoperite cu puţin păr.

Abateri faţă de culoarea albă pură a blănii (nuanţe cenuşii, gălbui etc.).

Diferenţe privind culoarea ochilor sau a ghearelor faţă de prevederile

standardului.

Defecte grave

Greutatea corporală se situează sub limita minimă sau peste cea maximă admise

de standard.

Corp disproporţionat, deşirat, membre lungi şi subţiri.

Urechi lungi, de 13 cm (mai mari).

Existenţa unei prea mici densităţi a părului sau a unei prea mari diferenţe a

lungimii lui în raport de prevederile standardului.

Existenţa unei structuri lânoase a blănii.

Ochi sau gheare de altă culoare decât cea prevăzută de standard (http://www.

agrobiznes.md/animale/iepuri/item/418-neozeelandezul-alb-rasa-performant%C4 %

83-de-iepuri-de-cas%C4%83.html).

1.2 Caracteristica rasei Californiană

Numele rasei provine de la denumirea statului Californian (S.U.A ), unde de

fapt a fost realizată. Este o rasă formată de către Georges West în 1923,

standardizarea ei în formă definitivă s-a facut în 1927, iar în Europa a ajuns în 1947

(http://www.iepuri.biz/rase/iepurele-californian/). La baza creării rasei Californiană a

stat ideea obţinerii unui iepure de mare valoare comercială, rezistent, precoce şi cu

producţie mare de carne. În vederea realizării acestui obiectiv, încă din anul 1923 au

început încrucişările experimentale între două rase mici: Hymalaia și Chinchilla mic.

12

În urma acestor încrucişări a rezultat un număr mare de produşi. Dintre toţi, a fost ales

un iepuroi care întruchipa cel mai bine o parte din caracterele scontate ale viitoarei

rase. Iepuroiul respectiv a fost apoi împerecheat cu femele din rasa Neozeelandez Alb,

cu scopul de a imprima produşilor dimensiuni corporale mai mari și a spori gradul de

precocitate. Printr-o selecţie riguroasă a produşilor rezultaţi din aceasta încrucişare, s-

a reuşit să se obţină un nucleu de iepuri asemănători ca aspect cu rasa Hymalaia, însa

de dimensiuni mai mari, cu o mare producţie de carne, precocitate bună, rezistență

crescută. Pe parcursul a 5 ani, caracterele respective au fost consolidate și s-au

transmis constant la descendență. În felul acesta, în anul 1928, rasa a fost recunoscută

în mod oficial. În acelaşi an au fost prezentate câteva exemplare din noua rasă la

expoziţia din South Game (California). În 1939, rasa a fost standardizată şi astăzi este

una din cele mai populare rase de iepuri, de mare valoare economică (http://revista-

ferma.ro/articole-zootehnie/rase-performante-de-iepuri-californian.html). Conform

standardului american, greutatea indivizilor de aceasta rasă trebuie să aibă greutatea

de 3,0 - 4,5 kg, iar lungimea corporală să fie cuprinsă între 51 – 56 cm. Prolificitatea

medie este de 7 - 8 pui la o fătare. Blana este de culoare alb curat, fără ton gălbui sau

gri, cu excepţia extremităţilor care sunt negre. Desenul negru trebuie să cuprindă:

botul (poate să cuprindă și maxilarul, dar să nu treacă de înălţimea ochilor), urechile,

membrele anterioare de la genunchi în jos şi cele posterioare de la jaret în jos. Coada

trebuie să fie în întregime neagră. Ochii au culoarea roşietică, iar ghearele sunt de

culoare cornului închis. Scara de apreciere a greutăţii corporale este următoarea:

3.00 3.250 3.500 3.750 4.00 peste 4.00 kg

15 16 17 18 19 20 puncte

Datorită multiplelor ei calităţi, rasa s-a răspândit în multe țări din lume, inclusiv

la noi şi câştiga din ce în ce mai mult teren. (Rebreanu.L.,1977).

Conform ,,Standardului raselor de iepuri şi criteriilor internaţionale de apreciere“, rasa

Californiană are tip productiv, specific pentru carne, acest iepure este originar din

America de Nord şi a fost obţinut de către crescătorul american G.S. West în anul

1923. Greutatea corporală normală 4kg, greutatea minimă 3,5kg, greutatea maximă

5kg. Trunchi masiv, lat şi cu o musculatură puternică. În mod deosebit iese în relief

13

dezvoltarea musculaturii pe şale şi pe pulpe. Corpul este purtat pe membre puternice.

Urechile sunt puternice bine acoperite cu păr şi rotunjite la capete. Lungimea ideală a

urechilor este de ll - ll,5cm (http://www.iepuri.info/rase-de-iepuri-mijlocii/19-rasa-de-

iepuri-mijlocii-californian.html).

Blana are o lungime de aproximativ 3cm, cu spicul şi puful foarte des. Semnele

distinctive sunt reprezentate ca şi la rasa Himalaya de mască, urechi, membre şi coadă

de culoare neagră. Masca are o formă alungită, ovală, fără zigzaguri. Acoperă nasul în

partea de sus, până la nivelul ochilor, pe lăţimea maxilarului. Este permis ca masca să

cuprindă şi mandibula. Urechile sunt negre şi strict delimitate la bază. Desenul de

culoare neagră pe membrele anterioare ajunge puţin peste articulaţia genunchiului şi

pe membrele posterioare până peste jarete. Coada este de culoare închisă de la bază la

vârf. Ghearele sunt închise la culoare. Culoarea de bază este albă, curată, fară amestec

de cenuşiu sau galben. Culoarea ochilor este roşie - mată, cu pupilă roşie

(http://www.iepuridevanzare.ro/standard/iepurele-californian.html).

Adrian Alexandru (2001) caracterizează rasa de iepuri Californieni prin forme

cărnoase, bine exprimate şi face parte din categoria cu maturizare rapidă. Sunt folosiţi

pentru prăsilă începând cu vârsta de 4,5 - 5 luni. Lactaţia femelelor este ridicată astfel

încât pot hrăni 7 - 8 pui fară probleme. Greutatea animalelor mature este de 4,5 - 5,2

kg, la vârstă tânără iepurii cresc în mod intensiv iar la vârsta de 3 luni ajung să aibă o

greutate de 2,3 - 2,5 kg (http://informati iagrorurale.ro/ agricultura/zootehnie

/rasa_de_iepure _Californian.php ).

La rasa Californiană direcţia de producţie este de carne, masa corporală 4,0 -

4,5 kg, lungimea corpului 55 - 60 cm, perimetrul toracic 35 - 37cm, prolificitatea 7 -8

pui, carne consumabilă 2,5 - 2,8 kg. Dispune de o energie înaltă de creştere, este o

rasă precoce, se adaptează bine la diverse condiţii de întreţinere şi alimentaţie.

(Bucătaru, N., Radionov, V., Urzică, I. 2002).

La rasa Californiană - capul este de mărime potrivită, având urechile puternice, purtate

în forma de V, bine acoperite cu păr, rotunjite la vârf şi lungi de 11 - 11,5cm. (Bura,

M., Bencsik, I. 2000). Gâtul este scurt şi bine ataşat de cap şi de trunchi. Corpul este

lung, proporţionat, masiv, lat şi cu musculatură puternică. Membrele sunt scurte şi

14

bine îmbrăcate în musculatură. Blana, deasă, are o lungime de cca. 3cm. Greutatea

corpului este în medie de 4kg, cu limite ce variază între 3,5 - 5kg. Culoarea corpului

este albă cu extremităţile (bot, urechi, membre, coadă) negre. Masca botului are formă

ovală, acoperind oasele nazale până la nivelul ochilor, iar lateral se întinde pe maxilar

şi chiar pe mandibulă. Urechile sunt negre şi strict delimitate la bază. Culoarea neagră

acoperă membrele anterioare până la genunchi, iar pe cele posterioare până la jaret.

Coada este în întregime de culoare neagră. Ochii sunt de culoare roşie, iar ghearele

sunt închise la culoare (http://renata21.wordpress.com/category/3-rase-de-iepuri/).

Rasa Californiană are culoarea albă cu pete negre pe faţă, picioare şi coadă,

ochii de culoare roşie, dimensiuni medii, corp lung, greutatea 4 - 5 kg, la vârsta de 7

luni. Fertilitatea: reproducţia apare la vârsta de 4 - 5 luni. Producţia de carne la vârsta

de 3 - 4 luni, reprezintă o greutate de 2kg

(http://www.afaceri-iepuri.webgarden.ro/menu/3-rase-performante-de-iepuri).

15

16

Rasa Californiană nu este pretenţioasă la condiţiile de întreţinere și se

foloseşte în calitate de rasă paternă la încrucişări cu rasele Neozeelandez Alb,

Chinchila. (Bucătaru, N., 2002).

Сысоев, В.С., Александров, В.Н., (1985) caracterizează rasa californiana

cu o prolificitate de 8 pui la fătare au de obicei o greutate de 45g. Se deosebesc

printr-o energie de creştere foarte înaltă, la vârsta de 2 luni de viaţă, cântăresc 1,9 -

2,3 kg, la 3 luni 2,7 - 3,4 kg, la 5 luni 4,2 kg, după care sporul mediu zilnic devine

constant. Randamentul la sacrificare constituie cca. 56 - 60%, iar a cărnii din

carcasă îi revine 82 - 85%, oaselor îi revin 13 - 15%, iar grăsimii 1,8 - 2,5%.

Rasa Californiană are tip productiv, specific pentru carne are trunchi masiv,

lat, cu o musculatură puternică. În mod deosebit iese în relief dezvoltarea

musculaturii pe şale şi pe pulpe. Corpul purtat pe membre puternice. Urechile sunt

puternice, bine acoperite cu păr şi rotunjite la capete. (Van I., 2005).

Blana de acoperire este deasă, cu puf şi spic uniform pe tot corpul.

Prolificitatea femelelor este de 8 pui la o fătare. Supravieţuiesc bine. (Самойлов,

А.В., 2007). Se nasc albi unde la o lună de viaţă capătă culoarea blănii ca şi a celor

maturi. Se adaptează bine la întreţinerea în cuşti cu pardoseală din sârmă. Sunt

folosiţi pe larg pentru obţinerea iepurilor broileri pentru carne.

Викторов, П.И., Ненашев, П.Д., Шинкаренко, В.И., (1982) conform

cercetărilor femelele de iepuri californiene au o bună producţie de lapte, pot

întreţine cu succes 8 iepuraşi la o fătare, care sunt folosiţi ca iepuri broileri cu o

masă vie mai mult de un kg, de unde 60% îi revine cărnii. Au un trunchi compact,

cu o spinare lată şi scurtă, cu o musculatură bine dezvoltată. Media masei

corporale la femele este de 3,8 - 4,7kg, iar la masculi 3,6 - 4,5kg. Sunt puţin

pretenţioşi faţă de alimentaţie, şi se adaptează foarte bine la întreţinerea în cuşti cu

pardoseli din plasă de sârmă.

Rebreanu, L.St., (1989) consideră greutatea normală a fi de 4,0 kg, minimă

de 3,5 kg, iar cea maximă de 5,0 kg. Capul este de mărime potrivită. Urechile le

poartă în sus, în formă de V, şi au o lungime de 11 - 11,5 cm. Gâtul este scurt şi

bine ataşat de cap şi trunchi. Trunchiul este relativ lung, proporţionat, uniform de

17

larg (pe toată lungimea lui), bine îmbrăcat în muşchi (mai ales la nivelul trenului

posterior). Desenul negru trebuie să cuprindă botul (masca trebuie să aibă formă

ovală, să fie fără colţuri, să cuprindă porţiunea delimitată între vârful botului, oasele

nazale până la nivelul ochilor, iar lateral se poate întinde pe maxilar şi chiar pe

mandibulă), urechile, coada, şi membrele anterioare (de la genunchi în jos) şi

posterioare (de la jaret în jos).

După Popescu-Micloşanu, E., Tudorache, M., (2006) nu se admite salbă,

decât la femelele pluripare. Trunchiul este scurt, îndesat, larg cu musculatura foarte

dezvoltată. Lărgimea pieptului este egală cu lărgimea crupei. Linia dorsală este

dreaptă, foarte bine rotunjită posterior. Membrele destul de scurte. Sunt puternice şi

depărtate. La femele este permis un punct mic, de culoare închisă pe salbă. Pe

membrele anterioare însemnele ajung la nivelul genunchilor, iar pe cele posterioare

până la nivelul jaretelor.

Rasa Californiană - are corpul lung, larg, și cu musculatura puternică.

Membrele sunt scurte și bine îmbrăcate în musculatură. Greutatea corporala este în

medie la adulţi de 4 kg, iar la vârsta de 3 luni de 1,7 kg. Culoarea corpului este albă

cu extremităţile (bot, urechi, membre, coada) negre. Ochii sunt de culoare roşie.

Este folosit, împreună cu Neozeelandezul alb, la producţia de hibrizi industriali

pentru producţia de carne. (Costachescu E., Ciudin E., 2000).

Conformaţia corporala e la fel ca şi la rasa Neozeelandeza alb însa cât

priveşte greutatea ei cedează acestora greutatea vie e de 4,1 - 4,3 kg. Coloraţia

blănii pe întreg corpul e alba iar urechile, nasul, labele, și coada sunt negre. Ochii

au culoarea portocalie. Animalele dispun nu numai de bune calităţi de carne ci au și

blana bună. Femele sunt destul de fecunde au câte 8 - 10 iepuraşi la o fătare. O

singură femelă poate asigura 5 - 6 fătări pe an. Iepuraşi cresc destul de repede. La 2

luni ei cântăresc 1,8 - 2,3 kg, la 3 luni 2,7 - 3,4 kg. Randamentul de carne la tăiere

constituie 56 - 60%. (Bodur G.D., Crivceanschii I. E., Mesropov G. R., 1988).

Iepuraşii cresc repede: la vârsta de doua luni ei cântăresc l,8 - 2,0 kg, la trei

luni 2,7 - 3,0 kg. Randamentul la taiere e de 50 - 60%. (Nichiforov. A.V.,957).

18

Datorită multiplelor ei calităţi, rasa s-a răspândit în multe țări din lume,

inclusiv la noi şi câştigă din ce în ce mai mult teren.Culoarea de acoperire este albă

pură fără ton gălbui sau gri, cu excepţia extremităţilor, care sunt negre.

Greutatea iepurilor maturi 3,6 – 4,8 kg. Maturitatea sexuală ating la vârsta de

3,5 – 4 luni de viaţă. Randamentul de carne la tăiere constituie cca. 56 – 60%

(http://www.afaceri-iepuri.webgarden.ro/menu/3-rase-performante-de-iepuri).

Femelele sunt destul de fecunde şi au câte 8-10 iepuraşi la o fătare. O singură

femelă poate asigura 5 - 6 fătări pe an în dependenţă de sistemul de exploatare.

Această rasă nu este pretenţioasă la condiţiile de creştere şi întreţinere.

Defecte ușoare

Greutatea corporală sub limita normală prevăzută de standard. Ușoare abateri de la

fenotipul rasei și lungimii urechilor. Densitatea mică a părului, diferențe în plus sau

în minus privind lungimea părului față de prevederile standardului.

Masca deformată sau chenaruită. Culoarea desenului depășește articulația jaretului

sau genunchiului. Existența unor fire sau pete colorate la nivelul culorii de

acoperire. Diferențe privind culoarea ochilor sau ghearelor față de prevederile

standardului.

• Defecte grave

Greutatea corporală se situează sub limita minimă sau peste cea maximă admise de

standard. Corp disproporționat, îngust, deșirat, musculatura slab dezvoltată. Urechi

mai lungi de 13,5 cm. Existența unei prea mici densități a părului sau a unei prea

mari diferențe a lungimii lui față de prevederile standardului.

Ochi sau gheare de alte culori decât cele prevăzute de standard. Masca ce depășeste

nivelul ochilor, colțuroasă, chenăruită, înspicări sau pete albe în interiorul desenului

negru sau pete negre pe suprafața culorii de acoperire (http://www.agenda.ro/rase-

iepuri-californian/134155).

1.3. Cracteristica materialului biologic (hibrizi)

Hibrizii sunt rezultaţi din încrucișarea a două rase diferite

(http://dexonline.ro/definitie/metis/paradigma). Prin această metodă se urmăreşte

19

împerecherea iepurilor din rase diferite, în care caz produşii obtinuţi nu sunt de rasă

curată, ci hibrizii. Este metoda cea mai larg răspândită şi se practică atât în

crescătoriile personale, cât şi în cele de exploatare sau de tip industrial, în care baza

producţiei o formează iepurele de carne. Pentru a mări greutatea corporală şi

producţia de carne la iepurii obişnuiţi, aceştia se încrucişează. Prin încrucişare se

obţin produşi cu ereditate zdruncinată, adică cu o natură plastică, ce poate fi mai

uşor transformată şi dirijată de om. De aceea, hibrizii prezintă o serie de însuşiri

speciale, pe care iepurii din rasele curate nu le posedă. În general ei se

caracterizează printr-o talie mare, constituţie bună, vitalitate pronunţată, o mai mare

putere de adaptabilitate, asimilează mai bine hrana şi se îngraşă mai economic decât

iepurii din rasele curate.

Cu toate că hibrizii nu au caractere exterioare şi de producţie constante (se

pierd ușor în generaţiile următoare), totuşi, în numarul lor mare, se pot găsi

exemplare care transmit destul de stabil caracterele lor prin ereditate. Aceste

caractere pot fi înmulţite prin consagvinitate reprezintă un raport de rudenie între

persoane (sau animale) care au același tată, dar nu și aceeași mamă, respectiv o

relație genetică între indivizi dintr-un strămoș masculin comun.

(http://ro.wikipedia.org/wiki/ Consangvinitate).

Consangvinietatea folosindu-se în crearea de rase noi, în vederea ridicării

producţiei de carne, scopul va fi atins numai atunci când iepurele ameliorator

provine dintr-o rasă selecţionată şi care posedă această însuşire. De aceea este

necesar ca acţiunea începută la noi în ţară pentru organizarea de crescătorii

sistematice, în vederea producerii şi difuzării de iepuri de prăsilă, să fie mai mult

sprijinită şi încurajată, în sensul de a desfiinţa şi centre speciale de selecţie.

Crescătorii de iepuri, trebuie să fie ajutaţi să-şi îmbunătăţească matca cu

reproducători din rase curate. Se deosebesc mai multe forme de încrucișare:

industrială, de absorbție, de infuzie, de reîntoarcere, multiplă.

Încrucişarea industrială constă în împerecherea iepurilor din rase diferite în

care se urmăreşte obţinerea de hibrizi pentru carne, cu o mai mare putere de

îngrăşare şi mult mai prolifici. Produşii obţinuţi se valorifică la prima generaţie.

20

Încrucisarea de absorbţie se practică cu scopul transformării unei rase

locale neperfecţionate, cu ajutorul unei rase amelioratoare. Procesul tehnic de

absorbţie cuprinde trei etape: rasa locală se încrucişează cu masculi din rasa

amelioratoare; hibrizii obţinuţi se selecţionează şi cele mai bune iepuroaice se

încrucişează din nou cu masculi din rasa amelioratoare, însă neînrudiţi cu masculii

de la prima încrucişare; iepuroaicelecele mai reușite din generatia a doua se

împerechează din nou cu masculi din rasa amelioratoare. Durata procesului de

absorbtie este de 4 - 5 generaţii şi depinde de deosebirile mai mari sau mai mici

dintre rasele respective.

Încrucişarea de infuzie urmăreşte ameliorarea unui defect la o anumită rasă,

cu ajutorul unei alte rase, care posedă însuşirile dorite. Un astfel de exemplu îl

constituie încrucişarea rasei Chinchila de talie mică cu Uriaşul Belgian, pentru

formarea iepurelui Chinchila mare de carne. În acest scop se alege un număr de

female din rasa Chinchilla, pe care le împerechem o singură dată cu masculi din

rasa Uriaşul belgian. Produşii rezultaţi se împerechează cu alţi produşi din cadrul

rasei respective, difuzându-se astfel treptat însuşirile în cadrul întregii rase. Această

încrucişare care în final duce la obţinerea unor produşi mari de Chinchilla, nu atrage

o transformare totală a rasei infuzate, ci numai o modificare în marimea taliei şi

greutăţii corporale.

Încrucişarea de reîntoarcere se practică o singură dată, numai la o singură

generaţie, în cadrul raselor cărora producţia şi prolificitatea mare le slăbeşte

constituţia şi le debilitează. De exemplu, dacă iepuroaicele din rasa Albastru vienez

prezintă semne de degenerare, se recomandă să fie încrucişate fie cu iepuri belgieni

fie cu Argintii care, de altfel, au contribuit la formarea rasei respective.

Încrucişarea multiplă constă în încrucişarea a două sau mai multe rase. De

exemplu, se încrucişează Chinchilla cu Marele alb, după care, hibrizii rezultaţi în

prima generaţie (femele) se încrucişează cu Uriaşul belgian. În felul acesta se obţin

produşi sănătoşi, rezistenţi, cu o maturitate precoce şi pot lua naştere grupe de

iepuri cu însuşiri economice superioare.

21

Hibridarea sau încrucişarea între specii se poate face între specii mai

înrudite, aparţinând aceluiaşi gen. De exemplu încrucişarea între iepurele sălbatic

de pădure (specii Lepus Cuniculus) şi iepurele domestic (specii Oryctologus sau

Lepus Cuniculus domesticus) şi se poate practica în sistemul de întreţinere în libertate

(garene).

Hibrizii pot constitui punctul de plecare al unor noi forme sau varietăţi de

iepuri, rezistenţi şi cu însuşiri superioare, care stau la baza creării de noi rase din

cele productive. În anul 1960 M. Dinu lucrând în cadrul Biobazei Tunari, din cadrul

Academiei R.S.R., a folosit pentru hibridare 4 specii salbatice de vizuină (procurate

din regiunea Iaşi) şi 6 specii din rasa Chinchilla. În prima etapă, când s-a lucrat pe

baza transfuziei de sânge şi a montei fortate (prin introducere de spermă în doze

repetate), rezultatele nu au fost concludente. În a doua etapă, când iepurii au fost

crescuţi împreună şi monta s-a practicat pe cale naturală (în harem) s-au putut

obţine 7 pui hibrizi de la două iepuroaice sălbatice. Hibrizii rezultaţi prezentau

caractere intermediare de colorit, ritmul de creştere redus, o mare rezistenţă la boli

şi erau sperioşi.

Creşterea pe bază de linii reprezintă o forma organizată de aplicare a metodelor de

creştere amintite (în rasa curată şi prin încrucişări). Ea este forma cea mai avansată

de obţinere a unor rase de iepuri perfecţionate (ameliorate) şi se poate aplica numai

în crescătoriile de elită şi în staţiunile zootehnice experimentale. Scopul urmărit

constă în ameliorarea raselor de iepuri (consolidarea unor caractere ereditare de

mare valoare) şi prevenirea incestului (reducerea lui în limite moderate). Existenţa

liniilor şi familiilor în cadrul raselor asigură reuşita acţiunii de ameliorare. În

crescătoriile de elită se practică aşa-zisa ,,creştere în familii de sânge” şi cu “linii de

sânge”. Se urmăreşte reţinerea şi folosirea intensă la reproducţie a iepurilor care

prezintă anumite însuşiri economice utile, iar împerecherea acestora (omogenă şi

înrudit) se organizează în aşa fel, încât să se poată obţine o descendenţă mai

numeroasă care să posede aceste calităţi. O familie de sânge formată din produşii

care se trag din acelaşi exemplar, fie mascul, fie femelă. La începutul creşterii este

nevoie de două perechi de iepuri din aceeaşi rasă, care să nu fie înrudite între ele.

22

Produşii fiecărei perechi vor constitui câte o familie de sânge, care se împerechează

între ele, fără a se folosi mai mulţi ani un mascul străin. Când dispunem de un

mascul şi mai multe femele din aceeaşi rasă, creşterea nu se poate face decât cu linii

de sânge. Se cere ca iepurii folosiţi să nu fie înrudiţi apropiat (să nu fie fraţi).

1.4 Iportanţa practică a heterozisului la animale

Heterozisul este fenomenul opus consagvinizării, care reprezintă expresia

genetică favorabilă a hibridării.  Heterozisul reprezintă îmbunătăţirea unor

caracteristici cum ar fi dimensiunea, ritmul de creştere, fertilitatea şi productivitatea

unui organism hibrid, în comparaţie cu părinţii săi. Crescătorii de plante şi animale

folosesc heterozisul pentru hibridizarea a două linii pure diferite, care au

caracteristici demne de a fi reproduse. De obicei, prima generaţie are, în mare

măsură, trăsăturile dorite ale ambilor părinţi. Din cauza faptului că aceste calităţi

pot degenera dacă hibrizii sunt înmulţiţi între ei, liniile parentale trebuie menţinute

şi încrucişate din nou pentru a obţine o nouă recoltă sau un grup de indivizi cu

trăsăturile dorite (http://www.crispedia.ro/Heterozis).

Graţie acestor variabilităţi genetice, orice crescător de iepuri poate alege

tipul de animal pe care îl doreşte în funcţie de tipul de producţie pe care îl are în

vedere, şi în funcţie de :

1 condiţiile pedoclimatice 

2  obiective comerciale - producţie de carne de calitate, reproducere. 

2. Caracteristica întreprinderii

IŞPBZMV ,,Maximovca” se află în s. Maximovca, raionul Anenii Noi şi a

fost fondată de către Ministerul Agriculturii din Republica Moldova. Gospodăria

dispune de 1331 ha de păşune, din ele 42 ha de livadă, care toată este producătoare,

și rodnică în fructe, nu dispune de livezi tinere. Gospodăria dispune de tehnică:

tractoare - 28, combine pentru recoltarea roadiei - 6, autobuse - 5, maşini grele

pentru transportarea roadei și a bunurilor - 30, maşini speciale - 5, maşini uşoare -

23

7; gospodăria dispune de dispozitive de muls, de control al vacilor, în prezent este

totul mecanizat cu dispozitive performante, tot amplasat în ceea ce priveşte

fabricarea, ambalarea și pasleurizarea laptelui direct pe teritoriul fermei. O parte

însemnată din gospodărie este și bancul de spermă care se extinde pe toată

republica unde se diluează, refrigerează și congelează cu azot lichid sperma de la

bovine de calitate, care este pusă pe doze în paiete. Gospodăria mai produce și

cereale ca: grâu furajer, orz,ovăz, mazăre, porumb, floarea-soarelui, mai produce și

produse alimentare ca: lapte, carne, brânză de oaie şi pielicele de iepure.

Ferma de iepuri a fost înfiinţată în anul 2008 în baza unui proiect finanţat

de AŞM cu scopul de a restabili şi menţine fondul genetic al animalelor de prăsilă

din republică.

Proiectul fermei de producţie din satul Maximovca, raionul Anenii-Noi

24

Scopul fermei :

- consolidarea eforturilor a membrilor pentru valorificarea unui nivel înalt

de cunoştinţe;

- schimbul de experienţă între membrii din republică, inclusiv şi în

organizaţii de peste hotare;

- promovarea metodelor avantajoase de creştere şi îngrijire a animalelor

mici;

- instruirea tineretului crescători de animale.

Pentru atingerea scopului, fermei:

- organizează seminare, lecţii, mese rotunde cu participarea specialiştilor,

savanţilor experţi de peste hotare;

- participă la diferite expoziţii, târguri;

- prestează servicii (fară plată) despre îngrijirea animalelor, lupta contra

bolilor şi profilaxia lor.

- organizează publicarea unor sfaturi practice în presa periodică, la

Radioul Naţional şi TV.

Ferma de iepuri din IŞPBZMV colaborează cu:

- Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova;

- Federaţia Naţională "Agro-Inform";

- Uniunea Producătorilor Agricoli;

- Universitatea Agrară de Stat din Moldova;

- Institutul de cercetări în domeniul zootehniei şi medicinii veterinare;

- Agenţia de Restructurare şi Asistenţă a întreprinderilor (ARIA);

- Compania canadiană CFSO-SACO (de voluntari în ramura

cuniculturii).

Activităţi:

- Participă activ la expoziţii

Rezultatele:

Amenajarea şi crearea unei ferme pentru creşterea iepurilor de prăsilă ar

25

avea următorul impact pozitiv:

asigură persoanele de vârsta a treia, familiile cu mulţi copii şi mulţi alţi

doritori cu animale înalt productive şi cu imunitate la boli;

- asigură o reînnoire calitativă a animalelor din gospodăria particulară a

membrilor;

- permite o asigurare mai înaltă şi calitativă a crescătoriilor de iepuri şi a

familiilor lor cu carne dietetică, cu diferite subproduse care ar servi ca materie

primă pentru confecţionarea diferitor articole din blănuri pentru copii şi maturi;

- sporeşte veniturile pensionarilor şi a altor pături puţin asigurate în

rezultatul comercializării surplusurilor de carne;

- contribuie la perfecţionarea cunoştinţelor teoretice şi practice ale

membrilor Societăţii şi a tuturor doritorilor de creştere a iepurilor;

- serveşte drept centru de instruire şi didactic pentru copii, studenţi şi

doritori de a se ocupa cu creşterea iepurilor; pentru aceasta sunt organizate zile ale

uşilor deschise, diferite seminare;

- asigura o colaborare fructuoasă în crescătorii de animale mici la nivel

naţional şi internaţional;

- creează posibilităţi reale de a atrage în câmpul muncii o parte din

populaţia rurală.

Beneficiarii fermei:

- pensionarii, familii cu mulţi copii şi alţi doritori din municipiul

Chişinău;

- pentru studenţii UASM, ferma serveşte în calitate de laborator practic.

Doritorilor (la solicitare) prin realizare, li se repartizează animale productive,

sănătoase însoţite de:

- certificatul de calitate;

- paşaportul animalului;

- recomandări şi consultaţii despre îngrijirea şi hrănirea, tratarea diferitor

boli, profilaxia lor;

26

- informaţii (schemă) despre construcţia şi amenajarea unei cuşti (în

dependenţă de cerinţele şi condiţiile solicitantului).

Suma necesară pentru realizarea acestui proiect a constituit 800 mii lei pe un

termen de 2 ani, inclusiv 240 mii lei în primul an pentru reconstrucţia fermei de

iepuri şi procurarea raselor de iepuri de casă de carne pentru blană, carne-blană şi

puf. Materialul genetic a fost importat din diferite ţări a Uniunei Europene, inclusiv

Rusia şi Ucraina. Cofinanţatorii proiectului vor fi Ministerul Agriculturii şi

Industriei Alimentare (MAIA) şi IZMV. Realizarea proiectului va permite de a

restabili fondul genetic de iepuri de casă în Republica Moldova şi prin selecţia

dirijată de a implementarea tehnologiilor performante de restabilire a centrelor

republicane de reproducţie a iepurilor de casă.

3. SCOPUL, OBIECTIVELE, METODELE, CONDIŢIILE DE

EFECTUARE ŞI REZULTATELE CERCETĂRILOR

3.1 Scopul cercetărilor

Cercetarile au fost efectuate cu scopul:

-studierea calitatilor productive și reproductive a iepurilor de rasă

Neozeelandeză Alb și Californian exploatați la ferma de iepuri de casă din cadrul

IȘPBZMV.

-studierea efectului heterozis al hibrizilor obținuți în urma împerecherei raselor

de iepuri Neozeelandeza Alb și Californian.

-studierea calităților morfo-productive a hibrizilor de iepuri de casă de rasă

Neozeelandeză Alb și Californian.

Pe baza cercetărilor efectuate s-a urmărit punerea în evidenţă a efectului

heterozis în exprimarea fenotipică a potenţialităţii producţiei de carne la hibrizi de

iepuri de casă.

3.2Obectivele cercetării

27

Cercetările efectuate au fost efectuate conform unei scheme de hibridare

(combinare) experimentală, pentru determinarea capacităţii combinative optime între

rase de iepuri de casă întâlnite frecvent în microfermele şi gospodăriile crescătorilor.

În acest scop s-a urmărit:

încrucişarea a două rase de iepuri de casă cu însuşiri materne superioare

(prolificitate, fecunditate, capacitate de alăptare şi de rezistenţă organică

ridicate) pentru obţinerea iepuroaicelor hibride simple F1;

încrucişarea iepuroaicelor hibride simple F1 cu iepuroi proveniţi din rase de

iepuri de casă cu însuşiri paterne superioare (spor de creştere în greutate

ridicat, consum specific redus, calitate bună a carcasei) pentru producerea

iepurilor destinaţi sacrificării.

Pentru îndeplinirea acestui scop au fost puse urmatoarele obiective:

-studierea caracterelor productive și reproductive a iepurilor de rasă

Neozeelandeză Alb și Californian.

-studierea caracterelor productive și reproductive a hibrizilor obținuți la

împerecherea raselor de iepuri Neozeelandeză Alb și Californian.

-determinarea efectului heterozis la hibrizi.

3.3 Material și metoda de investigații

Pentru îndeplinirea scopului și obiectivelor planificate în calitate de obiect

de cercetare au servit rasele de iepuri de casa din cadrul fermei IȘPBZMV.

Prelucrarea statistică a datelor a fost executată în programul Windows Excel

5, editat de Microsoft 2000, şi prin metoda variaţiilor statistice după N. Bucătaru

(1995). În baza rezultatelor aprecierii analizei şi examinării au fost create loturi

speciale de selecţie, conform cerinţelor minime ale indicilor selecţionaţi (tabelul

5).

28

Materialul biologic utilizat a fost reprezentat din 2 loturi de femele şi masculi de

iepuri aparţinând raselor Neozeelandez Alb și Californian.

Fiecare lot a fost format din câte 15 capete de femele şi 3 masculi, dintre care 5

cap. la prima fătare, 5 cap. la a doua fătare şi 5 cap. la a treia fătare.

Calitățile productive și reproductive studiate au fost: prolificitatea, viabilitatea,

numărul de pui la înțărcare. În creșterea iepurilor se urmărește cât mai mare număr de

produși cu însușiri morfo-productive cât mai valoroase.

În general, iepurii de reproducție trebuie să fie sănătoși, să întrunească

caracterele de rasă, condițiile de vârstă, greutate și stare de întreținere.

Investigările au început cu determinarea prolificității la grupele paterne și hibrizi

în urma cercetărilor efectuate sunt redate în Fig.1. Prin încrucişările dintre

♀Neozeelandez Alb şi ♂ Californian s-a obţinut un număr de 115 capete hibrizi F1

(♀NZWx♂CHL). Prin încrucişările dintre ♂Neozeelandez Alb şi ♀Californian s-a

obţinut un număr de 121 capete.

Cercetările şi-au propus realizarea unui studiu comparativ în ce priveşte

prolificitatea loturilor de iepuri de casă studiate, dinamica masei corporale a puilor în

perioada de alăptare, efectul heterozis la hibrizii obținuți.

3.3Rezultatele cercetărilor

Pe parcursul perioadei experimentale, pentru stabilirea indicatorilor propuşi, s-au

utilizat următoarele metode de determinare:

Stabilirea numărului de pui rezultaţi de la fiecare iepuroaică/fătare, din

fiecare lot studiat.

Stabilirea masei corporale a iepurilor în perioada de alăptare, în cadrul

loturilor studiate.

Pentru determinarea greutăţii cuiburilor s-a stabilit masa corporală totală a

puilor din fiecare cuib, prin cântărire;

29

Pentru reducerea la minim a stresului rezultat în urma manipulării, media

masei corporale/pui s-a estimat prin cântărirea întregului cuib şi raportarea

valorii respective la numărul de pui la: fătare, 7 zile, 21 zile, la 45 zile şi

la 105 zile. În acest scop s-a utilizat un cântar electronic de mare precizie,

cântăririle efectuându-se la acelaşi interval de timp şi aceleaşi ore în cazul

tuturor loturilor experimentale.

Fig.1 Prolificitatea iepurilor de casa (cap)

Efectul heterozis a constituit pentru hibrizi din rasă ♂Neozeelandez Alb

x♀Californian - 2,8%, iar pentru hibrizii ♂Neozeelandez Alb x♀Californian nu s-a

înregistrat. La iepurii din rasă Neozeelandez Alb prolificitatea a fost de 8,0 pui/fătare,

la rasa Californian - 7,66 pui/fătare. Prolificitatea hibrizilor F1♀Neozeelandez

Albx♂Californian aceasta a fost de 7,76 pui/fătare, iar la ♂Neozeelandez Alb

x♀Californian aceasta a fost de 8,05pui/fătare.

Viabilitatea puilor reprezintă un indice important și este legat de procentul de

supravețuire a puilor pâna la înțărcare. În Fig. 2 sunt reprezentate datele viabilității

iepurilor la rasele de iepuri și hibrizi.

30

Fig.2 Viabilitatea puilor până la înțărcare, %

Viabilitatea puilor variază în dependenţă de rasă, cel mai mare procent al

viabilității s-a înregistrat la rasa Neozeelandeză Alb 97,39% pui, iar la rasa

Californiană 96,33%.

În urma încrucişării raselor Californiană şi Neozeelandez Alb hibrizii obţinuţi

având o viabilitate. La încrucişarea raselor de ♀Neozeelandez Albx ♂Californian

viabilitatea a constituit 96,3%, iar la înrucişarea raselor de ♂Neozeelandez Alb x

♀Californian 97,4 %. Efectul heterozis a constituit la hibrizi ♂Neozeelandez Alb x

♀Californian – 0,56%, iar la hibrizii ♀Neozeelandez Albx♂Californian nu s-a

manifestat.

Sub raportul greutății corporale a puilor la fătare (Tabelul 1), trebuie de

menționat că cei mai mari provin de la hibrizii ♂Neozeelandez Alb x ♀Californian

cu o greutate de 52,2g, iar la ♀Neozeelandez Albx ♂Californian 51,94g (Tabelul1).

Tabelul 1. Dinamica masei vii a iepurilor, g

La

naştere

La 21 zile La 45 zile La 105 zile

Neozeelandez Alb 51,84 290,2 1103 3079

Californian 51,05 282,1 1092 2979

31

♀Neozeelandez alb x

♂Californian

51,94 296,9 1054 3202

♂Neozeelandez alb x

♀Californian

52,2 299,1 1079 3265

La rasa curată masa vie a iepurilor la naștere a constituit la Neozeelandezul Alb -

51,84g, iar la Californian - 51,05g.

La vârsta de 105 zile, masa vie a constituit la hibrizi ♂Neozeelandez Alb

x♀Californian - 3265g, iar la ♀Neozeelandez Albx ♂Californian - 3202g, la rasa

Neozeelandez Alb -3079g și la Californian de - 2979g.

Fig 3. Dinamica masei vii a iepurilor, g

Efectul heterozisul la masa vie a iepurilor la vârsta de 105 zile a constituit pentru

♂Neozeelandez Alb x ♀Californian - 7,79%, iar pentru ♀Neozeelandez Alb x

♂Californian a fost de 5,71%.

În Tabelul 2 sunt prezentate datele consumului de nutreț pentru un kg spor în

greutate.

Tabelul 2. Consumul specific de nutreț la un kg de spor în greutate

Rasa Masa la începutul

experenţi (g)

asa la

sfârşitul

Sporul total pe

perioada de

Nutreţul

concentrat

Cheltuelile

aspecifice de

32

01.09.12 experenţi (g)

10.10.12

experenţă

(g)

îngerat pe

perioada de 40

zile (g)

nutreţ

combinat:

kg/spor în

greutate

Neozeelandez

Alb 876,4±57,2 2300±103 1423,6±97,5 6435,84±118,2 4,52

Californian 874,5±61,1 2210±97 1335,5±93,6 6448,5±115,5 4,83

♀Neozeelandez

alb x

♂Californian

875,5 2305,7±100 1430,2±98,1 6439,5±112,3 4,5

♂Neozeelandez

alb x

♀Californian

876,0 2358,3±99 1482,3±92,1 6441,2±114,5 4,34

Nutreţul concentrat îngerat pe perioada de 40 zile este de 6448,5 g la rasa

Californiană şi respectiv 6435,84 g la rasa Neozeelandez Alb. La hibrizii

♀Neozeelandez Alb x ♂Californian – 6439,5 g iar la ♂Neozeelandez Alb x

♀Californian – 6441,2. Sporul pe toată perioada experențelor de 40 zile a constituit

la rasa Neozeelandez Alb – 1423,6 g, masa corporală la sfârşitul cercetărilor a fost

de 2300g. Însă la rasa Californiană sporul era de 1335,5 g şi la sfârşitul cercetărilor

au înregistrat o masă de 2210g. Hibrizii ♀Neozeelandez Alb x ♂Californian au

avut sporul de 1430,2 g, masa corporală la sfârşitul cercetărilor a fost de 2305,7g,

iar la ♂Neozeelandez Alb x ♀Californian sporul a constituit 1482,3g şi la sfârşitul

cercetărilor cu o masă de 2358,3g.

Tabelul 3 Date obținute la sacrificarea iepurilor, masa carcaselor(kg)

Indicii studiaţi Neozeelandez Alb

n 15

Californiană

n 15

♀Neozeelandez Alb x

♂Californiană

n 15

♀ Californiană x

♂Neozeelandez

Alb n 15

±V, %

±V,%

±V,%

±V,%

33

Masa vie înainte

de sacrificare, kg 4,07 ±0,26 6,38 4,1±0,27 6,58

4,23±0,26 6,15 4,31±0,25 5,8

Masa carcaselor

calde, kg2,42±0,16 6,61 2,39 ±0,17 7,11 2,53±0,15

5,922,59 ±0,16 6,18

Masa carcaselor

reci, kg2,40 ±0,16 6,66 2,37 ±0,17 7,17 2,49±0,16

6,422,54 ±0,15 5,91

Randamentul la

sacrificare, cald, %60,02±0,59 0,93 59,0±0,47 0,79 59,85±0,56

0,9360,23±0,51 0,85

Randamentul la

sacrificare, rece, %59,45±1,03 1,73 58,29±0,96 1,65 59,81±0,98

1,6360,09±0,95 1,58

Masa vie înainte de sacrificare a avut de la 4,07 kg la 4,31 kg, iar arndamentul la

sacrificare s-a menținut între 59,0±0,47% - 60,23±0,51%, în medie randamentul la

sacrificare a constituit – 59,5%.

Masa medie a carcaselor la rasa Neozeelandez Alb a fost de 2,42±0,16 g. La rasa

Californiană masa medie a carcaselor a fost de 2,39 ±0,17 g. În cazul hibrizilor

simpli ♀Neozeelandez Alb x ♂Californiană masa medie a carcaselor a fost de

2.53±0,15g, iar la ♀ Californiană x ♂Neozeelandez Alb de 2.59 ±0,16 g.

Dispunând de datele referitoare la masa vie a animalelor şi de cele referitoare

la masa carcaselor, s-a putut determina prin calcul randamentul la sacrificare .

Hibrizii ♀ Californiană x ♂Neozeelandez Alb au înregistrat cel mai mare

randament la sacrificare de 60,09%.

4.SECURITATEA ACTIVITĂŢII VITALE

4.1 Protecţia mediului ambiant

Trebuie să recunoaştem că ocrotirea mediului ambiant reprezintă una din

problemele de bază cu care se confruntă societatea. Mediul înconjurator reprezintă

un element esenţial al existenţei umane cât şi rezultatul interferenţelor unor

elemente naturale – sol, aer, apă, climă, biosferă – cu elemente create prin

34

activitatea umană. Toate acestea interacţionează şi influenţează condiţiile

existenţiale şi posibilităţile de dezvoltare viitoare a societăţii.

Se întâmplă ca suprafeţe mari de pământ să fie impurificate din cauza

păstrării incorecte a fecalelor şi dejecţiilor iepurilor (şi nu numai) în locuri

neplanificate de gunoişte. De aceea este obligatoriu de a păstra fecalele şi dejecţiile

la locuri special amenajate pentru obţinerea composturilor, care mai apoi sunt

repartizate pe câmpuri ca îngrăşăminte organice, ieftine şi cu capacităţi fertile

înalte. Prin urmare ,,gunoiul rezultat în crescătoriile de iepuri este un îngrăşământ

agricol cu valoare mare. Acest deşeu preţios are în compoziţie : 2,20 % azot, 0,87%

fosfor, 2,30% potasiu, 0,36% sulf, 1,26% calciu, 0,40% magneziu. Gunoiul de

cuşcă se depozitează în grămadă o perioadă de 6 săptămâni, apoi se face un

compost, se ambalează la pungi de plastic şi se poate vinde ca îngrăşământ, poate fi

pus direct în glastră cu flori fără risc. Prezintă conținut ridicat de fosfor, important

pentru flori și fructe. Acest îngrașământ este excelent pentru aceste rame pentru

pescari. O altă idee ar fi folosite crotinelor de iepure ca hrană piscicolă, datorită

conținutului bogat în proteine. Gunoiul de iepure este scăzut în aciditate, prezintă

conținut foarte ridicat de azot. Un iepure adult, hrănit cu granule produce

aproximativ 0,350 kg/zi crotine. (10F +1M) * 0,350kg/zi * 365zile/an = 1405kg/an.

Gunoi de iepure, 1kg pentru agricultură = 0,12E (preț minim) 0,12E * 1404kg/an =

168,6E/an (venit din gunoi/fem/an) (http://www. fanteziataradesus.ro/forum-

fantezia-tara-de-sus/4-iepuri/56-gunoiul-de-cusca.html).

Pentru localizarea amplasamentului fermei în cadrul aceleiaşi soluţii generale,

se iau în considerare o serie de deziderate de ordin economic şi igienico sanitar,

între care trebuie să se realizeze un echilibru.

În aceste condiţii amplasamentul ales trebuie să răspundă urmatoarelor

deziderate:

35

să fie suficient de mare, pentru a permite desfăşurarea în bune condiţii a

tuturor activităţilor aferente unităţilor zootehnice, conform tehnologiilor

concepute;

să aibă o panta lină, uniformă, de 1-3%, cu expunere spre sud, sud-est şi sud-

vest, pentru a asigura o bună expunere la soare şi o colectare eficientă a

precipitaţiilor;

să fie sub nivelul localităţilor învecinate, pentru a se evita scurgerile de apă şi

a dejecţiilor spre acestea;

să nu fie inundabil, înţelegând prin aceasta că punctul cel mai decliv al

amplasamentului trebuie să depăşească cu minimum 0,5 m nivelul maxim

posibil al apelor curgătoare din zonă, iar coeficientul de risc nu trebuie să fie

mai mare de 1% pentru complexe şi de 2% pentru ferme;

să fie stabil, având solul cu permiabilitate mare, capacitate de reţinere a apei

şi capilaritate reduse;

să aibă nivelul apei freatice la minimum 1,5 m adâncime (se determină prin

studii hifrologice şi pedologice);

să fie salubru, liber de germeni anaerobi, elemente parazitare (se face prin

studiile biologice ale solului);

să nu fie aşezate în văi strâmte, neînsorite, umede, cu ceaţă persistentă sau în

apropierea apelor stătătoare, favorabile dezvoltării insectelor hematofage;

să fie protejat de vânturile dominante reci şi de înzăpeziri, în care sens se aleg

pantele opuse ale acestora;

să fie astfel localizat încât vântul dominant să nu antreneze gazele odorante

spre localităţile limitrofe;

să aibă în apropiere terenuri pentru păşuni şi culturi furajere;

36

să beneficieze de surse de apă potabilă şi de energie electrică (dar fără ca

ferma să fie traversată de reţele de înaltă tensiune);

să aibă în apropiere staţii de transformare a energiei electrice şi căi de

comunicare (dar nu mai aproape de 22 m de şosele naţionale, 20 m de şosele

raionale şi 18 m de drumuri comunale);

să fie la distanţe asiguratoare de sursele de poluare organizate permanente

(combinate chimice, metalurgice, termocentrale).

este interzis ca unităţile zootehnice să fie traversate de drumuri publice,

conducte de gaze sau de canalizare publică.

La amplasarea unităţilor zootehnice se va avea în vedere şi asigurarea zonelor de

protecţie sanitară, pentru prevenirea poluării mediului ambiant al localităţilor

învecinate. Pentru realizarea acestui deziderat trebuie asigurate distanţele minime

dintre unităţile zootehnice şi centrele populate, care conform actelor normative

(Ordinul MS nr. 981/1994) sunt de: 500 - 1000 m pentru unităţile de creştere şi

îngrăşare a porcinelor, în funcţie de mărime (sunt puternic odorante); 300 - 500 m

pentru unităţile de creştere şi exploatarea bovinelor (300 m pentru unităţile sub 500

bovine şi 500 m pentru unităţile cu efective mai mari de 500 bovine); 500 m pentru

unităţile de creştere şi exploatare a ovinelor.

Zonele de protecţie sanitar-veterinară, oficializate prin Ordinul MAIA nr.

76/1979, au drept scop asigurarea izolării în spaţiu a unităţilor zootehnice, pentru

prevenirea difuzării sau contaminării de/cu boli transmisibile la/din alte localităţi şi

evitarea poluării centrelor populate limitrofe. Pentru realizarea acestui deziderat s-

au stabilit distanţele minime necesare între unităţile zootehnice. Acestea sunt de

200-500 m între unităţile zootehnice de profiluri diferite, în sistem de creştere

intensiv, cu excepţia distanţei dintre unităţile cu animale de blană şi celelalte unităţi

zootehnice, care au fost stabilite la 100 - 200 m.

37

 Dezideratele economice reclamă în primul rând legătura fermelor cu locul de

prelucrare şi desfacere a produselor obţinute. În general, fermele de vaci cu lapte,

de găini ouătoare, iepuri şi de animale la îngrăşat se amplasează în zona

preorăşenească, iar fermele de reproducţie, de creştere şi de selecţie, în zona rurală,

mai departe de marile oraşe.

În această ordine de idei ţin să menţionez că amplasarea fermelor zootehnice mai

este condiţionată şi de situaţia căilor de comunicaţie, de volumul şi distanţele de

transport pentru furaje, produsele animaliere şi de sursa de energie, care

influenţează în mare măsură eficienţa economică a producţiei. În acelaşi timp,

atragem atenţia asupra faptului că amplasamentul fermelor în apropierea marilor

centre industriale cresc riscurile de supraîncărcare cu poluanţi a organismelor, care

nu numai că îmbolnăvesc animalele, dar se elimină prin produsele alimentare şi

influenţează negativ şi sănătatea, oamenilor.

Dacă e să ne referim la terenul destinat pentru construcţile zootehnice trebuie

să fie pe cât posibil ferit de vânturile dominante, puternice şi reci, preferându-se

pantele dealurilor opuse acestora. Terenurile plane nu se recomandă, deoarece

complică lucrările pentru scurgerea şi evacuarea apelor meteorice şi a dejecţiilor.

Pantele sudice, uniforme, de aproximativ 0,5 - 3 %, sunt mai avantajoase, deoarece

permit totodată şi o bună expunere la radiaţia solară.

Pentru fermele zootehnice mari, ca nivel maxim al apelor se consideră cel care

poate fi atins odată la 100 de ani (risc 1 %), iar pentru fermele mici - nivelul ce

poate fi atins cu ocazia inundaţiilor ce au loc odată la 50 de ani (risc 2 %).

Sursele de apă potabilă condiţionează direct amplasarea fermelor de animale.

Acestea trebuie să asigure apa potabilă la calităţile cerute de standardele în vigoare

şi în cantităţi suficiente, luând în considerare şi perspectivele de dezvoltare a

fermei. Deciziile se vor lua numai după studierea atentă a hărţilor hidrografice ale

regiunii şi a furajelor de probă.

38

  Pentru ferma de iepuri se alege un teren neted sau uşor înclinat, cu ape

freatice de suprafaţă, ferit de vânturi puternice, pe un sol care să nu fie argilos sau

mocirlos. 

Terenul ales trebuie să fie înconjurat de un gard solid care să nu permită accesul

oamenilor şi animalelor.  Ferma de iepuri trebuie să fie aşezată la departare de alte

ferme de creştere a animalelor, precum şi de calea ferată sau de şosea, pentru că

zgomotele îi afectează în mod deosebit. 

În cazul construirii unor ferme mari de iepuri, cu peste 500 de femele, este

necesar să se construiască clădiri de producţie pentru diferite categorii de iepuri, o

secţie de furaje, de depozite, un spaţiu adecvat de dezinfecţie, un punct veterinar, un

abator, un garaj etc.

Pentru micile ferme de lângă gospodării, cel mai adesea se alege un loc în

curte, care să fie ferit de vânturi puternice şi, în acelaşi timp, să fie cât se poate de

departate de locul unde se cresc şi alte animale, în special păsări. În funcţie de

posibilităţi cuştile de iepuri sunt aşezate departe şi de grămada de gunoi de grajd.  

       De modalitatea de creştere depinde într-o mare măsură productivitatea, starea

de îngrijire a iepurilor şi dezvoltarea normală a acestora. Creşterea impropie, cel

mai adesea în condiţii igienice preacare constituie cauza multor îmbolnăviri şi a

unei rate ridicate de mortaliate.

 În practica creşterii iepurilor sunt cunoscute câteva modalităţi de creştere a

iepurilor: liber, în spaţii îngrădite, în boxe sau pe aşternuturi. Pentru organizarea

creşterii iepurilor în modalităţiile indicate, cheltuielile de producţie sunt

insignifiante. Indiferent însă de acest lucru, datorită cazurilor de îmbolnăvire în

masă a animalelor şi a ratei ridicate a mortalităţii, rezultatele economice sunt

nemulţumitoare. De aceea, în creşterea modernă a iepurilor s-a trecut la creşterea

iepurilor în cuşti, în care sunt create condiţii pentru productivitate ridicată, se

asigură posibilitatea organizării unei alimentăţii corecte, care să ţină seama de

particularităţile fiziologice ale diferitelor categorii de iepuri, de desfăşurarea

procesului de înmulţire, de evitare a unei îmbolnăviri etc. În creşterea iepurilor se

39

folosesc câteva modalităţi de creştere a animalelor în cuşti: în cuşti în spaţiu

deschis, sub streaşină sau şopron, în spaţii închise şi combinat.

În multe ţări există o reală preocupare pentru creşterea iepurilor de casă

datorită avantajelor economice pe care le prezintă aceştia. În acest scop au fost

elaborate programe cu caracter educaţional (pentru elevi), social (pentru cei din

zone sărace) şi industrial, prin care se încearcă să se stimuleze creşterea şi consumul

cărnii de iepure de casă. Spre deosebire de ţările anterior amintite, în ţările din jurul

Mării Mediterane consumul de carne de iepure de casă este constant ridicat, iar

creşterea îmbracă forme intensive (http://iepuriderasa.jimdo.com/romana/custile/).

Distanţa faţă de drumuri trebuie să asigure o zonă de protecţie care să prevină

contractarea unor boli, ce ar putea fi transmise prin mijloacele de transport şi praf.

Normativul sanitar veterinar privind amplasarea, proiectarea şi sistematizarea

obiectivelor zootehnice şi de industrie alimentară, aprobat prin Ordinul nr. 76 /

1979 al MAIA, prevede ca perimetrul fermei de animale să nu fie mai aproape de

22 m de la drumurile naţionale, europene şi liniile de cale ferată, 20 m de la şoselele

judeţene şi 18 m de la drumurile comunale.

Dacă e să luăm în calcul distanţele dintre diferitele unităţi zootehnice trebuie să

atragem atenția la asigurearea prevenirii transmiterii bolilor prin curenţii de aer şi

insectele vectoare. Sunt stabilite oficial următoarele distanţe minime: 100 m - între

fermele avicole cu pui de carne; 50 m - între staţia de incubaţie şi diferite ferme

avicole; 50 m - între fermele avicole cu păsări adulte şi fermele avicole cu tineret;

500 m - între fermele (sectoarele) de păsări cu linii pure şi cele cu bunici; 1 500 m -

între fermele avicole şi abatorul de păsări; 100 - 200 m - între unităţile cu animale

de blană şi celelalte unităţi zootehnice; 1 500 m - între fermele de porci/păsări de

reproducţie şi celelalte ferme zootehnice.

Cu referire la distanţele de protecţie sanitară între zonele locuite şi construcţiile

zootehnice, cu anexele acestora, se stabilesc pe baza studiilor de impact asupra

sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător, luîndu-se în considerare normele de

40

igienă şi recomandările privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul

Ministerului Sănătăţii nr. 536 din 1997. Distanţele minime dintre zonele protejate şi

fermele de animale, recomandate prin acest Ordin, sunt, după cum urmează: 100 m

- pentru fermele de cabaline şi de ovine; 200 m - pentru îngrăşătoriile de bovine cu

până la 500 de animale; 500 m - pentru îngrăşătoriile de bovine cu peste 500 de

animale, fermele de porci cu până la 2 000 de animale şi fermele de păsări cu până

la 5 000 de păsări; 1 000 m - pentru fermele cu peste 500 de păsări şi pentru fermele

de porci cu 2000 - 10 000 de animale etc. Asigurarea acestor distanţe între fermele

de animale şi centrele locuite este necesară, deoarece obiectivele zootehnice

generează mirosuri, gaze nocive, pulberi şi microorganisme. Desigur potenţialul

poluant al fermelor de animale poate fi foarte mult redus, prin respectarea regulilor

de igienă în incinta fermelor şi prin utilizarea filtrelor pentru reţinerea prafului şi a

microorganismelor.

Distanţele dintre construcţii în cadrul fermelor se stabilesc în raport cu

cerinţele igienice, de asigurare a iluminării naturale şi de pază contra incendiilor.

Cerinţele igienice au în vedere prevenirea transmiterii unor boli, de la un adăpost la

altul, prin sistemele de ventilaţie şi asigurarea unui aer curat, neviciat. Se consideră

că, în cazul adăposturilor cu guri de ventilaţie corect executate şi amplasate

corespunzător, este necesar să se asigure distanţa minimă de 10 m între adăposturile

cu parter şi etaj şi cel puţin 6 m între adăposturile – parter fără padocuri. Pentru

asigurarea iluminării naturale a adăposturilor distanţa dintre acestea trebuie să fie

cel puţin egală cu de două ori înălţimea adăposturilor (obstacolelor).

Un lucru important ţin să subliniez că normele de prevenire şi de stingere a

incendiilor prevăd asigurarea distanţelor în raport cu gradul de rezistenţă la foc al

construcţiilor. Distanţa minimă (10 m), derivată din cerinţele de ordin igienic, este

suficientă şi pentru protecţia contra incendiilor, în cazul adăposturilor din materiale

rezistente la foc. Pentru adăposturile din materiale semi-rezistente la foc, semi-

combustibile, combustibile şi inflamabile, trebuie să se asigure distanţe mai mari

(12-20 m).

41

Trebuie de remarcat că adăposturile închise se vor dispune cu axa longitudinală

pe direcţia principală a vânturilor dominante, pentru a se expune vântului o

suprafaţă cât mai mică din adăpost. În cazul construcţiilor zootehnice deschise pe o

latură (saivane) şi a celor cu ferestre şi uşi pe o singură parte (puierniţe în sistem

semi-intensiv) este indicată orientarea cu partea închisă pe direcţia vântului,

deoarece iarna la nivelul ferestrelor şi a geamurilor se realizează pierderi importante

de căldură mai ales sub acţiunea vântului. Faţă de punctele cardinale orientarea

adăposturilor trebuie să se facă astfel ca în interiorul acestora să se realizeze o

iluminare maximă. În principiu, se recomandă, ca adăposturile cu ferestre pe

ambele laturi lungi să fie orientate cu axa longitudinală pe direcţia N - S, iar cele cu

ferestre pe o singură parte sau cu o latură deschisă, să fie orientate cu această latură

spre sud. Pentru localităţile în care vânturile dominante au o altă direcţie decât cea

nordică, este necesară o conciliere între cele două cerinţe de orientare (după vântul

dominant şi punctele cardinale). Pentru astfel de situaţii şi pentru adaptarea la

condiţiile impuse de teren (pantă) se admit devieri de la direcţiile indicate cu 25-

45°( Afanasiev V., 1970).

Criteriile de diferenţiere a sistemelor de creştere a iepurilor de rasă pot fi

numeroase în funcţie de scopul producţiei (pentru divertisment, expoziţii, carne sau

blăniţe), după densitatea  pe unitate de suprafaţă sau ritmul de reproducţie (sistem

extensiv sau intensiv) sau după un ,,criteriu de complex” ce poate cuprinde tipul de

adapost, utilajul folosit, ritmul de reprocţie, etc.

     De regulă, crescătorii urmăresc în activitatea lor obţinerea unui numar mare de

produşi, obiectiv ce poate fi atins dacă se asigură toate condiţiile de mediu, hrănire

şi întreţinere, conform cerinţelor specifice speciei.  

     De multe ori, în practica curentă, un material biologic cu un valoros fond genetic

poate da producţii mai scăzute decât un altul, cu o valoare genetică inferioară

primului.

     Totuşi, nu toţi iepurii de rasă sau hibrizi de iepuri au aceleaşi pretenţii faţă de

factorii de mediu. Cu cât o rasă este mai perfecţionată, cu atât cerinţele ei sunt mai

pretenţioase.

42

4.2Amplasarea adaposturilor

Amplasarea şi felul adăposturilor diferă în funcţie de condiţiile naturale ale

zonei, de materialele de construcţii existente, de posibilităţile economice şi de

sistemul de creştere care se doreşte a  fi aplicat. Privit ca ,,unitate de producţie”, 

adapostul trebuie să confere:

     - protecţie continuă în tot cursul anului (asigurarea factorilor de microclimat în

limitele normale);

    - posibilitatea adaptării la mărirea capacităţii de cazare şi introducerii de

tehnologii noi în creștere;

     - integrarea în peisajul zonei şi respectarea normelor de protecţie ale iepurilor şi

a mediului înconjurător;

- amplasarea lângă sursele de alimentare cu apă şi energie electrică;

    - protecţie împotriva curenţilor de aer, evitându-se amplasarea adapostului cu

faţada în direcţia vântului dominant, iar orientarea geamurilor să nu fie nici spre

nord nici spre sud (microclimatul din interiorul adapostului poate suferi, în primul

rând din cauza vânturilor, iar în al doilea caz se va supraîncălzi în timpul verii) cu

amplasarea clădirii de aşa natură încât vântul dominant (crivăţul) să bată în colţul

dintre un perete lateral şi peretele-spate al adapostului.

Acumularea şi evacuarea dejecţiilor trebuie avute în vedere la amplasarea

adapostului. În cadrul IŞPBZMV ,,Maximovca” sistemul de evacuare a dejecţilor e

hidraulic.

De asemenea, trebuie să ne stabilim de la început ce sistem de reproducţie

vom aplica, deoarece în funcţie de acest lucru vom calcula capacitatea de cazare,

respectiv numarul de cuşti de maternitate (fătare) şi de tineret de care avem nevoie.

În legatură cu modul de întreţinere al iepurilor de rasă (complex de măsuri ce

cuprinde nu numai adaposturile, ci şi sistemul de întreţinere practicat) se pot reţine

trei sisteme de exploatare: extensiv, semiintensiv şi intensiv, diferenţele dintre ele

fiind legate atât de mărimea crescătoriei, de utilajul folosit şi de sistemul de

reproducţie - creştere - furajare - valorificare.

43

5 SECURITATEA ACTIVITĂȚII VITALE

5.1 Cerițe generale

Protecția muncii și mediului ambient are un obiectiv cunoașterea și

înlăturarea perturbațiilor ce pot apărea în procesul de muncă, care pot provoca

accidente și îmbolnăviri profesionale. Pentru ași putea atinge scopul securitatea

omului în procesul de muncă, securitatea activității vitale implică existențași

funcționarea unui sistem de măsuri și mijloace tehnice, social-economice,

organizatorice, de igienă și de medicina muncii.

Securitatea activității vitale reprezintă ansamblul de norme care au ca obiect

reglementarea relațiilor sociale ce se formează în legătură cu organizarea,

conducerea și realizarea procesului de muncă, în scopul prevenirii accidentelor și

bolilor profesionale.

Legile defines protecția muncii ca un ansamblu de activități care au ca scop

asigurarea celor mai bune condiții de desfășurare a procesului de muncă, apărarea

vieții, integrității corporale și sănătății salariaților și altor personae participante la

procesul de muncă.

5.2 Răspunderea material și acțiunile pentru încălcarea legislației în domeniul

protecției muncii

Conducătorul, ales în post de colectivul de muncă sau reprezentanții acestuia,

poate fi eliberat la cererea Inspectorului principal de stat în temeiul hotărârii

colectivului respectiv.

La cererea Inspectorului principal de stat, administrația întreprinderii,

instituției, organizației poate să desfacă contractual individual de muncă (acordul)

cu conducătorul (persoana cu răspundere) care a încălcat legislația.

Cererea inspectorului principal de stat privind desfacerea contractului

individual de muncă poate fi atacată, în mod stabiliți de către conducător în privința

căruia a fost înaintată chestiunea în instanța de judecată (art. 42 din Codul muncii).

Pentru paguba pricinuită întreprinderii, instituției, organizației în cadrul

îndeplinirii îndatoririlor de muncă, salariații, din vina căruia a fost pricinuită

44

paguba, poartă răspundere material egală cu paguba reală direct, dar nu mai mare de

salariul lor mediu lunar.

Răspunderea material, care depășește salariul mediu lunar se admite numai în

cazurile prevăzute de legislație (art. 126 din Codul Muncii).

Repararea pagubei de către salariați în proporții ce nu depășește salariul

mediu lunar se face pe baza unei dispoziții a administrației, iar de către conducătorii

de intreprindere, instituții, organizații și de către locțiitorii lor – pe baza unei

dispoziții a organului ierarhic superior prin reținerea din salariul lucrătorului.

Dispoziția administrației sau a organului ierarhic superior trebuie să fie făcută nu

mai târziu decât în termen de două săptămâini din ziua constatării pagubei

pricinuite de lucrător și să fie pusă în executare nu mai înainte decât șapte zile din

ziua în care I s-a comunicat despre aceasta lucrătorului.

Încălcarea de către o persoană oficială a regulilor referitoare la tehnica

securității, igiena industrial sau a altor reguli de protecție a munci, dacă această

încălcare ar fi putut provoca accidente pentru oameni sau avea alte urmăriri grave -

se pedepsește fie cu privațiune de libertate până la un an, fie cu amendă în mărime

de până la cinzeci de salarii minime, fie cu destituire din funcție. Aceeași faptă,

urmată de vătămarea integrității corporale sau de pierderea capacității de muncă se

pedepsește cu privațiunea de libertate până la trei anis au cu munca corecțională

până la doi ani.

Fapta prevăzută de partea întâi a aliniatului precedent, dacă a provocat moarte

de om sau vătămare gravă a integrității corporale a câtorva personae se pedepsește

cu privațiunea de libertate până la cinci ani (art. 139 din Codul penal al Republicii

Moldova).

5.3Analiza stării protecției muncii

La efectuarea lucrărilor în gospodărie instruirea lucrărilor de protecția

muncii, tehnici și sanitaria de producer, trebuie să se petreacă în concordanță

viguroasă cu normele respective, cu modificările și alte reguli la tehnica securității

elaborate de organele respective. Protecția muncii, tehnica securității și sanitaria de

producer include:

45

instituirea lucrărilor de preîntâminare a traumatismului de producer;

perfecționarea tehnică securității și surselor de apărare;

controlul în timpul lucrului de producer, serviciilor tehnice de îmbunătățire a

muncii, altor organizații tehnice, măsurile sanitaro-igienice la

preîntâmpinarea traumatismului, îmbolnăvirilor profesionale ale

colaboratorilor instituției;

elaborarea măsurilor de protecție a muncii tehnice securității, documentația

proiectului de deviz.

Dirijarea generală a protecției muncii și asigurării ei pe toată sistema instituției e

incredințată conducătorului instituției.

Obligațiile și responsabilitatea persoanelor de protecția muncii, tehnica

securității, sanităriei de producer se reglementează obligațiunile funcționale ale

persoanelor oficiale pe protecția muncii și tehnica securității, poartă răspundere de

ordin disciplinar administrative și penal.

Instruira lucrătorilor cu regulile securității la lucrările îndeplinite urmează de

efectuat pe calea petrecerii instructajului de protecția muncii, tehnica securității și

sanităriei de producer. După character și timpul petrecerii instructajului se

subdivizează în:

introductive general;

primar (la locul de muncă);

suplimentar (periodic).

Instructajul introductive a lucrătorului primit la lucru se formează în fișa

personal, care se păstrează în dosarul lui personal. După ordinal de primire la lucru

a lucrătorului primit recent trebuie format după instructajul la încadrarea în muncă.

Lucrătorii care nu au trecut instructajul la tehnica securității la locul de muncă,

la îndeplinirea lucrărilor nu se admit.

Instructajul pe tehnica securității a lucrătorului instituției îndreptat la lucrările

agricole și alte lucrări trebuie să se efectueze de reprezentantul responsabil de la

organizație, în dispoziția căruia el se află. Instructajul suplimentar conducătorul

subdiviziunii este obligat să-l petreacă în cazurile următoare și termini:

46

la schimbarea regulilor de protecție a muncii și tehnicii securității;

la schimbarea procesului tehnologic, schimbul sau modernizarea

utilajului, instalațiilor, instrumentelor și altor factori, care influențează la

pericolul muncii;

la încălcarea de către lucrător a cerințelor protecției muncii, care poate

adduce sau a adus traumă, avarie, explozie sau incendiu;

după cerința organului ierarhice superioare și inspectorilor tehnici, în timp

indicat;

nu mai rar de o dată în șase luni conform legislației în vigoare.

5.4 Reguli pentru crescătorul de iepuri

1. Preîntâmpină producerea oricărui zgomot în apropierea iepurilor (fiind un animal

fricos-sperios, zgomotele puternice pot provoca avorturi iepuroaicei).

2. Îndepărtează câinii şi pisicile din jurul crescătoriei şi combate în mod hotarât

prezenţa şoarecilor şi a şobolanilor în adăposturi. Un mic şoricel poate cauza

părăsirea puilor de către iepuroaică.

3. Evită, pe cât posibil, vizitarea iepurilor în mijlocul zilei. În acest timp ei preferă

să doarmă sau să se odihnească.

4. Administrează întotdeauna hrana la ore fixe. Furajele verzi revin mai scump

decât concentratele, care au calităţi nutritive mult mai productive în obţinerea de

carne.

5. Nu folosi cantităţi rnari de masă verde la creşterea iepurilor în rasa curată. Prea

multă varză dăunează sănătăţii efectivelor.

6. Administrează furajele verzi numai în stare pălită. Sub nici un motiv nu trebuie

date în stare suculentă.

7. Cercetează cu atenţie boxele şi combate pe loc orice miros suspect.

8. Nu neglija semnele de boală şi nici chiar indispoziţia iepurilor. Este mult mai

greu să combaţi o boală, daca nu ai prevenit-o la timp.

9. Izolează exemplarele cu semne de boală, imediat ce le-a observat. Dezinfectarea

periodică a boxelor este un mijloc practic de prevenire şi combatere a bolilor.

47

10. Examinează nasul, ochii, labele şi interiorul urechilor, pentru a observa dacă nu

sunt umflături sau răni. Culoarea, forma şi consistenţa excrementelor exprimă starea

sănătăţii iepurilor şi totodată explică efectele unei furajări necores-punzătoare.

11. Asigură o primenire normală a aerului din boxe şi o luminozitate

corespunzătoare. Curenţii şi soarele puternic dăunează iepurilor.

12. Ocroteşte iepurii de influenţa nefavorabilă a umidităţii, care este mult mai

periculoasă decât frigul uscat. Pe cât posibil, de mentinut temperatura şi umiditatea

în adăposturi la aceleaşi valori în tot timpul anului.

13. Asigură o hrană de calitate şi la discreţie femelelor care alaptează şi schimbă

apa zilnic. În această stare fiziologică, iepuroaicele valorifică cel mai bine furajele

printr-un mare număr de pui sănătoşi şi bine dezvoltaţi.

14. Reglementează aducerea femelei pentru monta în boxa masculului, după

numarul mai mare sau mai mic de pui ce are de crescut. Iepurelui nu-i place sa fie

văzut în timpul montei. Dacă aducerea iepuroaicei la mascul este prea frecventă,

puii vor fi lipsiţi de vitalitate. Dintre cei doi factori: „calitate" şi „cantitate", primul

este mai important.

15. Nu permite atingerea iepuraşilor, mai ales când aceştia sunt în culcuşul matern

(de fătare). Mirosul străin al puilor face ca iepuroaica să-i omoare sau să-i mănânce.

La nevoie, foloseşte o plantă mirositoare.

16. Nu încredinţa niciodată îngrijirea iepurilor unor angajaţi nepricepuţi. O singură

zi de neglijenţă se poate resimţi mult timp la producţie.

17. Profită de timpul frumos, lipsit de umezeală, pentru creşterea tineretului în

padocuri sau la păşunat, sub tarcuri mobile. Creşterea iepurilor de casă trebuie cât

mai mult apropiată de condiţiile mediului natural.

18. Examinează comportarea şi obiceiurile acestor animale sensibile şi acumulând

experienţă, poţi deveni un bun crescător de iepuri.

6 CERINŢELE GENERALE DE SECURITATE ÎN MUNCĂ

1 Lucrările de îngrijire a animalelor şi exploatarea utilajului tehnologic se va

admite doar persoanelor, care au împlinit vârsta de 18 ani, au trecut comisia

48

medicală, au pregătire profesională şi permis corespunzător, au trecut instruirea la

angajare în muncă cu înregistrarea în fişa personală de instruire în domeniul

securităţii şi sănătăţii în muncă. Controlul medical periodic se petrece odată în an.

2 Lucrările se vor efectua folosind echipamente de lucru şi de protecţie individuale

în stare bună (halate, cizme, mănuşi, bonete, şorţuri);

3 Bolile infecţioase vor fi combatute prin respectarea urmatoarelor cerinţe de igienă

personală şi zooigienă:

Nu se va lua masa în timp ce se va lucra, nu se va fuma, nu se vor scoate

echipamentele individuale de protecţie şi de lucru;

Nu se va atinge cu mâinile şi hainele murdare faţa şi alte părţi ale corpului,

produse alimentare şi alte obiecte;

În nici într-un caz nu se vor atinge firele şi cablurile electrice aflate sub

tensiune.

Persoanele străine nu vor avea acces în zona de lucru.

Utilajul se cere a fi în stare bună şi utilizat numai la destinaţie.

Lucrătorul trebuie să poată folosi mijloacele primare de intervenţie în cazul

unor incendii.

Muncitorul trebuie să respecte cerinţele prezenţei instrucţiunii.

Nerespectarea cerinţelor instrucţiunii duce la răspunderea disciplinară.

6.1 Cerinţe de securitate şi sănatate în muncă pîna la inceperea lucrului

1 Înainte de începe activitatea verifici curățenia echipamentelor.

2 Verificarea stării instrumentelor de lucru, a locului de muncă şi a instrumentelor

de lucru care pot cauza diferite accidente;

3 Verificarea funcţionării sistemelor de ventilare, semnalizare şi iluminare.

4 Asigurarea la locul de lucru a mijloacelor primare de intervenţie la incendii şi

buna lor funcţionare.

5 Prezenţa trusei medicale.

49

6.2 Cerinţele de securitate şi sănătate în muncă în timpul lucrului

o Examinarea utilajului de lucru şi conectarea lui la sursa de energie;

o Curăţirea, reglarea, ungerea şi înlăturarea defectelor utilajului tehnoiogic se

admite după oprirea lui completă.

o În timpul lucrului se interzice: primirea mesei, fumatul, folosirea

echipamentului de lucru la alte lucrări.

o Utilajul va fi utilizat conform destinaţiei lui;

o Interzicerea funcţionarilor de a fi în stare de ebrietate;

o Evitarea conductoarelor electrice şi înlăturarea defecţiunilor utilajului

electric, ne având autorizare.

Pentru prevenirea contaminării de diferite boli se vor respecta următoarele reguli:

Păstrarea curăţenie în dulapurile destinate echipamentului de lucru;

Evitarea lucrului în haine murdare şi schimbarea lor în timp;

Odihna şi alimentarea se va face în încăperi speciale.

6.3Cerinţe de securitate şi sănătate în muncă în situaţii de avarie

În cazul unei deteriorari lucrătorul e obligat imediat să oprească lucrul, să

deconecteze utilajul de la sursa de energie electrică şi să înlăture cauza

defectiunii.

Cunoştinţe în ce priveşte oferirea primului ajutor victimelor până la sosirea

medicului.

În caz de incendii să întreprindă măsuri pentru stingerea focului şi să

avertizeze despre incendiu.

Situaţiile apărute se comunică conducătorului lucrărilor.

6.4Cerinţele de securitate şi sănătate în muncă după terminarea lucrului.

50

Păstrarea curăţenie la locul de muncă şi verificarea prezenţei inventarului şi

instrumentelor folosite.

Păstrarea ordinii stabilite de catre lucratori.

Haina de lucru şi echipamentul individuale de protecţie se dezactivează, se

spală cu арă caldă şi săpun, se usucă şi se aranjează la locurile destinate.

De primit duş, de spălat mîinile şi faţa cu săpun.

Despre toate defecţiunile depistate în timpul lucrării şi măsurile luate de

informat conducătorul lucrărilor.

Toţi angajaţii sunt obligaţi să respecte toate cerinţele sus menţionate după ce

au făcut cunoştinţă cu acest regulament.

A elaborat:

Studentul anului IV, Știrbu Alexei: __________________

(semnătura)

Coordonant:

Conducătorul științific al tezei de licență,

dr., conf. univ., interimar Tatiana Dabija: ___________________

(semnătura)

Șeful serviciului intern de securitate și protecție,

Prof. univ., I. Lăcustă: _______________________

(semnătura)

51

Eficiența economică

Rezultatele obținute în urma determinării eficienței economice de la

exploatarea hibrizilor de ♂Neozeelandez Alb x♀Californian și ♀Neozeelandez

Albx♂Californian de la ferma de iepuri IȘPBZMV.

Determinarea venitului obținut în urma realizării descendenței de la 15 iepuroaice la o fătare,

(lei/fătare).

Indici ♂Neozeelandez

Albx♀Californian

♀Neozeelandez

Albx♂Californian

Numărul de iepurași obținuți de la 15

iepuroaice la o fătare (cap)

115 121

Numărul de iepurași înțărcați (cap) 111 118

Masa vie a lotului de iepuri la vârsta

de 90 zile (kg)

355,4 385,3

Costul unui kg de masă vie 90 (lei/kg) 31986 34677

În medie de la 15 iepuroaice ♀Neozeelandez Albx♂Californianîn urma

realizării tineretului s-a obținut 31986 lei, iar în cazul ♂Neozeelandez Alb

x♀Californian suma constituie 34677 lei. Se recomandă de crescut hibrizi

♂Neozeelandez Alb x♀Californian pentru a avea un venit mai mare.

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Din rezultatele cercetărilor efectuate, se desprind următoarele concluzii:

1) Prolificitatea şi viabilitatea iepuroaicelor constituie 8,07 cap la rasa

Neozeelandez Alb şi 7,69 cap la rasa Californiană. Viabilitatea corespunzător

cu 97 % la ambele rase.

52

2) Indiferent de rasă, greutatea unui pui la fătare aproximativ este de 50 g, cu o

medie 51,70 g, la puii de rasa Neozeelandez Alb şi respectiv 51,30 g la cei de

rasa Californiană.

3) Dinamica de creştere, până la vîrsta de 2 săptămâni relevă cele mai bune

rezultate la materialul biologic din rasa Neozeelandez Alb, urmat de rasa

Californiană.

4) Cheltuelile de nutreţ combinat granulat la 1kg spor în greutate la rasa

Californiană au constituit - 4,83 kg, iar rasa Neozeelandez-Alb 4,44 kg,

începând de la vârsta de 45 zile pâna la atingerea maturităţi sexuale.

Rasele de iepuri luate în studiu se caracterizează prin indici de reproducţie şi

producţie înaltă. Pe baza rezultatelor obţinute recomandăm ca femelele din

rasa Neozeelandez Alb, utilizate ca formă maternă în încrucişarea simplă, să

posede o stare genetică intens heterozigotă, pentru a manifesta la maxim

efectul heterozis în ceea ce priveşte „efectul matern”.

53