UNIVERSITATEA DE ARTE „GEORGE ENESCU”- IAŞI

FACULTATEA DE ARTE VIZUALE ŞI DESIGN Studii universitare de doctorat

Domeniul – Arte plastice şi decorative

Rezumatul tezei de doctorat

PICTURA TEMPERA PE SUPORT DE LEMN,

MATERIALE ŞI TEHNICI TRADIŢIONALE

Conducător ştiinţific:

Prof. Univ. Dr. DIMITRIE GAVRILEAN

Prof. Univ. Dr. JENŐ BARTOS

Autor:

Drd. TUDOR CONSTANTIN

Iaşi 2012

  1

CUPRINS:

1 5 5 16

INTRODUCERE …………………………………………… . . . . .... CAP. I. TEHNICA PICTURALĂ „TEMPERA PE LEMN” ……. ...

I.1. Conceptul de tehnică artistică – Tehnici picturale ….. I.2. Pictura în tehnica tempera – Scurt istoric ……………..... CAP. II. ANALIZA STRUCTURII MATERIALE A OPEREI DE ARTĂ. STRATURILE SUPORT A PICTURII TEMPERA PE LEMN …………………………………………………………….

II.1. Panoul de lemn - suportul picturii tempera …………….. II.1.1 Structura lemnului ……………..…………………… II.1.2. Caracteristicile lemnului ……………..……………..

  2

II.2. Panoul de lemn şi opera de artă pictată în tehnica tempera ……………..……………..……………..……… II.2.1. Confecţionarea suportului de lemn pentru pictura tempera ……………..……………..…………………. II.2.2. Icoana şi Iconostasul ……………..…………………

CAP. III. GRUNDUL ŞI GRUNDUIREA ……………..………

III.1. Grundul, suport al stratului de culoare ………………… III.1.1 Grundurile slabe şi rigide, flexibilitatea grundurilor ……………..……………..…………….. III.1.2. Materiale constituente ……………..………………. III.1.3. Prepararea grundurilor ……………..…………….. III.1.4. Etape şi tehnici de aplicare ale grundurilor

tradiţionale ……………..……………..……………..

29 29 30 31

35

35 47

60 60

61 67 68

71 CAP. IV. MATERIALE AGLUTINANTE,

LIANŢII DE PICTURĂ ……………..……………….. IV.1. Materiale liante utilizate pentru tempera …………….. IV.1.1 Cleiurile animale ……………..……………..……… IV.1.2. Clasificarea mediumurilor ……………..…………

77 82 84 85

IV.1.3. Rolul mediumurilor ……………..……………..… IV.1.4. Prepararea mediumurilor …………………………. IV.2. Funcţia şi caracteristicile lianţilor …………..………. IV.3. Cleiurile de piele …………..……………..………….. IV.4. Caseina ……………………………………………….. IV.5. Oul ca liant în pictura tempera ……………………… IV.6. Tehnici şi procedee de încleiere ……………………… IV.6.1. Diferite funcţii ale impregnării cu clei ……………. IV.6.2. Diferite tehnici de încleiere ………………………

87 88 89 92 98 99 101 102 103

CAP. V. MATERIALE COLORANTE ÎN

PICTURĂ – PIGMENŢI ŞI COLORANŢI ……………….. V.1. Caracteristicile pigmenţilor ……………………….… V.2. Clasificarea pigmenţilor tradiţionali ………………….. V.2.1. Pigmenţii albi ……………………………………… V.2.2. Pigmenţii ocru …………………………………….. V.2.3. Pigmenţii galbeni ………………………………… V.2.4. Pigmenţi galben-orange …………………………… V.2.5. Pigmenţi roşii ……………………………………… V.2.6. Coloranţii roşii ………………………………….. V.2.7. Pigmenţi albaştri ………………………………….. V.2.8. Pigmenţii verzi …………………………………….. V.2.9. Pigmenţi bruni …………………………………….. V.2.10. Pigmenţi negri ……………………………………

111 111 118 118 123 126 130 132 135 138 144 147 148

CAP. VI. PELICULE DE PROTECŢIE A STRATULUI

DE CULOARE …………………………………………… VI.1. Verniul, component al stratului pictural …………….... VI.1.1. Proprietăţi fizice şi chimice ………………………. VI.1.2. Clasificarea verniurilor şi a răşinilor …………… VI.1.2.1. Descrierea răşinilor şi balsamurilor ………… VI.1.2.2. Cerurile …………………………………….. VI.1.3. Aspecte tehnologice ale peliculelor de protecţie.…. VI.1.4. Funcţiile verniurilor …………………………………

150 150 151 153 153 162167 170

  3

VI.1.4.1. Funcţii de protecţie ……………………………

  4

a. Protecţie faţă de abraziuni şi particule abrazive b. Protecţie faţă de radiaţiile electromagnetice c. Protecţie faţă de umiditate şi de alţi agenţi atmosferici

VI.1.4.2. Funcţii optico-estetice ……………………...… a. Mărirea contrastului cromatic b. Transparenţa c. Culoarea lacului d. Gradul de strălucire

VI.2. Solvenţi şi diluanţi ………………………………….… VI.2.1. Proprietăţi şi caracteristici ……………………...…

a. Inflamabilitatea b. Toxicitatea

VI.2.2. Hidrocarburi terpenice …………………………… VI.2.3. Hidrocarburi alifatice – distilate de petrol ……….. VI.2.4. Hidrocarburi aromatice ………………………….. VI.2.5. Hidrocarburi clorurate –derivaţii halogenaţi ……... VI.2.6. Alcoolii ………………………………………..…

CAP. VII. PICTURA ÎN TEMPERA. PROCEDEE TEHNICE ……. VII.1. Prepararea fondului de culoare. Procedee de aurire …... VII.1.2. Materiale şi instrumentar pentru aurire ……..…… VII.1.3. Aurirea panourilor de lemn ………………………. VII.1.4. Aurirea cu mordanţi ………………………………

170

172

176 179

180 182 183 184 185

187 187 190 194 196

VII.1.5. Poleirea panourilor de lemn pe teritoriul românesc ………………………………………….

VII.2. Tehnici de pictură, materiale şi instrumentar …………. VII.2.1. Metodele de execuţie a desenului pregătitor …….. VII.2.2. Tehnici de realizare a picturii tempera – considerente generale ……………….. VII.2.3. Tehnica tradiţională cu gălbenuş de ou ……….. VII.2.4. Tehnica tempera cu gume …………………….. VII.2.5. Tempera grasă cu ulei ………………………….

198 202 202

214 216226 229

VII.2.6. Tehnica tempera „al secco” ……………….……

  5

VII.3. Contribuţii personale privind practica tehnicii tempera pe lemn ………………………………………

CONCLUZII ………………………………………………………… BIBLIOGRAFIE …………………………………………………….

235

240

259 265

Cuvinte cheie: tempera, tehnica picturală, mediumuri,

verniuri, compoziţie materială, grund, strat pictural, funcţie optico-estetică

  6

                                                           

REZUMAT

Istoria artei se bazează pe analiza şi comentariul operelor de artă, pe studiul de natură istorică şi estetică, materială şi tehnică ale acestora. Fără mărturia vie a acestor documente nu am avea acces la valorile civilizaţiilor trecutului, valori care astăzi au devenit repere reprezentative spiritului creator uman. Operele de artă sunt proba materială a unor expresii artistice de valoare, pe care se pot face cercetări aprofundate, deoarece: în realitate operele de artă sunt rezultatul unor tehnici şi tehnologii în substanţă nu mult diferite de cele ale meşteşugului care a fost modelul direct, sau indirect al acestora de-a lungul secolelor1. În lucrarea de faţă ne-am propus cercetarea atentă a unor aspecte tehnico-materiale ale operei picturale, analiza acestora pe baza unor criterii ştiinţifice şi artistice riguroase. În acest sens o examinare aprofundată, are ca scop obţinerea unor răspunsuri la multiple întrebări cum ar fi: ce materiale au fost folosite iniţial?, ce tehnologii au fost utilizate?, cum s-au comportat aceste materiale în timp? şi de ce s-a optat pentru acestea? Prin această înşiruire de probleme de ordin tehnico-material, vrem să subliniem natura complexă a operei picturale şi dificultăţile interpretării ei.

În lucrarea „Pictura tempera pe suport de lemn, materiale şi tehnici tradiţionale” ne-am propus analiza şi reevaluarea tehnicilor picturale ale trecutului, arta vechilor maeştri, vechea ştiinţă a picturii în tempera pe lemn. Lucrarea

 1 ARGAN, G. C., prefa�a căr�ii Arta în istoria umanită�ii, Ed. Enciclopedia Rao, Bucure�ti

  7

                                                           

de faţă, este structurată pe şapte capitole distincte, detaliate corespunzător temelor, astfel: Cap. I – Tehnica picturală tempera pe lemn; Cap. II - Analiza structurii materiale a operei de artă – straturile suport a picturii tempera pe lemn; Cap. III – Grundul şi grunduirea; Cap. IV – Materiale aglutinante, lianţii de pictură; Cap. V – Materiale colorate în pictură – pigmenţi şi coloranţi; Cap. VI – Pelicule de protecţie a stratului de culoare; Cap. VII – Pictura în tempera, procedee tehnice.

Lucrarea este completată de Bibliografie şi un material adecvat ilustrării cu imagini vizuale a cazurilor descrise.

Întrucât specificul cercetării ştiinţifice, artistice, dar şi didactice a lucrării de faţă, se referă la domeniul ştiinţei tehnicilor şi materialelor tradiţionale, prezentul studiu se doreşte a fi, pe de o parte o încercare de reevaluare a tehnicilor de lucru ale trecutului, iar pe de altă parte de evidenţiere a acelor caracteristici care sunt relevante activităţilor de restaurare şi de conservare a picturii2. Avem în vedere, că elementele ce definesc din punct de vedere material opera de artă, în cazul nostru, pictura în tempera pe lemn, nu se manifestă independent, între ele se realizează o coeziune specială pe care opera de artă, atunci când se prezintă compusă din părţi o exercită asupra fiecăreia din părţile sale3.

O descriere a caracteristicilor unei tehnici de pictură tempera pe lemn, trebuie să se bazeze, pe lângă aspectele menţionate anterior, şi pe o analiză sub aspectul structurii stratigrafice, compusă din: suport (de lemn), unul sau mai

 2 Având în vedere că specializarea „Conservarea �i restaurarea operei de artă”, la care lucrez este axată pe studiul picturii tempera pe lemn �i al picturii murale, consider de interes major �i de actualitate abordarea unei astfel de teme ca teză de doctorat. 3 BRANDI, Cesare, Teoria restaurării, Ed. Meridiane, Bucure�ti, 1996, p.46

  8

                                                           

multe straturi de preparaţie (grund), pelicula propriu-zisă de culoare (simplă sau aplicată prin reveniri repetate) şi una sau mai multe pelicule de vernis. Prin urmare, în această lucrare, principalele componente structurale ale operei de artă în tehnică tempera am analizat-o şi detaliat-o în capitolele distincte menţionate anterior.

În continuare, la modul concis, selectând cele mai relevante părţi ale tezei, voi prezenta acele aspecte ale tehnicii de pictură tempera pe lemn, care pot fi accesibile publicului interesat de acest gen de pictură.

Astfel, în capitolul I. - Tehnica picturală „tempera pe lemn”, cercetarea efectuată se referă la evoluţia istorică a tehnicii tempera prin prisma celor mai cunoscute izvoare documentare, începând din antichitatea greco-romană şi până la cele medievale şi renascentiste. În acest context, ne-am concentrat atenţia şi asupra importanţei icoanei, ca formă de artă specifică cultului creştin-ortodox respectiv, picturii tempera pe lemn.

Pentru început, în definirea termenului de „tehnică artistică”, ne bazăm prioritar pe clasificarea cu descrierea lianţilor, întrucât aportul acestora la funcţia plastico-expresivă a tehnicilor de pictură este decisiv. La aspectul plastic al picturilor contribuie în mod util, materiile prime şi procedeele de aplicare, dar şi instrumentele de lucru4. Prin urmare, toate aceste date împreună, vor da definiţia tehnicii artistice. Ca atare, conceptul de tehnică artistică indică concomitent modalităţi tehnice de lucru şi uneltele folosite în fazele tehnologice ale transpunerii în material - elemente componente ce participă la geneza formei artistice şi care vor defini genurile picturale ca tempera, frescă, guaşă, ulei sau mozaic.

 4Instrumentele de lucru sunt deseori decisive în definirea expresiei plastice (prin modelare, urmele lăsate etc.).

  9

                                                           

Pe de altă parte, termenul de tehnică se referă doar la procedeele aplicative, la metodele directe de transpunere a proiectelor artistice, fie picturale, fie sculpturale.

Termenul tempera, în Evul Mediu, era un concept ce definea aglutinantul folosit la măcinarea culorilor, în timp ce azi, el defineşte o categorie de culori diluabile cu apă, cu aglutinantul respectiv gata încorporat5. Pictura tempera se caracterizează printr-o prospeţime, strălucire şi luminozitate, care nu poate fi reprodusă exact în alte tehnici de pictură. În capitolul doi, Analiza structurii materiale a operei de artă - straturile suport a picturii tempera pe lemn, se apreciază că atât în civilizaţia orientală cât şi în cea occidentală lemnul a fost utilizat, ca suport pentru pictură încă din cele mai vechi timpuri. Pictura pe suport de lemn, a fost practicată din cele mai vechi timpuri atât în cazul mobilierului, cât şi în cazul sculpturii şi al plăcilor pictate. În pictura românească şi întregul perimetru balcanic s-a folosit: teiul, plopul, mesteacănul, aninul, ulmul sau bradul dar mai rar stejarul, fagul şi salcâmul. Prezentând, structura, caracteristicile şi confecţionarea pentru acest gen de pictură, considerăm ca fiind cele mai reprezentative creaţii icoanele. În istoria picturii, Arta Bizantină, a propus o iconografie specifică, în acord deplin cu principiile teologice ale cultului creştin-ortodox. Icoanele ce ne-au parvenit fragmentar, din perioada sfârşitului secolul VI, începutul secolului VII, mai păstrează tehnica cerii antice, tehnica iniţială a picturii tempera pe lemn.

Revenind în spaţiul românesc, icoanele şi iconostasele, în măsura în care ele ne-au parvenit până astăzi, multe din ele unanim recunoscute ca opere de artă, pun în evidenţă sensibilitatea poporului calităţile lui particulare de ordin spiritual, dar şi capacitatea lui creatoare.

 5 Dic�ionar de artă,Ed. Meridiane, vol. II, Bucure�ti, 1998

  10

Capitolul trei, Grundul şi grunduirea, ca suport al stratului de culoare, defineşte o preparaţie care se aplică ca strat pregătitor pe suporturi de lemn, pânză sau carton, pe care urmează să se aplice straturile picturale în tempera, guaşă, ulei etc. Pictorilor şi tehnicienilor preocupaţi de modificarea aspectului şi comportamentului suprafeţei suporturilor, le datorăm cunoaşterea grundurilor, drept dovadă, acestea fiind menţionate în cele mai vechi tratate. Din punct de vedere al compoziţiei materiale, încă din Antichitatea egipteană, greacă sau romană, s-au folosit deja ipsosul, creta, cleiurile animale şi vegetale, laptele şi oul. În preparaţiile medievale dar şi în epocile anterioare, alegerea grundului a fost probabil influenţată de accesibilitate – ghipsul sau creta se găseşte în zona mediteraneană, iar carbonatul de calciu (creta), argila albă sau caolinul este mai specific Europei centrale şi de nord.

Dintre proprietăţile grundurilor, importante sunt două care joacă un rol preponderent în reacţiile lor faţă de suporturi şi de straturile de culoare, supleţea şi natura (consistenţa) lor grasă sau slabă. Tipul slab şi rigid cuprinde grundurile tradiţionale din cretă (ipsos) şi clei folosite de primii pictori şi cele pe bază de cazeină. Grundul va determina nu numai suprafaţa de lucru (a pictorului) ci şi porozitatea acesteia. Reuşita unui grund de cretă sau ipsos cu clei, depinde de o bună stăpânire a raportului materie uscată şi soluţie de clei, de tehnicile de aplicare dar şi de o bună stăpânire a operaţiei de amestecare a cretei sau ipsosului cu cleiul.

Capitolul patru este întitulat Materialele aglutinante, lianţii. Se constată, că tehnica picturii nu este condiţionată de pigmenţi, ci de lianţii culorilor, după acest criteriu tehnicile existente se grupează, astfel: pictura în ulei, tempera, guaşă, acuarelă, encaustică, pastel etc.

La origine, termenul tempera indica acţiunea de a transforma pigmenţii în stare de pulbere, de fapt insolubili, cu

  11

                                                           

ajutorul unui material intermediar lichid numit în continuare liant, într-o materie colorată sub formă de pastă, care să permită aplicarea acesteia sub formă de straturi pe un suport predestinat. Din acest punct de vedere, orice substanţă adezivă care leagă, indiferent de origine, poate fi considerată o temperă. Odată cu descoperirea tehnicilor de pictură în ulei, termenul tempera a fost subordonat progresiv, limitându-se azi, la definirea lianţilor pe bază de dispersii apoase.

În funcţie de provenienţa şi natura chimică a lianţilor, se disting două tipuri principale de tempera: cea constituită pe bază de lianţi de natură proteică (oul, caseina, cleiul animal) şi cea pe bază de polizaharide (gumele sau cleiurile vegetale).6 În context, sunt descrise cele mai importante proprietăţi fizice ale lianţilor ca: transparenţa şi absenţa culorii, efecte optice majore, altfel spus, liantul să nu altereze practic proprietăţile optice ale pigmentului; compatibilitatea cu pigmenţii - ce se referă la aspectele diferite de comportament, unul de a nu produce reacţii secundare ireversibile cu pigmenţii virându-le culoarea, sau altul mai subtil - constând din decolorarea lor. Lianţii utilizaţi în tehnica tempera sunt descrişi şi sub formă de emulsii. Dintre acestea se disting, emulsiile cu ou ce formează la uscare pelicule transparente; când sunt ude, aspectul lor lăptos este cauzat de refracţia şi dispersia luminii la contactul cu nenumăratele microparticule de ulei.7Aspectele tehnologice legate de pictura tempera, dar şi alte tehnici picturale cum ar fi pictura murală al secco sau pictura de şevalet, au fost tratate prin analiza corespunzătoare a lianţilor care începând cu secolele XII-XIII vor marca trecerea de la emulsia de ou la ulei. Următoarele două capitole ale tezei, sunt dedicate stratului

 6 MATTEINI, Mauro; MOLES, Arcangelo, La chemical nel restauro,I materiale delle’ arte pittorica, Ed. Nardini, Florenţa , 1996,pp. 62-63 7 MEYER, Ralph, The artist s handbook of materials and techniques, printed in England by Mackays Chatham plc. Kent , pp. 158-161 

  12

pictural propriu zis ce tratează: pigmenţii, coloranţii şi, peliculele de protecţie, respectiv cap. V şi cap VI, ce vor fi prezentate împreună. Folosite din timpurile cele mai străvechi, se foloseau pentru pictură numai culorile întâlnite în natură, fie sub formă de argile colorate (ocruri), fie sub formă de minerale (malahit, azurit, auripigment, lapislazuli, calcar, spat uşor etc.). Pigmenţii se obţineau din aceste materiale prin fărâmiţare, cernere, decantare.

La rândul lor, verniurile folosite de iconarii Sud-estului european medieval, aveau un rol protector a stratului pictural, menţineau acordurile cromatice, în acelaşi timp consolidau stratul pictural mărindu-i rezistenţa la şocuri mecanice sau la alte solicitări fizice, chimice accidentale. Prima reţetă de verni cunoscută în lume este cea aflată în manuscrisul călugărului Theophilus din sec. al XI- lea şi este o reţetă de verni gras. Până în sec. al XVII şi ulterior acestuia, verniul final aplicat picturilor pe lemn era un verni pe baza de ulei de in fiert cu adaos de cobalt şi ceruză sau litargă cunoscut sub numele de olifă. Având în vedere că aceste materiale sunt direct implicate în durabilitatea operei de artă, analiza lor a avut în vedere următoarele aspecte: - clasificarea şi principalele caracteristici ale pigmenţilor în funcţie de originea lor naturală sau artificială, caracterizată de culoare, compoziţia chimică şi comportamentul lor faţă de lianţi; - funcţiile verniurilor cu proprietăţile fizico-chimice şi rolul de protecţie, ca şi funcţia lor optico-estetică; - solvenţii şi diluanţii aferenţi procesului de pictare, cu ansamblul de fenomene corespunzând acţiunii solventului asupra substanţelor de dizolvat constituie dizolvarea.

Ultimul capitol şapte, Pictura în Tempera. Procedee tehnice, descrie principalele procedee tehnice ale picturii tempera tradiţionale cum ar fi aurirea panourilor de lemn, după cele două tehnici cunoscute încă din secolele XIV-XV,

  13

adică: aurire urmată de lustruire - de pe filiera bizantină fiind denumită cu ambol sau cu poliment; aurirea cu mordanţi - în care nu mai avea loc lustruirea cu dintele sau piatra de agat.

Următorul procedeu prezentat este metoda de execuţie a desenului pregătitor, al cărui deziderat este obţinerea calităţii ce va permite ulterior dezvoltarea formei picturale, tehnica pretându-se atât la executarea celor mai rafinate cât şi a celor mai viguroase desene. În general, desenul pregătitor necesită două calităţi: să nu se dizolve în contact cu materia picturală, şi să nu afecteze priza stratului pictural cu grundul.

Subliniind distincţia tehnicii tempera, dată de funcţia optică a agentului şi a verniului final, element ce asigură profunzimea tonurilor. În încheiere, au fost detaliate tehnicile de realizare a picturilor tempera în funcţie de liantul folosit ca: gălbenuş de ou, gume, ulei etc. Constatând că aceste opere impresionează, se remarcă faptul că în pictarea lor nu se folosesc amestecuri de paletă până la începutul secolului al XV-lea; că pictura se efectua totdeauna pe un grund alb şi era alcătuită din două până la patru straturi suprapuse pentru a se putea desluşi în tablou luminozitatea grundului; culoarea unitară de suprafaţă era realizată prin tehnica haşurii. S-a pus accent, de asemenea, pe etapa intermediară de trecere ulterioară la tehnica emulsia cu ou, în care materialele ca uleiul, răşina sau ceara au fost introduse treptat în cadrul procesului de lucru, constatând că adaosul de ulei la gălbenuşul de ou îi schimbă calitatea; fără să îşi piardă specificul de tempera, emulsia tinde doar să împrumute câteva din caracteristicile uleiului.

Referitor la reconstituirea procedeelor şi materialelor vechi, cel mai valoros ajutor reprezintă cunoaşterea temeinică a proprietăţilor şi comportamentelor în timp a materialelor iniţiale, rezultate ce pot fi obţinute doar prin documentare şi experiment (practică). Iar în ultimul subcapitol privind contribuţia personală la susţinerea practică a tezei, am considerat necesar să ilustrez

  14

preocupările artistice proprii prin icoane şi vitralii realizate cu metode tradiţionale şi tehnici mixte contemporane.

Experimentând practic, atât cu materiale vechi, cât şi cu cele noi, am avut în vedere găsirea unor argumente convingătoare privind faptul că stilul şi tehnica sunt inseparabile în realizarea mesajului artistic ce leagă trecutul de prezent.

∗

La final de evaluare, reafirm ideea că prezenta teză consacrată picturii în tempera se doreşte a fi atât o încercare de salvare a unor procedee tradiţionale de „secrete de breaslă”, înainte de a fi definitiv uitate, cât şi o apreciere a unei tehnici artistice vechi, reprezentativă istoriei picturii.

  15

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: BARONI, Sandro Restauration et Conservation des tableaux, Manuel practique, Ed. ELIV, Paris, 1992; BARTOS, J. M., Arta murală, interferenţe vizual artistice, Ed. Artes, Iaşi, 2006; BOGHIU, Sofian, Chipul Mântuitorului in iconografie, Editura Bizantină, Bc., 2001; BOLDURA, Oliviu, Pictura murală din nordul Moldovei. Modificări estetice şi restaurare, Ed. Accentprint, Suceava, 2007; BORDA�IU, Cornelia, Estetică şi restaurare, Ed. Studis, Iaşi, 2010; BOTTICELLI, Guido, Metodologia di restauro delle pitture murali, Edizioni Polistampa, Firenze, 1980; BRANDI, Cesare: Teoria restaurării, Ed. Meridiane, 1996; CASAZZA, Ornella, UZIELLI, Luca, Conservazione dei dipinti su tavola, Ed. Nardini, Firenze, 1992; CARRASSAT- FRIDE, Patricia, Maeştrii picturii, Ed. RAO, 2004; CAVARNOS, Constantine, ghid de iconografie bizantină, Ed. Sofia, Bucureşti, 2005; CENNINI, Cennino, Tratat de pictură, Ed. Meridiane,Bucureşti, 1977; DA VINCI, Leonardo, Tratat despre pictură, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1971; DAGEN-LANEYRIE, NADEIJE, Pictura – din tainele atelierelor, Ed. Rao, Bc. 2004; DIONISIE din Furna, Carte de pictură, Ed. Meridiane,Bucureşti, 1979; DOERNER, M., The materials of the artists, G. Harrap and Co., London, 1949 DRĂGUŢ, Vasile, Arta creştină în România, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (2 vol); vol. 4: Secolul al XV-lea, 1985; vol. 5: Secolul XVI, 1989; DUMITRESCU, Sorin, Noi şi Icoana, Ed. Fundaţia Anastasia, Bucureşti, 2010 ; ECO, Umberto, Arta şi frumosul în estetica medievală, Ed. Meridiane, Bc., 1999; EFREMOV, Alexandru, Icoane Româneşti, Ed. Meridiane, Bucureşti, 2003; ESTLAKE, Charles, Lock, Methods and materials of painting of the Great Schools and Masters, Dover Publications Inc. Mineola, New York, 2001; FLORESCU, Radu, Dicţionar de artă veche românească, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980;

  16

GAVRILEAN, E. Dimitrie, Mituri ancestrale Româneşti, Ed. Artes, Iaşi, 2009; GETTENS, Rutherford, J.; STOUT, George, L. Painting materials. A short encyclopaedia, Dover Publications Inc. Mineola, New York, 1966; HAVEL, Marc, Tehnica tabloului, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1980; ISTUDOR, Ioan, Noţiuni de chimia picturii, Ed. ACS colecţia ştiinţific, Bucureşti, 2011; KIPLIK, D. I. Tehnica picturii vechilor maeştri, Editura de stat ISCUSTVO, Moscova, 1950; KIPLIK, D. I., Acuarela, tempera,pastel şi desen, Editura de stat ISCUSTVO, Moscova, 1950; KIPLIK, D. I., Materialele colorante ale picturii, Editura de stat ISCUSTVO, Moscova, 1950; KNUT, Nicolaus, The Restoration of paintings, Ed. Koneman, 1999; KORDIS, Giorgios, Ritmul în pictura Bizantină, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2008; KURT, Wehlte, The materials and techniques of painting, Prentice Hall Press, New York, 1987; LĂZĂRESCU, Liviu, Pictura în ulei, Ed. Polirom, Bucureşti, 2009; MATTEINI, Mauro, MOLES, Arcangelo, La Chemica nel Rrestauro i materiali dell’Arte Pittorica, Ed. Nardini, Firenze, 1996; MAXIMOVICI, Bogdan, Arta tehnicilor murale, Ed. ART XXI, Iaşi, 2009; MELNICIUC, PUICA, Nicoleta, Materiale pentru realizarea, consrvarea şi restaurarea icoanelor şi frescelor, Ed. Tehnopress, Iaşi, 2001; MEYER, Ralph, The artist handbook of materials and techniques, Faber and Faber, England, 1991; MIHALCU, Mihail, Conservarea obiectelor de artă şi a monumentelor de artă, Ed. �tiinţifică, 1970; MIHALCU, Mihail, LEONIDA, D. Mihaela, Din tainele iconarilor de altă dată, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2009; MOLDOVEANU, Aurel, Conservarea preventivă a bunurilor culturale, Bucureşti, 1999; MORA, Paolo şi Laura; PHILIPPOT, Paul, Conservarea picturilor murale, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986; NICOLAUS, Knut, The restauration of Paintings, Cristine Westphal – Cologne, Konemann Verlagesellschaft, 1999; QUENOT, Michel, Fereastră spre absolut, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993; PHILIPPOT, Paul, Pictura flamandă şi renaşterea italiană, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1975; PIVA, Gino, L´arte del restauro, Ed. Ulrico Hoepli, Milano, 1988;

  17

OBERLANDER-TÂTNOVEANU, Irina, Un Viitor pentru Trecu-Ghid de bună practică pentru păstrarea patrimoniului cultural, Ed. Cimec, 2002; OPRI�, Ioan, Ocrotirea patrimoniului cultural: tradiţie, destin, valoare, Ed. Meridiane, Bucureşti; Garcia, Pierre, Le Metier du peintre Ed. Dessain et Tolra, Paris 1990; PORUMB, Marius, Un veac de pictură românească din Transilvania secolul XVIII, Ed. Meridiane, Bucureşti, 2003; PRUT, Constantin, Dicţionar de artă modernă, Ed. Univers enciclopedic, Bc., 2002; ROSATI, Corrado, Tecniche Pittoriche e Restauro dei Dipinti, Edizioni Scientifiche A. Cremonese, Editore Urlico Hopeli 1998; ROUSSEAU, Daniel, Icoana,lumina feţei Tale, Ed. Sofia, Bucureşti, 2004; SANDU, Ion, Aspecte moderne privind conservarea bunurilor culturale, vol. V, Identificarea materialelor picturale, Ed. Performantica, Institutul Naţional de Inventică, Iaşi, 2007; SĂNDULESCU-VERNA, C, Materiale şi tehnica picturii Ed. Marineasa, Timişoara, 2000; SENDLER, Egon, Icoana - Chipul nevăzutului, elemente de teologie, estetică şi tehnică, Ed. Sofia, Bucureşti, 2005; SINIGALIA, Tereza; PU�CA�U, Voica –Maria, Mănăstirea Probota, Ed. Meridiane, Bucureşti, 2000; SOLOMONEA, Carmen, Metode tehnice ale picturii murale. Voroneţ, Popăuţi, Probota, şi Moldoviţa, Ed. Artes, Iaşi, 2009; STOICHIŢĂ, I, Victor, Instaurarea Tabloului, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1999; SUCIU, Nicolae, Structuri tiplogice şi modele estetice în pictura de peisaj, Ed. Univ. De Nord, Baia Mare, 2006

THOMPSON V. Daniel jr., Practica picturii în tempera, Ed. Sophia, 2004;

THOMPSON V. Daniel jr., Materiale şi tehnici de pictură în Evul Mediu, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006; UNGUREAN, Bogdan, Insecte dăunătoare bunurilor de patrimoniu din lemn expuse în natură şi combaterea lor, Ed. Artes, Iaşi, 2011, ISBN, 978-606-547-073-6. UZIELLI, Luca; CASAZZA, Ornella, Conservazione dei dipinti su tavolai, Nardini Editore, Firenze, 1992; USPENSKY, Leonid; LOSSKY, Vladimir, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, Bucureşti, 2003;