UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE LITERE

Teză de doctorat

Rezumat

Călători români în Orientul Apropiat şi imaginea Orientului

(1880-1914)

Conducător ştiinţific: Doctorand:

Prof. univ. dr. Mircea Anghelescu Irina Mihai

Septembrie 2009

1

Cuprins

I. Introducere

1.1. Obiectivul cercetării

1.2. Stadiul actual al cercetării

1.3. Ipoteza de lucru

1.4. Metodologia

1.5. Limitele studiului

1.6. Structura lucrării

II. Revistele şi alte publicaţii româneşti de călătorie (sfârşitul secolului al XIX-lea)

2.1. O periodizare a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea

2.1.1. 1850-1860

2.1.2. 1860-1880

2.1.3. Sfârşitul secolului

2.2. Principalele publicaţii

2.2.1. România literară

2.2.2.Telegraful român

2.2.3. Foaie pentru minte, inimă şi literatură

2.2.4. Familia. Foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni

2.2.5. Convorbiri literare

2.2.6. Ziarul călătoriilor şi al întâmplărilor de pe mare şi de pe uscat

2.2.7. România literară şi ştiinţifică

2.2.8. Buletinul Societăţii Geografice Române

2.3. Concluzii preliminare

III. Descrierile de călătorie în Orientul Apropiat: influenţe culturale, analogii în spaţiul

european

3.1. Definirea Orientului

3.2. O tipologie a însemnărilor de călătorie

3.2.1. Pelerinajul

2

3.2.2. Expediţia, explorarea

3.2.3. Voiajul îndrumat

3.2.3.1. Ghidurile turistice

3.2.3.2. Imaginile culturale

3.2.3.3. Documentarea

3.2.3.4. Pe urmele vestigiilor istorice

3.2.3.5. Voiajul „transcris”

3.2.4. Viziunea „obiectivă”

3.2.5. Voiajul interiorizat

3.2.6. Pitorescul

3.2.7. Exoticul

3.2.8. Voiajul hedonist

3.2.9. Distopia şi demistificarea

3.2.10. Voiajul orientalilor spre „periferia” Orientului

3.3. Interferenţe

3.3.1. Orientul ca obiect de studiu

3.3.2. Lecturile românilor

3.3.3. Artele vizuale

3.4. Concluzii preliminare

IV. Imaginea Orientului

4.1. Prezentarea textelor şi a autorilor

4.1.1. Vasile Alecsandri

4.1.2. Dimitrie Bolintineanu

4.1.3. Dimitrie Ralet

4.1.4. Constantin Pruncu

4.1.5. Basil G. Assan

4.1.6. S. Schiffer

4.1.7. Nicolae Bibescu

4.1.8. Neofit Scriban

4.1.9. Dionisie Simionescu şi V. Nicolau-Brebu

3

4.1.10. Constantin I. Istrati

4.1.11. Victor Ardeleanul

4.1.12. Jean Bart

4.1.13. Israel Joseph Benjamin

4.2. Construcţii identitare

4.2.1. „Eu” şi „noi”

4.2.2. „Ei”

4.2.2.1. Alteritatea proximă

4.2.2.2. Alteritatea extremă

4.2.2.3. Alteritatea „perfectibilă”

4.3. Debarcarea/sosirea ca etapă liminală

4.4. Spaţii

4.4.1. Peisajul

4.4.2. Rolul focalizării

4.4.3. Bosforul

4.4.4. Pera

4.4.5. Piaţa

4.5. Portrete

4.5.1. Fizionomii

4.5.2. Limbajul nonverbal

4.5.3. Trăsături de caracter

4.6. Orientul ca idee sublimă

V. Concluzii

5.3. Verificarea ipotezei

5.4. Recomandări pentru studii viitoare

Bibliografie

4

Obiectivul cercetării

Lucrarea Călători români în Orientul Apropiat şi imaginea Orientului (1880-1914) îşi

propune să aducă o contribuţie în domeniul studiilor literare şi imagologice încercând să

răspundă la următoarele întrebări: Cum sunt formulate auto- şi heteroimaginile în literatura

română de călătorie în a doua jumătate a secolului al XIX-lea? În ce măsură acestea au o

determinare istorică sau ideologică? În ce măsură acestea se supun unor convenţii culturale sau

discursive?

Stadiul actual al cercetării

Joep Leerssen defineşte imagologia ca domeniu multidisciplinar care are ca obiect

articularea discursivă şi literară a diferenţei culturale şi a identităţii naţionale.1 Faptul că astăzi

studiem mai curând imagini şi stereotipuri naţionale, decât identităţi sau caracteristici naţionale,

constată Leerssen, este semnul unei mutaţii epistemologice importante: trecerea de la esenţialism

la constructivism. Ceea ce este „tipic” pentru o anumită naţiune nu mai este considerat a proveni

dintr-o esenţă inerentă acelei naţiuni, ci din modul în care este privită naţiunea respectivă.

Abordarea psihologică simplificatoare a fost depăşită de abordarea complexă care urmăreşte

felul în care oamenii îi percep şi îi reprezintă pe ceilalţi şi pe sine.

Imagologia presupune observaţii făcute în cadrul şi cu mijloacele unor domenii diverse,

de la pishologia socială, la istoria mentalităţilor, literatura comparată, studiile postcoloniale,

istoria imaginarului. În plus, imaginile pot fi studiate sub două aspecte: 1. în dinamica diversităţii

culturale, respectiv în contextul istoric al confruntării dintre culturi diferite; 2. ca produse

mimetice care se supun unor convenţii generale, indiferent de naţiune sau cultură.2

Cercetătorii ultimelor decenii se raportează tot mai mult la identităţi ca creaţii ale privirii

(gaze) Celuilalt. Astfel, Edward Said vorbeşte de „construirea” (construction) Orientului,3 Larry

1 Joep Leerssen, „The Rhetoric of National Character: A Programmatic Survey”, în Poetics Today, nr. 20, vara 2000, p. 268.2 Joep Leerssen, „The Allochronic Periphery. Towards a Grammar of Cross-Cultural Representation”, in Barfoot, C.C (ed), Beyound Pug's Tour: National and Ethnic Stereotyping in Theory and Literary Practice , Rodopi, Amsterdam - Atlanta, 1997, p. 285.3 Edward W. Said, Orientalism: Western Conceptions of the Orient, Penguin Books, Londra, 1995.

5

Wolf de „inventarea” (invention) Europei de Est,4 iar Maria Todorova de „imaginarea”

(imagining) Balcanilor.5

Alături de cei menţionaţi anterior, Mary Louis Pratt (Imperial Eyes. Travel Writing and

Transculturation), Tzvetan Todorov (Nous et les autres. La réflexion française sur la diversité

humaine) şi Vesna Goldsworthy (Inventing Ruritania) pun în discuţie construirea geografiilor

culturale. Larry Wolf subliniază că veridicitatea relatărilor despre o naţiune are o importanţă

secundară faţă de „operaţiile intelectuale”6 efectuate de reprezentări asupra realităţii, prin crearea

de geografii simbolice.

La fel ca orientalismul, balcanismul porneşte de la un sentiment al opoziţiilor

(raţional/iraţional, centru/periferie, civilizaţie/barbarism), dispuse ierarhic, astfel încât primul

semn este întodeauna superior şi definitoriu pentru cel de al doilea, şi cel de al doilea este

întotdeauna „o consecinţă internă a primului”.7 Fără a nega punctele de confluenţă cu

orientalismul, cercetători ca Todorova insistă aspura faptului că balcanismul are mecanisme

diferite de reprezentare. În opinia lui Said, opoziţia orientalistă Est/Vest vizează de fapt un

proiect (cel colonial) şi nu două amplasări geografice. Balcanismul, în schimb, afirmă Todorova,

este un proces prin care fiecare grup etnic îl defineşte pe celălalt ca alteritate a sa, ca Est al său,

implicit, valorizându-se pe sine prin occidentalizare.

În bibliografia română de specialitate există doar două lucrări care abordează

problematica imaginii Orientului: Călători români în Africa (1983; antologie de texte însoţită de

un studiu şi note) şi Literatura română şi Orientul (1975), ambele de Mircea Anghelescu. Chiar

dacă nu sunt strict studii imagologice, autorul face frecvent referiri la mecanismele şi strategiile

de reprezentare, le identifică motivaţia în contextul istoriei sociale şi literare române.

Studiile imagologice româneşti, numeroase, de altfel, în ultimii ani, sunt orientate spre

alte teme şi spaţii. Mircea Muthu, în lucrarea sa în trei volume Balcanologie (2002, 2004, 2007)

supune discuţiei critice concepte ca balcanism, bizantinism şi orientalism. În Noi despre ceilalţi.

Fals tratat de imagologie (1999), Dan Horia Mazilu identifică stereotipuri de reprezentare a

„străinului” în literatura română veche. Gheorghe Lascu reconstituie autoimagini şi

4 Larry Wolf, Inventing Eastern Europe. The Map of Civilization on the Mind of the Enlightment , Stanford University Press, Stanford, 1994.5 Maria Todorova, Inventing the Balkans, Oxford University Press, Oxford, 1997.6 Larry Wolf, op. cit., p. 358.7 Dušan I. Bjelić, „Introduction. Blowing up the ‚Bridge’”, în Bjelić, Dušan and Savić, Obrad, Balkan as Metaphor, The MIT Press, Cambridge, 2002, p. 3.

6

heteroimagini la nivelul mentalului colectiv în Imaginea Franţei la românii din Transilvania

până în anul 1918 (2000). Cartea lui Laurenţiu Vlad Imagini ale identităţii naţionale. Ecouri

româneşti în presa franceză. L’Illustration, 1843-1944 (2007) constituie un demers imagologic

de interpretare a imaginarului politic şi naţional. În volumul său România şi imaginile ei în

literatura de călătorie britanică. Un spaţiu de frontieră culturală (2003), Carmen Andraş

identifică şi deconstruieşte stereotipuri puternice şi demonstrează cum acestea se perpetuează în

timp. Florin Faifer publică în 1993 o carte originală şi plină de vervă: Semnele lui Hermes.

Memorialistica de călătorie (până în 1900) între real şi imaginar. Simona Corlan-Ioan, în

Inventarea Africii negre şi Timbouctou oraşul imaginar (2002) urmăreşte modul în care vest-

europenii, în special francezii, construiesc geografia imaginară a unui continent.

Ipoteza de lucru

Studiul de faţă porneşte de la ipoteza că rolul pe care l-a jucat alteritatea orientală în

autodefinirea românilor a fost diferit de rolul pe care aceasta l-a jucat în autodefinirea vest-

europenilor, chiar dacă o primă lectură a însemnărilor de călătorie din secolul al XIX-lea relevă

imagini şi abordări identice.

Metodologia

Lucrarea noastră urmăreşte forma şi funcţia imaginilor alterităţii în discursul narativ,

rolul acestora în cadrul culturii române din secolul al XIX-lea, ca şi corelaţiile istorice şi

interferenţele la nivel european. Punând imaginile desprinse din memoriale într-un contex

cultural şi istoric, lucrarea propune o analiză de detaliu a acestora şi nu doar răspunsuri privind

funcţia pe care o îndeplinesc. Totodată, analiza este menită să identifice tipologii ale

construcţiilor identitare şi stereotipurile dominante în complexitatea trăsăturilor specifice

atribuite Orientului: fizice, olfactive, vizuale, morale, alimentare, religioase.

Analiza urmăreşte modul de reprezentare a alterităţii orientale nu numai în „substanţa

verbală a textului”8 (stil, formă, lexic), dar şi în determinările ideologice şi motivaţiile personale

ale autorilor. Demersul nostru urmează metodologia propusă de Joep Leerssen în studiile sale de

imagologie şi reperele unei „retorici a alterităţii” avansate de François Hartog în lucrarea sa Le

8 Joep Leerssen, „Echoes and Images. Reflections upon a Foreign Space”, în J. Leerssen and R. Corbey (ed.), Alterity, Identity, Image. Selves and Others in Society and Scholarship, Rodopi, Amsterdam, 1991, p. 124.

7

miroir d’Hérodote. Essai sue la répresentation de l’autre. În subcapitolul IV.3

(Debarcarea/sosirea ca etapă liminală) investigaţia noastră este fundamentată pe conceptul de

spaţiu liminal formulat de Arnold Van Gennep în lucrarea sa Riturile de trecere. În subcapitolul

III.5 stereotipurile orientale ale limbajului nonverbal sunt puse în discuţie pornind de la

reprezentarea unor categorii ale limbajului nonverbal identificate de Barbara Korte9 în literatura

de ficţiune.

Pe parcursul lucrării, ideile sunt ilustrate cu citate din textele originale, considerând că

argumentarea şi naraţiunea acestora cuprind informaţii esenţiale care nu pot fi reduse la un

rezumat analitic.

Limitele studiului

Lucrarea noastră nu îşi propune să contrapună „Orientul real” celui imaginat sau relatat,

prin investigarea valorii de adevăr a memorialelor, a validităţii lor obiective. Vom considera că

însemnările de călătorie funcţionează ca o realitate rezultată din întâlnirea cu Celălalt.

Investigaţia noastră nu are o abordare intertextuală. Am considerat că, prin complexitatea

sa, o asemenea perspectivă poate fi subiectul unui studiu aparte. Cu toate acestea, în Capitolul

III, am semnalat posibilele niveluri de lectură intertextuală.

Structura lucrării

Lucrarea este alcătuită din cinci capitole, la care se adaugă bibliografia generală.

Capitolul I, Introducerea, prezintă obiectivul cercetării, menţionează cele mai relevante

lucrări anterioare, enunţă ipoteza de lucru, precizează metodologia şi limitele acestui studiu.

Capitolul II este structurat în trei părţi. Prima parte propune o periodizare a celei de a

doua jumătăţi a secolului al XIX-lea pornind de la conţinutul publicaţiilor româneşti. A doua

parte prezintă principalele publicaţii, încadrate în specificul acestei periodizări, cu un istoric şi o

analiză a conţinutului relevant pentru tema lucrării de faţă. A treia parte cuprinde concluzii

preliminare privind interesul faţă de alteritate în spaţiul românesc.

Capitolul III jalonează contextul în care au călătorit şi şi-au consemnat experienţele

autorii români ai memorialelor, punând în evidenţă tendinţele generale ale epocii, ca şi analogiile

sau posibilele influenţe în spaţiul european. Capitolul este structurat în patru părţi. 9 Barbara Korte, Body Language in Literature, University of Toronto Press, 1997.

8

Prima parte prezintă şi pune în discuţie modul în care este definit Orientul ca spaţiu

geografic şi cultural.

În diversitatea scopurilor călătoriei şi a tradiţiilor literare, partea a doua identifică o serie

de strategii discursive şi motive literare comune.

În completarea prezentării factorilor care au influenţat literatura română de călătorie şi a

domeniilor cu care aceasta a interferat, partea a treia se referă la studiile orientale româneşti, la

lecturile românilor şi la artele vizuale, semnalând principalele aspecte, fără a detalia sau analiza

aceste teme complexe, care pot constitui subiectele unor studii aparte.

Partea a patra a capitolului cuprinde o serie de concluzii preliminare.

Capitolul IV urmăreşte mecanismele de constituire a imaginii Orientului şi a alterităţii

orientale prin analiza notelor de călătorie ale unor autori români. Capitolul este alcătuit din şase

părţi.

Prima parte prezintă autorii şi textele supuse în continuare analizei. Corpusul supus

analizei sistemelor de reprezentare a Orientului şi a alterităţii este alcătuit din următoarele texte:

Călătorii la Ierusalim în sărbătorile Paştelui şi în Egipt,10 Călătorii pe Dunăre şi în Bulgaria,11

şi Călătoria domnitorului Principatelor Unite la Constantinopole12 de Dimitrie Bolintineanu;

Călătorie în Africa de Vasile Alecsandri;13 Suvenire şi impresii de călătorie de Dimitrie Ralet;14

Din campaniile mele de C. Pruncu;15 Kabyles du Djurdjura de Nicolae Bibescu;16 Corespondenţe

din Africa de S. Schiffer;17 Călătorie împrejurul pământului de Basil G. Assan;18 Călătoria mea

la Pământul Sânt şi la Ierusalim de Neofit Scriban;19 O misiune. Călătoria la Egipt şi Palestina

10 în Dimitrie Bolintineanu, Călătorii, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1968, vol. I, pp. 105-384.11 în op. cit., pp. 1-102.12 în op. cit., vol. II, pp. 309-343.13 Vasile Alecsandri, Călătorie în Africa. Proză, Editura Minerva, Bucureşti, 1984, vol. I, pp. 201-309.14 Dimitrie Ralet, Suvenire şi impresii de călătorie, ediţie, prefaţă, note şi bibliografie de Mircea Anghelescu, Editura Minerva, Bucureşti, 1979.15 Maior C. Pruncu, Din campaniile mele. Crimeea (1855). Algeria (1856-1857). Italia-Maroc (1859), Bârlad, Tipografia George V. Munteanu, 1900.16 N. Bibesco, „Kabyles du Djurdjura”, în Revue des Deux Mondes, 1 martie 1865, pp. 561-601, pp. 951-976; 1 noiembrie 1865, pp. 862-896; 1 martie 1866, pp. 113-149. 17 S. Schiffer, „Corespondenţe din Africa”, în Ziarul călătoriilor şi al întâmplărilor de pe mare şi uscat, nr. 12-14/1897, 16-17 şi 69/1898.18 Basil G. Assan, „Călătorie împrejurul pământului. Conferinţă ţinută în şedinţa din 6 (18) martie 1899”, în Buletinul Societăţii Geografice, trim. II şi III, Bucureşti, 1899.19 Neofit Scriban, episcop de Edessa, Călătoria mea la Pământul Sânt şi la Ierusalim în lunile iunie, iulie, august şi septembre 1874, Tipografia Naţională, Bucureşti, 1875.

9

de D. Simionescu şi V. Nicolau-Brebu;20 O escursiune în Algeria de Victor Ardeleanu;21 Note de

călătorie. 12 zile între Bucureşti şi Cairo de Constantin I. Istrati;22 Eight Years in Asia and

Africa de Israel Joseph Benjamin;23 Jurnal de bord24 şi În Betleem25 de Jean Bart.

Ne-am oprit asupra acestor lucrări considerând că o lectură şi o analiză a lor în paralel

sunt de natură să ofere o perspectivă largă asupra temei puse în discuţie prin lucrarea de faţă.

Există o serie de elemente comune care fac comparaţia posibilă:

a. Perioada în care au fost scrise (a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul

secolului al XX-lea).

b. Destinaţia călătoriei (Orientul în sensul geografic şi cultural în care a fost definit în

Capitolul III).

c. Toţi aceşti autori îşi construiesc imaginile în urma unui contact nemijlocit cu obiectul

reprezentării.

Pe de altă parte, perspectiva analizei devine mai amplă datorită deosebirilor dintre texte

pe ambele coordonate ale contextualizării imagologice: cea externă, socială, şi cea discursivă:26

a. Autorii au profesii şi motivaţii diferite.

b. Textele sunt expresia unor sensibilităţi individuale, a unor niveluri de cultură şi a unor

abilităţi de compoziţie literară diferite.

La mulţi dintre aceşti autori, modelarea reprezentărilor este determinată exterior de

factori similari: Bolintineanu şi Ralet vizitează Constantinopolul în cadrul unor misiuni

diplomatice, Pruncu, Schiffer şi Bibescu ajung în Orient ca militari, Scriban, Simionescu şi

Nicolau-Brebu efectuează un pelerinaj religios. Reprezentările lor sunt configurate de ideologii

20 D. Simionescu şi V. Nicolau-Brebu, O misiune. Călătoria la Egipt şi Palestina, Editura Universul, Bucureşti, 1909. 21 Victor Ardeleanul, „O escursiune în Algeria”, în Tribuna, Sibiu, nr. 59-60/1896.22 Dr. C. I. Istrati, „Note de călătorie. 12 zile între Bucureşti şi Cairo”, în Cronica, 1907.23 J.J. Benjamin II, Eight Years in Asia and Africa, from 1846 to 1855, Hanovra, 1863.24 Jean Bart, „Jurnalul de bord al lui Jean Bart”, în Jean Bart, Jurnal de bord. Schiţe marine din lumea porturilor, ediţie, postfaţă, tabel cronologic şi referinţe critice de Teodor Vârgolici, Editura 100+1 Grammar, Bucureşti, 2002, pp. 7-58.25 Jean Bart, „În Betleem”, în Jean Bart, op. cit., pp. 162-168.26 Luminiţa Mihaela Iacob, Etnopsihologie şi imagologie, Editura Polirom, Bucureşti, 2003, p. 106.

10

identice care determină adoptarea unor strategii narative asemănătoare în construcţia trăsăturilor

„tipice” sau „caracteristice” ale Celuilalt.27

Dar autorii îşi au propriul stil şi propria istorie afectivă, care vor conduce la

contextualizări interne, discursive,28 specifice şi chiar la crearea unor sisteme particulare de

reprezentări şi aprecieri.

Pentru Alecsandri, realitatea este prea sumbră pentru a fi acceptată fără rezerve. El

îndepărtează imaginea de realitate prin sarcasm. La fel, Bolintineanu este plin de resentimente că

aşteptările i-au fost înşelate.29 Pe de altă parte, Ralet trece dincolo de exteriorul exotic şi pitoresc,

cultivă „maniera de smulgere a măştilor”,30 portretizează caustic „cu aerul că înşiră caracteristici

obiective şi incontestabile.”31

Pruncu şi Schiffer au o serie de trăsături comune: spre deosebire de Bibescu, ei nu sunt

cuceritori, ci simpli soldaţi umiliţi şi dezrădăcinaţi, care, odată cu înrolarea în Legiunea Străină

şi-au iscălit „sentinţa atâtor mizerii şi suferinţi.”32 Dar retorica lor diferă. Schiffer consemnează

cu precizie cazonă evenimentele în desfăşurare. La Pruncu, trecerea timpului îl determină să

reevalueze realitatea şi să îi estompeze dramatismul. Bibescu îşi construieşte imaginile într-o

reţea comparativă explicită (kabili-arabi, kabili-arabi-francezi, noi-ei, noi-altul-celălalt) menită

să servească drept îndrumar strategic de transformare a Algeriei „într-o a doua Franţă”.33

Bolintineanu, Scriban, Simionescu, Nicolau-Brebu şi Jean Bart sunt „purtătorii unor

imagini”34 ale locurilor creştine sacre rezultate din procese reprezentaţionale diferite. Diferenţele

se datorează nu numai faptului că Bolintineanu şi Jean Bart sunt mireni. Chiar cei trei clerici

receptează şi reconstruiesc realitatea în mod distinct, după ideologii şi afinităţi proprii.

În plus, am considerat că, deşi însemnările lui Jean Bart de la Betleem (fiind publicate în

1927), depăşesc perioada avută în vedere, nu pot fi ignorate atâta timp cât constituie un text

reprezentativ al unui autor la care ne vom referi şi în legătură cu o lucrare anterioară (respectiv

Jurnal de bord, publicat în 1899).

27 Joep Leerssen, „The Rhetoric of National Character: A Programmatic Survey”, în op. cit., p. 267.28 Luminiţa Mihaela Iacob, op. cit., p. 106.29 Mircea Anghelescu, Textul şi realitatea, Editura Eminescu, Bucureşti, 1988, p. 62.30 Paul Cornea, Originile romantismului românesc, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1972, p. 595.31 Nicolae Manolescu, op. cit., p. 228.32 C. Pruncu, op. cit., p. 27.33 N. Bibesco, op. cit., p. 149.34 Maria Todorova, Balcanii şi balcanismul, Editura Humanits, 2000, p. 109.

11

De asemenea, am reţinut pe lista textelor analizate şi Călătorie pe Dunăre şi în Bulgaria

de Bolintineanu. Am considerat că această carte depăşeşte doar aparent cadrul geografic al

studiului nostru, fiind, de fapt, un text relevant pentru felul în care Bolintineanu conturează

imaginea alterităţii orientale. Pentru el, lumea acestui Celălalt începe pe malul drept al Dunării

şi, pe parcursul întregii călătorii prin Bulgaria, va fi permanent în căutarea unor confirmări.

A doua parte a Capitolului IV urmăreşte modul în care autorii puşi în discuţie îşi

construiesc sentimentul de sine pe două dimensiuni, identificarea Celuilalt şi identificarea cu

Celălalt, şi cum în acest proces este stabilită frontiera dintre grupurile identitare. Astfel, acest

subcapitol investighează dinamica delimitării dintre Eu/Noi, dintre Ei/Noi şi relevă felul în care

cea de a doua dihotomie în exprimarea asemănărilor şi a diferenţelor este determinată de distanţa

percepută faţă de grupul Celuilalt (out-group).35 În literatura de călătorie delimitarea dintre „eu”

şi „ceilalţi” îşi găseşte cel mai ades expresia directă prin comparaţii şi aprecieri datorate unui

punct de vedere constituit chiar de amintirea patriei autorului.36 În consecinţă, raportarea la

Celălalt este exprimată într-o „retorică a diferenţei”37 cu două determinante: afirmarea

asemănărilor şi afirmarea diferenţelor sub cele mai diverse aspecte, inclusiv cele teritoriale.

Raportarea comparativă face posibilă o serie de delimitări sau de incluziuni într-un grup (prin

identificarea unor afinităţi), ambele conducând, în ultimă instanţă, la o autodefinire indirectă,

„străinul” devenind o oglindă în care se reflectă sinele.38 Lumea din jur, cu atât mai mult lumea

nefamiliară a călătoriei, capătă sens şi devine corentă prin aceste delimitări şi definiri identitare.39

Stereotipurile create în urma acestui proces de identificare permit stabilirea unei ordini cognitive,

comunicarea cu ceilalţi şi autoevaluarea. În funcţie de distanţa percepută faţă de grupul Celuilalt,

propunem în cadrul studiului nostru trei tipuri de alteritate: proximă, extremă şi perfectibilă.

În a treia parte a Capitolului IV, preluând de la Arnold Van Gennep40 conceptul de

spaţiu liminal, supunem analizei modul în care este reprezentată prima întâlnire cu alteritatea.

35 Ariane d’Appollonia Chebel, “Les morales de l’autre: les identités nationales”, în Bertrand Badie şi Marc Sadouin, (ed.) , L’Autre: études réunies par Alfred Grosser, , Presses de Sciences Politiques, Paris, 1996, p. 140.36 Mikhail M. Bakhtin, The Dialogic Imagination, Ed. Michael Holquist, Trand. Caryl Emerson şi Michael Holquist, 1981, Austin, University of Texas, 1990, p. 103.37 François Hartog, Le miroir d’Hérodote. Essai sue la répresentation de l’autre, Gallimard, Paris, 1980.38 Idem.39 Reicher, Steve, Hopkins, Nick, Condor, Susan, „The Lost Nation of Psychology”, in Barfoot, C.C (ed), Beyound Pug's Tour: National and Ethnic Stereotyping in Theory and Literary Practice, Amsterdam - Atlanta, GA, Editions Rodopi, BV, 1997, p. 82.40 Arnold Van Gennep, Riturile de trecere, Editura Polirom, Iaşi, 1996, p. 35.

12

Majoritatea autorilor studiaţi în lucrarea de faţă marchează trecerea de la spaţiul familiar la

spaţiul Celuilalt prin configurarea unui teritoriu intermediar (al debarcării, al sosirii), în care

ordinea anterioară este anulată, iar cea nouă încă nu s-a constituit. Este un teritoriu (analizat în

continuare ca spaţiu liminal) animat de mulţimi pestriţe, zgomotoase, unde încă nu este stabilit

echilibrul dintre cei nou-sosiţi şi localnici, unde încă nu este elaborat codul de comportament

determinat mai curând de interpretarea imaginilor decât de experienţele obiective.41

Partea a patra a Capitolului IV porneşte de la observaţia că spaţiul este nu numai un

contex narativ, un fundal pentru desfăşurarea narativă în cadrul căreia personajelor li se atribuie

anumite roluri simbolice, ci şi un cadru care serveşte (implicit sau explicit) la construirea

imaginii Celuilalt. Peisajele dobândesc o semnificaţie simbolică în jurul căreia se cristalizează

identităţile,42 iar diferenţa dintre parametrii geografici concreţi (forma şi structura fizică a unui

oraş sau a unei regiuni) şi reprezentarea lor contribuie şi la o identificare a alterităţii extreme.

Călătorul remarcă doar ceea ce, din punctul lui de vedere, este neobişnuit. În consecinţă,

examinăm în acest subcapitol felul în care peisajul se identifică cu alteritatea, măsura în care

focalizarea autorului-narator modifică această imagine, precum şi trei construcţii imagistice

comune în care unui spaţiu i se atribuie caracteristici cu valoare de simbol: Bosforul, Pera, piaţa.

În partea a cincea a Capitolului IV pune în discuţie portretizarea identităţilor prin

construirea unei imagini textuale a fizionomiei, a trăsăturilor de caracter şi a limbajului

nonverbal (în principal mimică, gestică, imobilitate, vestimentaţie, podoabe), relevând faptul că

proiecţiile literare ale chipului uman ascund o adevărată obsesie a identităţii,43 o preocupare de a

transpune în cuvinte esenţa individualităţii. În acelaşi timp, descrierea expresiilor faciale, a

vestimentaţiei şi a podoabelor, a mobilităţii sau imobilităţii corporale devin formulări subiective

ale unei stări de fapt, devin un subsistem al întregului repertoriu de semne al textului.44

Adoptând o expresie a lui Neofit Scriban, am consacrat partea a şasea a Capitolului IV

Orientului ca „idee sublimă”.45 Pentru mulţi dintre călătorii puşi în discuţie în această lucrare,

distanţa dintre realitate şi imaginea construită anterior le creează frustrări sau îi determină să îşi

41 Manferd Beller, „Perception, Image, Imagology”, în Joep Leerssen şi Manfred Beller (ed.), Imagology: The Cultural Construction and Literary Representation of National Characters, Rodopi, Amsterdam, 2007, p. 4.42 Kevin Hetherington, Expressions of Identity: Space, Performance, Politics, SAGE Publications, London, 1998, p. 106.43 Silviu Angelescu, op. cit., p. 130.44 Barbara Korte, op. cit., p. 4.45 Neofit Scriban, op. cit., p. 19.

13

îndrepte atenţia spre o realitate paralelă. Ei au plecat la drum pentru a găsi un Orient abstractizat

în „idei sublime”.

Capitolul V cuprinde concluziile generale, verificarea ipotezei de lucru şi recomandări

pentru studii viitoare. Analiza textelor a pus în evidenţă modul în care autorii îşi construiesc

sentimentul de sine pe două dimeniuni, identificarea Celuilalt şi identificarea cu Celălalt şi cum

în acest proces este stabilită frontiera dintre identităţi: limita dintre Eu şi Noi, dintre Ei şi Noi. De

asemenea, am observat cum cea de a doua dihotomie este determinată de distanţa percepută faţă

de grupul Celuilalt. Acest ecart care provoacă solidarizările şi desolidarizările diferă în bună

măsură în funcţie de imaginarul colectiv. Dar agregarea sinelui individual într-un sine colectiv

este determinată şi de aspiraţiile personale de a urma valorile şi modelele comportamentale ale

unui grup considerat ideal sau superior. În cazul călătorilor români, aceasta este aspiraţia

apartenenţei la europenitate. Frecvent, dorinţa de schimbare a referinţei identitare, de la cea

orientală, la cea europeană, trece printr-un proces de valorizare negativă a propriului grup.

Concluziile lucrării indică faptul că, pentru autorii români, deşi Orientul nu este un spaţiu total

necunoscut, prin „nararea Estului”46 ei insistă asupra trăsăturilor care deosebesc Estul de Vest,

construind un spaţiu distinct al alterităţii. Ipoteza de lucru este confirmată de analiza textelor din

prisma dinamicii celor trei construcţii identitare ale alterităţii definite în capitolul IV (alteritatea

proximă, extremă, perfectibilă). Adrian Cioroianu remarcă paradoxul identităţii româneşti,

evidenţiind felul în care aceasta, istoric, a oscilat între dorinţa de a se dezice şi cea de a-şi afirma

apartenenţa la spaţiul balcanic,47 perceput a se situa la confluenţa dintre Orient şi Occident.

Românii preiau strategiile europene de reprezentare a identităţilor în scopul afirmării naţionale,

apărute în secolul al XIX-lea. Limita dintre Eu şi Noi este remodelată prin detaşarea de o

alteritate orientală familiară, prin negarea punctelor comune. În peisajului mental şi cartografia

stereotipurilor48 atribuite de români orientalilor se configurează şi dorinţele identificării

naţionale. A doua parte a secolului al XIX-lea a fost o perioadă importantă de căutare a unor noi

puncte de referinţă pentru definirea de sine a românilor, inclusiv prin redefinirea de la oriental la

46 Rana Kabbani, Europe’s Myths of the Orient, Pandora Press, Londra, 1988, pp. 5-6.47 Cioroianu, Adrian, „The Impossible Escape. Romanians and the Balkans”, în Bjelić, Dušan and Savić, Obrad, Balkan as Metaphor, The MIT Press, Cambridge, Massachussetts and London, England, 2002, pp. 209-234.48 C. C. Barfoot, „Beyond Pug’s Tour: Stereotyping our ‘Fellow-Creatures’” în Barfoot, C. C. (ed.), Beyond Pug’s Tour. National and Ethnic Stereotyping inTheory and Literary Practice, Rodopi, Amsterdam – Atlanta, 1997, p. 16.

14

european. În procesul de a-şi stabili reperele şi emblemele, românii adoptă nu numai modelele

culturale ale Europei, dar şi alteritatea acesteia.

15