tezĂ de abilitare - uauim · tezĂ de abilitare interdisciplinaritatea În arhitecturĂ ... a.1.0...

111
TEZĂ DE ABILITARE INTERDISCIPLINARITATEA ÎN ARHITECTURĂ BOGDAN TOFAN UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM “ION MINCU” BUCUREȘTI

Upload: others

Post on 29-Jan-2021

19 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

  • TEZĂ DE ABILITARE INTERDISCIPLINARITATEA ÎN ARHITECTURĂ

    BOGDAN TOFAN

    UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM “ION MINCU” BUCUREȘTI

  • 1

    INTERDISCIPLINARITATEA ÎN ARHITECTURĂ

    CUPRINS

    Cuprins 1

    Rezumat

    4

    Habilitation thesis Abstract 6

    Introducere 8

    A. Realizări științifice profesionale și academice după 1999 13

    A.1 Realizări în domeniul cercetării științifice de arhitectură 13

    A.1.0 Teza doctorală 13

    A.1.1 Arhitectura și percepția. Premisele programului de arhitectură

    destinat copilului cu nevoi speciale

    16

    A.1.1.1. Arhitectura spațiului construit și percepția 16

    A.1.1.2. Determinante de percepție 16

    A.1.1.3. Spațiul arhitectural perceput. Studii preliminare

    17

    A.1.1.4. Concept și arhitectură

    18

    A.1.1.5. Tipuri de percepție 20

    A.1.1.6. Percepția vizuală 21

    A.1.1.7. Percepția secvențială a spațiului 22

    A.1.1.7.1. Ierarhizarea spațiilor 22

    A.1.1.7.2. Unitate în diversitate 23

    A.1.1.7.3. Percepția formei arhitecturale 23

    A.1.1.8. Caracteristici spațial-volumetrice și etapele de evoluție a

    copilului

    27

    A.1.1.8.1. Stadiul antepreșcolar 28

    A.1.1.8.2. Stadiul preșcolar 28

    A.1.1.8.3. Stadiul școlarului mic 29

    A.1.1.8.4. Stadiul preadolescent 29

    A.1.1.8.5. Stadiul adolescent 29

    A.1.1.9.Peisaj construit. Rolul arhitectului în percepția de ansamblu 30

    A.1.1.10. Percepția auditivă 32

    A.1.1.11. Elemente de sustenabilitate în concepția modelului

    programatic de locuire al Satului Copiilor. Considerente generale

    34

    A.1.1.12. Concluzii 36

    A.1.1.13. Publicații și lucrări relevante 39

  • 2

    A.1.2 Arhitectura programelor sportive 40

    A.1.2.1. Caracterul spațiului competițional sportiv 40

    A.1.2.2. Componenta umană în interacțiune cu mediul construit 42

    A.1.2.3. Arhitectura programelor sportive. Adaptabilitate prin

    contextualizare

    43

    A.1.2.4. Complexul sportiv. Perspectiva tehnică și potențialul

    sustenabil

    44

    A.1.2.5. Zone Funcționale ale Bazinului Olimpic 46

    A.1.2.6. Spaţii de servicii ale Bazinului Olimpic 47

    A.1.2.7. Proiectare și coordonare 48

    A.1.2.8. Concluzii 49

    A.1.2.9. Publicații și lucrări relevante 50

    A.1.3 Arhitectura spațiului construit cu componentă sustenabilă 51

    A.1.3.1. Considerente generale 51

    A.1.3.2. Proiectul de revigorare a râului Dâmbovița. 52

    A.1.3.2.1. Premise și obiective 52

    A.1.3.2.2. Necesitatea și oportunitatea intervenției. Obiective 55

    A.1.3.2.2.1. Componenta urbanistică 55

    A.1.3.2.2.2. Componenta de mediu 59

    A.1.3.2.2.3. Componenta economică 61

    A.1.3.2.3. Cercetare și inovare prin proiect. Soluții pentru

    realizarea obiectivelor proiectului

    62

    A.1.3.2.3.1. Soluții pentru realizarea obiectivelor

    arhitecturale și urbanistice

    62

    A.1.3.2.3.2. Soluții arhitecturale și urbanistice pentru

    reabilitarea relației dintr cursul de apă și locuitorii orașului

    64

    A.1.3.2.3.3.Soluții pentru realizarea obiectivelor de mediu

    65

    A.1.3.2.3.4.Soluții pentru realizarea obiectivelor economice 66

    A.1.3.2.4. Concluzii 66

    A.1.3.3. Proiectul „Positive Energy” Pitești 67

    A.1.3.3.1. Premise și obiective 67

    A.1.3.3.2. Definirea unui teritoriu pozitiv energetic pentru zona

    orașului Pitești

    70

    A.1.3.3.3. Structura Parcului de energii regenerabile 72

    A.1.3.3.4. Turnul solar cu circulație de aer ascendentă 72

    A.1.3.3.5. Turnul solar cu circulație de aer descendentă 76

    A.1.3.4. Concluzii 78

    A.1.3.5. Publicații și lucrări relevante 81

  • 3

    B. Planuri de evoluție și dezvoltare a carierei profesionale

    științifice și academice, recunoaștere dobândită până în

    prezent

    83

    B.1. Direcții de cercetare, predare, aplicații practice 83

    B.1.1. Evoluția carierei didactice 83

    B.1.2. Parcurs didactic în UAUIM - experiență didactică și

    profesională

    85

    B.1.3. Activitatea de ceretare - proiectare 96

    B.2. Activitatea științifică (propuneri în plan științific) 98

    B.2.1. Evoluția activității științifice 98

    B.2.2. Pregătirea științifică și profesională continuă 99

    B.2.3. Diversificarea temelor, metodelor de cercetare științifică

    în domeniul arhitecturii

    102

    B.3. Planuri de evoluție dezvoltare ale activității socio-

    profesionale

    și academice și recunoaștere prezentă și viitoare

    103

    B.3.1. Dezvoltarea activității de învățământ, a calității

    procesului

    didactic

    103

    B.3.2. Activitatea științifică - propuneri în plan științific 105

    B.3.3. Diversificarea temelor și metodelor de cercetare

    științifică în domeniul arhitecturii prin proiecte și lucrări de

    cercetare

    105

    C. Referințe bibliografice 107

  • 4

    Rezumat Lucrarea de față sintetizează câteva subiecte de cercetare și domenii de

    lucru asupra cărora m-am aplecat cu interesul și curiozitatea propriei profesii, după

    definitivarea studiilor doctorale. Investigarea, testarea și urmărirea concluziilor

    cercetării au fost privite prin prisma experienței practice și a calității didactice.

    Toate acestea s-au desfășurat pe parcursul unei activități continue în domeniul

    arhitecturii, atât la nivel practic, în proiectare, cât și didactic, al racordării

    permanente la informații de ultimă generație și prin suprapunerea mai multor

    paliere de studiu, într-un demers interdisciplinar.

    Interdisciplinaritatea atribuită domeniului este determinantă astăzi mai

    mult ca oricând. Proiectarea pleacă de la concepția de ansamblu, masterplanul -

    parte a unei viziuni sistemice la nivel macro - fundamentală în elaborarea

    proiectului - și merge până în cele mai reduse componente fizic, arhitecturale - în

    speța atributelor materialului pus în operă. Întregul obiect nou propus este menit

    să confere contextului o nouă calitate care răspunde deopotrivă beneficiarului, dar

    în egală masură, el oferă un mediu nou, adaptat necesarului cotidian.

    Primul capitol “Arhitectura spațiului și percepția. Premisele

    programului de arhitectură destinat copilului cu nevoi speciale” reprezintă o

    cercetare ce pleacă de la ipoteze enunțate în studiul doctoral, testate experimental

    și ulterior implementate, up-gradate în cazul proiectelor desfășurate ulterior, și cu

    atenția sporită în sensul implementării integrate a exigențelor interdisciplinare

    implicate.

    Reformularea imperativelor de proveniență specifică, atât tehnică cât și

    cele cu relevanță psihic-comportamentală, cu implicații importante în formarea ca

    individ, reprezintă una dintre problemele sensibile cu care profesia noastră se

    confruntă astăzi. Prin analiza posibilelor căi de dezvoltare disciplinară, a relațiilor

    între funcțiune - generatoare a întregului proiect - și toate componentele sale:

    tehnologie, cost, organizare spațială, implicații in expresia spațiului, reformularea

    optimă a proporției între problematica arhitecturii contemporane, implicațiile

    acesteia în dezvoltarea personalității și utilizarea unei metodologii sustenabile, pot

    fi găsite direcții de investigare și domenii interdisciplinare încă necercetate. Șansa

    arhitecturii viitoare ar putea fi aceea de a defini o nouă paradigmă, un elogiu

    dedicat comunității sau chiar spiritualității locului.

    Cel de-al doilea capitol, „Arhitectura programelor sportive ”, reprezintă

    oglinda cercetărilor parcurse funcție de un numitor comun ce a plecat de la

    identificarea unei intenții de compunere de ansamblu și a continuat până la

  • 5

    definirea unor elemente de limbaj formal cu o anume sintaxă urmărită contextual.

    Analiza a cuprins direcții si procedee întâlnite atât în proiectarea efectivă cât și

    cercetări și concluzii ce țin de elemente formale din arhitectura actuală, reguli de

    compunere spațială, materialitate controlată etc. Subiectele au fost dezvoltate în

    publicații și conferințe, prelegeri și cursuri universitare atât în țară cât și în

    străinătate. Pornind de la ideea interdisciplinarității analoage proiectelor cu specific

    sportiv și a celor asociate programului de bază, capitolul a urmărit îndeaproape,

    printr-o suită de detalieri și descrieri specific, relația între arhitectura ca întreg și

    elementele sale constituente, situate într-o poziție sinergică prin insăși arhitectura

    compunerii de ansamblu, a mesajului urmărit.

    Al treilea capitol se referă la „Arhitectura spațiului construit cu

    componentă sustenabilă”. Astfel, dacă capitolele anterioare ating tangențial o

    anume sustenabilitate prin expresia formală aparținând unei arii culturale

    specifice, sau analizează o serie de detalii tehnice ale specialităților aflate într-o

    interdependență durabilă, acest capitol orientează atenția într-un plan viitor de

    așteptări generate de folosirea inteligentă a tehnologiilor într-o cheie durabilă.

    Prezentarea se referă la câteva proiecte de promovare și susținere a unei calități

    sporite a vieții ce propun folosirea energiilor neconvenționale pe termen mediu și

    lung în contextul sustenabilității la nivel urban.

    Ținta proiectelor prezentate, fie ele la nivel de propunere, parțial

    implementată, privesc spre ridicarea nivelului calitativ al vieții într-un mediu natural

    - urban - dar mai ales un mediu construit. Toate componentele implicate

    interdisciplinar în studiile și proiectele prezentate vizează ridicarea comunității și a

    contextului simultan și bilateral. Locuitorii și investitorii ar urma să restaureze

    statutul unor zone extrem de importante în funcționarea orașului, fie că vorbim

    despre malurile Dâmboviței, sau foste zone industriale restaurate și

    refuncționalizate într-o cheie nouă. Amplasamentele supuse cercetării sunt

    reiterate într-o viziune sustenabilă din punct de vedere funcțional și al consumurilor

    de energie, pentru ca întregul ecosistem să genereze valoare înapoi comunității,

    într-un ciclu de auto-generare capabilă să ofere sustenabilitate pe termen lung,

    atât oamenilor cât și naturii.

    Fenomenul mai larg pare a se subscrie tendinței arhitecturii prezentului

    de a răspunde imperios cerințelor actuale. Ori, ceea ce se ascunde în spatele

    tendinței de de-monumentalizare a profesiei pare că trebuie înfățișat, explicitat și

    reformulat, în toată complexitatea și frumusețea părților sale componente.

  • 6

    Abilitation thesis abstract The following study represents a corroboration of research fields and

    areas of interest which I have been investigating after completing the doctoral

    studies, with the implicit curiosity of my profession as an architect. The process of

    investigating, testing and following the evolution of research has been

    acknowledged with the architect's experience as well as from the teacher's point

    of view. All of the above were carried out during a continuous practical and didactic

    activity in the field of architecture, with the permanent investigation of innovative

    information and through the overlapping of different levels of complexity, in an

    interdisciplinary approach.

    The quality of interdisciplinarity attributed to architecture is more relevant

    to the profession than ever before. The process of design beginas with the overall

    idea, the masterplan, which represents a systemic approach at macro level

    (fundamental in the development of the project) and further addresses the smaller

    architectural components (such as the attributes of the material put into use). The

    new architectural object as a whole should have the ability to give the context a

    new quality which equally satisfies the needs of its user and the requirements and

    necessities of present-day life.

    The first chapter, “Architecture of the built environment and

    perception. The premises of architecture for special needs children”,

    represents a research that builds upon the premises set out in the doctoral thesis,

    which have been tested and subsequently implemented. In the case of the more

    recent projects, these ideas have been carefully updated with focus on the complex

    implementation of the interdisciplinary demands involved.

    The readjustment of specific imperatives which can be both technical and

    of psychological and behavioral relevance (with important implications in the

    training as an individual) is one of the sensible problems that our profession faces

    today. By analysing the possible ways of development within the profession, the

    relationship between function (as generator of the project) and all its components

    (technology, cost, layout and the expression of space, the ideal proportion between

    the issues of contemporary architecture, its implications in the development of

    each individual's personality, and the use of a sustainable methodology), new

    paths of research and interdisciplinary fields can be found which are still under

    investigation. The chance of future architecture is to establish a new paradigm, a

    praise to the community or even to the spiritual background of each place.

    The second chapter, "Sports architecture", mirrors the complex research

    conducted which started from understanding the overall layout and evolved to

    defining elements of formal language with a proper syntax in the given context.

  • 7

    The analysis followed techniques used in the current design process, as well as

    research and conclusions regarding formal elements of nowadays architecture

    such as elements of spatial composition, controlled use of materials etc. The topics

    were further elaborated in publications and conferences, lectures and university

    courses in Romania and abroad. Starting from the idea of interdisciplinarity which

    is characteristic to the design of sports facilities and also to the more basic

    programs, the chapter followed closely, by means of specific details and

    descriptions, the relation between architecture as a whole and its constituent

    elements, which find themselves in connection at the level of the overall

    composition and of the intended message of the architecture itself.

    The third chapter debates "Architecture of the built environment within

    a sustainable paradigm". If the previous chapters aim somewhat indirectly at

    general sustainability principles - through a formal expression belonging to a

    specific cultural area or by the use of more sustainable alternatives to other

    specialties' technical details, this chapter directsa the attention to future

    expectations, influenced by the intelligent use of technologies in a sustainable key.

    Several projects are presented, which promote and sustain on a medium- and long-

    term expectancy a higher quality of life by the use of unconventional energy

    alternatives in the context of sustainability at an urban scale.

    The main purpose of the presented projects, even at the scale of partially

    implemented proposals, concerns an increase in the quality of life with focus on

    the built environment. All the interdisciplinary components involved in the

    presented studies and projects aim at improving life in a community and also,

    simultaneously and implicitly, improving the built environment. The inhabitants and

    the investors should be able to restore the status of some extremely important

    areas in the city, whether we are talking about the banks of Dâmboviţa, or former

    industrial areas restored and refurbished in a contemporary approach. The

    research sites are investigated with a functionally sustainable approach to energy

    consumption, so that the entire ecosystem brings back value to the community, in

    a self-generating cycle capable of providing long-term sustainability to both people

    and nature.

    The wider phenomenon seems to subscribe to the present-day tendency

    of architecture to respond imperatively to current demands. What resides behind

    the tendency to diminish the monumental approach within the profession needs to

    be expressed, explained and reformulated in all the complexity and beauty of its

    constituent components.

  • 8

    Introducere

    Una dintre cele mai importante etape în demararea proiectului o

    reprezintă ședintele de consultare și comandamentele cu specialiștii implicați în

    proiectare care aduceau în discuție aspectele determinante caracteristice

    obiectului de proiectat. Legătura dintre practică și teorie în arhitectură apare astăzi,

    mai mult ca oricând, demonstrată în proiect și pe șantier. Cristalizarea ideilor

    ordonatoare ce stau la baza proiectului complex, imaginat de arhitect, se

    conturează concret în locul destinat construirii. Conceptele imaginate teoretic

    trebuie să se dovedească viabile în mediul fizic, concret. Intenția proiectului poate

    deveni tema de lucru pentru specialitatile asociate în măsura abilității arhitectului

    de a transpune și coordona ansamblul în direcția ideii proiectului și în măsura

    verificării practice a obiectului rezultat. Astfel, fundamentul viitoarei „construcții” se

    grefează pe contexul economic, politic-legislativ, sociologic și antropologic local,

    „arhitectura” în sine fiind constituită simbolic de edificiul interdisciplinar reprezentat

    de coloanele disciplinelor implicate în edificarea mediului construit, „edificiul”

    rezultat reprezentând suportul societății.

    Caligrafia gesturilor arhitecturale poate deveni utilă în cultivarea ordinii

    interioare, a armoniei necesare vieții și a unei calități sporite. Reîntoarcerea la

    natură și înțelegerea legilor ce structurează arhitectura materiei vii poate deveni o

    cale de utilizare cu succes a exemplelor cu caracter de lecție pentru viitor. Pentru

    aceasta, ridicarea nivelului capacității de întelegere și adaptare, prin

    interdisciplinaritate, prin cercetarea continuă a exigențelor prezentului constituie o

    necesitate. Și tot astfel, învățarea continuă devine un mod de perfecționare

    permanentă și o modalitate de promovare a capacității de reformulare a realității

    existente intr-o perspectiva evolutivă.

    Ne intrebăm astăzi care sunt elementele condiționărilor formatoare, care

    sunt coordonatele proiectării de arhitectură, care sunt caracteristicile locale ale

    arhitecturii actuale, ce înseamnă reîntoarcerea la categoriile fundamentale ale

    arhitecturii in condițiile globalizării modalităților de execuție, cât de mult contează

    patrimoniul arhitectural în structura și în perspectiva dezvoltării viitoare? Acestea

    sunt chestiuni puse și repuse în dicuție cu prilejul dezbaterilor legate de competițiile

    arhitecturale naționale și internaționale actuale.

    Din întâlnirile cu câteva dintre personalitățile contemporane actuale la

    care am participat, dintre care amintesc arhitecții și profesorii Rem Koolhaas,

    Daniel Libeskind, David Chipperfield, Brian Spencer, Francesco Cappellari și

  • 9

    discuțiile purtate vizând subiecte inedit revelatoare și perspective formatoare au

    rezultat o serie de teme de mare actualitate. Pot spune astăzi, că oricare ar fi tema

    aleasă, odată lansată provocarea, ea ar putea constitui punct de plecare pentru

    studii doctorale viitoare, sau ar putea prilejui mese rotunde și discuții împărtășite

    de colegii cercetători doctorali sau post-doctorali, arhitecti, specialisti, sau mediul

    stiintific mai larg. Un subiect la fel de actual asupra căruia m-am aplecat a fost

    implicarea în activitatea Sistemului Informațional al Comisiei Europene în domeniul

    Autorităților Competente relevante pentru arhitect. Experiența dobândită în acest

    sens, alături de cea didactică, mi-a furnizat o bază solidă de cunoaștere și

    cercetare a condițiilor de formare și dezvoltare a profesiei de arhitect, în privința

    întelegerii fenomenului arhitectural în context global.

    Pregătirea continuă pentru actualizarea bazei de date tehnice și artistice

    în corelare cu fenomenul artistic contemporan constituie baza de lucru inter-

    instituțională în contractele de cercetare promovate în cadrul programelor de

    cooperare internaționale și programele Erasmus Plus pe care le-am coordonat și

    în interiorul cărora îmi desfășor activitatea de profesor sau cercetător. Discuțiile

    academice recente pe care le-am purtat cu cercetători, colegi și profesori din

    Danemarca la Aalborg University, sau în Anglia la Ruskin University în Cambridge

    și Chelsford constituie elemente comparative solide în fundamentarea demersului

    educațional, pedagogic și coordonator a îndrumării tezelor de doctorat. Prin

    ancorarea mea efectivă, concretă, în fenomenul academic național și internațional

    voi încerca să contribui la promovarea și consolidarea studiilor și cercetării școlii

    doctorale viitoare din UAUIM.

    Dezvoltarea cercetării românești în domeniul academic constituie o

    necesitate de mare actualitate în contextul în care majoritatea centrelor

    universitare investesc în permanență în cercetare doctorală și post-doctorală. În

    același sens pare că studiile doctorale ar putea constitui un fond documentar și

    educațional prețios ce ar putea juca un rol determinant în relație cu formarea

    profesională continuă, absolut necesară și mai mult decât utilă breslei arhitecților.

    Este clar pentru multă lume că arhitectura propusă în proiect se

    concretizează pe șantier printr-un proces constructiv dens, coordonat de

    specialiști, care presupune efort financiar din partea investitorului, energie și

    management în antrepriza de construcții, dar și expertiza proiectanților în

    construcții, experiență cumulată în fapt de proiectul complex arhitectural încă de la

    început. Înainte de a întreprinde ceva important trebuie pus la punct un proiect

    complex și un plan de acțiune. Specialitățile ce coexistă în proiectul tehnic destinat

    construirii unui edificiu sunt elaborate de arhitecți și ingineri cu pregătire

  • 10

    specializată, cu drept de exercitare a profesiei. Rezultatul procesului de colaborare

    între specialități în favoarea conturării viitoarei clădiri este construcția ridicată în

    final pe teren. Construcția reală vizează, prin vocabularul formal și expresiv folosit,

    o semnificație anume. Că devine sau nu arhitectură, aceasta depinde de talentul

    dedicația și măestria arhitectului de a coordona toate specialitățile implicate în

    proiect.

    Fig. 1. Diagrama cercetării "Interdisciplinaritatea în arhitectură" [sursă: autor Bogdan Tofan]

    Orice proiect complex orchestrează de regulă specialități precum:

    arhitectură, rezistență, electrice, sanitare și termice (A.R.E.S.T.), proiectul de

    drumuri și platforme, la acestea adăugându-se componenta financiară, editarea și

    elaborarea proiectului, un proces administrativ de avizare, controlul lucrărilor pe

    șantier și recepția la terminarea lucrărilor. În fapt, proiectul cumulează informații

    pluridisciplinare pe care le pune în relație prin soluția aleasă. De aceea proiectul

    de arhitectură astăzi, mai mult ca oricând, pune în dialog domenii aparent

    nerelaționate între ele, dar care reușesc să furnizeze o nouă calitate a vieții printr-

    un produs transdisciplinar. Urbanismul, peisagistica, sociologia, istoria și teoria

    artei și arhitecturii, estetica, ergonomia, legislația ar fi doar câteva dintre domeniile

    umaniste, cărora li se subsumează informații din sfera științelor exacte -

    matematica și geometria descriptivă, ingineria structurilor constructive, instalații

    edilitare, inginerie geotehnică și topometrie, termotehnică, materiale și tehnologie

  • 11

    de ultimă generație prezentate într-un format digital, întregul rezultat fiind transpus

    și închegat în obiectul arhitectural propus.

    Teza de faţă iși propune să supună atenției câteva subiecte sensibile ce

    apar la confluența studiului teoretic cu cercetarea aplicată proiectării de arhitectură

    şi domeniilor de cercetare asociate. Cercetarea conturată după definitivarea

    studiilor doctorale sub semnul: “Arhitectura și dezvoltarea personalității umane”,

    au fost dedicate aprofundării relației dintre arhitectură și percepție - implicațiile

    asociate dezvoltării individului, parte a unei comunități culturale și sociale. Studiile

    ce au urmat s-au îndreptat și asupra relației mediului construit destinat

    programelor de loisir și sport privite din punct de vedere al complexității

    specialităților integrate în proiectul de arhitectură - domenii de cercetare relevante

    cu aplicabilitate în prima instanță practica, dar cu rezultate pe termen mediu și

    lung, în sensul dezvoltării unui context formativ - educativ sustenabil la nivelul

    societății.

    Privit în sens durabil, sustenabilitatea gestului arhitectural vizează

    capacitatea de a atinge un anume nivel artistic ca urmare a aprofundării științifice

    a programului arhitectural în context urban și în acord cu pluridisciplinaritatea

    domeniilor asociate: din punct de vedere antropologic, sociologic, dar și tehnic-

    științific pe care o atare inserție o poate implică. Calitatea artistică poate conferi

    exercițiului arhitectural dimensiunea atemporală a frumuseții, în înțelesul ei

    complex cultural. Asemeni operelor artistice care au rezistat probei timpul, orice

    demers în domeniul arhitecturii - întreprins cu sentimentul rigurozității cercetării

    cunoașterii - merită să atingă o stare a eleganței și a elocvenței care să îi atribuie

    o valabilitate de lungă durată. Precum teoremele lui Pitagora, tezele de cercetare

    ar trebui să tindă spre descoperirea unor concepte - adevăruri imuabile aproape

    „geometrice”, care, aplicate în conjuncturi precise, să dea răspunsul cuvenit: "quod

    erat demonstrandum".

    În egală măsură, cercetarea domeniului arhitectural ar trebui făcută în

    perspectiva dezvoltării viitoare a profesiei, sub spectrul evoluției tehnicii și

    tehnologiei momentului și cu înțelegerea fenomenelor sociale, specifice societății

    în care se manifestă. Cercetarea domeniului edificarii tinde astăzi să relaționeze

    în plan global cu contextul diversității tehnic - științifice și naturale căreia nu i se

    mai poate sustrage fără riscul autodistrugerii certe.

    În acest demers creativ, arhitectul cercetător se află la interferență

    domeniului tehnic cu cel artistic, în zona interdisciplinarității, pe tărâmul înțelegerii

    fenomenelor în adâncimea complexității lor atât în sfera practicității cât și în

  • 12

    câmp ideal-filosofic. Modul în care arhitectul percepe realitatea, o decodifică și

    prelucrează informațiile ce intervin în proiect cu o intenționalitate anume, se

    transpune în produsul final, obiectul de arhitectură, ce răspunde nu numai unui

    necesar tehnic funcțional, ci oferă întregului context o nouă calitate. În acest sens,

    cu cât nivelul de înțelegere al domeniului este mai profund și în directă corelație

    cu calitatea demersului arhitectural, cu atât valoarea adăugată din punct de vedere

    calitativ vieții, promite un posibil obiectiv tangibil.

    De-a lungul timpului am avut prilejul să abordez câteva direcții mai

    importante de cercetare concretă, aplicată, în biroul propriu de proiectare de

    arhitectură, desfășurând o activitate bogată și intensă, dublată în permanentă de

    atenția cuvenită în sensul transmiterii informațiilor relevante în mediul universitar

    din care fac parte. Informarea privind tehnicile și tehnologiile de ultima ora din

    domeniul construcțiilor și arhitecturii au păstrat vie dorința de informare și

    actualizare a informațiilor de specialitate. Subiecte vizând domeniul urbanistic și al

    rețelelor de conexiune și transport urban, sau mijloace multidisciplinare actuale

    vizând sustenabilitatea în arhitectură au reprezentat arii de interes urmărite, studii

    ce s-au materializat în cercetări și prelegeri prezentate la diverse conferințe

    naționale sau internaționale, cursuri susținute în universități din țară și în

    străinătate și workshop-uri interdisciplinaredin țară sau din străinătate.

    Interdisciplinaritatea vizează deopotrivă experiența practică și pe cea

    didactică, fie că domeniul țintit implică impactul spațiului construit asupra percepției

    umane (o temă sensibilă fiind constituită de arhitectura programelor de integrare

    socială), că vorbim despre arhitectura programelor sportive (program de o

    complexitate sporită cu o multitudine de specialități implicate în proiect) sau

    despre arhitectura contemporană și sustenabilitatea (subiect de actualitate și o

    platforma deschisă de inovație și cercetare). Cele trei subiecte de mai sus se

    constituie în 3 capitole de analiză și expertiză a programelor specifice, după cum

    urmează:

    În primul capitol “Arhitectura și percepția. Premisele programului de

    arhitectură destinat copilului cu nevoie speciale” studiul s-a concentrat pe

    arhitectura programului de integrare socială a copiilor și de construire a unor

    noțiuni elementare de vocabular spațial volumetric de expresie formală. Proiectul

    și studiul în ansamblul lui constituie o cercetare aplicată pe câteva domenii

    specifice ale mediului construit cu implicații importante în educarea și formarea

    personală a viitorului adult. Cercetarea s-a desfășurat atât în cadrul Satului copiilor

    din Calea Floreasca nr. 165 din București cât și în cadrul modernizării Satului

    copiilor din Cisnădie, județul Sibiu.

  • 13

    Al doilea capitol se referă la „Arhitectura programelor sportive” în

    contextul formativ al spațiului competițional cu detalierea aspectelor tehnice

    parcurse în timpul proiectării Complexului Sportiv Olimpic de la Izvorani, județul

    Ilfov și cu aspecte practice determinante decurgând dinzona interdisciplinarității.

    Al treilea capitol se referă la „Arhitectura spațiului construit cu

    componentă sustenabilă”. Câteva proiecte complexe pe care le-am coordonat

    au vizat programe variate, însă toate, au confirmat necesitatea indiscutabilă a

    abordării arhitecturii în sensul durabilității soluțiilor propuse. Astfel, dacă capitolele

    anterioare se apropie de sustenabilitate prin expresia formală aparținând unei arii

    culturale specifice, sau privesc detalii tehnice ale specialităților proiectului aflate

    într-o interdependență durabilă, acest capitol se referă cu precădere la câteva

    proiecte de susținere a calității vieții pe termen mediu și lung, ce folosesc energii

    neconventionale în contextul sustenabilității la nivel urban.

    A. REALIZĂRI ȘTIINȚIFICE PROFESIONALE ȘI ACADEMICE

    DUPĂ 2002

    A.1. Realizări în domeniul cercetării științifice de arhitectură

    A.1.0. Teza doctorală

    Trăim astăzi sub incidența puternicei legături pe care o determină spațiul

    construit asupra dezvoltării și afirmării personalității umane în activitatea cotidiană

    - curentă, productivă, educativă sau ludică și de loisir. În această relație definitorie,

    intervine componenta identitară a spațiului în care omul crește, acționează și se

    dezvoltă. În același timp, spațiul asimilează atributele culturii locale exercitând

    legături specifice la nivel psihic, subconștient. Devenirea personalității umane,

    proces extrem de complex, capătă condiționări distincte în cazul copiilor orfani, în

    permanentă căutare a identității.

    Studiul doctoral a pornit de la conștientizarea acestor componente

    intrinseci ale arhitecturii și a vizat dimensiunea programatică de conformare a unui

    ansamblu locativ în care căminul - casa familiei - nucleul de bază al societății a

    prilejuit o analiză complexă cu o detaliere arhitecturală specifică. Este vorba

    despre crearea unui spațiu familial și familiar, cald și ocrotitor pentru copiii orfani,

    în permanentă căutare de identitate. Spațiul acesta inimitabil, atmosfera și

    influența civilizatoare a “familiei” adoptive pot și au demonstrat efecte pozitive,

    vizibile, relevante pentru cazul studiat.

  • 14

    Deloc de neglijat este și potențialul social-educativ al arhitecturii în

    paradigma prezentă, a unor generații din ce în ce mai conectate la mediul virtual,

    dar considerabil mai puțin prezente și angajate în contactul social direct. Satul

    Copiilor propune scenariul unei dinamici sociale firești, la o scară confortabilă și

    familială în același timp, în care atât mediul construit cât și cel adiacent să medieze

    interacțiunea. Alura domestică a întregului ansamblu face mai ușor controlabilă

    evoluția pozitivă, către învățare, comunicare și deschidere a copiilor cu disfuncții

    sociale, prin faptul că asigură pretextul unei activități expansive, de descoperire și

    explorare într-un cadru controlat și protejat. Așa cum afirma și John Dewey,

    educația este metoda fundamentală prin care poate fi realizat progresul social și

    reforma1, însă educația trebuie în permanență calibrată cu cerințele societății în

    care copilul evoluează, mulată pe conformația lui psihologică și trebuie să îi

    formeze acestuia mecanismele gândirii critice.

    Pornind de la aceste premise, studiul s-a structurat în două părți majore

    ce s-au grupat ideatic în: identificarea câtorva elemente specifice spațiului

    architectural destinate integrării copilului cu nevoi speciale ce pot determina

    circumscrierea modelului de „sat al copiilor” în context european și în al doilea

    rând, relevarea manierei și metodei de transpunere în practică a concluziilor,

    specifice zonal, prin propunerea unui sistem matriceal de compunere a

    ansamblului definit de dimensiuni concrete și structuri comportamentale ale

    copilului,și cu influențe directe în dezvoltarea personalității individului. Punerea în

    practică și verificarea conceptelor de proiectare specifică în realitate și confirmarea

    lor a constituit un element foarte valoros al studiului mai ales în contextul social-

    politic în care demersul a fost întreprins.

    Modelul architectural de integrare livrat de ansamblul Satul Copiilor a

    evaluat și definit categorii de probleme cu răspuns tehnic controlat vizând spațiul

    locuit. Analiza s-a desfășurat pe mai multe paliere plecând de la concepție,

    proiectare și impact socio-psihologic architectural, obiective generale - crearea

    cadrului architectural stimulativ pentru dezvoltarea armonioasă a personalității

    copiilor aflați în dificultate, trecând prin realizarea concretă practică a programului

    architectural și încheind cu impactul și validarea implementării soluțiilor spațiale

    adoptate.

    Validarea modelului studiat construit și implementat dovedește faptul că

    acesta este o referință în privința eficienței proiectării și organizării ansamblului,

    pregătirii şi integrării în societate al copiilor orfani, model psiho-socio-arhitectural,

    1 Dewey, John. Democracy and education, New York: NY Free Press, 1966

  • 15

    atât la nivel educativ cât şi sub aspect funcţional şi de reprezentare instituțională.El

    este menit să funcționeze ca un prototip ușor adaptabil ca schemă arhitecturală,

    dar și ca principiu socio-pedagogic oricărui context în care se dorește implementat,

    dorind să stabileasă un standard pozitiv, bine fundamentat și valid la nivel

    instituțional și un punct de referință în modul de aplicare a serviciilor sociale. Miza

    principală a proiectelor de o asemenea complexitate ar fi depășirea impasului

    generat de caracterul instituțional impersonal și învechit al unităților specifice

    sustinute de stat și aducerea lor la standarde superioare de eficiență și utilitate,

    utilizând informatia la zi interdisciplinara.

    Fig. 2. Teză doctorat "Arhitectura și personalitatea umană. Program de arhitectură destinat integrării copilului orfan în societate", ISBN 973-85890-7-X [sursă: autor Bogdan Tofan]

  • 16

    A.1.1. Arhitectura și percepția. Premisele programului de arhitectură

    destinat copilului cu nevoi speciale

    A1.1.1. Arhitectura spațiului construit și percepția

    Analiza influenței și impactul mediului construit asupra psihicului

    orientează atenția către arhitectură. Rolul principal în percepția spațiului construit

    îl deține arhitectura, iar aceasta nu poate exista decât în acord cu substanța

    suportului pe care se așează, cu contextul. Gestul necesar presupune întelegerea

    caracterului spațiului și propunerea unui obiect arhitectural, validat prin concept,

    estetică, program, grafică, scară si proporții, structură, spațiu și material, costuri și

    tehnică, într-un obiect perceput coerent ca parte a unui limbaj expresiv, dar și ca

    răspuns complex al unor răspunsuri interdisciplinare, exprimate simplu în

    potențarea unei intenții. „Multitudinea sensurilor de interpretare sugerată de noile

    tehnologii sunt, într-un fel, cel mai capricios mod de expresie2.” afirmă cercetatorii

    R. Ramalainen și E. Saarinen.

    Percepția umană pare a fi rezultatul unei inteligențe sistemice ce leagă

    gândirea tehnică de o senzitivitate umană nativă. Domeniul a fost studiat anterior

    de Howard Gardner, Daniel Goleman și fundamentat pe teoria generală a

    sistemelor enunțată de Ludwig von Bertalanfy și pe gândirea proiectivă ce vizează

    un scop - fundament socratic.

    A1.1.2. Determinante de percepție

    Spațiul construit, asemeni oricărui sistem supus percepției implică la

    nivelul receptorului un răspuns psihic specific. În cazul unui spațiu arhitectural

    vorbim despre o experiență multisenzorială în cel mai direct sens al ei. Tony Hiss

    a studiat subiectul mai în detaliu și afirmă că percepția spațiului de către un subiect

    uman se face simultan, prin toate simțurile3.

    Studiile dedicate domeniului senzorial au fost analizate la nivel teoretic,

    în atmosfera „de laborator”. În realitate însă, tendința cercetărilor ce vizează

    raportarea fundamental umană funcție de un sistem este aceea de a recunoaște,

    sintetiza și ulterior clasifica condiții specifice generatoare de tipologii senzoriale

    distincte. Printre pionierii cercetării domeniului s-a aflat Maurice Merleau-Ponty. El

    demonstra la jumătatea secolului 20 că percepția unui sistem transcende imaginea

    noastră, indiferent de forma particulară pe care acesta ar putea să o ia. Obiectul

    percepției este legat imanent de semnificația sa - de ințelesul său primar - în raport

    2 Ramalainen,Raimo și Saarinen, Esa. Intelligence in Leadership and Everyday Life, Helsinki University of Technology: Systems Analysis Laboratory, 2007, pp 233-234. 3 Hiss, Tony. The experience of place, New York:Random House, 1991

  • 17

    cu lumea înconjurătoare. Și cum obiectul se găsește într-o rețea relațională

    inextricabilă cu lumea semnificațiilor categoriei asociate, în egală măsură fiecare

    obiect contribuie la decodificarea celorlalte elemente din serie. Relaționarea cu un

    tip de sistem semnificant - în cazul nostru spațiul construit - denotă participarea

    tacită a receptorului la întreaga experiența prilejuită de obiect în contextul din care

    acesta face parte, iar pe măsură ce receptorul devine conștient de rolul său în

    relație cu sistemul, el poate genera noi semnificații proiectate în viitor.

    A1.1.3. Spațiul arhitectural perceput. Studii preliminare

    Implicațiile ce vizează percepția spațiului în dezvoltarea personalității

    umane au fost studiate și se fundamentează pe câteva observații și concluzii

    enunțate la jumătatea secolului trecut. Pe baza cercetărilor demarate de Maurice

    Merleau-Ponty, clarificări recente statuează faptul că percepția asupra unui obiect

    enunțat teoretic, nu este o noțiune definită clar4, ea este mai degrabă o percepție

    ambiguă fondată pe experiență și înțelegerea anterioară în relație cu subiectul sau

    contextul în cauză. Atitudinea față de obiect devine mult mai clară însă în situația

    în care relaționarea este directă. În această nouă situație, percepția este condusă

    într-o direcție particulară. Poate tocmai de aici rezultă bogăția de semnificații

    posibile în raportarea față de un obiect, spațiu particular în contexte diferite. Paleta

    interpretărilor rămâne deschisă datorită particularizărilor implicate senzorial în

    percepție.

    În literatura cercetărilor de specialitate vizând determinantele spațial-

    volumetrice purtătoare de semnificație senzorială, unul dintre exemplele relevante

    este descris de John Dewey, „Art as experience”, citat de Mark Johnson în studiul

    său „The meaning of the body: aesthetics of human understanding”: „[...] cea care

    apare mai întâi este senzația de copleșitor, probabil a o primă percepție a spațiului,

    sau ca efect pe care îl produce percepția imaginii deschise înaintea noastră; un

    bun exemplu îl poate constitui situația în care odată intrați într-o biserică unde lipsa

    luminii ce pătrunde slab prin geamurile reduse și proporțiile majestuoase ale

    spațiului fuzionează într-o senzație unică. În același fel se poate vorbi despre

    impactul care precede orice percepere a elementelor recognoscibile într-o operă

    de artă5.” Astfel, apare odată în plus exprimată importanța proiectanților mediului

    4 Merleau-Ponty, Maurice. Phénoménology de la perception, Paris:Gallimard, Paris, 1945 5 Dewey, John, Art as experience, 1934 (1987) citat în Johnson, Mark, „The meaning of the body: aesthetics of human understanding” Chicago-London: The University of Chicago Press, 2007, p.75.

  • 18

    construit atât în modelarea orizontului formativ al actualilor habitanți ai spațiului cât

    și a viitorilor membri ai comunității.

    Fig. 3. Relația dintre percepție și cogniție [sursă: Articol Dana Pop "Space perception and its implication in Architectural Design", Acta Technica Napocensis: Civil Engineering & Architecture Vol. 56, No. 2 (2013)

    A1.1.4. Concept și arhitectură

    Studiul aplicat în această direcție s-a derulat în sensul dezvoltării unui

    posibil modul formativ, de educare și integrare socială destinat copiilor

    instituționalizați din România. Demarat inițial prin grijă Fundației „SOS Kinderdorf”

    proiectul a fost implementat și în România începând cu 1991. Proiectul declarat

    câștigător în urmă concursului internațional organizat la București pentru crearea

    unui centru educațional românesc destinat copiiilor orfani a fost conceput de firma

    pe care o conduc. Rezolvat conform unei tematici enunțate programatic, proiectul

    pe care l-am dezvoltat ulterior a constituit un punct de plecare și prilej oportun al

    unui studiu de caz într-o direcție care m-a preocupat încă de la începutul carierei.

    Atât proiectul pentru Satul Copiilor Calea Floreasca 165 din București cât și

    colaborarea la proiectul pentru Satul Copiilor Cisnădie, Jud. Sibiu au reprezentat

    suportul de pornire în studiul câtorva tipuri de cercetare aplicată pe proiect în ceea

    ce privește spațiul arhitectural și influența acestuia asupra percepției precum și

    implicațiile senzoriale în decodificarea limbajului arhitectural.

    Caracterul și calitățile mediului în care trăim determină dobândirea unui

    întreg aparat de înțelegere și decodificare a informației, aparat ce ar putea înlesni

    căutarea și atingerea unei calități sporite a mediului construit înconjurător.

  • 19

    Fig. 5. Schițe de obiect. Percepția arhitecturală a intervenției propuse [sursă: autor Bogdan Tofan]

    Condițiile traiului modern pretind în mod constant, aproape necruțător, un

    nivel ridicat de atenție și procesare a informațiilor. Traficul,rețelele de socializare,

    telecomunicațiile, problemele legate de serviciu, deciziile complexe și interacțiunile

    sociale solicită permanent atenția, fenomen ce conduce către suprasolicitare

    mentală. Consecințele profunde ale acestui fapt constau în neatenție, îndepărtarea

    de societate, iritabilitate, impulsivitate, predispunere la accidente. Există dovezi de

  • 20

    necontestat care atestă faptul că anumite caracteristici ale mediului construit pot

    promova sau reduce stările de disconfort psihic, oboseală, anxietate, iar în unele

    situații, chiar depresie. Locurile prea aglomerate și zgomotoase sunt nedorite.

    Privind din acest unghi, proiectantul unui ansamblu cu destinație de locuire

    trebuie să conceapă tipuri spațiale conforme în virtutea unui concept coerent de

    funcționare per ansamblu, dar cu detalii și relaționări spațial-volumetrice în acord

    cu predispozițiile sau specificitățile comportamentale și de percepție ale viitorilor

    acopanți ai spațiului. Dintre aceștia, copiii fac parte din categoriile vulnerabile, iar

    tipul de spațiu în care aceștia își petrec timpul poate influența comportamentul și

    chiar formarea lor viitoare ca individ.

    Orientarea în spațiu reprezintă de asemenea un mijloc de relaționare cu

    mediul înconjurător. Lipsa orientării scoate de sub control orice posibilă reacție.

    Fie că pierdem înțelesul unei prelegeri sau ne pierdem în folosirea unei aplicații pe

    computer în drumul nostru spre destinație, dezorientarea și confuzia pot fi

    experiențe agonizante. În contrast, cunoașterea poziției în spațiu, sau măcar

    sentimentul că vom găsi o cale spre locul căutat, îmbunătățește considerabil

    calitatea experienței. Kevin Lynch sugerează câteva calități distincte ce pot face

    un spațiu „lizibil”. El susține că un mediu construit coerent furnizează habitanților

    săi un puternic simț de securitate emoțională și în același timp o invitație la

    explorare6. Locurile reperabile, cu limite distincte, circulații clare și o signalectică

    bună ajută locuitorii să fie mai bine orientați și produc interacțiuni mult mai puțin

    stresante cu mediul construit.

    A.1.1.5. Tipuri de percepție

    Ne recunoaștem astăzi tributari supravegherii, în mare parte

    inconștiente, a ambianței cotidiene. Încă de la începuturi viața omului pare că

    depindea de funcțiile cunoașterii. Astăzi, ca și ieri, raza de acțiune a informațiilor

    ce ne parvin din mediul înconjurător este diferită în funcție de simțul căruia îi este

    destinat mesajul. Dintre domeniile percepției - tactilul, gustul și mirosul - sunt

    activate doar cu condiția apropierii de subiectul generator al mesajului. Alte două

    tipuri de percepție - văzul și auzul - par determinante în relația expresie și mesaj

    exprimat de subiectul generator de semnificație. Contemporaneitatea numește

    „proiecție” interpretarea pe care intelectul nostru o supune fiecărui semn perceput,

    și care ar rămâne de neînțeles în lipsa acestor tipuri de percepție.

    6 Lynch, Kevin, The image of the City, Cambridge, Massachusetts: Massachusetts Institute of Technology (The M.I.T. Press), 1960

  • 21

    Fig. 5. Tipuri distincte de inteligență prin relație cu modul de percepere a mediului înconjurător [sursă: autor Bogdan Tofan]

    A.1.1.6. Percepția vizuală

    Percepția vizuală presupune o baleiere continuă între aparență și

    realitate. Ochiul înregistrează imagini bidimensionale ale unei realități

    tridimensionale. Imaginea este incompletă dacă privitorul stă neclintit. Imaginea

    volumului sau a spațiului nu este completă în acest caz. Arhitectura presupune

    lucrul cu forme și spații, de aceea ea ține de arta percepției vizuale. În “Arta și

    percepția vizuală” Rudolf Arnheim identifică câteva modalități de percepție și virtuți

    ale văzului7. Ochii sunt identificați, în accepțiunea lui Arnheim drept instrumente

    de reperare si măsurare, de aici rezultând incapacitatea umană de a descoperi

    sensul mai larg al celor văzute doar prin exersarea văzului.

    Trăim și experiementăm în prezent o reîntoarcere la ceea ce Juhani

    Pallasmaa numește paradigma oculacentrismului8, în care transmiterea

    preponderent vizuală, de multe ori fără o ierahizare a informației, conduce la o

    atrofie a celorlalte simțuri în detrimentul văzului. În era comunicării digitale, văzul

    conferă cea mai importantă adaptare la mediu și cel mai rapid feedback față de

    7 Arnheim, Rudolf, Art and Visual Perception, Barkley and Los Angeles: University of California Press, 1974 8 Pallasmaa, Juhani, Privirea care atinge: arhitectura și simțurile, București: Editura Fundației Arhitext Design, 2014, p. 34.

  • 22

    stimulii pe care îi recepționăm, astfel încât capacitarea abilităților noastre sociale,

    de comunicare și de relaționare afectivă suferă o mutație necesară în acest sens.

    Cu toate acestea, de la apariția fenomenologiei și până în prezent, există o critică

    vehementă a centrarii pe vizual ca experiență senzorială, incompletă și ineficientă

    în experiementarea realității. De aici concluzia că pentru înțelegerea obiectelor

    tridimensionale, a mesajului pe care acestea l-ar putea transmite, intelegerea ar

    trebui să depășească informația strict senzorială.

    A.1.1.7. Percepția secvențială a spațiului

    A.1.1.7.1. Ierarhizarea spațiilor

    Arhitectura și sculptura sunt percepute complet din mișcare, bogăția

    formei și a expresiei acestora putând fi înțelese și prelucrate mental doar prin

    procesarea întregului film desfășurat în jurul obiectului. Spațiul architectural poate

    fi înțeles doar parcurgându-l. Înțelegerea mentală pare că se poate crea doar prin

    reconstituirea unei imagini obiective a formei tridimensionale. Mai apoi,

    ierarhizarea spațiilor și a formei acestora funcție de semnificația conținută are rolul

    de a transmite mesajul vizat în cel mai clar mod posibil. Mesajul conținut în

    compoziția de ansamblu a Satului Copiilor a urmărit pe de-o parte crearea cadrului

    unei zone protejate, în care sentimentul securității să transpară firesc, iar apoi

    succesiunea ritmică a caselor - locuințe și a spațiilor de joacă să întregească

    percepția unui mediu construit orientat clar, accesibil și interesant, stârnind

    curiozitatea, caracteristici atât de necesare în educația preșcolară, gimnazială și

    liceală.

    Fig.6. Perceperea secvențială a obiectelor arhitecturale prin parcurgerea ansamblului [sursă: autor Bogdan Tofan]

  • 23

    A.1.1.7.2. Unitate în diversitate

    Din analiza variantelor parcurse putem afirma fără teamă faptul că

    unitatea ansamblului rezultat, deși divers ca exprimare, presupune mai mult decât

    aplicarea ritmului, a armoniei și a dimensiunilor raportate la scara umană, este

    exprimată onest o anume ordine logică de succesiune a spațiilor specializate și a

    clădirilor. Astfel, compoziția a plecat de la premiza conform căreia conceptul

    trebuia organizat în așa fel încât percepția spațiului construit și amenajat să se

    producă în legătură cu un scenariuclar exprimat. Doar în aceste condiții

    înțelegerea spațiului architectural se poate manifestă firesc, “când experiența

    psihică reflectă înțelegerea noastră graduală 9”

    A.1.1.7.3. Percepția formei arhitecturale

    Arhitectura da formă masei, iar în spațiu acest lucru se traduce în jocul

    volumelor și al golurilor. Trecând mai departe se poate spune că percepția

    arhitecturii presupune parcurgerea unor spații interioare ori exterioare, care

    comunica între ele și cu spațiul exterior, prin intermediul deschiderilor, al golurilor,

    creându-se alternanțe de plinuri și goluri atât la interiorul, cât și la exteriorul

    volumului.

    Fig. 7. Imagine aeriană a complexului Satul Copiilor Floreasca, București [sursă: autor Bogdan Tofan]

    9 Lipps, Theodor, Äesthetik. Psychologie des Schönen und der Kust, Hamburg und Leipzig: Verlag vin Leopold Voss, 1903 (traducere aproximativă)

  • 24

    Dintre elementele morfologiei spațiale, masă, spațiu și lumină, masa reprezintă

    elementul pozitiv al celor trei componente. Spațiul, un element definit de limitele

    sale, pare a fi o componentă negativă în raport cu materia - învestită în cheie

    arhitecturală, cu semn pozitiv. Între aceste două elemente, lumina se dovedește

    neutră, leagă sau separă în funcție de situație, liniile ce delimitează suprafețele

    sau suprafețe ce dau formă volumelor, spațiilor.

    Concepția spațiilor comune din Satul Copiilor a urmărit delimitarea vizibilă

    prin suprafețe construite și limite verzi tocmai pentru a crea o percepție confortabilă

    mental și logică din punct de vedere constructiv pentru înțelegerea și decodificarea

    spațiului. Proiectarea a urmărit viziunea de ansamblu și a continuat până în cel mai

    mic detaliu.

    Odată ajuns la intrare în Satul Copiilor, imaginea ce se deschide înaintea

    ochilor este aceea a unei comunități ce se desfășoară firesc în spațiul comun,

    generos definit de gruparea de case și dotări caracteristice ansamblului. Clădirile

    parter și mansardă, cu acoperișuri în pante și streșini largi se grupează în perechi

    delimitand spații mai mari sau mai reduse de joacă pentru copii. Casă directorului

    satului, unde se află și administrația este ușor recognoscibilă și accesibilă atât din

    incinta satului cât și dinspre poartă de acces.

    Fig. 8. Schemă de principiu a dispunerii funcționale în cadrul ansamblului

    [sursă: autor Bogdan Tofan

  • 25

    Fig. 9. Imagini reprezentative din cadrul ansamblului. Planul de situație al Satului Copiilor Floreasca [sursă: autor Bogdan Tofan]

    Circulația auto și pietonală este proiectată în așa fel încât securitatea

    tuturor habitanților să fie o certitudine. Copiii merg zilnic la școală sau la liceu ceea

    ce a presupus organizarea fluentă a circulațiilor și accesului indiferent de

    anotimp. Amenajările peisagere, au urmărit asigurarea unei lizibilittăți generale,

    dar și crearea unor oaze de lumină și zone de umbră pentru locurile de joacă ale

  • 26

    copiilor. Clădirile familiale, cele care compun satul sunt unități tip de locuire

    unifamilială care găzduiesc “familii”; acestea sunt compuse din o “mama”, care are

    în grijă în jur de 6 -7 copii de vârste până în 18 ani. “Mama” se ocupă de copii

    întocmai că în orice familie. În relație cu aceasta mai apar “mătuși” și “unchi” care

    întregesc imaginea de ansamblu a unei adevărate familii.

    Proiectarea și amenajarea spațiului interior și exterior unităților de locuit

    familiale a pus reale probleme ce și-au dovedit utilitatea în timp. Spațiul interior de

    zi al locuințelor este mai întâi de toate generos ca suprafață, luminos și ușor de

    supravegheat de către mama aflată în mare parte a timpului în bucătărie.

    Sufrageria asigură spațiul de desfășurare al fiecăruia dintre membrii familiei, de la

    cei mici până la cei mai mari.

    Elementele de compoziție au inclus coordonatele tehnice ale spațiului

    interior și au avut în vedere stările emoționale ale utilizatorului de arhitectură, în

    cazul de față a copiiilor, într-un spațiu care să inducă o stare de apartenență, o

    atmosferă relaxantă și primitoare. Astfel au fost folosite elemente decorative cu

    motive țărănești policrome care în lumina de zi să presare culori pe pardoseală

    care să confere un sentiment aparte utilizatorului spațiului. De asemenea ritmul și

    alternanța dintre lumina și umbră au creat cadrul necesar perceperii profunzimii

    spațiului. Efectele elementelor naturale au fost introduse subtil în așa fel încât să

    creeze mesajul ce se poate descifra de către orice privitor.

    Pentru cei mici, cunoașterea perceptivă are la bază gândirea ce se

    sprijină pe acțiune, gestică, imitație, și joc simbolic. Incapacitatea copilului de a se

    detașa de sine conferă gândirii sale caracteristici egocentrice și,

    deopotrivă componente magice. Astfel cerințele din punct de vedere

    psihopedagogic se orientează în direcția îmbogățirii mediului ambiant cu un

    univers situațional ce implică atitudinea copilului și implicarea lui în formarea

    deprinderilor de autoservire. Urmare a acestor determinante mobilierul trebuie să

    fie sigur, ergonomic, și ușor de folosit. În același timp o atenție cuvenită trebuie

    păstrată în vederea asigurării spațiului optim de desfășurare a circulației în interior,

    jocurilor de interior, și introducerii treptate a copilului într-un sistem de relații și

    situații sociale.

  • 27

    A.1.1.8. Caracteristici spațial - volumetrice și etapele de evoluție a copilului

    În studiul de remodelare

    arhitecturală a spațiului interior

    locuințelor ca și în cel al spațiilor de

    joacă pe grupe de vârstă din incinta

    Satului Copiilor Floreasca,

    cercetarea a parcurs o serie

    de variante și a încearcat să

    răspundă specific fiecărui stadiu de

    vârstă al copiilor. Cercetarea, ce

    continuă pe toată durata etapei de

    mentenanță a proiectului, implică

    analize și rezultate multidisciplinare

    înregistrate în legătură cu acest

    subiect. Concluziile și răspunsurile

    pozitive sunt parțial subiectul unei

    intenții de aplicare și în cadrul

    proiectului de remodelare pentru

    proiectul Satul Copiilor din Sibiu.

    Psihologia contemporană definește “proiecția” prin interpretarea pe care

    intelectul nostru o supune fiecărui semn perceput. Alberti afirmă despre artist că în

    accepțiunea acestuia, fiecare nou mesaj este interpretat într-o grilă de repere strict

    personale. De la citatul “nu vezi decât ceea ce cunoști” aparținând lui Goethe și

    până la “a descifra un mesaj înseamnă a percepe o formă simbolică” în

    interpretarea lui Gombrich, deducem faptul că gesturile noastre nu trădează numai

    sentimente elementare ci ele sunt purtătoare ale unor semnificații mai generale și

    esențiale. În acest sens modelarea mediului construit cotidian se dovedește a

    avea un rol extrem de important în percepția și formarea unui ansamblu de noțiuni

    elementare de decodificare și expresie spațial-volumetrică viitoare10.

    10 Benoist, Luc, Semne, simboluri și mituri, cap. II, De la gest la semn, București: Editura Humanitas, 1995, p.17.

    Fig. 10. Detaliu machetă de studiu [sursă: autor Bogdan Tofan]

  • 28

    A.1.1.8.1. Stadiul antepreșcolar 1-3 ani

    Amenajarea spațiului asociat locuirii în Satul Copiilor trebuie să țină cont

    de tipul de relații pe care le dezvoltă copilul în această perioadă și care se referă

    la o fază de relativă dependență față de adult. Această perioadă este caracterizată

    de prioritizarea activității fundamentale - manipularea obiectelor - fără a avea încă,

    un scop conștient. În acest sens, securitatea mediului construit cu care copilul intră

    în contact trebuie să reprezinte o prioritate. Detaliile de mobilier, securizarea

    scărilor, a treptelor și diferențelor de cotă de orice fel - toate implică un grad de

    detaliere și proiectare sigur.

    A.1.1.8.2. Stadiul preșcolar: 3-6, 7ani

    Perioada de vârstă sus-menționată este determinantă pentru activitatea

    fundamentală specifică: jocul, pentru că acesta se desfășoară pe bază de reguli

    unanim acceptate, iar copilul intră în roluri în funcție de comportamentul adecvat.

    Securitatea și salubritatea spațiului de desfășurare a activității copiilor trebuie

    adaptat acestei perioade de evoluție în viață și educație. În consecință, spațiul

    interior și exterior trebuie astfel conformat și conceput încât să asigure activități

    fundamentale, să permită tipuri de relații proprii vârstei și nivelului de dependență

    față de aparținător, să permită construirea conștiinței de sine.

    Fig.11. Categoriile variate de vârste ale copiilor găzduiți în cadrul ansamblului [sursă: https://www.green-report.ro/]

  • 29

    A.1.1.8.3. Stadiul școlarului mic: 6,7-10,11 ani

    Conformarea spațiului interior și exterior de viață al copilului școlar trebuie

    să ia în calcul activitatea fundamentală: învățarea impusă, dirijată din exterior.

    Spațiul de lucru individual și de relaționare și joacă trebuie să fie asigurat prin

    prevederea unor amenajări adecvate de mobilier și joc dar și atent proiectate în

    vederea asigurării luminii optime pentru fiecare activitate în parte.

    A.1.1.8.4. Stadiul preadolescent: 10-14 ani

    Organizarea spațiului în relație cu copilul aparținând acestei grupe de

    vârstă trebuie să asigure securitatea, flexibilitatea și gradul de igienă și sanitate

    adecvat acestei grupe de vârstă. Prin urmare, spațiile amenajate vor fi prevăzute

    cu spații de lucru și studio bine luminate în interior, spații de joc în interior și exterior

    care să permită un grad de dependență față de aparținător, adecvat având in

    vedere diferența specifică vârstei : apariția punctului de vedere propriu.

    Copilul aparținând acestei vârste dezvoltă un comportament mult mai

    variat, așadar flexibilitatea și adaptabilitatea spațiului amenajat la nivelul de

    înțelegere și implicare al preadolescentului ar trebui să permită o dezvoltare

    sănătoasă. Tipul de activitate este, învățarea și muncă creativă, cu posibilitatea de

    a-și impune originalitatea - în consecință mobilierul ar putea să fie adaptabil, funcție

    de necesități. Integrarea în societate se bazează și în baza afirmării unei persoane

    active, capabile de a cuceri o poziție în baza unei ierarhii sociale. Înțelegerea lumii

    înconjurătoare în acest stadiu se fundamentează pe cunoașterea și înțelegerea

    unor criterii valorice. În acest sens, plecând de la detaliile de conformare spațială

    și mobilier, funcționalitatea acestuia in raport cu activitatea solicitată local /

    temporar / permanent, trecând prin coerentă funcționării ansamblului, întregul

    concept al Satului Copiilor vizează adaptarea și crearea condițiilor de educare

    actuale, integrare și valorizarea unui potențial uman unic.

    A.1.1.8.5. Stadiul adolescent 14-18, 20 ani

    Adolescentul aparținând acestei vârste are un tip de activitate specifică

    bazată pe studiu, învățare și muncă creatoare în care își poate afirmă

    originalitatea. Tipul de relații pe care tânărul îl dezvoltă este cel caracteristic unei

    persoane active ce apreciază și este evaluat în relațiile sociale conform unor criterii

    valorice. În acest sens spațiul de locuit și cel de manevră din incinta Satului Copiilor

    ar oferi, pe lângă locuința familială, și un atelier de lucru și activități practice. Alături

    de spațiul de joc și mișcare din incinta atelierul polivalent ar completă paleta

    spațiilor și amenajărilor necesare în dezvoltarea percepției viitorului adult.

  • 30

    Arhitectura programelor de integrare sociala a copiilor și de formare a

    unor noțiuni elementare de întelegere și decodificare a expresiei formale a

    mediului construit a constituit un bun prilej de studiu și cercetare aplicată.

    Studiile de variante de soluție privind amenajarea spațiului unităților

    locative și a spațiilor de joacă s-au aplicat proiectului Satului din cartierul

    Floreasca, București și au fost completate de studiile și variantele de remodelare

    și mobilare a spațiului destinat proiectului de modernizare, reparații capitale și

    readucere la standarde actuale a Satului Copiilor din Cisnădie, județul Sibiu;

    Beneficiar: Organizația Caritabilă SOS Kinderdorf Internațional - prin S.O.S. Satele

    Copiilor România, București.

    A.1.1.9. Peisajul construit și rolul arhitectului în percepția de ansamblu

    Știm din experiență că intențiile, concepția și poziția afirmate în raport cu

    diverse situații legate de mediul construit sau cel natural nu pot fi transmise direct,

    de cele mai multe ori acest fapt poate fi transmis doar în circumstanțe excepționale.

    În genere autorul împrumută mijloace de expresie simbolice care, exprimate într-o

    cheie de interpretare comună, se transformă în gesturi și atitudini. Între obiectul

    proiectat și simbolul pe care acesta îl reprezintă există o punte, intermediată prin

    aparență, și de multe ori neînțeleasă în integralitatea simbolisticii ei. Astfel se poate

    ajunge acolo încât orașul modern devine o metropolă cu cartiere, centre urbane,

    periferie, parcuri industriale sau porturi, aeroporturi, lacuri, plaje etc. Orașul se

    definește astăzi într-un peisaj cultural în care toate tipurile de “enclave” par să fi

    fost deja colonizate. Constatăm o schimbare radicală a mediului construit, astăzi,

    în relația cu natură. Orașul a colonizat peisajul în totalitatea sa și orice lot rămas

    încă neconstruit pare să fi adoptat, până la urmă, o formă urbană.

  • 31

    Fig. 12. Peisaj construit versus peisaj natural în cadrul Complexului Satul Copiilor Floreasca [sursă: autor Bogdan Tofan]

    Conceptul de peisaj construit implică “fără teama de a greși, orice spațiu locuit -

    nu numai locurile de excepție, ci toate acele spații cotidiene în care natura, cea

    minerală și cea vegetală, infrastructura, străzile, podurile, șoproanele, stâlpii de

    electricitate pe care îi vedem pe geam, ferestrele din zare, și care prin simțurile

    noastre intră în contact cu noi înșine, ca lume în care trăim” afirmă Aimaro Isola

    citat de Michele Roda în Introducerea cărții “Creativita e Trasformazione” de Marc

    Augé și Vittorio Gregotti11.

    Sunt puse în discuție astfel, câteva poziționări controversate prezente în

    critica de arhitectură actuală. Se discuta despre rolul arhitectului proiectant într-un

    scenariu de dezvoltare la nivel de masterplan, în virtutea unui răspuns tehnic la o

    solicitare explicită de tema program. În ce măsură influență pe care arhitectul, prin

    propunerea sa în modelarea mediului reprezintă un un gest conștient, concret cu

    implicații viitoare.

    Referindu-se la acest subiect Vittorio Gregotti îl susține pe Marc Augé într-

    un comentariu referitor la influență peisajului construit suprapus naturii: “sunt de

    acord cu Marc Augé în special atunci când se referă la peisajul cultural, construit

    11 Augé, Marc și Gregotti, Vittorio, Creatività e Trasformazione, Milano: Christian Marinotti Edizioni, 2016, p. 26.

  • 32

    și transformat de prezența umană […]. Nu există suprafață naturală ce să nu fi

    trecut testul deciziei umane și a semnificației culturale. Aproape că nu mai există

    locuri în care natură să nu aibă o semnificație culturală12”.

    Iată de ce capacitatea noastră, a proiectanților de arhitectură, de

    înțelegere, decodificare a contextului, și ulterior de interpretare și orientare a

    proiectului propunere, devine extrem de complexă. Felul în care acest lucru

    influențează un mod de percepție și interpretare a mediului constituie un element

    deosebit de important atât pentru profesie cât și pentru societate în ansamblu.

    A.1.1.10. Percepția auditivă

    Puterea mediului fizic de a influența reacția psihic-umană este de

    necontestat13. Zgomotul, aglomerația și temperaturile extreme sunt direct

    proporționale cu violența comportamentală. Volumul ridicat de sunet accentuează

    aceste sentimente, suprimând comportamentul altruist, iar densitatea socială

    ridicată - prin criteriului numărului de persoane care conviețuiesc într-o încăpere,

    ca dealtfel marker-ul ce denotă densitatea - reprezintă informații prețioase ce pot

    semnala interacțiuni nedorite, surse de frustrări ce pot duce la comportament

    agresiv. Pentru copii și persoane cu venituri mici traiul într-un mediu cu o calitate

    a locuirii redusă este legat de simptome subclinice de anxietate și depresie. Aceste

    simptome se pot amplifica în funcție de nivelul de zgomot și aglomerare prezente

    în familii numeroase sau cu venituri mici. De asemenea un nivel scăzut de lumina

    în spațiile de locuit și muncă poate conduce la perturbări afective sezoniere.

    Simptomele includ tristețe, anxietate, iritabilitate, pierderea interesului în activitatea

    de zi cu zi, retragerea din societate și incapacitatea de concentrare. Iată de ce

    studiul relației percepției umane funcție de mediul construit devine atât de

    important, cu precădere în perioada de formare a personalității, în perioada

    copilăriei.

    Dincolo de aspectele cantitative și calitative ce țin de rolul mediului

    înconjurător în dezvoltarea socio-cognitivă umană, există o anumită direcție

    inovatoare de cercetare legată de condiționările sau determinantele fizice asupra

    abilităților psihice14. Corpul uman, prin scara, prin natura și fiziologia sa, este un

    mecanism biologic bazat pe reacții, determinate la rândul lor de un anumit mod de

    a percepe mediul încojurător. Reacțiile firești sunt rezultatul unui proces evolutiv

    12 Augé, Marc și Gregotti, Vittorio, op.cit., pp 27-28. 13 Clark, Andy, Being there. Putting Brain, Body and World Together Again, Cambridge: M.I.T. Press, 1998 14 Gallagaher, Shaun, How the body shapes the mind, Oxford: Oxford University Press, 2005

  • 33

    desfășurat pe parcursul a sute de mii de ani de experiențe diverse ce au modelat

    mecanismele umane profunde, dincolo de nivelul rațional, controlabil al fiecărui

    individ.

    Totodată, studiile psihogenetice anterioare conduc către ipoteza conform

    căreia realitatea percepută nu este rezultatul exclusiv al văzului, ci senzația

    cumulată a mai multor stimuli senzoriali. Există studii care susțin

    că auzul reprezintă unul dintre indicatorii senzitivi primari ce intervin în procesul

    percepției. Tot mai multe studii recente demonstrează faptul că sunetul este

    determinant în definirea caracterului unei situații, spațiu sau loc. Celelalte simțuri,

    precum tactilul, mirosul, și gustul întregesc profunzimea experienței și autoritatea

    realității. Cu toate acestea, aceste domenii senzoriale sunt mai puțin prezente în

    atenția cercetătorilor, părând excluse, în prezent, dintre calitățile urmărite

    intențional într-un posibil proiect arhitectural15.

    În toate etapele de dezvoltare și derulare a studiului spațial și de detaliu

    în satele copiilor aspectul transdisciplinar s-a dovedit esențial, iar permanenta

    adaptare la caracteristicile utilizatorilor spațiului, ca și a parametrilor furnizați de

    specialitățile asociate în proiect - ingineria instalațiilor - au dovedit adaptabilitatea

    proiectului la determinantele domeniilor implicate în proiect, că și la cerințele

    asociate programului funcțional specific. Întregul proiect complex a conturat un

    ansamblu operațional cu rezultate pozitive, dovedind capacitatea proiectanților

    arhitecți nu numai de adaptare și updatare a programului, dar și demonstrând o

    capacitate de prognoză și linie de dezvoltare viitoare posibilă.

    Studiile desfășurate în timp au avut drept obiectiv conformarea spațial -

    arhitecturală a zonei domestice și de joacă din unitățile de locuit ale Satului Copiilor

    în relație cu dezvoltarea mecanismelor de percepție, interpretare și construire a

    unui bagaj elementar de cunoștințe vizând mediul construit în formarea copilului.

    Proiectele pe care le-am desfășurat atât în cadrul Satului Copiilor - Floreasca

    dezvoltate de SOS Satele Copiilor România, cât și în intervențiile din cadrul

    proiectului Satul Copiilor - Sibiu, atât la nivel de conformare a spațiului, cât și a

    elementelor de mobilier interior și exterior au urmarit un concept unitar de

    organizare spațială a „satului” copiilor - la scară redusă - astfel încât elementele

    constituente ale formei spațiale și modul de organizare să fie exprimate și

    percepute logic per ansamblu. Satul în miniatură este astfel compus din unități

    locative destinate familiilor, din casă „meșterului”, casă directorului, locuri de joacă

    15 The multi-sensory reality - integrating the existential experience / lecture by Juhani Pallasmaa, 24 aug 2019 (http://www.fieldkitchen-academy.org/publicprogramme/2019/8/17/nothing-breaking-the-losing-32r6a-9wjfh-7nx8m-hbe4k-87enn-htr6n)

  • 34

    pe grupe de vârstă, toate protejate de o limita clară, cu vegetație bogată și grădini

    îngrijite și cu un acces controlat în incintă.

    Fiecare entitate compozițională a constituit subiectul unui studiu

    amănunțit de proiectare ce a îmbinat elemente de expresie vernaculară specifică

    cu elemente constructive determinante din perspectiva percepției, dar și a formării

    unui vocabular de expresie și decodificare a mediului construit. Metodă procesului

    de proiectare a țintit soluția optimă de răspuns temei și locului. În acest sens

    soluțiile adoptate au probat studii și detalii ce au propus un dialog armonios între

    moștenirea trecutului și așteptările viitorului nu foarte îndepărtat.

    A.1.1.11. Elemente de sustenabilitate în concepția modelului programatic de

    locuire al Satului Copiilor. Considerente generale

    Elemente de sustenabilitate culturală utilizate în studiile prilejuite

    de proiectului SOS Satele Copiilor România - ca model programatic, au fost în

    principal la nivel conceptual urbanistic, elementele funcționale fiind extrase din aria

    comportamentală cotidiană a copiilor - “ulița”, iar la nivel volumetric compozițional

    arhitectural componentele folosite au fost cele specifice arhitecturii locale

    tradiționale (pridvorul, acoperișul înalt, decorațiunile și ancadramentele, proporțiile

    dintre corpul casei și volumul acoperișului).

    Au rezultat astfel compoziția și planimetria de detaliu a masterplanului

    definit de traseul interior sinusoidal al străzii principale a ansamblului în jurul căruia

    au fost organizate unitățile funcționale importante. Două mari zone au fost astfel

    prefigurate: zona de reprezentare cuprindea primăria satului - casă directorului de

    sat, minipoliclinica și casa mătușilor, și cea de-a doua zonă era destinată caselor

    unifamiliale (15 unități) așezate în plan după o regulă - algoritm comportamental al

    copiilor, în funcție de grupele de vârstă. Astfel planimetria de ansamblu a grupat

    în “clustere” de câte 3 unități de cazare aceste nuclee, care la rândul lor au fost

    compuse dând naștere unor subzone destinate spațiilor de joacă. Întreg satul a

    fost configurat în așa fel încât să răspundă unor cerințe de gradare a spațiilor de

    joc și recreere în funcție de categorii de vârstă și de cerințele de supraveghere a

    copiilor de către mame. Compoziția partiului de arhitectură în interiorul casei a fost

    subordonată necesităților funcționale de trai a 6-9 copii cu vârste cuprinse între 1

    și 14 ani.

  • 35

    Fig. 13. Satul Copiilor în prezent [sursă: autor Bogdan Tofan]

    La satul copiilor din Cisnădie s-au făcut unele reparații și acțiuni de

    întreținere, precum și măsuri de modernizare a bazei existente prin mărirea

    capacității prin folosirea podurilor. Astfel odată cu mansardarea căsuțelor s-au

    elaborate proiecte de implementare a sistemelor active de celule foto-voltaice pe

    acoperișuri și de termoizolare a caselor. Au fost luate măsuri de stabilizare a

    malurilor de pământ și întărire a unor ziduri de sprijin. O serie de elementele

    arhitecturale decorative, că și tipuri de spații caracteristice au fost menținute în

    idea păstrării specificului local și al încadrării în aria cultură locală a județului Sibiu.

    Ambele proiecte și cel de la București și cel de reabilitare și modernizare

    a satului S.O.S. Kinderdorf Internațional de la Cisnădie, Sibiu au aplicat pe lângă

    modalități de organizare și de amenajare a spațiului construit într-un vocabular

    local durabil, principii contemporane de folosire a energiilor neconvenționale în

    arhitectură în vederea obținerii unor deziderate de sustenabilitate.

    Dintre principiile pasive de proiectare introduse în studiile și variantele de

    extindere susținute de proiectarea planului de ansamblu s-au numărat în primul

    rând orientarea preponderent sud a unităților de locuit și a dotărilor reprezentative,

    astfel încât spațiile protejate să beneficieze de o luminare naturală benefică pe

    toată perioada de însorire. De asemenea poziția spațiilor intermediare, a prispei

  • 36

    caselor, cât și ponderea plinurilor și a golurilor ferestrelor au fost astfel studiate și

    concepute încât să profite de aportul de căldură solară. Astfel s-au studiat variante

    de introducere a unei protecții termice suplimentare și dotarea satului cu

    captatoare solare fotovoltaice care să constituie o sursă de autofinanțare ș i

    întreținere, și de acoperire a unor costuri de operare.Aceste elemente constituie o

    dovadă clară că folosirea unei arhitecturi sustenabile poate aduce beneficii întregii

    societăți și poate da continuitate în timp în condiții de eficientă maximă.

    A.1.1.12. Concluzii

    Fig. 14. Fotografie cu una dintre clădirile din cadrul ansamblului Satul Copiilor în șantier [sursă: autor Bogdan Tofan]

    În anul 2018 s-au împlinit 25 de ani de existența a satelor de la București

    și de la Cisnădie. În tot acest interval de timp arhitectura și concepția de ansamblu

    și-au demonstrat calitățile. O mare pondere în succesul și viabilitatea acestor

    așezăminte în timp s-a datorat introducerii în proiect, încă de la început, a unor

    elemente specific sustenabile. În Satul de la Cisnădie au fost operate în timp,

    îmbunătățiri cu componentă activă dar și pasive privind economia de energie a

    spațiului construit.

    Valabilitatea acestui tip de inițiativă socială, care implică expertiza unui

    număr considerabil de specialiști din domenii cu aparent puține puncte de

    confluență, trebuie retestată și readusă în actualitate. Dincolo de asumarea

    principalelor cauze care conduc la creșterea progresivă a numărului de copii

    instituționalizați (proveniența din medii extrem de sărace, lipsa unui nivel minim de

    educație instituționalizată în rândul părinților, lipsa accesului la servicii de sănătate

    etc), este necesară o reformare a modului în care societatea se raportează la

  • 37

    existența acestor copii care, în cele mai multe dintre cazuri sunt amintiți doar la

    nivel statistic.

    Un studiu16 realizat în 2016 de UNICEF în colaborare cu Ministerul Muncii,

    Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, arată faptul că majoritatea

    copiilor din sistemul de protecție, în jur de 66%, sunt plasați în grija unor servicii

    de tip familial (plasament la asistent maternal, la rude sau la alte familii/persoane),

    17% în servicii rezidențiale de mici dimensiuni, iar 17% în centre de plasament.

    Numărul redus de centre coordonate de stat și caracterul învechit al instituțiilor

    existente începe în prezent să fie contracarat de inițiative private, cum a fost și

    cazul proiectelor Satul Copiilor prezentate în această lucrare și care furnizează

    prilejul explorării unor alternative revoluționare în educația și reuperarea socială a

    copiilor defavorizați.

    Mai mult decât atât, este deosebit de importantă colaborarea generată de

    astfel de proiecte, în care rolul arhitectului, în mod special al unor specialiști cu

    preocupare pluridisciplinară, contribuie la conturarea unor soluții care au

    potențialul de a oferi direcții integrative, care țin cont de necesitățile psiho-

    cognitive, emoționale și fizice ale beneficiarilor, de implicațiile tehnologice,

    constructive și de sustenabilitate, precum și de inserția unor astfel de ansambluri

    în peisajul construit urban.

    Fig. 15. Satul Copiilor în prezent [sursă: autor Bogdan Tofan]

    16 Coordonatori: Stănculescu, Manuela; Sofia, Grigoraș; Vlad, Teșliuc, Emil; Pop, Voichița, România: Copiii din sistemul de protecție a copilului. Volum de conferință, Publicat de Banca Mondială împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și UNICEF, 2016

  • 38

    Datorită conlucrării factorilor de administrare cu factorii de proiectare s-a

    ajuns la concluzia certificată ce statuează Satul Copiilor Floreasca drept un modul

    de referință în realizarea viitoarelor sate de acest tip. Acest lucru a fost atestat

    printr-o scrisoare de apreciere și susținere primită de la Președinția României cu

    câțiva ani în urmă și este confirmat, mai important decât orice, de atmosfera

    pozitivă resimțită în cadrul ansamblului, între copii.

    Fig. 16. Scrisoare pre�