O casa de papusi de H. Ibsen

Actul IIINora - Torvald

Nora (imbratisandu-l): Noapte buna, Torvald!

Torvald (sarutand-o pe frunte): Noapte buna, păsărică mea încantătoare. Acum mă

duc sa citesc scrisorile. (Pleacă cu scrisorile în camera lui; închide usa.)

Nora (cu teroare în priviri, bîjbîie împrejurul ei, ia haina lui Torvald si strîngînd-o la

piept, şopteşte precipitat, cu vocea alterată): N-am să-l mai vad niciodată! … De s-ar

termina mai repede … Acum a luat-o … acum o citeşte. Nu, încă nu. Torvald, adio,

ţie si copiilor! (Se precipita spre usa. În aceeaşi clipa, Torvald deschide violent usa,

avînd scrisoarea deschisă în mană.)

Torvald: Nora! Ce-i asta? Ştii ce scrie aici?

Nora: Da, ştiu. Lăsă-ma sa plec!

Torvald (reţinînd-o): Unde vrei sa te duci?

Nora (încercînd sa se elibereze): Nu! Lăsă-ma! Nu încerca sa mă salvezi, Torvald!

Torvald (îi face loc, retragandu-se uluit): Nu, nu poate fi adevărat.

Nora: Ba da! E adevărat! Te-am iubit mai mult decît orice pe lume.

Torvald: Nu invoca scuze prostesti!

Nora (facînd un pas spre el): Torvald! …

Torvald: Nenorocito! … Ce-ai fost în stare sa faci!

Nora: Lasa-ma sa plec. Nu vreau sa suferi din vina mea.

Torvald: Lasă teatrul! (Încuie usa.) Trebuie sa stai aici si să-mi explici. Îţi dai seama

ce-ai făcut? Răspunde!

Nora (privindu-l cu o expresie impietrita): Da, abia acum încep sa pricep … multe.

Torvald (umblînd agitat prin camera): În toţi acesti opt ani … ea, care era bucuria si

mîndria mea … o ipocrita, o mincinoasă … o ticăloasă … o criminală.

(Nora tace si continua să-l privească scrutător.)

Torvald (oprindu-se in fata ei): Ar fi trebuit sa prevăd ca se va întîmpla asa. Toate

înclinaţiile uşuratice ale tatălui tău le-ai mostenit. Mi-ai distrus viitorul. Sunt în

puterea unui om lipsit de scrupule; care e în stare sa facă tot ce vrea cu mine fără sa

mă pot împotrivi. Si totul din cauza uşurinţei tale!

Nora: Cînd n-am sa mai fiu pe lume, nu vei mai avea de ce te teme.

Torvald: La ce bun ca n-ai sa mai fii pe lume? Chiar si după moartea ta ar putea

scoate la iveală lucrurile astea. Iar dacă o face, as putea fi bănuit ca am fost la

curent cu acţiunea ta criminală. S-ar putea crede chiar ca eu te-am îndemnat!

Înţelegi acum ce-ai făcut împotriva mea?

Nora (cu calm rece): Da.

Torvald: Si totuşi, trebuie sa găsesc o soluţie. Scoate-ţi salul. Scoate-ti salul, n-

auzi? Lucrurile trebuie muşamalizate cu orice preţ. In ceea ce priveşte relaţia

noastră, sa nu ne imaginam ca totul va fi ca mai înainte. Evident, doar de ochii lumii.

Ai sa rămîi si de-acum înainte in casa. Însă nu te vei mai ocupa de copii; nu mai pot

risca să-i las in grija ta. De-acum înainte trebuie doar sa salvăm aparenţele.

(Se aud bătăi in usa.)

Torvald (tresărind de spaimă): Cine poate fi? La ora asta? Probabil chiar el.

Ascunde-te, Nora!

(Nora rămîne nemişcată. Torvald se duce si deschide usa. Se întoarce cu o

scrisoare in mana.)

Torvald: Da, e de la el. Nu ţi-o dau; vreau s-o citesc eu primul.

Nora: Citeşte-o.

Torvald: Abia am curaj sa mă uit. Suntem poate pierduţi amîndoi. (Deschide nervos

scrisoarea; parcurge cîteva rînduri, se uita si la hîrtia anexată; apoi, cu un strigăt de

bucurie.) Nora!

(Nora il priveşte întrebător.)

Torvald: … Nu! Trebuie s-o mai citesc o data! … Da, asa-i! Sunt salvat! Nora, sunt

salvat!

Nora: Si eu?

Torvald: Si tu, bineînţeles. Suntem salvaţi amîndoi. Uite! Îţi trimite chitanţă înapoi.

Scrie ca ii pare rau … o schimbare fericită in viaţa lui … dar, n-are importanţă ce

scrie. Important e ca suntem salvaţi, Nora! Nimeni nu-ţi mai poate face nimic. O,

Nora … Nu, mai întîi sa distrugem toate hîrtiile astea. (Aruncînd o privire pe înscris.)

Nu mai vreau sa vad nimic; totul trebuie sa rămînă doar un vis urat. (Rupe in bucati

chitanţa si scrisoarea.) Îţi scrie ca tu, din ajunul Craciunului … Trebuie sa fi fost trei

zile teribile pentru tine, Nora.

Nora: Au fost trei zile cumplite.

Torvald: Si, disperată, nu ai găsit altă cale decît … Dar ce-i privirea asta impietrita?

O, micuţă Nora, te înţeleg; nu-ţi vine sa crezi ca te-am iertat. Nora, uite, îţi jur: te-am

iertat. Ştiu ca tot ce-ai făcut a fost din dragoste pentru mine.

Nora: Adevărat.

Torvald: M-ai iubit asa cum o soţie trebuie să-şi iubească bărbatul. Dar n-ai ales

bine mijloacele. Uită cuvintele aspre pe care ti le-am spus în primul moment de

groază, cînd simţeam ca totul se dăramă pe mine. Te-am iertat, Nora.

Nora: Îţi multumesc pentru iertare. (Se îndreaptă spre usa.)

Torvald: Nu, stai! (Urmarind-o cu privirea.) Ce vrei sa faci?

Nora: Sa scot de pe mine costumul asta de mascarada.

Torvald (din pragul uşii deschise): Da, scoate-l. Încearcă sa te linistesti si sa te

odihnesti după spaima asta, ciocîrlia mea. Stai linistita, eu am sa te ocrotesc.

(Plimbandu-se prin dreptul usii.) Nora, aici eşti la adapost de orice; crede-ma. Mîine

vei vedea altfel toate lucrurile; nu va mai fi nevoie să-ţi repet ca te-am iertat; tu

singura îţi vei da seama. Cum ai putut să-ţi închipui ca te voi alunga sau că-ti voi

face vreun reproş? Pentru un bărbat este o imensă bucurie sa ştie ca şi-a iertat soţia

din toata inima. E ca si cum ar dobîndi o dubla proprietate; ca si cum ar fi adus-o din

nou pe lume. Fii cu inima deschisă fata de mine: eu am sa fiu voinţa si conştiinţa ta

… Ce este? Nu te culci?

Nora (in hainele ei de zi): In noaptea asta nu dorm. (uitandu-se la ceas) Asază-te

aici, Torvald; noi doi avem sa ne spunem multe. (Se aşează amîndoi la masa.)

Torvald: Nora, ce-i asta?

Nora: Ia loc. Am atîtea sa iti spun.

Torvald: Nu înţeleg, Nora.

Nora: Da, aşa-i. Nu mă înţelegi. Si nici eu nu te-am înţeles bine pană astă-seară.

Nu, sa nu mă întrerupi. Trebuie doar sa asculţi ce-ti spun. Asta-i încheierea

socotelilor noastre, Torvald.

Torvald: Ce vrei sa spui?

Nora (după o scurta pauza): Nu ti se pare ciudat cum stăm noi doi aici?

Torvald: Ce anume?

Nora: Suntem căsătoriti de opt ani. Iti dai seama ca este pentru prima oară cînd noi

doi, tu si eu, soţul si soţia, stăm serios de vorba?

Torvald: Cum “serios” … ce vrei sa spui?

Nora: In opt ani … n-am vorbit niciodată serios despre un lucru serios. Vreau sa

spun ca noi nici măcar n-am încercat sa discutam vreo chestiune importantă.

Torvald: Dragă Nora, crezi că chestiunile importante te-ar fi putut interesa?

Nora: Nu m-ai înţeles niciodată … V-aţi purtat nedrept cu mine, Torvald. Mai întîi

tata si pe urma tu.

Torvald: Cum? … noi care te-am iubit mai mult decît orice pe lume?

Nora (clatinand din cap): Voi nu m-aţi iubit niciodată. Pentru voi eram numai un

amuzament.

Torvald: Despre ce vorbeşti?

Nora: Cînd eram acasă, tata îmi comunica toate gandurile lui. Gandurile mele însă le

pastrăm doar pentru mine; altfel l-ar fi iritat. Mă numea papusa lui si se juca mereu

cu mine asa cum eu mă jucam cu papusile mele. Pe urma am intrat în casa ta …

Torvald: Ce fel de expresii foloseşti pentru căsnicia noastră?

Nora (fără sa se tulbure): Vreau sa spun ca am trecut din braţele tatei în ale tale. Tu

ai aranjat totul după gustul tău si eu doar m-am adaptat gustului tău. Mi se pare ca

am trăit aici ca o paiată, pentru ca asa îţi convenea tie.

Torvald: Nora, eşti absurdă! N-ai fost fericită aici?

Nora: Credeam, dar n-am fost niciodată. Cel mult, veselă. Casa noastră n-a fost

decît o casa de papusi. Aici eram papusa-sotie, iar la tata am fost papusa-copil. Iar

copiii noştri au fost păpuşile mele. Asta a fost căsnicia noastră, Torvald.

Torvald: Într-o oarecare masura, asa este. Însă de-acum înainte va fi altfel.

Nora: Da, Torvald, numai ca tu nu eşti omul care sa mă poată ajuta. Trebuie sa mă

descurc singura. De aceea plec de la tine.

Torvald (sărind in picioare): Ce-ai spus?

Nora: Plec de aici chiar acum. Kristine mă va găzdui în noaptea asta.

Torvald: Ti-ai pierdut minţile! Îţi interzic!

Nora: Nu mai încerca să-mi interzici ceva de-acum înainte. Îmi iau doar lucrurile

personale; nu vreau sa am nimic de la tine.

Torvald: Ce prostie mai e si asta?

Nora: Mîine plec în oraşul meu.

Torvald: Să-ţi laşi casa, soţul si copiii! Gandeste-te ce va zice lumea!

Nora: Nu-mi pasă ce va zice lumea. Ştiu doar ca e spre binele meu.

Torvald: Înainte de toate eşti soţie si mamă.

Nora: Nu mai cred în asta. Înainte de toate, sunt om, ca si tine, sau cel puţin trebuie

sa încerc sa fiu. Ştiu bine ca cei mai mulţi îţi vor da dreptate ţie, Torvald. Dar eu nu

vreau sa mai tin cont de ce spun cei mai mulţi. Trebuie sa gandesc singură de acum

încolo.

Torvald: Nu-ţi dai seama de rolul pe care-l ai în căminul tău?

Nora: Nici eu nu ştiu bine. Atîta ştiu: ca am cu totul alte concepţii decît tine. Aud

acum ca legile sunt altfel de cum credeam. Dar nu pot sa cred ca legile sunt drepte.

Adică o femeie nu are dreptul să-şi cruţe tatăl muribund sau sa salveze viaţa soţului

sau?

Torvald: Eşti bolnavă, cred ca delirezi.

Nora: Niciodată n-am avut mintea mai lucidă si nu m-am simţit mai sigură de mine.

Torvald: Tu nu mă mai iubeşti.

Nora: Exact. Aşa e. Crede-mă că-mi pare rău, Torvald. Însă nu mă pot preface. Nu

te mai iubesc.

Torvald: Si poţi să-mi explici cum am pierdut dragostea ta?

Nora: Da. Aseară, cînd nu se întîmplase încă minunea, atunci mi-am dat seama ca

nu eşti omul pe care mi-l imaginam. Opt ani am crezut în tine ca în Dumnezeu. Cînd

s-a abătut nenorocirea asupra mea, am fost sigură ca tu mă vei salva, printr-un gest

minunat. În timp ce scrisoarea lui Krogstad era în cutie, nici o clipa nu m-am gîndit

că te-ai supune santajului acelui om. Credeam cu tărie că-i vei spune: adu lucrurile

astea la cunoştinţa întregii lumi. Si dacă s-ar fi întîmplat asa …

Torvald: Ce-ar fi fost dacă lăsam ca propria mea soţie sa fie expusă ruşinii?

Nora: Atunci credeam orbeşte ca vei lua totul asupra ta, spunînd întregii lumi: Eu

sunt vinovatul!

Torvald: Nora!

Nora: Sigur ca n-as fi acceptat un asemenea sacrificiu din partea ta. Dar cine-ar fi

crezut dezmintirile mele? Asta era minunea pe care o speram. Si pentru a o

împiedica, voiam să-mi pun capăt vieţii. (Ridicîndu-se.) Torvald, în clipa asta mi se

pare ca am trăit opt ani cu un străin; ca am avut trei copii cu un străin. Nici nu pot

suporta acest gînd!

Torvald (întunecat): Da. Fără îndoială, s-a săpat o prăpastie între noi. Sa mă

despart de tine? Nu, e un gînd pe care nu-l pot suporta.

Nora (mergand spre usa.): Si totuşi trebuie sa ne desparţim.

(Îşi ia paltonul si un mic sac de voiaj pe care-l pune pe scaun.)

Torvald: Nora, nu acum! Aşteaptă pană mîine.

Nora (îmbrăcîndu-se): Nu pot sa rămîn noaptea in locuinţa unui străin. (Nora îşi

pune pălăria si salul pe umeri, apoi îşi ia sacul) Adio! (Iese.)

Torvald (se prabuseste pe un scaun, ascunzandu-si fata în mîini): Nora! Nora! (Se

aude usa trantindu-se.)

SFARSIT