1. SECŢIUNEA I – PRELIMINARII

Contextul istoric:a. Biserica Creştină pe teritoriul Africii proconsulare romane. b. Literatura

teologică în limba latină şi locul lui Tertulian în cadrul acesteia.

Denumirea de Biserică primară africană indică, în mod curent, comunităţile creştine răspândite în teritoriul fostei provincii romane proconsulare Africa, care încadra în limitele sale geografice malul Mării Mediterane, între Cireneica la est şi râul Ampsaga (astăzi Rummel) la vest şi teritoriul care se desfăşoară de-a lungul Oceanului Atlantic, denumit în acea vreme Mauritania11.

Vestirea Evangheliei în Africa a început în Cartagina, a cuprins treptat provincia Asia proconsulară şi Numidia, pentru ca mai apoi să ajungă până în Mauritania22.

Este evident faptul că primele episcopii creştine pe teritoriul Africii au luat fiinţă în mijlocul comunităţilor de convertiţi, din nevoia de a le asigura cadrul în care să se extindă în mod propice, cu atât mai mult cu cât creştinismul va depăşi rapid graniţele provinciei romane a Africii proconsulare, extinzându-se în sud şi în sud-est, însă nu fără greutăţi din partea Imperiului roman33.

Impactul creştinismului asupra teritoriului provinciei romane nord-africane va fi deosebit de puternic încă din primele decenii ale primului secol după Hristos. Nu există certitudini în ceea ce priveşte începuturile pătrunderii mesajului evanghelic în regiune dar se presupune că învăţătura creştină ar fi fost adusă pe pământul african de marinarii sau negustorii convertiţi la creştinism44

În ceea ce priveşte argumentele pentru dovedirea prezenţei creştine începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al II-lea, acestea sunt legate, în primul rând, de desfăşurarea persecuţiilor împotriva creştinilor, cărora le vor cădea victime mai mulţi creştini, dintre care se cuvine să îi amintim pe cei doisprezece Martiri scilitani, martirizaţi în anul 180 şi pe Sfintele Perpetua şi Felicitas, martirizate în anul 203. Totodată, ca dovezi în favoarea prezenţei creştine pe teritoriul african au fost descoperite şi o serie de inscripţii funerare creştine la Aumale, datând din anul 227 şi la Tipasa, din anul 23855.

În ceea ce priveşte organizarea bisericească a comunităţilor creştine de pe teritoriul african, în jurul anului 220 va avea loc un sinod la Cartagina, la care au participat optsprezece episcopi din provincia proconsulară Africa, pentru ca în vremea Sfântului Ciprian să se desfăşoare un alt sinod, în contextul noilor persecuţii îndreptate împotriva creştinilor, fundamentate pe edictul de persecuţie al

1 Tertullian, Despre idolatrie şi alte scrieri morale, ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Claudiu T. Arieşan, postfaţă de Marius Lazurca, Timişoara, editura Amacord, 2001, p. 5.2 Ibidem, p. 6.3 J. Turmel, Tertullien, Paris, Librairie Bloud et Companie, f. a., p. 14.4 Tertulian, op. cit., p. 6-7.5 Ibidem, p. 17.

1

împăratului Deciu. În această perioada şi în cea care va urma, Biserica Africii va da o serie întreagă de Sfinţi Mucenici: Sfântul Ciprian al Cartaginei, martirii de la Massa Candida, Teogen de Hippo, Agapie şi Secundus de Cirta, Iacob şi Marian, precum şi mulţi alţii66.

Epoca în care a trăit Tertulian, precum şi cea în care au activat Sfântul Ciprian sau Fericitul Augustin vor fi marcate de o intensă luptă împotriva ereziilor. În raport cu ceilalţi doi teologi creştini, activitatea lui Tertulian va fi una care va sta sub semnul afirmării unor reguli generale de acţiune împotriva ereziilor, care vor fi urmate, mai mult sau mai puţin, şi de ceilalţi apologeţi creştini de limbă latină, originari din Africa (Minuciu Felix, Sfântul Ciprian al Cartaginei, Arnobiu, Lactanţiu şi Fericitul Augustin).77

Literatura teologică a scriitorilor de limbă latină din Africa este considerată cea mai importantă din întregul număr de scrieri creştine în limba latină, în acest sens Africa fiind numită „leagănul literaturii creştine de limbă latină”88

Cel mai vechi document de limbă latină creştină îl reprezintă Actele Martirilor scilitani99, socotit a fi şi „cel dintâi monument de limbă latină creştină”1010

În acest sens, primul scriitor creştin african de limbă latină, Tertulian, un scriitor admirabil, remarcabil pentru stilul fin al limbii literare pe care o foloseşte în scrierile sale, ca şi pentru argumentarea pertinentă a ideilor sale teologice, este cel care deschide prin opera sa teologică epoca de aur a literaturii latine creştine1111.

Este cât se poate de adevărat faptul că o seamă din afirmaţiile pe care le găsim în scrierile lui Tertulian sunt greşite şi au fost şi sunt recunoscute ca atare, însă calităţile intelectuale, fineţea stilistică, precum şi logica profundă a argumentării fac din opera scriitorului latin una de primă importanţă, mai ales dacă ne gândim la faptul că scrierile sale sunt importante nu numai din punct de vedere teologic, ci chiar filologic1212.

În contradicţie cu apologeţii creştini de dinainte şi de după el, Tertulian va refuza să îi apere pe creştini de pe o poziţie defensivă, fapt pentru care va apela, în acest sens, la legile Imperiului, invocând dreptul la viaţă socială liberă pentru orice cetăţean, fie el chiar şi creştin, prin această atitudine situându-se într-o poziţie de ofensivă, menită să evidenţieze argumente raţionale extrase din dreptul roman, împotriva cărora, cel puţin teoretic, nimeni nu se mai putea opune1313.

6 J. Turmel, op. cit., p. 22.7 Ibidem, p. 22-25.8 Robert E. Roberts, Theology of Tertullian, Epworth Publishinf House, London, 1924, trad. n., p. 7.9 Deşi rescriptul împăratului Traian interzicea urmărirea expresă a creştinilor, proconsulul provinciei Africa, Vigellius Saturninus va lua în seamă denunţări anonime şi pe 17 iulie 180 ordonă decapitarea unui număr de doisprezece creştini din mica localitate Scillium.10 Tertulian, op. cit., p. 5.11 Ibidem, p. 10.12 Mitropolit Nicolae Corneanu, Studii patristice – Aspecte din vechea literatură creştină, Timişoara, 1984, p. 62.13 Robert E. Roberts, op. cit., p. 27.

2

Multe dintre tratatele teologice ale lui Tertulian, tratate pe care le avem şi noi astăzi, provin din perioada în care, datorită trecerii la montanism, s-a despărţit de Biserică. Cu toate acestea, lucrările acestui mare scriitor creştin sunt socotite a fi cele mai importante din perioada literaturii primare creştine, drumul deschis de el fiind urmat de majoritatea apologeţilor de limbă latină, şi în special de Minuciu Felix1414.

2. SECŢIUNEA a II-a – PRECIZĂRI BIOGRAFICE

2. 1. Viaţa şi studiile până în momentul convertirii la creştinism:a. Mărturia Fericitului Ieronim despre originea lui Tertulian. b. Tatăl lui

Tertulian, centurion în slujba unui proconsul. c. Locurile natale. d. Anii de şcoală. e. Studiile de drept civil şi reflectarea lor în scrierile sale. f. Vizitele la Roma. g. Experienţa păgână. h. Legăturile cu mithraismul.

Tertulian, în a cărui personalitate s-a descoperit „caracterul şi viitorul Bisericii Latine”1515, era originar din Cartagina. În acest sens, Fericitul Ieronim relatează faptul că Tertulian era fiul unui centurion aflat în slujba unui proconsul, dovedind o fire onestă şi îndrăzneaţă, perioada sa cea mai prolifică din punct de vedere teologic desfăşurându-se în timpul domniei împăraţilor romani Server şi Caracalla, timp în care va scrie un număr foarte însemnat de opere1616.

După cum spune Fericitul Ieronim, Sfântul Ciprian i-ar fi purtat lui Tertulian o deosebită stimă, alte detalii referitoare la persoana lui Tertulian, oferite de Fericitul Ieronim, referindu-se la faptul că teologul din Cartagina a devenit la un

14 Ibidem, p. 32.15 Ibidem, p. 37-39.16 Ibidem, p. 40.

3

moment dat preot, neputându-se spune cu exactitate dacă la Roma sau în Cartagina natală1717.

Tot din aceeaşi sursă, aflăm faptul că datorită urii şi invidiei pe care i le-au arătat clericii romani, Tertulian va ajunge să îmbrăţişeze opiniile lui Montanus 1818 , mergând până într-acolo încât va compune o serie de tratate îndreptate în mod direct asupra Bisericii Romei, pentru ca spre sfârşitul vieţii să întemeieze o sectă proprie, a tertulianiştilor, care, însă, nu va supravieţui mult timp1919.

Aceste sunt singurele date biografice referitoare la viaţa lui Tertulian, pe care le furnizează Fericitul Ieronim, în lucrarea sa, De virris illustribus2020, singurul contemporan2121 al marelui apologet care oferă informaţii biografice despre acesta.

Tertulian nu a provenit dintr-o familie creştină, fapt dovedit şi de constatarea că în nici una din scrierile sale nu există vreo confirmare a existenţei unei influenţe creştine din partea părinţilor asupra sa, şi aceasta cu atât mai mult cu cât tatăl său, fiind soldat în armata romană, nu şi-ar fi putut păstra această funcţie dacă ar fi fost creştin.

În acest sens, datorită mediului păgân în care a crescut, s-a afirmat faptul că apărarea creştinismului pe care Tertulian a elaborat-o în Apologeticul său a avut ca sursă de argumentare propria sa experienţă păgână, din anii copilăriei şi ai tinereţii2222. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât spectacolele publice, jocurile, circul, teatrele, amfiteatrele, luptele din arenă, celebrările dedicate zeilor sau eroilor din arenă, formau realităţile de zi cu zi în care trăia orice persoană aflată într-un teritoriu stăpânit de romani. Pe deasupra, în cadrul instituţiilor de învăţământ, religia păgână nu era deloc neglijată, cu atât mai mult cu cât fiecare tânăr trebuia să participe la festivităţile dedicate zeilor2323.

17 Ibidem, p. 40-42.18Ioan Petre Culianu, Gnozele dualiste ale Occidentului – Istorie şi mituri, ediţia a doua, traducere de Tereza Culianu-Petrescu, cuvânt-înainte al autorului, postfaţă de H. R. Patapievici, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 176 - Către sfârşitul celui de-al doilea secol creştin, Montanus apare ca nou profet în Frigia, în cetatea Ardaban şi câştigă mulţi adepţi. Profetizarea reprezenta aspectul cel mai proeminent al noii mişcări. Viziunile extazice, care anunţau cea de-a doua Venire a lui Hristos şi stabilirea Ierusalimului spiritual la Pepuza, în Frigia, precum şi ascetismul şi disciplina penitenţială extrem de riguroasă, au fost considerate revelaţii divine în cadrul acestei grupări.19 Mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului, Patristica mirabilia – Pagini din literatura primelor veacuri creştine, ediţia a II-a revăzută, Iaşi, Editura Polirom, 2001, p. 12.20 Pr. Eugen Drăgoi, Istoria Bisericească Universală, Bucureşti, Editura Historica, 2001, p. 57 - Lucrarea reprezintă, propriu-zis, un catalog cuprinzând 135 de autori creştini şi titlurile operelor lor. Fericitul Ieronim vrea să dovedească prin intermediul acestei lucrări faptul că reprezentanţii Bisericii s-au ridicat prin scrierile lor la nivelul păgânilor şi chiar i-au întrecut în argumentarea propriei credinţe.21 idem, Istoria creştinismului în date, Galaţi, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 2004, p. 56 - Dacă despre viaţa lui Tertulian se presupune că ar fi durat între anii 160 – 240 (datele sunt incerte), despre Fericitul Ieronim se ştie că ar fi trăit între anii 347-420.22 Robert E. Roberts, op. cit., p. 36-39.23 Ibidem, p. 36-38.

4

În timpul şcolii, Tertulian se va apropia cu precădere de literatură, studiindu-i cu acrivie pe Homer, Meneandru, Cato, Vergil sau Lucreţiu, fapt dedus după modul în care operele acestor scriitori sunt citate sau combătute în scrierile sale2424.

Întrucât fundamentele educaţiei sale laice au fost puse cu precădere în domeniul literaturii, Tertulian va urma o şcoală de retorică, în cadrul căreia erau dobândite noţiuni de teorie şi artă oratorică, precum şi unele noţiuni generale de filosofie.

Însă în vremea lui Tertulian, retorica din vremea lui Cicero îşi pierduse în mare parte strălucirea şi înălţimea argumentării, fapt pentru care în şcolile latine declamaţia retoricii greceşti începuse să câştige din ce în ce mai mult teren2525.

Deşi Tertulian nu afirmă în mod explicit în nici un loc din scrierile sale faptul că ar fi urmat în tinereţe studii juridice, aşa cum aminteşte, de pildă, faptul că a dobândit cunoştinţe de medicină şi filosofie2626, este evident faptul că a urmat o astfel de pregătire dacă este să analizăm o serie de termeni folosiţi de Tertulian în lucrările sale teologice sau dacă examinăm înlănţuirea argumentelor menite să îi apere pe creştini de ofensiva păgână.

De pildă, Dumnezeu este înfăţişat asemenea unui Judecător, relaţiile omului cu acesta fiind asemănătoare cu acelea dintre un vinovat şi judecătorul său, iar o seamă de idei de natură juridică au influenţat expunerea sa referitoare la unii termeni ca substantia (substanţă, natură), persona (persoană) sau status (statut), influenţând, în acest sens, într-o mare măsură, învăţătura sa morală2727.

Pe de altă parte, apărarea pe care o face creştinilor în faţa păgânilor utilizează foarte frecvent termeni împrumutaţi din procedura juridică, referirea frecventă la termenii de natură juridică putând fi explicată presupunând faptul că Tertulian a primit, într-adevăr, şi o educaţie juridică temeinică2828. Însă argumentul cel mai puternic al unei asemenea presupoziţii constă în abilitatea de a folosi logica unei gândiri şi stilul argumentativ al unui avocat. În această ordine de idei,

24 Ibidem, p. 40.25 Ibidem, p. 41.26 Ibidem, p. 44.27 Ibidem, p. 52 - Aceşti termeni de natură juridică sunt cât se poate de importanţi, cu atât mai mult cu cât ei au influenţat modul în care Tertulian a dat naştere unor distincţii referitoare la natura şi însuşirile persoanei. Astfel, în accepţia dreptului civil roman, termenul substantia semnifica proprietatea sau posesia cuiva care era îndreptăţit sau calificat pentru aceasta. Iar o asemenea însuşire nu o putea avea decât persona, adică persoana umană. Poziţia unei asemenea persona (persoane), de a deţine o astfel de substantia (substanţă, natură), însemna status-ul (starea în care se găsea) său. Împrumutarea acestor termeni în teologia creştină îi va permite lui Tertulian să clarifice într-o oarecare măsură relaţiile dintre cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi, precum şi să observe distincţia dintre cele două firi ale Mântuitorului. Astfel, dacă substantia înseamnă proprietatea sau posesia şi persona nu poate fi decât acela care are dreptul de proprietate, status-ul său fiind astfel acela de a exista ca persoană, atunci ideea unei singure substanţe în care trei persoane au drepturi egale este justă. În aceeaşi direcţie, dacă divinitatea este o substanţă şi umanitatea altă substanţă, atunci Iisus Hristos, persoană unică fiind, poate poseda drepturi egale în ambele substanţe.28 Robert E. Roberts, op. cit., p. 61.

5

argumentarea sa înţeleaptă, forţa declamaţiei retorice, capacitatea deosebită de a fi un maestru al apologiei şi abilitatea de a dărâma treptat argumentele oponenţilor săi nu sunt altceva decât calităţi intelectuale însuşite printr-o asiduă pregătire juridică2929.

Este cunoscut, de asemenea, faptul că Tertulian a călătorit la Roma în repetate rânduri, putându-se presupune că aceste călătorii ar fi avut ca scop studiul dreptului şi perfecţionarea sa în acest domeniu, presupoziţie ce nu are confirmare directă în nici una din scrierile sale, singurele referinţe pe care le putem obţine fiind acelea care privesc descrierea vizitelor sale din capitala Imperiului3030.

De asemenea, trebuie să remarcăm faptul că Tertulian a cunoscut păgânismul din proprie experienţă3131, realitate afirmată în lucrarea De spectaculis (Despre spectacole), cap. 19, în care se pronunţă în mod deschis împotriva participării creştinilor la spectacolele păgâne, spunând că: „Cât despre creştini, nu îi voi mai mustra adăugând alte cuvinte pentru îndepărtarea lor de astfel de spectacole, căci cunosc că nimeni nu e mai îndreptăţit ca mine să expună acest subiect, decât dacă e unul care încă mai are obiceiul de a merge la spectacole”3232.

În acelaşi sens, al unei profunde analize morale a sinelui, Tertulian nu se va feri să recunoască faptul că în tinereţe a practicat păcatul adulterului: „În ceea ce mă priveşte, ştiu că în însuşi trupul meu am săvârşit adulterul”3333.

În această direcţie, afirmaţia lui Tertulian a fost nuanţată de către o seamă de patrologi3434, spunându-se că această singură afirmaţie referitoare la căderea sa în păcatul adulterului trebuie înţeleasă simbolic, această descriere fiind în concordanţă cu viziunea sa strictă asupra moralităţii, întrucât Tertulian a identificat impulsul păcătos cu însăşi săvârşirea păcatului. Totuşi, modul în care descrie viaţa pe care a dus-o în anii tinereţii, precum şi acurateţea de care dă dovadă în prezentarea dedesubturilor vieţii sale imorale din păgânism3535 nu fac altceva decât să ne conducă la concluzia că Tertulian nu a folosit un limbaj metaforic atunci când spunea despre sine că ar fi săvârşit păcatul adulterului.

29 Tertulian, op. cit., p. 22 - În acest sens, oferim pentru exemplificare numai un singur pasaj din lucrarea De poenitentia, cap. II: „Deci, Dumnezeu, ca şi Judecător, consolidează păstrarea dreptăţii, care Lui Îi este cât se poate de dragă… Dumnezeu nu este numai un Judecător care administrează legea; El este dătătorul legii, fapt pentru care omul trebuie să împlinească această lege. Ceea ce Dumnezeu iubeşte cel mai mult este binele şi bunătatea…”.30 Ibidem, p. 24 - Dintre lucrările în care Tertulian descrie vizitele sale la Roma sau anumite acţiuni întreprinse acolo, amintim: Adversus Praxeas, cap. I; De pudicitia, cap. 3; De cultum feminarum, tomul I, cap. 7; De spectaculis, cap. 19, 33.31 Robert E. Roberts, op. cit., p. 47.32 Tertulian, op. cit., p. 91.33 Tertulian, op. cit., p. 82.34 Robert E. Roberts, op. cit., p. 63.35 Tertulian, op. cit., p.109 - Cele mai multe referinţe biografice în acest sens le găsim în lucrarea De spectaculis, cap. 3 şi cap. 14.

6

O interesantă controversă s-a stârnit în jurul presupoziţiei că Tertulian ar fi fost în tinereţe iniţiat în cultul mithraic3636, lucru care ar fi fost posibil, mai ales că în acea vreme acest cult era foarte răspândit în Imperiul Roman, iar multe dintre elementele sale ar fi putut să îi stârnească interesul tânărului Tertulian, într-o epocă în care păgânismul roman nu mai prezenta atracţia de odinioară3737.

Totuşi, există o serie de mărturii ale lui Tertulian în scrierile sale, din care putem deduce că ar fi cunoscut destul de bine acest cult oriental.

Astfel, în lucrarea Adversus Marcionem, cap. 13, Tertulian spune: „Leii3838 lui Mithra păstrează taine filosofice ale unei realităţi aride şi palide” sau în lucrarea De praescriptiones haereticorum, cap. 50, exprimă în mod metaforic, cu accente ironice, modul în care zeul Mithra era perceput de către cei care i se închinau: „Mithra înseamnă cu pecetea sa frunţile soldaţilor care i se închină, celebrează libaţiunile şi introduce o mincinoasă imagine a învierii, deasupra tuturor punând ca simbol semnul sabiei şi al coroanei”, în timp ce în lucrarea De corona militis, cap. 15, vorbeşte în câteva pasaje despre treptele iniţiatice prin care trebuie să treacă cei care vor să adere la cultul mithraic3939.

Totuşi, nu se poate afirma în mod sigur faptul că Tertulian ar fi practicat acest cult, cu atât mai mult cu cât precizările sale în această direcţie sunt de ordin general, deşi este cunoscut faptul că aderarea la cultul lui Mithra presupunea respectarea totală a tăcerii în ceea ce priveşte acţiunile cultice, fapt ce poate explica prezenţa puţinor pasaje în care vorbeşte în mod concret despre cultul lui Mithra în scrierile sale4040.

2. 2. Convertirea la creştinism. Activitatea sa teologică după acest moment:a. Convertirea la creştinism. b. Studiul Sfintei Scripturi. c. Căsătoria. d. Starea

socială. e. Călătoria în Răsărit. f. Înaintarea în viaţa creştină. g. Activitatea literară. h. Montanismul şi influenţele pe care le-a exercitat asupra sa. h. Trecerea la cele veşnice.

În ceea ce priveşte convertirea lui Tertulian la creştinism, datele sunt şi mai puţine, cu atât mai mult cu cât nici măcar Fericitul Ieronim nu ne oferă vreun detaliu referitor la acest aspect4141.

36 Robert E. Robers, op. cit., p. 72-73. 37 Ibidem, p. 77.38 Referire la soldaţii romani, care erau principalii adepţi şi promotori ai acestui cult.39 Ibidem, p. 81-83.40 Ibidem, p. 84.41 Tertulian, op. cit., p. 19.

7

Este evident faptul că trecerea lui Tertulian la creştinism a adus cu sine o transformare totală a vieţii sale, mai ales dacă luăm în considerare faptul că anii tinereţii sale nu s-au desfăşurat într-un mediu moral şi nici sub influenţa creştină4242.

Într-adevăr, referindu-se la anii tinereţii trăite în păgânism, Tertulian va numi faptele trecutului „păcatele orbirii din tinereţe”4343 şi va admite faptul că „aceste lucruri4444 erau pentru mine, cândva, teme ridicole”4545. Convertirea la creştinism îl va conduce pe Tertulian la schimbarea atitudinii faţă de viaţa păgână din Roma. Iar această transformare nu va fi efectul unei comparaţii între diferitele sisteme filosofice ale timpului, pentru ca mai apoi, respingându-le treptat pe fiecare dintre ele să ajungă la creştinism, filosofia cea mai înaltă4646 (aşa cum a procedat Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful). Dimpotrivă, pentru Tertulian creştinismul va fi o revelaţie, nu o filozofie. Intrarea în creştinism va veni pentru Tertulian nu în urma unui demers intelectual, ci în urma unui dar dumnezeiesc, receptat prin credinţă4747.

Este foarte probabil faptul că Tertulian nu a citit Sfânta Scriptură în tinereţe, înainte de intra în creştinism, însă este cert că între momentul convertirii sale şi cel al scrierii primelor sale tratate a existat o perioadă în care s-a dedicat în mod asiduu studiului scrierilor scripturistice, demers despre a cărui parcurs nu există nici o informaţie4848.

Oricum, nu va trece foarte mult timp după ce va primi Botezul creştin până când Tertulian va scrie tratatul De baptismo (Despre Botez), de scurtă întindere. În această lucrare sunt oferite o serie de detalii referitoare la viaţa sa personală, informaţii ce nu apar în alte surse4949. În acest sens, aflăm faptul că Tertulian era căsătorit încă înainte de deveni creştin (chiar îi va adresa soţiei sale două lucrări teologice), întrucât în lucrarea De Baptismo prescrie faptul că cei necăsătoriţi nu trebuie botezaţi, întrucât ar putea cădea mai apoi, necăsătoriţi fiind, în păcatul desfrânării5050.

În ceea ce priveşte starea socială a lui Tertulian, s-a afirmat faptul că avea o poziţie socială înaltă5151, ascendenţa sa pe scara socială putându-se datora, într-o oarecare măsură, şi familiei din care provenea soţia sa5252. În scrierile sale, Tertulian oferă o serie de indicii menite să conducă la concluzia că făcea parte din clasa aristocratică a Cartaginei din acea vreme. Expresii ca „sclavii noştri”, „slujitorii

42 Ibidem, p. 84.43 Ibidem, p. 102.44 Învătăturile religiei creştine.45 Ibidem, p. 102-103.46 Gheorghe Vlăduţescu, Filosofia primelor secole creştine, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1995, p. 68.47 Ibidem, p. 71-72.48 Robert E. Roberts, op. cit., p. 122.49 Ibidem, p. 123-124.50 Ibidem, p. 127.51 Ibidem, p. 137.52 Ibidem, p. 138.

8

casei noastre”, precum şi faptul că Tertulian va acţiona pentru eliberarea sclavilor5353, deşi nu va fi de acord cu egalizarea condiţiilor sociale, sunt indicii menire să certifice faptul că aparţinea unei clase sociale înalte5454. Un alt argument în favoarea acestei presupoziţii constă în aceea că Tertulian a avut capacitatea de a se dedica în întregime apărării creştinismului, ceea ce denotă că nu trebuia să aibă o slujbă pentru a-şi câştiga existenţa, întrucât statutul său social îi permitea să nu facă acest lucru5555.

Un alt moment din viaţa lui Tertulian îl reprezintă pelerinajul pe care l-a făcut în Răsărit, unde va vizita principalele oraşe din Grecia, perioada pe care a petrecut-o în aceste oraşe nefiind precizată în scrierile sale. Oricum, putem presupune că timpul petrecut în Orient a fost îndeajuns pentru a-l familiariza cu spiritul gândirii greceşti şi, mai mult decât atât, să îl apropie în chip fatal de mişcarea eretică a lui Montanus din Frigia5656. Această erezie a avut un mare impact atât de mare asupra lui Tertulian, încât va deveni adept direct al acesteia5757.

Activitatea apologetică a lui Tertulian va consta în compunerea unui mare număr de scrieri, cu teme teologice dintre cele mai diverse, cum ar fi: Botezul, rugăciunea, pocăinţa, smerenia sau răbdarea, totodată desfăşurând o luptă ideologică îndârjită pentru apărarea creştinilor în faţa ofensivei Imperiului Roman păgân.

Chiar dacă prin această activitatea apologetică pe care a desfăşurat-o, Tertulian a adus mari foloase Bisericii, totuşi, în cea de-a doua parte a vieţii va trece de partea ereziei montaniste, din acest moment o mare parte din scrierile sale polemice fiind îndreptate împotriva Bisericii Romei, pe care o considera decăzută şi imorală.

Ultima perioadă a vieţii lui Tertulian necesită câteva precizări mai detaliate, şi aceasta întrucât Tertulian dobândise în timp o faimă deosebită în cadrul comunităţii creştine din Cartagina. Tertulian ar fi dorit ca şi Biserica Romei să urmeze modelul comunităţii frigiene, căzute sub influenţa învăţăturilor lui Montanus, chiar dacă în continuare consideră Biserica Romei ca fiind cea ortodoxă, în raport cu formaţiunea montanistă, pe care o priveşte asemenea unei tendinţe de reformare a vieţii morale decăzute din această Biserică-mamă5858.

Pe de altă parte, Tertulian va combate doctrina lui Marcion, însă nu din punctul de vedere al credinţei ortodoxe, ci de pe o poziţie montanistă, întrucât, după cum el însuşi spune, învăţătura lui Marcion interzice total căsătoria şi se opune doctrinei proprii montanismului referitoare la Duhul Sfânt5959.

53 Victor N. Popescu, Dezacordul între tendinţele sociale ale lui Tertulian şi concepţiile societăţii greco-romane, în rev. „Biserica Ortodoxă Română”, revista Sfântului Sinod, seria III, anul XLVI, nr. 2 (563), p. 111, 3 (564), p. 197.54 Ibidem, p. 140.55 Ibidem, p. 142-144.56 Tertulian, op. cit., p. 21.57 Ioan Petre Culianu, op. cit., p. 181-184..58 Tertulian, op. cit., p. 161.59 Ibidem, p. 22.

9

2. 3. Direcţii urmate în activitatea pe plan teologic:a. Caracterizare generală. b. Gnosticismul. c. Regula de credinţă ortodoxă. e.

Canonul Sfintei Scripturi. f. Metoda alegorică de interpretare a Sfintei Scripturi. g. Apologet al creştinismului.

Tertulian aparţine acelei perioade din istoria creştinismului de-a lungul căreia se va dezvolta din punct de vedere doctrinar « Regula de credinţă ortodoxă»6060, timp în care Sfintele Scripturi se aflau în plin proces de formare sub forma unui corp solidar de texte, timp în care autoritatea episcopală dobândea o importanţă din ce în ce mai mare în exercitarea funcţiei sale eclesiastice, iar controversa monarhianistă tulbura Biserica6161.

Într-o asemenea perioadă, Tertulian va juca un rol extrem de important. El va apărea ca un mare apărător al « regulii de credinţă », în faţa gnosticismului şi a marcionismului, şi va asista la stabilirea autorităţii scrierilor Noului Testament, indicându-i principiile după care acestea trebuie să fie interpretate.

Mişcarea gnostică a avut un rol aparte, prin aceea că a forţat Biserica Creştină să determine şi să definească care era credinţa sa. Prin faptul că a introdus o cosmogonie şi o teologie despre care pretindea că ar fi compatibile cu învăţătura creştină6262, Valentinian şi Marcion, în special, i-au determinat pe conducătorii creştini să decidă care erau învăţăturile pe care creştinismul îşi baza autoritatea6363.

În ceea ce priveşte formularea „Regulei de credinţă”, Tertulian va adopta liniile esenţiale ale predecesorilor săi, în special acelea formulate de Sfântul Irineu de Lyon6464, însă va opera şi unele precizări, adăugirile constând în ideea prioritaţii Fiului asupra tuturor creaturilor şi manifestarea acţiunii Sale în lucrarea de creaţie6565.

În ceea ce priveşte contribuţia la precizarea canonului Sfintei Scripturi, serviciile aduse de Tertulian în acestă direcţie nu sunt comparabile cu cele ale lui Origen.

60 Allain le Boullnec, Ereziile creştinismului timpuriu se pot interpreta ca forme de elitism, în Cristian Bădiliţă, Pe viu despre Părinţii Bisericii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2002, p. 147 - Către mijlocul celui de-al doilea secol creştin, se atingea un nivel important în formulareaCătre mijlocul celui de-al doilea secol creştin, se atingea un nivel important în formularea învăţăturii creştine. Nu mai era deloc suficientă sau sigură misiunea fără anumite mărturisiriînvăţăturii creştine. Nu mai era deloc suficientă sau sigură misiunea fără anumite mărturisiri care să cuprindă, cel puţin rezumativ, credinţa creştină. Astfel, mărturisirea baptismală decare să cuprindă, cel puţin rezumativ, credinţa creştină. Astfel, mărturisirea baptismală de credinţă în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt căpăta o semnificaţie mult mai profundă, nemaifiind ocredinţă în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt căpăta o semnificaţie mult mai profundă, nemaifiind o simplă formulă, ci o condiţie absolut necesară acceptării în comunitatea creştină.simplă formulă, ci o condiţie absolut necesară acceptării în comunitatea creştină.61 Diac. Conf. Nicolea Corneanu, Actualitatea Tratatului lui Tertulian „Despre prescripţia ereticilor”, în rev. „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, revista oficială a Arhiepiscopiei Iaşilor şi a Episcopiei Romanului şi Huşilor, anul XXV, nr. 9-12, septembrie-octombrie 1959, p. 583.62 Ioan Petre Culianu, op. cit., p. 183.63 Ibidem, p. 588.64 Dr. Nicu Dumitraşcu, Teologi pre- şi post- niceeni, f. loc, f. Ed., f. an, p. 52.65 Ibidem, p. 59.

10

Contribuţia sa în mod pozitiv la discuţia asupra poziţiei şi autorităţii Scripturilor poate fi rezumată sub forma a trei puncte esenţiale:

Citatele sale din Scriptură sunt numeroase şi se referă la toate cărţile Vechiului Testament, exceptând cărţile Rut, Ezra, Sofonie şi se referă la toate cărţile Noului Testament, în timp ce dintre apocrife citează Cartea Înţelepciunii lui Solomon, II Ezdra, I Macabei, Tobit, Baruh şi Istoria lui Bel şi a omorârii balaurului6666.

Îşi va menţine poziţia asupra ideii că apelul la norma de credinţă nu trebuie să se facă în numele Scripturii, ci în numele „Regulii de credinţă”. Tradiţia, care provenea de la Hristos, este cea care furnizează proba după care până şi Scripturile pot fi supuse încercării, pentru a li se proba autenticitatea6767.

În interpretarea Sfintei Scripturi, va folosi metoda de interpretare alegorică. În acest sens, oferim un scurt exemplu: „Rugăciunea pentru pâinea de fiecare zi trebuie înţeleasă spiritual, pentru că Hristos este Pâinea noastră, pentru că Hristos este Viaţă după cum şi pâinea este viaţă... aşa încât rugându-ne pentru pâinea cea de toate zilele, Îi cerem lui Hristos să rămână întru noi”6868.

Principalele lucrări în care se relevă forţa argumentaţiei lui Tertulian în apărarea credinţei creştine, scrierile Apologeticum şi Ad Scapulam, vor reflecta în curpinsul lor trei persecuţii îndreptate împotriva creştinilor, cu perioade de relativ calm între ele.

În primul rând, putem nota faptul că între activitatea lui Tertulian şi cea a apologeţilor dinaintea sa, va exista o strânsă legătură, cu atât mai mult cu cât situaţia creştinilor nu cunoscuse nici o îmbunătăţire faţă de vremurile anterioare.

În lucrarea Apologeticul, Tertulian se va ridica împotriva nedreptăţii cu care erau trataţi creştinii, folosind argumente cât se poate de abile. Mai întâi, Tertulian va trata problematica juridică a dreptăţii, plecând de la constatarea că adepţii creştinismului sufereau în mod constant datorită nedreptăţilor care se comiteau asupra lor fără fundament legal, însuşi actul de judecată referitor la creştini apărând ca o prefăcătorie juridică, în care creştini porneau start ca vinovaţi.

Când, prin lucrarea Ad Scapulam (Către Scapula), Tertulian i se va adresa unui guvernator roman care îi persecuta pe creştini, îşi va schimba tactica şi va pleda direct pentru cauza creştină, devenind acuzatorul lui Scapula, la fel cum va proceda, mai târziu, într-o lucrare asemănătoare, Ad Hermogenes (Către Hermogen).

2. 4. Activitatea literară a lui Tertulian:

66 Roberts E. Roberts, op. cit., p. 217.67 Tertulian, op. cit., p. 69.68 Doctorand Zăvoianu Cornel, Despre rugăciunea domnească la Tertulian şi Sfântul Ciprian, în rev. „Glasul Bisericii”, revista oficială a Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, anul XXXV, nr. 3-4, martie-aprilie, 1976, p. 364.

11

a. Succintă caracterizare a operei lui Tertulian. b. Împărţirea tematică şi cronologică a scrierilor sale. c. Cuprinsul sumar al principalelor sale scrieri.

Cea mai recentă Istorie a literaturii latine în limba română admite că „în ciuda unor eforturi considerabile, nu s-a reuşit până în prezent stabilirea unei cronologii fiabile pentru tratatele sale, astfel încât nu este posibil nici să le comentăm în ansamblu urmând ordinea compunerii lor, nici să schiţăm o imagine detaliată a evoluţiei literare a lui Tertulian”69. Astfel, doar 6 din cele 31 de scrieri pot fi datate cu certitudine pornind de la mici aluzii contemporane; pentru celelalte, chiar dacă există aluzii similare, se poate fixa doar un termen limită70.

Nici anul 197, ca debut sigur al activităţii sale patristice nu este lipsit de păreri controversate. În cele ce urmează, redăm tabelul scrierilor păstrate din opera lui Tertulian, aşa cum este prezentat de Părintele Nicolae Chiţescu, în introducerea la scrierile lui Tertulian din volumul Apologeţi de limbă latină71:

Încadrarea tematică a lucrărilor:Apărarea creştinismului – 5 tratate apologetice.Lupta contra ereziilor – 8 tratate de controversă.Cultivarea virtuţilor – 12 tratate de morală.Sfintele Taine creştine – 6 tratate despre Sfintele Taine.

Perioada catolică:Ad martyras (Către martiri) – morală, după martie 197.Ad nationes (Către neamurile păgâne) – apologetică, vara anului 197.Apologeticum (Apologeticul) – apologetică, sfârşitul anului 197.De Testimonio animae (Despre mărturia sufletului) – apologetică, 198-200.De spectaculis (Despre spectacole) – morală, 200-203.De praescriptione haereticorum (Despre prescripţia împotriva ereticilor) –

controversă, înainte de 203.De oratione (Despre rugăciune) – morală, 201-204.De patientia (Despre răbdare) – morală, 198-206.De Baptismo (Despre Botez) – Sfintele Taine, 198-206.De Paenitentia (Despre Pocăinţă) – Sfintele Taine, 198-203.De cultu feminarum (Despre îmbrăcămintea femeilor) – morală, 198-206.Ad uxorem (Către soţie) – Sfintele Taine, 200-202.Adversus Hermogenen (Împotriva lui Hermogene) – controversă, înainte de

206.Adversus Iudaeos (Împotriva iudeilor) – apologetică, c. 197.

69 Felicia Vanţ-Ştef, Istoria literaturii latine, I (De la origini până la destrămarea Republicii), ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1999, p. 255.70 Ibidem, p. 257.71 Nicolae Chiţescu, Tertulian. Viaţa şi opera, în vol. Apologeţi de limbă latină (P.S.B., vol. 3), Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981, p. 25.

12

B. Perioada pre-montanistă:De virginibus velandis (Despre vălul fecioarelor) – morală, 204-207.Adversus Marcionem (Împotriva lui Marcion) – controversă, 207-208 (partea

I) şi 208-210 (partea a II-a).De pallio (Despre pallium) – morală, 205-211.Adversus Valentinianos (Împotriva valentinienilor) – controversă, 203-211.De carne Christi (Despre trupul lui Hristos) – controversă, 207-210.De resurrectione carnis (Despre învierea trupului) – controversă, 209-210.De anima (Despre suflet) – controversă, 203-207.De exhortatione castitatis (Despre îndemnarea la castitate) – morală, după

208.De corona militis (Despre coroana militarului) – morală, 211.De idilolatria (Despre idolatrie) – morală, 203-206.Scorpiace (Despre leacul contra veninului de scorpion) – morală, 212.Ad Scapulam (Către guvernatorul Scapula) – apologetică, 212.Perioada montanistă:De fuga in persecutione (Despre fuga în persecuţii) – morală, 209-210.Adversus Praxean (Împotriva lui Praxeas) – controversă, după 213.De monogamia (Despre căsătoria unică) – morală, după 212.De pudicitia (Despre castitate) – morală, 212-215.Trebuie remarcat faptul că primele scrieri ale lui Tertulian se vor axa asupra

unor chestiuni de ordin practic, principalele aspecte dezbătute fiind Botezul, rugăciunea, martiriul, idolatria şi atitudinea creştinilor faţă de lumea în care vieţuiau, pentru ca mai apoi subiectele tratate să devină mai complexe şi să fie mai amănunţit tratate72.

Primele scrieri ale lui Tertulian nu abordează teme anti-gnostice sau referitoare la Sfânta Treime, Cuvântul lui Dumnezeu, Persoana lui Hristos, păcat, înviere, după cum nu sunt prezente nici ideile montaniste şi nici resentimentele faţă de Biserica Romei73.

În paginile Apologeticului, se afirmă faptul că Dumnezeu este creatorul a toată lumea , precum şi a celor ce locuiesc în ea, despre Iisus Hristos spunându-se că este Fiul lui Dumnezeu, Logos-ul, Cuvântul lui Dumnezeu. Unitatea de fiinţă dintre Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Fiul este afirmată în mod direct, însă Duhul Sfânt nu este menţionat în nici un loc ca fiind cea de-a treia Persoană trinitară74.

O altă învăţătură majoră cuprinsă în paginile Apologeticului se referă la îngerii buni şi la diavoli, diavoli cazând din starea de har în care se aflau datorită greşitei întrebuinţări a propriei lor libertăţi75.

72 Mitropolitul Nicolae Corneanu, Farmecul scrierilor patristice, Bucureşti, Editura Anastasia, 2002, p. 17.73 Ibidem, p. 18.74 Robert E. Roberts, op. cit., p. 147-149.75 Ibidem, p. 152.

13

În lucrarea De Baptismo (Despre botez)76, se găseşte o descriere clară a Duhului Sfânt. El este numit „Duhul lui Dumnezeu care se purta deasupra apelor la creaţie”, cele trei persoane ale Sfintei Treimi sunt numite împreună77.

În lucrarea Adversus Judaeos (Împotriva iudeilor)78, Dumnezeu-Tatăl este descris ca şi Creator şi Guvernator al întregului Univers, se afirmă că moartea este rezultatul păcatului, fiind afirmat caracterul temporar al sabatului iudaic.

În lucrarea De Spectaculis (Despre spectacole)79, care nu este atât de bogată în precizări teologice, întreaga argumentare împotriva participării la spectacolele păgâne se bazează pe textul Psalmului 1.

În cuprinsul lucrării Ad Nationem (Către neamurile păgâne)80, existenţa lui Dumnezeu este prezentată ca un adevăr evident, argumentul fundamental al acestei existenţe constând în mărturia „sufletului care este prin natură creştin”. Cu privire la Persoana lui Hristos, sunt afirmate atât firea divină, cât şi cea umană. A doua venire a Domnului este iminentă, Botezul capătă o importanţă deosebită, Sfânta Euharistie nefiind menţionată81.

Scopul lucrării De testimonio animae (Despre mărturia sufletului) este de a dovedi existenţa unui singur Dumnezeu adevărat, Stăpân al întregului Univers, pentru ca în lucrarea De praescriptione haereticorum82, Tertulian să afirme că ereticii nu au dreptul să discute pe seama Scripturilor creştine, întrucât acestea sunt posesia exclusivă a Bisericii.

În lucrarea Adversus Hermogenem83, argumentarea lui Tertulian urmează două direcţii: apărarea învăţăturii referitoare la faptul că Dumnezeu a creat totul din nimic şi dezvoltarea învăţăturii despre Cuvântul lui Dumnezeu, Logos-ul, pe fondul apărării creştinilor şi a ănvăţăturii creştine, în general, în faţa preopinentului păgân Hermogen.

2. 5. Elemente doctrinare în scrierile lui Tertulian84:a. Învăţătura despre Dumnezeu. b. Învăţătura despre creaţie şi Providenţă. c.

Învăţătura despre om şi păcat. d. Învăţătura referitoare la Persoana Mîntuitorului. e. Eshatologia. f. Învăţătura morală.

Subiectele dogmatice abordate de Tertulian în scrierile sale vor fi dintre cel mai diverse, apologetul cartaginez analizând aproape toate marile puncte doctrinare ale credinţei creştine.

76 Ibidem, p. 155.77 Ibidem, p. 156.78 Ibidem, p. 161.79 Ibidem, p. 163.80 Ibidem, p. 169.81 Ibidem, p. 170-172.82 Diac. Conf. Nicolae Corneanu, Actualitatea Tratatului..., p. 587.83 Robert E. Roberts, op. cit., p. 176.84 Sinteza capitolului Tertullians Teachings, Robert E. Roberts, op. cit., trad. n., p. 185-212.

14

Astfel, întâi de toate, în cadrul disputelor cu păgânii şi cu ereticii, va argumenta învăţătura referitoare la existenţa lui Dumnezeu, folosind o gamă largă de argumente: argumente luate din creaţie şi Providenţă, argumentul „sufletului care prin însăşi natura sa este creştin”, precum şi argumente luate din Sfânta Scriptură. Apoi, îşi va axa cercetarea asupra atributelor morale ale lui Dumnezeu, pe care le va deduce din evidenţa creaţiei, referindu-se totodată şi la învăţătura cu privire la Sfânta Treime.

Apoi, referindu-se la tema creaţiei şi a Providenţei divine, Tertulian va susţine cu argumente scripturistice creaţia ex nihilo (din nimic), va expune o seamă de reflecţii asupra sensului creaţiei, în legătură directă cu sensul propriu al omului, acela de a se manifesta în lume ca şi încoronare a creaţiei.

Un alt aspect al învăţăturii lui Tertulian se referă la învăţătura creştină despre om şi păcat. Astfel, plecând de la natura dihotomică a omului, Tertulian va scrie despre natura sufletului, despre relaţia dintre trup şi suflet, despre originea sufletului, direcţie în care enunţează trei teorii privind transmiterea sufletului: preexistenţa sufletului, transmigrarea sufletelor şi teoria traducianistă privind transmiterea sufletelor, precum şi despre voinţa liberă şi căderea protopărinţilor Adam şi Eva, păcatul originar şi harul divin.

În ceea ce priveşte învăţătura referitoare la Persoana Mântuitorului Hristos, Tertulian va scrie despre consubstanţialitatea Fiului cu Tatăl, despre participarea Fiului în actul creaţiei, despre firea umană a lui Hristos, despre faptul că Hristos nu a luat nu numai un trup omenesc, ci şi un suflet omenesc85 şi despre realitatea înălţării lui Iisus la cer şi a şederii Sale de-a dreapta Tatălui.

În altă ordine de idei, când se va referi la cea de-a doua venire a Domnului, Tertulian îşi dezvoltă prezentarea plecând de la realitatea universalităţii morţii, moartea însemnând separarea sufletului de trup, arătând, totodată, care va fi starea sufletelor după moarte şi care va fi răsplata celor care au trecut din această viaţă ca martiri pentru credinţa în Hristos. În contextul acestei problematici, Tertulian dezbate tema referitoare la cea de-a doua Venire a Mântuitorului, care va fi precedată de semnele indicate de Mâtuitorul în Evanghelii, fiind analizată şi învierea morţilor86 şi modul în care se va petrece aceasta. O importanţă deosebită va acorda Tertulian concepţiei sale milenariste, descriind modul în care înţelege el că se va realiza această împărăţie de o mie de ani a drepţilor care domnesc alături de Iisus Hristos.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte învăţăturile morale ale lui Tertulian, s-a afirmat faptul că ocaziile cele mai potrivite pentru a se opune virulent moravurilor societăţii contemporane i-au fost oferite de scrierile sale morale.

85 Pr. lect. Dr. Nicu Dumitraşcu, Concepţia despre sufletul uman al lui Hristos în primele veacuri creştine, în rev. „Revista Teologică”, revista oficială a Mitropoliei Ardealului, serie nouă, anul IX (81), nr. 3, iulie-septembrie, 1999.86 Drd. Ion Caraza, Doctrina despre învierea morţilor la Atenagora Atenianul şi Tertulian, în rev. „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, revista oficială a Arhiepiscopiei Iaşilor şi a Episcopiei Romanului şi Huşilor, anul XLIV, nr. 7-8, iulie-august, 1968.

15

Ceea ce doreşte Tertulian este să identifice faptele, gesturile, atitudinile pe care simpla prezenţă în lume le presupune, dar care, deşi naturale şi, măcar aparent, nevinovate, presupun o oarecare complicitate cu lumea. Acestă vinovăţie greu detectabilă, ascunsă, îl interesează pe scriitorul cartaginez în scrierile sale morale.

Obiectivul său principal este de a contesta ideea că viaţa creştină se poate acomoda obiceiurilor şi moravurilor societăţii în care îşi desfăşoară activitatea. Ceea ce majoritatea textelor morale ale lui Tertulian semnalează este faptul că uneori şi cele mai mici gesturi pot avea o semnificaţie religioasă ascunsă şi că idolatria nu este întotdeauna evidentă, explicită. Acesta va fi şi ţelul său în scrierile morale: să denunţe idolatria virtuală, adorarea inconştientă a zeilor cetăţii.

3. SECŢIUNEA a III-a – APRECIERI FINALE:

a. Receptarea şi transmiterea operei. b. Valoarea literară şi importanţa scrierilor.

Impactul scrierilor lui Tertulian a fost major printre contemporani şi urmaşi, însă aprecierea erotului său creator cunoaşte fluctuaţii însemnate. Astfel, primele două secole după moartea sa mărturisesc despre o influenţă generalizată, chiar dacă citarea numelui său este sporadică, datorită statututului său ambiguu de schismatic. Vor depinde de opera lui Tertulian Minuciu Felix şi Novaţian, prin conţinut şi formă, iar Sfântul Ciprian doar prin elemente de conţinut, în timp ce Lactanţiu îi va cunoaşte stilul şi opera în detaliu87.

Către sfârşitul secolului al IV-lea, influenţa lui Tertulian îşi va găsi punctul culminant în Fericitul Ieronim, căci nici un alt scriitor bisericesc nu i-a cunoscut atât de bine lucrările şi nu l-a citat cu atare deschidere. Pe de altă parte, Sfântul Ilarie de Pictavium va declara în chip deschis că rătăcirile montaniste de la sfârşitul carierei sale impietează şi asupra utilizării frecvente a primelor scrieri, folositoare în întregime88.

La Sfântul Ambrozie al Milanului pot fi identificate doar vagi urme ale cunoaşterii lui Tertulian, care este mai profundă în cazul Fericitului Augustin. Chiar dacă Decretum Gelasianum încadrează scrierile lui Tertulian în rândul celor apocrypha, Isior de Sevilla îi va folosi intens opera, chiar dacă numele lui este pomenit doar ca fondator al unei secte89.

Prima ediţie a majorităţii scrierilor lui Tertulian apare în anul 1521, datorită lui Beatus Rhenanus, pentru ca de atunci până astăzi, opera scriitorului cartaginez

87 Tertulian, op. cit., p. 13.88 Ibidem, p. 144.89 Henri-Irenee Marrou, Patristică şi umanism – culegere de studii, traducere din limba franceză de Cristina şi Costin Popescu, Bucureşti, Editura Meridiane, 1996, p. 13.

16

să exercite o influenţă deosebită asupra teologiei apusene, marcând profund stilul literaturii latine creştine90.

Despre Tertulian s-a afirmat faptul că este cel mai vechi şi cu siguranţă un foarte important om de litere al contextului ecleziastic din primele secole vreştine. Poziţa eminentă cucerită de Biserica Creştină în Occident, către finele secolului al II-lea, este ilustrată şi prin faptul că, în arealul culturii laice păgâne, nimeni nu poate rivaliza cu el în anvergură, impact şi ecouri91.

Ostilitatea crescândă a mediilor păgâne faţă de credincioşi, corelată cu insecuritatea lor în raport cu justiţia imperială, a impus ca debuturile literaturii creştine să fie constituite din istorisirile martirajelor şi din formulări apologetice. Chiar dacă nu îl putem scocoti în exclusivitate „creatorul limbii latine bisericeşti”, Tertulian rămâne fără îndoială „întemeietorul tradiţiei literare creştine de limbă latină”, cel care a fundamentat, pe lângă apologetică, şi misiunea antieretică92.

Scrierile lui Tertulian, rodul unei gândiri profunde, exprimă în modul cel mai competent personalitatea marelui apologet latin, situat mereu între vocaţie şi aspiraţie, între continua luptă pentru propria desăvârşire şi nemilosul zbucium pentru apărarea creştinismului, coordonate ce reflectă polivalenţa spiritului său, modelul său, deşi ştirbit prin căderea sa de la credinţă, înscriindu-se în aceeaşi galerie a „bărbaţilor iluştri” care şi-au pus viaţa şi toată ştiinţa în scopul promovării ideii creştine, fără a căror contribuţie lumea întreagă ar fi fost astăzi mult mai săracă spiritual.

BIBLIOGRAFIA UTILIZATĂ:

Cărţi:

Bădiliţă, Cristian, Pe viu despre Părinţii Bisericii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2002, p. 145-153.

Coman, Pr. Prof. Dr., Patrologia, manual pentru uzul seminariilor teologice, Dervent, Sfânta Mănăstire Dervent, 2000, p. 50-55.

Comby, Jean, Să citim istoria Bisericii – vol. I, De la origini până în secolul al XV-lea, traducere din limba franceză de Mihaela Voicu, Bucureşti, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, 1999, p. 36-37.

Corneanu, Mitropolit Nicolae, Farmecul scrierilor patristice, Bucureşti, Editura Anastasia, 2002, p. 15-23.

idem, Patristica mirabilia – Pagini din literatura primelor veacuri creştine, ediţia a II-a revăzută, Iaşi, Editura Polirom, 2001, p. 12-17 / 33-36.

idem, Studii patristice – Aspecte din vechea literatură patristică, Timişoara, 1984, p. 61-70 / 71-81.

90 Ibidem, p. 17-18.91 Mitropolitul Nicolae Corneanu, Farmecul scrierilor..., p. 22.92 Henri-Irenee Marrou, op. cit., p. 16.

17

Culianu, Ioan Petru, Gnozele dualiste ale Occidentului – istorie şi mituri, ediţia a II-a, traducere de Tereza Culianu-Petrescu, cuvânt-înainte al autorului, postfaţă de H. R. Patapievici, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 175-193.

Drăgoi, Pr. Eugen, Istoria Bisericească Universală, Bucureşti, Editura Historica, 2001, p. 55-58.

idem, Istoria creştinismului în date, Galaţi, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 2004, p. 34-36.

Dumitraşcu, Pr. Nicu, Teologi pre- şi post- niceeni, f. loc, f. Ed., f. an. Marrou, Henri Irenee, Patristică şi umanism – culegere de studii, traducere

din limba franceză de Cristina şi Costin Popescu, Bucureşti, Editura Meridiane, 1996, p. 11-80.

Turmel, J., Tertullien, Paris, Librairie Bloud et Companie, f. a., p. 6-22.Tertullian, Despre idolatrie şi alte scrieri morale, ediţie îngrijită şi studiu

introductiv de Claudiu T. Arieşan, postfaţă de Marius Lazurca, Timişoara, Editura Amacord, 2001.

Vanţ-Ştef, Felicia, Istoria literaturii latine, I (De la origini până la destrămarea Republicii), ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1999, p. 255-261.

Vlăduţescu, Gheorghe, Filosofia primelor secole creştine, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1995, p. 67-81.

Studii:

Corneanu, Diac. Conf. Nicolae, Actualitatea Tratatului lui Tertulian „Despre prescripţia ereticilor”, în rev. „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, revista oficială a Arhiepiscopiei Iaşilor şi a Episcopiei Romanului şi Huşilor, anul XXXV, nr. 9-12, septembrie-octombrie 1959, p. 580-588.

Caraza, Drd. Ion, Doctrina despre învierea morţilor la Atenagora Atenianul şi Tertulian, în rev. „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, revista oficială a Arhiepiscopiei Iaşilor şi a Episcopiei Romanului şi Huşilor, anul XLIV, nr. 7-8, iulie-august, 1968, p. 361-372.

Zăvoianu, Drd. Cornel, Despre rugăciunea domnească la Tertulian şi Sfântul Ciprian, în rev. „Glasul Bisericii”, revista oficială a Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, anul XXXV, nr. 3-4, martie-aprilie, 1976, p. 364-376.

Dumitraşcu, Pr. lect. Dr. Nicu, Concepţia despre sufletul uman al lui Hristos în primele veacuri creştine, în rev. „Revista Teologică”, revista oficială a Mitropoliei Ardealului, serie nouă, anul IX (81), nr. 3, iulie-septembrie, 1999, p. 63-74.

Popescu, N. Victor, Dezacordul între tendinţele sociale ale lui Tertulian şi concepţiile societăţii greco-romane, în rev. „Biserica Ortodoxă Română”, revista Sfântului Sinod, anul XLVI, nr. 2 (563), p. 109-117.

Ibidem, anul XLVI, nr. 3 (564), p. 195-198.

18

Băjeu, Constantin, Cunoaşterea lui Dumnezeu la Tertulian şi Lactanţiu, în rev. „Mitropolia Olteniei”, revista oficială a Arhiepiscopiei Craiovei şi a Episcopiei Râmniului, serie nouă, anul XLIX, nr. 3-6, iulie-decembrie 1997, p. 138-147.

19