teorie - scn

34
1. Aspecte privitoare la constituirea şi dezvoltarea instituţiei statisticii publice în România Deși bazele unei statistici oficiale în România s-au pus odată cu Unirea Principatelor în 1859, primele lucrări de evidență cunoscute apar încă de la daci, care au simțit necesitatea acestor evidențe pentru nevoile de apărare, încasare a impozitelor, cunoaștere a populației și a bogățiilor. Lucrări de statistică descriptivă au apărut la începutul secolului al XVIII- lea. Astfel, în 1716, apare în limba latină lucrarea lui Dimitrie Cantemir denumită „Descriptio Moldavie”. O înregistrare cu caracter statistic modern avem în Muntenia și Moldova abia la începutul secolului al XIX-lea. Regulamentul Organic cuprinde prevederi speciale asupra felului cum trebuie făcute înregistrările. O lucrare deosebit de importantă, în care se întrebuințează informații statistice și, în specialm analiza statistică, este lucrarea marelui patrior revoluționar Nicolae Bălcesu, „Reforma socială la români”, publicată la Paris în 1850. La 12 iulie 1859, Al. I. Cuza a promulgat legea privind organizarea statisticii oficiale în România. Numele instituției ce urma să se ân ființeze era „Oficiul Central de Statistică Administrativă” al Țării Românești. Scimbările adânci, în domeniul social și politic, de la începutul domniei lui Cuza fac să se simtă imperios nevoia unei inventarieri generale. De aceea, la 16 aprilie 1859, Dionise Pop Marțian înaintează domnitorului proiectul pentru instituirea unui Birou Statistic al Tării. Prin octombrie 1859, se întocmesc și formulare statistice pentru culegerea datelor pe anul 1860, despre statistica agricolă, comercială, criminală, a vămilor etc. Datele se publicau în organul oficial „Analele statistice pentru cunoștința României”, care începe să apară de la 1 ianuarie 1860, lunar. D.P. Marțian a propus ca să fie unul și același birou care să dirijeze lucrările ambelor Principate, astfel în 1862 organele din cele două țări se unifică, denumindu-se „Oficiul Central de Statistică”. Numeroase măsuri luate în decursul timpului au avut ca rezultat schimbarea denumirii organului central de statisică, a atribuțiilor acestuia, a subordonării sale. Astfel, el a avut următoarele denumiri: - 1900 – Direcția Statisticii Generale - 1919 – Direcția Generală a Statisticii - 1925 – Institutul de Statistică Generală - 1930 – Corpul Tehnic al Statisticienilor - 1934 – Institutul Central se Statistică a Statului - 1936 – Institutul Central de Statistică - 1941 – Institutul General de Statistică - 1950 – Direcția Generală a Statisticii - 1951 – Direcția Generală de Statistică - 1990 – Comisia Națională pentru Statistică

Upload: oana-cory

Post on 14-Aug-2015

64 views

Category:

Documents


4 download

TRANSCRIPT

Page 1: Teorie - SCN

1. Aspecte privitoare la constituirea şi dezvoltarea instituţiei statisticii publice în RomâniaDeși bazele unei statistici oficiale în România s-au pus odată cu Unirea Principatelor în 1859, primele lucrări de evidență cunoscute apar încă de la daci, care au simțit necesitatea acestor evidențe pentru nevoile de apărare, încasare a impozitelor, cunoaștere a populației și a bogățiilor.Lucrări de statistică descriptivă au apărut la începutul secolului al XVIII-lea. Astfel, în 1716, apare în limba latină lucrarea lui Dimitrie Cantemir denumită „Descriptio Moldavie”.O înregistrare cu caracter statistic modern avem în Muntenia și Moldova abia la începutul secolului al XIX-lea. Regulamentul Organic cuprinde prevederi speciale asupra felului cum trebuie făcute înregistrările.O lucrare deosebit de importantă, în care se întrebuințează informații statistice și, în specialm analiza statistică, este lucrarea marelui patrior revoluționar Nicolae Bălcesu, „Reforma socială la români”, publicată la Paris în 1850.La 12 iulie 1859, Al. I. Cuza a promulgat legea privind organizarea statisticii oficiale în România. Numele instituției ce urma să se ân ființeze era „Oficiul Central de Statistică Administrativă” al Țării Românești. Scimbările adânci, în domeniul social și politic, de la începutul domniei lui Cuza fac să se simtă imperios nevoia unei inventarieri generale. De aceea, la 16 aprilie 1859, Dionise Pop Marțian înaintează domnitorului proiectul pentru instituirea unui Birou Statistic al Tării.Prin octombrie 1859, se întocmesc și formulare statistice pentru culegerea datelor pe anul 1860, despre statistica agricolă, comercială, criminală, a vămilor etc. Datele se publicau în organul oficial „Analele statistice pentru cunoștința României”, care începe să apară de la 1 ianuarie 1860, lunar.D.P. Marțian a propus ca să fie unul și același birou care să dirijeze lucrările ambelor Principate, astfel în 1862 organele din cele două țări se unifică, denumindu-se „Oficiul Central de Statistică”.

Numeroase măsuri luate în decursul timpului au avut ca rezultat schimbarea denumirii organului central de statisică, a atribuțiilor acestuia, a subordonării sale.Astfel, el a avut următoarele denumiri:- 1900 – Direcția Statisticii Generale- 1919 – Direcția Generală a Statisticii- 1925 – Institutul de Statistică Generală- 1930 – Corpul Tehnic al Statisticienilor- 1934 – Institutul Central se Statistică a Statului- 1936 – Institutul Central de Statistică- 1941 – Institutul General de Statistică- 1950 – Direcția Generală a Statisticii- 1951 – Direcția Generală de Statistică- 1990 – Comisia Națională pentru Statistică- 20 decembrie 2000 – Institutul Național de Statistică și Studii Economice, care ulterior a devenit Institutul Național de Statistică, care este coordonat de EUROSTAT.2. Sistemul Conturilor Naţionale – funcţie, obiect, istoric, nomenclatoare, concepte de bazăSistemul Conturilor Naționale este un sistem complex ce cuprinde un „set coerent, consistent și integrat de conturi macroeconomice, bilanțul economiei naționale și tablouri bazate pe un set de concepte internaționale, definiții, clasificări și reguli contabile”.Originile SCN au la bază raportul Subcomitetului publicat în 1947. Subcomitetul a sperat ca principiile, recomandările și conexiunile să fie aplicate în fiecare țară în calculul venitului național pentru asigurarea unei mai bune comparabilități. În anexa la raportul din 1947 R. Stone a arătat cum se obține venitul național și produsul național brut. În raport sunt prezentate tabele cuprinzând venitul național.Setul de 24 de conturi din anexa lui Stone este bazat pe sublinierea structurii conturilor curente și a conturilor de capital pentru cinci sectoare: producătoare, intermedieri financiare, agenți de asigurare și securitate socială, consumatori finali și restul lumii. Conturile se bazau pe modelul economiilor industriale avansate.În aceeași perioadă, olandezul J. Timbergen construiește o serie de conturi articulate și integrate. În Franța, A. Vincent utilizează un sistem de conturi ce va fi elaborat în 1946 de J. Dumontier, R. Froment, P. Gavanier.Veniturile și categoria cheltuielilor au fost informații esențiale pentru analiza economiilor curente, a tendințelor inflaționiste, a efectelor ajutoarelor externe, factorilor ce determină activitatea economică.În Europa, conturile naționale au fost utilizate ca bază de lucru pentru informațiile despre condițiile economice și performanțele țărilor respective, precum și pentru administrarea ajutoarelor postbelice și încurajarea creșterii economice. Organizația Economică Europeană a publicat în 1950 un set de conturi elaborat de Unitatea de Cercetare a

Page 2: Teorie - SCN

Conturilor Naționale. Astfel, s-a pus baza sistemului standardizat al Conturilor Naționale, publicat în 1952, obiectivele acestuia fiind:- de a prezenta un tabel standard cu informații de bază, ce descrie și analizează activitatea economică- de a prezenta intrările în tabele într-un sistem articulat de conturi- de a defini aceste intrări și de a realiza clasificarea lor.În 1968, un grup de experți ai Națiunilor Unite și ai Organizației Economice pentru Cooperare și Dezvoltare (OECD) a fundamentat un nou sistem al conturilor naționale care avea la bază un proiect al lui R. Stone. Experții au considerat contabilitatea națională la prețuri constante, iar distribuirea s-a făcut în baza intrărilor-ieșirilor.SCN, elaborat în 1993 de către organizațiile internaționale, a perfecționat trăsăturișe de bază ale vechiului sistem elaborat în 1968.Pe plan mondial SCN elaborat în 1993 a condus la îmbunătățirea modelului de calcul a indicatorilor macroeconomici și a permis îmbunătățirea bazelor de date necesare întocmirii conturilor naționale.Acest SCN are patru trăsături esențiale pentru economia mondială:- Dă o deschidere completă economiei, arătând comportamentul economic al participanților, relațiile dintre ei, rezultatul activităților economice și resursele de care dispune economia la un moment dat.- Permite elaborarea conturilor naționale astfel încât acestea să poată fi aplicate universal. Sistemul de balanțe al economiei naționale (Sistemul producției materiale – SPM) aplicat în țările foste comuniste a fost înlocuit dupa 1990 cu SCN. Eforturile de revizuire au vizat armonizarea conceptelor și definițiilor din SPM cu cele ale SCN, fiind incluse explicații și clasificări pentru ușurarea trecerii la SCN.- Asigură flexibilitatea necesară, putând fi utilizat de toate țările. Sub acest aspect sunt precizate clasificarea și structura conturilor naționale, care pot fi folosite indiferent de gradul de dealiere.- Așasă în plan central contabilitatea națională, conturile naționale fiind „scheletul pentru sistemul statistic”.Funțiile și obiectul:Sistemul Conturilor Naționale face posibilă descrierea economiei naționale prin reprezentarea lagăturilor între participanții la viața economico-socială a unei națiuni.SCN îndeplinește următoarele funcții:- Permite elaborarea politicilor macroeconomice naționale, pe baza indicatorilor rezultați în urma întocmirii conturolor naționale și a tabloului economic de ansamblu. Pe baza datelor obșinute, se previzionează bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale și se pot face analize economice pe termen scurt, mediu și lung.- Furnizează date și un sistem de norme comun mai multor parteneri. Elaborare conturilor naționale perminte informarea cetățenilor asupra mersului economiei naționale, asigură furnizarea datelor pentru anumite categorii de unități și furnizează date comisiilor internaționale pentru efectuarea comparațiilor.- Asigură structurarea sistemelor de informare macroeconomică și schiar microeconomică. Între SCN și celelalte sisteme macroeconomice (contabilitatea bugetară, balanța de plăți, finanțele publice, structurile vamale, monetare, financiare și bancare) există o interdependență, furnizându-se reciproc informațiile necesare. Sistemele de conturi naționale sunt armonizate cu contabilitatea microeconomică. Introducerea la nivel microeconomic a contabilității bazate pa Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS) impune și armonizarea Sistemului Conturilor Naționale la cerințele impuse de SCN 1993.- Asigură armonizarea economiei și a activității de stat.- Descrie sistematic interdependențele macroeconomice.Ca orice știință, SCN are un obiect de cercetare propriu și o metodă de ralizarea a acestui obiect. Obiectul de cercetare al contabilității macroeconomice constă în reflectarea valorică a tuturor tranzacțiilor din economie, precum și a patrimoniului național la un moment dat.Obiectul statisticii constituie „studierea aspectelor cantitative ale determinărilor calitative ale fenomenelor de masă, fenomene care sunt supuse acțiunilor legilor statistice ce se manifestă în condiții concrete, variabile în timp, spațiu și de organizare socio-economică”.3. Principiile  si procedeele specifice SCNSCN fiind o știință economică de interferență a contabilității, statisticii, informaticii, matematicii, economiei politice, macroeconomiei, utilizează principii și procedee împrumutate de la acestea însă adaptate cerințelor sale de analiză și prelucrare.1. Principiul partidei dublePartida dublă se poate realiza prin fluxuri și stocuri. Conform primei interpretări (fluxuri), relațiile dintre doi agenți economici determină apariția a două fluxuri de sens contrar și de aceeași mărime, unul real, de la societatea furnizoare la cea beneficiară și un flux monetar de la client la furnizor. Ecuația partidei duble aplicată la nivelul uni agent economic pentru informațiile de flux este de forma:

Page 3: Teorie - SCN

Cheltuieli +- Rezultat = Venituri (pierderi),iar la nivelul economiei naționale, ecuația devine:Utilizări + capacitate de finanțare +- necesar finanțe = resurse.La nivelul agenților economici, fluxurile se referă la mișcările și transformările bunurilor economice din patrimoniu în cadrul proceselor economice consumatoare de resurse și producătoare de rezultate și sunt redate prin ecuația:Cheltuieli +- Rezultate = Venituri (Pierderi).La nivelul agenților economici situația este prezentată în „Contul de profit și pierdere” care are în stânga cheltuielile, iar în dreapta veniturile. În SCN informația de flux este redată cu ajutorul „Conturilor naționale”, car eprezintă în stânga utilizările, iar în dreapta resursele.Pentru reflectarea tuturor operațiilor legate de transferările bunurilor ca urmare a proceselor interne, dar și a tranzacțiilor legate de relațiile cu mediul economico-social se utilizează dubla înregistrare.Dubla înregistrare derivă din dubla reprezentare și pornește de la faptul că, pe parcursul mișcării și transformărilor bunurile econome, sunt privite permanent sub dublul aspect, și anume, din punctul de vedere al destinației, pe de-o parte, și al provenienței, pe de altă parte, sau ca utilizări și resurse. Ecuația înregistrării este de forma:Debit = Credit, care înseamnă, de fapt:Destinație/investire/utilizare = proveniență/finanțare/resursă.O tranzacție economică între doi participanți presupune patru înregistrări:- două înregistrări ce se referă la natura operației;- două înregistrări ce reflectă contrapartida financiară a acestora.2. Principiul continuității activitățiiContinuitatea activității la nivel microeconomic și la nivel macroeconomic asigură recuperarea cheltuielilor făcute pentru desfășurarea activității, precum și obținerea unor venituri suplimentare în vederea reluării proceselor economice, dezvoltării activității, ecumulării, distribuirii și redistribuirii veniturilor la nivelul sectoarelor ce realizează servicii necomerciale.3. Principiul interdependenței exercițiilorNormele IAS explică principiul interdependenței exercițiului astfel: „Veniturile și cheltuielile dunt contabilizate pe măsură ce veniturile sunt sigur de realizat, iar cheltuielile, angajate și înregistrate în situațiile financiare ale exercițiului vizat”.Conform prevederiloe IAS nr. 18, veniturile sunt recunoscute în contabilitae în momentul în care sunt îndeplinite simultan următoarele condiții:- societatea a transferat cumpărătorului riscurile și avantajele semnificative ce decurg din proprietatea asupra bunurilor;- societatea nu mai gestionează bunurile vîndute la nivelul la care ar fi făcut-o, în mod normal, în cazul deținerii în proprietate a acestora și nici nu mai deține controlul efectiv asupra lor;- mărimea venituriloe poate fi evaluată în mod rezonabil;- costurile tranzacției pot fi evaluate în mod rezonabil.4. Principiul permanenței metodelorAcest principiu presupune continuarea aplicării regulilor și normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate și prezentarea elementelor patrimoniale și a rezultatelor, asigurând compatibilitatea în timp a informațiilor contabile.Utilizarea acelorași metode de evaluare la nivel macroeconomic, de calcul al indicatorilor și de agregare permite comparabilitatea în timp și spațiu a indicatorilor macroeconomici calculați pe baza conturilor naționale.5. Principiul necompensăriiPrincipiul necompensării înseamnă că elementele de activ și de pasic trebuie să fie evaluate și înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturile de activ și cele de pasiv ale bilanțului, precum și între veniturile și cheltuielile din contul de rezultate.Aplicarea acestui principiu la nivel macroeconomic presupune necompensarea elemntelor de activ cu cele de pasivul bilanțului economiei naționale.6. Principiul entitățiiLa nivel microeconomic, principiul entității pornește de la ideea că orice unitate economică este separată patrimonial de alte unități economice sau de proprietarii, acționarii, asociații săi.În contabilitatea macroeconomică, principiul entității presupune reflectarea tranzacțiilor ce au loc la nivelul economiei naționale și prezentarea bunurilor, drepturilor și obligațiilor din perspectiva patrimoniului național.7. Principiul cuantificării monetareMoneda este etalonul ce permite măsurarea și comensurarea fluxurilor și stocurilor patrimoniale. Contabilitatea nu poate reflecta decât acele bunuri, drepturi și obligații ce pot fi exprimate valoric. Și în SCN în bilanțul centralizat al

Page 4: Teorie - SCN

economieinaționale sunt prezentate numai acele bunuri, drepturi și obligații ce sunt evaluate, comensurate la nivel național.8. Principiul costului istoricPrincipiul costului istoric presupune înregistrarea unui element patrimonial în contabilitate în momentul intrării sale în patrimoniu la valoarea de intrare la acea dată, conformă cu documentele justificative. Costul istoric se exprimă la valoarea de intrare a bunurilor în patrimoniu sau la valoarea nominală pentru creanțe și datorii.9. Principiul prudențeiPrincipiul prudenței presupune neadmiterea supraevaluării elementelor de activ și subevaloarea elementelor de pasiv. După cum se știe, elementele patrimoniale sunt înregistrate la nivelul costului de intrare (achiziție, producție etc.) care în timp devine cost istoric. La încheierea exercițiului, elementele patrimoniale de natura activelor trebuie actualizate.10. Principiul intangibilității bilanțului de deschidereLa nivel microeconim, acest principiu presupune că datele din bilanțul de închidere (la sfrârșitul exercițiului financiar) trebuie să coincidă cu datele din bilanțul de deschidere (la începutul exercițiului financiar următor). Deci nu se pot face modificări în bilanțul de deschidere, deoarece datele din cele două situații trebuie să corespundă din punct de vedere valoric. Deoarece bilanțurile de închidere sunt preluate și prelucrate la nivel național în vederea obținerii bilanțului centralizat al economiei naționale, acest principiu acționează la nivel macroeconomic direct. Nerespectarea lui ar duce la imposibilitatea asigurării comparabilității în timp și la denaturarea indicatorilor micro- și macroeconomici determinați.Pentru ași realiza obiectul de studiu, metoda contabilității naționale utilizează o serie de procedee. Procedee comune tuturor științelor:- Observarea este procedeul cu ajutorul căruia contabilitatea națională își culege datele economico-sociale în vederea prelucrării pentru obținerea indicatorilor din conturile naționale, bulanțul economiei naționale, agregate macroeconomice. - Raționamentul reprezintă o formă logică, fundamentală, constând într-o ânlănțuire de judecăți. Comparația este procedeul pe baza căruia, cu ajutorul raționamentului, se stabilesc asemănări și deosebiri între fenimenele cercetate. - Gruparea reprezintă un ansamblu de elemente și structuri reunite în funcție de caracteristicile lor comune. Clasificarea reprezintă ordonarea elementelor și structurilor într-o anumită ordine. - Analiza este o metodă generală de cercetare a realității bazată pe descompunerea unui întreg proces (fenomen economic) în elementele lui componente și pe studierea separată a fiecăruia dintre acestea. Sinteza ets eo metodă prin care de reunesc, în întregul din care s-au descompus, elementele obținute printr-o analiză prealabilă. - Documentarea este procedeul cu ajutorul căruia se înregistrează datele pe suporturi scrise, are rolul de a justifica operațiile economice și financiare și de a le consemna în vederea păstrării lor. - Agregarea este definită ca o stare rezultată din unirea mai multor elemente. Consolidarea, în sens general, este definită ca fiind acțiunea de a face un element durabil, solid sau de a mări capacitatea de rezistență a unui element. În SCN, consolidarea se folosește în realizarea conturilor naționale pe activități sau la nivelul sectoarelor instituționale.Procedee proprii contabilității:- Contul este un procedeu specific contabilității cu ajutorul căruia se evidențiază mișcarea elementelor patrimoniale ca urmare a desfășurării operațiilor economice și sociale.- Bilanțul este procedeul pe baza căruia se asigură dubla reprezentare a structurilor patrimoniale, atât la nivel microeconomic, cât și la nivelul economiei naționale.Procedee proprii statisticii:- Tabelele reprezintă forma de prezentare a datelor într-o prelucrare statistică. Ele prezintă indicatorii economiei într-un sistem corelat, format din una sau mai multe serii statistice. În SCN se utilizează tabele pentru înregistrare și prelucrarea datelor, precul și tabele în care sunt analizați și interpretați indicatorii macroeconomici obținuți în conturile naționale.- Mărimile agregate – Agregatele obținute din sistemul conturilor apar sub formă de sold precum valoarea adăugată brută, venitul disponibil brut, capacitatea sau necesar de finanțare. Pe baza acestor indicatori se determină produsul intern brut, produsul național brut, produsul intern net, produsul național net.4. Avuţia Naţională baza dezvoltării unei economii naţionale: concepte, definiţii, treptele determinării avuţiei naţionale: avuţia naţională acumulată, avuţia naţională naturală, avuţia naţională spiritualăAvuția națională este unul dintre indicatorii principali folosiți pentru caracterizarea potențialului economic al unei țări. Mărimea și structura avuției naționale condiționează nivelul de viață material și cultural al populației și, în același timp, constituie condiția materială a desfășurării proceselor economice.În funcție de componentele care se iau în calcul rezultă, în principiu, următoarele modalități de măsurare a avuției naționale:

Page 5: Teorie - SCN

a) avuția națională cuprinde bunurile materiale existente la un moment dat (avuția acumulată – bunurile sub formă de capital fix, stocurile de materiale, bunurile de folosință îndelungată aflate la populație);b) avuția națională cuprinde bunurile materiale existente la un moment dat (avuția acumulată) și resursele naturale (pământ, păduri, stocul de minereuri și combistibil etc.) evaluate economic;c) avuția națională cuprinde: avuția acumulată, resursele naturale și avuția spirituală (stocul de cunoștințe în producție, de cunoștințe științifice acumulate de-a lungul timpului etc.)În stadiul actual, din motive practice, în calculul curent al avuției naționale sunt considerate numai bunurile nete materiale acumulate, rezervele de devize și creanțele asupra altor țări.În calculul avuției naionale trebuie să se aibă în vedere și bunurie materiale, mojloacele de plată în devize și creanțele asupra străinilor, care reprezintă un drept asupra avuției naționale a țărilor respective.Astfel definită, avuția națională are următoarele caracteristici fundamentale:- acumularea de mijloace de producție și bunuri de consum – Avuția națională este, fundamental, rezultatul acumulării venitului național în numeroși ani.- disponibilitatea – Acest termen descrie situația bunurilor materiale care sunt disponibile pentru a fi utilizare la un moment dat.- principiul teritorial și principiul național de calcul al avuției naționale – Avuția națională se poate calcula după două principii: principiul teritorial și principiul național.

Pe baza acestor considerente, recomandările pe plan internațional privind determinarea volumului, compoziției și reproducției avuției naționale cuprind următorii indicatori:1. Bunuri materiale din sfera producției

1.1. Buburi de capital fix1.2. Stocuri

2. Bunuri durabile de consum ale menajelor3. Bunuri materiale aflate pe teritoriul tării (1+2)4. Distincția între bunuri materiale ale țării și cele ale altor țări

4.1. Bunuri materiale ale țării pe teritoriul altor țări4.2. Bunuri materiale ale altor țări pe teritoriul național

5. Bunuri materiale ale țării (3+4.1-4.2)6. Active și pasive financiare

6.1. Active care măresc avuția națională6.2. Pasive care diminuează avuția națională

7. Avuția națională acumulată a țării (5+6.1-6.2)

Componentele avuției naționale sunt calculate pe forme de proprietate, pe ramuri ale economiei naționale și pe categorii de menaje.Ca regulă generală, avuția națională este calculată după depreciere, adică în calcul se ține seama de uzură, înainte de exprimarea valorii bunurilor materiale la sfârșitul anului pentru care se face calculul. Avuția națională se poate calcula și la valoarea inițială.Pentru evaluarea elementelor avuției naționale se folosesc trei tipuri de prețuri: prețuri curente ale anului ocnsiderat pentru exprimarea valorii avuției naționale; valoarea contabilă; prețuri constante (comparabile) pantru exprimarea volumului fizic și calculul dinamicii avuției naționale.Avuția națională naturală se referă la elementul natural furnizat de natură cu implicații în industrie, turism etc.Avuția națională spirituală se referă la fondul cultural spiritual al unui popor.

5. Fondurile fixe (capitalul fix) componentă a avuţiei acumulate: indicatori ai volumului, structurii, stării, eficienţei folosirii fondurilor fixeCapitalul fix constituie principala componentă a avuției naționale acumulate. Cuprinde bunuri materiale care se folosesc un timp îndelungat, păstrându-se, în același timp, forma fizică inițială. Conform practicii statistice și contabile, sunt considerate bunuri de capital fix numai acele bunuri materiale care au o durată de întrebuințare mai mare de un an și o valoare de inventar mai mare de un anumit plafon valoric.

Page 6: Teorie - SCN

Informațiile privind bunurile care formează capitalul fix stau la baza caracterizării unor aspecte esențiale care privesc: potențialul tehnic al economiei naționale, al ramurilor, în profil teritorial; dotarea tehnică a muncii; eficiența utilizării capitalului fix etc.Caracterizarea statistică a capitalului fix la nivel macroeconomic presupune determinarea unor indicatori care evidențiază: volumul, structura, dinamica, starea fizică și mișcarea capitalului fix.Bunurile de capital fix pot fi exprimate în valoare inițială completă, valoare rămasă sau valoare de înlocuire.- Valoarea inițială completă (VIC) – reprezintă totalitatea cheltuielilor făcute cu construirea sau achiziționarea, trasportul și punerea în funcțiune a capitalului fix. Valoarea inițială completă servește la cunoașterea volumului valoric al capitalului fix de care dispune o unitate, ramură sau economia națională, indiferent de starea fizică a acestuia. Pe baza ei se caracterizează dinamica și structura capitalului fix, se calculează amortizarea și se analizează eficiența folosirii acestuia. Valoarea inițială completă se modifică cu ocazia recalculării acestora sau a executării unor lucrări suplimentare.- Valoarea rămasă (VR) – exprimă partea de valoare inițială care nua fost încă transferată asupra producției prin intermediul amortizării. Se stabilește ca diferență între valoarea inițială și amortizarea calculată până în momentul calculului. Valoarea rămasă stă la baza analizei concordanței între valoarea scriptică a capitalului fix și starea tehnică a acestuia. Prin intermediul ei se caracterizează starea fizică și eficiența folosirii capitalului fix, se fundamentează durata posibilă de funcționare și obiectivele din domeniul investițiilor etc.- Valoarea de înlocuire (VI) – se stabilește cu ocazia reevaluării capitalului fix, acțiune efectuată periodic, pentru a pune de acord valoarea la care figurează în evidență și prețurile în vigoare în momentul reevaluării. Cu ocazia reevaluării se stabilesc valori de inventar unitare pentru toate elementele de capital fix de același fel, indiferent de momentul punerii în funcțiune.Valorile la care pot fi exprimat bunurile de capital fix evidențiază volumul valoric al acestora la un moment dat, deci sub formă de stoc. În analiza economică, capitalul fix se corelează cu indicatorii care se referă la o perioadă de timp (indicatori de flux) – PIB, venitul național etc. Ca urmare, este necesară calcularea valorii medii anuale a bunurilor de capital fix.Valoarea medie anuală de inventar a bunurilor de capital fix (F barat) se calculează ca medie aritmetică a valorilor lunare (VICt):

, în care:VIC1 – valoarea de inventar a capitalului fix existent la începutul anului;VMI – valoarea medie anuală a intrărilor;VME – valoarea medie anuală a ieșirilor.Valoarea medie anuală rămasă (FR barat) se calculează cu relația:

, în care:VR1 și VR2 – valoarea rămasă a bunurilor de capital fix la începutul, respectiv sfârșitul anului;VIC1 și VIC2 – valoarea de inventar a bunurilor de capital fix existente la începutul, respectiv sfârșitul anului.Indicatorul uzurii (Iuz) exprimă priporția dintre uzura bunurilor de capital fix și valoarea de inventar a acestora:

, în care:UZ – uzura capitalului fix (exprimată prin nivelul amortizării acestuia).Indicatorul stării de utilitate (ISUT) reflectă proporția bunurilor de capital fix la valoarea rămasă în valoarea de inventar a acestora la un moment dat:

Volumul valoric al capitalului fix pus în funcțiune este condiționat de totalul investițiilor efectiate, exprimate statistic prin indicatorul investiții brute, de durata de execuție, precum și de structura tehnico-materială a acestora.

Page 7: Teorie - SCN

6. Forţa de muncă expresie a factorului de producţie muncă: volumul forţei de muncă, structură, mişcare, eficienţa folosirii (productivitatea muncii), salarizareaForța de muncă reprezintă factorul activ și determinant în activitatea economică. Rolul deosebit al factorului muncă în procesul economic implică realizarea de analize economice care să premită cunoașterea și măsurarea influenței exercitate de acest factor în procesul creșterii economice.Resursele de muncă = populația în limitele vârstei apte de muncă – populația în limitele vârstei apte de muncă dar incapabilă de muncă + populația în afara limitei de vârstă aptă de muncă, dar care lucrează.Numărul salariaților este indicator care exrimă volumul forței de muncă și cuprinde persoanele care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă (inclusiv persoanele care absentează, dar nu și-au întrerupt relațiile contractuale cu unitatea).Productivitatea muncii la nivel de grup (de economie națională), se calculează și ca o medie a productivităților muncii calculate la nivelul ramurilor:

, unde:Wi – reprezintă productivitatea muncii în ramura i;Ti – reprezintă consumul de timp de muncă în ramura i (populația ocupată sau numărul salariaților);W barat – reprezintă productivitatea muncii la nivel de economie națională;T – reprezintă consumul de timp de muncă la nivel de economie națională (populația ocupată sau numărul salariaților);gi

T – reprezintă structura pe ramuri a consumului de timp de muncă (a populației ocupate sau a numărului salariaților).Atunci, în dinamică, indicele productivității muncii se poate scrie ca:

7. Componentele şi descrierea circuitului economic: grafic, prin conturi, prin ecuaţiiCircuitul economic este „o rețea de fluxuri între un număr de poli determinați”, având următoarele caracteristici:- de la fiecare pol curge cel puțin un flux și toțo polii sunt legați între ei direct sau indirect;- fiecare flux are o valoare determinată de valoarea tranzacției și poartă numele de plux monetar;- suma tuturor fluxurilor de plecare este egală cu suma tuturor fluxurilor de sosire.Între fluxuri și stocuri în cadrul unui circuit economic există o corelație importantă.

Componentele circuitului economic:- Agenții economici reprezintă unitățile organizatorice la nivelul cărora au loc activitățile aconomice. În SCN, agenții economici sunt denumiți unități instituționale. Într-o economie națională sunt o mulțime de unități instituționale, iar pentru a putea reflecta activitatea desfășurată de acestea este necesară gruparea lor într-un număr de categorii cu putere de informare mare, astfel încât să se obțină iformații aproape de realitate. Aceste grupe sunt considerate omogene din punctul de vedere al compartimentului economic și sunt denumite sectoare instituționale.- Obiecte ale activității economice sunt bunuri, servicii ale factorilor și creanțele. Deosebirea dintre bunuri și creanțe constă în faptul următor: creanțele nu sunt rezultatul activității economice, deci nu se produc.- Tranzacțiile care pot interveni în derularea activității economice se diferențiază în funcție de activitatea la care se referă, de modalitatea de realizare și de obiectul acestora. Din cadrul tranzacțiilor menționăm:a) tranzacții de piață efective (vizibile) și tranzacții invizibile;b) tranzacții bilaterale și tranzacții unilaterale (transferuri curente sau de patrimoniu);c) tranzacții intrasectoriale și intersectoriale;d) tranzacții financiare și tranzacții de prestații.- Evaluarea înseamnă exprimarea tuturor tranzacțiilor în același etalon monetar. Aceasta are avantajul că, în funcție de scop, tranzacțiile pot fi agregate. Baza evaluării, în cazul tranzacțiilor de piață, este prețul pieței.- Datarea constă în încadrarea oricărei tranzacții într-un interval de timp. De exemplu, încadrarea este simplă în cazul tranzacțiilor în numerar în sensul că momentul transmiterii proprietății reprezintă timpul la care se referă tranzacția.

Page 8: Teorie - SCN

Un circuit economic se regăsește în orice societate, deoarece menținerea vieții este legată de obținerea de bunuri destinate consumului sau destinate acumulării în scopul reluării continue și lărgite a procesului cu ajutorul căreia se obțin bunuri și servicii necesare traiului și acumulării....Unul și același circuit poate fi prezentat, în principiu, în patru moduri: grafic, sub forma conturilor, prin intermediul unui sistem de ecuații și sub formă matriceală.1) Prezentarea circuitului sub formă graficăAspectul sistematic devine vizibil dacă pornim de la ipoteza că bunuri și servicii se produc în economie numai de sectorul „Firme”, bunuri care sunt utilizate în totalitate de gospodăriile private. Deci se face abstracție de sectorul public (statul), de străinătate și de formarea patrimoniului.

În figura de mai sus, liniile punctate indică fluxurile de bunuri și de servicii ale factorilor (fluxuri reale), iar liniile continue evidențiază fluxurile de venituri/cheltuieli (fluxuri monetare). Tranzacțiile și fluxurile care au loc în interiorul fiecărui sector nu se iau în considerare, deoarece reprezintă înregistările repetate (consum intermediar).2) Prezentarea circuitului sub formă de ecuațiiDeoarece, în orice circuit închis, intrările de fluxuri trebuie să fie egale valoric cu fluxurile de ieșire, pot fi construite ecuații care exprimă egalitatea între suma intrărilor și suma ieșirilor.V = C + IV = C + EI = ECu toate că ecuațiile sunt mijlocul preferat de prezentare în matematică și în teoria economică, odată cu creșterea numărului ecuațiilor, legăturile sintetice sunt grei de interpretat.3) Prezentarea circuitului prin intermediul conturilorÎn fiecare cont, în partea dreaptă apar fluxurile legate de încasări, iar în partea stângă cele care exprimă cheltuieli. În calculele macroeconomice bazate pe contabilitatea națională se folosește această formă de prezentare. Conturile au avantajul că oferă o viziune de ansamblu atât timp cât numărul sectoarelor și al tranzacțiilor nu este prea mare.4) Prezentarea circuitului sub formă matricealăMatricea se prezintă sub forma unui tabel în care în capetele coloanelor și rândurilor figurează sectoarele economiei (tabel șah).

8. Descrierea principalelor sectoare institutionale  din SCN : firme, gospodării, statul, restul lumiiUnitățile instituționale dintr-o economie sunt acele entități economice care sunt capabile să dețină active și să angajeze datorii în propriul interes.În SCN există două moduri de abordare a grupării agenților economici în sectoare reprezentative, pe de o parte, gruparea unităților instituționale în sectoare instituționale, denumită optica instituțională, și, pe de altă parte, gruparea agenților economici în funcție de activitățile desfășurate și de ramura de activitate din care fac parte, denumită optica activităților economice.În România, contabilitatea națională utilizează pentru gruparea unităților instituționale următoarele sectoare instituționale:- societăți și cvasisocietăți nefinanciare;- instituții financiare;- societăți de asigurare;- administrație publică;- administrație privată;- gospodăriile populației.1) Societăți și cvasisocietăți nefinanciare

Page 9: Teorie - SCN

Acest sector regrupează unitățile instituționale rezidente după funcția principală, producerea de bunuri, lucrări și servicii de piață nefinanciare, și după resursele utilizate, obținerea de venituri în scopul reluării producției și obținerea de profituri destinate acumulării și remunerării factorilor participanți.Unitățile instituționale controlate de stat (publice) sunt organizate juridic sub forma regiilor autonome și sunt controlate de stat sau de administrațiile locale.Unitățile instituționale private (întreprinderile private) se deosebesc de cele publice prin faptul că acestea nu sunt controlate de stat sau de administrația locală.2) Instituții financiareAcest sector grupează unitățile instituționale ce au ca funcție principală finanțarea. Acestea colectează resursele financiare disponibile în societate și le redistribuie altor unități insituționale sub forma creditelor. Resursele principale ale acestui sector constau în dobânzile și comisioanele primite pentru serviciile efectuate.Activitățile principale ale instituțiilor financiare din care se obțin resursele acestui sector se referă la gestionarea depozitelor la vedere și la termen, a bonurilor negociabile și a titlurilor monetare pe termen lung.3) Societăți de asigurareSocietățile de asigurare au ca funcție principală rolul de a transforma riscurile individuale în riscuri colective și de a garanta acordarea unei indemnizații în caz de realizare a riscului.Resursa principală a acestora o constituie primele contractuale sau cotizațiile sociale voluntare. Societățile de asigurare se deosebesc de societățile de prestări servicii prin aceea că au în plus funcția de finanțare, ce o realizează ca urmare a faptului că ele constituie rezerve de asigurare obligatorii.4) Administrația publicăAcest sector grupează toate unitățile ce au ca funcție principală realizarea de servicii necomerciale destinate celorlalte sectoare instituționale în vederea redistribuirii veniturilor în economie. Resursele principale ale acestui sector sunt impozitele și taxele obligatorii preluate de la celelalte sectoare instituționale.Acest sector cuprinde:- Administrația publică centrală;- Administrațiile publice locale;- Administrația asigurărilor sociale.5) Administrația privatăAcest sector instituțional cuprinde organismele private fără scop lucrativ ce desfășoară servicii necomerciale destinate special sectorului „Gospodăriile populației”.În acest sector sunt cuprinse asociațiile, sindicatele, partidele politice, fundațiile.Resursele administrației private provin din:- contribuții ale sectorului „Gospodăriile populației”;- venituri din proprietate;- vărsăminte de la sectorul „Administrație publică” pentru fundații, partide politice;- subvenții publice colectate de diversele fundații și asociații.6) Gospodăriile populațieiÎn acest sector sunt cuprinse unitățile instituționale a căror funcție principală este consumul (asociațiile familiale, întreprinzătorii individuali).Resursele principale ale sectorului le constituie remunerațiile factorilor de producție (salarii, investiții de capital, veniturile din pământ) și transferurile vărsate de la alte sectoare instituționale. Întreprinzătorii individuali și asociațiile familiale au ca resurse și veniturile onbținute din vânzarea bunurilor și serviciilor produse.7) Restul lumiiSectorul „Restul lumii” este impropriu numit sector, deoarece el nu grupeazî unități instituționale ce au o anumită funcție sau resurse, ci reflectă operațiile de import și export efectiate de unitățile instituționale rezidente cu unități instituționale nerezidente.

9.Prezentarea  tranzactiilor  legate de  activitatile unei firme : Contul de productie  si principalii indicatori  de activitate determinati din conturiDesfășurarea activității economice a unei firme în scopul producerii de bunuri necesită:- cumpărarea de mijloace de producție consumabile și servicii, elemente care sunt utilizate în procesul de producție și care își transmit valoarea în costurile producției;- cumpărarea de mijloace de producție durabile, elemente care măresc valoarea patrimoniului tehnico-material și care în procesul producției își transmit o parte din valoarea lor asupra costurilor de producție sub formă de amortizare;

Page 10: Teorie - SCN

- angajarea de forță de muncă, care utilizează mijloace consumabile și primește salarii ce sunt înglobate în costurile de producție;- plata de impozite către instituții guvernamentale;- plata unor dobânzi pentru credite primite în scopul de a amplifica potențialul de producție.Prin activitatea desfățurată, o firmă își propune obținerea unui profit, mărime care, alături de celelalte elemente menționate mai sus, determină nivelul de producție evaluat la prețurile pieței.Toată activitatea mai sus prezentată se evidențiază și în contul de producție.

Elementele din dreapta contului exprimă valoarea producției care corespunde valorii bunurilor materiale și serviciilor produse de firme în perioada la care se referă contul. Pe lângă valoarea bunurilor vândute altor subiecte economice (V), în valoarea producției se cuprinde și valoarea acelor bunuri care au fost produse în perioada de calcul, dar nu au fost vândute altor subiecte economice.Acestea pot fi bunuri nedurabile rămase în stoc (ΔS) și bunuri durabile (bunuri de capital) din producție proprie, destinate folosirii de către propria firmă (Bcp).În stînga contului de producție se evidențiază elementele care terermină costul producției (primele trei posturi), impozite plătite și profitul.Consumul intermediar reprezintă bunurile și serviciile prelucrate în procesul de producție și care intră în totalitate în costul producției. Consumul bunurilor durabile (capitalul fix) se include în costul producției prin amortizare, iar consumul de forță de muncă este evidențiat prin remunerarea muncii (salarii, impozite pe salarii și contribuția la asigurările sociale).Impozitele indirecte nete sunt transferuri ale firmelor către stat (TVA, taxe de import). Subvențiile de exploatare reprezintă transferuri de venituri acordate de stat firmelor, în scopul sprijinirii producției și al influențării prețurilor pieței. Acestea sunt impozite indirecte negative, care diminuează costurile și, ca urmare, se scad din impozitele indirecte totale.Suma elementelor din stânga contului de producție trebuie să fie egală cu suma elementelor din dreapta contului.

Pe baza datelor din contul de producție se calculează indicatori care stau la baza aprecierii activității unei firme.- Valoarea adăugată brută (VAB) se exprimă la prețurile pieței, când indluce impozitele indirecte nete, și la prețurile factorilor de producție, când nu include aceste impozite. VAB se poate calcula ca:VABpp = PB – CIVABpp = A + Rm + IIN + D + Pr- Valoarea adăugată netă (VAN) exprimă valoarea nou-creată de o firmă în perioada de calcul. Ea rezultă scăzând din VABpp amortizarea capitalului fic (A) și impozitele indirecte nete (IIN):VANpp = VABpp – A – (II – Sv) = VABpp – A – IIN.- Excedentul brut de exploatare (EBE) exprimă ce rămâne firmei după ce se elimină impozitele indirecte nete și elementele care reprezintă remunerarea muncii – Rm. Excedentul brut de exploatare ecidențiază profitul (Pr) și amortizarea capitalului fix (A):EBE = VABpp – IIN – Rm.- Excedentul net de exploatare (ENE) exprimă profitul întreprinzătorului:ENE = EBE – A.

Page 11: Teorie - SCN

10.Conturile sectoarelor  : contul de productie al sectorului firme  ;contul de productie al  sectorului public ;contul  de venituri al sectorului  firme ; contul  de venituri al sectorului  public.Informarmațiile din conturile alcătuite de subiectele economice servesc pentru caracterizarea și analiza activității desfășurate de acestea. Prin agregarea din conturile subiectelor economice se alcătuiesc conturi ale sectoarelor economice, și anume: conturi ale sectorului firme, ale sectorului public (guvernamental) și ale gospodăriilor private.

1) Contul de producție al sectorului firmeSe alcătuiesc prin agregarea tuturor tranzacțiilor legate de activitatea de producție a firmelor evidențiate în contul de producție a fiecărei firme.

Elementele din dreapta contului (posturile 5+6) sunt egale cu cele din stârnga (posturile 1+2+3+4). Pe baza lor se calculează indicatorii VAB și VAN exprimați în prețurile pieței și în prețurile factorilor de producție:VABpp = VANpf + II – Sv + A = VANpf + IIN + AVABpf = VANpf + AVANpp = VABpp – A.La alcătuirea contului de producție al sectorului firme este necesară delimitarea conceptelor de producție intermediară, produție finală și investiții. Delimitarea acestor concepte în cadrul sectorului firme se face după următoarele principii:- toate bunurile nedurabile care au fost produse și consumate productiv în perioada de calcul în cadrul sectorului reprezintă producție intermediară;- produse finale sunt toate bunurile produse în sector care nu sunt prelucrate ăn cadrul perioadei de calcul în cadrul subiectelor economice care compun sectorul firme;- bunurie finale produse în perioada de calcul, care au rămas în cadrul sectorului, reprezintă investiții brute ale acestuie.

2) Contul de producție al sectorului public (stat)Bunurile produse de sectorul public, de stat sau guvernamental, nu pot fi, în majoritatea cazurilor, individualizate. Consecința acestui fapt a condus la ideea că toate bunurile care nu se realizează prin intermediul pieței sunt considerate bunuri colective, reunite în consumul public sau în consumul statului. Ele sunt evaluate la costurile acestora.

În partea stângă se evidențiază consumul intermediar și elementele valorii adăugate brute, iar în partea dreaptă valoarea producției sectorului public formată din bunurile prestate gratuit societății și vânzările de bunuri. Valoarea producției (posturile 4+5) este egală cu costul producției (prosturile 1+2+3). În contul de producție al sectorului public (stat) nu apar profituri din activitate, întrucât bunurile sunt livrate gratuit și se evaluează la costuri.3) Contul de venituri al sectorului „Firme”Veniturile acestui sector provin din profitul activității de producție, din patrimoniu (dobânzi, dividende, rente) și din transferuri curente provenite de la stat (subvenții) și gospodării private. Dacă din aceste venituri brute (VB) se scad impozitele directe (pe profit și patrimoniu), profiturile distribuite (dividende) și transferurile curente prestate (asigurări sociale, ajutor de șomaj et.c) rezultă soldul contului, venitul disponibil.

Page 12: Teorie - SCN

VD = (Pf + Tp) – (Idir + Pf.d + Td)Pf + Tp = VB.4) Contul de venituri al sectorului publicVeniturile sectorului public (guvernamental, stat) se foarmează din: transferuri curente primite (impozite directe și indirecte, contribuții la asigurări sociale etc.); venituri din patrimoniu; venituri din dividende provenite din participarea la activitatea economică a firmelor. Din aceste venituri se finanțează transferurile curente către gospodăriile private (asigurările sociale), către firme (subvenții) și către exterior. De asemenea, din veniturile sectorului sun acoperite cheltuielile pentru consumul public (al statului) și dobânzile la datoria publică.

E = (I + V + Tp) – (Td + Cpb)I + V + Tp = VB.11. Conturile macroeconomice  : activitatea de productie  in SCN; productia intermediara si productia finala;delimitarea: „intern’-„national „ ;delimitarea:„ brut „ – „ net „ .Conturile macroeconomice sunt rezultatul unor multiple agregări și sintetizări ale informațiilor cuprinse în conturile alcătuite pe subiecți economici, sectoare economice și ramuri (activități CAEN).Grupe de conturi:a) Pentru calculul indicilor sintetici:- contul sintetic de bunuri (Contul 0)- contul de producție (Contul 1)b) Pentru analiza veniturilor- contul de creare a veniturilor (Contul 2)- contul de repartiție a venituriloe (Contul 3)- contul de redistribuire a veniturilor (Contul 4)- contul de utilizare a veniturilor (Contul 5)c) Conturi pentru analiza patrimoniului:- contul de modificare a patrimoniului (Contul 6)- contul de finanțare a modificării patrimoniului (Contul 7)d) Conturi pentru analiza tranzacțiilor cu străinătate (Restul lumii):- contul „Străinătate” (Contul 8)În concepția SCN, activitatea de producție este considerată activitate care are ca scop obținerea de bunuri care să satisfacă nevoile de consum ale societății, ale exportului și acumulării, prin folosirea factorilor de producție. Se consideră bunuri de producție produse doar acelea care prin intermediul tranzacțiilor de piață trec de la un subiect economic la altul (cele cu caracter de marfă).Încalcările conceptului de „producție de piață”: serviciile statului, bunurile de capital din puducție proprie, autoconsumul, închirierea locuințelor.(economie centralizată – „producție materială”)Producția intermediară și producția finală:Rezultatele activității de producție dintr-o perioadă de timp pot fo folosite în aceeași perioadă pentru a produce noi bunuri economice și în acest caz, valoarea producției este denumiră producție intermediară (consum intermediar). Partea care nu se folosește în aceeași perioadă pentru a produce noi produse evidențiază producția finală.PF = PB – CI.

a) Economia națională reprezintă totalitatea instituțiilor ce au un centru de interes în teritoriul economic.b) Economia națională reprezintă totalitatea persoanelor ce au un centru de interes pe teritoriul economic.Rezultatele calculelor macroeconomice, în funcție de cele două criterii, nu sunt identice. Astfel, veniturile realizate de o firmă străină în Romînia se cuprind conform criteriului a) în calculele macroeconomice în România. Dacă delimitarea se face după criteriul b), aceste venituri apar ca venituri personale în calculele țării de care aparține proprietarul firmei. Calculelor macroeconomice efectuate pe baza criteriului a) le corespunde conceptul de „intern”, iar celor realizate pe baza criteriului b) le corespunde conceptul de „național”.

Page 13: Teorie - SCN

Investițiile brute se pot separa în investiții de înlocuire și inveztiții pentru dezvoltare sau nete.12. Principalele conturi sintetice: contul sintetic de bunuri (contul 0), contul sintetic al producţiei (contul 1), contul de creare a veniturilor (contul 2), contul de repartiţie a veniturilor (contul 3), contul de redistribuire a veniturilor (contul 4), contul de utilizare a veniturilor (contul 5), contul de modificare a patrimoniului (contul 6), contul de finanţare a modificării patrimoniului (contul 7) contul restul lumii (contul 8)- Contul sintetic de bunuri (Contul 0) – se elaborează numai la nivelul economiei naționale. În el se evidențiază, pe de o parte, dimensiunea și proveniența bunurilor materiale și serviciilor pe sectoare și ramuri de activitate, iar pe de altă parte, utilizarea acestora în scopuri productive, pentru consum și dezvoltare, elemente evidențiate, de asemenea, pe ramuri și sectoare de activitate.

PB + Imp + I = CI + CF + Inv.b + ExpContul se construiește după conceptul „intern” și trebuie corelat cu tabelul input-output, care prezintă detaliat, pe ramuri și subramuri, producția de bunuri și utilizarea acesteia.- Contul de producție (Contul 1) – se construiește la nivelul sectoarelor și pe ansamblul economiei naționale. Evidențiază valoarea producției pe sectoare și separarea acesteia în consum intermediar și valoarea adăugată brută pe sectoare, respectiv produsul intern brut pe economia națională.

Relația de echilibru a contului de producție este:VABpp = PB – CI la nivelul sectoarelorPIBpp = PB – CI la nivelul economiei naționale- Contul de creare a veniturilor (Contul 2) – evidențiază pentru fiecare sector și pentru întreaga economie formarea veniturilor din activitatea economică și din patrimoniu.

PINpf = PIBpp + Sv – (Am + Iind) = PIBpp – Am – Iindnete- Contul de repartiție a veniturilor (Contul 3) – evidențiază repartiția primară a veniturilor.

VN sau PNNpf = PINpf + SVFS = PINpf + (VFIS – VFPS)- Contul de redistribuire a veniturilor (Contul 4) – evidențiază elementele care stau la baza caracterizării și analizei trecerii de la indicatorul venit național (soldul Contului 3), la venitul național disponibil.

VND = VN + (TCIS – TCPS) = VN + STCS- Contul de utilizarea a veniturilor (Contul 5) – evidențiază utilizarea în interiorul țării a veniturilor nete disponibile.

Page 14: Teorie - SCN

E = VND – CF = VND – (Cpv + Cpb)- Contul de modificare a patrimoniului (Contul 6) – evidențiază, în partea dreaptă, economiile brute și transferurile de patrimoniu din străinătate, iar în partea stângă, componentele în care s-au concretizat aceste surse.

SF = (EB – Inv.b) + (TPSR – TPRS)- Contul de finanțare a modificării patrimoniului (Contul 7) – evidențiază pe ansamblul țării modificările intervenite în nivelul și structura creanțelor și angajamentelor financiare ale țării.- Contul stăinătatea sau restul lumii (Contul 8) – evidențiază tranzacțiile subiectelor economice interne cu alte țări.

13. Indicatori de masurare  si analiza a rezultatelor  la nivel macroeconomic :Descrierea  continutului principalilor indicatori de rezultate: produsul intern brut ,excedentul de explatare al  economiei totale ,venitul mixt al economiei totale,venitul intreprinderilor din economie,venitul national,venitul national disponibil,economia totala,soldul  operatiilor  curente cu exteriorul,capacitatea /necesarul  de finantare al economiei .Indicatorii care exprimă rezultatele activității la nivel macroeconomic evidențiază mărimea și structura producției naționale și asigură posibilitatea caracterizării evoluției în timp a economiei naționale, efectuarea calculelor de eficiență; de asemenea, indicatorii de rezultate sunt implicați în determinarea unei game largi d eproporții și corelații macroeconomice fundamentale. Acești indicatori se calculează în cadrul SCN.1) Produsul Intern Brut la prețuri de piață (PIBpp) reprezintă rezultatul final al activității de pe producție a unităților productive rezidente.PIB poate fi definită în trei moduri:a) Metoda de producție: PIB este egal cu suma valorilor adăugate brute ale diferitelor sectoare instituționale sau ale diferitelor ramuri de activitate, la care se adaugă impozitele și se scad subvențiile pe produs.

b) Metoda cheltuielilor: PIB este egal cu suma utilizărilor finale de bunuri și servicii, ale unităților instituționale rezidente, plus exporturile, minus importurile de bunuri și servicii.PIBpp = (CP + CPL) + IB + (E-I)PIBpp = CF + FBCF + ΔS + EXNc) Metoda veniturilor: PIB este egal cu suma utilizărilor contului de exploatare al economiei totale.PIB = R + EBE + IPRI – Sv.Scăzând consumul de capital fix din PIB, se obține produsul intern net (PIN) la prețurile pieței.2) Excedentul de exploatare al economiei totaleExcedentul brut (sau net) de exploatare al economiei totale este egal cu suma excedentelor brute (sau nete) ale diferitelor ramuri de exploatare sau ale diferitelor sectoare instituționale.3) Venitul mixt al economiei totaleVenitul mixt brut (sau net) al economiei totale este identic cu venitul mixt brut (sau net) al sectorului gospodăriilor populației.4) Venitul întreprinderilor din economieVenitul brut al întreprinderii (sau net) dintr-o economie este egal cu suma veniturilor brute (sau nete) ale întreprinderilor din diferite sectoare.

Page 15: Teorie - SCN

5) Venitul național (la prețuri de piață)Venitul național brut (sau net) reprezintă ansamblul veniturilor primare primite de către unitățile instituționale rezidente: remunerarea salariaților, impozitele pe producție și importuri, minus subvențiile, veniturile din proprietate, excedentul de exploatare și venitul mixt.6) Venitul național disponibil (VND)Venitul național disponibil brut (sau net) este egal cu suma veniturilor disponibile brute (sau nete) ale sectoarelor instituționale. VND brut (sau net) este egal cu venitul național brut (sau net) diminuat cu transferurile curente vărsate unităților nerezidente și mărit cu transferurile curente primite de la restul lumii.7) Economia totalăAcest agregat măsoară partea de venit național disponibil care nu este afectată de cheltuiala pentru consum final.Economia națională brută (sau netă) este egală cu suma economiilor brute (sau nete) ale diferitelor sectoare instituționale.8) Soldul operațiilor curente cu exteriorulSoldul contului exterior al veniturilor primare și al transferurilor curente reprezintă excedentul (dacă este negativ) sau deficitul (dacă este pozitiv) al economiei totale în cadrul operațiunilor sale curente cu restul lumii.9) Capacitatea (+)/necesarul (-) de finanțare a economiei (naționale)Capacitatea sau necesarul de finanțare al economiei totale este egal cu suma capacităților sau necesarului de finanțare al tuturor sectoarelor instituționale. Este suma netă a resurselor pe care economia totală le pune la dispoziția restului limii (+) sau pe care le primește de la restul lumii (-).14. Prezentarea  indicatorilor utilizati in determinarea  indicatorilor macro : CI, CF, CP,CPL,FBC, IB,EXN, ΔS- CI – consum intermediar = valoarea bunurilor și serviciilor produse și consumate pentru producerea de bunuri și servicii noi.- CF – consum final = consum public + consum privat.- CP – consum privat sau personal = include toate bunurile și serviciile cumpărate de menajele private și cele consumate de menaje și provenite din producție proprie (autoconsum). Este numit, de asemenea, consum personal sau cheltuilelile consumatorului. Reprezintă în general componenta, categoria cea mai mare a cheltuielilor. Se cuprind: cumpărările de pe piața de bunuri durabile și de consum curent, cu excepția imobilelor, uneltelor; cumpărările de servicii. Nu se includ: cumpărările de terenuri, imobile cuprinse în formarea brută de capitaluri, cumpărarea gospodăriilor de unelte și materiale.- CPL – consum public (consumul statului) = exprimă cheltuilelile instituțiilor guvernamentale ocazionate de cumpărarea de bunuri și servicii. Sectorul public produce, n vederea îndeplinirii funcțiilor sale, o diversitate de bunuri și servicii (șosele, diguri, școli, parcuri, etc.), care în mod normal nu se produc de sectorul privat sau se produc în cantități insuficiente.- FBC – formarea brută a capitalului = cuprinde formarea brută a capiyalului fix și variația stocurilor: FBC = FBCF + VS.- IB – mărimea investițiilor brute = include valoarea bunurilor durabile cumpărate de pe piață, valoarea bunurilor materiale și serviciilor încorporate în capitalul fix existent, valoarea bunurilor și a serviciilor încorporate în terenuri. Nu se includ în IB: îmbrăcămintea de lucru, piesele de schimb și uneltele de mică valoare; bunurile durabile dobândite de gospodării pentru satisfacerea nevoilor casnice.- EXN – exportul net = este determinat ca diferența între valoarea bunurilor și serviciilor exportate și caloarea celor importate.- ΔS – variația stocurilor = reprezintă diferența între intrările în stocuri și ieșirile din stocuri în cursul perioadei considerate.

15. Descrierea principalelor metode de calcul a agregatelor macroeconomice de rezultate: - metoda de producţie, metoda utilizării, - metoda veniturilor : PIB, PNB, PIN, PNN, VN, VP, VPD - PIB reprezintă expresia sintetică a rezultateșor activității economice produse în interiorul teritoriului economic, într-o perioadă, indifferent de contribuția pe care au adus-o subiecții interni sau din străinătate.Mărimea PIB se poate determina prin următarele metode:a) Metoda de producție – presupune agregarea valorii adăugate brute corespunzătoare ramurilor de activitate, evaluată la prețuri de bază, și corectarea acesteia pentru a ajunge la prețuri de piață.

Page 16: Teorie - SCN

VABi = PGi – CIi , unde PGi esteproducția globală, iar CIi consumul intermediar.b) Metoda cheltuielilor (utilizării producției finale) – presupune însumarea componentelor care exprimă folosirea bunurilor și serviciilor care formează producția finală, respectiv: consumul personal (CP), consumul public (CPL), investițiile brute (IB) sau formarea brută a capitalului (FBC), exportul net (EXN).PIBpp = (CP + CPL) + IB + (E-I)PIBpp = CF + FBCF + ΔS + EXNc) Metoda veniturilor – constă în însumarea elementelor care exprimă compensarea factorilor de producție concretizată în veniturile primite de proprietarii acestora, în alocațiile pentru consumul de capital fix, amortismente și în impozite indirecte, impozite legale de producție și import, diminuate cu subvențiile de exploatare și import.PIB = R + EBE + IPRI – Sv.- PNB reprezintă valoarea bunurilor produse în perioada de calcul creată de către factorii de prodicție aparținând subiecților rezidenți în interior, indiferent dacă au fosr create în interior sau în restul lumii.PNBpp = PIBpp + SVABpp,unde SVAB – soldul dintre VAB a agenților naționali în străinătate și VAB a agenților străini în interiorul țării.- PIN este definit ca valoarea netă totală de piață a bunurilor și serviciilor dinale, produse de agenții interni într-o perioadă determinată de timp.PINpp = PIBpp – APINpf = PINPP – IIN- PNN exprimă valoarea netă a bunurilor și serviciilor finale, produse de agenții economici naționali într-o perioadă determinată de timp.PNNpp = PNBpp – APNNpp = PIBpp + SVABpp – APNNpp = PIBpp – IIN + SVAES –APNNpf = PINpf + SVAES,unde SVAES – soldul dintre veniturile din activitatea economică și din patrimoniu ale agenților economici naționali care își desfășoară activitatea în străinătate și cele ale agenților străini pe teritoriul țării.- VN este un indicator fundamental care, pe de o parte, pune în evidență veniturile încasate de proprietarii factorilor de producție în schimbul resurselor furnizate unităților productive din economie sau veniturile din muncă și din proprietate, care decurg din producția de bunuri și servicii în cadrul economiei, iar pe de altă parte, reflectă utilizarea veniturilor provenite din activitatea productivă pentru cumpărarea de bunuri și servicii și pentru economisire.VN = PNNpf.- VP reprezintă partea din venitul național care revine menajelor.VP = VN – VAS + TM, unde:VAS – venituri care evin altor sectoare: conturile pentru asigurările sociale, profituri nedistribuite ale firmelor, impozitul pe profit.TM – transferuri către menaje: pensii, ajutor de șomaj, alte ajutoare, alocații, burse etc.- VPD reprezintă agregatul care măsoară volumul veniturilor posibil de utilizat de către populație pentru satisfacerea diferitelor trebuințe.VPD = VP - IMP

16. Compararea indicatorilor macroeconomici-compararea în spaţiu:  probleme metodologice ;indici specifici ;comparatii internationale;calculul la paritatea puterii de cumparare Compararea între:- regiuni/euroregiuni- tări- grp de țăriProbleme metodologice:a) exprimarea bănească

Page 17: Teorie - SCN

b) sfera de cuprinderec) metodologii de calculd) destinații de utilizarea a indicatorilorCompararea internațională a gradului de dezvoltare economică a țărilor se poate efectua pe baza indicatorilor în expresie fizică prin compararea:- producției/loc: la produse de bază- consumului/loc→ Două liste:- una cu țările care se compară- a doua cu produsele cumpărateMetodologue:1. se alege o țară de referințp, iar celelalte țări se compară cu nivelul țării luate ca etalon.2. Statistic se utilizează mărimi relative de coordonare (K):Ki=(xi/xe)*100, unde xi – nivelul indicatorului din țara i; xe – nivelul indicatorului din țara etalonObs.: la etalon nu poate lua și media unui grup de țări (ex.: media pentru UE).Două probleme esențiale în compararea nivelului, structurii și ritmului de dezvoltare al economiei în vaza indicatorilor SCN:a) comparabilitatea indicatorilor din punct de vedere al conținutului și sferei de cuprindereb) comparabilitatea indicatorilor din punct de vedere al unității lor monetare.Evaluarea indicatorilor macroeconomici într-o valută unică prin:I. Pe baza cursurilor de schimb oficialeCursul de schimb = prețul plătit pe piața devizelor în valută străină pentru a obține o unitate de valută națională sau cantitatea de monedă străină ce se primește în schimbul unei unități de monedă națională.Cursul de schimb nu poate fi decisiv în asigurarea comparabilității pentru că nu reflectă structura reală a PIB, prezintă fluctuații curente sub influența factorilor interne și internaționale, există cursuri valutare multiple.II. Prin evoluarea parității puterii de cumpărare (PPC) a valutelor țărilor comparatePPC = numărul de unități de valută necesare pentru cumpărarea într-o țară a aceluiași volum de bunuri care se pot obține cu on unitate de măsură a țării bază de comparare.PPC pot fi calculate pentru total PIB, dar și pentru niveluri diferite de agragare (ex.: CP,CPL,FBCF,ΔS).Evaluarea prin PPC presupune folosirea unor indici ai prețurilor calculați pe baza prețurilor bunurilor din țara care face calculele de comparație și ai prețurilor acelorași bunuri din țara de referințe (se folosește p1,p0,g1,g0).Etapele lucrării de comparație:a) PIB-ul fiecărei țări este descompus într-un număr de grupe primare de cheltuieli.b) în fiecare grupă primară sunt prețuri pentru articole selectate care trebuie să respecte două proprietăți esențiale:- comparabilitatea (factorii care influențează formarea prețului sunt indici)- reprezentativitatea (articolele selectate sunt caracteristice pentru modelul cheltuielilor și are o pondere semnificativă în grupa primară a țărilor participante).c) valorile naționale ale grupelor primare sunt transformate în valori „comparabile internațional” prin PPC.Rezultatele sunt valori reale spre deosebire de valorile nominale (în monedă națională).Adaptarea: (ponderea cu cantitatea uneia dintre țări)

(țara B de referință)Media geometrică

Tipuri de comparare ai indicatorilor:- Compararea binarăa) calculul PPC la nivel de grupă primară- indicii Laspeyers

Page 18: Teorie - SCN

- indicii Paasche

- indici de tip Fisher

b) calculul PPC la nivel agregat- indici de tip Laspeyres

- indici Paasche

- indici de tip Fisher

17. Compararea indicatorilor macroeconomici - compararea în timp: indici de pret ;măsurarea inflaţiei şi determinarea indicatorilor în expresie comparabilă;utilizari in analiza economica Măsurarea inflației:Inflația poate fi determinată prin:- excesul emisiunii monetare – imflația prin monedă- excesul de cerere solvabilă – inflație prin cerere- excesul de cerere nominală – inflația prin credit- excesul în costuri – inflația prin costuri- din cauza insuficienței producției – inflația prin ofertăSpecialiștii apreciază nivelul inflației exprimată ca ritm procentual anual astfel:- inflație subnormală (cuprinsă între 0 si 3%)- normală (3-5%)- moderată (5-10%)- întreținută (10-20%)- persistentă (20-100%)- energică (100-200%)- accelerată (200-300%)- excesivă (peste 300%)Indici de preț în măsurarea inflației:- IPBC – Indicele prețurilor bunurilor de consum – Măsoară evoluția de ansamblu a prețurilor mărfurilor cumpărate și a tarifelor serviciilor utilizate de către populație- IPPI – Indicele prețurilor producției industriale – Exprimă evoluția sau schimbările medii ale prețurilor produselor fabricate și livrate de producătorii interni, practicate efectiv, în primul stadiu al comercializării acestora- IVU – Indicele valorii unitare a exportului/importului – Caracterizează dinamica prețurilor din contractele de export/import, extinderea variației prețurilor mărfurilor considerate reprezentative și permite deflatarea prin intermediul său a indicatorilor ce caracterizează schimbările extreme și chiar calcularea „raportului de schimb- ICV – Indicele constului vieții – Măsoară care este costul la prețurile pieței în perioada curentă, pentru menținerea standardului de viață atins în perioada de bază. Este utilizat, în principal, în determinarea salariilor, respective a veniturilor reale- IPAM – Indicele prețurilor cu amănuntul – Măsoară modificarea prețurilor la mărfurile vândute prin rețeaua comerțului cu amănuntul

Page 19: Teorie - SCN

- ICC – Indicele constului construcțiilor – Măsoară modificarea prețurilor în construcții- IPPA – Indicele prețuriloe produselor agro-alimentare – Măsoară evoluția prețurilor produselor agro-alimentare pe piața țărănească. Se utilizează atât distinct, cât și în determinarea IPBC- IPI – Indicele prețurilor imobiliarelor- Indicele deflator al PIB – numit și indicele „impicit” al prețurilor Produsului Intern Brut, nu se calculează în mod direct prin modificarea prețurilor, ci ca rezultat al raportului între PIB nominal (prețuri curente) și PIB real (prețuri comparabile).

Indici pentru măsurarea statistică a inflațieiIPBC – Indicele prețurilor bunurilor de consum – este instrumentul statistic care măsoară evoluția de ansamblu a prețurilor mărfurilor cumpărate și a tarifelor serviciilor utilizate de populație într-o anumită perioadă (curentă) în raport cu o perioadă anterioară (de bază). Frecvent, IPBC este numit și indicele general al prețurilor.IPC indicatorul cel mai sensibil (măsurător al evoluției prețurilor; element indispensabil în calculul indicatorilor macroeconomici; parametru esențial în politica monetară; criteriu de convergență; barometru al evoluției condițiilor de viață.Principalele avantaje:- promptitudinea mai bună comparativ cu aceea a „deflatorului PIB”-ului- sfera de cuprindere mai extinsă în raport cu aceea a IPPI-uluiPrincipalele dezavantaje:- sfera de cuprindere mai redusă- exactitatea relativ mai micăSfera de cuprindere – vizează numai elementele care intră în consumul directSunt excluse:- autoconsumul sau consumul din resurse proprii,- cheltuielile cu caracter de investiții și acumulare,- dobânzile la credite, amenzile, impozitele- cheltuielile aferente muncii pentru producția agricolă a gospodăriilor individuale.

18. Sistemul  INPUT-OUTPUT , tabelele SCN  si  analiza macroeconomicăAlcătuirea sistemului intrări-ieșiri se fndamentează pe metoda input-output elaborată de profesorul W. Leontief.Sistemul intrări-ieșiri cuprinde trei tipuri de tabele:- tabelele resurselor și utilizărilor;- tabelul ce leagă tabelele resurselor și utilizărilor de cele ale conturilor sectoarelor instituționale;- tabelul intrări-ieșiri (TII) simetric.Două entități fundamentale leagă tabelul resurselor de cel al utilizărilor, cu condiția ca resursele și utilizările să fie evaluate în același mod. Astfel, se respectă următoarele identități:a) Identitatea de ramură, respectiv Producția de ramură = Intrările pe ramură.Pentru fiecare ramură de activitate se verifică egalitatea:Producția = Consumul intermediar + Valoarea Adăugată.b) Identitatea de produs: Totalul resurselor pe produs = Totalul utilizărilor pe produsPentru fiecare produs se verifică egalitatea:Producția + Importurile = Consumul intermediar + Exporturile + Cheltuiala pentru consum final + Formarea brută de capital.Tabelele resurselor și utilizărilor cuprind ansamblul fluxurilor înregistrate în următoarele trei conturi:- contul de bunuri și servicii;- contul de producție;- contul de exploatare.Tabelul intrări-ieșiri simetric este o matrice produs x produs sau ramură x ramură ce descrie detaliat activitățile de producție interne și operațiunile pe produs ale economiei naționale. Construirea tabelului intrări-ieșiri simetric constituie o asamblare într-un singur tabel atât a celor privind resurselor cât și a utilizărilor.Clasificările utilizate în tabelul intrări-ieșiri simetric sunt identice cu cele utilizate în tabelele resurselor și utilizărilor, întrucât nu este, de fapt, decât o transformate.Tabelul itrări-ieșiri simetric trebuie completat utilizând cel puțin alte două tabele:

Page 20: Teorie - SCN

- matricea detaliată cuprinzând utilizările importuriloe. Formatul acestio tabel este identic cu cel al tabelului importurilor care însoțește tabelele resurselor și utilizărilor, mai puțin în cazul în care se recurge la o clasificare de tipul produs x produs;- un tabel intrări-ieșiri simetric pentru producția internă.

Partea principală a tabelului evidențiază fluxurile de bunuri materiale și servicii produse și consumate în procesul de producție al diferitelor ramuri. Acest consum de produse este denumit consum intermediar. El nu cuprinde consumul de fonduri fixe (amortizarea).Partea a doua a tabelului evidențiază fluxurile de produse și servicii ieșire din producție și intrate în consumul final, iar partea a treia evidențiază partea de muncă vie și fondurile fixe folosite (amortizarea), elemente care reprezintă așa-numitele intrări primare și care se exprimă prin indicatorul valoarea adăugată (veniturile primare plus amortizarea).

Prezentarea tabelului statistic în cifre are la bază următoarele principii:- Producția fiecărei ramuri se poate consuma în cadrul ramurii analizate, de celelalte ramuri de producție, de celelalte activități din sistemul economic și prin export. Matematic, presupunând n ramuri, xi se exprimă astfel:X1 = x11+x12+......+x1n+y1

...Xn = xn1+xn2+......+xnn+yn

Pentru toate ramurile, ecuația va fi:Xi = suma(xij + yi), i=1,2,...,n.Aceste ecuații de balanță arată că producția fiecărei ramuri este egală cu consumul intermediar plus consumul final.- Fiecare ramură, pentru a putea să-și desfășoare procesul de producție, trebuie să consume produse din alte ramuri ale producției, precum și forță de muncă și fonduri fixe.Matematic, pentru ramura 1 ecuația va fi:X1 = x11+.....+xn + T1 + F1

Ecuația valorică a cheltuielilor se va exprima:Xi = suma(xij + Tj + Fj); Tj + Fj =Vj

- Între inrări și ieșiri, deci între cele două ecuații, trebuie să existe egalitatea.

Tabelul se compune din patru cadrane, formate dintr-un număr de rânduri și coloane.

Unul dintre scopurile principale pentru care se alcătuiește tabelul este de a crea o bază pentru perfecționarea metodelor de analiză macroeconomică.Cu ejutorul lui se culeg date statistice, potrivit modelului adoptar, care permite lărgirea și adâncirea analizelor referitoare la procesele de producție, repartiție și folosire a produsului final. Elaborarea acestui instrument duce la descoperirea unor inexactități și la eliminarea lacunelor din statistica unei țări, contribuind la perfecționarea indicatorilor statistici folosiți și a tehnicilor de calcul, respectiv la perfecționarea statisticii ca instrument al cunoașterii.Tabelul intrări-ieșiri a permis, pentru prima dată, introducerea în activitatea economică a „analizei intrărilor și ieșirilor”, bazată pe folosirea modelelor matematice și a tehnicii electronice de calcul.

Datele tabelului au o mare importanță pentru calculul unor indicatori care permit studierea: structurii economice, a proporțiilor de dezvoltare economică, interdependențelor dintre ramurile economiei; participării diferitelor ramuri la construirea volumului producției intrate în consumul final.Indicatorii cuprinși în tabel – producția brută, valoarea adăugată, produsul final –, calculați pe fiecare rmură cuprinsî în clasificarea folosită, analizați, permit o caracterizare mai profundă, mai completă a structurii economiei naționale.În acest scop, se calculează și se analizează proporția producției brute, a produsului final exprimat în PIB și a valorii adăugate din fiecare ramură față de total.

, în care:Pb – producția brută dintr-o ramură;Va – valoarea adăugată dintr-o ramură;Pf – produsul final dintr-o ramură;i = 1,2,...,n.

Page 21: Teorie - SCN

Aceste mărimi, care exprimă contribuția fiecărei ramuri la formarea producției brute, produsul final (exprimat prin PIB) sau a valorii adăugate, au o însemnătate deosebită pentru studierea structurii economiei. Se pot calcula, de asemenea, indicatorii care exprimă proporția diferitelor elemente ale valorii adăugate sau ale produsului final (consumul populației, consumul public, investiții, exporturi) din fiecare ramură față de mărimea acestor elemente pe economia națională. Studierea acestor proporții pentru o perioadă mai mare permite să se cunoască modificările care au avut loc în structura economiei țării.În vederea analizei structurii economice, ramurile din clasificare, cum s-a arătat la punctul anterior, pot fi concentrate în funcție de anumite criterii.Astfel, se grupa în: ramuri care asigură în principal materii prime (industria extractivă și agricultura), care constituie sectorul primar; ramuri ce prelucrează produsele industriei extractive și agricole, care constituie sectorul secundar și ramuri care prestează servicii, sectorul terțiar.19. Determinarea volumului economiei neobservateEconomia ascunsă este formată din:- toate activitățile ascunse intenționat cu scopul reducerii costurilor de producție, nerespectând standardele administrative („ascunsă” din punct de vedere economic);- activitățile necuprinse în conturi datorită deficienței în sistemul statistic („ascunsă” din punct de vedere statistic).Pentru identificarea economiei neobservate se face clasificarea întregii economii în două sectoare:a) Sectorul formal- Estimarea muncii la negru:Evaluarea forței de muncă la negru reprezintă cea mai importantă parte a economiei neobservate. Metoda folosită se bazează pe compararea cererii și ofertei de muncă cu scopul de a identifica persoanele care realizează p activitate legală într-o unitate din sectorul formal, dar nu sunt declarate autorităților.- Estimarea fraudei TVA:Evaziunea fiscală se obține ca diferență între TVA teoretică șo cea încasată la bugetul de stat. TVA teoretic este estimată cu ajutorul elementelor de consum intermediar, consum final al gospodăriilor populației, consum final al administrației publice și private și FBCF pe baza cotelor de TVA pe produse, stabilit prin lege. Această fraudă fiscală este inclusă în valoarea producției precum și în valoarea adăugată brută pentru fiecare ramură corespunzătoare.b) Sectorul informal- Estimarea economiei neobservate se face pentru toate activitățile realizate de asociațiile familiale și lucrătorii pe cont propriu. Informațiile despre aceste activități provin de la MFP. Declarațiile de venit ale asociațiilor familiale și lucrătorilor pe cont propriu, depuse la MFP sunt comparate și ajustate cu valoarea acestor calcule. Astfel, sunt ajustate veniturile, evaziunea fiscală a unităților înregistrate în sectorul informal fiind total eliminată.O altă categorie importantă a economiei neobservate o reprezintă activitatea realizată de unitățile neînregistrate din sectorul informal. În această categorie intră: croitorii, mecanicii auto, coaforii, zugravii, instalatorii, profesorii care închiriază casa în timpul vacanței, etc. Pentru astfel de activități se realizează evaluări distincte, folosindu-se ipoteze specifice și surse de date disponibile din sistemul statistic.

20. Dezvoltarea umana si masurarea ei prin IDU. Componentele IDU (concepte, instrumente de măsurare, instituţii implicate). Agregarea informatiilor necesare determinarii IDUÎncepând din 1990, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) publică anual Rapoarte ale Dezvoltării Umane, „Human Development Report”.Conceptul de dezvoltare umană este mult mai adânc și mai bogat decât ceea ce poate fi surprins printr-un indice compozit. Totuși este utilă agregarea aspectelor diferite ale realității colplexe.Deși prin construirea relativ simplu, indicele dezvoltării umane (IDU) oferă explicații asupra cauzelor diferențierilor în clasamentul mondial al țărilor, și chiar poate fi folosit ca țintă politică.IDU relevă, de asemenea, structura și direcția progresului/regresului capitalului uman în cursul creșterii economice a unei țări.IDU reflectă prioritățile naționale, pune în evidență disparitățile, măoară progresul și stimulează dialogul politicilor de ajutoare.Multe țări determină IDU și dezagregat:- pe regiuni,- pe sexe,- pe grupuri etnice,- pe clasa de venit

Page 22: Teorie - SCN

- și după alte criterii le oferă o posibilitate de a studia profilul umam al societății lor.IDU reflectă realizările obținute în trei dimensiuni fundamentale:- o viață lungă și sănătoasă- o educație adecvată- un standard de viață decentValoarea IDU pentru fiecare țară (regiune, etc.) indică până unde trebuie mers pentru a atinge anumite țeluri predefinite: durata medie de viațp de 85 de ani, accesul la educație pentru toți și un standard de viață de nivel (decent) mondial.IDU – cuprinde trei elemente de bază:1) longecitatea – măsurată prin speranța de viață la naștere, care este influențată în mod direct de nivelul de dezvoltare a țării2) mediul de educație – este calculat ca o medie aritmetică ponderată între gradul de alfabetizare a populației adulte și rata brută de cuprindere în învățământul de toate nivelurile.3) standardul de viață – ca măsură se folosește PIB pe locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare (PIBppc/loc)Cei trei indicatori ai IDU au ponderi egale și caracterizează nivelul de dezvoltare al unei națiuni.IDU măsoară distanța relativă care desparte fiecare țeră a lumii de obiectivele considerate prioritate pentru dezvoltarea socială.Nivelul IDU variază pe o scală cuprinsă între 0 și 1, nivelul dezvoltării umane fiind cu atât mai ridicat cu cât este mai apropiat de 1.Există critici la adresa omiterii unei serii de dimensiuni, la construirea IDU, cum ar fi: libertatea politică, valorile culturale, mediul înconjurător, etc.Raportul Dezvoltării Umane din 1991 a încercat să măsoare libertatea politică, dar apoi a lăsat această sarcină în seama instituțiilor academice, datorită controversei privind găsirea unei metode precise de măsurare.Valorile culturale sunt mult mai dificil de comensurat cantitativ și orice încercare riscă să diminueze semnificația conceptului însuși.S-au stabilit valori fixe minime și maxime pentru indicatorii componenți ai IDU:- speranța de viață la naștere: valoarea min. 25 de ani – max. 85 de ani- gradul de alfabetizare al populației: valoarea min. 0% - max. 100%- rata brută de cuprindere în încățământ: min. 0% și max. 100%- PIB/loc. la ppc (Paritatea Puterii de Cumpărare în USD): min. 100 – max. 40.000 USD.Pentru a însuma valorile celor trei indicatori care intră în componența IDU se recurge la metoda normalizării, folosind în acest sens următoarea transformare:I : X → [0; 1]I(x) = (Xi – Xmin)/(Xmax – Xmin), unde:Xmin, Xmax = valorile extreme ale indicatorului, stabilite de PNUDXi = valoarea înregistrată a indicatorului

IDU este media indicilor speranței de viață, nivelul educației și a PIB real pe locuitor ajustat (în USD la PPC), mai precis, este suma indicilor împărțită la trei:IDU = (Indicele speranței de viață + Indicele nivelului educației + Indicele venitului ajustat-PIB/ppc)/3.Indicele nivelului de educație este construir ca o combinație lineară dintre alfabetizarea adultă și ratele combinate ale înmatriculărilor în învățământul primar, secundar și liceal, cu ponderile 2/3 și respectiv 1/3.Evaluarea IDU a atras critisi, controverse și sugestii de îmbunătățire, precum:a) Alegerea dimensiunilor:- IDU nu include o serie de dimensiuni, care sunt incluse în ICV (indicele calității vieții), cum ar fi libertatea politică, valorile culturale, mediulb) Alegerea variabilelor:- Pentru a putea comensura cele trei dimensiuni ale IDU ar trebui să fie incluse în model mai multe variabile- Spre exemplu, s-a propus să fie incluse, alături de speranța de viață la naștere, și mortalitatea infantilă și securitatea alimentară pentru se putea caracteriza mai bine sănătatea unei națiuni.c) Calitatea datelor:- Datele care stau la baza rapoartelor și a studiilor asupra dezvoltării umane trebuie să asigure ierarhizări și comparații conrecte și să conducă la concluzii pertinente- Având în vedere diversitatea surselor de date, apar uneori critici referitoare la standardizarea indicatorilor, dar mai ales în legătură cu întârzieri din partea țărilor în furnizarea datelor către organizațiile și organismele internaționale.

Page 23: Teorie - SCN

d) Tratarea venitului:- IDU nu tratează venitul ca un mijlic, dar îl reinterpretează în termenii finalităților pe care le deservește- În locul PIBpp ar fi mai relevand VPD/loc.e) Alte probleme tehnice:- Una dintre probleme se referă la alegerea ponderilor variabilelor din cadrul indicelui compozit- S-a dovedit că IDU este un indicator stabil: chiar atunci cînd au fost încercate diferite ponderi, valoarea (respectiv ierarhia) IDU pe țări nu s-a schimbat- Chiar dacă nu este perfect, IDU este considerat util, deoarece are un grad mai mare de cuprindere decât PIB, măsurând efectele în societate nu potențialul.Metodologia de calcul IDU este relativ nouă și este încă în proces de configurare.Utilitatea acestor calcule are semnificație pentru a ilustra în ce măsură acționează factorii sociali în țări cu diferite nivele ale dezvoltării și care este factorul determinant al rangului ocupat de fiecare țară.IDU indică media realizărilor, mascând astfel diferențele dintre femei și bărbați; dintre medii de rezidență, etc.Este nevoie de măsuri suplimentare care să surprindă inegalitățile din societate.