UNIVERSITATEA SPIRU HARETFACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTSPECIALIZAREA: EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂAN III EFS 2010 ∕2011DISCIPLINA: TEORIA ANTRENAMETULUI ŞI COMPETIŢIEI SPORTIVECurs nr.11. Finalitatea ca un concept adoptat de UNESCO este definită ca:2. Prima finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport, cu implicaţii în păstrarea sănătăţii publice este:3. A doua finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport, ce vizează întărirea capacităţii fizice a omului este:4. A treia finalitatea a activităţilor de educaţie fizică şi sport, care ilustrează un nivel mai ridicat de pregătire multilaterală a omului este:5. O finalitate care defineşte capacitatea teoretică şi practică a omului de a face aprecieri critice asupra ramurilor sau probelor sportive este:6. Creşterea emulaţiei pentru activitatea sportivă este următoarea finalitate:7. Următoarea finalitate este de o importanţă majoră, întrucât creează nevoia de mişcare şi după terminarea activităţii sportive de performanţă:8. Cunoştinţe din domeniul istoriei sportive de înaltă performanţă, alături de regulamentul specific fiecărei ramuri de sport, sunt elementele ce definesc următoarea finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport:9. Creşterea prestigiului sportului românesc în lume, sporirea contribuţiei sale la mai buna cunoaştere a tinerilor, realizarea idealurilor de pace, prietenie şi colaborare este finalitatea care are ca obiectiv mediu unic:10. Comportarea civilizată în societate şi respectul pe care-l manifestă subiectul faţă de valorile sportive naţionale, reprezintă următoarea finalitate:11. Crearea suportului energetic pentru activitatea zilnică, reprezintă următoarea finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport:12. Gustul pentru frumos în toate domeniile reprezintă următoarea finalitate a activităţii de educaţie fizică şi sport:13. Formarea animatorilor sportivi, reprezintă una din formele de manifestare a acestei finalităţi a activităţii de educaţie fizică şi sport:14. Definiţie: …..un ansamblu de metode, mijloace şi tehnici de instruire şi educaţie, de refacere a organismului după efort, utilizate în funcţie de obiectivele fixate şi mai cu seamă de performanţele sportive (A. Nicu).15. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: selecţie, model, sistem de asistenţă, tehnicieni, fac parte din următoarea categorie:16. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: formarea şi dezvoltarea multilaterală a personalităţii, atitudinea faţă de pregătire, spirit colectivist, disciplina conştientă, conduita morală, colaborare şi combativitate în concurs, motivaţia, traseu şcolar-profesional, fac parte din următoarea categorie:17. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: unităţi sportive de performanţă, antrenori, sportivi legitimaţi, sportivi clasificaţi, specialişti, fac parte din următoarea categorie:18. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: spaţii, echipament, inventar, obiective, buget, fac parte din următoarea categorie:

19. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: planuri de pregătire, programe de control şi analiza activităţii, elaborarea de strategii şi tactici, fac parte din următoarea categorie:20. Programarea modelului logic al performanţei trebuie să aibă la bază, ca finalitate:21. Componentele conducerii ştiinţifice a antrenamentului modern sunt:Curs nr.2-31. Din cele trei surse principale din care izvorăşte performanţa sportivă: valoarea biologică şi a personalităţii sportivului, cea intelectuală exprimată de corpul de specialişti şi timpul, două sunt variabile şi una constantă. Sursa constantă este:2. Selecţia este:3. Prin sistem naţional de selecţie înţelegem:4. Instituţionalizarea sistemului unic de selecţie şi pregătire a copiilor şi juniorilor se realizează în anul:5. În „Sistemul naţional de selecţie” acţionează 5 tipuri de criterii:6. Fibrele albe sunt:7. Fibrele roşii sunt:8. Fibrele care-şi pot modifica echipamentul enzimatic, funcţie de antrenamentul specializat aplicat sunt:9. Criteriul sanogenetic este eliminatoriu în:10. Criteriul psihologic iese mai mult în evidenţă în:11. Criteriul modelului biologic al performerului este mai important la:12. Anamneza medico-sportivă reprezintă o metodă subiectivă de determinare a criteriilor:13. Biopsia musculară are aplicabilitate:14. Criteriile neuropsihice, în mod special cele neuromusculare ar avea eficienţă maximă dacă ar fi aplicate la:15. Criteriile endocrinometabolice au eficienţă la:16. Criteriile integrităţii morfologice şi funcţionale a analizatorilor au mai mare importanţă în:17. Criteriile cardiorespiratorii sunt de maximă importanţă în:18. Capacitatea de refacere şi de adaptare are importanţă mai mare:19. Însuşirile somatice principale sunt condiţionate genetic diferit, în ordine descrescătoare astfel:20. Coeficientul de corelaţie a eredităţii cu înălţimii subiecţilor se modifică o dată cu vârsta astfel:21. Scara androginităţii a lui Bayer-Bailey indică:22. Gradul 1 pe scara androginităţii corespunde:23. Gradul 3 pe scara androginităţii corespunde:24. Scara androginităţii a lui Bayer-Bailey are:25. Activitatea sistemului nervos şi, în principal, a scoarţei cerebrale împreună cu metabolismul de la nivelul muşchiului sunt factori funcţionale ce condiţionează:26. După cercetările lui A. Demeter, timpul de reacţie este foarte bun dacă durează:27. Punerea în acţiune a unui număr cât mai mare de unităţi motorii, este factor principal în prognozarea dezvoltării:

28. Factorii anatomofuncţionali se adaugă alături de cei biochimici şi ai sistemului nervos pentru prognozarea dezvoltării:29. Zona strict aerobă se află la:30. Predominanţa funcţională a emisferei corticale dreaptă întâlnită la stângaci:31. Vârsta biologică este:32. Sursa de energie este unică, reprezentată de radiaţia solară, şi este absorbită prin procesul de asimilaţie clorofiliană din plante, în electronii atomilor de:33. Energia asimilată este transportată la nivelul adenozintrifosfatului (ATP) prin transportorii de electroni:34. ATP-ul se desface în:35. Adenozindifosfatul se scindează în anumite condiţii în două molecule de acid fosforic şi energie sub influenţa:36. Placa turnantă a întregului proces metabolic energetic din organism, cu rol energetic, în cetogeneză respectiv în sinteza hormonilor steroizi anabolizanţi şi a colesterolului etc. este:37. 1 moleculă de acetil coA reface:38. Procesele aerobiotice stabile asigură:39. Studiile de microscopie electronică au evidenţiat între densitatea mitocondrială şi capacitatea VO2 max. un raport:40. Mecanismele de reglaj neuroendocrin sunt:41. Definiţie: ….urmăreşte să asigure corespondenţa dintre aptitudinile şi atitudinile individului, pentru ca pe această bază să se asigure adaptarea la efort şi eficienţa în antrenamente şi competiţii.42. Factorii psiho-sociali sunt:43. Factorii psihologici sunt:44. Capacitatea psihică cuprinde:45. Pentru ramurile de sport în care prima selecţie se face pâna la 6 ani (inclusiv), copiii trebuie să realizeze la testarea pregătirii fizice generale minimum:46. Pentru ramurile de sport în care prima selecţie se face la 7 ani sau după această vârstă, copiii trebuie să totalizeze la testarea pregătirii fizice47. La ramurile de sport în care calităţile motrice au mare grad de determinare genetică punctajul de selecţie motrică iniţial pentru pregătirea fizică generală trebuie să se apropie de:48. Copiii care prezintă talie de excepţie beneficiază la selecţia iniţială în pregătirea fizică generală o bonificaţie la toate probele de:49. Probele de selecţie iniţială pentru pregătirea fizică generală la copiii sub 6 ani (inclusiv) sunt:50. Probele de selecţie iniţială pentru pregătirea fizică generală la copiii peste 7 ani (inclusiv) sunt:51. Durata pregătirii în grupele de începători este în medie de:52. Durata pregătirii în grupele de avansaţi este în medie de:53. Vârsta optimă de selecţie este:54. Plecarea la alergarea de viteză pe 50 m. se realizează:55. Pauza dintre alergările pe 50 m. este de :56. La săritura în lungime de pe loc distanţa se măsoară:57. La alergarea de rezistenţă, transformarea alergării în mers se consideră:

58. Aruncarea mingii de oină la distanţă se realizează:59. La menţinerea în atârnat la bara fixă cu braţele îndoite, cronometrul se opreşte când:60. Tracţiuni în braţe se execută numai de către băieţii care au depăşit vârsta de :61. La tracţiuni în braţe balansarea picioarelor:62. La jocul de mişcare (naveta) cercurile tangente au următoarele diametre:63. La jocul de mişcare (naveta) distanţa totală de alergare este de:64. La ridicarea trunchiului din culcat în şezând timp de 30 s., subiectul trebuie să atingă genunchii şi salteaua cu:65. La măsurarea mobilităţii coxofemurale în flexie, linia gradată este aşezată:66. La măsurarea mobilităţii trebuie să se păstreze poziţia finală timp de:67. Selecţia primară a copiilor şi juniorilor se efectuează cu mijloace specifice de către:68. Constituirea grupelor de începători este:69. Regularitatea centripetă a creşterii (Zurbrugg) se referă la:70. Metabolismul bazal al copilului este:71. Antrenamentul de forţă pentru copii şi juniorii în creştere impune:72. La vârsta şcolară mică creşterea:73. La vârsta şcolară mică creierul are greutatea:74. La vârsta şcolară mică în cadrul proceselor corticale fundamentale:75. În cadrul aparatului locomotor a vârstei şcolare mici, oasele sunt:76. Musculatura la 6 ani reprezintă:77. Tonusul muscular la copii de vârstă şcolară mică este:78. Cordul copiilor de vârstă şcolară mică reacţionează putenic la efort în mod:79. Frecvenţa cardiacă de repaus între 6 şi 12 ani:80. La vârsta şcolară mică, muşchii respiratori insuficient dezvoltaţi, nu pot asigura mărirea corespunzătoare a volumului toracelui în efort, amplitudinea mişcărilor respiratorii fiind:81. La vârsta şcolară mică, efortul determină:82. La pubertate caracterele sexuale primare şi secundare:83. Aparatul locomotor la vârsta pubertară prezintă următoarele caracteristici:84. Sistemul nervos la pubertate:85. Sistemul cardiovascular la pubertate:86. Aparatul respirator la pubertate:87. În etapa postpubertară dezvoltarea somatică:Curs nr.41. Definiţie: …. idee de bază a unei doctrine sau teze care structurează şi orientează o activitate de cunoaştere sau de natură practică, din care derivă o serie de consecinţe în planul acţiunii şi comportamentului (A. Nicu):2. Definiţie: Proces pedagogic desfăşurat sistematic şi continuu gradat de adaptarea organismului omenesc la eforturile fizice tehnico-tactice şi psihice intense în scopul obţinerii de rezultate înalte într-una din formele de practicare competitivă a exerciţiilor fizice (Dicţionarul terminologic – 1974).3. Prin procesul didactic cu care operează, antrenamentul sportiv prezintă componenta:

4. Prin efectele obiective în planul dezvoltării funcţionale şi al nivelului adaptativ al organismului uman, antrenamentul sportiv prezintă componenta:5. Prin implicaţiile caracteriale, morale, emoţionale ale personalităţii sportivului, antrenamentul sportiv prezintă o componentă:6. Prin raporturile şi modul sportivului de integrare şi omogenizare în mediul social, economic şi cultural, antrenamentul sportiv prezintă o componentă:7. Prin condiţiile specifice de alimentaţie, odihnă, confort şi de mediu ambiant în care sportivul se antrenează şi se reface, antrenamentul sportiv prezintă o componentă:8. Prin idealurile de fairplay, de angajare totală şi onestă în pregătire şi concurs, de pace şi prietenie cu tineretul de pretutindeni, antrenamentul sportiv prezintă o componentă:9. Prin frumuseţea şi rafinamentul gestului motric, prin complexitatea şi armonia acţiunilor motrice, prin extraordinarul şi fascinantul spectacol provocat de concursul sportiv, antrenamentul sportiv are şi o componentă:10. Caracteristica multifactorială şi interdisciplinară ale procesului de antrenament se manifestă prin:11. Caracterul praxiologic al procesului de antrenament reprezintă:12. Principiul general al accesibilităţii al antrenamentului sportiv se referă la:13. Principiul continuităţii în antrenamentul sportiv se referă la:14. Principiul periodizării şi structurii ciclice a efortului în antrenamentul sportiv se referă la:15. Principiul participării conştiente a sportivului în cadrul procesului de antrenament implică:16. Principiul sistematizării mijloacelor în procesul de antrenament presupune:17. Principiul individualizării în antrenamentul sportiv presupune:18. Principiul însuşirii temeinice în antrenamentul sportiv se referă la:19. Reacţiile de adaptare ale organismului în cadrul procesului continuu de antrenament sunt:20. Perfecţionările morfofuncţionale caracteristice sportivilor sunt modificări:21. Perfecţionările dobândite prin antrenament se pierd în lipsa excitantului specific, într-un timp mai scurt decât cel necesar obţinerii lor de:22. Fibrele musculare în caz de imobilizare se atrofiază după cum urmează:23. Principiul solicitărilor optime şi a creşterii în trepte a eforturilor se referă la:24. Experienţa practică recomandă schimbarea nivelului de solicitare după:25. Principiul priorităţii efortului specific competiţional se referă la:26. Pragul anaerob în ceea ce priveşte lactacidemia este de:27. Enzimele care asigură descompunerea şi resinteza acidului adenozintrifosforic şi fosfocreatinei sunt activate prin contracţii intense şi de foarte scurtă durată:28. Principiul pregătirii fizice multilaterale presupune:29. Sursele teoriei modelelor în antrenamentul sportiv sunt:30. Obiectivizarea antrenamentului şi concursului sportiv presupune:31. Evaluarea antrenamentului şi concursului sportiv presupune:32. Care din următoarele informaţii sunt de esenţă metodologică:33. Care din următoarele informaţii sunt de esenţă pur biologică:34. Reţinerea informaţiilor audio-vizuale creşte procentual la:

Curs nr.51. Posibilitatea de dirijare, de decizie şi de optimizare a antrenamentului sportiv depinde în ultimă instanţă de înregistrarea continuă a datelor, de prelucrarea lor imediată şi de o interpretare corelată, analizată periodic. Datele sunt furnizate de:2. Loturile asistate de brigăzile multidisciplinare au permis inventarierea mijloacelor (exerciţiilor) care intră în componenţa antrenamentelor, prin operaţia de:3. Numărul mare de mijloace, ca orientare metodică, ce elogiază bogăţia conţinutului ca o condiţie a reuşitei şi eficienţei, este orientare a:4. Selecţia continuă a mijloacelor cu eficienţa cea mai mare în determinarea performanţei sportive este apanajul:5. Indicatorul statistic care permite selecţionarea celor mai eficiente mijloace, prin compararea datelor acestora vis-à-vis de performanţă este:6. Ramurile şi probele sportive ale căror mijloace se pretează, în exprimarea lor, la o expresie matematică temporală, au ca unitate de măsură:7. Ramurile şi probele sportive ale căror mijloace se pretează, în exprimarea lor, la o expresie matematică spaţială, au ca unitate de măsură:8. Ramurile şi probele sportive ale căror mijloace se pretează, în exprimarea lor, la o expresie matematică ponderală, au ca unitate de măsură:9. Pentru ramurile şi probele aciclice (gimnastică) sau bazate pe „adversitate” directă (box, lupte, judo, scrimă, jocuri sportive), standardizarea mijloacelor se realizează prin:10. Canotajul este un sport din grupa eforturilor ciclice într-un regim:11. Următorul factor, determinant al performanţei, este exprimat dimensional şi cantitativ, relevând caracteristici spaţiale:12. Următorul factor, determinant al performanţei, exprimă îndemânarea individului, capacitatea lui de sincronizare cu aspectele tehnice specifice sportului sau probei sportive:13. Un factor de asemenea foarte important, ce asigură creşterea frecvenţei motrice pe seama intensităţii efortului, care direcţionează în principal efortul de adaptare pe plan biologic al organismului este:14. Factorul decisiv în realizarea unor performanţe înalte în canotaj îl constituie nivelul:15. Energia anaerobă alactacidă susţine efortul de competiţie la canotaj:16. Energia anaerobă lactacidă susţine efortul de competiţie la canotaj:17. Energia aerobă (oxidativă) susţine efortul de competiţie la canotaj:18. În canotaj, se poate conta, în medie, pe o creştere a energiei aerobe faţă de disponibilităţile native ale sportivei/sportivului de cca.:19. În canotaj, se poate conta, în medie, pe o creştere a energiei anaerobe faţă de disponibilităţile native ale sportivei/sportivului de cca.:20. Modelul VO2 max., procentul din VO2 max. ce poate fi mobilizat şi durata menţinerii acestui nivel, greutatea corporală şi masa activă sunt factori ce determină eficient productivitatea:21. Pentru elaborarea cu eficienţă maximă a unui antrenament intensiv este necesar să se plece de la următoarele:

22. Efectele cumulative urmărite prin antrenamente vizează la canotaj, în ordine, următoarele:23. La canotaj, mijloacele de antrenament de vâslit reprezintă anual:24. La canotaj, mijloacele de antrenament pe uscat reprezintă anual:25. Specialiştii români au optat la canotaj pentru o scară de intensitate a mijloacelor pe:26. În sporturile aciclice pentru analiza mijloacelor tehnice este absolut necesară:27. Îmbinarea tehnicii manuale cu cele automate determină culegerea datelor privind:28. La fotbal, timpul aşa-zis „mort” din joc reprezintă cca.:29. Inventarul mijloacelor (exerciţiilor) din cadrul modelului de antrenament a compus:30. Inventarul mijloacelor a fost supus analizei statistico-matematice şi a indicat o relaţie:31. Definiţie: …… înseamnă operaţia de tipizare a mijloacelor, lecţiilor şi ciclurilor săptămânale, ca urmare a cunoaşterii valorilor biologice, biomecanice şi metodologice, precum şi a efectelor lor stabile în economia ciclului anual de pregătire, în vederea aplicării lor cu eficienţă maximă (printr-o solicitare compatibilă cu cea a concursului) (A. Nicu):32. Tendinţa uniformizării mijloacelor este contracarată prin tratarea lor diferenţiată din punct de vedere:33. Cunoaşterea valorilor investite în antrenament, economisirea energiei umane, a timpului în favoarea performanţei, precum şi selecţionarea celor mai adecvate şi valide mijloace constituie motivul şi totodată efectul:34. Dintre cei 100 indicatori care s-au păstrat la canotaj în cadrul modelului, cei cu profil metodologic reprezintă:35. Dintre cei 100 indicatori care s-au păstrat la canotaj în cadrul modelului, cei cu profil biologic-psihologic reprezintă:36. Indicatorii cantitativi spaţiali din cadrul modelului cuprind:37. Indicatorii cantitativi de organizare din cadrul modelului cuprind:38. Indicatorii calitativi ai modelului rezultă din:39. Gradul de complexitate a modelului de antrenament rezultă implicit din complexitatea ramurii sau probei de sport exprimată în concurs într-un raport:40. Modelul va fi elaborat ţinându-se cont şi de:Curs nr.61. Cotele de progres ale performanţei din concursuri determină creşterea valorică a indicatorilor modelului de antrenament. Este vorba despre:2. Una din metodele moderne de a prognoza valoarea rezultatului sportiv îl constituie calculul:3. Prognoza performanţei are două planuri: prognoza rezultatului sportiv şi:4. Aspectele caracteristice tehnico-tactice şi fizice ale sportivului, evidenţiate în timpul competiţiei sunt relevate de:5. Analiza temporală şi spaţială a parcursului din cadrul probei este ilustrată sugestiv de:6. În cadrul sporturilor de echipă, eficienţa apare din eforturile însumate ale fiecărui individ în parte, şi sunt obiectivizate prin:

7. Aspectele medico-biologice ale competiţiei se referă la:8. Eforturile prestate pe baza energiei eliberate prin procese biochimice în care nu intervine O2 intră în categoria eforturilor:9. Dacă energia rezultă din descompunerea acidului adenozintrifosforic (ATP) şi a fosfocreatinei (PC), eforturile poartă numele de:10. În cazul în care energia provine din descompunerea glicogenului (glicoliză anaerobă), eforturile se numesc:11. Efortul anaerob alactacid durează:12. În categoria eforturilor anaerobe alactacide se încadrează eforturile din competiţiile:13. Factorul biologic limitativ în eforturile anaerobe alactacide este reprezentat de:14. Indicele Quetelet reprezintă:15. Componenta musculară a sistemului neuromuscular în eforturile anaerobe alactacide este cea mai dezvoltată la:16. Puterea absolută (maximă) anaerobă, la persoanele neantrenate creşte de la 7 la 21 ani, obţinându-se valoarea maximă în medie la:17. Eforturile competiţionale de tip anaerob lactacid au o intensitate submaximă şi durată cuprinsă între:18. Creşterea cantitativă a enzimelor din fibra musculară este caracteristică sportivilor care depun efort:19. Factorii biologici limitativi ai performanţelor în efortul de tip anaerob lactacid, se maturizează după vârsta de:20. Eforturile prestate pe baza energiei eliberate prin procese biochimice în care intervine O2 intră în categoria eforturilor:21. După o perioadă de adaptare de 3-5 minute şi dacă se înregistrează un consum de O2 constant, efortul aerob se numeşte:22. Intensitatea efortului aerob din starea stabilă adevărată nu depăşeşte:23. Energia necesară susţinerii eforturilor de tip aerob stare stabilă se eliberează prin descompunerea:24. Datorită caracteristicilor efortului aerob stare stabilă, specialiştii au atras atenţia că rezultatele cele mai bune se obţin:25. În eforturile competiţionale aerobe în stare stabilă aparentă, consumul de O2 nu poate egala necesarul de O2 susţinerii travaliului respectiv iar intensitatea oscilează între:26. Eforturile competiţionale aerobe în stare stabilă aparentă nu pot depăşi cca.:27. Dintre multiplii factori care condiţionează absorbţia şi transportul de O2 la omul sănătos, pe primul plan se situează:28. Sportivii antrenaţi în eforturi aerobe stare stabilă aparentă au cordul:29. Eforturile mixte de intensitate relativ constantă durează la sporturile ciclice între:30. Solicitările din ce în ce mai mari din antrenamente şi concursuri, eventuala schimbarea a caracterului efortului, îmbunătăţirea selecţiei şi metodicii de antrenament au fost necesare datorită:31. Adaptarea medico-biologică apărută o dată cu modificările punctajelor la gimnastică, a reprizelor diferitelor meciuri de box, lupte, apariţiei a noi materiale mai performante, etc. a fost necesară datorită:

32. Definiţie: …..ansamblu de indicatori diferenţiaţi ca profil (prognoza dinamicii performanţei, particularităţile motrice şi biologice ale graficului de cursă şi de joc considerate etalon), ale căror valori condiţionate reciproc esenţializează structura concursului următor, evidenţiindu-i elementele hotărâtoare pentru câştigarea lui (A. Nicu).33. Vârsta campionului la gimnastica feminină şi înotul feminin este în medie:34. Vârsta campionului la călărie, tir şi yahting este în medie:35. Vărsta optimă a performanţelor înalte la poliatloane şi jocuri este în medie:36. Campionii Olimpici au media vârstei:37. După unii autori, baschetbalistul şi canotorul fac parte din categoria tipului constituţional longilin sau:38. Înălţimea corpului, anvergura dimensională a diferitelor segmente corporale, proporţiile şi forma lor, greutatea, compoziţia chimică tisulară, fac parte din:39. Forţa diferitelor grupe musculare, acuitatea organelor de simţ, caracteristicile sistemului nervos, tipologia endocrină, etc, fac parte din:40. Structura şi funcţia ariilor senzitivă şi motorie a scoarţei cerebrale se maturizează în jurul vârstei de:41. Capacitatea analizatorului kinestezic de a aprecia spaţiul şi timpul se perfecţionează cu vârsta şi atinge nivelul adultului la:42. Vârsta performanţei maxime astăzi, faţă de cea de acum câteva decenii este:43. Vârsta biologică la gimnaste, înotătoare şi patinatoare de performanţă vis-à-vis de vârsta cronologică este:44. Definiţie: ….. este o stare de echilibru între forţele organismului şi solicitările diverse cărora sportivul trebuie să le facă faţă, o stare de bine fizic, psihic şi social al individului.45. Sistemul cardiovascular prezintă cele mai mari modificări funcţionale în cazul sportivilor ce practică eforturi:46. Valorile cele mai ridicate ale puterii anaerobe maxime absolute le constatăm la:47. Valorile cele mai ridicate ale puterii anaerobe maxime relative le constatăm la:48. Valorile cele mai ridicate ale VO2 max. le constatăm la:49. Valorile cele mai ridicate ale VO2 max./kg.corp le constatăm la:50. Unul din factorii hotărâtori ai performanţei, care conturează modelul campionului, îl constituie capacitatea psihică a sportivului, ea însăşi rezultantă a:Curs nr.71. Învăţarea umană este prin esenţa ei:2. Principiul conducerii procesului de învăţământ printr-o relaţie reactivă presupune:3. Actul de conducere şi control în instruirea programată, presupune reglarea prin intermediul unor:4. Raportul predare-învăţare poate şi trebuie să devină un proces de:5. Pentru ca raportul predare-învăţare să devină un proces de reglare continuă, trebuie ca modelul de învăţare (de antrenament în cazul nostru), să permită desfacerea valorilor globale ale indicatorilor în toate elementele componente compatibile, deci să se respecte principiul:6. Modelul de antrenament reprezintă în cadrul procesului didactic integral, dintr-un ciclu anual:

7. Programarea antrenamentului sportiv reprezintă în cadrul procesului didactic integral, dintr-un ciclu anual:8. Existenţa şi perfecţionarea continuă a sistemului probelor şi normelor de control asigură o informare curentă asupra progreselor înregistrate, care îşi găsesc expresia în creşterea valorică a indicatorilor umani. Acesta reprezintă instrumentul prin care se evidenţiază următoarea regulă fundamentală a programării:9. Regula fundamentală a programării ce scoate în evidenţă rolul şi importanţa principiului individualizării antrenamentului sportiv este:10. Regula fundamentală a programării ce atrage atenţia asupra faptului că fiecare pas cuprinde atât o informaţie, cât şi o aplicaţie privind abordarea fracţionată, într-un mod riguros, a valorilor programării modelului de antrenament este:11. Parametrii esenţiali ai efortului de care depinde influenţa acestuia asupra diferitelor organe şi sisteme ale corpului omenesc şi prin aceasta asupra celor două tipuri ale capacităţii de efort sunt:12. Cantitatea totală de lucru mecanic efectuat reprezintă:13. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortului Lm = mgh, Lm reprezintă:14. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortului Lm = mgh, m reprezintă:15. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortului Lm = mgh, g reprezintă:16. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortului Lm = mgh, h reprezintă:17. Determinare volumului efortului prin înregistrarea continuă a consumului de O2 este o metodă de măsurare:18. Exprimarea volumului efortului prin suma distanţelor parcurse este o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe:19. Exprimarea volumului efortului prin suma execuţiilor tehnico-tactice este o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe:20. Exprimarea volumului efortului prin suma acţiunilor efectuate este o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe:21. Exprimarea volumului efortului prin suma acţiunilor parţiale sau integrale este o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe:22. Exprimarea volumului efortului prin suma repetărilor exerciţiilor este o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe:23. Creştea volumului de efort din antrenament corelează eficient cu creşterea capacităţii aerobe:24. Creşterea volumului de efort din antrenament pe baza scăderii intensităţii duce la:25. Volumul efortului de antrenament din eforturile anaerobe, comparativ cu cel din eforturile aerobe este:28. Sistemul neuromuscular – factor limitativ al puterii anaerobe – are, la sportivii de performanţă, dimensiuni cu atât mai reduse şi o capacitate funcţională cu atât mai scăzută cu cât volumul de efort din antrenamente şi competiţii este:29. La alergători, pe măsură ce se măreşte distanţa de concurs, indicele Quetelet:30. Puterea anaerobă maximă la fondişti în raport cu persoanele neantrenate este:

31. Prin cantitatea de efort (lucru mecanic) efectuat într-o unitate de timp se înţelege:32. Termenul de putere din fizică este sinonim cu următorul parametru al efortului:33. În sporturi şi probe precum: alergări, ciclism, înot, sporturi nautice, schi fond, patinaj viteză, intensitatea efortului se exprimă prin:34. În sporturi şi probe precum: lupte greco-romane şi libere, judo, box, scrimă, intensitatea efortului se exprimă prin:35. În sporturi precum: jocurile sportive, intensitatea efortului se exprimă prin:36. În sporturi precum: gimnastică, patinaj artistic, intensitatea efortului se exprimă prin:37. Între creşterea intensităţii efortului şi creşterea consumului de O2 măsurat în stare stabilă s-a constat:38. Există, de asemenea, o corelaţie între solicitarea inimii şi intensitatea efortului în cazurile în care acesta determină creşteri ale frecvenţei cardiace (FC) între:39. Valoarea frecvenţei cardiace (FC), la o anumită treaptă a intensităţii:40. Calea optimă de creştere a solicitării organismului într-o lecţie de antrenament se realizează prin:41. Pentru aceeaşi treaptă a intensităţii efortului, nivelul de solicitare a organismului se situează cu atât mai sus cu cât capacitatea de efort:42. Intensitatea solicitării se măsoară prin diferite valori:43. După O.P. Astrand şi K. Rodhal, când frecvenţa cardiacă (FC) se ridică la 128 pulsaţii/min. la bărbaţi şi 138 pulsaţii/min. la femei, efortul reprezintă:44. După O.P. Astrand şi K. Rodhal, când efortul reprezintă 70% din VO2 max. al subiectului, frecvenţa cardiacă în efort se ridică la:45. Cifrele cuprinse între 160 şi 170/180 pulsaţii/min. la bărbaţi şi 170-180 (190) pulsaţii/min. la femei sunt considerate de cei mai mulţi autori ca reprezentând limita de solicitare compatibilă cu prestarea efortului în condiţii de:46. Între intensitatea solicitării din antrenament şi intensitatea solicitării din concurs trebuie să existe:47. Perioada de timp în care organismul prestează un anumit efort, măsurată prin unităţi temporale, cronometrându-se efectiv timpul de lucru înţelegem:48. Durata efortului în raport cu durata unei lecţii de antrenament sau competiţie:49. Durata efortului în lecţiile de antrenament egale ca timp de desfăşurare cu predominanţă anaerobă vis-à-vis de cele în care energia se eliberează aerob:50. Pe măsura prelungirii duratei efortului în condiţiile în care ceilalţi parametrii rămân constanţi, solicitarea organismului:51. Eforturile cu durata de cca. 3 min., dacă au intensitate adecvată creşterii capacităţii de efort a organismului, necesită un consum de O2:52. După Astrand şi Rodhal, durata de cca. 3 min. reprezintă durata optimă a efortului ce trebuie repetat pentru a solicita la maximum sistemul de transport al O2 şi este folosită în:53. Cele mai mari creşteri ale forţei musculare s-au obţinut prin contracţii cu intensitate maximă, a căror durată raportată procentual la timpul cât putea fi menţinută contracţia respectivă era egală cu:54. În procesul de antrenament, raportul dintre durata efortului şi durata pauzei ce urmează după acesta reprezintă:

55. În lecţia de antrenament, dacă ceilalţi parametrii ai efortului rămân constanţi şi densitatea efortului creşte:56. Metodica actuală de antrenament preconizează pentru creşterea capacităţii de efort, în toate ramurile de sport:57. Numărul de acţiuni motrice efectuate simultan în timpul unei activităţi motrice şi structurile lor biomecanice reprezintă:58. În activităţile motrice complexe o contribuţie mai importantă o are:59. Oboseala musculară locală produsă prin eforturi cu acelaşi volum, intensitate, durată şi densitate:60. Complexitatea efortului determină solicitarea organismului, influenţa acesteia asupra organelor limitative ale capacităţii de efort aerob şi anaerob, comparativ cu a celorlalţi parametrii ai efortului este:Curs nr.81. Enunţ: Acest factor asigură fondul energetic al performanţei, stimulând creşterea indicilor funcţionali şi morfologici şi, în consecinţă, a calităţilor motrice, deci sporirea capacităţii generale de efort a organismului:2. Mijloacele care compun acest factor al pregătirii fizice, izvorăsc preponderent din atletism, gimnastică, schi, haltere, înot şi jocuri sportive. Ele sunt:3. Pregătirea fizică a sportivului în antrenamentul modern trebuie să conducă la sporirea:4. Valorificarea exerciţiilor destinate pregătirii fizice, comparativ cu cele destinate pregătirii tehnice şi tactice se realizează prin:5. Enunţ: Acest factor este reprezentat de ansamblul mijloacelor cu o structură identică sau apropiată de acţiunile (gesturile) motrice prevăzute de regulamentul de concurs, prin care sportivul sau echipajul, însuşindu-şi-le, concretizează performanţa diferenţiată specific.6. Enunţ: Structuri fundamentale prin care se obţine performanţa, cele care compun ţesătura concursului şi constituie obiectul principal al procesului de învăţare şi perfecţionare:7. Enunţ: Acţiuni motrice concrete prin care elementul tehnic se valorifică în desfăşurarea jocului:8. Enunţ: Maniera proprie a unui sportiv de a efectua un procedeu tehnic sau altul constituie:9. În toată evoluţia de mai bine de un secol a ramurilor de sport, elementele tehnice au rămas aproximativ aceleaşi, cu excepţia celor din:10. Lungimea pârghiilor, numărul şi calitatea fibrelor musculare, deschiderea unghiurilor de execuţie, amplitudinea, direcţia, forţa, viteza de execuţie şi puterea, ca şi planurile şi axele de realizare în raport cu centrul de greutate corporală, cu forţa gravitaţională etc., ce interesează performanţa determină:11. Metoda de înregistrarea actelor motrice ale sportivului cu ajutorul unor aparate de filmare ultrarapide este:12. Metoda de înregistrare a tehnicii sportive cu ajutorul a două camere de videocaptare cu semnale infraroşii este:13. Metoda ce permite înregistrarea modificărilor în intensitate a forţei cu ajutorul dispozitivului de reglare a tensiunii (tensoplatform), al dispozitivului de urmărire

(tensotractor) şi al unor senzori special adaptaţi telemetric la echipamentul sportivului este:14. Metoda ce ajută la determinarea capacităţii de menţinere a echilibrului în diferite condiţii este:15. Metoda ce asigură înregistrarea modificărilor în intensitate a acceleraţiilor punctelor reale ale aparatului locomotor al sportivului este:16. Următoarea metodă se bazează pe înregistrarea biocurenţilor în muşchii care efectuează un lucru mecanic:17. Următoarea metodă permite înregistrarea variaţiilor unghiului între două puncte ale corpului în cursul mişcării lui, cu ajutorul unor senzori ataşaţi în proiecţia corpului articulaţiei:18. Analizele biomecanice ale tehnicii sportive nu trebuie să fie tributare:19. Analiza biomecanică ce determină baza de susţinere a corpului, poziţia diferitelor segmente unul faţă de celălalt, forţele exterioare ce trebuie învinse se numeşte:20. Analiza mecanică ce evidenţiază abaterile de la legităţile biomecanice, care se repercutează nefavorabil asupra actului sau acţiunii motrice (procedeului tehnic) este:21. Etapa ce se referă pe de o parte, la acţiunile motrice impuse de forţele exterioare şi de menţinerea echilibrului este:22. Analiza ce dezvăluie modul de participare a celorlalte sisteme şi aparate în afara celui locomotor, în condiţiile efectuării unui procedeu tehnic este:23. Analiza biomecanică este prezentă:24. Metoda de însuşire şi perfecţionare a elemetelor tehnice asamblează atât componentele biologică, psihologică şi biomecanică, cât şi pe cea:25. Schema însuşirii tehnicii sportive, presupune parcurgerea următoarelor etape, în ordine:26. Corectitudinea unui act motric efectuat pentru prima dată este cu atât mai mică cu cât:27. Repetarea continuă şi multiplă întăreşte legăturile nervoase, indispensabile formării stereotipurilor dinamice. În aceasta constă esenţa transformării:28. Primul sistem de semnalizare al omului este:29 Al doilea sistem de semnalizare al omului este:30. Învăţarea şi perfecţionarea tehnicii sportive trebuie să se bazeze pe puterea de sesizare a informaţiilor primite de la:31. Anohin şi colaboratorii au constatat că terminarea operaţiei de sinteză asupra tuturor excitanţilor aferenţi şi realizarea acţiunilor reflexe corespunzătoare de către partea efectorie a sistemului nervos coincid cu crearea unui aparat special, denumit:32. Reaferenţele, în cazul acţiunii motrice, reprezentate de impulsurile proprioceptive ale muşchilor efectori, se numesc:33. Reaferenţele, în cazul acţiunii motrice, care cuprind toate informaţiile (indicii de aferenţă) referitoare la efectele mişcării realizate, se numesc:34. Valorificare complexă, adecvată şi eficientă a pregătirii tehnice şi fizice a sportivilor, a echipei sau echipajelor în desfăşurarea concursului, în concordanţă cu condiţiile concrete de adversitate şi cu obiectivele de performanţă prestabilite, face obiectul:

35. Propriu sporturilor de echipă, presupunând dispunerea jucătorilor în teren şi valorificarea lor diferită în fazele de atac şi de apărare în vederea obţinerii superiorităţii şi a concretizării ei prin goluri marcate sau puncte înscrise:36. Elaborat pentru o situaţie concretă şi inclus în conceptul de joc acest concept este sinonim cu:37. Însumând caracteristicile somatice, fizice şi tehnice ale jucătorilor unei echipe, acest concept este definit de:38. Componentă de bază a factorului pregătirii tactice, care se manifestă într-o formă combinată, întrucât este alcătuită în egală măsură din calităţile fizice, psihice şi deprinderi motrice şi include un sistem de structuri care se rezolvă mai întâi mintal şi apoi motric este:39. Următorul concept reprezintă ansamblul mişcărilor automatizate, structurate într-o anumită succesiune, prin care se rezolvă o sarcină tactică şi care se caracterizează prin precizie, ritmicitate şi similitudine a mişcărilor la fiecare reluare:40. Informaţiile generale şi speciale furnizate de concurs, care reprezintă premisa dezvoltării capacităţii tactice şi a creativităţii sportivilor fac parte din:41. Capacitatea sportivului de a-şi valorifica potenţialul fizic, motric, psihic şi intelectual în concordanţă cu realităţile concursului, care, deşi pot fi anticipate, poartă în sine un oarecare procent de neprevăzut, ceea ce impune adoptarea unor soluţii de moment, poate fi definită prin:42. Una din etapele pregătirii psihice ce cuprinde ansamblul mijloacelor şi metodelor folosite pentru formarea personalităţii sportivului-cetăţean, a trăsăturilor sale caracteriale (atitudinale) este:43. Următoarea etapă a pregătirii psihice ce constă din dezvoltarea şi perfecţionarea acelor calităţi psihice care condiţionează direct performanţa este:44. Dezvoltarea următoarelor funcţii: schema corporală, chinestezia, lateralitatea, echilibrul static şi dinamic, percepţiile spaţio-temporale, timpul de reacţie, anticipare şi coincidenţă, ideomotricitatea ş.a., revine ca sarcină:45. Dezvoltarea funcţiilor şi mecanismelor de cunoaştere şi apreciere-decizie face obiectul:46. Dezvoltarea funcţiei reglatoare a sferei psihice răspunzătoare de dispoziţii, emoţii, sentimente şi pasiuni, reprezintă caracteristica:47. Suportul angajării sportivului în realizarea eforturilor mari şi maxime, neîntrerupte şi indispensabile obţinerii performanţei sportive actuale, se realizează prin:Curs nr.91. Dezvoltarea calităţilor motrice serveşte pregătirea fizică, întrucât asigură substratul biologic şi funcţional al efortului cerut de concurs. Pe fondul orientării metodologice generale a antrenamentelor (la nivel de înaltă performanţă), această relaţie reclamă:2. Pe parcursul desfăşurării procesului instructiv-educativ, calităţile motrice:3. Dezvoltarea calităţilor motrice se bazează pe:4. Continua perfecţionare a calităţilor motrice şi corelarea lor cu activitatea competiţională se explică prin folosirea pe scară tot mai largă a noilor cuceriri ale:5. Dezvoltarea calităţilor motrice este indisolubil legată de modificările:

6. Dezvoltarea calităţilor motrice este un proces sesizabil, de cele mai multe ori măsurabil la nivelul structurilor:7. Perfecţionarea calităţilor motrice vizează, în principal, îmbunătăţiri la nivelul:8. Latura externă a calităţilor motrice este reprezentată de:9. Latura internă a calităţilor motrice este reprezentată de:10. Selecţia mijloacelor de antrenament trebuie să corespundă efortului competiţional, în vederea:11. Definiţie: capacitatea omului (biologică şi psihică) de a învinge o rezistenţă exterioară măsurată în kilograme, cu ajutorul halterelor şi dinamometriei:12. Puterea se calculează după formula:13. Forţa se calculează după formula:14. După cum se ştie din fiziologie, în starea de repaus se află simultan în contracţie, următorul procent din totalul unităţilor dintr-un muşchi:15. În timpul unei încordări uşoare numărul unităţilor active creşte până la:16. Într-un efort de forţă mai intens numărul unităţilor motorii angrenate în contracţie sporeşte până la:17. Într-un efort de forţă maximă procentul unităţilor motorii se apropie de:18. Secusa reprezintă contracţia:19. Între frecvenţa descărcărilor motoneuronilor şi starea de excitaţie a centrilor nervoşi implicaţi, există un raport:20. Starea de tetanie se realizează sub o „salvă” de impulsuri de peste:21. Capacitatea de sincronizare a activităţii unităţilor motorii active se măreşte la frecvenţe de descărcare:22. Capacitatea de sincronizare a activităţii unităţilor motorii active se măreşte odată cu:23. Tipul I de fibre, fibre lente (ST – slow twitch – contracţie lentă), sunt bogat vascularizate, asigură un aport crescut de O2 şi deşi nu pot dezvolta o putere foarte mare, sunt rezistente la oboseală, ceea ce favorizează lucrul în regim aerob. Mai sunt denumite şi:24. Tipul II A şi B cuprinde fibrele rapide (FT = fast twitch – contracţie rapidă), denumite şi:25. Mai sunt descrise şi fibre de tip II C, caracteristice lucrului în regimuri diferite:26. Sportivii care depun eforturi de forţă în regim de viteză posedă un număr crescut de:27. În literatura de specialitate din ultimii ani au apărut unele controverse privind aprecierea fenomenului constatat la biopsia musculară, subliniindu-se determinismul genetic al fibrelor care:28. S-a constatat în domeniul creşterii forţei maxime că progresele apar mult mai evidente când sunt angrenate în efort:29. Biopsia musculară a mai scos în evidenţă un aspect deosebit de important al antrenamentului de forţă, şi anume:30. Pe temeiul caracteristicilor interne şi externe ale forţei, ale nivelului valoric exprimat în unităţi de măsură obiective, teoria antrenamentului distinge mai multe forme de manifestare a acestei calităţi motrice:

31. Forţa care se referă la gradul de dezvoltare a întregului sistem muscular şi se caracterizează printr-o capacitate mărită de manifestare a forţei, în diferite ipostaze ale vieţii de relaţie, în muncă, în sportul de mase este:32. Forţa ce determină modificarea dimensiunii muşchilor angrenaţi în efort este:33. Forţa ce nu determină modificarea dimensiunii muşchilor angrenaţi în efort este:34. Forţa ce reprezintă capacitatea sportivului de a învinge sau de a se împotrivi unei mişcări, indiferent de greutatea sa corporală, măsurată prin totalul kg. deplasate sau suportate este:35. Forţa ce rezultă din raportul dintre greutatea ridicată de sportiv şi propria greutate corporală este:36. Creşterea indicilor forţei specifice, caracteristici fiecărei ramuri sau probe implică solicitarea anumitor grupe musculare, precis diferenţiate din totalitatea masei musculare a corpului compusă din peste:37. Din grupa exerciţiilor de dezvoltare a forţei folosind diferite îngreuieri face parte şi:38. Din categoria exerciţiilor de dezvoltare a forţei folosind greutatea proprie face parte şi:39. Din grupa exerciţiilor de dezvoltare a forţei în condiţii îngreuiate face parte şi:40. Mărimea intensităţii se socoteşte în procente şi reprezintă nivelul determinat de rezultatul maxim obţinut de un sportiv la un exerciţiu oarecare, considerat limita posibilităţilor sale la momentul respectiv. Pentru aceasta, convenţional s-a stabilit că intensitatea mică este cuprinsă între:41. Mărimea intensităţii se socoteşte în procente şi reprezintă nivelul determinat de rezultatul maxim obţinut de un sportiv la un exerciţiu oarecare, considerat limita posibilităţilor sale la momentul respectiv. Pentru aceasta, convenţional s-a stabilit că intensitatea mijlocie este cuprinsă între:42. Mărimea intensităţii se socoteşte în procente şi reprezintă nivelul determinat de rezultatul maxim obţinut de un sportiv la un exerciţiu oarecare, considerat limita posibilităţilor sale la momentul respectiv. Pentru aceasta, convenţional s-a stabilit că intensitatea mare este cuprinsă între:43. Mărimea volumului este dată de suma kg. ridicate într-o anumită unitate de timp (lecţie, ciclu săptămânal, ciclu anual), ceea ce înseamnă că dimensiunea lui este corelată cu intensitatea efortului. Volumul mic este caracteristic sportivilor ce-şi dezvoltă:44. Mărimea volumului este dată de suma kg. ridicate într-o anumită unitate de timp (lecţie, ciclu săptămânal, ciclu anual), ceea ce înseamnă că dimensiunea lui este corelată cu intensitatea efortului. Volumul mijlociu este caracteristic sportivilor ce-şi dezvoltă:45. Mărimea volumului este dată de suma kg. ridicate într-o anumită unitate de timp (lecţie, ciclu săptămânal, ciclu anual), ceea ce înseamnă că dimensiunea lui este corelată cu intensitatea efortului. Volumul mare este caracteristic sportivilor ce-şi dezvoltă:46. Definiţie: Capacitatea organismului de a efectua un lucru mecanic de o anumită intensitate, un timp mai îndelungat, fără scăderea eficienţei activităţii depuse, în condiţiile reprimării stării de oboseală:

47. Rezistenţa motrică, analizată din punct de vedere al dimensiunii ei de manifestare, poate fi locală când angajează:48. Rezistenţa motrică, analizată din punct de vedere al dimensiunii ei de manifestare, poate fi regională când angajează:49. Rezistenţa motrică, analizată din punct de vedere al dimensiunii ei de manifestare, poate fi globală când angajează:50. Rezistenţa anaerobă presupune o intensitate a lucrului atât de mare, încât resinteza ATP se poate obţine doar prin creatinfosfat (CP) şi glicoliză anaerobă. Durata unui astfel de efort este de:51. Factorul limitativ al capacităţii de efort, ce determină viteza de înaintare a sportivului într-un efort continuu de rezistenţă aerobă este:52. Volumul cardiac, determinat radiotelemetric, este de 600-650 ml. la un adult sănătos nesportiv, iar la sportivii care depun sistematic eforturi de rezistenţă ajunge la:53. Concentraţia de hemoglobină este în mod normal de 16% la bărbaţi şi 14,7% la femei şi, de regulă, la cei care practică sporturile de rezistenţă aceste valori:54. Debitul cardiac maxim la sportivii de înaltă performanţă ce prestează eforturi aerobe poate să atingă în efort valori extrem de mari, până la:55. Spre deosebire de efortul de forţă, în eforturile de rezistenţă talentul sportiv apare determinat genetic prin predominanţa fibrelor musculare lente de tip I:56. B. Saltin a constatat, la biopsie, o creştere a activităţii enzimelor în muşchii sportivilor ce depun eforturi aerobe, faţă de neantrenaţi de:57. Pentru practicieni este extrem de important faptul că intensitatea optimă de efort în antrenamentul de rezistenţă se situează în acea zonă în care încă nu a început formarea mai accentuată a acidului lactic. Ea corespunde aşa numitului prag aerob-anaerob şi se caracterizează printr-o concentraţie a lactatului:58. Rezistenţa de lungă durată este caracteristică eforturilor continue ce depăşesc:59. Rezistenţa de durată medie este caracteristică eforturilor continue ce se încadrează în intervalul:60. Rezistenţa de durată scurtă este caracteristică eforturilor continue ce se încadrează în intervalul:61. Rezistenţa în regim de forţă se manifestă în concurs la următoarele probe (respectiv sporturi):62. Rezistenţa în regim de viteză se manifestă în concurs la următoarele probe (respectiv sporturi):63. În zona eforturilor predominant anaerob alactacide se parcurg distanţele de:63. În zona eforturilor predominant anaerob lactacide se parcurg distanţele de:63. În zona eforturilor predominant mixte se parcurg distanţele de până la:64. Zona de efort predominant aerob superior se caracterizează printr-o frecvenţă cardiacă cuprinsă între:65. Zona de efort predominant aerob mediu se caracterizează printr-o frecvenţă cardiacă cuprinsă între:66. Zona de efort predominant aerob inferior se caracterizează printr-o frecvenţă cardiacă cuprinsă între:

Curs nr.101. Definiţie: capacitatea de a executa o mişcare dată sau o suită de mişcări într-un timp cât mai scurt.2. Cărei calităţi i se datoreşte, cu precădere, îmbunătăţirea performanţei în unele probe de-a lungul ultimului secol ?3. După opinia generală a specialiştilor, viteza pură se manifestă în condiţiile unui efort brusc cu intensitate maximă în primele:4. Forma de manifestare a vitezei sinonimă cu perioada latentă a reacţiei motrice elementare:5. Următoarea formă de manifestare a vitezei este importantă în executarea unor mişcări mai complexe sau a unei faze dintr-o mişcare complexă ce caracterizează o ramură sau probă:6. Următoarea formă de manifestare a vitezei este prezentă în efectuarea unor acte motrice ciclice, de exemplu, frecvenţa paşilor în unitatea de timp sau frecvenţa loviturilor la box:7. Următoarea formă de manifestare a vitezei se manifestă de obicei în condiţiile specifice unor ramuri sau probe, cum sunt: alergările de viteză, viteza elanului sau a jucătorului pornit la contraatac:8. Următoarea formă de manifestare a vitezei se manifestată prin alegerea rapidă a variantei optime de răspuns la acţiunile adversarului, care exprimă inteligenţa sportivului în unele ramuri de sport ca: boxul, luptele, judoul, tenisul, iar în jocurile sportive în general capătă o pondere din ce în ce mai mare:9. Următoarea formă de manifestare a vitezei este caracterizată prin capacitatea de a ajunge rapid la viteza maximă:10. Formele de manifestare a vitezei se caracterizează printr-o:11. Forma de manifestare a vitezei ce se bazează pe procesele complexe ce realizează depolarizarea membranei receptorilor, pe viteza transmiterii eferente şi aferente a mesajului codificat sub formă de impuls nervos, pe timpul necesar elaborării răspunsului şi generalizării excitaţiei în muşchi este:12. Un ciclu complet ce formează viteza de reacţie măsoară în medie cca.:13. În cadrul vitezei de reacţie, la nivel central cortical se consumă cca.:14. Din întreg ciclu de reacţie la stimul, partea cea mai dinamică şi deci cea mai perfectibilă prin exersare este reprezentată de:15. Acomodarea vizuală la apariţia neaşteptată a unui stimul, obţinută prin mişcarea de convergenţă a celor doi globi oculari, poartă denumirea de:16. Acomodarea vizuală la apariţia neaşteptată a unui stimul, dată de distanţa obiect-sportiv, poartă denumirea de:17. Acomodarea cinetică se realizează în cca.:18. Acomodarea dioptrică necesită o perioadă de cca.:19. Analiza performanţelor sportive în probele de viteză arată că două forme de manifestare a vitezei prezente în viteza de deplasare – capacitatea de accelerare rapidă şi aceea de a menţine nivelul relativ constant al vitezei (viteza medie specifică) sunt:20. Cele două componente ale vitezei de deplasare au importanţă egală în:21. Specialiştii domeniului recomandă în ceea ce priveşte mişcările insuficient stăpânite:

22. Este deosebit de important ca intervalul de odihnă, pentru dezvoltarea vitezei, să fie astfel stabilit, încât să permită refacerea a cca.:23. În cazul distanţelor scurte de 50 m., parcurse cu viteză maximă, intervalul optim de odihnă se situează între:24. În cazul distanţelor de 100 m., parcurse cu viteză maximă, intervalul optim de odihnă se situează între:25. Din cauza numărului mare de repetări ale exerciţiilor specifice de viteză (cu viteză maximă), volumul mare de lucru devine monoton şi stereotip şi duce cu timpul la fixarea caracteristicilor temporare şi spaţiale ale mişcării ciclice specifice alergărilor scurte, determinând în cele din urmă apariţia:26. Caracteristica spaţială a efortului de viteză este reprezentată de:27. Exerciţiile care constau din mişcări simple, executate cât mai repede posibil, de genul rotărilor, sprinturilor, întoarcerilor, la care se adaugă jocurile sportive cu o largă răspândire în practica sportivă, fac parte din grupa:28. Exerciţiile de viteză cu o structură apropiată de cea competiţională, fac parte din grupa:29. La alegerea mijloacelor trebuie să se ţină seama de faptul că transferul pozitiv al calităţii vitezei de la o mişcare la alta operează cu uşurinţă atunci când structura lor cinematică şi dinamică este:30. Efectuarea unui exerciţiu de viteză reclamă întreruperea lui în momentul scăderii involuntare a frecvenţei execuţiei, semn al instalării iminente a stării de:31. Pentru o eficienţă maximă, este recomandabil ca antrenamentul de viteză să:32. În dezvoltarea vitezei, durata excitaţiei (efortului) rămâne un parametru mai uşor controlabil, în funcţie de lungimea fazei de accelerare, până la atingerea vitezei maxime, regula ei de bază fiind:33. Volumul excitaţiei este şi el subordonat legităţilor reactivităţii sistemului neuromuscular, acelaşi exerciţiu se recomandă a fi repetat cu intensitate maximă de:34. În dezvoltarea vitezei cu cât solicitarea unui exerciţiu este mai mare cu atât volumul execuţiei optime este mai:35. Diferenţa dintre nivelul maxim individual al vitezei şi cel atins în concurs, reprezintă:36. Proporţional cu durata efortului competiţional, rezerva de viteză trebuie să:37. În general fiziologia consideră că un sportiv bine antrenat poate să folosească maximum doar:38. Metoda de dezvoltare a vitezei ce constă din efectuarea mişcărilor de mare intensitate (executate în decurs de 4-5 s) urmate de cele de intensitate mai mică, este:39. Metoda de dezvoltare a vitezei ce constă din acordarea unui avantaj de spaţiu sau (mai rar) de timp partenerilor mai slab pregătiţi, este:40. Metoda de dezvoltare a vitezei ce constă din parcurgerea rapidă a unei distanţe scurte, după un elan prealabil, este:41. Metoda de dezvoltare a vitezei frecvent folosită în pregătirea de viteză, ce constă în executarea succesivă a efortului ciclic şi aciclic, cu viteză maximă, în condiţii uşurate şi cu viteză superioară celei maxime, este:

42. În etapa a doua a perioadei pregătitoare, cea mai mare importanţă trebuie acordată mijloacelor specifice pentru dezvoltarea vitezei propriu-zise şi a celei în regim de rezistenţă. Volumul, intensitatea submaximală şi maximală, comparativ cu etapa anterioară:43. În perioada precompetiţională şi competiţională, exerciţiile de viteză, sub raportul structurii, volumului şi intensităţii:44. Ozolin aminteşte de experimentul lui Koval-Petrenko care au demonstrat că frecvenţa paşilor într-o alergare de 20 s a crescut într-un procent mai mare ca efect al includerii mijloacelor de viteză:45. Definiţie: Capacitatea de a selecţiona şi efectua rapid şi corect acţiuni motrice, adecvate unor situaţii neprevăzute, cu o eficienţă crescută:46. Îndemânarea are o importanţă mai mare în:47. Îndemânarea este solicitată:48. Tipul temperamental ce îşi însuşeşte mai greu fundamentul îndemânării, dat de numărul mare de deprinderi stabil însuşite, având nevoie de o cantitate foarte mare de repetare, de susţinere permanentă a tonicităţii şi puterii de recepţionare a comenzilor şi informaţiilor date de antrenor, de evitarea pauzelor sau de scurtarea lor nemotivată, este:49. Tipul temperamental ce îşi însuşeşte inegal acţiunea motrică, dar activ, uneori prea combativ, atitudine care trebuie controlată şi dirijată de antrenor către stările de calm şi autodirijare, este:50. Tipul temperamental ce deprinde, în general, lent, dar sigur şi stabil datorită unei angajări conştiente şi tenace în repetare, indiferent de dificultatea acţiunii motrice, este:51. Tipul temperamental ce îşi însuşeşte rapid, statornic şi creator acţiunea motrică de coordonare în condiţiile unor antrenamente variate, pline de fantezie, atât de compatibile cu realitatea concursului care reclamă prioritar îndemânarea, este:52. Îndemânarea în regim de viteză, de forţă şi de rezistenţă este:53. Îndemânarea proprie diferitelor ramuri şi probe este:54. Cu cât se începe mai devreme dezvoltarea îndemânării (respectiv la vârsta copilăriei şi junioratului) cu atât efectele vor fi:Curs nr.111. Definiţie: capacitatea omului de a utiliza la maximum potenţialul anatomic de locomoţie într-o anumită articulaţie sau în ansamblul articulaţiilor corpului, concretizată prin efectuarea unor mişcări cu amplitudine mare:2. Amplitudinea maximă este etalonul mobilităţii, care se măsoară:3. Sinonimul de la mobilitate este:4. Mobilitatea se manifestă în însuşirea:5. Cercetările lui Sermeev (1964) arată că gimnaştii, înotătorii şi atleţii utilizează:6. Mobilitatea sau supleţea coloanei vertebrale la nivelul segmentului dorsal al acesteia este:7. În dezvoltarea îndemânării, cei mai perfectibili rămân:8. Insuficienta coordonare a proceselor nervoase care reglează încordarea şi relaxarea muşchilor:9. S-a constatat că amplitudinea mişcărilor creşte în situaţia în care irigarea cu sânge:

10. Temperatura corpului influenţează, de asemenea, mărirea irigării cu sânge a fibrelor musculare, care devin mai elastice, atunci când aceasta:11. Starea psihică, motivaţia crescută pentru efectuarea acţiunilor motrice incluse în antrenament:12. Mobilitatea ce se înregistrează în toate articulaţiile, care permite executarea unor mişcări variate cu amplitudine mare, este:13. Mobilitatea ce asigură o amplitudine mare şi maximă doar în articulaţiile solicitate de deprinderile tehnice proprii unei ramuri sau probe sportive, este:14. Mobilitatea maximă a unei articulaţii pe care sportivul o realizează cu sprijinul unui suport sau al unui partener, folosind greutatea corporală proprie sau a segmentului interesat, reprezintă:15. Mobilitatea maximă a unei articulaţii pe care sportivul o realizează fără sprijin sau ajutor exterior prin activitatea musculară proprie, reprezintă:16. Pentru aceeaşi mişcare în cadrul aceleiaşi articulaţii, mobilitatea pasivă comparativ cu cea activă este:17. Pentru dezvoltarea mobilităţii folosim:18. Exerciţiile combinate cuprind:19. La executarea mişcărilor pasive, pentru dezvoltarea mobilităţii, poziţia segmentului este fixă. În aceste situaţii, muşchii se găsesc în continuă întindere timp de:20. În cadrul unei serii pentru dezvoltarea mobilităţii, pauzele între exerciţiile executate cu mişcări pasive, sunt mici:21. Pentru dezvoltarea mobilităţii la începători se recomandă un număr optim de exerciţii de:22. Pentru dezvoltarea mobilităţii la începători, numărul mediu optim de repetări pentru fiecare exerciţiu trebuie să fie de:23. Numărul repetărilor pentru dezvoltarea mobilităţii poate creşte considerabil, apropiindu-se după 3 luni de exerciţii zilnice ale exerciţiilor de mobilitate la:24. Cercetările lui Sarmeev arată că într-o lecţie numărul repetărilor pentru mobilitatea coloanei vertebrale poate ajunge la:25. Cercetările lui Sarmeev arată că într-o lecţie numărul repetărilor pentru mobilitatea articulaţiei coxo-femurală poate ajunge la:26. Cercetările lui Sarmeev arată că într-o lecţie numărul repetărilor în articulaţia scapulohumerală poate ajunge la:27. Muşchii dispun de organe sensibile, care înregistrează gradul de contracţie, denumite:28. Dezvoltarea mobilităţii constituie un obiectiv prioritar al antrenamentului întrucât se dezvoltă mai uşor (cantitate de repetare mai mică) şi mai rapid (timp cheltuit mai puţin):29. La începători curba nivelului mobilităţii în planificarea anuală pune în evidenţă o creştere rapidă şi sesizabilă în primele:30. Pe măsură ce ne apropiem de perioada competiţională, numărul şi frecvenţa exerciţiilor de mobilitate efectuate cu efort mare (de amplitudine, de repetare):31. Locul cel mai indicat al exerciţiilor de dezvoltare a mobilităţii, indiferent de metoda sau tehnicile aplicate este:

32. Orice gest motric implică în concurs (care este uneori de ordinul secundelor) şi mai ales în pregătire (care durează sute de zile şi zeci de mii de secunde) un amestec, într-o proporţie greu de diferenţiat:33. După unii specialişti (Baroga, Nicu), conceptul de calitate motrică combinată sintetizează „amestecul” (într-o proporţie sau alta) realizat doar din:34. Numărul de calităţi motrice combinate, identificat până acum este de:35. ..... reflectă posibilităţile organismului de a rezista la eforturi, în condiţiile unor contracţii rapide, pe o durată mare de timp:36. ..... reflectă capacitatea organismului de a rezista la eforturi moderate pe o durată mare de timp:37. ..... este calitatea sistemului neuromuscular de a învinge o rezistenţă suficient de mare printr-o viteză de contracţie maximă:38. ....... reflectă capacitatea organismului de a rezista la eforturi în condiţiile contracţiilor musculare de lungă durată:39. ..... este calitatea sistemului neuromuscular de a efectua mişcări rapide în condiţiile învingerii unei rezistenţe relativ mici, cuprinse între 30-65% din posibilităţile maxime:40. ..... reflectă capacitatea organismului de a realiza eforturi cu 30-65% din posibilităţi, în condiţiile unor contracţii musculare de scurtă durată:41. ..... este o calitate motrică combinată întâlnită în acele ramuri de sport în care exerciţiile complexe se desfăşoară „în forţă”, aşa cum întâlnim în unele momente ale jocului de fotbal sau rugby:42. ..... reflectă capacitatea individului de a executa în mod corect mişcările în situaţii noi, pe o perioadă de timp relativ mare:43. ..... este capacitatea omului de a executa mişcări cu amplitudine mare, cu maximum de viteză:44. ..... este capacitatea individului de a executa mişcări cu amplitudine maximă, în condiţii îngreuiate de o forţă externă:45. ..... este capacitatea de a executa mişcări cu amplitudine mare, pe o perioadă îndelungată de timp:46. Din calităţi combinate au rezultat calităţi complexe, cele în care participă:Curs nr.121. Pentru o mai bună înţelegere a conceptului recomandăm adoptarea punctului de vedere exprimat de P. Constantinescu, caracterizat prin următoarele laturi: o mulţime de elemente E; o mulţime de interacţiuni, în care se disting relaţii interne Ri (între elementele lui E), relaţii externe Re (între elementele mulţimii E şi elementele mediulu înconjurător); dinamica specifică, cele 3 mulţimi E, Ri, Re având caracter variabil în timp; finalitatea (scopul sistemului), concretizată prin evoluţia dictată de legile naturii, ale societăţii, precum şi de nevoile grupurilor, indivizilor etc.:2. Un sistem (E) poate fi definit ca o mulţime de elemente aflate în interacţiune, cu o dinamică şi finalitate proprii. În virtutea principiului conexiunii universale, orice sistem poate fi considerat subsistem (element) al unui sistem mai complex şi invers, orice element (subsistem) poate fi la rândul lui un sistem:3. Cuplul sportiv-antrenor poate fi considerat un sistem alcătuit din două elemente – sportivul şi antrenorul – între care există o mulţime de:

4. Din punct de vedere al relaţiilor interne, şirul de stări ale sistemului este reprezentat de:5. Din punct de vedere al relaţiilor externe, şirul de stări ale sistemului este reprezentat de:6. Complexul de stări ce cuprinde atât relaţiile interne cât şi cele externe este reprezentat de:7. Pe lângă proprietăţile generale ale sistemelor de a avea un schimb de substanţă, energie şi informaţie cu mediul în care se află, sistemele cibernetice au şi:8. Pentru a se dezvolta sau a-şi menţine identitatea, sistemele cibernetice folosesc reglaje reprezentând lanţuri cauzale închise în care partea de comandă a sistemului, pentru a dirija şi controla modul de execuţie, primeşte la intrare, în afara stimulilor din mediu, şi informaţiile referitoare la acţiunea efectorului. Acest mecanism este cunoscut sub denumirea de:9. După efectele lor, reglajele pot fi negative, atunci când acţionează în sensul10. După efectele lor, reglajele pot fi pozitive, atunci când acţionează în sensul11. În cazul sistemelor biologice, în scopul păstrării identităţii şi al dezvoltării, în situaţii în care în mediu pot avea loc evenimente ale căror consecinţe nu ar mai putea fi corectate, au apărut şi reglaje prospective, ca mecanism de prevenire a erorilor, denumite de A. Restian:12. ...... din punct de vedere ştiinţific, sunt „sisteme abstracte (ideale) sau fizice (materiale) ce păstrează elementele esenţiale ale unor sisteme-obiect din punct de vedere al scopului urmărit:13. Atunci când răspund la întrebarea „Cum este ?”, modelele se numesc:14. Atunci când răspund la întrebarea „Cum trebuie să fie ?”, modelele se numesc:15. Acea acţiune în care are loc un proces de experimentare dirijată asupra modelului unui sistem-obiect, în anumite condiţii, ca fiind în esenţă o acţiune de investigare strict experimentală, reprezintă:16. Sistemul tehnic (aparat, instalaţie) care, având la bază legile care generează un anumit proces sau fenomen, este construit astfel încât să se asigure o corespondenţă biunivocă între elementele sale funcţionale şi elementele principale ale originalului se numeşte:17. Dacă simulatorul şi originalul sunt de aceeaşi natură fizică, atunci simularea realizată este de tip:18. Dacă natura fizică a celor două sisteme (simulator şi original) diferă, simularea este de tip:19. Necesitatea simulării în sport izvorăşte din două cauze principale. Prima o constituie faptul că originalul nu poate fi supus totdeauna unor procedee de studiu de tipul „taie şi încearcă”, punând în pericol integritatea:20. Necesitatea simulării în sport izvorăşte din două cauze principale. O a doua cauză este generată de situaţiile în care, aşa cum am mai arătat, experimentarea practică durează prea mult, consumând mari fonduri materiale şi de timp, iar reuşita este:21. Se ştie din practica antrenamentului că pregătirea unui sportiv este constituită dintr-un şir de modificări care apar ca o consecinţă a intervenţiei unei mulţimi de indicatori de natură fizică sau psihică, pe perioade:

22. În aceste situaţii pot apărea erori, un prim tip fiind acela al generalizării pripite a concluziilor negative rezultate din încercările nereuşite, efectuate într-un context nefavorabil:23. O altă cale ce poate conduce la restrângerea alternativelor de progres decurge din reţinerea unora din drumurile spre performanţă ce au fost încununate de succes ca unice soluţii posibile şi eliminarea preocupărilor pentru căutarea unor soluţii noi, superioare celor urmate până în momentul respectiv:24. Avantajul major care rezultă constă în faptul că toate aceste încercări se fac pe model, „săritura are loc în calculator” cu o extraordinară economie de timp, fără să fie nevoie de repetate experimente de lungă durată pe sportiv, experimente care au caracter particular şi:25. Folosirea simulatoarelor permite realizarea unui număr mult mai mare de experimentări posibile. Acest lucru are drept consecinţă:26. Simularea, prin standardizarea creată şi eliminarea unei părţi din factorii perturbatori care acţionează în realitate asigură:27. Simularea conduce la creşterea ratei de învăţare prin diversificarea dirijată şi controlată a parametrilor. Acest lucru conduce la:28. Una din consecinţele practice ale folosirii simulatoarelor este:29. Una din consecinţele potenţiale ale folosirii simulatoarelor este:30. Una din consecinţele metodice ale folosirii simulatoarelor este:31. Următoarea formulă W = Xmax. – Xmin., reprezintă:32. Următoarea formulă x =nxi, reprezintă:33. Valoarea din şirul de date cu frecvenţa cea mai mare este:34. Valoarea din şirul de date ordonat crescător aflată la jumătatea intervalului este:35. Următoarea formulă S =1( ) nf xi x, reprezintă:36. Următoarea formulă Cv =xS100, reprezintă:37. Următoarea formulă r =SxSycov(x, y), reprezintă38. Se consideră că un colectiv este omogen (variabilitate mică) dacă:

Curs nr.131. Planificarea este considerată metodă de către:2. Planificarea este considerată măsură cu caracter metodic de către:3. Planificarea este considerată sistem de măsuri, metode şi mijloace de către:4. Planificarea este considerată ciclicitate de către:5. Planul cu durata cea mai lungă şi care are profilul de document macrociclic este:6. Planul cu durata medie şi care are profilul de document mezociclic este:7. Planul cu durata cea mai mică şi care are profilul de document microciclic este:8. Unitatea de bază a planificării, cu cea mai scurtă durată, dar cu încărcătura cea mai de detaliu a procesului depregătire este:9. Forma de exprimare a planurilor, indiferent de profilul lor, este preponderent:10. Predicţia unui astfel de model porneşte de la indicatorul principal (căruia îi sunt subordonate valorile tuturorcelorlalţi indicatori ai modelelor amintite, de fapt ale întregii planificări), şi anume de la nivelul probabil al performanţeicu care se va obţine titlul olimpic:11. Modelul ce cuprinde profilurile morfologic, fiziologic, biochimic, biomotric şi psihologic este:12. Modelul ce conţine indicatori cantitativi şi calitative specifici diferitelor ramuri şi probe sportive este:13. Ciclul care se divide în mai multe părţi denumite perioade, care la rândul lor se subîmpart în etape este:14. O perioadă cuprinde, de regulă:15. O etapă cuprinde, de regulă:16. Ciclurile perioadelor sau etapelor de pregătire prezintă o grafică:17. Monocilul este acea structură a ciclului anual ce cuprinde:18. Biciclul este acea structură a ciclului anual ce cuprinde:19. Triciclul este acea structură a ciclului anual ce cuprinde:20. Planul cu grafica cea mai diversificată dintre toate documentele de planificare este:21. Din cadrul primului grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual (după Dumitrescu), stau următoarele documente:22. Din cadrul celui de-al doilea grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual (după Dumitrescu), stau următoarele documente:23. Din cadrul celui de-al treilea grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual (după Dumitrescu), stau următoarele documente:24. Din cadrul celui de-al patrulea grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual (după Dumitrescu), stau următoarele documente:25. Din cadrul celui de-al cincilea grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual (după Dumitrescu), stau următoarele documente:26. În acelaşi timp, ciclurile săptămânale incluse în ciclul anual variază de la o ramură de sport la alta, media lor fiind de:27. În canotaj, un ciclu săptămânal în perioada de vară (după Mociani şi Răduţ) cuprinde:28. La haltere, un ciclu săptămânal în perioada de vară cuprinde:

Curs nr.141. Definţie: ........ reprezintă o stare biologică şi psihică optimă (nivelul ridicat al standardului sanogenetic, nivel funcţional adecvat exprimat prin armonie, sinergie şi disponibilitate adaptative, stabilitate şi economie metabolică în condiţii bazale, constanţă ponderală, motivaţie şi mobilitate voliţional-afectivă, dinamică ridicată de restabilirea post-efort şi echilibru în momentele-limită ale întrecerii), care asigură evidenţierea potenţialului fizic, psihic şi tactic al sportivului, echipei sau echipajului obţinut prin programarea modelului anual în vederea realizării unei performanţe prestabilite (de loc, titlu, record) la o dată anticipată (C.E., C.M., J.M.U. sau J.O.). (A. Nicu).2. În viziunea noastră, forma sportivă nu este o stare calitativă a antrenamentului (cum se afirma adesea), ci un:3. În literatura de specialitate se folosesc şi noţiuni sinonime cu forma sportivă şi anume:4. Pentru obţinerea formei sportive, în 3 ramuri de sport (înot, canotaj feminin şi alergări de semifond din atletism), s-au investit din totalul zilelor prevăzute în model, între:5. Pentru obţinerea formei sportive, numărul lecţiilor de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la atletism este în procent de:6. Pentru obţinerea formei sportive, numărul lecţiilor de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la canotaj este în procent de:7. Pentru obţinerea formei sportive, numărul orelor de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la atletism este în procent de:8. Pentru obţinerea formei sportive, numărul lecţiilor de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la canotaj este în procent de:9. Pentru obţinerea formei sportive, numărul ciclurilor săptămânale de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la canotaj este în procent de:10. Pentru obţinerea formei sportive, numărul ciclurilor săptămânale de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la înot este în procent de:11. Pentru obţinerea formei sportive, volumul total de km. parcurşi prevăzut din totalurile stabilite în modele, la canotaj este în procent de:12. Pentru obţinerea formei sportive, volumul total de km. parcurşi prevăzut din totalurile stabilite în modele, la înot este în procent de:13. Pentru obţinerea formei sportive, volumul total de kilograme ridicate prevăzut din totalurile stabilite în modele, la haltere este în procent de:14. Preluat de didactica generală algoritmul a pătruns şi în sfera educaţiei fizice şi implicit a sportului de performanţă. Una dintre primele lucrări în care algoritmul a fost folosit ca metodă, ca instrument didactic de învăţare aparţine:15. Evident, algoritmizarea îşi are limitele ei, mai cu seamă la jocurile sportive şi, în general, în ramurile bazate pe adversitate directă unde se recomandă metode euristice – aşa cum afirmă unii specialişti – prin intermediul:16. Combaterea oboselii apărute în timpul efortului care diminuează randamentul sportiv, se realizează prin:17. După solicitări mari (antrenamente şi concursuri) urmează imediat aşa-zisul „repaus anabolic”, care exprimă de fapt scăderea pronunţată a rezervelor la nivelul

diferitelor aparate, sisteme şi organe ale corpului (este starea de oboseală fiziologică), stare denumită de unii autori:18. Dacă după apariţia oboselii se continuă cu efortul, apare o fază nouă, cu toate consecinţele posibile (oboseală patologică, patologie funcţională), denumită:19. Refacerea dirijată, reechilibrarea biologică sau regenerarea trofică este considerată un proces complex metodico-pedagogic şi medico-biologic, în care, prin folosirea dirijată a unor mijloace fiziologice, naturale sau de sinteză, provenite din mediul extern sau intern, se urmăreşte revenirea la „homeostazia” organismului la nivelul avut anterior efortului şi chiar depăşirea acestuia prin realizarea, conform teoriei lui Folbort a:20. Parametrii de solicitare biologică la atletism probele de sărituri sunt:21. Parametrii de solicitare biologică la atletism probele de aruncări sunt:22. Parametrii de solicitare biologică la caiac-canoe, canotaj sunt:23. Parametrii de solicitare biologică la fotbal sunt:24. Parametrii de solicitare biologică la gimnastică sportivă sunt:25. Parametrii de solicitare biologică la haltere sunt:26. Mijloace şi metode care accelerează refacerea neuropsihică:27. Mijloace şi metode care accelerează refacerea neuromusculară:28. Mijloace şi metode care accelerează refacerea cardiorespiratorie:29. Mijloace şi metode care accelerează refacerea endocrino-metabolică:30. În calculul necesarului caloric al sportivului trebuie să luăm în considerare necesarul energetic bazal, calculat la:31. În calculul necesarului caloric al sportivului trebuie să luăm în considerare necesarul energetic reclamat de termoreglare, apreciat la circa:32. În calculul necesarului caloric al sportivului trebuie să luăm în considerare nevoile energetice determinate de acţiunea dinamică specifică a alimentelor, apreciat în medie la:33. În calculul necesarului caloric al sportivului trebuie să luăm în considerare pierderile energetice rezultate din prepararea alimentelor:34. De asemenea, trebuie să avem în vedere că prin procesele de asimilare se pot pierde (deficit de asimilare) între:35. Pentru alergările de 100 m. din atletism, se estimează următorul consum caloric (cu aproximaţie):36. Pentru canotaj, se estimează următorul consum caloric (cu aproximaţie):37. Pentru un joc de fotbal, se estimează următorul consum caloric (cu aproximaţie):38. Se definesc (I. Drăgan) ca .................... o serie de compuşi naturali sau de sinteză, fiziologici, care intervin în reacţiile eliberatoare de energie în organismul sportivului (de unde şi denumirea de ergotrope:39. ............... reprezintă o altă grupă de produşi naturali sau de sinteză, fiziologici, care intervin de regulă compensator pe plan metabolic, restabilind până la „supracompensare” rezervele energetice ale organismului, care scad în efort atât datorită consumurilor crescute, cât şi pierderilor exagerate pe calea sudoraţiei, eliminărilor renale etc. (substanţe trofotrope):40. După o clasificare bioclimatologică, altitudinea mică este situată între:41. Pentru medicina sportivă prezintă interes altitudinile joase (între 600-800 m.):

42. Pentru medicina sportivă prezintă interes altitudinile medii (între 1900-2400 m.):43. Se ştie că, urcând pe verticală, temperatura aerului scade iarna la fiecare 100 m. cu:44. Se ştie că, urcând pe verticală, temperatura aerului scade vara la fiecare 100 m. cu:45. Presiunea atmosferică (în jur de 760 mm Hg la nivelul mării) scade la fiecare 100 m. pe verticală cu:46. O dată cu creşterea altitudinii, presiunea parţială a O2 scade, ceaa ce face ca procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. La nivelul mării el reprezintă:47. O dată cu creşterea altitudinii, presiunea parţială a O2 scade, ceaa ce face ca procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. La 1000 m. el reprezintă:48. O dată cu creşterea altitudinii, presiunea parţială a O2 scade, ceaa ce face ca procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. La 2000 m. el reprezintă:49. O dată cu creşterea altitudinii, presiunea parţială a O2 scade, ceaa ce face ca procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. La 5000 m. el reprezintă:50. O dată cu creşterea altitudinii, presiunea parţială a O2 scade, ceaa ce face ca procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. Viaţa nu este posibilă sub:51. Aeroionizarea naturală negativă a aerului are efecte:52. Aeroionizarea naturală pozitivă a aerului are efecte:53. Criza de adaptare la altitudine medie se manifestă între următoarele zile:54. Un stadiu eficient la altitudine medie trebuie să dureze minimum:55. Se susţine că modificările adaptative la fusul orar spre vest, faţă de cele spre est:56. Factorii psihici aptitudinali care determină forma sportivă, capabili să determine eficienţa şi randamentul coordonării, viteza şi precizia reactivităţii sunt:57. Factorii psihici aptitudinali care determină forma sportivă, care determină eficienţa şi randamentul unor activităţi şi funcţii psihice implicate în efortul competiţional: acuitatea analizatorilor vizual, auditiv, tactil, kinestezic sunt:58. Factorii psihici aptitudinali care determină forma sportivă, care se exprimă în termeni de eficienţă şi productivitate, în raport de fondul genetic (iniţial) al sportivului sunt:59. Teoria lui Matveev s-a bazat pe ideea originală şi interesantă că vârfurile formei sportive, frecvenţa lor într-un ciclu anual sunt determinate legic de calitatea motrică predominantă în obţinerea formei sportive, cea care structurează fundamental solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele bazate pe rezistenţă de tipul maratonului avem:60. Teoria lui Matveev s-a bazat pe ideea originală şi interesantă că vârfurile formei sportive, frecvenţa lor într-un ciclu anual sunt determinate legic de calitatea motrică predominantă în obţinerea formei sportive, cea care structurează fundamental solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele bazate pe rezistenţă în regim de viteză avem:61. Teoria lui Matveev s-a bazat pe ideea originală şi interesantă că vârfurile formei sportive, frecvenţa lor într-un ciclu anual sunt determinate legic de calitatea motrică predominantă în obţinerea formei sportive, cea care structurează fundamental

solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele specifice de forţă avem:62. Teoria lui Matveev s-a bazat pe ideea originală şi interesantă că vârfurile formei sportive, frecvenţa lor într-un ciclu anual sunt determinate legic de calitatea motrică predominantă în obţinerea formei sportive, cea care structurează fundamental solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele bazate pe detentă avem:63. Preocupările în domeniul bioritmurilor datează de pe vremea lui Hipocrate, jalonând istoria medicinii încă din antichitate, când se aprecia necesitatea de a se păstra o evidenţă a „zilelor bune” şi „zilelor rele” din viaţa bolnavului în funcţie de care urma să fie diferenţiat tratamentul. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Swoboda descoperă ritmul fizic cu durata de:

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT SPECIALIZAREA: EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTIVĂ AN III EFS 2010 ∕2011 DISCIPLINA: TEORIA ANTRENAMETULUI ŞI COMPETIŢIEI SPORTIVE Curs nr.1 1. Finalitatea ca un concept adoptat de UNESCO este definită ca:a. scop, tel de atins, indiferent de mijloacele la care recurgemb. proces complex care implica scopul marcat de cauza, directie si efectc. scop, tel de atins, ce poate avea mici abateri, functie de individ, proba, conditii, etc.

2. Prima finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport, cu implicaţii în păstrarea sănătăţii publice este:a. dezvoltarea fizica si corporala armonioasab. intarirea si mentinerea sanatatiic. prevenirea si corectarea deficientelor

3. A doua finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport, ce vizează întărirea capacităţii fizice a omului este:a. vigoarea si rezistenta fizicab. calirea organismului umanc. dobandirea si formarea de cunostinte si deprinderi igienico-sanitare

4. A treia finalitatea a activităţilor de educaţie fizică şi sport, care ilustrează un nivel mai ridicat de pregătire multilaterală a omului este: a. asigurarea unei capacitati fizice ridicateb. formarea unor trasaturi de personalitatea

c. dezvoltarea fizica armonioasa

5. O finalitate care defineşte capacitatea teoretică şi practică a omului de a face aprecieri critice asupra ramurilor sau probelor sportive este: a. organizarea activitatilor sportiveb. insusirea normelor si regulilor de practicare si organizare a activitatii sportivec. insusirea cunostintelor, formarea priceperilor si a atitudinilor cerute de practicarea unor sporturi

6. Creşterea emulaţiei pentru activitatea sportivă este următoarea finalitate: a. cultivarea interesului pentru educatie fizica si sportiva continua si adecvata varsteib. formarea si dobandirea unor cunostinte si priceperi specificec. stapanirea mijloacelor de evaluare sportiva

7. Următoarea finalitate este de o importanţă majoră, întrucât creează nevoia de mişcare şi după terminarea activităţii sportive de performanţă: a. participarea la activitatile sportive de masab. pregatirea pentru educatie fizica si sportiva continua si adecvata varsteic. educarea simtului instruirii si perfectionarii continue, realizarea unei educatii permanente

8. Cunoştinţe din domeniul istoriei sportive de înaltă performanţă, alături de regulamentul specific fiecărei ramuri de sport, sunt elementele ce definesc următoarea finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport: a. educarea cinstei si generozitatii, formarea simtului sportivitatii, al corectitudinii si fair-play-uluib. cunoasterea si asimilarea idealului olimpic, cultivarea respectului fata de valorile sportive si de fair-playc. cultivarea spiritului sportiv in intreaga viata sociala a individului

9. Creşterea prestigiului sportului românesc în lume, sporirea contribuţiei sale la mai buna cunoaştere a tinerilor, realizarea idealurilor de pace, prietenie şi colaborare este finalitatea care are ca obiectiv mediu unic: a. formarea unor inalte trasaturi de caracter si personalitateb. cresterea continua a performantelor sportivec. reprezentarea cu cinste si demnitate a patriei noastre, a tricolorului romanesc

10. Comportarea civilizată în societate şi respectul pe care-l manifestă subiectul faţă de valorile sportive naţionale, reprezintă următoarea finalitate: a. contributii la educarea moral-civica si patrioticab. educarea in spiritul respectului fata de muncac. formarea si educarea in spiritul datoriei patriotice

11. Crearea suportului energetic pentru activitatea zilnică, reprezintă următoarea

finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport:

12. Gustul pentru frumos în toate domeniile reprezintă următoarea finalitate a activităţii de educaţie fizică şi sport: a. organizarea si desfasurarea unor activitati sportive cu un continut artistico-sportivb. formarea si dezvoltarea gustului esteticc. contributii la educatia estetica si artistica

13. Formarea animatorilor sportivi, reprezintă una din formele de manifestare a acestei finalităţi a activităţii de educaţie fizică şi sport: a. pregatirea pentru turism si pentru timpul liberb. organizarea activitatilor turisticec. realizarea unei odihne active si divertisment

14. Definiţie: …..un ansamblu de metode, mijloace şi tehnici de instruire şi educaţie, de refacere a organismului după efort, utilizate în funcţie de obiectivele fixate şi mai cu seamă de performanţele sportive (A. Nicu). Prin tehnologia antrenamentului sportiv se înţelege..

15. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: selecţie, model, sistem de asistenţă, tehnicieni, fac parte din următoarea categorie: a. organizatorico-administrativib. conceptualic. organizare si conducere

16. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: formarea şi dezvoltarea multilaterală a personalităţii, atitudinea faţă de pregătire, spirit colectivist,disciplina conştientă, conduita morală, colaborare şi combativitate în concurs, motivaţia, traseu şcolar-profesional, fac parte din următoarea categorie: a. conceptualib. psiho-sociali si educativic. organizare si conducere

17. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: unităţi sportive de performanţă, antrenori, sportivi legitimaţi, sportivi clasificaţi, specialişti, fac parte din următoarea categorie: a. organizatorico-administrativib. economico-financiaric. organizare si conducere

18. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: spaţii, echipament, inventar, obiective, buget, fac parte din următoarea categorie: Economico-financiari

19. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: planuri de pregătire, programe de control şi analiza activităţii, elaborarea de strategii şi tactici, fac parte din următoarea categorie: Organizare si conducere20. Programarea modelului logic al performanţei trebuie să aibă la bază, ca finalitate: nu numai evidenta investitiilora valorilorindicatorilor ci si permanenta lor corelatie

21. Componentele conducerii ştiinţifice a antrenamentului modern sunt:

Curs nr.2-3 1. Din cele trei surse principale din care izvorăşte performanţa sportivă: valoarea biologică şi a personalităţii sportivului, cea intelectuală exprimată de corpul de specialişti şi timpul, două sunt variabile şi una constantă. Sursa constantă este:a. componenta intelectualab. timpulc. valoarea biologica si a personalitatii sportivului

2. Selecţia este: proces organizat si repetat de depistare timpurie a disponibilitatilor innascute a copilului cu ajutorul unui sistem de criterii pt practicarea si specializarea lui ulterioara intr-o disciplina sportiva3. Prin sistem naţional de selecţie înţelegem: .caracterul atotcuprinzator exprimat in tendinta dea aplica in tot spatiul de pregatire al sportivului aceleasi criterii4. Instituţionalizarea sistemului unic de selecţie şi pregătire a copiilor şi juniorilor se realizează în anul: a. 1976b. 1972c. 1980

5. În „Sistemul naţional de selecţie” acţionează 5 tipuri de criterii: a. medicale, somatofiziologice, biomotrice, psihologice, tehniceb. medico-sportive, somatofiziologice, biochimice, psihologice, motricec. morfofiziologice, psihologice, biologice, biochimice, motrice

6. Fibrele albe sunt:a. fibre cu echipament enzimatic favorabil eforturilor de duratab. fibre intermediare (mixte)c. fibre cu echipament favorabil eforturilor explozive

7. Fibrele roşii sunt: 8. Fibrele care-şi pot modifica echipamentul enzimatic, funcţie de antrenamentul specializat aplicat sunt:

9. Criteriul sanogenetic este eliminatoriu în:

a. selectia primarãb. selectia secundarãc. selectia finalã

10. Criteriul psihologic iese mai mult în evidenţă în:

11. Criteriul modelului biologic al performerului este mai important la:

EtapaSecundară (pubertară)

12. Anamneza medico-sportivă reprezintă o metodă subiectivă de determinare a criteriilor:

genetice si antropologice

13. Biopsia musculară are aplicabilitate: a. numai în conditii exceptionaleb. curentãc. ori de câte ori este nevoie

14. Criteriile neuropsihice, în mod special cele neuromusculare ar avea eficienţă maximă dacă ar fi aplicate la: selecţiei primare (de exemplu, biopsia musculară)

15. Criteriile endocrinometabolice au eficienţă la: selectia secundară, postpubertară

16. Criteriile integrităţii morfologice şi funcţionale a analizatorilor au mai mare importanţă în: vizual si auditiv,

17. Criteriile cardiorespiratorii sunt de maximă importanţă în: majoritatea disciplinelor sportive cu caracter predominant dinamic18. Capacitatea de refacere şi de adaptare are importanţă mai mare:la nivelul selecţiei finale

19. Însuşirile somatice principale sunt condiţionate genetic diferit, în ordine descrescătoare astfel: a. tesutul adipos, tesutul osos, tesutul muscularb. tesutul muscular, tesutul adipos, tesutul ososc. tesutul osos, tesutul muscular, tesutul adipos

20. Coeficientul de corelaţie a eredităţii cu înălţimii subiecţilor se modifică o dată cu vârsta astfel: a. scade semnificativb. rãmâne constant

c. creste semnificativ

21. Scara androginităţii a lui Bayer-Bailey indică:a. 5 gradeb. 7 gradec. 3 grade

22. Gradul 1 pe scara androginităţii corespunde:

23. Gradul 3 pe scara androginităţii corespunde:

24. Scara androginităţii a lui Bayer-Bailey are: ?a. 5 gradeb. 7 gradec. 3 grade

25. Activitatea sistemului nervos şi, în principal, a scoarţei cerebrale împreună cu metabolismul de la nivelul muşchiului sunt factori funcţionale ce condiţioneazăVITEZA: 26. După cercetările lui A. Demeter, timpul de reacţie este foarte bun dacă durează:a. sub 100 msb. sub 180 msc. sub 250 ms

27. Punerea în acţiune a unui număr cât mai mare de unităţi motorii, este factor principal în prognozarea dezvoltării:FORTA

28. Factorii anatomofuncţionali se adaugă alături de cei biochimici şi ai sistemului nervos pentru prognozarea dezvoltării: REZISTENTA

29. Zona strict aerobă se află la:

30. Predominanţa funcţională a emisferei corticale dreaptă întâlnită la stângaci: a. dezvoltarea vitezeib. dezvoltarea îndemânãriic. dezvoltarea mobilitãtii

31. Vârsta biologică este:

32. Sursa de energie este unică, reprezentată de radiaţia solară, şi este absorbită prin procesul de asimilaţie clorofiliană din plante, în electronii atomilor de: H din glucide, lipide, protide

33. Energia asimilată este transportată la nivelul adenozintrifosfatului (ATP) prin

transportorii de electroni: - nicotinamid – adenin – dinucleotidul (NAD); - nicotinamid – adenin – dinucleotidul fosfat (NADP); - flavin – adenin – dinucleotidul (FAD).

34. ATP-ul se desface în: a. ADP + H3PO4 + energieb. 2ADP + H3PO4 + energiec. ADP + 2(H3PO4) + energie

35. Adenozindifosfatul se scindează în anumite condiţii în două molecule de acid fosforic şi energie sub influenţa: miochinazei36. Placa turnantă a întregului proces metabolic energetic din organism, cu rol energetic, în cetogeneză respectiv în sinteza hormonilor steroizi anabolizanţi şi a colesterolului etc. este: acetil coenzima A

37. 1 moleculă de acetil coA reface: a. 12 molecule de ADPb. 12 molecule de NADc. 12 molecule de ATP

38. Procesele aerobiotice stabile asigură:

39. Studiile de microscopie electronică au evidenţiat între densitatea mitocondrială şi capacitatea VO2 max. un raport:direct proportional

40. Mecanismele de reglaj neuroendocrin sunt: neurohormonii, neuromodulatorii i neurotransmiţătorii au un rol prioritar.

41. Definiţie: ….urmăreşte să asigure corespondenţa dintre aptitudinile şi atitudinile individului, pentru ca pe această bază să se asigure adaptarea la efort şi eficienţa în antrenamente şi competiţii. a. selectia psihopedagogicãb. selectia psihologicãc. selectia pedagogicã

42. Factorii psiho-sociali sunt:

43. Factorii psihologici sunt:aptitudini generale, fond atitudinal, structuri senzorio-perceptive, motivaţii, nivel de aspiraţie, însusiri ale SNC, disciplină, constiinciozitate, caracteristici ale analizatorilor, calităţi de voinţă, capacitate de învăţare motrică, capacitate de dăruire în efort)

44. Capacitatea psihică cuprinde: factorii genetici, biologici si psihici cu cei educaţionali si social-politici.

45. Pentru ramurile de sport în care prima selecţie se face pâna la 6 ani (inclusiv), copiii trebuie să realizeze la testarea pregătirii fizice generale minimum:a. 200 puncteb. 280 punctec. 360 puncte

46. Pentru ramurile de sport în care prima selecţie se face la 7 ani sau după această vârstă, copiii trebuie să totalizeze la testarea pregătirii fizice a. 300 puncteb. 380 punctec. 440 puncte

47. La ramurile de sport în care calităţile motrice au mare grad de determinare genetică punctajul de selecţie motrică iniţial pentru pregătirea fizică generală trebuie să se apropie de:a. 70 puncteb. 80 punctec. 90 puncte

48. Copiii care prezintă talie de excepţie beneficiază la selecţia iniţială în pregătirea fizică generală o bonificaţie la toate probele de: a. 40 puncteb. 60 punctec. 80 puncte

49. Probele de selecţie iniţială pentru pregătirea fizică generală la copiii sub 6 ani (inclusiv) sunt: a. 4 (alergare pe 20 m., saritura în lungime de pe loc, proba de indemanare –naveta, ridicari din trunchi din culcat in sezand timp de 30 s)b. 5 (alergare pe 20 m., saritura în lungime de pe loc, proba de indemanare –naveta, ridicari din trunchi din culcat in sezand timp de 30 s, mobilitate coxofemurala in plan anterior)c. 6 (alergare pe 20 m., saritura in lungime de pe loc, proba de indemanare –naveta, ridicari din trunchi din culcat in sezand timp de 30 s, mobilitate coxofemurala în plan anterior, alergare de rezistenta 600m.)

50. Probele de selecţie iniţială pentru pregătirea fizică generală la copiii peste 7 ani (inclusiv) sunt: a. 6 (alergare pe 50 m., sãritura în lungime de pe loc, proba de îndemânare –naveta, ridicãri din trunchi din culcat în sezând timp de 30 s, mobilitate coxofemuralã în plan anterior, alergare de rezistentã 600m.)

b. 7 (alergare pe 50 m., sãritura în lungime de pe loc, proba de îndemânare –naveta, ridicãri din trunchi din culcat în sezând timp de 30 s, mobilitate coxofemuralã în plan anterior, mentinut în atârnat sau tractiuni, alergare de rezistentã 600 m.)c. 8 (alergare pe 50 m., sãritura în lungime de pe loc, proba de îndemânare –naveta, ridicãri din trunchi din culcat în sezând timp de 30 s, mobilitate coxofemuralã în plan anterior, mentinut în atârnat sau tractiuni, aruncarea mingii de oinã, alergare de rezistentã 600 m.)

51. Durata pregătirii în grupele de începători este în medie de: a. 1 anb. 3 anic. 5 ani

52. Durata pregătirii în grupele de avansaţi este în medie de: a. 2 anib. 5 anic. 10 ani

53. Vârsta optimă de selecţie este: a. determinata stiintific, functie de mai multi parametriib. aleasa pe baza modelului campionuluic. functie de complexitatea tehnica a ramurii sportive

54. Plecarea la alergarea de viteză pe 50 m. se realizează: a. 10 minuteb. 15 minutec. 20 minute

55. Pauza dintre alergarile pe 50m este de :

56. La săritura în lungime de pe loc distanţa se măsoară: de la vârfurile picioarelor (poziţia de plecare) până la călcâie (poziţia de aterizare).

57. La alergarea de rezistenţă, transformarea alergării în mers se consideră: a. se considera abandonb. se inregistreaza timpul dacã termina cursac. se inregistreaza timpul dar cu penalizari daca termina cursa

58. Aruncarea mingii de oină la distanţă se realizează: 59. La menţinerea în atârnat la bara fixă cu braţele îndoite, cronometrul se opreşte când: 60. Tracţiuni în braţe se execută numai de către băieţii care au depăşit vârsta de :a. 10 anib. 12 anic. 14 ani

61. La tracţiuni în braţe balansarea picioarelor: 62. La jocul de mişcare (naveta) cercurile tangente au următoarele diametre: 63. La jocul de mişcare (naveta) distanţa totală de alergare este de:a. 40 m.b. 50 m.c. 60 m.

64. La ridicarea trunchiului din culcat în şezând timp de 30 s., subiectul trebuie să atingă genunchii şi salteaua cu: coatele

65. La măsurarea mobilităţii coxofemurale în flexie, linia gradată este aşezată: cu gradaţia 50 la nivelul suprafeţei scaunului, cu gradaţiile mici în sus si cu cele mari în jos.66. La măsurarea mobilităţii trebuie să se păstreze poziţia finală timp de: a. 2 secundeb. 3 secundec. 5 secunde

67. Selecţia primară a copiilor şi juniorilor se efectuează cu mijloace specifice de către: a. profesorul de educatie fizica de la clasab. profesorul-antrenor din cadrul clubului sportiv interesatc. toti factorii interesati, avand o pregatire specifica

68. Constituirea grupelor de începători este:

69. Regularitatea centripetă a creşterii (Zurbrugg) se referă la: a. cresterea mai pronuntata dinspre segmentele proximale spre segmentele distaleb. cresterea mai pronuntata dinspre segmentele distale spre cele proximalec. cresterea dinspre centru spre extremitati

70. Metabolismul bazal al copilului este: în proporţie de 20-10% superior adultului

71. Antrenamentul de forţă pentru copii şi juniorii în creştere impune: - asigurarea unui timp suficient de refacere după un antrenament predominant de forţă;- evitarea alternării bruste a încărcăturii;- evitarea exerciţiilor cu haltere, pe deasupra capului si mai ales în timpul puseului decrestere la pubertate, având în vedere efectul lor negativ la nivelul coloanei (Hollmann-Hettinger).72. La vârsta şcolară mică creşterea: este in general uniforma

73. La vârsta şcolară mică creierul are greutatea: aproximativ egală cu aceea a adultului,

?74. La vârsta şcolară mică în cadrul proceselor corticale fundamentale: a. predomina inhibitia.b. predomina excitatiac. inhibitia si excitatia se afla in echilibru

75. În cadrul aparatului locomotor a vârstei şcolare mici, oasele sunt:Mai elastice cu tendinte spre deformare

76. Musculatura la 6 ani reprezintă: 21,7% din greutatea corpului77. Tonusul muscular la copii de vârstă şcolară mică este: mai scazut fata de adult

78. Cordul copiilor de vârstă şcolară mică reacţionează putenic la efort în mod: neeconomic

79. Frecvenţa cardiacă de repaus între 6 şi 12 ani:100/min. la vârsta de 6 ani, 90/min. la 7 ani, 84/min. la 8 ani si 80/min. la 12 ani.

80. La vârsta şcolară mică, muşchii respiratori insuficient dezvoltaţi, nu pot asigura mărirea corespunzătoare a volumului toracelui în efort, amplitudinea mişcărilor respiratorii fiind: Relativ mica81. La vârsta şcolară mică, efortul determină: accelerarea fregventei respiratorii

82. La pubertate caracterele sexuale primare şi secundare: determina modificari ale intregului organism datorita secretien de androgeni

83. Aparatul locomotor la vârsta pubertară prezintă următoarele caracteristici:a. oasele devin mai rezistente, ligamentele sunt inca slab dezvoltate, musculatura se lungesteb. oasele devin mai rezistente, ligamentele se intaresc, musculatura se lungestec. oasele devin mai rezistente, ligamentele sunt inca slab dezvoltate, musculatura se îngroasa

84. Sistemul nervos la pubertate: se dezvolta rapid

85. Sistemul cardiovascular la pubertate: se dezvolta lent86. Aparatul respirator la pubertate: se dezvolta intens

87. În etapa postpubertară dezvoltarea somatică: isi incetineste ritmul

Curs nr.4 1. Definiţie: …. idee de bază a unei doctrine sau teze care structurează şi orientează o activitate de cunoaştere sau de natură practică, din care derivă o serie de consecinţe în planul acţiunii şi comportamentului (A. Nicu): a. finalitatea

b. principiulc. obiectivul

2. Definiţie: Proces pedagogic desfăşurat sistematic şi continuu gradat de adaptarea organismului omenesc la eforturile fizice tehnico-tactice şi psihice intense în scopul obţinerii de rezultate înalte într-una din formele de practicare competitivă a exerciţiilor fizice (Dicţionarul terminologic – 1974).a. pregatirea fizicãb. lectia de antrenamentc. antrenamentul sportiv

3. Prin procesul didactic cu care operează, antrenamentul sportiv prezintă componenta: pedagogica4. Prin efectele obiective în planul dezvoltării funcţionale şi al nivelului adaptativ al organismului uman, antrenamentul sportiv prezintă componenta: biologica5. Prin implicaţiile caracteriale, morale, emoţionale ale personalităţii sportivului, antrenamentul sportiv prezintă o componentă: psihologica6. Prin raporturile şi modul sportivului de integrare şi omogenizare în mediul social, economic şi cultural, antrenamentul sportiv prezintă o componentă: sociologica7. Prin condiţiile specifice de alimentaţie, odihnă, confort şi de mediu ambiant în care sportivul se antrenează şi se reface, antrenamentul sportiv prezintă o componentă: igienica8. Prin idealurile de fairplay, de angajare totală şi onestă în pregătire şi concurs, de pace şi prietenie cu tineretul de pretutindeni, antrenamentul sportiv prezintă o componentă: etica9. Prin frumuseţea şi rafinamentul gestului motric, prin complexitatea şi armonia acţiunilor motrice, prin extraordinarul şi fascinantul spectacol provocat de concursul sportiv, antrenamentul sportiv are şi o componentă:estetica

10. Caracteristica multifactorială şi interdisciplinară ale procesului de antrenament se manifestă prin: a. participarea alaturi de cuplul sportiv-antrenor si a altor oameni de stiintab. participarea fiintei umane in totalitatea sac. maximizarea performantelor sportive

11. Caracterul praxiologic al procesului de antrenament reprezintă:a. posibilitatea de a influenta si modela constiinta individuluib. orientarea spre obtinerea celei mai mari eficientec. organizarea sa riguroasã

12. Principiul general al accesibilităţii al antrenamentului sportiv se referă la: a. sportivii si antrenorii sã aiba acces la baza materialab. antrenamentul sportiv sa tina seama de particularitatile de varsta, sex si pregatire ale sportivilorc. antrenorii si profesorii sa gaseasca formula cea mai eficienta de aplicare a metodelor si mijloacelor de antrenament

13. Principiul continuităţii în antrenamentul sportiv se referă la: a. necesitatea programarii antrenamentului sportiv de-a lungul intregului an calendaristic, in fiecare lectie a ciclului saptamanalb. necesitatea de a programa si participa la concursuri sau lectii concurs de-a lungul intregului an, in fiecare ciclu saptamanalc. necesitatea de a mari treptat volumul si intensitatea efortului de-a lungul intregului an calendaristic

14. Principiul periodizării şi structurii ciclice a efortului în antrenamentul sportiv se referă la: a. necesitatea programarii si sustinerii repetate a unui efort cu un volum si o intensitate uniform crescatoare, de-a lungul intregului anb. necesitatea periodizarii si sustinerii repetate a unui efort cu un volum si o intensitate crescatoare în val (sau trepte)c. necesitatea programarii si sustinerii aceluiasi tip de efort (volum si intensitate constante) de-a lungul intregului an calendaristic

15. Principiul participării conştiente a sportivului în cadrul procesului de antrenament implică: a. reglaj volitivb. reglaj afectivc. reglaj cognitiv

16. Principiul sistematizării mijloacelor în procesul de antrenament presupune: a. a elabora un sistem cu toate mijloacele implicate în efortul de antrenamentb. a elabora un sistem cu mijloacele care determinã un progres real din partea sportivuluic. a elabora un sistem cu mijloacele cele mai eficiente, individualizate pe fiecare sportiv în parte

17. Principiul individualizării în antrenamentul sportiv presupune: a. selectarea celor mai eficiente mijloace, in raport de pregatirea fiecarui sportivb. selectarea celor mai eficiente mijloace, in raport de situatia ivita pe teren (mijloace, conditii atmosferice, etc.)c. selectarea celor mai eficiente mijloace, in raport de situatia complexa intalnita în fiecare caz în parte

18. Principiul însuşirii temeinice în antrenamentul sportiv se referă la:

a. asigurarea numarului de repetari necesare invatarii elementului tehnic preconizatb. repetarea structurilor tehnice invatate in vederea consolidariic. individualizarea mijloacelor folosite

19. Reacţiile de adaptare ale organismului în cadrul procesului continuu de antrenament sunt:

20. Perfecţionările morfofuncţionale caracteristice sportivilor sunt modificări: reversibile21. Perfecţionările dobândite prin antrenament se pierd în lipsa excitantului specific, într-un timp mai scurt decât cel necesar obţinerii lor de: 3-4 oriEfortul întrerupt timp de 3 săptămâni pentru dezvoltarea forţei duce lapierderea valorilor dobândite în 3 luni consecutive

22. Fibrele musculare în caz de imobilizare se atrofiază după cum urmează: Dupa 4 saptamani aproape complet23. Principiul solicitărilor optime şi a creşterii în trepte a eforturilor se referă la: a. solicitarile trebuie sa fie în corelatie cu nivelul sportivului si în crestere continuab. solicitari adecvate nivelului de pregatire, alternate cu momente de crestere, mentinere si scadere a parametrilor de efort ????c. parametrii efortului trebuie sa fie corespunzatori cu modelul de antrenament si concurs

24. Experienţa practică recomandă schimbarea nivelului de solicitare după: 4-6 saptamani

25. Principiul priorităţii efortului specific competiţional se referă la: a. necesitatea abordarii solicitarilor specifice eforturilor competitionaleb. abordarea în antrenament a structurilor tehnice specifice sportului sau probei la care participa sportivulc. necesitatea dezvoltarii calitatilor motrice specifice competitiei

26. Pragul anaerob în ceea ce priveşte lactacidemia este de: a. 2 mmol/lb. 4 mmol/lc. 6 mmol/l

27. Enzimele care asigură descompunerea şi resinteza acidului adenozintrifosforic şi fosfocreatinei sunt activate prin contracţii intense şi de foarte scurtă durată: (16-24 sutimi de secundă – optim 18 sutimi de secundă) afirmă că numai alergările în care impulsul pe sol durează foarte puţin sunt recomandate în antrenamentul sportivilor

28. Principiul pregătirii fizice multilaterale presupune: a. dezvoltarea celor patru calitati fizice de baza: forta, viteza, rezistenta si indemanarea

b. dezvoltarea armonioasa somatofunctionala a organismuluic. pregatirea tehnica in mai multe sporturi sau probe

29. Sursele teoriei modelelor în antrenamentul sportiv sunt: 30. Obiectivizarea antrenamentului şi concursului sportiv presupune: a. cunoasterea si stocarea datelor obiective ce definesc antrenamentul si concursul sportivb. cunoasterea si stocarea datelor ce privesc sportivul în efortul de antrenament si concursc. cunoasterea si stocarea datelor privitoare la tehnica de executie a structurii motrice specifice

31. Evaluarea antrenamentului şi concursului sportiv presupune: 32. Care din următoarele informaţii sunt de esenţă metodologică: Conditiile antrenamentului33. Care din următoarele informaţii sunt de esenţă pur biologică: tipul constituţional, vârsta cronologică optimală, capacitatea de efort)

34. Reţinerea informaţiilor audio-vizuale creşte procentual la:a. 50%b. 65%c. 75%

Curs nr.5 1. Posibilitatea de dirijare, de decizie şi de optimizare a antrenamentului sportiv depinde în ultimă instanţă de înregistrarea continuă a datelor, de prelucrarea lor imediată şi de o interpretare corelată, analizată periodic. Datele sunt furnizate de: Obiectivizare2. Loturile asistate de brigăzile multidisciplinare au permis inventarierea mijloacelor (exerciţiilor) care intră în componenţa antrenamentelor, prin operaţia de:Obiectivizare3. Numărul mare de mijloace, ca orientare metodică, ce elogiază bogăţia conţinutului ca o condiţie a reuşitei şi eficienţei, este orientare a: a. trecutuluib. prezentului ????c. viitorului

4. Selecţia continuă a mijloacelor cu eficienţa cea mai mare în determinarea performanţei sportive este apanajul: statistica matematica5. Indicatorul statistic care permite selecţionarea celor mai eficiente mijloace, prin compararea datelor acestora vis-à-vis de performanţă este: a. media aritmeticab. amplitudineac. indicele de corelatie

6. Ramurile şi probele sportive ale căror mijloace se pretează, în exprimarea lor, la o expresie matematică temporală, au ca unitate de măsură: a. secunde, minute, oreb. centimetrii, metrii, kilometriic. grame, kilograme, tone

7. Ramurile şi probele sportive ale căror mijloace se pretează, în exprimarea lor, la o expresie matematică spaţială, au ca unitate de măsură:a. secunde, minute, oreb. centimetrii, metrii, kilometriic. grame, kilograme, tone

8. Ramurile şi probele sportive ale căror mijloace se pretează, în exprimarea lor, la o expresie matematică ponderală, au ca unitate de măsură: a. secunde, minute, oreb. centimetrii, metrii, kilometriic. grame, kilograme, tone

9. Pentru ramurile şi probele aciclice (gimnastică) sau bazate pe „adversitate” directă (box, lupte, judo, scrimă, jocuri sportive), standardizarea mijloacelor se realizează prin:

10. Canotajul este un sport din grupa eforturilor ciclice într-un regim:

11. Următorul factor, determinant al performanţei, este exprimat dimensional şi cantitativ, relevând caracteristici spaţiale: a. aptitudinea de coordonareb. capacitatea functionalac. aptitudinea somatica12. Următorul factor, determinant al performanţei, exprimă îndemânarea individului, capacitatea lui de sincronizare cu aspectele tehnice specifice sportului sau probei sportive: a. aptitudinea de coordonareb. capacitatea functionalãc. aptitudinea somaticã

13. Un factor de asemenea foarte important, ce asigură creşterea frecvenţei motrice pe seama intensităţii efortului, care direcţionează în principal efortul de adaptare pe plan biologic al organismului este:capacitatea functionala14. Factorul decisiv în realizarea unor performanţe înalte în canotaj îl constituie nivelul: VO2 max. (ml/min.),15. Energia anaerobă alactacidă susţine efortul de competiţie la canotaj: în

proporţia cea mai mică intre 6 -8 %16. Energia anaerobă lactacidă susţine efortul de competiţie la canotaj: într-un procentaj mai ridicat, 12-15%.17. Energia aerobă (oxidativă) susţine efortul de competiţie la canotaj: proporţie majoritară, 77-82%.18. În canotaj, se poate conta, în medie, pe o creştere a energiei aerobe faţă de disponibilităţile native ale sportivei/sportivului de cca.: 40-70%,19. În canotaj, se poate conta, în medie, pe o creştere a energiei anaerobe faţă de disponibilităţile native ale sportivei/sportivului de cca.: 15%20. Modelul VO2 max., procentul din VO2 max. ce poate fi mobilizat şi durata menţinerii acestui nivel, greutatea corporală şi masa activă sunt factori ce determină eficient productivitatea: a. anaerobe b. aerobec. mixte

21. Pentru elaborarea cu eficienţă maximă a unui antrenament intensiv este necesar să se plece de la următoarele:a. cunoasterea efectelor cumulative determinate care stau la baza performantei mondiale, nivelul acestora si raporturile cantitative dintre eleb. cunoasterea dinamicii procesului propus a fi realizat cu metodologia utilizatã, a fiecãrui efect cumulat in parte pana la care cresterea devine nesemnificativac. ambele premise expuse mai sus

22. Efectele cumulative urmărite prin antrenamente vizează la canotaj, în ordine, următoarele: - cresterea posibilităţilor si randamentului metabolismului energetic aerob;- cresterea posibilităţilor mecanismelor care asigură compensarea lactacidemiei si toleranţa la aceasta; - cresterea posibilităţilor metabolismului energetic anaerob;- cresterea posibilităţilor de mobilizare simultană a tuturor tipurilor de surse energetice.23. La canotaj, mijloacele de antrenament de vâslit reprezintă anual: 70%

24. La canotaj, mijloacele de antrenament pe uscat reprezintă anual: 30%25. Specialiştii români au optat la canotaj pentru o scară de intensitate a mijloacelor pe: 5 trepte de intensitate a mijloacelor, pe care le-am putea numi „constructive”,26. În sporturile aciclice pentru analiza mijloacelor tehnice este absolut necesară: a. inregistrarea manuala a datelorb. filmarea actiunii motricec. imbinarea ambelor tehnici de inregistrare

27. Îmbinarea tehnicii manuale cu cele automate determină culegerea datelor privind:

a. mijloacele tehnice folosite de sportiv si de adversarb. arbitrajulc. ansamblul mijloacelor tehnice, tactice, fizice etc. din cadrul competitiei specifice

28. La fotbal, timpul aşa-zis „mort” din joc reprezintă cca.: 35 mi29. Inventarul mijloacelor (exerciţiilor) din cadrul modelului de antrenament a compus: Conţinutul antrenamentelor, ca si al concursurilor;

30. Inventarul mijloacelor a fost supus analizei statistico-matematice şi a indicat o relaţie: directă, indirectă sau inexistentă pe care o au sau nu concursul si performanţa acestuia.

31. Definiţie: …… înseamnă operaţia de tipizare a mijloacelor, lecţiilor şi ciclurilor săptămânale, ca urmare a cunoaşterii valorilor biologice, biomecanice şi metodologice, precum şi a efectelor lor stabile în economia ciclului anual de pregătire, în vederea aplicării lor cu eficienţă maximă (printr-o solicitare compatibilă cu cea a concursului) (A. Nicu): a. sistematizareab. standardizareac. planificarea

32. Tendinţa uniformizării mijloacelor este contracarată prin tratarea lor diferenţiată din punct de vedere:

33. Cunoaşterea valorilor investite în antrenament, economisirea energiei umane, a timpului în favoarea performanţei, precum şi selecţionarea celor mai adecvate şi valide mijloace constituie motivul şi totodată efectul:a. rationalizareb. sistematizarec. algoritmizare

34. Dintre cei 100 indicatori care s-au păstrat la canotaj în cadrul modelului, cei cu profil metodologic reprezintă:50-60%35. Dintre cei 100 indicatori care s-au păstrat la canotaj în cadrul modelului, cei cu profil biologic-psihologic reprezintă:restul 40 -50%

36. Indicatorii cantitativi spaţiali din cadrul modelului cuprind: volumul total de km. parcursi – caiacul (100%), fondul atletic masculin – 87,2%, înotul –78,8%, semifondul atletic feminin – 75,1%. Evident, procentele relevă aceeasi ierarhie întâlnită în prezentarea valorilor indicatorilor cantitativi temporali. La

caiac si înot procentele sunt mai mari faţă de cele din atletism, iar realizarea unui kilometraj apreciabil explică nivelul performanţei obţinute de sportivii respectivi;- volumul total de kg. ridicate, de exemplu, în haltere în anii trecuţi (1975-1982) era multmai scăzut nivelul faţă de cel realizat în prezent (60% faţă de 75-80%).

37. Indicatorii cantitativi de organizare din cadrul modelului cuprind: Volumul mijloacelor respective38. Indicatorii calitativi ai modelului rezultă din: din proporţiile diferitelor tipuri de efort, precum si din evaluarea eficienţei intermediare a procesului de pregătire dată de probele si normele de control39. Gradul de complexitate a modelului de antrenament rezultă implicit din complexitatea ramurii sau probei de sport exprimată în concurs într-un raport: 40. Modelul va fi elaborat ţinându-se cont şi de: valorile realizate înciclurile precedente.

Curs nr.6 1. Cotele de progres ale performanţei din concursuri determină creşterea valorică a indicatorilor modelului de antrenament. Este vorba despre: modelul de concurs oficial

2. Una din metodele moderne de a prognoza valoarea rezultatului sportiv îl constituie calculul: regresiei3. Prognoza performanţei are două planuri: prognoza rezultatului sportiv şi:

4. Aspectele caracteristice tehnico-tactice şi fizice ale sportivului, evidenţiate în timpul competiţiei sunt relevate de: a. graficul de jocb. graficul de concursc. graficul de cursã

5. Analiza temporală şi spaţială a parcursului din cadrul probei este ilustrată sugestiv de: Graficul de cursa

6. În cadrul sporturilor de echipă, eficienţa apare din eforturile însumate ale fiecărui individ în parte, şi sunt obiectivizate prin: a. graficul de jocb. graficul de concursc. graficul de cursã

7. Aspectele medico-biologice ale competiţiei se referă la: pe de o parte, la efortul fizic din timpul competiţiei si, pe de lată parte, la particularităţile medico-biologice ale concurenţilor care obţin performanţe ridicate într-o anumită probă sau ramură de sport.

8. Eforturile prestate pe baza energiei eliberate prin procese biochimice în care nu intervine O2 intră în categoria eforturilor: a. aerobeb. anaerobec. mixte

9. Dacă energia rezultă din descompunerea acidului adenozintrifosforic (ATP) şi a fosfocreatinei (PC), eforturile poartă numele de: a. eforturi anaerobe alactacideb. eforturi anaerobe lactacidec. eforturi aerobe

10. În cazul în care energia provine din descompunerea glicogenului (glicoliză anaerobă), eforturile se numesc: a. eforturi anaerobe alactacideb. eforturi anaerobe lactacidec. eforturi aerobe

11. Efortul anaerob alactacid durează: a. pana la 1 minutb. 10-20 secundec. 5-7 secunde

12. În categoria eforturilor anaerobe alactacide se încadrează eforturile din competiţiile: De haltere (ambele stiluri), unele probe din atletism, ca de exemplu: 100 m. plat si 110 m. garduri (probe de laborator au pus în evidenţă cresteri importante ale lactacidemiei si în aceste probe), aruncările (disc, suliţă, greutate, ciocan), săriturile (în lungime, înălţime, triplusalt si săritura cu prăjina), din ciclism – proba de 200 m., din gimnastică – săriturile.

13. Factorul biologic limitativ în eforturile anaerobe alactacide este reprezentat de: sistemul neuromuscular.14. Indicele Quetelet reprezintă: a. numarul de centimetrii ai taliei pe gramul corporalb. numãrul de grame corporale pe centimetrul talieic. raportul dintre anvergura si talie

15. Componenta musculară a sistemului neuromuscular în eforturile anaerobe alactacide este cea mai dezvoltată la:

16. Puterea absolută (maximă) anaerobă, la persoanele neantrenate creşte de la 7 la 21 ani, obţinându-se valoarea maximă în medie la: 17. Eforturile competiţionale de tip anaerob lactacid au o intensitate submaximă şi durată cuprinsă între: a. intre 5-7 secunde si 50-60 secunde

b. intre 20 secunde si 60 secundec. intre 1 minut si 3 minute

18. Creşterea cantitativă a enzimelor din fibra musculară este caracteristică sportivilor care depun efort: a. intre 5-7 secunde si 50-60 secundeb. intre 20 secunde si 60 secundec. intre 1 minut si 3 minute

19. Factorii biologici limitativi ai performanţelor în efortul de tip anaerob lactacid, se maturizează după vârsta de: 20. Eforturile prestate pe baza energiei eliberate prin procese biochimice în care intervine O2 intră în categoria eforturilor: 21. După o perioadă de adaptare de 3-5 minute şi dacă se înregistrează un consum de O2 constant, efortul aerob se numeşte: a. stare stabilab. stare stabila adevaratac. stare stabila aparenta

22. Intensitatea efortului aerob din starea stabilă adevărată nu depăşeşte: 23. Energia necesară susţinerii eforturilor de tip aerob stare stabilă se eliberează prin descompunerea: a. ATP si PCb. glicogenuluic. glicogenului si acizilor grasi

24. Datorită caracteristicilor efortului aerob stare stabilă, specialiştii au atras atenţia că rezultatele cele mai bune se obţin: 25. În eforturile competiţionale aerobe în stare stabilă aparentă, consumul de O2 nu poate egala necesarul de O2 susţinerii travaliului respectiv iar intensitatea oscilează între: 26. Eforturile competiţionale aerobe în stare stabilă aparentă nu pot depăşi cca.:a. 60 minuteb. 30 minutec. 120 minute

27. Dintre multiplii factori care condiţionează absorbţia şi transportul de O2 la omul sănătos, pe primul plan se situează: 28. Sportivii antrenaţi în eforturi aerobe stare stabilă aparentă au cordul: 29. Eforturile mixte de intensitate relativ constantă durează la sporturile ciclice între: 30. Solicitările din ce în ce mai mari din antrenamente şi concursuri, eventuala schimbarea a caracterului efortului, îmbunătăţirea selecţiei şi metodicii de antrenament au fost necesare datorită: 31. Adaptarea medico-biologică apărută o dată cu modificările punctajelor la gimnastică, a reprizelor diferitelor meciuri de box, lupte, apariţiei a noi materiale

mai performante, etc. a fost necesară datorită: 32. Definiţie: …..ansamblu de indicatori diferenţiaţi ca profil (prognoza dinamicii performanţei, particularităţile motrice şi biologice ale graficului de cursă şi de joc considerate etalon), ale căror valori condiţionate reciproc esenţializează structura concursului următor, evidenţiindu-i elementele hotărâtoare pentru câştigarea lui (A. Nicu). 33. Vârsta campionului la gimnastica feminină şi înotul feminin este în medie: 34. Vârsta campionului la călărie, tir şi yahting este în medie: 35. Vărsta optimă a performanţelor înalte la poliatloane şi jocuri este în medie: 36. Campionii Olimpici au media vârstei: 37. După unii autori, baschetbalistul şi canotorul fac parte din categoria tipului constituţional longilin sau: 38. Înălţimea corpului, anvergura dimensională a diferitelor segmente corporale, proporţiile şi forma lor, greutatea, compoziţia chimică tisulară, fac parte din: a. parametrii fiziologicib. parametrii morfologicic. parametrii biochimici

39. Forţa diferitelor grupe musculare, acuitatea organelor de simţ, caracteristicile sistemului nervos, tipologia endocrină, etc, fac parte din: 40. Structura şi funcţia ariilor senzitivă şi motorie a scoarţei cerebrale se maturizează în jurul vârstei de: 41. Capacitatea analizatorului kinestezic de a aprecia spaţiul şi timpul se perfecţionează cu vârsta şi atinge nivelul adultului la: a. 10-12 anib. 13-14 anic. 16-18 ani ???

42. Vârsta performanţei maxime astăzi, faţă de cea de acum câteva decenii este: 43. Vârsta biologică la gimnaste, înotătoare şi patinatoare de performanţă vis-à-vis de vârsta cronologică este: 44. Definiţie: ….. este o stare de echilibru între forţele organismului şi solicitările diverse cărora sportivul trebuie să le facă faţă, o stare de bine fizic, psihic şi social al individului. 45. Sistemul cardiovascular prezintă cele mai mari modificări funcţionale în cazul sportivilor ce practică eforturi: 46. Valorile cele mai ridicate ale puterii anaerobe maxime absolute le constatăm la: 47. Valorile cele mai ridicate ale puterii anaerobe maxime relative le constatăm la: 48. Valorile cele mai ridicate ale VO2 max. le constatăm la: 49. Valorile cele mai ridicate ale VO2 max./kg.corp le constatăm la: 50. Unul din factorii hotărâtori ai performanţei, care conturează modelul campionului, îl constituie capacitatea psihică a sportivului, ea însăşi rezultantă a:

Curs nr.7

1. Învăţarea umană este prin esenţa ei:

2. Principiul conducerii procesului de învăţământ printr-o relaţie reactivă presupune: 3. Actul de conducere şi control în instruirea programată, presupune reglarea prin intermediul unor: 4. Raportul predare-învăţare poate şi trebuie să devină un proces de: 5. Pentru ca raportul predare-învăţare să devină un proces de reglare continuă, trebuie ca modelul de învăţare (de antrenament în cazul nostru), să permită desfacerea valorilor globale ale indicatorilor în toate elementele componente compatibile, deci să se respecte principiul: 6. Modelul de antrenament reprezintă în cadrul procesului didactic integral, dintr-un ciclu anual: 7. Programarea antrenamentului sportiv reprezintă în cadrul procesului didactic integral, dintr-un ciclu anual: 8. Existenţa şi perfecţionarea continuă a sistemului probelor şi normelor de control asigură o informare curentă asupra progreselor înregistrate, care îşi găsesc expresia în creşterea valorică a indicatorilor umani. Acesta reprezintă instrumentul prin care se evidenţiază următoarea regulă fundamentală a programării: 9. Regula fundamentală a programării ce scoate în evidenţă rolul şi importanţa principiului individualizării antrenamentului sportiv este: 10. Regula fundamentală a programării ce atrage atenţia asupra faptului că fiecare pas cuprinde atât o informaţie, cât şi o aplicaţie privind abordarea fracţionată, într-un mod riguros, a valorilor programării modelului de antrenament este: 11. Parametrii esenţiali ai efortului de care depinde influenţa acestuia asupra diferitelor organe şi sisteme ale corpului omenesc şi prin aceasta asupra celor două tipuri ale capacităţii de efort sunt: 12. Cantitatea totală de lucru mecanic efectuat reprezintă: 13. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortului Lm = mgh, Lm reprezintă: a. lungimea exprimata în metriib. lucrul mecanicc. lungimea maxima

14. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortului Lm = mgh, m reprezintă: 15. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortului Lm = mgh, g reprezintă: 16. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortului Lm = mgh, h reprezintă: 17. Determinare volumului efortului prin înregistrarea continuă a consumului de O2 este o metodă de măsurare: 18. Exprimarea volumului efortului prin suma distanţelor parcurse este o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe: 19. Exprimarea volumului efortului prin suma execuţiilor tehnico-tactice este o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe: 20. Exprimarea volumului efortului prin suma acţiunilor efectuate este o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe:

21. Exprimarea volumului efortului prin suma acţiunilor parţiale sau integrale este o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe: a. lupte greco-romane, box, judob. gimnasticac. alergari, ciclism, sporturi nautice, schi

22. Exprimarea volumului efortului prin suma repetărilor exerciţiilor este o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe: a. lupte greco-romane, box, judob. gimnasticac. alergari, ciclism, sporturi nautice, schi

23. Creştea volumului de efort din antrenament corelează eficient cu creşterea capacităţii aerobe: 24. Creşterea volumului de efort din antrenament pe baza scăderii intensităţii duce la: 25. Volumul efortului de antrenament din eforturile anaerobe, comparativ cu cel din eforturile aerobe este: 28. Sistemul neuromuscular – factor limitativ al puterii anaerobe – are, la sportivii de performanţă, dimensiuni cu atât mai reduse şi o capacitate funcţională cu atât mai scăzută cu cât volumul de efort din antrenamente şi competiţii este: 29. La alergători, pe măsură ce se măreşte distanţa de concurs, indicele Quetelet: 30. Puterea anaerobă maximă la fondişti în raport cu persoanele neantrenate este: 31. Prin cantitatea de efort (lucru mecanic) efectuat într-o unitate de timp se înţelege:a. intensitatea efortuluib. volumul efortuluic. duritatea efortului

32. Termenul de putere din fizică este sinonim cu următorul parametru al efortului:

33. În sporturi şi probe precum: alergări, ciclism, înot, sporturi nautice, schi fond, patinaj viteză, intensitatea efortului se exprimă prin: 34. În sporturi şi probe precum: lupte greco-romane şi libere, judo, box, scrimă, intensitatea efortului se exprimă prin: 35. În sporturi precum: jocurile sportive, intensitatea efortului se exprimă prin: 36. În sporturi precum: gimnastică, patinaj artistic, intensitatea efortului se exprimă prin: 37. Între creşterea intensităţii efortului şi creşterea consumului de O2 măsurat în stare stabilă s-a constat: a. corelatie negativab. corelatie pozitiva ?????c. lipsa de corelatie

38. Există, de asemenea, o corelaţie între solicitarea inimii şi intensitatea efortului în cazurile în care acesta determină creşteri ale frecvenţei cardiace (FC) între:

39. Valoarea frecvenţei cardiace (FC), la o anumită treaptă a intensităţii: a. este mai mare la persoanele neantrenateb. este aceeasi pentru toate persoanelec. nu este aceeasi pentru toate persoanele

40. Calea optimă de creştere a solicitării organismului într-o lecţie de antrenament se realizează prin: 41. Pentru aceeaşi treaptă a intensităţii efortului, nivelul de solicitare a organismului se situează cu atât mai sus cu cât capacitatea de efort: 42. Intensitatea solicitării se măsoară prin diferite valori: 43. După O.P. Astrand şi K. Rodhal, când frecvenţa cardiacă (FC) se ridică la 128 pulsaţii/min. la bărbaţi şi 138 pulsaţii/min. la femei, efortul reprezintă: a. 50% din VO2 max. al subiectuluib. 60% din VO2 max. al subiectuluic. 70% din VO2 max. al subiectului

44. După O.P. Astrand şi K. Rodhal, când efortul reprezintă 70% din VO2 max. al subiectului, frecvenţa cardiacă în efort se ridică la: 45. Cifrele cuprinse între 160 şi 170/180 pulsaţii/min. la bărbaţi şi 170-180 (190) pulsaţii/min. la femei sunt considerate de cei mai mulţi autori ca reprezentând limita de solicitare compatibilă cu prestarea efortului în condiţii de: 46. Între intensitatea solicitării din antrenament şi intensitatea solicitării din concurs trebuie să existe: 47. Perioada de timp în care organismul prestează un anumit efort, măsurată prin unităţi temporale, cronometrându-se efectiv timpul de lucru înţelegem: 48. Durata efortului în raport cu durata unei lecţii de antrenament sau competiţie: a. este aceeasib. este mai marec. este mai micã

49. Durata efortului în lecţiile de antrenament egale ca timp de desfăşurare cu predominanţă anaerobă vis-à-vis de cele în care energia se eliberează aerob: 50. Pe măsura prelungirii duratei efortului în condiţiile în care ceilalţi parametrii rămân constanţi, solicitarea organismului: 51. Eforturile cu durata de cca. 3 min., dacă au intensitate adecvată creşterii capacităţii de efort a organismului, necesită un consum de O2: 52. După Astrand şi Rodhal, durata de cca. 3 min. reprezintă durata optimă a efortului ce trebuie repetat pentru a solicita la maximum sistemul de transport al O2 şi este folosită în: 53. Cele mai mari creşteri ale forţei musculare s-au obţinut prin contracţii cu intensitate maximă, a căror durată raportată procentual la timpul cât putea fi menţinută contracţia respectivă era egală cu: 54. În procesul de antrenament, raportul dintre durata efortului şi durata pauzei ce urmează după acesta reprezintă: a. intensitatea efortuluib. densitatea efortului

c. complexitatea efortului

55. În lecţia de antrenament, dacă ceilalţi parametrii ai efortului rămân constanţi şi densitatea efortului creşte: a. solicitarea organismului scadeb. solicitarea organismului ramane constantac. solicitarea organismului creste

56. Metodica actuală de antrenament preconizează pentru creşterea capacităţii de efort, în toate ramurile de sport: 57. Numărul de acţiuni motrice efectuate simultan în timpul unei activităţi motrice şi structurile lor biomecanice reprezintă: a. densitatea efortuluib. duritatea efortuluic. complexitatea efortului

58. În activităţile motrice complexe o contribuţie mai importantă o are: a. aparatul locomotorb. sistemul nervos centralc. sisemul cardiovascular

59. Oboseala musculară locală produsă prin eforturi cu acelaşi volum, intensitate, durată şi densitate: a. este aceeasi in eforturile complexe cat si in cele simpleb. este mai mare în eforturile complexe decat in cele simplec. este mai mica in eforturile complexe decat in cele simple

60. Complexitatea efortului determină solicitarea organismului, influenţa acesteia asupra organelor limitative ale capacităţii de efort aerob şi anaerob, comparativ cu a celorlalţi parametrii ai efortului este: Curs nr.8 1. Enunţ: Acest factor asigură fondul energetic al performanţei, stimulând creşterea indicilor funcţionali şi morfologici şi, în consecinţă, a calităţilor motrice, deci sporirea capacităţii generale de efort a organismului: a. factorul pregatirii tehniceb. factorul pregatirii fizicec. factorul pregatirii tactice

2. Mijloacele care compun acest factor al pregătirii fizice, izvorăsc preponderent din atletism, gimnastică, schi, haltere, înot şi jocuri sportive. Ele sunt: 3. Pregătirea fizică a sportivului în antrenamentul modern trebuie să conducă la sporirea: a. tuturor resurselor energeticeb. energiei deficitarec. energiei specifice concursului

4. Valorificarea exerciţiilor destinate pregătirii fizice, comparativ cu cele destinate pregătirii tehnice şi tactice se realizează prin: 5. Enunţ: Acest factor este reprezentat de ansamblul mijloacelor cu o structură identică sau apropiată de acţiunile (gesturile) motrice prevăzute de regulamentul de concurs, prin care sportivul sau echipajul, însuşindu-şi-le, concretizează performanţa diferenţiată specific. a. factorul pregatirii fiziceb. factorul pregatirii tehnicec. factorul pregatirii teoretice

6. Enunţ: Structuri fundamentale prin care se obţine performanţa, cele care compun ţesătura concursului şi constituie obiectul principal al procesului de învăţare şi perfecţionare: a. Procedee tehniceb. Structuri tehnicec. Elemente tehnice

7. Enunţ: Acţiuni motrice concrete prin care elementul tehnic se valorifică în desfăşurarea jocului:a. procedee tehniceb. structuri tehnicec. sisteme tehnice

8. Enunţ: Maniera proprie a unui sportiv de a efectua un procedeu tehnic sau altul constituie: a. structura tehnicãb. stilul tehnicc. element tehnic

9. În toată evoluţia de mai bine de un secol a ramurilor de sport, elementele tehnice au rămas aproximativ aceleaşi, cu excepţia celor din: a. gimnastica, sarituri in apa si patinaj artisticb. atletism, haltere si jocuri sportivec. schi, atletism si jocuri sportive

10. Lungimea pârghiilor, numărul şi calitatea fibrelor musculare, deschiderea unghiurilor de execuţie, amplitudinea, direcţia, forţa, viteza de execuţie şi puterea, ca şi planurile şi axele de realizare în raport cu centrul de greutate corporală, cu forţa gravitaţională etc., ce interesează performanţa determină: 11. Metoda de înregistrarea actelor motrice ale sportivului cu ajutorul unor aparate de filmare ultrarapide este: 12. Metoda de înregistrare a tehnicii sportive cu ajutorul a două camere de videocaptare cu semnale infraroşii este:a. metoda stereografieib. metoda cinematograficac. metoda accelografiei

13. Metoda ce permite înregistrarea modificărilor în intensitate a forţei cu ajutorul dispozitivului de reglare a tensiunii (tensoplatform), al dispozitivului de urmărire (tensotractor) şi al unor senzori special adaptaţi telemetric la echipamentul sportivului este:a. metoda goniografieib. metoda dinamografieic. metoda electromiografiei

14. Metoda ce ajută la determinarea capacităţii de menţinere a echilibrului în diferite condiţii este: a. metoda goniografieib. metoda dinamografieic. metoda statikinezimetriei

15. Metoda ce asigură înregistrarea modificărilor în intensitate a acceleraţiilor punctelor reale ale aparatului locomotor al sportivului este: a. metoda goniografieib. metoda dinamografieic. metoda statikinezimetriei

16. Următoarea metodă se bazează pe înregistrarea biocurenţilor în muşchii care efectuează un lucru mecanic: a. metoda statikinezimetrieib. metoda electromiografieic. metoda goniografiei

17.Urmatoarea metoda permite inregistrarea variatiilor unghiului intre 2 puncte ale corpului in cursul miscarii lui,cu ajutorul unor senzori atasati in proectia corpului articulatiei:a. metoda statikinezimetrieib. metoda electromiografieic. metoda goniografiei

18. Analizele biomecanice ale tehnicii sportive nu trebuie să fie tributare: 19. Analiza biomecanică ce determină baza de susţinere a corpului, poziţia diferitelor segmente unul faţă de celălalt, forţele exterioare ce trebuie învinse se numeşte: 20. Analiza mecanică ce evidenţiază abaterile de la legităţile biomecanice, care se repercutează nefavorabil asupra actului sau acţiunii motrice (procedeului tehnic) este: 21. Etapa ce se referă pe de o parte, la acţiunile motrice impuse de forţele exterioare şi de menţinerea echilibrului este: 22. Analiza ce dezvăluie modul de participare a celorlalte sisteme şi aparate în afara celui locomotor, în condiţiile efectuării unui procedeu tehnic este: 23. Analiza biomecanică este prezentă:

24. Metoda de însuşire şi perfecţionare a elemetelor tehnice asamblează atât componentele biologică, psihologică şi biomecanică, cât şi pe cea: 25. Schema însuşirii tehnicii sportive, presupune parcurgerea următoarelor etape, în ordine: 26. Corectitudinea unui act motric efectuat pentru prima dată este cu atât mai mică cu cât: 27. Repetarea continuă şi multiplă întăreşte legăturile nervoase, indispensabile formării stereotipurilor dinamice. În aceasta constă esenţa transformării: 28. Primul sistem de semnalizare al omului este: a. informatia receptionata prin intermediul analizatorilorb. informatia receptionatã prin intermediul limbajuluic. format din ambele variante

29 Al doilea sistem de semnalizare al omului este: a. informatia receptionata prin intermediul analizatorilorb. informatia receptionata prin intermediul limbajuluic. format din ambele variante

30. Învăţarea şi perfecţionarea tehnicii sportive trebuie să se bazeze pe puterea de sesizare a informaţiilor primite de la: 31. Anohin şi colaboratorii au constatat că terminarea operaţiei de sinteză asupra tuturor excitanţilor aferenţi şi realizarea acţiunilor reflexe corespunzătoare de către partea efectorie a sistemului nervos coincid cu crearea unui aparat special, denumit:

32. Reaferenţele, în cazul acţiunii motrice, reprezentate de impulsurile proprioceptive ale muşchilor efectori, se numesc: 33. Reaferenţele, în cazul acţiunii motrice, care cuprind toate informaţiile (indicii de aferenţă) referitoare la efectele mişcării realizate, se numesc: 34. Valorificare complexă, adecvată şi eficientă a pregătirii tehnice şi fizice a sportivilor, a echipei sau echipajelor în desfăşurarea concursului, în concordanţă cu condiţiile concrete de adversitate şi cu obiectivele de performanţă prestabilite, face obiectul: a. gimnastica, sarituri in apa si patinaj artisticb. atletism, haltere si jocuri sportivec. schi, atletism si jocuri sportive

35. Propriu sporturilor de echipă, presupunând dispunerea jucătorilor în teren şi valorificarea lor diferită în fazele de atac şi de apărare în vederea obţinerii superiorităţii şi a concretizării ei prin goluri marcate sau puncte înscrise:a. sistem de jocb. conceptia de jocc. stil de joc

36. Elaborat pentru o situaţie concretă şi inclus în conceptul de joc acest concept este sinonim cu: a. sistem de joc

b. planul de jocc. stil de joc

37. Însumând caracteristicile somatice, fizice şi tehnice ale jucătorilor unei echipe, acest concept este definit de:a. sistem de jocb. planul de jocc. stil de joc

38. Componentă de bază a factorului pregătirii tactice, care se manifestă într-o formă combinată, întrucât este alcătuită în egală măsură din calităţile fizice, psihice şi deprinderi motrice şi include un sistem de structuri care se rezolvă mai întâi mintal şi apoi motric este:

39. Următorul concept reprezintă ansamblul mişcărilor automatizate, structurate într-o anumită succesiune, prin care se rezolvă o sarcină tactică şi care se caracterizează prin precizie, ritmicitate şi similitudine a mişcărilor la fiecare reluare: deprinderea tactica

40. Informaţiile generale şi speciale furnizate de concurs, care reprezintă premisa dezvoltării capacităţii tactice şi a creativităţii sportivilor fac parte din: Cunostiintele tactice41. Capacitatea sportivului de a-şi valorifica potenţialul fizic, motric, psihic şi intelectual în concordanţă cu realităţile concursului, care, deşi pot fi anticipate, poartă în sine un oarecare procent de neprevăzut, ceea ce impune adoptarea unor soluţii de moment, poate fi definită prin: calitatea tactica

42. Una din etapele pregătirii psihice ce cuprinde ansamblul mijloacelor şi metodelor folosite pentru formarea personalităţii sportivului-cetăţean, a trăsăturilor sale caracteriale (atitudinale) este: pregatirea psihica de baza

43. Următoarea etapă a pregătirii psihice ce constă din dezvoltarea şi perfecţionarea acelor calităţi psihice care condiţionează direct performanţa este: pregatirea psihica specifica

44. Dezvoltarea următoarelor funcţii: schema corporală, chinestezia, lateralitatea, echilibrul static şi dinamic, percepţiile spaţio-temporale, timpul de reacţie, anticipare şi coincidenţă, ideomotricitatea ş.a., revine ca sarcină:a. pregatirii cognitiveb. pregatirii volitivec. pregatirii psihomotrice

45. Dezvoltarea funcţiilor şi mecanismelor de cunoaştere şi apreciere-decizie face obiectul: pregătirea intelectuală (cognitivă)46. Dezvoltarea funcţiei reglatoare a sferei psihice răspunzătoare de dispoziţii,

emoţii, sentimente şi pasiuni, reprezintă caracteristica: a. pregatirii psihomotriceb. pregatirii afectivec. pregatirii volitive

47. Suportul angajării sportivului în realizarea eforturilor mari şi maxime, neîntrerupte şi indispensabile obţinerii performanţei sportive actuale, se realizează prin: Pregatirea volitiva

Curs nr.9 1. Dezvoltarea calităţilor motrice serveşte pregătirea fizică, întrucât asigură substratul biologic şi funcţional al efortului cerut de concurs. Pe fondul orientării metodologice generale a antrenamentelor (la nivel de înaltă performanţă), această relaţie reclamă: o îmbinare tot mai strânsă între dezvoltarea calităţilor motricesi perfecţionarea deprinderilor tehnico-tactice.

2. Pe parcursul desfăşurării procesului instructiv-educativ, calităţile motrice: 3. Dezvoltarea calităţilor motrice se bazează pe: 4. Continua perfecţionare a calităţilor motrice şi corelarea lor cu activitatea competiţională se explică prin folosirea pe scară tot mai largă a noilor cuceriri ale: stiintei

5. Dezvoltarea calităţilor motrice este indisolubil legată de modificările:fiziologice la nivelulcelulelor, ţesuturilor, organelor, aparatelor si sistemelor organismului.6. Dezvoltarea calităţilor motrice este un proces sesizabil, de cele mai multe ori măsurabil la nivelul structurilor: tisulare

7. Perfecţionarea calităţilor motrice vizează, în principal, îmbunătăţiri la nivelul: Sistemului nervos si neuromuscular

8. Latura externă a calităţilor motrice este reprezentată de: 9. Latura internă a calităţilor motrice este reprezentată de: 10. Selecţia mijloacelor de antrenament trebuie să corespundă efortului competiţional, în vederea: 11. Definiţie: capacitatea omului (biologică şi psihică) de a învinge o rezistenţă exterioară măsurată în kilograme, cu ajutorul halterelor şi dinamometriei: a. rezistentab. fortac. mobilitatea

12. Puterea se calculează după formula: a. P = lucru mecanic/timpb. P = lucru mecanic

c. P = masa x acceleratia

13. Forţa se calculează după formula: a. F = masab. F = masa x acceleratiac. F = lucru mecanic/timp

14. După cum se ştie din fiziologie, în starea de repaus se află simultan în contracţie, următorul procent din totalul unităţilor dintr-un muşchi: 1-3%15. În timpul unei încordări uşoare numărul unităţilor active creşte până la: 10-30%16. Într-un efort de forţă mai intens numărul unităţilor motorii angrenate în contracţie sporeşte până la: 40-50-60%

17. Într-un efort de forţă maximă procentul unităţilor motorii se apropie de: 80%18. Secusa reprezintă contracţia: unei singure unitati motorii

19. Între frecvenţa descărcărilor motoneuronilor şi starea de excitaţie a centrilor nervoşi implicaţi, există un raport: 20. Starea de tetanie se realizează sub o „salvă” de impulsuri de peste:50 impulsuri pe secunda

21. Capacitatea de sincronizare a activităţii unităţilor motorii active se măreşte la frecvenţe de descărcare: 40-50 impulsuri /s

22. Capacitatea de sincronizare a activităţii unităţilor motorii active se măreşte odată cu: Cresterea gradului de antrenament

23. Tipul I de fibre, fibre lente (ST – slow twitch – contracţie lentă), sunt bogat vascularizate, asigură un aport crescut de O2 şi deşi nu pot dezvolta o putere foarte mare, sunt rezistente la oboseală, ceea ce favorizează lucrul în regim aerob. Mai sunt denumite şi: Fibrele rosii

24. Tipul II A şi B cuprinde fibrele rapide (FT = fast twitch – contracţie rapidă), denumite şi: Fibrele albe25. Mai sunt descrise şi fibre de tip II C, caracteristice lucrului în regimuri diferite: intermediare26. Sportivii care depun eforturi de forţă în regim de viteză posedă un număr crescut de: Fibre rapide de tip a ll27. În literatura de specialitate din ultimii ani au apărut unele controverse privind aprecierea fenomenului constatat la biopsia musculară, subliniindu-se determinismul genetic al fibrelor care: se modifică foarte greu sau chiar deloc în

urma diferitelor regimuri de efort

28. S-a constatat în domeniul creşterii forţei maxime că progresele apar mult mai evidente când sunt angrenate în efort:toate fibrele musculare, atât cele rosii cât si cele albe.

29. Biopsia musculară a mai scos în evidenţă un aspect deosebit de important al antrenamentului de forţă, şi anume: modificarea raportului suprafeţei de secţiune a diferitelor tipuri de fibre.

30. Pe temeiul caracteristicilor interne şi externe ale forţei, ale nivelului valoric exprimat în unităţi de măsură obiective, teoria antrenamentului distinge mai multe forme de manifestare a acestei calităţi motrice: a. generala si specifica, motoare si statica, absoluta si relativab. generala si locala, dinamica si statica, absoluta si relativac. generala si specifica, dinamica si statica, absoluta si relativa

31. Forţa care se referă la gradul de dezvoltare a întregului sistem muscular şi se caracterizează printr-o capacitate mărită de manifestare a forţei, în diferite ipostaze ale vieţii de relaţie, în muncă, în sportul de mase este: a. forta dinamicab. forta generalac. forta absoluta

32. Forţa ce determină modificarea dimensiunii muşchilor angrenaţi în efort este: a. forta dinamicab. forta relativac. forta locala

33. Forţa ce nu determină modificarea dimensiunii muşchilor angrenaţi în efort este: 34. Forţa ce reprezintă capacitatea sportivului de a învinge sau de a se împotrivi unei mişcări, indiferent de greutatea sa corporală, măsurată prin totalul kg. deplasate sau suportate este: a. forta generalab. forta absolutac. forta motoare

35. Forţa ce rezultă din raportul dintre greutatea ridicată de sportiv şi propria greutate corporală este: forta relativa

36. Creşterea indicilor forţei specifice, caracteristici fiecărei ramuri sau probe implică solicitarea anumitor grupe musculare, precis diferenţiate din totalitatea masei musculare a corpului compusă din peste: a. 600 de muschib. 700 de muschi

c. 800 de muschi

37. Din grupa exerciţiilor de dezvoltare a forţei folosind diferite îngreuieri face parte şi: (haltere olimpice, gantele, helcometre elastice sau glisante, trenajoare, cadre izometrice, bare sau saci cu nisip, papuci metalici, mingi medicinale

38. Din categoria exerciţiilor de dezvoltare a forţei folosind greutatea proprie face parte şi: flotările cu sprijin, atârnările,tracţiunile în braţe, genuflexiunile pe un picior sau pe ambele, căţărările pe frânghie sau pe prăjină,săriturile de pe loc, în lungime si în înălţime, cu elan pe un picior sau pe ambele

39. Din grupa exerciţiilor de dezvoltare a forţei în condiţii îngreuiate face parte şi: (saci cu nisip, veste, centuri metalice40. Mărimea intensităţii se socoteşte în procente şi reprezintă nivelul determinat de rezultatul maxim obţinut de un sportiv la un exerciţiu oarecare, considerat limita posibilităţilor sale la momentul respectiv. Pentru aceasta, convenţional s-a stabilit că intensitatea mică este cuprinsă între: 30-50% din posibilităţile maxime;

41. Mărimea intensităţii se socoteşte în procente şi reprezintă nivelul determinat de rezultatul maxim obţinut de un sportiv la un exerciţiu oarecare, considerat limita posibilităţilor sale la momentul respectiv. Pentru aceasta, convenţional s-a stabilit că intensitatea mijlocie este cuprinsă între: 50-80% din această limită maximă;

42. Mărimea intensităţii se socoteşte în procente şi reprezintă nivelul determinat de rezultatul maxim obţinut de un sportiv la un exerciţiu oarecare, considerat limita posibilităţilor sale la momentul respectiv. Pentru aceasta, convenţional s-a stabilit că intensitatea mare este cuprinsă între: între 80-100%;43. Mărimea volumului este dată de suma kg. ridicate într-o anumită unitate de timp (lecţie, ciclu săptămânal, ciclu anual), ceea ce înseamnă că dimensiunea lui este corelată cu intensitatea efortului. Volumul mic este caracteristic sportivilor ce-şi dezvoltă:Forta pura

44. Mărimea volumului este dată de suma kg. ridicate într-o anumită unitate de timp (lecţie, ciclu săptămânal, ciclu anual), ceea ce înseamnă că dimensiunea lui este corelată cu intensitatea efortului. Volumul mijlociu este caracteristic sportivilor ce-şi dezvoltă: Forta in regim de viteza

45. Mărimea volumului este dată de suma kg. ridicate într-o anumită unitate de timp (lecţie, ciclu săptămânal, ciclu anual), ceea ce înseamnă că dimensiunea lui este corelată cu intensitatea efortului. Volumul mare este caracteristic sportivilor ce-şi dezvoltă:Forta in regim de viteza si forta propriuzisa

46. Definiţie: Capacitatea organismului de a efectua un lucru mecanic de o anumită intensitate, un timp mai îndelungat, fără scăderea eficienţei activităţii depuse, în condiţiile reprimării stării de oboseală: a. vitezab. fortac. rezistenta

47. Rezistenţa motrică, analizată din punct de vedere al dimensiunii ei de manifestare, poate fi locală când angajează: mai puţin de 1/3 din totalul grupelor

48. Rezistenţa motrică, analizată din punct de vedere al dimensiunii ei de manifestare, poate fi regională când angajează: a. mai putin de 1/3 din totalul grupelor musculareb. intre 1/3 si 2/3 din volumul total al masei muscularec. jumatate din totalul grupelor musculare

49. Rezistenţa motrică, analizată din punct de vedere al dimensiunii ei de manifestare, poate fi globală când angajează: (peste 2/3 din totalul respectiv

50. Rezistenţa anaerobă presupune o intensitate a lucrului atât de mare, încât resinteza ATP se poate obţine doar prin creatinfosfat (CP) şi glicoliză anaerobă. Durata unui astfel de efort este de: a. 30 secundeb. 60 secundec. 90 secunde

51. Factorul limitativ al capacităţii de efort, ce determină viteza de înaintare a sportivului într-un efort continuu de rezistenţă aerobă este: a. cantitatea de ATP de la nivel muscularb. capacitatea glicogenului de a elibera energiec. volumul O2 captat, transportat si utilizat la nivel tisular

52. Volumul cardiac, determinat radiotelemetric, este de 600-650 ml. la un adult sănătos nesportiv, iar la sportivii care depun sistematic eforturi de rezistenţă ajunge la: 1200-1400 ml. si chiar mai mult.

53. Concentraţia de hemoglobină este în mod normal de 16% la bărbaţi şi 14,7% la femei şi, de regulă, la cei care practică sporturile de rezistenţă aceste valori: cresc, mai ales după o sedere mai îndelungată la altitudine medie

54. Debitul cardiac maxim la sportivii de înaltă performanţă ce prestează eforturi aerobe poate să atingă în efort valori extrem de mari, până la: până la 45-50 l/min.

55. Spre deosebire de efortul de forţă, în eforturile de rezistenţă talentul sportiv

apare determinat genetic prin predominanţa fibrelor musculare lente de tip I: care conţin un număr sporit de mitocondrii de talie mare, cu o capacitate oxidativă ridicată.56. B. Saltin a constatat, la biopsie, o creştere a activităţii enzimelor în muşchii sportivilor ce depun eforturi aerobe, faţă de neantrenaţi de: 2-3 ori

57. Pentru practicieni este extrem de important faptul că intensitatea optimă de efort în antrenamentul de rezistenţă se situează în acea zonă în care încă nu a început formarea mai accentuată a acidului lactic. Ea corespunde aşa numitului prag aerob-anaerob şi se caracterizează printr-o concentraţie a lactatului: a. sub 2 mmol/lb. sub 4 mmol/lc. sub 6 mmol/l

58. Rezistenţa de lungă durată este caracteristică eforturilor continue ce depăşesc: 59. Rezistenţa de durată medie este caracteristică eforturilor continue ce se încadrează în intervalul: 60. Rezistenţa de durată scurtă este caracteristică eforturilor continue ce se încadrează în intervalul:

61. Rezistenţa în regim de forţă se manifestă în concurs la următoarele probe (respectiv sporturi): 62. Rezistenţa în regim de viteză se manifestă în concurs la următoarele probe (respectiv sporturi): 63. În zona eforturilor predominant anaerob alactacide se parcurg distanţele de: 63. În zona eforturilor predominant anaerob lactacide se parcurg distanţele de: 63. În zona eforturilor predominant mixte se parcurg distanţele de până la: a. 200 m.b. 300 m.c. 400 m.

64. Zona de efort predominant aerob superior se caracterizează printr-o frecvenţă cardiacă cuprinsă între: a. 150-170 pulsatii/minutb. 130-140 pulsatii/minutc. sub 130 pulsatii/minut

65. Zona de efort predominant aerob mediu se caracterizează printr-o frecvenţă cardiacă cuprinsă între: 66. Zona de efort predominant aerob inferior se caracterizează printr-o frecvenţă cardiacă cuprinsă între: Curs nr.10 1. Definiţie: capacitatea de a executa o mişcare dată sau o suită de mişcări într-un timp cât mai scurt. a. indemanareab. coordonarea

c. viteza

2. Cărei calităţi i se datoreşte, cu precădere, îmbunătăţirea performanţei în unele probe de-a lungul ultimului secol ? 3. După opinia generală a specialiştilor, viteza pură se manifestă în condiţiile unui efort brusc cu intensitate maximă în primele:a. 5-6 secundeb. 7-8 secundec. 8-12 secunde

4. Forma de manifestare a vitezei sinonimă cu perioada latentă a reacţiei motrice elementare: a. viteza de executieb. viteza de reactiec. viteza de optiune

5. Următoarea formă de manifestare a vitezei este importantă în executarea unor mişcări mai complexe sau a unei faze dintr-o mişcare complexă ce caracterizează o ramură sau probă: a. viteza de reactieb. viteza de repetitiec. viteza de executie

6. Următoarea formă de manifestare a vitezei este prezentă în efectuarea unor acte motrice ciclice, de exemplu, frecvenţa paşilor în unitatea de timp sau frecvenţa loviturilor la box: 7. Următoarea formă de manifestare a vitezei se manifestă de obicei în condiţiile specifice unor ramuri sau probe, cum sunt: alergările de viteză, viteza elanului sau a jucătorului pornit la contraatac: 8. Următoarea formă de manifestare a vitezei se manifestată prin alegerea rapidă a variantei optime de răspuns la acţiunile adversarului, care exprimă inteligenţa sportivului în unele ramuri de sport ca: boxul, luptele, judoul, tenisul, iar în jocurile sportive în general capătă o pondere din ce în ce mai mare: 9. Următoarea formă de manifestare a vitezei este caracterizată prin capacitatea de a ajunge rapid la viteza maximă:a. viteza de angrenareb. viteza de repetitiec. viteza de deplasare

10. Formele de manifestare a vitezei se caracterizează printr-o: 11. Forma de manifestare a vitezei ce se bazează pe procesele complexe ce realizează depolarizarea membranei receptorilor, pe viteza transmiterii eferente şi aferente a mesajului codificat sub formă de impuls nervos, pe timpul necesar elaborării răspunsului şi generalizării excitaţiei în muşchi este: 12. Un ciclu complet ce formează viteza de reacţie măsoară în medie cca.:a. 100 ms.

b. 200 ms.c. 300 ms.

13. În cadrul vitezei de reacţie, la nivel central cortical se consumă cca.: a. 50% din timpul total de reactieb. 40% din timpul total de reactiec. 30% din timpul total de reactie

14. Din întreg ciclu de reacţie la stimul, partea cea mai dinamică şi deci cea mai perfectibilă prin exersare este reprezentată de: 15. Acomodarea vizuală la apariţia neaşteptată a unui stimul, obţinută prin mişcarea de convergenţă a celor doi globi oculari, poartă denumirea de: 16. Acomodarea vizuală la apariţia neaşteptată a unui stimul, dată de distanţa obiect-sportiv, poartă denumirea de: 17. Acomodarea cinetică se realizează în cca.: 18. Acomodarea dioptrică necesită o perioadă de cca.: 19. Analiza performanţelor sportive în probele de viteză arată că două forme de manifestare a vitezei prezente în viteza de deplasare – capacitatea de accelerare rapidă şi aceea de a menţine nivelul relativ constant al vitezei (viteza medie specifică) sunt: 20. Cele două componente ale vitezei de deplasare au importanţă egală în: 21. Specialiştii domeniului recomandă în ceea ce priveşte mişcările insuficient stăpânite: 22. Este deosebit de important ca intervalul de odihnă, pentru dezvoltarea vitezei, să fie astfel stabilit, încât să permită refacerea a cca.: 23. În cazul distanţelor scurte de 50 m., parcurse cu viteză maximă, intervalul optim de odihnă se situează între: 24. În cazul distanţelor de 100 m., parcurse cu viteză maximă, intervalul optim de odihnă se situează între: 25. Din cauza numărului mare de repetări ale exerciţiilor specifice de viteză (cu viteză maximă), volumul mare de lucru devine monoton şi stereotip şi duce cu timpul la fixarea caracteristicilor temporare şi spaţiale ale mişcării ciclice specifice alergărilor scurte, determinând în cele din urmă apariţia: a. obosealab. bariera de vitezac. supraincordarea

26. Caracteristica spaţială a efortului de viteză este reprezentată de: 27. Exerciţiile care constau din mişcări simple, executate cât mai repede posibil, de genul rotărilor, sprinturilor, întoarcerilor, la care se adaugă jocurile sportive cu o largă răspândire în practica sportivă, fac parte din grupa: 28. Exerciţiile de viteză cu o structură apropiată de cea competiţională, fac parte din grupa: 29. La alegerea mijloacelor trebuie să se ţină seama de faptul că transferul pozitiv al calităţii vitezei de la o mişcare la alta operează cu uşurinţă atunci când structura lor cinematică şi dinamică este:

30. Efectuarea unui exerciţiu de viteză reclamă întreruperea lui în momentul scăderii involuntare a frecvenţei execuţiei, semn al instalării iminente a stării de: 31. Pentru o eficienţă maximă, este recomandabil ca antrenamentul de viteză să: a. sa preceada alte activitati motriceb. sa succeada alte activitati motricec. sa preceada sau sa succeada alte activitati motrice

32. În dezvoltarea vitezei, durata excitaţiei (efortului) rămâne un parametru mai uşor controlabil, în funcţie de lungimea fazei de accelerare, până la atingerea vitezei maxime, regula ei de bază fiind: 33. Volumul excitaţiei este şi el subordonat legităţilor reactivităţii sistemului neuromuscular, acelaşi exerciţiu se recomandă a fi repetat cu intensitate maximă de: 34. În dezvoltarea vitezei cu cât solicitarea unui exerciţiu este mai mare cu atât volumul execuţiei optime este mai: 35. Diferenţa dintre nivelul maxim individual al vitezei şi cel atins în concurs, reprezintă: 36. Proporţional cu durata efortului competiţional, rezerva de viteză trebuie să: 37. În general fiziologia consideră că un sportiv bine antrenat poate să folosească maximum doar: 38. Metoda de dezvoltare a vitezei ce constă din efectuarea mişcărilor de mare intensitate (executate în decurs de 4-5 s) urmate de cele de intensitate mai mică, este: 39. Metoda de dezvoltare a vitezei ce constă din acordarea unui avantaj de spaţiu sau (mai rar) de timp partenerilor mai slab pregătiţi, este: 40. Metoda de dezvoltare a vitezei ce constă din parcurgerea rapidă a unei distanţe scurte, după un elan prealabil, este: 41. Metoda de dezvoltare a vitezei frecvent folosită în pregătirea de viteză, ce constă în executarea succesivă a efortului ciclic şi aciclic, cu viteză maximă, în condiţii uşurate şi cu viteză superioară celei maxime, este:

42. În etapa a doua a perioadei pregătitoare, cea mai mare importanţă trebuie acordată mijloacelor specifice pentru dezvoltarea vitezei propriu-zise şi a celei în regim de rezistenţă. Volumul, intensitatea submaximală şi maximală, comparativ cu etapa anterioară: 43. În perioada precompetiţională şi competiţională, exerciţiile de viteză, sub raportul structurii, volumului şi intensităţii: 44. Ozolin aminteşte de experimentul lui Koval-Petrenko care au demonstrat că frecvenţa paşilor într-o alergare de 20 s a crescut într-un procent mai mare ca efect al includerii mijloacelor de viteză: 45. Definiţie: Capacitatea de a selecţiona şi efectua rapid şi corect acţiuni motrice, adecvate unor situaţii neprevăzute, cu o eficienţă crescută: a. mobilitateab. indemanareac. viteza

46. Îndemânarea are o importanţă mai mare în: a. Toate sporturileb. Sporturile cu consum energetic marec. Sporturile sau probele sportive cu tehnicitate ridicata

47. Îndemânarea este solicitată: 48. Tipul temperamental ce îşi însuşeşte mai greu fundamentul îndemânării, dat de numărul mare de deprinderi stabil însuşite, având nevoie de o cantitate foarte mare de repetare, de susţinere permanentă a tonicităţii şi puterii de recepţionare a comenzilor şi informaţiilor date de antrenor, de evitarea pauzelor sau de scurtarea lor nemotivată, este: 49. Tipul temperamental ce îşi însuşeşte inegal acţiunea motrică, dar activ, uneori prea combativ, atitudine care trebuie controlată şi dirijată de antrenor către stările de calm şi autodirijare, este: 50. Tipul temperamental ce deprinde, în general, lent, dar sigur şi stabil datorită unei angajări conştiente şi tenace în repetare, indiferent de dificultatea acţiunii motrice, este: 51. Tipul temperamental ce îşi însuşeşte rapid, statornic şi creator acţiunea motrică de coordonare în condiţiile unor antrenamente variate, pline de fantezie, atât de compatibile cu realitatea concursului care reclamă prioritar îndemânarea, este: 52. Îndemânarea în regim de viteză, de forţă şi de rezistenţă este: a. indemanare specificab. indemanare relativac. indemanare generala

53. Îndemânarea proprie diferitelor ramuri şi probe este: a. indemanarea specificab. indemanarea relativac. indemanarea generala

54. Cu cât se începe mai devreme dezvoltarea îndemânării (respectiv la vârsta copilăriei şi junioratului) cu atât efectele vor fi: a. mai micib. mai maric. indiferente

Curs nr.11 1. Definiţie: capacitatea omului de a utiliza la maximum potenţialul anatomic de locomoţie într-o anumită articulaţie sau în ansamblul articulaţiilor corpului, concretizată prin efectuarea unor mişcări cu amplitudine mare:a. indemanareab. coordonareac. mobilitatea

2. Amplitudinea maximă este etalonul mobilităţii, care se măsoară: a. prin grade (ale unghiurilor) sau prin centimetri

b. prin grade (ale unghiurilor)c. prin centimetri

3. Sinonimul de la mobilitate este: a. indemanareb. supletec. coordonare

4. Mobilitatea se manifestă în însuşirea: oricărei deprinderi motrice, micsorându-se durataînvăţării atunci când este dezvoltată corespunzător.

5. Cercetările lui Sermeev (1964) arată că gimnaştii, înotătorii şi atleţii utilizează: utilizează 80-95% din mobilitatea articulara6. Mobilitatea sau supleţea coloanei vertebrale la nivelul segmentului dorsal al acesteia este:Mai redusa datorită inserţiei coastelor

7. În dezvoltarea îndemânării, cei mai perfectibili rămân:

8. Insuficienta coordonare a proceselor nervoase care reglează încordarea şi relaxarea muşchilor: a. nu influenteazã nivelul mobilitatiib. influenteaza negativ asupra nivelului mobilitatiic. influenteazã pozitiv asupra nivelului mobilitatii

9. S-a constatat că amplitudinea mişcărilor creşte în situaţia în care irigarea cu sânge: sporeste în muschiul care se întinde si scade atunci când fluxul de sânge se micsorează.

10. Temperatura corpului influenţează, de asemenea, mărirea irigării cu sânge a fibrelor musculare, care devin mai elastice, atunci când aceasta: Este stimulată si întreţinută cu ajutorul încălzirii motrice

11. Starea psihică, motivaţia crescută pentru efectuarea acţiunilor motrice incluse în antrenament:influenţează favorabil amplitudinea lor, depresiunile, nemulţumirile acţionândinhibitor.

12. Mobilitatea ce se înregistrează în toate articulaţiile, care permite executarea unor mişcări variate cu amplitudine mare, este: a. mobilitatea totalãb. mobilitatea optimãc. mobilitatea generalã

13. Mobilitatea ce asigură o amplitudine mare şi maximă doar în articulaţiile solicitate de deprinderile tehnice proprii unei ramuri sau probe sportive, este:a. mobilitatea specialab. mobilitatea relativac. mobilitatea optima

14. Mobilitatea maximă a unei articulaţii pe care sportivul o realizează cu sprijinul unui suport sau al unui partener, folosind greutatea corporală proprie sau a segmentului interesat, reprezintă: a. mobilitatea specificab. mobilitatea pasivac. mobilitatea activa

15. Mobilitatea maximă a unei articulaţii pe care sportivul o realizează fără sprijin sau ajutor exterior prin activitatea musculară proprie, reprezintă: 16. Pentru aceeaşi mişcare în cadrul aceleiaşi articulaţii, mobilitatea pasivă comparativ cu cea activă este: a. mai mareb. mai micac. aceeasi

17. Pentru dezvoltarea mobilităţii folosim: - exerciţii libere de tipul: aplecări, îndoiri, rotări, flexii, extensii, balansări executate în serii de 3-5 repetări ritmice, consecutive. Exerciţiile de balansare se realizează sub formă de arcuiri consecutive (de 8-10 ori). Acest tip de exerciţii prezintă o mare eficienţă deoarece utilizează inerţia miscării, care determină în cele din urmă o crestere a mobilităţii;- exerciţii cu îngreuieri (cu mingi medicinale, obiecte mici cum sunt hanterele, bastoanele etc.) care valorifică bine efectul inerţiei miscării, pe de o parte, si accentuează întinderea muschilor încordaţi, pe de altă parte.

18. Exerciţiile combinate cuprind: Jumatate exercitii dinamice si jumatate statice

19. La executarea mişcărilor pasive, pentru dezvoltarea mobilităţii, poziţia segmentului este fixă. În aceste situaţii, muşchii se găsesc în continuă întindere timp de: 5-10 s

20. În cadrul unei serii pentru dezvoltarea mobilităţii, pauzele între exerciţiile executate cu mişcări pasive, sunt mici:

21. Pentru dezvoltarea mobilităţii la începători se recomandă un număr optim de exerciţii de:

22. Pentru dezvoltarea mobilităţii la începători, numărul mediu optim de repetări

pentru fiecare exerciţiu trebuie să fie de: 10-12 ori

23. Numărul repetărilor pentru dezvoltarea mobilităţii poate creşte considerabil, apropiindu-se după 3 luni de exerciţii zilnice ale exerciţiilor de mobilitate la: 80-12024. Cercetările lui Sarmeev arată că într-o lecţie numărul repetărilor pentru mobilitatea coloanei vertebrale poate ajunge la: 90-100 ori,25. Cercetările lui Sarmeev arată că într-o lecţie numărul repetărilor pentru mobilitatea articulaţiei coxo-femurală poate ajunge la: 60-70 ori,26. Cercetările lui Sarmeev arată că într-o lecţie numărul repetărilor în articulaţia scapulohumerală poate ajunge la:50-60 ori,27. Muşchii dispun de organe sensibile, care înregistrează gradul de contracţie, denumite: receptori28. Dezvoltarea mobilităţii constituie un obiectiv prioritar al antrenamentului întrucât se dezvoltă mai uşor (cantitate de repetare mai mică) şi mai rapid (timp cheltuit mai puţin): La varsta copiilor si juniorilor

29. La începători curba nivelului mobilităţii în planificarea anuală pune în evidenţă o creştere rapidă şi sesizabilă în primele: 3-4 luni,30. Pe măsură ce ne apropiem de perioada competiţională, numărul şi frecvenţa exerciţiilor de mobilitate efectuate cu efort mare (de amplitudine, de repetare): a. crescb. scadc. raman constante

31. Locul cel mai indicat al exerciţiilor de dezvoltare a mobilităţii, indiferent de metoda sau tehnicile aplicate este:partea pregatitoare a lectiei de antrenament32. Orice gest motric implică în concurs (care este uneori de ordinul secundelor) şi mai ales în pregătire (care durează sute de zile şi zeci de mii de secunde) un amestec, într-o proporţie greu de diferenţiat: de forţă, rezistenţă, viteză, mobilitate si îndemânare33. După unii specialişti (Baroga, Nicu), conceptul de calitate motrică combinată sintetizează „amestecul” (într-o proporţie sau alta) realizat doar din: a. cel putin douã calitati motrice de bazab. doua calitati motrice de bazac. trei calitati motrice de baza

34. Numărul de calităţi motrice combinate, identificat până acum este de: a. 10b. 12

c. 13

35. ..... reflectă posibilităţile organismului de a rezista la eforturi, în condiţiile unor contracţii rapide, pe o durată mare de timp: a. rezistenta in regim de vitezab. viteza in regim de rezistentac. forta in regim de rezistenta

36. ..... reflectă capacitatea organismului de a rezista la eforturi moderate pe o durată mare de timp: Rezistenţa în regim de forţă37. ..... este calitatea sistemului neuromuscular de a învinge o rezistenţă suficient de mare printr-o viteză de contracţie maximă: Forţa în regim de viteză38. ....... reflectă capacitatea organismului de a rezista la eforturi în condiţiile contracţiilor musculare de lungă durată: Forţa în regim de rezistenţă39. ..... este calitatea sistemului neuromuscular de a efectua mişcări rapide în condiţiile învingerii unei rezistenţe relativ mici, cuprinse între 30-65% din posibilităţile maxime: a. viteza in regim de rezistentab. viteza in regim de fortac. rezistenta in regim de viteza

40. ..... reflectă capacitatea organismului de a realiza eforturi cu 30-65% din posibilităţi, în condiţiile unor contracţii musculare de scurtă durată: Viteza în regim de rezistenţă

41. ..... este o calitate motrică combinată întâlnită în acele ramuri de sport în care exerciţiile complexe se desfăşoară „în forţă”, aşa cum întâlnim în unele momente ale jocului de fotbal sau rugby: Forta in regim de viteza

42. ..... reflectă capacitatea individului de a executa în mod corect mişcările în situaţii noi, pe o perioadă de timp relativ mare: Îndemânarea în regim de rezistenţă

43. ..... este capacitatea omului de a executa mişcări cu amplitudine mare, cu maximum de viteză: Mobilitatea în regim de viteză

44. ..... cu amplitudine maximă este capacitatea individului de a executa mişcări, în condiţii îngreuiate de o forţă externă: Mobilitatea în regim de forţă45. ..... este capacitatea de a executa mişcări cu amplitudine mare, pe o perioadă îndelungată de timp: Mobilitatea în regim de rezistenţă

46. Din calităţi combinate au rezultat calităţi complexe, cele în care participă:

4 sau mai multe calităţi în loc de 2.

Curs nr.12 1. Pentru o mai bună înţelegere a conceptului recomandăm adoptarea punctului de vedere exprimat de P. Constantinescu, caracterizat prin următoarele laturi: o mulţime de elemente E; o mulţime de interacţiuni, în care se disting relaţii interne Ri (între elementele lui E), relaţii externe Re (între elementele mulţimii E şi elementele mediulu înconjurător); dinamica specifică, cele 3 mulţimi E, Ri, Re având caracter variabil în timp; finalitatea (scopul sistemului), concretizată prin evoluţia dictată de legile naturii, ale societăţii, precum şi de nevoile grupurilor, indivizilor etc.: un sistem

2. Un sistem (E) poate fi definit ca o mulţime de elemente aflate în interacţiune, cu o dinamică şi finalitate proprii. În virtutea principiului conexiunii universale, orice sistem poate fi considerat subsistem (element) al unui sistem mai complex şi invers, orice element (subsistem) poate fi la rândul lui un sistem: 3. Cuplul sportiv-antrenor poate fi considerat un sistem alcătuit din două elemente – sportivul şi antrenorul – între care există o mulţime de: relaţii interne.4. Din punct de vedere al relaţiilor interne, şirul de stări ale sistemului este reprezentat de: 5. Din punct de vedere al relaţiilor externe, şirul de stări ale sistemului este reprezentat de: 6. Complexul de stări ce cuprinde atât relaţiile interne cât şi cele externe este reprezentat de: 7. Pe lângă proprietăţile generale ale sistemelor de a avea un schimb de substanţă, energie şi informaţie cu mediul în care se află, sistemele cibernetice au şi: 8. Pentru a se dezvolta sau a-şi menţine identitatea, sistemele cibernetice folosesc reglaje reprezentând lanţuri cauzale închise în care partea de comandă a sistemului, pentru a dirija şi controla modul de execuţie, primeşte la intrare, în afara stimulilor din mediu, şi informaţiile referitoare la acţiunea efectorului. Acest mecanism este cunoscut sub denumirea de:

9. După efectele lor, reglajele pot fi negative, atunci când acţionează în sensul 10. După efectele lor, reglajele pot fi pozitive, atunci când acţionează în sensul 11. În cazul sistemelor biologice, în scopul păstrării identităţii şi al dezvoltării, în situaţii în care în mediu pot avea loc evenimente ale căror consecinţe nu ar mai putea fi corectate, au apărut şi reglaje prospective, ca mecanism de prevenire a erorilor, denumite de A. Restian: 12. ...... din punct de vedere ştiinţific, sunt „sisteme abstracte (ideale) sau fizice (materiale) ce păstrează elementele esenţiale ale unor sisteme-obiect din punct de vedere al scopului urmărit: 13. Atunci când răspund la întrebarea „Cum este ?”, modelele se numesc: 14. Atunci când răspund la întrebarea „Cum trebuie să fie ?”, modelele se numesc: 15. Acea acţiune în care are loc un proces de experimentare dirijată asupra modelului unui sistem-obiect, în anumite condiţii, ca fiind în esenţă o acţiune de

investigare strict experimentală, reprezintă: 16. Sistemul tehnic (aparat, instalaţie) care, având la bază legile care generează un anumit proces sau fenomen, este construit astfel încât să se asigure o corespondenţă biunivocă între elementele sale funcţionale şi elementele principale ale originalului se numeşte: 17. Dacă simulatorul şi originalul sunt de aceeaşi natură fizică, atunci simularea realizată este de tip: 18. Dacă natura fizică a celor două sisteme (simulator şi original) diferă, simularea este de tip: 19. Necesitatea simulării în sport izvorăşte din două cauze principale. Prima o constituie faptul că originalul nu poate fi supus totdeauna unor procedee de studiu de tipul „taie şi încearcă”, punând în pericol integritatea: 20. Necesitatea simulării în sport izvorăşte din două cauze principale. O a doua cauză este generată de situaţiile în care, aşa cum am mai arătat, experimentarea practică durează prea mult, consumând mari fonduri materiale şi de timp, iar reuşita este: 21. Se ştie din practica antrenamentului că pregătirea unui sportiv este constituită dintr-un şir de modificări care apar ca o consecinţă a intervenţiei unei mulţimi de indicatori de natură fizică sau psihică, pe perioade: 22. În aceste situaţii pot apărea erori, un prim tip fiind acela al generalizării pripite a concluziilor negative rezultate din încercările nereuşite, efectuate într-un context nefavorabil: 23. O altă cale ce poate conduce la restrângerea alternativelor de progres decurge din reţinerea unora din drumurile spre performanţă ce au fost încununate de succes ca unice soluţii posibile şi eliminarea preocupărilor pentru căutarea unor soluţii noi, superioare celor urmate până în momentul respectiv: 24. Avantajul major care rezultă constă în faptul că toate aceste încercări se fac pe model, „săritura are loc în calculator” cu o extraordinară economie de timp, fără să fie nevoie de repetate experimente de lungă durată pe sportiv, experimente care au caracter particular şi: 25. Folosirea simulatoarelor permite realizarea unui număr mult mai mare de experimentări posibile. Acest lucru are drept consecinţă: 26. Simularea, prin standardizarea creată şi eliminarea unei părţi din factorii perturbatori care acţionează în realitate asigură: 27. Simularea conduce la creşterea ratei de învăţare prin diversificarea dirijată şi controlată a parametrilor. Acest lucru conduce la: 28. Una din consecinţele practice ale folosirii simulatoarelor este: 29. Una din consecinţele potenţiale ale folosirii simulatoarelor este: 30. Una din consecinţele metodice ale folosirii simulatoarelor este: 31. Următoarea formulă W = Xmax. – Xmin., reprezintă: a. amplitudineab. dispersiac. moda

32. Următoarea formulă x = , reprezintă: nxi a. mediana

b. mediac.moda sau modulul

33. Valoarea din şirul de date cu frecvenţa cea mai mare este: a. medianab. mediac. moda sau modulul

34. Valoarea din şirul de date ordonat crescător aflată la jumătatea intervalului este: a. medianab. mediac. moda

n x xi f 35. Următoarea formulă S = , reprezintă: 1 ) ( a. dispersiab. abaterea standardc. coeficientul de corelatie liniara

36. Următoarea formulă Cv = 100, reprezintă: xS a. coeficientul de corelatie liniarab. dispersiac. coeficientul de variabilitate37. Următoarea formulă r = , reprezintă SxSyyx) , cov(a. coeficientul de corelatie liniarab. dispersiac. coeficientul de variabilitate

38. Se consideră că un colectiv este omogen (variabilitate mică) dacă: a. Cv < 10%b. 10% < Cv < 20%c. Cv > 20%

Curs nr.13 1. Planificarea este considerată metodă de către: 2. Planificarea este considerată măsură cu caracter metodic de către: 3. Planificarea este considerată sistem de măsuri, metode şi mijloace de către: a. C. Florescu, V. Mocianib. I. Siclovanc. I. Kunst-Ghermanescu

4. Planificarea este considerată ciclicitate de către: 5. Planul cu durata cea mai lungă şi care are profilul de document macrociclic este: a. planul de perspectivab. planul curent (ciclul anual si planul de pregatire pe etapa)c. planul operativ (ciclul saptamanal si planul de lectie)

6. Planul cu durata medie şi care are profilul de document mezociclic este:a. planul de perspectivab. planul curent (ciclul anual si planul de pregatire pe etapa)c. planul operativ (ciclul saptamanal si planul de lectie)

7. Planul cu durata cea mai mică şi care are profilul de document microciclic este: a. planul de perspectivab. planul curent (ciclul anual si planul de pregatire pe etapa)c. planul operativ (ciclul saptamanal si planul de lectie)

8. Unitatea de bază a planificării, cu cea mai scurtă durată, dar cu încărcătura cea mai de detaliu a procesului de pregătire este: a. planul de lectieb. planul anualc. planul de etapa

9. Forma de exprimare a planurilor, indiferent de profilul lor, este preponderent: a. tabelarab. graficac. textuala

10. Predicţia unui astfel de model porneşte de la indicatorul principal (căruia îi sunt subordonate valorile tuturor celorlalţi indicatori ai modelelor amintite, de fapt ale întregii planificări), şi anume de la nivelul probabil al performanţei cu care se va obţine titlul olimpic: a. model al campionului (olimpic sau mondial)b. model de antrenamentc. model de concurs (olimpic sau mondial)

11. Modelul ce cuprinde profilurile morfologic, fiziologic, biochimic, biomotric şi psihologic este: a. model al campionului (olimpic sau mondial)b. model de antrenamentc. model de concurs (olimpic sau mondial)

12. Modelul ce conţine indicatori cantitativi şi calitative specifici diferitelor ramuri şi probe sportive este: a. model al campionului (olimpic sau mondial)b. model de antrenamentc. model de concurs (olimpic sau mondial)

13. Ciclul care se divide în mai multe părţi denumite perioade, care la rândul lor se subîmpart în etape este: a. ciclul de perspectivab. ciclul saptamanal

c. ciclul annual

14. O perioadă cuprinde, de regulă: a. 3-5 lunib. 1-2 lunic. cel mult 1 luna

15. O etapă cuprinde, de regulă: a. 3-5 lunib. 1-2 lunic. cel mult 1 luna

16. Ciclurile perioadelor sau etapelor de pregătire prezintă o grafică: 17. Monocilul este acea structură a ciclului anual ce cuprinde: 18. Biciclul este acea structură a ciclului anual ce cuprinde: 19. Triciclul este acea structură a ciclului anual ce cuprinde: 20. Planul cu grafica cea mai diversificată dintre toate documentele de planificare este: 21. Din cadrul primului grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual (după Dumitrescu), stau următoarele documente: a. analiza executiei principalilor indicatori ai pregatiriib. forma sportiva si comportamentul în concursuric. evidenta rezultatelor din concursuri

22. Din cadrul celui de-al doilea grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual (după Dumitrescu), stau următoarele documente: a. analiza executiei principalilor indicatori ai pregatiriib. forma sportiva si comportamentul in concursuric. evidenta rezultatelor din concursuri

23. Din cadrul celui de-al treilea grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual (după Dumitrescu), stau următoarele documente: 24. Din cadrul celui de-al patrulea grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual (după Dumitrescu), stau următoarele documente: a. evidenta realizarii principalilor indicatori ai pregatiriib. analiza realizarii orientarii metodice in pregatirec. asistenta medicala

25. Din cadrul celui de-al cincilea grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual (după Dumitrescu), stau următoarele documente: 26. În acelaşi timp, ciclurile săptămânale incluse în ciclul anual variază de la o ramură de sport la alta, media lor fiind de: 27. În canotaj, un ciclu săptămânal în perioada de vară (după Mociani şi Răduţ) cuprinde: 28. La haltere, un ciclu săptămânal în perioada de vară cuprinde: Curs nr.14

1. Definţie: ........ reprezintă o stare biologică şi psihică optimă (nivelul ridicat al standardului sanogenetic, nivel funcţional adecvat exprimat prin armonie, sinergie şi disponibilitate adaptative, stabilitate şi economie metabolică în condiţii bazale, constanţă ponderală, motivaţie şi mobilitate voliţional-afectivă, dinamică ridicată de restabilirea post-efort şi echilibru în momentele-limită ale întrecerii), care asigură evidenţierea potenţialului fizic, psihic şi tactic al sportivului, echipei sau echipajului obţinut prin programarea modelului anual în vederea realizării unei performanţe prestabilite (de loc, titlu, record) la o dată anticipată (C.E., C.M., J.M.U. sau J.O.). (A. Nicu). 2. În viziunea noastră, forma sportivă nu este o stare calitativă a antrenamentului (cum se afirma adesea), ci un: 3. În literatura de specialitate se folosesc şi noţiuni sinonime cu forma sportivă şi anume: 4. Pentru obţinerea formei sportive, în 3 ramuri de sport (înot, canotaj feminin şi alergări de semifond din atletism), s-au investit din totalul zilelor prevăzute în model, între: 5. Pentru obţinerea formei sportive, numărul lecţiilor de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la atletism este în procent de: 6. Pentru obţinerea formei sportive, numărul lecţiilor de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la canotaj este în procent de: 7. Pentru obţinerea formei sportive, numărul orelor de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la atletism este în procent de: 8. Pentru obţinerea formei sportive, numărul lecţiilor de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la canotaj este în procent de: 9. Pentru obţinerea formei sportive, numărul ciclurilor săptămânale de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la canotaj este în procent de: 10. Pentru obţinerea formei sportive, numărul ciclurilor săptămânale de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la înot este în procent de: 11. Pentru obţinerea formei sportive, volumul total de km. parcurşi prevăzut din totalurile stabilite în modele, la canotaj este în procent de: 12. Pentru obţinerea formei sportive, volumul total de km. parcurşi prevăzut din totalurile stabilite în modele, la înot este în procent de: 13. Pentru obţinerea formei sportive, volumul total de kilograme ridicate prevăzut din totalurile stabilite în modele, la haltere este în procent de: 14. Preluat de didactica generală algoritmul a pătruns şi în sfera educaţiei fizice şi implicit a sportului de performanţă. Una dintre primele lucrări în care algoritmul a fost folosit ca metodă, ca instrument didactic de învăţare aparţine: 15. Evident, algoritmizarea îşi are limitele ei, mai cu seamă la jocurile sportive şi, în general, în ramurile bazate pe adversitate directă unde se recomandă metode euristice – aşa cum afirmă unii specialişti – prin intermediul: 16. Combaterea oboselii apărute în timpul efortului care diminuează randamentul sportiv, se realizează prin:a. recuperareb. refacerec. redresare

17. După solicitări mari (antrenamente şi concursuri) urmează imediat aşa-zisul „repaus anabolic”, care exprimă de fapt scăderea pronunţată a rezervelor la nivelul diferitelor aparate, sisteme şi organe ale corpului (este starea de oboseală fiziologică), stare denumită de unii autori: 18. Dacă după apariţia oboselii se continuă cu efortul, apare o fază nouă, cu toate consecinţele posibile (oboseală patologică, patologie funcţională), denumită: 19. Refacerea dirijată, reechilibrarea biologică sau regenerarea trofică este considerată un proces complex metodico-pedagogic şi medico-biologic, în care, prin folosirea dirijată a unor mijloace fiziologice, naturale sau de sinteză, provenite din mediul extern sau intern, se urmăreşte revenirea la „homeostazia” organismului la nivelul avut anterior efortului şi chiar depăşirea acestuia prin realizarea, conform teoriei lui Folbort a: 20. Parametrii de solicitare biologică la atletism probele de sărituri sunt: 21. Parametrii de solicitare biologică la atletism probele de aruncări sunt: 22. Parametrii de solicitare biologică la caiac-canoe, canotaj sunt: 23. Parametrii de solicitare biologică la fotbal sunt: 24. Parametrii de solicitare biologică la gimnastică sportivă sunt: 25. Parametrii de solicitare biologică la haltere sunt: 26. Mijloace şi metode care accelerează refacerea neuropsihică: 27. Mijloace şi metode care accelerează refacerea neuromusculară: 28. Mijloace şi metode care accelerează refacerea cardiorespiratorie: 29. Mijloace şi metode care accelerează refacerea endocrino-metabolică: 30. În calculul necesarului caloric al sportivului trebuie să luăm în considerare necesarul energetic bazal, calculat la: a. 3 kcal/kg/orãb. 2 kcal/kg/orãc. 1 kcal/kg/orã

31. În calculul necesarului caloric al sportivului trebuie să luăm în considerare necesarul energetic reclamat de termoreglare, apreciat la circa: a. 8-10% din ratia zilnicab. 10-12% din ratia zilnicac. 12-14% din ratia zilnica

32. În calculul necesarului caloric al sportivului trebuie să luăm în considerare nevoile energetice determinate de acţiunea dinamică specifică a alimentelor, apreciat în medie la: 33. În calculul necesarului caloric al sportivului trebuie să luăm în considerare pierderile energetice rezultate din prepararea alimentelor: 34. De asemenea, trebuie să avem în vedere că prin procesele de asimilare se pot pierde (deficit de asimilare) între: 35. Pentru alergările de 100 m. din atletism, se estimează următorul consum caloric (cu aproximaţie): 36. Pentru canotaj, se estimează următorul consum caloric (cu aproximaţie): 37.pentru un joc de fotbal ,se estimeaza urmatorul consum caloric(cu aproximatie):

38. Se definesc (I. Drăgan) ca .................... o serie de compuşi naturali sau de sinteză, fiziologici, care intervin în reacţiile eliberatoare de energie în organismul sportivului (de unde şi denumirea de ergotrope: a. substante de refacereb. sustinatoare de efortc. medicatie de recuperare

39. ............... reprezintă o altă grupă de produşi naturali sau de sinteză, fiziologici, care intervin de regulă compensator pe plan metabolic, restabilind până la „supracompensare” rezervele energetice ale organismului, care scad în efort atât datorită consumurilor crescute, cât şi pierderilor exagerate pe calea sudoraţiei, eliminărilor renale etc. (substanţe trofotrope): 40. După o clasificare bioclimatologică, altitudinea mică este situată între:a. 500-1200 m.b. 1200-1800 m.c. 1800-2500 m.

41. Pentru medicina sportivă prezintă interes altitudinile joase (între 600-800 m.): a. pentru pregatireb. pentru concursc. pentru refacere

42. Pentru medicina sportivă prezintă interes altitudinile medii (între 1900-2400 m.): 43. Se ştie că, urcând pe verticală, temperatura aerului scade iarna la fiecare 100 m. cu: 44. Se ştie că, urcând pe verticală, temperatura aerului scade vara la fiecare 100 m. cu: 45. Presiunea atmosferică (în jur de 760 mm Hg la nivelul mării) scade la fiecare 100 m. pe verticală cu: a. 10-12 mm. Hgb. 15-17 mm. Hgc. 18-20 mm. Hg

46. O dată cu creşterea altitudinii, presiunea parţială a O2 scade, ceaa ce face ca procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. La nivelul mării el reprezintă: 47. O dată cu creşterea altitudinii, presiunea parţială a O2 scade, ceaa ce face ca procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. La 1000 m. el reprezintă: 48. O dată cu creşterea altitudinii, presiunea parţială a O2 scade, ceaa ce face ca procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. La 2000 m. el reprezintă: 49. O dată cu creşterea altitudinii, presiunea parţială a O2 scade, ceaa ce face ca procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. La 5000 m. el reprezintă: 50. O dată cu creşterea altitudinii, presiunea parţială a O2 scade, ceaa ce face ca procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. Viaţa nu este posibilă sub: 51. Aeroionizarea naturală negativă a aerului are efecte:

52. Aeroionizarea naturală pozitivă a aerului are efecte: a. pozitive asupra organismuluib. negative asupra organismuluic. fie pozitive, fie negative, functie de poluarea

53. Criza de adaptare la altitudine medie se manifestă între următoarele zile: 54. Un stadiu eficient la altitudine medie trebuie să dureze minimum: a. 21 zib.b 28 zilec. 35 zile

55. Se susţine că modificările adaptative la fusul orar spre vest, faţă de cele spre est: a. sunt mai greu suportateb. sunt mai usor suportatec. au acelasi grad de suportabilitate56. Factorii psihici aptitudinali care determină forma sportivă, capabili să determine eficienţa şi randamentul coordonării, viteza şi precizia reactivităţii sunt: 57. Factorii psihici aptitudinali care determină forma sportivă, care determină eficienţa şi randamentul unor activităţi şi funcţii psihice implicate în efortul competiţional: acuitatea analizatorilor vizual, auditiv, tactil, kinestezic sunt: 58. Factorii psihici aptitudinali care determină forma sportivă, care se exprimă în termeni de eficienţă şi productivitate, în raport de fondul genetic (iniţial) al sportivului sunt: 59. Teoria lui Matveev s-a bazat pe ideea originală şi interesantă că vârfurile formei sportive, frecvenţa lor într-un ciclu anual sunt determinate legic de calitatea motrică predominantă în obţinerea formei sportive, cea care structurează fundamental solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele bazate pe rezistenţă de tipul maratonului avem: 60.Teoria lui Matveev s-a bazat pe ideea originală şi interesantă că vârfurile formei sportive, frecvenţa lor într-un ciclu anual sunt determinate legic de calitatea motrică predominantă în obţinerea formei sportive, cea care structurează fundamental solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele bazate pe rezistenţă în regim de viteză avem:

61. Teoria lui Matveev s-a bazat pe ideea originală şi interesantă că vârfurile formei sportive, frecvenţa lor într-un ciclu anual sunt determinate legic de calitatea motrică predominantă în obţinerea formei sportive, cea care structurează fundamental solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele specifice de forţă avem: 62. Teoria lui Matveev s-a bazat pe ideea originală şi interesantă că vârfurile formei sportive, frecvenţa lor într-un ciclu anual sunt determinate legic de calitatea motrică predominantă în obţinerea formei sportive, cea care structurează fundamental solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele bazate pe detentă avem: 63. Preocupările în domeniul bioritmurilor datează de pe vremea lui Hipocrate,

jalonând istoria medicinii încă din antichitate, când se aprecia necesitatea de a se păstra o evidenţă a „zilelor bune” şi „zilelor rele” din viaţa bolnavului în funcţie de care urma să fie diferenţiat tratamentul. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Swoboda descoperă ritmul fizic cu durata de:

a. 33 zileb. 28 zilec. 23 zile