Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor, o capodoperă a genului dramatic. Prejudecata criticului Eugen Lovinescu despre efemeritatea comediei de moravuri faţă de comedia de caracter nu s-a dovedit îndreptăţită în timp, comedia „O scrisoare pierdută" fiind actuală şi pentru că mentalitatea unei categorii sociale nu diferă prea mult în context românesc de la o epocă la alta. Ambiţiile, dorinţa de avere, privilegii sau ascensiune socială nu ţin doar de mentalitatea unei epoci. Opera literară „O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale este o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului, fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883. Comedia este o specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate, cu un final fericit. Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte omeneşti, piesa prezintă aspecte din viaţa politică şi de a unor reprezentanţi corupţi. Ca specie a genului dramatic, comedia este destinată reprezentării scenice, dovadă fiind lista cu personajele de la începutul piesei şi didascaliile, singurele intervenţii directe ale autorului în piesă. Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje. Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă. Pretinsa luptă pentru putere poltică se realizează, de fapt, prin luptă de culise, având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută" – pretextul dramatic al comediei. Principala modalitate de caracterizare a personajelor si de construire a situatiilor in care sunt puse il constituie comicul.Deosebirca dintre comic si umor consta in faptul ca umorul starneste rasul, folosind ironia, fara sa-si propuna sa indrepte defectele oamenilor, adica nu are caracter moralizator; pe cand comicul apeleaza, pe langa ironie, la satira, care deseori este virulcnta, ori la sarcasm, starnind hohote puternice si profunde, avand drept scop stigmatizarea (infierarea, condamnarea, dezaprobarea - n.n.) si indreptarea trasaturilor negative ale societatii sau ale oamenilor. De exemplu, in "Amintiri din copilarie", Ion Creanga relateaza cu umor intamplari hazlii, ca aceea cu pupaza, sau defecte minore ale personajelor, cum ar fi lenea lui Nica, fara sa-si propuna sa le corecteze. I.L.Caragiale satirizeaza in comedii moravuri grave ale societatii, falsificarea alegerilor politice, sau tare morale esentiale ale oamenilor - demagogia, santajul, prostia, ipocrizia -, cu intentia de a contribui la indreptarea lor, fiind adeptul cugetarii clasice: "ridendo castigat mores" ("rasul indreapta moravurile"). Caragiale tnsusi a exprimat aceasta conceptie, fiind convins ca "nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul". Comicul de situatie reiese, asa cum il arata si numele, din imprejurarile cele mai surprinzatoare in care sunt puse personajele, provocate de coincidente, de incurcaturi, confuzii si situatii echivoce. Intreaga piesa se bazeaza pe astfel de situatii, fiecare scena in parte fiind o ilustrare a acestui comic. Gasirea si pierderea succesiva a scrisorii de amor constiluie principala situatie comica in care sunt implicate personajele si din care reies trasaturile lor de caracter: Zoe Trahanache pierde scrisoarea de la amantul ei, Tipatescu, Cetateanul turmentat o gaseste, dar nu se poate abtine sa o citeasca, din care cauza ii este furata de Catavencu si devine mijloc de santaj pentru postul de deputat, care o pierde intr-o incaierare si este gasita din nou de acelasi cetacean care - in sfarsit - o inapoiaza "andrisantului", adica Zoei. Cand se parea ca santajul politic nu are sanse de izbanda, apare Dandanache care chiar invinge in alegeri, capatand mult-ravnitul post de deputat. Numararea steagurilor de catre Ghita este o alta situatie comica, din care reiese ca politaiul fura din avutul statului, desi misiunea lui este tocmai aceea de a-l apara, fiind incurajat si de catre prefect. Una dintre cele

mai sugestive situatii cornice este aceea in care Trahanache vine acasa la Tipatescu dup ace vazuse scrisoarea de amor. Prefectul este ingrozit de reactia lui Trahanache daca ar afla de scrisoare si de-a dreptul disperat cand isi da seama ca acesta aflase. Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, morale, starnind rasul cu scop moralizator. De exemplu: tipul incornoratului este ilustrat de Zaharia Trahanache, tipul parvenitului si al demagogului este intruchipat de Nae Catavencu, tipul prostului, de Farfuridi si Branzovenescu, tipul servilului incult, de Ghita Pristanda, iar Agamemnon Dandanache acumuleaza toate trasaturile negative ale tuturor celorlalte personaje: parvenitismul, demagogia, prostia, incultura, perfidia, ramolismentul. Dar personajele lui Caragiale sunt luate din viata, ele sunt exponente tipice ale clasei umane in orice timp si societate si difera prin statut social, temperament, intelect sau limbaj. De asemenea, in teatrul lui Caragiale Comicul de nume. are un rafinament aparte sugerand prin ele nu numai o trasatura dominanta, ci chiar un intreg caracter: Zaharia Trahanache - zahariseala (ramolisment) si Trahanache (aluat moale), Stefan Tipatescu - june-prim, un om tipic, amorez si cuceritor de inimi, Ghita Pristanda - servil, umil fata de sefi, fara personalitate (pristanda = joc popular), Nae Catavencu - ipocrit, demagog (cataveica = haina cu doua fete) si palavragiu (cata = mahalagioaica); Farfuridi si Branzovenescu - cuplu de imbecilitate, dependenti unul de altul, Agamemnon Dandanache - isi urmareste interesul cu orice pret si provoaca numeroase incurcaturi. Agamemnon este numele viteazului razboinic, iar dandana inseamna incurcatura, belea, bucluc; Cetateanul turmentat - alegatorul anonim, reprezinta lumea care alege, avand o unica nedumerire: "Eu cu cine votez?". Comicul de limbaj este cu totul remarcabil si un mijloc de caracterizare ce-l individualizeaza net pe Caragiale in intreaga literatura romana. Scriitorul nu construieste fraze ample, suprimand tot ceea ce i se parea de prisos, tot ceea ce ar fi ingreunat receptarea imediata si clara a ideilor exprimate. El foloseste foarte multe neologisme, pe care le alege cu atata pricepere si le imbina cu atata maiestrie cu expresiile si cuvintele populare, incat ele au devenit memorabile si indispensabile in limba romana. Greselile de vocabular se produc din cauza deformarii cuvintelor, mai ales a neologismelor, fie din lipsa de instructive sau imitatie. Pronuntia gresita ("famelie", "renumeratie", "plebicist", "andrisant", "bampir"); etimologie gresita ("scrofulos" pentru scrupulos); Incalcarea regulilor gramaticale si a logicii: polisemia - "ne-am racit impreuna" ; contradictia in termeni: "Dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani"; asociatii incompatibile ca sens: "Industria romana cste admirabila, e sublima. putem zice, dar lipseste cu desavarsire"; "la douasprezece trecute fix"; nonsensuri. Repetitia obsedanta a unor cuvinte sau sintagme ce duc la ticuri verbale, care evidentiaza saracie de gandire si de vocabular: "Ai putintica rabdare"; "neicusorule, puicusorule"; "curat(-murdar, -constitutional)"; "dati-mi voie"; Confuzii ale unor dictoane celebre sau folosirea nepotrivita ale altora, din pricina inculturii. Catavencu declama eronat un dicton latinesc, "oneste bibere", care ar insemna intr-o traducere libera "sa bei cinstit", in loc de "honeste vivere", adica "sa traiesti cinstit". Concluzionand asupra valorii dramaturgiei lui Caragiale, se cofirma aprecierea potrivit careia scriitorul este “un fel de Moliere al romanilor”. Titu Maiorescu, instudiul din 1885 “ Comediile d-lui Caragiale”, avea sa sublinieze modernitatea comicului de facture universal reuiesit din sistemul de relatii psiho-sociale prin excelenta.