tema contraventia.pdf

39
1 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Num ă r operator date cu caracter personal 8376/2008 PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI POLITIA LOCALA DIRECTIA GENERALA DE POLITIE LOCALA SI CONTROL BIROUL PREGATIRE PROFESIONALA 1.CONTRAVENŢIA 1.1.Aplicarea legislaţiei contravenţionale Legislaţia contravenţională este un ansamblu de norme de drept şi reguli de conduită pe domenii de activitate sau segmente ale vieţii economico-sociale, a căror aplicare este impusă de prevederea unor sancţiuni juridice în caz de neconformare şi care se adresează tuturor persoanelor fizice sau juridice, obligate să-şi adapteze modul de comportare la cerinţele acestor reglementări. În acelaşi timp, aceste norme de drept se adresează şi autorităţilor chemate să concure la înfăptuirea constrângerii juridice contravenţionale atunci când într-un anumit loc şi la un anume moment nu sunt îndeplinite obligaţiile impuse de aceste dispoziţii, fiind înfrânte exigenţele actului normativ. Deşi legislaţia contravenţională are un larg caracter de generalitate, fiind opozabilă cvasitotalităţii persoanelor, sunt unele situaţii în care aplicarea unor sancţiuni este condiţionată de natura faptei, calitatea contravenientului sau a domeniului în care îşi desfăşoară activitatea: conducători auto, pompieri, contabili, militari etc. Art.15 alin.(2) din Constituţia României statuează regula generală potrivit căreia legea dispune numai pentru viitor, exceptând legea contravenţională mai favorabilă”.Ca urmare, actele normative prin care se stabilesc şi sancţionează contravenţii, indiferent de autorităţile care le adoptă, se aplică numai pentru faptele comise în timpul cât acestea sunt în vigoare, neproducând efecte retroactive sau ultraactive decât dacă una din reglementări este mai favorabilă făptuitorului. Astfel, în cazul reglementărilor contravenţionale, actul normativ mai favorabil autorului se aplică retroactiv sau ultraactiv (după caz). În cazul desincriminării faptelor contravenţionale printr-un nou act normativ nu se mai aplică sancţiunea, chiar dacă a fost comisă înaintea intrării în vigoare a noii norme juridice. 1.2. Infracţiunea şi contravenţia Întrucât infracţiunea şi contravenţia au o origine legislativă comună şi ca urmare cele două instituţii, au mai multe asemănări între ele. Fiind considerate fapte antisociale de mică importanţă, cu pericol social redus, pentru constatarea, judecarea şi sancţionarea contravenţiilor s-a stabilit o procedură separată şi mult simplificată, iar pedepsele erau mult mai blânde. Atât infracţiunile cât şi contravenţiile sunt stabilite printr-o lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă a Guvernului, emise pe baza unei legi adoptate de Parlament în scopul combaterii comportamentului antisocial al unor persoane. Ambele categorii de fapte prezintă un anumit pericol social, sunt săvârşite cu vinovăţie, afectează relaţiile sociale existente la un moment dat în societate şi sunt constatate

Upload: angel-iulian-popescu

Post on 29-Nov-2015

149 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

drept administrativ

TRANSCRIPT

1 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI

POLITIA LOCALA DIRECTIA GENERALA DE POLITIE LOCALA

SI CONTROL

BIROUL PREGATIRE PROFESIONALA 1.CONTRAVENŢIA 1.1.Aplicarea legislaţiei contravenţionale

Legislaţia contravenţională este un ansamblu de norme de drept şi reguli de conduită pe domenii de activitate sau segmente ale vieţii economico-sociale, a căror aplicare este impusă de prevederea unor sancţiuni juridice în caz de neconformare şi care se adresează tuturor persoanelor fizice sau juridice, obligate să-şi adapteze modul de comportare la cerinţele acestor reglementări. În acelaşi timp, aceste norme de drept se adresează şi autorităţilor chemate să concure la înfăptuirea constrângerii juridice contravenţionale atunci când într-un anumit loc şi la un anume moment nu sunt îndeplinite obligaţiile impuse de aceste dispoziţii, fiind înfrânte exigenţele actului normativ.

Deşi legislaţia contravenţională are un larg caracter de generalitate, fiind opozabilă cvasitotalităţii persoanelor, sunt unele situaţii în care aplicarea unor sancţiuni este condiţionată de natura faptei, calitatea contravenientului sau a domeniului în care îşi desfăşoară activitatea: conducători auto, pompieri, contabili, militari etc.

Art.15 alin.(2) din Constituţia României statuează regula generală potrivit căreia “ legea dispune numai pentru viitor, exceptând legea …contravenţională mai favorabilă”. Ca urmare, actele normative prin care se stabilesc şi sancţionează contravenţii, indiferent de autorităţile care le adoptă, se aplică numai pentru faptele comise în timpul cât acestea sunt în vigoare, neproducând efecte retroactive sau ultraactive decât dacă una din reglementări este mai favorabilă făptuitorului. Astfel, în cazul reglementărilor contravenţionale, actul normativ mai favorabil autorului se aplică retroactiv sau ultraactiv (după caz). În cazul desincriminării faptelor contravenţionale printr-un nou act normativ nu se mai aplică sancţiunea, chiar dacă a fost comisă înaintea intrării în vigoare a noii norme juridice.

1.2. Infracţiunea şi contravenţia

Întrucât infracţiunea şi contravenţia au o origine legislativă comună şi ca urmare cele două instituţii, au mai multe asemănări între ele.

Fiind considerate fapte antisociale de mică importanţă, cu pericol social redus, pentru constatarea, judecarea şi sancţionarea contravenţiilor s-a stabilit o procedură separată şi mult simplificată, iar pedepsele erau mult mai blânde.

Atât infracţiunile cât şi contravenţiile sunt stabilite printr-o lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă a Guvernului, emise pe baza unei legi adoptate de Parlament în scopul combaterii comportamentului antisocial al unor persoane.

Ambele categorii de fapte prezintă un anumit pericol social, sunt săvârşite cu vinovăţie, afectează relaţiile sociale existente la un moment dat în societate şi sunt constatate

2 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

şi sancţionate numai de autorităţi publice, iar măsurile întreprinse pentru sancţionarea încălcării normelor legale fiind supuse controlului judecătoresc.

Răspunderea penală şi cea contravenţională, precum şi caracterul penal sau contravenţional al faptei sunt înlăturate, de regulă, de aceleaşi cauze şi nu înlocuiesc sau înlătură răspunderea civilă, ci atrag şi condiţionează repararea prejudiciilor şi daunele provocate.

Pedepsele aplicate atât pentru infracţiuni cât şi pentru contravenţii se stabilesc în raport de gravitatea faptei, împrejurările comiterii, urmările produse, gradul de vinovăţie al autorilor, precum şi în funcţie de circumstanţele personale care privesc făptuitorul.

Cu toate aceste asemănări, există totuşi şi deosebiri care individualizează fiecare din aceste instituţii şi impun un tratament separat al acestora.

Dacă infracţiunile şi pedepsele pentru acestea sunt stabilite de forul legislativ numai prin legi organice, contravenţiile pot fi reglementate, stabilite şi sancţionate şi prin legi ordinare, Hotărâri ale Guvernului sau autorităţilor administraţiei publice locale (Consiliile judeţene sau locale), conform competenţelor stabilite pentru fiecare.

Contravenţiile nu prezintă un pericol social deosebit, incriminarea şi sancţionarea acestor fapte apărând ca o necesitate de a crea o formă de constrângere şi a impune respectarea unor norme de conduită în diferite domenii ale vieţii sociale. Ca urmare şi cuantumul sancţiunilor prevăzute este mult mai mic, de regulă de natură pecuniară, prestarea unor activităţi în folosul comunităţii apărând ca o excepţie.

Dacă pentru constatarea şi cercetarea infracţiunilor sunt abilitate numai organele de urmărire penală ale Ministerului Public sau Administraţiei şi Internelor, pentru constatarea contravenţiilor pot fi împuterniciţi şi alţi funcţionari din cadrul autorităţilor publice centrale sau locale (primari, poliţişti, cadre din poliţia de frontieră, Ministerul de Finanţe, Autoritatea de control, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, organe vamale, cei din oficiul pentru protecţia consumatorului etc.)

Datorită acestei varietăţi de autorităţi din care fac parte agenţii constatatori, procedura de constatare şi sancţionare este mult simplificată, nefiind obligatorie publicitatea decât în situaţiile în care se apelează la contestarea actului de constatare a contravenţiei în faţa instanţelor judecătoreşti ori se solicită obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

În acelaşi timp, judecarea şi pedepsirea infracţiunilor se face numai de instanţele judecătoreşti, pe când sancţiunea aplicată contravenienţilor se stabileşte de agentul constatator sau de autoritatea care coordonează activitatea în domeniul respectiv.

Dacă pedeapsa aplicată pentru săvârşirea unei infracţiuni generează cazierul judiciar şi, ca urmare, sunt îngrădite pentru viitor unele drepturi (de exemplu este restrâns accesul la obţinerea permisului de port armă, de a ocupa funcţia de gestionar, de a participa la examenul de conducere auto, de a se încadra ca agent de pază etc.), sancţiunile contravenţionale nu au acelaşi efect, neexistând vreo evidenţă legală cu astfel de măsuri administrative aplicate persoanelor fizice .

Pentru săvârşirea de contravenţii nu se pot aplica sancţiuni privative de libertate. Datorită pericolului social diferit, termenele de prescripţie legate de constatarea şi

stabilirea de măsuri ca fiecare să răspundă din punct de vedere juridic pentru faptele comise este mult redus în cazul contravenţiilor.

Sancţiunile contravenţionale nu mai produc nici un efect juridic după executarea lor, negăsindu-şi aplicabilitatea instituţiile reabilitării, recidivei, amnistiei.

Se poate afirma că, din punct de vedere al reglementărilor juridice, contravenţiile au un caracter administrativ, fiind supuse cu precădere dispoziţiilor legislaţiei civile deoarece “ legea contravenţională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală” , iar dispoziţiile legislaţiei contravenţionale “se completează cu dispoziţiile codului de procedură civilă”.

3 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

1.3.Elementele constitutive şi tr ăsăturile esenţiale ale contravenţiei. 1.3.1.Noţiunea de contravenţie.

Definiţie O faptă este sancţionată din punct de vedere juridic dacă este incriminată şi

pedepsită ca atare printr-un act normativ adoptat în condiţiile şi în temeiul legii. Stabilirea şi sancţionarea contravenţiei este condiţionată de îndeplinirea unor cerinţe

care asigură respectarea legalităţii şi a dreptului omului, concomitent cu menţinerea climatului de ordine:

• definirea prin lege a noţiunii de contravenţie; • descrierea în cuprinsul actelor normative a fiecărei fapte care constituie contravenţie; • delimitarea competenţelor autorităţilor publice în elaborarea actelor normative de

stabilire şi sancţionare a contravenţiilor. Contravenţia este fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege,

ordonanţă, Hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului (sectorului), consiliului jude ţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Sfera faptelor care pot fi incriminate este nelimitată, contravenţiile putând fi stabilite în orice sector al vieţii economico-sociale, singura îngrădire referindu-se la competenţa autorităţii care a emis actul normativ de a dispune reglementări şi de a sancţiona încălcările dispoziţiilor existente în domeniul respectiv de activitate.

De asemenea, faptele considerate contravenţii trebuie să fie materializate în manifestări consumate prin acţiune sau inacţiune, legiuitorul neluând în calcul pentru incriminare şi sancţionare tentativa şi actele preparatorii.

1.3.2.Răspunderea contravenţională

Contravenţia, ca instituţie de drept, este legată de răspunderea contravenţională şi sancţiune. Săvârşirea unei contravenţii atrage în mod obligatoriu răspunderea contravenţională, materializată în aplicarea unei sancţiuni. Sancţiunea se consideră realizată dacă s-a aplicat unei persoane care a încălcat un act normativ prin care s-au stabilit contravenţii.

Răspunderea contravenţională reprezintă obligaţia contravenientului de a suporta o sancţiune aplicată de autorităţile publice anume desemnate prin legi sau alte acte normative, atunci când a săvârşit o contravenţie.

Prin urmare, temeiul răspunderii contravenţionale îl constituie contravenţia, iar subiectul acesteia este contravenientul, respectiv persoana fizică sau juridică care a comis o faptă ce întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei. În materie contravenţională nu sunt pedepsite tentativele, complicitatea şi actele preparatorii decât în măsura în care acestea sunt contravenţii de sine stătătoare.

Răspunderea contravenţională respinge în mod categoric răspunderea penală. Dacă fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de procuror sau instanţă că ea ar putea constitui contravenţie, “actul de sesizare sau constatare a faptei împreună cu o copie după rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească”, se trimite de îndată autorităţilor publice competente să constate contravenţia şi să aplice sancţiunea, dacă sesizarea s-a făcut în termen de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.

Răspunderea contravenţională “trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite” , iar “pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune principală şi una sau mai multe complementare”, “care pot fi cumulate şi aplicate în funcţie de natura şi gravitatea faptei”.

4 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

Aceste prevederi nu exclud răspunderea disclipinară pentru acele fapte care reprezintă în acelaşi timp atât contravenţii cât şi încălcări ale normelor din dreptul muncii, acestea putând coexista.

De asemenea, răspunderea contravenţională coexistă cu răspunderea civilă atunci când prin contravenţia săvârşită s-a cauzat o pagubă materială care nu a fost reparată prin restituirea bunului sau restabilirea situaţiei anterioare. Legislaţia în vigoare stipulează că “ în cazul în care prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pagubă şi există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând menţiunea corespunzătoare în procesul verbal”. În cazul că nu există tarif de evaluare a pagubei, partea vătămată “îşi va putea valorifica pretenţiile potrivit dreptului comun”.

Prin urmare, agentul constatator este obligat ca prin constatarea contravenţiei să se preocupe şi de repararea prejudiciului cauzat, stabilind persoana vătămată, natura şi întinderea pagubei în baza tarifelor existente. Evaluarea se va efectua de agentul constatator sau cel abilitat să aplice sancţiunea, astfel încât să asigure o justă echivalenţă a pierderilor materiale suferite, indiferent de posibilităţile de plată ale contravenientului, îndeplinindu-se dispoziţia art. 998 din Codul civil prin care se consacră principiul că cel care a produs o pagubă, trebuie să o repare integral. În cazul când nu există tarif de evaluare a pagubei produse prin săvârşirea faptei, partea vătămată se va adresa instanţei judecătoreşti pe calea unei acţiuni civile, în termenul şi în condiţiile prevăzute de dreptul comun.

Despăgubirile civile nu au caracterul unei sancţiuni, ci de reparaţie în urma unei pagube produse printr-o acţiune ilicită şi nu sunt ţinute de anumite limite stabilite printr-un act normativ, ci numai de întinderea pierderilor materiale cauzate.

1.3.3. Tr ăsăturile esenţiale ale contravenţiei

� Contravenţia este o faptă comisă cu vinovăţie. Prin vinovăţie se înţelege poziţia psihică şi atitudinea făptuitorului faţă de fapta

comisă şi urmările ei. Vinovăţia poate lua fie forma intenţiei (directă sau indirectă), fie a culpei (uşurinţă sau neglijenţă). Sub acest aspect, contravenţia se sancţionează în acelaşi fel, indiferent de forma de vinovăţie, excepţia de nesancţionare a faptelor săvârşite din culpă trebuind să fie prevăzută în mod expres de actul normativ care o incriminează. Agentul constatator este obligat să stabilească gradul de vinovăţie al fiecărui contravenient. Stabilirea gradului de vinovăţie în săvârşirea contravenţiei ajută la aplicarea şi individualizarea corectă a unei sancţiuni în limitele prevăzute de lege, în raport cu fapta comisă şi urmările acesteia

� Contravenţia prezintă pericol social relativ redus. Încălcarea unei norme de conduită nu poate fi stabilită drept contravenţie decât dacă

prezintă un pericol social relativ redus. Pericolul social relativ redus reprezintă caracteristica unui act de conduită determinată de acţiunea prin care se aduce atingerea unei relaţii sau valoare socială care nu este ocrotită prin legea penală, dar legiuitorul consideră că pentru apărarea ei este necesară aplicarea unei forme de constrângere, recurgând la răspunderea contravenţională. Ca urmare, sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu pericolul social, iar în funcţie de gravitatea şi natura faptei se vor aplica sancţiunile complementare.

În lipsa unor elemente calitative este destul de greu de a deosebi infracţiunea de contravenţie luând în calcul pericolul social drept criteriu hotărâtor. De aceea, pentru aprecierea pericolului social se vor avea în vedere urmările faptei şi natura acestora, atât în plan material cât şi social, precum şi mijlocul de comitere, timpul comiterii sau instrumentul folosit la săvârşirea contravenţiei, forma de vinovăţie, influenţa faptei în psihologia comunităţii, reacţia colectivităţii faţă de faptă, poziţia autorului faţă de acţiunea întreprinsă, inclusiv frecvenţa acestui gen de fapte.

5 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

� Faptele contravenţionale sunt prevăzute şi descrise într-un act normativ. O faptă care prezintă pericol social mai redus decât infracţiunea, săvârşită cu

vinovăţie, capătă caracter juridic şi constituie contravenţie numai dacă este prevăzută ca atare şi sancţionată printr-un act normativ adoptat în condiţiile şi în temeiul legii.

Ca urmare, pentru a fi pedepsită în formă juridică, o faptă trebuie să fie stabilită ca fiind contravenţie prin lege, ordonanţă, Hotărâre a Guvernului sau a unui consiliu local ori judeţean, care să prevadă şi sancţiunile ce vor fi aplicate contravenientului în limitele minime şi maxime, precum şi modul de reparare a daunelor şi prejudiciilor provocate.

� Actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii sunt emise de autorităţi

publice. Actele normative de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor pot fi emise numai de

Parlament, Guvern, consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor din Capitală, consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti .

Parlamentul şi Guvernul României, ca autorităţi publice centrale, pot stabili şi sancţiona contravenţii prin :

• Lege, emisă de Parlament pentru toate domeniile de activitate; • Ordonanţe şi Ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, pentru toate

domeniile de activitate, acte normative care ulterior vor fi aprobate prin lege de Parlament; • Hotărâri ale Guvernului pentru a stabili contravenţii în toate domeniile

de activitate. Ministerele şi celelalte autorităţi publice centrale de specialitate, precum şi serviciile

lor descentralizate sau structurile aparţinătoare de la nivel teritorial (judeţ, municipiu, oraş, comună, sector etc) nu au competenţa de a emite acte normative de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor ci numai de constatare a acestora şi de aplicare a sancţiunilor.

Autorităţile publice locale sau judeţene stabilesc şi sancţionează contravenţii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt conferite atribuţii prin hotărâri, condiţionând ca în domeniile respective să nu existe stabilite contravenţii incriminate prin lege, ordonanţe sau Hotărâri ale Guvernului.

În categoria autorităţilor publice locale sunt cuprinse consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau sectoarelor din Bucureşti, iar cele judeţene sunt Consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

1.3.4.Competenţa de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor.

Deşi prin actele normative emise de Parlament şi Guvern se stabilesc şi sancţionează contravenţii în toate domeniile de activitate, cu aplicabilitate pe întreg teritoriul naţional, art. 8 alin. (2) din Ordonanţă le diferenţiază în funcţie de sancţiune şi limitele minime şi maxime. Astfel, amenzile contravenţionale stabilite prin legi şi ordonanţe pot avea valori cuprinse între 25 lei şi 100 000 lei, iar cele prevăzute în Hotărâri ale Guvernului sunt cuprinse între 25 lei şi 50 mii lei.

De la aceste prevederi legiuitorul poate institui derogări, stabilind un maxim special mai mare decât cel stabilit prin Ordonanţa Guvernului nr 2/2001. Aceste derogări nu pot fi confundate cu situaţiile în care legiuitorul a dispus sancţionarea mai drastică a unor contravenţii săvârşite în concurs ori în mod repetat sau în condiţii care le conferă un pericol social mai mare prin dublarea maximului special pentru fapta comisă, stabilirea unui maxim mai mare ori valoarea cotei procentuale prevăzute ca sancţiune depăşeşte maximul general.

Unele acte normative, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1), nu au stabilit limite între care urmează a se stabili amenda ci limite maxime şi minime ale cotelor procentuale calculate din capitalul vărsat, valoarea tranzacţiei, profitul obţinut, cifra de afaceri, salariu mediu pe societate etc.

6 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

Autorităţile publice locale au fost abilitate să stabilească şi să sancţioneze unele contravenţii comise pe raza unităţilor administrativ teritoriale în care au competenţă, dacă sunt îndeplinite, cumulativ două condiţii:

� actele normative prin care se stabilesc şi sancţionează contravenţii să se refere la domenii de activitate în care legea conferă atribuţii pentru autorităţile publice locale;

� în acel domeniu nu sunt stabilite contravenţii prin legi, ordonanţe sau Hotărâri ale Guvernului. Ca excepţie de la regula generală privind atribuţiile autorităţilor publice locale de

legiferare în domeniul contravenţiilor, consiliile locale ale sectoarelor din Municipiul Bucureşti pot să stabilească şi să sancţioneze contravenţii în ramuri de activitate, limitativ enumerate de lege:

� salubritate; � activitatea din pieţe, curăţenia şi igienizarea acestora; � întreţinerea parcurilor, spaţiilor verzi şi locurilor de joacă pentru copii; � amenajarea şi curăţenia spaţiilor din jurul blocurilor de locuinţe; � amenajarea şi curăţenia terenurilor virane; � întreţinerea bazelor şi obiectivelor sportive aflate în administrarea lor; � întreţinerea străzilor şi trotuarelor; � întreţinerea şcolilor şi altor instituţii de educaţie şi cultură; � întreţinerea clădirilor , împrejmuirilor şi altor construcţii; � depozitarea şi colectarea gunoaielor şi a resturilor menajere.

În mod excepţional, Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate stabili în competenţa Consiliilor locale ale sectoarelor şi alte domenii de activitate în care acestea pot stabili şi sancţiona contravenţii.

Actele normative emise pe plan central au o sferă de aplicabilitate generală, pe întreg teritoriul naţional, fiind obligatorii pentru toţi locuitorii (în aceştia fiind cuprinşi şi turiştii sau străinii aflaţi ocazional în ţară), în timp ce normele emise de autorităţile publice locale se aplică numai pe teritoriul administrativ în care au competenţă aceste autorităţi.

Sancţiunile cu amendă care se pot stabili de actele normative care incriminează şi sancţionează contravenţii emise de autorităţile publice locale pot prevede sume de minim 25 lei, iar maximul poate fi 5 000 lei pentru hotărârile emise de Consiliile judeţene sau Consiliul general al Municipiului Bucureşti şi 2 500 lei pentru cele adoptate de Consiliile locale comunale, ale oraşelor, municipiilor şi sectoarelor din Bucureşti.

1.3.5.Intrarea în vigoare a actelor normative destabilire şi sancţionare a contravenţiilor.

Actele normative prin care se stabilesc şi sancţionează contravenţii intră în vigoare după aducerea la cunoştinţa publică.

Legile prin care se stabilesc şi sancţionează contravenţii “ intră în vigoare la 3 zile de la data publicării , dacă textul ei nu prevede o altă dată” . Pentru celelalte acte normative, legiuitorul a stabilit că “dispoziţiile din actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării”, iar “ în cazuri urgente se poate prevedea intrarea în vigoare într-un termen mai scurt,dar nu mai puţin de 10 zile”.

Totodată, “în cazul hotărârilor Consiliilor locale sau judeţene, punerea în aplicare se face şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de art.50 al. (2) din Legea Administraţiei publice locale nr. 215/2001”, care prevede că “ aducerea la cunoştinţa publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect”.

7 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

Aducerea la cunoştinţă publică a actelor normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii se face în mod diferit în funcţie de autoritatea de la care emană actul respectiv. Astfel, pentru Parlament şi Guvern, actele normative emise de acestea se publică în Monitorul Oficial al României, partea I.

Actele normative emise de autorităţile publice locale sau judeţene, prin care se stabilesc şi sancţionează contravenţii, pot fi aduse la cunoştinţa publică prin afişare sau prin orice altă formă de publicitate, prin “mass-media sau orice alt mijloc de publicitate”. Ele intră în vigoare la 30 de zile de la data aducerii la cunoştiinţă publică sub orice formă prevăzută de lege. Publicitatea acestora este condiţionată de existenţa avizului de legalitate emis de prefect pentru acel act normativ, evitându-se astfel suspendarea aplicării acestuia după publicare, în urma atacării în instanţa de contencios administrativ a Hotărârii Consiliului local sau judeţean.

De asemenea, pentru a veni în sprijinul autorităţilor publice locale, au fost organizate şi puse în funcţiune serviciile publice de editare a monitoarelor oficiale ale unităţilor administrativ teritoriale care au scopul de a face publice hotărârile, deciziile şi alte acte cu caracter normativ adoptate de aceste autorităţi.

Calculul termenelor de intrare în vigoare se face pe zile libere, nefiind luate în calcul ziua în care s-a adus la cunoştinţa publică şi ziua în care expiră timpul.

1.3.6.Elemente constitutive ale contravenţiei.

Pentru a putea determina dacă o faptă este contravenţie va trebui să stabilim dacă în afara trăsăturilor caracteristice aceasta întruneşte şi elementele constitutive ale acesteia.

Obiectul contravenţiei este definit în art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, statuând că “legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală”, având ca arie de cuprindere toate domeniile vieţii economico-sociale.

Prin urmare, obiectul contravenţiei reprezintă relaţia socială ocrotită prin normele de drept administrativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei care este afectată prin fapta comisă. Trebuie precizat că relaţiile sociale pentru a căror apărare s-a instituit răspunderea contravenţională sunt diferite de cele ocrotite de legea penală, ele fiind din sfera de atribuţii a puterii executive şi sunt reglementate de norme de drept administrativ.

Latura obiectivă a contravenţiei este constituită de mecanismul de comitere a faptei propriu- zise prin care a fost încălcată o normă de drept.

Mecanismul de comitere a faptei constă în acţiunea sau inacţiunea unei persoane prin care se aduce atingere relaţiilor sociale ocrotite printr-un act normativ.

Acţiunea presupune întotdeauna un act material, ilustrat prin comportamentul unei persoane pentru a dinamiza un proces cauzal de natură să producă o schimbare, de a comite o activitate oprită de o normă legală sau morală, prin săvârşirea de acte, gesturi, folosirea unor expresii verbale, utilizarea sau deţinerea unor obiecte în afara condiţiilor admise de lege etc (fapte comisive).

Inacţiunea este atitudinea pasivă, manifestată prin abţinere sau omiterea de a îndeplini cea ce este cerut printr-un act normativ (fapte omisive). Pentru a căpăta sens, inacţiunea trebuie raportată la o obligaţie sau un mod de comportare activ: prezentarea actelor de identitate la solicitarea îndreptăţită a unui poliţist, afişarea la loc vizibil a preţului mărfurilor expuse la vânzare, oprirea autovehicolului la culoarea roşie a semaforului etc, iar neîndeplinirea dispoziţiei stipulată în actul normativ va fi sancţionată ca atare.

Atingerea adusă anumitor valori sociale printr-o faptă incriminată de un act normativ se materializează în urmările produse sau care se puteau produce: provocarea indignării publicului, tulburarea ordinii publice, punerea în pericol a fluidităţii traficului rutier etc.

8 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

Subiectul contravenţiei Subiectul activ al contravenţiei este persoana fizică sau juridică, care a săvârşit

fapta incriminată de lege . Persoana fizică poate fi subiect activ al contravenţiei dacă:

• a împlinit cel puţin 14 ani; • are capacitatea de a înţelege caracterul ilicit al faptei şi de a

prevedea urmările comiterii ei; • are libertate de decizie şi posibilitatea de a hotărâ liber, neconstrâns

material sau moral din afară. Prin urmare, minorii până la 14 ani care au comis o contravenţie nu răspund pentru

fapta săvârşită. Pentru cei care au vârstă între 14 şi 18 ani, având discernământul juridic diminuat, minimul şi maximul amenzii prevăzute în actul normativ prin care se stabilesc şi sancţionează contravenţii, se reduc la jumătate.

De asemenea, până la 16 ani, minorul nu poate fi sancţionat cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Totodată, persoana fizică care a comis o contravenţie trebuie să fie în deplinătatea facultăţilor mintale, pentru a putea discerne dacă fapta comisă are caracter licit sau nu şi să acţioneze în baza unei decizii luate în mod liber şi nu în urma unei constrângeri morale, psihice sau fizice.

De regulă, persoana fizică care este subiect activ al contravenţiei nu este circumstanţiată, putând fi orice persoană. Cu toate acestea, unele acte normative condiţionează răspunderea contravenţională de existenţa unei anumite calităţi pentru autor: responsabilii sau patronii unităţilor de alimentaţie publică, vânzători, contabili, organizatorii adunărilor publice, persoane care desfăşoară activităţi de asigurare a pazei, conducătorii agenţilor economici etc.

Poate fi subiect activ al contravenţiei şi persoana juridică care răspunde contravenţional “în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii”.

Persoana juridică poate fi subiect activ al contravenţiei dacă: • există din punct de vedere legal; • are personalitate juridică; • prepusul acesteia, care a încălcat prevederea legală, a acţionat în executarea

atribuţiilor de serviciu şi reprezintă persoana juridică în acţiunea desfăşurată; • prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei se prevede posibilitatea

de a fi sancţionate şi persoanele juridice. Temeiul legal al sancţionării persoanelor juridice porneşte de la instituţia răspunderii

pentru altul din Codul Civil care stipulează că societăţile comerciale răspund de faptele prepuşilor lor în “funcţiile ce li s-au încredinţat” (art. 1000 al. (3), 1471 şi 1487 din Codul Civil).

În cazul participării în grup la comiterea unor contravenţii, indiferent de contribuţia la săvârşirea faptei, sancţiunea se va aplica fiecăruia, separat, în raport cu gradul de vinovăţie, toţi beneficiind de acelaşi tratament legal în calitate de coautori, neexistând în legislaţia contravenţională instituţia complicelui, favorizatorului sau instigatorului.

Latura subiectivă a contravenţiei. Latura subiectivă a contravenţiei reprezintă atitudinea psihică a făptuitorului faţă de

fapta comisă şi urmările acesteia. Atitudinea psihică este formată din stări afective ale persoanei care determină

hotărârea de comitere a faptei ilegale, motivează încălcarea actului normativ şi acceptul urmărilor săvârşirii contravenţiei.

9 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

Prin voinţa de a săvârşi contravenţia, făptuitorul, din iniţiativa sa şi neconstrâns de nimeni, încalcă dispoziţiile unui act normativ prin care se asigură binele public şi un climat de ordine în viaţa socială. Atunci când autorul nu poate să aprecieze caracterul ilicit al faptei şi nici nu putea prevede urmările ei, nu se poate recurge la răspunderea contravenţională, neexistând vinovăţia în astfel de cazuri.

Forma vinovăţiei în legislaţia contravenţională este diferenţiată prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, de regulă fiind avute în vedere intenţia (directă sau indirectă) de a săvârşi contravenţia, incriminarea încălcării dispoziţiilor legale din culpă constituind excepţie.

1.4. Sancţiuni contravenţionale. 1.4.1. Consideraţii generale privind sancţiunile contravenţionale.

Sancţiunea contravenţională este o formă a constrângerii juridice prin care se impune respectarea legislaţiei, a normelor morale şi a regulilor de conduită adoptate printr-un act normativ, având caracterul şi scopul ei propriu. Se poate aprecia că sancţiunea contravenţională are atât un caracter coergitiv, în cazul încălcării unui act normativ, cât şi educativ şi corectiv al comportamentului celui sancţionat.

Sancţiunea este o măsură de constrângere (caracter coergitiv) deoarece persoana faţă de care se aplică trebuie să suporte în mod forţat anumite privaţiuni sau restricţii şi presupune intervenţia punitivă a autorităţilor publice în scopul apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor celorlalţi membrii ai comunităţii, a asigurării binelui public. Această măsură coergitivă nu este aplicată decât autorului unei fapte care reprezintă un anumit grad de pericol social, răspunderea contravenţională având, de regulă, caracter personal.

Pe lângă caracterul coergitiv sancţiunea are şi un rol preventiv deoarece, în afara finalităţii represive, constituie şi o exemplaritate pentru alte persoane prin dezaprobarea legală a faptelor comise şi sancţionarea făptuitorului.

Constrângerea care decurge din aplicarea şi executarea sancţiunilor, are un rol şi efect educativ, deoarece îl determină pe contravenient să ajungă la convingerea că respectarea legii este o necesitate şi numai astfel se poate evita aplicarea şi executarea în viitor a altor măsuri.

În afara faptului că sancţiunea contravenţională are caracter coergitiv, educativ şi corectiv, ea asigură prevenţia generală şi specială a normelor contravenţionale.

Prevenţia generală este realizată prin însăşi inserarea în reglementările legale a unei sancţiuni pentru încălcarea prevederilor actelor normative prin care se stabilesc contravenţii, inoculând în conştiinţa membrilor colectivităţii ideea necesităţii respectării regulilor morale şi de conduită apărate de normele legale.

Prevenţia specială se realizează în momentul aplicării sancţiunii, făcând astfel să se înţeleagă de toţi cei predispuşi la încălcarea legii că actele normative care stabilesc norme de conduită sunt o realitate şi cine nu le respectă suportă rigorile acestora, în raport de gradul lor de vinovăţie.

1.4.2. Categoriile şi limitele generale ale sancţiunilor.

Cadrul general instituit de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cuprinde “sancţiuni contravenţionale principale şi complementare”.

Delimitarea duratei perioadei în care urmează a fi executată o sancţiune din cele enumerate la art. 5 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sau cuantumul celor pecuniare reprezintă o determinare generală care priveşte sancţiunea în sine, fără a fi raportată la o contravenţie anume. Această determinare arată care este maximul general până la care legiuitorul poate proporţiona minimul şi maximul special al sancţiunii. În cazul sancţiunilor pecuniare se stabileşte minimul general, iar maximul este diferenţiat în funcţie de autoritatea de la care emană actul normativ de stabilire a contravenţiei.

10 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

Sancţiuni principale Prin sancţiune principală înţelegem sancţiunea prevăzută de o lege, ordonanţă a

Guvernului sau alt act normativ prin care se stabileşte şi sancţionează contravenţii şi pe care agentul constatator sau reprezentantul unei autorităţi publice o poate aplica celui care a comis o astfel de faptă.

Orice contravenţie stabilită de un act normativ trebuie să aibă cel puţin o sancţiune principală, pentru unele fapte putând fi prevăzute, alternativ, şi mai multe sancţiuni complementare.

Conform legii, sancţiunile contravenţionale principale sunt : • avertismentul; • amenda contravenţională; • prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Avertismentul . Acesta “constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra

pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta legea”. Este o sancţiune principală care se poate aplica, atunci când fapta are o gravitate

redusă, chiar şi în cazul în care actul normativ de stabilire a contravenţiei nu prevede această sancţiune, oricărei persoane fizice sau juridice care a săvârşit o contravenţie.

Avertismentul este considerat o sancţiune alternativă pentru orice faptă contravenţională, agentul constatator urmând să o aplice în funcţie de împrejurările săvârşirii faptei şi de circumstanţele personale ale făptuitorului.

Amenda . Amenda, ca sancţiune contravenţională principală, are un caracter administrativ şi

constă în obligarea contravenientului de a plăti o sumă de bani. Ea se poate aplica oricărei persoane fizice sau juridice care a săvârşit o contravenţie.

La stabilirea cuantumului amenzii se ţine seama de limitele speciale prevăzute de actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, persoana şi vinovăţia contravenientului.

Limita minimă a amenzii contravenţionale în valoare de 25 lei, iar limita maximă variază în funcţie de autoritatea care a emis actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor.

Astfel, pentru contravenţiile incriminate prin legi sau ordonanţe se pot prevede amenzi a căror cuantum poate ajunge până la 100 000 de lei, iar pentru cele stabilite prin hotărâri ale Guvernului, cuantumul amenzii poate fi până la 50 000 lei. Parlamentul, ca unic legiuitor, poate adopta şi unele norme care stabilesc derogări de la aceste prevederi.

În cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale autorităţilor locale cuantumul amenzilor poate fi până la 5 000 lei pentru faptele incriminate de Consiliile Judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi 2 500 lei pentru hotărârile Consiliilor locale comunale, orăşeneşti, municipale sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

Amenda, ca sancţiune administrativă permite o mai uşoară individualizare, fiind susceptibilă de adaptare, proporţională cu vinovăţia autorului, împrejurările comiterii faptei şi circumstanţele personale ale făptuitorului.

În cazul amenzilor contravenţionale, nici un text de lege nu permite ca prin individualizarea pedepsei, valoarea să fie scăzută sub minimul special prevăzut de actul normativ. Dacă se consideră că, datorită împrejurărilor comiterii faptelor şi a circumstanţelor personale ale autorului, valoarea minimului special este mare, agentul constatator sau cel abilitat să stabilească sancţiunea pot aplica “avertismentul”. De asemenea, unele acte

11 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

normative prevăd posibilitatea oricărui contravenient de a achita în 48 de ore jumătate din minimul special prevăzut pentru contravenţia săvârşită.

Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii (art.9 din Ordonanţa Guvernului nr.

2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei). Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi prevăzută numai prin legi sau

ordonanţe ale Guvernului, totdeauna alternativ cu amenda. Această sancţiune poate fi aplicată de instanţa de judecată numai persoanelor fizice care au împlinit vârsta de cel puţin 16 ani şi dacă există consimţământul acestora.

Activitatea în folosul comunităţii se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreţinerea locurilor de agrement, a parcurilor şi a drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţilor, desfăşurarea activităţii în folosul căminelor de copii şi bătrâni a orfelinatelor, creşelor, grădiniţelor, şcolilor, spitalelor şi a altor aşezăminte social culturale.

Sancţiuni complementare În funcţie de gradul de pericol social al faptei săvârşite, natura şi gravitatea acesteia,

pentru una şi aceeaşi contravenţie se pot aplica, pe lângă o sancţiune principală, una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare, care se pot cumula.

O sancţiune este complementară dacă îndeplineşte următoarele condiţii: • este prevăzută ca atare de o lege, ordonanţă a guvernului sau un alt act normativ de

stabilire şi sancţionare a contravenţiilor; • se aplică de acelaşi agent constatator sau reprezentant al autorităţii publice care a

aplicat şi sancţiunea principală; • însoţeşte şi completează sancţiunea principală şi nu poate fi aplicată niciodată ca

sancţiune de sine stătătoare. Spre deosebire de sancţiunea principală, pentru una şi aceeaşi faptă se pot aplica una

sau mai multe sancţiuni complementare, care pot fi cumulate. În conformitate cu prevederile din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul

juridic al contravenţiilor, sunt sancţiuni complementare: • confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie; • suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de

exercitare a unei activităţi; • închiderea unităţii; • blocarea contului bancar; • suspendarea activităţii agentului economic; • retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de

comerţ exterior, temporar sau definitiv; • desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în stare iniţială.

De asemenea, prin unele legi au fost instituite şi alte măsuri complementare, din care prezentăm cu titlu de exemplu:

• interzicerea intrării sau ieşirii unor persoane din ţară pe o perioadă de timp; • obligarea vânzării armelor de foc; • reţinerea certificatului de înmatriculare auto etc.; • restabilirea situaţiei anterioare.

În unele situaţii vor fi aplicate obligatoriu măsuri complementare, chiar dacă nu sunt prevăzute de lege, iar cazurile de anulare a actului constatator ori prescripţia sunt inoperabile. Cea mai frecventă situaţie de acest fel este aceea în care contravenientul posedă bunuri a căror deţinere sau circulaţie este interzisă prin lege, când aplicarea măsurii confiscării bunurilor este obligatorie.

12 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

1.4.3. Individualizarea sancţiunilor. Aspecte generale O contravenţie, ca realitate concretă, constituie fapta stabilită de un anumit act

normativ dacă, într-un mod distinct, trăsăturile esenţiale ale contravenţiei (în general) şi elementele constitutive ale acesteia (în particular) sunt realizate în anumite situaţii, stări, împrejurări sau întâmplări care, laolaltă determină gradul de pericol social concret.

Sancţiunea pe care legea o prevede (cu minim şi maxim special) pentru fiecare contravenţie exprimă tocmai limitele acestui grad de pericol social.

Totodată, sancţiunea este o măsură de constrângere cu caracter personal şi se aplică în scopul de a conştientiza toţi membrii colectivităţii că orice nerespectare a normelor legale atrage răspunderea şi împiedică noi încălcări ale legii săvârşite de contravenient, iar prin puterea exemplului, influenţează şi alte persoane care ar putea comite astfel de fapte.

Contravenientul, este subiectul asupra căruia trebuie să acţioneze sancţiunea, care este stabilită în funcţie de periculozitatea socială a faptei şi a celui care a comis încălcarea legii.

Ca urmare, sancţiunea trebuie să fie adaptată cazului individual concret, în funcţie de gradul de pericol social al faptei şi făptuitorului.

Criterii de individualizare a sancţiunii. Conform Constituţiei, “cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor, fără

privilegii şi fără discriminări” pentru aceeaşi faptă comisă, autorii vor avea acelaşi tratament juridic.

Nu trebuie înţeleasă egalitatea în faţa legii ca uniformitate, situaţie care a fost acceptată de legiuitor, motiv pentru care în cuprinsul actelor normative a luat în calcul mai multe elemente care să concure la stabilirea şi individualizarea sancţiunii.

Operaţia de stabilire a sancţiunii ce urmează a fi aplicată contravenientului este lăsată de regulă la latitudinea agentului constatator sau a autorităţii îndreptăţite să o aplice, în funcţie de criteriile de individualizare stabilite de actul normativ, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare stabilind că “sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite” , iar “sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi gravitatea faptei şi pot fi cumulate”.

Legislaţia contravenţională stabileşte că “pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare”.

Totodată sunt stabilite criteriile de individualizare a sancţiunii aplicate, a căror respectare, în mod cumulativ, este obligatorie pentru cel care aplică sancţiunea.

Conform acestora, sancţiunea trebuie să fie: • în limitele prevăzute de actul normativ; • în raport de modul de comitere şi mijloacele folosite la săvârşirea faptei; • în raport de circumstanţele personale ale contravenientului; • să ţină seama de scopul urmărit de făptuitor; • în funcţie de alte menţiuni făcute în procesul verbal.

La realizarea individualizării se vor avea în vedere următoarele aspecte: � Sancţiunea aplicată să fie în interiorul limitelor speciale prevăzute de actul

normativ, cu aplicarea eventualelor prevederi de mărire sau reducere a acestora. Astfel, în cazul aplicării amenzii, autorităţile abilitate stabilesc valoarea acesteia

între limitele minime şi maxime prevăzute pentru fapta respectivă în actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei comise, cu aplicarea reglementărilor privind creşterea sau reducerea cuantumului sancţiunii, chiar şi peste limitele maxime.

13 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

� Sancţiunea se aplică în raport cu împrejurările în care a fost comisă fapta.

Împrejurările comiterii faptei diferă de la caz la caz şi rămân exclusiv la aprecierea autorităţii care aplică sancţiunea pentru stabilirea cuantumului amenzii sau perioada de prestare a unei activităţi în folosul comunităţii.

� Sancţiunea se aplică ţinând seama de circumstanţele personale ale contravenientului.

La stabilirea cuantumului amenzii ori a perioadei de prestare a unei activităţi în folosul comunităţii, autorităţile abilitate să aplice sancţiunea contravenţională vor ţine cont de:

o comportarea acestuia anterior, în timpul şi după comiterea faptei; o poziţia contravenientului faţă de fapta săvârşită şi de urmările ei; o contravenientului (în special la minori), ocupaţia, nivel de educaţie şi cultură etc; o modul de comportare în societate şi gradul de implicare a contravenientului în viaţa

socială a comunităţii; o capacitatea psihică de a discerne asupra faptei comise. � Un alt criteriu de individualizare a sancţiunii îl constituie gradul de pericol social

al faptei comise. Aprecierea gradului de pericol social al faptei se face în raport de:

o relaţia socială lezată şi valorile sociale implicate în aceste relaţii ocrotite de lege; o modul, locul şi timpul săvârşirii faptei; o mijloacele folosite la comitere; o scopul urmărit şi urmările încălcării legii (atât cele sociale cât şi cele materiale); o forma şi gradul de vinovăţie a contravenientului.

De asemenea, la individualizarea sancţiunii trebuie luate în calcul şi existenţa unor elemente care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea contravenţională sau caracterul contravenţional al faptei.

Legislaţia contravenţională nu prevede elementele care pot atenua sau agrava gradul de pericol social al faptei şi implicit întinderea sancţiunii dar, în funcţie de datele percepute de agentul constatator şi criteriile de individualizare a sancţiunii, se pot avea în vedere împrejurări ca: existenţa incitării din partea altor persoane, lipsa unor daune materiale, pregătirea anticipată pentru a comite fapta, organizarea sau participarea în grup la încălcarea legii, producerea unor prejudicii, fuga de la locul faptei etc.

Totodată, la stabilirea întinderii sancţiunii trebuie avută în vedere şi frecvenţa mai mare a unui anumit gen de contravenţii ori săvârşirea lor sporadică, creşterea numărului de infracţiuni care îşi au originea în asemenea fapte sau perpetuarea unor situaţii care pot constitui o cauză favorizatoare a creşterii criminalităţii. 1.5. Cauze care înlătur ă caracterul contravenţional al faptei. 1.5.1.Caracterul contravenţional al faptei.

Caracterul contravenţional exprimă în mod sintetic specificul faptelor incriminate prin legislaţia contravenţională în raport cu alte fapte juridice ilicite, caracterizat de întrunirea trăsăturilor esenţiale ale contravenţiei (este prevăzută de lege, existenţa pericolului social, săvârşita cu vinovăţie), lipsa unuia dintre ele exclude existenţa contravenţiei şi, implicit, răspunderea contravenţională.

Constatarea caracterului contravenţional al faptei presupune să se stabilească dacă sunt întrunite trăsăturile esenţiale necesare pentru existenţa oricărei contravenţii şi dacă nu există vreo cauză care, potrivit legii, atrage lipsa caracterului contravenţional al faptei.

Înlăturarea caracterului contravenţional, având ca efect juridic imediat scoaterea de sub incidenţa actelor normative a faptelor care nu întrunesc trăsăturile esenţiale ale

14 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

contravenţiei, constituie un mod de a asigura respectarea limitelor corecte ale sferei de aplicare a legislaţiei contravenţionale.

Aşadar, cauzele care înlătură caracterul contravenţional pot interveni în toate situaţiile prevăzute de legislaţia contravenţională, ori de câte ori se constată că unor fapte, datorită unei împrejurări, le lipseşte o trăsătură esenţială, fără de care nu poate exista contravenţia.

1.5.2. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al unei fapte

Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al unei fapte în anumite stări, situaţii, cazuri sau împrejurări a căror existenţă în timpul săvârşirii faptei fac ca realizarea vreuneia din trăsăturile esenţiale ori întrunirea elementelor constitutive ale contravenţiei să devină imposibilă şi au ca efect înlăturarea caracterului contravenţional al faptei. Acestea nu trebuie confundate cu cele care înlătură răspunderea contravenţională deoarece operează numai asupra calificării “ilicitului”, excluzând existenţa contravenţiei şi deci a răspunderii contravenţionale.

În situaţia cauzelor care înlătură răspunderea contravenţională există contravenţia şi răspunderea contravenţională, dar pentru anumite raţiuni, este înlăturată consecinţa sancţionatorie a comiterii faptei, răspunderea nemaiproducând efecte sau dacă s-au produs, acestea să înceteze.

De asemenea, nu trebuie confundate cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei cu cele de “nepedepsire”. Acestea din urmă nu au nici un efect asupra existenţei contravenţiei şi răspunderii contravenţionale dar, din anumite motive, legea scuteşte de sancţiune (exemplificăm în acest sens situaţia prevăzută de art.6 alin. (2), din legea nr. 61/1991, republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi lini ştii publice, referitoare la lipsa sau retragerea plângerii ori împăcarea părţilor).

Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei sunt explicit prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi are în vedere trăsătura esenţială a contravenţiei- vinovăţia-: legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică sau morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, beţia involuntară completă, eroarea de fapt, minoritatea şi infirmitatea.

De asemenea, caracterul contravenţional al faptei este înlăturat şi de cauze care privesc trăsătura esenţială a incriminării faptei de actul noprmativ: lipsa unuia din elementele constitutive cerute de textul care prevede conţinutul contravenţiei ori când contravenţia a fost desincriminată.

a. Fapta este săvârşită în legitimă apărare .

Prin legitimă apărare se înţelege fapta comisă de o persoană pentru a înlătura un atac material, iminent, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau a unui interes public şi care pune în pericol grav aceste valori ocrotite de lege.

Se poate aprecia că există legitimă apărare în cazul contravenţiilor dacă: • fapta de apărare este precedată de un atac; • atacul este direct, îndreptat asupra unor valori individuale ori sociale importante, cum

ar fi persoana, drepturile persoanei sau interesele publice; • apărarea este o ripostă contra unui atac material (care există şi nu este o simplă

presupunere privind intenţia de a ataca ), imediat (a început ori este gata să înceapă în acel moment), iminent şi injust (nu are nici un temei juridic legal sau un fapt care să îl justifice);

• apărarea este necesară pentru protecţia valorilor sociale ocrotite de lege; • apărarea se încadrează în limitele necesităţii opririi atacului, iar încetarea atacului

determină în mod automat oprirea acţiunilor întreprinse pentru apărare;

15 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

• fapta comisă în vederea apărării să fie incriminată de un act normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor.

Legitima apărare are ca efect înlăturarea caracterului contravenţional al faptei săvârşite în apărare întrucât aceasta nu constituie contravenţie sau alt fapt ilicit. Ea produce efecte numai faţă de persoana atacată, fiind legată de acţiunile în apărare ale acesteia şi nu pentru toţi participanţii.

În cazul legitimei apărări, cel atacat este exonerat de răspundere civilă numai dacă apărarea nu a fost precedată, însoţită sau urmată de vreo culpă din partea persoanei care s-a apărat. În situaţia existenţei unei culpe din partea celui atacat, el va răspunde civil şi dacă pentru apărare intervine o altă persoană. Spre exemplu, cel aflat în stare de legitimă apărare a determinat atacul prin atitudinea sa necuviincioasă sau de sfidare.

b. Starea de necesitate.

Se consideră în stare de necesitate persoana care săvârşeşte o contravenţie pentru a salva de la un pericol iminent, care nu poate fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia, ori un interes public. Spre exemplu, un conducător auto, pentru a transporta o persoană a cărei viaţă este în pericol, circulă cu viteză peste limita legală admisă ori nu respectă culoarea roşie a semaforului.

Pentru existenţa stării de necesitate trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

• să existe un pericol iminent; • pericolul să ameninţe viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane,

un bun important al său ori a altuia sau un interes public; • pericolul să nu poată fi înlăturat altfel; • prin acţiunea persoanei să nu se producă urmări mai grave decât cele care s-ar fi

produs dacă nu era înlăturat pericolul; • fapta comisă prin acţiunea de înlăturare a pericolului să fie incriminată de un act

normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei. Prin urmare, pericolul trebuie să fie iminent, neinteresând cauza apariţiei lui,

existenţa pericolului trebuind să apară vădită celui care încalcă legea pentru înlăturarea acestuia nefiind suficientă o simplă impresie sau bănuială a apariţiei unui pericol pentru înlăturarea caracterului contravenţional al faptei. Deci, pentru stabilirea existenţei pericolului este necesar să se ţină seama de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei şi de condiţia psihofizică a persoanei care a efectuat acţiunea, existând cazuri în care atitudinea alarmantă a unor persoane (strigăte de ajutor, ţipete etc.) poate influenţa starea psihică a celui care intervine.

Starea de necesitate are ca efect înlăturarea caracterului contravenţional numai atâta timp cât subzistă condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru existenţa acesteia şi numai în limitele pericolului ivit, fără ca prin acţiunea întreprinsă să se producă urmări mai grave decât dacă nu era înlăturat pericolul.

Fiind o cauză care înlătură caracterul contravenţional al faptei întemeiată pe lipsa vinovăţiei, starea de necesitate produce efecte numai asupra persoanei care a acţionat pentru înlăturarea pericolului, ceilalţi participanţi răspunzând pentru contravenţiile săvârşite.

De asemenea, cel care a acţionat în stare de necesitate poate răspunde civil pentru prejudiciile produse, urmând ca ulterior acesta să se îndrepte cu acţiune în regres contra celui care a provocat pericolul. Exonerarea de răspundere civilă apare când cel aflat în stare de necesitate a acţionat pentru înlăturarea pericolului provocat de o împrejurare fortuită. Spre exemplu, un trecător ucide un câine periculos, lăsat liber de proprietar pe stradă, care atacă o persoană.

16 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

c. Constrângerea fizică şi constrângerea morală. Nu constituie contravenţie fapta prevăzută ca atare de un act normativ, dacă este

săvârşită sub imperiul unei constrângeri fizice sau morale căreia făptuitorul nu i-a putut rezista, exercitate prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana autorului ori pentru altul şi care nu putea fi înlăturat în alt mod.

Constrângerea fizică şi cea morală sunt forme evidente de înfrângere a voinţei libere a oricărei persoane de a executa o activitate.

Constrângerea fizică constă în exercitarea asupra persoanei a unei presiuni fizice căreia să nu îi poată rezista, în scopul de a întreprinde un act ilicit.

Pentru a fi înlăturat caracterul contravenţional al faptei trebuie: • să existe o constrângere fizică asupra făptuitorului; • autorul constrângerii să acţioneze cu intenţia de a-l determina pe autor să facă ceva

ilegal; • făptuitorul să nu poată rezista sau să nu se poată apăra contra constrângerii exercitate

asupra sa; • fapta comisă sub efectul constrângerii fizice să fie incriminată de un act normativ de

stabilire şi sancţionare a contravenţiilor. Constrângerea morală constă în presiunea exercitată prin orice mijloace asupra

psihicului unei persoane în aşa fel încât să îi insufle o temere gravă, determinându-l să facă un act ilicit pe care, în condiţii normale, nu l-ar fi îndeplinit.

Existenţa unei constrângeri morale este condiţionată de îndeplinirea în mod cumulativ a următoarelor condiţii:

• să existe o solicitare directă sau indirectă de a se face ceva ilegal; • cererea să fie însoţită de o ameninţare; • ameninţarea să se refere la un pericol grav pentru făptuitor sau altă persoană care va

avea de suferit în caz de neîndeplinire a cererii; • ameninţarea să fie de natură de a crea o stare de teamă puternică făptuitorului; • făptuitorul să nu poată înlătura pericolul prin alte mijloace; • fapta comisă sub efectul constrângerii morale să fie incriminată de un act normativ de

stabilire şi sancţionare a contravenţiilor. Aşadar, constrângerea fizică sau morală sunt cauze care înfrâng voinţa persoanei

constrânse de a efectua un act conform liberului arbitru în limitele legii şi deci exclud existenţa vinovăţiei. Ca urmare este înlăturat caracterul contravenţional al faptei deoarece lipseşte o trăsătură esenţială a contravenţiei – vinovăţia.

Constrângerea fizică sau morală produce efecte numai asupra persoanei constrânse, nu şi asupra celorlaţi participanţi. De asemenea, în principiu, nu există răspundere civilă din partea persoanelor constrânse, ea imputându-se celor care au executat constrângerea.

d. Cazul fortuit .

Există caz fortuit atunci când acţiunea sau inacţiunea unei persoane a produs un rezultat care nu a fost conceput sau urmărit, datorită faptului că a intervenit o împrejurare neaşteptată care nu a putut fi prevăzută.

Existenţa acestei situaţii este condiţionată de faptul că urmările trebuie să fie independente de voinţa făptuitorului şi datorate unor cauze obiective care nu pot fi prevăzute de nici o persoană şi nu ca urmare a unei acţiuni sau inacţiuni ale acestuia, ori a unor cauze subiective. Spre exemplu, ruperea unor conducte la sistemul de frânare a autovehicolului, ca urmare a unei defecţiuni ascunse, necunoscute, poate constitui un caz fortuit în cazul producerii unei contravenţii de neoprire la semnalul agentului de poliţie sau la culoarea roşie a semaforului.

17 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

Nu se poate considera caz fortuit în situaţia în care făptuitorul, datorită unor cauze subiective, nu a prevăzut un rezultat pe care ar fi trebuit să îl prevadă. Putem spune că, pentru existenţa unui caz fortuit, imprevizibilitatea trebuie să fie obiectivă şi generală, referindu-se la limitele cunoaşterii, iar rezultatul acţiunii să fie neaşteptat, între cele două laturi (împrejurare neprevăzută şi rezultatul neaşteptat al acţiunii) fiind necesar un raport de cauzalitate. Cazul fortuit nu este legat de condiţia sau circumstanţele privind persoana făptuitorului şi deci nu poate fi invocată starea sănătăţii persoanei care nu a permis să prevadă urmările. Pentru a invoca cazul fortuit nu este necesară cunoaşterea autorului, el putând exista independent de stabilirea circumstanţelor legate de făptuitor.

Se poate aprecia că există caz fortuit pentru înlăturarea caracterului contravenţional al faptei dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii :

• urmările faptei săvârşite sunt consecinţa unei împrejurări străine de cunoaşterea şi voinţa făptuitorului;

• împrejurarea care a determinat producerea urmărilor trebuie să fie de aşa natură încât apariţia ei să nu fi putut fi prevăzută;

• fapta care a căpătat un rezultat neaşteptat trebuie să fie incriminată de un act normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor.

Existenţa cazului fortuit atrage înlăturarea caracterului contravenţional al faptei săvârşite şi exclude răspunderea contravenţională, fapta fiind săvârşită fără vinovăţie. Efectele cazului fortuit se produc numai asupra faptei, neavând nici o influenţă condiţiile legate de făptuitor. Totodată, existenţa cazului fortuit duce şi la exonerarea de răspundere civilă a autorului.

e. Iresponsabilitatea.

Iresponsabilitatea reprezintă incapacitatea psihică a unei persoane de a discerne sensul, valoarea sau urmările acţiunilor pe care le săvârşesc sau nu îşi pot manifesta voinţa referitor la propriile acţiuni sau inacţiuni.

Incapacitatea psihică poate avea cauze fie în existenţa unor boli psihice, fie în alte cauze (inconştienţa, lipsa de discernământ). Indiferent de natura sau durata ei, iresponsabilitatea impune, pe timpul existenţei, lipsa capacităţii psihice complete.

Pentru ca iresponsabilitatea psihică să constituie o cauză de înlăturare a caracterului contravenţional al faptei şi să atragă excluderea caracterului contravenţional, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

• să existe starea de incapacitate psihică; • starea de incapacitate psihică a făptuitorului să fi existat în momentul şi timpul

săvârşirii faptei. Starea de incapacitate psihică trebuie să existe în mod obiectiv în momentul

comiterii faptei sau să nu fi fost provocată pe parcursul săvârşirii prin acţiuni care îl aduc pe făptuitor în poziţia de a nu răspunde contravenţional. Spre exemplu, patronul unui local cere să fie lovit sau adus în stare de inconştienţă pentru a nu fi sancţionat deoarece nu a luat toate măsurile pentru menţinerea ordinii în unitatea sa.

• fapta comisă pe timpuil iresponsabilităţii să fie incriminată de un act normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei.

Existenţa acestor condiţii face ca iresponsabilitatea făptuitorului să înlăture caracterul contravenţional al faptei şi răspunderea contravenţională.

Această cauză care înlătură caracterul contravenţional al faptei este prin excelenţă personală şi nu are efect asupra celorlalţi participanţi la comiterea faptei. De asemenea, iresponsabilitatea înlătură şi răspunderea civilă, dar poate atrage răspunderea celor abilitaţi cu paza, supravegherea sau îngrijirea celor iresponsabili.

18 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

f. Beţia involuntară completă. Starea de beţie este o stare psihică anormală generată de acţiunea asupra

organismului sau psihicului de anumite substanţe excitante sau narcotice consumate sau introduse în corpul unei persoane.

Această stare de beţie poate fi accidentală sau voluntară, completă sau incompletă, ocazională sau cronică.

Beţia accidentală (involuntară, fortuită) este rezultatul unei întâmplări independente de voinţa persoanei care a ajuns în această stare.

Beţia voluntară există atunci când persoana care a ajuns în această situaţie a dorit să consume substanţa respectivă, cunoscându-i proprietăţile şi efectele.

Beţia completă există atunci când procesul de intoxicare a ajuns la starea de cvasiparalizare a energiei fizice sau a facultăţilor psihice.

Beţia incompletă presupune o stare de excitabilitate ori impulsivitate crescută sau o slăbire a posibilităţii de inhibare faţă de comportamentul normal al unei persoane.

Beţia ocazională este prilejuită de regulă, de ingerarea în mod întâmplător de substanţe excitante de o persoană care nu este obişnuită cu ele. Ea apare de regulă în urma unor petreceri de familie, mese comune, banchete, excursii etc.

Beţia cronică este o stare de intoxicare continuă şi este generată de obişnuinţa de a consuma în mod frecvent asemenea substanţe. Ea crează şi întreţine o stare de dependenţă care conduce deseori la serioase deviaţii psihice şi alterări psihofizice grave, cu forme psihopatice şi nevropatice specifice.

Legislaţia exclude răspunderea contravenţională numai în cazul beţiei involuntare complete, situaţie acceptată dacă sunt îndeplinite cunulativ următoarele condiţii :

• fapta comisă în stare de beţie involuntară completă este incriminată de un act normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor;

• autorul se află în stare de beţie în momentul săvârşirii faptei; • starea de beţie să fie involuntară (accidentală) şi completă.

Prin urmare, este exclusă exonerarea de răspundere contravenţională a persoanelor care în momentul comiterii faptei se aflau în stare de beţie voluntară, incompletă, cronică sau ocazională. Ea nu poate fi avută în vedere decât pentru individualizarea pedepsei, eventual pentru agravarea sancţiunii, atunci când se stabileşte că a consumat pentru a avea mai mult “curaj”.

Existenţa stării de beţie involuntară completă are ca efect excluderea vinovăţiei şi deci înlătură caracterul contravenţional al faptei, pe când beţia accidentală incompletă va constitui o circumstanţă atenuantă pentru făptuitor.

Totodată, beţia involuntară completă, excluzând vinovăţia, exclude şi răspunderea civilă, spre deosebire de celelalte forme ale beţiei care, deşi constituie circumstanţe atenuante, nu au nici o repercursiune asupra responsabilităţii pentru repararea prejudiciului cauzat.

g. Eroarea de fapt.

Prin eroare de fapt se înţelege situaţia în care făptuitorul nu cunoştea în momentul săvârşirii faptei despre existenţa unor stări, situaţii sau împrejurări care condiţionau existenţa caracterului contravenţional al faptei.

Din cuprinsul legislaţiei contravenţionale rezultă că în nici o situaţie nu se poate invoca necunoaşterea legii, deci este exclusă înlăturarea răspunderii contravenţionale datorate erorii de drept.

Aşadar, eroarea de fapt decurge din necunoaşterea completă a unei stări, situaţii sau împrejurări reale în care s-a comis fapta sau din cunoaşterea greşită, inexactă a acestora.

Nu trebuie confundată eroarea de fapt cu îndoiala, nepriceperea sau neglijenţa.

19 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

În cazul existenţei îndoielii, făptuitorul îşi dă seama că nu este în măsură să înţeleagă exact realitatea şi deci ar trebui să se abţină de la săvârşirea faptei până la cunoaşterea exactă a situaţiei reale.

Nepriceperea reprezintă atitudinea superficială a celor care acţionează şi, deşi îşi dau seama că nu cunosc realitatea sau că nu au suficiente cunoştinţe asupra acesteia şi de aceea nu o pot înţelege, nu se abţin de la desfăşurarea unor acţiuni.

Neglijenţa presupune ignorarea de către făptuitor a necesităţii de a se informa asupra realităţii, deşi era obligat să o facă sau să o cunoască.

Pentru a exista eroarea de fapt, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: • fapta săvârşită să fie incriminată de un act normativ de stabilire şi sancţionare a

contravenţiilor; • în momentul comiterii faptei, făptuitorul să nu fi cunoscut existenţa unei stări, situaţii

sau împrejurări de care depinde caracterul contravenţional al faptei. Prin urmare, făptuitorul trebuie să se afle în momentul săvârşirii faptei în imposibilitatea de a-şi da seama de caracterul ilicit al acesteia;

• eroarea să persiste pe tot timpul săvârşirii faptei; • starea, situaţia sau împrejurarea despre a cărei existenţă nu cunoştea autorul să fie de

natură să condiţioneze existenţa unei trăsături esenţiale a contravenţiei comise. Prin stare se înţelege felul în care se prezintă o entitate (persoană, obiect, instituţie,

un raport juridic etc): starea sănătăţii, vârsta, uzura unui obiect, obligaţiile pe care le are o persoană etc. Spre exemplu, nu poate fi sancţionată contravenţional o persoană dacă vinde ţigări sau băuturi alcoolice unui minor, dacă cel care cumpără este foarte dezvoltat fizic, iar vânzătorul nu are posibilitatea să îi aprecieze vârsta.

Situaţia reprezintă poziţia pe care o persoană, un lucru, o instituţie o are în cadrul relaţiilor sociale sau a realităţilor obiective. Spre exemplu, un comerciant refuză să se supună controlului unei persoane care nu s-a legitimat şi deci făptuitorul nu avea cum să cunoască despre faptul că este reprezentant al unei autorităţi abilitate să execute controlul.

Prin împrejurare se înţelege o realitate externă care, pusă în corelaţie cu fapta comisă o particularizează în concept (timp de noapte, loc public, autorizare etc). Spre exemplu, vânzarea de băuturi alcoolice într-un local public situat pe traseul unei manifestaţii, despre desfăşurarea căreia personalul unităţii nu a fost înştiinţat şi nu cunoaşte.

Eroarea de fapt are ca efect înlăturarea caracterului contravenţional al faptei şi deci exclude răspunderea contravenţională deoarece existenţa ei înlătură o trăsătură esenţială a contravenţiei.

În cazul concursului de contravenţii sau a formelor agravante ale contravenţiei, eroarea de fapt îşi produce efectul numai asupra contravenţiilor comise din eroare. Dacă fapta comisă din eroare are şi forme agravante, efectele se răsfrâng şi asupra acestora.

Eroarea de fapt nu înlătură răspunderea civilă deoarece aceasta provine dintr-o cauză imputabilă autorului. Dacă eroarea este provocată de o altă persoană, aceasta va răspunde civil pentru fapta celui indus în eroare. Dacă inducerea în eroare a fost făcută de cel care a suferit prejudiciul, nu mai există răspundere civilă din partea autorului.

h. Infirmitatea .

În legislaţia contravenţională, infirmitatea poate constitui o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei.

Pentru a fi înlăturată răspunderea contravenţională datorită infirmităţii, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii :

• fapta comisă să fie incriminată de un act normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor;

• autorul să se afle într-o stare de infirmitate în momentul săvârşirii faptei;

20 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

• infirmitatea să fie de natură a împiedica făptuitorul să perceapă o situaţie, stare sau împrejurare de care depinde caracterul contravenţional al faptei.

Prin urmare, infirmitatea trebuie să aibă strânsă legătură cu fapta săvârşită. Pot fi enumarate, cu titlu de exemplu, drept cazuri care înlătură caracterul contravenţional al faptei: orbirea, daltonismul, handicapul locomotor etc. Spre exemplu: un daltonist nu vede culoarea roşie a semaforului, un orb nu vede unde sunt locurile permise pentru traversarea străzii, un handicapat locomotor nu poate intra cu căruciorul într-o piaţă pentru a-şi expune sau vinde produsele pe tarabele din spaţiul amenajat în acest scop.

Infirmitatea sub efectul căreia este înlăturată răspunderea contravenţională are caracter personal, ea neproducând efecte şi asupra celorlalţi participanţi. Prin urmare, ea înlătură răspunderea contravenţională numai pentru persoana aflată în stare de infirmitate.

Pentru repararea prejudiciului cauzat prin săvârşirea contravenţiei se poate recurge la acţiune civilă în baza art. 1000 din Codul Civil împotriva persoanelor care aveau în pază şi supraveghere pe cel aflat în stare de infirmitate.

Nu poate fi exonerată de răspundere persoana care exploatează aceste infirmităţi pentru a comite contravenţii. Spre exemplu, un handicapat fizic care practică cerşetoria este un contravenient deoarece infirmitatea nu are legătură cu fapta ci, cu reacredinţă, a exploatat-o în vederea obţinerii de câştiguri.

i. Minoritatea .

Din punctul de vedere al legislaţiei contravenţionale, minoritatea este este o cauză de înlăturare a răspunderii contravenţionale şi este abordată diferenţiat, criteriul principal de diferenţiere fiind vârsta.

Astfel, minorul până la 14 ani nu răspunde contravenţional, considerându-se apriori ca până la această vârstă, sub raportul capacităţii psihice, prezintă un grad ridicat de insuficienţă încât nu pot să-şi dea seama de caracterul ilicit al faptelor şi nu poate fi receptiv de ameninţarea sancţiunilor prevăzute de lege, cu atât mai puţin asupra caracterului educativ al formei de constrângere.

Minorii care au depăşit 14 ani sunt socotiţi că prezintă un nivel mai ridicat al capacităţii psihice, dar totuşi au un grad redus de a discerne caracterul ilicit al faptei, fără a afecta aptitudinea de a percepe periculozitatea şi urmările faptei comise, ceea ce justifică aplicarea unui regim sancţionator diferit de cel adresat majorilor.

Pentru a fi înlăturată răspunderea contravenţională datorită minorităţii se cer îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

• fapta să fie incriminată de un act normativ drept contravenţie; • autorul să aibă vârsta sub 14 ani în momentul comiterii faptei.

Minorii care au vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani pot fi sancţionaţi contravenţional, dar minimul şi maximul sancţiunilor se reduc la jumătate, dacă fapta este incriminată drept contravenţie de un act normativ.

De asemenea, minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani nu poate fi sancţionat cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Pentru minorii contravenienţi care au vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani limitele minime şi maxime ale prestării unei activităţi în folosul activităţii se reduc la jumătate.

Efectele juridice ale minorităţii sunt diferenţiate în raport cu vârsta. Astfel, pentru minorii până la 14 ani nu există răspundere contravenţională.

Înlăturarea răspunderii contravenţionale în cazul minorităţii are caracter personal, ea acţionând numai asupra autorului în vârstă de până la 14 ani, ceilalţi participanţi răspunzând pentru faptele comise.

21 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

Înlăturarea caracterului contravenţional nu exclude răspunderea civilă, aceasta răsfrângându-se, conform art. 1000 din Codul Civil, asupra persoanelor care aveau în îngrijirea şi paza lor pe minor.

Constatarea că fapta incriminată drept contravenţie a fost săvârşită în vreuna din situaţiile legale care înlătură caracterul contravenţional al faptei nu o face decât instanţa judecătorească, la plângerea celui interesat. În această situaţie, instanţa trebuie să stabilească atât existenţa unei cauze care înlătură caracterul contravenţional cât şi contravenţiile sau contravenienţii asupra cărora operează efectul acestora în caz de participaţie sau pluralitate.

1.6.Cauze care înlătură răspunderea contravenţională sau consecinţele sancţionării.

Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională sau consecinţele sancţionării se întemeiază pe anumite situaţii care se pot ivi în constatarea faptei şi aplicarea sancţiunii.

Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională sau consecinţele sancţionării sunt prescripţia şi desincriminarea. Aceste cauze sunt generale şi privesc orice contravenţie. În afara acestor cauze generale, mai este acceptată şi graţierea, ca izvorâtă din principiile generale de drept şi prevederile constituţionale, legiuitorul putând dispune, conform art. 61 din Constituţie, graţierea executării unei sancţiuni, total sau parţial.

Totodată, în unele acte normative de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor, pot fi prevăzute şi alte cauze care înlătură răspunderea contravenţională sau consecinţele sancţionării, cu un caracter limitat numai la acele fapte. Spre exemplu, conform art. 6 al. (2) din Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială a ordinii şi lini ştii publice, cu modificările ulterioare, republicată, constatarea contravenţiei prevăzută la art. 2 pct. 30 (alungarea din locuinţa comună a soţului sau soţiei, copiilor, precum şi a oricărei alte persoane aflate în întreţinere) este condiţionată de existenţa plângerii prealabile, iar retragerea plângerii ori împăcarea părţilor înlătură răspunderea făptuitorului.

În acelaşi act normativ, organele constatatoare sunt abilitate să restabilească situaţia anterioară.

Aceste cauze au ca efect înlăturarea unei răspunderi contravenţionale existente, făcând ca să nu se mai producă consecinţele, total sau în parte, numai dacă faptele incriminate s-au comis înaintea apariţiei cauzei de exonerare.

Întinderea efectelor depinde şi de momentul când intervin cauzele, fie înaintea constatării sau sancţionării (prescripţia, desincriminarea), fie după sancţionare (prescripţia,graţierea). În nici un caz, efectele cauzelor de înlăturare nu se extind asupra consecinţelor civile ale faptelor comise.

Graţierea Graţierea reprezintă un fapt juridic care înlătură consecinţele răspunderii

contravenţionale, respectiv exonerează, în total sau în parte, contravenientul de executarea sancţiunii aplicate. Ea este o cauză personală şi este o măsură a puterii de stat, luată de Parlament când se acordă graţierea colectivă sau de Preşedintele României când se acordă graţierea individuală.

Graţierea are ca efect înlăturarea executării numai asupra sancţiunii principale, cele complementare trebuind să fie executate, exceptând cazul în care prin actul de graţiere se prevede altfel (se poate dispune şi stingerea executării sancţiunilor complementare). De asemenea, graţierea nu produce efecte nici asupra răspunderii civile, repararea prejudiciului căzând în sarcina celui vinovat, care a fost sancţionat pentru fapta comisă.

Dezincriminarea Dezincriminarea reprezintă o decizie a autorităţilor abilitate să legifereze pentru

stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor de a dispune scoaterea de sub incidenţa unui act normativ de incriminare a unor fapte care erau considerate contravenţii.

22 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

În situaţia în care o faptă nu mai este considerată contravenţie printr-un act normativ, nu se mai sancţionează “chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”. De asemenea, “dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară, se va aplica aceasta”.

Legiuitorul a avut totuşi în vedere situaţia în care prin noul act normativ fapta este considerată mai gravă, dispunându-se o sancţiune mai aspră, recurgând la principiul legii mai blânde, şi statuează că se va aplica sancţiunea din actul normativ în vigoare în momentul comiterii faptei.

Dezincriminarea are ca efect juridic nesancţionarea faptei sau aplicarea unei sancţiuni mai uşoare. În nici un caz efectele acesteia nu se răsfrâng şi asupra răspunderii civile, repararea prejudiciului cauzat rămânând în sarcina făptuitorului.

De asemenea, dezincriminarea produce efecte asupra tuturor participanţilor la săvârşirea faptei, având caracter general şi nu are în vedere numai unele circumstanţe personale.

Prescripţia Aplicarea şi executarea sancţiunilor contravenţionale asigură atingerea scopurilor

urmărite numai dacă efectuarea lor are loc în timp util, într-un interval de timp cât mai scurt şi mai apropiat de momentul comiterii faptei, iar executarea să se producă imediat după aplicare.

Deşi prescripţia înlătură răspunderea contravenţională şi executarea sancţiunii ea nu înlătură caracterul contravenţional al faptei comise. Ca urmare, contravenientul este ţinut în continuare să îşi îndeplinească obligaţiile privind repararea prejudiciului cauzat.

Prescripţia operează în următoarele situaţii: • aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale; • executarea sancţiunii amenzii contravenţionale.

Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în 6 luni de la data

săvârşirii faptei. În cazul contravenţiilor continue, termenul de 6 luni curge de la data constatării faptei.

Se consideră contravenţie continuă situaţia în care încălcarea unui act normativ care stabileşte şi sancţionează o contravenţie durează în timp. Exemplu: nerespectarea regulilor igienico-sanitare la unităţile de alimentaţie publică.

Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie, curgerea termenului de prescripţie se suspendă pe tot timpul în care cauza s-a aflat la organele de cercetare sau urmărire penală ori instanţa de judecată. Suspendarea curgerii termenului de prescripţie este condiţionată de faptul ca sesizarea să fie făcută în 6 luni de la comiterea faptei ori de la constatare în cazul contravenţiei continue. Cu toate acestea, prescripţia operează dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la comitere, respectiv constatarea faptei.

Totodată, legiuitorul a admis posibilitatea ca prin legi speciale să fie prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale. Spre exemplu art. 26 din Legea nr. 50/1991, republicată şi modificată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie prevede că dreptul de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în acest domeniu se prescrie în doi ani de la data săvârşirii faptei.

Remarcăm că termenul de prescripţie curge de la data comiterii faptei, neavând nici o relevanţă faptul că, în unele cazuri, sancţiunea este aplicată de o altă autoritate decât cea care a constatat fapta (contravenţii silvice, cele de regim piscicol, sanitar-veterinar, vamal etc) unde de regulă constatarea se face de poliţie iar sancţiunea se aplică de autorităţile specializate.

23 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

Executarea sancţiunii contravenţionale se prescrie în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii, dacă procesul verbal de constatare a contravenţiei şi înştiinţarea de plată nu au fost comunicate contravenientului în acest termen .

Dreptul de a cere executarea silită a sancţiunilor contravenţionale pecuniare (amenda) se prescrie în 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a aplicat sancţiunea, dacă s-a comunicat contravenientului sancţiunea în termen de o lună de la data aplicării iar acesta nu a plătit valoarea amenzii.

Executarea silită a sancţiunilor contravenţionale pecuniare (amenzile) nu se perimează, ea fiind continuată până la terminare.

Referitor la prescripţia aplicării sancţiunii de prestare a unei activităţi în folosul comunităţii şi a executării acesteia, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi actele normative ulterioare de aprobare şi modificare a Ordonanţei nu fac nici o referire, nefiind stabilit un termen expres în acest sens.

Deşi nu este stabilit un termen de prescripţie privind constatarea faptei, constatarea trebuie făcută imediat după comiterea faptei în mod direct sau prin mijloace care ilustrează indubitabil flagrantul (exemplu fotografia făcută în cazul depăşirii vitezei legale cu aparatul radar), excepţia admisă fiind în cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune, existând condiţia ca sesizarea să fie făcută în 6 luni de la data comiterii faptei.

Prescripţia în materie contravenţională este o cauză care operează numai asupra aplicării şi executării sancţiunii, înlăturând răspunderea contravenţională, nu şi asupra efectelor săvârşirii unei contravenţii care au ca urmare producerea unor prejudicii şi se impune aplicarea sancţiunilor complementare privind despăgubirea pentru daunele provocate sau măsura confiscării, acestora fiindu-le aplicabile reglementările din dreptul civil.

1.7. Constatarea contravenţiei. 1.7.1. Modalităţi de sesizare

Legislaţia contravenţională în vigoare nu stabileşte o modalitate concretă de sesizare privind săvârşirea unei contravenţii, dar din economia actelor normative care reglementează acest domeniu, rezultă că, de regulă, constatarea trebuie făcută din oficiu, în mod direct şi nemijlocit, imediat după comiterea faptei.

Totuşi, legislaţia nu exclude şi alte căi de luare la cunoştinţă despre săvârşirea unei contravenţii, cum ar fi: mass-media, sesizările ori plângerile cetăţenilor sau ale agenţilor economici, diferite înregistrări video (situaţie în care agentul constatator trebuie să aducă probe din care să rezulte în mod indubitabil că s-a săvârşit o faptă ilegală) etc.

Majoritatea actelor normative care stabilesc şi sancţionează contravenţii nu impun condiţii deosebite pentru declanşarea procedurii de constatare a încălcărilor acestora. Când actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei impune ca unic mod de sesizare existenţa plângerii prealabile, în lipsa acesteia nu se poate efectua nici o activitate pentru constatarea ilegalităţii faptei comise.

Sesizarea din oficiu se poate se realizează pe timpul desfăşurării activităţilor curente de serviciu de agentul constatator (fapta fiind flagrantă) sau prin executarea unor măsuri pe care le incumbă îndeplinirea atribuţiilor ce le revin autorităţilor respective (efectuarea unor controale, vizionarea unor înregistrări video de la sistemele de supraveghere şi securitate, percheziţii, verificarea unor documente contabile etc.).

În cazul sesizării prin alte mijloace (mass-media, scrisorile cetăţenilor, plângeri etc.), cel sesizat îşi verifică competenţa, iar dacă este competent, va lua măsuri pentru a stabili situaţia de fapt. Dacă probatoriul administrat demonstrează comiterea unei fapte contravenţionale, va întocmi actul de constatare a contravenţiei şi va aplica sancţiunea, fără a depăşi termenul de şase luni de la săvârşirea contravenţiei.

Trebuie să fie acceptate şi aceste mijloace de sesizare şi constatare a contravenţiilor întrucât nu totdeauna există posibilitatea prezenţei agentului constatator la locul săvârşirii

24 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

lor, iar în alte situaţii, modul comiterii faptei exclude orice modalitate de constatare directă (exemplu: alungarea soţiei din locuinţa comună, instigarea minorului la săvârşirea de contravenţii, deteriorarea, ridicarea sau mutarea fără drept a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistică etc).

De asemenea, nu pot fi lăsate nesancţionate fapte de încălcare a legii sesizate de cetăţeni sau despre care se ia la cunoştinţă pe alte căi, care se dovedesc reale, sub motivul că nu au fost constatate direct sau nemijlocit de cei abilitaţi, acceptând astfel lezarea drepturilor sau intereselor unor persoane ori a relaţiilor ocrotite prin actele normative.

De altfel, însăşi Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, modificată şi completată, privind regimul juridic al contravenţiilor, admite posibilitatea sancţionării unor contravenţii despre care agentul constatator ia la cunoştinţă prin alte mijloace de sesizare decât constatarea nemijlocită prin art.19 alin. (1) care prevede că actul constatator se poate întocmi şi în lipsa contravenientului, cu obligaţia menţionării acestor împrejurări, atestate prin semnătură de un martor.

Dacă cel sesizat nu este competent să verifice aspectele aduse la cunoştinţă, va trimite imediat sesizarea la autoritatea competentă să se pronunţe asupra faptei comise.

Art. 30 alin (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevede un mod aparte de sesizare despre săvârşirea unei contravenţii. Conform acestei prevederi, dacă „ fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că ea ar putea constitui contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimit de îndată organului în drept să constate contravenţia”, dacă sesizarea s-a făcut în termen de 6 luni de la comiterea faptei sau, de la constatare în cazul contravenţiilor continue. In ambele situaţii, constatarea contravenţiei se prescrie dacă sancţiunea nu a fost aplicată în timp de un an de la săvârşirea faptei.

1.7.2. Competenţa de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Constatarea contravenţiilor se realizează de o autoritate sau o persoană competentă atât din punct de vedere material cât şi teritorial.

Competenţa materială determină sfera activităţii de constatare a contravenţiilor de anumiţi agenţi constatatori, reprezentanţi ai autorităţilor nominalizate prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor ca fiind abilitate să controleze şi să menţină climatul de legalitate într-un anumit domeniu.

Competenţa teritorială stabileşte dreptul agenţilor constatatori de a constata contravenţii în una sau mai multe unităţi administrativ- teritoriale şi este determinată de limitele în care unitatea (structura) dintr-o anume autoritate îşi poate exercita atribuţiile conferite de lege.

Contravenţiile se constată de agenţii constatatori, care pot fi: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi alte persoane prevăzute de legi speciale.

Trebuie avut în vedere că, pentru a constata o contravenţie, în afara necesităţii de a cunoaşte foarte bine legislaţia în domeniu, inclusiv cea contravenţională, este necesară o anumită experienţă care asigură mai mult discernământ şi răspundere în aprecierea împrejurărilor şi condiţiilor comiterii faptei şi deci, în mod implicit, asupra periculozităţii sociale a încălcării legii.

Cu toate că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu face referire directă la categoriile de agenţi constatatori, din formularea art. 15 alin. (2) se desprinde concluzia că primarii şi împuterniciţii lor, împuterniciţii Consiliilor Judeţene şi ai Primarului Municipiului Bucureşti, pot constata contravenţii stabilite de acte normative emise de autorităţile publice locale.

25 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

Majoritatea actelor normative stabilesc că agentul constatator, în urma constatării contravenţiei aplică şi sancţiunea. Totuşi, există acte normative care îndrituiesc unele autorităţi să constate contravenţii, dar care nu pot aplica şi sancţiunea, acesta fiind atributul autorităţilor de specialitate. În această situaţie, agentul constatator este obligat să trimită de îndată procesul verbal de constatare la autoritatea specializată în domeniu, care este competentă să aplice sancţiunea. Între momentul constatării faptei şi cel al stabilirii sancţiunii nu trebuie să treacă mai mult de 6 luni, în caz contrar intervenind prescripţia .

1.7.3. Constatarea contravenţiei

Constatarea contravenţiei este prima fază procedurală privind răspunderea contravenţională.

Materializarea constatării contravenţiei se face printr-un proces verbal de constatare încheiat de agentul constatator abilitat de actul normative prin care se stabileşte şi sancţionează fapta ilicită.

Procesul verbal de constatare a contravenţiei trebuie întocmit în formă scrisă, fiind unicul act doveditor în faţa altor autorităţi (de aplicare sau executare a sancţiunii, a autorităţii judecătoreşti în caz de contestare sau când se solicită aplicarea sancţiunii de prestare a unei activităţi în folosul comunităţii) atât cu privire la săvârşirea contravenţiei, cât şi a consecinţelor ce decurg din aceasta (stabilirea despăgubirilor, aplicarea sancţiunilor complementare etc).

De asemenea, forma scrisă a actului constatator (procesul verbal de constatare a contravenţiei) permite instanţelor judecătoreşti verificarea legalităţii încheierii acestuia.

1.7.4.Conţinutul actului constatator şi încheierea acestuia

Legislaţia nu impune expres anumite condiţii de formă pentru actul constatator, ci numai cerinţe legate de datele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă acest document.

Procesul verbal trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: • numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; • datele personale din actul de identitate al contravenientului (numele, prenumele,

prenumele părinţilor, data şi locul naşterii, domiciliul, numărul actului de identitate şi autoritatea care l-a eliberat), inclusiv codul numeric personal;

• ocupaţia şi locul de muncă al contravenientului; • descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost

săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi evaluarea pagubelor pricinuite;

• indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; • indicarea societăţii de asigurări, în cazul accidentelor de circulaţie, fără a exclude

posibilitatea acestei menţiuni şi în alte cazuri în care există asigurări şi se poate beneficia de acestea (despăgubiri civile, plata bunurilor ce urmau a fi confiscate şi nu s-au mai găsit etc.);

• posibilitatea achitării în termen de 48 ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ (dacă acesta prevede o astfel de posibilitate );

• termenul de exercitare a căii de atac; • instituţia (organul ) la care se depune plângerea ; • alte menţiuni.

Legiuitorul a prevăzut faptul că, în unele situaţii, este necesar ca procesul verbal de constatare să cuprindă şi alte date suplimentare.

Astfel, în cazul contravenţiilor săvârşite de minori să fie menţionate în procesul verbal de constatare numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi legali ai acestora (tutore, curator , avocat etc ).

26 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

Pentru contravenientul persoană juridică, în procesul verbal să fie menţionate denumirea, sediul, numărul de înregistrare la Oficiul Registrul Comerţului sau registrul persoanelor juridice de la judecătorii (pentru persoanele juridice fără scop patrimonial) şi codul fiscal al societăţii (codul unic de înregistrare), precum şi toate datele de identificare ale reprezentantului legal.

In cazul contravenţiilor comise de cetăţenii străini, persoanele fără cetăţenie sau de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, în procesul verbal de constatare vor fi menţionate :

• numele şi prenumele contravenientului; • seria şi numărul paşaportului ori a altui document de trecere a frontierei de stat, data

eliberării documentului; • statul emitent.

Odată cu încheierea procesului verbal de constatare a contravenţiei, agentul constatator este obligat să îi aducă la cunoştinţă contravenientului că are dreptul să facă obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare şi, în cazul în care sunt, să le consemneze distinct la rubrica Alte menţiuni. Neefectuarea acestor menţiuni se sancţionează cu nulitatea actului constatator.

Deşi legea nu cere expres, în actul constatator , la rubrica Descrierea faptei , trebuie menţionate şi mijloacele de probă existente în cauză, atât cele solicitate de contravenient cât şi cele administrate de agentul constatator, în special în cazul în care contravenientul nu este prezent la încheierea procesului verbal.

De asemenea, este necesar să fie menţionată eventuala indisponibilizare sau ridicare în vederea confiscării a unor bunuri, precum şi existenţa unor prejudicii produse prin săvârşirea contravenţiei şi a măsurilor luate în vederea reparării acestora.

Procesul verbal se semnează “pe fiecare pagină de agentul constatator şi contravenient”. În cazul în care contravenientul nu este de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator este obligat să menţioneze acest lucru în procesul verbal, împrejurare care trebuie confirmată sub semnătură de cel puţin un martor, menţionându-se datele personale ale acestuia în actul de constatare. În lipsa unui martor, agentul constatator, va menţiona motivele pentru care s-a încheiat procesul verbal în acest mod.

Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 interzice prin prevederile art. 19 alin (2) folosirea ca martor a unui alt agent constatator, coleg cu cel care a încheiat procesul verbal.

Trebuie menţionat faptul că semnarea procesului verbal de contravenient nu anulează dreptul acestuia de a ataca temeinicia şi legalitatea actului de constatare şi nu echivalează cu o recunoaştere a faptei, ci atestă numai că s-a luat la cunoştinţă despre încheierea şi conţinutul actului respectiv.

Nerespectarea prevederilor privind conţinutul procesului verbal de constatare a contravenţiei atrage nulitatea actului constatator, care se constatată de instanţa judecătorească la cererea unei părţi interesate sau din oficiu.

Se sancţionează cu nulitatea procesul verbal căruia îi lipsesc menţiunile privind: • numele, prenumele şi calitatea agentului constatator; • numele şi prenumele contravenientului sau, în cazul persoanei juridice, lipsa

denumirii şi sediului acesteia; • descrierea faptei şi data comiterii acesteia; • semnătura agentului constatator.

Deşi legea nu menţionează, literatura de specialitate şi practica judiciară a apreciat că pot constitui cazuri de nulitate şi lipsa capacităţii juridice a contravenientului, în special în cazul persoanelor juridice care nu au obţinut documentele de înregistrare, precum şi nemenţionarea succesoarei legitime a persoanei juridice dizolvate, fapt ce echivalează cu

27 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

lipsa numelui contravenientului. De asemenea, se poate aprecia că nemenţionarea datelor personale din actul de identitate şi semnătura martorului atrage nulitatea actului constatator.

1.7.5. Încheierea procesului verbal de constatare a contravenţiei

Procesul verbal de constatare se încheie de persoanele competente şi abilitate de actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, în momentul constatării comiterii faptei.

Dacă sunt săvârşite mai multe contravenţii constate „în acelaţi timp de acelaşi agent constatator se încheie un singur proces verbal de constatare”, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

� faptele sunt comise de acelaşi contravenient; � constatarea s-a făcut în acelaşi timp; � constatarea este făcută de acelaşi agent constatator; � sancţiunea este stabilită şi aplicată de aceeaşi autoritate; � executarea sancţiunii are acelaşi regim juridic.

În cazul în care aceeaşi persoană a comis mai multe contravenţii, constatate în acelaşi timp şi de acelaşi agent constatator, iar sancţiunea se aplică de autorităţi diferite, este necesar să se încheie procese verbale de constatare separat pentru faptele care sunt în competenţa de sancţionare a altor instituţii.

De asemenea, dacă pentru unele fapte, actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu admite plata a jumătate din minimul amenzii, se va încheia proces verbal de constatare separat. Aceiaşi situaţie şi în cazul în care actul normativ prevede sau nu sancţiuni alternative pentru fapte diferite.

Pentru încheierea procesului verbal de constatare , agentul constatator va proceda la stabilirea identităţii contravenientului, acesta fiind obligat să prezinte, la cerere, actul de identitate ori documentele de înregistrare la Oficiul pentru Registrul Comerţului (în cazul persoanelor juridice). În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului, agentul constatator poate apela la poliţişti şi, în raport de competenţele legale, va stabili identitatea celui care a încălcat legea, comunicând datele de identificare agentului constatator.

În situaţia existenţei unor obiecte supuse confiscării, agentul constatator poate întocmi un proces verbal separat în care va indica elementele de identificare ale acestora, cantitatea (număr, greutate, dimensiuni etc), calitate, stare de uzură, culoare, valoare estimativă etc, precum şi numele , prenumele şi domiciliul proprietarului lor, document care se anexează la actul constatator. Despre acest act şi măsura indisponibilizării sau ridicării în vederea confiscării a acestor bunuri se va face menţiune în procesul verbal de constatare a contravenţiei.

Bunurile ridicate în vederea confiscării vor fi conservate de agentul constatator pentru a evita degradarea lor, iar cele perisabile vor fi valorificate imediat în condiţiile reglementărilor legale în vigoare.

Dacă prin fapta comisă s-au produs prejudicii, acestea se vor menţiona în procesul verbal de constatare (dacă sunt multe bunuri degradate se poate întocmi un act de constatare separat care se constituie anexă la actul de constatare al contravenţiei), stabilind, dacă există tarif pentru calcul, valoarea despăgubirilor. Dacă nu există tarif, valoarea prejudiciului va fi stabilită de partea vătămată, iar în caz de litigiu legat de suma fixată, situaţia se va soluţiona, la cerere, de instanţele judecătoreşti, conform prevederilor dreptului civil.

În funcţie de natura contravenţiei, agentul constatator poate lua şi alte măsuri, cum ar fi:

� sigilarea sau ridicarea unor instalaţii sau aparate folosite fără autorizaţia prevăzută de lege ori care prezintă pericol;

� consemnarea măsurilor luate în anumite evidenţe, registre de control sau alte documente;

28 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

� informarea altor organe, instituţii sau autorităţi (şcoala, poliţia sanitar veterinară, autorităţile silvice, poliţia mediului, autorităţile pentru protecţia minorului aflat în dificultate etc.).

1.8. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale. 1.8.1. Generalităţi despre aplicarea sancţiunilor contravenţionale.

Aplicarea sancţiunii constituie a doua fază procedurală privind răspunderea în materie contravenţională, după constatarea contravenţiei.

În vederea realizării scopurilor, sancţiunile contravenţionale trebuie individualizate în mod concret în raport de faptă şi făptuitor şi numai în limitele prevăzute de actele normative care stabilesc şi sancţionează contravenţiile săvârşite.

Legiuitorul a lăsat posibilitatea ca agentul constatator, autoritatea care aplică sancţiunea sau judecătorul să stabilească natura şi cuantumul sancţiunii în raport de criteriile care ajută la individualizarea ei.

Singura îngrădire impusă de legislaţia în vigoare în acest domeniu este că „pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare”.

În legislaţia contravenţională nu produc efecte circumstanţele agravante sau atenuante ca în dreptul penal, sancţiunea aplicându-se în limitele fixate de actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor, fără a depăşi minimul sau maximul special stabilit prin norma de incriminare, cu excepţia cazurilor în care se admite acest lucru printr-o prevedere expresă din această reglementare.

Singura influienţă pe care o pot avea circumstanţele agravante sau atenuante se referă la individualizarea sancţiunii, în funcţie de existenţa unora sau altora din ele, cel care stabileşte sancţiunea poate situa cuantumul acesteia în apropierea minimului sau maximului special prevăzut pentru fapta respectivă. În acest sens, unele acte normative de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor prevăd în mod expres şi chiar limitativ împrejurările care pot constitui circumstanţe agravante.

Sancţiunile contravenţionale sunt personale, ele aplicându-se persoanelor vinovate de încălcarea normelor juridice.

Prin urmare, sancţiunile se aplică în limitele prevăzute de actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor persoanelor care au comis fapta şi se individualizează în raport de gradul de pericol social şi împrejurările în care s-a săvârşit contravenţia, scopul urmărit, urmările produse, existenţa unor circumstanţe agravante sau atenuante, circumstanţele personale ale contravenientului şi de alte date înscrise în procesul verbal de constatare.

1.8.2. Competenţa de aplicare a sancţiunilor contravenţionale.

Prin actele normative de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor se stabilesc atât competenţele de constatare, cât şi cele de sancţionare a faptelor incriminate. Astfel, „agentul constatator, prin procesul verbal de constatare aplică şi sancţiunea, dacă prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel”.

În anumite situaţii, pentru unele contravenţii săvârşite în sectoarele cu specific deosebit, în care sunt necesare cunoştinţe de specialitate (financiar, silvic, protecţia consumatorului, regimul sanitar veterinar etc), prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei agentul constatator nu are dreptul de a aplica sancţiunea decât dacă face parte dintr-o autoritate care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu şi este abilitată în acest sens de actul normativ.

Dacă agentul constatator nu este abilitat să aplice sancţiunea, va trimite de îndată procesul verbal de constatare a contravenţiei autorităţii competente să aplice sancţiunea.

29 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

De asemenea, dacă fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de procuror sau de instanţa de judecată că ea constituie contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe hotărârea judecătorească, rezoluţia sau ordonanţa procurorului se trimit organului competent să constate şi să aplice sancţiunea. În acest caz, sancţiunea se va aplica în cel mult 6 luni de la data sesizării, dar nu mai târziu de un an de la comiterea faptei.

La primirea procesului verbal de constatare a contravenţiei, autoritatea competentă aplică sancţiunea prin „rezoluţie scrisă pe procesul verbal” în cel mult 6 luni de la comiterea faptei.

Odată cu aplicarea sancţiunii, agentul constatator sau autoritatea competentă sunt obligaţi să hotărască asupra reparării prejudiciului cauzat prin săvârşirea faptei şi a confiscării bunurilor sau sumelor indisponibilizate şi conservate în momentul constatării.

Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se aplică numai de instanţa judecătorească în baza procesului verbal de constatare a contravenţiei şi a probelor administrate, magistraţii fiind ţinuţi să se pronunţe atât asupra reparării prejudiciilor cauzate cât şi asupra confiscării bunurilor, dacă este cazul.

Dacă agentul constatator sau cel abilitat să aplice sancţiunea apreciază că fapta constituie infracţiune, va sesiza de îndată organul de urmărire penală competent să efectueze cercetările.

1.8.3. Persoane cărora li se pot aplica sancţiuni contravenţionale.

Sancţiunile se aplică subiectului activ al contravenţiei, persoană fizică sau juridică. Persoanele juridice pot fi sancţionate contravenţional cu avertisment sau amendă

numai dacă prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei este prevăzut expres acest lucru. În caz contrar, sancţiunea va fi aplicată persoanelor fizice responsabile pentru executarea defectuoasă sau neexecutarea obligaţiilor stabilite prin norma încălcată. În acest caz persoana responsabilă poate fi stabilită fie prin actul normativ care incriminează fapta, fie prin reglementări interne ale persoanei juridice (un act administrativ nominal, decizie, contract de muncă, statut etc ).

Persoanele fizice, vinovate de comiterea faptei incriminate şi care îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru a putea răspunde contravenţional, pot fi sancţionate cu avertisment, amendă sau prestarea unor activităţi în folosul comunităţii.

1.8.4. Comunicarea aplicării sancţiunii contravenţionale.

După constatarea contravenţiei, dacă este competent, agentul constatator stabileşte sancţiunea, făcând menţiunea despre aceasta în procesul verbal de constatare şi înscrie data la care s-a aplicat sancţiunea.

În cazul în care sancţiunea se va stabili şi aplica de o altă autoritate decât cea din care face parte agentul constatator, procesul verbal de constatare se va înainta de îndată la instituţia respectivă, care va stabili şi aplica sancţiunea prin rezoluţie scrisă pe procesul verbal (înscriind data aplicării), în cel mult 6 luni de la comiterea faptei.

Procesul verbal de constatare, care conţine şi sancţiunea aplicată, se va înmâna sau, după caz, comunica contravenientului, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate, dacă nu este aceeaşi persoană cu cea a contravenientului.

Comunicarea se va face de autoritatea sau instituţia care a aplicat sancţiunea în cel mult o lună de la data aplicării.

În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă ori a fost obligat la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, odată cu procesul verbal i se va comunica şi înştiinţarea de plată în care se va menţiona obligativitatea achitării sumelor stabilite în 15 zile de la comunicare, în caz contrar recurgându-se la executarea silită conform procedurilor legale în vigoare.

30 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

Dacă agentul constatator aplică şi sancţiunea iar contravenientul este prezent la încheierea procesului verbal şi nu refuză semnarea şi primirea acestuia, i se va înmâna copia de pe actul de constatare şi înştiinţarea de plată, făcându-se menţiune în procesul verbal despre acest lucru, cel în cauză semnând de primire.

În acelaşi mod se va proceda şi pentru partea vătămată şi proprietarul bunurilor confiscate, dacă sunt prezenţi la încheierea procesului verbal.

În situaţia în care contravenientul nu este prezent sau refuză semnarea şi primirea procesului verbal, comunicarea acestuia şi a înştiinţării de plată este obligaţia instituţiei din care face parte cel care a aplicat sancţiunea, în cel mult o lună de la data stabilirii acesteia.

Comunicarea procesului verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz (confirmare) de primire, sub semnătură, iar dacă nu acceptă primirea sau destinatarul nu este găsit, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului. Despre afişarea procesului verbal de constatare şi a înştiinţării de plată, agentul procedural va întocmi un proces verbal care va fi semnat de acesta şi cel puţin un martor.

Avizul de primire semnat de contravenient sau procesul verbal de afişare se restituie instituţiei care a expediat actul şi constituie dovada îndeplinirii procedurii de comunicare a sancţiunii către contravenient.

1.8 5. Aplicarea sancţiunii contravenţionale.

Aplicarea avertismentului. Avertismentul este prima din sancţiunile contravenţionale în ierarhia măsurilor

prevăzute de legislaţie, se dispune atunci când împrejurările în care s-a comis fapta şi circumstanţele personale ale făptuitorului îi conferă contravenţiei un pericol social minim, cu o gravitate redusă şi se apreciază că persoana care a săvârşit-o nu o va mai repeta. El se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

Avertismentul se poate aplica atât persoanelor fizice cât şi celor juridice. Constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra faptei

comise, prin explicarea pericolului pe care îl prezintă contravenţia şi recomandarea ca pe viitor să se conformeze prevederilor legale.

Avertismentul se adresează oral când contravenientul este prezent şi sancţiunea se aplică de agentul constatator .

Chiar dacă se aplică avertismentul, se impune încheierea procesului verbal de constatare a contravenţiei atunci când:

� constatarea s-a făcut în absenţa contravenientului; � sancţiunea pentru fapta comisă trebuie aplicată de o altă autoritate decât cea din care

face parte agentul constatator; � prin contravenţie s-a produs un prejudiciu material; � există bunuri supuse confiscării; � se impune aplicarea unor sancţiuni complementare pentru fapta comisă ori în caz de

repetare (exemplu : la regimul circulaţiei rutiere), dacă actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei are o asemenea prevedere expresă.

Aplicarea amenzii contravenţionale. Amenda contravenţională este o sancţiune care are caracter administrativ şi se

aplică atât persoanelor fizice cât şi celor juridice. Ea permite o mai uşoară individualizare deoarece este susceptibilă la o largă

adaptare, astfel creinduse posibilitatea proporţionării ei în funcţie de gradul de vinovăţie, pericolul social al faptei şi circumstanţele personale ale contravenientului.

Sumele rezultate din amenzile aplicate pentru săvârşirea de contravenţii persoanelor fizice se fac venit la bugetul local, iar cele aplicate persoanelor juridice la bugetul de stat.

31 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

Aplicarea amenzii contravenţionale în cazul concursului de contravenţii . Dacă o persoană a săvârşit mai multe contravenţii, sancţiunea se aplică pentru

fiecare. În situaţia în care contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces verbal,

sancţiunea aplicată rezultă din cumularea amenzilor stabilite pentru fiecare faptă, astfel că suma rezultată să nu depăşească dublul maximului special al amenzii prevăzute pentru fapta cea mai gravă, adoptându-se astfel principiul contopirii sancţiunilor concurente.

În cazul în care la săvârşirea contravenţiei (contravenţiilor) participă mai mulţi contravenienţi, sancţiunea se aplică fiecăruia respectând criteriile de individualizare în raport de gradul de participare la comiterea faptei şi de circumstanţele personale ale autorilor, nefiind relevant faptul că au acţionat în grup decât dacă se constată existenţa unei înţelegeri anterioare. Existenţa acestei înţelegeri constituie contravenţie de sine stătătoare şi atrage răspunderea contravenţională, în concurs cu cea pentru fapta săvârşită.

Pentru aplicarea sancţiunii cu amendă în cazul concursului de contravenţii constatate prin acelaşi proces verbal se cer îndeplinite următoarele condiţii:

� faptele să fie constatate de acelaşi agent constatator care întocmeşte un singur act constatator;

� sancţiunile să fie aplicate de aceiaşi autoritate; � executarea sancţiunilor să aibă aceiaşi procedură (toate să poată fi plătite în 48 ore ori

nici una din ele să nu beneficieze de această înlesnire). Dacă actele normative de incriminare a faptelor săvârşite prevăd posibilitatea plăţii a

jumătate din minimul special stabilit, contravenientul va achita “jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ pentru fiecare dintre contravenţiile constatate, fără ca prin totalizare să se depăşească maximul prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă” .

Aplicarea amenzii contravenţionale în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei admite posibilitatea plăţii a jumătate din minimul special prevăzut pentru fapta săvârşită.

Legislaţia contravenţională oferă contravenienţilor, în unele situaţii, posibilitatea să achite jumătate din minimul special al amenzii prevăzute pentru fapta săvârşită dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

� să fie prevăzută în mod expres această posibilitate în actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei;

� fapta să fie sancţionată cu amendă; � să se facă menţiune în procesul verbal de constatare despre această posibilitate, suma

ce trebuie achitată şi ultima zi de plată; � achitarea sumei stabilite să se facă în cel mult 48 de ore de la data încheierii

procesului verbal sau de la primirea comunicării. Agentul constatator este obligat în toate situaţiile să încheie procesul verbal de

constatare în care, dacă este competent să aplice sancţiunea, va menţiona despre existenţa posibilităţii de a plăti jumătate din minimul special prevăzut pentru fapta comisă.

Dacă sancţiunea se aplică de o altă autoritate decât cea din care face parte agentul constatator, acesta este ţinut să facă menţiune despre posibilitatea plăţii a jumătate din minimul special al amenzii prevăzute pentru fapta comisă.

Termenul de 48 ore curge, în orice situaţie, de la data luării la cunoştinţă despre sancţiunea aplicată.

Dispoziţiile privind plata a jumătate din minimul prevăzut al amenzii sunt aplicabile numai dacă actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei prevede acest.

32 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

Aplicarea sancţiunii prestării unei activit ăţi în folosul comunităţii . Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii poate fi prevăzută numai în

legi sau ordonanţe ale Guvernului prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii, totdeauna în mod alternativ cu amenda.

Această sancţiune se aplică numai de instanţele judecătoreşti persoanelor fizice care au împlinit cel puţin 16 ani. Celor care au vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, minimul şi maximul special al sancţiunii se reduc la jumătate.

Dacă agentul constatator apreciază că, în raport cu gravitatea faptei, amenda este neîndestulătoare, încheie procesul verbal de constatare a contravenţiei şi îl înaintează judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită fapta, în cel mult 48 ore, împreună cu materialul probator administrat.

Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se aplică dacă sunt întrunite, cumulativ, următoarele condiţii:

� contravenientul a împlinit cel puţin 16 ani; � contravenientul consimte să presteze o activitate în folosul comunităţii; � magistratul constată că este vinovat de comiterea faptei şi apreciază că amenda

este neîndestulătoare ori contravenientul nu dispune de suficiente mijloace materiale şi financiare pentru plata amenzii.

Durata sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii este cuprinsă pe o perioadă de la 5o ore de activitate până la 300 ore.

Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este irevocabilă.

Aplicarea sancţiunilor complementare. După constatarea contravenţiei, autoritatea sau persoana care aplică sancţiunea

principală va hotărî şi referitor la aplicarea unor sancţiuni complementare (confiscarea unor bunuri, suspendarea unor drepturi sau activităţi, suspendarea, retragerea sau anularea unor avize sau licenţe, blocarea conturilor, desfiinţarea unor lucrări, restabilirea situaţiei anterioare etc.).

Sancţiunile complementare, la fel ca şi sancţiunile principale, încep să îşi producă efectul numai după expirarea termenului de 15 zile înlăuntrul căruia contravenientul poate recurge la exercitarea căii de atac în justiţie a procesului verbal de constatare, iar dacă a uzat de acest drept, după ce hotărârea instanţei judecătoreşti prin care se respinge plângerea formulată împotriva actului constatator rămâne definitivă şi irevocabilă.

În toate situaţiile, cel care dispune o sancţiune complementară va face menţiune despre aceasta în procesul verbal de constatare (dacă se aplică de agentul constatator ) sau se va comunica contravenientului ,indicând şi durata pentru care se aplică.

Sancţiunile complementare ce se aplică trebuie să fie menţionate expres în actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, act normativ care va reglementa atât procedura de aplicare şi punere în executare a acestor sancţiuni cât şi intervalul de timp pentru care se aplică.

Întrucât sancţiunile complementare sunt legate de cele principale, aplicarea lor se va face simultan, termenul de prescripţie al aplicării acestora din urmă fiind valabile şi pentru primele. Nerespectarea restricţiilor impuse de sancţiunile complementare constituie o încălcare a legislaţiei şi poate fi sancţionată ca o altă faptă antisocială (infracţiune sau contravenţie), prevăzută de actele normative în vigoare.

Comunicarea aplicării sancţiunii complementare se face odată cu aducerea la cunoştinţă a procesului verbal de constatare cu sancţiunea principală aplicată şi înştiinţarea de plată, iar executarea poate începe la 15 zile după primire, interval în care contravenientul poate ataca în instanţa judecătorească, prin plângere, actul de constatare.

33 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

1.9. Căile de atac. Plângerea. Conform art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cu modificările şi

completările ulterioare, “împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.

Pentru exercitarea dreptului de plângere trebuie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

� existenţa unui proces verbal de constatare a contravenţiei; � îndeplinirea procedurii legale de comunicare a procesului verbal de

constatare a contravenţiei şi a înştiinţării de plată, atât contravenientului cât şi celorlalte părţi interesate;

� plângerea să fie depusă în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă despre constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii, indiferent prin ce procedură. Depăşirea acestui termen atrage ineficienţa plângerii, fiind considerată tardivă, fapt ce duce la pierderea dreptului de a mai ataca actul constatator al contravenţiei;

� plângerea depusă să se refere numai la drepturile lezate prin constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii. Astfel, contravenientul poate face plângere privind modul de constatare, conţinutul procesului verbal, sancţiunile aplicate, confiscarea bunurilor şi modul de calculare a prejudiciului cauzat, în timp ce partea vătămată poate ataca numai modul de stabilire şi reparare a prejudiciului cauzat iar proprietarul bunurilor confiscate (dacă este altă persoană decât contravenientul) poate contesta numai această măsură. De asemenea, pot depune plângere părinţii, tutorii, curatorii sau alţi reprezentanţi legali în cazul când contravenientul, partea vătămată, ori proprietarul bunurilor confiscate este minor ori are diminuat discernământul faptelor sale.

Plângerea, la care se anexează copia procesului verbal de constatare, precum şi alte probe pe care reclamantul le deţine şi le consideră utile, se depune la organul din care face parte agentul constatator sau la judecătoria pe raza teritorială a căreia a fost comisă contravenţia, autoritate care este obligată “să o primească şi să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens”. Plângera se depune în formă scrisă.

Efectul juridic imediat al depunerii plângerii, este suspendarea executării sancţiunii sau a măsurilor dispuse şi care privesc partea care a depus-o contravenientul, partea vătămată, proprietarul bunurilor confiscate, părinte, tutore, curator .

Plângerea trebuie să cuprindă: � numele, prenumele, domiciliul şi calitatea celui care face plângerea; � indicarea actului contestat şi emitentul acestuia; � obiectul contestaţiei: conţinutul actului de constatare, sancţiunea aplicată,

despăgubirile stabilite ori dispunerea confiscării; � motivarea plângerii în fapt şi în drept; � probele invocate în sprijinul plângerii şi cele anexate la aceasta; � semnătura petentului.

Instanţa judecătorească poate hotărî: � respingerea plângerii, menţinerea sancţiunii şi a procesului verbal de constatare, dacă

plângerea este neîntemeiată, tardivă sau inadmisibilă; � admiterea plângerii, cu desfiinţarea procesului verbal de constatare, a despăgubirilor

calculate pe bază de tarif, ridicarea măsurii confiscării şi anularea sancţiunilor complementare, în situaţia în care actul de constatare şi sancţiunea se dovedesc netemeinice şi nelegale;

� admiterea, în parte a plângerii, când instanţa, apreciind asupra individualizării sancţiunii aplicate de autorităţile competente poate reduce cuantumul acesteia sau să aplice alte sancţiuni, modificând procesul verbal;

34 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

� admiterea plângerii şi anularea procesului verbal pentru cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei, prescripţia ori alte cauze de nulitate.

În cazul anulării procesului verbal de constatare, bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere sau circulaţie este interzisă, se restituie proprietarului, iar dacă au fost valorificate se va dispune să se achite celui îndreptăţit o despăgubire bănească egală cu suma realizată prin valorificare.

Dacă nu este atacată cu recurs, hotărârea judecătorească constituie titlu executoriu şi va fi trimisă autorităţilor împuternicite cu punerea ei în executare.

Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la secţia contencios administrativ a tribunalului şi suspendă executarea hotărârii. Motivarea recursului nu este obligatorie, dar motivele vor fi depuse şi susţinute oral la primul termen, în faţa instanţei.

Decizia tribunalului pronunţată în contencios administrativ rămâne definitivă şi este executorie.

Când instanţa judecătorească dispune aplicarea sancţiunii prestării unei activit ăţi în folosul comunităţii, hotărârile pronunţate în această situaţie sunt irevocabile. Conform codului de procedură civilă, în acest caz, la dispoziţia contravenientului nu mai rămân alte căi de atac decât cele privind executarea sancţiunii prin introducerea unei contestaţii la executare conform art. 399 şi următoarele din codul de procedură civilă.

1.10. Executarea sancţiunilor contravenţionale. 1.10.1.Executarea sancţiunilor principale.

Executarea avertismentului. Conform art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cu modificările şi

completările ulterioare, ”avertismentul se adresează oral, atunci când contravenientul este prezent la constatarea contravenţiei” iar agentul constatator are dreptul să aplice sancţiunea, nemaifiind necesară întocmirea procesului verbal de constatare.

În situaţia în care sancţiunea se aplică de o altă autoritate decât cea care a constatat contravenţia, contravenientul este absent, se impune confiscarea unor bunuri sau dacă prin comiterea faptei s-a produs un prejudiciu, întocmirea procesului verbal de constatare este obligatorie.

Dacă sancţiunea aplicată este avertismentul, aceasta se consideră executată prin comunicarea procesului verbal de constatare cu rezoluţia corespunzătoare de aplicare a sancţiunii.

Sancţiunea cu avertisment aplicată de instanţa judecătorească în urma examinării unui proces verbal de constatare sau prin înlocuirea amenzii contravenţionale în urma soluţionării plângerii, se execută prin încunoştinţarea scrisă de către instanţă asupra măsurii dispuse.

Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale.

1. Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale în cazul aplicării a jumătate din minimul special prevăzut pentru fapta săvârşită. Contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute pentru fapta

săvârşită dacă actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei prevede expres acest lucru.

Plata a jumătate din minimul amenzii se face în cel mult 48 ore de la data încheierii procesului verbal de constatare a contravenţiei sau de la data luării la cunoştinţă despre acesta, la unităţi bancare diferite şi în conturi separate, în funcţie de fapta săvârşită şi actul normativ încălcat.

Astfel, amenzile cuvenite bugetului de stat se achită la orice unitate a Casei de Economii şi Consemnaţiuni sau a Trezoreriei Statului, iar cele cuvenite bugetelor locale se

35 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

plătesc fie la unităţi ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni, fie la casieriile autorităţilor administraţiei publice locale ori ale altor instituţii publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale.

Plăţile pot fi făcute la oricare din instituţiile arătate, precum şi la ghişeele unice din punctele de trecere a frontierei României, indiferent de locul comiterii contravenţiei, cetăţenie, localitatea în care îşi are domiciliul sau reşedinţa ori funcţionează contravenientul. Ca urmare, agentul constatator este obligat să încheie procesul verbal de constatare în care va face menţiunea despre posibilitatea plăţii a jumătate din minimul amenzii şi valoarea acesteia, precum şi contul (cu arătarea titularului) în care se va achita suma stabilită.

Dacă agentul constatator nu are dreptul să stabilească sancţiunea, termenul de 48 de ore curge de la data luării la cunoştinţă despre sancţiunea aplicată şi posibilitatea plăţii a jumătate din minimul amenzii.

Termenul de 48 de ore începe să curgă de la miezul nopţii a zilei următoare a datei comunicării procesului verbal iar dacă se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.

2. Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate pentru fapta săvârşită.

Procesul verbal de constatare a contravenţiei şi stabilire a sancţiunii contravenţionale neatacate în instanţă în 15 zile de la luarea la cunoştinţă sau hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluţionat plângerea , „constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”.

Punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale se face de autoritatea care a stabilit sancţiunea, astfel:

� de autoritatea din care face parte agentul constatator sau care a stabilit sancţiunea, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei, în termenul prevăzut de lege;

� de instanţa judecătorească în cazul aplicării sancţiunii contravenţionale de aceasta sau a soluţionării plângerii depuse împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei.

Punerea în executare constă în comunicarea de către autoritatea abilitată a înştiinţării de plată, urmând ca în termende 15 zile de la luarea la cunoştinţă, contravenientul să achite amenda şi valoarea despăgubirilor stabilite iar chitanţa care dovedeşte plata să o trimită instituţiei din care face parte agentul constatator ori care a stabilit amenda.

În cazul în care contravenientul nu se conformează acestor reglementări, autoritatea abilitată să pună în executare sancţiunea va trece la executarea silită, comunicând “din oficiu organelor de specialitate, conform prevederilor legale privind executarea creanţelor bugetare, în a căror rază teritorială domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, procesul verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii sau, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea”.

Executarea silită a amenzii contravenţionale. 1. Executarea silită a sancţiunilor cu amendă contravenţională se face conform

Codului de procedură fiscală. Amenzile contravenţionale se execută silit de organele care administrează creanţe

fiscale din localitatea în care îşi are domiciliul sau reşedinţa debitorul, prin intermediul executorilor fiscali, la cererea autorităţii abilitate să pună în executare sancţiunea.

Actul în baza căruia se face executarea silită este procesul verbal de constatare a contravenţiei cu rezoluţia de stabilire a sancţiunii, neatacat prin plângere în instanţa de judecată, care constituie titlu executoriu. În cazul în care procesul verbal a fost atacat, titlul executoriu îl constituie hotărârea instanţei judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă.

Dreptul de a cere executarea silită a amenzilor contravenţionale se prescrie în cinci ani, începând cu 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a aplicat sancţiunea.

36 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

Executarea silită se poate întinde asupra tuturor veniturilor şi bunurilor din proprietatea debitorului, „urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare”.

Executarea silită a amenzilor contravenţionale nu se perimează. Ea începe prin comunicarea somaţiei, însoţită de un exemplar al titlului executoriu.

Somaţia va cuprinde: numărul dosarului de executare, denumirea organului fiscal emitent, data la care a fost emis şi data la care îşi produce efectele, obiectul somaţiei, motivele de fapt şi suma pentru care se începe executarea silită, termenul în care trebuie să plătească suma precum şi consecinţele nerespectării acesteia, temeiul de drept, posibilitatea de a fi contestată şi termenul de depunere a contestaţiei, semnătura persoanelor împuternicite şi ştampila organului fiscal emitent.

Dacă în 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, va începe executarea silită de executorii fiscali, conform prevederilor codului de procedură fiscală

2. Executarea sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se execută pe raza unităţii

administrativ teritoriale în care contravenientul îşi are domiciliul sau reşedinţa, în afara programului de muncă (după caz, programul şcolar) al celui sancţionat, în limita a maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6-8 ore zilnic.

În cazul în care contravenientul are posibilitatea să presteze activităţi zilnice în cursul săptămânii iar autorităţile locale pot asigura supravegherea prin persoanele împuternicite, durata maximă de lucru nu poate depăşi 8 ore pe zi.

Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se pune în executare de instanţa judecătorească care a aplicat-o prin emiterea unui mandat de executare a sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii.

La primirea mandatului de executare, contravenientul trebuie să se prezinte în trei zile la primarul localităţii în care îşi are domiciliul sau reşedinţa pentru a fi luat în evidenţă şi pentru executarea sancţiunii.

Începerea executării sancţiunii trebuie făcută în termen de până la cinci zile de la primirea mandatului de executare.

Evidenţa sancţiunilor aplicate contravenienţilor pe timpul prestării activităţii în folosul comunităţii şi a executării acestora se va asigura de primar prin organele de specialitate subordonate.

Primarul este obligat să aducă la îndeplinire mandatul de executare. În acest sens el stabileşte conţinutul activităţii ce urmează să o presteze contravenientul, condiţiile în care va executa sancţiunea, programul de lucru şi încunoştinţează despre măsurile luate unitatea la care se va presta activitatea.

Activităţile se execută în baza unor norme de muncă orientative stabilite de primar care prevăd un posibil control la diferite intervale de timp efectuat de cei împuterniciţi cu supravegherea activităţii.

Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii nu este remunerată. Supravegherea executării sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii se

asigură de primarul localităţii (sectoarelor) prin persoane împuternicite în acest sens, cu sprijinul unităţii de poliţie.

Asigurarea supravegherii de persoanele împuternicite de primar şi modalităţile de acordare a sprijinului de unităţile de poliţie se realizează în baza unui program de supraveghere şi control întocmit de primar, cu acordul unităţii de poliţie, care rămâne în evidenţa poliţiei şi a autorităţii locale.

37 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

La cererea primarului, unitatea din domeniul serviciului public la care contravenientul execută sancţiunea este obligată să comunice date şi informaţii cu privire la executarea sancţiunii.

Nerespectarea, cu rea credinţă din partea contravenientului a prevederilor normelor privind executarea prestării unei activităţi în folosul comunităţii va sesizată de primar, poliţie sau conducerea unităţii în care prestează activitatea la judecătoria care a aplicat sancţiunea. În urma examinării sesizării, judecătoria poate hotărî înlocuirea prestării activităţii în folosul comunităţii cu amenda contravenţională, în limitele prevăzute de actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, în raport de gradul de pericol social al faptei şi de circumstanţele personale ale făptuitorului.

De asemenea, împotriva măsurilor luate pentru punerea în executare a sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii, contravenientul poate face plângere pe care o va depune la primar sau la poliţia locală.

Plângerea, împreună cu actul privind verificările efectuate asupra aspectelor sesizate se înaintează, în cel mult 5 zile de la depunere, la judecătoria care a aplicat sancţiunea.

1.10.2. Executarea sancţiunilor complementare.

Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede o procedură comună de punere în executare a sancţiunilor complementare, statuând în art. 40 doar că “se face potrivit legii”, lăsând la latitudinea legiuitorului în domeniu, inclusiv a celui delegat, ca prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei pentru care se aplică măsura să se reglementeze şi procedura de executare a acesteia.

Confiscarea. Confiscarea presupune trecerea unor bunuri în proprietatea statului, fără nici o

despăgubire, ca o sancţiune pentru încălcarea unor prevederi legale, în baza unui titlu executoriu. În cazul contravenţiilor, titlul de executoriu îl constituie procesul verbal de constatare a contravenţiei prin care s-a aplicat sancţiunea şi s-a dispus confiscarea, dacă nu a fost atacat prin plângere la instanţa judecătorească în 15 zile de la luarea la cunoştinţă despre aplicarea sancţiunii, iar dacă a fost contestat, titlul executoriu este hotărârea judecătorescă rămasă definitivă.

Ridicarea şi preluarea bunurilor în vederea confiscării se realizează în baza procesului verbal de constatare a contravenţiei, iar după ce acesta a devenit titlu executoriu constituie actul în baza căruia bunurile vor fi predate organelor de valorificare.

În cazul în care instanţa judecătorească dispune anularea sau constată nulitatea procesului verbal, bunurile confiscate vor fi restituite celui în drept, „cu excepţia celor a căror deţinere sau circulaţie este interzisă de lege”.

Pentru a dispune această sancţiune complementară este necesar ca actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia să prevadă expres şi confiscarea bunurilor „destinate, folosite sau rezultate din săvârşirea contravenţiei” .

Confiscarea se dispune şi se aduce la îndeplinire de către autoritatea sau persoana abilitată să aplice sancţiunea principală asupra bunurilor destinate, folosite sau rezultate din săvârşirea contravenţiei, precum şi asupra celor a căror circulaţie sau deţinere este interzisă de lege.

Dacă agentul constatator nu este competent să aplice sancţiunea, este obligat să ridice bunurile în vederea confiscării şi să ia măsuri de conservare în condiţii corespunzătoare, de pază şi adăpostire a acestora până la pronunţarea autorităţii competente. Bunurile supuse confiscării vor fi conservate până la expirarea timpului acordat de lege pentru a depune plângere împotriva actului constatator şi, implicit, până la soluţionarea

38 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

acesteia de instanţa judecătorească, după care se va dispune valorificarea acestora în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Valorificarea bunurilor confiscate va fi efectuată de către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene (ale Municipiului Bucureşti), administraţiile finanţelor publice de sector din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi alte structuri ale Ministerului Finanţelor Publice abilitate în acest sens prin ordin al ministrului finanţelor publice în condiţiile şi în baza Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului şi a normei metodologice de aplicare a acesteia.

Bunurile de consum alimentar cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, se degradează, inclusiv animalele şi păsările vii, se predau imediat persoanelor juridice specializate sau persoanelor fizice autorizate pentru comercializarea către populaţie. În această situaţie este necesară obţinerea avizului de calitate de la instituţiile competente, iar vânzarea se face la preţul cu ridicata al zonei, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii de evaluare. Procesele verbale de predare şi primire a produselor în vederea valorificării se depun în termen de 48 ore la organele de valorificare. Suma obţinută prin valorificare se consemnează la o unitate bancară (de regulă unităţile de trezorerie ale statului), la dispoziţia autorităţii competentă să dispună confiscarea.

Fac excepţie de la această regulă bunurile expirate, degradate sau alterate (care vor fi distruse pe cheltuiala deţinătorului sau a persoanelor de la care au fost confiscate).

Aceste bunuri vor fi descrise în procesul verbal de constatare a contravenţiei, menţionându-se măsurile luate în vederea conservării sau modul de valorificare a celor perisabile, indicând suma obţinută, locul unde a fost consemnată şi în beneficiul cărei autorităţi sau persoane.

În procesul verbal, agentul constatator va descrie în mod amănunţit obiectele ridicate în vederea confiscării, individualizându-le prin prezentarea caracteristicilor acestora (culoare, calitate, serie şi număr, grad de uzură etc), cantitatea (număr, greutate, dimensiune, suprafaţă etc). Pentru uşurarea procedurilor ulterioare de conservare şi valorificare, precum şi în cazul în care sunt mai multe bunuri ce trebuie descrise, se poate întocmi un proces verbal separat, semnat de agentul constatator, contravenient, martor şi proprietar (dacă este prezent), care va fi anexă la procesul verbal de constatare. Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, contravenienrul este obligat la plata contravalorii lor.

Agentul constatator este obligat să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate şi, dacă aparţin altei persoane decât contravenientul, va menţiona în procesul verbal datele de identificare ale acesteia sau, se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă. Proprietarului bunurilor confiscate i se va înmâna un exemplar al procesului verbal de constatare care va cuprinde rezoluţia prin care s-a dispus confiscarea bunurilor iar în cazul în care măsura a fost dispusă de instanţa judecătorească, o copie de pe hotărârea acesteia.

Confiscarea îşi produce efectul deplin imediat după expirarea termenului în care poate fi atacat actul de constatare sau, dacă a fost depusă plângerea, după ce hotărârea instanţei rămâne definitivă. Până la acest moment bunurile vor fi conservate şi păstrate conform procedurilor legale.

1.10.3. Stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat.

În urma comiterii unei contravenţii se pot produce pagube materiale persoanelor fizice sau juridice, persoana vătămată fiind îndreptăţită să pretindă repararea prejudiciului cauzat de contravenient fie în natură (prin restituirea ori înlocuirea bunurilor distruse sau degradate), fie prin despăgubiri financiare în baza unei juste şi reale evaluări. Aplicarea sancţiunii contravenţionale nu constituie o cauză de exonerare a contravenientului de obligaţia reparării prejudiciului cauzat.

39 / 39 ________________________________________________________________________ B-dul Libertăţii nr. 18, Bloc 104, Sector 5 Tel.: 021.539.14.00; 021.539.14.02; Fax – 021.539.15.00 E-mail : [email protected] Număr operator date cu caracter personal 8376/2008

Pentru evaluarea prejudiciilor cauzate, în actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor pot fi inserate şi “ tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagube pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor” .

Agentul constatator trebuie să menţioneze în mod obligatoriu în actul de constatare a contravenţiei împrejurările “ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”.

Valoarea despăgubirilor se stabileşte de cel îndreptăţit să aplice sancţiunea cu acordul expres al persoanei vătămate. Autoritatea care aplică sancţiunea stabileşte şi valoarea despăgubirilor dacă „există tarife de evaluare a acesteia, făcându-se în procesul verbal de constatare menţiunile corespunzătoare” privind valoarea prejudiciului şi identitatea părţii vătămate.

Dacă nu există tarife de evaluare, partea vătămată îşi va putea valorifica pretenţiile materiale potrivit dreptului civil, iar recuperarea prejudiciului se va realiza prin punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, conform codului de procedură civilă.

În acest sens, agentul constatator este ţinut fie să menţioneze în procesul verbal de constatare a contravenţiei pagubele produse, fie să întocmească un act de constatare în care se vor descrie toate degradările şi distrugerile provocate, care se anexează la actul de constatare a contravenţiei, cu menţiunea corespunzătoare în acesta. Partea vătămată este îndreptăţită să primească o copie de pe procesul verbal de constatare .

În vederea reparării prejudiciului cauzat prin săvârşirea faptei, actul de constatare a contravenţiei ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti se comunică şi părţii vătămate, acesta constituind titlu executoriu.

1.11.Activităţi pe care le desfăşoară agentul constatator cu ocazia constatării unei contravenţii

1. Verfică dacă este competent să constate şi să sancţioneze acea contravenţie; 2. Legitimează şi verifică contravenientul; 3. Stabileşte fapta şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită; 4. Face încadrarea juridică a faptei comise; 5. Stabileşte dacă există o cauză care înlătură caracterul contravenţional al faptei sau

răspunderea pentru fapta săvârşită; 6. Explică contravenientului fapta săvârşită, pericolul social, sancţiunea care i se aplică

şi modul de plată al acesteie; 7. Stabileşte sancţiunea principală în funcţie de condiţiile şi împrejurările în care s-a

comis fapta; 8. Stabileşte dacă prin fapta comisă s-au produs pagube materiale, există bunuri supuse

confiscării sau se impune aplicarea altor sancţiuni complementare; 9. Întocmeşte procesul verbal de constatare a contravenţiei; 10. Îi aduce la cunoştinţă contravenientului că are dreptul să facă obiecţiuni referitoare la

actul de costatare; 11. Aduce la cunoştinţă contravenientului că are dreptul să facă plângere în termen de 15

zile de la data înmânării sau comunicării copiei procesului verbal de constatare a contravenţiei;

12. Înmânează contravenientului o copie procesului verbal de constatare a contravenţiei;