59

TEMA 7 ÎNVELIŞUL GEOGRAFIC

Introducere: Tema Învelişul geografic are semnificaţie teoretică esenţială pentru geografie, deoarece prin termenul respectiv se desemnează obiectul de studiu al acestei ştiinţe. Sunt expuse trăsăturile principale ale învelişului geografic planetar.

Cuprins 1. Învelişul geografic. Definiţie. 2. Limitele învelişului geografic 3. Învelişul geografic ca domeniu de studiu al geografiei 4. Trăsăturile învelişului geografic 5. Test de evaluare 6. Bibliografie 7. Sinteză

1. Învelişul geografic. Definiţie

În partea superioară a Pământului, acolo unde se întrepătrund şi interacţionează geosferele externe (scoarţa, hidrosfera, atmosfera, biosfera şi antroposfera), s-a format un înveliş calitativ diferit, a cărui caracteristică principală este favorabilitatea pentru viaţă, pentru viaţa şi activitatea omului. Acesta este învelişul geografic, constituit treptat în timp (etapa prebiogenă, etapa biogenă, etapa antropică) ca o sinteză unică, structurală şi funcţională, a învelişurilor terestre (geosferelor) "simple".

2. Limitele învelişului geografic

Limitele învelişului geografic, discutate mult în ştiinţă, pot fi considerate astfel: limita inferioară – discontinuitatea Mohorovičič dintre scoarţă şi astenosferă (7-80 km), limita superioară – stratul de ozon din stratosferă (25-40 km). Grosimea medie a învelişului geografic este de circa 70 km, variaţiile fiind date de adâncimea variabilă la care se găseşte discontinuitatea Moho.

Obiective − Definirea termenului de "înveliş geografic", termen prin care este

desemnat obiectul de studiu al geografiei. − Introducerea şi explicarea termenilor apropiaţi sau identici celui de

"înveliş geografic": mediu terestru, mediu geografic, înveliş geografic superior, geosistem etc;

− A explica trăsăturile esenţiale ale învelişului geografic, între care aceea de a avea structura şi funcţionarea sistemului;

− A demonstra că astăzi în prim planul mediului geografic se află relaţia om – natură şi că tendinţa globală de schimbare a acestuia se datorează, în mare măsură, activităţii umane

înveliş geografic

60

3. Învelişul geografic ca domeniu de studiu al geografiei

Învelişul geografic este domeniul (obiectul) de studiu al geografiei.

Literatura de specialitate consemnează şi alţi termeni pentru desemnarea domeniului de cunoaştere geografică, ceea ce reflectă progresele făcute în gândirea geografică universală: suprafaţa terestră, înveliş terestru, landşaft, peisaj geografic, mediu terestru, mediu geografic, înveliş terestru superior, geosferă superioară, geoecosferă, complex teritorial (de la localitate la planetă), geosistem. Cea mai largă circulaţie o au termenii de înveliş geografic, mediu geografic şi geosistem. Trebuie precizat că ultimul termen nu exprimă obiectul cunoaşterii ştiinţifice, ci modul de abordare al acestuia, respectiv concepţia sistemică de cercetare a realităţii geografice. Aşadar, geosistemul este un concept metodologic, iar geografia, aşa cum afirmă profesorul I. Mac (2000), nu poate fi definită ca "ştiinţă care studiază geosistemul", ci "ştiinţa care studiază învelişul geografic ca geosistem".

4. Trăsăturile învelişului geografic

Învelişul geografic are structura şi funcţionarea sistemului. Interpretarea realităţii geografice ca o lume sistemică este o caracteristică a cercetării ştiinţifice de astăzi. Teoria sistemelor a început să se aplice în geografie la mijlocul secolului XX. Abordarea sistemică a permis trecerea de la analiza empirică la un nivel înalt de abstractizare în înţelegerea esenţei învelişului geografic. Pământul, învelişul geografic, geosferele "simple", elementele constitutive, sunt structuri (respectiv sisteme) de diferite scări de organizare a materiei, care sunt în aceleaşi timp părţi şi întreguri. Învelişul geografic, ca structură sistemică de rang superior, include deci numeroase părţi sau subsisteme. De aici una din cele mai importante trăsături a învelişului geografic – aceea de a fi un sistem unitar, un sistem deschis.

Învelişul geografic se caracterizează printr-o dinamică complexă, trecând prin diferite etape specifice evoluţiei sistemelor: stabilitate – instabilitate, continuitate – discontinuitate, echilibru – dezechilibru, atât la nivelul componentelor cât şi la nivel global (planetar). Dinamica învelişului geografic se manifestă cu ritmicitate şi ciclicitate, însuşiri impuse de raporturile astronomice ale Pământului cu Soarele şi Luna, cu spaţiul cosmic în general. În dinamica învelişului geografic hazardul are, de asemenea, un rol important. Dinamica, respectiv evoluţia învelişului geografic (global sau teritorial) sunt asigurate de interacţiunile dintre componente şi dintre fenomene sub forma schimbului de substanţă, energie şi informaţie care se transmite prin reţeaua de relaţii sistemice (prin întreg câmpul relaţional).

Învelişul geografic are o organizare spaţială (teritorială) diferenţiată în funcţie de modul de asociere şi interacţiune a elementelor pe cuprinsul globului terestru. Diferenţierea spaţială a învelişului geografic este ierarhică, de la nivel global la nivel local constituindu-se entităţi teritoriale de diferite grade, de diferite dimensiuni şi complexităţi (continentul, oceanul, zona, etajul, regiunea, situl). Pe acest fond al organizării teritoriale sistemice se impun ca legităţi zonalitatea, etajarea şi azonalitatea.

Învelişul geografic are atribute de mediu de viaţă, are valenţe environmentale, de unde şi denumirea de mediu geografic, de mediu înconjurător. El este mediul în care a apărut şi a evoluat omul, în care avea să se dezvolte

peisaj geografic

mediu

terestru mediu

geografic geosistem

geografie

dinamică complexă

organizare

teritorială ierarhică

zonalitate

etajare

azonalitate

valenţe

environmentale

structură sistemică

61

societatea umană. Devenit un factor puternic de modificare a geosferelor naturale, în prim planul mediului geografic a apărut relaţia om – natură. Evoluţiile enviromentale actuale conţin numeroase indicii cu privire la o tendinţă globală de schimbare a mediului geografic. Pentru aceste evoluţii cu consecinţe dramatice este responsabilă, în mod indubitabil, şi societatea umană de astăzi.

5. Test de evaluare

1. Definiţi învelişul geografic ca obiect de studiu al geografiei. 2. Care sunt termenii apropiaţi sau similari prin care poate fi desemnat

obiectul geografiei? 3. Să se facă referiri la contribuţiile geografilor români în ceea ce priveşte

accepţia termenilor folosiţi pentru definirea obiectului acestei ştiinţe. 4. Care sunt componentele învelişului geografic? 5. Să se demonstreze prin exemple semnificative conţinutul următoarelor

stări din dinamica învelişului geografic: stabilitate – instabilitate, continuitate – discontinuitate, echilibru – dezechilibru.

6. Redaţi într-un mod explicit modul de organizare spaţială ierarhică a învelişului geografic.

7. Explicaţi zonalitatea, etajarea şi azonalitatea ca legităţi fizico-geografice. 8. Indicaţi principalele componente ale schimbării globale a învelişului

geografic actual.

6. Bibliografie

Ielenicz M., (2000), Geografie generală. Geografie fizică, Edit. "Fundaţiei România de Mâine", Bucureşti

Loghin V., (2000), Elemente de geografie fizică, Edit Sfinx, Târgovişte Mac I., (2000), Geografie generală, Edit. Europontic, Cluj Napoca

7. Sinteză Învelişul geografic este stratul format în partea superioară a Pământului,

între discontinuitatea Moho şi pătura de ozon, prin interferenţa şi interacţiunea geosferelor "simple" (litosfera, hidrosfera, atmosfera, biosfera).

Învelişul geografic reprezintă obiectul de studiu al geografiei. Acesta este studiat în ansamblu sau pe constituenţi, la scară locală, regională sau planetară, ceea ce a dus la constituirea disciplinelor geografice de ramură, a geografiei generale şi a geografiei regionale.

Principalele trăsături ale învelişului geografic sunt: − structură, funcţionare şi unitate de sistem; este un sistem deschis, un

sistem funcţional; − dinamică complexă; − organizare spaţială diferenţiată, în care se impun, ca legităţi, zonalitatea,

etajarea şi azonalitatea; − valenţe environmentale, valenţe de "mediu de viaţă"; − tendinţa generală de schimbare actuală, de care se face responsabilă, în

mare parte, societatea umană.