taxe mediu

37
TAXELE DE MEDIU – INSTUMENTE FINANCIARE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI 4 4.1 Caracteristicile taxelor de mediu 4.1.1 Taxele pigouviene Termenul generic utilizat în plan economic este de taxă de mediu, adică taxă ce are o influenţă favorabilă asupra mediului. Acest termen general înglobează de fapt două categorii de taxe 1 şi anume: - o primă categorie ce are ca obiectiv alocarea optimală a resurselor prin internalizarea externalităţilor într-o manieră optimală. Aceste taxe sunt denumite taxe pigouviene, fiind destinate corectării preţurilor prin luarea în calcul a costurilor externe. Obiectivul taxelor pigouviene este de a incita consumatorul sau producătorul să adopte un comportament care să ţină seama de ansamblul costurilor ocazionate sa activitatea desfăşurată. - a doua categorie are ca obiectiv finanţarea activităţii de protecţie a mediului. Acestea sunt taxele financiare sau redevenţele. Dar au oare termenii de taxă şi redevenţă pe care îi folosim au semnificaţii diferite? Distincţia nu este uşor de stabilit, dat fiind că terminologia nu este bine stabilită. În termeni fiscali, în mod obişnuit, redevenţa este definită ca o prelevare ce comportă o contrapartidă (de exemplu, furnizarea unui serviciu) 2 . 1 B.Bürgenmeier, Y.Horayama, N.Wallart, Theorie et pratique des taxes environmentales, Editura Economica, Paris, 1997

Upload: bubulaq

Post on 14-Aug-2015

147 views

Category:

Documents


4 download

DESCRIPTION

TAXE MEDIU

TRANSCRIPT

Page 1: TAXE MEDIU

adicăgene

prin

preţu

prodcostu

medi

semnterm

preleservi

1 B.B

Edit

TAXELE DE MEDIU –INSTUMENTE FINANCIARE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI

4 4.1 Caracteristicile taxelor de mediu 4.1.1 Taxele pigouviene Termenul generic utilizat în plan economic este de taxă de mediu,

taxă ce are o influenţă favorabilă asupra mediului. Acest termen ral înglobează de fapt două categorii de taxe1 şi anume:

- o primă categorie ce are ca obiectiv alocarea optimală a resurselor internalizarea externalităţilor într-o manieră optimală.

Aceste taxe sunt denumite taxe pigouviene, fiind destinate corectării rilor prin luarea în calcul a costurilor externe.

Obiectivul taxelor pigouviene este de a incita consumatorul sau ucătorul să adopte un comportament care să ţină seama de ansamblul rilor ocazionate sa activitatea desfăşurată.

- a doua categorie are ca obiectiv finanţarea activităţii de protecţie a ului.

Acestea sunt taxele financiare sau redevenţele. Dar au oare termenii de taxă şi redevenţă pe care îi folosim au

ificaţii diferite? Distincţia nu este uşor de stabilit, dat fiind că inologia nu este bine stabilită.

În termeni fiscali, în mod obişnuit, redevenţa este definită ca o vare ce comportă o contrapartidă (de exemplu, furnizarea unui ciu)2.

ürgenmeier, Y.Horayama, N.Wallart, Theorie et pratique des taxes environmentales, ura Economica, Paris, 1997

Page 2: TAXE MEDIU

În materie de mediu există redevenţe pe serviciile prestate cum ar fi redevenţe plătite pentru utilizarea dispozitivelor colective de epurare a apelor uzate (canale de scurgere şi staţii colective de epurare). Dar redevenţa pe poluare sau redevenţa de emisie este definită adesea drept o plată pentru poluarea directă a mediului (aer, apă, sol). Regăsim deci motivarea de serviciu, în măsura în care această redevenţă poate fi interpretată ca o plată pentru utilizarea “serviciilor” de mediu (de exemplu evacuarea factorilor poluanţi).

Uneori distincţia între taxă şi redevenţă derivă din destinatarul plăţii: în cazul taxei, plata este făcută către bugetul general al statului, fără o afectare particulară, în cazul redevenţei, sumele sunt afectate unor scopuri specifice ca de exemplu combaterea poluării 3. Chiar dacă adesea nu se face distincţie între termenii de taxă şi redevenţă în domeniul mediului, aceasta nu trebuie să ne facă să uităm diferenţele de natură fiscală între cei doi termeni.

În teoria economică tradiţională, problemele mediului sunt legate de externalităţi, iar prezenţa acestora face ca agentul economic să ia decizii ce sunt socialmente opţionale.

Statul, ce are ca funcţie alocarea optimă a resurselor, poate să impună o taxă (în cazul externalităţilor negative) sau să acorde o subvenţie aptă să internalizeze externalităţile.

Scopul principal al unei taxe pigouviene este cel al eficacităţii economice, spre exemplu, o taxă asupra emisiilor are în vedere trei elemente 4:

● reducerea cantităţii deversate: taxa creşte costul marginal de producţie ceea ce reduce cantitatea de echilibru de pe piaţă.

● substituţii tehnice: taxa obligă întreprinderea să utilizeze tehnologii nepoluante în măsura în care costul de depoluare este inferior taxei economisite.

2 J.P.Barde, op. Cit. 3 OCDE, Stratégie de mise en oeuvre des écotaxes, Paris, 1996 4 B.Bürgenmeier, Y. Horayama, N.Wallart, op. Cit.

Page 3: TAXE MEDIU

● dezvoltare şi cercetare: taxa incită întreprinderea să-şi dezvolte noi tehnici de producţie şi de depoluare care să le permită evitarea plăţii taxei.

Cu ajutorul figurii 4.1, prezentăm aceste trei mecanisme. Dacă presupunem că nu există tehnologie de depoluare sau epurare,

iar producţia bunului respectiv este poluantă, că emisiile (e) sunt proporţionale cu cantitatea produsă (q) se observă că în absenţa mecanismului de reglare statică, întreprinderea va produce cantitatea q0

căreia îi va fi asociată o anumită cantitate de poluant, eo.

Preţ Cm social fără epurare B Cm social cu epurare D G Cm social cu inovare I E C m privat A H F C Cantitate produsă q1 q2 q3 q0

Sursa: B.Bürgenmeier, Y. Horayama,N.Wallart, op. Cit

Figura 4.1 Mecanismul taxei pigouviene Întreprinderea operează pe piaţă egalizându-şi oferta (reprezentată

prin costul marginal de producţie privat) cu cererea şi obţine un preţ şi o cantitate (qo) de echilibru (A, pe grafic).

Page 4: TAXE MEDIU

Pentru acest preţ şi cantitate, situaţia nu este optimală deoarece poluarea constituie un efect extern, pe care întreprinderea şi consumatorii nu îl iau în seamă, astfel funcţia pagubei va fi de forma:

D = D(e) cu D’ >0 şi D’’ >0 Paguba marginală (D’) adunată cu costul marginal privat dă costul

marginal social. Pentru qo, costul marginal pentru societate (q0B) este superior profitului marginal, reprezentat prin curba cererii (q0A), diferenţa marginală fiind suma AB.

Ţinând seama de costurile externe, cantitatea optimală pentru societate este q1, pentru care costul marginal social şi beneficiul marginal social sunt egale. Pentru fiecare unitate produsă peste q1, costul depăşeşte profitul şi deci se obţine pierdere. Se observă că, fără măsuri corective, o cantitate q0 este o pierdere netă de bunăstare pentru societate reprezentată prin aria ABD. Din acest motiv, statul intervine prin taxe ce internalizează efectele externe ale poluării.

Această taxă, calculată funcţie de paguba marginală impusă societăţii de producţia bunului poluant (t = D’(e)) va fi suma CD ce corespunde sumei pagubei în punctul socialmente optimal (q1). Pe grafic, observăm că taxa reduce cantitatea produsă de la q0 la q1 iar întreprinderea plăteşte statului suma (0q1*CD).

Dacă există o tehnică de epurare ce permite întreprinderii să-şi reducă emisiile poluante, atunci se va evita plata unei părţi din taxă, tehnicii de epurare corespunzându-i costul de epurare: C = C (q,e) cu Cq

’ > 0, Ce’ >

0 şi Ce’’ > 0. În figura 4.2, prezentăm corelaţia emisii poluante – efort de

epurare.

Page 5: TAXE MEDIU

Cm de epurare pagubă marginală Ce

’(q0) Ce

’(q2) B C’ (q1) Paguba marginală D Ce

’ (q3) G E I H C F A

e3 e2 e1 e0 emisii poluante epurare

Sursa: B.Bürgenmeier , Y. Horayama ,N.Wallart, op. Cit

Figura 4.2 Corelaţii emisii poluante – efort de epurare

Pentru q1, nivelul de emisie este e1, iar taxa plătită CD este

superioară costului marginal de epurare Ce’ (q1). Întreprinderea va fi

interesată în reducerea nivelului emisiilor poluante până la acel nivel la care costul marginal de epurare este egal cu nivelul taxei. În acest punct, paguba marginală şi deci taxa are o valoare mică, fiind egală cu CE.

Revenind, se constată că existând tehnica de epurare, paguba marginală este foarte scăzută, iar producţia optimală creşte de la q2, nivel ce corespunde unei noi creşteri a emisiilor, la e2 iar taxa va fi FG.

Remarcăm că taxa incită întreprinderea să utilizeze tehnici de epurare şi să-şi adapteze structura capitalului productiv spre o producţie ce generează emisii poluante scăzute.

La nivelul (q2, e2), întreprinderile plătesc totuşi sume substanţiale sub forma taxelor. Dacă însă există şi inovaţii tehnice, poluarea se va reduce şi mai mult. Întreprinderile vor angaja cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare,

Page 6: TAXE MEDIU

găsind mijloace de deplasare a curbei Cm epurare astfel încât să se reducă paguba marginală iar suma plătită să fie inferioară. Dacă Cm de epurare se deplasează în jos, la echilibru, în punctul (q3, e3) taxa va fi egală cu HI, ceea ce ne arată că taxa favorizează progresul tehnic deoarece incită întreprinderile să dezvolte şi să aplice procedee mai puţin poluante să investească în tehnologie curată.

Taxele pigouviene prezentate până acum sunt taxe pure, pe lângă ele există însă şi taxe diferenţiate. Aceste taxe sunt cele ale căror încasări servesc la finanţarea reducerii preţului unui produs substituibil, mai puţin poluant. Ele pot fi asimilate unei combinaţii între taxă pigouviană şi o subvenţie.

Cum putem defini însă taxa diferenţiată ? Rămânând în cadrul teoriei externalităţilor, presupunem că statul

introduce o taxă pentru un produs poluant, de exemplu automobile. Suma taxei va fi egală cu costurile externe ale emisiilor poluante. Dacă fiecare produs poluează în altă proporţie, suma taxei va fi şi ea diferită, iar încasările obţinute pot fi utilizate pentru acordarea unei subvenţii pentru toate produsele. Aceasta va fi identică, chiar dacă taxele plătite pentru fiecare produs poluant sunt diferite.

În concluzie, considerăm că produsele ce poluează mai mult vor avea preţuri mai mari (taxa este mai mare decât subvenţia) decât celelalte mai puţin poluatoare, ceea ce se poate demonstra pornind de la următoarele elemente: fie Pi preţul de origine, Pi

t preţul ce include taxa diferenţiată, ti suma taxei pigouviene şi s subvenţia, A şi B două bunuri substituibile, existente pe o piaţă cu concurenţa perfectă cu oferta elastică.

În acest context , preţul bunurilor ce include taxa diferenţiată va fi: PA

t = PA + tA – s PB

t = PB + tB – s Dacă (qi) este cantitatea vândută, constrângerile bugetului vor fi: tAqA + tBqB = S(qA+ qB) cu tA > tB , A poluează mai mult decât B.

Page 7: TAXE MEDIU

Taxa diferenţiată5 va introduce o diferenţiere a preţurilor după gradul de poluare, deoarece întreprinderile ce poluează mai mult decât pragul stabilit, vor plăti taxa, cele ce poluează mai puţin, vor primi subvenţia.

În practică, aplicarea taxei diferenţiată este posibilă în acele domenii în care există bunuri substituibile cu impact diferit asupra mediului: producţia de energie (sursele de poluare sunt diferite după cum sunt reînnoibile sau nu), lămpi electrice, aparatele electromagnetice (după consumul de nergie), automobile (după poluare), etc.

4.1.2 Taxele financiare Elementul principal al acestor taxe este încasarea sumelor, efectul

incitativ fiind secundar. Din punct de vedere al alocării resurselor, avantajul taxelor financiare este dublu:

-în ceea ce priveşte optimul economic, taxa financiară face să corespundă un preţ fiecărui serviciu public prestat;

-din punct de vedere al mediului, taxa exercită un efect incitativ ce diminuează volumul emisiilor şi al deşeurilor.

Scopul principal al taxei este finanţarea, problema fiind analizată din punct de vedere al statului prin tarifarea serviciilor publice. Efectul incitativ asupra mediului se observă din aceea că, pentru utilizator, costul marginal este pozitiv (costul marginal ar fi nul dacă serviciul public respectiv ar fi finanţat printr-un impozit nelegat de utilizarea serviciului).

Astfel, o taxă asupra apelor uzate calculată în funcţie de suprafaţa locuibilă nu va avea efect incitativ dar dacă va fi determinată în funcţie de deşeurile efective sau de consumul de apă, va fi incitativă.

În fapt, efectul incitativ depinde de preţ şi de elasticitatea lui. Ajungem astfel la regula de alocare optimă a resurselor pentru finanţarea serviciilor publice prin care consumatorul va plăti pentru serviciul public un preţ egal cu costul marginal de producţie al serviciului, regulă ce maximizează bunăstarea socială.

5 B.Bürgenmeier, Y. Horayama,N.Wallart, op. Cit

Page 8: TAXE MEDIU

Problema ce apare este aceea a costului marginal: ţinem cont de costul marginal pe termen scurt sau lung ?

Costul marginal pe termen scurt se bazează pe capacităţi de producţie constante, în timp ce costul pe termen lung poate să ducă la creşterea capacităţii de producţie.

Dacă în teorie, pentru fixarea preţului se ia în calcul costul marginal pe termen scurt, în practică, considerăm că este preferabil a se utiliza costul marginal pe termen lung deoarece nu conduce la variaţii frecvente ale preţurilor.

În funcţie de regula de tarifare, apar 2 cazuri: 1) costul marginal este superior costului mediu: egalizând costul

marginal cu cererea, serviciul public va avea un preţ superior costului mediu, deci întreprinderea îşi va acoperi costurile şi va obţine şi profit. Acesta va putea fi folosit pentru finanţarea altor obligaţii ale statului.

2) costul marginal este inferior costului mediu: este o situaţie tipică pentru serviciile publice ale căror costuri de întreţinere sunt scăzute (de exemplu un pod: trecerea unei maşini suplimentare nu duce la creşterea cheltuielilor cu întreţinerea).

Un caz intermediar este cel al monopolului natural (cazul instalaţiilor de epurare ale apei sau de incinerare a deşeurilor) în care costul marginal este pozitiv dar descrescător, ceea ce face ca el să fie totdeauna inferior costului mediu. Fixarea unui preţ p* egal cu costul marginal va duce totdeauna la pierdere pentru întreprindere (situaţie optimală pentru societate).

Din cercetările efectuate, considerăm că două sectoare se pretează la stabilirea taxelor financiare: traficul motorizat şi deşeurile, posibilităţile fiind numeroase:

- taxă pe pubelă: este destinată pe de o parte finanţării cheltuielilor generate de eliminarea resturilor menajere din staţiile de incinerare, iar pe de altă parte, incitării la o triere a resturilor menajere;

- taxe anticipate pentru eliminarea deşeurilor: sunt percepute la cumpărarea produselor, fiind utilizate pentru finanţarea eliminării următoarelor produselor: carcase de automobile, tipuri de baterii, frigidere, aparate electronice;

Page 9: TAXE MEDIU

- taxe asupra apelor uzate: sunt stabilite în sume forfetare pentru menaje, pentru consumatorii industriali existând diferite sisteme de stabilire a taxelor;

- taxe pe carburanţi: se utilizează pentru finanţarea construcţiei şi a întreţinerii şoselelor, autostrăzilor, etc.

O taxă presupune acceptarea unui anumit număr de condiţii: O libertate de adaptare a celor care poluează funcţie de procentul

taxei (care nu este tolerată în cazul substanţelor foarte periculoase); Societatea trebuie să accepte o poluare reziduală (pentru care este

plătită taxa), dar care nu ar trebui acceptată pentru acei poluanţi care ar fi mai bine interzişi;

Rezultatele obţinute prin intermediul taxei sunt imprecise şi obţinute cu întârziere, iar colectivitatea de multe ori nu este pregătită să accepte riscurile acestor întârzieri şi incertitudini în ceea ce priveşte rezultatele.

Aplicarea taxelor poate ridica probleme deoarece pot exista parteneri cu interese divergente de grupurile de interes, dintre care enumerăm:

De multe ori, taxa este asimilată unei “cumpărări a dreptului de poluare” adică plătesc, atunci am dreptul să poluez mediul. În fapt, dacă nivelul taxei este optimal, atunci taxa permite obţinerea rezultatelor dorite cu cel mai mic cost global, ea constituind un supracost, deci o constrângere suplimentară pentru poluatori. De fapt, norma sau reglementarea constituie o formă de cumpărare a dreptului de a arunca autorizat poluanţi deoarece absenţa plăţii pentru utilizatorii mediului este cauza deteriorării şi nu invers.

Există lipsă de încredere în eficacitatea taxelor, deoarece planează o anumită incertitudine asupra rezultatelor (fără a mai ţine seama şi de reacţia celor ce poluează) – în timp ce norma furnizează anumite garanţii (sunt însă şi ele greu de aplicat din lipsa mijloacelor de control, fiind încălcate din lipsă de sancţiuni).

Apar obstacole de ordin instituţional, în măsura în care instituţiile publice de gestionare a mediului se confruntă cu probleme privind punerea în practică a taxelor de mediu, dar, dacă există instituţii specializate( Agenţia de apa, Agenţia aerului, solului, etc,) situaţia poate fi rezolvată.

Page 10: TAXE MEDIU

Opoziţia virulentă vine din partea indivizilor care văd în taxă o încărcare suplimentară a costurilor şi o ameninţare pentru competitivitatea internaţională. În opinia acestora, o normă, un permis se negociază punct cu punct, în timp ce o taxă trebuie doar plătită, iar declaraţia finală a Conferinţei Mondiale a Industriei 6 asupra gestiunii mediului, îndeamnă guvernele “să utilizeze instrumente de piaţă dând prioritate incitărilor şi normelor de rezultat, deoarece lasă industriei libertatea de a alege căile de reducere a poluării”.

Introducerea taxei trebuie însoţită de o informare suficientă a celor implicaţi, pentru a ne asigura că poluatorii înţeleg necesitatea introducerii ei. Responsabilii cu elaborarea politicii de mediu trebuie să cunoască ciclul de viaţă al produsului, sursele de emisie ale poluării, diverse tehnici de producţie şi produse substituibile existente şi chiar tehnicile disponibile pentru eliminarea emisiilor şi reziduurilor.

Astfel, taxarea anumitor produse chimice sau îngrăşăminte poate reduce utilizarea lor intensivă dar riscă să încurajeze agricultura extensivă şi să conducă la defrişări, la trecerea în agricultură a unor terenuri forestiere marginale, mai ales dacă agricultorii nu primesc o compensaţie pentru protejarea peisajului natural.

Instrumentul fiscal introdus ar trebui să fie previzibil, relativ stabil, pentru a permite celor implicaţi să-şi planifice investiţiile de luptă contra poluării, taxa trebuie deci să fie uşor de înţeles şi de pus în aplicare, costurile antrenate de aceste activităţi fiind scăzute.

6 Wicem Report in Strategy Europe, Londra, Campden Publishing Limited, 1991

Page 11: TAXE MEDIU

4.2 Forme ale taxelor si redevenţelor de mediu In ciuda numeroaselor obstacole de ordin etnic, economic şi politic,

recurgerea la taxele şi redevenţele de mediu a cunoscut o accelerare după anii ’90, existând patru motive pentru aceasta evoluţie 7:

“perierea” cadrului legislativ şi a reglementărilor stufoase, complexe si greu de aplicat; cercetarea eficacităţii politicilor de mediu; nevoia de resurse financiare; exigenţa integrării efective a politicilor de mediu in cadrul deciziilor economice ca o condiţie esenţială a unui proces de dezvoltare durabilă.

Principalele tipuri de taxe şi redevenţe de mediu ce se utilizează în

practică sunt: redevenţe pe emisiuni sau redevenţe de deversare, redevenţe asupra zgomotului, redevenţele pe produs.

4.2.1 Redevenţele de deversare Redevenţele de deversare sunt plătite în funcţie de cantitatea sau de

calitatea poluanţilor “aruncaţi” în atmosferă, aer sau sol sau asupra zgomotului (de exemplu: “y” unităţi monetare pe tona de SO2, pe kg de materii oxidabile, pe tone de deşeuri, pe decibeli, etc.).

Ele urmăresc reducerea cantităţii sau atenuarea efectelor negative ale poluării, obligând poluatorii să suporte o parte din costul pagubelor aduse mediului.

Aceste redevenţe se pot aplica produselor ce poluează în momentul consumului lor.

O forma particulară a redevenţelor pe produs este taxa diferenţială ce se aplică cu succes în cazurile în care se doreşte ca produsele poluante să fie 7 OCDE,Les instruments économiques pour le contrôle de la pollution et la gestion des

resources naturelles dans les pays de l’OCDE: un examen d’ensemble, Paris, 1999

Page 12: TAXE MEDIU

înlocuite în mod progresiv cu un substitut mai puţin poluant şi uşor de identificat.

Evacuarea deşeurilor constituie un domeniu de luptă împotriva poluării, redevenţa de deversare fiind foarte mult utilizată în ţările OCDE, dar mai puţin în ţările în curs de dezvoltare.

Formele redevenţelor de deversare sunt: redevenţe asupra poluării atmosferice, redevenţe asupra deşeurilor ( municipale, periculoase, alte deşeuri), redevenţe asupra apei, alte tipuri.

Există o experienţă dezvoltată în utilizarea redevenţelor de emisie pentru controlul poluării deşeurilor. Austria, Belgia, SUA şi Olanda aplică redevenţe de deversare asupra deşeurilor urbane şi industriale . Totuşi, ele demonstrează ca acestea nu sunt foarte eficace din punct de vedere economic. Cazurile în care sunt taxate deşeurile industriale sunt mai rare. În Danemarca8 a fost stabilită începând cu 1990, o taxă asupra deşeurilor industriale de 130 coroane (114 F) pe tonă şi o taxă asupra anumitor materiale de construcţie ce are drept scop promovarea acţiunilor de reciclare.

În tabelul 4.1 prezentăm redevenţe aplicate asupra deşeurilor în diferite ţări :

Tabelul 4.1 Redevenţe asupra deşeurilor aplicate în diferite ţări

Ţara Baza de calcul

Cota redevenţei

Obiectiv Incitativ financiar

Sume Destinaţie

Austria Cotă uniformă sau redevenţă variabilă calculată funcţie de volum

2 ATS/zi/locuitor

….. …..

……. ……

Canada Cotă uniformă bazată pe tipul

20-163 CAD/utilizator

……………. 213 mil.CAD

……

8 www.OECD.org

Page 13: TAXE MEDIU

Ţara Baza de calcul

Cota redevenţei

Obiectiv Incitativ financiar

Sume Destinaţie

utilizatorului SUA Cotă

uniformă sau redevenţă variabilă calculată funcţie de volum Deşeuri periculoase

………….. În medie 21 USD

………… ……. Da da

…….. ……

………. Finanţarea programelor de reciclare şi distrugere a deşeurilor periculoase

Franţa Volumul deşeurilor

Variază în funcţie de municipalitate

…… ……

1734 mil FRF

……

Finlanda Deşeuri periculoase

…… …. da …… Întreprinderi de tratare a deşeurilor periculoase (proprietate comună a statului, municipalităţilor)

Islanda Substanţe toxice

11 categorii de produse (mercur, cadmiu, etc)

Nu da 163 mil ISK

Finanţarea colectării , tratării , reciclării şi distrugerii substanţelor toxice

Ungaria Deşeuri periculoase

Incinerare :60-80 HUF/kg deşeuri solide

Nu da ….. ……

Sursa: www.oecd.org În Germania, Franţa şi Ţările de Jos9, redevenţele pentru poluarea

apelor constituie “piatra de hotar” a politicilor de gestionare a apelor.

9 J.P.Barde, op. Cit.

Page 14: TAXE MEDIU

Redevenţele percepute în Germania au ca obiectiv o acţiune incitantă şi nu una financiară, statul fixând un cadru general şi nişte obiective minimale. În Germania, landurile sunt însărcinate cu aplicarea şi modularea regionala, redevenţa fiind plătibilă pentru substanţele în suspensie, cele oxidabile, mercur, cadmiu.

În Franţa există şase Agenţii (Artois-Picardu, Suisse-Normandie, Rhin-Meuse, Loire-Bretagne, Rhon-Mediteranee-Corse, Adour-Garonne) 10 ce percep redevenţe pentru deversările în apă a produselor poluante. Aceste taxe sunt determinate în funcţie de “programele de intervenţie” cincinale. Al şaselea şi al şaptelea program (1992-1996 şi 1997-2001) au prevăzut o dublare progresivă a nivelului redevenţelor pentru poluare, acestea având ca singur obiectiv finanţarea unor dispozitive colective de asanare şi epurare a apelor, ca şi acordarea unor ajutoare pentru sectorul privat (subvenţii şi împrumuturi) necesare realizării programului. De aceea agenţiile sunt considerate adesea “societăţile mutuale ale apei”11.

În timpul celui de-al cincilea program al Agenţiilor, totalul redevenţelor pentru deversări s-a ridicat în medie la 2,9 miliarde de franci pe an, şi a depăşit 5,8 miliarde în timpul celui de-al şaselea program.

În Ţările de Jos, sistemul redevenţelor pentru poluarea apelor (instituit în 1972) se bazează în egală măsură, pe o logică redistributivă: redevenţele percepute întreprinderilor care deversează în ape substanţe poluante, sub controlul statului (Rhin şi Meuse în principal), sunt colectate de Serviciul national al Apei, care subvenţionează investiţiile antipoluare din sectorul privat 12.

Dar cea mai mare parte a acestor redevenţe este colectată în provinciile în care 30 de agenţii ale apei (Waterschappen) finanţează, posedă şi administrează dispozitive colective de asanare şi epurare. Taxele au crescut foarte mult, în 1998 totalul redevenţelor se ridica la 8,1 miliarde de franci, adică 380 franci pe locuitor (faţă de 90 franci în Franţa).

10 J.L.Nicolazo, Les Agences de bassin , Pierre Johanet et ses fils, Paris, 1989 11 J.L. Nicolazo, op. Cit. 12 J.P. Opschoor, H.B.Vos, Instruments économique pour la protection de l'environnement,

Paris, OCDE, 1989

Page 15: TAXE MEDIU

Evaluările sistemului olandez indica faptul că reducerea poluării industriale se datorează în proporţie de 50-70% aplicării redevenţelor de emisie 13. În tabelul 4.2 prezentăm exemple de redevenţe pentru poluarea apelor (atât pentru utilizarea acestora cât şi pentru ape uzate industrial) aplicate în diverse ţări:

Tabelul 4.2 Redevenţe aplicate în domeniul apelor

Ţara Baza de calcul

Cota redevenţei Obiectiv Incitativ financiar

Sume Destinaţie

Australia Volum , salinitate, categorie de poluant

0-240000AUD Nu da … Acoperirea cheltuielilor de administraţie şi aplicare

Belgia Cantitate şi tipul poluantului

980 BEF/unit. Da da 9,5 mld.BEF

……….

Canada Cotă uniformă pentru ape uzate în funcţie de tipul utilizatorului şi de volum Redevenţe pentru tratarea apelor uzate conform Reglementării 129 a Comunităţii Urbane a Montrealului

0,1-5,38CAD/utilizator sau calcul individual 52 CAD/1000m ape uzate sau pe tip de poluant (170-4051 CAD/tonă)

…… …. …… …..

96 mil CAD 1,6 mil CAD 3,0 mil CAD

…………. ………… …………

SUA Toxicitatea deversărilor

16 USD menaj/lună

……. …. ………. Staţii municipale de tratare a apelor uzate

13 J.P. Opschoor, H.B.Vos, op. Cit.

Page 16: TAXE MEDIU

Ţara Baza de calcul

Cota redevenţei Obiectiv Incitativ financiar

Sume Destinaţie

Polonia Ioni clorură şi sulfaţi, metale grele,alte substanţe solide şi în suspensie, compuşi volatili

Variază între 1,13 PLN/kg la 33,6 PLN/kg ( funcţie de substanţă)

Nu da 290 mil PNL

Fonduri naţionale şi municipale de protecţia mediului

Japonia Redevenţe pentru colectarea apelor uzate, fundamentate pe volumul apelor consumate şi al celor uzate Utilizatorii de fose septice municipale

………….. ………

….. ….. ………………

2114 JPY anual Variază funcţie de minicipa litate

5965 mil JPY ………..

Turcia Volumul apelor uzate industrial şi municipal

……. …………….. Variază funcţie de minicipa litate

Serviciul public

Cehia Substanţe alcaline, acide, săruri anorganice

Variază în funcţie de costul luptei împotriva poluării , dar se aplică majorări pentru deteriorarea cursurilor de apă

Da da 570 mil CZK

Fond de mediu

Sursa: www.oecd.org

Page 17: TAXE MEDIU

După gestionarea apelor, taxele şi redevenţele au fost aplicate şi în

domeniul poluării atmosferice, realizându-se taxarea şi a produselor energetice.

În tabelul 4.3 prezentăm exemple de redevenţe calculate de diferite ţări asupra poluării atmosferice:

Tabelul 4.3 Redevenţe asupra poluării atmosferice

Ţara Baza de calcul Cota redevenţei

Obiectiv Incitativ financiar

Sume Destinaţie

Canada Cantitate anuală de poluanţi

2CAD/tonă multiplicat cu un factor de ponderare între 1 şi 1000

Nu da …. Fond guvernamental pentru protecţia mediului

Coreea Poluare peste limitele legale Proprietarii marilor locuinţe sau vehicule diesel

Cheltuieli legate de tratarea poluării excesive Funcţie de mărimea locuinţei şi de volumul emisiilor sau de vechimea vehiculelor

Da nu Nu da

8,5 mil USD 159 mil USD

Ministerul mediului Ministerul mediului şi colectivităţi locale

SUA Substanţe ce necesită permise negociabile

20-30 USD/tonă Nu da …. Finanţarea activităţilor de eliberare a permiselor

Italia Emisii de SO2 şi NO2

53,195 euro/tonă/an SO2 104,84 euro/tonă/an NO2

Da nu Estimat cca. 80 mil euro

…….

Polonia 62 substanţe poluante

14 cote diferite de la 0,15PLN/tonă CO2 la 210PLN pentru substanţele toxice

Da nu 670 mil PLN

Fonduri municipale, provinciale şi naţionale pentru protecţia mediului

Page 18: TAXE MEDIU

Ţara Baza de calcul Cota redevenţei

Obiectiv Incitativ financiar

Sume Destinaţie

Cehia Particule de SO2,NO2,CO2,alte substanţe toxice

De la 600 la 20000CZK/tonă

Nu da 1,3 mld. CZK

Fonduri pentru protecţia mediului

Suedia NO 40SEK/kg Da nu 501 mil.SEK

……….

Elveţia Poluare aeronave 35 –4100 CHF Da nu 1,5-2 mil CHF

Finanţarea măsurilor de luptă contra poluării

Turcia Vehicule cu motor ……….. …. …...

…. Fond de prevenire a poluării mediului

Sursa: www.oecd.org În Franţa 14, din 1985 este perceputa o “taxa parafiscala” asupra

poluării atmosferice, de 150 F/tona pentru emisiile de compuşi cu sulf, oxizi ai azotului, hidrogen sulfurat şi acidul clorhidric. Aceasta taxă, administrată de Agenţia pentru calitatea aerului, are în vedere cam 900 de instalaţii industriale (cele mai mari poluante) şi este utilizată pentru finanţarea unor ajutoare pentru echipamente şi pentru dezvoltare în domeniul luptei contra poluării atmosferice.

Taxa pe conţinutul de carbon a combustibililor fosili a intrat în atenţia guvernelor din mai multe motive:

Dioxidul de carbon are cea mai mare importanţă în producerea efectului de seră; Dioxidul de carbon se elimină prin arderea tuturor combustibililor.

Taxa pe dioxid de carbon de o mărime corespunzătoare ar putea conduce la schimbări în folosirea energiei pe bază de combustibil fosil, determinându-i pe consumatori să caute modalităţi de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu un cost mai mic decât taxa pe care trebuie să o plătească. Cum această taxă se va regăsi în preţul final al produselor, va descuraja consumatorii să cumpere bunuri a căror fabricare produce o mare

14 J.P.Barde , op.cit.

Page 19: TAXE MEDIU

cantitate de dioxid de carbon şi îi va încuraja să le substituie cu bunuri a căror fabricaţie e mai puţin poluantă.

Deşi introducerea taxei pe dioxid de carbon a fost discutată în multe ţări15, nu toate au introdus-o. Dintre cele ce au introdus aceasta taxă enumerăm: Danemarca, Finlanda, Norvegia, Suedia, Olanda, etc.

În Finlanda şi Olanda, taxa pe dioxid de carbon este foarte mică în comparaţie cu alte taxe pe energie (accize şi TVA).

În Suedia, taxa pe dioxid de carbon e semnificativă, deşi introducerea ei a fost însoţită de o reducere cu 50% a celorlalte taxe pe combustibili şi se acordă numeroase scutiri şi alte facilităţi fiscale.

În Norvegia, taxa pe dioxid de carbon este impusă pe aproape toate produsele energetice, dar nu e proporţională cu conţinutul de carbon.

Toate ţările nordice au introdus aceasta taxă cu scopul de a reduce emisiile de dioxid de carbon. Ele taxează numai poluarea cu dioxid de carbon ca urmare a arderii combustibililor.

Din moment ce o taxă uniformă pe toate sectoarele ar avea efecte negative asupra competitivităţii unor ramuri din industrie şi vine în conflict cu alte obiective ale politicii economice, în aceste ţări sunt întâlnite scutiri şi alte facilităţi. Acest lucru este reflectat in variaţia cuantumului taxei pentru diferite categorii de utilizatori.

În Danemarca, Norvegia şi Suedia sunt acordate reduceri fiscale pentru exportatori chiar şi în cadrul sectoarelor foarte poluante. De aceea, diferenţa dintre nivelul nominal şi cel efectiv al taxei pentru consumul industrial este foarte mare. De obicei, numai preţul combustibilului pentru transport şi al celui folosit pentru încălzirea locuinţelor a crescut foarte mult ca urmare a introducerii noii taxe.

Taxele pe dioxid de carbon în ţările nordice sunt mari în comparaţie cu normele internaţionale. Astfel, nivelul taxei pe dioxid de carbon în Suedia şi Norvegia a atins în 1992 un nivel de 15 respectiv 22 $/baril de petrol, foarte mare în comparaţie cu propunerea Consiliului Europei de a impune până în anul 2000 o taxă pe dioxid de carbon de 10 $/baril de petrol.

15 J.P.Barde , op. Cit.

Page 20: TAXE MEDIU

Calculată pe tona de dioxid de carbon emis, taxa în Suedia şi Norvegia este în medie 28 $ respectiv 27 $/t CO2. Comparativ, în Danemarca este de 15 $/t CO2 şi în Finlanda de numai 2$/t CO2. După cum se observă, nivelul taxei in Suedia şi în Norvegia este mult mai mare decât în Finlanda şi Danemarca.

În Danemarca, taxa pe dioxid de carbon este în concordanţă cu cantitatea de dioxid de carbon emisă de fiecare carburant, cuantumul ei fiind de 15 $/t CO2.

În Suedia, taxa este de 45 $/t CO2 indiferent de felul combustibilului. Totuşi, datorită scutirilor acordate taxa efectivă pentru benzină şi motorină este mult mai mare decât cea pe cărbune şi păcură.

În Norvegia, taxa pentru benzină şi gaz natural este de aproximativ 55$/t CO2, în timp ce taxa pentru păcură este de 18 $/t CO2.

În Finlanda, taxa pentru motorină şi benzină este de 28 $ respectiv 34$/tCO2, cu mult mai mare decât cea pe cărbune, păcură şi gaze naturale, care este de aproximativ 3 $/t CO2.

Şi în nivelul total al taxelor pe energie (accize, TVA, taxă pe dioxid de carbon) calculate la tona de dioxid de carbon apar diferenţe între cele patru ţări. Această taxă totală se numeşte taxa implicită pe dioxid de carbon.

În Danemarca, noua taxa pe dioxid de carbon va duce la creşterea taxei implicite cu 14 $, ajungând la 66 $/t CO2.

În Finlanda taxa implicită înaintea introducerii taxei pe dioxid de carbon era de 44 $/t CO2, iar aceasta din urmă a mai adăugat 6 $.

De asemenea, în toate ţările nordice se observă că taxa implicită cea mai mare se înregistrează în sectorul transporturilor .

Din nou Suedia se află in frunte cu 203 $/t CO2 (în medie). În Norvegia şi Danemarca, taxa implicită pe dioxid de carbon la

nivelul transportului este mai mică deoarece o mare parte din consumul de carburant de transport este scutit de taxa pe dioxid de carbon sau este foarte mica.

Astfel, în Danemarca 40% din transportul pe uscat foloseşte motorina pentru care nu se percepe taxa pe dioxid de carbon.

Page 21: TAXE MEDIU

Taxa implicită la nivelul populaţiei este cea mai mare în Danemarca (197 $/t CO2), datorită consumului foarte mare de cărbune, în mod indirect, prin intermediul producerii de electricitate.

În Suedia, această taxă este de 124 $, în timp ce în Norvegia si Finlanda nivelul este situat la jumătate.

Taxa implicită pe dioxid de carbon pentru industrie este mică în comparaţie cu cea pentru transport şi pentru populaţie.

În Norvegia, industria plăteşte în medie 42 $/t CO2, din care 17 $ datorită taxei pe dioxid de carbon.

În Suedia, această taxă implicită este 50 $/t CO2, cu 25 $ mai mult decât înainte de introducerea taxei pe dioxid de carbon .

Impunerea taxei pe dioxid de carbon va duce în Danemarca la o creştere a taxei implicite cu 0-16 $/t CO2, în funcţie de ramura industrial[.

Legătura dintre ponderea emisiilor de dioxid de carbon a diferitelor sectoare poluante în totalul emisiilor unei ţări şi taxa pe dioxid de carbon plătită de sectorul respectiv este diferită de la o ţară la alta.

Astfel, în Danemarca, indiferent de ponderea sectoarelor poluante în totalul emisiilor, taxa pe dioxid de carbon este de aproximativ 17-18 $/t CO2 în toate sectoarele.

În Finlanda, taxa pe dioxid de carbon în domeniul transporturilor este de aproximativ 25 $/t CO2, de cinci ori mai mare decât taxa suportată de industrie şi de către sectorul producerii electricităţii, deşi toate cele trei sectoare deţin aceeaşi pondere in cadrul emisiilor totale de dioxid de carbon.

În Norvegia, taxa pe dioxid de carbon colectată în sectorul energetic este de aproximativ 120 $/t CO2, cu peste 100% mai mare decât taxa pe dioxid de carbon din alte sectoare poluante, ea fiind mult mai mare decât taxa implicită colectată în industrie şi aproximativ egală cu taxa implicită plătită de populaţie.

Suedia16 a început din 1990 o politică de luptă contra poluării atmosferice, bazându-se pe o profundă restructurare a fiscalităţii energetice:

Ea a stabilit o taxă de 250 de coroane pe tona de CO2 degajat, începând cu 1991, crescând în 1993 la 230 coroane /tonă. Incitantă, această 16 P.Bohm, Taxation and Environment: the Case of Sweden, în Fiscalité et environnement:

quatre études de cas, 1993

Page 22: TAXE MEDIU

taxă a avut ca obiectiv o reducere a emisiilor de CO2 de până la 16% până la sfârşitul anului 2000.

începând cu 1991 o taxă echivalând cu 30000 de coroane pe tona de SO2 emis, a fost aplicată fie prin taxarea conţinutului de sulf al petrolului şi cărbunelui, fie prin taxarea directă a emisiilor măsurate ale marilor instalaţii industriale. Această taxă are şi o funcţie incitativă, având drept scop o reducere cu 35 până la 40 % a emisiilor de SO2 până în anul 2000.

din 1992 se aplică o taxă pentru emisiile oxizilor de azot celor mai mari două sute de instalaţii producătoare de energie electrică sau de căldură (centrale termice având o producţie mai mare de 50 GWh). Nivelul taxei este de 40000 coroane pe tonă.

Se ignoră însă încasările, scopul fiind acela de a se obţine o reducere de 30% a emisiilor instalaţiilor care plătesc această taxă printr-o funcţie dublă – incitantă şi redistributivă - fondurile fiind redistribuite instalaţiilor proporţional cu cantitatea de energie produsă.

Trebuie să subliniem trei caracteristici importante17 ale acestui model suedez:

în primul rând, aceasta eco-fiscalitate energetica se înscrie în cadrul unei vaste reforme fiscale efectuată în 1990-1991;

în al doilea rând, aceste taxe au toate o funcţie incitativă (în afară poate de taxa pentru emisiile de oxid de sodiu);

în al treilea rând, venitul din aceste taxe este vărsat la bugetul general al statului.

Problema ambalajelor devine din ce în ce mai acută iar multe ţări au introdus taxe specifice asupra anumitor tipuri de ambalaje. Sistemele prin “depunere – consignaţie” asupra recipientelor cu băuturi, reutilizabile sau reciclabile sunt frecvente, dar taxele sunt mult mai rare (Danemarca, Finlanda, Norvegia, Suedia). Trebuie să menţionăm şi taxele asupra sacilor de plastic (Italia) şi asupra ambalajelor de pesticide (Danemarca).

E important să observăm că problema ambalajelor reziduale poate fi calificată drept difuză, având în vedere numeroasele utilizări şi funcţii ale

17 Ministère suédois des finances, The Swedish Tax Reform of 1991, Stockholm, 1991

Page 23: TAXE MEDIU

ambalajelor. Acestea sunt mereu legate de un produs iar tipul de ambalaj ca şi caracteristica lor, sunt diferite în funcţie de produsul pe care îl conţin.

Potrivit funcţiei lor, ambalajele pot fi indispensabile (lichidele sau substanţele periculoase) sau inutile (ambalajul dublu al produselor de consum).

Ambalajele reziduale pot fi inofensive (saci de hârtie) sau primejdioase (conţin pesticide). Ambalajele pot fi reutilizabile (recipiente din sticlă) sau de unica folosinţă (ambalajele pentru carne). Astfel, nu putem efectua o analiza valabilă pentru toate cazurile.

Ambalajele anumitor substanţe periculoase sunt reglementate în legislaţia internaţională 18. Un exemplu e legat de ambalajele din poliestiren ale produselor alimentare şi ale produselor de consum durabile, la producerea cărora s-a utilizat CFC19, efectele nocive pentru mediul înconjurător, problemele pe termen scurt, incertitudinea referitoare la impactul asupra mediului fiind elemente ce sunt luate în calcul în cazul acordurilor internaţionale.

Pentru alte tipuri de ambalaje, factorii de mai sus nu intervin. E vorba, printre altele, de ambalajele primare ale bunurilor de consum, ale băuturilor şi produselor alimentare, de ambalajele secundare, cum ar fi sacii şi cartoanele.

Dar, redevenţele de poluare (deversare), ca şi celelalte taxe de mediu, nu au reuşit întotdeauna să incite la diminuarea poluării. Chiar şi în ţările ce au un nivel ridicat, ca Polonia, de exemplu, redevenţele sunt de cele mai multe ori inferioare costului echipamentului antipoluator, ceea ce explică de ce poluatorii consideră că este mai economicos să plăteşti taxa.

În tabelul 4.4 am prezentat comparativ taxele pentru poluarea aerului (SOx) şi a apei (DBO).

18 Directiva Comunităţii Europene privind ambalajele substanţelor periculoase 19 clorflorocarbon

Page 24: TAXE MEDIU

Tabelul 4.4 Redevenţe comparative pentru poluarea aerului şi a apei

Ţări Poluarea aerului: SOx

($/to) Poluarea apei: DBO ($/to)

Lituania 104 220 Polonia 176 1000 – 400020)

România .. 11 Franţa .. 54000 21

Suedia 4100 22 ..

Notă: date nedisponibile Sursa: OCDE, op. Cit. , 2000 În Rusia, ca şi în alte ţări, redevenţele totale sunt plafonate pentru cei

ce au profituri scăzute (de exemplu, la Novgorod se percepe un sfert din redevenţa pe ape uzate introdusă în 1996).

4.2.2 Redevenţele asupra zgomotului Redevenţele asupra zgomotului sunt aplicate în ţările dezvoltate

(şi foarte puţin în cele în curs de dezvoltare) dar, după opinia specialiştilor nu constituie incitaţii eficace pentru reducerea zgomotului. Ele sunt utilizate în principal pentru procurarea de resurse ce se folosesc pentru plata îndemnizaţiilor populaţiei ce este victima a poluării fonice (de exemplu, cei ce lucrează sau locuiesc în apropierea aeroporturilor).

Zgomotul este unul din factorii poluanţi pe care populaţia îi resimte cel mai puternic, iar transporturile sunt principala sursă de poluare sonoră: 15 % din populaţia ţărilor OCDE este expusă unor nivele de poluare sonoră

20 variază în funcţie de sector 21 valabil numai pentru Agenţia apei Normandia 22 pentru emisiile de NOx; Suedia utilizează şi o redevenţă pe produs de 30 KRS/kg pe

cantitatea de sulf conţinută de carbon, petrol sau cărbuni

Page 25: TAXE MEDIU

considerate inacceptabile şi vătămătoare pentru sănătate şi pentru bunul trai (peste 65 decibeli)23.

În faţa ineficienţei celor mai multe dintre politicile de luptă contra poluării sonore (situaţia a rămas în mare aceeaşi de 20 de ani), au fost formulate o serie de propuneri de taxe asupra poluării sonore determinate de transporturi (vehicule cu motor şi camioane).

În Japonia, Ţările de Jos, Italia şi Australia sunt aplicate unele taxe asupra poluării sonore datorate avioanelor, taxe ce se determină în funcţie de nivelul zgomotului. În Franţa a fost introdusă o “redevenţă pentru atenuarea poluării sonore”, dar aceasta a existat numai între 1984 şi 1987, fiind abandonată din motive juridice24 .

În Germania25, un proiect de remodelare a fiscalităţii în ceea ce priveşte vehiculele motorizate prevede introducerea unei “taxe asupra zgomotului (şi asupra poluării) provocat de automobile”.

În Ţările de Jos, a existat, între 1983 şi 1988, o taxă asupra poluării sonore provocate de instalaţiile industriale, dar a fost abandonată în urma unei restructurări a fiscalităţii ecologice.

În Elveţia (Geneva)26, se practică o taxă asupra zgomotului produs de avioane ce se calculează în funcţie de tipul de avion, de zgomotul produs la aterizare şi decolare.

Încasările obţinute din redevenţe sunt utilizate de autorităţile aeroportuare, pentru finanţarea programelor de protecţie şi de atenuare în materie de poluare sonoră. În Italia27, încasările sunt utilizate de autorităţile de mediu regionale pentru acordare de ajutoare locuitorilor sau municipalităţilor afectate de zgomot, în timp ce în Turcia28 ele sunt vărsate la un fond de prevenire a poluării atmosferice.

23www.oecd.org 24 anulata de Consiliul Statului 25 OCDE, Développement durable: quelles politiques ?, Paris, 2001 26 N. Wallart , op. cit. 27 www.oecd.org 28 OCDE, op. Cit.

Page 26: TAXE MEDIU

În România 29 nu există o reglementare speciala pentru călătoriile cu avionul, totuşi anumite acte legislative împuternicesc Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei să stabilească reglementări speciale pentru protecţia mediului.

Prezentăm în tabelul 4.5 exemple de redevenţe asupra zgomotului utilizate de diverse ţări:

Tabelul 4.5 Redevenţe asupra zgomotului existente în diferite state

Ţara Momentul calculării redevenţei

Cota Obiectiv Incit.

Finan.

Sumă Destinaţie

Germania Aterizarea avioanelor

Variază Da nu ….. fără afectare precisă

Australia

Aterizarea avioanelor

Min 162 AUD /aterizare

Nu da 37 mil. acoperirea AUD costurilor programelor de atenuare a zgomotului

Italia Aterizarea avioanelor (nivelul zgomotului)

…….. …….. da ……… autorităţi regionale de mediu

Japonia Aterizarea avioanelor

variază Nu da ……..

Norvegia Aterizarea avioanelor

………… Da da ………… utilizate de autorităţile

aeroportului Elveţia Aterizarea

avioanelor 0-800 CHF / aterizare

Da nu 2-3 mil. finanţarea CHF serviciilor şi întreţinerea

aeroportului Turcia Aterizarea

avioanelor 0,5% din preţul biletului ; şi o cotă pe tonă marfă transportată

…….. da ……… fond de prevenire a

poluării

Notă: nedisponibil Sursa: www.oecd.org

29 www. mappm.ro

Page 27: TAXE MEDIU

4.2.3 Redevenţele pe produs Redevenţele pe produs sunt taxele percepute şi aplicate asupra

produselor ce sunt dăunătoare mediului, fiind utilizate în producţie, în consum sau ambalajele lor sunt transformate în deşeuri. Majorând costul produselor dăunătoare, redevenţele pe produs încurajează producătorii şi consumatorii să substituie produsele dăunătoare cu altele mai puţin periculoase.

Există mai multe taxe pe produs, dintre care enumerăm: • taxa pe cărbune, pe uleiuri cu grăsimi (Germania, Franta, Italia), • taxa pe îngrăşăminte şi pesticide (Norvegia, Suedia, Finlanda), • taxa pe ambalaje nereutilizabile (Danemarca, Finlanda, Norvegia), • taxe pe baterii (Italia, Norvegia), • taxele pe produsele chimice de bază (SUA), • taxe pe combustibili (benzina) în majoritatea ţărilor în curs de

dezvoltare şi în ţările dezvoltate. Veniturile procurate cu ajutorul acestor taxe pot fi utilizate pentru

finanţarea acţiunilor de prevenire a poluării sau a eforturilor de menţinere a calităţii apei, aerului sau solului la nivele acceptate. De asemenea, ele pot fi utilizate pentru finanţarea cercetării şi aplicarea rezultatelor acesteia în domeniul mediului sau sunt vărsate la bugetul public fără a fi utilizate pentru protecţia mediului.

Taxele pe produs contribuie la adoptarea unei anumite tactici, începând cu punerea în practică şi gestiunea produselor pe ansamblul ciclului de viată, concentrându-se pe costurile de mediu potenţiale ale fiecărui ciclu parcurs de un produs: producţie, consum şi evacuarea deşeurilor.

Perceperea acestor taxe asupra consumatorilor intermediari încurajează teoretic întreprinderea să utilizeze ca intrări produse mai puţin dăunătoare.

Totuşi, experienţa demonstrează că este dificilă aplicarea acestor taxe la bunurile intermediare sau produselor finite identificabile (bunuri de producţie sau deşeuri provenite din consum).

Page 28: TAXE MEDIU

Dacă taxele pe produs nu au dus încă la schimbarea comportamentului într-o măsura considerabila, totuşi, ele permit finanţarea politicilor şi programelor ce vizează tratarea efectelor negative ale produselor asupra mediului. Costurile administrative ale taxelor pe produs sunt in general mici, deoarece ele sunt încorporate in sistemele fiscale existente . Cea mai cunoscută formă a redevenţelor pe produs este taxa asupra vehiculelor ce îmbracă următoarele forme 30:

Taxă asupra vânzării de vehicule noi care este mai ridicată decât altele instituite asupra altor produse, de exemplu: Belgia utilizează o taxă pentru punerea în circulaţie, în SUA taxa este mai mare pentru vehiculele ce utilizează drept combustibil benzina, taxa variază între 1000-7700$. În acest fel, se doreşte scăderea vânzărilor de maşini noi şi deci o reducere a numărului de vehicule în circulaţie, dar incită în acelaşi timp consumatorii să conserve vehiculele vechi care sunt şi mai poluante.

În Franţa, reducerea cu 50% a taxei anuale (taxa locală) pe vehiculele ce au o vechime mai mare de 5 ani este de asemenea o incitaţie pentru conservarea vehiculelor vechi, dar mai poluante şi mai zgomotoase;

Redevenţele anuale îmbracă forma dreptului de înregistrare sau de utilizare a vehiculului cu motor, fiind stabilită fie anual, fie proporţional funcţie de caracteristicile vehiculelor şi de capacitatea motorului.

Finlanda utilizează un sistem de taxe diferenţiate asupra vehiculelor în funcţie de echiparea acestora cu catalizator, benzină fără plumb fiind taxată mai puţin.

Grecia aplică de asemenea taxe diferenţiate pe vehicule pentru a promova utilizarea vehiculului conform normelor EURO 3, iar cum aceasta măsură este acompaniată de scăderea preţului la aceste vehicule, ele constituie o veritabilă incitare pentru înlocuirea rapidă a vehiculelor vechi cu cele noi.

În domeniul redevenţei pe produs în domeniul ambalajelor, sistemul danez a pus în evidenţă că redevenţa aplicată ambalajelor din sticlă a încurajat producătorii de vin să-şi comercializeze produsele în ambalaje din carton (acestea sunt supuse unor redevenţe mai scăzute).

30 S.Smith, M.Pearson, The European Carbon Tax: An Assessment of the European

Commision’s Proposals, Rapport de la SFI: Londres, 1991

Page 29: TAXE MEDIU

Cele mai utilizate taxe pe produs sunt cele aplicate asupra carburanţilor, aceştia fiind supuşi la: TVA, accize, taxe de stocare şi securitate, taxe de mediu. În ţările OCDE , nivelul TVA ce se aplică carburanţilor diferă de la ţară la ţară, după cum se observă din tabelul 4.6

Tabelul 4.6

Cotele de TVA pentru carburanţi, practicate în diverse ţări Ţara Cota ( % )

Belgia 19,5 Luxemburg 12

Grecia – benzină - gazolină

36 8

Irlanda 12,5 Româniaa 19

Sursa: OCDE , op. Cit. a România nu face parte din OCDE Accizele se aplică fie sub forma de accize ad – valorem (calculate

procentual), fie de accize specifice (determinate funcţie de cantitate). În ţările OCDE, gazolina are o altă cotă de impozitare diferită de

benzina deoarece este utilizată foarte des în transporturile comerciale. În schimb, în SUA, situaţia este inversă. Australia utilizează reducerea accizelor pentru gazolină dacă este utilizată în activitatea minieră (90 % reducere), pentru producţie (100 % reducere) sau este utilizată pentru încălzirea spitalelor şi a locuinţelor (76 % reducere). În SUA, cota de impunere la nivelul statului este superioară celei folosite de statele federale. De cele mai multe ori, accizele reprezintă 80-90 % din taxele speciale ce se regăsesc în costul carburantului (tabelul 4.7).

Page 30: TAXE MEDIU

Tabelul 4.7 Accizele calculate la litrul de benzina cu plumb / fără plumb

Ţara Taxele la benzina cu plumb (%)

Taxele la benzina fără plumb (%)

1990 1999 1990 1999 Suedia 65,5 82,9 58 73 Noua Zeelandă

45,7 58 43 51

Danemarca 69,1 73 65,1 70 Spania 63 78,2 50,8 70,3 Belgia 65,5 81,3 51,2 68,2 Grecia 63,8 84,1 52,4 62,8 Portugalia 67,8 79,5 63,8 74,9 România …. 58,2 …. 56,1

Sursa: IEA, Raport 2000

Redevenţele aplicate asupra substanţelor chimice ce distrug pătura de ozon sunt utilizate în Australia, Ungaria, Irlanda şi Cehia. Scopul lor este incitativ, deoarece vizează susţinerea programelor de eliminare progresivă a acestor substanţe sau de finanţare a evacuării lor (Islanda) sau formarea unui fond de mediu (Ungaria). În tabelul prezentăm aceste redevenţe 4.8.

Tabelul 4.8

Redevenţe aplicate asupra substanţelor chimice în diferite state Ţara Baza de

calcul a redevenţei

Cota Obiectiv Incitativ

Financiar

Sumă Destinaţie

Australia Substanţe chimice

0,09 AUD/kg de bromură de metil importată; 2 AUD/kg CFC importat

Da nu 0,5 mil AUD

Finanţarea mecanismelor administrative şi a programelor de sensibilizare

Ungaria Frigidere şi climatizoare

Frigidere: 600-2800HUF /unit. Climatizoare: 100-250HUF/kg CFC şi freon

…….. da

500 mil.HUF

Fondul centralizat pentru mediu

Page 31: TAXE MEDIU

Ţara Baza de calcul a

redevenţei

Cota Obiectiv Incitativ

Financiar

Sumă Destinaţie

Islanda Substanţe chimice

……… Nu da

………. Colectare şi evacuare

Cehia Substanţe chimice

200CZK/kg Da nu

38 mil. CZK

Programe de luptă contra poluării

Sursa: IEA, Raport 2000 Gazul natural face şi el obiectul unei taxe in Australia şi SUA (fiind

cuprinsă între 2-6%). În ţările în care se aplică TVA, consumul de gaz natural al menajelor este supus acestui impozit, cu excepţia Spaniei, Greciei, Luxemburgului, Portugaliei. Franţa, Italia, Japonia şi Elveţia aplică accize, iar Spania aplică o taxa municipală de 1,5 %.

În România 31 nu există costuri sau amenzi pentru emisiile in aer. Principalul poluator al aerului în România este sectorul de producere a energiei, dar nu există nici un fel de reducere de taxe pentru investiţiile de energie cu impact asupra emisiilor în aer.

Inspectoratele de Protecţie a Mediului impun amenzi şi penalităţi pentru depăşirea limitelor de emisii in aer, de la caz la caz; cuantumul amenzilor este relativ scăzut, variind intre 10 şi 40 USD pe incident, şi deci nu acţionează ca o piedică.

O diferenţiere de taxe pentru benzina cu/fără plumb a fost introdusă în 1994 pentru a încuraja folosirea benzinei fără plumb. În prezent, benzina fără plumb este doar cu puţin mai ieftina – 0,04 USD la litru – decât benzina cu plumb cu aceeaşi cifră octanică.

Persoanele fizice, statul şi companiile private plătesc o taxă speciala pe toate vehiculele private şi pe camioane, tractoare, maşini agricole şi pe vehiculele de transport. Taxa depinde de capacitatea motorului şi variază între 2 şi 7 dolari SUA pe an. Taxa a fost introdusă pentru a mări venitul

31 www.mappm.ro

Page 32: TAXE MEDIU

prefecturilor, fiind folosite pentru construcţia şi menţinerea drumurilor publice.

De la începutul anului 1998, taxele de import pentru maşinile echipate cu convertor catalitic au fost mai mici decât pentru maşinile fără catalizator. Taxele vamale şi tarifele pentru maşinile importate au crescut cu circa 20 % din preţul en-detail al maşinii, nefiind admise importuri de maşini fără EURO 3.

Taxele şi redevenţele de poluare sunt o sursă de venit pentru stat departe de a fi neglijabile. O problemă importantă este aceea de a determina alocarea acestor fonduri: trebuie ele să fie alocate la bugetul de stat sau la programele specifice de protecţie a mediului înconjurător ?

Ortodoxia fiscală cere ca taxele să fie vărsate la bugetul general al statului (principiul unităţii bugetare) şi să nu aibă nici o altă destinaţie. În materie de mediu, situaţia este contrară: ştim că produsul unei taxe incitative nu trebuie să fie destinat protecţiei mediului; cu toate acestea, cea mai mare parte a taxelor şi redevenţelor au ca raţiune de a fi finanţarea operaţiunilor de protecţie a mediului.

Taxele care sunt destinate protecţiei mediului (taxele afectate) sunt regula, cele care ajung la buget, excepţia. Asistăm în egală măsura la o creştere a fondurilor pentru lupta contra diverselor forme de poluare: fonduri pentru lupta contra mareelor negre, fonduri pentru repunerea în funcţiune a spaţiilor de depozitare a deşeurilor, de reabilitare a suprafeţelor de depozitare, etc.

Fiscalitatea ecologică contrazice însă şi un principiu fiscal consacrat. Poate problema nu are încă o direcţie concretă şi sigură, în măsura în care încasările din taxe, deşi nu sunt neglijabile, reprezintă încă o parte destul de mică din încasările totale. Cea mai mare parte a acestora, fiind comparabilă cu accize, este interesant să le raportăm la totalul încasărilor din aceste drepturi de accize; se constată proporţii importante pentru anumite ţări (25 % în Suedia, 20 % în Ţările de Jos) şi mari diferenţe de la o ţară la alta. Dar

Page 33: TAXE MEDIU

aceste încasări riscă să crească odată cu creşterea nivelului taxelor existente şi introducerea unor noi taxe. Oates 32spunea că orice formă de afectare a încasărilor este de condamnat, pentru că impiedică restructurarea fiscalităţii şi impun substituirea taxelor internalizate (care corectează o afectare insuficientă a resurselor) taxelor existente care introduc sau promovează alte direcţii de alocare.

Dincolo de problemele de distribuire a veniturilor, statul trebuie să poată conta pe o stabilitate a intrărilor fiscale. Însă, prin definiţie, o taxă eficientă presupune un randament fiscal descrescător, întrucât cu cât taxa este mai eficientă cu atât poluarea se diminuează, iar încasările se reduc. Evident, interesele administraţiilor financiare şi acelor care se ocupă de mediu sunt divergente: schematizând, am putea spune că primele au “avantajul” de a aplica o taxă ineficientă care, menţinând anumite niveluri de poluare, vor asigura pentru mult timp realizarea veniturilor; celelalte vor urmări stabilirea unei taxe cu randament descrescător .

Se pune atunci problema cunoaşterii administraţiilor financiare care se ocupă de mediu şi care îşi vor impune punctul de vedere în ceea ce priveşte gestionarea taxelor de mediu. Un compromis rezonabil ar fi acela de a lăsa Ministerului de Finanţe responsabilitatea conceperii taxei, în funcţie de obiectivele urmărite şi de a vărsa încasările la bugetul general al statului. Acesta ar trebui să modifice politica sa fiscală pentru a menţine un flux continuu al încasărilor.

Pe de altă parte, menţinerea unei fiscalităţi constante presupune reducerea taxelor existente atunci când sunt introduse noi taxe. Astfel este cazul Suediei care a redus anumite impozite (pe venit şi pe energie) pentru a compensa noile taxe. Gestionarea încasărilor trebuie deci concepută luând în considerare ansamblul de taxe şi într-o manieră dinamică, în funcţie de materia taxabilă.

32 W .A. Oates, Pollution Charges as a Source of Public Revenue, articol publicat în

Economic Evolution and Environmental Concerns,1990

Page 34: TAXE MEDIU

Interesul pentru problema utilizării încasărilor este explicat din două puncte de vedere.

În primul rând, efectele economice favorabile a cheltuielii acestor încasări pot reduce costul economic brut al ameliorării mediului înconjurător.

În al doilea rând, încasările pot fi utilizate pentru a asigura acceptarea politică a noii taxe de către consumatorii şi producătorii afectaţi de această taxă, precum şi de către corpul electoral în ansamblul său.

Considerăm că statului i se oferă trei posibilităţi de a utiliza încasările generate de taxele de mediu :

• acoperirea cheltuielilor în cadrul programelor publice, • reducerea deficitului bugetar, • diminuarea altor prelevări fiscale. Utilizarea optimă va varia în funcţie de situaţia particulară a ţărilor

luate în considerare: amploarea deficitului bugetar şi presiunea fiscală existentă, funcţionarea pieţelor muncii şi a capitalurilor, structura consumului, organizarea sistemului fiscal şi gradul de dotare al ţării în ceea ce priveşte resursele naturale. Aceşti factori se vor conjuga pentru a determina care dintre taxe determină cele mai multe distorsiuni, şi deci care dintre reformele potenţiale va fi la originea celei mai mari eficienţe, precum şi consecinţele unei taxe pentru energie asupra competitivităţii unei ţări.

Una dintre posibilităţi este aceea de a utiliza încasările pentru a răspunde presiunilor pieţei , de a oferi o compensaţie celor care sunt cei mai afectaţi de taxa pe energie, mai ales dacă ea este regresivă. Aceste presiuni pot avea următoarele efecte: încasările produse să fie destinate în întregime plăţilor de transfer sau măsurilor compensatorii de reducere a altor prelevări fiscale, pentru atenuarea incidenţei noii taxe asupra consumatorilor ( pe care-i afectează într-o manieră disproporţionată ).

Producătorii pot, de asemenea, să oblige la luarea unor măsuri de compensare şi în mod special a unui ajutor regional sau sectorial în favoarea

Page 35: TAXE MEDIU

muncitorilor şi întreprinderilor intens energofage. Puterea publică ar putea să decidă redistribuirea încasărilor direct celor afectaţi.

O a doua posibilitate constă în a afecta încasările acoperirii cheltuielilor de mediu. Aceasta ar putea permite consolidarea accepţiunii politice a taxei care o prezintă ca o măsură de protecţie a mediului înconjurător şi nu ca un instrument care doar să genereze încasări. Această destinaţie a încasărilor n-ar avea sens din punct de vedere economic decât dacă ele servesc într-adevăr finanţării proiectelor suplimentare de protecţie a mediului şi dacă nivelul şi alocarea celorlalte cheltuieli sunt irevocabil fixate.

Dacă guvernul se mulţumeşte să compenseze (implicit sau nu) creşterea cheltuielilor de protecţie a mediului care rezultă din afectarea încasărilor de pe urma taxei printr-o reducere a cheltuielilor finanţate de bugetul general, această afectare a încasărilor nu ar fi decât un subterfugiu pentru a obţine acceptarea noii taxe. Cea mai mare opoziţie în ceea ce priveşte această afectare a încasărilor se referă la faptul că ea poate împiedica guvernele să stabilească un program de cheltuieli optimal.

Utilizarea produsului taxelor pe energie pentru a finanţa o reducere a deficitului finanţelor publice poate fi o prioritate în ţările în care deficitul sau datoria publică sunt ridicate.

Pentru a diminua celelalte prelevări fiscale, produsul taxelor de mediu poate fi utilizat în diverse moduri. Avantajul acestei soluţii în raport cu creşterea cheltuielilor publice sau cu reducerea deficitelor poate depinde de structura şi gradul global de fiscalitate în ţările luate în considerare.

De exemplu, costurile sub formă de distorsiuni ale unei taxe pe carbon sau pe energie depind de nivelul prealabil de subvenţionare în favoarea energiei sau a cheltuielii fiscale, apăsând pe aceasta din urmă. Introducerea unei noi taxe, atunci când presiunea fiscală este deja ridicată, va mări costurile economice în raport cu situaţia în care o sursă dată de energie nu este taxată.

Page 36: TAXE MEDIU

De asemenea, încasările pot fi utilizate pentru a reduce taxele generale asupra consumului. Este foarte probabil ca aceasta să nu fie o prioritate politică decât într-un număr mic de ţări, dar această posibilitate prezintă avantajul economic de a reduce efectele inflaţioniste ale noii taxe.

Utilizarea produsului taxelor de mediu în direcţia reducerii taxelor pe muncă a fost propusă ca un mijloc de a beneficia de un “dublu dividend” sub forma unei ameliorări a mediului înconjurător şi a unei creşteri a locurilor de muncă.

Alţii, au calificat ca o “asociere înşelătoare”33 legătura dintre politica de mediu şi cea a muncii, punând în valoare faptul că taxele de mediu trebuie să fie introduse, în principal, din raţiuni de mediu – dacă ele constituie un mijloc de a atinge avantajele maxime din punct de vedere al mediului înconjurător la cele mai mici costuri globale de luptă contra poluării în raport cu celelalte instrumente de acţiune – şi nu în cadrul unei politici a locurilor de muncă. De fapt, teoria elaborării politicilor economice vrea ca numărul instrumentelor utilizate să nu fie inferior celui al mijloacelor de acţiune. Muncitorii din industriile puternic energofage pot suporta o diminuare a cererii de servicii pe care ei o oferă. Dacă dispun de competenţe specifice unei întreprinderi sau chiar unei industrii, ei pot să nu fie în măsură să se transfere în alte ramuri de activitate. În ţările caracterizate prin salarii reale rigide şi prin alte inelasticităţi, taxele de mediu vor reduce locurile de muncă. Amploarea diminuării locurilor de muncă va depinde de proporţia taxei care apasă asupra factorului muncă.

Dezbaterile asupra introducerii unei fiscalităţi ecologice sunt la ordinea zilei: problema gestionării taxelor şi a încasărilor ocupând un loc central.

În concluzie, pentru a fi introduse în practica fiscală şi pentru a fi uşor de aplicat, taxele trebuie să răspundă unui (anumit) număr de criterii care formează, ca să spunem aşa “legile” fiscalităţii: simplitate, deoarece o

33 OCDE, op. Cit.

Page 37: TAXE MEDIU

taxă calculată greu este dificil de pus în practică şi întâmpină numeroase rezistenţe pentru că este fie prost înţeleasă, fie nu este acceptată pentru că complexitatea este în detrimentul eficienţei şi este necesar să se găsească soluţia optimă, o cale de mijloc între o taxă simplă, puţin eficientă şi o taxă dificil de aplicat, transparenţă, adică claritatea obiectivelor taxei, tipul de poluare, modalităţile de utilizare a sumelor încasate.