Tautologia. Argoul si jargonulClasa a VIII-a

1) Subliniază tautologiile din următoarele texte:„Domnule, nevasta trebuie să fie nevastă, şi casa casă.” (Camil Petrescu)„Năiţă, ştii bine că atunci când spun o vorbă, vorbă să fie.” (Marin Preda)„Un bou ca toţi boii, puţini la simţire...Dobândi în cireadă un post însemnat.” (Grigore Alexandrescu)„Zică toţi ce vor să zicăTreacă-n lume cine-o trece. ”(M. Eminescu)

2) Subliniază tautologiile şi precizează dacă apar în propoziţii sau în fraze:Prostul tot prost rămâne. Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie. Vorbeşte ca să vorbească.

Cuvântul e cuvânt. Pe aici când ninge- ninge, nu se-ncurcă.3) Subliniază cuvintele şi expresiile argotice. Evită-le în exprimare.

Multă baftă la examen! L-a luat la mişto. A dat-o în bară cu răspunsul. Alex e băiat de comitet. S-au dat în gât reciproc.Am aflat că bătrânul a dat colţul anul trecut. După ce i-au tras ţeapa, au fugit în străinătate.Mi-am luat nişte pantaloni bestiali. A băgat la ghiozdan până n-a mai putut. A făcut imediat paşi.

4) Subliniază elementele de argou din textele de mai jos: „Mănoiule, mi-ai stricat şmahul, păcătosule!” (B. Şt. Delavrancea) „Nu e aşa că nu m-a sluţit prea tare? În două zile n-o să mai rămână nici urmă...

Şi atunci, iar o să poftim musafiri! Nu moare cineva de-o bătaie.” (Panait Istrati) „Ţi-am spus că avem la mine academie liberă cu dame foarte cumsecade şi cu

şampanie.” (B. Şt. Delavrancea)5) Subliniază elementele de jargon din textele de mai jos: „-Nu ţi-e ruşine să bagi mâna în nas!...şezi frumos!te vede madam Carol!” (Caragiale) „-Ce citeşti porcăria aia, domnule? -Pardon, zic eu...” (Caragiale) „CHIRIŢA:Da’ia-n să-i fac un examen... Guliţă, spune ninecăi, cum se cheamă

franţuzăşte furculiţa?GULIŢĂ: Furculision.CHIRIŢA:Frumos... Dar friptura?GULIŢĂ: Fripturision.CHIRIŢA:Prea frumos... Dar învârtita?GULIŢĂ: Învârtision.CHIRIŢA: Bravo... Guliţă! Bravo... Guliţă!ŞARL (în parte, furios): Gogomanision, va!...” (V. Alecsandri)

„Mersi, monsiu Şarlă...când ai şti ce mulţămire mi-ai făcut...Vous m’avez frotte le coeur avec du miel.” (V. Alecsandri)

„Mon cher ami, răspunse pripit Candian, m-am încurcat la bancă.”(B. Şt. Delavrancea) Ziţa: „De când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul

raţiunii… Te iubesc la nemurire. Je vous aime et vous adore; que pretendez-vous encore? Inima-mi palpită de amoare.”(Caragiale)

6) Scrie 5 termeni de jargon folosiţi de cei care lucrează la calculator şi explică sensul acestora.7) Indică mijlocul prin care au apărut următorii termeni argotici: calpuzan, curcan, fripturist, gagiu,

sufletist.

TAUTOLOGIA

Tautologia este o greşeală gramaticală de exprimare care constă în repetarea aceluiaşi cuvânt, cu funcţii sintactice diferite şi cu valoare expresivă deosebită.

Tautologia poate fi: La nivelul propoziţiei: Datoria e datorie. Frate, frate, dar brânza e pe bani. La nivelul frazei: Nu-i frumos ce e frumos. Eu ştiu ce ştiu. Am stat cât am stat.

ARGOUL

Argoul este un limbaj secret folosit de anumite categorii de vorbitori pentru a nu fi înţeleşi de ceilalţi.

Există un argou: Al răufăcătorilor (mititica, pârnaie, răcoare= închisoare; sticlete, curcan, gabor, copoi,

scatiu= poliţist; poteră= poliţie; lovele, euroi, verzişori, mălai, parai, caşcaval= bani;) Al elevilor şi studenţilor (şase, diriga, profa, scăunel, boabă, geogravarză, olimpiadă); Al militarilor (biban, gagică, naşpa, balast= mâncare de orez, adunare generală=

mâncare de legume); Al fumătorilor (lingură); Al sportivilor (trage fermoarul, pune pătura= pt.minge scăpată printre picioare, scuipă

supapa= pentru lovitură de minge în faţă);Frazeologia argoului: a da urechi, a da/ trage ţeapă, albă-ca-zăpada (heroină), om de

afaceri (hoţ), a da bărbi (a minţi), a duce cu zăhărelul, a arunca cârligul (a încerca să flirteze), a băga strâmbe.

Utilizarea acestor termeni în vorbirea curentă este nerecomandabilă pentru că nu se înscriu în coordonatele limbii literare. Unii scriitori folosesc argoul în operele lor pentru a zugrăvi anumite medii sociale periferice (T. Arghezi, B. Şt. Delavrancea)

JARGONULJargonul reprezintă cuvinte şi expresii străine folosite de unii vorbitori cu pretenţii de

cultură, pentru a impresiona şi pentru a se deosebi de restul vorbitorilor.Avem jargon:

Franţuzit: bonjur, bonsoar, monşer, maşer, mersi. Italienesc: ciau, arivederci. Englezit: bisnis, darling, gudbai, bai-bai, ful, cul, targhet etc.

Argoul este un limbaj convențional folosit în mod conștient de către vorbitorii unui grup social sau profesional, pentru a nu fi înțeleși de ceilalți. După Ion Pachia Tatomirescu [1], «argoul este un mod de exprimare nonliterar, specific anumitor grupuri sociale „certate cu legea“ și cu „codul manierelor elegante“ – grupuri alcătuite din vagabonzi, delincvenți, dar și din elevi, studenți, militari ș. a. –, care și-au format un „vocabular special“, cuprinzând cuvinte „cu sensuri deturnate“, din limba comună, ori din sfera regionalismelor, neologismelor etc., după un „cod propriu-încriptat“, cu „înțelesuri“ fără vreo legătură cu sfera lor propriu-zisă, încât să fie „de nebănuit“ îndeosebi celor ce reprezintă autoritățile, ori celor ce au legături cu autoritățile.».

Functii modificareArgoul are două funcții: de a încifra conținutul unui mesaj și de a diferenția „grupul social respectiv“ de

majoritatea celorlalți vorbitori. Din pitorescul „vocabular“ argotic spicuim: a ciordi, a mangli, a șuti (toate trei cu sensul de „a fura“), babac, „părinte“, Bacu, „Examenul de Bacalaureat“, bicicletă, „ochelari“, bilă, „cap“, bostan, ;cap“, bosu-mare, „directorul“, bosu-mic, „directorul adjunct“,broască, „poșetă“, casma, „mână“, ciripitor, „denunțător“, curcan, „polițist“, denghi, „bani“, devlă, „cap“, dirig, „diriginte“, dirigă, „dirigintă“, fasole, „dinți“, felicitare, „ordin de concentrare“, fetiță, „mitralieră“, frunză, „profesoară de botanică / biologie“, găină, „pălărie“, gagiu, „individ“ / „iubit“, hard, „creier“ / „cap“, icre, „bombe", limbă, „informator al poliției“, lovele, „bani“, mălai, „salariu“ / „bani“, mardei, „bani“, mate, „matematică“, mișto, „foarte bun / frumos“, mititica, „pușcărie“, pârnaie, „oală de pământ“, parai, „bani“ (< de la para, parale, monede din vremea Imperiului Otoman),profă, „profesoară“, sticlete, „polițist“, șase !, „atenție !“, șucar, „frumos“, tigvă, „cap“, universitate, „închisoare“ etc. [2].Pentru cei ce reprezintă „paria“ într-o societate, argoul se prezintă cu „funcția“ unei „măști de protecție“, în vreme ce la elevi, la studenți, la militarii în termen, „pare a se justifica“ prin nonconformism, prin „dorința juvenilă de a epata“ etc.

Argoul în literatură[modificare]Scritorii de mare talent, încă din cele mai vechi timpuri, au știut să valorifice (pentru „coloritul mediului

social“, pentru „atmosferă“ etc.) potențialul stilistic argotic: Petroniu («Satyriconul»),  François Villon («Balade»),  Tudor Arghezi («Sici, bei“),  Miron Radu Paraschivescu («Cîntice țigănești»),  Eugen Barbu («Groapa»),  Nichita Stănescu («Argotice»)[3] ș. a.„Lamentația (de dor și of)“ a unui Gică, la cârciuma Calul Bălan, grație capacității stănesciene de a rafina și sublima „argoticele“, capacitate datându-se din orizontul zilei de «joi, 12 mai 1955», trece într-un admirabil „text liric-burlesc-baladesc“:„Zicea că i-am vrăjit nasol, / că fac mișto la parastase / ... mă tot miram ce-o gâdilase / de-a dichisit-o-n ochi un trol. // Și mi-a suflat-o, mă... de-a gata, / călca-i-ar dricu' arătarea... / Cântai, cântai, dar vezi, cântarea / mi-a încălzit doar beregata. // Mă arde sub cămașă coasta, / mă seacă dur, prea dur, abrașa, / sau bă... m-o fi durând cămașa / și eu nu știu nimic de asta. // Sunt șmecher, eu  ? Eu, mă ? Ce zici... / C-așa-mi turnă la-nghesuială... / Dar vezi, m-am prins: e pe gineală, / c-o arde-n muscă d-un carici. // M-a uns cu găinaț de zână / și tocmai cine... O cartoafă, / o ștoalfă talciocară, oafă... / Ei și ? De-o gâdilă... rămână ! // Ochitul, vorbele îi put, / Dar dă-o-n suflet de gagică / ....... / Ai oasele la tine, Gică ? / Te fac pe zece un barbut... Nichita Stănescu, «La Calul Bălan, cârciumă și han»

Argoul la chat[modificare]Un fenomen actual este că în chat nu se dă importanță utilizării unei limbi corecte din punct de vedere

sintactic sau ortografic. Greșelile de tastare și gramaticale sunt frecvente. Caracteristic la chaturi este folosirea extensivă a anacolutelor, aposiopezelor, abrevierilor, elipselor, interjecțiilor precum și a expresiilor tipice de argou (slang)necesită citare. Semnele de punctuație și majusculele lipsesc deseori. În schimb se recurge des la emotigrame [ de ex. :-), ;-) sau :-o) ] sau și la acronime nestandardizate din engleză (ca de ex. lol de la laughing out loud, în traducere: râs puternic) sau și din română (vb = vorbim, k = ok(bine), nb = noapte bună etc.)[necesită citare]. Efectul final este posibilitatea de exprimare rapidă, instantanee, cu apăsare pe cât mai puține taste de pe tastatură[necesită citare]. Alt efect este însă că mulți interpretează argoul folosit la chat drept subcultură.

Alte trăsături[modificare]După alți cercetători[necesită citare], "acei ce utilizează argoul, își făuresc în acest fel o identitate aparte de restul societății, un semn de recunoaștere reciprocă. Din punct de vedere socio-lingvistic, argoul poate fi caracterizat prin dorința (sau nevoia) vorbitorilor săi de izolare și de afirmare prin limbaj a solidarității de grup, prin marginalitate și subversiune față de cultura și limba oficială. Argoul are două ipostaze principale: limbajul mediilor interlope – al furtului, al prostituției, al închisorii (destul de tehnic și mai bine individualizat, relativ

stabil și grefat pe structurile limbii populare);limbajul tinerilor, al nonconformismului juvenil, mai apropiat de registrul colocvial, expresiv și schimbător, foarte dependent de mode".

Jargonul este un limbaj specific anumitor categorii sociale, care reflectă dorințele celor ce-l vorbesc de a se distinge de marea masă a vorbitorilor și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și expresiilor pretențioase, deobicei împrumutate din alte limbi, sau a celor de îngustă specialitate.[1]

Jargonul informatic = jargonul calculatoriștilor (cuvântul „calculatorist” făcând el însuși parte din acest jargon)Uneori noțiunea de jargon este confundată cu cea de argou, diferența constând în faptul că argoul se dorește a fi înțeles doar de cei care-l folosesc.

ARGOUCALPUZÁN, -Ă, calpuzani, s. m. și f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos. – Din tc. kalpazan. CALPUZÁN s. v. escroc, hoț, impostor, înșelător, pungaș, șarlatan, șnapan. calpuzan m. 1. cel ce taie bani falși; 2. înșelător, nemernic: este cel mai mârșav și mai calpuzan dintre toți Grecii din țara româneascăFIL. [Turc. KALPAZAN]. calpuzán m. (turc. kalb-zen, pop. kalpazan, d. kalp, calp, și pers. zen, care bate [monetă]; ngr. kalpuzánis, bg. kalpazan). Rar.Falsificator de monetă. Fig. Escroc [!]. 

CURCÁN, curcani, s. m. 1. Pasăre domestică mare, originară din America, cu coada lată care se desfășoară în formă de evantai(Meleagris gallopavo); p. restr. masculul curcii. ◊ Expr. A se umfla în pene ca un curcan = a se îngâmfa, a-și da aere. ♦ (Depr.; în trecut) Sergent de stradă; vardist. 2. Fig. Poreclă dată dorobanților români din războiul de la 1877 – 1878. – Curcă + suf. -an. curcan m. 1. pasăre de curte din ordinul galinaceelor, adusă din America în Europa la 1518 de Iezuiți (Meleagris gallopavo): se umflă ca un curcan; 2. nume dat (după răsboiul dela 1877) dorobanților noștri, cari purtau la căciulă o pană de curcan: curcan cu trei cruci pe piept; 3. iarbă de curcă (Fumaria). curcán m. (d. curcă, ca gîscan d. gîscă. V. curcă). Masculu curciĭ, o pasăre galinacee domestică adusă din America de ĭezuițĭ la 1518 (meléagris gallopávo). Nume dat în glumă dorobanților după pana saŭ penele de curcan pe care le poartă la căcĭulă (prefăcut în renume după războĭu de la 1877, dar oficial numițĭ tot dorobanțĭ). A se unfla [!] în pene ca curcanu, a fi grozav de mîndru. – În Trans. și corcodan. V. cĭocoĭ. 

fripturist, fripturiști s. m. 1. profitor. 2. (peior.) om politic oportunist, lipsit de orice fel de scrupule. 

gagíu (gagíi), s. m. – 1. (Arg.) Stăpîn, domn. – 2. (Arg.) Iubit. Țig. gağo, gaği „român” (Bogrea, Dacor., II, 441; Graur 152; Juilland 164). – Der. gagică, s. f. (Arg., iubită, amantă). gagíŭ, -íĭcă saŭ -ícă s. Pop. Șef (în argot). S. f. Amantă. Porumbeĭ gagiĭ pe năutiŭ, un fel de porumbeĭ cu pene auriĭ cu chenare închise la aripĭ și la coadă. 

gagiu, gagii s. m. (fig.) 1. om; persoană; tip; individ 2. amant; iubit 

sufletar 1. termen folosit pentru a rade de cuplurile de indragostiti care se plimba prin parcuri. Exemple: uite'i si pe sufletarii astia cum se tin de manaCurcan 1. Poliţist, om al legii, gabor, caraliu, cap de creta. Exemple: L-au saltat doi curcaniFripturist 1. Un om care se autoinvita intr-un grup, iar tinta suprema este de cele mai multe ori devorarea mancarii(desi nu cotizeaza). Intodeauna va fi in lumina reflectoarelor, cu o mana pe microfon iar cu cealalta mana in farfuria altora. Telul lui in viata este de a trai pe spinarea celor din jur.Test pentru a afla daca ai de-a face cu un fripturist: auzi fraza "hai ca iti dau eu banii mai tarziu".

JARGONUL CALCULATORULUICutiuta- calculatorCalculatoristHaecker calculator, calculatoare s. n. (glum.) căpățână de porc (vândută în măcelării). HÁCKER [pr.: hecăr]~i m. Spărgător de rețele computerizate. /Cuv. engl. Hacker a fost preluat din limba engleză, dar s-au omis nenumărate alte sensuri (în special sensul de programator, care nu are nicio conotație negativă)AUTOSTRADA INFORMATIONALA

Anacolutul este o construcţie greşită, care constă în ruperea logicii sintactice a frazei. Vorbitorul începe fraza într-un fel, se întrerupe pentru a spune altceva, apoi continuă fără o legătură sintactică cu prima parte a frazei: 

*Mama, când am plecat, i-a părut foarte rău.*Cine mă caută, nu sunt acasă.*Copilul, când l-a văzut aşa furios, a început să-i bată inima repede.

 [util.] Exemplele de mai sus sunt construcţii greşite. Corect este: 

Mamei, când am plecat, i-a părut foarte rău.Pentru cine mă caută nu sunt acasă.Copilului, când l-a văzut aşa furios, a început să-i bată inima repede.

 [stil.] Această greşeală de construcţie apare cu precădere în limba vorbită, familiară şi este evitată în scris. Când apar totuşi astfel de construcţii în scris, autorul urmăreşte un efect stilistic, reproduce vorbirea cuiva