tatal preview400

29
LUIGI ZOJA TATĂL Lucrarea a fost publicată cu sprijinul Asociaţiei Sol Mentis

Upload: editura-trei-trei

Post on 06-Apr-2016

236 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

The first pages from the book. Copyright © Editura TREI 2011. www.edituratrei.ro

TRANSCRIPT

Page 1: Tatal preview400

LUIGI ZOJATATĂL

Lucrarea a fost publicată cu sprijinul Asociaţiei Sol Mentis

Page 2: Tatal preview400

LUIGI ZOJA

Perspective istorice, psihologice și culturale

Traducere din italiană deCerasela Barbone

Page 3: Tatal preview400

LUIGI ZOJA

Perspective istorice, psihologice și culturale

Traducere din italiană deCerasela Barbone

Page 4: Tatal preview400

EDITORISilviu DragomirVasile Dem. Zamfirescu

DIRECTOR EDITORIALMagdalena Mărculescu

REDACTORRaluca Hurduc

DESIGNAlexe Popescu

DIRECTOR PRODUCŢIECristian Claudiu Coban

DTPRăzvan Nasea

CORECTURĂDușa UdreaRodica Petcu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ZOJA, LUIGI Tatăl : perspective istorice, psihologice şi culturale : Luigi Zoja ; trad.: Cerasela Barbone. - Bucureşti : Editura Trei, 2014 Bibliogr. ISBN 978-606-719-157-8

I. Barbone, Cerasela (trad.)

159.9

ISBN 978-606-719-157-8

Titlul original: Il gesto di Ettore: Preistoria, storia, attualità e scomparsa del padreAutor: Luigi Zoja

Copyright © 2000, 2003 Luigi Zoja

Copyright © Editura Trei, 2014pentru prezenta ediţie

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, BucureștiTel.: +4 021 300 60 90;Fax: +4 0372 25 20 20e-mail: [email protected]

Page 5: Tatal preview400

5Luigi Zoja

Cuprins

Mulţumiri .....................................................................9Introducere .................................................................. 11

1. Preistoria ....................................................................33

1.1 Mamiferele: spre o animalitate fără tată ...........33

1.2 Sexualitatea maimuţelor mari ...........................40

1.3 Orizontul preistoric ...........................................45

1.4 Saltul spre tată ....................................................50

1.5 Lucy crește ...........................................................65

2. Antichitate și mit .......................................................83

2.1 Societate patriarhală și societate matriarhală ..........................................................83

2.2 Orizontul istoric .................................................97

2.3 Mitul originii paterne .......................................103

2.4 Hector .................................................................109

2.5 Ulise .................................................................... 131

2.6 Mitul unicului părinte ...................................... 156

2.7 Enea ................................................................... 175

3. Modernitate și decadenţă ....................................... 217

3.1 De la tatăl roman la fiu și la Revoluţia Franceză ............................................................ 217

3.2 De la Revoluţia Franceză la cea industrială ....236

3.3 Risipirea iluziilor războiului ...........................246

3.4 Răsturnarea figurii publice a tatălui ...............262

3.5 Călătoria familiei Joad .....................................276

Page 6: Tatal preview400

6 Tatăl

4. Tatăl în prezent ........................................................296

4.1 Rarefierea tatălui ..............................................296

4.2 Demisia tatălui: fuga înapoi .............................315

4.3 Demisia tatălui: fuga înainte ...........................324

4.4 Dispariţia gestului de a-l ridica în aer pe copil .............................................................. 339

4.5 „Breadwinner“ ..................................................356

4.6 Căutarea tatălui .................................................367

Consideraţii finale ..................................................... 380Bibliografie ............................................................... 392

Page 7: Tatal preview400

Lui Giorgio și Marinellei

Page 8: Tatal preview400
Page 9: Tatal preview400

9Luigi Zoja

Mulţumiri

Îi mulţumesc lui Andrea Camperio Ciani pentru consultanţa legată de partea etologică, lui Nini Buccheri și Mariei Grazia Ciani pentru cea referitoare la Antichitatea clasică; Patriciei Michan pentru infor-maţiile despre Mexic; lui Hechmi Dhaoui pentru cele despre ţările arabe; Giovannei Carlo, lui Franco Livorsi, Giudittei Lo Russo, lui Stanislao Nievo, Luisei Passerini pentru citirea textului în diferite stadii ale compunerii lui; Mariei Tresoldi pentru ajutorul editorial și organi-zarea ilustraţiilor. O mulţumire specială celor care, deși având altă limbă maternă, au citit textul în italiană și, venind cu puncte de vedere din ţările lor, m-au ajutat să-l deprovincializez: Carole Beebe și Henry Martin (SUA), Christian Gaillard (Franţa și Elveţia), Roberto Gambini (Brazilia), Manfred Kuder (Germania și Elveţia), Martin Mumelter (Austria). Îi mulţumesc, în sfârșit, Evei Pattis care a contribuit atât la cercetarea mea referitoare la tată, cât și la paternitatea mea.

Page 10: Tatal preview400
Page 11: Tatal preview400

11Luigi Zoja

Introducere

Principiul universal pe care [Freud] l-a descoperit și pentru a cărui descoperire a fost responsabil, în parte, sentimentul său de evreu antireligios, era semnificaţia psihică a imaginii paterne (patriarhatul) pentru omul occidental (…) Lupta eroică a lui Freud cu arhetipul patern al iudaismului (…) nu e o afacere personală a lui Freud, nici o problemă exclusiv iudaică; cultura Occidentului (religie, societate, morală) este alcătuită mai ales din această imagine paternă, iar structura psihică a individului e, parţial, distrusă de aceasta.

E. Neumann, Freud und das Vaterbild

Jakob, un negustor de ţesături, a intrat în istorie fiindcă a fost tatăl lui Sigmund Freud.

Într-o sâmbătă, se plimba prin Freiberg. Era bine îmbrăcat și purta o căciulă nouă din blană. La o cotitură,

Page 12: Tatal preview400

12 Tatăl

s-a trezit cu un bărbat în faţă. Situaţia era stânjenitoare: trotuarele, pe atunci, erau adesea un fel de poteci înguste, cât să se evite suprafaţa noroioasă a străzii. Jakob a schiţat încă un pas, dar cu timiditate, pentru că nu făcea din asta o chestiune de principiu. Agresorul a fost mai rapid și, animat în mod evident de o certitudine de superioritate, i-a aruncat căciula în noroi strigându-i: „Dă-te jos de pe trotuar, evreule!“

Povestindu-i fiului episodul, Jakob s-a oprit în acest punct. Dar micul Sigmund insista, fiindcă pentru el tocmai acum venea partea cea mai interesantă:

— Și tu ce-ai făcut?Tatăl a răspuns cu calm:— Am coborât de pe trotuar și mi-am luat căciula de

jos.1

Dacă e să-i dăm crezare lui Jones — principalul biograf al lui Sigmund Freud —, întâmplarea a fost printre cele care au marcat caracterul fondatorului psihanalizei. Lipsa de eroism a bărbatului care fusese pentru el modelul absolut l-a lovit ca un ciocan greu în cap. Și i-a decis viitorul.

Probabil că, fără acest episod, psihanaliza ar fi putut fi diferită: Freud nu l-ar fi considerat pe fiu inevitabilul rival al tatălui și nici n-ar fi criticat religia alături de Dumnezeul–tată al monoteismului.

Într-o bună zi, Freud va citi Eneida și va înţelege: tatăl său se găsise în faţa aceluiași moment crucial al lui Enea care fugea din Troia. Confruntându-se cu dușmanul, trebuie să se decidă: e mai bine să lupte pentru onoare, riscând moartea, sau să se gândească la viitor, la continuitatea familiei și a poporului? Freud este atât de recunoscător Eneidei, încât va începe Interpretarea

1 Vezi Freud (1899/2010); Jones (1953–57) vol. 1; Krüll (1979); Roazen (1975).

Page 13: Tatal preview400

13Luigi Zoja

viselor (1899/2010) cu un vers din acel poem (VII, 312): „Flectere si nequeo Superos Acheronta movebo“2. Cu Enea ne vom întâlni mai târziu și, momentan, îl părăsim și pe Freud cu dezamăgirea lui.

Să ne folosim însă de prilej pentru a discuta despre așteptările pe care le are fiul de la tată. Conform tradiţiei patriarhale, care poate fi rezumată de acest episod, acestea sunt diferite în raport cu mama.

În condiţii normale, orice fiu își iubește mama. Dar dacă mama este victima unei nedreptăţi? Dacă mama este supusă unei nedreptăţi, fiul va continua s-o iubească, făcând eforturi, poate, s-o compătimească.

Dar fiul, în mod normal, își iubește tatăl? Desigur. Însă ce se întîmplă dacă tatălui i se face o nedreptate? Aici lucrurile se complică, fiindcă relaţia fiu–tată este mult mai condiţionată de mediul înconjurător, de alte relaţii. Perechea fiu–mamă, mai ales la începuturi, are o calitate atât de exclusivă, încât aproape că se situează în afara lumii. Dimpotrivă, imaginea perechii fiu–tată, cu care suntem obișnuiţi, se integrează, încă de la început, într-un grup format din cel puţin trei persoane. Face parte din societate deja; mai mult, așteptările sunt ca tatăl să fie cel care-l învaţă pe fiu cum să se comporte în societate, așa cum mama l-a învăţat cum să se simtă în propriul corp.

Dacă o mamă se lasă umilită, fiul poate reacţiona negativ. Însă noi n-am citit niciodată că o respinge așa cum procedase Freud cu tatăl său. Cu mare dificultate îi va spune: „Nu ești o mamă adevărată“. Tatăl care s-a lăsat jignit poate, în schimb, să audă că nu se comportă ca un tată. Dacă fiul adoptă acest punct de vedere, înseamnă că nu vrea să-l simtă pe tată aproape numai în ce privește binele și iubirea, ci și în ce privește forţa:

2 „Nu-nduplecat-am pe zeii din ’nalt, Acheronul mișca-l-voi!“, traducere de D. Murărașu, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1956, p. 169. (N.t.)

Page 14: Tatal preview400

14 Tatăl

pentru că în societate nu există numai relaţii de iubire, și nici măcar de dreptate, ci și de forţă pură.

Un astfel de fiu vrea ca tatăl să fie puternic și învin-gător. Dacă va fi învingător sub semnul binelui, al drep-tăţii și al iubirii, cu atât mai bine. Însă adesea cel mai mult contează ca tatăl să dea exemplul victoriei, iar binele e de ordin secundar. Unui tată onest, dar perdant în raport cu lumea, tradiţia Occidentului îi preferă de multe ori unul nedrept, dar învingător: un paradox bine cunoscut lui Shakespeare, care a construit în Regele Lear prototipul tatălui respins când își pierde forţa și prestigiul.

Însă tatăl învingător, preferat de această tradiţie, nu riscă doar lipsa moralităţii. Necesitatea forţei este și o limită impusă sensibilităţii sale. Cenzura sentimentelor marchează relaţia sa cu ceilalţi care, într-un cerc vicios, îl pot răsplăti cu o atitudine similară: micul Sigmund Freud nu are sentimente de înţelegere faţă de slăbiciunea tatălui său.

De când puterea distructivă a celor două războaie mondiale și a celui din Vietnam a fost asociată cu agresi-vitatea paternă, numărul taţilor neagresivi e în creștere. Dar această evoluţie este însoţită adesea de o involuţie: în creștere este și numărul tinerilor care se încredinţează doar grupului și care-l înlocuiesc pe tată cu șefii bandelor de răufăcători. În vreme ce nu se poate nega faptul că pentru copii, în totalitatea lor, agresivitatea paternă scăzută reprezintă un bine, mulţi băieţi se îndepărtează de un tată blând, în ochii lor, slab, ca să-și ofere admiraţia vreunui tip violent, care trezește teamă în cartier și pe care-l aleg tată adoptiv.

Bineînţeles, ar putea fi vorba despre o trecere dificilă spre viaţa adultă. Însă asemenea situaţii tind să se consolideze: e ca și cum adolescentul de astăzi n-ar găsi celălalt mal pe care „să treacă“. Mulţi tineri se comportă

Page 15: Tatal preview400

15Luigi Zoja

ca Pinocchio, care se satură repede de tatăl Geppetto, cinstit, dar plictisitor, și-l părăsește ca să-l urmeze pe Lucignolo, elevul rebel, obraznic, mândru că face ce-i place: poate tocmai pentru că este atât de actuală, această poveste veche a provinciei italiene continuă și în prezent să fie cunoscută în lume.3

Fiul așteaptă de la tată o iubire asemănătoare cu cea maternă, dar asta nu-i epuizează pretenţia. Cu mine, cere el, fii bun, fii drept. Iubește-mă. Dar cu ceilalţi fii, înainte de toate, puternic: chiar și cu preţul de a fi violent, chiar și cu preţul de a fi nedrept.

S-ar putea obiecta că am plecat de la tradiţia patri-arhală a Occidentului și de la un episod din secolul al XIX-lea, în timp ce astăzi, pentru copii, tatăl și mama sunt mult mai asemănători. În prezent, cercetarea psihologică4 studiază diada tată–fiu separat de triada mamă–tată–fiu și ne spune că cei doi au o relaţie proprie deja în primele luni de viaţă. Noi, oricum, nu intenţionăm să-l izolăm pe tată de familie, de societate, de cultura înconjurătoare: atât pentru că specificitatea lui de părinte constă mai ales în această complexitate de funcţii, cât și pentru că psihologia jungiană de la care pornim nu separă dimensiunea individuală de cea colec-tivă. Autoritatea tatălui s-a democratizat, puterea lui, din multe puncte de vedere, s-a dizolvat; însă inconștientul nostru nu elimină în câteva generaţii ceea ce l-a dominat timp de milenii. Deși fără taţi, deși, probabil, în tranziţie spre o nouă formă, societatea occidentală rămâne, cel puţin în inconștientul ei, una patriarhală.

S-au spus multe despre părinţii care, crescându-și copiii printre mesaje și învăţăminte contradictorii, îi

3 Vezi Collodi (1883/2009).4 Lamb (1976, 1981, 1997); Blos (1985).

Page 16: Tatal preview400

16 Tatăl

fac să devină fragili, nesiguri; în cazurile mai grave, îi predispun la disociere psihică, la schizofrenie. Dar și copiii, cu așteptările lor, au o influenţă puternică asupra părinţilor (diferită, nu principală, ca a părinţilor asupra copiilor, însă cotidiană și profundă). Așteptările, proiecţiile contribuie la a deveni ceea ce așteaptă de la noi celălalt. În general, copilul mic își consideră părintele absolut de încredere, bun, matur și asta îl ajută într-adevăr să devină mai sigur de sine, să găsească satisfacţie în a fi generos și să devină apoi adult.

Dar în societatea patriarhală această regulă e valabilă mai ales pentru mamă. Pentru tată, e complicată de faptul că fiul are așteptări mai contradictorii faţă de el: nu în mod excepţional, ci de obicei. Nu în momente diferite, ci în toate laolaltă. În familie, tatăl trebuie să respecte o lege morală; în societate, în schimb, trebuie să respecte, în primul rând, legea forţei sau, ca să fim mai preciși, un fel de lege a evoluţiei darwiniene, unde „binele“ coincide cu cea mai mare capacitate de a-și asigura propria supravieţuire și pe a descendenţilor.

Însă tatăl e o unică persoană, care nu poate și nu trebuie să se împartă în două: va simţi astfel un impuls spre disociere, o oscilaţie între cele două legi, care-l va face nesigur. Demult, tatăl își ascundea această nesiguranţă, puţin compatibilă cu rolul său, iar copiii nu aveau nici dreptul, nici multe mijloace să-i aprecieze moralitatea și succesul. Astăzi, dispun de ele tot mai des.

Va fi bine să avem limpede acest fapt, pe care l-am putea numi paradoxul tatălui. Acesta poate fi rezumat astfel. De obicei, mama va fi apreciată ca mamă în relaţia cu copilul: îndatorire importantă, desigur, dar clară și identificabilă. În schimb, tatăl nu e tată doar în relaţia cu copilul, ci și în relaţia cu societatea: iar legile care regle-mentează aceste două spaţii de acţiune nu sunt aceleași.

Page 17: Tatal preview400

17Luigi Zoja

„Paradoxul tatălui“ este atât personal, psihologic, independent de epoci, cât și public și istoric. În centrul civilizaţiei patriarhale europene, străpunsă pretutindeni mai intâi de colonizare și apoi de globalizare, stă, de fapt, și un al doilea paradox, care nu e altceva decât faţa colectivă a primului. Această civilizaţie a adoptat crezul creștin și, în același timp, s-a răspândit, „darwinian“, prin forţă. Adică prin război, jaf și deșertificarea naturii, exploatarea și supunerea popoarelor mai slabe sau, pur și simplu, mai pașnice: prin încălcarea la scară planetară a poruncilor „să nu ucizi“, „să nu furi“, „să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău“. În acest sens, chiar civilizaţia europeană, prin care s-a răspândit raţionalitatea pe pământ, pornește dintr-un punct profund iraţional. Precum tatăl individual, patriarhatul său oscilează între legea iubirii și legea forţei și e foarte departe de găsirea unei sinteze.

O tânără implicată în grupuri de stânga frecventa facultatea între sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970. Protestul studenţilor se afla în momentul lui cel mai critic. Tatăl era un întreprinzător. Tipul lui de activitate era în criză; iar afacerea familiei se găsea în dificultăţi și mai mari, pentru că lui îi lipseau agresivi-tatea și dorinţa de a lupta.

Fiica avea mari abilităţi dialectice, întărite de studiile de filosofie și de dezbaterile politice. Își înfrunta părin-tele ca o luptătoare. Care, stângaci, accepta discuţiile, impulsionat, fără să-și dea seama, de nevoia de a vorbi mai mult cu fiica lui; și le conducea încă și mai stângaci. Fata își umfla mușchii intelectuali și câștiga. Dar satis-facţia ţinea puţin. Cu un tată mai slab decât ea, lipsit de dialectica și autonomia afectivă pe care ea era pe cale să le câștige, victoria în disputele verbale era amară.

Page 18: Tatal preview400

18 Tatăl

Tatăl o iubea și nu era nici un speculator fără scrupule în ce privește munca, nici un tiran în familie. Nu erau, așadar, ideile fiicei care i-l făceau străin, ci un elan afectiv mai profund și iraţional. Ca Nessus care purta o tunică imposibil de sfâșiat, bărbatul purta haina celui învins. Dar producţia de insuportabilitate și de suferinţă încă nu ajunsese la capăt.

Treptat, fata și-a dat seama de faptul că aveau dificul-tăţi finaciare; era vorba despre un ghinion particular, dat fiind că prietenele ei, fiice de afaceriști, duceau toate o viaţă comodă. Dispreţul faţă de tată a crescut. El, tot mai descurajat, se simţea rău fizic. A făcut o serie de analize medicale. I s-a găsit un cancer care nu-i mai lăsa mult de trăit.

Fiica a făcut eforturi să simtă milă, dar în interiorul ei ceva nu reacţiona. Bărbatul, învins pe plan psihic, avea acum și o boală incurabilă. Prezenţa tatălui în casă era tot mai intolerabilă fizic, provoca o repulsie iraţională, de neînvins, fizică și estetică deopotrivă, ca o insectă scârboasă în păr, un bătrân respingător în așternuturi.

Bărbatul încerca să o oblige să vorbească, să o ţină în preajmă, îi interzicea să iasă. Obţinea doar o și mai mare umilire. Din acea perioadă, fata își amintește mai ales zgomotul sec al ușii care se trântea în spatele ei când, părăsindu-și tatăl veșnic nemulţumit, ieșea oricum. Apoi el a murit, contorsionat trupește și sufletește. Și, pentru scurt timp, fiica s-a simţit liberă.

Mai târziu, va petrece ani de terapie încercând să se împace cu figura tatălui și să dizolve sentimentul de vinovăţie pe care, inevitabil, i-l lăsase. Multă vreme, și după moartea lui, sentimentele erau de repulsie intensă. Ca să le depășească, pacienta trebuia să-și amintească și să povestească de nenumărate ori despre figura tatălui. Încet, când n-a mai simţit un revoltător

Page 19: Tatal preview400

19Luigi Zoja

exces de apropiere, ci contrariul, chiar o nostalgie, a putut din nou să simtă compasiune, apoi afecţiune. Efortul era atât de lent, încât nu părea niciodată încheiat. Pacienta recupera adevăruri pe care le știa deja când tatăl era în viaţă, dar care atunci erau doar raţionale, nu aveau consistenţă sufletească:

„Faptul că tatăl meu nu a avut succes în afaceri, ca și faptul că s-a îmbolnăvit îl făceau mai slab, nu mai nedemn: adică nu mai puţin demn de a fi iubit. Valorile mele n-au fost niciodată cele ale sănătăţii fizice și ale succesului economic. Mă îngrozește societatea asta prea competitivă, care premiază lipsa de scrupule, care-i strivește pe cei slabi. Eu vreau să fiu de partea lor. Dar nu e ușor când cei slabi sunt prea aproape și le percepi slăbiciunea ca pe un pericol pentru tine, ca pe o boală care te poate contagia. În fond, mă îngrozesc și mai mult aceste sentimente atât de puţin juste: dar e epuizant să treci peste repulsia provocată de cei învinși, mai ales când sunt învinși și în demnitatea lor. În sinea mea, îi strigam tatălui meu: «Dat fiind că ai ales o meserie de care ar trebui să-ţi fie rușine, ai putea măcar să te îmbogăţești! Nu rămâne în pat cu faţa aia palidă: ridică-te, du-te la birou! De ce nu lupţi împotriva bolii? Mi se pare că o lași să învingă ca să-mi faci în ciudă».“

Un copil crește în Italia anilor 1940. Într-o mare familie, alcătuită și din bunici, unchi, rude.

Ţara abia a ieșit din conflictul mondial și din războiul civil dintre fasciști și antifasciști. Se pregătește o altă luptă decisivă, combătută însă prin vot: republică sau monarhie? Familia e burgheză și cultivată, respectă părerile diferite și interzice agresivitatea. În spatele discuţiilor politice în care nu se ridică vocea, copilul își amintește însă o atmosferă asemănătoare unei flăcări, foarte agitată și intensă.

Page 20: Tatal preview400

20 Tatăl

Tatăl copilului este republican convins. Unii din familie îl urmează. Alţii poate că și-ar păstra regele, de teamă ca trecerea la republică să nu fie primul pas spre comunism. Doar un unchi este monarhist fără nicio șovăială. În familie e văzut rar, dar vizitele lui sunt sufi-ciente pentru ca micuţul să aibă o revelaţie: una dintre primele lui amintiri — e la grădiniţă sau la începutul școlii primare — e că a fost un monarhist pasionat.

Când va crește, va vorbi în terapie ca despre o trădare a tatălui.

— Dar dumneavoastră, observa psihanalistul, atât de mic, eraţi responsabil de trădare?

— Cred că nu: însă aveam deja informaţiile potrivite ca să apreciez. În timp ce tatăl meu vorbea puţin și trăia pentru obligaţiile lui, unchiul meu era superficial, un pierde-vară și dominant: era interesat în special de o viaţă comodă.

— Nu sunt cumva judecăţi la care aţi ajuns mai târziu? Despre ce vorbeaţi atunci cu unchiul?

— Îl rugam să-mi povestească întâmplări din război. Adevărul e că nu-și întâlnise dușmanul prea des, era responsabil cu aprovizionarea. Dar era o poveste pe care voiam să mi-o spună tot timpul. Nimerise odată într-o blocadă stradală de unde se trăgea asupra camioanelor sale. Unchiul trimisese după un tanc care distrusese baricada și pe oamenii din spatele ei, oameni care-și apărau ţinutul. Când îmi amintesc, mă ia cu ameţeală: ca și cum aș revedea astăzi acele imagini de la o mare înălţime, ca și cum aș fi încercat să mă înalţ spiritual. Dar trebuie să recunosc că mă extaziam când unchiul meu repeta aceste lucruri; copilul care avea aceste sentimente, în ciuda a tot, eram eu însumi.

— Cu tatăl dumneavoastră vorbeaţi despre război?— Niciodată. Nu știa ce e. Era ofiţer în rezervă, dar

nu l-au rechemat în serviciu pentru că îi erau folosite

Page 21: Tatal preview400

21Luigi Zoja

mai mult anumite specializări ca inginer, de exemplu, în construcţia de adăposturi. Cu siguranţă era bucuros: pentru că evita pericolul, dar și pentru că făcea ceva util în loc să facă ceva ce-i repugna. Mie, în schimb, mi se părea că se ascunde. Mai mult, din moment ce adăpos-turile sunt niște ascunzători, că se ascunde de două ori. Tatăl meu era și mai bătrân, și mai puţin puternic decât unchiul, parcă totul demonstra că era inapt să lupte. Îi observam bărbierindu-se dimineaţa: tata avea un aparat electric, unchiul folosea lama. Poate că briciul cu motor îmi amintea de primele electrocasnice pe care le vedeam în mâinile femeilor: de nearătat în public. Dar votul între monarhie și republică a fost cel care a rezumat cu adevărat opoziţia dintre cele două modele.

— Tatăl dumneavoastră vă vorbea despre asta?— Se oprea la esenţial. Îmi spunea: „Vezi, la noi lucru-

rile n-au mers ca în Germania. Regele a fost cel care l-a chemat la guvernare pe Mussolini. Așadar, nu e de-ajuns să nu mai fie dictatură: și regele trebuie să plece“. Apoi cred că a adăugat, vorbind deja ca pentru sine: „Și cu republica riscăm să avem un conducător incapabil; dar după câţiva ani scăpăm de el, în loc să-l ţinem și pe fiul incapabilului“. Absurd e faptul că deja atunci mi se părea că are dreptate, dar refuzam să-i dau această satisfacţie.

— Dar cu unchiul vorbeaţi despre asta?— Ah, tocmai asta e chestia: unchiul nu avea

argumente. Îmi spunea: „Ce republică visează? Nu știi că președintele republicii e o băbăciune urâtă?“ (Mi se pare că într-adevăr mi-a arătat la un moment dat un bătrân într-un ziar. Poate că asta se întâmpla puţin mai târziu, când republica se întemeiase deja: dar în amintire, imaginile importante sunt contemporane.) „Regele, în schimb, e tânăr, puternic, frumos: uită-te aici!“ (îmi arăta într-o fotografie un bărbat cu o uniformă strălucitoare și înconjurat de o aureolă de

Page 22: Tatal preview400

22 Tatăl

cuirasieri călare). Mă simţeam încremenit în judecata care totuși se ivea. Estetica însemna totul, raţiunea, nimic. Între timp, regele se identifica de fiecare dată cu unchiul, tata, cu bătrânul președinte. Îl preferam pe cel pe care-l consideram mai incitant și mai puternic. Pe cel mai sigur, care nu trebuia ales: regele, care e deja rege prin naștere. Chiar în perioada aceea bunicii îmi citeau Pinocchio. Poate că eram ca fiul acela marionetă, care știa că tatăl Geppetto are dreptate, dar îl urmează pe sălbaticul Lucignolo, deoarece simte că numai împreună cu el poate întâlni plăceri și noutăţi. E posibil și ca unchiul meu, în familia aceea prea civilizată, să fi fost singurul care să-mi arate că există o natură masculină simplă și instinctivă: un stadiu peste care nu poţi sări. Chiar și tatăl meu ar trebui criticat. De ce nu-i cunoșteam gândurile? De ce nu-mi spunea că e mai bine să construiești adăposturi împotriva armelor în loc să folosești armele? Că și asta e o formă de putere? În sensul ăsta mi-a lipsit într-adevăr: fiindcă nu-mi vorbea despre raţiunile lui, nu fiindcă nu mi-a povestit despre război.

E adevărat că trăim într-o epocă a tatălui absent? Multe studii trag semnalul de alarmă și vorbesc despre lipsa tatălui ca de un rău fără precedent.

Ar fi greșit să ne grăbim să punem instabilitatea societăţilor moderne pe seama șubrezirii imaginii tatălui, care s-ar putea dezvălui doar ca una dintre manifestările sale. Și ar fi o limită gravă să explicăm criza tatălui doar odată cu secolul XX, sau de-a dreptul odată cu ultima generaţie. Vom observa că imaginea profundă a tatălui în Occident s-a format din mitul grec, din dreptul roman; chiar dacă apoi e transformată de evenimentele creștinismului, de revoluţia franceză și de cea industrială. Schimbările din anii 1970, 1980

Page 23: Tatal preview400

23Luigi Zoja

sau 1990 contează, da, însă ca niște creste în stratul de spumă care, la rândul ei, stă pe valul imens al istoriei.

A te concentra pe actualitate înseamnă a te supune culturii mass-mediei: unei culturi a satisfacţiei imediate, bulimice, care preferă apetitul de moment proiectului care se derulează cu constanţă în timp. Dacă, în mod seceret, multe studii se inspiră din asta, atunci, în vreme ce deplâng în cuvinte absenţa unui tată bun, ele revigorează tot ce e mai departe de responsabilitatea, stabilitatea, sobrietatea pe care tradiţia — contează puţin aici cât de obiectiv — i le atribuie. Vânzarea de actualitate seamănă cu vânzarea de fast-food: vinzi multe calorii, de calitate îndoielnică, multor consumatori. Dar dacă e așa — și ne temem că e așa —, studiul limitat la actu-alitate comite aceeași crimă prin nerăbdare ca și televi-ziunea care ucide, încet, cartea: chiar și când, în mod concret, studiul acela ne este vândut în formă de carte.

Fără îndoială că vremurile în care trăim au accelerat în mod ameţitor transformările psihologiei colective. Totuși, schimbările interne ale lucrurilor pe care le vedem în mod direct riscă întotdeauna să fie supraeva-luate: ca și cum, stând pe coama unui val, am aprecia înălţimea diferită a altuia, ajungând la concluzia că aceea este adâncimea oceanului. Studii demne de luat în seamă5 arată că în doar câteva decenii, în Statele Unite, imaginea tatălui împărtășită și preferată de majoritate s-a deplasat dinspre cea de cap al familiei spre cea de co‑pa‑rent (tatăl care împarte îndatoririle cu mama). Oricum, implicarea reală a taţilor americani în viaţa copiilor lor nu s-a modificat substanţial și a rămas foarte redusă6: infinit inferioară implicării mamei.

5 Pleck, în Lamb (1997).6 Ibid. Vezi și Hite (1994).

Page 24: Tatal preview400

24 Tatăl

Explicaţia constă în faptul că sondajele pun în lumină nu atât ce suntem, cât convingerile noastre conștiente: imaginea pe care o avem despre tată, idealul în care ni se pare că noi credem, dacă suntem taţi. Aceste valori conștiente, diferite de arhetipurile apăsătoare și tragice care ne ghidează în profunzime, se modifică rapid pentru că, într-o epocă a comunicărilor neîntrerupte, ne sunt vândute rapid altele noi. Comunicarea de masă, care se vinde pe sine și depinde, la rândul ei, de lumea vânzării, tinde să accelereze înnoirile de suprafaţă. Se vinde, într-adevăr, mai mult ce e nou: moda știe acest lucru și, pentru a vinde, se schimbă în fiecare an, creând nevoia de a cumpăra. Asta nu înseamnă că oamenii se schimbă în profunzime. Un simplu exemplu luat din activitatea mea de psihanalist: graţie dezbaterii publice și înfloririi unei pieţe a plăcerilor, înainte inexistentă, ideile conștiente ale italienilor despre sex s-au modificat în ultima generaţie mult mai mult decât în tot secolul precedent; dar inhibiţiile inconștiente n-au slăbit în mod corespunzător și totalitatea problemelor sexuale nu pare semnificativ modificată. Mintea s-a modernizat. Picioarele continuă să se sprijine pe milenii de catolicism.

Când vorbim despre tată, știm bine că nu rostim un adevăr absolut. În realitatea istoriei, mai ales în cea de astăzi, cu apropierea ei rapidă dintre rolurile masculine și feminine, găsim nenumărate situaţii intermediare. Și mame cap de familie, mame care fac carieră și faţă de care copiii au așteptări complexe: adică mame care suferă de „paradoxul tatălui“, complicat de faptul că fiii vor renunţa greu să aștepte de la ele și dăruirea, și armonia unei mame tradiţionale.

Dar e ușor de observat că se întâmplă astfel tocmai pentru că acest tip de femeie e un „părinte unificat“ modern, care a adăugat personalităţii sale de mamă o

Page 25: Tatal preview400

25Luigi Zoja

figură paternă. Dacă ne ocupăm de tată nu doar ca per-soană fizică, ci și ca principiu psihologic, aceste cazuri ne interesează. Pe noi ne interesează esenţialul acestei figuri — arhetipul patern —, nu doar variaţiile sale, și, cu atât mai puţin, doar unele dintre acestea: ne interesează „tatăl, orice sex ar avea“ (father of whatever sex).7 Așadar, adăugăm noi, din oricare ţară și din oricare generaţie.

Dacă interesul nostru este psihologic, vrem să cunoaștem o imagine colectivă a tatălui, comunicată de inconștient și de cultura care ne înconjoară. Chiar și în cazurile în care ne vom referi la personaje care au existat în mod real, o vom face mai ales pentru capacitatea lor de a sintetiza într-un singur individ această imagine mai generală. În funcţie de momente, această figură poate fi întruchipată de bărbaţi, dar și de femei, de indivizi, dar și de grupuri. Ce ne interesează este un principiu psihic pe care, pentru simplitate, vom continua să-l numim „tată“, fără alte atribute.

Cercetarea noastră despre tată va porni de la cele mai îndepărtate origini pe care le putem depista. Diferite texte foarte bune s-au ocupat deja de istoria tatălui; dar nu de evoluţia psihologică a lui de-a lungul epocilor. Prin psihologie înţelegem, în definitiv, domeniul de care se ocupă psihanalistul: nu atât convingerile și codurile tatălui, care se află deja sub privirile noastre, cât imagi-nile și modelele sale mai profunde, adesea inconștiente sau uitate, dar încă influente și surprinzător de actuale.

Această intenţie oferă cărţii o structură particulară.Nu vom urmări istoria tatălui secol după secol, ci ne

vom concentra pe transformările lui decisive din punct de vedere psihologic. Preistoria tatălui. Apoi Grecia, Roma, apariţia creștinismului, revoluţia franceză și revoluţia

7 Samuels (1993, 1995).

Page 26: Tatal preview400

26 Tatăl

industrială. În fine, războaiele mondiale și „revoluţia familiei“, care fac vizibilă separarea dintre tată și copii.

Vom acorda atenţie trecutului care n-a lăsat urme istorice, miturilor și normelor Antichităţii, mai mult decât religiilor sau codurilor — cel puţin formal — încă în vigoare. Se subînţelege că și acestea din urmă sunt decisive pentru a-l înţelege pe tatăl de astăzi. Dar pe psihanalist îl interesează mai ales ce e mai puţin evident, „Acheron“-ul preluat de Freud de la Virgiliu. Psihologia abisală vrea să înţeleagă cum de armele lui Hector, ale lui Ulise sau ale lui Enea supravieţuiesc încă sub cravata tatălui modern.

Cu preţul de a ne încrede în supoziţii, într-un domeniu atât de nesigur, cercetarea imaginii paterne ne va conduce la străpungerea zidurilor istoriei. Primul capitol al cărţii se va ocupa de preistoria și de evoluţia zoologică spre tatăl uman.

În punctul de legătură dintre natură și cultură constă, de fapt, originea tatălui. Se întâmplă astfel în măsura în care familia monogamă patriarhală, predominantă în societăţile istorice, este un produs al culturii și nu pare să existe în natură (de exemplu, la maimuţele antropoide). Apoi, în sensul mai evident: spre deosebire de mamă, care dă viaţă copilului în mod vădit, masculul, ca să înţeleagă că participă și el la procreare și, deci, pentru a se transforma în tată, a avut mai întâi nevoie de o anumită capacitate de raţionare. În fine, se întâmplă mai ales în sens invers: nu doar cultura ni l-a dat pe tată, ci poate tocmai apariţia tatălui (cu siguranţă, împreună cu alte noutăţi, de exemplu inovaţiile tehnologice) ne-a dat cultura: ieșirea definitivă din starea primordială, din condiţia animalică. Primul capitol al cărţii va reconstrui acest proces.

Page 27: Tatal preview400

27Luigi Zoja

Tatăl înseamnă construcţie, tatăl înseamnă artificiu: în mod diferit de mamă, care continuă, în sfera umană, o condiţie consolidată și omniprezentă la nivelurile importante ale vieţii animale.

Tatăl înseamnă plan — probabil primul plan —, intenţionalitate, voinţă (ar putea corespunde inventării voinţei?), adică autoimpunere. Artificialitatea lui și, dată fiind apariţia „recentă“, experienţa lui restrânsă duc cu ele un dezavantaj inevitabil, cum duce mărul viermele sau trandafirul spinul. Dincolo de aparenţele impuse de cultura patriarhală, în comparaţie cu mama, tatăl e mult mai nesigur de propria condiţie.

Chiar dacă ne limităm la animalele apărute ultimele în evoluţie, mamiferele, în zoologie femelele și mamele au însemnat întotdeauna același lucru: femela știe cum să se comporte ca mamă. Mamiferele masculi, în schimb, au fost așa, aproape neîntrerupt fără să fie taţi: într-o sută de milioane de ani, numai la specia umană și numai în ultimele zeci sau o sută de mii de ani se poate presupune o condiţie paternă, produsă fără ajutorul unui instinct echivalent.

De fapt, nu evoluţia animalelor, ci doar istoria (în sensul mai larg, care include preistoria) și existenţa psihică i-au oferit bărbatului calitatea de tată: iar el o cuprinde cu mai multă rigiditate, neîncredere, agresivitate și cu mai puţină spontaneitate faţă de cum își cuprinde mama condiţia sa. Pentru că, dacă numai istoria i-a dat-o, istoria și-o poate lua înapoi. Pentru că, dacă n-a primit-o de la natură, fiecare bărbat trebuie s-o înveţe de-a lungul vieţii sale și de-a lungul vieţii o poate uita din nou.8 Tocmai cu această uitare va fi nevoit să se confrunte.

8 Mead (1949).

Page 28: Tatal preview400

28 Tatăl

Dacă tatăl e mai agresiv și mai rigid cu copiii și cu lumea decât mama, acest lucru nu corespunde unei maladii personale a anumitor taţi și nici degenerării anumitor epoci — de exemplu, apariţiei patriarhatului burghez —, ci condiţiei sale adevărate, structurale, originare. Corespunde naturii sale, s-ar putea spune, dacă n-ar însemna că natura tatălui este chiar depășirea a ceea ce, de obicei, înţelegem prin natură.

Tatăl, deci — o știa deja mitul, o vom citi chiar la Homer —, poartă o armură, agresivă și defensivă, și când își îmbrăţișează copilul. Faptul că această îmbrăţișare este rece și că fiul reacţionează uimit sau înspăimântat nu e, așadar, o întâmplare excepţională: e în firea lucrurilor.

Am indicat, astfel, un sentiment neconfesabil de nesiguranţă, o ambivalenţă interioară a tatălui. Ea corespunde celei exterioare — așteptărilor ambivalente ale copiilor faţă de el —, pe care am numit-o „paradoxul tatălui“.

Al doilea capitol al cărţii va vorbi despre tată în Grecia și Roma antice. Faţă de nesiguranţa originară, grecii vor reacţiona într-adevăr răsturnând aparenţa — aparenţa, nu nesiguranţa profundă — a problemei, inventând superioritatea tatălui faţă de mamă: vor crea astfel fundamentele mitului și ale primelor consideraţii critice pretinzând a fi știinţifice. Pentru grecii antici, exclusiv tatăl este părintele copilului. Mama, chiar și în timpul sarcinii, este doar o bonă care-l hrănește: o știinţă falsă care va găsi discipoli până în epoca modernă. Nu întâm-plător grecii reprezintă, în același timp, atât începutul civilizaţiei europene, cât și societatea care îl așază cel mai sus pe tată în comparaţie cu mama.

Romanii mai fac un pas: îl așază pe tată în punctul cel mai înalt în comparaţie cu copilul. Dar legea romană

Page 29: Tatal preview400

29Luigi Zoja

ne spune și alt lucru, valoros pentru taţii din toate epocile: și tatăl legitim trebuie să îndeplinească un act public prin care-și afirmă propria voinţă de a fi tatăl copilului. Această normă, apărută pentru a-i deosebi pe copiii legitimi, în mod inconștient devine o metaforă a condiţiei oricărui tată. Pentru a fi tată — spre deosebire, nu contenim s-o spunem, de a fi mamă —, nu e de-ajuns să concepi un copil, e necesară și o voinţă precisă. Însă dacă fiecare paternitate înseamnă o decizie, atunci fiecare paternitate presupune o adopţie, chiar dacă fiul a fost deja, concret și legitim, conceput de acel tată.

Toate acestea corespund întocmai celor pe care le afirmăm: paternitatea este un fapt psihologic și cultural; procrearea fizică, spre deosebire de maternitate, nu e suficientă pentru a o garanta. Dacă astăzi ritualul drep-tului roman lipsește, și paternitatea unui copil legitim se subînţelege, acest lucru nu-l scutește pe tată de îndepli-nirea aceluiași proces: pur și simplu, paternitatea va fi exprimată, construită și descoperită nu la naștere, ci pas cu pas în timp, în relaţia tată–fiu.

Un rezumat limpede al celor spuse se găsește într-un clasic al cinematografului. La începutul filmului Piciul (1921), Charlie Chaplin se plimbă pe străduţe întunecate, unde gunoiul e aruncat de la ferestre. Îl întâlnește pe copil, pe care nu-l cunoaște, trezindu-i niște sentimente la fel de necunoscute precum copilul însuși. Se uită în sus ca să înţeleagă dacă a picat din cer la fel ca gunoiul.

Copilul a fost răpit din greșeală și apoi abandonat de doi delincvenţi. Dar protagonistul, care va deveni tată adoptiv, nu știe și nu e preocupat de aceste tranziţii, ca și cum n-ar conta ce părinte l-a conceput fizic sau, mai bine zis, ca și cum copilul ar fi început să existe numai după acel abandon și de la acea întâlnire. Cred că în