taina cununiei-nasterea de prunci ca dar si binecuvantare a familiei crestine

5/14/2018 Taina Cununiei-Nasterea de Prunci CA Dar Si Binecuvantare a Familiei Crestine ...

http://slidepdf.com/reader/full/taina-cununiei-nasterea-de-prunci-ca-dar-si-binecuvantare-a-fa

Patriarhia RomânăMitropolia Munteniei şi Dobrogei

Arhiepiscopia Bucureştilor

2011 – Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii

în Patriarhia Română

Taina Cununiei – naşterea de pruncica dar şi binecuvântare a familiei creştine

Pr. Mihai Valentin AdrianParohia „Sfântul Ioan Botezătorul”, Prăjani-SlănicProtoieria Vălenii de Munte

2011



Taina Cununiei – naşterea de prunci

ca dar şi binecuvântare a familiei creştine

Cununia, prin binecuvântare dumnezeiască, a fost ridicată la rangul de taină sfântă, în care

două suflete se unesc într-aolaltă şi în acelaşi timp cu Dumnezeu. Trăită în Hristos şi în Biserică ea

devine poartă spre Împărăţia Cerurilor, şi, de asemenea, icoană a iubirii şi a comuniunii Sfintei

Treimi. Iubirea este cea care susţine unitatea dintre bărbat şi femeie, cei doi completându-se atât pe

planul trupesc, cât şi pe cel spiritual. Această iubire nu este una lumească, egoistă, ci este iubireasădită de Însuşi Dumnezeu înlăuntrul omului, care îl orientează spre Ziditor şi spre semeni.

Trăind în starea de comuniune, posibilă doar prin iubire, omul se descoperă pe sine ca

persoană, ieşind din sfera individualismului şi a egoismului care scindează omul lăuntric. Fără

comuniunea izvorâtă din iubire, relaţia între doi oameni devine superficială, niciunul neputând

pătrunde în taina celuilat şi a vedea chipul lui Dumnezeu care se sălăşluieşte în el. Prin Sfânta

Taină a Cununiei, şi în special prin harul transmis de aceasta, el experiază sentimentul întâlnirii cu

Dumnezeu prin celălalt.

Unirea dintre bărbat şi femeie în Hristos prin Sfânta Taină a Nunţii simbolizează o

„Biserică mică”, după cum o defineşte Sfântul Ioan Gură de Aur. Privită astfel, familia nu mai

reprezintă doar „celula de bază a societăţii”, aşa cum afirmă sociologii, antropologii şi psihologii,

ci ea devine „celulă vie a Trupului lui Hristos – Biserica: «Pentru că suntem mădulare ale trupului

Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui» (Efeseni 5, 30). Astfel încât, deşi terestră, familia are

chemare cerească prin întemeiere şi binecuvântare: este întemeiată pe Împărăţia Cerurilor, cum,

dealtfel, întregul univers este, iar binecuvântarea o dă braţul cel înalt şi puternic al Creatorului

Ceresc: «Dumnezeule Cel Sfânt, Care din ţărână ai făcut pe om şi din coasta lui ai făcut femeie(...), Însuţi şi acum, Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaş şi uneşte pe robul Tău [N], cu

roaba Ta [N], pentru că de către Tine se însoţeşte bărbatul cu femeia» (din slujba Cununiei)”1. Prin

1 Preot Dr. Vasile Gavril ,ă Familia creştin – p rin i şi copiiă ă ţ , în Bucuria nun ii binecuvântate. ţ Cateheze pentru familia creştină, Ed. Cuvântul Vie ii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei,ţ

Bucureşti, 2011, pp. 108-109.



urmare, familia creştină este întemeiată pe Împărăţia Sfintei Treimi, care este totodată şi destinaţia

şi finalitatea vieţuirii celor doi. De asemenea, familia are dimensiune eclesiologică şi este taina în

care se împlinesc toate celelalte taine. Ea se converteşte în mamă sau, putem spune, într-o Evă, ce

dă naştere fiilor Împărăţiei cereşti; ea are menirea de a da naştere de fii nu doar trupeşti, ci şi

duhovniceşti, prin care continuă sfinţirea lumii. Aşa cum Biserica se dezvoltă continuu şi se

întăreşte prin cuprinderea în trupul ei a noi credincioşi curăţiţi prin baia botezului, tot astfel, prin

zămislirea de copii se întăreşte familia şi se amplifică iubirea dintre soţi.

Unirea dintre bărbat şi femeie în Taina Cununiei nu se realizează doar la nivelul trupului, ci,

conlucrând cu harul primit în Biserică şi dezvoltându-l, cei doi se înalţă spre o unire spirituală, în

care unul devine pentru celălalt o taină tot mai cunoscută şi, în acelaşi timp, tot mai indefinibilă. În

momentul în care căsătoria este privită doar ca mijloc de satisfacere a poftei trupeşti, „cei doi se

plictisesc repede unul de altul. Căsătoria începe cu o iubire în care se sintetizează atracţia trupeascăşi cea spirituală, cu o iubire în care fiecare preţuieşte taina celuilalt şi afirmă în iubirea sa

disponibilităţi nelimitate de a-l respecta ca persoană, de a accepta toate jertfele şi oboselile pentru

el”2. Înaintarea soţilor spre o unire sufletească tot mai adâncă se bazează şi pe naşterea şi creşterea

de prunci. Copiii, fie că sunt biologici sau duhovniceşti, sporesc în mod esenţial comuniunea dintre

soţi printr-o responsabilizare comună. Prin dragostea împărtăşită între tată, mamă şi copil/copii,

familia creştină devine o icoană a iubirii Sfintei Treimi pe pământ. „Astfel, Tatăl şi Fiul îşi

asociază şi răsfrâng iubirea asupra Duhului Sfânt, Tatăl şi Duhul Sfânt asupra Fiului, Fiul şi DuhulSfânt asupra Tatălui. Aşa trebuie să fie şi în familie: tatăl şi mama să-şi îndrepte toată iubirea

asupra copilului (copiilor), tatăl şi copilul (copiii) asupra mamei; mama şi copilul (copiii) asupra

tatălui”3. Fără existenţa celei de-a treia persoane, unitatea în doi devine egoistă şi se închide în

sine, neputându-se deschide spre celălalt.

Nu trebuie înţeles faptul că finalitatea căsătoriei este aceea de a naşte şi creşte copii.

Aceasta este numai un mijloc prin care familia se înalţă spre îndumnezeire, dobândeşte mântuirea

atât timp cât vieţuieşte în cucernicie şi dragoste faţă de Dumnezeu, Cel Care a unit-o. Sfântul

Apostol Pavel arată că celui care nu are vocaţie monastică, feciorelnică, i se recomandă căsătoria,

fără însă a o limita doar la aspectul carnal: «Din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi

2 Preot Profesor Dumitru St niloae,ă Teologia Dogmatic Ortodox ă ă, vol. III, ed. a III-a, Ed.

IBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 193.3 Preot prof. dr. Vasile Gordon, Principii de via în familia creştin ţă ă, în Bucuria nun ii ţ binecuvântate…, p. 117.



fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. ... Dacă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă

mai bine este să se căsătorească decât să ardă» (I Cor. 7, 2, 9). Atunci când declară căsătoria ca

remediu împotriva arderii, înţeleasă ca un chin al sufletului şi al trupului, Sfântul Apostol se referă

şi la transcederea unirii trupeşti spre cea sufletească. Acest înţeles este cuprins şi de Sfântul Ioan

Gură de Aur: „Sunt două motive pentru care a fost instituită căsătoria... pentru a face pe om să se

mulţumească cu o singură femeie şi pentru a face copii. Dar motivul principal e cel dintâi... Cât

despre procreare, căsătoria nu o antrenează în mod absolut... Dovadă sunt multele căsătorii care nu

pot avea copii. Iată de ce prima raţiune este să reglementeze viaţa sexuală, mai ales acum când

neamul omenesc a umplut tot pământul”4. Însă când naşterea de copii este evitată prin voia celor

doi, legătura dintre soţi devine un prilej de satisfacere a poftei trupeşti, fiind o stare păcătoasă. Un

alt Părinte al Bisericii concluzionează: „Dumnezeu a vrut să lege această relaţie cu atâta plăcere

numai şi numai deoarece a unit-o cu facerea de copii – altfel am fi avut de a face cu o plăcere fărăniciun principiu. Trebuie să accentuăm încă şi faptul că facerea de copii nu sfinţeşte această

plăcere, deoarece atunci ar fi fost îngăduită facerea de copii şi în afara căsătoriei. Dimpotrivă,

Taina Căsătoriei e aceea care sfinţeşte plăcerea pentru facerea de copii. Să nu ne scape faptul că

scopul omului este să devină sfânt ca Dumnezeu, ca să poată astfel câştiga Împărăţia Cerurilor.

Prin urmare scopul, şi al căsătoriei, la asta se reduce: la mântuirea soţilor şi a fiilor lor, şi nu

simplu la facerea de copii, şi cu atât mai puţin la desfătarea trupească”5.

Prin naşterea şi creşterea copiilor este sporită comuniunea dintre soţi, aceştia având oresponsabilitate comună. În acest fel, ei adâncesc esenţa căsătoriei, care fără copii, în timp se

sărăceşte de substanţa spirituală interioară, închizându-i într-o unitate egoistă în doi, mult mai

vătămătoare decât egoismul de unul singur, deoarece un soţ se foloseşte de celălalt atât pentru a-şi

satisface nevoile material-trupeşti, cât şi pentru a se vindeca de singurătatea specifică celui închis

în egoismul de unul singur.

Copilul este rod al dragostei dintre bărbat şi femeie, dar primeşte viaţa prin voinţă

dumnezeiască. El se naşte ca urmare a binecuvântării lui Dumnezeu, împărtăşită încă de la creaţie:

«Şi Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi»

(Fc. 1, 28). Binecuvântarea dată de Dumnezeu nu se răsfrânge doar la planul pământesc, lumesc,

naşterea de prunci fiind raportată şi la Împărăţia Cerurilor. Fiind răscumpăraţi prin sângele

4 apud Pr. Prof. D. St niloae,ă Teologia Dogmatic ...ă ,p. 200.5 apud Pr. Dr. Vasile Gavril ,ă Cununia – via întru Împ r ie ţă ă ăţ , Funda iaţ „Tradi ia Româneasc ”,ţ ă

Bucureşti, 2004, pp. 334-335.



Mântuitorului Hristos, Fiul lui Dumnezeu, noi nu naştem copii doar pentru a stăpâni pământul

acesta, ci pentru ca ei să devină fii ai Împărăţiei Cerurilor.

Copilul este un dar al lui Dumnezeu, ca urmare a iubirii Sale asupra celor ce s-au însoţit

prin Taina Cununiei. El este o persoană unică ce apare într-o clipă anume şi care va exista veşnic.

Această unicitate este dată de chipul lui Dumnezeu după care a fost creat, făcându-ne să

conştientizăm valoarea lui în faţa lui Dumnezeu şi în mijlocul creaţiei. Prin Taina Sfântă a

Botezului, pruncul devine mădular al Trupului lui Hristos – Biserica cu un anumit rol şi o anumită

lucrare.

După cum am afirmat anterior, Dumnezeu este Cel Care dă viaţă pruncului, cei doi soţi

fiind împreună-creatori cu Dumnezeu. Acest lucru este ilustrat şi de Sfântul Ioan Gură de Aur

astfel: „naşterea de fii îşi are de Sus începutul, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu; că nici firea

femeii, nici căsătoria şi nici altceva nu-i de ajuns ca să ai prunci”6.Observăm astfel, că Dumnezeucoboară spre om şi Şi-l face partener în lucrarea Sa creatoare. În societatea de astăzi se constată un

refuz accentuat al familiei, în special a aceleia care trăieşte contrar învăţăturii Bisericii, de a

conlucra cu Dumnezeu în lucrarea Sa creatoare. Dificultăţile financiare, sociale, dublate de lipsa

unei vieţuiri creştine manifestate prin rugăciune şi pocăinţă conduc la folosirea diferitelor metode

contraceptive, culminând uneori cu păcatul avortului. Ceea ce uită cei doi soţi este aceea că

pruncul există trup şi suflet încă din prima clipă a conceperii lui, fapt foarte bine ilustrat în Biserică

prin sărbătorirea zămislirii sfinţilor. Familia creştină se lasă în voia lui Dumnezeu şi primeşte darulLui cu multă bucurie şi dragoste. Naşterea unui copil presupune supunerea voinţei omului voii lui

Dumnezeu şi împlinirea lucrului său. „Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă pe mamele fără copii,

zicând: «Femeile niciodată să nu se plângă că nu au copii, ci, cu gând plin de înţelepciune, să

alerge la Creatorul naturii, şi de la Stăpânul naturii să ceară copii! Să nu atribuie naşterea de copii

traiului împreună al soţilor sau altui fapt, ci Creatorului tuturor, Care a adus pe om de la nefiinţă la

fiinţă»”7. Supunerea faţă de Ziditor şi participarea soţilor la lucrarea creatoare le asigură mângâiere

şi multe bucurii atât în lumea aceasta, cât şi în viaţa cea veşnică după cum învaţă Sfântul Apostol

Pavel: «Dar ea (femeia) se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui cu înţelepciune, în credinţă,

în iubire şi în sfinţenie» (I Tim. 2, 15).

6 Sfântul Ioan Gur de Aur,ă Omilii la Ana. Omilii la David şi Saul. Omilii la Serafimi, trad. Pr.

Prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 17.

7 Pr. Dr. Constantin Mihoc, Taina C s toriei şi familia creştin în înv turile marilor P rin i aiă ă ă ăţă ă ţ Bisericii din secolul IV , Ed. Teofania, p. 153.



Clement Alexandrinul consideră că omul devine chip al lui Dumnezeu în momentul în

care conlucrează cu Dumnezeu la naşterea unui nou om. Venirea unui om în lume în cadrul

familiei ţine de pronia Dumnezeiască şi de aceea nu trebuie dispreţuită. În acest sens, Metodiu de

Olimp întreabă: „«Deci, dacă şi acum Dumnezeu continuă să creeze pe om, nu este oare o

îndrăzneală prea mare să arăţi scârbă faţă de procreare, de care Cel Atotputernic nu se ruşinează

atunci când face (copilul) cu mâinile Sale cele nepătate?». Şi «nu trebuie să ne dezguste»,

dimpotrivă, ea trebuie considerată o împreună lucrare a omului cu Dumnezeu, căci [...]: «Pentru

moment este necesar ca omul să colaboreze la crearea chipului lui Dumnezeu, pentru că lumea încă

se formează şi creaţia ei continuă». Şi tot el spune: «Principiul naşterii oamenilor este împreunarea

bărbatului cu femeia; în virtutea unei puteri nevăzute, osul din oasele noastre şi carnea din carnea

noastră devine un om nou, creat de acelaşi meşter»”8. Naşterea de prunci a fost lăsată de

Dumnezeu şi ca mângâiere pentru pierderea nemuririi, cauzată de neascultarea primilor oameni.Prin intermediul copiilor, Dumnezeu schiţeză o imagine a învierii, în care aceştia iau locul celor

care pleacă. Astfel moartea îşi pierde din puterea înfricoşătoare acolo unde există bucuria

continuităţii neamului. În acest sens se plânge femeia lui Iov: «Iată, zicea ea, pomenirea lui se

şterge de pe pământ şi în toată lumea numele i-a pierit» (Iov 18, 17), iar Saul îl îndeamnă pe

David: «Aşadar, jură-mi pe Domnul că nu vei stârpi pe urmaşii mei şi nu vei şterge numele meu

din casa tatălui meu» (I Rg. 24,22).

Pentru un bărbat care doreşte să ducă o viaţă curată, plăcută înaintea lui Dumnezeu,alături de soţia sa, copiii reprezintă un prilej de multe bucurii, un dar de mare preţ, prin care cei doi

soţi pot dobândi mântuirea sufletului. Dumnezeu a rânduit în cadrul familiei trăirea bucuriei

naşterii de prunci, bucuria lui Dumnezeu ca împărtăşire a darului vieţii. Această bucurie trebuie să

se regăsească în familia creştină, responsabilă şi iubitoare, care păstrează în această lume aflată în

permanentă mişcare valorile autentice, tradiţionale pentru dobândirea fericirii duhovniceşti pe care

nici timpul şi nici lumea nu o pot risipi. De aceea, în cadrul Sfintei Taine a Cununiei, Biserica în

multe rugăciuni cere de la Dumnezeu să-i binecuvânteze pe cei doi cu darul naşterii de prunci:

„Pentru ca să li se dăruiască lor bucuria naşterii de prunci buni [...], Domnului să ne rugăm”,

„dăruieşte-le lor roadă pântecelui, dobândire de prunci buni” (din slujba Cununiei).

Naşterea de prunci, temeiul unei mari bucurii, are în acelaşi timp şi un aspect dureros, trăit

poate mai intens de către femeie: „purtarea sarcinii timp de nouă luni, desele suferinţe izvorâte de

8 Ibidem, p. 96.



aici, «ruperea mădularelor şi acele dureri cumplite pe care le cunosc numai cele care au născut».

Dar cu toate aceste dureri, la care trebuie a se adăuga nopţile nedormite dedicate pruncului născut

şi mai ales eventualele probleme şi nenorociri cauzate de naşterea înainte de vreme sau de moartea

copilului care pun în primejdie, uneori, chiar viaţa mamei, femeia simte mereu bucuria de a naşte

prunci: «După toate acestea – zice Sf. Ioan –, ca şi cum le-ar fi uitat pe toate, femeia naşte mai

departe copii şi îndură aceleaşi suferinţe»; şi aceasta pentru că «Dumnezeu a înfrăţit cu durerile,

plăcerea şi bucuria!», El «a dat odată cu durerile şi o atât de mare mângâiere, încât bucuria pentru

pruncul născut precumpăneşte durerile acelea». Acest aspect l-a evidenţiat şi Mântuitorul Iisus

Hristos, zicând: «Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a

născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume» (In 16,

21)”9.

Însă datoria celor doi părinţi nu este numai aceea de a naşte copii, ci şi de a-i creşte îndragostea lui Dumnezeu, de a le insufla credinţa cea dreaptă şi de a-i ajuta să sporească pe această

cale a credinţei. Părinţii Bisericii arată că acei părinţi care îi opresc pe copiii lor de a-L cunoaşte pe

Dumnezeu se fac asemenea ucigaşilor, vătămându-le nu trupul, ci sufletul care nu are o valoare pe

pământ. Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndeamnă pe părinţi să se străduiască să lase moştenire

copiilor virtuţi, iar nu să se ostenească pentru bunurile materiale: „Drept aceea să nu ne îngrijim să

strângem bani mulţi pentru a-i lăsa moştenire copiilor, ci mai degrabă să-i învăţăm a fi înţelepţi şi

să cerem de la Dumnezeu să-i binecuvânteze. Vedeţi, aceasta este cea mai mare bogăţie; această bogăţie nu poate fi măsurată, nu poate fi cheltuită, şi duce la agonisirea de şi mai mari bogăţii pe zi

ce trece. În fapt, nimic nu poate întrece înţelepciunea, nimic nu este mai puternic decât

înţelepciunea”10. Iar, în alt loc acelaşi sfânt părinte spune: „Dacă îţi vei creşte cum se cuvine copiii

pe care-i vei naşte, dacă îi vei învăţa să fie virtuoşi, prin purtarea te de grijă, ei îţi vor fi prilej şi

pricină de mântuire; şi în afară de faptele tale bune, vei primi şi multă răsplată pentru creşterea

bună a fiilor tăi. [...] Atunci vei primi mare răsplată, când copiii pe care-i vei naşte vor stărui în

credinţă şi în dragoste şi în sfinţenie. Dacă-i sfătuieşti la asta, dacă-i îndemni, dacă-i îndrumi, ei

bine atunci vei primi pentru această strădanie a ta mare răsplată de la Dumnezeu”11. Prin naşterea

şi creşterea de copii în virtute, femeia se pune în slujba lui Dumnezeu; astfel, femeile care invocă

9 Pr. Dr. C. Mihoc, Taina C s toriei...ă ă , p. 152.10 Sfântul Ioan Gur de Aur,ă Omilia LXVI la Facere, apud David C. Ford, B rbatul şi femeiaă înviziunea Sfântului Ioan Gur de Aur ă , trad. de Lumini a Irina Niculescu, Ed. Sophia, Bucureşti,ţ

2007, p. 107.11 Sf. Ioan Gur de Aur,ă Omilii la Ana..., pp. 14-15.



dorinţa de a avea o carieră în loc de a naşte copii se amăgesc, punând pe primul plan aspectul

material care niciodată nu le va acorda şi împlinirea spirituală.

Familia creştină trebuie să conştientizeze faptul că fiii ei nu se nasc doar pentru o viaţă

terestră, ci se nasc ca fii ai lui Dumnezeu după har, ca fii ai Împărăţiei veşnice şi atleţi ai lui

Hristos pe pământ. Copilul are nevoie ca părinţii să-l ajute să-şi descopere talantul pus de

Dumnezeu înlăuntrul său şi să şi-l dezvolte. Creşterea trupească concretizată prin hrană,

îmbrăcăminte, protecţie, trebuie dublată prin creşterea spirituală. În acest sens, un rol hotărâtor îl

are atmosfera religioasă, de rugăciune creată în familie, pe care copilul o simte încă din momentul

zămislirii sale. Această stare cunoscută în familie trebuie întărită prin Biserică, prin rugăciunea şi

binecuvântarea ei, şi mai ales prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. „Când

copilul se umple de Hristos încă de mic, merge la biserică cu părinţii, se împărtăşeşte, cântă, se

roagă, mai târziu, când se măreşte şi pleacă departe de părinţi, chiar de se află într-un mediu urât,nu se primejduieşte”12. Văzându-l pe copil iubind Biserica şi pe Întemeietorul ei, cei doi soţi trăiesc

o bucurie duhovnicească a împlinirii vocaţiei lor ca familie, întrucât l-au crescut pe copilul lor ca şi

când ar fi afierosit lui Dumnezeu, făcându-l templu împărătesc al Sfintei Treimi. Sfântul Ioan Gură

de Aur îi îndeamnă pe părinţi să crească un atlet al lui Hristos, de care mai întâi se vor bucura ei,

aflând pace în suflete: „Creşte un atlet pentru Hristos! Învaţă-ţi copilul din prima vârstă să trăiască

cu evlavie în lume! Dacă vei întipări în sufletul lui încă fraged învăţăturile cele bune, nimeni nu va

putea să i le desprindă; ele se întăresc ca şi sigiliul aplicat pe ceară. Copilul când e mic, tremură, seteme şi are respect şi de chipul tău, şi de cuvintele tale, şi de tot ce faci. Întrebuinţează cum trebuie

superioritatea ta. Tu eşti cel dintâi care te vei bucura de bunătăţi dacă ai un copil bun, şi apoi,

Dumnezeu. Prin educarea copilului tău lucrezi pentru tine însuţi”13.

Părinţii sunt cei dintâi educatori ai copiilor, care îşi asumă această sarcină cu dragoste

necondiţionată, pentru că iubirea este temelia întregii educaţii a copiilor. În familia creştină,

educaţia religioasă este prioritară, astfel încât fiii lor să devină temple ale Duhului Sfânt. Lipsa

creşterii copiilor în frica lui Dumnezeu atrage după sine grave consecinţe; ei se transformă din

fiinţele gingaşe, inocente (aşa cum sunt în primii ani de viaţă) în vrăjmaşi comuni ai tuturora, ai lui

Dumnezeu, ai naturii şi al legilor. Astfel, observăm scăderea vârstei la cei ce consumă droguri,

12 Atanasie Rakovalis, P rintele Paisie mi-a spus…ă , trad. Ieroschim. Ştefan Nu escu, Schitulţ

Lacu – Sfântul Munte Athos, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2006, pp. 44-45.13 Sf. Ioan Gur de Aur,ă Despre feciorie. Apologia vie ii monahale. Despre creşterea copiilor ţ ,

trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 400.



alcool, intensificarea delicvenţei juvenile prin implicarea tinerilor în tot felul de acţiuni

condamnate de societate, creşterea numărului de părinţi care se plâng de neînţelegeri între ei şi

tineri. „Părinţii trebuie să acorde o mare atenţie educaţiei copiilor lor, să nu facă acest lucru

oricum, ci cu multă băgare de seamă, crescându-i în învăţătura şi certarea Domnului, căci cel mai

mare păcat, care depăşeşte pe toate celelalte, este lipsa de educaţie a copiilor”14. Deşi odată ce se

măresc copiii, cresc şi problemele, prin iubire părintească şi prin ajutorul lui Dumnezeu, părinţii

împreună cu pruncii lor vor depăşi orice obstacol.

Educarea copiilor este o artă în care sunt modelate simţurile copilului, sufletul şi mintea lui.

În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „După cum pictorii lucrează cu multă grijă şi

exactitate tablourile, iar sculptorii statuile, tot astfel şi fiecare tată şi mamă trebuie să-şi dea silinţa

pentru desăvârşirea acestor tablouri, acestor icoane minunate ale lui Dumnezeu. Pictorii, în fiecare

zi, pun în faţa lor tabloul şi-i dau culorile trebuitoare, sculptorii fac la fel: dau jos ce este de prisosşi adaugă ce trebuie. Tot aşa şi voi, ca nişte sculptori [...] îndepărtaţi ce este de prisos, adăugaţi ce

trebuie şi uitaţi-vă cu grijă la ei în fiecare zi: care este darul natural al copiilor, spre a-l dezvolta,

care este defectul, spre a-l îndepărta”15. Dumnezeu, Creatorul desăvârşit, aşteaptă de la mire şi

mireasă, de la tată şi mamă, ca prin lucrarea lor, să ofere şi lumii acesteia şi Împărăţiei Cerurilor

icoane şi statui minunate din cei pe care-i poartă în inimile lor: soţ şi soţie, părinţi şi copii. Dar

bunele raporturi în familie sunt condiţionate şi de îndeplinirea datoriilor copiilor faţă de părinţii

lor, după cum arată porunca a cincea din Decalog: «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeu ţi-l va da ţie» (Ieş. 20, 12).

Abaterea de la această poruncă dumnezeiască duce la anularea demnităţii morale a familiei.

În concluzie, prin Taina Cununiei nu se sfinţeşte doar o unire carnală, trupească,

superficială dintre bărbat şi femeie, ci cei doi sunt chemaţi spre o unire spirituală împlinită şi prin

bucuria naşterii de prunci. Aceasta nu înseamnă că cei care nu primesc binecuvântare

dumnezeiască de a da naştere, nu pot ajunge la desăvârşire prin căsătorie; lor li se pun la îndemână

noi mijloace de a împlini aceasta: milostenia făcută asupra unui copil orfan, rugăciunea, pocăinţa...

În familia care vieţuieşte potrivit poruncilor Mântuitorului, copiii sunt priviţi ca rod al

dragostei dumnezeieşti asupra lor, având datoria de a-i creşte în credinţa adevărată, astfel încât să

dobândească harul dumnezeiesc al înfierii. Copilul nu este un instrument al părinţilor ce trebuie să

satisfacă anumite dorinţe ascunse ale lor, ci el vine pe lume în baza consimţământului părinţilor de

14 Pr. Dr. C. Mihoc, Taina C s toriei…ă ă , p. 162.15 Sf. Ioan Gur de Aur,ă Despre feciorie..., p. 401.


http://slidepdf.com/reader/full/taina-cununiei-nasterea-de-prunci-ca-dar-si-binecuvantare-a-fam

a deveni împreună-creatori cu Dumnezeu, în baza iubirii dintre ei şi a iubirii faţă de noua făptură.

Vine pe lume pentru a se adăuga membrilor Bisericii lui Hristos, membrilor Împărăţiei lui

Dumnezeu, act început prin Taina Sfântă a Botezului şi continuat printr-o viaţă virtuoasă pe care a

cunoscut-o în familie. Copilul îi responsabilizează pe cei doi soţi şi îi scoate din sfera

individualismului şi a egoismului, făcând din familia creştină un leagăn al iubirii în care se reflectă

iubirea Preasfintei Treimi.

Bibliografie:

1. ***, Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005.

2. ***, Molitfelnic, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2002.3. ***, Bucuria nunţii binecuvântate. Cateheze pentru familia creştină, Ed. Cuvântul Vieţii a

Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2011.

4. Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea

copiilor , trad. Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007.

5. Idem, Omilii la Ana. Omilii la David şi Saul. Omilii la Serafimi, trad. Pr. Prof. Dumitru

Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007.

6. Ford, David C., Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur , trad. de

Luminiţa Irina Niculescu, Ed. Sophia, Bucureşti, 2007.

7. Gavrilă, Pr. Dr. Vasile, Cununia – viaţă întru Împărăţie, Fundaţia „Tradiţia Românească”,

Bucureşti, 2004.

8. Mihoc, Pr. Dr. Constantin, Taina Căsătoriei şi familia creştină în învăţăturile marilor

Părinţi ai Bisericii din secolul IV , Ed. Teofania, 2002.


http://slidepdf.com/reader/full/taina-cununiei-nasterea-de-prunci-ca-dar-si-binecuvantare-a-fam

9. Rakovalis, Atanasie, Părintele Paisie mi-a spus…, trad. Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul

Lacu – Sfântul Munte Athos, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2006.

10.Kraiopoulos, Arhim. Simeon, Părinţi şi copii, trad. Pr. Prof. Dr. Constantin Coman,

Garoafa Coman, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2005.

11.Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, ed. a III-a, Ed.

IBMBOR, Bucureşti, 2003.

taina cununiei-nasterea de prunci ca dar si binecuvantare a familiei crestine

Documents