Reeducarea şi Resocializarea condamnaţilor

TEMA 10

Legislaţie• În definirea pedepsei, la art. 52 Cod penal se

arată că “pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni“.

• art. 64 Legea 275 /2006. Activitatea socio-educativă componentă a procesului de educare şi reeducare a condamnaţilor, ce are ca scop reintegrarea socială a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate

Art.174 alin.(1) din Regulamentul de aplicare a Legii 275/2006

Activitatea de educaţie şi intervenţie psihosocială se face în baza planificării executării pedepsei şi are drept scop asistenţa în vederea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate. Aceasta cuprinde următoarele arii de intervenţie:

• adaptarea la condiţiile privării de libertate;• instruire şcolară şi formare profesională;• activităţi educative şi recreative;• asistenţă socială;• asistenţă psihologică;• asistenţă religioasă;• pregătire pentru liberare.”

Trăsăturile activităţii de resocializare• Acţiune de formare, • Se adresează unor oameni diferiţi ca vârstă, experienţă de viaţă, sex, mediu de

provenienţă, mediu cultural, nivel de pregătire şi instruire, cu condamnări de durate diferite;

• Educatorii, persoane specializate în acest proces, învăţători, profesori, instructori, maiştri, diriginţi, precum şi personalul specializat al penitenciarului ca: educatori, psihologi, lucrători sociali, lucrători socio-educativi, ofiţeri cu atribuţii de organizare şi aplicare a regulilor

• Stabilirea unei relaţii relativ stabile şi de mare încredere între “reeducat” şi “educator”.

• Procesul resocializării este de durată şi continuitate,• Insistenţa şi intensitatea unor acţiuni individuale cu condamnatul pot să ducă la

rezultate benefice, • Procese cu proceduri conştientizate, în care se urmăreşte un anumit scop şi se

realizează activităţi cu intenţia de a se produce efecte. Conştientizarea trebuie realizată mai ales în ceea ce priveşte pe condamnat, şi mai ales pentru recepţionarea conduitelor pozitive şi conforme cu legea.

• Educarea modele conform aşteptărilor societăţii, • Implementarea în conştiinţa condamnatului de emoţii, convingeri, deprinderi,

sentimente, idei, reguli de conduită ce se însuşesc de condamnat ca fiind personale; • Crearea unei voinţe morale, precum şi întărirea caracterului prin inhibarea unor

comportamente şi trăsături negative

Principiile de Bază pentru Tratamentul Deţinuţilor” ( principiul 6).

• adaptarea la condiţiile de detenţie;• realizarea educaţiei şi instruirii profesionale;• susţinerea morală; • ameliorarea comportamentului;• întărirea respectului de sine; • dezvoltarea mijloacelor de exprimare şi a capacităţii de a comunica

cu alţii.• “Regulile europene pentru închisori” stabilesc rolul deosebit al

educaţiei în programul deţinuţilor în sistemul penitenciar, stabilind că acestea au ca efect:

• dezvoltarea individului ca membru al comunităţii;• dezvoltă umanismul şi normalitatea în viaţa de închisoare;• stimulează trăsăturile pozitive necesare resocializării;• complineşte unele nevoi culturale şi educaţionale ale individului

condamnat.

Art.77 din “Regulile europene pentru închisori (87) “ Instruirea

• Trebuie să se ia măsuri pentru a se desfăşura instruirea tuturor deţinuţilor capabili să profite de aceasta, inclusiv instruirea religioasă în ţările unde aceasta este posibilă.

• Instruirea analfabeţilor şi a tinerilor deţinuţi trebuie să fie obligatorie şi administraţia trebuie să vegheze cu atenţie asupra acesteia.

• După posibilităţi, instruirea deţinuţilor trebuie să fie în concordanţă cu sistemul învăţământului public pentru ca aceştia să îşi poată continua pregătirea fără dificultăţi, după punerea în libertate“.

Art. 104 din Regulile europene 2006(2)

1. Un program educaţional sistematic, cu obiective de menţinere a cunoştinţelor, îmbunătăţire a nivelului general de educaţie a deţinuţilor şi al perspectivelor de a duce o viaţă responsabilă, lipsită de infracţiuni, va constitui o parte esenţială în cadrul regimului deţinuţilor condamnaţi.

2. Toţi deţinuţii condamnaţi vor fi încurajaţi să participe la programele educaţionale şi de formare.

3. Programele educaţionale ale deţinuţilor condamnaţi trebuie să fie adaptate la durata perioadei de încarcerare.

Regulile Europene 2006(2) la art. 7 1. să ofere deţinuţilor acces la programe de învăţământ cât mai complete,

care să răspundă nevoilor individuale, ţinând cont de aspiraţiile acestora.2. prioritate deţinuţilor care nu ştiu să citească sau socotească, precum şi

celor care nu au urmat cursuri de şcolarizare elementară sau formare profesională.

3. O atenţie educării tinerilor deţinuţi şi a celor cu nevoi speciale. 4. Şcolarizarea trebuie să fie la fel de importantă ca şi munca, iar deţinuţii

nu trebuie să fie penalizaţi financiar sau de alt gen, pentru participarea la activităţile educative.

5. Bibliotecă destinată tuturor deţinuţilor, care să dispună de un fond suficient de resurse variate, de tip recreativ sau educativ, de cărţi şi alte materiale de suport.

6. Biblioteca penitenciarului trebuie să fie organizată cu ajutorul unei biblioteci publice.

7. În măsura în care este posibil, educaţia deţinuţilor trebuie:

a. integrată în sistemul naţional de învăţământ şi formare profesională, astfel încât după liberare, aceştia să îşi poată continua procesul de învăţământ şi formare profesională;

b. să se desfăşoare sub auspiciile instituţiilor de învăţământ din exterior.

Programele ce se derulează cu condamnaţii urmăresc în cele mai multe cazuri următoarele:

a) cunoaşterea personalităţii persoanelor condamnate şi evaluarea nevoilor socio-educative;

b) instruirea şcolară a neştiutorilor de carte, completarea studiilor gimnaziale, studiilor liceale sau universitare în raport de voinţa condamnatului, vârsta şi posibilităţile de organizare a penitenciarului;

c) formarea profesională, prin organizarea calificării, recalificării, a instruiri la locul de muncă, realizarea obişnuinţei de a lucra pe baza unei calificări date de organele statului;

d) însuşirea regulilor de comportare în societate, în familie, atitudinea cerută în relaţiile cu organele de stat, cu alte instituţii oficiale, realizarea culturalizării în limitele standardelor oamenilor din categoria sa şi a nevoilor personale, educarea sportivă şi participarea la astfel de acţiuni;

e) stabilirea şi diversificarea legăturilor cu comunitatea, dezrădăcinarea anturajelor negative şi cultivarea unor legături sociale în cadrul respectării regulilor moralei şi legilor.

• Programele cuprinse în activitatea socio-educativă sunt, din punct de vedere al dreptului execuţional penal, o nouă abordare a manierei de parcurgere a pedepsei, de la începutul acesteia şi până la liberare. Este aşa numita planificare a pedepsei

Planificarea pedepsei Se realizează încă de la începutul executării acesteia şi cuprinde o conştientizare a condamnatului cu privire la parcurgerea tuturor etapelor, de la învăţarea regulilor de ordine, disciplină, conduită din penitenciar, continuând cu îndeplinirea condiţiilor pentru trecerea de la un regim mai sever la unul mai uşor, concomitent cu obişnuirea de a-şi asuma responsabilităţi din ce în ce mai multe şi mai complexe, care duc la schimbări în conştiinţa şi modul de a aborda problemele vieţii personale

RECIDIVIŞTII• Se conformează regulilor regimului penitenciar, sunt deosebit de

ascultători, disciplinaţi şi îndeplinesc prevederile regulamentelor, sunt respectuoşi cu personalul,

• Încearcă să dobândească recompense, facilităţi şi tot ce se poate pentru uşurarea regimului penitenciar, dar nu-şi schimbă mentalitatea de infractori, nu-şi pot asuma responsabilităţi deosebite nici faţă de persoana lor şi nici faţă de familie sau comunitate.

• De cele mai multe ori, imediat ce ies din închisoare comit noi infracţiuni, pentru care sunt condamnaţi, revin în penitenciar, se adaptează cu mare uşurinţă regimului care nu li se pare greu, adesea considerându-l a doua natură.

• De regulă, recidiviştii sunt cei mai muncitori, cei mai activi în viaţa de penitenciar, cooperează cel mai bine cu cadrele, dar concepţiile infracţionale nu le abandonează.

• Activitatea socio-educativă cu aceste categorii de condamnaţi de cele mai multe ori nu are eficienţă, aceştia urmărind doar latura de divertisment a activităţilor, latura educativă fiind lipsită de interes.

Analiza diagnostic a Administraţiei Naţionale a penitenciarelor, realizată în anul 2009

1. Domeniul reintegrării sociale dispune de personal calificat, numărul fiind, însă, insuficient pentru a creşte calitatea lucrului cu persoanele private de libertate.

2. Atractivitatea programelor de formare profesională este una scăzută, o cauză fiind lipsa unei politici de reintegrare coerente, adaptată la nevoile populaţiei carcerale şi mediului extern.

3. Standardizarea domeniului de reintegrare socială se găseşte într-un stadiu incipient, fiind necesară actualizarea procedurilor specifice, definirea unor indicatori de performanţă de sistem, precum şi a unor standarde de calitate.

4. Mijloacele materiale şi financiare implicate în domeniul de reintegrare socială sunt insuficiente în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţilor specifice, calitatea şi cantitatea rezultatelor fiind în strânsă dependenţă de nivelul de utilizare al acestora.

5. Reintegrarea socială se opreşte „la poarta penitenciarului”. Nu au fost luate în considerare oportunităţi precum derularea unor campanii naţionale de informare şi promovare a peroanelor private de libertate

Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, adoptată la data de 13 octombrie 1989 a stabilit următoarele

RECOMANDĂRI:1

1. Toţi deţinuţii trebuie să aibă acces la educaţie: aceasta trebuie să includă educaţia de bază, formarea profesională, activităţile de creaţie şi culturale, educaţia fizică şi sportul, educaţia socială şi posibilitatea de a frecventa o bibliotecă;

2. Educaţia în penitenciar ar trebui să fie similară cu cea desfăşurată în exterior, pentru categorii corespunzătoare de vârstă, iar posibilităţile de educare trebuie să fie cât mai multe;

3. Educaţia în penitenciar trebuie să aibă în vedere dezvoltarea în ansamblu a persoanei, ţinându-se cont de mediul său social, economic şi cultural;

4. Toţi cei care sunt implicaţi în administrarea sistemului penitenciar şi în gestionarea aşezămintelor de detenţie ar trebui, în măsura în care este posibil, să sprijine şi să încurajeze educaţia;

25. Educaţia nu ar trebui să fie considerată ca fiind mai puţin importantă

decât munca din cadrul regimului penitenciar, iar deţinuţii nu ar trebui să suporte prejudicii financiare dacă participă la activităţile de educaţie;

6. Ar trebui să fie întreprinse toate eforturile pentru a încuraja deţinutul să participe, în mod activ, la toate formele de educaţie;

7. Ar trebui să fie puse în aplicare programe de perfecţionare pentru a se asigura că educatorii din penitenciare adoptă metodele de educaţie corespunzătoare adulţilor;

8. O atenţie specială ar trebui să fie acordată deţinuţilor care au dificultăţi de citire şi de scriere;

9. Formarea profesională ar trebui să tindă spre dezvoltarea mai vastă a persoanei, ţinându-se cont de evoluţia pieţei forţelor de muncă;

10. Deţinuţii ar trebui să aibă acces liber la o bibliotecă bine dotată, cel puţin o dată pe săptămână;

11. Ar trebui să fie dezvoltate şi încurajate educaţia fizică şi sportul;

312. Ar trebui să se acorde o atenţie deosebită activităţilor de creaţie şi

culturale, deoarece acestea oferă deţinuţilor posibilităţi speciale de desfăşurare şi de exprimare;

13. În educaţia socială ar trebui să fie incluse elemente practice care să permită deţinutului să-şi gestioneze viaţa cotidiană din penitenciar, cu scopul facilitării întoarcerii sale în societate;

14. Deţinuţilor ar trebui să li se permită, pe cât este posibil, să participe la procesul de învăţământ care se desfăşoară în exteriorul penitenciarului;

15. Comunitatea exterioară ar trebui să se implice, cât mai mult posibil, în procesul educaţional al deţinuţilor, în cazul în care acesta se desfăşoară în interiorul penitenciarului;

16. Ar trebui să se ia măsuri pentru a permite deţinuţilor să-şi continue educaţia după liberare;

17. Ar trebui să fie puse la dispoziţia penitenciarelor credite, echipament şi personal didactic, pentru a permite deţinuţilor să primească o educaţie corespunzătoare.