supravegherea in comunitate

70
SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE SUPRAVEGHEREA ÎN COMUNITATE - EVOLUŢIE ŞI PERSPECTIVE- 1

Upload: loredana-ruxandescu

Post on 28-Jun-2015

801 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

SUPRAVEGHEREA ÎN COMUNITATE

- EVOLUŢIE ŞI PERSPECTIVE-

CONSILIER DE PROTECŢIE A VICTIMELOR ŞI REINTEGRARE SOCIALĂ A INFRACTORILOR,

1

Page 2: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

SUMAR:

Capitolul I. Introducere

Capitolul II. Proiectul “Probaţiunea în România”. Faza experimentală

Capitolul III. Reglementarea sancţiunilor comunitare în cadrul Ordonanţei de Guvern 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere. Faza legislativă

Secţiunea III.1. Elaborarea cadrului legislativ privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială şui supraveghere

Secţiunea III.2. Ordonanţa de Guvern 92/2000. Obiective şi dimensiuni ale supravegherii

Secţiunea III.3. Etape şi proceduri în activitatea de supraveghere

A. Primul contact. Aspecte metodologice şi practice privind planul de supraveghereB. Prestarea unei munci neremunerate într-o instituţie de interes public. Munca în

folosul comunităţiiC. Desfăşurarea activităţii de supraveghere. Metode utilizate pentru asigurarea

îndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată

Secţiunea III.4. Sancţiuni comunitare în legislaţia în vigoare. Suspendarea sub supraveghere şi măsura educativă a libertăţii supravegheate. Legea 272/2004 privind unele măsuri de protecţie a drepturilor copilului

Capitolul IV. Perspective legislative şi practice privind supravegherea în comunitate

Secţiunea IV.1. Sancţiuni comunitare aplicabile persoanelor majore în noul cadru legislativ

Secţiunea IV.2. Sancţiuni comunitare aplicabile minorilor în noua legislaţie

Capitolul V Proiectul de lege privind sistemul naţional de probaţiune. Perspective practice

Capitolul VI Concluzii

2

Page 3: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Capitolul I Introducere

În contextul procesului amplu de reformă penală care se desfăşoară în prezent în România, o analiză a supravegherii în comunitate, ca instituţie în avangarda sistemului sancţionator românesc, reprezintă un demers necesar, având în vedere mai ales modificările legislative de substanţă care se preconizează. Evoluţia acestei instituţii, a supravegherii în comunitate, se încadrează în mod necesar în procesul de dezvoltare a sistemului de reintegrare socială şi supraveghere din România, cunoscut şi sub denumirea împrumutată din sistemul anglo-saxon, probaţiunea.

Experienţa specialiştilor în probaţiune, britanici şi europeni, a avut un rol hotărâtor în accelerarea procesului de reformă a politicii penale şi în schimbarea mentalităţilor, având în vedere tradiţia redusă a României în ceea ce priveşte sancţiunile comunitare. Ca urmare, perioada care a urmat introducerii primelor reglementări privind sancţiunile comunitare în Codul Penal în anul 1992, a fost marcată de numeroase iniţiative din partea specialiştilor în domeniu, teoreticieni şi practicieni, în vederea diversificării gamei de sancţiuni comunitare şi identificării pârghiilor necesare punerii în practică a acestora.

Supravegherea în comunitate, cu varietatea sancţiunilor pe care le presupune, reprezintă nucleul de la care a pornit şi s-a dezvoltat probaţiunea în România, celelalte dimensiuni (evaluarea psihosocială, asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate) apărând ca activităţi complementare, care contribuie la eficientizarea intervenţiei psihosociale în vederea reintegrării sociale a persoanei condamnate.

Raţiunea care s-a aflat în spatele reformei sistemului sancţionator românesc şi introducerii unor alternative la detenţie, se regăseşte în îngrijorarea determinată de ineficienţa pedepselor privative aplicate minorilor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală. De asemenea, în contextul aderării României la Uniunea Europeană, armonizarea legislaţiei penale române cu aquis-ul comunitar reprezenta şi reprezintă o prioritate.

Conflictul dintre finalitatea retributivă şi cea restaurativă a pedepsei poate fi privit ca un catalizator al fluctuaţiilor intervenite în politicile penale europene. Influenţa sa se regăseşte în egală măsură în evoluţia sistemului

3

Page 4: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

sancţionator românesc. Principiul care a generat noua orientare în sistemul sancţionator românesc este cel al participării infractorului la procesul de reintegrare în comunitate, aceeaşi comunitate ale cărei valori le-a periclitat prin săvârşirea infracţiunii.

Noua politică penală vine ca un contraargument la vechile concepte ale justiţiei retributive, de constrângere şi intimidare, aşa cum sunt statuate în Codul Penal în vigoare, unde pedeapsa apare ca „o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului”. Din păcate, dimensiunea reeducării a rămas pentru o lungă perioadă un simplu deziderat. Ponderea covârşitoare a pedepselor privative de libertate a determinat o supraaglomerare a mediului penitenciar şi crearea unor condiţii optime de întărire a comportamentului infracţional, cu un procent mare al recidivei. Mai ales în cazul minorilor, lipsa alternativelor la detenţie a constituit premisa pentru o sancţionare excesivă a comportamentului infracţional, ţinându-se cont prea puţin de circumstanţele personale şi obiective ale fiecărui caz în parte.

În calitate de sistem penal centrat pe controlul social, pedeapsa penală (cu precădere cea privativă de libertate) era considerată mijlocul cel mai potrivit de reeducare a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi de prevenire a comiterii unor astfel de fapte. Practica penală dezvoltată în acest orizont axiologic a statornicit o anumită rută, de la care existau puţine excepţii. Din momentul intrării în sistem, se urmau cu fidelitate toate etapele procesuale.1

Aceasta era realitatea românească la data introducerii conceputului de probaţiune şi, în paralel, a primelor reglementări care vizau sancţiunile comunitare. În acelaşi timp, Marea Britanie şi unele state europene aveau la data respectivă o tradiţie destul de îndelungată în domeniul probaţiunii şi al sancţiunilor comunitare. În funcţie de filozofia penală şi de experienţa fiecărei ţări, s-au conturat de-a lungul timpului mai multe forme şi tendinţe în acest domeniu. Succesul unora a determinat diseminarea experienţei şi la nivelul altor ţări, cu ajustările şi nuanţele de rigoare.

Una dintre cele mai răspândite sancţiuni comunitare este „probaţiunea tradiţională”, care presupune păstrarea în comunitate a infractorului, sub supraveghere, timp în care persoana îndeplineşte obligaţiile impuse de către instanţă, dar are, în acelaşi timp, posibilitatea să presteze o activitate

1 Doina Balahur, Probaţiune şi Reintegrare Comunitară, Anul III, nr.10/2004

4

Page 5: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

sau să frecventeze cursurile şcolare, fără vreo perturbare semnificativă a existenţei sale. Se urmăreşte astfel obţinerea unui echilibru între control şi reabilitare.

Un alt tip de sancţiune comunitară este cel al „probaţiunii şoc” care presupune o scurtă perioadă de încarcerare anterior suspendării, cu rol de exemplaritate. În sfârşit, în perioada anilor 90, nevoia sporită a populaţiei de siguranţă a dus la apariţia unui nou tip de supraveghere, „probaţiunea intensivă”, cu accent pe supraveghere şi mai puţin pe reabilitare.

La noi în ţară, sancţiunile comunitare se încadrează în tipul „probaţiunii tradiţionale”, care încearcă să îmbine dimensiunea controlului şi elementul de reinserţie socială, prin aplicarea unor programe specifice de asistenţă şi consiliere, axate pe nevoile beneficiarului.

Implementarea unui anumit model de probaţiune în sistemul sancţionator românesc a trebuit să ţină seama de contextul politic şi cultural existent, precum şi de mentalităţile locale. Un alt factor cu deosebită relevanţă în procesul de introducere şi adaptare a sancţiunilor comunitare a fost contextul legislativ.

Crearea cadrului necesar pentru o aplicare coerentă şi eficientă a sancţiunilor comunitare a fost posibilă doar prin introducerea treptată a unor prevederi în Codul Penal şi alte legi speciale, în aşa fel încât să nu se creeze contradicţii cu prevederile legale deja existente. Practica, în schimb, a fost mereu cu un pas înaintea legislaţiei, adaptându-se la realităţile şi cerinţele comunităţii. Din experienţa practicienilor au rezultat iniţiative legislative care au dus la diversificarea spectrului de sancţiuni comunitare şi la dezvoltarea probaţiunii în general.

5

Page 6: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Capitolul II. Proiectul “Probaţiunea în România”. Faza experimentală

Prevederile legale privitoare la supravegherea în comunitate, introduse în Codul Penal în 1992 se referă la două instituţii, suspendarea sub supraveghere (art.86³ alin.1, lit.a)-d) şi alin.3 lit.a)-f) şi măsura educativă a libertăţii supravegheate (art.103 alin.3), instituţii care ofereau instanţelor primele alternative la detenţie viabile. Cu toate acestea, aplicabilitatea acestor prevederi era foarte redusă la data respectivă, ca urmare a lipsei instituţiilor necesare punerii în practică a acestora.

Anul 1996 reprezintă debutul probaţiunii în România, prin aplicarea unui program experimental în cadrul penitenciarului Arad, care urmărea aplicarea unor elemente de probaţiune, printre care şi supravegherea în comunitate. Organizarea echipei de specialişti care aplica programul experimental urmărea modelul anglo-saxon, de separare a activităţilor specifice probaţiunii, constituindu-se astfel trei echipe: presentenţială, comunitate şi penitenciar. Activitatea de supraveghere a revenit astfel echipei comunitate, care a iniţiat relaţii de colaborare cu instanţele de judecată locale, parchete, poliţie, servicii sociale, organizaţii neguvernamentale şi alte autorităţi locale.

Programul experimental a fost creat in baza Planului de acţiune integrată Parteneriat pentru justiţie, conceput de organizata Europa pentru Europa pentru a sprijini reformele fundamentale din cadrul sistemului de justiţie penală din România. La baza iniţierii acestui proiect a stat acceptul de colaborare in domeniul execuţional penal pe care şeful Direcţiei Generale a Penitenciarelor din România l-a remis, in anul 1994, Ambasadei Marii Britanii. Ideea fundamentală a programului a fost aceea de a adapta principiile de organizare si funcţionare a activităţii de probaţiune şi asistenţă post-penală din Marea Britanie la condiţiile concrete din România.

Rezultatul a fost implicarea Guvernului Marii Britanii în cadrul programului guvernamental “Probaţiunea în România” (1998-2001, cu posibilitatea extinderii pe încă trei ani), prin care consultanţi britanici ai Fondului Know How au acordat asistenţă tehnică în acest domeniu.

6

Page 7: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Succesul proiectului desfăşurat la Arad a determinat înfiinţarea a alte zece centre experimentale de probaţiune, la Găeşti, Focşani, Penitenciarul Gherla, Cluj, Dej, Iaşi, Piteşti, Târgovişte, Timişoara şi Bucureşti, pe parcursul a doi ani, în perioada 1998-2000. Activităţile desfăşurate în cadrul centrelor au urmărit acelaşi model al probaţiunii britanice, cu mici variaţii. Ca urmare, majoritatea echipelor au avut o componentă de supraveghere în comunitate.

Statisticile arată însă că numărul beneficiarilor încredinţaţi în supraveghere a fost relativ mic, comparativ cu totalul beneficiarilor care au intrat în evidenţa centrelor. Această situaţie se explică prin numărul redus de sentinţe cu suspendare pronunţate de instanţe, în principal din motivul prevederilor lacunare ale legislaţiei, dar şi din cauza unei anumite reticenţe a judecătorilor faţă de o instituţie nouă.

Introducerea practicii măsurilor şi sancţiunilor alternative promovate de proiectul de probaţiune s-a realizat iniţial pe baza unui ordin al ministrului. Pronunţarea lor a rămas însă la latitudinea instanţelor. Pe acest fond – cel puţin până la înfiinţarea instanţei pentru minori – practica a diferit semnificativ de la un complet la altul şi de la o instanţă la alta. Unii judecători au refuzat categoric să pronunţe, de exemplu, suspendarea executării sub supraveghere, pe motiv că „organismul privat căruia îi erau încredinţate supravegherile nu era abilitat de lege”.2

Apar astfel diferenţe semnificative la nivelul practicii de instanţă. În perioada 1999-2001, în judeţul Arad nu a fost pronunţată nici o sentinţă de suspendare sub supraveghere, 21 de sentinţe cu libertate supravegheată, în Iaşi au fost 45 de sentinţe cu suspendare şi 37 cu libertate supravegheată, în Argeş 81, respectiv 20.

În vederea armonizării diferenţelor de practică şi creării unui cadru coerent pentru desfăşurarea activităţii de supraveghere în comunitate şi a celorlalte componente specifice probaţiunii, era imperios necesară elaborarea unei legislaţii care să ofere o identitate clară serviciilor de probaţiune şi o reglementare precisă a atribuţiilor acestora. Prima iniţiativă în acest sens se conturează în anul 1997, pornind de la rezultatele obţinute ca urmare a derulării proiectului-pilot de la Arad şi se referă la elaborarea unui ante-proiect de act normativ de către o echipă de specialişti din Direcţia

2 Doina Balahur, Probaţiune şi Reintegrare Comunitară, Anul III, nr.10/2004

7

Page 8: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Generală a Penitenciarelor. Acest ante-proiect reprezintă începutul fazei legislative în dezvoltarea probaţiunii în România şi, implicit, a diversificării spectrului sancţiunilor comunitare.

8

Page 9: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Capitolul IIIReglementarea sancţiunilor comunitare în cadrul Ordonanţei de Guvern 92/2000. Faza legislativă

III.1 Elaborarea cadrului legislativ privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere

O dată cu anul 1997, în România începe un proces amplu de reformă penală, ca urmare a necesităţii alinierii la legislaţia europeană. Printre obiectivele vizate de Ministerul Justiţiei se număra elaborarea de proiecte de lege privind modificarea şi completarea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală. O altă prioritate era reforma sistemului de executare a pedepselor, probaţiunea reprezentând o componentă importantă a acestui demers.

Prima iniţiativă legislativă în acest sens a fost ante-proiectul elaborat de specialiştii din Direcţia Generală a Penitenciarelor, pornind de la legislaţia internaţională şi de la Recomandările Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind sancţiunile şi măsurile comunitare. Acesta a fost punctul de plecare pentru elaborarea de către Ministerul Justiţiei a proiectului de lege privind probaţiunea, elaborare care a cunoscut un proces lung de modificări şi completări.

În ceea ce priveşte componenta de supraveghere în comunitate, proiectul de lege privind probaţiunea prevedea o serie de măsuri de probaţiune, dar tehnica legislativă folosită şi forma în care apăreau aceste măsuri au fost criticate de către experţii Consiliului Europei, deoarece probaţiunea nu era considerată o sancţiune penală, deşi măsurile de probaţiune constituie obligaţii impuse infractorului, limitându-i libertatea.

Rezultatul a fost modificarea substanţială a proiectului de lege, care, în stadiul final, reglementa organizarea şi funcţionarea serviciilor de probaţiune ca instituţii specializate, şi nu probaţiunea ca instituţie de drept penal, urmând ca măsurile de probaţiune sau sancţiunile comunitare să fie inserate în propunerile de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.

9

Page 10: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Proiectul de lege, în noua formă, a fost înaintat Parlamentului în anul 1998, împreună cu celelalte proiecte de modificare a Codului penal şi Codului de procedură Penală. Faţă de forma iniţială, acest proiect limita aria de beneficiari ai serviciilor de reintegrare în ceea ce priveşte supravegherea în comunitate la persoanele condamnate cu suspendare sub supraveghere, respectiv minori sancţionaţi cu măsura educativă a libertăţii supravegheate. S-a renunţat la ideea impunerii de obligaţii în sarcina condamnaţilor la pedeapsa amenzii şi pedepsele privative de libertate.

Dezbaterile parlamentare s-au prelungit, proiectul fiind discutat doar parţial în comisii. Ca urmare, având în vedere prioritatea pe care o reprezenta crearea sistemului de probaţiune, s-a recurs la scoaterea proiectului din pachetul de legi, în vara anului 2000 şi la introducerea sa sub forma unui proiect de ordonanţă a guvernului care a fost adoptat la sfârşitul anului 2000.

III.2 Ordonanţa de Guvern 92/2000, privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere. Obiective şi dimensiuni ale supravegherii

Supravegherea în comunitate apare în viziunea O.G. 92/2000, completată cu H.G. 1239/2000, în înţelesul strict al conceptului, şi anume, de control al obligaţiilor şi măsurilor impuse de către instanţa de judecată. Dimensiunile de evaluare şi asistare, care se integrează în semnificaţia extinsă a conceptului de supraveghere, sunt prevăzute ca activităţi distincte.

În literatura de specialitate şi practica internaţională, activitatea de supraveghere apare ca un proces complex, pornind de la evaluarea nevoilor criminogene şi a riscului pe care beneficiarul îl prezintă, cu identificarea programelor necesare pentru acoperirea acestor nevoi şi monitorizarea evoluţiei beneficiarului pe întregul parcurs al intervenţiei. Această abordare a primit denumirea de management de caz şi este preluată din practica activităţii de asistenţă socială din anii 60, 70.

Separarea componentelor intervenţiei în comunitate şi reducerea rolului supravegherii la dimensiunea de control, aşa cum prevede O.G.92/2000, a fost o necesitate impusă de constrângerile legislaţiei penale în vigoare.

10

Page 11: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Este evident faptul că activitatea de supraveghere dobândeşte o reală eficienţă doar în condiţiile în care se desfăşoară în paralel activităţi de asistenţă şi consiliere care să răspundă nevoilor beneficiarului şi să determine reducerea riscului pe care-l prezintă acesta pentru comunitate. Dimensiunea de asistare este reglementată de O.G.92/2000 ca o activitate distinctă, desfăşurată la cerere, fapt care a constituit un impediment în activitatea practicienilor. În mod necesar, motivarea beneficiarului în vederea includerii în programe de intervenţie specifice devine un deziderat al activităţii consilierului de reintegrare.

Acest dublu rol al consilierului de reintegrare, de autoritate care verifică modul de respectare a obligaţiilor impuse de către instanţă şi, în acelaşi timp, persoană de suport, a reprezentat de la înfiinţarea serviciilor, o continuă provocare pentru practicienii în domeniu.

Conţinutul supravegherii şi modul de desfăşurare sunt reglementate foarte strict în cuprinsul O.G.92/2000 şi în regulamentul de aplicare, fapt care a produs o practică oarecum unitară în cadrul serviciilor, cu variaţii de interpretare minore. În timp, odată cu dezvoltarea practicii şi cu apariţia unor situaţii neprevăzute, s-au conturat o serie de inadvertenţe în logica legii, serviciile venind cu propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ existent.

În ceea ce priveşte activitatea de asistenţă şi consiliere, componentă esenţială a intervenţiei în comunitate, practicienii s-au confruntat cu dificultăţi, în parte datorate lacunelor legislative, dar mai ales, lipsei unei metodologii coerente şi a unor programe standardizate, aspect care, ulterior, a fost remediat în mare măsură.

Scopul activităţii de supraveghere, aşa cum reiese din prevederile ordonanţei, este întărirea gradului de siguranţă socială, reducerea riscului pe care-l reprezintă beneficiarul pentru comunitate şi reducerea gradului de infracţionalitate. Metoda presupune păstrarea persoanei în comunitate şi monitorizarea conduitei acesteia, în funcţie de obligaţiile impuse de către instanţă. Intervenţia este cu atât mai complexă cu cât nevoile criminogene ale beneficiarului reclamă mai multă atenţie şi resurse din partea consilierului şi a comunităţii.

Se încearcă producerea unor modificări la nivel comportamental dar şi cognitiv, având ca finalitate integrarea beneficiarului în comunitatea ale

11

Page 12: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

cărei valori le-a perturbat. Un element important în cadrul intervenţiei este menţinerea legăturilor cu familia, şcoala sau locul de muncă, în vederea creării climatului necesar unei evoluţii echilibrate a persoanei supravegheate, în spiritul respectării normelor şi valorilor sociale.

III.3 Etape şi proceduri în activitatea de supraveghere

A. Primul contact. Aspecte metodologice şi practice privind planul de supraveghere

Conform procedurii reglementate de O.G.92/2000 şi regulamentul de aplicare, activitatea de supraveghere are ca primă fază contactarea persoanei supravegheate şi stabilirea primei întrevederi. Termenul stabilit pentru aceste demersuri este de 5 zile de la comunicarea hotărârii judecătoreşti. În acelaşi termen, se prevede obligativitatea întocmirii de către consilierul responsabil de caz a unui plan de supraveghere, care constituie în esenţă un cadru al intervenţiei în comunitate.

Se constată faptul că una din componentele esenţiale ale managementului de caz, evaluarea nevoilor criminogene, este comprimată într-un interval foarte scurt şi în cadrul unei singure întrevederi. Motivarea legiuitorului cu privire la acest aspect este existenţa referatului de evaluare presentenţial care oferă informaţiile necesare pentru întocmirea planului de supraveghere.

În practică însă, se observă că un număr semnificativ de persoane încredinţate în supravegherea serviciilor de reintegrare nu au fost evaluate în faza de judecată şi, ca urmare, nu există suficiente informaţii pentru a se identifica nevoile criminogene şi a se aprecia riscul reprezentat de beneficiar pentru comunitate. Un alt inconvenient se referă la perioada lungă de timp care separă în anumite cazuri momentul realizării referatului presentenţial de începutul efectiv al activităţii de supraveghere (câteva luni sau chiar 1 an). În această perioadă, nevoile şi riscul se pot modifica semnificativ, fiind necesară o reevaluare.

În vederea realizării unei evaluări realiste şi întocmirii unui plan de supraveghere în concordanţă cu nevoile identificate, considerăm necesară impunerea întocmirii planului de supraveghere într-un termen de cel puţin

12

Page 13: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

10 zile lucrătoare de la comunicarea hotărârii judecătoreşti, sau într-un termen de 5 zile lucrătoare de la data primei întrevederi.

Prima întrevedere are rolul de informare a beneficiarului cu privire la conţinutul hotărârii judecătoreşti şi a rolului şi conţinutului supravegherii, toate aceste aspecte fiind consemnate într-un proces verbal, cu rol de act constatator, util în dosarul de supraveghere, dar, în acelaşi timp, un document necesar persoanei supravegheate, care ia act astfel de drepturile şi obligaţiile sale pe perioada supravegherii.

Planul de supraveghere, pe de altă parte, constituie un cadru pentru desfăşurarea intervenţiei în comunitate, având mai mult o utilitate la nivel de practică, de stabilire a liniilor generale ale intervenţiei. Ca urmare, planul de supraveghere poate fi revizuit, aşa cum prevede legiuitorul, ori de câte ori apare o situaţie care modifică datele şi estimările iniţiale.

Practica a demonstrat importanţa evaluării iniţiale, care identifică stadiul motivaţional în care se află beneficiarul, atitudinea acestuia faţă de activitatea de supraveghere şi, mai ales, constituie premisa pentru construirea unei relaţii de încredere cu consilierul responsabil de caz.

În mod ideal, faza de evaluare ar presupune realizarea de interviuri cu persoana supravegheată, membrii familiei, cadre didactice sau alte persoane care pot oferi informaţii relevante în ceea ce priveşte evoluţia în familie şi comunitate a beneficiarului. Termenul scurt însă până la care trebuie întocmit planul de supraveghere nu permite decât realizarea unui interviu cu persoana supravegheată, eventual cu un membru al familiei, sau, în cel mai bun caz o reevaluare a nevoilor identificate deja în referatul presentenţial.

Teoretic, în intervalul de 5 zile (legea nu precizează dacă este vorba de zile lucrătoare sau zile calendaristice), sunt posibile două întrevederi cu persoana supravegheată şi realizarea de interviuri cu alte surse relevante. În practică însă, trebuie să ţinem cont de dificultăţile întâmpinate în contactarea persoanelor supravegheate, care, într-un număr mare de cazuri, locuiesc în mediul rural, sau, în alte situaţii, nu au o atitudine cooperantă.

Un capitol important în cadrul planului de supraveghere se referă la nivelul de risc pe care-l prezintă persoana supravegheată pentru comunitate,

13

Page 14: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

evaluarea având în vedere riscul de recidivă (probabilitatea săvârşirii de noi infracţiuni), riscul de periculozitate (în cazul infracţiunilor comise cu violenţă), cu precizarea categoriilor de persoane care pot deveni victime, precum şi riscul de sinucidere şi autovătămare (în cazul persoanelor care au avut tentative de suicid sau depresii).

Evaluarea celor trei categorii de risc are un caracter complex, în anumite situaţii fiind necesară consultarea unor specialişti, mai ales în cazul estimării riscului de suicid sau autovătămare, dar şi în cazul estimării gradului de periculozitate.

Realizarea unei evaluări judicioase în această primă fază este importantă, deoarece gradul de risc are un caracter dinamic, pe parcursul supravegherii fiind reevaluat ori de câte ori apare o modificare semnificativă a indicatorilor care au stat la baza evaluării iniţiale. Consilierul de reintegrare trebuie să aibă în vedere finalitatea activităţii de supraveghere, şi anume scăderea riscului de recidivă.

B. Prestarea unei munci neremunerate într-o instituţie de interes public. Munca în folosul comunităţii

Un alt capitol al planului de supraveghere se referă la descrierea activităţii, a locului de executare a programului de lucru, în cazul minorului obligat la prestarea unei munci neremunerate într-o instituţie de interes public, conform art.103 alin.3, lit.c C.P. Această măsură de supraveghere reprezintă de fapt o sancţiune comunitară în sine, consacrată în legislaţia internaţională sub diferite forme: muncă de interes general, pedeapsă în comunitate sau serviciu comunitar3.

Deşi în legislaţia românească, munca neremunerată apare timid, cu o aplicabilitate redusă, doar în cazul minorilor sancţionaţi cu măsura educativă a libertăţii supravegheate şi constituie o simplă măsură de supraveghere, în legislaţia statelor europene este privită ca sancţiune cu un potenţial imens datorită conţinutului său dual, punitiv şi educativ. Infractorul beneficiază de avantajele unei sancţiuni comunitare dar, în acelaşi timp, este pedepsit prin munca neplătită pe care o efectuează în folosul comunităţii pe care a prejudiciat-o. Se observă chiar, în majoritatea statelor europene, accentuarea conţinutului punitiv al sancţiunii şi doar în state ca Marea Britanie sau Belgia, aspectul educativ este evidenţiat (10%

3 Dezvoltarea muncii în folosul comunităţii, PRI 2004

14

Page 15: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

dintre orele de muncă trebuie să se efectueze în cadrul unui program de învăţare).4

În România, aria restrânsă de beneficiari care pot fi sancţionaţi cu muncă neremunerată în folosul comunităţii se explică prin cadrul legal foarte restrictiv, dar şi prin lipsa unei reţele comunitare care să permită implementarea efectivă a unei astfel de sancţiuni comunitare. Deşi prezentă în legislaţia românească din anul 1992, instanţele de judecată au ezitat să prevadă această obligaţie în cadrul sentinţelor aplicate minorilor, deoarece, o lungă perioadă de timp, nu existau instituţiile care să ofere cadrul necesar pentru desfăşurarea activităţilor pe care le presupune o astfel de sancţiune.

În anul 2004, proiectul „Dezvoltarea politicii penale privind munca în folosul comunităţii în România”, derulat de Penal Reform International în parteneriat cu serviciile de reintegrare socială şi alte organisme comunitare, vine în sprijinul modificărilor legislative aduse de proiectul noului Cod Penal şi legea pentru executarea pedepselor. Potrivit noilor reglementări, pentru categoria delictelor, se prevăd printre alte sancţiuni şi pedeapsa amenzii sub forma zilelor amendă, precum şi munca în folosul comunităţii.

Trebuie precizat că proiectul noului Codului Penal şi legea pentru executarea pedepselor modifică semnificativ sistemul sancţionator, scopul fiind alinierea la legislaţia Uniunii Europene. Diversificarea gamei de sancţiuni comunitare a reprezentat o prioritate a proiectului. În noul cadru legislativ, munca în folosul comunităţii apare ca pedeapsă principală pentru delicte, alături de închisoarea strictă, închisoarea şi pedeapsa zilelor amendă(art.58, al.4, lit.d).

Conform acestui articol, munca în folosul comunităţii se poate aplica între 100 şi 500 de ore, regimul de executare fiind reglementat distinct în art.70, după cum urmează: dacă legea prevede pentru un delict pedeapsa închisorii sau a închisorii stricte de cel mult trei ani, instanţa poate dispune executarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, pe o durată de cel puţin 100 ore şi o durată de maxim 300 de ore, în cazul pedepsei închisorii şi de maxim 500 de ore, în cazul pedepsei închisorii stricte de cel mult 3 ani.

4 PRI, Dezvoltarea muncii în folosul comunităţii

15

Page 16: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Munca în folosul comunităţii apare în noua legislaţie şi sub forma unei obligaţii distincte, în cadrul instituţiei suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Astfel, instanţa poate dispune obligaţia condamnatului de a efectua, pe perioada termenului de încercare, executarea unei munci în folosul comunităţii pe o durată de cel mult 300 ore, nerespectarea obligaţiei fiind motiv de revocare a beneficiului suspendării.

Se constată o extindere a categoriilor de beneficiari cărora li se poate aplica această măsură, care iniţial, viza doar minorii sancţionaţi cu libertate supravegheată. În cazul minorilor, noile reglementări prevăd munca în folosul comunităţii ca o pedeapsă alternativă, dar şi ca obligaţie în cazul aplicării unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării (art.124) ori cu suspendarea executării sub supraveghere (art.125).

Aplicarea noilor dispoziţii legislative presupune însă o infrastructură şi o reţea comunitară care să ofere cadrul necesar desfăşurării activităţilor pe care le presupune munca în folosul comunităţii. Realizarea acestui deziderat reprezintă scopul proiectului „Dezvoltarea politicii penale cu privire la executarea muncii în folosul comunităţii în România” derulat de PRI, în colaborare cu Direcţia de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor.

Scopul proiectului a fost identificarea instituţiilor care, la nivel local, pot oferi un cadru pentru desfăşurarea muncii în folosul comunităţii, elaborarea de standarde privind desfăşurarea activităţilor care pot face obiectul acestei măsuri şi motivarea instanţelor în vederea pronunţării de sentinţe cu muncă în folosul comunităţii.

La nivelul comunităţilor locale, organizaţiile neguvernamentale, în colaborare cu instanţele, serviciile de reintegrare şi autorităţile locale au derulat programe de implementare a muncii în folosul comunităţii, care au urmărit identificarea resurselor comunitare care pot fi accesate în cadrul intervenţiei în comunitate şi dezvoltarea acestora.

Menţionăm în acest context programul de asistenţă psihosocială pentru persoanele condamnate să execute obligaţia de muncă în folosul comunităţii, derulat de SRSS Argeş, în parteneriat cu PRI România, programele de intervenţie psihosocială elaborate de Asociaţia Alternative Sociale Iaşi, programul de mediere a conflictelor dintre beneficiari şi familii,

16

Page 17: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

derulat de Fundaţia Pro-Probaţiune Dej, programul de informare şi consiliere derulat de Asociaţia Târgovişte spre Europa.

Se urmăreşte astfel completarea conţinutului punitiv al sancţiunii muncii în folosul comunităţii cu elementul de educaţie şi reinserţie. Un prim pas a fost făcut în cursul anului 2004 prin sentinţele penale cu muncă în folosul comunităţii aplicate de instanţele din ţară în cadrul măsurii educative a libertăţii supravegheate (8 sentinţe în Bucureşti, 8 sentinţe în Arad şi 14 sentinţe de acest tip în Iaşi).

Studiu de caz:

În data de 14.10.2004, Serviciul de Reintegrare Socială şi Supraveghere a fost sesizat cu întocmirea unui referat de evaluare cu privire la minorul B.V., în vârstă de 16 ani. Fapta reţinută în dosarul penal este „furt calificat” (sustragerea unei cantităţi de fier vechi din incinta unei întreprinderi)

În cuprinsul referatului de evaluare, s-a reţinut că minorul B.V. este slab integrat familial, cu susţinere morală şi materială redusă din partea părinţilor. De asemenea, s-au reţinut ca factori negativi existenţa unor episoade predelicvenţionale, nivel de instruire şcolară scăzut, în corelaţie cu lipsa implicării în activităţi constructive şi o gestionare defectuoasă a timpului.

Referatul de evaluare a fost depus la instanţă în data de 01.10.2004, iar hotărârea judecătorească prin care minorul era încredinţat în supravegherea serviciului a fost comunicată în data de 03.12.2004. Conform sentinţei, minorul B.V. a fost sancţionat cu măsura educativă a libertăţii supravegheate, cu impunerea următoarelor obligaţii:- să nu părăsească domiciliul între orele 22-7;- să nu intre în legătură cu P. L., coinculpat;- să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public, respectiv Serviciul de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Iaşi, cu o durată de 50 de ore, de maxim 3 ore pe zi, după programul de şcoală, în zilele nelucrătoare şi în vacanţă.

În cursul lunii decembrie, au avut loc primele întrevederi cu minorul, care au avut ca scop explicarea scopului şi conţinutului supravegherii, precum şi realizarea unei reevaluări a nevoilor criminogene. S-a constatat o motivaţie scăzută pentru schimbare şi o slabă conştientizare a nevoilor cu care se confruntă

La începutul lunii ianuarie, s-a încheiat protocolul de colaborare cu Serviciul de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Iaşi, minorul începând activitatea propriu-zisă (curăţenie a spaţiilor gestionate de Primărie, dezăpezire, etc.) în cursul aceleiaşi luni.

17

Page 18: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

În paralel cu desfăşurarea acestei activităţi, minorul a fost inclus, după depunerea unei cereri de asistenţă şi consiliere, într-un program derulat de Serviciul de Reintegrare Socială şi supraveghere, „Ai carte, ai parte”. Scopul programului este de a motiva persoana în vederea continuării sau reluării studiilor.

Minorul a efectuat cele 50 de ore de muncă neremunerată, fără incidente, aşa cum reiese din fişa de evidenţă eliberată de Primăria Iaşi, în cursul lunii martie. Pe de altă parte, participarea la programul de asistenţă şi consiliere nu a avut efectul scontat, din cauza lipsei de interes a minorului pentru actul educaţional, dar şi din cauza lipsei de susţinere din partea familiei.

Intenţia minorului, după efectuarea muncii neremunerate şi finalizarea programului de asistenţă şi consiliere, este de a se angaja ca muncitor necalificat la S.C. SALUBRIS, în momentul când va deveni major.

Ca şi impact al implicării minorului într-o formă de muncă în folosul comunităţii, considerăm că măsura şi-a atins efectul de exemplaritate, punitiv, întărind în acelaşi timp interesul minorului pentru muncă. Pe de altă parte, s-a constatat faptul că disponibilitatea redusă pentu schimbare, stilul de viaţă haotic şi mediul familial dezorganizat sunt factori care au limitat semnificativ efectele benefice ale măsurii aplicate.

18

Page 19: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

C. Desfăşurarea activităţii de supraveghere. Metode utilizate pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată

Cadrul general al desfăşurării supravegherii pe perioada termenului de încercare este trasat în planul de supraveghere, în capitolele „Natura şi frecvenţa întrevederilor” şi „Metode utilizate pentru verificarea modului de respectare a obligaţiilor”.

În anumite situaţii, judecătorul impune în cadrul hotărârii judecătoreşti o frecvenţă a întrevederilor (lunar, semestrial, etc.), dar, de regulă, consilierul responsabil de caz stabileşte acest lucru în funcţie de nivelul de supervizare necesar. Un infractor cu un nivel de risc de recidivă ridicat, cu o disponibilitate pentru schimbare redusă necesită o supervizare intensivă, în colaborare cu familia persoanei supravegheate, poliţia şi alte instituţii care pot fi implicate în acest demers.

Este util să facem diferenţierea între întrevederile care au ca scop monitorizarea respectării obligaţiilor impuse de către instanţă şi întrevederile care au loc în cadrul activităţii de asistenţă şi consiliere desfăşurate la cererea persoanei supravegheate. Diferenţierea apare ca artificială, având în vedere că activitatea de asistenţă şi consiliere este o componentă esenţială a supravegherii şi nu o activitate distinctă. Necesitatea depunerii cererii de asistenţă şi consiliere însă determină împărţirea beneficiarilor pe categorii, după cum urmează: persoane supravegheate care au depus cerere de asistenţă şi consiliere şi persoane supravegheate cu care se desfăşoară exclusiv activităţi de supraveghere.

Rolul consilierului de reintegrare este bineînţeles motivarea beneficiarului în vederea solicitării de servicii de asistenţă şi consiliere, în scopul acoperirii nevoilor criminogene pe care consilierul le identifică în etapa evaluării. Motivarea beneficiarului reprezintă însă un proces complex, uneori de durată, a cărui finalitate este trecerea persoanei supravegheate de la stadiul motivaţional al contemplării, prin stadiul deciziei, până la cel al acţiunii. Numai o persoană motivată în mod real să se schimbe va putea fi implicată în programe de asistenţă şi consiliere adaptate nevoilor sale.

În legislaţia internaţională, componenta de asistare însoţeşte în mod necesar activitatea de supraveghere. În Marea Britanie, pronunţarea unui ordin de reabilitare în comunitate reprezintă, deseori, soluţia la care se recurge când se constată existenţa unei probleme care a favorizat sau

19

Page 20: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

determinat comiterea faptei, precum abuzul de substanţe psihotrope sau alcool sau când se identifică probleme de autocontrol sau un mod de viaţă dezordonat. În aceste cazuri, instanţa poate îndruma persoana condamnată să participe la programe destinate rezolvării problemelor cu care se confruntă sau în solicitarea de ajutor specializat, ca o condiţie intrinsecă a ordinului de reabilitare comunitară.5

Ca urmare, pe parcursul termenului de încercare, potrivit actualei legislaţii, vor avea loc întrevederi cu rol de monitorizare a modului de respectare a obligaţiilor impuse de către instanţă, motivare a beneficiarului în vederea depunerii cererii de asistenţă şi consiliere şi întrevederi în cadrul unor programe specifice, adaptate nevoilor acestuia.

Noile prevederi ale Codului Penal aduc modificări necesare în această privinţă, prin posibilitatea oferită instanţelor de a impune în cadrul sentinţelor penale aplicate minorilor sancţionaţi cu libertate sub supraveghere severă, obligaţia de a participa la programe de asistenţă şi consiliere, ca o componentă esenţială a activităţii de supraveghere.

În ceea ce priveşte frecvenţa întrevederilor pe parcursul supravegherii, planul de supraveghere poate trasa doar nişte linii generale, în funcţie de obligaţiile impuse de către instanţă şi nivelul de risc estimat. De asemenea, beneficiarul poate solicita şi alte întrevederi cu consilierul responsabil de caz, în afara celor stabilite, dacă se confruntă cu probleme, dificultăţi care necesită o intervenţie specializată.

Este necesar să amintim faptul că frecvenţa întrevederilor variază şi în funcţie de conduita persoanei supravegheate pe perioada termenului de încercare, modul în care înţelege să respecte obligaţiile impuse de către instanţă. O atitudine necooperantă şi încălcări frecvente ale obligaţiilor determină, de regulă, o intensificare a supervizării, un aspect fiind şi creşterea frecvenţei întrevederilor.

Metodele utilizate pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată sunt în strânsă legătură cu nivelul de supervizare şi au în vedere gradul de risc identificat, natura obligaţiilor impuse de către instanţă, nevoile criminogene şi durata supravegherii.6 În practică, metodele folosite se referă la colaborarea cu familia, voluntarii comunitari, 5 Direcţia de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare socială a Infractorilor, DFID, Sancţiuni comunitare 6 Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere, Ghid de bune practici – Supravegherea şi asistenţa persoanelor condamnate

20

Page 21: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

reprezentanţii societăţii civile, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale.

Scopul consilierului de reintegrare pe componenta de supraveghere este de a cunoaşte cât mai amănunţit situaţia personală a persoanei supravegheate, modul în care îşi gestionează timpul liber, situaţia şcolară sau profesională. Din acest punct de vedere, colaborarea cu familia, poliţistul de proximitate, cadrele didactice sau angajatorul devine esenţială. Situaţia cea mai gravă care poate interveni pe parcursul termenului de încercare este comiterea unei alte infracţiuni, ceea ce înseamnă practic compromiterea activităţii de supraveghere.

O astfel de situaţie poate fi evitată atât printr-o monitorizare atentă, dar, mai ales, prin includerea persoanei supravegheate în programe de asistenţă şi consiliere care să producă schimbări la nivel comportamental şi cognitiv, care să preîntâmpine recidiva. Simpla monitorizare a conduitei persoanei supravegheate nu este suficientă.

III.4 Sancţiuni comunitare în legislaţia în vigoare. Suspendareasub supraveghere şi măsura educativă a libertăţiisupravegheate. Legea 272/2004 privind unelemăsuri de protecţie a drepturilor copilului

Conform legislaţiei care reglementează activitatea de reintegrare socială şi supraveghere (O.G.92/2000, H.G. 1293/2000, coroborate cu prevederile Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală), sancţiunile comunitare apar sub forma instituţiei suspendării sub supraveghere (art.86 C.P.) şi a libertăţii supravegheate aplicate minorilor (art.103 C.P.)

Deşi reglementate în Codul Penal din anul 1992, aceste sancţiuni comunitare încep să fie aplicate începând cu anul 1998, când instanţele pronunţă hotărâri judecătoreşti cu încredinţarea persoanelor condamnate în supravegherea centrelor experimentale de probaţiune.

Odată cu apariţia serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere prin intrarea în vigoare a O.G. 92/2000, numărul sentinţelor penale cu supraveghere creşte, fapt care se explică în principal prin încrederea instanţelor în capacitatea serviciilor de a asigura supravegherea obligaţiilor impuse în cadrul hotărârilor judecătoreşti. Existenţa unui cadru legal care oferă o metodologie clară activităţii de supraveghere şi caracterul serviciilor

21

Page 22: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

de reintegrare, ca instituţii care fac parte din aparatul Ministerului de Justiţie, a constituit, de asemenea, o garanţie pentru judecători în ceea ce priveşte viabilitatea activităţii de supraveghere.

Potrivit sondajului de opinie realizat în anul 2002, de către Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere, printre judecători, sub egida proiectului britanic „Probaţiunea în România”, opinia majoritară a fost favorabilă încredinţării infractorilor în supravegherea serviciilor de reintegrare, în condiţiile în care activitatea serviciilor era abia la început.7

În anii care au urmat, practica penală a cunoscut modificări semnificative în această privinţă. Astfel, până în prezent, dintre sancţiunile pronunţate, 40% din cazuri au fost sentinţe neprivative de libertate. Dintre acestea, aproximativ 70% au fost măsuri educative non-custodiale şi pedepse cu suspendare sub supraveghere. Din discuţiile cu judecătorii a rezultat că decisiv pentru pronunţarea unei sancţiuni non-custodiale a fost referatul de evaluare presentenţial.8

Potrivit legislaţiei în vigoare, beneficiarii activităţii de supraveghere sunt persoanele condamnate cărora instanţa le-a impus respectarea măsurilor prevăzute la art.86(3) alin.1, lit.a)-d) CP, persoanele condamnate, cărora instanţa de judecată le-a impus respectarea obligaţiilor prevăzute la art.86(3) alin.1, lit.a)-f) CP şi minorii cărora instanţa de judecată le-a impus respectarea obligaţiilor prevăzute în art.103 alin.3 lit.a)-c) CP.

Aria obligaţiilor şi măsurile de supraveghere care pot fi impuse de către instanţă persoanei supravegheate este destul de restrânsă şi nu răspunde satisfăcător nevoilor de reabilitare ale beneficiarilor. În opinia judecătorilor, legislaţia penală prevede un număr foarte restrâns de măsuri procesuale şi sancţiuni alternative, precum şi posibilităţi reduse de combinare a lor. Această situaţie îngreunează, de multe ori, adoptarea unei decizii care să evite pedepsirea excesivă a unora sau prea uşoară a altora.

Astfel, măsurile de supraveghere, aşa cum sunt reglementate în art.86 (3)lit.a)-d), reprezintă condiţii intriseci ale unei sancţiuni comunitare şi se referă la obligaţia de prezentare periodic la organul desemnat cu supravegherea, obligaţia de a comunica orice schimbare de domiciliu,

7 Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere, 2002, Opiniile judecătorilor referitoare la sistemul de reintegrare socială şi supraveghere 8 Doina Balahur, Probaţiune şi Reintegrare Comunitară, Anul III, nr.10/2004

22

Page 23: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

locuinţă sau reşedinţă, precum şi orice deplasarea care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, obligaţia de a comunica şi de a justifica orice schimbare a locului de muncă.

Aceste măsuri au un caracter general şi se aplică tuturor persoanelor condamnate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind de esenţa activităţii de supraveghere. Măsurile nu vizează anumite nevoi criminogene ale beneficiarului, conturează doar cadrul general al supervizării.

În ceea ce priveşte obligaţiile prevăzute la art.86(3) alin.1, lit.a)-f), acestea au un caracter specific, vizând anumite nevoi criminogene ale persoanei, care au stat la baza comportamentului infracţional. Impunerea obligaţiei de a nu frecventa un anume anturaj înseamnă de regulă că, în urma evaluării presentenţiale, s-a constatat că influenţa negativă a anturajului a reprezentat un factor determinant în conturarea comportamentului infracţional.

Deşi necesare, măsurile şi obligaţiile de supraveghere reprezintă o simplă impunere care, în lipsa pârghiilor comunitare şi a programelor specializate, pot avea doar un impact nesemnificativ asupra conduitei infractorului.

În Marea Britanie, unde sancţiunile comunitare au o tradiţie îndelungată, ordinele de reabilitare prevăd obligativitatea participării beneficiarului la programe specializate sau obligativitatea supunerii la un tratament. Ordinul de reabilitare prevede în mod necesar şi instituţiile care vor putea pune în practică aceste programe (centre de plasament, hostel-uri, servicii de sănătate mintală sau dezintoxicare), fără de care obligaţiile rămân doar la un nivel formal.9

Acest mod de lucru este posibil datorită existenţei unei reţele comunitare dezvoltate de-a lungul timpului, reţea care, în România, de abia se conturează.

Un exemplu în acest sens este obligaţia prevăzută de art.86 (3), alin.1 lit.f, potrivit căreia instanţa poate obliga persoana condamnată să se supună unui tratament de dezintoxicare. În practică, această obligaţie este rareori prevăzută în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti, din mai multe motive. În primul rând, pentru a se dispune o astfel de măsură, trebuie să existe la

9 Direcţia de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor, DFID, 2005, Sancţiuni Comunitare

23

Page 24: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

dosarul penal o evaluare realizată de un specialist care să stabilească gradul de dependenţă a inculpatului, urmând ca, în funcţie de această evaluare, judecătorul să dispună obligaţia supunerii la tratament.

În practică, astfel de evaluări sunt rareori solicitate, din cauza costurilor pe care le presupun. Pe de altă parte, chiar dacă există baza pentru impunerea unei asemenea obligaţii, sistemul medical nu este pregătit corespunzător pentru derularea unor programe specializate în acest sens, deşi în anumite judeţe au început să apară. În problema consumului de alcool şi drog, accentul, în momentul de faţă, la nivelul comunităţilor locale, se pune pe activităţi de prevenţie.

Pentru ca intervenţia psihosocială în comunitate să-şi atingă obiectivele, de reducere a riscului de recidivă şi de reinserţie socială, activitatea de supraveghere cu limitele impuse de hotărârea judecătorească, trebuie să fie secondată de activităţi de asistenţă şi consiliere desfăşurate de serviciile de reintegrare în colaborare cu specialişti, organizaţii neguvernamentale şi autorităţi locale.

În perioada 2001-2005, una din activităţile principale ale serviciilor a fost şi rămâne identificarea de resurse la nivelul comunităţilor locale şi crearea pe cât posibil a unei reţele comunitare de servicii sociale care să răspundă necesităţilor beneficiarilor. Lipsa serviciilor din comunitate şi a fondurilor necesare pentru funcţionarea acestora a fost compensată de cele mai multe ori prin elaborarea şi aplicarea de programe specifice în cadrul serviciilor de reintegrare.

În lumina noilor reglementări care se preconizează şi în vederea ridicării la nivelul standardelor Uniunii Europene, se impune în viitorul apropiat crearea de structuri sub coordonarea Ministerului de Justiţie, care să ofere condiţiile necesare derulării unor programe de reabilitare adaptate nevoilor persoanelor condamnate cu sancţiuni comunitare (centre de tranzit, centre de reabilitare, tratament şi dezintoxicare, etc.). Crearea unei astfel de infrastructuri este pasul următor după dezvoltarea sistemului de probaţiune, şi va cunoaşte probabil o evoluţie lentă, în paralel cu restructurarea aparatului de justiţie şi adaptarea politicii penale la standardele internaţionale.

Măsurile educative aplicate minorilor, în actuala legislaţie, prezintă aceleaşi dificultăţi de aplicare în practică, lipsa infrastructurii şi a unei oferte

24

Page 25: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

corespunzătoare de alternative la detenţie. Libertatea supravegheată este unica sancţiune comunitară aplicată minorilor, celelalte măsuri educative, cu excepţia mustrării, având un caracter coercitiv (internarea într-un centru de reeducare şi internarea într-un institut medical-educativ). În funcţie de caracteristicile cazului, judecătorul poate încredinţa minorul familiei sau unei instituţii special desemnate în acest sens, de cele mai multe ori, serviciul de reintegrare.

În această situaţie, judecătorul poate dispune respectarea anumitor obligaţii din cele prevăzute la art.103 alin.3 lit.a)-c), care vizează nevoi criminogene ale minorului, nevoi care constituie target-ul intervenţiei în comunitate. Şi în acest caz, importanţa unei evaluări presentenţiale este evidentă, în vederea realizării unui management de caz coerent.

Cele trei obligaţii care pot fi impuse minorului în cadrul libertăţii supravegheate se referă la interdicţia de a frecventa un anumit anturaj sau anumite locuri, precum şi obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul unei instituţii de interes public, pe o durată cuprinsă între 50 şi 300 de ore, după programul de şcoală sau în vacanţă.

Aceste măsuri vizează doar un spectru restrâns de nevoi criminogene şi nu permit judecătorului prea multe opţiuni. Ca urmare, rămâne la libertatea serviciilor de reintegrare să desfăşoare programe adaptate nevoilor minorului, în colaborare cu organizaţiile din comunitate, în vederea eficientizării intervenţiei psihosociale.

Instanţa pentru minori completează strategiile vizând tratamentul penal diferenţiat acordat minorilor care au comis fapte penale. Activitatea sa generează premisele unificării treptate a practicii judiciare în cauzele cu infractori minori. În cursul celor 4 ani de la înfiinţarea serviciilor de reintegrare, se constată un trend pozitiv al deciziilor custodiale adoptate de instanţă iar, lucrul cel mai important, structura măsurilor şi pedepselor aplicate de instanţă indică o schimbare de mentalitate în cazul judecătorilor.10

Faptul devine evident când analizăm evoluţia libertăţii supravegheate în practica instanţelor. Libertatea supravegheată, ca măsură educativă, a fost completată prin două acte normative succesive, respectiv prin Legea nr.104/1992 şi Legea nr.140/1996. Până în momentul debutului proiectului

10 Doina Balahur, Probaţiune şi Reintegrare Comunitară, Anul III, nr.10/2004

25

Page 26: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

probaţiunii, ea a fost una din instituţiile ignorate de către instanţe, pronunţările pe 103 C.P. fiind făcute doar ca excepţie. Era preferată internarea minorilor în centre de reeducare.

Ulterior, numărul sentinţelor non-custodiale va cunoaşte un trend ascendent, dar rata încarcerării minorilor aflaţi la prima faptă se menţine încă ridicată.

În ceea ce priveşte categoria minorilor sub 14 ani, potrivit legii penale, aceştia nu intră în contact cu sistemul de justiţie decât sporadic, deoarece nu răspund penal. Instituţia care are atribuţii în gestionarea unor astfel de cazuri este Direcţia Generală de Protecţie a Drepturilor Copilului. Până la apariţia Legii 272/2004 privind unele măsuri de protecţie a drepturilor copilului, problematica infracţionalităţii în cazul infractorilor sub 14 ani era considerată un subiect tabu, din cauza lipsei de soluţii cu care se confruntau poliţia şi parchetele.

Rata infracţionalităţii, cu pondere pe infracţiuni patrimoniale, atinge un nivel îngrijorător în rândul acestei categorii de vârstă (în anumite zone ale oraşelor, cu potenţial infracţional mare, majorii recurg deseori la instigarea minorilor în a comite diverse fapte, deoarece aceştia nu răspund penal). Cu toate acestea, autorităţile nu au avut până acum un cadru legal sau o reţea comunitară de suport care să ofere soluţii viabile la această problematică.

În practică, se recurge în cele mai multe cazuri la soluţia internării minorilor sub 14 ani, care au comis o faptă penală, în centre de primire în regim de urgenţă, aflate sub autoritatea Direcţiei Generale de Potecţie a Drepturilor Copilului, soluţie la care se recurge în cazurile copiilor lipsiţi de supraveghere sau părăsiţi de părinţi, precum şi a copiilor a căror securitate şi dezvoltare sunt puse în pericol de către părinţi.

Legea 272/2004 vine cu soluţii specifice la problema infracţionalităţii în rândul minorilor sub 14 ani, şi nu numai, reglementând şi multe alte aspecte legate de protecţia drepturilor civile ale minorilor în general.

Supravegherea în comunitate apare în cadrul acestui act legislativ ca o măsură de protecţie, sub forma supravegherii specializate, reglementate de art.67. Potrivit acestui articol, măsura de supraveghere specializată se dispune faţă de copilul care a săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal. Instituţiile care pot dispune o astfel de măsură sunt Direcţia de

26

Page 27: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, în cazul în care există acordul reprezentanţilor legali ai minorului, şi instanţa, în lipsa acestui acord.

Supravegherea, în acest caz, este încredinţată familiei, sub condiţia ca minorul să respecte anumite obligaţii, prevăzute la art.81: frecventarea cursurilor şcolare, utilizarea unor servicii de îngrijire de zi, urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie, interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane. Este vorba de o gamă de opţiuni aflate la dispoziţia judecătorului care va dispune în funcţie de caracteristicile fiecărui caz în parte.

Dacă minorul căruia i s-a aplicat măsura supravegherii specializate, nu respectă obligaţiile impuse, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţie a Drepturilor Copilului poate dispune o altă măsură de protecţie, cea a plasamentului în familia extinsă sau substitutivă.

Legea oferă soluţii şi pentru minorii sub 14 ani care comit fapte penale cu un grad ridicat de pericol social, sau care dovedesc perseverenţă în activitatea infracţională, situaţie reglementată la art.82. În acest caz, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţie a Drepturilor Copilului, sau, după caz, instanţa pot dispune aplicarea măsurii plasamentului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat.

Apariţia legii 272/2004 a însemnat doar un punct de plecare pentru crearea unui sistem funcţional în care instituţiile şi autorităţile nominalizate în cadrul legii să poată colabora în mod eficient.

În vederea implementării legii şi a familiarizării comunităţilor locale cu un nou mod de lucru, Ministerul Justiţiei român şi Ministerul Justiţiei francez au iniţiat, în anul 2004, proiectul „Sprijinul pentru îmbunătăţirea justiţiei pentru minori”. Punctul de pornire pentru acest proiect a fost o dispoziţie din cadrul Legii 304/2004 privind organizarea judecătorească, prin care se stabilea înfiinţarea de tribunale pentru minori şi familie, care să ofere un nou model de justiţie (fără o separare netă între civil şi penal), dispoziţie modificată în iunie 2005.

Scopul proiectului a fost o abordare unitară a minorului din punct de vedere civil şi penal, pe baza conceptului copilul-infractor care este, de fapt, victimă a societăţii. Se urmăreşte o abordare integralistă a nevoilor

27

Page 28: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

minorului şi derularea unei intervenţii coerente, cu implicarea tuturor instituţiiilor care pot oferi servicii în vederea reintegrării sociale a minorului.

Până în prezent, aceste obiective au fost doar parţial atinse, implementarea noii legislaţii confruntându-se cu reale dificultăţi la nivelul comunităţilor locale, în parte din cauza interpretărilor contradictorii care s-au dat diferitelor dispoziţii ale legii, dar şi din cauza colaborării defectuoase între instituţiile implicate. Un alt aspect se referă la resursele comunitare deficiente. Un exemplu în acest sens este problema centrelor de tip rezidenţial sau a serviciilor de îngrijire de zi, care suprasolicită infrastructura existentă în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Drepturilor Copilului.

Este important totuşi de apreciat apariţia în sine a acestei legi, care acoperă o problematică dificilă, aflată în atenţia organismelor guvernamentale şi non-guvernamentale de protecţie a drepturilor omului, oferind un cadru atât de necesar restructurării practicii din domeniul protecţiei drepturilor copilului.

Capitolul IV. Perspective legislative şi practice

28

Page 29: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

privind supravegherea în comunitate

Procesul de reformă a justiţiei penale început în anul 1996 a cunoscut pe plan legislativ o evoluţie lentă, fără modificări semnificative. Pe fundamentul vechilor reglementări, au apărut instituţii şi structuri noi care au încercat să răspundă realităţilor sociale în continuă schimbare. Un exemplu în acest sens este sistemul de reintegrare socială şi supraveghere înfiinţat în baza unei ordonanţe de guvern adaptate la reglementările vechiului Cod Penal, actualmente în vigoare.

Cerinţele de aliniere la standardele Uniunii Europene au impulsionat procesul de reformă penală şi au necesitat modificări radicale de legislaţie, respectiv un nou Cod Penal şi un nou Cod de Procedură Penală, care, ca legi principale, vor atrage modificarea legislaţiei aferente, respectiv legea pentru executarea pedepselor şi ordonanţa de guvern care reglementează activitatea serviciilor de reintegrare. Aceste modificări apar în forma proiectului noului Cod Penal şi a Codului de Procedură Penală, înaintat Parlamentului spre dezbatere în cursul anului 2004.

Proiectul extinde în mod semnificativ aria sancţiunilor comunitare, pe baza modelului britanic, introducând noi instituţii şi alternative viabile la detenţie, pe principul justiţiei restaurative.

Se remarcă preocuparea legiuitorului pentru impunerea unui tratament penal diferenţiat aplicat minorilor, cu accent pe reeducare şi prevenire a comportamentului infracţional, aspectul punitiv intervenind doar în ultimă instanţă. Ca noutate de interes pentru activitatea de supraveghere desfăşurată de serviciile de reintegrare, devenite în noua legislaţie servicii de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, apare posibilitatea oferită instanţelor de a impune participarea minorului inculpat sau condamnat la programe adaptate nevoilor sale, ca parte integrantă a activităţii de supraveghere.

Supravegherea în comunitate încetează a fi o măsură excepţională în sistemul sancţionator şi apare pe tot parcursul procesului penal, în diferite faze, de la faza de judecată, când inculpatul poate fi obligat la respectarea unor obligaţii înainte de pronunţarea sentinţei, la faza post-executorie, în care persoana liberată condiţionat poate fi supusă unui regim de monitorizare până la împlinirea duratei pedepsei.

29

Page 30: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Modificările legislative se referă şi la o redefinire a rolurilor instituţiilor implicate în procesul penal, în principal, prin aducerea în prim plan a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, cu rol bine definit în aplicarea şi gestionarea sancţiunilor comunitare. Rolul principal însă, în punerea în executare a sancţiunilor comunitare prevăzute de noul Cod Penal revine serviciilor de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, care se confruntă cu perspectiva extinderii semnificative a sferei de atribuţii, de unde necesitatea restructurării şi compartimentării activităţii.

Acest lucru va deveni posibil în măsura în care schema de personal va fi completată în mod corespunzător, şi se va continua procesul de perfecţionare profesională şi specializare a consilierilor.

Ca noutate marcantă în procesul de reformă a sistemului de justiţie juvenilă, menţionăm, de asemenea, apariţia Legii 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2005. Acest act legislativ completează lacunele majore din vechea legislaţie în ceea ce priveşte tratamentul penal aplicat minorilor, în special cei sub 14 ani, care nu răspund penal, dar care necesită totuşi un tip de intervenţie în vederea corectării comportamentului infracţional.

IV.1 Sancţiuni comunitare aplicabile persoanelor majore în noul cadru legislativ

Legislaţia penală, în forma oferită de proiectul viitorului Cod Penal, oferă în sfârşit o gamă variată de alternative la detenţie, care reflectă orientarea practicii penale către valorile justiţiei restaurative, cu accent pe reabilitare şi reeducare. Deschiderea tot mai mare a instanţei şi a comunităţilor locale în general către principiul reintegrării infractorului în comunitatea pe care a prejudiciat-o a creat premisele apariţiei noii legislaţii, care a folosit ca sursă de inspiraţie atât legislaţia internaţională, dar şi practica penală românească din ultimii ani.

Cadrul legislativ rigid care a guvernat practica penală până în prezent a determinat, în mod paradoxal, o ingeniozitate şi un spirit de iniţiativă deosebite la nivelul comunităţilor locale, în vederea identificării de soluţii şi elaborării de proiecte care să suplinească lacunele la nivel legislativ.

30

Page 31: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Ca urmare, în prezent, comunităţile locale sunt pregătite şi deschise faţă de sistemul sancţionator care urmează să intre în vigoare, spre deosebire de etapa de început a procesului de reformă penală, când magistraţii şi celelalte autorităţi priveau cu reticenţă orice „abatere” de la stricteţea legii.

Supravegherea în comunitate apare ca alternativă la detenţie, sub diferite forme, atât în regimul sancţionator aplicat majorilor, cât şi în cadrul sancţiunilor aplicate infractorilor minori.

În ceea ce priveşte instituţia suspendării sub supraveghere, noile reglementări nu aduc nici o noutate, fiind prevăzute aceleaşi obligaţii care pot fi impuse pe perioada termenului de încercare (art. 103 C.P.). În mod similar, aceleaşi instituţii vor avea atribuţii în supravegherea persoanelor condamnate la sentinţe non-custodiale, cu noutatea aducerii în prim plan a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, care are rolul de a superviza activitatea de supraveghere şi, în general, modul de punere în executare a pedepselor.

Elementul de noutate care schimbă într-adevăr modul de sancţionare a infractorilor care au comis fapte penale cu un pericol social moderat (sancţionate cu pedeapsa închisorii stricte până la 5 ani) este introducerea sancţiunii alternative a amânării pronunţării pedepsei.

Potrivit art.109, instanţa, după stabilirea pedepsei, poate amâna pronunţarea acesteia dacă inculpatul nu a avut antecedente penale, a acoperit prejudiciul cauzat sau dovedeşte că are posibilitatea de a-l acoperi, iar după săvârşirea faptei a dat dovezi temeinice că se poate îndrepta chiar fără aplicarea pedepsei. Raţiunea acestei noi instituţii se referă la evitarea consecinţelor juridice ale condamnării, printre care menţionăm consemnarea condamnării în cazier şi regimul de sancţionare mai aspru care se aplică la comiterea unei a doua infracţiuni, având în vedere că o condamnare anterioară constituie antecedent penal.

Legiuitorul a urmărit prin această dispoziţie oferirea unei şanse reale infractorului primar, care beneficiază de efectul de exemplaritate a procesului penal, fără a suferi consecinţele condamnării. În acelaşi timp, prin fixarea unei perioade de probă pe perioada amânării pronunţării pedepsei şi impunerea unor obligaţii specifice supravegherii în comunitate, se urmăreşte prevenirea săvârşirii unei noi infracţiuni şi înlăturarea pe cât posibil a cauzelor care au stat la baza comportamentului infracţional.

31

Page 32: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Moderaţia adusă de noul regim sancţionator este evidentă şi în modul în care sunt sancţionate încălcările obligaţiilor impuse pe timpul perioadei de probă, situaţie în care judecătorul poate amâna încă o dată pronunţarea aplicării pedepsei, fie să aplice pedeapsa prevăzută de lege.

Se conturează astfel o nouă formă a supravegherii în comunitate şi o alternativă la detenţie viabilă. Deşi structura este similară în mare măsură cu cea a suspendării sub supraveghere, diferenţa de esenţă se regăseşte la nivelul impactului asupra persoanei supravegheate care, în cazul suspendării sub supraveghere are poziţia de persoană condamnată, cu toate consecinţele ce decurg din acest lucru, iar în cazul amânării pronunţării pedepsei, se află în atenţia sistemului de justiţie penală fără a avea statutul defavorizant de persoană condamnată.

În afara impactului menţionat la nivel de consecinţe juridice, menţionăm şi efectul moral al unei astfel de sancţiuni asupra beneficiarului. În practica serviciilor de reintegrare, s-a remarcat în multe cazuri atitudinea ostilă a persoanelor condamnate faţă de modul în care au fost sancţionaţi, privind condamnarea ca o etichetă definitivă, ale cărei efecte sunt ireversibile, indiferent dacă este executată în libertate sau în regim de detenţie.

Cea mai mare îngrijorare a peroanelor condamnate se referă la cazierul „pătat”, un obstacol serios în calea angajării profesionale, în condiţiile în care, în cea mai mare parte din cazuri, unul dintre obiectivele intervenţiei în comunitate este reinserţia în muncă.

Amânarea pronunţării pedepsei reprezintă primul pas într-un regim sancţionator nou, personalizat, care tratează în mod gradual comportamentul infracţional, în funcţie de gravitatea acestuia, circumstanţele personale ale făptuitorului, gradul de pericol pe care-l reprezintă acesta.

În acest mod, judecătorii au la dispoziţie o gamă largă de opţiuni la nivel legislativ, iar pronunţarea pedepsei îşi pierde caracterul formal. Referatul de evaluare presentenţial devine în acest context un element esenţial în procesul de individualizare şi personalizare a pedepsei.

32

Page 33: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Judecătorul are, de asemenea, la dispoziţie măsura renunţării la pedeapsă, aşa cum este prevăzută la art.108 C.P., pe acelaşi principiu al gradualităţii sistemului sancţionator.

Potrivit noilor reglementări, aria persoanelor care pot fi încredinţate în supravegherea serviciilor de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor se extinde semnificativ prin includerea inculpaţilor cărora li se aplică măsura amânării pronunţării pedepsei, precum şi a persoanelor liberate condiţionat.

Monitorizarea persoanelor liberate condiţionat prin impunerea unor obligaţii specifice suspendării sub supraveghere, este o noutate bine venită, având în vedere dificultăţile întâmpinate de practicieni până în prezent în ceea ce priveşte activitatea derulată cu acest tip de beneficiari. Până la încheierea protocolului de colaborare, în anul 2003, între Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere, legislaţia în vigoare ignora cu desăvârşire persoanele liberate condiţionat, categorie care prezintă un potenţial ridicat de recidivă.

Deşi Codul Penal prevede anumite condiţii care trebuie respectate pe durata rămasă până la împlinirea pedepsei, sarcina supravegherii respectării acestor condiţii rămânea la un nivel formal, fiind încredinţată poliţiei, care verifica sporadic situaţia persoanelor liberate condiţionat, fără a exista o intervenţie de reabilitare propriu-zisă.

Protocolul de colaborare între DGPDC şi DRSS în 2003, a anticipat modificările legislative care vor fi formulate doi ani mai târziu şi a oferit soluţii viabile (în măsura în care cadrul legislativ în vigoare o permitea) la problematica asistării şi reintegrării sociale a deţinuţilor şi a persoanelor liberate condiţionat. Protocolul instituie o metodologie de lucru şi colaborare între birourile de reintegrare socială (sau sub vechea denumire, servicii cultural-educative) din cadrul unităţilor de detenţie şi serviciile de reintegrare socială şi supraveghere.

Pe plan local, existau deja precedente în ceea ce priveşte proiecte comune derulate de către birourile de reintegrare socială şi organisme neguvernamentale, dar cea mai mare parte a acestora se adresa deţinuţilor şi, în cazuri restrânse, persoanelor liberate condiţionat. Inovaţia adusă de protocol se referă la o modalitate de lucru cu persoanele condamnate la pedepse privative de libertate care presupune o intervenţie psihosocială

33

Page 34: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

coerentă, pornind de la planificarea executării pedepsei, pregătirea beneficiarului pentru liberare şi continuând cu asistarea acestuia, la cerere, pe perioada liberării condiţionate.

Protocolul nu prevede însă pentru serviciile de reintegrare socială responsabilitatea supravegherii acestor persoane, fapt explicabil prin lipsa unor dispoziţii în legislaţia penală care să prevadă o astfel de atribuţie. Acest aspect este remediat în noua legislaţie, iar persoanele liberate condiţionat devin obiect al activităţii de supraveghere, fiind încredinţaţi serviciilor de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor.

Efectul imediat, o dată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal şi, implicit, a Legii pentru executarea pedepselor, va fi creşterea considerabilă a numărului persoanelor încredinţate în supravegherea serviciilor. Dacă, până în prezent, o persoană liberată condiţionat intra în evidenţa serviciului doar în condiţiile în care solicita expres în cadrul unei cereri asistenţă şi consiliere şi îndeplinea anumite criterii de eligibilitate (vârstă, nerecidivist), prin noua legislaţie, persoanele liberate condiţionat intră în evidenţa serviciilor de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, în cazul în care instanţa impune respectarea de către acestea a obligaţiilor prevăzute la art.103 C.P.

Această situaţie va supune sistemul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor unei presiuni considerabile, fiind imperative suplimentarea corespunzătoare a grilei de personal, dar şi restructurarea activităţilor.

IV.2 Sancţiuni comunitare aplicabile minorilor în noua legislaţie

În cadrul regimului sancţionator aplicabil minorilor, noutatea adusă de proiectul noului Codului Penal se referă la măsura educativă a libertăţii sub supraveghere severă, care se diferenţiază de instituţia libertăţii supravegheate, singura măsură educativă cu caracter de sancţiune comunitar în vechea legislaţie, prin regimul mai restrictiv şi posibilitatea pentru instanţă de a impune ca măsură de supraveghere participarea minorului la programe de asistenţă şi consiliere.

Este important de precizat că serviciile de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor vor avea atribuţii numai în ceea ce

34

Page 35: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

priveşte supravegherea minorilor sancţionaţi cu libertate sub supraveghere severă. Art.115 alin.1, lit.c prevede în mod clar că sarcina supravegherii minorilor sancţionaţi cu libertate supravegheată revine părinţilor, persoanei care a adoptat sau tutorelui. În situaţia în care persoanele enumerate nu sunt capabile să asigure supravegherea, aceasta revine unei persoane de încredere, de preferinţă unei rude apropiate, la cererea acesteia.

Legiuitorul a avut în vedere şi în acest caz principiul individualizării pedepsei în funcţie de gravitatea faptei şi circumstanţele personale ale făptuitorului. Se aplică într-o primă fază, în cazul infractorilor minori aflaţi la prima faptă, care beneficiază de susţinere din partea familiei, evitându-se astfel o sancţionare excesivă prin impunerea supravegherii prin intermediul unei instituţii. Practica probaţiunii relevă faptul că pentru un număr semnificativ de minori, comiterea unei fapte penale are caracter conjunctural, datorându-se unor circumstanţe care pot fi controlate cu uşurinţă de către familie, fără a necesita o intervenţie mai complexă.

Dispunerea măsurii educative a libertăţii sub supraveghere severă este următoarea măsură ca gravitate în regimul sancţionator aplicat minorilor. Se aplică în condiţiile în care familia este incapabilă de a exercita o supraveghere eficientă (libertatea sub supraveghere severă poate fi dispusă după revocarea libertăţii supravegheate), sau în cazul în care nevoile criminogene ale minorului reclamă o intervenţie specializată.

Ca urmare, art.118 din noul Cod Penal stabileşte un termen de încercare între 1 an şi 3 ani, timp în care minorul este încredinţat în supravegherea unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor sau a serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere (conform ultimelor modificări, servicii de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor). Alin.2 din acelaşi articol reprezintă elementul inovator în ceea ce priveşte noul sistem de sancţionare aplicabil minorilor şi se referă la posibilitatea de care dispun instanţele de a impune includerea minorilor în programe de reintegrare socială, în paralel cu impunerea unor obligaţii din cele prevăzute la art.117 alin.3.

Se remediază astfel separarea artificială din actuala legislaţie dintre supraveghere şi componenta de reeducare reprezentată de activitatea de asistenţă şi consiliere, cel puţin în cazul minorilor. Depunerea unei cereri de asistenţă şi consiliere nu va mai fi considerată o condiţie sine qua non pentru derularea unor programe de reinserţie socială, în condiţiile în care

35

Page 36: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

hotărârea judecătorească prevede obligaţia de participare la astfel de programe.

Trebuie să avem în vedere că, spre deosebire de activitatea de evaluare şi cea de supraveghere, în care consilierul trebuie să răspundă aşteptărilor organului judiciar solicitant, în ceea ce priveşte activitatea de asistenţă şi consiliere, consilierul trebuie să răspundă nevoilor, aşteptărilor unei persoane, nu unei instituţii.11

Proiectul noului Cod Penal aduce modificări de substanţă şi regimului pedepselor care se pot aplica minorului (art.123 C.P.), printre cele mai inovatoare instituţii numărându-se amenda sub forma zilelor-amendă şi munca în folosul comunităţii.

S-au instituit o serie de măsuri alternative pedepsei şi s-au diversificat modalităţile de individualizare ale pedepsei aplicabile minorilor prin crearea unor alternative pentru resocializarea şi responsabilizarea minorilor, oferind posibilităţi mai mari de recuperare şi reabilitare.12

În mod similar, instituţiile renunţării la pedeapsă (art.126 C.P.) şi amânarea aplicării pedepsei (art.127 C.P.) funcţionează cu nuanţele de rigoare şi în cadrul sistemului sancţionator aplicabil minorilor.

11 Ministerul Justiţiei, DRSS, Manual de practică în domeniul reintegrării sociale şi supravegherii12 UNICEF, Ministerul Justiţiei, Practici şi norme privind sistemul de justiţie juvenilă din România

36

Page 37: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Capitolul V Proiectul de lege privind sistemul naţional de probaţiune. Perspective practice.

Instituţiile inovatoare introduse de proiectul noului Cod Penal răspund cerinţelor de reformă a politicii penale şi reuşesc alinierea sistemului de justiţie penală românesc la aquis-ul comunitar.

Noua politică penală se orientează decisiv spre filozofia restaurativă promovată în legislaţia internaţională printr-o ofertă generoasă de alternative la detenţie, acoperirea unor lacune din vechea legislaţie (tratamentul penal aplicat minorilor sub 14 ani care au săvârşit fapte penale, supravegherea persoanelor liberate condiţionat, etc.) şi deplasarea accentului pe reeducare şi reinserţie socială, în dauna aspectului strict punitiv.

Modificările legislative presupun în mod necesar adaptarea instituţiilor din cadrul sistemului de justiţie penală la noile atribuţii şi dezvoltarea infrastructurii. Sistemul de probaţiune, sau după ultimele modificări, sistemul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, este una din instituţiile care se confruntă poate cel mai mult cu imperativul adaptării la modificările legislative care se preconizează. Acest fapt se explică în parte prin responsabilitatea care revine serviciilor de a gestiona majoritatea sancţiunilor comunitare prevăzute în noua legislaţie.

Prin comparaţie cu serviciile de probaţiune din alte ţări, aflate într-un stadiu de dezvoltare şi diversificare superior ca urmare a unei tradiţii îndelungate, sistemul de probaţiune românesc se află încă într-un stadiu incipient, în care fiecare consilier de protecţie a victimelor şi reintegrare socială are atribuţii extrem de eterogene, de la întocmirea referatelor de evaluare, supravegherea persoanelor în comunitate, asistare şi consiliere atât în comunitate cât şi în penitenciar, până la lucrul cu persoanele liberate condiţionat.

Supraaglomerarea consilierului cu atribuţii diverse se explică prin numărul redus de personal care nu permite o structurare eficientă a activităţilor, dar şi prin lipsa unor reglementări exprese în acest sens.

37

Page 38: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Proiectul de lege privind sistemul naţional de probaţiune fixează premisele pentru restructurarea sistemului, iar strategia Direcţiei de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor pe anul 2005-2007 vine în întâmpinarea acestei necesităţi.

Obiectivele strategiei se referă la implementarea corectă a noului cadru legislativ, deziderat care presupune reorganizarea sistemului naţional de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor şi dezvoltarea infrastructurii.

Procesul de restructurare a început deja, prin adăugarea de atribuţii în domeniul protecţiei victimelor, o dată cu intrarea în vigoare a Legii 272/2004 privind unele măsuri de protecţie a victimelor infracţiunilor. Legea constituie doar un cadru general care reglementează activitatea de consiliere psihologică desfăşurată la cerere, în beneficiul victimelor anumitor categorii de infracţiuni. Normele metodologice sunt în curs de elaborare, iar procesul de pregătire şi specializare a consilierilor în acest domeniu este, de asemenea, de abia la început.

Introducerea unui set nou de atribuţii în sarcina serviciilor de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor reprezintă un pas necesar pe cale reformei, dar, în acelaşi timp, a atras încă o dată atenţia asupra necesităţii restructurării sistemului.

Evoluţia sistemului naţional de probaţiune va urma modelul probaţiunii din alte ţări, axat pe diversificare şi specializare. Consilierul de probaţiune care întocmeşte referate de evaluare, instrumentează dosare de supraveghere, acordă asistenţă şi consiliere persoanelor condamnate, dezvoltă relaţii cu comunitatea şi desfăşoară activităţi de consiliere şi asistare cu deţinuţi şi persoane liberate condiţionat va deveni un personaj de domeniul trecutului.

Chiar în condiţiile în care se suplimentează grila de personal, specializarea consilierilor şi compartimentarea serviciilor pe categorii de activităţi este o măsură necesară, în vederea eficientizării activităţii.

În lumina noii legislaţii penale, se conturează o structurare a serviciilor, după cum urmează:

Biroul pentru protecţia judiciară a minorilor, cu atribuţii în întocmirea de rapoarte psihosociale pentru instanţă, pentru minorii sub 14 ani, supravegherea minorilor în comunitate, întocmirea de referate de

38

Page 39: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

evaluare pentru minorii între 14 şi 18 ani, acordarea de asistenţă şi consiliere minorilor în comunitate şi în detenţie

Biroul de probaţiune, cu atribuţii în întocmirea de referate de evaluare la solicitarea instanţei sau organelor de urmărire penală pentru majori, supravegherea persoanelor majore în comunitate, acordarea de asistenţă şi consiliere persoanelor majore aflate în supravegherea serviciului, planificarea executării pedepselor aplicate majorilor în unităţile de detenţie, asistarea acestora şi a persoanelor liberate condiţionat, în condiţiile legii

Biroul pentru protecţia victimelor, cu atribuţii în consilierea psihologică a victimelor infracţiunilor, mediere victimă-infractor

Aceste birouri vor funcţiona în cadrul fiecărui serviciu de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, urmărindu-se asigurarea unei intervenţii coerente pentru fiecare beneficiar al serviciului.

Unul din efectele restructurării ar fi posibilitatea pentru consilieri de a monitoriza şi gestiona mai eficient cazurile de evaluare şi supraveghere, prin concentrarea asupra evoluţiei unei anumite categorii de beneficiari. De asemenea, în ceea ce priveşte activitatea de supraveghere în comunitate, aceasta va avea două dimensiuni: supravegherea minorilor, pe perioade relativ scurte, de regulă până la împlinirea vârstei de 18 ani şi supravegherea persoanelor majore.

Dacă minorul este condamnat la o pedeapsă cu suspendare, iar termenul de încercare depăşeşte momentul majoratului, persoana respectivă va intra în evidenţa Biroului de Probaţiune, prin transferul dosarului şi alocarea către un consilier din cadrul biroului respectiv.

Consilierul care preia cazul va obţine toate informaţiile necesare de la consilierul care a gestionat cazul pe perioada minorităţii. Alocarea cazului de la un birou la altul este o procedură simplă, care va avertiza persoana supravegheată asupra faptului că împlinirea vârstei de 18 ani reprezintă un prag şi un moment de maturizare care impune anumite responsabilităţi. Din punct de vedere procedural, momentul realocării va fi punctat de un referat periodic încheiat de consilierul din cadrul Biroului pentru Protecţia Judiciară a Minorilor, în care vor fi prezentate pe larg informaţiile privitoare la evoluţia beneficiarului pe prima parte a supravegherii.

39

Page 40: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Practica arată faptul că ponderea cazurilor în supraveghere este dată de persoanele majore, chiar dacă, la intrarea în supraveghere nu împliniseră încă 18 ani. Majoritatea minorilor intraţi în supravegherea serviciilor sunt foarte aproape de această vârstă, sentinţele cu libertate supravegheată fiind considerabil mai puţine decât cele cu suspendare.

Prin compartimentarea serviciilor, consilierul din cadrul Biroului de Protecţie Judiciară a Minorilor va avea ca principale atribuţii întocmirea de rapoarte psihosociale pentru minorii sub 14 ani, participarea la judecarea cauzelor cu minori, având dreptul şi îndatorirea să dea lămuriri, să formuleze cereri şi să prezinte propuneri  în privinţa măsurilor ce ar urma să fie luate de către instanţa de judecată, întocmirea de referate de evaluare pentru învinuiţii şi inculpaţii minori.

Activitatea de supraveghere va viza supravegherea minorilor inculpaţi faţă de care s-a dispus măsura amânării pronunţării pedepsei, minorii sancţionaţi cu măsura educativă a libertăţii sub supraveghere severă, minorii condamnaţi la o pedeapsă cu suspendare condiţionată sau sub supraveghere, precum şi cei sancţionaţi cu muncă în folosul comunităţii. Având în vedere durata relativ scurtă a activităţii de supraveghere în cazul minorilor (în medie1-2 ani), apreciem că ponderea activităţii Biroului pentru Protecţia Judiciară a Minorilor o va reprezenta activitatea de evaluare şi participare în instanţă.

Nu trebuie să uităm activitatea de asistenţă şi consiliere a minorilor supravegheaţi în comunitate, activitate care va cunoaşte o dezvoltare semnificativă, dat fiind accentul pe reabilitare şi reeducare adus de noua legislaţie. Elaborarea de programe standardizate, colaborarea cu instituţiile comunitare sunt dimensiuni esenţiale ale activităţii viitoare a Biroului pentru Protecţia Judiciară a Minorilor.

În ceea ce priveşte atribuţiile consilierilor care vor lucra în cadrul Biroului de Probaţiune, acestea vor fi întocmirea de referate de evaluare pentru învinuiţii şi inculpaţii majori, la cererea organelor de urmărire penală şi a instanţei, supravegherea şi controlul modului de executare a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor prevăzute în Codul penal, dispuse în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, al suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu obligaţia condamnatului de a efectua o muncă neremunerată în folosul comunităţii, al amânării aplicării pedepsei şi al liberării condiţionate.

40

Page 41: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Alături de cele două componente clasice ale activităţii consilierilor de probaţiune, evaluarea şi supravegherea, proiectul de lege privind sistemul naţional de probaţiune aduce ca noutate participarea consilierului, în calitate de membru, la comisia pentru personalizarea regimului de executare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, constituită în fiecare penitenciar.

Având în vedere noua organizare a unităţilor de detenţie din Legea pentru executarea pedepselor, care va intra în vigoare o dată cu noul Cod Penal, serviciile de probaţiune care vor avea, în circumscripţia teritorială în care funcţionează, un penitenciar pentru minori şi tineri, vor desemna din cadrul Biroului pentru Protecţia Judiciară a Minorilor un consilier care va participa la comisia pentru planificarea executării pedepselor şi care va coordona activitatea de asistenţă şi consiliere desfăşurată cu minorii şi tinerii condamnaţi la pedepse privative de libertate, în colaborare cu un consilier din cadrul Biroului de Probaţiune.

În mod similar, se va proceda în cazul serviciilor care vor funcţiona într-o circumscripţie teritorială în care funcţionează un penitenciar pentru majori , fiind desemnat în acest caz un consilier din cadrul Biroului de Probaţiune.

O altă atribuţie introdusă de proiectul legii privind sistemul naţional de probaţiune, este cea a colaborării cu instanţele de judecată în cadrul procedurii reabilitării judecătoreşti, în vederea furnizării de relaţii cu privire la cel condamnat. Această atribuţie va reveni consilierilor din cadrul Biroului de Probaţiune.

După cum se observă, în cazul Biroului de Probaţiune, accentul cade mai puţin pe activitatea de evaluare (solicitările în cazul învinuiţilor şi inculpaţilor majori fiind mult mai puţine decât cele pentru minori), activitatea de supraveghere în comunitate reprezentând ponderea activităţii (termenele de încercare în cazul majorilor sunt, de regulă, mai lungi, în medie 3-4 ani). Intervenţia în comunitate în cazul persoanelor majore va avea un caracter mai strict, axat mai mult pe control şi monitorizare, ceea ce nu înseamnă că activitatea de asistenţă şi consiliere va fi privită cu mai puţină importanţă.

Trebuie să reţinem însă că, în marea lor majoritate, infractorii care primesc sancţiuni comunitare sunt infractori primari şi că o mică parte dintre aceştia sunt majori la data comiterii infracţiunii, ceea ce înseamnă că, majoritatea

41

Page 42: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

cazurilor de supraveghere care intră în atribuţiile Biroului de Probaţiune vor fi preluate de la Biroul pentru Protecţia Judiciară a Minorilor, la momentul când persoana supravegheată împlineşte 18 ani.

În această situaţie, se presupune că persoanele respective au fost deja incluse, în prima parte a supravegherii, în programe specializate de reintegrare socială destinate minorilor, sarcina consilierului din cadrul Biroului pentru Probaţiune care preia cazul, fiind de a reevalua nevoile criminogene ale persoanei, măsura în care acestea au fost acoperite în prima parte a intervenţiei şi de a elabora un nou plan de intervenţie în concordanţă.

Supravegherea în comunitate va include şi persoanele liberate condiţionat cărora instanţa le-a impus respectarea unor obligaţii din cele prevăzute la art.103 C.P., supraveghere care va reveni, de asemenea, consilierilor din cadrul Biroului de Probaţiune.

Activitatea de supraveghere cunoaşte modificări semnificative şi la nivel procedural, prin introducerea instituţiei judecătorului delegat pentru executarea pedepselor. Principiul urmărit este colaborarea strânsă între consilierii de probaţiune şi judecătorul delegat pentru executarea pedepselor pe toată durata supravegherii.

Conform proiectului Legii privind sistemul naţional de probaţiune, pe parcursul supravegherii, consilierii vor prezenta judecătorului delegat rapoarte de supraveghere privind inculpaţii şi, după caz, persoanele condamnate, vor întocmi, împreună cu judecătorul delegat, un raport comun privind respectarea de către inculpat a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor dispuse în cazul amânării pronunţării pedepsei, prezentat ulterior în instanţă.

De asemenea, consilierul asigură supravegherea şi controlul executării muncii în folosul comunităţii, în baza hotărârii judecătoreşti sau din dispoziţia judecătorului delegat pentru executarea pedepselor.

În cazul nerespectării obligaţiilor impuse de către instanţă, consilierul responsabil de caz sesizează judecătorul delegat.

După cum reiese din dispoziţiile legii, judecătorul delegat apare ca o instituţie care asigură în mod eficient şi real colaborarea între instanţe şi

42

Page 43: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

serviciile de probaţiune, în ceea ce priveşte derularea activităţii de supraveghere.

În practică, lipsa unei proceduri coerente în situaţiile care apar pe perioada supravegherii (nerespectarea obligaţiilor, comiterea unei noi infracţiuni pe perioada termenului de încercare, modul de sesizare a instanţei, procedura de închidere a dosarelor de supraveghere), îngreunează considerabil activitatea serviciilor. Colaborarea cu judecătorul delegat pentru executarea pedepselor rezolvă aceste dificultăţi şi creează premisele unei practici unitare.

43

Page 44: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Capitolul VI Concluzii

Dacă anul 2001 a reprezentat momentul debutului pentru probaţiunea românească, ca sistem naţional cu autoritate în administrarea sancţiunilor comunitare, anul 2006 va reprezenta un reper important în procesul de dezvoltare şi modernizare a probaţiunii, ca sistem funcţional cu un statut bine definit în cadrul sistemului de justiţie penală.

O dată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal şi al legilor aferente, în special Legea privind sistemul naţional de probaţiune, se va putea vorbi de un sistem sancţionator fundamentat pe principiile justiţiei restaurative, în care sancţiunile comunitare au un rol preponderent, în dauna pedepselor privative de libertate.

Modificările aduse de noul cadru legislativ vor atrage în mod necesar restructurări importante în cadrul instituţiilor sistemului de justiţie penală şi o redefinire a rolurilor actorilor din acest sistem. Este un proces care va necesita mult timp pentru a se ajunge la gradul de funcţionalitate dorit, dar primii paşi s-au făcut deja, sub imperativul alinierii la normele europene.

În acest context, supravegherea în comunitate dobândeşte dimensiuni noi şi devine o instituţie complexă, capabilă de a atinge finalitatea dorită: restabilirea echilibrului social şi creşterea gradului de siguranţă publică.

Ca perspective pe termen lung, considerăm că restructurarea şi dezvoltarea sistemului de justiţie penală şi, implicit, a sistemului naţional de probaţiune, vor continua pe următoarele coordonate:

Realizarea unei politici penale coerente în domeniul justiţiei pentru minori, cu introducerea unor măsuri de diversiune, pe lângă sancţiunile comunitare cunoscute, ca medierea, acordarea de despăgubiri, contracte încheiate cu minorii la propunerea serviciilor sociale. Scopul este dezvoltarea unui model real de justiţie restaurativă care să răspundă în mod eficient nevoilor de reintegrare socială a minorilor, dar şi nevoilor comunităţii de restabilire a echilibrului prejudiciat prin comiterea faptei

44

Page 45: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Dezvoltarea infrastructurii prin crearea de centre comunitare (de tranzit, de tip rezidenţial), care să ofere condiţiile necesare unei monitorizări eficiente a persoanelor supravegheate, dar şi un spaţiu necesar în cazurile în care aceste persoane se confruntă cu dificultăţi mari în ceea ce priveşte reintegrarea în comunitate (lipsa unei locuinţe stabile, lipsa actelor de identitate, lipsa susţinerii din partea familiei, etc.), dificultăţi care apar în principal în cazul persoanelor liberate condiţionat

Elaborarea de programe standardizate de reintegrare sociale, cu target specific, pe categorii de beneficiari şi nevoi, aplicate unitar la nivel naţional, în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale şi alte instituţii comunitare

Informatizarea instituţiilor care fac parte din sistemul de justiţie penală şi crearea unei baze de date comune şi a unei metodologii coerente de lucru, în vederea unei monitorizări eficiente a evoluţiei beneficiarilor sistemului

Continuarea pregătirii profesionale şi specializării consilierilor de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor în domeniile justiţiei juvenile, justiţie restaurativă şi probaţiune, dar şi a magistraţilor, poliţiştilor şi asistenţilor sociali implicaţi

Urmărind modelul de justiţie penală european şi britanic, sistemul românesc va cunoaşte, după toate probabilităţile, o evoluţie în sensul apariţiei de structuri independente, la nivel naţional, care vor viza diferite categorii de beneficiari. Un exemplu în acest sens este dezvoltarea sistemului de justiţie juvenilă din Marea Britanie, care s-a desprins de sistemul de probaţiune şi funcţionează ca structură independentă.

Alinierea la cerinţele europene impune această diversificare, care presupune însă un proces îndelungat şi complex.

45

Page 46: Supravegherea in Comunitate

SUPRAVEGHEREA IN COMUNITATE. EVOLUTIE SI PERSPECTIVE

Bibliografie:

Ministerul Justiţiei, Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere (2002) – Probaţiunea în România

Ministerul Justiţiei, Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere (2002) – Opiniile judecătorilor cu privire la sistemul de reintegrare socială şi supraveghere

Ministerul Justiţiei, Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere (2002) – Supravegherea şi asistenţa persoanelor condamnate

Balahur D., Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere (2004) – Probaţiune şi Reintegrare Comunitară

Poledna S., Bujan L. (2004) – Comportamentul delicvent. Factori de risc şi factori protectivi

Ministerul Justiţiei, Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere (2004) – Manual de practică în domeniul reintegrării sociale şi supravegherii

Penal Reform International, (2002) - Dezvoltarea măsurilor alternative la detenţie pentru minori în România

DFID, Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere (2005) – Sancţiuni comunitare

Penal Reform International (2004) – Dezvoltarea muncii în folosul comunităţii

UNICEF, Ministerul Justiţiei (2005) – Practici şi norme privind sistemul de justiţie juvenilă din România

46