INSTITUTUL NAŢIONAL AL JUSTIŢIEI

ADMINISTRAREA CAUZELOR DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SUPORT DE CURS

AUTORI:

Eugenia FISTICAN, directorul executiv al Institutului Naţional al Justiţiei

Anastasia PASCARI, judecător la Curtea Supremă de Justiţie

Ala CLIMOVA, doctor în drept, conferenţiar universitar

CHIŞINĂU – 2008

Tema 1: Instituţia contenciosului administrativ în sistemul de drept alRepublicii Moldova.

I. Obiective de referinţă

- să determine conceptul contenciosului administrativ în Republica Moldova;- să analizeze noţiunea „contenciosul administrativ” sub aspect de instituţie

juridică şi sub aspect de sistem de instanţe jurisdicţionale specializate;- să identifice raporturile şi categoriile de contencios administrativ;- să analizeze principiile contenciosului administrativ;- să releve punctele de tangenţă şi de delimitare dintre contenciosul

administrativ şi alte ramuri de drept;- să demonstreze temeinicia desprinderii contenciosului administrativ din

ramura dreptului civil;- să analizeze sistemele de contencios administrativ în sens comparat;- să estimeze evoluţia contenciosului administrativ în Republica Moldova;

II. Repere de conţinut

Conceptul contenciosului administrativ Istoricul apariţiei contenciosului administrativ Principiile contenciosului administrativ. Categoriile contenciosului administrativ Sisteme de contencios administrativ

Conceptul contenciosului administrativ

Noţiunea contenciosului administrativ poate fi concepută sub două aspecte: ca instituţie juridică şi ca un sistem de instanţe jurisdicţionale specializate. Ca instituţie juridică, contenciosul administrativ, constă dintr-un ansamblu de norme de drept administrativ, prin care se stabileşte o nouă formă de răspundere administrativă – răspunderea suportată de o autoritate publică sau a unei alte autorităţi asimilate acesteia pentru vătămarea unei persoane (fizice sau juridice) prin lezarea unui drept al său recunoscut de lege, în urma emiterii unui act administrativ ilegal, prin refuzul de a rezolva sau nerezolvarea în termenii prescrişi de lege a unei cereri referitoare la un drept subiectiv. În sensul de sistem de instanţe jurisdicţionale specializate, contenciosul administrativ presupune acel mecanism prin care se asigură repunerea în drepturi a persoanei vătămate într-un drept al său legitim de o autoritate publică. Noţiunea contenciosului administrativ poate fi dedusă din analiza integrală a acestor două sensuri, ţinînd cont de următoarele:

Activitatea desfăşurată de instanţele de contencios administrativ constă în soluţionarea conflictelor juridice în care, cel puţin una din părţi este o autoritate

2

publică sau o autoritate asimilată acesteia, un serviciu public sau un funcţionar public.

Organele, care înfăptuiesc activitatea de soluţionare a conflictelor, sunt organe specializate şi fac parte din sistemul organelor judecătoreşti.

Obiectul acţiunii în contencios administrativ îl constituie actele administrative cu caracter normativ şi individual, prin care este vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al unui terţ, emise de:

autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora în sensul Legii contenciosului administrativ;

subdiviziunile autorităţilor publice;funcţionarii din cadrul autorităţilor publice şi al autorităţilor asimilate,

subdiviziunile autorităţilor publice.Astfel, prin contencios administrativ, înţelegem activitatea de soluţionare de

către instanţele de contencios administrativ a conflictelor juridice în care cel puţin una din părţi este o autoritate publică sau o autoritate asimilată acesteia conform Legii contenciosului administrativ, un serviciu public sau un funcţionar public, rezultate din adoptarea sau emiterea actului administrativ sau nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege. Scopul contenciosului administrativ constă în contractarea abuzurilor şi exceselor de putere ale autorităţilor publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activităţilor publice, asigurarea ordinii de drept. Prin această formă de control judecătoresc asupra administraţiei publice se realizează următoarele obiective:

- se repune în drepturi persoana vătămată într-un drept al său de către o autoritate publică cu restituirea pagubei, în cazul cînd se cere;

- este semnificativ faptul recunoaşterii persoanei ca fiind vătămată într-un drept al său atît prin emiterea unui act administrativ, cît şi prin refuzul unei autorităţi publice de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege sau nerezolvarea acesteia în termenul prevăzut de lege;

- se consolidează încrederea cetăţenilor în echitatea socială şi în forţa statului ca garant al drepturilor omului;

- prin anularea actelor administrative ilegale se asigură o înaltă eficacitate în activitatea autorităţilor publice şi executarea uniformă a legii de către acestea pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Istoricul apariţiei contenciosului administrativ

Instituţia contenciosului administrativ a apărut iniţial în Franţa în perioada revoluţiei franceze din 1789.

În Republica Moldova contenciosul administrativ, ca instituţie de drept separată, apare mult mai tîrziu, după mai mult de două sute de ani de la înfiinţarea ei în Franţa, după o sută de ani de funcţionare a instituţiei contenciosului administrativ în România.

În plan evolutiv, contenciosul administrativ, în Republica Moldova a parcurs şi continuă să parcurgă anumite etape de dezvoltare.

3

Sub aspect terminologic, punctul de pornire l-a constituit adoptarea Constituţiei Republicii Moldova, care a statutat expres prin art. 72 asupra necesităţii reglementării contenciosului administrativ prin lege organică. Legea Supremă prin articolele 20, 53, 54, 72 a fundamentat instituirea contenciosului administrativ în Republica Moldova, ca un nou mecanism de garantare a statului de drept. Astfel, potrivit art. 20 din Constituţie, orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Iar, conform articolului 53 din Legea fundamentală, persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. Întru executarea prevederilor constituţionale la 10 februarie 2000 a fost adoptată Legea contenciosului administrativ nr.783-XIV din 10 februarie 2000, care a fost completată şi modificată prin mai multe legi (LP130-XVI / 07.06.07; LP270-XVI / 28.07.06; LP375-XVI / 29.12.05; LP452-XV/30.12.04; L482/04.12.03; L236/ 05.06.03; L106/13.03.03; L1163/27.06.02; L833/07.02.02; L726/07.12.01), unele dintre care au constituit deja obiect al controlului de constituţionalitate.

Principiile contenciosului administrativ

Principiile contenciosului administrativ constituie regulile sau ideile fundamentale, cu forţă juridică obligatorie şi prioritară, reglementate de lege sau deduse din interpretarea normelor de drept administrativ, ce duc la realizarea echităţii în relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice şi persoană, autorităţile administraţiei publice şi funcţionarul public, funcţionarul public şi persoană. Principiile contenciosului administrativ le putem diviza în principii materiale şi principii procedurale.

La categoria principiilor materiale se raportă: principiul legalităţii, principiul egalităţii în faţa legii, principiul scopului şi al obiectivelor prevăzute de lege, principiul proporţionalităţii, principiul obiectivităţii şi imparţialităţii, principiul protecţiei încrederii şi al drepturilor legitime, principiul transparenţei. La categoria principiilor procesuale proprii contenciosului administrativ putem atribui: principiul accesului la autorităţile administraţiei publice, principiul privind dreptul de a fi ascultat, principiul privind reprezentarea şi asistenţa, principiul respectării termenelor, principiul comunicării, enunţării motivelor şi indicării căilor de atac, principiul executării actelor administrative.

Categoriile contenciosului administrativ

În dependenţă de competenţa instanţei de contencios administrativ de a anula sau de a modifica un act administrativ cu obligarea recuperării pagubelor cauzate prin adoptarea sau emiterea unui act administrativ ilegal, fie prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege sau fără

4

această obligaţie deosebim două categorii de contencios administrativ: contencios administrativ de anulare şi contencios administrativ de plină jurisdicţie.

Contenciosul administrativ de anulare este acea categorie de contencios administrativ în care instanţa de contencios administrativ poate să anuleze sau să modifice un act administrativ ilegal adoptat sau emis de o autoritate publică ori să oblige o autoritate publică să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. Instanţa de contencios administrativ din cadrul acestei categorii nu este competentă să soluţioneze repararea pagubelor, aceasta realizîndu-se într-un litigiu separat, de către instanţele de drept comun.

Contenciosul administrativ în Republica Moldova reprezintă un contencios administrativ de plină jurisdicţie, persoana vătămată într-un drept al său recunoscut de lege fiind îndreptăţită să obţină anularea actului administrativ ilegal, obligarea autorităţii publice respective de a-i recunoaşte un anumit drept, de asemenea, recuperarea prejudiciului material şi moral cauzat. Posibilitatea recuperării prejudiciului moral a fost prevăzută în textul iniţial al Legii contenciosului administrativ, însă prin Legea nr. 833-XV din 7 februarie 2002, recuperarea prejudiciului moral în cauzele de contencios administrativ a fost exclusă. Ulterior, prin hotărârea Curţii Constituţionale nr. 46 din 21 noiembrie 2002, Legea nr. 833-XV din 7 februarie 2002 a fost declarată neconstituţională, astfel încât, începând cu 25 aprilie 2003, instanţa de contencios administrativ şi-a redobândit împuternicirea de a se pronunţa, la cerere şi asupra reparării prejudiciului moral cauzat prin actul administrativ ilegal sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile.

Contenciosul administrativ, aşa cum este consfinţit în Legea contenciosului administrativ nr.783-XIV din 10 februarie 2000 cu modificările şi completările ulterioare, este un contencios administrativ atît subiectiv, menit să restabilească dreptul lezat de către o autoritate publică a unui individ concret la cererea acestuia, cît şi un contencios administrativ obiectiv, în situaţia în care exercită controlul asupra activităţii administrative a autorităţilor publice la sesizarea unor subiecţi speciali prevăzuţi în articolul 5 din Legea contenciosului administrativ, cum ar fi: Guvernul, Ministerul Administraţiei Publice Locale, direcţia teritorială control administrativ a Ministerului Administraţiei Publice Locale, preşedintele raionului şi primarul – în condiţiile Legii privind administraţia publică locală, procurorul şi avocatul parlamentar.

Sisteme de contencios administrativ

În dependenţă de modul de organizare, funcţionare şi după procedura de efectuare a controlului legalităţii actelor administrative, instituţia contenciosului administrativ poate fi divizată în patru sisteme care includ patru grupe de ţări. Astfel putem face următoarea clasificare:

- State cu sistem de contencios administrativ de tip francez; din această grupă fac parte Franţa, Belgia, Italia, Olanda, Luxemburg, Elveţia, Grecia şi Polonia.

- State cu sistem de contencios administrativ de tip germanic; din această grupă fac parte Germania, Austria, Portugalia şi Suedia.

- State cu sistem de jurisdicţie inclusă în sistemul judiciar; din această grupă fac parte Spania, Bulgaria şi România.

5

- State în care nu funcţionează jurisdicţii administrative; din această categorie fac parte SUA, Anglia, Islanda, Danemarca şi Norvegia.

III. Sugestii metodice

A. Activităţi de predare-învăţare Sarcini didactice

Sarcini de nivelul I - cunoaştere şi înţelegereAuditorul trebuie să cunoască:- noţiunea de contencios administrativ;- istoricul apariţiei şi dezvoltării contenciosului administrativ în RM;- principiile contenciosului administrativ;- trăsăturile contenciosului administrativ;- categoriile de contencios administrativ;- legislaţia Republicii Moldova privind contenciosul administrativ; - sistemele de contencios administrativ în dreptul comparat.

Sarcini de nivelul II - aplicare Auditorul trebuie să aibă abilităţi de a:- analiza noţiunea contenciosului administrativ sub diferite aspecte (ca

instituţie juridică, ca un sistem de instanţe jurisdicţionale specializate);- reflecta evoluţia contenciosului administrativ în sens legislativ, teoretic şi

practic;- evidenţia importanţa contenciosului administrativ în edificarea statului de

drept;- determina importanţa separării contenciosului administrativ din sfera

dreptului civil;- compara categoriile de contencios administrativ;- analiza interacţiunea principiilor contenciosului administrativ şi dreptului

procesual civil;- aprecia importanţa principiilor contenciosului administrativ;- analiza în sens comparat reglementările legale privind contenciosul

administrativ.

Sarcini de nivelul III - integrareAuditorul trebuie să poată:- aprecia importanţa instituirii contenciosului administrativ ca instituţie de

drept separată;- aplica principiile contenciosului administrativ la soluţionarea cauzelor de

contencios administrativ;- aplica legislaţia privind contenciosul administrativ asupra unor cazuri

concrete;- aplica reglementările CEDO în sfera controlului legalităţii al actelor

administrative; - evidenţia ajunsurile şi neajunsurile contenciosului administrativ din

sistemul de drept al Republicii Moldova visa-vis de diferite sisteme de contencios administrativ;

6

- evidenţia imperfecţiunile existente în legislaţia autohtonă privind contenciosul administrativ;

- da o apreciere modificărilor introduse în Legea contenciosului administrativ prin legile: LP130-XVI / 07.06.07; LP270-XVI / 28.07.06; LP375-XVI / 29.12.05; LP452-XV/30.12.04; L482/04.12.03; L236/ 05.06.03; L106/13.03.03; L1163/27.06.02; L833/07.02.02; L726/07.12.01;

- propune modificări în vederea perfecţionării legislaţiei privind contenciosul administrativ.

B. Activităţi ce ţin de lucrul individual

Subiecte /probleme Forme de realizare Modalităţi de evaluare

Controlul legalităţii actelor administrative în reglementările CEDO

1. Referate (rezumate)2. Studiu de caz

- prezentarea rezultatelor - participarea la mese rotunde

IV. Bibliografie

1. Acte normative

1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.2. Legea contenciosului administrativ, nr. 793 din 10.02.2000.3. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din

30.05.2003.4. Legea cu privire la petiţionare nr.190-XIII din 19.07.1994.5. Legea privind administraţia publică locală nr. 436-XVI  din 

28.12.2006.6. Legea cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-

teritoriale nr. 523-XIV din 16.07.1999. 7. Legea privind organizarea judecătorească, nr. 514 din 06.07.1995.8. Legea cu privire la avocaţii parlamentari, nr. 1349 din 17.10.1997.

2. Literatura recomandată

1. Alexandru Ioan, Administraţia publică, Editura Lumina-Lex, Bucureşti, 1999.

2. Alexandru Ioan, Studii de drept administrativ comparat, Editura Lumina-Lex, Bucureşti, 2000.

3. Alexandru Ioan. Administraţia publică: Teorii. Realităţi. Perspective, Bucureşti, 1999.

4. Bălan E.. Domeniul administrativ, Bucureşti 1998. 5. Ciobanu Viorel Mihai, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Vol. II,

Bucureşti, Editura Naţional, 1997.

7

6. Creangă I.. Curs de drept administrativ, Editura Epigraf, Chişinău, 2003.7. Deleanu I. Proces civil, Iaşi, Ediţia Chemarea, 1994.8. Deleanu I. Drept constituţional şi instituţii politice. Teoria generală, Vol.

I, Bucureşti, 1991.9. Deleanu I. Drept constituţional şi instituţii politice, Vol II, editura

Chemarea, Iaşi, 1993.10. Dragoş Dacian Cosmin. Procedura contenciosului administrativ. Editura

ALL Beck, Bucureşti, 2002.11. Dragoş Dacian Cosmin. Recursul administrativ şi contenciosul

administrativ. Editura ALL Beck, Bucureşti, 2002.12. Dvoracek Maria, Drept administrativ. Noţiuni introductive, Iaşi, 1993.13. Furdui Sergiu, Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile

administrative, Chişinău, 2000.14. Ionescu Romulus, Drept administrativ, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1992.15. Iorgovan Antonie, Drept administrativ, vol. II, editura Hercules, 1993.16. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ. vol. 1-2, Editura

Nemira, 1996.17. Manda Corneliu. Drept administrativ. Editura VICTOR, Bucureşti 2000.18. Măgureanu F. Tratat de procedură civilă. Ediţia II, editura All Beck,

1999.19. Mrejeru T. Contenciosul administrativ. Doctrină. Jurisprudenţă, editura

ALL Beck, Bucureşti 2003.20. Negoiţă A. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Editura Atlas-

Lex, Bucureşti, 1993.21. Negoiţă Alexandru. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.

Bucureşti, 1993.22. Orlov Maria, Drept administrativ, Editura EPIGRAF, Chişinău, 2001.23.Preda Mircea, Tratat elementar de drept administrativ român, editura

Lumina Lex, Bucureşti 1996.24. Preda Mircea, Autorităţile administraţiei publice. Editura Lumina-Lex,

Bucureşti, 1999.25. Prisăcaru V. Contencios administrativ român. Editura ALL Beck,

Bucureşti, 2002.26. Prisăcaru Valentin, Tratat de drept administrativ român, Bucureşti,

1993.27. Rarincescu C. Contenciosul administrativ român. Editura Universală,

Alcai&Co, Bucureşti 1937.28. Rusu Ion, Drept administrativ, Bucureşti, Editura Lumina - Lex, 2001.29. Stelian Ivan, Mihai Bădescu, Aurel Neagu. Administraţia publică,

editura Lumina Lex, Bucureşti. 2002.30. Verdinaş Virginia. Drept administrativ şi instituţii politico-

administrative. Editura Lumina Lex, Bucureşti 2002.31. Verdinaş Virginia. Introducere în dreptul administrativ. Ediţia Fundaţiei

România de mîine, Bucureşti, 2002.32. Victor Popa. Drept public. Chişinău, 1998. 33. Zubco V., Pascari A., Creangă I., Cobâşneanu V. Ghidul cetăţeanului în

contenciosul administrativ. Editura ULYSSE, Chişinău, 2003.34. Zubco V., Pascari A., Creţu Gh., Contenciosul administrativ, Cartier

juridic, 2004.35. Zubco V., Pascari A., Creangă I. şi alţii, Ghidul funcţionarului public în

contenciosul administrativ.36. Şterbeţ V., Pascari A., Pascari V., Drept electoral. Îndrumar pentru

judecători, Editura Tipografia Sirius, 2005.37. Manualul judecătorului.

8

38. Pascari A., Fistican E., Creţu Gh., Legea contenciosului administrativ, Comentariu.

39. Fistican E. şi alţii, Administrarea eficientă a justiţiei, Chişinău, 2006. 40. Д. Овсянко. Административное право, Мoсква, 1996. 41. Котельникова. Административное право, Ростов-на –Дону, 2003. 42. Треушникова М. К., Гражданский процес. Учебник/ Москва, 2003.43. Семенцова. Административное право, Ростов-на –Дону, 2003. 44. Четверков. Административное право, Ростов -на –Дону, 2004.

Tema 2: Obiectul acţiunii în contenciosul administrativ

I. Obiective de referinţă

- să determine obiectul acţiunii în contenciosul administrativ;- să cunoască noţiunea şi caracterele juridice ale actului administrativ;- să determine categoriile de acte administrative;- să distingă particularităţile diferitor categorii de obiecte ale acţiunii în

contenciosul administrative;- să determine modalitatea de stabilire a cuantumului pagubei materiale şi

morale;- să evidenţieze în baza reglementărilor legale cauzele supuse procedurii în

contencios administrativ;- să întocmească proiecte de acte administrative, inclusiv contracte de

concesiune, achiziţii publice, etc.;- să determine actele administrative exceptate de la controlul legalităţii pe

calea contenciosului administrativ.

II. Repere de conţinut

Precizări generale Actul administrativ Controlul de legalitate al contractului administrativ Nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri referitoare la un drept

recunoscut de lege Repararea pagubei în contenciosul administrativ Actele administrative exceptate de la controlul judecătoresc

Precizări generale

Contenciosul administrativ este o instituţie fundamentală a statului de drept, care reprezintă instrumentul prin intermediul căreia orice persoană fizică sau juridică se poate apăra de eventualele abuzuri ale organelor administraţiei publice şi a funcţionarilor ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul acestor organe. Acest deziderat reiese din prevederile art.53 din Constituţie, conform căruia persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionare în termenul legal a unei cereri este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei, prin

9

înaintarea unei cereri de chemare în judecată în instanţa de contencios administrativ.

Instanţele judecătoreşti de contencios administrativ, verificînd legalitatea actelor administrative, emise de către autoritatea publică, concomitent, îşi îndeplinesc funcţia de control în privinţa organelor celorlalte ramuri ale puterii, ceea ce corespunde în deplină măsură principiului separării puterilor în stat, care presupune atît o colaborare, cît şi un control reciproc între ele.

Astfel, prin această formă de control se realizează mai multe obiective:- se repune în drepturi persoana vătămată într-un drept al său de către o

autoritate publică;- se obligă autoritatea publică de a rezolva cererea persoanei referitoare la un

drept recunoscut de lege;- se consolidează încrederea cetăţenilor în echitatea socială şi în forţa statului

ca garant al respectării drepturilor omului;- se asigură o înaltă eficacitate în activitatea organelor administraţiei publice şi

exercitarea uniformă a legii de către acestea, prin anularea actelor administrative ilegale1.

Întru exercitarea şi dezvoltarea prevederilor art.53 al.(1) din Constituţie, la 10 februarie 2000, a fost adoptată Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV cu modificările şi completările ulterioare.

Legea contenciosului administrativ a constituit contenciosul administrativ ca instituţie juridică care are drept scop contracararea abuzurilor şi exceselor de putere ale autorităţilor publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activităţii autorităţilor publice, asigurarea ordinii de drept (art.1).

Conform art.1 al.(2) al Legii contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar art.3 din această lege stipulează că, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie actele administrative, cu caracter normativ şi individual, prin care este vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al unui terţ, emise de:

a) autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora în sensul prezentei legi; b) subdiviziunile autorităţilor publice; c) funcţionarii din structurile specificate la lit.a) şi b).Conform art.3 al.(2) din Lege, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ

poate fi şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Prin urmare, reieşind din prevederile legale citate, precum şi din esenţa art.2 din Lege, care determină semnificaţia unor termeni utilizaţi în această lege, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ constituie:

- actul administrativ cu caracter normativ sau individual;- contractul administrativ;

1 Botezatu Raisa, Fistican Eugenia şi alţii, Administrarea eficientă a justiţiei, Chişinău, Cartier,2006 10

- nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege – refuzul autorităţii publice de a primi cererea persoanei sau faptul de a nu răspunde în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă legea nu prevede altfel.

- repararea prejudiciului cauzat prin actul administrativ dacă pretenţia se înaintează concomitent cu acţiunea principală de contestare a actelor administrative.

Actul administrativ

Noţiunea actului administrativ prezintă o deosebită importanţă pentru stabilirea sferei contenciosului administrativ, precum şi pentru organizarea soluţionării litigiilor juridice, pe care cuprinde acest contencios, asigurîndu-le garantarea drepturilor conferite de lege persoanelor fizice şi juridice prin instanţele judecătoreşti2.

Legea contenciosului administrativ defineşte actul administrativ ca o manifestarea juridică de voinţă cu caracter normativ sau individual, din partea unei autorităţi publice în vederea organizării executării sau exercitării în concret a legii. Actului administrativ, în sensul Legii contenciosului administrativ, este asimilat contractul administrativ, precum şi nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri.

Astfel, esenţial este de a distinge dacă actul administrativ este un act administrativ propriu-zis sau asimilat.

După cum rezultă din definiţia dată de legislator, actul administrativ este o manifestare de voinţă juridică, unilaterală a autorităţilor publice, prin care acestea îşi realizează sarcinile şi atribuţiile ce le revin, potrivit legii.

Actele administrative întrunesc o serie de trăsături proprii, care le deosebesc de alte acte juridice sau de alte activităţi ale organelor autorităţilor publice şi, anume:

- actele administrative sînt acte juridice, adică manifestări de voinţă exprimate în scopul de a produce efecte juridice, altfel spus, de a da naştere, de a modifica sau de a stinge raporturi juridice, drepturi şi obligaţii juridice;

- actele administrative sînt manifestări de voinţă, deoarece drepturile şi obligaţiunile care iau naştere prin acte administrative sînt stabilite în mod unilateral de către organul emitent, fără consimţămîntul persoanei căreia i se adresează actul, pe cînd în cazul actelor de drept civil, actul juridic se încheie în baza consimţămînttului reciproc ale ambelor părţi. Persoana cărei îi este adresat actul juridic este obligată să se conformeze voinţei unilaterale a organului emitent, exprimată prin actul administrativ;

- actele administrative sînt adoptate sau emise de autorităţile publice, serviciile sau instituţiile acestor autorităţi competente potrivit legii să adopte ori să emită acte administrative.

- actele administrative sînt obligatorii. Această obligativitate a actului administrativ derivă din faptul că, el este dat pe baza şi în executarea legii şi din această cauză se bucură de prezumţia de legalitate;

2 Negoiţa Al., Noţiunea actului administrativ, Revista Dreptul nr.7/1997, p.3811

- actele administrative se emit în bază şi executarea unei legi existente. Prin urmare, actele administrative nu pot fi emise contrar prevederilor legii, nu pot modifica sau interpreta legea. Actele administrative, fiind emise în vederea executării legii, nu pot avea caracter retroactiv şi produc efecte juridice numai pentru viitor. Sub noţiunea de lege se înţeleg nu numai actele legislative, dar şi actele administrative cu caracter normativ emise de organele administraţiei publice sau persoanelor de drept privat care prestează servicii de interes public;

- actele administrative sînt executorii. Astfel, actul administrativ, fiind emis în temeiul legii, este executoriu din oficiu, iar în cazul în care cel obligat să execute nu execută benevol actul administrativ, executarea actului administrativ este asigurată de autoritatea publică în condiţiile prevăzute de lege3.

Din trăsăturile esenţiale ale actului administrativ se poate defini că actul administrativ este un act juridic unilateral, care este emis de un organ al autorităţii publice în cadrul exercitării în temeiul puterii de stat în vederea executării legii şi este obligatoriu şi executoriu.

Conform art.3 din Legea contenciosului administrativ, actele administrative pot fi emise de:

a) autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora în sensul prezentei legi; b) subdiviziunile autorităţilor publice;c) funcţionarii din structurile specificate la lit. a) şi b).Prin autoritate publică se înţelege orice organ de stat al unităţilor

administrative instituite prin lege sau printr-un act administrativ normativ, care acţionează în regim de putere publică în scopul realizării unui interes public. Interesul public reprezintă acel interes apărut prin normele care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiilor publice şi altor persoane de drept public.

Din categoria autorităţilor publice fac parte:- Parlamentul Republicii Moldova;- Preşedintele Republicii Moldova;- Guvernul; - organele administraţiei publice centrale (ministerele, departamentele, alte

autorităţi administrative) şi subdiviziunile lor teritoriale;- autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, care sînt constituite

şi activează pe teritoriul satului (comunei), oraşului (municipiului);- autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea, care sînt

constituite pe teritoriul raionului, municipiului Chişinău, unităţii teritoriale cu statut juridic special şi subdiviziunile lor;

- autoritatea judecătorească, care include toate instanţele judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii şi Procuratura.

Din categoria autorităţilor publice centrale autonome fac parte Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Comisia Naţională pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare, Comisia Electorală Centrală, Banca Naţională a Moldovei, etc.

Persoanele private (fizice sau juridice) pot fi asimilate autorităţilor publice în sensul Legii contenciosului administrativ, dacă aceste persoane exercită atribuţii de putere publică sau utilizează domeniul public, fiind împuternicite prin lege sau printr-un act administrativ de autoritate să presteze un serviciu de interes public 3 Dumitru Brezoianu, Drept administrative, Partea generală, Editura Universităţii Independente “Titu Maiorescu”,2003, pag.89-102

12

sau să exercite funcţii administrative întru executarea actelor legislative sau normative ale statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

Deci, actele emise de către persoane private întru realizarea acestor atribuţii pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ.

Nu pot fi contestate în contenciosul administrativ actele emise de organizaţiile cooperatiste, obşteşti sau agenţi economici şi persoanele juridice cu scop lucrativ.

Reieşind din natura, importanţa şi valoarea juridică, precum şi aria de antrenare în lucru a actelor administrative, emise de către autorităţile publice, ele pot fi împărţite în:

a) acte administrative de autoritate;b) acte administrative de gestiune;c) acte administrative cu caracter jurisdicţional4. Noţiunea de act administrativ de autoritate este determinată de cele trei părţi

pe care le cuprinde aceasta şi, anume: act juridic, administrativ, de autoritate.Astfel, ţinînd cont de elementele enunţate, actul administrativ de autoritate

este actul juridic adoptat sau emis de un serviciu public administrativ, în mod unilateral, în baza şi vederea executării legii, pentru naşterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice, de regulă, de drept administrative5.

Actele administrative de autoritate sînt adoptate sau emise de către autorităţile publice şi subdiviziunile lor, de către serviciile publice în subordine sau particulari, care prestează servicii de interes public pentru satisfacerea intereselor generale ale societăţii.

Actele administrative de autoritate sînt adoptate sau emise pe baza şi în vederea executării legii. Ele nu pot avea caracter retroactiv şi produc efecte juridice doar pentru viitor.

Actele administrative de autoritate au caracter normativ sau individual.Actele administrative de autoritate cu caracter normativ intră în vigoare la

data aducerii la cunoştinţă, adică la data publicării.Spre exemplu, Hotărîrile Guvernului şi ale celorlalte organe centrale intră în

vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.Actele administrative cu caracter individual intră în vigoare la data la care au

fost aduse la cunoştinţă celor interesaţi.După cum s-a indicat actele administrative de autoritate pot fi clasificate în

acte administrative cu caracter normativ (acte normative) şi acte administrative cu caracter individual (acte individuale).

Actele administrative normative conţin reguli de conduită generale obligatorii şi impersonale, care se adresează unui număr nedeterminat de persoane şi pot avea o acţiune de aplicare mai îndelungată. Ele pot stabili sau modifica anumite reguli de conduită, pot obliga sau interzice anumite prestaţii sau acţiuni.

Actele normative pot fi adoptate de Guvern, organele centrale, autorităţile publice locale, etc.

Conform art.4 lit.c) din Legea contenciosului administrativ, sînt exceptate de la controlul legalităţii pe calea contenciosului administrativ legile, decretele Preşedintelui Republicii Moldova cu caracter normativ, ordonanţele şi hotărîrile Guvernului cu caracter normativ, care sînt supuse controlului de constituţionalitate.4 V.Prisăcaru, Tratat de drept administrativ, Bucureşti, 1996, p.2065 V.Prisacaru, op.cit., p.208

13

Prin urmare, actele administrative cu caracter normativ emise de către celelalte autorităţi publice pot fi contestate în contenciosul administrativ.

Actele administrative individuale conţin reguli de conduită pentru o anumită persoană sau pentru mai multe persoane determinate.

Actele administrative individuale în funcţie de scopul urmărit şi consecinţele juridice pe care le produc pot fi divizate în:

- acte prin care se stabilesc drepturi şi obligaţiuni determinate pentru persoanele fizice sau juridice cărora le sînt adresate (ex.: permisul de conducere a automobilului, actul prin care persoana este obligată de a plăti impozite);

- acte individuale care conferă un statut personal beneficiarului, adică un complex de drepturi şi obligaţii (ex.: diplomele de studii, carnet de pensionar, etc.);

- acte administrative de sancţionare care conţin constrîngeri de stat sub formă de sancţiune. Aceste acte presupun o constatare prealabilă a situaţiei de fapt şi o apreciere asupra săvîrşirii unei abatere de către persoana sau asupra vinovăţiei contravenientului, consemnate, de regulă, într-un înscris (decizie de aplicare a sancţiunii economice pentru abaterile economice, decizie de aplicare a unei contravenţii administrative pentru încălcarea regulilor de circulaţie, etc.).

În literatura de specialitate actele administrative cu caracter individual sînt clasificate şi după alte criterii, spre exemplu, în funcţie de domeniile de activitate.

Delimitînd actele normative de cele individuale, vom sublinia că actele individuale nu pot încălca prevederile actelor normative. Astfel, o autorizaţie de construcţie, care este un act individual, nu poate încălca prevederile actelor normative din domeniul construcţiilor.

Este important că, actele administrative cu caracter individual pot fi contestate în termenul stabilit de lege, iar actele administrative cu caracter normativ – atîta timp cît produc efecte juridice.

Actele administrative se emit sau se adoptă sub diverse denumiri: hotărîri, ordonanţe dispoziţii şi regulamente ale Guvernului, ordine, instrucţiuni, regulamente, decizii ale organelor autorităţilor publice centrale şi locale, etc.

Autorităţile publice în activitatea lor înfăptuiesc diferite operaţiuni administrative şi fapte materiale, care nu produc prin ele însele efecte juridice, dar fără ajutorul cărora nu pot fi emise sau executate actele administrative, precum şi nici nu poate fi exercitat controlul executării lor.

Operaţiunile administrative sînt legate, în general, de emiterea, executarea şi controlul executării actului administrativ sau a altui act juridic concret, determinat, în timp ce operaţiile materiale (faptele materiale) propriu-zise sînt înfăptuite în vederea exercitării unor atribuţii ale organelor administraţiei de stat, fără a avea vreo legătură directă cu un anumit act administrativ sau un alt act juridic, emis de organul administraţiei publice sau de alte organe de stat6.

Operaţiunile administrative pot interveni în diferite faze ale procesului de pregătire, emitere sau executare a actelor administrative.

În practică operaţiunile administrative, şi, în special, avizele, acordurile şi concluziile prezintă aspecte ce dau posibilitatea de a le considera drept acte administrative.

6 Dumitru Brezoianu, op.cit., p.13914

Este important de a face distincţie între actele administrative şi operaţiunile administrative, deoarece operaţiunile administrative, nu produc prin ele însele efecte juridice şi nu pot fi atacate în contenciosul administrativ desinestătător.

Art.25 al.(2) din Legea contenciosului administrativ stipulează că, instanţa de contencios administrativ este în drept să se pronunţe, în limitele competenţei sale, din oficiu sau la cerere, şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat. În cazurile în care controlul legalităţii acestor acte sau operaţiuni ţine de competenţa instanţei de contencios administrativ ierarhic superioare, urmează a fi ridicată excepţia de ilegalitate în faţa acestei instanţe în condiţiile prezentei legi.

Astfel, operaţiunile administrative nu pot forma distinct obiectul acţiunii în contenciosul administrativ.

Spre exemplu, avizele organelor de specialitate pentru eliberarea unei autorizaţii de construcţie, constituind operaţiuni administrative, necesare pentru emiterea autorizaţiei de construcţie, nu pot fi contestate în contenciosul administrativ.

Uneori, însă, prin lege este reglementat că avizul autorităţii publice poate fi atacat în instanţa de judecată. Din analiza acestor „avize” rezultă că, unele din ele sînt producătoare de efecte juridice, dar incorect sînt denumite avize. În alte cazuri, într-adevăr, avizele constituie acte preparatorii necesare pentru emiterea unui act administrativ, dar legislatorul a supus aceste acte controlului de legalitate similar actelor administrative propriu-zise.

Prin urmare, în cazul în care prin lege este prevăzută atacarea actului pregătitor (avizului, concluziei, etc.), persoana interesată poate ataca în instanţa de contencios administrativ acest act.

Refuzul autorităţii publice competente de a întocmi sau elibera actul pregătitor poate fi contestat în ordinea contenciosului administrativ.

În practica judiciară apare problema dacă actele administrative de aplicare a răspunderii administrative, prin aplicarea sancţiunilor pecuniare, pot fi contestate pe calea contenciosului administrativ. Spre exemplu, majorările de întîrziere care se aplică de către Serviciul Fiscal de Stat, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, etc., pentru neplata în termen a impozitelor şi taxelor.

Răspunzînd la această problemă, trebuie să pornim de la faptul că, răspunderea juridică constituie măsuri de constrîngere a persoanelor pentru încălcarea normelor juridice.

Săvîrşirea unei fapte antisociale poate să antreneze o singură formă de răspundere sau mai multe forme de răspundere, în funcţie de consecinţele acele fapte7.

În dependenţă de gravitatea încălcării şi consecinţele faptelor antisociale, prin acte legislative sînt instituite mai multe forme de răspundere juridică, cum ar fi răspunderea penală, contravenţională, administrativă, disciplinară şi civilă.

Răspunderea administrativă a fost instituită pentru săvîrşirea unor fapte antisociale, care prezintă un pericol social mult mai redus decît răspunderea penală sau contravenţională.

7 Dumitru Brezoianu, op.cit., pag.170 15

Astfel, faptele săvîrşite care antrenează răspunderea administrativă, prin aplicarea sancţiunilor pecuniare (spre exemplu, majorări de întîrziere pentru neplata taxelor şi impozitelor, etc.) nu trebuie să fie calificate drept sancţiuni contravenţionale, iar sancţiunile administrative aplicate să nu fie sancţiuni contravenţionale.

Răspunderea administrativă nu poate fi confundată cu răspunderea contravenţională, deoarece răspunderea contravenţională poate fi aplicată pentru săvîrşirea cu vinovăţie de către o persoană a unor fapte cu un grad de pericol social mai grav decît în cazul aplicării răspunderii administrative. În concluzie, considerăm că actele de aplicare a sancţiunilor administrative pentru săvîrşirea abaterilor administrative constituie acte administrative, deoarece, după cum s-a expus şi Curtea Supremă de Justiţie la examinarea acestei categorii de cauze, „ele provin de la o autoritate publică şi stabilesc o obligaţie în sarcina unui subiect de drept, parte într-un raport juridic de drept public” şi nu constituie abateri contravenţionale.

În unele cazuri, procesele-verbale şi actele (rapoartele) întocmite în baza controlului efectuat constituie acte preparatorii, care pot fi contestate în instanţa de contencios administrativ doar concomitent cu decizia autorităţii publice, însă, în cazul în care prin aceste acte se aplică sancţiuni pecuniare aferente taxelor şi impozitelor, atunci aceste acte constituie acte administrative producătoare de efecte juridice, fiind supuse controlului în ordinea contenciosului administrativ.

În cazul în care prin actul de control sau procesul-verbal s-a constatat o contravenţie şi a fost aplicată o sancţiune contravenţională, atunci actul poate fi contestat în ordinea prevăzută de legislaţia contravenţională.

Se atestă cazuri cînd persoanele interesate atacă în contenciosul administrativ, separat, anumite probe şi înscrisuri dintr-o cauză civilă, cum ar fi: acte de expertiză, de revizie, rapoarte scrise ale specialistului, etc. Curtea Supremă de Justiţie pe marginea unor cauze concrete a concluzionat că, aceste acte sînt destinate să servească drept probă într-un proces civil şi care întrunesc caracteristicile mijloacelor de probă, utilizate în cadrul procesului civil constituie, de fapt, nişte acte pregătitoare ale hotărîrii judecătoreşti, care pot fi combătute cu mijloace procesuale corespunzătoare şi apreciate de către instanţa judecătorească după intima convingere (art.130 CPC). Prin urmare, actele menţionate nu sînt supuse controlului legalităţii pe calea contenciosului administrativ.

Pe calea contenciosului administrativ, separat, nu se poate cere nici anularea unor acte pretinse a fi false, dat fiind faptul că, în temeiul art.227 CPC, cererea de declarare a probelor ca fiind false se examinează în cadrul procedurii, în care se examinează acţiunea principală.

În unele cazuri persoanele atacă în contenciosul administrativ adresele prin care autoritatea publică expediază cererea lor organului competent pentru soluţionare şi concomitent îi informează despre aceasta.

Plenul Curţii Supreme de Justiţie în Hotărîrea cu privire la practica aplicării de către instanţele de judecată a unor prevederi ale Legii contenciosului administrativ s-a pronunţat că, petiţia poate fi readresată organului competent fără acordul petiţionarului, cu excepţia cazurilor stabilite în art.17 lit.a) şi b) din Legea privind accesul la informaţie nr. 982-XIV din 11.05.2000. Astfel, adresa, prin care autoritatea publică expediază cererea petiţionarului organului competent pentru

16

soluţionare şi concomitent informează petiţionarul despre aceasta, nefiind emisă cu scopul de a produce efecte juridice prin ea însăşi nu constituie un act administrativ. În cazul contestării adreselor, instanţele urmează să refuze primirea cererilor de chemare în judecată privind contestarea adresei.

Nu poate fi contestat în contenciosul administrativ nici răspunsul autorităţii publice la cererea petiţionarului, dat fiind faptul că petiţionarul nu poate să pretindă că răspunsul la cerere să fie dat propriei sale formulări sau într-un anumit sens, după dorinţa personală, stabilirea răspunsului fiind atributul exclusiv al autorităţii publice competente. În cazul în care autoritatea publică nu a răspuns la toate solicitările petiţionarului, ultimul este în drept să se adreseze instanţei de contencios administrativ cu cerere de a obliga autoritatea publică să-i răspundă la solicitările, la care nu s-a dat răspuns.

Dacă autoritatea publică printr-o adresă refuză emiterea unui act administrativ sau eliberarea unor acte, precum şi în cazul în care cererea nu este examinată în termenul legal, persoana interesată poate contesta refuzul, inclusiv tăcerea autorităţii publice, care sînt asimilate actului administrativ, în ordinea contenciosului administrativ.

Răspunsul unei autorităţi publice, care cuprinde punctul de vedere cu privire la interpretarea unei legi sau a unui act administrativ normativ, nu poate fi considerat drept un act administrativ, deoarece răspunsul în cauză nu produce nici un efect juridic faţă de persoana care l-a solicitat, fiind o părere a autorităţii publice.

Însă, în cazul în care autoritatea publică emite o circulară cu caracter obligatoriu pentru subdiviziunile sale, prin care explică modul de aplicare a unui act legislativ sau normativ, atunci această circulară, fiind producătoare de efecte juridice, poate fi contestată în contenciosul administrativ.

În concluzie, vom reţine că, doar actele administrative, emise de către autorităţile publice, în sensul Legii contenciosului administrativ, pot forma obiectul acţiunii în contenciosul administrativ.

Controlul de legalitate al contractului administrativ

Contractul administrativ este recunoscut de către legislator, prin Legea contenciosului administrativ.

Conform art.2 din Lege, contractul administrativ este definit ca un contract încheiat de autoritatea publică, în virtutea prerogativelor de putere publică, avînd ca obiect administrarea şi folosirea bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea de servicii publice, activitatea funcţionarilor publici care reiese din relaţiile de muncă reglementate de statutul juridic al acestora.

În cadrul contractului administrative cel puţin una din părţi are calitatea de exponent al autorităţii publice, obiectul căreia este realizarea unui interes general, a unui interes public, fie prin prestarea unui serviciu de interes public, fie prin exercitarea unei funcţii publice şi este supus unui regim de drept public. Deoarece contractului administrativ nu îi este caracteristică egalitatea părţilor, voinţa reprezentantului organului administrativ prevalînd, el poate fi privit într-o oarecare măsură ca o manifestare unilaterală de voinţă, adică ca un act administrativ şi, prin

17

urmare, face obiectul contenciosului administrativ şi nu al acţiunilor în instanţele de drept comun, ca în cazul contractelor civile.

În doctrina juridică au fost identificate următoarele trăsături ale contractului administrativ8:

a) reprezintă un acord de voinţă între o autoritate a administraţiei publice sau un alt subiect de drept autorizat de o autoritate publică şi un particular;

b) presupune efectuarea de lucrări, prestarea de servicii, etc. de către particular în schimbul unei remuneraţii (caracter oneros);

c) este destinat să asigure funcţionarea aceluiaşi serviciu public, a cărui organizare reprezintă o obligaţie legală a autorităţii administraţiei publice contractante (are ca scop un serviciu public) sau, după caz, să pună în valoare acelaşi bun public;

d) părţile trebuie să accepte unele clauze de natură reglementară stabilite de lege sau în baza legii, prin hotărîre a Guvernului (clauze reglementare) sau a altor autorităţi abilitate;

e) autoritatea administraţiei publice (cel autorizat) nu poate ceda interesele, drepturile sau obligaţiile sale decît altei autorităţi a administraţiei publice, în condiţiile legii, iar particularul le poate ceda oricărei persoane, dar numai cu aprobarea administraţiei publice;

f) cînd interesul public o cere sau cînd particularul nu şi-a îndeplinit din culpă obligaţiile din contract ori cînd executarea apare prea împovărătoare pentru particular, autoritatea administraţiei publice poate modifica sau rezilia unilateral contractul fără a mai recurge la justiţie;

g) părţile, prin clauză expresă, sau prin simpla acceptare a clauzelor prestabilite, au înţeles că se vor supune, inclusiv cu privire la soluţionarea litigiului, unui regim juridic de drept public;

h) soluţionarea litigiilor este de competenţa instanţelor de contencios administrativ, dacă legea nu dispune altfel.

Procedura de încheiere a contractelor administrative diferă de procedura de încheiere a contractelor civile prin faptul că, pentru încheierea contractului administrativ, de regulă, obiectul contractului este scos la licitaţie publică, se întocmesc programe şi sarcini, care cuprind clauze, drepturi şi obligaţii ale părţilor, modul de executare a contractului, etc.

Contractului administrativ i se aplică atît regulile dreptului administrativ, dar pot fi aplicate şi regulile dreptului civil.

În ceea ce priveşte clasificarea contractelor administrative după natura lor, într-o opinie au fost identificate în două categorii:

a) contracte care sînt încheiate pentru realizarea serviciilor publice destinate punerii în valoare a bunurilor domeniului public;

b) contracte care sînt încheiate pentru realizarea altor servicii publice (în învăţămînt, sănătate, etc.).

Din categoria contractelor administrative fac parte contractele de gestiune a bunurilor din domeniul public al statului sau unităţilor administrativ teritoriale:

- contractele de concesiune;- contractele de achiziţii publice;

8 Ibidem, pag.1818

- contractele de achiziţii guvernamentale;- contractele de prestări de servicii sau de executări de lucrări;- contractele de închiriere de bunuri;- contractele de împrumut de bani.În calitate de contract administrativ, drept exemplu poate servi contractul de

concesiune, care prin Legea nr.534-XIII din 13 iulie 1995 cu privire la concesiuni este definit drept „contract prin care statul cesionează (transmite) unui investitor (persoană fizică sau juridică, inclusiv străină), în schimbul unei redevenţe, dreptul de a desfăşura activitate de prospectare, explorare, valorificare sau restabilire a resurselor naturale pe teritoriul Republicii Moldova, de a presta servicii publice, de a exploata obiecte proprietate de stat (municipală) care conform legislaţiei sînt scoase integral sau parţial din circuitul civil, precum şi dreptul de a desfăşura anumite genuri de activitate, inclusiv cele care constituie monopolul statului, preluînd gestiunea obiectului concesiunii, riscul prezumtiv şi răspunderea patrimonială.”

Din definiţia dată putem distinge unele trăsături specifice ale contractului de concesiune:

- Una din părţi este o autoritate administrativă.Astfel, calitatea de concedent, conform Legii, o au:a) Guvernul în cazul concesionării terenurilor şi altor resurse naturale. În

cazul dat, contractul de concesiune se va încheia între concesionar şi organul central de specialitate al administraţiei publice autorizat de Guvern;

b) organele centrale de specialitate şi autorităţile administraţiei publice locale, în limitele competenţei lor, în cazul concesionării bunurilor întreprinderilor de stat (municipale), a altor obiective economice.

Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau juridică autohtonă sau străină.

- Obiect al concesiunii pot fi:a) terenurile şi alte resurse naturale, prospectarea, explorarea şi valorificarea

acestora;b) bunurile mobiliare şi cele imobiliare ale organizaţiilor şi întreprinderilor de

stat (municipale).- Prestarea serviciilor publiceArt.3 din Legea menţionată stipulează că, concesiunea se admite în toate

ramurile economice şi cuprinde toate genurile de activitate, dacă acestea nu contravin legislaţiei,

- Contractul cuprinde clauze reglementate de lege şi stabilite de părţi.Fiind un contract administrativ cu trăsături proprii, conform art.13 din Lege,

acesta prevede programul minim al lucrărilor ce urmează a fi executate, condiţiile de reziliere şi modificare unilaterală a contractului, condiţiile de răspundere a concesionarului pentru neîndeplinirea obligaţiilor impuse de program şi în caz de reziliere din culpa sa, controlul activităţii efectuat de către organele de resort şi alte obligaţii.

În practica judiciară sînt recunoscute ca contracte administrative contractele de furnizare a energiei electrice şi termice, gazelor naturale, apei potabile şi menajere, deoarece clauzele obligatorii pe care le conţin au apărut din necesitatea intervenţiei statului în raporturile juridice, datorită faptului că prin aceste contracte

19

sînt reglementate raporturi sectoriale de monopol natural, iar rolul deţinut de ANRE este de a echilibra interesele consumatorilor, ale agenţilor economici şi ale statului (este relevantă modalitatea formării tarifelor la aceste servicii, modalitate stabilită de Regulamentul ANRE, Legea administraţiei publice locale, Legea cu privire la statutul municipiului Chişinău, etc.). Regimul public al acestor contracte rezidă în necesitatea protejării consumatorului de un eventual abuz care ar putea fi exercitat de furnizor asupra consumatorilor. Procesele-verbale de consum fraudulos a energiei electrice şi termice, gazelor naturale, apei potabile şi menajere pot fi contestate în ordinea contenciosului administrativ.

Sînt recunoscute contracte administrative şi contractele individuale de muncă, încheiate de autorităţile publice cu funcţionarii publici.

Curtea Supremă de Justiţie în acest sens şi-a expus opinia că actele administrative de numire şi eliberare din funcţie a funcţionarilor publici, precum şi actele prin care acestora se aduce atingere drepturilor sale legitime ce rezultă din relaţiile de muncă sînt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, deoarece în acest caz pretenţiile lor nu derivă dintr-un contract de muncă, ci dintr-un act emis de către o autoritate publică.

Nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege

Obiect al acţiunii în contenciosul administrativ formează şi nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

În baza art.3 al.(2) al Legii contenciosului administrativ, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ poate fi şi nesoluţionarea unei cereri în termenul legal cu privire la un drept recunoscut de lege.

Conform art.2 din Legea contenciosului administrativ, prin nesoluţionarea unei cereri în termenul legal se înţelege refuzul de a primi o cerere sau faptul de a nu răspunde petiţionarului în termen de 30 zile de la data înregistrării cererii de către o autoritate publică, în cazul în care legea nu dispune altfel.

Nesoluţionarea cererii în termenul legal reprezintă un act administrativ asimilat actului administrativ propriu-zis, care produce efecte juridice, deoarece împiedică petiţionarul să-şi realizeze un drept al său recunoscut de lege.

În cazul refuzului de a primi cererea, autoritatea publică este obligată să-i dea petiţionarului despre aceasta un răspuns scris, deoarece termenul de înaintare a acţiunii curge de la data primirii răspunsului. În cazul în care autoritatea refuză să satisfacă pretenţiile petiţionarului pe motiv că nu dispun de dreptul solicitat, autoritatea este obligată să emită în acest sens actul administrativ respectiv.

Art.8 din Legea cu privire la petiţionare şi art.2 din Legea contenciosului administrativ prevăd că, autoritatea publică este obligată să soluţioneze cererea petiţionarului în termen de 30 zile de la data înregistrării cererii. Dacă autoritatea publică în termenul prevăzut de lege nu a emis actul administrativ sau nu a soluţionat cererea petiţionarului, instanţa de contencios administrativ poate obliga organul administraţiei publice să emită actul solicitat sau să îndeplinească alte acte.

Refuzul de a elibera un certificat, o adeverinţă sau un oricare alt înscris, precum şi refuzul de a furniza o informaţie sau a asigura accesul liber la registrele

20

publice aflate la dispoziţia furnizorului de informaţie, etc., de asemenea, se asimilează actului administrativ.

Dacă autoritatea publică soluţionează cererea petiţionarului după expirarea termenului prevăzut de lege, dar pînă la înaintarea acţiunii în contenciosul administrativ, atunci petiţionarul va putea înainta doar o acţiune cu privire la repararea prejudiciului, în ordinea contencioasă, dacă prin aceasta i-a fost cauzat vre-un prejudiciu.

În situaţia în care autoritatea publică a soluţionat cererea petiţionarului după înaintarea acţiunii în instanţa de contencios administrativ, atunci acţiunea va fi examinată în fond, dacă reclamantul nu va renunţa la acţiune. Însă, instanţa în dispozitivul hotărîrii va dispune că, hotărîrea în această parte nu se supune executării.

În practica judiciară apare şi problema dacă persoanele interesate pot solicita să fie obligate persoanele cu drept de sesizare în Curtea Constituţională, să sesizeze Curtea Constituţională în vederea verificării constituţionalităţii unui act legislativ.

Curtea Supremă de Justiţie, formînd o practică constantă pe această categorie de cauze, a concluzionat în repetate cazuri că dreptul de sesizare este un drept exclusiv al fiecărui subiect de sesizare, care nu depinde de voinţa altor persoane şi, prin urmare, refuzul subiecţilor de sesizare în Curtea Constituţională de a sesiza ultima, nu poate fi asimilat actului administrativ şi verificat pe calea contenciosului administrativ.

Repararea pagubei în contenciosul administrativ

Repararea pagubei constituie cel din urmă obiect al acţiunii în contenciosul administrativ.

Art.1 al.(2) din Legea contenciosului administrativ stipulează că, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar art.18 din Lege precizează că, acţiunea în despăgubiri poate fi înaintată concomitent cu acţiunea cu privire la contestarea actului administrativ.

În cazul în care acţiunea în despăgubiri este înaintată după ce printr-o hotărîre judecătorească actul administrativ a fost anulat sau modificat sau autoritatea a fost obligată să soluţioneze cererea sau să emită actul administrativ, acţiunea în despăgubiri se va înainta în instanţa de drept comun.

De asemenea, se va înainta în instanţa de drept comun acţiunea cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului administrativ, care ulterior a fost anulat de către autoritatea emitentă sau ierarhic superioară.

Acţiunea în reparare a prejudiciului material şi moral se prescrie în termen de 3 ani (art. 267 şi art. 1424 din Codul Civil).

Acţiunea în reparare a prejudiciului moral şi material poate fi înaintată şi împotriva funcţionarului public al autorităţii publice pîrîte care a elaborat actul

21

administrativ contestat sau care a refuzat să soluţioneze cererea în care se solicită despăgubiri.

Funcţionarul public introdus în proces are calitate procesuală de sine stătătoare de pîrît în litigiu, avînd toate drepturile şi obligaţii procesuale ale părţii în proces.

În cazul în care se admite acţiunea, funcţionarul public poate fi obligat să plătească despăgubiri solidar cu autoritatea respectivă (art. 20 alin.(2) din Lege), dacă se va dovedi că el a săvîrşit, intenţionat sau din culpă gravă, fapta ilicită prejudiciabilă (art. 1404 din Codul civil).

Funcţionarul public, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, poate chema în garanţie superiorul său ierarhic care i-a ordonat să elaboreze actul administrativ sau să refuze soluţionarea cererii, acesta fiind introdus în proces în calitate de intervenient accesoriu.

Conform prevederilor art. 23 din Legea privind administraţia publică locală, acţiunea în despăgubiri poate fi înaintată şi împotriva consilierilor care au adoptat actul administrativ, dacă au votat pentru adoptarea acestui act. În acest caz, în baza principiului solidarităţii, consilierii răspund solidar cu autoritatea.

Se atenţionează că autoritatea publică şi persoanele menţionate pot fi degrevate de obligaţia de a repara prejudiciul în măsura în care cel prejudiciat a omis cu intenţie ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale (art.1404 al.(3) din Codul civil).

Conform art.1404 alin.(3) din Codul civil, autoritatea publică nu răspunde pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau omisiunea de a-l adopta, sau prin omisiunea de a pune o lege în aplicare.

(Mai detaliat vezi tema: Răspunderea în litigiile de contencios administrativ).

Actele administrative exceptate de la controlul judecătoresc

Legea contenciosului administrativ a exceptat o categorie de acte administrative de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ (art.4 din Legea contenciosului administrativ). Aceste acte fie că, în general, nu sunt supuse controlului judecătoresc, fie că pot fi verificate pe cale judecătorească în altă procedură decît cea a contenciosului administrativ, cum ar fi în procedura civilă, penală sau contravenţională.

Instituirea acestor excepţii, după cum susţine T. Mrejeru, a fost determinată, printre altele de noua organizare statală, politică şi social-economică, care consacră separaţia puterilor în stat şi pluralismul politic, trecerea de la o economie de piaţă, bazată, în principal, pe cerere şi ofertă9.

Actele exclusiv politice ale Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului precum şi actele administrative cu caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit.

9 T.Mrejeru, Contenciosul administrative, Editura ALL Beck, Bucureşti, 200322

Prin acte exclusiv politice, înţelegem actele emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern în exercitarea atribuţiilor constituţionale. Aceste acte sunt cu privire la raporturile constituţionale dintre organele autorităţii publice enumerate şi se emit sub formă de: declaraţii, apeluri, moţiuni, mesaje, scrisori, rezoluţii etc. Actele exclusiv politice nu întrunesc trăsăturile caracteristice ale actelor administrative şi nu sunt producătoare de efecte juridice, ele avînd doar rezonanţă şi eventual un rezultat exclusiv politic.

Altă categorie de cale exceptată de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ sînt actele administrative cu caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit.

Dat fiind faptul că, prin lege nu era concretizat care persoane oficiale de stat, exponente ale unui interes public sau public deosebit, cad sub incidenţa acestor prevederi, instanţele de contencios administrativ întîlneau dificultăţi serioase la determinarea categoriilor de funcţii care sînt exponente ale unui interes public sau deosebit.

Curtea Constituţională, verificînd constituţionalitatea unor prevederi ale Legii contenciosului administrativ, printr-o adresă a invocat necesitatea interpretării suplimentare a normei juridice enunţate de către Parlamentul în sensul delimitării exprese a categoriilor respective de persoane oficiale.

Parlamentul, întru executarea acestor recomandări ale Curţii Constituţionale, prin Legea nr. 447 - XVI din 28 decembrie 2006 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, intrată în vigoare la 13 aprilie 2007, a operat unele modificări şi completări în Legea serviciului public nr. 443 - XIII din 04 mai 1995. Astfel, Legea în cauză a fost completată cu anexa 4, prin care este stabilită lista funcţiilor de demnitate publică obţinute prin alegere sau numire. Astfel, prin această anexă sînt stabilite funcţiile publice, care prin expresia Legii contenciosului administrativ sunt funcţii oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit. În consecinţă, actele de alegere, numire, sau aplicare a sancţiunilor disciplinare, sau destituire din funcţiile de demnitate publică incluse în anexa nr. 4, în temeiul art. 4 lit.a) din Legea contenciosului administrativ, sînt exceptate de la controlul legalităţii pe calea contenciosului administrativ.

Actele administrative cu caracter diplomatic referitoare la politica externă a Republicii Moldova

Exceptarea acestei categorii de acte se explică prin necesitatea de a lăsa în seama Guvernului toată responsabilitatea pentru activitatea diplomatică desfăşurată.

Astfel, sunt exceptate de la controlul judecătoresc actele diplomatice referitoare la acţiunile Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului sau la acţiunile Ministerului Afacerilor Externe pentru realizarea politicii externe a Republicii Moldova, inclusiv actele emise de aceste autorităţi în relaţiile lor cu ambasadele şi oficiile consulare ale statelor străine.

Refuzul unei ambasade, al unui consulat sau altei autorităţi publice a Republicii Moldova aflate în străinătate de a acorda protecţie diplomatică unui

23

cetăţean al Republicii Moldova aflat în străinătate, poate fi contestat în ordinea contenciosului administrativ.

Legile, decretele Preşedintelui Republicii Moldova cu caracter normativ, ordonanţele şi hotărîrile Guvernului cu caracter normativ tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, care sunt supuse controlului de constituţionalitate.

Actele enumerate pot fi controlate doar pe calea controlului de constituţionalitate de Curtea Constituţională.

Actele de comandament cu caracter militarActele de comandament cu caracter militar sunt actele emise de către

autorităţile militare în legătură cu serviciul şi îndatoririle militare în cadrul serviciului.

În literatura de specialitate au fost evidenţiate unele trăsături specifice actului de comandament cu caracter militar, şi anume:

- sînt acte ce emană de la autorităţile publice cu caracter de comandament militar;

- sînt acte cu un conţinut de natură militară, vizînd serviciul şi obligaţiunile militare;

- sînt acte ce vizează pe militari atît în timp de pace (crearea de noi unităţi, transferul dintr-o unitate în alta, delimitarea zonelor de recrutare etc.) cît şi în timp de război (mobilizarea, micşorarea trupelor armate, concentrarea trupelor, înaintarea şi retragerea trupelor etc.)10.

Prin urmare, se includ în categoria actelor de comandament militar actele cu privire la pregătirea şi instruirea militarilor, mobilizarea, micşorarea, concentrarea şi crearea de noi unităţi, ordinea şi disciplina trupelor, etc.

În cazul în care actele administrative nu sînt emise de către autorităţile militare, în legătură cu necesităţile operaţiunilor militare, ele pot fi contestate în contenciosul administrativ dacă vatămă drepturile unor persoane fizice sau juridice.

Militarii şi persoanele cu statut militar pot contesta în contenciosul administrativ actele de aplicare a sancţiunilor disciplinare şi destituire din funcţie.

Vom remarca, că prin Legea nr. 833 - XIV din 07.02.02 au fost completate prevederile lit.d) al art.4 din Legea contenciosului administrativ cu sintagma „inclusiv actele de aplicare a sancţiunilor disciplinare şi de destituire din funcţie a militarilor şi persoanelor cu statut militar”. Astfel, legislatorul prin această modificare a exceptat de la controlul judecătoresc actele de aplicare a sancţiunilor disciplinare şi destituire din funcţie a militarilor şi persoanelor cu statut militar.

Aceste modificări au fost supuse controlului constituţionalităţii şi Curtea Constituţională, prin hotărîrea nr. 46 din 21 noiembrie 2002 a declarat neconstituţională sintagma „inclusiv actele de aplicare a sancţiunilor disciplinare şi de destituire din funcţie a militarilor şi persoanelor cu statut militar”, iar prin Legea nr. 106 - XV din 13.03.03 a fost modificată lit. d) cu excluderea sintagmei citate.

Prin urmare, începînd cu 21 noiembrie 2002 actele administrative cu privire la aplicarea sancţiunilor disciplinare şi destituirea din funcţie a militarilor şi

10 I.Iovănaş, Drept administrative, Arad, 1997, p.13424

persoanelor cu statut militar pot forma obiectul acţiunii în contenciosul administrativ.

Actele administrative referitoare la securitatea naţională a Republicii Moldova, la exercitarea regimului stării excepţionale, la măsurile de urgenţă luate de autorităţile publice în vederea combaterii calamităţilor naturale, incendiilor, epidemiilor, epizotiilor şi la alte evenimente de aceeaşi natură.

Această categorie de acte se referă la securitatea statului, la starea excepţională şi la starea de urgenţă luate în vederea combaterii calamităţilor naturale, incendiilor, epidemiilor, epizotiilor şi altor fenomene de aceeaşi natură, fiind exceptată de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.

Reieşind din prevederile Legii cu privire la securitatea statului nr. 618 - XIII din 31.10.1995 securitatea statului cuprinde ansamblul de măsuri adoptate de către stat în scopul de a garanta şi a asigura suveranitatea naţională, independenţa şi integritatea teritorială a ţării, regimul ei constituţional, potenţialul economic, tehnico-ştiinţific şi defensiv, drepturile şi libertăţile legitime ale persoanei împotriva activităţii informative şi subversive a serviciilor speciale şi organizaţiilor străine, precum şi împotriva atentatelor criminale ale unor grupuri sau indivizi aparte.

Aceste măsuri se realizează prin acte adoptate de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, Guvern, Ministerul Apărării şi alte autorităţi publice cu atribuţii în domeniul apărării securităţii naţionale şi poartă un caracter politic.

Actele administrative emise în împrejurări specifice pentru luarea măsurilor urgente de către autorităţile publice ca urmare a stării de necesitate sau pentru combaterea calamităţilor naturale, incendiilor, epidemiilor, epizotiilor şi alte evenimente de această natură pot limita exerciţiul unor drepturi şi libertăţi ale persoanei.

Aceste acte, fac parte din categoria actelor de guvernămînt şi sînt exceptate de la controlul judecătoresc.

Considerăm, că în cazul în care prin aceste acte se răstrîng anumite drepturi şi libertăţi, instanţa de contencios administrativ este competentă să verifice legalitatea acestor acte, în sensul dacă actul este emis în condiţiile prevăzute de lege şi urmăreşte un scop legitim, dacă a fost respectat principiul proporţionalităţii între împrejurarea care a determinat restrîngerea şi restrîngerea în sine.

Actele administrativ-jurisdicţionale de sancţionare contravenţională şi alte acte administrative pentru a căror desfiinţare sau modificare legea prevede o altă procedură judiciară.

Această excepţie vizează, în primul rînd, actele administrativ-jurisdicţionale de sancţionare administrativă, care pot fi controlate pe calea procedurii contravenţionale.

A doua categorie de acte administrative exceptate de la controlul în contenciosul administrativ sînt acelea care prin alte legi este prevăzut controlul lor pe cale judiciară în ordinea procedurii civile sau penale.

Vom preciza că actele administrative de aplicare a sancţiunilor administrative pecuniare pentru neplata impozitelor, taxelor şi amenzilor pot fi

25

atacate pe calea contenciosului administrativ, după epuizarea căilor administrativ-jurisdicţionale.

După cum s-a menţionat, în cazul în care încălcările fiscale sau de altă natură întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni sau contravenţii administrative şi sunt aplicate sancţiunile respective prevăzute de legislaţia penală sau contravenţională, actele emise în acest sens pot fi contestate în ordinea procedurii penale sau după caz, contravenţionale.

Spre exemplu, sînt exceptate de la controlul legalităţii pe calea contenciosului administrativ actele de pornire a unui proces penal, de anulare a ordonanţei de clasare a procesului penal, precum şi alte acte procesuale efectuate de procuror şi organele de anchetă, deoarece aceste acte constituie acte procesuale care pot fi contestate în ordinea prevăzută de legislaţia procesual civilă.

De asemenea, nu poate fi controlată pe calea contenciosului administrativ actele procesuale efectuate în cadrul examinării litigiilor civile, deoarece controlul acestor acte poate fi exercitat prin căile de atac împotriva hotărîrilor judecătoreşti, stabilite de legislaţia procesual-civilă în vigoare.

Actele de gestiune emise de autoritatea publică, în calitate de persoană juridică, în legătură cu administrarea şi folosirea bunurilor ce aparţin domeniului său privat.

Statul şi unităţile administrativ-teritoriale sînt subiecte ale dreptului de proprietate privată. Conform art.296 al.(1) din Codul civil, din domeniul privat al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale fac bunurile care nu sînt atribuite prin lege sau în modul stabilit de lege în domeniul public.

Din domeniul privat al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pot face parte şi alte bunuri dobîndite, în condiţiile legii. Bunurile din domeniul privat al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pot circula liber şi sînt supuse regimului de drept comun, dacă legea nu prevede altfel(art. 2 din Legea nr. 91-XVI din 05.04.2007, art. 10 din Legea nr. 121-XVI din 04.05.2007, art. 76 din Legea nr. 436-XVI din 28.12.2006).

Bunurile din domeniul privat care se află în circuitul civil, pot fi înstrăinate în condiţiile legii, pot fi dobîndite de persoane fizice şi juridice, sînt alienabile, prescriptibil şi sesizabil, cu excepţiile stabilite prin lege.

Din cele expuse, rezultă că statul şi unităţile teritorial-administrative bunurile din domeniul privat le gestionează ca orice particular, nefiind supus unui regim special de ocrotire din partea legii.

Astfel, litigiile cu privire la gestionarea bunurilor din domeniul privat al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale sînt exceptate de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ fiind de competenţa instanţelor de drept comun sau după caz, a instanţelor economice.

Actele administrative cu privire la gestionarea bunurilor din domeniul public, inclusiv contractele încheiate în baza acestor acte formează obiectul acţiunii în contenciosul administrativ.

Actele administrative emise pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti irevocabile.

26

Această categorie de acte a fost exceptată de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ prin Legea nr. 726-XV din 07.12.2001, 01.07.2005.

Pînă la intrarea în vigoare a Codului de executare şi, anume, începînd cu 01 iulie 2005, actele emise pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti erau examinate în ordinea prevăzută în capitolul 42 al Codului de procedură civilă, aprobat prin Legea RSS Moldoveneşti din 26 decembrie 1964.

De la data intrării în vigoare a Codului de executare, actele de executare silită a hotărîrilor judecătoreşti se examinează în ordinea prevăzută de acest Cod, de către instanţele de drept comun.

Sînt exceptate de la controlul legalităţii în ordinea contenciosului administrativ actele organelor sistemului penitenciar ce ţin de executarea obligaţiilor prevăzute de Codul de executare şi art. 187 Cod de procedură penală, a demersurilor privind soluţionarea chestiunilor statuate în art. 469 CPP şi art. 274 din Codul de executare, de contestare a sancţiunilor disciplinare aplicate deţinuţilor, acţiunilor privind transferarea deţinuţilor, aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale şi armei de foc, stabilirea regimului special în penitenciare, deoarece acţiunile organelor sistemului penitenciar vizează executarea unei hotărîri penale, a cărei procedură este reglementată de legislaţia procesual penală şi de executare.

III. Sugestii metodice

A. Activităţi de predare-învăţareSarcinile didacticeSarcini de nivelul I – cunoaştere şi înţelegereAuditorul trebuie să cunoască:- obiectul acţiunii în contenciosul administrativ;- noţiunea şi caracterele juridice ale actului administrativ;- categoriile de acte administrative;- condiţiile de validitate ale actului administrativ;- organele împuternicite de a emite acte administrative;- conceptul contractului administrativ;- conţinutul pagubei materiale în raporturile de contencios administrativ;- categoriile actelor administrative exceptate de la controlul judecătoresc.

Sarcini de nivelul II – aplicareAuditorul trebuie să aibă abilităţi să:- clasifice tipurile actelor administrative după diferite criterii; - evidenţieze trăsăturile specifice a actelor administrative normative, de

autoritate, actelor de gestiune; - determine procedura de emitere şi încetare a actelor administrative;- analizeze trăsăturile juridice ale contractului administrativ;- delimiteze contractul administrativ de actele juridice civile; - distingă particularităţile diferitor categorii de obiecte ale acţiunii în

contencios administrativ;

27

- aprecieze raţionamentul introducerii în categoria actelor administrative faptului nesoluţionării în termen legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege;

- efectuieze caracteristica juridică a diferitor categorii de contracte administrative;

- distingă procedura de reparare a prejudiciului cauzat persoanei vătămate printr-un act ilegal sau prin nesoluţionarea unei cereri în termenul legal;

- determine modalitatea de apreciere a valorii pagubei materiale, morale.

Sarcini de nivelul III - integrareAuditorul trebuie să poată:- evidenţia în baza reglementărilor legale cauzele supuse procedurii în

contencios administrativ;- identifica şi aprecia statutul juridic al diferitor categorii de acte

administrative;- întocmi proiecte de acte administrative inclusiv contracte de concesiune,

achiziţii publice, etc;- aprecia corect valoarea pagubei materiale;- identifica actele organelor private ce constituie obiect al acţiunii în

contencios administrativ;- examina cazuri practice şi a da soluţii concrete pe problemele ce vizează

obiectul în contencios administrativ; - propune modificări în legislaţia în vigoare în vederea perfecţionării cadrului

legislativ în domeniul contenciosului administrativ.

B. Activităţi de lucru individual

Subiecte Forme de realizare Modalităţi de evaluare1. Actul administrativ Referate (rezumate) - prezentarea rezultatelor2. Controlul de legalitate al contractului administrativ

1. Referate (rezumate)2. Studiu de caz

- prezentarea rezultatelor

3. Nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege

1. Referate (rezumate)2. Studiu de caz

- prezentarea rezultatelor- elaborarea articolelor

4. Repararea pagubei în contenciosul administrativ

1. Referate (rezumate)2. Studiu de caz

- prezentarea rezultatelor- elaborarea articolelor

5. Actele administrative exceptate de la controlul judecătoresc

1. Referate (rezumate)2. Studiu de caz

- prezentarea rezultatelor- elaborarea articolelor

C. Speţe

Speţa nr.1G.M. a depus cerere de chemare în judecată împotriva OCT Chişinău cu

privire la contestarea legalităţii răspunsului primit.28

În motivarea acţiunii a indicat că, G.V. a privatizat nelegitim baia, cazangeria şi beciul, care se aflau în folosinţă comună, pe str.P.Ungureanu,28, ap.1, mun.Chişinău. La 25 ianuarie 2007, a depus către OCT Chişinău cerere, prin care a solicitat eliberarea certificatului-caracteristică a apartamentului nr.1 din str.P.Ungureanu,28, mun.Chişinău. La 27 februarie 2007, OCT Chişinău, prin scrisoarea nr.01/16-1836, l-a informat că, apartamentul în litigiu este compus din încăperile nr.12 – baia, cu suprafaţa de 4,0 m.p., nr.13 – cazangerie, cu suprafaţa de 8,0 m.p., nr.1-5 – locativă, cu suprafaţa de 11,3 m.p. şi este înregistrat pe numele lui G.I. şi G.V. în baza contratului de vînzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate privată din 21 noiembrie 2006 şi extrasului din decizia Departamentului Privatizării din 03 noiembrie 2006. La 06 martie 2007, nefiind de acord cu răspunsul primit, a depus cerere prealabilă, prin care a solicitat informaţia în baza căror legi sau documente, baia, cazangeria şi beciul, care se aflau în folosinţă comună, au fost înscrise în certificatul-caracteristică a apartamentului în litigiu. La 04 aprilie 2007, OCT Chişinău l-a informat că, la momentul întocmirii materialelor pentru privatizare, în extrasul din fişa locuinţei nu a fost indicată suprafaţa totală utilă a obiectului, iar conform dispoziţiei Consiliului mun.Chişinău nr.37/10-2 din 18 ianuarie 2005, bunurile deja erau formate la nivel de încăperi izolate.

Prin urmare, solicită anularea răspunsului OCT Chişinău nr.01/16-1836 din 27 februarie 2007.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 04 aprilie 2007 acţiunea a fost respinsă.

1. Definiţi noţiunea de obiect al acţiunii în contenciosul administrativ;2. Comentaţi soluţia dată de prima instanţă.

Speţa nr.2G.V. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului

Ecologic de Stat cu privire la nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii a indicat că, la 24 martie 2007, a solicitat printr-o cerere şefului Inspectoratului Ecologic de Stat eliberarea copiilor de pe originalele proceselor – verbale nr. 1, 2, 3 ale şedinţelor Comisiei de concurs pentru reangajarea salariaţilor în Agenţiile şi Inspecţiile Ecologice. Cererea urma a fi examinată în decursul a 15 zile lucrătoare, adică pînă la data de 17 aprilie 2007, însă pînă la 24 aprilie 2007 n-a primit nici un răspuns asupra examinării acesteia.

Cere constatarea faptului nesoluţionării de către pîrît în termenul legal a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege, obligarea eliberării informaţiei solicitate şi repararea prejudiciului moral în mărime de 3000 lei.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 mai 2007, procesul în pricina dată a fost încetat, din motivul că pricina urmează a fi judecată în ordine civilă.

1. Definiţi noţiunea de nesoluţionare în termenul legal a cererii;2. Argumentaţi dacă instanţa de contencios administrativ legal a încetat procesul.

Speţa nr.3

29

Ş.L. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Comisariatului de Poliţie mun.Bălţi cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că, în anul 2001, B.T. în mod samavolnic a ridicat în vecinătate o construcţie capitală, iar utilizarea ei îi creează obstacole în folosirea terenului său. La insistenţa ei, Comisariatul de Poliţie mun.Bălţi, la 22.07.2005, a întocmit un proces-verbal cu privire la contravenţia administrativă prevăzută de art. 149 CCA (construcţie samavolnică) în privinţa lui B.T. Prin decizia din 09 august 2005 Comisia administrativă de pe lângă Primăria mun. Bălţi, conform art. 269 CCA, a trimis materialele la Comisariatul de Poliţie mun.Bălţi pentru înlăturarea neajunsurilor depistate în cadrul examinării cazului. Însă, până în prezent, Comisariatul de Poliţie mun.Bălţi refuză să înlăture neajunsurile depistate şi să întocmească acest proces-verbal cu privire la contravenţia administrativă în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Solicită obligarea Comisariatului de Poliţie mun.Bălţi de a întocmi procesul-verbal cu privire la contravenţia administrativă conform indicaţiilor Comisiei administrative a Primăriei mun.Bălţi din 09.08.2005 cu înlăturarea neajunsurilor şi atragerea ei în calitate de parte vătămată pentru semnarea procesului-verbal.

1. Determinaţi dacă poate fi atacat în instanţa de contencios administrativ refuzul Comisariatului de Poliţie mun.Bălţi de a întocmi procesul-verbal cu privire la contravenţia administrativă;

2. Comentaţi ce soluţie va da instanţa de contencios administrativ.

Speţa nr.4R.E. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului

mun.Chişinău cu privire la anularea hotărîrii Comisiei municipale de privatizare a fondului locativ nr.13 din 17 noiembrie 2006.

În motivarea acţiunii a indicat că, la 17 noiembrie 2006, Comisia municipală de privatizare a fondului locativ, prin hotărîrea nr.13, a anulat hotărîrea Comisiei pentru privatizarea spaţiului locativ nr.379 din 25 ianuarie 2001 referitor la apartamentul nr.68 din str.Cuza Vodă,9/2, mun.Chişinău. Consideră că, hotărîrea enunţată este neîntemeiată şi ilegală. Apartamentul în litigiu face parte din fondul locativ de stat din mun.Chişinău, care a fost în mod legal repartizat familiei lui R. E. Mai mult ca atît, acest apartament nu a fost repartizat sau atribuit lui F.M. Hotărîrea Comisiei pentru privatizarea spaţiului locativ nr.379 din 25 ianuarie 2001 nu a fost anulată nici de către Judecătoria Botanica mun.Chişinău şi nici de către Curtea de Apel Chişinău.

Solicită anularea hotărîrii Comisiei municipale de privatizare a fondului locativ nr.13 din 17 noiembrie 2006.

Curtea de Apel Chişinău, prin hotărîrea din 15 ianaurie 2007, a admis acţiunea şi a anulat hotărîrea Comisiei municipale de privatizare a fondului locativ nr.13 din 17 noiembrie 2006.

Consiliul mun.Chişinău a depus cerere de recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, indicînd că, prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material şi de drept procesual şi, anume, acţiunea dată trebuia examinată în ordinea procedurii civile.

30

1. Explicaţi dacă acţiunea legal a fost examinată în ordinea contenciosului administrativ;2. Comentaţi ce soluţie va da instanţa de recurs.

Speţa nr.5B.N. a depus cerere de chemare în judecată împotriva OCT Chişinău şi B.Z.

cu privire la efectuarea modificărilor în Registrul bunurilor imobile prin radierea înscrisului privind dreptul de proprietate a lui B.Z. asupra bunului lit.A, care constituie 1/9 cotă parte din întregul imobil de pe strada Leuşeni 3, municipiul Chişinău.

În motivarea acţiunii a indicat că, prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 23 decembrie 2005 a fost admisă acţiunea lui B.N. împotriva lui P.T., B.S., B.A., B.Z. cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii şi au fost modificate certificatele de moştenitor legal. Au fost anulate contractul de stabilire a modului de folosire a casei de locuit din 02 iulie 1996, contractul de donaţie din 31 ianuarie 2001, încheiat între B.G. şi B.Z, contractul de vînzare-cumpărare din 21 mai 2003 încheiat între P.T. şi O.L. Astfel, după B.N. a fost recunoscut dreptul la 1/14 cotă parte din imobilul din str.Leuşeni 3, mun.Chişinău. Instanţa de judecată, recunoscînd nul contractul de donaţie din 31 ianuarie 2001 încheiat între B.G. şi B.Z., n-a rezolvat chestiunea privind radierea din registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate al lui B.Z. asupra bunului lit. A, care constituie 1/9 cotă-parte din întreg imobil. Prin decizia din 02 iunie 2006, OCT Chişinău a refuzat radierea înscrisului privind dreptul de proprietate a lui B.Z..

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 mai 2007, a fost încetată procedura la cererea de chemare în judecată a lui B.N. împotriva OCT Chişinău cu privire la obligarea efectuării modificărilor în registru.

În motivarea încheierii sale prima instanţă a indicat că, litigiul a apărut în legătură cu neexecutarea hotărîrii Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 23 decembrie 2005, iar conform art.4 lit.h) din Legea contenciosului administrativ, nu pot fi atacate în instanţele de contencios administrativ actele administrative emise pentru executarea hotărîrilor judecătoreşti irevocabile.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 17 octombrie 2007 a fost casată încheierea primei instanţe şi a fost restituită pricina spre judecare în fond în primă instanţă.

1. Determinaţi care acte sînt exceptate de la controlul de legalitate în contenciosul administrativ;

2. Comentaţi soluţiile date de către instanţe;3. Soluţionaţi fondul cauzei.

Speţa nr.6P.V. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Preturii Botanica

mun.Chişinău cu privire la anularea actului de examinare a stării tehnice a casei de locuit.

În motivarea acţiunii a indicat că, la 16 noiembrie 2006, fiind proprietarul casei particulare de locuit nr.4B din str-la Hanul Morii, mun.Chişinău, s-a adresat cu cerere către Pretura Botanica mun.Chişinău, în care a solicitat anularea actului de examinare a stării tehnice a casei de locuit, deoarece acest act nu corespunde legislaţiei şi încălcă dreptul lui de proprietate. Însă, nu a primit nici un răspuns.

31

Actul de examinare a stării tehnice a casei de locuit a fost întocmit de către comisia formată din reprezentanţii Preturii Botanica, în baza cererii depuse de D.V. Această comisie a ajuns la concluzia că, încăperile lit.”B1”, lit.”B4”, lit.”B5” şi lit.”b” a casei de locuit în litigiu au nevoie de reconstrucţie capitală. Consideră că, actul enunţat este ilegal. Conform datelor din Registrul bunurilor imobile şi clauzelor contractului de donaţie nr.3254 din 21 aprilie 2006, D.V. este proprietarul la 1/3 cotă-parte ideală a casei de locuit lit.”A” din str-la Hanul Morii,4, mun.Chişinău. Încăperile lit.”B1”, lit.”B4”, lit.”B5” şi lit.”b” a casei de locuit în litigiu au fost edificate fără autorizarea organului administraţiei publice locale şi nu au fost legiferate în modul stabilit. Prin decizia Consiliului mun.Chişinău nr.13/31 din 10 mai 2001, încăperile în cauză sînt considerate construcţii samavolnice. Prin urmare, consideră că, actul enunţat încalcă dreptul lui de proprietate asupra casei de locuit, ceea ce contravine art.315 şi 317 Codul civil.

Astfel, solicită anularea actului de examinare a stării tehnice a casei de locuit din 20 iulie 2006.

1. Argumentaţi dacă actul de examinare a stării tehnice a casei de locuit poate constitui obiect al acţiunii în contenciosul administrativ;

2. Comentaţi ce soluţie va da instanţa de contencios administrativ.

Speţa nr.7C.P. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Secţiei Situaţii

Excepţionale Drochia a Departamentului Situaţii Excepţionale cu privire la anularea procesului-verbal de constatare a incendiului.

În motivarea acţiunii a indicat că, la 17 octombrie 2005, inspectorul Secţiei Situaţii Excepţionale Drochia a întocmit procesul-verbal de constatare a incendiului, care a avut loc în casa de locuit din str.A.David,15, or.Drochia, ce aparţine lui cu drept de proprietate. În procesul-verbal enunţat a fost constatat că, incendiul a avut loc din cauza scurt circuitului în prelungitor, iar vinovată a fost considerată fiica lui majoră, C.E. De asemenea, în actul enunţat a fost constatat că, valoarea prejudiciului material constituie 8000 lei. Consideră că, procesul-verbal enunţat este ilegal, deoarece greşit a fost stabilit cauza izbucnirii incendiului, persoana vinovată şi mărimea prejudiciului material.

Prin urmare, solicită anularea procesului-verbal de constatare a incendiului din 17 octombrie 2005, întocmit de către inspectorul Secţiei Situaţii Excepţionale Drochia.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 05 noiembrie 2007 acţiunea a fost admisă, cu anularea procesului-verbal de constatare a incendiului din 17 octombrie 2005, întocmit de către inspectorul Secţiei Situaţii Excepţionale Drochia.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 26 decembrie 2007 a fost casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă încheiere, prin care procesul în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Cordun Pavel împotriva Secţiei Situaţii Excepţionale Drochia a Departamentului Situaţii Excepţionale cu privire la anularea procesului-verbal de constatare a incendiului.

1. Argumentaţi dacă reclamantul legal a contestat actul menţionat în instanţa de contencios

administrativ;2. Comentaţi soluţiile date de instanţele de contencios administrativ.

32

Speţa nr.8F.E. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Parlamentului RM cu

privire la obligarea interpretării unor legi şi repararea prejudiciului moral.În motivarea acţiunii a indicat că, el este pensionar. În decurs de mai mult de

10 ani, Oficiul fiscal Botanica al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat pe mun.Chişinău îl obligă să achite impozitul pe garaj şi pe pămîntul, pe care se află acesta, însă el refuză să achite, deoarece conform art.283 al.(1) lit.h) din Codul fiscal, persoanele de vîrstă pensionară sînt scutite de impozitul pe bunurile imobiliare. În legătură cu aceasta, la 01 noiembrie 2006, el s-a adresat către pîrît cu cerere, prin care a solicitat, conform art.66 din Constituţia RM, să interpreteze prevederile art.283 al.(1) lit.h) şi al.(2) din Codul fiscal. Însă, pîrîtul, fără a examina petiţia, a expediat-o Ministerului Finanţelor pentru examinare.

Prin urmare, solicită obligarea Parlamentului RM să execute prevederile art.66 din Constituţia RM şi să interpreteze prevederile art.283 al.(1) lit.h) şi al.(2) din Codul fiscal şi repararea prejudiciului moral în sumă de 300000 lei.

1. Determinaţi obiectul acţiunii;2. Argumentaţi dacă instanţa de judecată, ca autoritate separată în stat, dispune de dreptul

de a obliga Parlamentul RM de a interpreta prevederile legii;2. Comentaţi ce soluţie va da instanţa de contencios administrativ.

Speţa nr.9P.I. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Procuraturii mun.Bălţi cu

privire la contestarea actului administrativ.În motivarea acţiunii a indicat că, Procuratura mun. Bălţi a emis la 14 martie

2006 rezoluţia privind refuzul în intentarea urmăririi penale şi la 20 martie 2006, prin răspunsul nr.104, l-a înştiinţat despre emiterea rezoluţiei menţionate. Consideră că, rezoluţia menţionată şi răspunsul Procuraturii mun. Bălţi contravin legislaţiei în vigoare.

Cere verificarea legalităţii şi anularea rezoluţiei din 14 martie 2006 şi a răspunsului nr. 104 din 20 martie 2006 ale Procuraturii mun. Bălţi.

Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 26 martie 2007 judecătorul a refuzat să primească cererea de chemare în judecată depusă de către P.I. din motivul că, pretenţiile înaintate nu pot forma obiectul acţiunii în contenciosul administrativ.

1. Argumentaţi dacă pretenţiile reclamantului pot constitui obiect al acţiunii în instanţa de contencios administrativ;

2. Comentaţi soluţia dată de prima instanţă.

Speţa nr.10C.N. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului RM cu

privire la contestarea actului administrativ, repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii a indicat că, Guvernul RM, la 06 februarie 2001, a adoptat Hotărârea nr.96 „Cu privire la stabilirea salariului tarifar pentru categoria I de salarizare a Reţelei tarifare unice de salarizare şi majorarea salariilor angajaţilor din sectorul bugetar”. Guvernul RM, în punctul 1 al Hotărârii a stabilit că,

33

începând cu 01 aprilie 2001, salariul tarifar lunar pentru categoria I de salarizare a Reţelei tarifare unice de salarizare (RTUS) a lucrătorilor sferei bugetare se stabileşte în mărime de 100 lei, însă nu a executat acest punct al Hotărârii adoptate, Afară de aceasta, punctele 2-7 şi tarifele lunare aprobate prin Anexa nr.1 sunt în contradicţie cu punctul 1, Legea salarizării nr.1305-XII din 25 februarie 1993 şi Anexa nr.1, Legea salarizării nr.847-XV din 14 februarie 2002. Guvernul RM a dat indicaţie ministerelor să nu aplice pct.1 al Hotărârii la stabilirea salariilor de funcţie. Prin neaplicarea pct.1 al Hotărârii nr.96 din 6 februarie 2001 la recalcularea pensiei i-a fost cauzat prejudiciu material şi moral.

Cere anularea pct. 2-7 ale Hotărârii nr.96 din 6 februarie 2001, Anexele 1 şi 2, obligarea Guvernului RM să execute pct. 1 al Hotărârii, să recalculeze pensia în mărime de 2917,02 lei şi prejudiciului material în sumă de 154121,11 lei şi prejudiciul moral în sumă de 300000 lei.

1. Determinaţi care acte administrative emise de Guvern pot forma obiectul acţiunii în contenciosul administrativ;

2. Explicaţi dacă pretenţiile reclamantului constituie obiect al acţiunii în instanţa de contencios administrativ;

3. Comentaţi ce soluţie va da instanţa de contencios administrativ.

IV. Bibliografie

1. Acte normative

1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.2. Legea contenciosului administrativ, nr. 793 din 10.02.2000.3. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din

30.05.2003.4. Legea cu privire la petiţionare nr.190-XIII din 19.07.1994.5. Legea privind administraţia publică locală nr. 436-XVI  din 

28.12.2006.6. Legea cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-

teritoriale nr. 523-XIV din 16.07.1999. 7. Legea privind organizarea judecătorească, nr. 514 din 06.07.1995.8. Legea cu privire la avocaţii parlamentari, nr. 1349 din 17.10.1997.

2. Literatura recomandată

1. Alexandru Ioan, Administraţia publică, Editura Lumina-Lex, Bucureşti, 1999.

2. Alexandru Ioan, Studii de drept administrativ comparat, Editura Lumina-Lex, Bucureşti, 2000.

3. Alexandru Ioan. Administraţia publică: Teorii. Realităţi. Perspective, Bucureşti, 1999.

4. Bălan E.. Domeniul administrativ, Bucureşti 1998. 5. Ciobanu Viorel Mihai, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Vol. II,

Bucureşti, Editura Naţional, 1997.6. Creangă I.. Curs de drept administrativ, Editura Epigraf, Chişinău, 2003.

34

7. Deleanu I. Proces civil, Iaşi, Ediţia Chemarea, 1994.8. Deleanu I. Drept constituţional şi instituţii politice. Teoria generală, Vol.

I, Bucureşti, 1991.9. Deleanu I. Drept constituţional şi instituţii politice, Vol II, editura

Chemarea, Iaşi, 1993.10. Dragoş Dacian Cosmin. Procedura contenciosului administrativ. Editura

ALL Beck, Bucureşti, 2002.11. Dragoş Dacian Cosmin. Recursul administrativ şi contenciosul

administrativ. Editura ALL Beck, Bucureşti, 2002.12. Dvoracek Maria, Drept administrativ. Noţiuni introductive, Iaşi, 1993.13. Furdui Sergiu, Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile

administrative, Chişinău, 2000.14. Ionescu Romulus, Drept administrativ, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1992.15. Iorgovan Antonie, Drept administrativ, vol. II, editura Hercules, 1993.16. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ. vol. 1-2, Editura

Nemira, 1996.17. Manda Corneliu. Drept administrativ. Editura VICTOR, Bucureşti 2000.18. Măgureanu F. Tratat de procedură civilă. Ediţia II, editura All Beck,

1999.19. Mrejeru T. Contenciosul administrativ. Doctrină. Jurisprudenţă, editura

ALL Beck, Bucureşti 2003.20. Negoiţă A. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Editura Atlas-

Lex, Bucureşti, 1993.21. Negoiţă Alexandru. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.

Bucureşti, 1993.22. Orlov Maria, Drept administrativ, Editura EPIGRAF, Chişinău, 2001.23. Preda Mircea, Tratat elementar de drept administrativ român, editura

Lumina Lex, Bucureşti 1996.24. Preda Mircea, Autorităţile administraţiei publice. Editura Lumina-Lex,

Bucureşti, 1999.25. Prisăcaru V. Contencios administrativ român. Editura ALL Beck,

Bucureşti, 2002.26. Prisăcaru Valentin, Tratat de drept administrativ român, Bucureşti,

1993.27. Rarincescu C. Contenciosul administrativ român. Editura Universală,

Alcai&Co, Bucureşti 1937.28. Rusu Ion, Drept administrativ, Bucureşti, Editura Lumina - Lex, 2001.29. Stelian Ivan, Mihai Bădescu, Aurel Neagu. Administraţia publică,

editura Lumina Lex, Bucureşti. 2002.30. Verdinaş Virginia. Drept administrativ şi instituţii politico-

administrative. Editura Lumina Lex, Bucureşti 2002.31. Verdinaş Virginia. Introducere în dreptul administrativ. Ediţia Fundaţiei

România de mîine, Bucureşti, 2002.32. Victor Popa. Drept public. Chişinău, 1998. 33. Zubco V., Pascari A., Creangă I., Cobâşneanu V. Ghidul cetăţeanului în

contenciosul administrativ. Editura ULYSSE, Chişinău, 2003.34. Zubco V., Pascari A., Creţu Gh., Contenciosul administrativ, Cartier

juridic, 2004.35. Zubco V., Pascari A., Creangă I. şi alţii, Ghidul funcţionarului public în

contenciosul administrativ.36. Şterbeţ V., Pascari A., Pascari V., Drept electoral. Îndrumar pentru

judecători, Editura Tipografia Sirius, 2005.37. Manualul judecătorului.

35

38. Pascari A., Fistican E., Creţu Gh., Legea contenciosului administrativ, Comentariu.

39. Fistican E. şi alţii, Administrarea eficientă a justiţiei, Chişinău, 2006. 40. Д. Овсянко. Административное право, Мoсква, 1996. 41. Котельникова. Административное право, Ростов-на –Дону, 2003. 42. Треушникова М. К., Гражданский процес. Учебник/ Москва, 2003.43. Семенцова. Административное право, Ростов-на –Дону, 2003. 44. Четверков. Административное право, Ростов -на –Дону, 2004.

Tema 3: Subiecţii cu drept de sesizare în contenciosul administrativ

I. Obiective de referinţă

- să cunoască categoriile de subiecţi cu drept de sesizare în contenciosul administrativ;

- să diferenţieze noţiunea de administraţie publică de noţiunea de autoritate publică, funcţionar public;

- să identifice calitatea şi capacitatea procesuală a subiecţilor cu drept de sesizare în contencios administrativ;

- să determine concret reglementările legale vizînd drepturile fiecărui subiect cu drept de sesizare în contenciosul administrativ;

- să aprecieze nivelul de reglementare legală a problemelor ce ţin de subiecţii cu drept de sesizare în contenciosul administrativ.

II. Repere de conţinut

Persoana fizică şi juridică, funcţionarul public, militarul şi persoana cu statut militar

Guvernul, Ministerul Administraţiei Publice locale, Direcţia teritorială control administrativ a Ministerului Administraţiei Publice locale, preşedintele raionului şi primarul – în condiţiile Legii privind administraţia publică locală

Procurorul Avocatul parlamentar Instanţele de drept comun şi specializate

Persoana fizică şi juridică, funcţionarul public, militarul şi persoana cu statut militar

Conform art.53 din Constituţie, persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei, iar conform art.1 din Legea contenciosului administrativ concretizează că, orice persoană fizică sau juridică care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine

36

anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Art.5 lit.a) din Lege recunoaşte că, subiect cu drept de sesizare în contenciosul administrativ este orice persoană fizică sau juridică.

Din analiza normelor citate rezultă că, pot sesiza instanţa de contencios administrativ persoanele fizice sau juridice, care pretind încălcarea sau nerecunoaşterea unui drept subiectiv, recunoscut de lege printr-un act administrativ sau nesoluţionarea în termen legal a unei cereri de către autoritatea publică.

Pentru a sesiza instanţa de contencios administrativ şi a fi parte în procesul de contencios administrativ atît persoana fizică, cît şi persoana juridică trebuie să aibă nu numai calitate procesuală, dar şi capacitate procesuală de a sta în justiţie.

Capacitatea juridică procesuală este aptitudinea generală a persoanelor de a dobîndi şi a exercita drepturi şi de aşi asuma obligaţii în plan procesual, pentru a valorifica în justiţie dreptul sau interesul în legătură cu care s-a născut litigiul11.

Capacitatea juridică procesuală este reglementată prin art.57 şi 58 CPC.Persoanele juridice, de asemenea, trebuie să aibă capacitate juridică

procesuală.Astfel, instanţa la primirea cererii de chemare în judecată trebuie să verifice

dacă persoana are calitate şi capacitate procesuală.Este necesar de menţionat că autorităţile administrative care se află în

subordinea unor autorităţi administrative ierarhic superioare , nu au dreptul de a acţiona în justiţie actele emise de aceste autorităţi, deoarece autorităţile ierarhic superioare dispun de dreptul de control administrativ asupra subdiviziunilor lor teritoriale, iar ultimele activează sub imperiul principiului subordonării.

La fel, au calitate de reclamanţi conform aceluiaşi articol, funcţionarii publici şi militarii, precum şi persoanele cu statut militar, dacă prin actele administrative ale autorităţii publice în care ei activează li se încalcă drepturile recunoscute de lege.

Prin urmare, ei pot contesta actele administrative cu privire la eliberarea din funcţie sau aplicarea sancţiunilor disciplinare, plata salariilor şi indemnizaţiilor, etc.

Litigiile de muncă privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea, aplicarea sancţiunilor disciplinare sau încetarea contractului individual de muncă apărute între o autoritate publică şi un salariat, sînt de competenţa instanţelor de drept comun, deoarece derivă dintr-un raport de muncă, reglementat de Codul muncii (art.28 CPC).

Persoanele care deţin funcţii oficiale de stat exponente ale unui interes politic sau public deosebit nu pot contesta în contenciosul administrativ actele administrative emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţie, deoarece actele enumerate prin art.4 lit.a) din Lege sînt exceptate de la controlul legalităţii pe calea contenciosului administrativ.

Guvernul, Ministerul Administraţiei Publice locale, Direcţia teritorială control administrativ a Ministerului Administraţiei Publice locale,

11 T.Mugureanu, Drept procesual civil roman, vol.I, Editura Lumina-Lux, 1997, p.6737

preşedintele raionului şi primarul – în condiţiile Legii privind administraţia publică locală

Conform art.63 al.(3) din Legea cu privire la administraţia publică locală nr.436-XVI din 28 decembrie 2006, Guvernul în virtutea atribuţiilor sale poate exercita controlul administrativ de oportunitate ale actelor emise de către autorităţile publice locale.

Guvernul, precum şi autorităţile de specialitate ale administraţiei publice centrale, alte autorităţi administrative, care acţionează în unităţile administrativ-teritoriale, inclusiv serviciile lor desconcentrate, conform prevederilor art.70 din Legea cu privire la administraţia publică locală, exercitînd controlul de oportunitate, sînt în drept să modifice ori să abroge actul, în termen de 15 zile de la data primirii lui, pe motiv de oportunitate. În caz de inacţiune a autorităţii administraţiei publice locale chiar şi după avertismentul subiectului controlului de oportunitate, acesta poate să emită actul respectiv în locul autorităţii incapabile de a lua decizia.

În toate cazurile prevăzute la art.70 al.(1) din Legea cu privire la administraţia publică locală, subiectul controlului de oportunitate notifică decizia sa autorităţii administraţiei publice locale în termen de 5 zile de la data adoptării.

În cazul în care consideră că decizia subiectului controlului de oportunitate este ilegală, autoritatea administraţiei publice locale este în drept să atace decizia în instanţa de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data notificării, încunoştinţînd de îndată subiectul controlului de oportunitate care a emis decizia.

Autoritatea administraţiei publice locale poate cere instanţei de contencios administrativ suspendarea de urgenţă a deciziei subiectului controlului de oportunitate sau adoptarea unor alte măsuri provizorii dacă există pericolul unor pagube iminente. Despre măsurile solicitate instanţei de contencios administrativ, autoritatea administraţiei publice locale comunică de îndată subiectului controlului de oportunitate care a emis decizia.

Instanţa de contencios administrativ, în termen de 3 zile de la primirea sesizării, decide, după audierea părţilor vizate, asupra suspendării actului şi/sau asupra dispunerii unor alte măsuri provizorii solicitate.

Prin urmare, subiecţii controlului de oportunitate, inclusiv Guvernul nu pot contesta în contenciosul administrativ actele emise de autorităţile publice locale, iar ultimele pot contesta decizia subiectului controlului de oportunitate nemijlocit în instanţa de contencios administrativ.

Guvernul, însă, în temeiul art.25 şi art.48 din Legea cu privire la administraţia publică locală este în drept să se adreseze în instanţa de contencios administrativ cu cerere pentru constatarea circumstanţelor, care justifică dizolvarea consiliului local sau, după caz, a consiliului raional.

Ministerul Administraţiei Publice locale, prin intermediul direcţiei teritoriale de control administrativ, poate exercita controlul de legalitate şi oportunitate a actelor administrative emise de către autorităţile publice locale.

Direcţia teritorială control administrativ poate exercita controlul actelor administrative şi la solicitarea autorităţii administraţiei publice locale, precum şi la solicitarea persoanelor vătămate.

38

În cazul în care constată ilegalitatea actului administrativ, direcţia teritorială control administrativ notifică autoritatea publică locală, cerînd modificarea sau abrogarea lui în tot sau în parte.

Autoritatea locală emitentă, în termen de 30 zile de la primirea notificării trebuie să modifice sau să abroge actul contestat.

În cazul în care în termen de 30 zile de la data notificării, autoritatea locală emitentă şi-a menţinut poziţia sau nu a reexaminat actul contestat, direcţia teritorială control administrativ poate sesiza instanţa de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data primirii notificării refuzului de a modifica sau de a abroga actul contestat sau în cazul tăcerii autorităţii locale emitente în termen de 60 zile de la data notificării cererii de modificare sau de abrogare a actului în cauză (art.68 din legea cu privire la administraţia publică locală).

Art.69 din Legea cu privire la administraţia publică locală stipulează că, direcţia teritorială control administrativ poate sesiza direct instanţa de contencios administrative, în cazul în care consideră că actul poate avea consecinţe grave, în scopul prevenirii acestor consecinţe, încunoştiţînd de îndată autoritatea locală emitentă. În termen de 3 zile de la primirea sesizării, instanţa de contencios administrativ, după audierea părţilor vizate, decide asupra suspendării actului şi/sau dispunerii unor alte măsuri provizorii solicitate de direcţia teritorială control administrativ.

În cazul controlului de oportunitate, art.70 al aceleiaşi Legi stipulează că, pentru ca autorităţile administraţiei publice locale să-şi exercite atribuţiile delegate de stat, subiecţii controlului de oportunitate sînt în drept să modifice ori să abroge actul, în termen de 15 zile de la data primirii lui, pe motiv de oportunitate, acesta putînd să emită actul respective în locul autorităţii incapabile de a lua decizia. În cazul în care consideră că decizia subiectului controlului de oportunitate este ilegală, autoritatea administraţiei publice locale este în drept să atace decizia în instanţa de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data notificării, încunoştinţînd de îndată subiectul controlului de oportunitate care a emis decizia. Instanţa şi în acest caz, în termen de 3 zile de la primirea sesizării, decide, după audierea părţilor vizate, asupra suspendării actului şi/sau asupra dispunerii unor alte măsuri provizorii solicitate.

Primarul şi Preşedintele raionului, ca subiecţi de sesizare în contenciosul administrativ, în condiţiile art.25 şi 48 din Legea cu privire la administraţia publică locală, pot cere instanţei de contencios administrativ dizolvarea consiliului local sau, după caz, a consiliului raional.

Procurorul

Alt subiect de sesizare în contenciosul administrativ este recunoscut procurorul (art.5 lit.c) din Lege).

Procurorul poate înainta acţiuni în contenciosul administrativ, în condiţiile art.71 CPC.

În conformitate cu art.71 al.(2) CPC, procurorul poate intenta acţiune numai la cererea scrisă a persoanei interesate, dacă aceasta nu se poate adresa în judecată personal din cauză de sănătate, vîrstă înaintată, incapabilitate sau din alte motive întemeiate. Acţiunea în apărarea intereselor persoanei incapabile sau din alte

39

motive întemeiate. Acţiunea în apărarea intereselor persoanei incapabile poate fi înaintată de procuror indiferent de existenţa cererii persoanei interesate sau a reprezentantului ei legal. În cazurile prevăzute de lege, procurorul, de asemenea, este în drept să se adreseze în judecată în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unui număr nelimitat de persoane, iar în cazurile prevăzute la al.(3) al aceluiaşi articol, poate din oficiu înainta acţiuni în instanţa de judecată, inclusiv pe calea contenciosului administrativ.

În practica judiciară, însă, se întîlnesc cazuri cînd acţiunea se înaintează şi în interesele altor persoane decît cele indicate la art.71 al.(2) CPC. În aceste cazuri, instanţa poate restitui cererea de chemare în judecată procurorului, iar dacă cererea este primită scoate cererea de pe rol, în condiţiile prevăzute de lege.

Totodată, reţinem că prevederea citată este neclară, fiind susceptibilă de interpretări diferite.

Astfel, nu este clar care motive de sănătate al reclamantului trebuie luate în vedere pentru a concluziona că el este în imposibilitate de a înainta acţiune în judecată.

Într-un caz, instanţa de contencios administrativ a restituit cererea de chemare în judecată procurorului pe motiv că persoana în interesele căreia procurorul a intentat acţiunea este invalid doar de gradul III şi, prin urmare, putea singur să înainteze acţiunea.

Instanţa de recurs a anulat încheierea judecătorului, invocînd că el nu a stabilit din ce motive reclamantul este invalid de gradul III şi dacă boala de care suferă îi permite să se adreseze de sinestătător în instanţa de judecată.

Este vagă şi noţiunea utilizată de „vîrstă înaintată”.În propoziţia întîia a art.71 al.(1) CPC este reglementat că, procurorul poate

doar la cererea scrisă a incapabilului să înainteze acţiune în judecată, iar în propoziţia a doua a aceluiaşi alineat stipulează că, procurorul poate înainta acţiune în interesele incapabilului, indiferent de existenţa cererii persoanei interesate sau a reprezentantului lui legal.

Dat fiind faptul că, incapabilul nu are discernămînt nu poate să se adreseze procurorului pentru ai apăra dreptul încălcat, este aplicabilă în acest caz prevederea din propoziţia a doua, art.71 al.(2) CPC.

Trezesc multe discuţii şi prevederile art.71 al.(3) CPC.Procurorul, conform art.20 din legea cu privire la procuratură, este obligat să

respecte procedura prealabilă, prin înaintarea unui „recurs” organului emitent sau ierarhic superior, cerînd anularea sau abrogarea actului administrativ, iar organul respectiv este obligat să soluţioneze recurs în termen de 10 zile de la primirea lui. În cazul în care recursul este respins, procurorul poate contesta actul administrativ în contenciosul administrativ.

Prevederea legală menţionată nu stabileşte în ce termen poate fi înaintată acţiunea în judecată şi, prin urmare, procurorul în acest caz urmează să respecte prevederile art.17 din Legea contenciosului administrativ şi să înainteze acţiunea în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de refuz, iar dacă nu a primit răspuns, atunci termenul curge de la data expirării termenului de examinare a recursului.

Avocatul parlamentar40

În continuarea dezvoltării instituţiei reprezentării intereselor altor persoane în faţa instanţei de contencios administrativ, Legea contenciosului administrativ, prin art.5 lit.d), recunoaşte avocatul parlamentar, drept subiect cu drept de sesizare în contencios administrativ în numele altor persoane. Astfel, avocatul parlamentar, la sesizarea persoanei vătămate într-un drept al său, recunoscut de lege, poate contesta actele administrative emise de către autorităţile publice în instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii cu privire la avocaţii parlamentari.

Avocatul parlamentar, conform art.15, 17 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari, examinează petiţiile petiţionarilor, prin care se invocă încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestuia.

În cazul în care constată că au fost încălcate drepturile subiective ale persoanei, avocatul parlamentar înaintează autorităţii publice un aviz, prin care solicită anularea actului sau înlăturarea încălcării. Autoritatea publică, la rîndul său, este obligată să soluţioneze avizul în termen de o lună de la data comunicării lui şi să informeze avocatul parlamentar despre măsurile întreprinse.

Astfel, constatăm că şi avocatul parlamentar este obligat să respecte procedura prealabilă.

Avocatul parlamentar poate soluţiona plîngerea petiţionarului prin concelierea părţilor şi căutarea unei soluţii reciproce acceptabile.

În cazul în care nu s-a ajuns la împăcare părţilor şi autoritatea publică a respins avizul avocatului parlamentar, el poate înainta în interesele petiţionarului o acţiune în contenciosul administrativ.

Dat fiind faptul că, Legea cu privire la avocaţii parlamentari, de asemenea, nu stabileşte în ce termen poate fi înaintată acţiunea în contenciosul administrativ, considerăm că în acest caz se aplică prevederile art.17 din Legea contenciosului administrativ, avocatul parlamentar dispunînd de dreptul de a înainta acţiunea în termen de 30 zile de la data primirii răspunsului la aviz sau expirării termenului de soluţionare a avizului.

Instanţele de drept comun şi specializate

Calitatea de subiect cu drept de sesizare în contenciosul administrativ, conform art.5 lit.e) din Legea contenciosului administrativ, o au instanţele de drept comun şi specializate în cazul ridicării excepţiei de ilegalitate.

Conform art.13 din Lege, legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ emis de o autoritate publică, poate fi cercetat oricînd în cadrul unui proces într-o pricină de drept comun, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

Excepţia de ilegalitate se ridică în cazul în care instanţa de drept comun sau specializată constată că de actul administrativ depinde soluţionarea fondului cauzei.

Încheierea prin care se ridică excepţia de ilegalitate se întocmeşte în condiţiile Codului de procedură civilă.

Instanţa de contencios administrativ examinează excepţia de ilegalitate în termen de 10 zile cu pronunţarea unei hotărîri, care poate fi contestată cu recurs în

41

termen de 5 zile de la data pronunţării hotărîrii, iar dacă hotărîrea a fost redactată, ulterior, de la data cînd i s-a adus la cunoştinţa părţii despre hotărîrea redactată (art.13 al.(4) şi (5) din Lege).

Instanţa de recurs este obligată să judece recursul în termen de 10 zile.Important este că actele administrative cu caracter normativ sau unele

prevederi ale acestora declarate ilegale îşi pierd puterea juridică de la data rămînerii definitive a hotărîrii şi nu produc efecte juridice pe viitor (art.13 al.(8) din Lege).

Pot contesta actele administrative în instanţa de contencios administrativ şi alte persoane prevăzute de lege.

III. Sugestii metodice

A. Activităţi de predare-învăţareSarcinile didacticeSarcini de nivelul I – cunoaştere şi înţelegereAuditorul trebuie să cunoască:- noţiunea de „persoană vătămată” în contencios administrativ;- categoriile de subiecţi cu drept de sesizare în contenciosul administrativ;- statutul juridic al subiecţilor cu drept de sesizare în contencios administrativ;- componenţa organelor administraţiei publice; - competenţa autorităţilor publice în emiterea actelor administrative;- statutul juridic al funcţionarului public; - competenţa procurorului, avocatului parlamentar, autorităţilor tutelare,

consilierilor consiliilor locale şi raionale în vederea sesizării în contencios administrativ.

Sarcini de nivelul II – aplicareAuditorul trebuie să aibă abilităţi să:- delimiteze noţiunea de „parte în procesul contenciosului administrativ” de

„subiecţii cu drept de sesizare”;- diferenţieze noţiunea de administraţie publică, de noţiunea de autoritate

publică, funcţionar public; - determine reglementările legale privind competenţa procurorului, avocatului

parlamentar, autorităţilor tutelare, consilierilor Consiliilor locale şi raionale în procesul contenciosului administrativ;

- identifice calitatea şi capacitatea procesuală a subiecţilor cu drept de sesizare în contencios administrativ;

- determine actele administraţiei publice locale care sunt supuse controlului obligatoriu;

- identifice conţinutul controlului facultativ şi controlului de oportunitate efectuat de către administraţia publică locală în cadrul contenciosului administrativ;

- determine trăsăturile specifice ale controlului pe calea ridicării excepţiei de ilegalitate.

42

Sarcini de nivelul III - integrareAuditorul trebuie să poată:- determina concret reglementările legale vizînd drepturile fiecărui subiect cu

drept de sesizare în contenciosul administrativ;- aprecia nivelul de reglementare legală a problemelor ce ţin de subiecţii cu

drept de sesizare în contenciosul administrativ;- întocmi cereri de contestare în dependenţă de obiectul actului;- examina cazuri practice şi a da soluţii concrete pe problemele ce vizează

subiecţii în contencios administrativ.

B. Activităţi de lucru individual

Subiecte Forme de realizare Modalităţi de evaluare1. Persoana fizică şi juridică, funcţionarul public, militarul şi persoana cu statut militar

Referate (rezumate) - prezentarea rezultatelor

2. Guvernul, Ministerul Administraţiei Publice Locale, Direcţia teritorială control administrativ, preşedintele raionului şi primarul

1. Referate (rezumate)2. Studiu de caz

- prezentarea rezultatelor

3. Procurorul 1. Referate (rezumate)2. Studiu de caz

- prezentarea rezultatelor- elaborarea articolelor

4. Avocatul parlamentar 1. Referate (rezumate)2. Studiu de caz

- prezentarea rezultatelor- elaborarea articolelor

5. Instanţele de drept comun şi specializate

1. Referate (rezumate)2. Studiu de caz

- prezentarea rezultatelor- elaborarea articolelor

C. Speţe

Speţa nr.1Avocatul parlamentar a depus cerere de chemare în judecată în interesele lui

G.V. împotriva Casei Naţionale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că, prin Legea nr.273 din 16 iulie 2004 pentru modificarea unor acte legislative a fost modificată şi completată Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale, inclusiv în partea ce se referă la formula de calcul a pensiei funcţionarilor publici. În legătură cu aceste modificări, G.V. a prezentat Casei Naţionale de Asigurări Sociale documentele necesare şi a solicitat recalcularea pensiei cu includerea în formula de calcul a venitului mediu şi remuneraţiile în sumă de 124178 lei, realizate în ultimele 60 luni de activitate în serviciul fiscal de la cîţiva subiecţi, în special publicaţii

43

periodice de profil, pentru consultaţiile oferite în domeniul impozitelor şi contabilităţii, însă cerinţele i-au fost respinse.

Cere să fie obligată Casa Naţională de Asigurări Sociale să-i recalculeze lui G.V. pensia cu luarea în calcul a venitului realizat din popularizarea legislaţiei fiscale în perioada ultimelor 60 luni de activitate în serviciul public în sumă de 124178 lei.

1. Explicaţi dacă avocatul parlamentar poate fi subiect cu drept de sesizare în instanţa de contencios administrativ;

2. Comentaţi soluţia care va fi dată de instanţa de contencios administrativ.

Speţa nr.2Primarul mun.Bălţi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Agenţiei

de Privatizare de pe lîngă Ministerul Economiei şi Comerţului, ÎM „Direcţia de producere şi exploatare a fondului locativ mun. Bălţi”, SRL „R.” şi P.R. cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că, la 21 octombrie 2004, Consiliul municipal Bălţi, întru executarea Legii nr. 523-XIV din 16 iulie 1999 „Cu privire la proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale” şi a pct. 2 al Hotărîrii Guvernului RM nr. 162 din 19 februarie 2004 „Cu privire la măsurile pentru inventarierea obiectelor bunurilor imobile care se află în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale şi a statului”, a adoptat decizia nr. 5/21, prin care a efectuat inventarierea bunurilor imobile proprietate publică. Ulterior, Consiliul municipal Bălţi prin decizia nr. 5/39 din 29 iunie 2006 a transmis în locaţiune SRL „R.” subsolurile din str. Cehov, 80, mun. Bălţi, iar prin decizia nr. 5/45 din aceiaşi dată a transmis lui P.R. încăperea din str. Independenţei, 38, mun. Bălţi şi a împuternicit ÎM „Direcţia de producere şi exploatare a fondului locativ mun. Bălţi” de a semna contractele de locaţiune cu beneficiarii. După cîteva luni de la încheierea contractelor de locaţiune, SRL „R.” şi P.R. s-au adresat cu cereri Agenţiei de Privatizare, prin care au solicitat cumpărarea bunurilor închiriate. Comisia republicană de vînzare-cumpărare a obiectelor din fondul de imobile nelocuibile date în locaţiune de pe lîngă Agenţia de Privatizare prin decizia nr. 3 din 13 octombrie 2006 a acceptat cererea lor.

Primarul mun.Bălţi consideră că, decizia menţionată a fost emisă contrar Legii administraţiei publice locale şi lezează dreptul de proprietate a autorităţilor administraţiei publice locale asupra bunurilor domeniului public de interes local.

Cere anularea deciziei Comisiei republicane de vînzare-cumpărare a obiectelor din fondul de imobile nelocuibile date în locaţiune de pe lîngă Agenţia de Privatizare nr. 3 din 13 octombrie 2006 şi să fie declarate nule contractele de vînzare-cumpărare a bunurilor imobile din str. Independenţei, 38 şi str. Cehov, 80, mun. Bălţi transmise în locaţiune lui P.R. şi SRL „R.”.

Curtea de Apel Chişinău, prin încheierea din 10 ianuarie 2007, a refuzat în primirea cererii de chemarev, deoarece Primarul mun.Bălţi nu poate fi subiect cu drept de sesizare în contenciosul administrativ.

1. Enumeraţi subiecţii cu drept de sesizare în contenciosul administrativ;

44

2. Argumentaţi dacă instanţa de contencios administrativ legal a refuzat în primirea cererii de chemare în judecată.

Speţa nr.3Procuratura mun. Chişinău în interesele Direcţiei teritoriale control

administrativ Chişinău a Ministerului Administraţiei Publice Locale a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că, prin decizia Primăriei mun. Chişinău nr. 6/25-3 din 22 februarie 2001 a fost dat în arendă SRL „F.C.” un lot de pământ din str. Braniştii cu suprafaţa de 0,39 ha, pentru proiectarea şi construirea unui complex sportiv cu terenuri de tenis pe spaţiul parcului ,,Rîşcani”.

Consideră că, decizia contestată este ilegală, deoarece a fost adoptată cu derogare de la prevederile art. 82 alin. (1) si (2) ale Legii privind administraţia publică locală în redacţia Legii nr. 186-XIV din 16 noiembrie 1998 sau art. 84 alin. (2) si (3) al aceleiaşi Legi în redacţia Legii nr. 123-XV din 18 martie 2003, art. 7 al. (2) al Legii cu privire la arendă nr. 861-XII din 14 ianuarie 1992, pct. 2 al Regulamentului privind licitaţiile cu strigare şi negocieri directe, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 1056 din 12 noiembrie 1997 art. 3 lit. d) al Legii RM privind protecţia mediului înconjurător nr. 1515-VII din 16 iunie 1993 prevederile art. 35 alin. (2) al Legii RM cu privire la spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale nr.59-XIV din 02 decembrie 1999. Mai mult decât atât, SRL ,,F.C." a încălcat şi prevederile deciziei Primăriei mun. Chişinău nr. 6/25-3 din 22 februarie 2001, aceasta nefiind executată în termen ce presupune anularea ei, iar autorizaţia de construcţie nr. 116/2 eliberată la data de 05 aprilie 2002, pentru un termen de un an, a fost prelungită la 04 ianuarie 2006, pe un termen de 12 luni într-un mod ilegal, fapt ce de asemenea atrage nulitatea ei.

Procurorul cere anularea deciziei Primăriei mun. Chişinău nr. 6/25-3 din 22 februarie 2001 ,,Cu privire la darea în arendă a unui lot de pământ din str. Braniştei, mun. Chişinău SRL „F.C.” şi a autorizaţiei de construcţie nr. 116/2 din 05 aprilie 2002, eliberata SRL ,,F.C.”.

1. Determinaţi cercul persoanelor ce pot înainta acţiuni în contenciosul administrativ;2. Explicaţi dacă Procuratura mun.Chişinău avea dreptul să înainteze în interesele Direcţiei

teritoriale control administrativ Chişinău a Ministerului Administraţiei Publice Locale acţiune în contenciosul administrativ;

3. Explicaţi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţă.

Speţa nr.4M.N. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Educaţiei

şi Tineretului cu privire la anularea ordinului cu privire la concediere, restabilirea la lucru, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii a indicat că, la 23 septembrie 1993, în baza ordinului nr.42-B, a fost angajată prin transfer în funcţia de director la Şcoala tehnico-profesională nr.93 din mun.Chişinău. La 01 septembrie 1997, prin ordinul nr.338, Şcoala tehnico-profesională nr.3 din mun.Chişinău a fost reorganizată în Şcoala de

45

meserii nr.3 din mun.Chişinău, ea fiind confirmată în funcţia de director. Prin ordinul nr.70-p din 21 februarie 2007, ea a fost concediată în temeiul art.86 al.(1) lit.p) din Codul muncii. Consideră că, ordinul enunţat este ilegal. Ea nu a încălcat prevederile legislaţiei în vigoare. Prin dispoziţia nr.104 din 17 august 2006 a fost preconizată evaluarea situaţiei generale la şcoala de meserii nr.3 din mun.Chişinău în perioada 18-21 august 2006, care a durat de la 18 august 2006 pînă la 24 ianuarie 2007. În actul de evaluare, care i-a fost adus la cunoştinţă la 21 februarie 2007, au fost descrise mai multe încălcări, însă nici una nu a fost confirmată prin careva probe. În actul de evaluare au fost incluşi doar 3 membri din comisia numită de pîrît. Intenţia pîrîtului de a o destitui din funcţie prin orice mijloc se confirmă şi prin scrisoarea acestuia către medicul-şef sanitar de stat, prin care se solicita efectuarea în mod urgent a unui control sanitar la Şcoala de meserii nr.3. Ca urmare, la 07 noiembrie 2005, a fost emisă hotărîrea nr.23 cu privire la anularea autorizaţiei sanitare eliberată la 10 octombrie 2005 şi suspendarea activităţii Şcolii de meserii nr.3, care la 11 noiembrie 2005, prin hotărîrea medicului-şef sanitar de stat al RM nr.24, a fost revocată. Ordinul nr.70-p din 21 februarie 2007 cu privire la concedierea sa este ilegal, în el nu este indicat care sînt încălcările grave ale obligaţiunilor de serviciu. La întocmirea ordinului enunţat au fost încălcate prevederile art.208 şi ale art.210 din Codul muncii.

Prin urmare, solicită anularea ordinului nr.70-p din 21 februarie 2007, restabilirea în funcţia de director al Şcolii de meserii nr.3 din mun.Chişinău, încasarea salariului mediu pentru lipsa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral în sumă de 150000 lei.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2007 acţiunea a fost admisă parţial, a fost anulat ordinul Ministerului Educaţiei şi Tineretului 70-p din 21 februarie 2007, M.N. a fost restabilită în funcţia de director al Şcolii de meserii nr.3 din mun.Chişinău şi a fost încasat salariul mediu pentru absenţa forţată de la lucru în sumă de 7542 lei. În rest acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 11 iunie 2007 a fost casată hotărîrea primei şi emisă o încheiere, prin care acţiunea lui M.N. împotriva Ministerului Educaţiei şi Tineretului cu privire la anularea ordinului cu privire la concediere, restabilirea la lucru, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral a fost scoasă de pe rol.

1. Stabiliţi cercul persoanelor ce pot înainta acţiuni în contenciosul administrativ;2. Comentaţi soluţia dată de instanţa de recurs.

Speţa nr.5G.R. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Comisiei de licenţiere

a activităţii de avocat de pe lîngă Ministerul Justiţiei cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că, prin hotărîrea Comisiei de licenţiere a activităţii de avocat din 20 aprilie 2004 a fost respinsă cererea lui şi a Comisiei de etică referitor de retragere a licenţei de desfăşurare a activităţii de avocat de către P.A., care încalcă normele de atică ale avocatului.

46

1. Determinaţi condiţiile necesare pentru ca persoana să fie subiect cu drept de sesizare în contenciosul administrativ;

2. Comentaţi ce soluţie va da instanţa de contencios administrativ.

Speţa nr.6CCL nr.65 a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei

mun.Bălţi cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că, la 05 decembrie 2006, a depus la Primăria

mun.Bălţi o cerere prealabilă cu nr.03-18/3156, prin care a solicitat eliberarea autorizaţiei pentru pichetarea primăriei, la o distanţă de 25 m.p. de la sediul ultimei, care urma să aibă loc la 20 decembrie 2006. Prin dispoziţia nr.1205 din 15 decembrie 2006, Primăria mun.Bălţi a refuzat autorizarea pichetării sediului primăriei din motivul că primăria nu poartă răspundere pentru situaţia creată şi nu se admite pichetarea locului din preajma monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfînt. Consideră dispoziţia enunţată ilegală, deoarece contravine prevederilor Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, art.40 din Constituţia RM şi art.11 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. La 20 decembrie 2006, ulterior, a depus cererea prealabilă, prin care a solicitat anularea dispoziţiei enunţate, însă pîrîtul, prin scrisoarea din 10 ianuarie 2007, i-a propus convocarea întrunirii preconizate în faţa sediului BCA “Banca Socială”, filiala Bălţi.

Solicită anularea dispoziţiei Primăriei mun.Bălţi nr.1205 din 15 decembrie 2006 şi obligarea acesteia de a emite dispoziţia cu privire la autorizarea manifestaţiei de pichetare.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Bălţi din 10 mai 2007 a fost admisă acţiunea şi a fost anulată în tot dispoziţia Primăriei mun.Bălţi nr.1205 din 15 decembrie 2006 cu obligarea Primăriei mun.Bălţi de a elibera CCL nr.65 autorizaţia pentru pichetarea Primăriei mun.Bălţi.

1. Argumentaţi dacă CCL nr.65 poate fi subiect cu drept de sesizare în contenciosul administrativ;

2. Comentaţi soluţia dată de instanţă.

IV. Bibliografie

1. Acte normative

1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.2. Legea contenciosului administrativ, nr. 793 din 10.02.2000.3. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din

30.05.2003.4. Legea cu privire la petiţionare nr.190-XIII din 19.07.1994.5. Legea privind administraţia publică locală nr. 436-XVI  din 

28.12.2006.6. Legea cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-

teritoriale nr. 523-XIV din 16.07.1999.

47

7. Legea privind organizarea judecătorească, nr. 514 din 06.07.1995.8. Legea cu privire la avocaţii parlamentari, nr. 1349 din 17.10.1997.

2. Literatura recomandată

1. Alexandru Ioan, Administraţia publică, Editura Lumina-Lex, Bucureşti, 1999.

2. Alexandru Ioan, Studii de drept administrativ comparat, Editura Lumina-Lex, Bucureşti, 2000.

3. Alexandru Ioan. Administraţia publică: Teorii. Realităţi. Perspective, Bucureşti, 1999.

4. Bălan E.. Domeniul administrativ, Bucureşti 1998. 5. Ciobanu Viorel Mihai, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Vol. II,

Bucureşti, Editura Naţional, 1997.6. Creangă I.. Curs de drept administrativ, Editura Epigraf, Chişinău, 2003.7. Deleanu I. Proces civil, Iaşi, Ediţia Chemarea, 1994.8. Deleanu I. Drept constituţional şi instituţii politice. Teoria generală, Vol.

I, Bucureşti, 1991.9. Deleanu I. Drept constituţional şi instituţii politice, Vol II, editura

Chemarea, Iaşi, 1993.10.Dragoş Dacian Cosmin. Procedura contenciosului administrativ. Editura

ALL Beck, Bucureşti, 2002.11.Dragoş Dacian Cosmin. Recursul administrativ şi contenciosul

administrativ. Editura ALL Beck, Bucureşti, 2002.12.Dvoracek Maria, Drept administrativ. Noţiuni introductive, Iaşi, 1993.13.Furdui Sergiu, Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile

administrative, Chişinău, 2000.14.Ionescu Romulus, Drept administrativ, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1992.15.Iorgovan Antonie, Drept administrativ, vol. II, editura Hercules, 1993.16.Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ. vol. 1-2, Editura Nemira,

1996.17.Manda Corneliu. Drept administrativ. Editura VICTOR, Bucureşti 2000.18.Măgureanu F. Tratat de procedură civilă. Ediţia II, editura All Beck,

1999.19.Mrejeru T. Contenciosul administrativ. Doctrină. Jurisprudenţă, editura

ALL Beck, Bucureşti 2003.20.Negoiţă A. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Editura Atlas-

Lex, Bucureşti, 1993.21.Negoiţă Alexandru. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.

Bucureşti, 1993.22. Orlov Maria, Drept administrativ, Editura EPIGRAF, Chişinău, 2001.23.Preda Mircea, Tratat elementar de drept administrativ român, editura

Lumina Lex, Bucureşti 1996.24.Preda Mircea, Autorităţile administraţiei publice. Editura Lumina-Lex,

Bucureşti, 1999.25.Prisăcaru V. Contencios administrativ român. Editura ALL Beck,

Bucureşti, 2002.26.Prisăcaru Valentin, Tratat de drept administrativ român, Bucureşti,

1993.27.Rarincescu C. Contenciosul administrativ român. Editura Universală,

Alcai&Co, Bucureşti 1937.48

28.Rusu Ion, Drept administrativ, Bucureşti, Editura Lumina - Lex, 2001.29.Stelian Ivan, Mihai Bădescu, Aurel Neagu. Administraţia publică, editura

Lumina Lex, Bucureşti. 2002.30.Verdinaş Virginia. Drept administrativ şi instituţii politico-

administrative. Editura Lumina Lex, Bucureşti 2002.31.Verdinaş Virginia. Introducere în dreptul administrativ. Ediţia Fundaţiei

România de mîine, Bucureşti, 2002.32.Victor Popa. Drept public. Chişinău, 1998. 33. Zubco V., Pascari A., Creangă I., Cobâşneanu V. Ghidul cetăţeanului în

contenciosul administrativ. Editura ULYSSE, Chişinău, 2003.34 Zubco V., Pascari A., Creţu Gh., Contenciosul administrativ, Cartier juridic, 2004.35. Zubco V., Pascari A., Creangă I. şi alţii, Ghidul funcţionarului public în contenciosul administrativ.36.Şterbeţ V., Pascari A., Pascari V., Drept electoral. Îndrumar pentru

judecători, Editura Tipografia Sirius, 2005.37.Manualul judecătorului.38.Pascari A., Fistican E., Creţu Gh., Legea contenciosului administrativ,

Comentariu.39.Fistican E. şi alţii, Administrarea eficientă a justiţiei, Chişinău, 2006. 40.Д. Овсянко. Административное право, Москва, 1996. 41.Котельникова. Административное право, Ростов-на –Дону, 2003. 42.Треушникова М. К., Гражданский процес. Учебник/ Москва, 2003.43.Семенцова. Административное право, Ростов-на –Дону, 2003. 44.Четверков. Административное право, Ростов -на –Дону, 2004.

49

Tema 4: Competenţa instanţelor de contencios administrativ

I. Obiective de referinţă

- să cunoască noţiunea de competenţă materială şi noţiunea de competenţă teritorială;

- să cunoască instanţele competente să judece în contencios administrativ;- să delimiteze competenţa instanţelor de judecată la judecarea acţiunilor în

contencios administrativ;- să aplice corect legislaţia în vigoare privind competenţa în materie de

contencios administrativ;- să evidenţieze prevederile Codului de procedură civilă aplicabile

problemelor ce ţin de competenţa în materie de contencios administrativ.

II. Repere de conţinut

Competenţa materială Competenţa materială procesuală a judecătoriilor ca instanţe de

contencios administrativ Competenţa materială procesuală a curţilor de apel Competenţa materială procesuală a Curţii Supreme de Justiţie Competenţa teritorială

Competenţa materială

Competenţa materială este competenţa prin care, potrivit legii, sînt repartizate sarcinile privind înfăptuirea justiţiei între diferite categorii de instanţe judecătoreşti care împreună formează sistemul judecătoresc.

Competenţa materială poate fi stabilită doar prin lege, ea poate fi stabilită numai organelor legale, adică instanţelor independente şi imparţiale instituite de lege.

Conform art.115 din Constituţia Republicii Moldova, justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, Curţile de Apel şi judecătorii. Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona potrivit legii judecătorii specializate.

Competenţa materială poate fi clasificată în competenţă materială funcţională şi competenţă material procesuală.

Competenţa materială funcţională este competenţa prin care legea determină funcţia şi rolul atribuit fiecărei dintre categoriile instanţelor judecătoreşti din sistemul judiciar şi se referă la competenţa în cauzele civile, penale şi de contencios administrativ.

Competenţa materială procesuală, de regulă, implică o determinare specifică şi limitată, spre exemplu, numai în materia civilă.

50

Prin urmare, competenţa materială este competenţa potrivit căreia în funcţie de obiectul, natura sau valoarea litigiului, precum şi de stadiul în care se află activitatea judiciară, prin lege, sînt determinate concret atribuţiile ce revin fiecărei categorii de instanţe judecătoreşti12.

Prin art. 6 din Legea contenciosului administrativ, competenţa de judecare a acţiunilor în contenciosul administrativ au judecătoriile, curţile de apel şi Curtea Supremă de Justiţie, iar în curţile de apel unde nu pot fi instituite colegii de contencios administrativ, acţiunile în contenciosul administrativ sînt judecate de complete de judecată sau de judecători desemnaţi de preşedintele instanţei respective. Totodată, în judecătorii acţiunile în contenciosul administrativ sînt judecate de judecători desemnaţi de preşedintele instanţei respective.

Art. 7, 9 din Lege reglementează competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ, însă prin Codul de procedură civilă, nr. 225-XV din 30 mai 2003, cu modificările şi completările, ulterioare pentru instanţele de contencios administrativ a fost esenţial modificată competenţa acestor instanţe.

Prin urmare, reglementările privind Legea contenciosului administrativ referitor la competenţa instanţelor de contencios administrativ au devenit caduce.

Competenţa materială procesuală a judecătoriilor ca instanţe de

contencios administrativ

În conformitate cu art. 32 al.(2) CPC, judecătoriile ca instanţe de contencios administrativ judecă:

a) litigiile privind nesoluţionarea în termen legal a unei cereri şi privind legalitatea actelor administrative emise de autorităţile administraţiei publice din sate (comune), oraşe, raioane, de funcţionari publici din cadrul acestora, precum şi de persoanele de drept privat de orice nivel, care prestează servicii de interes public;

b) cererile privind constatarea circumstanţelor care justifică suspendarea activităţii consiliului local de nivelul întîi;

c) contestaţiile în materie electorală, cu excepţia celor date prin lege în competenţa instanţelor judecătoreşti;

d) litigiile cu privire la refuzul organelor notariale de a îndeplini anumite acte notariale.

Din prevederile legale citate putem observa că de competenţa judecătoriilor sunt litigiile privind nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, precum verificarea legalităţii actelor administrative emise de autorităţile publice din sate (comune), oraşe şi raioane, de funcţionari din cadrul acestora. Însă, nu este reglementat de a cui competenţă sînt actele administrative emise de serviciile descentralizate organizate, în mod autonom în unităţile administrativ teritoriale din sate (comune), oraşe şi raioane. Conform practicii judiciare stabilite, actele acestor organe, de asemenea, sunt de competenţa judecătoriilor.

În conformitate cu prevederile art. 32 al.(1) lit. b) CPC, judecătoriile judecă cererile privind constatarea circumstanţelor care justifică suspendarea activităţii consiliilor locale de nivelul întîi.

12 Dumitru Radu, Gheorghe Durac, Drept procesual civil, Junimea, Iaşi, 2001, pag.6451

Legea privind administraţia publică locală, însă, nu prevede, că activitatea consiliilor locale ar putea fi suspendată.

Conform art. 25 al.(1) lit.a) din Legea menţionată, consiliul local poate fi dizolvat înainte de expirarea termenului dacă acesta a adoptat în mod deliberat decizii repetate în aceeaşi materie, care au fost anulate de către instanţa de contencios administrativ, prin hotărîri definitive, întrucît încălcau grav prevederile Constituţiei sau ale legislaţiei în vigoare, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol instanţa de contencios administrativ poate constata circumstanţele care justifică dizolvarea consiliului local.

Apare problema dacă judecătoriile sunt competente să examineze cererile care justifică dizolvarea consiliului raional care este de nivelul al doilea. Avînd în vedere caracterul imperativ al art. 32(2), lit. b) CPC, care prevede că, judecătoriile examinează cererile privind constatarea circumstanţelor ce justifică dizolvarea consiliului local de nivelul întîi, putem concluziona că cererile privind constatarea circumstanţelor ce justifică dizolvarea consiliilor de nivelul al doilea sunt de competenţa curţilor de Apel.

Sunt date în competenţa exclusivă a judecătoriilor verificarea legalităţii actelor administrative emise de persoanele de drept privat de orice nivel, dacă acestea exercită atribuţii de putere publică sau prestează servicii de interes public.

Spre exemplu, judecătoriile sunt competente să verifice legalitatea actelor administrative emise de către o instituţie de învăţămînt privată primară, cît şi de o instituţie de învăţămînt privată superioară.

Judecătoriile sunt competente să verifice legalitatea actelor administrative numai ca instanţe de fond.

Competenţa materială procesuală a curţilor de apel

În conformitate cu art.33 al. (2) CPC, curţile de apel ca instanţe de contencios administrativ judecă în primă instanţă litigiile privind contestările actelor juridice cu caracter normativ, hotărîrilor, acţiunilor (inacţiunilor) autorităţilor publice din municipii, ale consiliului municipal şi primăriei mun. Chişinău ale funcţionarilor publici din cadrul acestora ce lezează drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale cetăţenilor şi organizaţiilor. Putem observa că, textul citat conţine mai multe imperfecţiuni.

Din lectura acestei prevederi rezultă că, curţile de apel verifică legalitatea actelor juridice cu caracter normativ, ceea ce probabil este incorect, deoarece instanţele de contencios administrativ verifică în primul rînd actele administrative cu caracter normativ şi individual. Ele pot verifica şi legalitatea actelor juridice administrative, ca acţiune subsecventă acţiunii principale de contestare a actului administrativ în temeiul căruia s-a încheiat contractul juridic administrativ (contractul administrativ). Totodată, contractul administrativ ca şi cel civil nu poartă un caracter normativ, el putînd fi unilateral, bilateral şi multilateral.

Prin urmare, am putea concluziona că, prin „acte juridice cu caracter normativ” se are în vedere actele administrative cu caracter normativ.

Deşi, expres nu sînt reglementate actele administrative cu caracter individual emise de către autorităţile publice din municipii, reieşind din faptul că sînt

52

enumerate doar unele din ele, putem concluziona că şi actele administrative individuale din municipii sînt de competenţa curţilor de apel.

Inutil sunt enumerate hotărîrile, acţiunile şi inacţiunile autorităţilor publice municipale, deoarece în sensul Legii contenciosului administrativ, hotărîrile, deciziile autorităţilor publice sunt acte administrative, iar „inacţiunile” acestor autorităţi cad sub incidenţa nesoluţionării în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Reieşind din sensul Legii contenciosului administrativ, dreptul la acţiune în instanţa de contencios administrativ îl au persoanele care se consideră vătămate în drepturile sale recunoscute de lege prin actul administrativ sau prin nesoluţionarea în termen a unei cereri. Prin urmare, persoanele nu pot solicita instanţei de contencios administrativ şi apărarea unor interese.

Însă, legislatorul prin norme procesuale a lărgit competenţa curţilor de apel, stipulînd că ele sînt competente să judece litigiile ce ţin de apărarea intereselor legitime ale persoanelor (art.34 al.(3) din Lege).

Concluzionînd asupra acestei probleme, considerăm că acţiunea în contenciosul administrativ poate fi înaintată de persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, fapt ce rezultă şi din art.53 din Constituţie.

Curtea de Apel Chişinău dispune de o competenţă materială mai mare.Astfel, în conformitate cu prevederile art.33 al.(3) CPC, Curtea de Apel

Chişinău verifică legalitatea actelor administrative cu caracter individual emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern, dacă nu sînt prin lege exceptate de la controlul legalităţii în contenciosul administrativ.

Ministerele, departamentele şi alte organe centrale pot avea în subordinea sa organe de specialitate denumite servicii publice desconcentrate. Conform Hotărîrii Guvernului RM nr.735 din 16 iunie 2003 cu privire la structura şi efectivul limită ale serviciilor desconcentrate ale ministerelor, departamentelor şi altor autorităţi administrative centrale şi anexei nr.1, serviciile publice desconcentrate sînt constituite din organe centrale şi subdiviziuni teritoriale.

Reieşind din conţinutul art.3 din Legea contenciosului administrativ, legalitatea actelor administrative emise de către organele centrale ale serviciilor desconcentrate se verifică de către Curtea de Apel Chişinău, iar ale subdiviziunilor teritoriale de către judecătorii.

Curtea de Apel Chişinău verifică legalitatea actelor administrative emise de Comisia Electorală Centrală, ca autoritate publică autonomă constituită prin lege, de Consiliul Superior al Magistraturii, Preturile Consiliului municipal Chişinău şi alte autorităţi publice stabilite prin lege.

Prin Legea nr.244-XVI din 21 iulie 2006 sînt date în competenţa Curţii de Apel Chişinău litigiile privind păstrarea secretului de stat.

Conform Legii cu privire la secretul de stat nr.106-XIII din 17 mai 1994 pot fi contestate în instanţa de contencios administrativ deciziile organelor autorităţilor publice cu privire la atribuirea la secret de stat a informaţiilor, deciziile de autorizare, suspendare, limitare, interzicere sau furnizare a informaţiilor ce constituie secret de stat, precum şi cererile de scoatere de la secret de stat a informaţiilor secretizate neîntemeiat (art.14, 19, 20 din Lege).

53

Dat fiind faptul că, prin Legea cu privire la secretul de stat, care este legea specială, nu este stabilită competenţa materială a instanţelor de judecată, litigiile menţionate, reieşind din prevederile art.33 alin.(3) lit.d) CPC, sînt de competenţa Curţii de Apel Chişinău.

În cazul în care furnizorul de informaţii refuză furnizarea informaţiei pe motiv că documentul este parţial limitat, reclamantul va contesta acţiunile autorităţii publice furnizoare de informaţie în instanţa de judecată potrivit competenţei stabilite la art.32, 33 CPC, deoarece furnizorul de informaţii în asemenea situaţii, sînt obligaţi să prezinte solicitantului părţile documentului, accesul la care nu conţine restricţii conform legislaţiei, indicîndu-se în locurile porţiunilor omise una din următoarele sintagme: “secret de stat”, “secret comercial”, “informaţie confidenţială despre persoană” (art.7 alin.(3) din Legea privind accesul la informaţie).

Dacă persoana solicită furnizarea părţii de document care este atribuită la secret de stat sau documentul este secretizat integral şi ea consideră că documentul sau o parte din el a fost secretizat neîntemeiat sau urmează a fi scos de la secretul de stat, atunci persoana poate solicita, în condiţiile Legii cu privire la secretul de stat, scoaterea parţială sau integrală a documentului de la secretul de stat.

Cu o competenţă specială este investită şi Curtea de Apel Comrat, care, potrivit art.33 al.(4) CPC, examinează litigiile privind legalitatea actelor administrative emise de către autorităţile publice ale unităţilor teritoriale autonome Găgăuzia.

Curţile de apel, ca instanţe de recurs, judecă recursurile împotriva hotărîrilor pronunţate în contenciosul administrativ de către judecătorii.

Competenţa materială procesuală a Curţii Supreme de Justiţie . Curtea Supremă de Justiţie nu este abilitată sp judece în primă instanţă

litigiile de contencios administrativ.Ca instanţă de recurs, Colegiul civil şi de contencios administrativ judecă

recursurile împotriva hotărîrilor date în primă instanţă de către curţile de apel, ca instanţe de contencios administrativ.

Competenţa teritorială

Conform art.11 din Lege, competenţa teritorială este stabilită în favoarea reclamantului, care poate înainta acţiunea în contenciosul administrativ în judecătoria sau curtea de apel competentă din raza domiciliului lui sau, după caz, a sediului acestuia, ori în instanţa unde-şi are sediul pîrîtul.

Dat fiind faptul că, doar de competenţa Curţii de Apel Chişinău sînt litigiile enumerate în art.33 al.(3) CPC, acţiunile pe aceste categorii se vor înainta doar în Curtea de Apel Chişinău.

În mod analogic se va proceda în cazul litigiilor ce ţin de competenţa Curţii de Apel Comrat.

III. Sugestii metodice

54

A. Activităţi de predare-învăţareSarcinile didacticeSarcini de nivelul I – cunoaştere şi înţelegereAuditorul trebuie să cunoască:- noţiunea de competenţă materială şi competenţă teritorială; - instanţele competente să judece în contencios administrativ;- reglementările legale privind competenţa judecătoriilor, Curţilor de Apel,

Curţii Supreme de Justiţie în contencios administrativ;- competenţa instanţei de contencios administrativ în materia ridicării

excepţiei de ilegalitate.

Sarcini de nivelul II – aplicareAuditorul trebuie să aibă abilităţi să:- delimiteze competenţa instanţelor de judecată la judecarea acţiunilor în

contencios administrativ;- identifice categoriile de litigii care sunt de competenţa judecătoriilor ca

instanţe de contencios administrativ;- identifice instanţa de judecată competentă să judece acţiunea privind

solicitarea de reparare a prejudiciului material şi/sau moral cauzat printr-un act administrativ;

- stabilească instanţele competente să judece hotărîrile cu caracter normativ emise de către autorităţile publice.

Sarcini de nivelul III - integrareAuditorul trebuie să poată:- determina, fără echivoc, în baza reglementărilor legale, instanţa de judecată

competentă să judece cazul în contencios administrativ;- aplica corect legislaţia în vigoare privind competenţa în materie de

contencios administrativ;- evidenţia prevederile codului de procedură civilă aplicabile problemelor ce

ţin de competenţa în materie de contencios administrativ;- da soluţii: în litigiile de contencios administrativ ce vizează problema

competenţei jurisdicţionale inclusiv în cazurile primirii unei cereri pe rol care este de competenţa unei alte instanţe de judecată şi în cazul înaintării pretenţiilor dintre care unele ţin de competenţa instanţei de drept comun, iar altele de competenţa instanţei de contencios administrativ.

B. Activităţi de lucru individual

Subiecte Forme de realizare Modalităţi de evaluare1. Competenţa materială procesuală a judecătoriilor în contenciosul administrativ

1. referate2. studiu de caz

- prezentarea rezultatelor

2. Competenţa materială procesuală a curţilor de apel în contenciosul

1. referate2. studiu de caz

- prezentarea rezultatelor

55

administrativ C. Speţe

Speţa nr.1B.R. a depus cerere de chemare în judecată în instanţa de contencios

administrativ a Curţii de Apel Chişinău împotriva Consiliului mun.Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că, din luna iulie 1997, el activează în cadrul organelor afacerilor interne. La 30 aprilie 2002, i-a fost acordat gradul special de locotenent de poliţie, după ce a fost angajat în cadrul Comisariatului de poliţie Centru mun.Chişinău, unde activează în calitate de ofiţer superior urmărire penală. La 30 aprilie 2004, i-a fost acordat gradul special locotenent major de poliţie. Prin urmare, în cadrul organelor afacerilor interne activează aproximativ de nouă ani, iar în funcţie de ofiţer de poliţie – patru ani. Conform art.35 din Legea cu privire la poliţie, colaboratorilor poliţiei li se acordă de către autorităţile administraţiei publice locale, cel mult după trei ani de la angajarea în serviciu, iar ofiţerilor - cel mult după un an de la numirea lor în funcţie, spaţiu locativ sub formă de apartament sau casă separată în conformitate cu normele stabilite de legislaţie. La 14 iunie 2006, el s-a adresat către Consiliul mun.Chişinău cu cerere, prin care a solicitat asigurarea cu spaţiu locativ. La 23 iunie 2006, prin răspunsul nr.1231/06, Consiliul mun.Chişinău l-a informat că, în prezent în fondul locativ de stat nu se atestă spaţiu locativ liber.

Prin urmare, solicită obligarea Consiliului mun.Chişinău de a-i acorda spaţiu locativ sub formă de apartament sau casă separată în conformitate cu normele stabilite de legislaţie.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 10 martie 2008 acţiunea a fost admisă şi a fost obligat Consiliul mun.Chişinău să-i acorde lui B.R. spaţiu locativ sub formă de apartament sau casă separată în conformitate cu normele stabilite de legislaţie.

Consiliul mun.Chişinău a depus cerere de recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, indicînd că, Curtea de Apel Chişinău urma să strămută pricina spre examinare în instanţa de drept comun.

1. Expuneţi noţiunea de competenţă materială şi competenţă teritorială în raporturile de contencios administrativ;

2. Stabiliţi dacă Curtea de Apel Chişinău este competentă să judece acest litigiu;3. Comentaţi ce soluţie va da instanţa de recurs.

Speţa nr.2C.P. a depus cerere de chemare în judecată în instanţa de contencios

administrativ împotriva Judecătoriei Cahul cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că, prin încheierea preşedintelui Judecătoriei Cahul pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui împotriva lui B.V. cu privire la repararea prejudiciului moral a fost repartizată spre judecare judecătorului T.R., iar el doreşte ca cererea în cauză să fie judecată de judecătorul

56

I.L, din care considerente cere admiterea acţiunii cu referire la Legea contenciosului administrativ.

Prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 14 martie 2005 s-a refuzat în primirea cererii de chemare în judecată depusă de către Ciobanu P., deoarece cererea nu urmează a fi judecată în instanţa judecătorească în procedură civilă de contencios administrativ.

1. Expuneţi instanţele judecătoreşti competente să judece acţiuni în contenciosul administrativ;

2. Comentaţi soluţia dată de instanţa de contencios administrativ.

Speţa nr.3C.V. şi P.M. au depus cerere de chemare în judecată în instanţa de contencios

administrative a Curţii de Apel Chişinău împotriva Primăriei s.Ulmu, r-nul Ialoveni cu privire la contestarea în parte a actului administrativ.

În motivarea acţiunii au indicat că, la 29 septembrie 2006, prin decizia nr.7/7, au fost respinse cererile lor cu privire la cumpărarea loturilor de pămînt cu suprafeţele de 9022 m.p. şi 8890 m.p., amplasate în s.Ulmu, r-nul Ialoveni, pe care se află sere pentru creşterea florilor, ce le aparţin cu drept de proprietate privată. Consideră că, decizia enunţată este ilegală. După încheierea contractelor de arendă a loturilor de pămînt cu destinaţie agricolă, ei s-au adresat cu cereri de a elibera certificatele de urbanism pentru proiectarea serei pe loturile arendate. După finisarea proiectării, ei au primit autorizaţii de construire. La 03 noiembrie 2004, sera a fost dată în exploatare, după ce a fost înregistrată la OCT Ialoveni, în modul prevăzut de lege. În august 2006, ei au depus cereri cu privire la cumpărarea lotului aferent în modul prevăzut de pct.10 din Regulamentul cu privire la vînzarea-cumpărarea terenurilor aferente, aprobat prin hotărîrea Guvernului RM nr.562 din 23 octombrie 1996. Însă, la emiterea deciziei enunţate, Primăria s.Ulmu a încălcat prevederile Regulamentului menţionat. La 17 octombrie 2006, ei au depus către Primăria s.Ulmu cereri prealabile, însă nu au primit răspuns în termenul stabilit de lege.

Prin urmare, solicită anularea în parte a deciziei Primăriei s.Ulmu nr.7/7 din 29 septembrie 2006 cu privire la vînzarea loturilor de pămînt şi obligarea acesteia de a emite o nouă hotărîre cu privire la vînzarea loturilor de pămînt aferente din s.Ulmu, r-nul Ialoveni.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 31 ianuarie 2007 acţiunea a fost admisă şi a fost anulată decizia Primăriei s.Ulmu nr.7/7 din 29 septembrie 2006 cu privire la refuzul de a vinde lui C.V. şi P.M. loturile de pămînt cu suprafeţele de 9022 m.p. şi 8890 m.p., situate în s.Ulmu, r-nul Ialoveni, cu obligarea Primăriei s.Ulmu de a emite o nouă hotărîre cu privire la vînzarea lui C.V. şi P.M. a loturilor de pămînt aferente din s.Ulmu, r-nul Ialoveni.

Primăria s.Ulmu, r-nul Ialoveni a depus cerere de recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, indicînd că, Curtea de Apel Chişinău a încălcat normele de drept procedural şi, anume, art.32 al.(2) lit.a) CPC.

1. Enumeraţi categoriile de litigii care sînt de competenţa judecătoriilor ca instanţe de contencios administrativ;

57

2. Comentaţi ce soluţie va da instanţa de recurs.

Speţa nr.4TA. şi T.G. au depus cerere de chemare în judecată în instanţa de contencios

administrativ împotriva ÎCS „RED Union Fenosa” SA cu privire la repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii au indicat că, la 23 ianuarie 2004, ÎCS „RED Union Fenosa” SA a efectuat controlul contorului electric la domiciliu, în urma căruia a întocmit procesul-verbal nr.015514, în lipsa lor. La 30 ianuarie 2004, le-a fost expediată factura de plată pentru consum fraudulos de energie electrică în sumă de 15781,74 lei. În luna aprilie 2004, au fost deconectaţi de la sursa de energie electrică. Dat fiind faptul că, procesul-verbal a fost întocmit în lipsa lor, ei s-au adresat către ÎCS „RED Union Fenosa” SA cu cerere, prin care au solicitat anularea procesului-verbal şi a facturii de plată pentru consum fraudulos de energie electrică, însă ultimul a refuzat. Din aceste considerente, ei au depus cerere de chemare în judecată privind anularea procesului-verbal şi a facturii de plată pentru consum fraudulos de energie electrică. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 01 noiembrie 2005, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 28 decembrie 2005, acţiunea a fost admisă şi au fost anulate procesul-verbal nr.015514 din 23 ianuarie 2004 şi factura de plată pentru consum fraudulos de energie electrică în sumă de 15781,71 lei. Pe parcursul examinării pricinii de către instanţele judecătoreşti din aprilie 2004 şi pînă în luna ianuarie 2006, ei au fost deconectaţi de la sursa de energie electrică. La 18 mai 2006, ei s-au adresat către ÎCS „RED Union Fenosa” SA cu cerere, prin care au solicitat repararea prejudiciului material şi moral cauzat în rezultatul deconectării ilegale a apartamentului de la sursa de energie electrică, însă ultimul a respins cererea.

Prin urmare, solicită repararea prejudiciului material în sumă de 7200 lei şi a prejudiciului moral în mărime de 10000 lei.

1. Delimitaţi competenţa materială în contenciosul administrativ de competenţa materială în civil;

2. Argumentaţi dacă T.A. şi T.G. corect au depus cererea de chemare în judecată în instanţa de contencios administrativ;

3. Comentaţi ce soluţie va da instanţa de contencios administrativ.

Speţa nr.5S.M. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Direcţiei principale

locativ comunale şi ameliorare a Consiliului municipal Chişinău şi societăţii pe acţiuni „Termocom” cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat, că la 24 aprilie 2007 s-a adresat la Primăria municipiului Chişinău cu o cerere, prin care a solicitat clarificarea situaţiei create în privinţa „Proiectului Suedez” despre aprovizionare cu energie termică a străzilor Drumul Schinoasei nr. 1/1, 1/2, 1/3, ¼, şi Grenoblea 106/4. însă pârâtul, fără a clarifica situaţia nu a dat nici un răspuns la întrebările formulate, mai mult ca atât şi-a permis să formuleze expresii calomnioase în adresa reclamantei.

Consideră că în răspunsul nr. 1156/07 din 16 mai 2007 parvenit de la Direcţia principală locativ comunală şi ameliorare a Consiliului municipal Chişinău sunt

58

indicate date care nu corespund realităţii şi nu sunt date explicaţii la întrebările formulate, fapt care contravine Legii contenciosului administrativ.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 iunie 2007 cererea de chemare în judecată a fost restituită, deoarece instanţa nu este competentă să judece pricina.

1. Expuneţi care este competenţa curţilor de apel;2. Comentaţi soluţia dată de instanţa de contencios administrativ.

IV. Bibliografie

1. Acte normative

1 Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.2. Legea contenciosului administrativ, nr. 793 din 10.02.2000.3. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din

30.05.2003.4. Legea cu privire la petiţionare nr.190-XIII din 19.07.1994.5. Legea privind administraţia publică locală nr. 436-XVI  din 

28.12.2006.6. Legea cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-

teritoriale nr. 523-XIV din 16.07.1999. 7. Legea privind organizarea judecătorească, nr. 514 din 06.07.1995.8. Legea cu privire la avocaţii parlamentari, nr. 1349 din 17.10.1997.

2. Literatura recomandată

1. Alexandru Ioan, Administraţia publică, Editura Lumina-Lex, Bucureşti, 1999.

2. Alexandru Ioan, Studii de drept administrativ comparat, Editura Lumina-Lex, Bucureşti, 2000.

3. Alexandru Ioan. Administraţia publică: Teorii. Realităţi. Perspective, Bucureşti, 1999.

4. Bălan E.. Domeniul administrativ, Bucureşti 1998. 5. Ciobanu Viorel Mihai, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Vol. II,

Bucureşti, Editura Naţional, 1997.6. Creangă I.. Curs de drept administrativ, Editura Epigraf, Chişinău, 2003.7. Deleanu I. Proces civil, Iaşi, Ediţia Chemarea, 1994.8. Deleanu I. Drept constituţional şi instituţii politice. Teoria generală, Vol.

I, Bucureşti, 1991.9. Deleanu I. Drept constituţional şi instituţii politice, Vol II, editura

Chemarea, Iaşi, 1993.10.Dragoş Dacian Cosmin. Procedura contenciosului administrativ. Editura

ALL Beck, Bucureşti, 2002.11.Dragoş Dacian Cosmin. Recursul administrativ şi contenciosul

administrativ. Editura ALL Beck, Bucureşti, 2002.12.Dvoracek Maria, Drept administrativ. Noţiuni introductive, Iaşi, 1993.

59

13.Furdui Sergiu, Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile administrative, Chişinău, 2000.

14.Ionescu Romulus, Drept administrativ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992.

15.Iorgovan Antonie, Drept administrativ, vol. II, editura Hercules, 1993.16.Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ. vol. 1-2, Editura Nemira,

1996.17.Manda Corneliu. Drept administrativ. Editura VICTOR, Bucureşti 2000.18.Măgureanu F. Tratat de procedură civilă. Ediţia II, editura All Beck,

1999.19.Mrejeru T. Contenciosul administrativ. Doctrină. Jurisprudenţă, editura

ALL Beck, Bucureşti 2003.20.Negoiţă A. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Editura Atlas-

Lex, Bucureşti, 1993.21.Negoiţă Alexandru. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.

Bucureşti, 1993.22. Orlov Maria, Drept administrativ, Editura EPIGRAF, Chişinău, 2001.23.Preda Mircea, Tratat elementar de drept administrativ român, editura

Lumina Lex, Bucureşti 1996.24.Preda Mircea, Autorităţile administraţiei publice. Editura Lumina-Lex,

Bucureşti, 1999.25.Prisăcaru V. Contencios administrativ român. Editura ALL Beck,

Bucureşti, 2002.26.Prisăcaru Valentin, Tratat de drept administrativ român, Bucureşti,

1993.27.Rarincescu C. Contenciosul administrativ român. Editura Universală,

Alcai&Co, Bucureşti 1937.28.Rusu Ion, Drept administrativ, Bucureşti, Editura Lumina - Lex, 2001.29.Stelian Ivan, Mihai Bădescu, Aurel Neagu. Administraţia publică, editura

Lumina Lex, Bucureşti. 2002.30.Verdinaş Virginia. Drept administrativ şi instituţii politico-

administrative. Editura Lumina Lex, Bucureşti 2002.31.Verdinaş Virginia. Introducere în dreptul administrativ. Ediţia Fundaţiei

România de mîine, Bucureşti, 2002.32.Victor Popa. Drept public. Chişinău, 1998. 33.Zubco V., Pascari A., Creangă I., Cobâşneanu V. Ghidul cetăţeanului în

contenciosul administrativ. Editura ULYSSE, Chişinău, 2003.34. Zubco V., Pascari A., Creţu Gh., Contenciosul administrativ, Cartier juridic, 2004.35. Zubco V., Pascari A., Creangă I. şi alţii, Ghidul funcţionarului public în contenciosul administrativ.36. Şterbeţ V., Pascari A., Pascari V., Drept electoral. Îndrumar pentru

judecători, Editura Tipografia Sirius, 2005.37. Manualul judecătorului.38.Pascari A., Fistican E., Creţu Gh., Legea contenciosului administrativ,

Comentariu.39.Fistican E. şi alţii, Administrarea eficientă a justiţiei, Chişinău, 2006. 40.Д. Овсянко. Административное право, Москва, 1996. 41.Котельникова. Административное право, Ростов-на –Дону, 2003. 42.Треушникова М. К., Гражданский процес. Учебник/ Москва, 2003.43.Семенцова. Административное право, Ростов-на –Дону, 2003. 44.Четверков. Административное право, Ростов -на –Дону, 2004.

60

Tema 5: Procedura în contenciosul administrativ

I. Obiective de referinţă

- să cunoască fazele procedurii în contencios administrativ:- să distingă particularităţile procedurii în materie de contencios administrativ;- să determine efectul nerespectării procedurii prealabile;- să determine particularităţile procedurii în faţa instanţei de recurs;- să aplice corect reglementările legate vizînd procedura de examinare a

cazurilor în contencios administrativ;- să întocmească cereri prealabile în contencios administrativ privind anularea

actului administrativ, repararea prejudiciului moral şi material cauzat printr-un act administrativ, etc.;

- să analizeze prevederile legale privind răspunderea pentru neexecutarea hotărîrilor instanţelor judecătoreşti.

II. Repere de conţinut

Procedura prealabilă în contenciosul administrativ Condiţiile şi termenele de înaintare a acţiunii în contenciosul administrativ Înaintarea acţiunii în contenciosul administrativ împotriva funcţionarului

public Suspendarea executării actului administrativ Procedura de judecare în primă instanţă Căile de atac împotriva hotărîrilor pronunţate în contenciosul administrativ Executarea hotărîrilor pronunţate de instanţele de contencios administrativ

Procedura prealabilă în contenciosul administrativ

Acţiunea în contenciosul administrativ se examinează conform procedurii stabilite de Legea contenciosului administrativ şi se completează cu prevederile generale prevăzute de Codul de procedură civilă.

Procedura contenciosului administrativ cuprinde două faze: procedura prealabilă şi procedura în faţa instanţei de contencios administrativ.

Procedura prealabilă oferă persoanei posibilitatea de a solicita revendicarea dreptului încălcat, prin înaintarea mai întîi a unei cereri prealabile administraţiei autorităţii emitente sau ierarhic superioare şi numai dacă autoritatea respectivă respinge cererea prealabilă şi menţine actul administrativ contestat, persoana se poate adresa instanţei de contencios administrativ.

61

Art.14 al.(1) din Legea contenciosului administrativ stipulează că, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, iar acest termen de 30 de zile nu se extinde asupra actului administrativ cu caracter normativ.

Astfel, procedura prealabilă constituie o modalitate mai rapidă de rezolvare a plîngerii celui vătămat în dreptul său prin actul administrativ contestat. În urma depunerii cererii prealabile.

Organul emitent sau ierarhic superior benevol verifică legalitatea actului contestat şi poate dispune în sensul abrogării, modificării sau anulării actului administrativ, dispunînd de dreptul de a adopta un nou act administrativ sau de a întreprinde alte măsuri pentru revendicarea dreptului subiectiv încălcat. În aşa mod se exclude posibilitatea persoanei de a mai înainta o acţiune în contenciosul administrativ.

Procedura prealabilă are caracter obligatoriu, cu excepţia cazurilor cînd prin lege este admisă înaintarea acţiunii direct în instanţa de contencios administrativ.

Conform art.14 al.(2) din Lege, în cazul în care organul emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabilă poate fi adresată, la alegerea petiţionarului, fie organului emitent, fie organului ierarhic superior.

Prin norma citată a fost instituit recursul ierarhic care creează posibilitatea înaintării cererii prealabile şi organului ierarhic superior, dacă autoritatea publică emitentă este supusă ierarhic.

Din sensul prevederii citate rezultă că, petiţionarul personal decide să se adreseze organului emitent sau organului ierarhic superior.

Nu este exclusă adresarea, concomitentă, cu cererea prealabilă atît organului emitent, cît şi organului ierarhic superior.

Din sensul legii putem concluziona că petiţionarul poate să se adreseze mai întîi organului emitent, apoi organului ierarhic superior, însă, în orice caz, cererea prealabilă se depune în termen de 30 zile de la data comunicării actului administrativ.

Termenul de 30 zile nu se extinde asupra actelor administrative cu caracter normativ, care pot fi contestate pe durata cît ele produc efecte juridice.

Conform art.15 din Legea contenciosului administrativ, persoana sesizată cu cerere prealabilă este obligată să o soluţioneze în termen de 30 zile de la data înregistrării ei, decizia urmînd a fi comunicată imediat petiţionarului, dacă legea nu prevede altfel.

În cazul în care petiţionarul a omis termenul de depunere a cererii prealabile, autoritatea sesizată poate respinge cererea prealabilă ca depusă tardiv, însă petiţionarul, înaintînd acţiunea în instanţa de contencios administrativ, poate, concomitent solicita repunerea în termenul de depunere a cererii prealabile.

Menţionăm că, nu se admite înaintarea acţiunii în instanţa de contencios administrativ pînă la expirarea termenului de soluţionare a cererii prealabile sau pînă la expirarea termenului de soluţionare a cererii prealabile, deoarece în aceste cazuri se consideră că nu a fost respectată procedura prealabilă, instanţa fiind obligată să restituie cererea de chemare în judecată în temeiul art.170 al.(1) lit.a) CPC, ca depusă fără respectarea procedurii prealabile, iar dacă cererea a fost

62

primită pe rolul instanţei, atunci ea va scoate cererea de pe rol în temeiul art.267 lit.a) CPC.

Prin urmare, la înaintarea acţiunii în instanţa de contencios administrativ, reclamantul trebuie să facă dovadă că a respectat procedura prealabilă.

În cazul refuzului nejustificat de a satisface o cerere referitoare la un drept, precum şi nerezolvarea cererii în termenul prevăzut de lege, sesizarea autorităţii administrative în cadrul procedurii prealabile înainte de introducerea acţiunii în instanţa judecătorească nu este necesară. Această explicaţie constă în faptul că organul administrativ a fost sesizat în prealabil privitor la înaintarea acţiunii în instanţa de judecată prin însăşi cererea a cărei soluţionare a fost refuzată sau nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de lege13.

Fără respectarea procedurii prealabile pot înainta nemijlocit acţiuni funcţionarii publici, militarii şi persoanele cu statut militar, în cazul contestării actului de eliberare din funcţie.

În practica judiciară se întîlnesc cazuri cînd reclamantul contestă în instanţa de contencios administrativ două sau mai multe acte administrative, fiind respectată procedura prealabilă doar în privinţa unui act administrativ.

Astfel, apare problema dacă instanţa poate verifica legalitatea actelor necontestate în procedura prealabilă.

Răspunsul este negativ, deoarece fiecare act administrativ trebuie să fie verificat, iniţial, pe calea procedurii administrative. Astfel, în privinţa pretenţiilor pentru care nu a fost respectată procedura prealabilă, instanţa va restitui cererea de chemare în judecată.

Urmează de a şti dacă persoanele cu drept de sesizare enumerate la art.5 lit.b), c) şi d) din Legea contenciosului administrativ sînt obligate să respecte procedura prealabilă.

Conform art.25 al.(2) şi art.48 al.(2) din Legea privind administraţia publică locală, direcţia teritorială de control administrativ sau, după caz, primarul ori Guvernul sînt în drept să se adreseze în instanţa de contencios pentru constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea consiliului local sau a consiliului raional.

Respectarea procedurii prealabile pentru această categorie de cauze nu este necesară dat fiind faptul că, nu este prevăzută de lege. Mai mult ca atît, cererea se înaintează în scopul apărării intereselor publice şi, prin urmare, persoanele enumerate nu au numai un drept, dar în virtutea funcţiilor care le deţin sînt obligate să înainteze asemenea cereri.

Ţinem să precizăm că direcţiile teritoriale de control administrativ, conform Legii privind administraţia publică locală, efectuiază controlul de legalitate a actelor emise de către autorităţile administraţiei publice locale.

Unele acte administrative sînt supuse controlului de legalitate obligatoriu, iar altele – controlului facultativ (art.64 şi 65 din Legea privind administraţia publică locală).

Direcţiile teritoriale de control administrativ pot verifica legalitatea oricăror acte administrative nu numai din oficiu, dar şi la solicitarea:

- consiliului local de nivelul întîi sau al doilea;- primarului, preşedintelui raionului sau a secretarului;

13 Valeriu Zubco, Anastasia Pascai, Gheorghe Creţu, op.cit., p.12263

- oricărei persoane fizice sau juridice.În cazul în care consideră că un act este ilegal, direcţia teritorială de control

administrativ notifică autoritatea publică în termen de 30 zile de la data primirii actului administrativ sau a ultimului document, care a stat la baza emiterii actului, iar în cazul în care verifică legalitatea actului de solicitare – în termen de 30 zile de la data primirii cererii.

Noţiunea de notificare trebuie înţeleasă în sensul cererii prealabile, care este obligatorie. Totuşi, Direcţia teritorială de control administrativ, în cazul în care consideră că actul poate avea consecinţe grave, în scopul prevenirii unei pagube iminente, poate sesiza instanţa de contencios fără respectarea procedurii prealabile, adică fără a notifica organul emitent (art.69 din Legea privind administraţia publică locală).

Procurorul la înaintarea acţiunii în contenciosul administrativ, de asemenea, trebuie să parcurgă procedura prealabilă.

Astfel, procurorul, conform art.6 din Legea cu privire la procuratură, este obligat, iniţial, să înainteze autorităţii publice emitente „recurs”, prin care solicită anularea actului contestat, iar în caz de respingere a recursului, procurorul este în drept să conteste actul administrativ în instanţa de contencios administrativ.

Avocatul parlamentar este obligat să avizeze autoritatea publică despre actul administrativ şi să respecte procedura prealabilă prevăzută de Legea cu privire la avocaţii parlamentari şi numai după aceasta, poate înainta acţiune în contenciosul administrativ.

În practica judiciară se întîlnesc cazuri cînd cererea de chemare în judecată este primită pe rolul instanţei pînă la expirarea termenului de soluţionare a cererii prealabile, iar dacă pe parcursul examinării cauzei, autoritatea - pîrîtă dă răspuns la cererea prealabilă se consideră că a fost respectată procedura administrativă, ceea ce este incorect, deoarece procedura prealabilă trebuie exercitată pînă la înaintarea acţiunii în contenciosul administrativ.

Organul emitent poate respinge cererea prealabilă, dacă consideră că actul administrativ este legal (art.15 al.(2) lit.a) din Lege). El, de asemenea, poate admite cererea prealabilă şi, după caz, să revoce sau să modifice actul administrativ (art.15 al.(29 lit.b) din Lege).

Conform art.15 al.(3) din Lege, organul ierarhic superior este în drept:a) să respingă cererea prealabilă;b) să admită cererea prealabilă şi să anuleze în tot sau în parte actul

administrativ, să oblige organul ierarhic inferior să repună în drepturi persoana respectivă sau, după caz, să revoce actul administrativ emis cu acordul său.

În concluzie vom menţiona că procedura prealabilă este importantă atît pentru persoana care prin cerere prealabilă solicită revendicarea dreptului subiectiv încălcat şi, după caz, anularea actului administrativ, cît şi pentru autorităţile administrative care prin cererea prealabilă îşi pot verifica legalitatea actelor emise, în aşa mod evitîndu-se şi recurgerea la procedura judiciară.

Condiţiile şi termenele de înaintare a acţiunii în contenciosul administrativ

64

Acţiunea în contenciosul administrativ constituie mijlocul legal şi general de apărare a drepturilor subiective, recunoscute de lege şi încălcate de către autoritatea publică prin emiterea actului administrativ.

Dreptul la acţiune poate fi materializat prin înaintarea în justiţie a unei cereri de chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată constituie actul procedural, prin care titularul dreptului la acţiune concretizează elementele esenţiale ale acesteia şi prin care cere instanţei de judecată revendicarea dreptului subiectiv încălcat.

Conform art.19 din Legea contenciosului administrativ, cererea de chemare în instanţa de contencios administrativ se depune în scris în condiţiile Codului de procedură civilă. Astfel, cererea de chemare în judecată trebuie să corespundă condiţiilor prevăzute de art.166 şi art.167 CPC.

Conform art.17 al.(1) din Lege, persoana poate sesiza instanţa de contencios administrativ în termen de 30 zile de la îndeplinirea procedurii administrative. Acest termen este reglementat şi în art.16 din Legea cu privire la petiţionare, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează că, persoana lezată într-un drept al său recunoscut de lege poate sesiza instanţa de contencios administrativ în termen de 30 zile de la data comunicării răspunsului la cererea prealabilă sau a expirării termenului de examinare a cererii prealabile, dacă legea nu prevede altfel.

Termenul de depunere a cererii de chemare în judecată nu se extinde asupra pretenţiilor de despăgubiri cauzate printr-un act administrativ emis de autoritatea publică, el fiind un termen general de prescripţie extinctivă.

Prin lege, însă, pot fi stabilite şi alte termene de intentare a acţiunii.Astfel, conform art.66 al.(3) din Codul electoral, acţiunile şi hotărîrile

organelor electorale pot fi contestate în termen de 3 zile de la data săvîrşirii acţiunii sau adoptării hotărîrii, fără respectarea procedurii prealabile.

Termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ curge, fie de la data comunicării răspunsului, la cerere prealabilă, de către autoritatea emitentă sau de către autoritatea ierarhic superioară, fie de la data expirării termenului de 30 de zile în care autorităţile indicate erau obligate să examineze cererea prealabilă. În cazul în care autoritatea publică refuză soluţionarea unei cereri prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins sau eliberarea unui act, termenul de sesizare a instanţei curge de la data comunicării refuzului de soluţionare a cererii sau de la data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea acestei cereri.

Prin urmare, intentarea acţiunii în instanţă pînă la expirarea termenului de examinare a cererii prealabile de către organul competent sau pînă la expirarea termenului de soluţionare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege, este inadmisibilă, dar nu a primit răspuns la cererea prealabilă.

Art.17 al.(2) din Lege reglementează expres că avocatul parlamentar sesizează instanţa de contencios administrativ în termenele prevăzute de legea organică cu privire la activitatea acestuia.

Referindu-ne la avocatul parlamentar, vom menţiona că, în temeiul Legii cu privire la avocaţii parlamentari nr.1349-XIII din 17 octombrie 1997, acesta poate sesiza instanţa în interesele persoanei ale cărei drepturi constituţionale au fost încălcate. Însă, procedura prealabilă este mai complicată şi mai îndelungată. Astfel, persoana poate înainta avocatului parlamentar o cerere pînă la expirarea unui an din ziua încălcării presupuse a drepturilor constituţionale sau din ziua cînd

65

petiţionarul a aflat despre presupusa încălcare, iar avocatul parlamentar, fără limită de termen, examinează cererea petiţionarului, inclusiv prin concilierea părţilor şi căutarea unei soluţii reciproc acceptabile. Ulterior, avocatul parlamentar trimite autorităţii respective un aviz de înlăturare a încălcărilor, care urmează să fie examinat de organul contestat în termen de o lună şi numai după aceasta avocatul parlamentar poate sesiza instanţa de contencios administrativ. Dat fiind faptul că, prin Legea cu privire la avocaţii parlamentari nu este reglementat termenul de depunere a cererii de chemare în judecată, considerăm că avocatul parlamentar înaintează acţiunea în termen de 30 de zile de la data primirii răspunsului la aviz sau expirării termenului de soluţionare a avizului.

Conform art.17 al.(3) din Lege, actele administrative cu caracter normativ pot fi atacate oricînd. Astfel, persoana lezată într-un drept al său recunoscut de lege printr-un act administrativ cu caracter normativ poate contesta acest act fără limită de timp, în acest sens dreptul la acţiune pentru contestarea actelor administrative cu caracter normativ este imprescriptibil.

În ceea ce priveşte dreptul persoanei la contestarea actului cu caracter individual, legislatorul stabileşte un termen de 30 de zile de la data îndeplinirii procedurii administrative prealabile, iar art.17 al.(4) din Lege stipulează că acest termen este unul de prescripţie şi începe să curgă din momentul în care se naşte dreptul în sens material, iar neexercitarea dreptului la acţiune în termenul stabilit duce la stingerea acestui drept.

Fiind un termen de prescripţie, termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ poate fi supus suspendării, întreruperii, iar persoana poate fi repusă în termen.

Conform art.17 al.(4) din Lege, persoana care din motive temeinic justificate a omis termenul de prescripţie poate fi repusă în termen în condiţiile Codului de procedură civilă. Astfel, repunerea în termen se efectuiază de către instanţă, la cererea reclamantului, în conformitate cu art.116 CPC.

Înaintarea acţiunii în contenciosul administrativ împotriva funcţionarului public

Art.20 al.(1) din Lege prevede că, acţiunea poate fi formulată şi împotriva funcţionarului public al autorităţii publice pîrîte, care a elaborat actul administrat contestat sau care a refuzat să soluţioneze cererea în care se solicită despăgubiri.

Astfel, din reglementările expuse rezultă că, acţiunea în contenciosul administrativ poate fi înaintată, concomitent, atît împotriva autorităţii publice, cît şi împotriva funcţionarului public, deşi, nu este exclusă nici înaintarea acţiunii doar împotriva funcţionarului public vinovat de emiterea actului administrativ.

În opinia dr.V.Prisacaru, „funcţionarii publici din autorităţile administrative acţionate răspund potrivit legii, în faţa instanţelor de contencios administrativ sub trei aspecte:

a) primul aspect îl constituie răspunderea funcţionarilor publici pentru pagubele cauzate celor vătămaţi în drepturile lor, recunoscute de lege, prin emiterea actului administrativ ori prin refuzul nejustificat de a-i rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege;

66

b) al doilea aspect îl constituie răspunderea funcţionarilor publici pentru nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în hotărîrea instanţei de contencios administrativ;

c) al treilea aspect îl reprezintă răspunderea funcţionarilor publici pentru nerespectarea măsurilor dispuse de instanţă în timpul soluţionării cauzei.”14

Această opinie este împărtăşită şi de noi.Cu referinţă la primul aspect, funcţionarul public răspunde pentru pagubele

cauzate persoanei vătămate în drepturile sale, recunoscute de lege, prin emiterea actului administrativ sau refuzul nejustificat de a-i rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.

În cazul în care se admite acţiunea, funcţionarul public poate fi obligat la plata despăgubirilor solidar cu autoritatea respectivă (art.20 al.(29 din Lege), dacă se va dovedi că primul a săvîrşit intenţionat sau din culpă gravă, fapta ilicită prejudiciabilă (art.1404 din Codul civil).

Funcţionarul public, împotriva cărui este intentată acţiunea, conform prevederilor art.20 al.(39 din Lege, poate chema în garanţie superiorul său ierarhic care i-a ordonat să elaboreze actul administrativ sau să refuze soluţionarea cererii.

Cererea de chemare în garanţie se întocmeşte cu respectarea condiţiilor de formă stabilite pentru cererea de chemare în judecată. deoarece chematul în garanţie poate fi obligat la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, considerăm că el trebuie introdus în proces nu în calitate de terţă persoană, cum este reglementat în art.20 al.(6) din Lege, dar în calitate de pîrît.

Prin urmare, cererea de chemare în garanţie acordă celui chemat în garanţie posibilitatea să-şi administreze toate probele şi să formeze apărarea în sprijinul părţii pe care o garantează, iar în al doilea rînd în cazul în care garantul pierde procesul, instanţa prin aceeaşi hotărîre admite cererea de chemare în garanţie.

Conform prevederilor art. 23 din Legea privind administraţia publică locală, acţiunea în despăgubiri poate fi înaintată şi împotriva consilierilor care au adoptat actul administrativ, dacă au votat pentru adoptarea acestui act. În acest caz, în baza principiului solidarităţii, consilierii răspund solidar cu autoritatea.

Se atenţionează că, autoritatea publică şi persoanele menţionate pot fi degrevate de obligaţia de a repara prejudiciul în măsura în care cel prejudiciat a omis cu intenţie ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale (art.1404 al.(3) din Codul civil).

Conform art.1404 alin.(3) din Codul civil, autoritatea publică nu răspunde pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau omisiunea de a-l adopta, sau prin omisiunea de a pune o lege în aplicare.

Suspendarea executării actului administrativ

Conform art.21 al.(1) din Lege, suspendarea executării actului administrativ contestat poate fi solicitată de către reclamant, concomitent cu cererea de chemare în judecată, iar conform al.(2) al aceluiaşi articol, în cazuri temeinic justificate şi în scopul prevenirii unei pagube iminente, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ şi din oficiu.

14 Angela Dastic, Contenciosul administrativ, Chişinău, 2007, p.7867

Astfel, cererea de suspendare a actului administrativ este o cerere accesorie rezultată şi bazată pe cererea principală de chemare în judecată.

Suspendarea actului administrativ constituie o măsură de asigurare exercitată în scopul neexecutării actului administrativ contestat.

Instanţa de contencios administrativ trebuie să soluţioneze în regim de urgenţă cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat fără citarea părţilor, iar încheierea instanţei de contencios administrativ privind suspendarea executării actului administrativ contestat este executorie de drept şi poate fi contestată cu recurs.

Pronunţarea pe marginea cererii de suspendare a executării unui act administrativ de autoritate se admite doar în cazul în care instanţa are pe rol ca obiect principal anularea acestui act. Totodată instanţa de contencios administrativ poate suspenda executarea actului şi din oficiu, fără cererea reclamantului, în cazuri temeinic justificate şi în scopul prevenirii unei pagube iminente. Însă, prima condiţie, care trebuie îndeplinită, este ca motivele suspendării să fie din start temeinice şi bine justificate, să provoace de la bun început o îndoială întemeiată asupra legalităţii actului administrativ contestat. În caz contrar, instanţa de contencios administrativ s-ar putea afla în situaţia nedorită ca prin invocarea de către reclamant a unor motive neserioase, considerate în mod eronat de către instanţă drept justificate, să fie paralizată activitatea autorităţilor publice şi să producă dereglări prin neexecutarea actului administrativ suspendat. O a doua condiţie care se cere îndeplinită şi care se află în legătură directă cu prima e ca prin măsura suspendării actului administrativ contestat să se prevină producerea unei pagube iminente, adică existând pericolul ca reclamantul să fie ameninţat prin executarea actului administrativ la un prejudiciu iminent, real şi ireparabil.

Cererea de suspendare a actului administrativ se examinează, de regulă, imediat, fără citarea părţilor, pînă la soluţionarea acţiunii principale în fond, iar încheierea de suspendare a actului administrativ poate fi contestată cu recurs.

Instanţa care a dispus suspendarea actului administrativ nu este în drept să modifice, să revoce sau să anuleze încheierea de suspendare a actului administrativ.

Instanţa de judecată poate lua măsuri de asigurare a acţiunii prevăzute de CPC.

Încheierea de suspendare a actului administrativ sau de luare a altor măsuri de asigurare a acţiunii poate fi executată de către executorul judecătoresc în condiţiile stabilite de Codul de executare.

Vom menţiona că, conform art.20 al.(3) din Lege, pînă la soluţionarea definitivă a cauzei nu poate fi suspendată executarea actelor Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.

Procedura de judecare în primă instanţă

Primirea cererii de chemare în judecată şi pregătirea cauzei pentru dezbaterile judiciare

Ca şi în materie civilă, în materia contenciosului administrativ, instanţele de contencios administrativ sînt sesizate prin cerere de chemare în judecată, investind instanţa cu judecarea cauzei.

68

La primirea cererii de chemare în judecată, judecătorul verifică dacă s-au respectat condiţiile cerute de lege în ceea ce priveşte cuprinsul cererii, numărul de exemplare, etc.(art.166,167 CPC).

Dacă se constată că, cererea corespunde cerinţelor legii, judecătorul, în termen de 3 zile de la data depunerii cererii, emite o încheiere, prin care dispune primirea acţiunii pe rol şi înmînează cîte o copie a cererii de chemare în judecată şi cîte o copie de pe înscrisurile anexate pîrîtului. În cazurile în care reclamantul indică în acţiune că pîrîtul refuză să-i elibereze actul contestat, judecătorul dispune de a obliga pîrîtul să prezinte actul administrativ contestat şi documentele ce au stat la baza emiterii acestuia, precum şi înscrisurilor sau alte date pe care instanţa le consideră necesare la judecarea pricinii, deoarece sarcina probaţiunii este pusă pe seama pîrîtului. Concomitent, judecătorul dispune citarea părţilor pentru prima zi de înfăţişare, care se fixează în cel mult 10 zile de la data primirii cererii pe rol. Legislatorul a prevăzut aceste termene restrînse pentru soluţionarea chestiunii punerii acţiunii pe rol şi numirea primei zile de înfăţişare, deoarece acţiunile în materie de contencios administrativ trebuie să fie soluţionate în regim de urgenţă. Ele urmează a fi examinate într-un termen restrîns, pornind de la natura şi importanţa lor.

În prima zi de înfăţişare pîrîtul este obligat să prezinte instanţei actele solicitate, care au stat la baza emiterii actului administrativ. Dacă pîrîtul refuză să execute aceste prevederi ale legii, instanţa îi aplică o amendă judiciară în mărime de pînă la 10 unităţi convenţionale pentru fiecare zi de întîrziere nejustificată.

Această prevede se aplică atunci cînd pîrîtul nu a prezentat actul administrativ contestat şi documentele ce au stat la baza emiterii lui din motive neîntemeiate, pe care le apreciază instanţa, însă faptul aplicării amenzii judiciare nu-l eliberează pe pîrît de obligaţia de a prezenta actele solicitate, pentru că în caz contrar instanţa poate să aplice amenda judiciară în mod repetat.

În cadrul soluţionării chestiunii pentru primirea cererii de chemare în judecată, în conformitate cu art.169 CPC, judecătorul poate refuza primirea ei dacă cererea nu urmează a fi judecată în instanţa judecătorească în procedura contenciosului administrativ, dacă există o hotărîre judecătorească irevocabilă cu privire la un litigiu între aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri sau o încheiere judecătorească, prin care se admite încetarea procesului în legătură cu faptul că reclamantul a renunţat la acţiune sau între părţi s-a încheiat o tranzacţie de împăcare, dacă cererea este depusă de un organ, o organizaţie sau o persoană în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unei alte persoane fără a a dispune de asemenea împuterniciri, dacă există o hotărîre irevocabilă, obligatorie pentru părţi, a judecăţii arbitrale cu privire la litigiul dintre aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri, cu excepţia cazurilor cînd judecata a respins cererea de eliberare a titlului de executare silită hotărîrii judecăţii arbitrale sau a remis pricina spre reexaminare judecăţii arbitrale care a pronunţat hotărîrea, însă judecarea pricinii în aceeaşi arbitrală este imposibilă şi dacă acţiunea este intentată împotriva unui agent economic deja lichidat. Refuzul judecătorului de a primi cererea de chemare în judecată exclude posibilitatea adresării repetate la judecată a aceluiaşi reclamant, cu aceeaşi acţiune, împotriva aceluiaşi pîrît, cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri.

69

Dacă judecătorul constată că reclamantul nu a respectat procedura de soluţionare prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară, prevăzută de lege pentru categoria respectivă de pricini; instanţa nu este competentă să judece pricina dată; cererea a fost depusă de o persoană incapabilă; cererea nu este semnată ori este semnată de o persoană neîmputernicită de a o semna ori este semnată fără a se indica funcţia semnatarului; cererea a fost depusă în numele persoanei interesate de către o persoană neîmputernicită de a porni şi a susţine procesul; la aceeaşi sau la o alta se află în judecată un litigiu între aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri; reclamantul îşi retrage cererea înainte de emiterea încheierii privind intentarea procesului, cererea de chemare în judecată se restituie printr-o încheiere motivată, în care judecătorul indică instanţa căreia trebuie să i se adreseze reclamantul sau dacă pricina nu este de competenţa instanţei respective sau modalitatea de înlăturare a circumstanţelor ce împiedică intentarea procesului. După restituirea cererii de chemare în judecată nu se exclude posibilitatea adresării repetate a aceluiaşi reclamant, cu aceeaşi acţiune, împotriva aceluiaşi pîrît, cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri, dacă reclamantul a înlăturat încălcările admise.

În faza primirii cererii de chemare în judecată, dacă judecătorul constată că cererea a fost depusă fără a se respecta condiţiile art.166 CPC, fără a fi anexate copiile de pe cererea de chemare în judecată şi de pe înscrisuri, certificate în modul stabilit într-un număr egal cu numărul de pîrîţi şi de intervenienţi, acesta în termen de 3 zile de la depunerea cererii emite o încheiere pentru a nu se da curs cererii şi-i acordă reclamantului un termen pentru înlăturarea neajunsurilor. Ulterior, dacă reclamantul îndeplineşte în termen toate cerinţele enumerate în încheierea judecătorului, cererea se consideră depusă la data prezentării iniţiale; în caz contrar, ea nu se consideră depusă şi împreună cu actele anexate se restituie reclamantului printr-o încheiere judecătorească, ce poate fi atacată cu recurs. Totodată, în aceste încheieri judecătorul trebuie să indice cărui organ urmează a se adresa reclamantul dacă litigiul nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ sau cum trebuie să fie înlăturate circumstanţele care împiedică pornirea judecării pricinii şi îi restituie acestuia actele prezentate, înmânându-i copia încheierii.

Judecătorul, în conformitate cu prevederile art.22 din Legea contenciosului administrativ şi respectarea regulilor de procedură, stabilite în capitolul XIV CPC, efectuiază acţiunile necesare pentru pregătirea cauzei pentru dezbaterile judiciare.

Părţile în litigiile de contencios administrativ urmează a fi chemate la prima zi de înfăţişare în termen de 10 zile de la primirea cererii pe rolul instanţei, iar cauza se fixează pentru judecare, dacă este pregătită suficient pentru dezbaterile judiciare. În orice caz, acest termen trebuie să corespundă spiritului Legii contenciosului administrativ, prin care cauzele de contencios administrativ urmează a fi examinate în regim de urgenţă.

Judecarea în fond a cauzei de contencios administrativCauzele de contencios administrativ se examinează în termenul fixat de către

instanţă, în şedinţa judiciară. Şedinţa judiciară se desfăşoară cu respectarea tuturor principiilor procesuale,

cum ar fi, principiile publicităţii, oralităţii, disponibilităţii, etc.Un rol important în judecarea acţiunilor în contenciosul administrativ îl joacă

principiul rolului activ al instanţei de judecată. 70

Şedinţa judiciară se desfăşoară conform regulilor generale de procedură prevăzute pentru litigiile în materie de drept comun, cu unele excepţii prevăzute de lege. Astfel, conform art.24 al.(2) din Lege, neprezentarea la şedinţă de judecată fără motive temeinic justificate a părţilor şi/sau a reprezentanţilor lor nu împiedică examinarea cererii, iar în cazul în care este imposibil de a judeca cauza în lipsa reclamantului, instanţa de contencios administrativ va scoate cererea de pe rol în condiţiile Codului de procedură civilă.

Prin urmare, cererea poate fi scoasă de pe rol pe motivul neprezentării reclamantului doar în cazul în care instanţa va constata că este imposibilă judecarea pricinii în lipsa reclamantului legal citat, pe când în cazul unei acţiuni examinate în ordinea procedurii contencioase civile instanţa poate scoate cererea de pe rol dacă reclamantul legal citat nu s-a prezentat în judecată, nu a comunicat instanţei motivele neprezentării sau motivele sunt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate sau nu a solicitat examinarea pricinii în absenţa sa, iar pârâtul nu solicită soluţionarea pricinii în fond.

O altă excepţie de la regulile generale de judecare a pricinilor în materie de contencios administrativ constă în aceea că în acţiunile în anulare a actului administrativ sarcina probaţiunii este pusă pe seama pârâtului, care trebuie să prezinte probe pentru confirmarea legalităţii actului administrativ contestat conform prevederilor art. 24 al. (3) din Lege.

Instanţa de contencios administrativ la judecarea acţiunilor în contenciosul administrativ, după cum s-a menţionat, joacă un rol activ, dispunînd de dreptul din oficiu să solicite de la pîrît actul administrativ contestat şi a documentaţiei care a stat la baza emiterii acestuia, a înscrisurilor sau a altor date pe care instanţa le consideră necesare pentru judecarea pricinii. În privinţa celorlalte acţiuni în materie de contencios administrativ, precum şi în materie de despăgubiri cauzate prin acte administrative contestate, sarcina probaţiunii revine ambelor părţi în sensul art.118 al.(1) CPC.

Conform art. 1 al. (2) din Lege, reclamantul poate cere instanţei de contencios administrativ competente, atunci când se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. De aici rezultă că instanţa de judecată este obligată să stabilească existenţa dreptului subiectiv care aparţine reclamantului şi ilegalitatea actului administrativ prin care i se încalcă acest drept. Constatând existenţa acestor două elemente, instanţa de contencios administrativ va putea decide anularea actului şi repunerea în drepturi a reclamantului. Astfel, suntem în prezenţa contenciosului de plină jurisdicţie şi de anulare, instanţa judecătorească având o competenţă deosebit de largă în controlul legalităţii actelor administrative.

Conform art.25 al.(1) lit.a) din Lege, instanţa de contencios administrativ poate să respingă acţiunea reclamantului ca fiind nefondată sau depusă cu încălcarea termenului de prescripţie. Această soluţie poate fi dată în cazul în care instanţa ajunge la concluzia că motivele acţiunii sunt neîntemeiate, deoarece pârâtul a prezentat instanţei probe incontestabile că actul administrativ este legal şi întemeiat. Respingerea acţiunii poate avea loc şi în cazul în care reclamantul a omis termenul de prescripţie de depunere a cererii de chemare în judecată sau de

71

înaintare a cererii prealabile, dacă autoritatea publică a respins cererea prealabilă din aceste motive şi nu există temeiuri justificate de repunere a persoanei în termen în conformitate cu prevederilor art. 116 CPC sau dacă reclamantul a omis termenul de adresare şi nu a solicitat repunerea în termen.

Conform prevederilor lit.b) al art.25 al.(1) din Lege, instanţa de contencios administrativ este investită să admită acţiunea şi să anuleze în tot sau în parte actul administrativ sau să oblige autoritatea publică pîrîtă să emită actul administrativ, ori să elibereze un certificat , o adeverinţă sau oricare alt înscris, ori să înlăture încălcările pe care le-a comis, precum şi să depună adjudecarea în contul reclamantului a despăgubirilor pentru interzicerea executării hotărîrii.

Reieşind din norma legală citată rezultă că, instanţa de contencios administrativ, în cazul în care va constatat ilegalitatea actului administrativ poate să anuleze în tot sau în parte actul sau să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ sau să înlăture încălcările care le-a comis.

Anularea în tot sau în parte poate fi admisă în baza temeiurilor prevăzute la art.26 din Lege.

Anularea în parte a actului administrativ se admite în cazul în care actul administrativ conţine mai multe dispoziţii şi unele din ele sînt ilegale.

Nu se admite modificarea actului administrativ de către instanţă, deoarece aceasta ar duce la substituirea organului administraţiei publice emitente, ceea ce ar constitui o lezare adusă principiului separaţiei puterilor în stat.

Se întîlnesc cazuri cînd autoritatea publică pîrîtă emitentă anulează actul contestat sau emite actul administrativ solicitat pe parcursul examinării pricinii şi atunci apare problema cum trebuie să procedeze instanţa.

Reieşind din practica judiciară, instanţa poate clasa procedura dacă reclamantul a renunţat la acţiune. În caz contrar, instanţa urmează să examineze cauza în fond şi să dispună anularea în tot sau în parte a actului administrativ, indicînd că hotărîrea în această parte nu se pune în executare.

Vom mai menţiona că, în cazul anulării actului administrativ, poate obliga autoritatea publică să emită alt act administrativ doar dacă reclamantul a înaintat asemenea pretenţii.

În cazul în care autoritatea publică nu a răspuns la petiţia reclamantului în termenul stabilit de lege, instanţa în coraborare cu prevederile Legii cu privire la petiţionare, va obliga autoritatea publică sau funcţionarul public să răspundă reclamantului la petiţie.

Totodată, se atenţionează că, petiţionarul nu poate contesta în contenciosul administrativ adresa, prin care petiţionarului i-a fost dat răspuns, deoarece această adresă nu este producătoare de efecte juridice şi nu constituie un act administrativ. Mai mult ca atît, petiţionarul nu poate solicita să-i dea răspuns după dorinţa sa, deoarece stabilirea răspunsului este un atribut exclusiv al autorităţii publice.

În cazul în care autoritatea publică nu a dat răspuns la toate solicitările invocate de petiţionar, acesta poate solicita să i se răspundă la toate solicitările sau, după caz, să-i furnizeze.

Instanţa de contencios administrativ, conform art.25 lit.b) din Lege, admiţînd acţiunea reclamantului, poate dispune adjudecarea în beneficiul reclamantului a despăgubirilor pentru întîrzierea executării hotărîrii. Legislatorul, însă, nu a stabilit

72

o mărime fixă de despăgubire pentru întîrzierea executării hotărîrii şi nici pentru care perioadă poate fi calculată această despăgubire.

Considerăm că, despăgubirea pentru întîrzierea executării hotărîrii urmează a fi calculată în sume pentru fiecare zi de întîrziere, iar cuantumul despăgubirii se va stabili reieşind din importanţa litigiului, iar despăgubirea urmează a fi calculată de la data expirării termenului stabilit de instanţă pentru executarea hotărîrii, iar în cazul în care termenul nu a fost stabilit – în cel mult 30 de zile de la data la care hotărîrea devine irevocabilă.

Instanţa de contencios administrativ în temeiul art.25 al.(3) din Lege, la cererea reclamantului, poate să dispună repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin actul administrativ ilegal sau prin neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile.

Sarcina probaţiunii în privinţa acestor pretenţii revine ambelor părţi, în baza principiului contradictorialităţii.

Al.(4) al art.25 din Lege stabileşte circumstanţele care pot fi luate în consideraţie la stabilirea cuantumului prejudiciului moral.

Instanţa de contencios administrativ este în drept din oficiu sau la cererea reclamantului să se pronunţe şi asupra legalităţii actelor sau a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat în justiţie. Deoarece actele şi operaţiunile administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ ni pot face direct obiect al acţiunii în contenciosul administrativ, iar legalitatea unui act administrativ depinde de legalitatea actelor sau a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii lui, este oportună şi verificarea legalităţii acestora. În cazurile în care controlul legalităţii acestor acte sau operaţiuni ce au stat la baza emiterii unui act administrativ cu caracter normativ ţine de competenţa instanţei de contencios administrativ ierarhic superioare, urmează a fi ridicată excepţia de ilegalitate în faţa acestei instanţe în condiţiile prevăzute de art.13 din Lege.

Hotărîrea judecătorească se adoptă în condiţiile Codului de procedură civilă.În conformitate cu art.art.28 din lege, hotărîrea irevocabilă a instanţei de

contencios administrativ privind anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ ilegal a cărui intrare în vigoare a fost condiţionată de publicarea în sursa oficială se publică în aceeaşi sursă. În hotărîre poate fi indicată şi o altă publicaţie în care aceasta urmează a fi tipărită, iar cheltuielile legate de publicarea hotărîrii le suportă, de regulă, pîrîtul. În cazul publicării hotărîrii din contul reclamantului, la cererea acestuia, cheltuielile suportate se încasează de la pîrît printr-o încheiere a instanţei de judecată care execută hotărîrea.

Actul administrativ anulat, în tot sau în parte, încetează a produce efecte juridice din momentul în care hotărîrea instanţei de contencios administrativ devine irevocabilă.

Căile de atac împotriva hotărîrilor pronunţate în contenciosul administrativ

Împotriva hotărîrilor judecătoreşti pronunţate în contenciosul administrativ poate fi declarat recurs, fiind omisă calea apelului.

73

Calea apelului a fost exclusă, reieşind din caracterul de urgenţă de judecare a litigiilor de contencios administrativ.

Conform art.30 al.(1) din Lege, hotărîrea instanţei de contencios administrativ pe marginea acţiunii judecate în fond poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la data pronunţării sau de la data comunicării hotărîrii integrale, în cazul în care acţiunea este judecată în lipsa părţii, dacă legea nu dispune altfel. Deci, hotărîrea instanţei de contencios administrativ poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară în termen de 15 zile de la data pronunţării, iar dacă persoana nu a participat la darea hotărîrii, ea dispune de dreptul de atac în termen de 15 zile de la data comunicării hotărîrii integrale. Prin urmare, hotărîrile instanţei de contencios administrativ sînt susceptibile de atac pe cale ordinară de atac, numai cu recurs.

În practica judiciară apare problema dacă hotărîrile date în contenciosul administrativ pot fi contestate cu recurs în termenele prevăzute de Codul de procedură civilă, adică în termen de 20 zile de la data pronunţării sau comunicării hotărîrii integral sau în termenul stabilit de legea contenciosului administrativ.

Concluzionăm că, în cazul dat este aplicabil termenul de depunere a recursului, stabilit de Legea contenciosului administrativ, care este o lege specială şi conţine excepţii de la regulile procedurii de drept comun.

În cazul în care termenul de depunere a recursului a fost emis justificat, recurentul poate solicita repunerea în termenul de depunere al acestuia.

Recursul împotriva hotărîrilor instanţei de contencios administrativ se depune în instanţa care a pronunţat hotărîrea şi se întemeiază în conformitate cu art.405 CPC.

Cererea de recurs după cum prevede art.388 CPC poate fi depusă de părţi şi alţi participaţi la proces, martorul, expertul, specialistul, interpretul şi reprezentantul doar cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvin. Totodată, coparticipanţii, adică coreclamanţii, copîrîţii şi intervenienţii care participă la proces din partea recurentului, se pot alătura la recurs dacă poziţiile lor coincid în ceea ce priveşte temeiul recursului, prezentînd o cerere scrisă, fără a se plăti taxa de stat. În cazul în care temeiurile recursului nu coincid, persoana alăturată este în drept să depună recurs conform relilor generale. Dacă, însă, recurentul principal îşi retrage recursul sau dacă cererii de recurs mu i se dă curs sau dacă cererea a fost restituită, sau există alte motive care exclud soluţionarea fondului în instanţa de recurs, alăturarea la recurs produce efecte juridice în cazul în care aceasta a avut loc în interiorul termenului de recurs.

Recursul în contenciosul administrativ are efect suspensiv, de aceea, conform art.403 CPC şi art.30 al.(2) din Lege, recursul suspendă executarea hotărîrii, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege. Hotărîrea dată în primă instanţă şi recurată nu poate fi executată pînă la expirarea termenului de declarare a recursului, iar dacă este declarat recurs, pînă la examinarea recursului. Însă, recursul nu suspendă executarea hotărîrilor judecătoreşti în litigiile în materie de contencios administrativ ce urmează a fi executat imediat.

Conform art.8 al.(7) din Lege şi art.399 al.()1 CPC, curţile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de judecătorii, iar conform art.10 din Lege şi art.399 al.(2) CPC, Curtea Supremă de Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărîrilor curţilor de apel, pronunţate în litigiile de contencios administrativ.

74

Recursul se judecă în conformitate cu regulile generale, stabilite la capitolul XXXIII CPC.

Art.417 CPC stipulează că, instanţa de recurs după ce judecă recursul este în drept să respingă recursul şi să menţină hotărîrea primei instanţe; să admită recursul şi să modifice hotărîrea primei instanţe; să admită recursul şi să dea o nouă hotărîre fără a restitui pricina spre rejudecare, anulînd hotărîrea primei instanţe dacă nu este necesar să verifice suplimentar dovezile prezentate în instanţă de recurs şi dacă circumstanţele pricinii au fost stabilite de prima instanţă, însă normele de drept material au fost aplicate eronat; să admită recursul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe, restituind pricina spre rejudecare în primă instanţă în cazul în care eroarea judiciară a primei instanţe nu poate fi corectată de instanţa de recurs; să admită recursul şi să caseze hotărîrea primei instanţe, luînd spre examinare pricina dacă constată că este competentă să soluţioneze pricina în primă instanţă sau în recurs; să admită recursul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe, dispunînd încetarea procesului ori scoaterea cererii de pe rol dacă există temeiurile prevăzute la art.265 şi 267. Totodată, dacă instanţa de recurs constată mai multe motive întemeiate dintre care unele ţin de modificare, iar altele de casare, pentru a asigura o judecată unitară, casează integral hotărîrea atacată. În consecinţă, hotărîrea casată nu are mici o putere legală, iar actele de asigurare sau de executarea în temeiul unei astfel de hotărîre îşi pierd puterea legală dacă instanţa de recurs nu dispune altfel.

Hotărîrile de contencios administrativ rămase irevocabile pot fi supuse revizuirii în condiţiile prevăzute la capitolul XXXIX CPC.

Cererea de revizuire poate fi declarată în temeiurile prevăzute de art.449 CPC.Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri rămase irevocabilă prin

nerecurare se judecă de către instanţa care a examinat cauza în fond, iar dacă hotărîrea a fost recurată, competentă este instanţa ce a judecat recursul (art.448 CPC).

Executarea hotărîrilor pronunţate de instanţele de contencios administrativ

Executarea este ultima fază a procedurii civile, inclusiv a procedurii în contencios administrativ, avînd ca scop realizarea definitivă şi practică a unor drepturi recunoscute, printr-o hotărîre judecătorească.

Hotărîrile instanţelor de contencios administrativ devenite irevocabile, în baza Legii contenciosului administrativ trebuie să fie executat în mod obligatoriu şi necondiţionat de către pîrît la primirea copiei hotărîrii, în termenele prescrise sau stabilite prin lege. Forma aceasta de executare are elemente atît de executare benevolă (nu sînt implicate organele de executare, nu sînt aplicate măsurile de constrîngere pentru a executa hotărîrea), cît şi elemente de executare forţată (în caz de neexecutare, executarea se efectuiază de către oficiile de executare). Executarea silită în sensul ei real, adică procedura prin mijlocirea căreia reclamantul titular al dreptului recunoscut printr-o hotărîre judecătorească constrînge, cu concursul organelor de executare, pe pîrît, care nu-şi exercită de bună voie obligaţiile ce decurg din hotărîre de a şi le aduce la îndeplinire în mod silit, este ca o excepţie în contenciosul administrativ.

75

Neexecutarea hotărîrii instanţei de contencios administrativ sau întîrzierea executării ei ar putea fi justificată doar de anumite circumstanţe, care urmează a fi dovedite.

Astfel, conform art.32 al.(2) din lege, instanţa de contencios administrativ este obligată să expedieze pîrîtului o copie a hotărîrii pentru executarea benevolă a acesteia. Hotărîrea se expediază în termen de 3 zile de la data la care hotărîrea devine irevocabilă.

Totodată, prin această normă instanţa de contencios administrativ este obligată să expedieze o copie de pe hotărîre instanţei de drept comun de la sediul pîrîtului pentru controlul executării hotărîrii şi, în caz de necesitate, pentru executare silită.

Prin Hotărîrea Guvernului nr.312 din 15 martie 2002 şi Codul de executare, executarea hotărîrilor, inclusiv a celor de contencios administrativ este pusă în seama Departamentului de executare a deciziilor a deciziilor judecătoreşti şi a subdiviziunilor lui teritoriale, care fac parte din sistemul organelor Ministerului Justiţiei. Instanţele de judecată, prin actele normative şi legislative menţionate nu sînt investite cu atribuţii de a controla executarea hotărîrilor judecătoreşti. Prin urmare, dispoziţia cu privire la expedierea copiei hotărîrii instanţei de drept comun pentru controlul executării hotărîrii şi, în caz de necesitate, pentru executare silită este caducă.

Hotărîrile pronunţate în contenciosul administrativ se execută benevol în termenul stabilit prin hotărîrea judecătorească, iar în cazul în care termenul nu este stipulat – în cel mult 30 zile de la data la care hotărîrea devine irevocabilă.

În cazul în care hotărîrea nu s-a executat în termen, reclamantul poate, depune cerere la oficiul de executare a hotărîrilor din raza sediului, după caz, domiciliul pîrîtului pentru executarea silită, iar în cazul în care conducătorul autorităţii publice se eschivează de la executarea hotărîrii, el poate fi tras la răspundere în conformitate cu prevederile Codului de executare.

Vom menţiona că, Legea contenciosului administrativ, în redacţia iniţială, prevedea că, în cazul neexecutării în termen a hotărîrii conducătorul autorităţii publice în a cărei sarcină s-a stabilit executarea poate fi sancţionat cu amendă în folosul statului în mărime de pînă la 10 salarii minime (unităţi convenţionale în prezent) pentru fiecare zi de întîrziere, însă, ulterior, art.32 din Lege a fost modificat. În aşa mod, norma citată a fost substituită cu o altă normă care prevede că, în cazul neexecutării în termen hotărîrii, conducătorul autorităţii publice în a cărei sarcină a fost pusă executarea acesteia poate fi tras la răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Norma abrogată era în concordanţă cu principiile dreptului administrativ care presupun că hotărîrea dată în contenciosul administrativ se execută benevol de către autoritatea publică, iar amenda constituie o excepţie, care putea fi aplicată pentru eventuala întîrziere a executării hotărîrii, fără a se recurge la executarea silită.

Conform prevederilor art.31 din Lege, hotărîrile judecătoreşti irevocabile constituie titluri executorii, iar în privinţa capetelor de cerere prin care s-a dispus despăgubirea materială şi morală, precum şi despăgubirea pentru întîrzierea executării hotărîrii se emit titluri executorii, conform regulilor stabilite de Codul de executare.

76

Concluzionînd, vom menţiona că executarea hotărîrii este o parte integrantă a procedurii contenciosului şi trebuie să fie executată de către autoritatea publică benevol.

III. Sugestii metodice

A. Activităţi de predare-învăţareSarcinile didacticeSarcini de nivelul I – cunoaştere şi înţelegereAuditorul trebuie să cunoască:- fazele procedurii în contencios administrativ;- condiţiile de înaintare a cererii prealabile;- procedura de examinare a cererii prealabile;- condiţiile şi termenii de introducere a acţiunii în instanţa de contencios

administrativ;- condiţiile de introducere în proces a funcţionarului public;- regimul de suspendare a actului administrativ contestat;- procedura în faţa instanţei de fond; - procedura în faţa instanţei de recurs;- procedura executării hotărîrilor emise de instanţa de contencios administrativ.

Sarcini de nivelul II – aplicareAuditorul trebuie să aibă abilităţi să:- distingă particularităţile procedurii în materia de contencios administrativ;- aprecieze raţionamentului introducerii procedurii prealabile; - determine efectul nerespectării procedurii prealabile;- identifice acţiunile judecătorului instanţei de contencios administrativ după

primirea cererii;- analizeze prevederile legale ce ţin de procedura examinării cererilor de către

instanţa de contencios administrativ;- evidenţia împuternicirile instanţei de contencios administrativ în faţa

instanţei de fond;- determina particularităţile procedurii în faţa instanţei de recurs;- evidenţia deosebirile dintre procedura executării hotărîrilor instanţelor de

drept comun şi contencios administrativ.

Sarcini de nivelul III - integrareAuditorul trebuie să poată:- aplica corect reglementările legale vizînd procedura de examinare a cazurilor

în contencios administrativ;- întocmi cereri prealabile în contencios administrativ privind anularea actului

administrativ, recuperarea prejudiciului material şi moral cauzat printr-un act administrativ, etc.;

- elabora cereri în instanţa de fond şi recurs;

77

- redacta hotărîri a instanţei de judecată care vizează inclusiv şi situaţii de încălcare a procedurii în contencios administrativ;

- analiza prevederile legale privind răspunderea pentru neexecutarea hotărîrilor instanţelor judecătoreşti.

B. Activităţi de lucru individual

Subiecte Forme de realizare Modalităţi de evaluare1. Procedura prealabilă în contenciosul administrativ

1. referate (rezumate)2. Studiu de caz

- prezentarea rezultatelor

2. Procedura de judecare în contenciosul administrativ

1. Referate (rezumate)2. Studiu de caz

- participarea la mese rotunde

C. Speţe

Speţa.1C.A. a depus cerere de chemare în judecată împotriva Camerei Înregistrării

de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că, prin decizia Camerei Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale din 11 iunie 2007 au fost înregistrate şi consemnate în Registrul de Stat a întreprinderilor şi organizaţiilor modificări în actele de constituire ale Firmei „A.V.” SRL. Consideră decizia dată ilegală, deoarece a fost emisă în baza hotărîrii Adunării Generale a asociaţilor firmei „A.V.” SRL din 22 septembrie 2006, care a fost contestată la Judecătoria Economică de circumscripţie din 16 martie 2007.

Cere anularea deciziei Camerei Înregistrării de Stat din 11 iunie 2007 ca ilegală.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 iulie 2006 cererea de chemare în judecată depusă de către C.A. a fost restituită din motivul că reclamantul nu a respectat procedura de soluţionare prealabilă a cauzei pe cale extrajudiciară.

1. Enumeraţi condiţiile de înaintare a cererii prealabile. 2. Argumentaţi dacă instanţa de contencios administrativ legal a restituit cererea de

chemare în judecată pe motiv că, nu a fost respectată procedura prealabilă de soluţionare a litigiului;

.

Speţa nr.2La 30 mai 2008, SRL „R.C.” a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor cu privire la contestarea în parte a actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că, la 08 august 2005, Ministerul a emis ordinul nr.127, prin care a fost aprobat pct.20 din procesul-verbal nr.127 din 15 iulie 2005, conform căruia a fost acceptată deschiderea unei rute suburbane. La sfîrşitul lunii martie 2008, SRL „R.C.” a depus către minister cerere prealabilă,

78

prin care a solicitat anularea ordinului enunţat. La 04 aprilie 2008, Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, prin scrisoarea nr.02/3-1079, i-a respins cererea prealabilă, invocînd că, ruta regulată suburbană a fost deschisă în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu respectarea intervalului între curse. Consideră că, deschiderea rutei suburbane suplimentare este ilegală, deoarece Ministerul, la deschiderea rutei suburbane, a încălcat prevederile pct.5.3 lit.b), pct.5.4 lit.c) şi pct.6.1 lit.c) din Instrucţiunea privind modul de atribuire a rutelor regulate de călători, anexă la Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje, aprobat prin hotărîrea Guvernului RM nr.1348 din 10 noiembrie 2003.

Prin urmare, solicită anularea ordinului Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor nr.127 din 08 august 2005 în partea aprobării pct.20 al procesului-verbal nr.50 din 15 iulie 2005 cu privire la acceptarea deschiderii rutei suburbane suplimentare altui agent economic.

1. Explicaţi care sînt condiţiile de depunere a cererii de chemare în instanţa de contencios administrativ;

2. Comentaţi ce soluţie va da instanţa de contencios administrativ.

Speţa nr.3La 05 martie 2008, L.O. şi P.M. au depus cerere de chemare în judecată

împotriva Consiliului mun.Cahul cu privire la contestarea actului administrativ.În motivarea acţiunii au indicat că, prin decizia Consiliului mun.Cahul

nr.8/29 din 23 decembrie 2007 i-a fost permisă Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ darea în locaţiune lui R.V. a încăperii subsolului blocului locativ situat pe str. Puşkin,10, mun.Cahul, cu suprafaţa de 15,5 m.p. Consideră că, încăperea în litigiu constituie proprietate comună în devălmăşie a tuturor proprietarilor apartamentelor din blocul locativ, astfel, fiindu-le încălcat dreptul de proprietate. La 04 ianuarie 2008, ei s-au adresat către Consiliul mun.Cahul cu cerere prealabilă, prin care au solicitat anularea deciziei enunţate, însă ultimul, prin răspunsul din 25 ianuarie 2008, le-a respins cererea.

Solicită anularea deciziei Consiliului mun.Cahul nr.8/29 din 23 decembrie 2007.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Cahul din 27 martie 2008 acţiunea a fost respinsă ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie.

1. Explicaţi care sînt termenele de adresare în instanţa de contencios administrativ;2. Argumentaţi dacă instanţa de contencios administrativ legal a respins acţiunea ca fiind

depusă cu omiterea termenului de prescripţie.

Speţa nr.4La 14 noiembrie 2007, O.Ş. a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Primăriei mun.Chişinău cu privire la contestarea în parte a actului administrativ, restabilirea la lucru şi încasarea salariului pentru absenţa forţată de la serviciu.

În motivarea acţiunii a indicat că, prin decizia Consiliului mun.Chişinău nr.2/10-12 din 31 iulie 1999, el a fost numit în funcţia de şef al Întreprinderii municipale „Direcţia Locuinţe”. Pe parcursul activităţii în funcţia enunţată, el şi-a îndeplinit obligaţiunile conform fişei de post şi conform legislaţiei în vigoare. În

79

luna octombrie 2007, el a fost impus de către Primăria mun.Chişinău să depună cerere de demisie din propria iniţiativă. La 26 octombrie 2007, prin dispoziţia Primăriei mun.Chişinău nr.1028/3-d, el a fost demisionat din funcţia enunţată şi a fost desfăcut, din proprie iniţiativă, contractul individual de muncă, conform prevederilor art.85 al.(1) din Codul muncii. Consideră dispoziţia menţionată ilegală, deoarece contravine prevederilor art.18 lit.b) şi c) din Legea nr.123-XV din 18 martie 2003 privind administraţia publică locală. La 30 octombrie 2007, el a depus către Primăria mun.Chişinău cerere prealabilă, prin care a solicitat anularea dispoziţiei menţionate, însă ultima, prin răspunsul din 10 noiembrie 2007, i-a respins cererea prealabilă.

Prin urmare, solicită anularea dispoziţiei Primăriei mun.Chişinău nr.1028/3-d din 26 octombrie 2007 cu privire la personal, restabilirea în funcţia de şef al Întreprinderii municipale „Direcţia Locuinţe” şi încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru în sumă de 189231,72 lei.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 09 decembrie 2007 acţiunea a fost respinsă ca depusă cu omiterea termenului de prescripţie.

O.Ş. a depus cerere de recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, indicînd că, prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că, el a fost în imposibilitate de a se adresa în termen în instanţa de judecată, deoarece a fost antrenat într-un şir de procese penale.

1. Stabiliţi care este termenul de adresare în contenciosul administrativ pe cauzele de restabilire în funcţie;

2. Argumentaţi dacă O.Ş. era obligat să respecte procedura prealabilă;3. Comentaţi ce soluţie va da instanţa de recurs.

Speţa nr.5La 10 februarie 2008, G.V. a depus cerere de chemare în judecată împotriva

ÎCS „RE Chişinău” SA cu privire la contestarea actului administrativ.În motivarea acţiunii a indicat că, în luna octombrie 2007 prin intermediul

oficiului poştal a primit la domiciliu factura pentru consum fraudulos de energie electrică în sumă de 3545,25 lei. Consideră că, nu erau careva motive de a întocmi factura nominalizată, deoarece regulat şi în corespundere cu indicii contorului electric achită consumul de energie electrică. Cu atît mai mult că, contorul se află în scara blocului locativ, este sigilat de către furnizor şi nu are acces la contor.

La 10 noiembrie 2007, el a depus cerere prealabilă, prin care a cerut anularea facturii de consum fraudulos din 06 octombrie 2007, însă prin scrisoarea din 23 noiembrie 2007, ÎCS „RE Chişinău” SA i-a respins cererea prealabilă.

Consideră factura pentru consum fraudulos de energie electrică din 06 octombrie 2007 ilegală şi cere anularea ei.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 09 martie 2008 acţiunea a fost admisă şi a fost anulată factura pentru consum fraudulos de energie electrică din 06 octombrie 2007.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 24 aprilie 2008 a fost casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă încheiere, prin care cererea de chemare în judecată a fost scoasă de pe rol.

80

1. Stabiliţi dacă factura de plată constituie obiect al acţiunii în contenciosul administrativ;2. Comentaţi soluţiile date de instanţele de judecată.

Speţa nr.6La 10 august 2007, L.V. a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Serviciului Vamal al RM cu privire la anularea ordinului cu privire la numirea în funcţie prin transfer, restabilirea în funcţia deţinută anterior, repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii a indicat că, din anul 1988, el activează în Serviciul Vamal al RM. Conform ordinului nr.1135-p din 12 octombrie 2005, el a fost numit în funcţia de şef de post al Biroului Vamal Centru. În urma reorganizării organelor vamale subordonate Serviciului Vamal, el a fost preavizat despre posibilele disponibilizări şi reduceri ale personalului. La 08 mai 2007, i-a fost propusă funcţia de inspector principal la Biroul Vamal Bender, funcţie ce nu corespunde funcţiei ocupate anterior. Deoarece salariul era unica sursă de venit pentru familia sa, el a acceptat funcţia propusă, în urma căreia a fost emis ordinul nr.665-p din 11 iunie 2007. Consideră că, ordinul enunţat este ilegal, deoarece Biroul Vamal Centru nu a fost lichidat. Funcţia deţinută anterior nu a fost redusă. El a susţinut atestarea la nivel corespunzător funcţiei deţinute, dispune de stagiu considerabil şi experienţă profesională în domeniul vamal. La 06 iunie 2007, el a depus către Serviciul Vamal cerere prealabilă, prin care a solicitat anularea ordinului enunţat şi restabilirea în funcţia deţinută anterior, însă ultimul, prin răspunsul din 25 iunie 2007, a respins-o.

Prin urmare, solicită recunoaşterea refuzului Serviciului Vamal de a-l restabili în funcţia deţinută anterior ilegal, anularea ordinului cu privire la numirea în funcţie prin transfer nr.665-p din 11 iunie 2007, obligarea Serviciului Vamal de a-l restabili în funcţia de şef de post al Biroului Vamal Centru, repararea prejudiciului material şi moral.

Ulterior, L.V. a depus cererea de chemare în judecată suplimentară, prin care a solicitat repunerea cererii de chemare în judecată în termen de prescripţie, invocînd faptul că, el a fost în imposibilitate de a se adresa în termen în instanţa de judecată, deoarece în perioada 02 iulie 2007-08 august 2007 s-a aflat în spital, prezentînd certificatul medical eliberat de către Spitalul republican.

1. Determinaţi care este termenul de depunere a cererii de chemare în judecată pentru această categorie de litigii;

2. Explicaţi în baza căror temeiuri instanţa de judecată poate să repună cererea de chemare în judecată în termen;

3. Comentaţi ce soluţie va da instanţa de contencios administrativ.

IV. Bibliografie

1. Acte normative

1 Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.

81

2. Legea contenciosului administrativ, nr. 793 din 10.02.2000.3. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din 30.05.2003.4. Legea cu privire la petiţionare nr.190-XIII din 19.07.1994.5. Legea privind administraţia publică locală nr. 436-XVI  din 

28.12.2006.6. Legea cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-

teritoriale nr. 523-XIV din 16.07.1999. 7. Legea privind organizarea judecătorească, nr. 514 din 06.07.1995.8. Legea cu privire la avocaţii parlamentari, nr. 1349 din 17.10.1997.

2. Literatura recomandată

1. Alexandru Ioan, Administraţia publică, Editura Lumina-Lex, Bucureşti, 1999.

2. Alexandru Ioan, Studii de drept administrativ comparat, Editura Lumina-Lex, Bucureşti, 2000.

3. Alexandru Ioan. Administraţia publică: Teorii. Realităţi. Perspective, Bucureşti, 1999.

4. Bălan E.. Domeniul administrativ, Bucureşti 1998. 5. Ciobanu Viorel Mihai, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Vol. II,

Bucureşti, Editura Naţional, 1997.6. Creangă I.. Curs de drept administrativ, Editura Epigraf, Chişinău, 2003.7. Deleanu I. Proces civil, Iaşi, Ediţia Chemarea, 1994.8. Deleanu I. Drept constituţional şi instituţii politice. Teoria generală, Vol.

I, Bucureşti, 1991.9. Deleanu I. Drept constituţional şi instituţii politice, Vol II, editura

Chemarea, Iaşi, 1993.10.Dragoş Dacian Cosmin. Procedura contenciosului administrativ. Editura

ALL Beck, Bucureşti, 2002.11.Dragoş Dacian Cosmin. Recursul administrativ şi contenciosul

administrativ. Editura ALL Beck, Bucureşti, 2002.12.Dvoracek Maria, Drept administrativ. Noţiuni introductive, Iaşi, 1993.13.Furdui Sergiu, Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile

administrative, Chişinău, 2000.14.Ionescu Romulus, Drept administrativ, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1992.15.Iorgovan Antonie, Drept administrativ, vol. II, editura Hercules, 1993.16.Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ. vol. 1-2, Editura Nemira,

1996.17.Manda Corneliu. Drept administrativ. Editura VICTOR, Bucureşti 2000.18.Măgureanu F. Tratat de procedură civilă. Ediţia II, editura All Beck,

1999.19.Mrejeru T. Contenciosul administrativ. Doctrină. Jurisprudenţă, editura

ALL Beck, Bucureşti 2003.20.Negoiţă A. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Editura Atlas-

Lex, Bucureşti, 1993.21.Negoiţă Alexandru. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.

Bucureşti, 1993.22. Orlov Maria, Drept administrativ, Editura EPIGRAF, Chişinău, 2001.23.Preda Mircea, Tratat elementar de drept administrativ român, editura

Lumina Lex, Bucureşti 1996.82

24.Preda Mircea, Autorităţile administraţiei publice. Editura Lumina-Lex, Bucureşti, 1999.

25.Prisăcaru V. Contencios administrativ român. Editura ALL Beck, Bucureşti, 2002.

26.Prisăcaru Valentin, Tratat de drept administrativ român, Bucureşti, 1993.

27.Rarincescu C. Contenciosul administrativ român. Editura Universală, Alcai&Co, Bucureşti 1937.

28.Rusu Ion, Drept administrativ, Bucureşti, Editura Lumina - Lex, 2001.29.Stelian Ivan, Mihai Bădescu, Aurel Neagu. Administraţia publică, editura

Lumina Lex, Bucureşti. 2002.30.Verdinaş Virginia. Drept administrativ şi instituţii politico-

administrative. Editura Lumina Lex, Bucureşti 2002.31.Verdinaş Virginia. Introducere în dreptul administrativ. Ediţia Fundaţiei

România de mîine, Bucureşti, 2002.32.Victor Popa. Drept public. Chişinău, 1998. 33.Zubco V., Pascari A., Creangă I., Cobâşneanu V. Ghidul cetăţeanului în

contenciosul administrativ. Editura ULYSSE, Chişinău, 2003.34. Zubco V., Pascari A., Creţu Gh., Contenciosul administrativ, Cartier juridic, 2004.35. Zubco V., Pascari A., Creangă I. şi alţii, Ghidul funcţionarului public în contenciosul administrativ.36.Şterbeţ V., Pascari A., Pascari V., Drept electoral. Îndrumar pentru

judecători, Editura Tipografia Sirius, 2005.37.Manualul judecătorului.38. Pascari A., Fistican E., Creţu Gh., Legea contenciosului administrativ,

Comentariu.39. Fistican E. şi alţii, Administrarea eficientă a justiţiei, Chişinău, 2006. 40. Д. Овсянко. Административное право, Москва, 1996. 41. Котельникова. Административное право, Ростов-на –Дону, 2003. 42. Треушникова М. К., Гражданский процес. Учебник/ Москва, 2003.43. Семенцова. Административное право, Ростов-на –Дону, 2003. 44. Четверков. Административное право, Ростов -на –Дону, 2004.

Tema 6. Răspunderea în litigiile de contencios administrativ

I. Obiective de referinţă

- să determine în baza normelor legale răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o persoană cu funcţie de răspundere;

83

- să relateze funcţiile răspunderii în raporturile de contencios administrativ;- să evidenţieze condiţiile angajării răspunderii administraţiei publice,

funcţionarului public pentru prejudiciul cauzat în raporturile de contencios administrativ;

- să clarifice modalităţile de reparare a prejudiciului cauzat în raporturile de contencios administrativ;

- să compare procedura în contencios administrativ, în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciului cauzat, de procedura în instanţa de drept comun;

- să clarifice situaţiile care înlătură dreptul persoanei vătămate de a cere repararea prejudiciului;

- să analizeze în baza prevederilor legale răspunderea administraţiei publice pentru neexecutarea hotărârilor instanţelor de judecată asupra cazurilor de contencios administrativ.

II. Repere de conţinut

Precizări generale Răspunderea persoanei cu funcţie de răspundere, funcţionarului

public

Precizări generale

După cum am menţionat, contenciosul administrativ din Republica Moldova reprezintă un contencios administrativ de plină jurisdicţie. Astfel conform Legii contenciosului administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Cererea privind recuperarea prejudiciului cauzat în raporturile de contencios administrativ poate fi înaintată concomitent cu cererea de anulare a actului administrativ sau de obligare a emiterii unui act. În cazul admiterii cererii în contencios administrativ, instanţa de judecată, potrivit art. 25 din Legea contenciosului administrativ, este obligată să se pronunţe şi asupra reparării pagubelor materiale cauzate prin emiterea actului administrativ ilegal sau prin nesoluţionarea unei cereri în termenul legal. Totodată, persoana vătămată, se poate adresa cu acţiune separată în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciului. Acţiunea separată se înaintează în instanţa de drept comun competentă în termenul general de prescripţie prevăzut de Codul Civil. Prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri de către o autoritate publică, sau de către o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei, funcţionarul public se repară integral de autoritatea publică respectivă. La fel, potrivit art. 1404 din codul civil persoana cu funcţie de răspundere va răspunde solidar în cazul intenţiei sau culpei grave.

84

Pentru angajarea răspunderii este necesară întrunirea condiţiilor generale ale răspunderii delictuale: prejudiciul, fapta ilicită, raportul cauzal şi vinovăţia.

Totodată, legiuitorul, prevede posibilitatea angajării răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără vinovăţie, în cazurile expres stabilite de lege.

Fapta ilicită în materia de contencios administrativ poate fi manifestată sub formă de acţiune sau inacţiune. Drept acţiune ilicită poate fi calificată emiterea de către autoritatea publică a unui act ce contravine legislaţiei în vigoare. Fapta ilicită este o inacţiune în situaţia în care autoritatea publică nu soluţionează în termenul legal cererea depusă.

Conform art.1404 al.(5) Cod Civil, autoritatea publică nu răspunde pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau omisiunea de a-l adopta sau prin omisiunea de a pune în aplicare o lege. După V. Patulea, aceasta se explică prin faptul că actele normative adoptate exprimă voinţa întregului popor, neputând face obiectul acţiuni în vederea aplicării răspunderii civile. În raporturile de contencios administrativ, în dependenţă de posibilitatea evaluării băneşti a consecinţelor faptei ilicite deosebim prejudiciul patrimonial (material) şi prejudiciul nepatrimonial (moral). Prejudiciul patrimonial (material) este acel prejudiciu care poate fi evaluat pecuniar. Prejudiciul moral constituie consecinţele dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani şi rezultă, de regulă, din lezarea drepturilor personale, fără conţinut economic. El constituie o formă distinctă a prejudiciului civil, care declanşează răspunderea delictuală. Ca urmare a acestui fapt, prejudiciul moral se compensează indiferent de existenţa şi extinderea prejudiciului patrimonial (material). Prejudiciul moral reprezintă suferinţe psihice şi fizice, cauzate prin fapte ce atentează la drepturile personale nepatrimoniale ale persoanei, iar în cazurile prevăzute de lege, şi alte drepturi (art. 1422 Cod Civil). Rezultă că există un raport direct între natura valorilor lezate şi natura prejudiciului. Astfel, prejudiciul este moral numai dacă este urmarea încălcării unor valori de aceeaşi natură. Considerăm, de rând cu alţi autori, că nu întotdeauna există o corelaţie directă între natura drepturilor lezate şi prejudiciul cauzat, astfel încât prejudiciul moral poate fi urmarea lezării şi unor drepturi patrimoniale.

Conform art. 1423 din codul civil, mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate. La aprecierea caracterului şi gravităţii suferinţelor psihice sau fizice instanţa de judecată i-a în consideraţie circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate.

Răspunderea persoanei cu funcţie de răspundere, funcţionarului public

După cum am mai menţionat mai sus, conform art. 1404 din Codul civil, la fel art. 20 din Legea contenciosului administrativ, persoană cu funcţie de

85

răspundere, funcţionarul public al autorităţii publice pîrîte, care a elaborat actul administrativ contestat sau a refuzat soluţionarea unei cereri răspunde solidar cu autoritatea publică în cazul în care se probează că, acesta intenţionat sau din culpă gravă, a săvârşit fapta ilicită prejudiciabilă.

Totodată, există o neconcordanţă între art. 20 din Legea contenciosului administrativ şi art. 1404 din Codul civil, în partea condiţiilor de antrenare a răspunderii delictuale, aşa cum din textul art. 20 din Legea contenciosului administrativ, antrenarea răspunderii funcţionarului public nu este condiţionată de faptul intenţiei sau culpei grave, pe cînd art. 1404 din Codul civil prevede că persoanelor cu funcţie de răspundere din cadrul autorităţilor publice, răspunderea poate fi antrenată doar în situaţia cînd acestea au acţionat cu intenţie sau culpă gravă. Nu suntem de părerea că un simplu funcţionar public, altul decît acel cu funcţie de răspundere, poate fi atras la răspundere delictuală şi în lipsa intenţiei şi culpei grave dezavantajându-l, în acest sens, faţă de funcţionarul, persoana cu funcţie de răspundere.

În cazul în care autoritatea publică a recuperat prejudiciul integral în urma adoptării unui act administrativ ilegal sau a nesoluţionării unei cereri în termen legal ca urmare a acţiunii intenţionate sau culpei grave a persoanei cu funcţie de răspundere, funcţionarul public din cadrul ei, autoritatea publică poate recupera suma prejudiciului achitat persoanei vătămate, în ordine de regres, în condiţiile prevăzute de art. 69 din Codul de procedură civilă. Menţionăm faptul că nu toate persoanele cu funcţii de răspundere, funcţionarii publici, ce participă la elaborarea proiectului actului administrativ, poartă răspundere pentru elaborarea actului prejudiciabil. După părerea noastră, poartă răspundere funcţionarul public care este abilitat să semneze sau să contrasemneze actul administrativ. Astfel în situaţia în care secretarul consiliului local va contrasemna o decizie ilegală a consiliului, acesta va fi obligat la plata despăgubirilor cauzate prin actul ilegal. Persoana cu funcţii de răspundere, funcţionarul public acţionat în justiţie poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic care i-a ordonat să elaboreze actul administrativ sau să refuze soluţionarea cererii. În lipsa unei reglementări speciale considerăm că aceştia pot proba prin orice mijloace de probă că au fost obligaţi de către superiorul lor ierarhic să semneze sau să contrasemneze actul contestat. Conform art. 32 al Legii contenciosului administrativ, în cazul neexecutării în termen a hotărârii, conducătorul autorităţii publice în a cărei sarcină a fost pusă executarea acesteia poate fi tras la răspundere în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Totodată, în baza art. 33 al Legii contenciosului administrativ conducătorul autorităţii publice poate înainta în instanţa de drept comun o acţiune în regres împotriva funcţionarului public vinovat de neexecutarea hotărârii instanţei de contencios administrativ.

III. Sugestii metodice

A. Activităţi de predare-învăţareSarcini didactice Sarcini de nivelul I - cunoaştere şi înţelegere

86

Auditorul trebuie să cunoască:- formele răspunderii în contenciosul administrativ;- persoanele care pot înainta acţiune în despăgubiri în contenciosul

administrativ;- subiecţii împotriva cărora pot fi înaintate acţiuni în contencios

administrativ;- modalităţile de înaintare a acţiunii; - sancţiunile aplicabile în raporturile de contencios administrativ.

Sarcini de nivelul II - aplicareAuditorul trebuie să aibă abilităţi de a:- evidenţia deosebirile dintre răspunderea administrativ-patrimonială de

răspunderea civilă;- identifica, în baza dispoziţiilor legale, persoanele care pot fi trase la

răspundere pentru pagubele cauzate persoanelor prin emiterea unui act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege;

- distinge răspunderea autorităţilor publice de răspunderea funcţionarilor publici în contenciosul administrativ;

- evidenţia răspunderea pentru nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în hotărârile instanţei de contencios administrativ;

- determina răspunderea pentru nerespectarea măsurilor dispuse de instanţă în timpul soluţionării cauzei;

- analiza prevederile legale ce ţin de formele răspunderii în contenciosul administrativ.

Sarcini de nivelul III - integrare Auditorul trebuie să poată:

- aprecia corect răspunderea autorităţilor publice, funcţionarului public pe diferite cazuri în contencios administrativ;

- aplica prevederile legale la evaluarea prejudiciului material şi moral cauzat de autorităţile publice, funcţionarul public, etc.;

- redacta hotărâri ale instanţelor de judecată ce conţin prevederi privind tragerea la răspundere a autorităţilor publice, funcţionarului public, etc.

B. Activităţi de lucru individual

Subiecte Forme de realizare Modalităţi de evaluare

Răspunderea delictuală în raporturile de contencios administrativ

1. Referate (rezumate)2. Studiu de caz

- prezentarea rezultatelor - participarea la mese rotunde

C. Speţe 87

IV. Bibliografie

1. Acte normative

1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.2. Legea contenciosului administrativ, nr. 793 din 10.02.2000.3. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225-XV din

30.05.2003.4. Legea cu privire la petiţionare nr.190-XIII din 19.07.1994.5. Legea privind administraţia publică locală nr. 436-XVI  din 

28.12.2006.6. Legea cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr. 523-XIV din 16.07.1999. 7. Legea privind organizarea judecătorească, nr. 514 din 06.07.1995.8. Legea cu privire la avocaţii parlamentari, nr. 1349 din 17.10.1997.

2. Literatura recomandată

1. Alexandru Ioan, Administraţia publică, Editura Lumina-Lex, Bucureşti, 1999.

2. Alexandru Ioan, Studii de drept administrativ comparat, Editura Lumina-Lex, Bucureşti, 2000.

3. Alexandru Ioan. Administraţia publică: Teorii. Realităţi. Perspective, Bucureşti, 1999.

4. Bălan E.. Domeniul administrativ, Bucureşti 1998. 5. Ciobanu Viorel Mihai, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Vol. II,

Bucureşti, Editura Naţional, 1997.6. Creangă I.. Curs de drept administrativ, Editura Epigraf, Chişinău, 2003.7. Deleanu I. Proces civil, Iaşi, Ediţia Chemarea, 1994.8. Deleanu I. Drept constituţional şi instituţii politice. Teoria generală, Vol.

I, Bucureşti, 1991.9. Deleanu I. Drept constituţional şi instituţii politice, Vol II, editura

Chemarea, Iaşi, 1993.10.Dragoş Dacian Cosmin. Procedura contenciosului administrativ. Editura

ALL Beck, Bucureşti, 2002.11.Dragoş Dacian Cosmin. Recursul administrativ şi contenciosul

administrativ. Editura ALL Beck, Bucureşti, 2002.12.Dvoracek Maria, Drept administrativ. Noţiuni introductive, Iaşi, 1993.13.Furdui Sergiu, Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile

administrative, Chişinău, 2000.14.Ionescu Romulus, Drept administrativ, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1992.15.Iorgovan Antonie, Drept administrativ, vol. II, editura Hercules, 1993.16.Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ. vol. 1-2, Editura Nemira,

1996.17.Manda Corneliu. Drept administrativ. Editura VICTOR, Bucureşti 2000.18.Măgureanu F. Tratat de procedură civilă. Ediţia II, editura All Beck,

1999.

88

19.Mrejeru T. Contenciosul administrativ. Doctrină. Jurisprudenţă, editura ALL Beck, Bucureşti 2003.

20.Negoiţă A. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Editura Atlas-Lex, Bucureşti, 1993.

21.Negoiţă Alexandru. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Bucureşti, 1993.

22. Orlov Maria, Drept administrativ, Editura EPIGRAF, Chişinău, 2001.23.Preda Mircea, Tratat elementar de drept administrativ român, editura

Lumina Lex, Bucureşti 1996.24.Preda Mircea, Autorităţile administraţiei publice. Editura Lumina-Lex,

Bucureşti, 1999.25.Prisăcaru V. Contencios administrativ român. Editura ALL Beck,

Bucureşti, 2002.26.Prisăcaru Valentin, Tratat de drept administrativ român, Bucureşti,

1993.27.Rarincescu C. Contenciosul administrativ român. Editura Universală,

Alcai&Co, Bucureşti 1937.28.Rusu Ion, Drept administrativ, Bucureşti, Editura Lumina - Lex, 2001.29.Stelian Ivan, Mihai Bădescu, Aurel Neagu. Administraţia publică, editura

Lumina Lex, Bucureşti. 2002.30.Verdinaş Virginia. Drept administrativ şi instituţii politico-

administrative. Editura Lumina Lex, Bucureşti 2002.31.Verdinaş Virginia. Introducere în dreptul administrativ. Ediţia Fundaţiei

România de mîine, Bucureşti, 2002.32.Victor Popa. Drept public. Chişinău, 1998. 33.Zubco V., Pascari A., Creangă I., Cobâşneanu V. Ghidul cetăţeanului în

contenciosul administrativ. Editura ULYSSE, Chişinău, 2003.34. Zubco V., Pascari A., Creţu Gh., Contenciosul administrativ, Cartier juridic, 2004.35. Zubco V., Pascari A., Creangă I. şi alţii, Ghidul funcţionarului public în contenciosul administrativ.36.Şterbeţ V., Pascari A., Pascari V., Drept electoral. Îndrumar pentru

judecători, Editura Tipografia Sirius, 2005.37.Manualul judecătorului.38. Pascari A., Fistican E., Creţu Gh., Legea contenciosului administrativ,

Comentariu.39. Fistican E. şi alţii, Administrarea eficientă a justiţiei, Chişinău, 2006. 40. Д. Овсянко. Административное право, Москва, 1996. 41. Котельникова. Административное право, Ростов-на –Дону, 2003. 42. Треушникова М. К., Гражданский процес. Учебник/ Москва, 2003.43. Семенцова. Административное право, Ростов-на –Дону, 2003. 44. Четверков. Административное право, Ростов -на –Дону, 2004.

89